Răscoala, Liviu Rebreanu

..............................................
                    XXXIV.

               - Atunc vinde taranilor! zise Grigore. Au platit si ei cu sange macar dreptul de a cumpara pamant!
      - Nu, nu! facu Gogu cu groaza. Nu vreau sa mai am de-a face cu taranii, niciun fel de legatura, nici macar de vanzare-cumparare. Eu as vinde cel mai bucuros unei banci care n-are decat sa parceleze proprietatile taranilor...... Degeaba, draga Grigorita, eu n-am afinitati cu pamantul ca tine, si nici cu taranii. Eu sunt orasan get-beget. Poate si de aceea eu nu voi uita si cu atat mai putin nu voi ierta crimele lor care mi-au zdrobit inima!

      Lui Dumescu, la Banca Romana, i-a facut mai multe vizite. Dumnescu, in amintirea prieteniei cu Miron, s-a oferit sa-l ajute in toate incurcaturile financiare. Grigore n-a vrut sa primeasca niciun fel de despagubire de la stat, cum se imbulzeau sa cerseasca cei mai multi dintre sinistrati, care isi umflau pagubele, ca sa profite de pe urmele nenorocirii. Din toate cate-i devastase focul numai castelul cel nou a fost asigurat. Totusi, daca societatea isi va respecta angajamentul si-i va plati despagubirea contractuala, din suma realizata el ar achita datoria la banca, iar cu diferenta si-ar reface macar in parte acareturile si inventarul. Dumescu banuia insa ca societatile de asigurare nu vor consimti sa plateasca, considerand rascoala ca un caz de forta majora, care anuleaza de drept obligatiile lor. Ar fi bine daca guvernul ar veni cu o lege care sa reglementeze complicatiile pe care le-au creat intamplarile acestea exceptionale. In orice caz el, Dumescu, se va interesa de toate.
       Grigore interveni apoi la Mitropolie si obtinu sa fie adus la Amara, in locul vacant de preot, fiul batranului Nicodim, ca altfel macar dupa moarte sa i se implineasca dorinta  care l-a muncit atata in viata. De altfel, tanarul a alergat acasa, tocmai din Gorj, unde-si avea parohia, sa slujeasca si el la groapa parintelui sau si sa fie de ajutor Niculinei, pana ce va putea scapa si Filip, aflat inchis la Pitesti cu ceilalti oameni napastuiti......
      Pentru a contribui la potolirea si mangaierea sufletelor, Grigore Iuga, plecand in sfarsit la tara cu noul administrator, se opri la Pitesti sa elibereze cel putin pe invatatorul Dragos.
      Prefectul Baloleanu se lasa greu. Isi formase convingerea ca rascoala, indeosebi in judetul Arges, a fost opera unor instigatori si avea ambitia sa-i descopere, servind astefel interesele partidului sau care incepuse a fi acuzat, prin anume ziare anarhice, ca ar fi autorul moral al tristelor evenimente. Dragos ii fusese indicat ca cel mai periculos agitator. Numai dupa doua zile de tratative si insistente, consimti sa-i dea drumul, dar pe garantia personala a lui Grigore.....

      Amara isi reluase infatisarea obisnuita. Carciumarul Busuioc, cu palaria pe ceafa, cu burta in afara, taifasuia iar din prag cu oamenii care treceau pe ulita. Primarul Ion Pravila se abatea mai des sa traga o tuica, sa-si dreaga puterile pentru a putea tine piept tuturor greutatilor iscate de potopul revolutiei.
      - Cu oamenii ce se mai aude, ma dom' primar?..... intreba mereu carciumarul. Le da drumul ori ii mai tine prin cele puscarii sa le putrezeasca oasele?
      - Apoi, de, Cristache, daca nu m-au ascultat oamenii? raspundea primarul grijuliu. Au luat-o razna si s-au facut mai destepti pana au aflat ce-au cautat..... Acu numai conasul Grigorita sa se milostiveasca si sa-i scape cum l-a scapat si pe dom' Nica.
      - Da pagubele oare ni le plateste sau o sa ne alegem cu nimic? continua Cristea Busuioc care se inscrisese si aici, si la Pitesti, sperand astfel sa se aleaga cu un castig bun de pe urma suferintelor sale.
     - Apoi tot la conasul Grigorita e nadejdea! zicea Pravila. D-aci incolo numai bunatatea dumnealui mai poate sa ne ajute.....

     La cancelarie trebaluia secretarul Dimitrescu, coplesit de hartoage, caci primarul era cand la postul de jandarmi, cand la curte. Plutonierul Boiangiu ar fi tinut anchetele inca un an de zile daca Grigore nu l-ar fi povatuit sa la ispraveasca si sa se domoleasca.
     - Cand iti spuneam eu ca Amara e un sat de talhari, nu ma credeai, imputa Boiangiu deseori primarului. Acu i-ai pascut si talica!..... Dar lasa, ca de-acu, eu sunt popa lor!.....

      Vechiul conac parea intinerit sub tencuiala noua si in cadrul pomilor infloriti. Ruinele castelului au fost curatate, iar pe locul lor cateva ronduri de flori dadeau parcului o infatisare mai vasta si mai prietenoasa. Administratorul Halunga a luat in mana conducerea, parc-ar fi fost aici de cand lumea. Inspira incredere si taranilor prin vorba-i blanda, printr-o bunatate potrivita imprejurarilor, prin pilda lui de munca si energie. Doar Isbasescu, ocupat cu refacerea registrelor distruse, il urmarea cu o dusmanie ascunsa, simtindu-se jignit si micsorat pentru ca ii urzupa locul ce i s-ar fi cuvenit lui si numai lui dupa toate legile si dreptatile, mai ales ca a suferit atat din pricina lealitatii lui fata de Iuga.
      Duminicile, Grigore strangea taranii la curte, sa le asculte el insusi necazurile si pasurile. Auzea aceleasi plangeri, spuse cu mai multa rezerva, despre lipsa porumbului, si greutatea datoriilor, si nevoia de pamant. Nici unul, niciodata, nu aducea vorba despre intamplarile razmeritei, iar cand intreba el, primea aproape mereu acelasi raspuns:
     - S-au iutit oamenii, cucoane Grigorita, c-asa a fost scris! Singur Lupu Chiritoiu a inraznit sa spuie odata:
     - N-a sosit inca ceasul dreptatii, cucoane Grigorita, dar trebuie sa soseasca odata s-odata, ca lume fara dreptate nu se poate!

    Cosma Buruiana venea mereu sa ceara sfaturi si ajutoare, si mai ales sa se jeluiasca. Toate sperantele lui erau in despagubirile de la stat, altfel si-ar fi luat lumea in cap, ca taranii i-au risipit si cenusa din vatra. De la dansul a aflat Grigore ca colonelul Stefanescu, intr-o clipa de deznadejde, a impuscat cu mana lui trei tarani de la Vladuta, pe care i-a dovedit ca au pus foc conacului.....

      La sfarsitul lunii mai, dupa ce Halunga se familiariza bine cu imprejurarile de la Amara, Grigore Iuga pleca din nou la Bucuresti. Zicea ca prezenta lui e mai necesara in capitala, ca sa fie aproape de Dumescu si sa urgenteze rezolvarea chestiilor financiare. In sufletul sau insa recunostea ca este ceva mai important care-l atragea la Bucuresti, atat de important, ca de asta depindea viata lui.
      Totusi, la Bucuresti lasa sa treaca zile dupa zile fara sa indrazneasca a provoca o limpezire. Se ocupa tot de lucruri marunte, parca inadins ar fi cautat sa amane pe cele mari. Se ducea mai rar pe la Predeleanu, pretextand diferite preocupari grave referitoare la Amara. De cand s-a dizolvat Parlamentul, la inceputul lui iunie, si Baloleanu, renuntand la prefectura spre a candida pentru Camera, si-a reluat resedinta in capitala, Grigore il vizita aproape zilnic, ca odinioara pe Predeleanu. Nu dintr-o recrudescenta de simaptie, caci Baloleanu, de indata ce nu mai era intr-un loc de raspundere directa, reincepu teoriile radicale si sporovaia iarasi despre chestia taraneasca cu frazele goale, care pe Grigore il suparau.
      - Prima noastra lege are sa fie o amnistie generala, care sa vindece ranile nenorocirilor recente si sa aduca adevarata pace in suflete! declara intr-o zi Baloleanu cu mandrie senatoriala. Noi, care am sangerat pana in fundul inimii cand a trebuit sa facem ordine in tara, stim sa facem si dreptate, draga Grigorita! Miile de nenorociti care umplu toate inchisorile trebuie sa se intoarca la vetrele lor, pocaiti si indreptati, spre a-si relua munca in folosul si pentru propasirea Romaniei!
      Prin influenta lui Baloleanu, tanarul Iuga voia sa dobandeasca o slujba pentru Titu Herdelea care, afland de la Rosu situatia lui adevarata la "Drapelul", era desperat ca ramane iar pe drumuri. In cele din urma Baloleanu, prin secretarul general de la Ministerul Domeniilor, reusi sa-l plaseze intr-un loc de referent la Directia Dobrogei.
      - Si ce voi avea de facut acolo? intreba emotionat Titu, pe care Grigore il aduse sa afle direct vestea buna.
      - Sa te duci odata pe luna si sa-ti incasezi leafa! striga Baloleanu jovial. Si altmiteri sa faci versuri, daca mai poti! Sau sa te insori, daca poftesti!
      Tanarul Herdelea rosi, ca si cand i-ar fi ghicit in suflet. Totusi avu prezenta de spirit sa riposteze:
       - Cred ca urarea aceasta ar fi mai potrivita pentru domnul Iuga!
      Grigore raspunse numai dupa o pauza si aproape grav:
      - Poate ca n-ar fi rau.......


                     6.
           Pe la mijlocul lui iunie, fara sa fi ispravit nimic, Grigore Iuga hotari sa se intoarca la Amara si nici sa nu mai vie pe la Bucuresti pana la toamna. Se duse la familia Predeleanu sa-si ia ramas bun. Victor era singur, Tecla si Olga aflandu-se pentru cumparaturi prin oras. Dupa ce discutara despre toate actualitatile si mai ales despre pagubele pe care le-au avut Predelenii la Delga (de altfel prea putin insemnate), Grigore intreba deodata, ca din senin, schimband vorba:
      - Crezi ca Olga ar vrea sa fie sotia mea, Victore?..... Dar te rog sa-mi spui sincer si fara niciun menajament, fiindca.....
      Predeleanu surase cu o siretenie stravezie:
      - Ea ce crede?..... Ai intrebat-o?
      Atunci Grigore Iuga ii marturisi pe nerasuflate ca o iubeste de mult, ca s-a luptat cu sine insusi in zadar, ca i s-a urat cu viata, ca ar vrea sa inceapa o viata noua..... Predeleanu il lasa sa-si racoreasca inima, ascultandu-l cu toata seriozitatea de rigoare in asemenea cazuri.
      - Uite, draga Grigorita, zise in sfarsit Victor. Spuneai ca vrei sa pleci maine la Amara. Amana plecarea cu o zi. Poimaine pleaca si Olguta acasa. Poti s-o insotesti, sa-i tii de urat si chiar sa faci o vizita parintilor ei la Craiova. Au eu, asa, o banuiala ca n-are sa-ti para rau.
      Trenul pleca la cinci. Grigore astepta in gara de la patru. Intai sosi Titu Herdelea cu un mic buchet de flori albe. Intr-un moment de plinatate sufleteasca, Grigore i-a spus ieri, cand au dejunat impreuna, ca e fericit si ca iubeste pe domnisoara Postelnicu. Tanarul Herdelea a vrut sa fie primul care sa felicite pe Olguta, macar printr-o floare, caci prin cuvinte inca nu-si putea permite, ca sa nu fie indiscret.... Dar mai tinea sa comunice lui Grigore si bucuria mare ce a avut-o ieri dupa ce s-au despartit, cand Deliceanu, desigur in urma insistentelor lui Rosu, i-a pus in vedere ca ramane mai departe la "Drapelul", cu acelasi salariu, fiindca ziarul are nevoie de serviciile lui. Cu o stralucire plina de incredere, Titu exclama:
      - De-acum nu-mi pasa de viata..... Alaltaieri ma credeam in pulbere si azi iata-ma cu doua lefuri!.... Am noroc si pace!.....
      Trecuse si pe la Tanta, sa-i spuie ce noroc a avut. Fata l-a insotit pana la gara si-l astepta la o cofetarie, in Calea Grivitei, sa mearga pe urma sa se bucure impreuna toata ziua.
      Pe cand Titu vorbea cu entuziasm si Grigore astepta nerabdator, sosi un tren in gara. In multimea calatorilor care alergau spre iesire, Grigore recunoscu pe Ilie Rogojinaru, arendasul de la Olena. Intoarse capul, parca i-ar fi fost frica de el. Rogojinaru insa il zari si veni glont, cu un geamantan in mana, asudat si zambitor.
      - Ma mai cunosti, cucoane? intreba dansul, lasand jos geamantanul si stergandu-si fata si chelia cu o batista mare. Am auzit si-am citit ce-ati patimit! urma apoi cu alt glas si clatinand intristat din cap.
      Regreta in multe cuvinte moartea lui Miron Iuga si a Nadinei, intreba daca au avut altfel pagube mari, daca au inceput sa primeasca despagubiri, daca au fost ucisi multi tarani cu ocazia represiunii, intrerupandu-se mereu cu aceeasi observatie:
      - Nu va spuneam eu ca taranii sunt ticalosi?..... V-aduceti aminte?
      Pe urma istorisi cu mare lux de amanunte ce noroc a avut el de si-a salvat averea. O zi daca mai intarzia, deunazi, cand s-au intalnit in tren spre Pitesti, nu mai gasea decat praf si cenusa.
      Taranii, mai indraciti in Dolj decat in alte parti, incepusera a da foc conacelor si a prada. Au venit si la dansul: cucoane in sus, cucoane in jos, sa ne dai mosia c-altfel e moarte si prapad..... Atunci ce s-a gandit: ia sa fie el mai al dracului ca talharii. Si s-a tocmit, si s-a inteles cu ei ca le da de bunavoie mosia cu tot ce se afla pe ea, s-o imparta intre dansii cum le pofteste inima, obligandu-se sa-l despagubeasca el pe proprietar, daca ar avea vreo pretentie. Ca sa fie mai siguri au facut si contract la primarie, cu sigiliu si iscalituri. In schimb ei l-au ingaduit sa stea in conac pana trece revolutia. Peste doua zile apoi a sosit armata si i-a saturat de pamant...... Radea cu mare multumire:
       - Si iaca-asa am scapat cu fata curata, cucoane, de furia talharilor!
       Pe Grigore rasul arendasului il enerva. Observa rece:
       - Daca noi nici dintr-o nenorocire ca asta nu invatam nimic, atunci......
       Rogojinaru intrerupse suparat:
       - Adica ce sa invatam, cucoane?.... A-i tine mai bine in frau ori a-i lasa sa ne macelareasca pe toti cum pornisera?...... Nu, nu cucoane! Aruncati in foc cartile cu teorii si incepeti a vedea pe tarani asa cum sunt si cum s-au aratat chiar acuma!..... Lasati-i sa munceasca, nu-i obisnuiti sa astepte sa le dea statul ce nu sunt in stare sa agoniseasca ei prin munca!.... Sa nu credeti ca taranul va fi vreodata multumit. Daca maine ii dati pamant de pomana, are sa va ceara pe urma vite si unelte de pomana, pe urma bani de pomana....... vesnic cate ceva!......
       - Pana una-alta au fost satisfacuti cu gloante! bombani Grigore intunecat.
       -  Poate ai fi vrut dumneata, cucoane, sa le dea placinte calde si felicitari oficiale? striga arendasul umflandu-se. Imi pare rau! Apoi daca dumneavoastra, care ati patimit ca nimeni altul, puteti vorbi, ce sa mai zicem de cei care.....
      Spre fericirea lui Grigore, aparura Predelenii si Rogojinaru ramase bodoganind cu geamantanul. Olga multumi cu un suras lui Titu pentru flori.
      - Poetul nu se dezminte niciodata!, striga Predeleanu strangand mana tanarului Herdelea.
      - Mai cu seama cand e vorba de o domnisoara asa de fermecatoare! zise tanarul cu palaria in mana si cu o privire admirativa catre Grigore.
      Doamna Tecla Predeleanu era mai miscata ca toti. Ii parea rau ca n-a luat si pe copii la gara, sa fie de fata cand pleaca Olga, desi peste cateva zile aveau sa plece si ei la tara si, in drum sa se opreasca putin la Craiova. Grigore, fericit si incurcat, zambea mereu, fara sa se uite insa la Olga.
     - Ia, hadeti, urcati-va in compartiment, ca nu mai sunt decat trei minute! zise Predeleanu.
     - Sper ca mai vii pe la Amara! spune Grigore lui Titu.
     - Daca o sa ma primit, bucuros totdeauna! raspunse tanarul Herdelea, imbratisandu-l in aceeasi privire cu Olga.
      Pe urma trenul porni asa de usor ca nici nu se simti. Din aceeasi ferestra, Olga si Grigore suradeau celor ramasi pe peron, repetand cu totii ca un refren:
     - La revedere!...... La revedere!...... La revedere!
     Glasurile se amestecau, se confundau, se pierdeau in zgomotul din ce in ce mai mare al lumii.....


                   Valea Mare - Muscel
          decembrie 1930 - septembrie 1932