8 - 9
- Sigur, îți promit asta.
O privi pieziș.
- Cam arzi de nerăbdare să-l trimiți la execuție, nu?
Tonul lui o făcu să roșească, dar nu-și coborî ochii.
- Știu că mă crezi un monstru, spuse ea. Poate că sunt.
Privind în farfurie, Ned mormăi:
- Spre să-ți placă, atunci când ai s-o capeți.
9
MÂRLANII
I
După plecarea lui Janet, Ned se duse la telefon, formă numărul lui Jack Rumsen, iar când acesta veni la aparat, îl întrebă:
- Poți să treci puțin pe la mine, Jack?.... Bine. Pa.
Când Jack sosi, era deja îmbrăcat. Se așezară în două fotolii dispuse față-n față, fiecare cu câte un pahar de whisky Bourbon și apă minerală. Ned fuma o țigară de foi, iar Jack o țigaretă.
Beaumont îl întrebă:
- Ai auzit ceva despre despărțirea dintre Paul și mine?
- Da, răspunse Jack cu un aer firesc.
- Și ce părere ai?
- Nicio părere. Țin minte ultima oară când auzisem de-așa ceva a reieșit că era un truc, ca să-l păcăliți pe Shad O Rory.
Ned zâmbi, ca și cum s-ar fi aștepta la un asemenea răspuns.
- La fel crede lumea și de data asta?
Tânărul cel spilcuit răspunse:
- Mulți dintre ei, da.
Inhalând încet fumul de țigară, Ned îl întrebă:
- Și dacă ți-aș spune că de data asta e serios?
Jack nu răspunse. Chipul lui nu-i trăda prin nimic gândurile.
Beaumont continuă:
- Este.
Bău din pahar.
- Cât îți datorez?
- Treizeci de dolari pentru treaba aia cu fata lui Madvig. În rest, te-ai achitat.
Beaumont scoase din buzunarul pantalonilor un teanc de bancnite, desprinse trei hârtii de câte zece dolari și i le dădu lui Jack.
- Mulțumesc, spuse acesta.
- Acum suntem chit, confirmă Ned, inhalând fumul, iar în timp ce-l sufla, adăugă: aș mai avea o treabă de rezolvat. Umblu după scalpul lui Paul, în ceea ce privește uciderea lui Paul Henry. Mi-a spus că el a făcut-o, dar mai am nevoie de câteva dovezi. Vrei să faci asta pentru mine?
- Nu, răspunse Jack.
- De ce?
Tânărul cel oacheș se ridică și-și puse paharul pe masă.
- Fred și cu mine pregătim o mică firmă de detectivi particulari. Încă vreo doi ani, și o să stăm destul de bine. Îmi placi, Beaumont, dar nu atât de mult, încât să-i fac figuri omului care conduce orașul.
Ned spuse calm:
- E în cădere liberă. Toată haita se pregătește să-l sfâșie. Farr și Rainey sunt....
- N-au decât. Nu vreau să mă amestec în porcăria asta, și când se termină, am să-i cred în stare s-o facă. Poate-au să-i dea un brânci, două, da s-o facă să se prindă e altceva. Tu-l cunoști mai bine decât mine. Știi că are mai mult curaj decât toți ceilalți la un loc.
- Are, și tocmai de-aici o să i se tragă. Dar, mă rog, dacă nu vrei, nu vrei.
- Nu vreau, confirmă Jack, luându-și pălăria. Orice altceva, aș face bucuros, da....
Își mișcă o mână într-un gest scurt de finalitate.
Ned se ridică în picioare. În felul lui de a fi, și în glas, nu i se simțea niciun fel de resentimente, când spuse:
- Mă așteptam să fii de părerea asta.
Își netezi o parte a mustății cu unghia degetului mare, privindu-l îngândurat pe Jack.
- Poate reușești să-mi spui un lucru: ai vreo idee unde-l pot găsi pe Shad?
Jack clătină din cap.
- De când i-au închis locaul a treia oară - când au fost omorâți gaborii ăia doi - s-a dat la fund, deși nu par să-l aibă la mână cu cine știe ce, pe el, personal.
Își scoase țigara din gură.
- Pe Whisky Vassos îl știi?
- Da.
- S-ar putea să afli de la el, dacă-l cunoști destul de bine. E prin oraș. De obicei, seara-l găsești la bomba lui Tom Walker, pe Smith Street.
- Mersi, Jack. Am să încerc acolo.
- E-n regulă, spuse Jack.
Apoi ezită.
- Îmi pare groaznic de rău că tu și Madvig v-ați despărțit. Îți doresc....
Se întrerupse, întorcându-se spre ușă.
- Las-că știi tu ce faci.
II
Beaumont se duse la biroul procurorului districtual. De astă dată fu primit fără întârziere.
Farr nu se ridică de la birou, nici nu-i întinse mâna. Spuse doar atât:
- Ce faci, Beaumont? Ia loc.
Tonul îi era de o răceală politicoasă, iar chipul său buhăit nu mai arăta la fel de roșu ca de obicei. Ochii-i erau duri și limpezi.
Ned se așeză comod, picior peste picior, și începu:
- Am venit să-ți spun ce s-a întâmplat ieri, după ce-am plecat de aici și m-am dus la Paul.
- Da....? întrebă Farr, la fel de rece și politicos.
- I-am spus cum te găsisem - în panică.
Afișând cel mai amabil zâmbet al său, pe tonul pe care ar fi povestit o anecdotă destul de amuzantă, dar lipsită de orice importanță, Ned continuă:
- I-am spus că aveam impresia că încercai să-ți aduni curajul să-i arunci în cârcă asasinarea lui Taylor Henry. La început, m-a crezut, dar când i-am spus că singura lui salvare era aceea de a-l divulga pe adevăratul ucigaș, a zis că asta nu folosea la nimic. A declarat că el era adevăratul ucigaș, deși a susținut că fusese un accident, sau legitimă apărare, sau așa ceva.
Chipul lui Farr deveni mai palid, cu un început de crispare în jurul gurii, dar nu spuse nimic.
Beaumont înălță din sprâncene.
- Sper că nu te plictisesc, nu-i așa? întrebă el.
- Hai, continuă, îl îndemnă rece procurorul districtual.
Beaumont își înclină scaunul pe spate, privindu-l cu un zâmbet batjocoritor.
- Crezi că glumesc, nu? Crezi că vrem să-ți jucăm o farsă.
Clătină din cap, murmurând:
- Ești un suflet timid, Farr.
- Ascult cu bucurie orice informație îmi poți da, replică Farr, dar sunt foarte ocupat, așa că va trebui să te rog....
Râzând, Beaumont replică:
- OK. Mă gândeam că poate ai dori să primești informația asta sub formă unui înscris oficial sau cam așa ceva.
- Foarte bine, răspunse Farr, apăsând pe unul dintre butoanele perlate de pe birou.
Intră o femeie îmbrăcată cu haine de culoare verde, cu părul cărunt.
- Domnul Beaumont dorește să dicteze o declarație, o informă Farr.
- Da, domnule, răspunse femeia.
Așezându-se de cealaltă parte a biroului, își puse la îndemână caietul și, ținând un creion din argint deasupra paginii, îl privi pe Beaumont cu ochii ei căprui, lipsiți de orice expresie.
Beaumont începu:
- Ieri după-amiază, în biroul său din Nebel Building, Paul Madvig mi-a spus că fusese la cină în casa senatorului Henry, în seara asasinării lui Taylor Henry; că el și Taylor Henry au avut un soi de conflict acolo; că, după plecarea lui din casă, Taylor Henry a fugit după el, l-a ajuns din urmă și a încercat să-l lovească cu un baston maro, greu și aspru; că, încercând să-i smulgă lui Taylor Henry bastonul, l-a lovit accidental cu el în frunte, doborându-l la pământ; și cp în continuare a luat bastonul cu el și l-a ars. A spus că singurul motiv pentru care a ascuns rolul pe care-l jucase în moartea lui Taylor Henry era dorința lui de a o cruța pe Janet Henry. Asta e tot.
Farr i se adresă stenografei:
- Transcrie-o imediat.
Femeia ieși din birou.
- Credeam că ți-am adus o veste care-o să te facă să sari în sus, remarcă Ned, oftând. Credeam că n-ai să mai poți de agitație.
Procurorul districtual îl privi fix.
Fără să se intimideze, Ned continuă:
- Credeam că măcar vei ordona ca Paul Madvig să fie adus aici și confruntat cu această.... „dezvăluire vătămătoare”, o numi el, făcând un gest vag cu mâna. Mi se pare o expresie destul de potrivită.
Vorbind pe un ton reținut, procurorul districtual îi răspunse:
- Te rog, permite-mi să-mi fac meseria așa cum știu eu.
Ned râse din nou, apoi rămase iar tăcut, până când stenografa căruntă reveni cu o copie dactilografiată a declarației. Atunci întrebă:
- O depun sub prestare de jurămând?
- Nu, răspunse Farr. Semneaz-o doar. Va fi suficient.
Ned semnă hârtia.
- Nu e nici pe departe atât de distractiv pe cât mă așteptasem se plânse el vesel.
Fălcile cu prognatism ale lui Farr se încordară.
- Într-adevăr, spuse el, cu o satisfacție sumbră. Se pare că nu e.
- Ești un suflet timid, Farr, repetă Beaumont. Fii atent la taxiuri când traversezi strada.
Apoi se înclină.
- Pe curând.
După ce ieși, pe chip îi apăru o scurtă grimasă de furie.
III
În seara aceea, Beaumont sună la ușa unei case cu două etaje, închisă la culoare, de pe Smith Street. Un bprbat scund, cu cap mic și umeri lați, întredeschise ușa, îi aruncă o privire și spuse:
- În regulă.
Și deschise complet ușa.
- Sal, aruncă din mers Ned, intrând.
Merse cale de vreo douăzeci de pași pe un culoar întunecos, pe lângă două uși închise care se aflau în partea dreaptă, deschise o ușă din stânga și coborî o scară de lemn, până în pivniță, unde se afla un bar, iar un radio cânta în surdină.
Dincolo de bar se găsea o ușă cu geam mat pe care scria „Toaletă”. Aceasta se deschise și ieși un bărbat smead la față, cu ceva de maimuță în umerii uriași și cocoșați, de gorilă, lungimea brațelor groase, trăsăturile teșite și curba picioarelor crăcănate: Jeff Gardner. Îl văzu pe Beaumont, iar ochii săi mici și roșietici sclipiră.
- Ei, orbire-ai Hristoase, dacă ăsta nu-i Beaumont. Mai-dă-m-una! mugi el, arătându-și frumoșii dinți falși într-un rânjet enorm.
- Sal, Jeff, replică Ned, în timp ce toți cei din local îi priveau.
Jeff veni clătinat spre Ned, își aruncă brutal brațul stâng pe după umerii lui, îi prinse mâna dreaptă într-a sa și li se adresă jovial celorlalți:
- Ăsta-i cel mai grozav gagiu pe care mi-am julit vreodată pumnii - și știu că mi i-am julit o droaie, la viața mea!
Îl trase pe Ned spre bar.
- Acuma o să bem un păhărel cu toții și pe urmă v-arăt cum se face treaba. Pe cinstea mea c-am să v-arăt! se jură el, rânjindu-i lui Ned în față. Ce zici de asta, băiețaș?
Ned, uitându-se neclintit la chipul negricios și urât, aflat atât de aproape de al lui, deși puțin mai jos, spuse doar atât:
- Scotch.
Jeff râse încântat și le vorbi celor din jur:
- Vedeți, îi place. E un....
Ezită, încruntat, umezindu-și buzele.
- ....un afurisit de masacrist, asta e, se bucură el, hilizindu-se iar la Beaumont. Știi ce-o fi ăla masacrist?
- Da.
Jeff păru dezamăgit.
- Secară, ceru el barmanului.
Când paharele le fură puse în față, eliberă mâna lui Beaumont, deși continuă să-l țină cu brațul pe după umeri. Băură. Jeff își lăsă paharul jos și-și puse mâna pe încheietura lui Ned.
- Am sus camera cea mai nimerită pentru noi doi, zise el, una care-i prea mică ca să cazi de pe picioare. Pot să dau cu tine de toți pereții cât vreau. Așa, n-o să mai pierdem vremea cu sculatu de jos.
- Fac cinste cu-n rând, spuse Beaumont.
- Nu-i rea ideea, fu Jeff de acord.
Băură din nou.
Când Ned plăti băuturile, Jeff îl întoarse spre scară.
- Ne scuzați, domnilor, le spuse el celorlalți de la bar, da noi trebuie să ne ducem sus ca să facem o repetiție.
Îl bătu pe Ned pe umăr.
- Eu și iubițelu meu.
Urcară două tronsoane de scară și intrară într-o cămăruță unde se îngrămădeau două mese, vreo șase scaune și o canapea. Pe o masă se vedeau câteva pahare goale și farfurii cu resturi de sandvișuri.
Jeff se uită prin cameră cu o privire mioapă și mormăi:
- E, unde mama dracu s-o fi dus?
Eliberă încheietura mâinii lui Nes și-și luă brațul de pe umerii lui, întrebând:
- Vezi vreo boarfă p-aicea, ia zi?
- Nu.
Jeff dădu din cap cu emfază.
- S-a cărat, zise el.
Făcu un pas nesigur înapoi și apăsă cu un deget murdar butonul de sonerie de lângă ușă. Apoi, cu un gest înflorit al mâinii, se înclină adânc, grotesc, și spuse:
- Stai jos.
Ned se așeză la cea mai puțin dezordonată dintre cele două mese.
- Alege-ți care scaun vrei, bătu-le-ar Dumnezeu, continuă Jeff, cu încă un gest amplu. Dacă nu-ți place ăla, ia altu. Vreau să te consideri invitatu meu și dacă nu-ți convine, să te ia dracu.
- E un scaun minunat, îl asigură Beaumont.
- E un scaun de rahat, i-o întoarse Jeff. În toată maghernița asta nu se găsește un scaun care să facă două parale. Ia uite....
Ridică un scaun în aer și-i smulse unul dintre picioarele din față.
- Ăsta zici tu că-i un scaun minunat? Ascultă, Beaumont, tu habar n-ai de scaune.
Puse scaunul jos, aruncând piciorul rupt pe canapea.
- Pe mine nu mă duci. Știu ce pui la cale. Mă crezi beat, nu?
Beaumont zâmbi.
- Nu, beat nu ești.
- Pe dracu nu-s beat! Sunt mai beat ca tine. Mai beat ca oricine din coșmelia asta. Sunt beat mangă și nu mă mint că nu-s, da....
Ridică spre tavan un arătător gros și nespălat.
În ușă apăru un ospătar, întrebând:
- Ce doriți, domnilor?
Jeff se răsuci cu fața spre el:
- Unde-ai fost pân-acu? Dormeai? De-o oră te-am sunat.
Chelnerul dădu să spună ceva.
- Io mi-l aduc p-ăl mai bun preten a meu din lume-aicea să bem, îl întrerupse Jeff, și ce mama dracu văd? Că tre să stăm pe jos o oră a dracu, pân-să vie un amărât de chelner. Nici nu-i de mirare că s-a șucărit pe mine.
- Ce doriți? întrebă indiferent ospătarul.
- Vreau să știu unde mă-sa-i fata care era aicea înainte.
- A, aia? S-a dus.
- Un s-a dus?
- Nu știu.
Jeff se încruntă.
- Ei bine, află, și fă bine de te grăbește. Cum adică, să nu știi un s-a dus? Da unde ne trezim aicea, în nu-ș ce bombă unde nimenea....
În ochii lui roșii se ivi o luminiță vicleană.
- Gata, știu. Ia du-te sus la toaleta de femei și vezi dacă-i acolo.
- Nu e acolo, răspunse chelenerul. A ieșit.
- În mă-sa de șteoarfă! pufni Jeff, întorcându-se spre Beaumont. E, acuma zi și tu, ce să-i faci la o șteoarfa mă-sii ca asta? Io te-aduc aicea fin că vreau s-o cunoști, că știu c-o să-ți placă și-o să te placă și ea pe tine, și ea-i prea fandosită-a naibii ca să facă cunoșteală cu prietenii mei, și spală putina!
Beaumont era ocupat să-și aprindă o țigară. Nu spuse nimic.
Scărpindându-se în cap, Jeff mârâi:
- Bine, atuncea adu-ne ceva de băut.
Se așeză la masă, față-n față cu Ned și adăugă pe un ton sălbatic:
- Mie, de secară!
- Un scotch, ceru și Beaumont.
Ospătarul ieși.
Jeff se încruntă la Beaumont.
- Și nici să nu-ți dea cumva prin minte că nu știu ce pui la cale, îl preveni el, furios.
- Nu pun la cale nimic, replică nepăsător Ned. Aș vrea să-l văd pe Shad, și mă gândeam că poate-am să-l găsesc pe Whisky Vassos aici, ca să mă trimită el la Shad.
- Și ce, crezi că io nu știu unde-i Shad?
- Ar fi cazul să știi.
- Atuncea de ce nu mă-ntrebi pe mine?
- În regulă. Unde e?
Jeff bătu zgomotos cu palma în masă, răcnind:
- Minți! Te doare-n cot unde-i Shad. După mine ai venit!
Zâmbind, Ned clătină din cap.
- Ba da! insistă omul cu mutră de maimuță. Doar știi al dracu de bine că....
Un tânăr între două vârste, cu buze roșii, pline și ochi rotunzi, apăru în ușă.
- Termină, Jeff, spuse el. Faci mai multă gălăgie ca oricine de-aici.
Jeff se răsuci în scaun.
- Nemernicu ăsta-i de vină! îi spuse el omului din ușă, arătându-l pe Beaumont cu degetul mare. Crede că nu știu ce coace. Las-că știu eu ce pune la cale! I-o mârlă, asta e! Și-o să-l stâlcesc în bătaie, uite asta am să fac!
Omul din ușă răspunse pe un ton rezonabil:
- Bine, da nu trebuie să faci atâta tărăboi pe chestia asta.
Îi făcu lui Ned cu ochiul și plecă.
Jeff spuse, posomorât, scuipând pe podea:
- Și Tim devine o mârlă.
Ospătarul veni cu băuturile. Ned, ridicând paharul, închină:
- În sănătatea ta.
- Eu nu vreau să beau în sănătatea ta, răspunse Jeff, privindu-l ursuz. Ești un mârlan.
- Ai înnebunit.
- Și mai ești și mincinos. Da, sunt beat. Da nu-s așa de beat încât să nu știu ce coci.
Își goli paharul, apoi se șterse la gură cu dosul mâinii.
- Și zic încă o dată că ești o mârlă.
Cu un zâmbet amiabil, Ned răspunse:
- În regulă, cum zici tu.
Jeff își împinse înainte botul de maimuță.
- Te crezi deștept foc, nu?
Ned nu spuse nimic.
- Crezi că-i vreo șmecherie nemaipomenită să vii aici și să-ncerci să mă provoci, ca să mă dai pe mâna sticleților.
- Exact, răspunse nepăsător Beaumont, ești dat în urmărire pentru uciderea lui Francis West, nu?
- Dracu să-l ia pe Francis West, replică Jeff.
Beaumont ridică din umeri.
- Nu l-am cunoscut.
- Ești o mârlă.
- Îți mai fac cinste c-un rând.
Maimuțoiul dădu din cap solemn, apoi își înclină scaunul pe spate, ca să ajungă cu mâna la buton. În timp ce ținea butonul apăsat cu degetul, spuse:
- Da tot un mârlan ești.
Scaunul se răsturnă sub el, căzând pe spate. Jeff își propti tălpile pe podea, regăsindu-și echilibrul înainte să cadă și el odată cu scaunul.
- Băga-mi-aș....! mârâi el, trăgându-și iar scaunul la masă; își rezemă coatele pe marginea mesei și-și propti bărbia în pumn. Ce naiba-mi pasă mie cine mă toarnă? Doar nu crezi c-au să mă prăjească, nu?
- Și de ce nu?
- De ce nu? Isuse! N-ar trebui decât să treacă alegerile, și pe urmă, totu o să depindă numai de Shad.
- Poate.
- Poate pe dracu!
Chelnerul intră și comandară noile băuturi.
- Poate că Shad o să te lase, oricum, să pici, spuse alene Beaumont, când rămaseră din nou singuri. S-au mai văzut cazuri din-astea.
- Vezi să nu! pufni Jeff. La toate cu care-l am la mână....
Ned suflă fumul de țigară.
- Cu ce-l ai la mână?
Omul cu fața de maimuță râse disprețuitor și zgomotos, bătând iar cu palma în masă.
- Hristoase! mugi el. Crede că-s așa de beat încât să-i spun!
Din ușă se auzi un glas calm, baritonal, cu accent melodios, vag irlandez:
- Haide, Jeff, spune-i.
Shad O Rory stătea în prag. Ochii săi albaștri-cenușii îl priveau pe Jeff cu un fel de tristețe.
Jeff miji vesel ochii spre omul care stătea în ușă și-l salută:
- Ce faci, Shad? Hai să bei și tu ceva cu noi. Fă cunoștință cu domnul Beaumont. E un mârlan.
O Rory spuse încet:
- Ți-am spus să stai ascuns.
- Bine, da, Isuse, Shad, mi se făcuse așa de poftă să beau ceva, că mi-era să nu mă mușc singur, nu? Și bomba asta-i ascunsă, nu? Doar e clandestină.
O Rory îl mai privi un moment pe Jeff, apoi întoarse capul spre Ned.
- Bună seara, domnule Beaumont.
- Sal, Shad.
Cu un zâmbet blând, O Rory îl arătă pe Jeff dintr-o ușoară mișcare a capului, întrebând:
- Ai scos multe de la el?
- Nu prea multe pe care să nu le știu deja, răspunse Ned. Face multă zarvă, da nu tot ce vorbește are sens.
- Io cred că amândoi sunteți doi mârlani, interveni Jeff.
Ospătarul sosi cu băuturile. O Rory îl opri:
- Lasă, nu mai e cazul. Au băut destul.
Chelnerul plecă. Shad intră în cameră și închise ușa, rezemându-se cu spatele de ea.
- Vorbești prea mult, Jeff, spuse el. Ți-am mai spus-o și-nainte.
Ned îi făcu cu ochiul lui Jeff, vizibil.
- Ce naiba-mi faci cu ochiul? se răsti Jeff, furios.
Beaumont râse.
- Cu tine vorbesc, Jeff, insistă O Rory.
- Hristoase, ce, nu știu?
O Rory continuă:
- Se apropie momentul când n-am să mai vorbesc cu tine.
Jeff se ridică în picioare.
- Nu fi mârlă, Shad, spuse el. Ce naiba? spuse el, ocolind masa. Noi doi suntem preteni de mult. Dintotdeauna ai fost pretenu meu, și eu am să-ți fiu preten întotdeauna.
Și dădu să-l îmbrățișeze, împleticindu-se greoi spre el.
- Acuma, sigur, îs afumat, da....
O Rory își propti o mână albă în pieptul omului cu înfățișare de maimuță și-l împinse înapoi.
- Stai jos, îi spuse el, fără să ridice tonul.
Pumnul stâng al lui Jeff se repezi spre chipul lui O Rory.
Capul acestuia se înclină spre dreapta, doar atâta cât să evite impactul. Chipul prelung, sculptat fin, al lui O Rory avea o expresie gravă. Mâna sa dreaptă căzu în spatele șoldului.
Ned Beaumont sări de pe scaun, spre brațul drept al lui O Rory și i-l apucă cu ambele mâini, căzând în genunchi.
Jeff, pe care inerția loviturii date cu pumnul stâng îl aruncase în perete, se răsuci acum în loc și-l înhăță pe O Rory de gât, cu ambele mâini. Chipul său de maimuțoi era galben, schimonosit, hidos. Nu se mai citea pe el nici urmă de beție.
- I-ai luat fieru? gâfâi el.
- Da.
Beaumont se ridică în picioare și făcu un pas înapoi, ținând în mână un pistol negru, îndreptat spre O Rory.
Ochii acestuia erau sticloși, bulbucați, iar chipul i se acoperea de pete vineții. Nu se zbătea în strânsoarea omului care-l sugruma.
Jeff întoarse capul peste umăr, rânjindu-i lui Ned. Rânjetul său era larg, sincer, idiot, dar bestial. Ochii roșii-i sclipeau vesel. Spuse cu glas răgușit, bine dispus:
- Acuma vezi ce-avem de făcut. Trebuie să-l lucrăm până la capăt.
- Eu nu vreau să am niciun amestec, spuse Ned. Nările îi fremătau.
- Nu? se hilizi Jeff la fel. Poate-oi crede că Shad i-omu care să uite ce i-am făcut.
Își trecu limba peste buze.
- Da știi ceva? Chiar o să uite. Aranjez eu, acuma.
Și, rânjindu-i lui Ned cu gura până la urechi, fără să se uite la omul pe care-l strângea de gât, Jeff începu să inspire și să expire prelung, încet. Pe umeri, spate și brațe, haina i se umfla vizibil, iar pe chipul urât și negricios îi apăreau broboane de sudoare.
Beaumont era palid. Și el respira greu și avea tâmplele umede. Se uită peste umărul diform al lui Jeff spre chipul lui O Rory.
Acesta căpătase culoarea ficatului. Ochii-i ieșiseră din orbite, lipsiți de vedere. Limba-i atârna albastră printre buzele învinețite. Trupul său zvelt se zvârcolea. Una dintre mâini începu să pleznească peretele în spatele lui, mecanic, fără forță.
Rânjindu-i lui Beaumont, fără să-l privească pe cel pe care-l sugruma, Jeff își depărtă picioarele puțin mai mult și-și arcui spatele. Mâna lui O Rory încetă să mai lovească peretele. Se auzi un trosnet înfundat, urmat aproape imediat de încă unul, mai ascuțit. O Rory nu se mai zvârcolea. Se moleși în mâinile lui Jeff.
Jeff râse gutural.
- La fix, spuse el.
Dădu la o parte din drum un scaun cu piciorul, și trânti trupul lui O Rory pe canapea. Cadavrul căzu acolo cu fața în jos, cu o mână și picioarele atârnând pe podea. Jack își șterse palmele de șolduri și se întoarse spre Ned.
- Sunt doar un fraier cumsecade, spuse el. Toți pot să mă smotocească oricum vor, și eu nu fac niciodată nimic.
- Ți-era frică de el, spuse Beaumont.
Jeff râse.
- Sper să-ți spun că-mi era. Păi, la fel de frică-i era la oricine cu mintea-ntreagă. Ce, vrei să zici că nu ți-era și ție?
Râse din nou, se uită în jur și spuse:
- Hai s-o-ntindem până nu vine cineva.
Întinse mâna spre el.
- Dă-mi fierătania. Scap eu de ea.
- Nu, răspunse Beaumont, trăgându-și mâna lângă trup, cu pistolul îndreptat spre burta lui Jeff. Putem să zicem c-ai fost în legitimă apărare. Sunt alături de tine. O putem rezolva, la anchetă.
- Isuse, ce idee deșteaptă! exclamă Jeff. Când am deja o acuzație de crimă atârnată de coadă, pentru West ăla!
Ochii lui mici și roșii se tot mutau de la Ned la pistolul din mâna acestuia. Beaumont zâmbi, cu buzele palide, subțiate.
- La asta mă gândeam și eu, spuse el încet.
- Nu mai fi mârlan! izbucni Jeff, făcând un pas înainte. Ai să....
Ned se retrase, în jurul uneia dintre mese.
- Nu m-ar deranja deloc să te găuresc, Jeff, spuse el. Știi doar că-ți datorez ceva.
Jeff se opri locului, scărpinându-se la ceafă.
- Ce fel de mârlă mai ești și tu? întrebă el perplex.
- Doar un pretenar.
Cu un gest neașteptat, Beaumont mișcă pistolul înainte.
- Stai jos.
După un moment de ezitare, încruntat, Jeff se așeză.
Ned întinse mâna stângă și apăsă pe butonul soneriei.
Jeff se ridică în picioare.
- Șezi, îi ordonă Beaumont.
Se așeză la loc.
- Ține-ți mâinile pe masă.
Jeff clătină din cap cu ciudă.
- Deștept te mai crezi, spuse el. Doar nu crezi c-au să te lase să mă scoși de-aici, nu?
Beaumont ocoli din nou masa și se așeză pe un alt scaun, cu fața atât spre Jeff, cât și spre ușă.
- Cel mai bine ar fi să-mi dai pistolu ăla și sper c-am să uit c-ai fugit d-aicea. Isuse, Ned, ăsta-i unu dintre locurile mele. N-ai nici cea mai mică șansă să-mi faci vreo figură.
Beaumont replică:
- Ține-ți mâna mai departe de sticla aia cu suc de roșii.
Ospătarul deschise ușa și se holbă la ei.
- Zi-i lui Tim să vină aici, îi ceru Beaumont. Gura! adăugă el spre omul cu fața de maimuță, când acesta vru să zică și el ceva.
Chelnerul închise ușa și plecă grăbit.
- Nu fi mârlă, Neddy, insistă Jeff. De-aci nu poți să te-alegi decât cu-o belea și mai mare. La ce-ți folosește să-ncerci să mă dai în gât? La nimic.
Își umezi buzele cu limba.
- Știu că ești cam supărat pentru ocazia aia când ne-am purtat urât cu tine, da ce naiba, n-a fost vina mea. Făceam numai ce-mi dăduse ordin Shad, și-acuma, că i-am făcut de petrecanie-n contu tău, nu suntem chit?
- Dacă nu-ți iei mâna de lângă sticla de bulion, repetă Beaumont, ți-o găuresc.
- Mare mârlă mai ești! decretă Jeff.
Tânărul între două vârste cu buze pline și ochi rotunzi deschise ușa, intră repede și o închise în urma lui.
- Jeff l-a omorât pe O Rory, îi spuse Ned. Dă telefon la poliție. O s-aveți timp să eliberați locul, înainte s-ajngă aici. Și mai bine cheamă și un docotr, pentru cazul că n-a murit.
Jeff râse cu dispreț.
- Dacă ăsta nu-i mort, eu-s Papa de la Roma.
Se opri din râs și i se adresă buzatului cu un familiarism nepăsător:
- Ce zici de ăsta, care crede c-o să-l lași să scape cu una cu două? Zi-i că n-are nicio șansă să plece viu de-aici, Tim.
Tim îl privi pe mortul de pe canapea, pe Jeff, apoi și pe Ned. Ochii săi rotunzi erau serioși. Îi vorbi rar lui Ned:
- E o perioadă cam grea pentru local. N-am putea să-l târâm în stradă și să-l lăsăm să-l găsească acolo?
Ned clătină din cap.
- Evacuați casa înainte s-ajungă copoii aici și-o să fiți în regulă. Am să fac pentru voi tot ce pot.
În timp ce Tim ezita, Jeff spuse:
- Ascultă, Tim, doar mă cunoști. Știi că....
Pe un ton deloc cordial, Tim i-o reteză scurt:
- Pentru Dumnezeu, mai tacă-ți gura.
Ned zâmbi.
- Nimeni nu te mai cunoaște, Jeff, acum că Shad e mort.
- Nu?
Maimuțoiul se așeză mai comod pe scaun, luminându-se la față.
- Ei, atunci, dați-mă-n gât. Acum, că știu ce fel de mârlani sunteți, mai bine să mă duc dracu, decât să vă mai cer ceva, la oricare dintre voi.
Ignorându-l pe Jeff, Tim întrebă:
- Trebuie neapărat s-o jucăm așa?
Beaumont clătină din cap.
- Cred c-o să țină, spuse Tim, ducându-și mâna spre clanță.
- N-ai vrea să vezi dacă nu cumva Jeff are pistol? îl întrebă Beaumont.
Tim clătină din cap.
- Chiar dacă s-a întâmplat aici, eu n-am niciun amestec și nici nu vreau să am vreunul, mai spuse el și ieși.
Jeff, rezemându-se confortabil de spătar, cu mâinile pe masă, în fața lui, îi vorbi lui Ned până sosi poliția. Vorbea vesel, adresându-i lui Ned numeroase epitete, profane, obscene sau doar ofensive, acuzându-l de o lungă și diversificată listă de vicii.
Ned îl asculta cu un interes politicos.
Un bprbat ciolănos, cu părul alb, în uniformă de locotenent, fu primul polițist care intră. Îl urmau vreo șase detectivi de la secție.
- Sal, Brett, îl întâmpină Beaumont. Cred că are un pistol asupra lui.
- Ce s-a întâmplat aici? întrebă Brett, privind cadavrul de pe canapea, în timp ce doi detectivi, strecurându-se pe lângă el, îl înhățau pe Jeff Gardner.
Beaumont îi povesti ce se întâmplase. Îi spuse tot adevărul, cu excepția de a da impresia că O Rory fusese omorât în toiul încăierării, nu după ce el îl dezarmase.
În timp ce Ned vorbea, intră un medic, care întoarse trupul lui Shad O Rory pe spate, îl examină scurt i se ridică. Locotenentul se uită la el, iar medicul spuse:
- Mort.
Și ieși din camera mică și aglomerată.
Jeff înjura jovial pe cei doi detectivi care-l țineau imobilizat. La fiecare înjurătură, unul dintre detectivi îi dădea câte un pumn în față. Jeff râdea și înjura mai departe. Dantura falsă îi sărise afară și-i curgea sânge pe gură.
Ned îi dădu lui Brett pistolul mortului, apoi se ridică în picioare.
- Vrei să vin acum cu voi la secție sau se poate și mâine?
- Mai bine vino acum, replică Brett.
IV
Trecuse cu mult de miezul nopții, când Beaumont părăsi secția de poliție. Le ură noapte bună celor doi reporteri care-l însoțiseră până afară și se urcă într-un taxi. Adresa pe care i-o dădu șoferului era a lui Paul Madvig.
La parterul casei lui Madvig ardeau toate luminile și, în timp ce Ned urca treptele de la intrare, ușa se deschise și în prag apăru doamna Madvig. Era îmbrăcată în negru și avea un șal pe umeri.
- Bună, mamă, o salută el. Ce-i cu dumneata trează la ora asta?
- Credeam că era Paul, răspunse ea, deși nu părea dezamăgită să-l vadă nici pe el.
- Nu-i acasă? Voiam să-l văd.
O privi atent.
- Ce s-a întâmplat?
Bătrâna făcu un pas înapoi, trăgând ușa după ea.
- Intră, Ned.
Ned intră în casă.
După ce închise ușa, doamna Madvig îi spuse:
- Opal a încercat să se sinucidă.
- Ce? mormăi el, coborând privirea. Cum adică?
- Își tăiase venele de la o mână, înainte ca sora să poată ajunge aici. N-a pierdut mult sânge, totuși, și dacă nu mai încearcă, o să-i fie bine.
În voce și pe față i se simțea epuizarea. Nici glasul lui Ned nu era prea sigur pe el.
- Paul unde-i?
- Nu știu. N-am reușit să-l găsim. Ar fi trebuit să ajungă acasă înainte să se întâmple asta. Nu știu unde e.
Puse o mână osoasă pe brațul lui Ned. Acum vocea îi tremura puțin.
- V-ați.... tu și Paul....?
Se opri, strângându-l de braț.
Ned clătină din cap.
- S-a terminat. Pentru totdeauna.
- O, Ned, băiatule, chiar nu puteți să faceți nimic ca să vă împăcați? Tu și el.....
Se întrerupse din nou.
Ridicând capul, Ned o privi lung. Avea ochii umezi. Spuse cu blândețe:
- Nu, mamă, am terminat definitiv. Ți-a spus ceva?
- Mi-a spus doar, când i-am zis că-ți telefonasem în legătură cu omul acela de la procuratură care a venit aici, și că nu voiam să nu se mai întâmple niciodată așa ceva, mi-a spus că.... acum nu mai sunteți prieteni.
Ned își drese glasul.
- Ascultă, mamă, spune-i că am venit să-l văd. Spune-i că mă duc acasă și-l aștept acolo, toată noaptea am să-l aștept.
Își drese vocea din nou, apoi adăugă cam amărât:
- Așa să-i spui.
Doamna Madvig îi puse pe umeri mâinile ei osoase.
- Ești un băiat bun, Ned. Nu vreau ca tu și Paul să vă certați. Ești cel mai bun prieten pe care l-a avut vreodată, orice s-ar fi întâmplat între voi. Ce este? Ceva cu janet aia....
- Întreabă-l pe Paul, o întrerupse el, cu glas scăzut și îndârjit, făcând o mișcare nervoasă cu capul. Eu mă duc mamă - doar dacă nu cumva pot face ceva pentru dumneata sau pentru Opal. Vă pot ajuta cu ceva....?
- Numai dacă te-ai duce până sus la ea. Încă nu doarme și poate i-ar face bine să stați de vorbă. E obișnuită să te asculte.
Ned clătină din cap.
- Nu, spuse el, n-ar vrea să mă vadă....
Înghiți în sec.
- .... nici ea.
10
CHEIA SFĂRÂMATĂ
I
Ned se duse acasă. Bău cafea, fumă, citi un ziar, o revistă și jumătate dintr-o carte. Din când în când, se întrerupea din citit, pentru a se plimba nervos prin camere. La ușă nu suna nimeni. Nici la telefon.
La ora opt dimineața făcu o baie, se bărbieri și luă pe el un rând de haine curate. Apoi trimise după micul dejun și-l mâncă.
La nouă, se duse la telefon, sună la numărul lui Janet Hnery, ceru să vorbească cu ea și spuse:
- Bună dimineața.... da, bine, mulțumesc.... Ei, suntem gata pentru spectacol.... Da.... dacă tatăl dumitale e acasă, cred c-ar fi bine ca la început să-i spunem totul... Bine, dar nicio vorbă până nu ajung acolo.... Cât pot de repede. Plec chiar acum.... Da. Ne vedem peste câteva minute.
Se ridică de lângă telefon, cu privirea în gol, bătu zgomotos din palme, apoi și le frecă una de alta. Gura i se strânse ca o linie posomorâtă, sub mustață, iar ochii-i arătau ca două puncte căprui, arzătoare. Se duse la debara și-și puse pardesiul și pălăria, cu mișcări energice. Ieși din cameră fluierând „Little Lost Lady” printre dinți și porni pe străzi cu pași mari.
- Domnișoara Henry să așteaptă, îi spuse el servitoarei care deschise ușa casei Henry.
- Da domnule, răspunse femeia și-l conduse într-o cameră însorită, cu tapet vesel colorat, unde senatorul și fiica lui tocmai luau micul dejun.
Imediat, Janet Henry sări în picioare și-i ieși în întâmpinare cu ambele mâini întinse, exclamând emoționată:
- Bună dimineața!
Senatorul se ridică și el, mai calm, privindu-și fiica cu o expresie politicos surprinsă, după care îi întinse lui Ned mâna, salutându-l:
- Bună dimineața, domnule Beaumont. Mă bucur foarte mult să te văd. Nu vrei să....?
- Nu, mulțumesc. Am luat micul dejun.
Janet Henry tremura. Emoția o făcuse să pălească puternic și-i întunecase ochii, făcând-o să pară drogată.
- Avem ceva să-ți spunem, tată, zise ea, cu voce încordată și inegală, ceva ce....
Se întoarse brusc spre Ned.
- Spune-i, spune-i!
Ned îi aruncă o privire piezișă, cu sprâncenele îmbinate, apoi se uită direct la tatăl ei. Senatorul rămăsese în picioare, lângă locul lui de la masă. Ned începu:
- Ceea ce avem sunt niște probe destul de concludente - inclusiv o mărturisire - că Paul Madvig v-a omorât fiul.
Ochii senatorului se îngustară și mai tare, în timp ce-și rezema o mână cu palma pe masă, în fața lui.
- Și care sunt aceste probe atât de concludente? întrebă el.
............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu