12-13
După aceea, pe o perioadă de optsprezece zile, este menținut în comă cu medicamente, în timp ce o echipă de oameni de știință proiectează și supraveghează construirea rapidă a unui habitat potrivit pentru prada lor - unde să fie menținut în viață, dar sub control strict.O parte a personalului propune lichidarea imediată a lui SSW-89-58, dar propunerea este analizată și respinsă. Orice strădanie este la un moment dat dejucată de pesimiști.
Acum să pătrundem în sala de securitate din colțul de sud-est al primului etaj al orfelinatului.
În acest loc - dacă ești angajatul orfelinatului - trebuie să te supui controlului celor trei gardieni, pentru că aici nu sunt niciodată mai puțini, indiferent de oră.
Trebuie să-ți așezi mâna dreaptă pe un scanner care te va identifica după amprente. Trebuie să privești apoi într-un scanner de retină, care îți va compara modelul retinal cu cele înregistrate la angajarea ta.
De aici cobori cu liftul până la al cincilea nivel subteran unde se efectuează majoritatea lucrărilor Proiectului 99. Dar pe tine te interesează cel de-al șaselea și ultimul nivel, unde mergi până la caătul coridorului și treci printr-o ușă metalică cenușie. Te afli într-o încăpere cu mobilă simplă de birou, păzită de trei bărbați, care nu-ți acordă nicio atenție.
Acești oameni lucrează în schimburi de șase ore pentru a fi atenți nu numai la ceea ce se petrece în încăpere, ci și la nuanțele de comportament ale fiecăruia dintre ei.
Pe un perete al încăperii se află o fereastră mare care dă în camera alăturată. Îi vei vedea în mod frecvent pe doctorul Louis Blom sau pe doctorul Keith Ramlock - sau pe amândoi - luncrând dincolo de acest geam, căci ei sunt proiectanții lui SSW-89-58 și ei supraveghează explorarea și utilizarea talentelor lui.
Când nu sunt prezenți nici doctorul Blom, nici doctorul Ramlock, cel puțin alți trei membri care-i servesc direct le țin locul.
SSW-89-58 nu este lăsat niciodată nesupravegheat.
Treceau de pe autostrada interstatală 210 pe interstatala 10 când Rose se întrerupse pentru a spune:
- Joe, ai putea găsi o ieșire cu o stație service? Amnevoie să folosesc toaleta.
- Ce s-a întâmplat?
- Nimic. Am nevoie la toaletă. Detest să pierd vremea. Vreau să ajungem la Big Bear cât mai repede. Dar nici nu vreau să fac pe mine. Nu e nicio grabă. Peste câțiva kilometri, se poate?
- Desigur.
Ea îl conduse din nou într-o vizită din depărtare, în versiunea ei, a Proiectului 99 de lângă Manassas.
Mergi înainte, te rog, prin ușa de legătură, ca să pătrunzi în ultimul spațiu, unde se află vasul de izolare în care trăiește 89-58, înlăturând orice incidente neprevăzute și catastrofale, în care își va petrece restul vieții sale nenaturale. Este un rezervor care seamănă întrucâtva cu plămânii de fier care, în perioade mai primitive, erau folosiți pentru a ține în viață victimele poliomielitei.
Cuibărit ca un pecan în carapacea sa, 89-58 este complet izolat, presat între jumătățile moi ca niște saltele ale unui mulaj lubrefiat al corpului care împiedică orice mișcare, inclusiv mișcarea fiecărui degete, limitându-l la expresii și grimase faciale - pe care oricum nu le vede nimeni.
I se administrează aer din sticlă direct printr-un tub nazal din rezervoarele de lângă vasul de izolare. Este de asemenea străpuns de perfuzoare intravenoase duble, câte unul în fiecare braț și unul în coapsa stângă, prin care primește hrana care-l menține în viață, un amestec echilibrat de lichide și o varietate de medicamente dozată de cei care-l îngrijesc. Are permanent catetere pentru eliminarea eficientă a urinei.
Dacă vreunul din aceste tuburi se desprinde sau se blochează, o alarmă insistentă îi anunță imediat pe îngrijitori și în iuda existenței sistemelor duble, se efectuează reparații fără întârziere.
Cercetătorii și asistenții lor poartă conversații necesare cu 89-58 printr-un speaker. Mulajul corpului în care zace ca o moluscă este dotat cu aparatură audio la ambele lui urechi și cu un microfon la gură. Personalul poate reduce cuvintele lui 89-58 la o șoaptă de fundal ori de câte ori doresc, dar el nu beneficiazăă de același privilegiu de a închide legătura cu ei.
Uneori i se arată fotografii ale unor persoane împotriva cărora se dorește ca el să acționeze într-un anumit fel.
În timpul unei vizionări la distanță, 89-58 descrie în cele mai mici amănunte ceea ce vede în acel lo îndepărtat unde l-au trimis și el răspunde conștiincios la întrebările pe care i le pun îngrijitorii.
Supraveghindu-i bătăile inimii, tensiunea arterială, mișcările ploeoapelor și modificările curentului electric care trece prin pielea lui, ei pot detecta o minciună cu o precizie de peste nouăzeci și nouă la sută.
Mai mult, îl testează din când în când, ducându-l în locuri de unde s-au strâns deja multe informații sigure; răspunsurile lui sunt ulterior comparate cu materialul clasificat.
Se știe că n-a fost cuminte și n-au încredere în el.
Când lui 89-58 i se ordonă să pătrundă în mintea unei persoane și fie să-l lichideze pe acel individ, fie să-l folosească pentru a lichida un altul - cel mai adesea un cetățean de origine străină - sarcina aceasta este denumită „misiune udă”. Acest termen este parțial folosit pentru că se varsă sânge, dar mai ales pentru că 89-58 este cufundat nu în încăperi îndepărtate relativ uscate, ci în adâncurile mocirloase ale mințiii omenești.
În timp ce efectuează o misiune udă, 89-58 o descrie doctorului Blom sau doctorului Ramlock, cel puțin unul dintre ei fiind prezent în timpul evenimentului.
Dacă SSW-89-58 refuză un ordin, depășește parametrii unei misiuni sau manifestă orice alt semn de revoltă, el poate fi pedepsit în multe feluri.
Contactele electrice din mulajul trupului - și din cateterul lui - pot fi puse în funcțiune pentru a emite șocuri dureroase în anumite puncte sensibile din cap până în picioare sau pe toată suprafața pielii. Se pot transmite schelălăituri electronice asurzitoare cu o intensitate insuportabilă în urechile lui. O mare varietate de medicamente se pot folosi pentru a produce simptome fiziologice cumplite - cum ar fi spasme musculare violente și inflamări ale nervilor - care nu pun însă în pericol viața acestui bun prețios. Provocarea panicii claustrofobe prin blocarea alimentării cu aer este de asemenea o tehnică de disciplinare simplă, dar eficientă.
Dacă este ascultător, 8958 poate fi răsplătit în cinci feluri.
Deși își primește elementele nutritive de bază - hidrocarburi, proteine, minerale - prin perfuzoare, se poate extinde un tub de hrănire de la mulajul corpului la buzele lui pentru ca el să se bucure de lichide plăcute, de la Coca-Cola la suc de mere sau lapte cu cacao.
În al doilea rând pentru că este un pianist miraculos și iubește mult muzica, poate fi răsplătit cu orice piesă muzicală, de la Beetles până la Beethoven.
În al treilea rând, pot fi transmise filme întregi în lentilele de la ochii lui - și dintr-o perspectivă atât de apropiată, încât lui i se va părea că se află efectiv în mijlocul acțiunii cinematografice.
În al patrulea rând,, poate primi medicamente pentru bună-dispoziție care-l pot face la fel de fericit, în unele privințe, ca pe orice alt băiat din lume.
În al cincilea rând, cea mai bună recompensă este atunci când i se permite să pătrundă în locuri îndepărtate care-l interesează și în timpulacestor splendide expediții, ghidat de propriile lui dorințe, cunoaște libertatea - sau atât din ea cât își poate imagina.
SSW-89-58 nu poate citi gândurile. Nu este telepat. Nu poate decât să suprime personalitatea persoanei în care pătrunde și să pună stăpânire pe uzina sa fizică.
Membrii personalului Proiectului 99 nu au căzut de acord dacă lipsa capacității telepatice a lui 89-58 este o dezamăgire sau o binecuvântare.
În plus, când este trimis într-o misiune udă, el trebuie să știe unde este localizată ținta sa înainte de a putea să-i invadeze mintea. El nu poate umbla în voie printre populațiile lumii, ci trebuie să fie îndrumat de cei ce se ocupă de el, care îi localizează mai întâi prada. După ce i se arată o imagine a clădirii sau a vehicului în care poate fi găsită ținta - și după ce acel loc este situat geografic în mintea lui - el poate acționa.
Deocamdată, el este limitat la zidurile acestei structuri și nu poate urmări efecti o minte vizată dincolo de granițele stabilite inițial. Nimeni nu știe de ce trebuie să existe această limitare, deși teoriile abundă.
Dacă suporți să te uiți, vasul de izolare este deschis de două ori pe săptămână pentru a permite îngrijitorilor să-i curețe produsul.
Acesta este întotdeauna profund sedat pentru această procedură - și rămâne conectat la butonul de anihilare.
Este minuțios spălat cu un burete, i se tratează iritațiile pielii, infima cantitate de fecale pe care o elimină este aruncată, i se curăță dinții, îi sunt cercetați ochii ca să nu fie infectați, i se pun picături cu antibiotice și i se aplică și alte proceduri de întreținere.
Deși 89-58 primește zilnic stimulare electrică de mic voltaj a mușchilor, ca să se asigure o masă musculară minimă pentru menținerea vieții, el arată ca un copil înfometat dintr-o țară din lumea a treia.
Este palid ca un cadavru de pe masa unui patolog, ofilit, cu oase firave, subțiate din lipsă de activitate; iar când involuntar își prinde degetele în jurul mâinilor îngrijitorilor lui, strânsoarea lor nu este mai puternică decât cea a unui nou născut care se căznește să se țină de degetul mare al mamei lui.
Uneori, sub sedarea profundă, mormărie fără cuvinte, dar cu disperare, miorlăie și chiar plânge, de parcă ar pluti într-un vis trist.
La stația Shell, numai trei vehicule erau la pompele cu autoservire. În timp ce-și alimentau mașinile, șoferii lor clipeau și își plecau capetele ca să nu le intre în ochi funinginea adusă de vânt.
Joe era într-o vâltoare emoțională, simțea un pumnal în inimă, pentru că acum știa exact cauza catastroficului accident, cunoștea identitatea uciggașului și detaliile complicate. Aceste informații erau ca un bisturiu care înlăturau cojile fragile formate pe rana sa. Durerea lui vie, pierderea, o simțea mai recentă decât era cu adevărat.
Opri motorul și rămase așa, amuțit.
- Nu pricep cum naiba au aflat că eram în avionul acela, spuse Rose. Îmi luasem atâtea măsuri de precauție... Dar am știut că au vizionat din depărtare cabina pasagerilor în căutarea noastră, pentru că s-au micșorat brusc luminile, am avut o problemă cu ceasul de mână și vaga senzație a unei prezențe - semne pe care învățasem să le descifrez.
- M-am întâlnit cu un anchetator de la Consiliul Național de Securitate a Transportului, care ascultase banda cu vocile din carlingă înainte de a fi distrusă într-un convenabil incendiu din laboratorul de sunet. Băiatul ăsta era în capul căpitanului. Nu pricep... De ce nu te-a luat doar pe tine?
- Trebuia să ne ia pe amândouă, asta era misiunea lui, pe mine și pe fată - și dacă pe mine mă putea îmșfăca fără probleme, cu ea n-ar fi fost ușor.
Total uluit, Joe întrebă:
- Nina? De ce i-ar fi interesat Nina atunci? Era un simplu pasager, nu? Am crezut că au urmărit-o mai târziu pentru că... pentru a supraviețuit împreună cu tine.
Rose își feri privirea de privirea lui.
- Adu-mi cheia de la toaleta pentru femei, Joe. Te rog. Lasă-mă un minut acolo. O să-ți spun restul în drum spre Big Bear.
El intră în magazin și ceru cheia de la casieră. Când se întoarse la Ford, Rose coborâse deja din mașină.
Se rezema de o aripă din față, cu spatele întors și cu umerii încovoiați de vântul șuierător Santa Ana. Avea brațul stâng apăsat pe piept și mâna încă îi tremura.
Își adună cu dreapta reverele sacoului, de parcă vântul cald de august ar fi înfrigurat-o.
- Te rog descuie tu ușa, îl rugă ea.
Joe se duse spre toaleta pentru femei. După ce descuie ușa și aprinse lumina, Rose apăru lângă el.
- Termin repede, promise ea strecurându-se pe lângă el.
El îi zări fața în lumină, cu o clipă înainte de a se închide ușa. Nu arăta bine.
În loc să se întoarcă la mașină, Joe se rezemă de zidul clădirii, lângă ușa toaletei, ca s-o aștepte.
În opinia asistentelor din ospicii și spitale de psihiatrie, un număr mai mare dintre pacienții cei mai tulburați reacționează la vântul Santa Ana mai violent decât la vederea lunii pline dincolo de o fereastră cu gratii.
Joe înțelegea de ce Rose își încheiase sacoul și se ghemuise în el. În noaptea aceea, atât luna cât și vântul Santa Ana declanșau un curent voodoo în șira spinării - și pe lângă acestea, un băiat fără părinți și fără nume, care trăia într-un sicriu de oțel și se deplasa invizibil printr-o lume de victime potențiale care nu știau de el.
„Înregistrăm?”
Biatul știuse de banda pe care se înregistrează vocile din carlingă - și lăsase pe ea un strigăt de ajutor.
„Unul dintre ei este doctorul Louis Blom. Unul dintre ei este doctorul Keith Ramlock. Îmi fac ceva rău. Sunt răi cu mine. Spune-le să se oprească. Spune-le să nu-mi mai facă rău.”
Chiar dacă era sociopat, psihotic, criminal, el era totodată copil. O fiară, o monstruozitate, o teroare, dar totodată copil.
Nu ceruse el să se nască și dacă era rău, ei îl făcuseră așa, fiindcă nu reușiseră să-l facă să-și înșusească nicio valoare umană, tratându-l doar ca pe o armă, răsplătindu-l pentru crimă.
Înfricoșător. Și încă bântuind. Așteptând să i se spună unde o putea găsi pe Rose Tucker. Și pe Nina.
„E amuzant.”
Băiatului îi plăcea să ucidă. Joe presupunea că era chiar posibil ca îngrijitorii săi să nu-i fi dat niciodată ordin să-i distrugă pe toți pasagerii avionului 353, că el o făcuse ca pe un act de revoltă și pentru că-i plăcuse s-o facă.
„Fă-i să înceteze, că altfel, dacă o să prind momentul... când o să prind momentul o să-i omor pe toți. Pe toți. O să-i omor. O s-o fac. O să-i omor pe toți și o să-mi placă.”
Amintindu-și aceste cuvinte din transcrierea benzii, Joe simți că băiatul nu se referea doar la pasagerii din avionul condamnat. El se hotărâse deja să-i ucidă pe toți. El se referea la un act mai apocaliptic decât trei sute treizeci de crime.
Ce ar putea săvârși el dacă ar fi dotat cu fotografii și coordonate geografice nu numai pentru o instalație de urmărire a rechetelor, ci pentru un complex de instalații de lansare a rachetelor nucleare?
- Iisuse! șopti Joe.
Undeva în noapte, Nina aștepta. În mâinile unui prieten al lui Rose, dar insuficient ocrotită. Vulnerabilă.
Rose zăbovea cam mult.
Joe bătu în ușa toaletei, o strigă, dar ea nu răspunse. El ezită o clipă, bătu din nou și când ea strigă cu glas slab, „Joe”, el deschise ușa.
Rose era cocoțată pe marginea closetului. Își scosese sacoul și bluza; bluza îmbibată de sânge era pusă pe chiuvetă.
Nu-și dăduse seama că ea sângera. Întunericul și sacoul pus deasupra îl împiedicaseră să vadă sângele.
Când intră în toaletă, observă că ea își improvizase un fel de compresă din câteva prosoape de hârtie. O apăsa pe mușchiul pectoral stâng, deasupra sânului.
- Împușcătura de pe plajă, spuse el consternat. Te-a nimerit.
- Glonțul m-a străpuns, spuse ea. A ieșit printr-o rană din spinare. Frumos și curat. N-am pierdut prea mult sânge și durerea e suportabilă... Dar de ce mă simt tot mai slăbită?
- Sângerare internă, sugeră el, îngrozit la vederea rănii din spinare, pe unde ieșise glonțul.
- Știu anatomie, spuse ea. Am fost lovită exact în locul potrivit. Nu puteau alege unul mai bun. N-a fost atins niciun vas de sânge important.
- S-ar putea ca glonțul să fi lovit un os pe care l-a sfărâmat și fragmentele de os n-au ieșit, au urmat o altă cale.
- Mi-e groznic de sete. Am încercat să beau apă de la robinet. Era să leșin când m-am aplecat.
- E clar,spuse el. Inima îi bătea tare. Trebuie să ajungem la un medic.
- Du-mă la Nina.
- Rose, ce naiba....
- Nina mă poate vindeca, spuse ea și în timp ce vorbea îi ocoli, vinovată, privirea.
El răspunse uluit:
- Să te vindece?
- Ai încredere în mine. Nina poate face ceea ce nu poate face niciun medic, niciun om de pe pământ.
În acel moment, el află, la un anumit nivel, cel puțin unul dintre secretele încă nedezvăluite ale lui Rose Tucker, dar nu-și putea permite să scoată la iveală încă o perlă întunecată ca s-o examineze.
- Ajută-mă să-mi pun sacoul și bluza și să mergem. Lasă-mă în mâinile Ninei. În mâinile ei tămăduitoare.
Deși aproape că îi veneau rău de îngrijorare, Joe se conformă dorinței ei. În timp ce o îmbrăca, își amintă că sâmbătă dimineața, în cimitir, păruse mult mai mare decât în realitate. Acum părea tare mică.
Prin gheara fierbinte a vântului care imita urletul lupilor, ea se rezemă de el pe tot drumul de întoarcere la mașină.
După ce o instală pe scaunul din dreapta, ea îl rugă să-i dea ceva de băut.
Joe cumpără de la un automat din fața stației o cutie de Pepsi și una de Orange Crush. Ea preferă Crush și el îi deschise cutia.
Înainte de a lua cutia, ea îi dădu două obiecte: fotografia Polaroid cu mormintele familiei lui și bancnota de un dolar împăturită, al cărei număr de serie, minus a patra cifră, alcătuiau numărul de telefon la care putea fi apelat Mark de la Infinifața, în caz de forță majoră.
- Și înainte de a porni la drum, vreau să-ți spun cum găsești cabana din Big Bear - în caz că nu mai rezist până ajungem acolo.
- Lasă prostiile. O să reziști.
- Ascultă, spuse ea și își folosi din nou charisma care te obliga să-i acorzi toată atenția.
El ascultă în timp ce ea îi spuse pe unde s-o ia.
- Cât despre Infinifața, spuse ea, am încredere în ei și ei sunt aliații mei naturali - și ai Ninei - după cum spunea Mark. Dar mă tem că pot fi infiltrați cu ușurință. De aceea nu i-aș lăsa să vină cu noi astă-seară. Dacă nu suntem urmăriți, atunci mașina asta e sigură și poate că securitatea lor e suficientă. În cazul cel mai rău, dacă nu știi încotro s-o mai apuci.... ei sunt poate unica ta speranță.
Lui Joe i se strânse pieptul și gâtul i se uscă în timp ce vorbea ea; în cele din urmă spuse:
- Nu vreau să mai aud nimic despre asta. O să ajungi la timp la Nina.
Lui Rose începu să-i tremure mâna dreaptă și Joe se temu că nu poate să țină cutia cu Orange Crush. Dar ea reuși și bău, însetată.
Când pătrunse pe autostrada San Bernardino, îndreptându-se spre est, ea spuse:
- N-am vrut să te fac să suferi, Joe.
- Nu m-ai făcut să sufăr.
- Dar am făcut un lucru îngrozitor.
El o privi. Nu îndrăzni să întrebe ce anume făcuse. Își păstra perla lui neagră și lucitoare de cunoștințe îngropată adânc în cotloane minții.
- Să nu mă urăști prea tare.
- Nu te urăsc deloc.
- Intențiile mele au fost bune. Întotdeauna. Cu siguranță n-au fost imaculate când m-am dus să lucrez la Proiect 99. Dar de data asta intențiile mele au fost bune.
Ieșind din furtuna care bântuia în Los Angeles și în împrejurimi și îndreptându-se spre întunericul munților unde locuia Nina, Joe aștepta de la Rose să-i spună de ce ar trebui s-o urască.
- Deci... să-ți spun, continuă ea, care a fost singura izbândă reală a proiectului.
Acum urci cu liftul după ce ai aruncat o privire în iadul de la fundul celor șase nivele subterane, lăsându-l pe băiat în vasul său de izolare și urci tocmai până în sala de securitate de unde ai început coborârea. Mai departe, spre colțul din sud-est al parterului, se află CCY-21-21.
Ea a fost concepută fără dragoste, la un an după 89-58, deși nu a fost proiectul doctorilor Blom și Ramlock, ci al lui Rose Tucker.
Este o copilă frumoasă, delicată, cu fața albă, păr auriu și ochi de ametist.
Deși majoritatea orfanilor care trăiesc aici au o inteligență medie, CCY-21-21 are un IQ neobișnuit de ridicat, poate chiar mai ridicat decât cel al lui 89-58 și-i place să învețe.
Este o fetiță liniștită, înzestrată cu multă grație și cu mult farmec, dar în primii ei trei ani de viață nu a manifestat capacități paranormale.
Apoi, într-o după-amiază însorită de mai, participând la o ședință de joacă supravegheată cu alți copii, ea găsește o vrabie cu o aripă ruptă și un ochi rănit. Vrabia zace în iarbă sub un copac, bătând firav din aripi și când fetița o ia în palmele mici, înțepenește brusc.
Fetița aleargă plângând la cel mai apropiat îngrijitor, întrebând ce poate face.
Vrabia este acum atât de slăbită și paralizată de frică, încât abia își mai poate deschide ciocul - și nu scoate niciun sunet. Pasărea e pe moarte și îngrijitorul nu știe ce se poate face, dar fetița nu acceptă moartea iminentă a vrabiei.
Ea se așază pe pământ, ținând pasărea cu blândețe în mâna stângă și o mângâie delicat cu mâna dreaptă, cântându-i încetișor și numai într-un minut pasărea își revine. Oscioarele fracturate din aripă ce sudează și ochiul sfâșiat se reface perfect.
Pasărea ciripește - și zboară.
CCY-21-21 devine centrul atenției.
Rose Tucker, adusă de coșmarul Proiectului 99 în pragul sinuciderii, renaște ca și pasărea, desprinzându-se de abisul în care privise până atunci.
În următoarele cincisprezece luni este cercetată puterea de vindecare a lui 21-21.
La început, este un talent nesigur, pe care ea nu și-l poate folosi cum vrea, dar lună de lună, învață să-și mobilizeze și să-și controleze acest dar, până ce poate apela la el ori de câte ori i se cere.
Oamenii cu probleme medicale de la Proiect 99 sunt aduși la un nivel de sănătate de care nu s-ar fi așteptat să se mai bucure. Câțiva politicieni și militari de vază - și membri ai familiei lor - suferind de boli care le puneau în pericol viața sunt aduși în secret la această copilă pentru a fi vindecați.
Câțiva cercetători de la Proiect 99 cred că 21-21 este bunul lor cel mai valoros - deși alții îl consideră pe 89-58, în ciuda imenselor probleme de control pe care le pune, până la urmă, proprietatea lor cea mai interesantă și mai prețioasă.
Acum vei face un pas mare în timp, până la o zi ploioasă de august, la cincisprezece luni după refacerea vrabiei vătămate.
Un genetician al personalului are diagnosticul de cancer la pancreas, una dintre formele lipsite de orice speranță ale bolii.
În timp ce îl vindecă pe Amos doar cu o atingere blândă și îndelungată, fetița detectează o altă afecțiune pe lângă tumora malignă, care nu e de natură fizică, dar nu mai puțin vlăguitoare.
Poate din cauza celor văzute la Proiect 99, poate din multe alte motive acumulate în cei cincizeci de ani, Amos a tras concluzia că viața nu are niciun sens, că nu suntem decât praf purtat de vânt. Întunericul din el este mai negru decât cancerul și fetița îl vindecă și de asta, arătându-i doar lui Amos lumina lui Dumnezeu și ciudatele zăbrele dimensionale prin care se zăresc unele tărâmuri.
De îndată ce i se arată acestea, Amos este atât de copleșit de bucurie și de extaz, încât trece de la râs la plâns și în ochii celorlalți din încăpere - o cercetătoare pe nume Janice și un cercetător pe nume Vince - el pare cuprins de o alarmantă ieșire. Când Amos o îndeamnă pe fetiță s-o ducă pe Janice în aceeași lumină pe care i-a arătat-o și lui, ea își manifestă din nou talentul.
Dar Janice reacționează altfel decât Amos. Umilită și înspăimântată, ea este roasă de remușcări. Își înfinge unghiile în carne, regretând modul în care și-a trăit viața și plângându-i pe cei pe care i-a trădat și i-a făcut să sufere.. Durerea ei este înfricoșătoare.
Agitație.
Este chemată Rose.
Janice și Amos sunt izolați pentru a fi puși sub observație și ase evalua starea lor.
Ce a făcut fetița?
Ceea ce spune Amos pare bolboroseala fericită a unui nebun inofensiv, dar e totuși o bolboroseală, provenind de la un om care era doar cu câteva minute în urmă un om de știință, dacă nu mohorât, cel puțin serios.
Uluită și îngrijorată de reacțiile atât de diferite ale lui Amos și Janice, fetița se retrage în sine și devine necomunicativă.
Rose lucrează în particular cu 21-21 mai mult de două ore până ce începe în cele din urmă să scoată de la eao uimitoare explicație. Copila nu înțelege de ce revelația lui Amos și a lui Janice îi tulbură atât de mult sau de ce reacția lui Janice este un amestec de euforie cu autoflagerare.
Întrucât de când s-a născut, ea a fost întotdeauna conștientă care îi este locul și scopul în univers, a înțeles scara destinelor pe care ea va urca spre infinit, a știut în mod sigur că poartă în genele ei viață veșnică, ea nu poate să înțeleagă puterea cutremurătoare a acestei revelații când o aduce celor ce și-au pierdut viața în mocirla îndoielilor și în țărâna deznădejdii.
Fără a se aștepta la nimic mai mult decât echivalentul psihic al unui fel de lanternă magică, la un raid prin dulcea fantezie a copilei despre Dumnezeu, Rose cere să i se arate și ei revelația. Și i se arată. Și este schimbată pentru totdeauna.
Pentru că de îndată ce este atinsă de mâna copilei, se deschide spre plinătatea existenței. Este peste puterile ei să descrie ceea ce trăiește și chiar în timp ce prin ea țâșnesc torente de bucurie, ea este cuprinsă de groază, pentru că este conștientă nu doar de promisiunea unei veșnicii strălucitoare, ci și de speranțele pentru care ea va trebuie să lupte și să le împlinească, speranțe care o înfricoșează pentru că ea nu este sigură că le va putea face față.
Ca și Janice, ea este extrem de conștientă de fiecare faptă rea, de fiecare minciună și trădare de care nu s-a făcut niciodată vinovată; ea tânjește să re ridice deasupra trecutului ei, chiar dacă se îndoiește că are puterea s-o facă.
După ce viziunea se risipește și Rose se trezește în camera fetiței, ea nu are nicio îndoială că tot ce a văzut este real, adevărul în forma sa cea mai pură și nu doar iluzia unei copile transmisă prin putere psihică.
Treptat, ea începe să înțeleagă implicațiile celor întâmplate acolo. Acestea sunt în esență două.
Prima: dacă această revelație poate fi arătată lumii - chiar și numai celor cu care poate intra în legătură fata - tot ceea ce este acum va pieri. O dată ce o persoană a văzut că există viață după moarte, atunci tot ceea ce a fost odată important pare neînsemnat. Lumea așa cum o știm noi se sfârșește.
A doua: vor exista cei care nu vor accepta sfârșitul vechii ordini, care s-au învățat să se bucure de putere și să prospere din suferința și umilința celorlalți.
Într-adevăr sunt mult ca ei în lume și ei nu vor dori să primească darul fetei. Ei se vor teme de ea și de tot ceea ce promite ea. Și fie că o vor seda și o vor ține într-un vas de izolare - fie că o vor ucide.
Ea are darurile unui mesia - dar este umană. Este alcătuită din carne și oase. Prețioasa ei putere se află în țesuturile delicate ale creierul său deosebit. Dacă magazia de gloanțe a unui pistol este descărcată în capul ei, va muri ca orice alt copil; moartă fiind, nu se poate autovindeca.
Lumea nu se va schimba, pacea nu va înlocui tulburările și nu se va pune capăt singurătății și disperării.
Rose capătă repede convingerea că directorii proiectului vor opta pentru lichidare. În momentul în care vor înțelege ce este această fetiță, o vor ucide.
Înainte de căderea nopții, o vor ucide.
Nu vor fi dispuși să riște ținând-o în vasul de izolare. Băiatul deține doar puterea de distrugere, dar 21-21 deține puterea iluminării, care este cu mult mai periculoasă.
O vor împușca, îi vor îmbiba corpul cu benzină, îi vor da foc și apoi îi vor împrăștia oasele carbonizate.
Rose trebuie să acționeze - repede. Fata trebuie scoasă din orfelinat și ascunsă înainte de a putea fi distrusă de ei.
- Joe!
Pe un câmp de stele, ca și cum ar fi țâșnit în acel moment din scoarța pământului, munții negri se profilau la orizont.
- Joe, iartă-mă.
Vocea ei era firavă.
- Te rog, iartă-mă.
Goneau spre nord, pe autostrada 30, la est de orașul San Bernardino, la șaptezeci și cinci de kilometri de Big Bear.
- Joe, ai pățit ceva?
El nu putea să răspundă. Nu putea decât să conducă mașina.
- Când ai insistat în convingerea că fetița care e la mine este Nina a ta, te-am lăsat să crezi.
Dintr-un motiv neștiut, ea continua să-l mintă. El nu putea să înțeleagă de ce ea continua să ascundă adevărul.
- După ce ne-au găsit la restaurant, am avut nevoie de ajutorul tău. Mai ales după ce au tras în mine, aveam nevoie de tine. Dar nu ți-ai deschis inima și mintea la fotografie când ți-am dat-o. Era atât de... fragil. Mi-era teamă că dacă ai fi înțeles că nu este Nina ta, te-ai fi... oprit. Ai fi clacat. Iartă-mă, Joe, dar aveam nevoie de tine. Și acum fata are nevoie de tine.
Nina avea nevoie de el. Nu o fată oarecare născută într-un laborator, înzestrată cu puterea de a transmite altora ciudatele ei fantezii, întunecând mințile naivilor. Nina era cea care avea nevoie de el. Nina.
Dacă nu putea să aibă încredere în Rose Tucker, în cine putea să aibă încredere?
Reuși să scoată un cuvânt:
- Continuă.
Din nou, Rose. În camera lui 21-21. Căutând disperată o cale prin care s-o scoată pe fetiță printr-un sistem de securitate ca al oricărei închisori.
Soluția, când o găsește, este evidentă și elegantă.
Există trei ieșiri de la parterul orfelinatului.
Rose și fata merg ținându-se de mână spre ușa dintre clădirea principală și clădirea pentru parcarea de două etaje. Un paznic înarmat le vede apropiindu-se, mai degrabă uimit decât bănuitor. Orfanii nu au voie să intre în garaj, nici dacă sunt supravegheați.
Când 21-21 își întinde mânuța și spune „strânge-o”, paznicul zâmbește și se conformează - și primește darul. Plin dintr-o dată de un miracol puternic, el tremură involuntar, plângând de bucurie, dar și de crunte remușcări, la fel cum tremurase și plânsese Rose în camera fetei.
Este o chestiune simplă să apese butonul de pe consola paznicului pentru a deschide electronic ușa și a ieși.
Un alt paznic așteaptă în partea dinspre garaj a ușii de legătură. Se sperie când o vede pe copilă. Ea îi întinde mâna și surpriza produsă de vederea ei este nimic față de surpriza care urmează.
Un al treilea paznic este postat la poarta de ieșire din garaj. Alarmat în clipa când o vede pe 21-21 în mașina lui Rose, acesta se apleacă prin geamul deschis pentru a cere o explicație - și fetița îi atinge fața.
O evadare nu va mai fi niciodată la fel de simplă. Dacă vor fi prinse, mâna întinsă a fetei va fi întâmpinată cu foc de armă.
Acum trebuie neapărat să iasă repede din zonă, înainte ca organele de securitate a proiectului să-și dea seama ce s-a întâmplat cu cinci dintre oamenii săi. Rose gonește cu mașina nebunește, riscant, cu o îndemânare - izvorâtă din disperare - pe care n-a avut-o niciodată.
21-21 abia ajunge la geam, dar studiază fascinată peisajul prin care trec și în cele din urmă spune:
- Vai, ce mare e totul aici!
Rose râde și spune:
- Iubito, încă n-ai văzut nimic.
Ea își dă seama că trebuie să răspândească vestea cât mai repede: să folosească mediile de informare în masă pentru a dezvălui puterea tămăduitoare a lui 21-21 și a demonstra darul și mai prețios pe care-l deține ea.
Rose crede că 21-21 nu va fi în siguranță decât atunci când lumea va afla de ea, o va primi cu bucurie și va refuza s-o lase să fie prinsă și izolată.
Foștii ei șefi se vor aștepta ca ea să-i facă publică existența repede și în stil mare. Influența lor în mass-media este răspândită - și totuși subtilă, ceea ce o face să fie și mai eficientă. Vor încerca s-o găsească cât mai curând posibil după ce ea va ieși la iveală și înainte de a reuși s-o arate lumii pe 21-21.
Rose cunoaște un reporter de care poate fi sigură că nu o va trăda: Lisa Pecatone, o veche prietenă de la colegiu care lucrează la Post în Los Angeles.
Rose și fata vor zbura spre sudul Californiei - cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Proiect 99 este o afacere combinată a industriei private, a unor elemente ale instituției apărării și a altor forțe puternice din guvern. E mai ușor să oprești o avalanșă cu o pană decât să te opui forței lor combinate și în curând vor începe să folosească toate armele din arsenalul lor pentru a le repera pe Rose și pe fată.
Să încerci să fugi cu avionul din aeroportul Dulles sau din Aeroportul Național din Washington este prea periculos. Rose se gândește la Baltimore, Philadelphia, New York și Boston. Alege New Yorkul.
În clipa când sunt instalate în avionul 353, Rose se simte în siguranță. Imediat ce va ateriza la LAX, va fi întâmpinată de Lisa și de echipa adunată de ea - și se va declanșa seria dezvăluirilor în mass-media.
Dincolo de intervalul dintre scaune stau o mamă și cele două fiice ale ei, care se întorc acasă, la Los Angeles. Michelle, Chrissie și Nina Carpenter.
Nina, care este cam de aceeași vârstă și are cam aceeași statură ca 21-21, joacă un joc electronic numit Porci și Prinți, conceput pentru preșcolari.
Privind-o dincolo de intervalul dintre scaune, 21-21 este fascinată de sunetele și imaginile de pe micul ecran.
Observând acest lucru, Nina o invită pe „Mary” să se mute împreună cu ea pe două scaune neocupate din apropiere, ca să se poată juca împreună.
Rose ezită să-i dea voie - dar știe că 21-21 este mai inteligentă decât orice copil de vârsta ei și este conștientă de necesitatea discreției și în consecință, cedează.
Pentru 21-21 este prima oară când se joacă nesupravegheată.
Nina este o copilă fermecătoare, drăgălașă și vorbăreață.
Deși 21-21 este un geniu care citește ca un boboc de colegiu, are puterea de a efectua vindecări miraculoase și este efectiv speranța lumii, este în curând fascinată de Nina, vrea să fie Nina, la fel de superbă ca Nina și fără să-și dea seama începe să imite gesturile Ninei și maniera ei de a vorbi.
Avionul a decolat târziu din New York și după vreo două ore, Nina se simte obosită. O îmbrățișează pe 21-21 și, cu permisiunea lui Michelle, îi dăruiește noii sale prietene jocul Porci și Prinți, apoi se întoarce la locul ei, lânga mama și sora ei și adoarme.
Fericită, 21-21 se întoarce la locul ei lângă Rose, ținând la piept micul joc electronic ca pe o comoară neprețuită. Nu poate nici măcar să se joace cu el, de teamă să nu-l strice și ea vrea să rămân veșnic exact așa cum i l-a dat Nina.
Joe refuză să se gândească la implicațiile pe care le poate avea jocul Porci și Prinți. În timp ce o asculta pe Rose povestind, își găsi cu greu resursele pentru a-și înăbuși furia.
Știa că nu avea motive să se înfurie pe această femeie sau pe copila cu nume de lagăr de concentrare, dar clocotea totuși de furie - poate pentru că știa cum să funcționeze bine în stare de furie, așa cum făcuse toată tinerețea, dar nu știa deloc cum să funcționeze în stare de suferință.
Schimbând subiectul fetițelor care se jucau, Joe spuse:
- Ce rol are Horton Nellor în toată povestea asta - în afară de faptul că deține o parte mare din Teknologik, implicat adânc în Proiect 99.
- Nemernicii cu relații ca el... constituie valul viitorului.
Rose ținea cutia de Pepsi între genunchi, încercând s-o deschidă cu mâna dreaptă, dar nu avea suficientă forță și nici nu-și putea coordona mișcările.
- Valul viitorului... numai dacă Nina... dacă ea nu va schimba totul.
- Afaceri pe picior mare, guvern, mass-media, toate unite pentru a ne exploata pe noi, ceilalți. Asta e? Vorbărie radicală.
Cutia de aluminiu se auzi atingându-i dinții și o picătură de Pepsi i se prelinse pe bărbie.
- Pentru ei numai puterea contează. Ei nu cred în... bine și rău.
- Sunt doar niște evenimente.
Deși abia sorbise lung din cutia cu Pepsi, gâtul îi era uscat și glasul răgușit.
- Și semnificația acestor evenimente.... depinde numai de orientarea pe care le-o dai.
El rămânea furios pe ea pentru că insista să-l facă să creadă ce voia ea despre Nina, dar nu mai suporta s-o vadă pierzându-și tot mai mult puterea.
...............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu