purtăm fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine și tu... pentru alta.
și focul ne mistuie crunt, pe-amândoi.
eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.
aștept un cuvânt, aștepți un cuvânt,
dar eu de la tine și tu de la alta,
și chipul ți-l văd în somn delirând,
dar tu, în visare, o vezi tot pe alta...
și ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu știe decât să dezbine?
de ce nu ți-e milă? trăim doar iubind.
deși tu pe alta, eu totuși... pe tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu