13-20
- Asta au urmărit încă din Colorado și, mai departe, în Utah, recunoaște Curtis. Să pună mâna pe mine, atât ei, cât și agenții FBI. Numai că am devenit tot mai greu de detectat.
- Sărăcuțul de tine, șoptește Cass. Singur-singurel, nevoit să fugi mereu.
- Am câinele cu mine.
- Ei bine, acum ne ai și pe noi, zice Polly, ridicându-se. Haide, Cass, e timpul să ne punem în mișcare și s-o luăm din loc.
- N-am auzit încă povestea lui până la capăt, obiectează Cass. Mai sunt atâtea chestii stranii de aflat, nu-i așa?!
Polly rămâne de neînduplecat.
- Curând, urmăritorii lui o să ajungă să-și bage nasul și aici. Trebuie să plecăm cât mai repede.
- Ea e șefa, șoptește Cass, pe un ton solemn. Așa că va trebui să ne supunem.
- Nu sunt nicio șefă, o contrazice Polly. Sunt doar practică, atâta tot. Curtis, până pregătim noi „căruța” de drum, tu o să faci un duș. Ești cam prea „parfumat”. Iar noi o să băgăm hainele tale la spălat.
- Și cățelei mele i-ar prinde bine o baie.
- O s-o spălăm și pe ea, mai târziu, promite Polly.
Old Yeller rămâne cu Polly, în timp ce Cass îi arată lui Curtis cum să manevreze robinetele de la duș. Desface din ambalaj un săpun nou și îi pregătește niște prosoape curate.
- După ce te dezbraci, aruncă hainele pe ușă, ca să le pun la spălat.
- Sunteți foarte drăguță, doamnă... Cass, voiam să spun.
- Scumpete, nu fi prostuț. Ne-ai adus exact ceea ce ne lipsea mai mult. Suntem pasionate de aventură, iar tu ești cel care chiar ai văzut niște extratereștri.
Cum îi scapără ochii de entuziasm când rostește aveste cuvinte: aventură, extratereștri.
Rămas singur, Curtis își scoate din buzunare mica lui comoară și pune banii pe dulăpior. Întredeschide ușa de la baie doar cât să-și poată arunca hainele afară, în fața mașinii de spălat. Pe urmă, închide bine ușa la loc.
Uitându-se mai bine în oglindă, vede cum fața i se întunecă la culoare, căpătând o tentă stacojie, cum n-a văzut la alți oameni, ceea ce îl face să se întrebe brusc dacă este perfect stăpân pe sine. O roșeață de asemenea intensitate depășește registrul unei reacții fiziologice omenești. E roșu ca un rac fiert; simt că oricine l-ar vedea așa și-ar da seama că nu este cel drept care se dă. În plus, aerul lui de vinovăție ar putea stârni bănuiala oricărui polițist care l-ar zări.
Cu toate că inima îi bate cu putere, Curtis încearcă să își păstreze calmul, în timp ce intră sub duș.
Ieșind de sub duș, pe covorașul de baie, se șterge bine, dându-și seama că activitățile de îngrijire personală sunt legate de socializare, or, a constatat în mai multe rânduri că el nu se pricepe la așa ceva. Asta nu înseamnă, desigur, că poate să nu se mai spele și să umble murdar.
Întorcându-se spre oglindă, descoperă ceva și mai groaznic. În momentul de față, nu este Curtis Hammond. Șocat, scapă prosopul pe jos.
Mai exact: este Curtis Hammond, dar nu întru totul, nu cum trebuie, nu suficient de convingător, încât să poată trece drept om.
Oh, Doamne!
Fața din oglindă nu este hidoasă, dar e mai stranie decât orice mască de carnaval.
În Colorado, la fermă, dincolo de ușa pe care scris „centrul de comandă al navei spațiale”, băiatul acesta orfan de mamă găsise pe noptieră un plasture folosit, iar sângele uscat de pe pansament îi permisese să se deghizeze.
Atingând sângele, absorbindu-l, adăugase la repertoriul său și ADN-ul lui Curtis Hammond. În timp ce adevăratul Curtis continua să doarmă, tizul lui fugise, sărind de la fereastra dormitorului, iar de acolo până la urmă ajunsese aici, în baia celor două surori.
A fi Curtis Hammond - de fapt, a fi oricine sau orice altceva decât el însuși - presupune o tensiune biologică permanentă, care creează o amprentă unică de energie, grație căreia poate fi identificat de către cei dotați cu aparatura tehnologică necesară.
Apropiindu-se mai mult de oglindă, își impune să fie Curtis Hammond, nu așa, doar parțial, judecând după felul cum arată imaginea lui, ci cu convingere și grijă față de detalii.
O scăpare ca asta poate fi un dezastru. Dacă Polly și Cass l-ar vedea așa, și-ar da seama că nu e Curtis Hammond, că nu e de pe acest pământ. Și atunci ar trebui să-și ia tălpășița de aici.
Oricât de bune ar fi intențiile lui, s-ar putea să sfârșească, până la urmă, și el ca bruta aceea cârpăcită care a evadat din laboratorul doctorului Frankestein, ajungând să fie urmărit cu torțe prin pădure, de către cei care îi vor capul.
Se studiază îngrijorat în oglindă, urmărind cum trăsăturile plăcute ale lui Curtis Hammond se reinstalează pe chipul lui; dar procesul e treptat, fiind îngreuiat de erori de proporție.
Ok. E din nou Curtis Hammond.
Termină să se șteargă cu prosopul, cercetându-și tot timpul corpul după vreun semn ciudat. Nimic, însă.
Se înfășoară într-un prosop de plajă, ca într-un sarong. Dar tot i se pare că este indecent.
Până ce i se usucă hainele, va trebui să rămână cu Cass și Polly, dar pe urmă, echipat la loc, e hotărât să-și ia tălpășița de-acolo, împreună cu Old Yeller.
Acum, când poate fi ușor detectat de ucigașii familiei lui - ba poate chiar și de agenții FBI, dacă s-au dotat cu o tehnologie avansată - nu mai există nicio justificare de a pune în pericol viața celor două surori.
Nu mai trebuie să moară și alți oameni, doar fiindcă soarta i-a scos în calea lui la momentul nepotrivit.
Vânătorii se apropie, în mod cert. Sunt bine înarmați. Groaznic de încrâncenați. Extrem de porniți.
44.
Soarele făcuse ore suplimentare, iar lunga după-amiază de vară s-a prelungit cu mult după ora la care liliecii și-ar fi luat deja zborul în anotimpuri mai răcoroase.
Cu riscul de a se ruina financiar, tanti Gen fixă termostatul la 24 de grade Celsius, o temperatură ce nu putea fi considerată scăzută decât în Iad, poate. Totuși, în comparație cu cuptorul de-afară, în bucătărie părea de-a dreptul plăcut.
Pregătind niște ceai cu aromă de piersici și multă gheață și punând apoi, masa pentru cină, Micky îi povesti Genevei despre Preston Maddoc, bioetică, omorul ca modalitate de vindecare, omorul ca gest de compasiune, omorul pentru a mări „cantitatea totală de fericire”, omorul în numele unei politici ecologice sănătoase.
- Bine că am fost împușcată în cap acum optsprezece ani, fiindcă, dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în ziua de azi, m-ar fi băgat într-o groapă adâncă, pentru a respecta normele de protecție a mediului.
- Sau ți-ar fi prelevat organele interne, ar fi făcut abajururi din pielea de pe corp, iar resturile le-ar fi dat ca hrană animalelor sălbatice, evitând, astfel, poluarea solului prin săparea unui mormânt în plus. Vrei niște ceai rece?
La 6:15, văzând că Leilani nu venise încă, Micky simți că i se întâmplase ceva rău, dar Geneva o sfătui să mai aibă răbdare. Pe la 6:30, și Geneva era deja îngrijorată, așa că Micky umplu o farfurie cu fursecuri, găsindu-și astfel un pretext de a se duce cu ele în vizită la familia Maddoc.
În aer, mirosea a pârlit.
Micky simțea o nervozitate accentuată la gândul că urma să dea ochii cu femeia care dănțuia sub clar de lună sau cu asasinul filosof.
De fapt, spera să nu se întâlnească totuși cu Preston Maddoc. Leilani îi spusese mătușii Gen că doctorul Doom urma să fie plecat în această seară.
Draperiile erau trase, iar geamurile ferestrelor străluceau sub razele soarelui coborât la asfințit.
În picioare, pe treptele de beton, ciocăni la ușă, așteptă, se pregăti să ciocănească din nou, dar apucă farfuria cu amândouă mâinile, când clanța se răsuci și ușa se deschise.
În fața ei, apăru Preston Maddoc, zâmbitor, aproape de nerecunoscut. Noua tunsoare, cu părul foarte scurt, nu-i dădea un aer de om iritabil, așa cum se întâmpla cu majoritatea bărbaților, ci îl făcea să semene cu un ștrengar ciufulit. Își răsese și mustața.
- Cu ce vă pot fi de folos? întrebă el, cu amabilitate.
- Ăăă, bună! Suntem vecini. Eu și tanti Gen. Geneva. Geneva Davis. Eu sunt Micky Bellsong. Am vrut doar să vă salut și v-am adus niște prăjiturele de casă, în semn de bun venit în cartier.
- Sunteți foarte drăguță, zise el, luând farfuria. Mmm, ce bine arată. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, făcea și ea fursecuri din astea. Numele ei de fată era Hickory, ceea ce a făcut-o să se intereseze de arborele cu aceeași denumire - hicori, care face nuci americane, folosite de obicei la prăjiturele din astea.
Micky nu se așteptase ca Preston să aibă o voce așa de frumoasă, plină de încrederea în sine pe care ți-o dau banii, dar și cu un timbru bărbătesc atrăgător.
- Pe mine mă cheamă Jordan Banks, minți el, exact cum spusese și Leilani că va face. Toată lumea îmi spune Jorry.
Micky simți fiori în tot corpul când dădu mâna cu el.
Venind aici, știa că nu putea spune că Leilani nu onorase invitația la cină. I-ar fi făcut numai rău fetiței, divulgând relațiile de prietenie dintre ele. Dar sperase totuși să o vadă pe Leilani și să sugereze cumva că o aștepta la ele în seara asta, oricât de târziu.
- Îmi pare rău că sunt nepoliticos și vă țin aici, la ușă, se scuză Maddoc. V-aș pofti în casă, numai că soția mea suferă de o migrenă cumplită: la cel mai mic zgomot, simte numai cuțite în cap. Când are asemenea crize, trebuie să vorbim în șoaptă și să mergem în vârful picioarelor.
- Oh, nu vă faceți probleme pentru asta. Voiam doar să vă salut și să vă urez bun venit. Sper ca soția dumneavoastră să se însănătoșească repede.
- Când are migrene nu poate mânca nimic - dar, după ce îi trece, îi revine pofta de mâncare. O să-i placă fursecurile astea. Mulțumesc încă o dată de amabilitate. La revedere, pe curând.
Când ușa se închise, Micky coborî treptele, foarte încet, încercând să născocească o stratagemă prin care să-i dea de veste lui Leilani că fusese aici. Dar pe urmă grăbi pasul, de teamă că Maddoc o pândea poate de după perdele.
În drum spre casa mătușii Gen, Micky își aminti de cuvintele lui Preston apropo de maică-sa - Dumnezeu s-o odihnească! Cât de natural și convingător răsunase glasul lui rostindu-le, când în realitate omul ăsta nu credea în nimic și cu atât mai puțin în Dumnezeu.
Geneva o aștepta așezată la masa din bucătărie, ținând între palme paharul cu ceai rece. Micky își luă un scaun, turnă niște ceai și îi povesti despre Maddoc:
- Leilani nu va veni la cină. Dar știu că va trece să mă vadă, după ce se culcă ai ei. O s-o aștept, indiferent cât de târziu s-ar face.
- Mă gândeam.... n-ar putea sta la Clarissa? sugeră Geneva.
- Și papagalii?
- Bine că nu e vorba despre niște crocodili.
- Dacă fac rost de dovada înregistrării la starea civilă a căsătoriei lui Maddoc, poate că reușesc să stârnesc interesul vreunui ziarist. De patru ani de zile, Maddoc a dus o existență retrasă, dar asta nu înseamnă că presa nu ar fi curioasă să mai afle amănunte despre el. E posibil să-i intrige și pe ziariști misterul ăsta. De ce să țină secretă această căsnicie? Oare tocmai căsnicia aceasta să fie motivul retragerii sale din viața publică?
- Sinsemilla însăși e o ciudățenie vie, care ar putea trezi interesul oricărui ziarist, nu crezi? zice Geneva.
- Dacă presa marșează și intră în joc, nu se poate să nu apară cineva care să știe de existența lui Lukipela. Băiatul nu a fost ținut ascuns toată viața lui. Chiar dacă n-a stat niciodată prea mult într-un loc, țăcănita de maică-sa rămâne o persoană memorabilă. Cine a întâlnit-o, fie și numai fugitiv, nu o uită așa ușor. Lucru valabil, probabil, și apropo de Lukipela. Și atunci Maddoc va trebui să explice unde e băiatul.
- Și cum faci rost de dovada înregistrării căsătoriei lui la starea civilă?
- Nu știu, mă gândesc încă.
- Dar, dacă o mulțime de ziariști îl respectă pe Maddoc, s-ar putea să creadă că ai tu ceva împotriva lui!
- Probabil așa va fi. Presa îi e favorabilă. Dar reporterii au și o doză de curiozitate, nu-i așa? Fiindcă altfel n-ar putea să-și facă meseria.
- Am impresia că ești ferm hotărâtă să le dai o mână de ajutor ca să-și facă meseria mai bine.
Micky luă în mână pinguinul de lut.
- N-am să-l las să-i facă rău lui Leilani. Nu, exclus!
- Nu te-am văzut niciodată așa, șoricelule.
- Așa, cum? zise Micky, uitându-se în ochii Genevei.
- Așa pornită.
- Nu numai viața lui Leilani atârnă de un fir de păr, tanti Gen, ci și viața mea.
- Știu.
45.
Fără să se atingă de biscuiți, Polly șofează având la îndemână o pungă de floricele cu aromă de brânză și o cutie cu bere rece, în consola de lângă scaun.
Legea interzice să ai lângă tine un recipient cu orice fel de băutură alcoolică, în timp ce conduci un vehicul, dar Curtis se abține să îi atragă atenția lui Polly în privința acestei infracțiuni.
Polly conduce cu viteză mare. Furgoneta gonește pe câmp, de parcă ar fi alimentată cu energie nucleară, nu cu benzină.
În salonaș, Cass se relaxează pe o șofa așezată cu spatele spre partea laterală a rulotei, exact în spatele scaunului pentru șofer. Cățeaua e lungită lângă ea, cu bărbia pe genunchii ei, bucurându-se de mângâierile unei mâini binefăcătoare.
La insistențele surorilor, Curtis s-a instalat pe scaunul copilotului, pe care l-a răsucit spre portieră, astfel că le poate privi simultan pe amândouă. Deși e înfășurat și acum în sarongul improvizat din prosopul de baie, nu-i mai e rușine de ținuta lui.
Gemenele s-au născut și au crescut într-un orășel bucolic din Indiana, pe care Polly îl descrie ca pe „o mare plictiseală de cărămizi și scânduri”. Potrivit lui Cass, cele mai palpitante distracții de-acolo sunt să privești cum pasc vacile, cum ciugulesc găinile, și cum dorm scroafele. Halal amuzament!
Eleve premiante amândouă, Cass și Polly au preferat să se lase de școală și să plece în Las Vegas. După nici o lună, au ajuns să joace dezbrăcate într-un mare spectacol de revistă, alături de alte balerine, saltimbanci și animale de circ.
Datorită vechii lor pasiuni pentru jonglerii și acrobații la trapez, cele două surori au fost distribuite într-un mare spectacol de varietăți, inspirat de întâlnirile pământenilor cu ființe de pe alte planete. Cass și Polly au jucat în rolul de crăiese extratereste ale iubirii, care urmăreau să facă din toți bărbații niște robi ai dragostei.
- Atunci, a fost prima oară când am început să ne interesăm de OZN-uri, îi mărturisește Cass.
- În numărul de dans, cu care se deschidea spectacolul, își amintește Polly, coboram amândouă pe niște scări de neon dintr-o uriașă farfurie zburătoare. Era absolut impresionant.
- Iar de data asta nici nu mai trebuia să apărem goale pe scenă tot timpul, spune Cass. Din obiectul zburător ieșeam complet dezbrăcate, firește.
- Ca orice crăiasă extraterestră a iubirii, adăugă Polly, iar pe urmă chicotesc amândouă, cu un râs cristalin care îi amintește lui Curtis de fantastica Goldie Hawn.
Curtis râde și el, amuzat de ironia și de tonul lor autopersiflant.
- După primele nouă minute, zice Cass, purtam pe rând o mulțime de costume superbe, adecvate pentru jonglerii și acrobații la trapez.
- Pe urmă, la sfârșit, continuă Polly, iarăși apăream goală, doar cu niște pene pe cap, cizme cu tot înalt și niște bikini minusculi. Producătorul susținea că aceasta era ținuta autentică a unei crăiese a iubirii.
- Spune și tu, Curtis, reia Cass, câte crăiese ale iubirii, de pe alte planete, ai văzut tu îmbrăcate în chiloței din lame auriu și cu botine cu toc cui?
- Niciuna, răspunde el, fără să mintă.
- Exact ăsta a fost și argumentul nostru. E o costumație stupidă, care nu pare domnească în niciun colț al universului. Hai, penele de pe cap, treacă-meargă, dar restul? Câte crăiese ale iubirii, coborâte din alte galaxii, ai văzut tu îmbrăcate așa?
- Niciuna.
- Ca să fiu sinceră, nici producătorul nu e de condamnat, zice Polly. Apropo, tu de fapt câte crăiese ale iubirii ai văzut vreodată?
- Doar două, recunoaște Curtis. Dar niciuna nu făcea jonglerii pe scenă.
Nu se știe de ce, însă pe gemene remarca asta le amuză copios.
- Dar cred că una dintre ele era un fel de acrobată, explică băiatul cu lux de amănunte, din moment ce putea să se aplece mult pe spate, până ajungea să-și lingă călcâiele.
Din nou, surorile izbucnesc în râs.
- Nu e deloc ceva erotic, se grăbește el să precizeze. Se lasă pe spate din același motiv pentru care un șarpe cu clopoței se încolăcește strâns. Din această poziție, poate sări sus de tot, retezându-ți capul cu mandibulele.
- Ha-ha-ha, ce amuzant ar fi un număr ca ăsta într-un spectacol de varietăți și muzică din Vegas! spune Cass, prăpădindu-se de râs.
- Nu mă pricep la teatrele de revistă din Las Vegas, zice Curtis, dar presupun că n-ați arăta pe scenă și faza în care crăiasa extraterestră își expulzează ouăle în capetele tăiate.
- Depinde, scumpete! Depinde! Dacă faci totul să pară sclipitor și senzațional, merge și partea asta, despre care povestești tu, spune Polly, hilizindu-se în continuare.
În sinea lui, Curtis își spune că a început să se descurce în societate, din moment ce gemenele îl găsesc așa de spiritual.
Când Cass se scuză și pleacă să scoată hainele lui Curtis din uscător, câinele se ține după ea, iar băiatul își răsucește scaunul cu fața la drum. Urmează o conversație plăcută cu Polly.
Datorită pasiunii lor pentru mecanică și motoare, în general, Polly și Cass au ales să călătorească tot timpul; indiferent ce se strică sau se uzează la furgoneta lor, ele se descurcă singure, dacă au piesele necesare. Acesta este și motivul pentru care au în permanență cu ele tot ce le trebuie pentru a remedia orice defecțiune.
- Ce poate fi mai formidabil pe lumea asta, declară Polly, decât să te mânjești de ulei, benzină, vopsea, doar să reușești să repari cu mâna ta orice defecțiune la mașină?
Ciudat! se gândește Curtis. Tocmai domnițele acestea cochete și elegante să aibă pasiunea salopetelor murdare de mecanic auto?!
Urmată de Old Yeller, Cass se întoarce în salonaș și-l anunță pe Curtis că își poate pune hainele lui. În baie, unde s-a retras să se îmbrace, Curtis regretă că se va despărți curând de surori. Spre binele lor, cu prima ocazie, va trebui să dispară.
Când Curtis se întoarce la locul lui, din dreapta șoferiței, ultima fâșie de lumină roșie se îngustează tot mai mult spre apus.
E o adevărată plăcere să călătorești cu mașina în compania celor două gemene, care stăpânesc la perfecție arta conversației, abordând tot felul de subiecte care le pasionează: schi extrem, scufundări, romane polițiste, rodeo, fantome și poltergeist, formații muzicale, tehnici de supraviețuire în jungă - totul le fascinează și le entuziasmează.
Pe Curtis îl interesează, în special, bogăția de legende pe care surorile le știu despre OZN-uri, speculațiile lor fantasmagorice despre viața din alte lumi și suspiciunile lor sumbre privind motivele sosirii extratereștrilor pe Terra.
Din câte știe el, omenirea este singura specie capabilă să elaboreze teorii despre ce se află în universul necunoscut, care sunt cu mult mai stranii decât ceea ce există, de fapt, acolo.
Ajung la o încrucișare cu niște drumuri secundare, unde se află o stație de benzină și un magazin universal, probabil, o afacere de familie.
În filme, prin astfel de locuri se întâlnesc, de obicei, tot felul de țăcăniți. În asemenea pustietăți, se comit o serie de crime monstruoase.
Curtis ar vrea să nu se oprească aici, ci să meargă mai departe până la o localitate ceva mai populată. Gemenele însă vor să facă plinul la benzină, așa că Polly virează și intră pe o porțiune cu pietriș, în fața clădirii unde se află și benzinăria.
Cele trei pompe de alimentare - două cu benzină, iar una cu motorină - nu au deasupra o copertină, ca la stațiile moderne, ci sunt expuse tuturor intemperiilor. Pompele par mai înalte decât cele din benzinăriile ultramoderne, iar fiecare are deasupra un fel de glob mare, transparent.
- Fantastic. Pompe din-astea existau în anii 1930, zice Polly. Azi, au dispărut aproape complet. Când se pompează combustibilul, îl vezi cum face vârtejuri prin globul ăsta transparent?
- Dar de ce? întreabă Curtis.
Polly ridică din umeri. Habar n-are nici ea de ce.
- Fiindcă așa funcționează ele.
Fascinat de mașinăria aceasta magică, Curtis se minunează:
- Pompa asta, cu glob de cristal, știe să prezică și viitorul?
- Nu. E ceva drăguț, atâta tot.
- Adică și-au dat atâta osteneală ca să monteze chestia asta aici, doar fiindcă se vede frumos? Ce planetă minunată?
Gemenele coboară primele - Cass, cu o poșetă mare atârnată de umăr - decise să solicite toate verificările uzuale în cazul alimentării cu benzină: presiunea celor zece pneuri, baia de ulei, cutia de viteze...
Misiunea lui Old Yeller e ceva mai prozaică; cățeaua trebuie să-și facă nevoile. Iar Curtis se duce cu ea, ca să-i țină de urât.
Văzduhul nopții aduce, pesemne, un parfum supărător, care o determină pe Old Yeller să își ridice nasul pentru a detecta sursa acelui miros.
În timp ce gemenele dispar după botul rulotei, în căutarea celui care deservește, cățeaua adulmecă în continuare și pornește hotărâtă spre partea din spate a vehicului. Curtis se ține după ea.
Când au terminat de ocolit rulota, dau cu ochii de magazinul aflat cam la vreo douăzeci de metri distanță, dincolo de pompe. Ușa este întredeschisă, dar e bine fixată în balamale, din moment ce nu se clatină deloc în bătaia vântului.
Cățeaua se oprește și face un pas înapoi. O descumpănesc, probabil, pompele acelea fantastice.
Uitându-se și el mai bine la ele, Curtis constată că globurile nu sunt pline acum cu combustibil învolburat, ci cu un fel de întuneric dens, ca și cum sferele acelea transparente ar musti de răutate și cruzime.
Lângă botul mașinii, un bărbat înalt și chel stă de vorbă cu gemenele. Deși nu-i poate vedea fața, fiindcă tipul stă cu spatele la el, Curtis simte că ceva nu e în regulă cu acest om.
Cățelei i se zburlește părul pe grumaz, iar băiatul presupune să suspiciunea i-a fost transmisă de ea, prin legătura specială care există între ei.
Deși Old Yeller mârâie în surdină, în semn că omul de la pompă nu-i deloc pe gustul ei, altceva îi stârnește interesul. Pornește aproape alergând spre partea de vest a clădirii, iar Curtis se grăbește să țină pasul cu ea. Este aproape convins că nu dorința de a-și face nevoile o mână pe cățea într-acolo.
Magazinul este amplasat cumva pieziș pe suprafața de teren, fiind orientat cu fața spre mijlocul intersecției, și nu spre una dintre șosele; cea mai luminată este intrarea, astfel încât părțile laterale ale clădirii rămân învăluite în întunericul nopții. Spatele construcției este cufundat însă într-o beznă desăvârșită, presărată ici și colo de monedele de argint pe care luna, în zgârcenia ei, catadicsește totuși să le risipească.
În zona aceasta, se află un Ford Explorer; conturul caroseriei abia se distinge sub palida lumină selenară. Curtis presupune că vehiculul aparține tipului care stă de vorbă cu gemenele, în fața benzinăriei.
Un Corvette argintiu, care i-a depășit ceva mai devreme pe șosea, se află tot aici. Studiind cu atenție această mașină, Old Yeller scâncește.
În momentul în care Curtis face un pas spre Corvette, câinele se repede spre partea posterioară a Ford-ului Explorer. Se ridică pe picioarele din spate, cu labele pe bara de protecție, încercând să se uite prin luneta automobilului, până la care nu poate însă ajunge, fiind plasată prea sus.
Privește spre Curtis; în ochii ei se reflectă razele lunii.
Cum băiatul nu vine imediat la ea, cățeaua lovește insistent cu labele în Ford. Curtis simte tremurul și înfiorarea câinelui. Frica i se furișează lui Curtis în inimă, iar de acolo îi cuprinde toată ființa, pătrunzându-i până în măduva oaselor.
Venind lângă Old Yeller, în spatele Ford-ului, băiatul mijește ochii încercând să privească înăuntru, prin geam. Nu-și dă seama însă dacă în Ford se află într-adevăr ceva sau dacă ceea ce distinge el vag nu este decât o masă de umbre.
Cățeaua continuă să lovească cu labele în vehicul.
Curtis apucă de mâner și ridică portiera din spate. Când se aprinde plafoniera, înăuntru se văd două cadavre. Au fost azvârlite acolo, ca doi saci cu gunoaie.
Ar lua-o la fugă, dar știe că maică-sa s-ar supăra pe el, dacă ar proceda astfel. De milă și scârbă, îi vine să plece de-acolo, dar a fost învățat să trateze astfel de orori ca pe un manual de supraviețuire, din care să deducă rapid indicii menite să-l ajute pe el și pe ceilalți să trăiască în continuare.
Ceilalți, mai bine zis celelalte, în cazul acesta, sunt Cass și Polly.
Înalt, chel și de sex masculin, unul dintre cadavre seamănă leit cu omul de la pompă care stătea de vorbă cu gemenele, adineauri.
O coamă de păr castaniu, lucios și înfoiat încadrează chipul moartei de alăuri. Larg deschiși și acum, ochii ei căprui se holbează uimiți la prima licărire de veșnicie pe care a surprins-o în clipa în care sufletul ei a părăsit această lume.
Niciuna dintre victime nu prezintă răni vizibile, deși ambele cadavre par să aibă gâtul rupt. Capul le atârnă moale, într-o poziție anormală, ceea ce atestă vătămarea gravă a vertebrelor cervicale. Pentru asemenea vânători, ahtiați după violență și crime, felul acesta de a ucide pare curat și milos.
Fiecare cadavru a fost dezbrăcat de hainele exterioare și descălțat de pantofi; ca să se travestească în victimele lor, ucigașii au nevoie de o vestimentație în bună stare, fără rupturi sau pete.
Dacă, într-adevăr, complexul acesta comercial - benzinărie și magazin universal - este o afacere de familie, înseamnă că aici zac mămica și tăticul. Afacerea și identitatea le-au fost răpite brutal.
Cățeaua își îndreaptă atenția, din nou, spre Corvette. Nu îndrăznește totuși să se apropie mai mult de mașină, spaima fiind mai puternică decât curiozitatea. Aplecă mult capul spre stânga, cu un aer de uimire și teamă, totodată, apoi, îl înclină spre dreapta, clipind des; vrea să plece, dar pe urmă se răzgândește și întoarce iarăși capul spre mașină, ca și cum ar fi observat că aceasta se pusese în mișcare.
Poate că în Corvette se află ceva și mai groaznic decât ceea ce a găsit în Ford, așa că preferă să nu se apropie nici el. Concentrându-se, încearcă însă să privească automobilul cu ochii cățelei, să împărtășească percepțiile ei, exploatând la maximum legătura dintre ei doi.
Inițial, surioara lui canină nu vede mai mult decât el - dar, pe urmă, o fracțiune de secundă, nu mai mult, mașina luminată de razele lunii sclipește ca un miraj.
Old Yeller clipește, clipește, însă automobilul sport rămâne aparent solid, așa că întoarce privirea și, cu coada ochiului, timp de vreo două-trei secunde, întrezărește ceea ce Curtis nu poate vedea cu ochii lui - un vehicul care nu este de pe acest pământ, mai spectaculos chiar decât orice Corvette, ca o bestie născută pentru a aduce violența în lume.
Atât de impresionant este acest mijloc de transport, încât pentru a-l descrie simți nevoia să apelezi la vocabularul specific arhitecturii militare, fiindcă în ciuda splendorii, pare o fortăreață pe roți.
În fața acestei dovezi, se spulberă orice îndoială, ticăloșii cei mai răi l-au ajuns din urmă. Vânătorii intuiesc probabil, că băiatul este în rulotă. Soarta milostivă și surioara lui isteață l-au scos din Fleetwood și l-au adus aici, pe acest teren al crimelor, fără să fie detectat. Dar, în două-trei minute - depinde de noroc - îl vor descoperi.
Va fi recunoscut imediat ce li se va arăta.
De aceea, în locul lui o trimite pe cățea la Polly.
Speriată, dar ascultătoare, Old Yeller se urnește din loc, făcând cale întoarsă spre rulotă.
Curtis nu-și face iluzii că va supraviețui acestei întâlniri. Inamicul este prea aproape, prea puternic, prea lipsit de scrupule, pentru a putea fi înfrânt de copilul acesta orfan de mamă, mic și neajutorat.
Speră totuși că va putea să le prevină la timp pe Cass și Polly, ajutându-le, astfel, să scape, ele și cățeaua, de măcelul care îl așteaptă pe el.
Old Yeller dispare după colțul clădirii. Spirit geamăn preaiubit, cățeaua e conștientă mereu de prezența Creatorului ei - or, acum, va avea nevoie de El, mai mult decât oricând înainte.
46.
Zidurile penitenciarului se sfărâmară în jurul ei, dar stivui cărămizile la lor, iar când gratiile căzură de la ferestre, le repară cu un aparat de sudură și cu mult mortar.
Din visul acesta despre o închisoare pe care și-o clădea singură, Micky se trezi brusc, simțind că se întâmpla ceva rău.
Pe sofaua din salonaș, lungită pe-o parte, cu ochii închiși, cu capul pe pernă, cu bărbia aplecată spre piept și rezemată cu mâinile împreunate, Micky rămase nemișcată, respirând ușor, ca și cum ar fi dormit.
Casa părea învăluită într-o tăcere apăsătoare, cum simți după un priveghi, când toată lumea a plecat deja.
Surdă parcă la amenințarea din jur, Micky o intuia totuși, așa cum îți dai seama că presiunea atmosferică s-a modificat, înaintea unei furtuni.
Micky se instalase pe sofa să citească o revistă, în așteptarea lui Leilani. Se făcuse târziu, așa că Geneva se retrăsese în camera ei, urmând ca nepoata ei s-o trezească imediat, dacă fetița venea în vizită.
După plecarea lui Gen, terminând de citit revista, Micky se întinsese pe canapea ca să-și mai odihnească ochii, și nu cu gândul să ațipească.
Emoțiile zilei, canicula, umiditatea excesivă și o disperare tot mai profundă o înfundaseră în închisoarea din vis.
Instinctiv, când se deșteptase, nu deschisese ochii.
Îi ținea închiși și acum, în baza teoriei - pe care o îndrăgim cu toții din copilărie - potrivit căreia niciun căpcăun nu te mănâncă, dacă nu îl bagi în seamă.
Se apropia cineva. Târșâitul unor tîlpi pe covor și scârțâitul podelei excludeau posibilitatea ca intrusul să fie doar o plăsmuire a imaginației ei.
Niște pași, tot mai aproape. Pe urmă, nimic. Liniște.
Simțea o prezență lângă ea. Cineva era acolo, în picioare, și se uita de sus la ea.
Nu, nu putea fi Geneva. Chiar și într-una dintre imaginarele sale escapade cinematografice, când își închipuia că e o actriță sau alta, Geneva tot nu ar fi fost capabilă de un gest atât de straniu.
Nemișcată, cu ochii închiși, Micky avea impresia că simțul olfactiv compensa cumva lispa voită a văzului. Detectă un parfum astringent, pe care nu îl cunoștea. Un aftershave cu miros proaspăt.
Bărbatul se mișcă, făcând din nou podeaua să scârțâie. Se îndepărta. Printre gene, îl căută cu privirea, îl văzu. Se îndrepta spre bucătărie. Chiar și văzut din spate și, doar o fracțiune de secundă, din profil, atunci când se apropie de ușă, era ușor de recunoscut. Nepoftit, Preston Maddoc le făcuse o vizită.
Micky lăsase întredeschisă ușa de la bucătărie, pentru eventualitatea în care Leilani s-ar fi gândit să treacă pe la ele. Acum, când plecă, Maddoc o lăsă larg deschisă.
Se ridică de pe sofa și se apropie de bucătărie. Se aștepta să-l găsească acolo, în prag, zâmbind amuzat de încercarea ei stângace de a simula că dormea.
Afară nu era nimeni. Se încumetă să iasă din casă. Nici țipenie de om în curtea din spate. Maddoc se dusese acasă.
Întorcându-se în bucătărie, închise bine ușa și trase zăvorul.
Frica se risipi, lăsând în loc senzația unei violări. Nu apucă însă se se indigneze, fiindă își aminti de Geneva, iar frica puse stăpânire iarăși pe ea.
Micky se repezi pe hol. Trecând prin dreptul camerei ei, observă o dâră de lumină sub ușă. Or, știa precis că nu lăsase nicio lumină aprinsă.
Ajunse în capătul holului, ultima ușă era larg deschisă.
Doar cifrele luminoase și afișajul postului de radio cu ceas stăpungeau bezna apăsătoare din cameră. Apropiindu-se pe pat, Micky răsuflă ușurată: tanti Gen dormea liniștită, cu obrazul lipit de pernă. Și respira.
Lui Micky i se luă o piatră de pe inimă. Ajunsă înapoi pe hol, trase binișor ușa de la dormitorul Genevei și se duse direct la ea în cameră.
Pe pat erau împrăștiate toate obiectele pe care le avea de obicei în poșetă. Portofelul fusese golit, banii erau risipiți pe cuvertură, alături de carnetul de asigurări sociale, permisul de conducere auto, rujul de buze, pudra, pieptenele și cheile de la mașină.
Dulapul era deschis. I se scotocise și prin comodă; lucrurile din sertare fuseseră răvășite. Pe jos, zăceau actele de eliberare din închisoare. Știa că le lăsase în noptieră, sub Biblia primită de la tanti Gen.
Indiferent cu ce scop inițial venise aici, Maddoc profitase din plin de situație, când găsise ușa deschisă de la bucătărie și pe Micky dormind pe sofa.
În mod evident, omul ăsta știa despre relația lor cu Leilani mai mult decât crezuse ea, ori decât își dăduse seama fetița. Nu se lăsase amăgit de pretextul cu fursecurile aduse în semn de bun venit, ba dimpotrivă, poate că acesta îi stârnise bănuielile.
Acum, Maddoc aflase suficient despre trecutul recent al lui Micky și despre slăbiciunea ei, încât s-o poată pune în dificultate.
Micky se întreba ce ar fi făcut el, dacă ea s-ar fi trezit și l-ar fi găsit acolo, în cameră.
Întorcându-se în bucătărie, văzu imediat platoul pe care îl dusese plin cu prăjituri, mai devreme, alături, la vecinii lor. Maddoc îl adusese înapoi, spălat.
Dacă nu s-ar fi trezit la timp ca să-l vadă plecând, nici n-ar fi știut exact cine îi scotocise prin sertarele de la comodă și prin poșetă. Dar așa, aducând farfuria și lăsând-o acolo, pe masă, Maddoc arătase clar că voia ca ea să știe cine fusese intrusul. Iată, așadar, o provocare și un gest de intimidare, totodată.
Mai tulburătoare însă decât apariția farfuriei era absența pinguinului. Figurina de lut, din colecția tinerei moarte, fusese pe masă, printre păhărele colorate în care erau lumânări pe jumătate topite.
Maddoc îl văzuse probabil, când adusese farfurie.
Eventualele suspiciuni pe care le avusese în privința relațiilor lui Leilani cu Micky și cu tanti Gen se confirmaseră și se accentuaseră astfel, odată cu descoperirea pinguinului.
Cu senzație subită de gol în stomac, de apăsare în pipet, de vertij straniu, ca la bâlci, în roata mare, Micki se prăbuși consternată pe scaunul din bucătărie.
47.
Deși numele ei nu venea de la Pollyana, Polly era fosrte sociabilă și prietenoasă. Rar se întâmpla să-și facă vreun dușman. Cu toate acestea, când omul de la pompă veni spre ea, rânjind ostentativ cu gura până la urechi și îi spuse:
- Salut, pe mine mă cheamă Earl Bockman, iar pe soția mea, Maureen. Noi suntem proprietarii complexului de-aici, și asta de vreo douăzeci de ani
Polly conchise imediat că individul îi displăcea profund.
Bine bărbierit, ferchezuit și frumos îmbrăcat, omul întrunea toate calitățile necesare pentru a face o impresie bună.
- Eu m-am născut în Wyoming, spuse Earl, dar Maureen e de prin părțile astea. În fine, locuiesc pe-aici de-atâta vreme, încât am senzația că tot în ținutul ăsta am văzut lumina zilei și eu. Nu e suflet de om prin regiune care să nu fi auzit de Earl și Maureen Bockman, turuia el în continuare, ca și cum s-ar fi simțit obligat să convingă, astfel, de excepționala calitate a combustibului pe care îl vindea. Și Maureen, ce fată minunată, iar eu sunt cel mai norocos bărbat din lume, fiindcă am luat-o de nevastă, scumpa de ea!
Auzind discursul acesta uluitor rostit cu un zâmbet ca în reclamele la pastă de dinți, Polly e gata să parieze că biata Maureen zăcea moartă în magazin, sugrumată poate de Earl sau lovită în cap cu vreo conservă ieftină de porc cu fasole.
Mai era și ceasul ciudat de la mâna lui Earl, care avea un cadran complet negru, fără nimic altceva - fără cifre și limbi care să indice ora, minutele și secundele. Sigur, se putea foarte bine să fie genul de cronometru digital, foarte incomod, care nu afișează ora decât când apeși pe un buton lateral; dar bănuia că obiectul acela nici măcar nu era un ceas.
Din clipa în care își făcuse apariția lângă pompele de alimentare, Earl se străduise să stea întors cu tot corpul și cu mâna dreaptă, astfel încât cadranul instrumentului să fie îndreptat spre Cass, pe urmă spre Polly, ba înapoi, ba înainte; în tot acest răstimp încercase să privească pe furiș, în mod repetat, la acest aparat ciudat.
Polly crezu, inițial, că obiectul acela de la mâna lui era poate o cameră digitală, că tipul era pesemne vreun pervers, care poza femeile pe ascuns, pentru cine știe ce scopuri urâte, deși din câte știa ea nu se inventaseră încă aparate de fotografiat care să poată vedea prin haine.
Examinând mai bine pompa de alimentare pe care scrie Diesel, cât timp Earl tot trăncănea, Cass realiză că sistemul de funcționare era mult mai complicat decât crezuse ea, așa că ceru ajutorul lui Earl.
Când acesta se întoarse spre pompă, lui Polly i se păru că avea o mutră consternată, de parcă la fel ca și Cass, nici el n-ar fi știut cum funcționa instalația aceea.
Încruntându-se, tipul se întreptă spre pompă, puse o mână pe ea, rămase așa câteva clipe, cu un aer meditativ, gânditor, aproape ca și cum ar fi încercat să ghicească secretele mașinăriei, grație unui al șaselea simț, poate, după care arboră iarăși rânjetul acela larg de paiață și spuse:
- Facem plinul?
Primind un răspuns afirmativ, apăsă pe un mâner de la pompă, scose furtunul și se întoarse spre Fleetwood, dar în momentul acela încremeni locului, ca o stană de piatră.
Dându-și seama imediat că măscăriciul acela n-avea habar pe unde să alimenteze furgoneta, Cass se uită spre sora ei, telegrafiindu-i simbolic mesajul: „Ce-are imbecilul ăsta?” după care, luă furtunul din mâna lui Earl, născocind explicația politicoasă că, de groază ca nu cumva mașina să se zgârâie în timpul alimentării cu combustibil, prefera să facă ea, personal, această operație.
Polly deschise ușița de la rezervor, deșurubă capacul, după care se trase la o parte lăsând-o pe sora ei să alimenteze, dar în tot acest timp nu încetă nicio clipă să îl supravegheze pe furiș pe Earl, care, crezând că ea e prea ocupată, își îndreptă ceasul ciudat spre cele două geamuri ale rulotei, se uită de două ori la cadranul instrumentului, ca și cum ar fi putut desluși ceva pe suprafața lui neagră și lucioasă.
Avea senzația ciudată că Earl întruchipa ceva ce ea nu mai întâlnise niciodată.
Din noapte, apăru alergând Old Yeller și, agitată cum nu mai fusese niciodată, se repezi drept la sandala stângă a lui Polly; apucă strâns de tocul subțire, pe care începu să-l scuture.
Polly bolborosi ceva, în loc de înjurătură, iar Cass, uimită, o strigă pe cățeaua.
Profitând de tevatură, Earl Bockman, crezând că nu se uită nimeni la el, îndreptă ceasul spre câine și privi neliniștit la cadran, de parcă s-ar fi așteptat să afle astfel dacă animalul era turbat sau nu.
Tot mișcând din picior, Polly izbuti să-și scoată sandala; în acel moment, cățeaua o luă la fugă cu trofeul între dinți, oprindu-se doar în dreptul furgonetei. Old Yeller legăna sandala, cu mișcări ghidușe, de parcă ar fi avut chef de joacă.
Știind că, în cele cinci minute cât avea să dureze umplerea rezervorului, Cass putea, la nevoie, să-l pună la punct pe unul ca Earl Bokman, Polly se duse șchiopătând spre locul unde se postase Old Yeller, care, văzând-o sări în mașină, prin portiera rămasă deschisă.
Când urcă și ea în fugonetă, Polly văzu sandala aruncată pe jos; cățeaua era deja în bucătărie, de unde, întinzând capul peste masă, înhăță între dinți pachetul cu cărți de joc.
Pe urmă, Old Yeller se întoarse în salonaș, scutură pachetul de câteva ori, până ce reuși să împrăștie pe podea toate cărțile de joc dinăuntru.
Jumătate dintre cărți căzuseră cu fața în jos; dând cu laba prin ele, Old Yeller începu să le aleagă, deloc la întâmplare, ci știind perfect ce făcea, până ce sortă din ele două cărți de treflă, două de cupă și una de pică.
Cărțile fuseseră selectate în funcție de numărul de pe ele, din moment ce, folosind ba nasul, ba labele, cățeaua reuși să le înșire una lângă alta într-o ordine numerică firească - 3 de pică, 4 de treflă, 5 de cupă, 6 de treflă, 7 de cupă. Pe urmă, se opri, uitându-se plină de speranță la Polly.
În Las Vegas, Polly văzuse nenumărate numere de dresură de câini, dar așa ceva nu mai întâlnise - o cățea cu aptitudini de matematician, ca Old Yeller. Prin urmare, mormăind iarăși ceva ca o înjurătură, Polly se înfioră de uimire și spuse ceea ce, probabil, celebra Lassie se săturase să tot audă în atâția ani de la Timmy, la fermă:
- Ce încerci tu să-mi spui, fetițo?
În opinia lui Cass, Earl Bokman nu știa să se poarte în societate, nici măcar cât celebrele personaje Romulus, Tarzan și HAL 9000 - unul crescut de o lupoaică, altul adoptat de o ceată de maimuțe, iar celălalt educat numai de mașini.
Era încordat, fâstâcit. Nu-și găsea locul. Rar se întâmpla ca expresia de pe fața lui să se potrivească, fie și un pic măcar, cu ceea ce spunea în acel moment, iar ori de câte ori își dădea seama de această neconcordanță arbora un zâmbet, credea el, șmecheros și nevinovat.
Și mai rău chiar, lui Earl nu-i tăcea gura deloc. Orice pauză în conversație, care dura mai mult de două secunde, îl umplea de nervi. Așa că se repedea imediat să spună ceva, indiferent ce, numai să vorbească. Și de obicei, era ceva extrem de anost.
Cass ajunse la concluzia că Maureen, nevasta lui Earl era probabil ori o sfântă, ori o cretină notorie. Nicio femeie nu ar putea sta cu acest bărbat, doar dacă ar fi atât de credincioasă, încât să spere că se poate mântui îndurând asemenea chinuri, sau dacă ar fi o nulitate din punct de vedere intelectual.
Și, de fapt, ce mai era și chestia asta cu ceasul? Cu gesturi la fel de neîndemânatice ca și încercările lui de a face conversație, Earl îndrepta mereu instrumentul spre diferite puncte din jurul lor. Ba, la un moment dat, chiar se lăsă pe vine, prefăcându-se că își leagă șiretul, dar profitând de fapt de pretext ca să poziționeze ceasul spre spațiul de sub Fleetwood.
Studiindu-l pe Earl Bockman timp de nici trei minute, Cass conchise că măscăriciul acesta, benzinar și băcan la un loc, era la fel de smintit și rău la suflet ca starurile din lumea filmului, pe care le cunoscuse ea cândva.
În întuneric, în spatele magazinului, între falsul Corvette și Ford-ul cu cele două cadavre, Curtis nu scapă din ochi ușa din spate a clădirii, dar și colțurile construcției, de unde ar putea apărea în orice clipă un mare pericol.
Cea mai mare parte a atenâiei totuși și-o rezervă legăturii băiat-câine, pe care o exploatează acum mai mult decât înainte. El e aici, în noapte, dar e și acolo, în furgonetă, mai mult chiar decât aici e acolo, cu surioara lui canină, care o uluiește pe Polly cu aptitudinile ei aritmetice, iar, apoi, cu un instrument și mai complicat decât niște cărți de joc.
Când e sigur că Polly a înțeles mesajul lui, că e alertată și că va acționa pentru salvarea vieții lui Cass, Curtis se setrage din câine și din furgoneta-rulotă. Acum, trăiește numai aici, în adierea fierbinte a preriei, în lumina rece a lunii.
Vânătorii aceștia călătoresc întotdeauna câte doi sau în echipe mai mari, dar niciodată singuri. Faptul că ambele cadavre au fost dezbrăcate de haine, sugerează că, pe lângă bărbatul de la pompele de alimentare, există și o ucigașă marcată în femeie șatenă, care așteaptă în magazin.
Așa-zisul Corvette e mai spațion în interior decât o mașină sport, putând găzdui lejer patru pasageri.
Optimist, cum a fost educat să fie, Curtis va acționa pornind de la ipoteza că aici, la această intersecție, nu sunt prezenți decât doi asasini.
Nu-i rămâne decât s-o ia la fugă de-acolo, sperând să găsească repede o stâncă înaltă sau un râu adânc, în care să aibă parte de o moarte mai ușoară decât cea pe care i-o pregătesc acești ucigași.
Deși, îndeobște, ar fi evitat o ciocnire chiar și numai cu doi dintre acești vânători - ori numai cu unul - de data asta nu-și permite luxul de a se eschiva, întrucât are o obligație față de Cass și Polly.
Le-a spus să fugă, dar s-ar putea ca ele să considere că nu pot pleca, fiindcă au datoria de a-l ocroti. În acest caz, nu-i rămâne decât să distragă atenția inamicului de la cele două gemene, oferindu-se pe sine ca momeală.
.............................................................................
- Ei bine, acum ne ai și pe noi, zice Polly, ridicându-se. Haide, Cass, e timpul să ne punem în mișcare și s-o luăm din loc.
- N-am auzit încă povestea lui până la capăt, obiectează Cass. Mai sunt atâtea chestii stranii de aflat, nu-i așa?!
Polly rămâne de neînduplecat.
- Curând, urmăritorii lui o să ajungă să-și bage nasul și aici. Trebuie să plecăm cât mai repede.
- Ea e șefa, șoptește Cass, pe un ton solemn. Așa că va trebui să ne supunem.
- Nu sunt nicio șefă, o contrazice Polly. Sunt doar practică, atâta tot. Curtis, până pregătim noi „căruța” de drum, tu o să faci un duș. Ești cam prea „parfumat”. Iar noi o să băgăm hainele tale la spălat.
- Și cățelei mele i-ar prinde bine o baie.
- O s-o spălăm și pe ea, mai târziu, promite Polly.
Old Yeller rămâne cu Polly, în timp ce Cass îi arată lui Curtis cum să manevreze robinetele de la duș. Desface din ambalaj un săpun nou și îi pregătește niște prosoape curate.
- După ce te dezbraci, aruncă hainele pe ușă, ca să le pun la spălat.
- Sunteți foarte drăguță, doamnă... Cass, voiam să spun.
- Scumpete, nu fi prostuț. Ne-ai adus exact ceea ce ne lipsea mai mult. Suntem pasionate de aventură, iar tu ești cel care chiar ai văzut niște extratereștri.
Cum îi scapără ochii de entuziasm când rostește aveste cuvinte: aventură, extratereștri.
Rămas singur, Curtis își scoate din buzunare mica lui comoară și pune banii pe dulăpior. Întredeschide ușa de la baie doar cât să-și poată arunca hainele afară, în fața mașinii de spălat. Pe urmă, închide bine ușa la loc.
Uitându-se mai bine în oglindă, vede cum fața i se întunecă la culoare, căpătând o tentă stacojie, cum n-a văzut la alți oameni, ceea ce îl face să se întrebe brusc dacă este perfect stăpân pe sine. O roșeață de asemenea intensitate depășește registrul unei reacții fiziologice omenești. E roșu ca un rac fiert; simt că oricine l-ar vedea așa și-ar da seama că nu este cel drept care se dă. În plus, aerul lui de vinovăție ar putea stârni bănuiala oricărui polițist care l-ar zări.
Cu toate că inima îi bate cu putere, Curtis încearcă să își păstreze calmul, în timp ce intră sub duș.
Ieșind de sub duș, pe covorașul de baie, se șterge bine, dându-și seama că activitățile de îngrijire personală sunt legate de socializare, or, a constatat în mai multe rânduri că el nu se pricepe la așa ceva. Asta nu înseamnă, desigur, că poate să nu se mai spele și să umble murdar.
Întorcându-se spre oglindă, descoperă ceva și mai groaznic. În momentul de față, nu este Curtis Hammond. Șocat, scapă prosopul pe jos.
Mai exact: este Curtis Hammond, dar nu întru totul, nu cum trebuie, nu suficient de convingător, încât să poată trece drept om.
Oh, Doamne!
Fața din oglindă nu este hidoasă, dar e mai stranie decât orice mască de carnaval.
În Colorado, la fermă, dincolo de ușa pe care scris „centrul de comandă al navei spațiale”, băiatul acesta orfan de mamă găsise pe noptieră un plasture folosit, iar sângele uscat de pe pansament îi permisese să se deghizeze.
Atingând sângele, absorbindu-l, adăugase la repertoriul său și ADN-ul lui Curtis Hammond. În timp ce adevăratul Curtis continua să doarmă, tizul lui fugise, sărind de la fereastra dormitorului, iar de acolo până la urmă ajunsese aici, în baia celor două surori.
A fi Curtis Hammond - de fapt, a fi oricine sau orice altceva decât el însuși - presupune o tensiune biologică permanentă, care creează o amprentă unică de energie, grație căreia poate fi identificat de către cei dotați cu aparatura tehnologică necesară.
Apropiindu-se mai mult de oglindă, își impune să fie Curtis Hammond, nu așa, doar parțial, judecând după felul cum arată imaginea lui, ci cu convingere și grijă față de detalii.
O scăpare ca asta poate fi un dezastru. Dacă Polly și Cass l-ar vedea așa, și-ar da seama că nu e Curtis Hammond, că nu e de pe acest pământ. Și atunci ar trebui să-și ia tălpășița de aici.
Oricât de bune ar fi intențiile lui, s-ar putea să sfârșească, până la urmă, și el ca bruta aceea cârpăcită care a evadat din laboratorul doctorului Frankestein, ajungând să fie urmărit cu torțe prin pădure, de către cei care îi vor capul.
Se studiază îngrijorat în oglindă, urmărind cum trăsăturile plăcute ale lui Curtis Hammond se reinstalează pe chipul lui; dar procesul e treptat, fiind îngreuiat de erori de proporție.
Ok. E din nou Curtis Hammond.
Termină să se șteargă cu prosopul, cercetându-și tot timpul corpul după vreun semn ciudat. Nimic, însă.
Se înfășoară într-un prosop de plajă, ca într-un sarong. Dar tot i se pare că este indecent.
Până ce i se usucă hainele, va trebui să rămână cu Cass și Polly, dar pe urmă, echipat la loc, e hotărât să-și ia tălpășița de-acolo, împreună cu Old Yeller.
Acum, când poate fi ușor detectat de ucigașii familiei lui - ba poate chiar și de agenții FBI, dacă s-au dotat cu o tehnologie avansată - nu mai există nicio justificare de a pune în pericol viața celor două surori.
Nu mai trebuie să moară și alți oameni, doar fiindcă soarta i-a scos în calea lui la momentul nepotrivit.
Vânătorii se apropie, în mod cert. Sunt bine înarmați. Groaznic de încrâncenați. Extrem de porniți.
44.
Soarele făcuse ore suplimentare, iar lunga după-amiază de vară s-a prelungit cu mult după ora la care liliecii și-ar fi luat deja zborul în anotimpuri mai răcoroase.
Cu riscul de a se ruina financiar, tanti Gen fixă termostatul la 24 de grade Celsius, o temperatură ce nu putea fi considerată scăzută decât în Iad, poate. Totuși, în comparație cu cuptorul de-afară, în bucătărie părea de-a dreptul plăcut.
Pregătind niște ceai cu aromă de piersici și multă gheață și punând apoi, masa pentru cină, Micky îi povesti Genevei despre Preston Maddoc, bioetică, omorul ca modalitate de vindecare, omorul ca gest de compasiune, omorul pentru a mări „cantitatea totală de fericire”, omorul în numele unei politici ecologice sănătoase.
- Bine că am fost împușcată în cap acum optsprezece ani, fiindcă, dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în ziua de azi, m-ar fi băgat într-o groapă adâncă, pentru a respecta normele de protecție a mediului.
- Sau ți-ar fi prelevat organele interne, ar fi făcut abajururi din pielea de pe corp, iar resturile le-ar fi dat ca hrană animalelor sălbatice, evitând, astfel, poluarea solului prin săparea unui mormânt în plus. Vrei niște ceai rece?
La 6:15, văzând că Leilani nu venise încă, Micky simți că i se întâmplase ceva rău, dar Geneva o sfătui să mai aibă răbdare. Pe la 6:30, și Geneva era deja îngrijorată, așa că Micky umplu o farfurie cu fursecuri, găsindu-și astfel un pretext de a se duce cu ele în vizită la familia Maddoc.
În aer, mirosea a pârlit.
Micky simțea o nervozitate accentuată la gândul că urma să dea ochii cu femeia care dănțuia sub clar de lună sau cu asasinul filosof.
De fapt, spera să nu se întâlnească totuși cu Preston Maddoc. Leilani îi spusese mătușii Gen că doctorul Doom urma să fie plecat în această seară.
Draperiile erau trase, iar geamurile ferestrelor străluceau sub razele soarelui coborât la asfințit.
În picioare, pe treptele de beton, ciocăni la ușă, așteptă, se pregăti să ciocănească din nou, dar apucă farfuria cu amândouă mâinile, când clanța se răsuci și ușa se deschise.
În fața ei, apăru Preston Maddoc, zâmbitor, aproape de nerecunoscut. Noua tunsoare, cu părul foarte scurt, nu-i dădea un aer de om iritabil, așa cum se întâmpla cu majoritatea bărbaților, ci îl făcea să semene cu un ștrengar ciufulit. Își răsese și mustața.
- Cu ce vă pot fi de folos? întrebă el, cu amabilitate.
- Ăăă, bună! Suntem vecini. Eu și tanti Gen. Geneva. Geneva Davis. Eu sunt Micky Bellsong. Am vrut doar să vă salut și v-am adus niște prăjiturele de casă, în semn de bun venit în cartier.
- Sunteți foarte drăguță, zise el, luând farfuria. Mmm, ce bine arată. Mama, Dumnezeu s-o odihnească, făcea și ea fursecuri din astea. Numele ei de fată era Hickory, ceea ce a făcut-o să se intereseze de arborele cu aceeași denumire - hicori, care face nuci americane, folosite de obicei la prăjiturele din astea.
Micky nu se așteptase ca Preston să aibă o voce așa de frumoasă, plină de încrederea în sine pe care ți-o dau banii, dar și cu un timbru bărbătesc atrăgător.
- Pe mine mă cheamă Jordan Banks, minți el, exact cum spusese și Leilani că va face. Toată lumea îmi spune Jorry.
Micky simți fiori în tot corpul când dădu mâna cu el.
Venind aici, știa că nu putea spune că Leilani nu onorase invitația la cină. I-ar fi făcut numai rău fetiței, divulgând relațiile de prietenie dintre ele. Dar sperase totuși să o vadă pe Leilani și să sugereze cumva că o aștepta la ele în seara asta, oricât de târziu.
- Îmi pare rău că sunt nepoliticos și vă țin aici, la ușă, se scuză Maddoc. V-aș pofti în casă, numai că soția mea suferă de o migrenă cumplită: la cel mai mic zgomot, simte numai cuțite în cap. Când are asemenea crize, trebuie să vorbim în șoaptă și să mergem în vârful picioarelor.
- Oh, nu vă faceți probleme pentru asta. Voiam doar să vă salut și să vă urez bun venit. Sper ca soția dumneavoastră să se însănătoșească repede.
- Când are migrene nu poate mânca nimic - dar, după ce îi trece, îi revine pofta de mâncare. O să-i placă fursecurile astea. Mulțumesc încă o dată de amabilitate. La revedere, pe curând.
Când ușa se închise, Micky coborî treptele, foarte încet, încercând să născocească o stratagemă prin care să-i dea de veste lui Leilani că fusese aici. Dar pe urmă grăbi pasul, de teamă că Maddoc o pândea poate de după perdele.
În drum spre casa mătușii Gen, Micky își aminti de cuvintele lui Preston apropo de maică-sa - Dumnezeu s-o odihnească! Cât de natural și convingător răsunase glasul lui rostindu-le, când în realitate omul ăsta nu credea în nimic și cu atât mai puțin în Dumnezeu.
Geneva o aștepta așezată la masa din bucătărie, ținând între palme paharul cu ceai rece. Micky își luă un scaun, turnă niște ceai și îi povesti despre Maddoc:
- Leilani nu va veni la cină. Dar știu că va trece să mă vadă, după ce se culcă ai ei. O s-o aștept, indiferent cât de târziu s-ar face.
- Mă gândeam.... n-ar putea sta la Clarissa? sugeră Geneva.
- Și papagalii?
- Bine că nu e vorba despre niște crocodili.
- Dacă fac rost de dovada înregistrării la starea civilă a căsătoriei lui Maddoc, poate că reușesc să stârnesc interesul vreunui ziarist. De patru ani de zile, Maddoc a dus o existență retrasă, dar asta nu înseamnă că presa nu ar fi curioasă să mai afle amănunte despre el. E posibil să-i intrige și pe ziariști misterul ăsta. De ce să țină secretă această căsnicie? Oare tocmai căsnicia aceasta să fie motivul retragerii sale din viața publică?
- Sinsemilla însăși e o ciudățenie vie, care ar putea trezi interesul oricărui ziarist, nu crezi? zice Geneva.
- Dacă presa marșează și intră în joc, nu se poate să nu apară cineva care să știe de existența lui Lukipela. Băiatul nu a fost ținut ascuns toată viața lui. Chiar dacă n-a stat niciodată prea mult într-un loc, țăcănita de maică-sa rămâne o persoană memorabilă. Cine a întâlnit-o, fie și numai fugitiv, nu o uită așa ușor. Lucru valabil, probabil, și apropo de Lukipela. Și atunci Maddoc va trebui să explice unde e băiatul.
- Și cum faci rost de dovada înregistrării căsătoriei lui la starea civilă?
- Nu știu, mă gândesc încă.
- Dar, dacă o mulțime de ziariști îl respectă pe Maddoc, s-ar putea să creadă că ai tu ceva împotriva lui!
- Probabil așa va fi. Presa îi e favorabilă. Dar reporterii au și o doză de curiozitate, nu-i așa? Fiindcă altfel n-ar putea să-și facă meseria.
- Am impresia că ești ferm hotărâtă să le dai o mână de ajutor ca să-și facă meseria mai bine.
Micky luă în mână pinguinul de lut.
- N-am să-l las să-i facă rău lui Leilani. Nu, exclus!
- Nu te-am văzut niciodată așa, șoricelule.
- Așa, cum? zise Micky, uitându-se în ochii Genevei.
- Așa pornită.
- Nu numai viața lui Leilani atârnă de un fir de păr, tanti Gen, ci și viața mea.
- Știu.
45.
Fără să se atingă de biscuiți, Polly șofează având la îndemână o pungă de floricele cu aromă de brânză și o cutie cu bere rece, în consola de lângă scaun.
Legea interzice să ai lângă tine un recipient cu orice fel de băutură alcoolică, în timp ce conduci un vehicul, dar Curtis se abține să îi atragă atenția lui Polly în privința acestei infracțiuni.
Polly conduce cu viteză mare. Furgoneta gonește pe câmp, de parcă ar fi alimentată cu energie nucleară, nu cu benzină.
În salonaș, Cass se relaxează pe o șofa așezată cu spatele spre partea laterală a rulotei, exact în spatele scaunului pentru șofer. Cățeaua e lungită lângă ea, cu bărbia pe genunchii ei, bucurându-se de mângâierile unei mâini binefăcătoare.
La insistențele surorilor, Curtis s-a instalat pe scaunul copilotului, pe care l-a răsucit spre portieră, astfel că le poate privi simultan pe amândouă. Deși e înfășurat și acum în sarongul improvizat din prosopul de baie, nu-i mai e rușine de ținuta lui.
Gemenele s-au născut și au crescut într-un orășel bucolic din Indiana, pe care Polly îl descrie ca pe „o mare plictiseală de cărămizi și scânduri”. Potrivit lui Cass, cele mai palpitante distracții de-acolo sunt să privești cum pasc vacile, cum ciugulesc găinile, și cum dorm scroafele. Halal amuzament!
Eleve premiante amândouă, Cass și Polly au preferat să se lase de școală și să plece în Las Vegas. După nici o lună, au ajuns să joace dezbrăcate într-un mare spectacol de revistă, alături de alte balerine, saltimbanci și animale de circ.
Datorită vechii lor pasiuni pentru jonglerii și acrobații la trapez, cele două surori au fost distribuite într-un mare spectacol de varietăți, inspirat de întâlnirile pământenilor cu ființe de pe alte planete. Cass și Polly au jucat în rolul de crăiese extratereste ale iubirii, care urmăreau să facă din toți bărbații niște robi ai dragostei.
- Atunci, a fost prima oară când am început să ne interesăm de OZN-uri, îi mărturisește Cass.
- În numărul de dans, cu care se deschidea spectacolul, își amintește Polly, coboram amândouă pe niște scări de neon dintr-o uriașă farfurie zburătoare. Era absolut impresionant.
- Iar de data asta nici nu mai trebuia să apărem goale pe scenă tot timpul, spune Cass. Din obiectul zburător ieșeam complet dezbrăcate, firește.
- Ca orice crăiasă extraterestră a iubirii, adăugă Polly, iar pe urmă chicotesc amândouă, cu un râs cristalin care îi amintește lui Curtis de fantastica Goldie Hawn.
Curtis râde și el, amuzat de ironia și de tonul lor autopersiflant.
- După primele nouă minute, zice Cass, purtam pe rând o mulțime de costume superbe, adecvate pentru jonglerii și acrobații la trapez.
- Pe urmă, la sfârșit, continuă Polly, iarăși apăream goală, doar cu niște pene pe cap, cizme cu tot înalt și niște bikini minusculi. Producătorul susținea că aceasta era ținuta autentică a unei crăiese a iubirii.
- Spune și tu, Curtis, reia Cass, câte crăiese ale iubirii, de pe alte planete, ai văzut tu îmbrăcate în chiloței din lame auriu și cu botine cu toc cui?
- Niciuna, răspunde el, fără să mintă.
- Exact ăsta a fost și argumentul nostru. E o costumație stupidă, care nu pare domnească în niciun colț al universului. Hai, penele de pe cap, treacă-meargă, dar restul? Câte crăiese ale iubirii, coborâte din alte galaxii, ai văzut tu îmbrăcate așa?
- Niciuna.
- Ca să fiu sinceră, nici producătorul nu e de condamnat, zice Polly. Apropo, tu de fapt câte crăiese ale iubirii ai văzut vreodată?
- Doar două, recunoaște Curtis. Dar niciuna nu făcea jonglerii pe scenă.
Nu se știe de ce, însă pe gemene remarca asta le amuză copios.
- Dar cred că una dintre ele era un fel de acrobată, explică băiatul cu lux de amănunte, din moment ce putea să se aplece mult pe spate, până ajungea să-și lingă călcâiele.
Din nou, surorile izbucnesc în râs.
- Nu e deloc ceva erotic, se grăbește el să precizeze. Se lasă pe spate din același motiv pentru care un șarpe cu clopoței se încolăcește strâns. Din această poziție, poate sări sus de tot, retezându-ți capul cu mandibulele.
- Ha-ha-ha, ce amuzant ar fi un număr ca ăsta într-un spectacol de varietăți și muzică din Vegas! spune Cass, prăpădindu-se de râs.
- Nu mă pricep la teatrele de revistă din Las Vegas, zice Curtis, dar presupun că n-ați arăta pe scenă și faza în care crăiasa extraterestră își expulzează ouăle în capetele tăiate.
- Depinde, scumpete! Depinde! Dacă faci totul să pară sclipitor și senzațional, merge și partea asta, despre care povestești tu, spune Polly, hilizindu-se în continuare.
În sinea lui, Curtis își spune că a început să se descurce în societate, din moment ce gemenele îl găsesc așa de spiritual.
Când Cass se scuză și pleacă să scoată hainele lui Curtis din uscător, câinele se ține după ea, iar băiatul își răsucește scaunul cu fața la drum. Urmează o conversație plăcută cu Polly.
Datorită pasiunii lor pentru mecanică și motoare, în general, Polly și Cass au ales să călătorească tot timpul; indiferent ce se strică sau se uzează la furgoneta lor, ele se descurcă singure, dacă au piesele necesare. Acesta este și motivul pentru care au în permanență cu ele tot ce le trebuie pentru a remedia orice defecțiune.
- Ce poate fi mai formidabil pe lumea asta, declară Polly, decât să te mânjești de ulei, benzină, vopsea, doar să reușești să repari cu mâna ta orice defecțiune la mașină?
Ciudat! se gândește Curtis. Tocmai domnițele acestea cochete și elegante să aibă pasiunea salopetelor murdare de mecanic auto?!
Urmată de Old Yeller, Cass se întoarce în salonaș și-l anunță pe Curtis că își poate pune hainele lui. În baie, unde s-a retras să se îmbrace, Curtis regretă că se va despărți curând de surori. Spre binele lor, cu prima ocazie, va trebui să dispară.
Când Curtis se întoarce la locul lui, din dreapta șoferiței, ultima fâșie de lumină roșie se îngustează tot mai mult spre apus.
E o adevărată plăcere să călătorești cu mașina în compania celor două gemene, care stăpânesc la perfecție arta conversației, abordând tot felul de subiecte care le pasionează: schi extrem, scufundări, romane polițiste, rodeo, fantome și poltergeist, formații muzicale, tehnici de supraviețuire în jungă - totul le fascinează și le entuziasmează.
Pe Curtis îl interesează, în special, bogăția de legende pe care surorile le știu despre OZN-uri, speculațiile lor fantasmagorice despre viața din alte lumi și suspiciunile lor sumbre privind motivele sosirii extratereștrilor pe Terra.
Din câte știe el, omenirea este singura specie capabilă să elaboreze teorii despre ce se află în universul necunoscut, care sunt cu mult mai stranii decât ceea ce există, de fapt, acolo.
Ajung la o încrucișare cu niște drumuri secundare, unde se află o stație de benzină și un magazin universal, probabil, o afacere de familie.
În filme, prin astfel de locuri se întâlnesc, de obicei, tot felul de țăcăniți. În asemenea pustietăți, se comit o serie de crime monstruoase.
Curtis ar vrea să nu se oprească aici, ci să meargă mai departe până la o localitate ceva mai populată. Gemenele însă vor să facă plinul la benzină, așa că Polly virează și intră pe o porțiune cu pietriș, în fața clădirii unde se află și benzinăria.
Cele trei pompe de alimentare - două cu benzină, iar una cu motorină - nu au deasupra o copertină, ca la stațiile moderne, ci sunt expuse tuturor intemperiilor. Pompele par mai înalte decât cele din benzinăriile ultramoderne, iar fiecare are deasupra un fel de glob mare, transparent.
- Fantastic. Pompe din-astea existau în anii 1930, zice Polly. Azi, au dispărut aproape complet. Când se pompează combustibilul, îl vezi cum face vârtejuri prin globul ăsta transparent?
- Dar de ce? întreabă Curtis.
Polly ridică din umeri. Habar n-are nici ea de ce.
- Fiindcă așa funcționează ele.
Fascinat de mașinăria aceasta magică, Curtis se minunează:
- Pompa asta, cu glob de cristal, știe să prezică și viitorul?
- Nu. E ceva drăguț, atâta tot.
- Adică și-au dat atâta osteneală ca să monteze chestia asta aici, doar fiindcă se vede frumos? Ce planetă minunată?
Gemenele coboară primele - Cass, cu o poșetă mare atârnată de umăr - decise să solicite toate verificările uzuale în cazul alimentării cu benzină: presiunea celor zece pneuri, baia de ulei, cutia de viteze...
Misiunea lui Old Yeller e ceva mai prozaică; cățeaua trebuie să-și facă nevoile. Iar Curtis se duce cu ea, ca să-i țină de urât.
Văzduhul nopții aduce, pesemne, un parfum supărător, care o determină pe Old Yeller să își ridice nasul pentru a detecta sursa acelui miros.
În timp ce gemenele dispar după botul rulotei, în căutarea celui care deservește, cățeaua adulmecă în continuare și pornește hotărâtă spre partea din spate a vehicului. Curtis se ține după ea.
Când au terminat de ocolit rulota, dau cu ochii de magazinul aflat cam la vreo douăzeci de metri distanță, dincolo de pompe. Ușa este întredeschisă, dar e bine fixată în balamale, din moment ce nu se clatină deloc în bătaia vântului.
Cățeaua se oprește și face un pas înapoi. O descumpănesc, probabil, pompele acelea fantastice.
Uitându-se și el mai bine la ele, Curtis constată că globurile nu sunt pline acum cu combustibil învolburat, ci cu un fel de întuneric dens, ca și cum sferele acelea transparente ar musti de răutate și cruzime.
Lângă botul mașinii, un bărbat înalt și chel stă de vorbă cu gemenele. Deși nu-i poate vedea fața, fiindcă tipul stă cu spatele la el, Curtis simte că ceva nu e în regulă cu acest om.
Cățelei i se zburlește părul pe grumaz, iar băiatul presupune să suspiciunea i-a fost transmisă de ea, prin legătura specială care există între ei.
Deși Old Yeller mârâie în surdină, în semn că omul de la pompă nu-i deloc pe gustul ei, altceva îi stârnește interesul. Pornește aproape alergând spre partea de vest a clădirii, iar Curtis se grăbește să țină pasul cu ea. Este aproape convins că nu dorința de a-și face nevoile o mână pe cățea într-acolo.
Magazinul este amplasat cumva pieziș pe suprafața de teren, fiind orientat cu fața spre mijlocul intersecției, și nu spre una dintre șosele; cea mai luminată este intrarea, astfel încât părțile laterale ale clădirii rămân învăluite în întunericul nopții. Spatele construcției este cufundat însă într-o beznă desăvârșită, presărată ici și colo de monedele de argint pe care luna, în zgârcenia ei, catadicsește totuși să le risipească.
În zona aceasta, se află un Ford Explorer; conturul caroseriei abia se distinge sub palida lumină selenară. Curtis presupune că vehiculul aparține tipului care stă de vorbă cu gemenele, în fața benzinăriei.
Un Corvette argintiu, care i-a depășit ceva mai devreme pe șosea, se află tot aici. Studiind cu atenție această mașină, Old Yeller scâncește.
În momentul în care Curtis face un pas spre Corvette, câinele se repede spre partea posterioară a Ford-ului Explorer. Se ridică pe picioarele din spate, cu labele pe bara de protecție, încercând să se uite prin luneta automobilului, până la care nu poate însă ajunge, fiind plasată prea sus.
Privește spre Curtis; în ochii ei se reflectă razele lunii.
Cum băiatul nu vine imediat la ea, cățeaua lovește insistent cu labele în Ford. Curtis simte tremurul și înfiorarea câinelui. Frica i se furișează lui Curtis în inimă, iar de acolo îi cuprinde toată ființa, pătrunzându-i până în măduva oaselor.
Venind lângă Old Yeller, în spatele Ford-ului, băiatul mijește ochii încercând să privească înăuntru, prin geam. Nu-și dă seama însă dacă în Ford se află într-adevăr ceva sau dacă ceea ce distinge el vag nu este decât o masă de umbre.
Cățeaua continuă să lovească cu labele în vehicul.
Curtis apucă de mâner și ridică portiera din spate. Când se aprinde plafoniera, înăuntru se văd două cadavre. Au fost azvârlite acolo, ca doi saci cu gunoaie.
Ar lua-o la fugă, dar știe că maică-sa s-ar supăra pe el, dacă ar proceda astfel. De milă și scârbă, îi vine să plece de-acolo, dar a fost învățat să trateze astfel de orori ca pe un manual de supraviețuire, din care să deducă rapid indicii menite să-l ajute pe el și pe ceilalți să trăiască în continuare.
Ceilalți, mai bine zis celelalte, în cazul acesta, sunt Cass și Polly.
Înalt, chel și de sex masculin, unul dintre cadavre seamănă leit cu omul de la pompă care stătea de vorbă cu gemenele, adineauri.
O coamă de păr castaniu, lucios și înfoiat încadrează chipul moartei de alăuri. Larg deschiși și acum, ochii ei căprui se holbează uimiți la prima licărire de veșnicie pe care a surprins-o în clipa în care sufletul ei a părăsit această lume.
Niciuna dintre victime nu prezintă răni vizibile, deși ambele cadavre par să aibă gâtul rupt. Capul le atârnă moale, într-o poziție anormală, ceea ce atestă vătămarea gravă a vertebrelor cervicale. Pentru asemenea vânători, ahtiați după violență și crime, felul acesta de a ucide pare curat și milos.
Fiecare cadavru a fost dezbrăcat de hainele exterioare și descălțat de pantofi; ca să se travestească în victimele lor, ucigașii au nevoie de o vestimentație în bună stare, fără rupturi sau pete.
Dacă, într-adevăr, complexul acesta comercial - benzinărie și magazin universal - este o afacere de familie, înseamnă că aici zac mămica și tăticul. Afacerea și identitatea le-au fost răpite brutal.
Cățeaua își îndreaptă atenția, din nou, spre Corvette. Nu îndrăznește totuși să se apropie mai mult de mașină, spaima fiind mai puternică decât curiozitatea. Aplecă mult capul spre stânga, cu un aer de uimire și teamă, totodată, apoi, îl înclină spre dreapta, clipind des; vrea să plece, dar pe urmă se răzgândește și întoarce iarăși capul spre mașină, ca și cum ar fi observat că aceasta se pusese în mișcare.
Poate că în Corvette se află ceva și mai groaznic decât ceea ce a găsit în Ford, așa că preferă să nu se apropie nici el. Concentrându-se, încearcă însă să privească automobilul cu ochii cățelei, să împărtășească percepțiile ei, exploatând la maximum legătura dintre ei doi.
Inițial, surioara lui canină nu vede mai mult decât el - dar, pe urmă, o fracțiune de secundă, nu mai mult, mașina luminată de razele lunii sclipește ca un miraj.
Old Yeller clipește, clipește, însă automobilul sport rămâne aparent solid, așa că întoarce privirea și, cu coada ochiului, timp de vreo două-trei secunde, întrezărește ceea ce Curtis nu poate vedea cu ochii lui - un vehicul care nu este de pe acest pământ, mai spectaculos chiar decât orice Corvette, ca o bestie născută pentru a aduce violența în lume.
Atât de impresionant este acest mijloc de transport, încât pentru a-l descrie simți nevoia să apelezi la vocabularul specific arhitecturii militare, fiindcă în ciuda splendorii, pare o fortăreață pe roți.
În fața acestei dovezi, se spulberă orice îndoială, ticăloșii cei mai răi l-au ajuns din urmă. Vânătorii intuiesc probabil, că băiatul este în rulotă. Soarta milostivă și surioara lui isteață l-au scos din Fleetwood și l-au adus aici, pe acest teren al crimelor, fără să fie detectat. Dar, în două-trei minute - depinde de noroc - îl vor descoperi.
Va fi recunoscut imediat ce li se va arăta.
De aceea, în locul lui o trimite pe cățea la Polly.
Speriată, dar ascultătoare, Old Yeller se urnește din loc, făcând cale întoarsă spre rulotă.
Curtis nu-și face iluzii că va supraviețui acestei întâlniri. Inamicul este prea aproape, prea puternic, prea lipsit de scrupule, pentru a putea fi înfrânt de copilul acesta orfan de mamă, mic și neajutorat.
Speră totuși că va putea să le prevină la timp pe Cass și Polly, ajutându-le, astfel, să scape, ele și cățeaua, de măcelul care îl așteaptă pe el.
Old Yeller dispare după colțul clădirii. Spirit geamăn preaiubit, cățeaua e conștientă mereu de prezența Creatorului ei - or, acum, va avea nevoie de El, mai mult decât oricând înainte.
46.
Zidurile penitenciarului se sfărâmară în jurul ei, dar stivui cărămizile la lor, iar când gratiile căzură de la ferestre, le repară cu un aparat de sudură și cu mult mortar.
Din visul acesta despre o închisoare pe care și-o clădea singură, Micky se trezi brusc, simțind că se întâmpla ceva rău.
Pe sofaua din salonaș, lungită pe-o parte, cu ochii închiși, cu capul pe pernă, cu bărbia aplecată spre piept și rezemată cu mâinile împreunate, Micky rămase nemișcată, respirând ușor, ca și cum ar fi dormit.
Casa părea învăluită într-o tăcere apăsătoare, cum simți după un priveghi, când toată lumea a plecat deja.
Surdă parcă la amenințarea din jur, Micky o intuia totuși, așa cum îți dai seama că presiunea atmosferică s-a modificat, înaintea unei furtuni.
Micky se instalase pe sofa să citească o revistă, în așteptarea lui Leilani. Se făcuse târziu, așa că Geneva se retrăsese în camera ei, urmând ca nepoata ei s-o trezească imediat, dacă fetița venea în vizită.
După plecarea lui Gen, terminând de citit revista, Micky se întinsese pe canapea ca să-și mai odihnească ochii, și nu cu gândul să ațipească.
Emoțiile zilei, canicula, umiditatea excesivă și o disperare tot mai profundă o înfundaseră în închisoarea din vis.
Instinctiv, când se deșteptase, nu deschisese ochii.
Îi ținea închiși și acum, în baza teoriei - pe care o îndrăgim cu toții din copilărie - potrivit căreia niciun căpcăun nu te mănâncă, dacă nu îl bagi în seamă.
Se apropia cineva. Târșâitul unor tîlpi pe covor și scârțâitul podelei excludeau posibilitatea ca intrusul să fie doar o plăsmuire a imaginației ei.
Niște pași, tot mai aproape. Pe urmă, nimic. Liniște.
Simțea o prezență lângă ea. Cineva era acolo, în picioare, și se uita de sus la ea.
Nu, nu putea fi Geneva. Chiar și într-una dintre imaginarele sale escapade cinematografice, când își închipuia că e o actriță sau alta, Geneva tot nu ar fi fost capabilă de un gest atât de straniu.
Nemișcată, cu ochii închiși, Micky avea impresia că simțul olfactiv compensa cumva lispa voită a văzului. Detectă un parfum astringent, pe care nu îl cunoștea. Un aftershave cu miros proaspăt.
Bărbatul se mișcă, făcând din nou podeaua să scârțâie. Se îndepărta. Printre gene, îl căută cu privirea, îl văzu. Se îndrepta spre bucătărie. Chiar și văzut din spate și, doar o fracțiune de secundă, din profil, atunci când se apropie de ușă, era ușor de recunoscut. Nepoftit, Preston Maddoc le făcuse o vizită.
Micky lăsase întredeschisă ușa de la bucătărie, pentru eventualitatea în care Leilani s-ar fi gândit să treacă pe la ele. Acum, când plecă, Maddoc o lăsă larg deschisă.
Se ridică de pe sofa și se apropie de bucătărie. Se aștepta să-l găsească acolo, în prag, zâmbind amuzat de încercarea ei stângace de a simula că dormea.
Afară nu era nimeni. Se încumetă să iasă din casă. Nici țipenie de om în curtea din spate. Maddoc se dusese acasă.
Întorcându-se în bucătărie, închise bine ușa și trase zăvorul.
Frica se risipi, lăsând în loc senzația unei violări. Nu apucă însă se se indigneze, fiindă își aminti de Geneva, iar frica puse stăpânire iarăși pe ea.
Micky se repezi pe hol. Trecând prin dreptul camerei ei, observă o dâră de lumină sub ușă. Or, știa precis că nu lăsase nicio lumină aprinsă.
Ajunse în capătul holului, ultima ușă era larg deschisă.
Doar cifrele luminoase și afișajul postului de radio cu ceas stăpungeau bezna apăsătoare din cameră. Apropiindu-se pe pat, Micky răsuflă ușurată: tanti Gen dormea liniștită, cu obrazul lipit de pernă. Și respira.
Lui Micky i se luă o piatră de pe inimă. Ajunsă înapoi pe hol, trase binișor ușa de la dormitorul Genevei și se duse direct la ea în cameră.
Pe pat erau împrăștiate toate obiectele pe care le avea de obicei în poșetă. Portofelul fusese golit, banii erau risipiți pe cuvertură, alături de carnetul de asigurări sociale, permisul de conducere auto, rujul de buze, pudra, pieptenele și cheile de la mașină.
Dulapul era deschis. I se scotocise și prin comodă; lucrurile din sertare fuseseră răvășite. Pe jos, zăceau actele de eliberare din închisoare. Știa că le lăsase în noptieră, sub Biblia primită de la tanti Gen.
Indiferent cu ce scop inițial venise aici, Maddoc profitase din plin de situație, când găsise ușa deschisă de la bucătărie și pe Micky dormind pe sofa.
În mod evident, omul ăsta știa despre relația lor cu Leilani mai mult decât crezuse ea, ori decât își dăduse seama fetița. Nu se lăsase amăgit de pretextul cu fursecurile aduse în semn de bun venit, ba dimpotrivă, poate că acesta îi stârnise bănuielile.
Acum, Maddoc aflase suficient despre trecutul recent al lui Micky și despre slăbiciunea ei, încât s-o poată pune în dificultate.
Micky se întreba ce ar fi făcut el, dacă ea s-ar fi trezit și l-ar fi găsit acolo, în cameră.
Întorcându-se în bucătărie, văzu imediat platoul pe care îl dusese plin cu prăjituri, mai devreme, alături, la vecinii lor. Maddoc îl adusese înapoi, spălat.
Dacă nu s-ar fi trezit la timp ca să-l vadă plecând, nici n-ar fi știut exact cine îi scotocise prin sertarele de la comodă și prin poșetă. Dar așa, aducând farfuria și lăsând-o acolo, pe masă, Maddoc arătase clar că voia ca ea să știe cine fusese intrusul. Iată, așadar, o provocare și un gest de intimidare, totodată.
Mai tulburătoare însă decât apariția farfuriei era absența pinguinului. Figurina de lut, din colecția tinerei moarte, fusese pe masă, printre păhărele colorate în care erau lumânări pe jumătate topite.
Maddoc îl văzuse probabil, când adusese farfurie.
Eventualele suspiciuni pe care le avusese în privința relațiilor lui Leilani cu Micky și cu tanti Gen se confirmaseră și se accentuaseră astfel, odată cu descoperirea pinguinului.
Cu senzație subită de gol în stomac, de apăsare în pipet, de vertij straniu, ca la bâlci, în roata mare, Micki se prăbuși consternată pe scaunul din bucătărie.
47.
Deși numele ei nu venea de la Pollyana, Polly era fosrte sociabilă și prietenoasă. Rar se întâmpla să-și facă vreun dușman. Cu toate acestea, când omul de la pompă veni spre ea, rânjind ostentativ cu gura până la urechi și îi spuse:
- Salut, pe mine mă cheamă Earl Bockman, iar pe soția mea, Maureen. Noi suntem proprietarii complexului de-aici, și asta de vreo douăzeci de ani
Polly conchise imediat că individul îi displăcea profund.
Bine bărbierit, ferchezuit și frumos îmbrăcat, omul întrunea toate calitățile necesare pentru a face o impresie bună.
- Eu m-am născut în Wyoming, spuse Earl, dar Maureen e de prin părțile astea. În fine, locuiesc pe-aici de-atâta vreme, încât am senzația că tot în ținutul ăsta am văzut lumina zilei și eu. Nu e suflet de om prin regiune care să nu fi auzit de Earl și Maureen Bockman, turuia el în continuare, ca și cum s-ar fi simțit obligat să convingă, astfel, de excepționala calitate a combustibului pe care îl vindea. Și Maureen, ce fată minunată, iar eu sunt cel mai norocos bărbat din lume, fiindcă am luat-o de nevastă, scumpa de ea!
Auzind discursul acesta uluitor rostit cu un zâmbet ca în reclamele la pastă de dinți, Polly e gata să parieze că biata Maureen zăcea moartă în magazin, sugrumată poate de Earl sau lovită în cap cu vreo conservă ieftină de porc cu fasole.
Mai era și ceasul ciudat de la mâna lui Earl, care avea un cadran complet negru, fără nimic altceva - fără cifre și limbi care să indice ora, minutele și secundele. Sigur, se putea foarte bine să fie genul de cronometru digital, foarte incomod, care nu afișează ora decât când apeși pe un buton lateral; dar bănuia că obiectul acela nici măcar nu era un ceas.
Din clipa în care își făcuse apariția lângă pompele de alimentare, Earl se străduise să stea întors cu tot corpul și cu mâna dreaptă, astfel încât cadranul instrumentului să fie îndreptat spre Cass, pe urmă spre Polly, ba înapoi, ba înainte; în tot acest răstimp încercase să privească pe furiș, în mod repetat, la acest aparat ciudat.
Polly crezu, inițial, că obiectul acela de la mâna lui era poate o cameră digitală, că tipul era pesemne vreun pervers, care poza femeile pe ascuns, pentru cine știe ce scopuri urâte, deși din câte știa ea nu se inventaseră încă aparate de fotografiat care să poată vedea prin haine.
Examinând mai bine pompa de alimentare pe care scrie Diesel, cât timp Earl tot trăncănea, Cass realiză că sistemul de funcționare era mult mai complicat decât crezuse ea, așa că ceru ajutorul lui Earl.
Când acesta se întoarse spre pompă, lui Polly i se păru că avea o mutră consternată, de parcă la fel ca și Cass, nici el n-ar fi știut cum funcționa instalația aceea.
Încruntându-se, tipul se întreptă spre pompă, puse o mână pe ea, rămase așa câteva clipe, cu un aer meditativ, gânditor, aproape ca și cum ar fi încercat să ghicească secretele mașinăriei, grație unui al șaselea simț, poate, după care arboră iarăși rânjetul acela larg de paiață și spuse:
- Facem plinul?
Primind un răspuns afirmativ, apăsă pe un mâner de la pompă, scose furtunul și se întoarse spre Fleetwood, dar în momentul acela încremeni locului, ca o stană de piatră.
Dându-și seama imediat că măscăriciul acela n-avea habar pe unde să alimenteze furgoneta, Cass se uită spre sora ei, telegrafiindu-i simbolic mesajul: „Ce-are imbecilul ăsta?” după care, luă furtunul din mâna lui Earl, născocind explicația politicoasă că, de groază ca nu cumva mașina să se zgârâie în timpul alimentării cu combustibil, prefera să facă ea, personal, această operație.
Polly deschise ușița de la rezervor, deșurubă capacul, după care se trase la o parte lăsând-o pe sora ei să alimenteze, dar în tot acest timp nu încetă nicio clipă să îl supravegheze pe furiș pe Earl, care, crezând că ea e prea ocupată, își îndreptă ceasul ciudat spre cele două geamuri ale rulotei, se uită de două ori la cadranul instrumentului, ca și cum ar fi putut desluși ceva pe suprafața lui neagră și lucioasă.
Avea senzația ciudată că Earl întruchipa ceva ce ea nu mai întâlnise niciodată.
Din noapte, apăru alergând Old Yeller și, agitată cum nu mai fusese niciodată, se repezi drept la sandala stângă a lui Polly; apucă strâns de tocul subțire, pe care începu să-l scuture.
Polly bolborosi ceva, în loc de înjurătură, iar Cass, uimită, o strigă pe cățeaua.
Profitând de tevatură, Earl Bockman, crezând că nu se uită nimeni la el, îndreptă ceasul spre câine și privi neliniștit la cadran, de parcă s-ar fi așteptat să afle astfel dacă animalul era turbat sau nu.
Tot mișcând din picior, Polly izbuti să-și scoată sandala; în acel moment, cățeaua o luă la fugă cu trofeul între dinți, oprindu-se doar în dreptul furgonetei. Old Yeller legăna sandala, cu mișcări ghidușe, de parcă ar fi avut chef de joacă.
Știind că, în cele cinci minute cât avea să dureze umplerea rezervorului, Cass putea, la nevoie, să-l pună la punct pe unul ca Earl Bokman, Polly se duse șchiopătând spre locul unde se postase Old Yeller, care, văzând-o sări în mașină, prin portiera rămasă deschisă.
Când urcă și ea în fugonetă, Polly văzu sandala aruncată pe jos; cățeaua era deja în bucătărie, de unde, întinzând capul peste masă, înhăță între dinți pachetul cu cărți de joc.
Pe urmă, Old Yeller se întoarse în salonaș, scutură pachetul de câteva ori, până ce reuși să împrăștie pe podea toate cărțile de joc dinăuntru.
Jumătate dintre cărți căzuseră cu fața în jos; dând cu laba prin ele, Old Yeller începu să le aleagă, deloc la întâmplare, ci știind perfect ce făcea, până ce sortă din ele două cărți de treflă, două de cupă și una de pică.
Cărțile fuseseră selectate în funcție de numărul de pe ele, din moment ce, folosind ba nasul, ba labele, cățeaua reuși să le înșire una lângă alta într-o ordine numerică firească - 3 de pică, 4 de treflă, 5 de cupă, 6 de treflă, 7 de cupă. Pe urmă, se opri, uitându-se plină de speranță la Polly.
În Las Vegas, Polly văzuse nenumărate numere de dresură de câini, dar așa ceva nu mai întâlnise - o cățea cu aptitudini de matematician, ca Old Yeller. Prin urmare, mormăind iarăși ceva ca o înjurătură, Polly se înfioră de uimire și spuse ceea ce, probabil, celebra Lassie se săturase să tot audă în atâția ani de la Timmy, la fermă:
- Ce încerci tu să-mi spui, fetițo?
În opinia lui Cass, Earl Bokman nu știa să se poarte în societate, nici măcar cât celebrele personaje Romulus, Tarzan și HAL 9000 - unul crescut de o lupoaică, altul adoptat de o ceată de maimuțe, iar celălalt educat numai de mașini.
Era încordat, fâstâcit. Nu-și găsea locul. Rar se întâmpla ca expresia de pe fața lui să se potrivească, fie și un pic măcar, cu ceea ce spunea în acel moment, iar ori de câte ori își dădea seama de această neconcordanță arbora un zâmbet, credea el, șmecheros și nevinovat.
Și mai rău chiar, lui Earl nu-i tăcea gura deloc. Orice pauză în conversație, care dura mai mult de două secunde, îl umplea de nervi. Așa că se repedea imediat să spună ceva, indiferent ce, numai să vorbească. Și de obicei, era ceva extrem de anost.
Cass ajunse la concluzia că Maureen, nevasta lui Earl era probabil ori o sfântă, ori o cretină notorie. Nicio femeie nu ar putea sta cu acest bărbat, doar dacă ar fi atât de credincioasă, încât să spere că se poate mântui îndurând asemenea chinuri, sau dacă ar fi o nulitate din punct de vedere intelectual.
Și, de fapt, ce mai era și chestia asta cu ceasul? Cu gesturi la fel de neîndemânatice ca și încercările lui de a face conversație, Earl îndrepta mereu instrumentul spre diferite puncte din jurul lor. Ba, la un moment dat, chiar se lăsă pe vine, prefăcându-se că își leagă șiretul, dar profitând de fapt de pretext ca să poziționeze ceasul spre spațiul de sub Fleetwood.
Studiindu-l pe Earl Bockman timp de nici trei minute, Cass conchise că măscăriciul acesta, benzinar și băcan la un loc, era la fel de smintit și rău la suflet ca starurile din lumea filmului, pe care le cunoscuse ea cândva.
În întuneric, în spatele magazinului, între falsul Corvette și Ford-ul cu cele două cadavre, Curtis nu scapă din ochi ușa din spate a clădirii, dar și colțurile construcției, de unde ar putea apărea în orice clipă un mare pericol.
Cea mai mare parte a atenâiei totuși și-o rezervă legăturii băiat-câine, pe care o exploatează acum mai mult decât înainte. El e aici, în noapte, dar e și acolo, în furgonetă, mai mult chiar decât aici e acolo, cu surioara lui canină, care o uluiește pe Polly cu aptitudinile ei aritmetice, iar, apoi, cu un instrument și mai complicat decât niște cărți de joc.
Când e sigur că Polly a înțeles mesajul lui, că e alertată și că va acționa pentru salvarea vieții lui Cass, Curtis se setrage din câine și din furgoneta-rulotă. Acum, trăiește numai aici, în adierea fierbinte a preriei, în lumina rece a lunii.
Vânătorii aceștia călătoresc întotdeauna câte doi sau în echipe mai mari, dar niciodată singuri. Faptul că ambele cadavre au fost dezbrăcate de haine, sugerează că, pe lângă bărbatul de la pompele de alimentare, există și o ucigașă marcată în femeie șatenă, care așteaptă în magazin.
Așa-zisul Corvette e mai spațion în interior decât o mașină sport, putând găzdui lejer patru pasageri.
Optimist, cum a fost educat să fie, Curtis va acționa pornind de la ipoteza că aici, la această intersecție, nu sunt prezenți decât doi asasini.
Nu-i rămâne decât s-o ia la fugă de-acolo, sperând să găsească repede o stâncă înaltă sau un râu adânc, în care să aibă parte de o moarte mai ușoară decât cea pe care i-o pregătesc acești ucigași.
Deși, îndeobște, ar fi evitat o ciocnire chiar și numai cu doi dintre acești vânători - ori numai cu unul - de data asta nu-și permite luxul de a se eschiva, întrucât are o obligație față de Cass și Polly.
Le-a spus să fugă, dar s-ar putea ca ele să considere că nu pot pleca, fiindcă au datoria de a-l ocroti. În acest caz, nu-i rămâne decât să distragă atenția inamicului de la cele două gemene, oferindu-se pe sine ca momeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu