Colindătorii, George Coșbuc

    Cad fulgii mari încet zburând,
    Și-n casa arde focul,
    Iar noi pe lângă mama stând
    De mult uitarăm jocul.
    De mult și patul ne-aștepta,
    Dar cine sa ne culce? 

    Rugată, mama repeta
    Cu glasul rar si dulce

    Cum sta pe paie-n frig Hristos
    În ieslea cea săracă,
    Și boul cum sufla milos
    Căldură ca să-I facă,
    Drăguț un miel cum I-au adus
    Păstorii de la stână

    Și îngeri albi cântau pe sus
    Cu flori de măr în mână.

    Și-auzi! Răsar cântări acum,
    Frânturi dintr-o colindă,
    Și vin mereu, s-opresc in drum,
    S-aud acum în tindă

    Noi stăm cu ochii pironiți
    Și fără de suflare;
    Sunt îngerii din cer veniți
    Cu Ler, oi Domnul mare!

    Ei cântă înălțător și rar
    Cântări de biruință,
    Apoi se-ntorc și plâng amar
    De-a Iudei necredință,
    De spini, de-ostași, și c-a murit
    Dar s-a deschis mormântul
    Și El acum e-n cer suit
    Și judecă pământul.

    Și până nu tăceau la prag,
    Noi nu vorbeam nici unul
    Sărac ne-a fost, dar cald și drag
    În casa-ne Crăciunul. 

    Și când târziu ne biruia
    Pe vatra caldă somnul,
    Prin vis vedeam tot flori de măr
    Și-n fașe mic pe Domnul.