Răscoala, Liviu Rebreanu

............................................
                XXXIII.

          Se mira de multimea adunata la primarie.  Titu ii dadu cateva lamuriri sumare. Niste vaiete confirmau ca ancheta continua cu aceeasi ardoare. Cand sosi convoiul funerar mai aproape, prefectul Baloleanu iesi din curtea plina de tarani, urmat de primul-procuror Grecescu, de maiorul Tanasescu si de capitanul de jandarmi Corbuleanu. (Capitanul Lache Gradinarii, care ar fi dorit sa se asocieze cu unul ce a cunoscut pe batranul Miron si i-a fost oaspete de multe ori, fu obligat sa continue instructia rebelilor cat vor lipsi anchetatorii.)
      - Sa ma ierti si sa ne ierti, Grigorita draga, ca n-am stiut nimic, altfel lasam toate si veneam sa aduc un ultim omagiu venerabilului tau parinte! murmura Baloleanu cu o mutra intristata, strangandu-i mana prelung.
      Ceilalti, luandu-si fiecare infatisarea indoliata potrivita, ii stransera de asemenea mana pe rand, cu clipiri din ochi care voiau sa spuna ca durerea lor nu gaseste cuvinte sa o exprime destul de elocvent.
      Grigore Iuga vru sa ceara el scuze prietenului sau Baloleanu ca a neglijat sa-l vesteasca. In momentul cand deschise gura, il vazu scotand grabit batista si stergandu-si ochii, parc-ar fi vrut sa-si inabuse lacrimile. Gestul i se paru atat de nesincer, ca renunta sa mai raspunda si continua mersul intrerupt cateva clipe, iutind pasii, ca sa ajunga din urma carul care nu se oprise.
      Convoiul intra curand in curtea bisericii. Preotul mai canta putin, apoi cosciugele fura coborate pe rand in mormantul deschis, langa care stateau cei trei argati trimisi de logofatul Bumbu sa ridice, cu bagare de seama, lespedea si pe urma sa o aseze la loc cum a fost. Alti oameni de-ai curtii trebuira sa dea ajutor celor trei, cosciugele fiind prea grele. Preotul repeta de mai multe ori "vesnica lor pomenire", acompaniat si de mormaielile dascalului, apoi inceta brusc, cu o plecaciune umila spre Grigore Iuga, care privea cu ochi ratacitori si fara sa faca vreo miscare. La semnul logofatului, cei trei oameni se apucara sa acopere mormantul. Baloleanu si ceilalti exprimara iarasi sincere condoleante, pe care Grigore le asculta tacut, dand doar putin din cap in semn de multumire. Auzi, insa, foarte clar cuvintele maiorul Tanasescu catre capitanul de jandarmi:
      - Fiindca tot suntem aici si avem pe popa la indemana, sa te duci sa ingropati si pe tarani, la cimitirul satului, nu stiu unde vine, popa trebuie sa stie. Gasesti acolo pe primar. Te rog, puiule, ca sa scapam si de formalitatea asta!.... Dar stii, scurt, fara multa ceremonie. Si atata e prea mult pentru niste talhari!..... Sa nu uitati pe cei executati adineaori la primarie!
      Grigore avu o tresarire, parca si-ar fi adus aminte de ceva foarte important. Zise repede catre Titu:
      - As fi vrut sa fiu si eu la inmormantarea taranilor, dar nu ma simt deloc capabil acuma..... Vrei dumneata sa te duci in locul meu?
      - Desigur! raspunse scurt tanarul Herdelea.
      Preotul conduse pe Titu Herdelea si pe Corbuleanu. Trecura prin gradina bisericii, prin alte doua gradini si o livada. Mortii erau insirati in cimitir pe doua randuri, intepeniti si strambati cum i-a lasat moartea. O groapa lunga si larga era sapata alaturi.
      - Scurt, parinte, ca n-avem timp! indemna capitanul Corbuleanu.
      Statu ca pe spini cele cateva minute cat fura pomeniti mortii, mai statu alte cateva minute pana ce-i vazu aruncati in groapa comuna, apoi pleca fara a ami intoarce capul.
      Titu Herdelea ramase numai cu preotul, privind tacuti amandoi cum pamantul slaninor, cu bulgari grei, izbea cadavrele, zvarlite si ingramadite in groapa ca niste craci putrede, cum mortii, incetul cu incetul, isi potriveau culcusul,  se amestecau si se topeau cu pamantul care ii ascundea de toate primejdiile.
      "Cat s-au zbatut ei sa aiba pamant si iata ca pamantul i-a cules pe toti! isi zicea Titu Herdelea cu o strangere de inima. Si cand te gandesti ca, in cele din urma, toate straduintele noastre tot aici sunt sortite sa sfarseasca!"
      Vreo zece tarani asudau cu lopetile, muti, gafaind. Primarul Pravila ii zorea mereu, speriat, parca palmele primite de la maior l-ar fi zapacit cu desavarsire.
      - Cati au fost, primarule? intreba Titu cand vazu ca pamantul i-a inghitit pe toti.
      - Patruzeci si sase, domnule, impreuna cu Trifon si cu Toader pe care numai adineaori i-am adus de la cancelarie, zise primarul apropiindu-se cu incredere fiindca fusese de fata cand Titu a avut ciocnirea cu maiorul. Parintele Nicodim a ramas acasa. A batut-o el domnul maior pe Niculina, dar tot s-a imblanzit pe urma si n-a mai poruncit sa-l ridicam din casa, c-ar fi fost si rusine sa-l arunce laolalta cu toti sarmanii, ca doar dumnealui n-a avut nicio vina, ca citise rugaciunea la capataiul boierului Miron si..... of, Doamne, apara-ne si ocroteste-ne, ca mare greutate a dat peste noi!
      Dupa o pauza, tanarul Herdelea intreba iar:
      - Dar revolutia asta ce-a fost, primare?.... Cum v-a venit sa faceti atatea nelegiuiri, atata stricaciune si rautate?
      - De, domnule, s-au iutit oamenii si au pacatuit fara dreptate! raspunse Pravila amarat. Dar nici asa cum s-au intors lucrurile, parca nu-i cu dreptate! Ca prostimea-i prostime si nu-i mirare sa greseasca, boierii insa sunt intelepti si.....
     Titu nu raspunse. Intoarse ochii spre groparii care se luptau greu cu pamantul mortilor. Primarul amuti deodata, ca si cand si-ar fi luat seama si i-ar fi fost frica sa nu fi vorbit prea mult.....
     Pentru cina, atat Baloleanu cu Grecescu cat si ofiterii au fost invitatii lui Grigore Iuga la conac. Prefectul improviza un mic discurs pentru proslavirea memoriei celor doua victime ale razvratirii criminale care a umplut tara de ruine si de doliu. Pe urma, spre a menaja pe amfitrion, nici nu mai pomenira de cei morti. Se vorbi mult despre cruzimile si pradaciunile taranilor...... Observand ca tanarul ziarist bucurestean tace ca si Grigore, Baloleanu se simti dator sa faca apel la unirea tuturor in fata primejdiei ce o prezinta turma ratacita de niste instigatori criminali, care vor fi negresit desoperiti.
     - Trebuie uitate micile ambitii personale, precum trebuiesc scuzate eventualele jigniri invorluntare si provocate de imprejurarile anormale! excalama dansul patetic. Nu-i asa, domnule Herdelea?
      Titu ridica din umeri, parc-ar fi vrut sa spuie ca astea n-au nicio importanta. Grigore se uita mirat la Baloleanu, neintelegand aluziile.
      - A, nu ti-a spus nimic? zise prefectul surprins. Ei, iaca, domnule, sufeltul fin si delicat! Vedeti cum se cunoaste imediat?.....
      Si dupa ce dumeri pe Grigore in cateva cuvinte, goli un pahar de vin pentru uitarea incidentului. Maiorul Tanasescu stranse peste masa mana lui Titu in aplauzele admirative ale tuturor. Pe urma toti isi dadura multa silinta sa explice tanarului ardelean ca taranul indeobste e asa de ticalos si de incapatanat in rautati, ca numai forta bruta poate sa-l infraneze de la crimele cele mai oribile.
     - Sa nu uitam ca ne aflam intr-o casa de doua ori indoliata de acesti talhari, devastata si incendiata! facu maiorul Tanasescu cu o indignare muiata intr-un glas dulce.
     - E suficient sa privesti imprejur, ca sa-ti dai seama cat sunt de salbatici! aduga Corbuleanu, rasucindu-si mustata, parc-ar fi fost femei de fata.
     Primul-procuror Grecescu, taciturn din fire, se facu foarte ascultat povestind in ce fel s-au repirmat in alte tari asemenea razmerite si scotand in evidenta ca cele cateva bete aplicate aici pe spinarea barbarilor nostri pot fi privite ca niste inofensive mangaieri parintesti.
     Pe Titu Herdelea discutia il inflacara. El simtea ca domnii acestia n-au dreptate, dar nu-si putea concretiza obiectiile intr-o replica convingatoare.
     - Pe mine numai nedreptatea ma revolta! striga el de cateva ori, ca si cand prin aceasta ar fi vrut sa se deosebeasca.
     Apoi, mai tarziu, inspirat de focul discutiei, declara cu o siguranta care-l uimea si pe el insusi:
     - Eu inteleg si admit orice sanctiune, cu singura conditie sa fie dreapta si legala. Dumneavoastra, care reprezentati statul si aveti la dispozitie toata puterea statului, dumneavoastra nu vi-e permis sa cadeti in vina taranilor, care au calcat legile si au savarsit crime. Calcand legile, savarsiti si dumneavoastra crime, iar crimele dumneavoastra sunt mai grele, pentru ca el savarsiti sub scutul statului si abuzand de fortele lui de constrangere. Taranii, cand s-au rasculat si au savarsit nelegiurile, au riscat, in fiecare moment, sa intalneasca forta statului, armata, sau politia, sau jandarmii, care sa-i pedepseasca. Dumneavoastra, in loc sa aplcati rigorile legilor, batjocoriti si schingiuiti pe niste oameni incatusati si fara posibilitate de aparare, pentru ca stiti ca nu veti intalni pe nimeni care sa va pedepseasca!
      - Iubitule, iubitule! surase Baloleanu cu indulgenta. Eu sunt om de legi si de drept! Ei bine, statul are nu numai dreptul, dar chiar datoria sa-si apere existenta, care i-e amenintata, prin orice mijloace! Legal si drept este orice contributie la mentinerea si intarirea statului!
      - Asa mi-a vorbit odinioara si un ofiter de jandarmi ungur! raspunse ironic Titu. Deosebirea este ca el vorbea ungureste, iar dumneavoastra romaneste!
      - Dar nici sa toleram revolutia.......
      - Legea invinge revolutia. Numai faradelegea provoaca si propaga revolutiile! zise Titu Herdelea cu mandria omului care a facut o mare descoperire.


                               4.
                A doua zi, inainte de amiazi, un convoi de vreo cincizeci de tarani fu pornit spre Pitesti, incadrat de soldati cu armele incarcate, sub comanda unui plutonier batran si ranzos. Dovediti sau banuiti a fi fost capii razvratirii si a fi savarsit diferite crime, erau ferecati in lanturi si apoi toti impreuna legati de un singur lant gros si lung, doi cate doi. Cativa soldati purtau si bate grele cu care sa imboldeasca la mers pe eventualii sovaitori.
       Curand dupa-amiazi isi luara ramas bun de la Grigore Iuga, unde pranzisera, Baloleanu, Grecescu si maiorul Tanasescu. Se duceau, spunea prefectul, sa constate efectele pacificarii in comunele care au fost contaminate de spiritul razvratirii. Mai ales ca au primti rapoarte confidentiale cum ca, in unele sate, mosierii, intorsi acasa sub ocrotirea armatei si gasindu-si avutul pradat, au inceput sa se face singuri instructori, judecatori si executori ai presupusilor vinovati.
      - Asta nu se poate! declama Baloleanu cu o nobila indignare. Eu nu voi tolera represalii! Unde-am ajunge daca fiecare s-ar apuca sa-si faca singur dreptate dupa capriciile sale? Legea trebuie sa fie egala pentru toti!..... (intalnind privirea ironica a tanarului Herdelea) unde e apararea interesului general si alta e interesul particular, cu interesele lui dispretuitoare de legi!.....
      Ziua urmatoare pleca si Titu Herdelea. Grigore l-ar mai fi retinut, daca nu s-ar fi gandit ca in imprejurarile acestea, cand la tara e numai jale, si durere, si ruina, asta ar insemna mai mult egoism decat prietenie.
      - Ai fost prea bun ca ai stat langa mine in zilele de primejdie si de suferinta, ii zise la despratire. Nu vreau sa abuzez de rpietenia dumitale.... Iti multumesc si nu voi uita niciodata devotamentul adevarat cu care ai inteles si ai suportat toanele si tacerile mele!.... De altfel nici eu nu voi zabovi mult pe aici acuma. Singuratatea si toate umbrele care ratacesc aici in aer m-ar neurasteniza complet. Trebui insa sa dau dispozitii pentru muncile neincepute si pentru reparatia celor ce se mai pot repara.....
      Cu aceeasi brisca galbena si cu acelasi Ichim pe capra parasi Titu si acum Amara. Ulita era tot pustie, parca oamenii inca n-ar fi indraznit sa iasa de prin case sau ascunzatori. Curtea primariei era tot plina de tarani culcati la pamant, cu fata in jos si paziti de soldati. Ancheta continua cu aceeasi intensitate, numai anchetatorii s-au schimbat. Capitanul Lache Gradinaru a luat locul maiorul iar plutonierul Boiangiu pe al procurorului.
      Pana la Costesti, in toate satele vazu semne de anchete similare, in gara Costesti se intalni cu Cosma Buruina, care il descusu indelung asupra starilor din Amara si-i spuse ca maine se va intoarce si el acasa, deocamdata singur, pana va constata ca intr-adevar nu mai e nicio primejdie.....
      In Bucuresti, primul drum il facu in aceeasi zi la Gogu Ionescu. Ii era penibil sa fie crainicul nenorocorii, dar isi zicea ca, dupa talegrama laconica a lui Grigore, amanuntele pe care le aducea dansul vor fi totusi o consolare. Casa din strada Argintari cu scara monumentala si scoica deasupra intrarii, care cu vreo sase luni in urma, cand venea miscat si infricosat sa se intereseze de sosirea boierilor, i s-a parut atat de vesela si de fericita, acuma avea o infatisare posomorata, cu toate ca razele asfintitului ii mangaiau zidurile si se jucau in geamuri, iar in gradinita cu potecile curate, straturile de iarba tanara verzuiau ca niste covorase de catifea intinse la soare. Gasi numai pe Eugenia acasa. Il puse sa-i povesteasca tot inainte de a sosi Gogu. Eugenia era ingrozita, dar mai mult de durerea sotului ei. Ea l-a oprit sa plece la Amara pentru inmormantarea Nadinei. I-a fost frica sa nu se mai intample ceva pe acolo..... Sosi si Gogu curand. In cele cateva zile de cand nu l-a vazut Titu, parc-ar fi imbatranit cu zece ani. Isi uitase cochetariile si-si pierduse jovialitatea. Cum dadu cu ochii de Titu, incepu sa planga cu hohote, ca o femeie incapabila sa se stapaneasca. Numai acuma simtea cat de mult a iubit-o pe Nadina, mai mult decat pe o sora, ca pe copilul sau. Ascultand pe Titu, care trebui sa repete povestirea, ofta mereu: "Bietul tata!.... Cum o sa suporte el vestea asta?" Batranul Tudor Ionescu intreba mereu daca s-a inapoiat Nadina, rasfatata inimii lui bonave, de la tara, pentru ca a aflat si el despre intinderea rascoalei din Arges.....
      Seara Titu Herdelea trebui sa povesteasca si sotilor Gavrilas, la masa, ce a patit si ce a vazut la tara. Astfel se culca tarziu si numai in pat isi arunca ochii pe gazetele de dupa-amiazi. Zambi trist citind ca, gratie masurilor cuminti luate de noul guvern, tulburarile sunt aproape pretutindeni potolite, fara varsare de sange. I se parea o batjocura. In suflet ii mocnea mereu revolta inabusita. Se visa la Amara, in curtea primariei, in mijlocul multimii tavalite la pamant. Maiorul taia capetele plecate cu sabia lui stirbita si ruginita de cange. Cand o ridica asupra unui copilas care plangea sfasietor, Titu s-a aruncat asupra maiorului, i-a smuls-o din mana si a azvarlit-o..... "Te arestez! Te arestez!" racnea maiorul. Titu se vazu inhatat de soldati furiosi si apoi deodata caravasa maiorului incepu sa-i sfartece obrajii.....
       La "Drapelul", a doua zi, Rosu il imbratisa, parca s-ar fi intors din mormant. Il introduse si la Deliceanu, sa-i istoriseasca metodele de pacificare ale noului guvern. Vesnic ispitit de a ridica "Drapelul" prin ceva de mare senzatie, secretarul redactiei sa gandea sa publice impresiile tanarului redactor, inclusiv conflictul cu maiorul sanguinar.
      - Nu, nu, Rosule! il opri directorul. Noi ne-am obligat moralmente sa le dam concursul pentru potolirea dezordinilor. Trebuie sa ne respectam angajamentul! Noi nu putem fi murdari si criminali cum au fost ei!
      - Bine! facu Rosu. Stiam anticipat. "Drapelul" e condamnat sa vegeteze in vecii vecilor!
       Peste cateva zile Titu, prezentandu-se regulat la "Drapelul", gasi pe Rosu mai negru ca totdeauna. Crezu ca a avut vreo neplacere particulara si-l lasa in pace, asezandu-se sa fabrice articolasele anodine cotidiene pe care se obisnuise acuma a le produce in redactie. Intr-un tarziu, secretarul izbucni singur:'
       - Ce oroare!..... Ce ticalosie!..... Ce barbarie!.......
      Nu i se potrivea exploziile teatrale. Glasul lui suna gol ca al unui actor fara talent. Parca si-ar fi dat seama, se scufunda iar in tacere si numai dupa vreun sfert de ora relua sarcastic:
      - Ei, ce facem cu revolutia noastra, puiule?..... S-a terminat, ai?...... I=am pus cruce?...... Adica ce cruce?..... Mii de cruci!
      Titu Herdelea se apropie ca de obicei spre a arata ca-l intereseaza.
       - Ai observat, sper, ca rubrica tulburarilor taranesti a disparut aproape complet din ziare?.... ceea ce inseamna ca represiunea a fost eficace. Linistea s-a restabilit in toata tara...... Ce liniste?...... Mii de morminte proaspete semnaleaza ca ordinea cea mai perfecta domneste iarasi in Romania!
      Apoi, dupa o mica pauza, cu fata congestionata de indignare:
      - Mai baiete, ce-ai vazut tu in Arges a fost o gluma de salon fata de cruzimea si barbaria ca s-a abatut asupra tuturor satelor din tara de cand au luat astia conducerea!...... Cei impuscati sau in general ucisi de expeditiile represive sunt cei fericiti si norocosi, pentru ca au scapat de schingiuirile spaimantatoare pe care trebuie sa le indure cei vii..... In sfarsit, a fost o baie de sange colosala, ceva cum nu s-a mai pomenit nicairi in lume in veacul din urma, nici chiar in colonii sau fata de triburile salbatice. Si toate pe tacute, sa nu afle Europa si lumea. Tunurile au bubuit, au nimict din temelii sate multe, pustile au trosnit neincetat..... Victimele sunt aruncate in gropi colective, fara cruce, sa nu lase nicio urma..... Si nimeni nu poate protesta, nimeni nu cuteza sa cranceasca, fiindca sunt in joc interesele tarii si fiindca interesele tarii cer ca atatea milioane de tarani sa munceasca flamanzi si goi pentru a procura catorva mii de trantori bogatiile care sa fie risipite in lux si luxura!
      - Daca n-am unde sa scriu! zise tanarul Herdelea. Eu as protesta!
      - Mai bine ca n-ai unde, puiule, caci cu tine ar ispravi repede: te-ar expulza din tara ca pe orice strain indeziderabil!
      - Eu? Strain?  In Romania? zambi Titu cu superioritate ironica.
      - Nu uita, puiule, ca tu nu esti cetatean roman, oricat te-ai crede tu mai roman ca altii! Asa ca indata ce vei deveni periculos ordinii publice, nu vei mai fi frate, ci dusman, si ca atare..... Dar fii linistit!..... Intr-o saptamana, doua numai tribunalele vor mai pastra amintirea razmeritei  de ieri prin judecarea zecilor de mii de tarani, stransi cu arcanul de pretutindeni, care umplu toate inchisorile tarii.... Incolo, toata lumea va fi profitata si linistita. Cei devastati vor fi repede si gras despagubiti de catre stat ca sa-si refaca gospodariile, ba chiar sa le imbunatateasca. Iar taranii, daca vor fi cuminti, vor primi o noua avalansa de discursuri, si promisiuni, si vorbe goale, fiindca, sa nu uitam, parlamanetul va fi dizolvat curand-curand si se vor face alegeri noi......
      Intr-adevar, peste vreo zece zile nici chiar Rosu nu mai pomenea despre miscarile taranesti. Ziarele discutau tot mai insistent despre alegerile in perspectiva. Ici-colo, mai ales in presa partidelor, se cerea descoperirea si pedepsirea instigatorilor. Primavara trezea noi pofte de viata. Gradinile de vara isi pregateau deschiderile. Cafenelele si carciumele acaparau trotoarele cu mesele scoase la aer. Pe Calea Victoriei, intre Bulevard si Palat, femei frumoase intinereau in toalete ispititoare. Plimbaretii cotidiani de ambele sexe isi sopteau pe trotoare obisnuitele chemari: "iubire", "papusica"...
      Titu Herdelea statea acuma mai putin pe acasa, desi camera lui era draguta si prietenoasa. Tocmai intr-o dupa-amiaza pe care se hotarase sa o jertfeasca unei carti interesante, se pomeni cu vizita doamnei Alexandrescu, insotita de surazatoarea Mimi. Tanarul se mira. Fosta-i gazda ii spuse ca s-a abatut pe-aici si, fiindca a avut drum, si i-a fost dor de dansul, ca nu l-a uitat cat a fost totdeauna de gentil, dar mai cu seama fiindca Mimi a cicalit-o: "Hai, mamico, sa-l vedem daca m-a uitat....." Pe urma aduse vorba despre Jenica, ocarandu-l c-a fost o lichea si s-a purtat ca un ordinar, ca intr-o buna zi n-a mai dat pe la ea si i-a trimis pe hodorogul de tata-sau  sa-i notifice sfarsitul aventurii. Ce mai faier le-a tras ea tuturor, n-or s-o uite nici in cer!.... Mimi, saracuta, nu l-a putut suferi de la inceput pe Jean, ca i s-a parut antisat de persoana lui si lipsit de educatia fina pe care Mimi a primit-o de la mamica ei. Dar ea, naiva, de, ca femeia cinstita, n-a luat seama la nimic si s-a increzut in vorbele lui. Ce regreta mai mult e ca, din pricina lichelei si a ofticoasei de sora-sa, a despartit doua inimi care se iubeau. Ca Mimi, dragalasa de ea, i-a marturisit deschis, ca unei mame bune, din prima zi: "Mamico, tare-i simpatic chiriasul tau!" Si de-atunci n-are peri in cap de cate ori i-a spus: "Mamico, mi-e drag si mi-e drag!" In sfarsit, acuma a dat Dumnezeu de a ramas libera si Mimi, a scapat si ea de Jenica, asa ca acuma.....
      - Ei, hai, pupati-va, hai, ca eu ma intorc cu spatele! zise deodata doamna Alexandrescu drept incheiere.
     Mimi se agata de gatul lui Titu, frecandu-si buzele de buzele lui. Tanarul Herdelea se rusina de toata scena asta si ingana, fastacit, cuvinte galante de care ii era si mai rusine. In sfarsit, doamna Alexandrescu il pofti sa le viziteze. la plecare, Mimi ramase in urma, iar se freca de el, si-i spoti languros:
     - Sa vii negresit, bebe!
     Intamplarea aceasta hotari pe Titu Herdelea sa se duca chiar a doua zi la Tanta, in dosul garii, la parintii ei. De doua saptamani, de cand s-a intors de la tara, nu s-a intalnit deloc cu Tanta. Ea nu s-a mai aratat, iar el n-a indraznit s-o caute. Fu primit bine de toata familia. Tanta se minuna, si se bucura, si se imbujora de fericire. Jean i-a strans mana parca numai ieri s-ar fi despartit. Vorbira mai mult de nunta lui, care era fixata peste cateva saptamani dupa Paste. Jean ii propuse sa-i fie cavaler de onoare. Titu accepta cu conditia sa aiba de pereche o domnisoara de onoare simpatica. Adica pe Tanta. Ochii doamnei Ionescu se induiosara de multumire; chiar batranul Ionescu se sili sa surada si reusi.

      Grigore Iuga sosi la Bucuresti abia peste trei saptamani dupa Titu. Desi avea figura obosita, in ochi ii palpaia parca o noua incredre.
      - S-au intors, fireste, toti cei fugiti, raspunse dansul curiozitatii tanarului Herdelea. S-a intors si Platamonu, dar fara fiul sau, mutilat, care, probabil, boleste undeva, in vreun sanatoriu..... Numai mortii nu se mai pot intoarce!
      Cautand sa-i alunge tristetea, Titu incerca sa schimbe vorba, Grigore insa continua linistit:
      - Am inceput si am terminat semanaturile de primavara...... oamenii s-au intors la ogoare, parca episodul razvratirii ar fi fost un vis urat. S-au reluat muncile cu mai multa ravna, cu un fel de desperare muta.... Din nenorocire, aproape un sfert dintre tarani sunt inchisi la Pitesti. Toate beciurile orasului s-au transformat in temnite. Noi nu invatam nimic din nicio nenorocire.... fara sa-ti mai spun ca lipsa atator brate, in imprejurarile acestea, e si o mare pierdere pentru economia tarii!..... In sfarsit, ne silim sa stergem urmele uraganului pe cat se poate. De altfel, natura insasi ne ajuta. Pretutindeni e o navala de viata noua. Pomii si copacii au inflorit. Ruinele focurilor, taciunii, scrumul, peste toate a pus stapanire primavara......
      - Dar sufletele oamenilor? intreba Titu.
      - DUmnezeu stie, numai Dumnezeu! zise Grigore. Mie mi s-a parut, de cate ori am vorbit cu vreun taran - care a fost batut, si doar toti au fost, ca nu regreta nimic, ba dimpotriva...... A ramas in mintea tuturor intrebarea pe care n-o mai poate smulge nicio represiune: "Apoi cum sa traim fara pamant?"
   

                       5.
        Grigore Iuga avu  lungi consfatuiri agricole cu Victor Predeleanu. Ramas prin voia sortii singurul stapan al domeniului Amara, voia sa-si puie in practica planurile de reorganizare a exploatarii, ii trebuia insa neaparat un agronom cinstit si priceput, care sa-i fie colaborator credincios, cu care sa se inteleaga si pe care sa se poata bizui deplin pentru orice eventualitate. Socotea sa se stabileasca in Bucuresti, ca si Predeleanu, si numai in timpul muncilor principale sa stea la tara. Castelul ars nu se mai gandea sa-l refaca. Daca va fi nevoie, va moderniza vechiul conac crutat de furia focului.
      Predeleanu se interesa, cauta si gasi omul care-i trebuia lui Grigore. Era un tanar simpatic, vioi, inteligent si chipes, cu cativa ani de practica agricola in Germania si alti cativa ani de conducere, cu bune rezultate, a unei mari ferme-model a statului.
     - Uite-l! Se numeste Stelian Halunga..... Iti place? intreba Predeleanu, prezentandu-l.
     - Imi place! zambi Grigore. Si sper ca vom fi buni prieteni!
      Inainte de a se duce la Amara sa instaleze pe noul administrator, Grigore mai avea sa limpezeasca unele chestiuni, care, tocmai pentru ca erau ramasite ale trecutului, ar fi putut incurca viitorul. Cu Gogu Ionescu a trebuit sa dicute despre mormantul Nadinei. Cum Nadina numai prin lipsa unei mici formalitati procedurale a mai putut figura ca sotia lui, Grigore nu se credea indreptatit sa decida nimic in privinta ei. Gogu, desi inca neconsolat, credea ca, de vreme ce destinul a manat-o la tara, in zilele cele mai periculoase, nicairi n-ar avea odihna mai mare sufletul ei atat de neastamparat in viata aceasta, decat acolo unde a gasit-o moartea.  La parastasul de trei luni, vor merge cu totii. De altfel, cu aceeasi ocazie, el ar vrea sa-si vanda mosia lui de la Lespezi, poate si pe a Nadinei de la Babaroaga. Evenimentele acestea l-au zdruncinat prea mult. N-ar mai avea inima sa traiasca si sa se simta acasa in locurile si intre brutele care au asasinat pe sora-sa.
............................................