Enigma Otiliei, George Calinescu

............................................
                   IV.

              Aurica lasa capul in jos, strangandu-si buzele intre dinti.
      - Asa esti dumneata, galant, mai arunca Aglae o intepatura. Mai bine mi-ai spune ce sa fac cu Titi, ca sunt foarte suparata. L-a lasa corigent iar...... il persecuta....... fiindca el e timid, nu e indraznet ca altii......... a fost si bolnav. Poate cunosti pe cineva, sa puna o vorba buna la toamna.....
      - Punem, punem, cum sa nu, se oferi Pascalopol, intotdeauna indatoritor, dar eu zic ca pana atuncea sa-l prepare cineva, ca sa fim mai siguri.
      Felix sedea pe o banca in apropierea chioscului, in bataia luminii, nehotarandu-se sa plece, cata vreme Otilia se afla prin preajma. Deodata auzi glasul fara densitate al Auricai, voit persuasiv:
     - Putem sa rugam pe domnul Felix, mama, cred ca n-are sa ne refuze!.....
     - Chiar ca s-ar putea, daca ar vrea dumnealui.
     Felix se invoi bucuros, si putin dupa aceea, cand i se paru mai priincios, dadu buna seara si se retrase. Cand ajunse in geamlacul de sus, care privea inspre gradina, vazu pe Otilia stand la o ferestra deschisa. Conversatia de jos si incidentul cu pianul o indispusese probabil, si acum se refugiase aici, fara sa iasa din raza lui Pascalopol. Zarind pe Felix, Otilia il chema in soapta:
    - Ce faci? Vino aici!
    Cand Felix se rezema de canatul ferestrei, Otilia ii spuse tot incet:
    - Nu stii ce vipera este tanti Aglae asta! Uf!
    Ca si cand ar fi banuit o inimicitie, Aglae, care-i zarise in treacat sub sclipirile lunii, zise tare de jos:
    - Otilio, sa-l aduci maine pe dumnealui la noi!
    - Da, tanti, raspunse cu o miere teatrala Otilia, facand o strambatura cu inteles lui Felix, are sa-i para bine lui Titi!
     Insa numaidecat adauga incet lui Felix:
     - Sa vezi ce prost e!
     Pascalopol implora pe Otilia sa se coboare. Aglae, ca sa nu supere prea mult pe mosier, se asocie si ea, concilianta:
     - Dar vino jos, Otilio, ce stai acolo?!
     Otilia facu semn de adio lui Felix, care intra in odaia lui si se culca. Tarziu de tot, cand se trezi o clipa din somn, intunericul se subtia crepuscular si un cocos canta. Lui Felix i se paru ca aude trosnitura usii gotice de la intrare, si putin dupa aceea, rostogolirea rotilor unei trasuri.


                       III.
           In ziua urmatoare Felix nu merse in casa Aglaei,  fiindca Marina aduse stirea ca Simion e "rau". Otilia lamuri lui Felix intr-un chip foarte vag cum stau lucrurile, cu o discretiune care se dovedi mai tarziu felul ei propriu de a fi, afara de clipele de umoare sarcastica.  Simion, omul asa de bland si parand chiar stupid, care broda, cu o broboada in spate, avea din cand in cand toane, considerate ca "pacatele lui", si atunci "dezgropa mortii". Facea scandal, si toata lumea din casa tacea. Simion fusese in tinerete alt om decat cel ce se vedea, avusese o viata agitata, aventuri de dragoste, scandaluri.
     - In sfarsit, incheie Otilia scurta notita biografica, ai sa vezi tu mai tarziu!
     Intr-o zi, cand nici Otilia, nici batranul nu erau acasa, Aurica rasari in fata lui Felix.
     - Vrei sa vii la noi? intreba ea pe Felix.
     La lumina zilei, cu tot parul impletit in jurul capului, i sa paru tanarului mai stridenta. 
   Felix consimti cu capul. Atuncea Aurica il conduse spre fundul gradinii, deschise o portita din stanga si pasira in curtea vecina, care era pana la un punct asemanatoare cu cea de dincoace, cu deosebirea ca tot pamantul era impartit in straturi de o exactitate si supradecoratie suparatoare.  Apoi intrara intr-o sala si de aici intr-o odaie, care trebuia sa fie un soi de salon, in care se afla o sofa larga cu prea multe perne si un numar de fotolii de rips verde, de stil vechi si neprecis, cu bratele de asemeni incarcate de perne. O curatenie si o ordine de sanatoriu ingetau totul, iar atmosfera era incarcata de un miros patrunzator de ulei. Provenienta mirosului era, precum vazu Felix, pe data ce se aseza pe un fotoliu la invitatia Aureliei, de la un numar incalculabil de tablouri, puse in rame grele bronzate, care acopereau aproape in intregime peretii anticamerei si ai salonului. Felix, care se astepta sa fie chemat spre a face cunostinta cu Titi cel corigent, vazu ca Aurica arata presidpozitiuni de a-l trata ca pe un musafir al ei, propriu. Simtind parca o obiectie, Aurica se scuza:
     - Titi s-a dus cu mama in oras, sa-si cumpere vopsele. Trebuie sa soseasca curand.
    Urma o clipa de tacere, in care Felix cauta cu mintea un camp de convorbire. Insa Aurica avea unul dinainte.
      - Te simti bine la mos Costache?
      Intrebarea era pusa intr-un chip asa de compatimitor, incat includea si un raspuns. Felix raspunse cu franchete:
      - Ma simt foarte bine.
      Aurica nu inregistra aceasta declaratie si-si continua sentimentul ei, pregatit dinainte.
      - Dumitale, cum esti fara parinti, ti-ar trebui o familie asezata, in care sa te simti ca acasa.
      Lui Felix, caruia orice aluzie la fapul ca era orfan ii era suparatoare ca o umilire nedreapta, i se paru curioasa insinuatia domnisoarei cu barbia ascutita.
      - La unchiul Costache sunt ca acasa, si domnisoara Otilia mi-este ca........ o sora.
      Aurica boti putin buzele si, dupa oarecare trecere de timp, spuse bland, lasand a se intelege numeroase laturi grave:
      - N-ar fi rea Otilia, daca n-ar fi falsa. Cel putin intrucat ma priveste.
      Felix, ranit mai mult decat s-ar fi asteptat, minti cu voiciune:
      - Ma mir ca spuneti asta. Otilia are numai cuvinte bune despre dumneata.
      Domnisoara zambi cu neincredere malitioasa si, lasand capul in jos, vorbi ca si cand ar fi fost silita de fapte sa se destainuie:
      - Vezi ca..... se spun multe lucruri grozave despre purtarile Otiliei.... E de vina mos Costache, care o razgaie. Asa sunt fetele fara capatai si fara parinti.
     Sangele navali in obrajii tanarului. Indignarea se amesteca si cu temerea ca insinuatiile domnisoarei sa nu fie adevarate, dupa cate lucruri neobisnuite vazuse in ultimele zile. Chipul Otiliei, care ii rasarea in minte, ii spunea insa ca barfeala era neintemeiata. Suprins totusi ca Aurelia numea pe Otilia fata fara capatai si fara parinti, se pregatea sa cerceteze pe ascutita domnisoara, cand se auzira pasi gravi, si Simion aparu in cadrul usii. Privea cu ochi care vor sa intre in vorba, dar nu deschidea gura. Aurica facu prezentarile:
     - Iti prezint pe tata.
     - Tulea! exploda deodata batranul si intinse o mana viguroasa.
     Fiindca Felix ramase consternat, neintelegand sonurile, Aurica explica:
     - Tata se cheala Tulea, Simion Tulea, nu stiai?
     - I-ai aratat pernele mele? intreba preocupat Simion.
     - Tata lucreaza de mult la perne de etamina, ca sa-si omoare timpul, explica Aurica, face lucruri foarte frumoase. Tot ce vezi aici e facut de el. Tata si picteaza.
     Aurica lua una cate una pernele si le puse sub ochii lui Felix, in vreme ce Simion le urmarea miscarile plin de o vizibila mandrie. Broderiile erau facute cu foarte multa indemanare, insa cam batatoare la ochi si cu un desen banal. Felix fu purtat apoi prin fata tablourilor, care, precum i se spuse, erau opera lui Simion si a lui Titi. Simion avea numai cateva si incepu sa le arate cu degetul catre Felix, cautandu-i cu insistenta aprobarea pe fata.
      - Ce zici de asta, dar de asta?
     Ii povesti imprejurarile in care le-a pictat pe fiecare si de unde-i venea ideea. Picturile lui Simion si ale lui Titi, mai cu seama ale acestuia din urma, erau de o dexteritate indiscutabila. Mana stia sa intinda bine culoarea, desenul era ingrijit, si chiar in diformitatile unor portrete se simtea vocatia unor maini de probabilili artisti. Nu erau in niciun caz picturile stridente care se confectioneaza prin pensionatele de fete. Cu toate acestea, atat in forma, cat si in cantitatea picturilor se vadea un ridicol, la inceput inexplicabil. Gratie comentariilor lui Simion si unui examen mai atent, taina fu lamurita. Niciun tablou nu era original. Toate copiau carti postale ilustrate, clisee de prin carti de calitatea cea mai proasta si uneori puerila, si un ochi expert ar fi descoperit si cauza unor stranii efecte de stangacie. Desenele in penita neagra erau tratate de cei doi artisti in ulei de doua tonuri, negru si alb, pastelul si acuarela erau de asemenea imitate servil in culori grase. Ochiul pictorului avea o insusire innascuta pentru a combina armonios liniile si culorile, dar inteligenta lui nu putu sa discearna in niciun fel ratiunea structurii modelului si sa interpreteze din nou. Petele rumene din obrajii unei fetite zugravite, probabil in acuarela, devenisera, in ulei, prin neintelegerea procesului real de difuziune a luminii, niste lacuri de rubin fara nicio legatura cu restul, dar de o tesatura coloristica lipsita de gratie. Felix ocoli peretii celor doua odai cu bizarele colectiuni si se arata, din politete, foarte incantat, spre mandria tuturor. Intre timp isi facuse aparitia in anticamera un alt Simion, tanar si mai slab. O clipa facu miscarea, vazand un strain, de a se strecura indarat pe usa, dar Aurica merse dupa el si-l aduse inapoi, facand noi prezentari:
       - Iata-l si pe fratele meu, Titi, cred c-o sa va imprieteniti.
      Titi Tulea parea, si era intr-adevar, mai in varsta decat Felix cu cativa ani. O usoara mustata si barbia despicata in doua, in care cateva tuleie mai lungi schitau barbisonul lui Simion, ii dadeau un aer matur, care facea din uniforma de scoala un adevarat vesmant militar. Era un tanar blond si cu infatisare modesta, care placu imediat lui Felix, gata sa puna la indoiala temeinicia judecatii Otiliei. Titi, foarte respectuos fata de Felix, cu toata deosebirea de varsta, ii arata culorile pe care le cumparase, ii destainui planurile de lucru, scotand un pachet de ilustrate englezesti si altele cu trandafiri si fructe, semnate Klein. Voia sa le trateze pe toate in ulei. Toate acestea erau spuse cu o pasiune ordonata, calma. Felix ii vorbi de talentul lui si de intereseul de a-i da o indrumare originala. Titi stranse din sprancene si reveni la detaliile lui. Vocabularul lui Felix il supara in chip vadit. Titi il intreba apoi cum a calatorit, unde a facut liceul si incepu sa-i povesteasca intamplari din scoala, sa-i faca portretul profesorilor intr-un stil naiv, dar comunicativ. Ii spuse fara conjur ca a ramas repetent de cateva ori si corigent, punand totul pe socoteala absurditatii profesorilor si a programului. Felix il intreba asupra cartilor citite si, trait in atmosfera de la Iasi, mai informata, ii ceru opiniunea asupra unor scriitori moderni care colaborau la noua revista "Viata romaneasca". Titi  ramase cam indispus de aceste intrebari, marturisind ca nu are timp de citit si ca lectura ii da dureri de cap, ca totusi, daca i-ar procura "o carte frumoasa", ar incerca s-o citeasca. Felix ii fagadui una. Aurica lamuri lui Titi scopul venirii lui Felix:
        - Titi, domnul Felix s-a oferit sa-ti ajute sa te prepari pentru corigenta.
       Titi aproba supus din cap, fara sa arate nicio repulsie de a primi indrumari de la cineva mai tanar decat el, insa cand Felix se arata gata sa inceapa prepararea, il ruga sa amane pentru dupa-amiaza sedinta, acum nesimtindu-se bine dispus.
       Aurica privea cu mare afectiune pe acest vlajgan molatic si crezu de cuviinta sa dea lui Felix aceasta explicatie:
      - El e foarte debil, si mama nu vrea ca el sa se oboseasca prea mult. Destul isi bate capul cu pictura.
      Simion aproba din cap.

      - Ei, striga Otilia din mijlocul sofalei, unde, sezand turceste, cosea ceva, cand Felix trecu prin fata usii deschise a odaii ei, spune-mi drept, cum m-a ponegrit Aurica? Au auzit ca te-a chemat in lipsa mea!
     Felix se opri langa usa, incurcat.
     - Intra inauntru, aici langa mine.
     Si Otilia isi stranse putin picioarele subtiri, ca si cand Felix ar fi trebuti sa se aseze alaturi, ca si cand Felix ar fi trebuit sa se aseze alaturi in aceeasi pozitie.
     - Desigur ca ti-a spus ca sunt zapacita!
     - Mai rau! marturisi Felix.'
     Otilia ridica ochii putin cam palida si puse o mana pe bratul tanarului.
     - Si tu, Felix, crezi?
     - Nu! raspunse acesta dupa un scurt examen de constiinta.
     - Dar ce ti-a spus? Desigur, prostii despre Pascalopol!
      Felix tacu putin, apoi, hotarandu-se, intreba:
     - As vrea sa stiu, pentru ce iti vin scrisori pe numle Otilia Marculescu? Eu te-am numit totdeauna Giurgiuveanu!
     Otilia examina serioasa pe Felix.
     - Vasazica, asta era! Ti-a spus ca sunt o straina!
     - Tu, o straina? Nu inteleg! Insa m-a suparat ca ti-a spus fata fara capatai si fara parinti. Dar tu ai parinti......
     Otilia impunse cu acul lucrul, oarecum agasata.
      - Ei, da, tanti Aglae si cu Aurica nu pot sa ma sufere fiindca le e teama ca au sa piarda mostenirea..... Aurica isi inchipuie ca o sa se marite spunand ca are unchi bogat..... O pocita..... Papa, vezi tu, nu mi-e tata bun..... Mama a mai fost casatorita inainte, si cand a luat pe papa, eu eram de cativa ani.... Priveste!  Uite pe mama si pe tatal meu adevarat! (si Otilia ii intinse lui Felix o fotografie putin rupta, in care o Otilie din alte vremuri, insa cu privirile blande, in rochie cu panier si cu un mare zuluf cazut peste umar tinea de brat un barbat gras, si el cu ochii Otiliei) Dar papa ma iubeste, si apoi.... e indatorat sa aiba grija de mine, fiindca mama i-a dat o multime de bani, fara niciun act, pe care papa i-a varat in afacerile lui.... Daca nu murea pe neasteptate mama, ar fi fost altfel..... Papa voia sa ma adopteze..... Si acum ar voi, dar nu-l lasa tanti Aglae.... In sfarsit, mizerii care cred ca-ti sunt indiferente!
     Si Otilia ofta, dand un final umoristic gestului.
     - Nu-mi sunt indiferente, spuse Felix incet.
     Marturisirea Otiliei explica acum misterul numelui, dar aducea un element neplacut. Mos Costache nu e asadar tatal fetei. Familiaritatea Otiliei cu el, satisfactia lui nu faceau parte din sentimentele nesuspectabile. Felix uri si pe Pascalopol si, desi stima lui pentru Otilia crestea pe masura convietuirii lui cu ea in aceeasi casa, vorbele Aurichii ii rasunau in urechi: "se spun multe lucruri grozave...."
     - Felix, incerca Otilia sa deplaseze convorbirea, ce-ai facut cu Titi?
     - L-am vazut numai, si a ramas sa incepem dupa-amiaza. Mi s-a parut un baiat de treaba, desi cam moale.
     - N-am zis altfel, confirma Otilia.
     - I-am fagaduit sa-i dau o carte de citit. Acum n-am niciuna la mine. Imi dai voie sa aleg de la tine? Ma tem numai ca pe ale tale le cunoaste.
     Otilia rase neincrezatoare.
      - Ti-a spus Titi ca vrea sa citeasca? Ma mir! Poti sa iei cate poftesti, te asigur ca n-a citit nici una, si sa-mi spui si mie efectele pedagogiei tale!
     Dupa-amiaza, Felix alese o editie ilustrata din "La chartreuse de Parme" si merse la Titi. Acesta il astepta in gradina. De acolo intrara in casa, insa, cand treceau prin sala, Titi facu semn lui Felix sa mearga mai incet, fiindca Simion dormea (cu camasa, ca peste noapte, afla mai tarziu Felix). Ajunsi in odaie, Titi trase cutia lata a unei mari mese, in care Felix zari carti, creioane, pachete de ilustrate, puse intr-o ordine militara. Toate cartile si caietele erau invelite cu o grija meticuloasa si semnate caligrafic pe un portativ tras cu creionul. Vazand admiratia lui Felix, Titi se crezu dator sa-i arate si alte dovezi de industrie. Avea albume in care copia cu o caligrafie armonioasa fel de fel de poezii cu initiale figurate si colorate. Legatura si cartonarea albumelor era opera lui. In loc sa-si cumpere hartie de muzica, inventase un pieptene cu cinci picioare de creion cu care linia hartia velina simpla. Isi facuse o cutie pentru pastrat desenele din carton lipit cu o hartie cafenie si apoi ornamentat in penita cu fluturari gotice. Manualul de limba latina il imitase pe de-a intregul, fabricand legatura, cartonajul, reproducand desenele si scriind caligrafic textul. La intrebarea lui Felix daca facea asta ca sa economiseasca banii pentru cumpararea cartilor, Titi spuse ca nu, dar "ca-i placea" asa. Avea si o vioara pe care i-o cumparase tanti Aglae, dar nu putea sa cante decat cateva linii de exercitiu elementar. Mai mult decat muzica propriu-zisa il pasionase colectarea materialului. Isi facuse un album de muzica, in care copiase tot ce-i picase in mana: arii populare, romante italiene, fragmente de opera pentru partea cantaretului solist, cantece populare nemtesti.
     - Cand ai ceva frumos, zise Titi lui Felix, te rog sa-mi dai sa copiez.
      - Am putea sa facem impreuna duete, cand imi voi aduce vioara de la Iasi si notele, am caietele lui Mazas, propuse Felix.
      - Nu acum, refuza hotarat Titi, acum ma exercitez cantand lucruri usoare si dupa ureche.  Mai tarziu, peste cativa ani! (avea douazeci si doi)
      Felix avu in gand o clipa intentia de a-i demonstra ca metida e gresita, dar se stapani spre a nu parea pedant. Intrebandu-l in ce putea sa-i fie de folos, Titi ceru sa i se arate la limba latina. Voia numai traducerea, si anume, sa i se spuna cuvant cu cuvant in romaneste, pentru a-l scrie deasupra textului. Orice sugerare a unei alte metode fu respinsa, si Felix trebui sa-i dicteze, privind cartea pe deasupra umarului lui, in vreme ce el scria atent traducerea, facand sa i se repete cate o vorba. Dupa o jumatate de ora, Titi declara ca s-a plictisit si ca-l doare capul si nici macar nu arata dorinta de a urma numaidecat a doua zi, spunand pur si simplu:
      - Sa lasam pe alta data!
      Felix se ridica sa plece, si atunci isi aduse aminte de romanul lui Stendhal, pe care-l lasase pe coltul mesei. I-l intinse lui Titi, intrebandu-l daca l-a citit. Acesta nega cu capul, luand cartea ca pe un album de pret si rasfoind-o atent cu degetele usor apropiate de muchia filelor. Privea mai cu seama desenele.
      Trecura cateva zile in care Felix se sfii sa se duca la Algae nechemat. In acest timp iesise de cateva ori in oras, luase cateva informatii cu privire la universitate si colindase anticariile asezate pe cheiul Dambovitei. La inceput, ceruse voie lui mos Costache sa iasa, obisnuit cu normele internatului, insa batranul, surprins de aceasta cerere, ii spuse ca poate sa lipseasca si ziua, si noaptea.... chiar si noaptea. La aceasta expresie, clipi din ochi cu o complicitate pe care Felix n-o pricepu tocmai bine. Intr-o zi, Aglae, la o sedinta de carti de joc, apela din nou la el:
       - Tinere, vad ca nu mai vii pe la noi sa-l ajuti pe Titi al meu. Poti sa vii neinvitat, Titi e putin cam lasator, trebuie indemnat.
      Felix vizita din nou pe Titi care il primi cu bonomia lui placida si-l intreba, ca sa nu tradeze de la inceput scopul didactic al vizitei, daca a citit "La chartreuse de Parme". Atunci Titi scoase din cutie cartea, pe care Felix n-o recunoscu la inceput, fiindca era imbracata, cu ingrijire, in hartie albastra. O multime de zaloage chibzuite de hartie aratau locuri de interes. Taina lor se lamuri repede.
      - Mi-au placut mult desenele si am copiat cateva!
      Si Titi scoase de la sfarsitul volumului un pachet de hartii patrate, pe care le desenase cu acuarela, vreo douazeci si cinci de ilustratii.
     - Dar romanul te-a interesat, nu-i asa?
     - N-am avut vreme sa-l citesc, spuse calm Titi, inapoindu-i definitiv cartea, alta data poate ti-o cer!
     Felix isi aminti vorbele ironice ale Otiliei si incepu sa se increditeze ca ele porneau nu din rautate, ci dintr-o lunga experienta. Fiindca Titi povestea tot soiul de maruntisuri din viata zilnica sau cea scolara, fara sa acuze vreo intentie la studiu, Felix ii marturisi ca era insarcinat de Aglae sa-i dea concursul. Titi admise doar sa  i se mai dicteze traducerea unei scurte bucati. Colaborarea nu dura insa mult, si Titi, devenind deodata palid, se ridica in picioare, cu mana dreapta in sus si capul plecat pe spate, si zise speriat:
      - Imi curge sange din nas!
      Intr-adevar, un fir de arnici rosu se prelingea pe santul adanc al buzei de sus. Cum hemoragia nu se oprea si Titi facuse o figura de oroare, Felix deschise usa si iesi in sala. Atrasa de zgomot Aglae veni si, informata de Felix, irupse zgomotasa in odaie.
    - Iar ai hemoragie, draguta, se vaita ea, sa-ti dau vata.
   Scotocind prin casa, veni cu un tampon mare de vata, pe care il vari in nara lui Titi, punandu-i in acelasi timp o mana pe frunte.
   - Asta numai din pricina oboselii, bombani ea. Mai da-o in plata domnului de carte, ca n-am sa te fac filozof. Cine citeste prea mult, se scranteste.
   Aceste cuvinte fusesera spuse cu o umoare acra, ca parea intentionata si care jigni pe Felix, fiindca Aglae avea aerul sa invinovateasca pe Felix de surmenarea lui Titi, desi ea insasi il chemase. Din acea zi, Felix inceta iarasi de a se mai duce pe la Titi, pana ce intr-o zi Aglae il imbie din nou:
    - Domnule Felix, mai ocupa-te putin de Titi al meu, am vazut ca ai rabdare.
    Felix mergea acum foarte des pe la Titi, cu care se familiarizase, dar nu-l indemna la lucru decat daca acesta insusi il solicita ceea ce se petrecea foarte rar. Titi era un baiat foarte de treaba, dar de un caracter bizar. Ii placea sa povesteasca lui Felix tot ce i se intamplase peste zi, tot ce vazuse pe strada, subiectul desenelor pe care le vazuse. Daca venea din oras, Aglae il intreba ce observase pe Calea Victoriei, si Titi, docil, nara tot ce vazuse. Cand insa Felix incerca sa discute cu el vreo problema, Titi se arata rezitent si incruntat, iar Aglae, daca era de fata, privea pe Felix cu dusmanie, ca pe un atentator la creierul fiului ei. Tot ce spunea Titi era sorbit de Aglae si de Aurica si aprobat muteste de Simion.
     - Titi, prounea Aglae, ia povesteste-ne tu cum ati copiat la istorie!
     Atunci tanarul de douazeci si doi de ani incepea sa depene istoria naivitatii profesorului de istorie, pe care-l descria cu destul umor, inselat de un grup de scolari isteti care, stiindu-i ticurile, facusera de acasa atatea teze cate subiecte li se puteau da cu probabilitate.  Aglae radea cu mult haz si privea matern pe Titi. Felix chema adesea la plimbare in oras pe Titi, si intaia oara acesta urma cu docilitate itinerariul tovarasului. A doua ora insa refuza cu incapatanare sa treaca prin anumite locuri, preferand, de pilda, sa stea impietrit o ora intreaga pe marginea lacului din Chismigiu spre a asculta banalul repertoriu pe care-l canta muzica militara. Intors acasa, raporta familiei tot ce vazuse in decursul plimbarii si comunica lista pieselor cantate, reproducandu-le vocal, caci nu le stia titlul. Cauta apoi cu orice chip sa-si procure "notele", spre a le copia in albumul sau. Erau insa zile in care Titi refuza cu indaratnicie orice propunere de deplasare, sub cuvant ca-i este urat. Atuncea sedea pe o banca, ascutind cu atentie creioanele colorate, tacand cu desavarsire. Aceste crize de apatie erau aprobate de Aglae ca dovezi de cumintenie, si cand Felix invita pe Titi la plimbare si acesta refuza sub cuvant ca-i e urat, Aglae sarea:
     - Unde sa se duca baiatul, sa bata ulitele ca toti pierde-vara? Sa stea acasa!
     Titi mai avea si alta ciudatenie. Uneori, plictisit deodata de convorbire sau de prezenta oamenilor, spunea:
     - Ma duc sa ma leagan!
     Atunci se aseza  cu spatele pe muchia unei mese sau a unei sobe si, cu mainile impreunate in modul catolic, se legana neincetat de la dreapta la stanga si invers. Alteori se aseza intins pe spate si, cu mainile la fel impreunate, pe canapea sau pe pat, se clatina dintr-o parte in alta. Insatisfactie in copilaria joasa, sau amintire prea profunda a acestei copilarii? Felix nu-si putea explica. Pentru Aglae si ceilalti, purtarea lui Titi parea foarte fireasca, si insasi Aglae isi indemna fiul, cateodata:
     - Daca te-ai plictisit, du-te si te leagana!
     Intr-o alta zi, Felix gasi pe Titi asezat pe o banca, cu o mana in dreptul inimii si aplecat cu bustul peste pantece, ca si cand ar fi fost chinuit de o mare durere launtrica. Fata ii era tanguitoare, iar Aglae si Aurica sedeau ingrijorate in juru-i imbarbatandu-l:
     - Dar n-ai nimic, omul lui Dumnezeu, de unde ti-a mai venit si asta!
     - Asa spui dumneata, se caina Titi, dar eu stiu ca sufar de inima. Uite, ma doare aici!
     - Unde te doare? Fleacuri! facea Aglae, experta, punand mana pe locul aratat de Titi.
     - Si tata sufera de inima. Familia noastra toata a suferit.
      - Asta ti-a varat in cap prostiile, arata Aglae cu dispret catre Simion. El, bolnav de inima! Mananca toata ziua ca un trantor. Poate ai citit mult - arza-l-ar focul de citit - si ti s-a pus un junghi.
     Amandoua femeile frectionara pe posacul tanar cu alcool camforat pe la tample si pe piept, si
hipocondriacul incepu sa se lase convins. Titi redeveni din nou comunicativ si asiduu la industriile lui. Totusi, intr-alta zi declara la toti, dezolat si cu un zambet amar in coltul gurii - efect al unei lecturi intamplatoare a unei carti de chiromantie - ca el n-avea sa traiasca mult, fiindca linia vietii ii era scurta si n-avea decat un inel in jurul pulsului. A fost de trebuinta ca Aglae si Aurica sa-i arate ca si ele aveau liniile in chestiune foarte rau conformate si totusi traiau. Increderea lui Titi in chiromantie fu zdruncinata si buna-dispozitie reveni.
     Daca Titi era afabil, dar retinut, Aurica, dimpotriva, arata fata de Felix din ce in ce mai multa familiaritate. In fiece zi orele cinci, Aurica se imbraca pretentios in bluze albe si foi negre, minutios plisate, si se pudra pe fata in chip batator la ochi, carminandu-si prea tare pometii slabi ai obrajilor, ceea ce in acea epoca se considera inca scandalos. Mergea pe CaleaVictoriei strabatand mereu cu repeziciune si cu si cu repetitie acelasi  itinerariu, care cuprindea circular amandoua trotuarele. Ea spera in acets chip o aventura, care insa intarzia sa se intample. O singura data, un elev de scoala militara, indus in eroare de tinuta ei, se uita dupa ea si o urmari pana acasa. Aurica navali in curte in culmea agitatiei si spuse Aglaei:
       - Maman, maman, vine un ofiter!
       Ofiterul insa, intimidat de tinuta onesta a casei si de lipsa de atractii sigure, dupa cateva plimbari prin fata imobilului, disparu. In acea seara, Aurica nu veni la masa si se inchise in  odaia ei. Aurica avea despre barbati o conceptie mistica, in care si impertinentele deveneau calitati. Simpla prezenta a unui barbat, mai cu seama tanar si necasatorit, o emotiona.
     - Maman, vine Pascalopol!... Maman, trece Filipescu!
       A fi acostata de un individ mai bine imbracat pe drum nu i se parea necuviincios. Nu raspunde, fireste, dar iutea pasii, cu o mare surpriza pe fata, in asteptarea unei asiduitati mai flagrante. Aurica vorbea despre casatorie cu un interes tehnic, ca si cand ar fi fost unicul scop serios in viata. O casatorie, oricat de banala, i se parea pentru o fata "noroc". Se informa despre toate nuntile cunoscutilor mergea la toate, macar intinda bisericii, cerceta pe eroina inainte si dupa eveniment si arata in fata barbatului respectivei recente mirese o stima pierduta. Colectiona beteala de la nunti si consulta cortureresele cu frenezie.
       - Inchipuie-ti, maman, ce noroc, a luat-o fara nicio zestre, spunea cateodata ea despre vreo prietena.
      - Lasa ca-ti ajuta Dumnezeu si tie, o consola Aglae, ca tu ai tot ce-ti trebuie, numai fii si tu mai infipta, fiindca azi iti iau inainte zapacite de-astea tinere!
     Si Aglae arata dusmanos cu capul, spre curtea Otiliei.
 ...............................