Fata de pe peron, Samantha M. Bailey

 .....................................................

4.

                 Semnaliză când viră la stânga pe West Foster Avenue, la câteva minute de clădirea în care se afla apartamentul.

   - Ajung, Morgan, spuse cu voce tare în timp ce se uita în oglinda retrovizoare.
   În spatele ei, prea aproape de bara de protecție, era un Prius albastru-închis. Femeia care conducea avea părul roșu-aprins. În spatele femeii, pe locul pasagerului, Nicole putu să vadă un scaun de copil întors cu spatele.
   „O, Doamne, o Doamne.” Aceea era Quinn cu Donna? Luă curba, trase pe dreapta și folosi Bluetooth-ul pentru a o suna pe Tessa.
   - Răspunde, răspunde, răspunde! strigă Nicole în interiorul vehiculului, în timp ce în spatele său mașinile claxonau furioase.
   Prius-ul trecu șuierând pe lângă ea, înainte de a mai putea arunca o privire.
   - Ce s-a întâmplat? întrebă Tessa când auzi vocea lui Nicole.
   - Quinn. E acolo? Este bine?
   - Poftim? Desigur. Se simte bine. Doarme în brațele mele. I-am cântat un cântec de leagăn, răspunse Tessa.
   Nicole își sprijini capul pe volan.
   - Slavă Domnului.
   Umerii i se relaxară.
   În fiecare zi halucinațiile se agravau. Frica o înghițea cu totul. Ce fel de mamă era? Își dădu seama că se afla chiar în fața apartamentului lui Morgan. Ce naiba făcea? Dar era prea târziu să mai dea înapoi.
   - Ești la Peninsula? întrebă Tessa.
   Uitase că prietena sa încă mai era pe fir.
   - Da, da. Desigur. Tocmai am parcat.
   În ciuda clădirii sărăcăcioase și a trotuarelor crăpate, o mulțime de petunii alcătuiau un tablou vesel, în galben și portocaliu, pe un mic petic de iarbă între trotuar și bordură. Pe lângă Nicole trecură două femei care discutau fericite în timp ce își împingeau cărucioarele, iar niște câini alergau pe lângă ele. Poate că locatarii nu erau înstăriți, dar asta chiar conta? Părea un cartier plin de dragoste și prietenii, grătare și întâlniri de joacă. Nicole abia putea să o scoată pe Quinn din casă. Ce fel de copilărie îi putea oferi fetiței sale? Copilul ei merita o casă plină de bunătate, siguranță și iubire.
   - Bucură-te de fiecare secundă. Aici cu toții suntem bine. Sunt mândră de tine că ieși din casă, Nicole. La fel și Quinn. Sună-mă când te întorci, și voi comanda cina.
   Nicole închise și parcă pe stradă, chiar în fața ușii principale a clădirii în care locuia Morgan. Câțiva oameni ieșeau deja, dar niciunul nu era Morgan Kincaid.
   „Ce ai făcut?”
   Oare Morgan auzea și ea, obsedant, aceeași întrebare? Nicole știa că Morgan fusese acuzată pe nedrept. Știa că era cineva care avea mereu grijă de ceilalți și se punea pe ea pe ultimul loc. Nu acesta era genul de persoană care ar putea-o ajuta să o țină pe Quinn în siguranță? Și își dorea un copil al său.
   Singură pentru prima dată în ultimele luni, Nicole verifică fiecare colț al clădirii. Brațele i se relaxară. Soarele se ridica pe cerul albastru, o sferă galbenă strălucitoare, culorile chakrei destinului. Acesta era locul unde trebuia să fie.
   O femeie ieși din clădire, iar părul drept, brunet, având aceeași nuanță cu cel al lui Nicole, îi încadra fața îngustă. Era izbitoare, chiar dacă nu era frumoasă în mod convențional. Ochii îi erau prea depărtați, și chiar de la distanța aceea, Nicole putea distinge rețeaua fină de riduri de la colțurile acestora.
   Morgan Kincaid era o supraviețuitoare.
   Lipită de scaun, privi cum Morgan pornește pe stradă. Se îndepărta.
   Nicole se așteptase să vorbească cu ea înainte de a părăsi clădirea. Nu era sigură că era suficient de puternică pentru a alerga după ea. Și nu voia să o sperie. Morgan ar fi chemat poliția imediat ce ar fi observat cât de neîngrijită era Nicole.
   Deschise portiera mașinii și păși pe trotuar. O urmă la o distanță respectabilă, dându-i lui Morgan suficient spațiu pentru a nu simți că este cineva în spatele ei, supraveghind-o și urmărind-o. Morgan intră în stația Bryn Mawr, pe Linia Roșie. Mergea la serviciu? Nicole o urmări până pe peron.
   Un metrou era pe cale să intre în stație. Nicole luă o decizie rapidă. Se hotărî să o urmărească pe Morgan chiar atunci. Se urcară în metrou. Morgan stătea în picioare, lângă suportul metalic cel mai apropiat de ieșire, cu capul aplecat și părul des răsfirat pe umeri. Era clar că voia să își ascundă fața.
   Nicole se așeză la o distanță sigură, de asemenea cu capul plecat, urmărind-o pe Morgan cu colțul ochiului, astfel încât să nu piardă momentul în care aceasta urma să coboare. Cât de tristă părea. Morgan încă suferea, încă plătea pentru ceea ce făcuse soțul său. Nicole înțelegea această suferință. Și ea plătea, în fiecare zi a vieții sale.
   Un strigăt ascuțit care se auzi din partea din față a vagonului o făcu pe Nicole să sară de pe scaun. Era un bebeluș care plângea în brațele mamei sale. Morgan zâmbi spre copil, apoi privi în altă parte, de parcă nu mai putea suporta scena.
   Metroul se opri în stația Grand/State. Morgan coborî, la fel și Nicole.
   Ieși din stație și o urmări pe Morgan pe West Grand Avenue. Mașinile claxonau și frânau, iar ușile garajelor se ridicau atât de zgomotos încât simțea cum capul îi explodează.
   Erau prea mulți oameni. Atât de mult zgomot încât nu putea respira. Își dori să fie în casa ei spațioasă, cu Quinn în marsupiu, lipită de pieptul său.
   Morgan o luă la stânga pe North Lasalle Drive și aruncă niște bani în paharul unei persoane fără adăpost. Discută cu el pentru un moment, iar bărbatul murdar zâmbi.
   Continuară să meargă. Morgan o luă pe West Illinois Street, unde erau mai puțini trecători. Nicole încetini, lăsând-o să se îndepărteze. Dacă Morgan se întorcea, ar fi observat-o. Dar ea nu era încă pregătită să o abordeze; acum că era în sfârșit atât de aproape, nu știa ce să spună. O urmă în timp ce Morgan trecu pe sub un pod, apoi pe lângă câteva magazine. În cele din urmă Morgan se opri în dreptul unei clădiri mici, situată în apropierea unei biserici.
   Nicole se lipi de zidul bisericii în timp ce Morgan înaintă pe o alee îngustă, cu pietriș. Acesta era adăpostul? Nu exista niciun indicator; nu era nimeni în jur. Din ascunzătoarea sa, o văzu pe Morgan sunând la ușa din față. Apoi o văzu cum se întoarse brusc. Simțise că o privea cineva?
   Nicole îngheță. „Mergi la ea acum”, spuse vocea dinăuntrul său. Dar zări camere fixate pe clădire. Înainte să mai poată face ceva, Morgan deschise ușa și dispăru înăuntru.
   Nicole își sprijini capul de zidul dur de cărămidă și privi în sus la cerul albastru fără nori. Quinn merita ceva mult mai bun decât Nicole. Merita o luptătoare, o mamă care făcea lumea un loc mai bun. O femeie cu un trecut tragic, fără vina ei. O femeie care merita a doua șansă.
   Știa exact ce avea de făcut, cum să o oprească pe Donna să le mai hărțuiască, pe ea și pe fiica ei, cum să pună capăt pentru totdeauna tuturor celor ce se întâmplau. Probabil că pentru Morgan era mai bine să nu știe dinainte. Era mult mai sigur pentru toată lumea.
   Nicole trebuia să dispară astfel încât Quinn să poată să înceapă o nouă viață. Cu o nouă mamă.
   Cu Morgan.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI UNU

MORGAN

   Suntem în mașină; ne îndepărtăm de casa lui Donna, pe care am lăsat-o plângând pe canapea.
    Ceea ce i-a făcut lui Nicole e condamnabil - scrisorile trimise în fiecare an, cu o precizie de ceasornic, însă nu ea a fost cea care o urmărea. Nu ea a fost cea care era pe urmele lui Quinn.
   În mașină, mă întorc spre Ben. Amândoi suntem tăcuți, evident în stare de șoc, în timp ce ne gândim la cele spuse de Donna. Cine este reporterul cu părul roșu-aprins? Și de ce era pe urmele lui Nicole? De ce ne urmărește pe noi? Sunt atât de depășită de situație, iar Ben pare gata să cedeze. Are pe frunte riduri care sunt sigură că ieri nu erau acolo.
   - Ar trebui să o sun pe Martinez? Sau pe Jessica? Să le povestesc totul?
   El își drege glasul și reglează parasolarul.
   - În acest moment eu vreau doar să îl sun pe Greg să mă asigur că fetița este bine.
   Își freacă obrazul.
   - Nu știu ce să fac în legătură cu Martinez. Crede că sunt un idiot pentru că am încredere în tine, sau că i-am făcut ceva lui Nicole. A spus chiar ea că Greg are toate drepturile asupra lui Quinn. Așa că, în acest moment, am impresia că suntem pe cont propriu. Să ieșim din Wisconsin. Mă simt ca naiba. Și în continuare nu înțeleg ce se întâmplă.
   Încuviințez.
   - Bine. Să mergem.
   Ajungem pe I-94 East către Chicago. Sunt pierdută în gânduri. Ben își aerisește tricoul albastru, ud de transpirație. Pare atât de frustrat. Și eu mă simt la fel.
   Face semn cu capul spre telefonul de pe bord.
   - Apelează numărul lui Greg. Dar stai liniștită și lasă-mă pe mine să vorbesc. Dacă întreb direct despre Melissa sau dacă pare că lansez acuzații, nu fac decât să îl enervez. Trebuie să fim atenți.
   Are dreptate. Găsesc numărul lui Greg, îl apelez, apoi îl pun pe difuzor.
   Sună de trei ori înainte ca el să răspundă.
   - Ce este, Ben? Încerc să o adorm pe Quinn.
   - Voiam să te întreb de Quinn. Să văd ce mai face.
   - Au trecut doar câteva ore.
   Oftează.
   - Se simte bine. Nu prea pot să vorbesc acum.
   În fundal se aude o voce de femeie.
   Nu mă pot opri.
   - Greg, Melissa este acolo?
   - Ben, ce naiba? De ce ești atât de apropiat de femeia asta? Nu, nu este Melissa. Este o prietenă a lui Nicole, bine? Sunt oameni care au iubit-o, care se ocupă de ceea ce trebuie făcut acum. Nu avem nevoie de tine, mulțumesc foarte mult.
   Ben intervine:
   - Ce prietenă, Greg?
   După un moment de tăcere, el răspunde:
   - Tessa.
   - Tessa? întreabă Ben.
   - Da, cea mai bună prietenă a lui Nicole, colega ei. Tessa Ward. Trebuie să închid.
   - Așteaptă! Tessa este roșcată? întreb.
   - Poftim? Nu. Este blondă. De ce mă întrebi asta? se răstește el, și o aud pe Quinn plângând.
   Convorbirea se încheie brusc. Dacă Nicole avea o prietenă foarte bună, de ce ar fi completat actele astfel încât să fiu eu tutorele lui Quinn?
   Pentru câteva minute singurul sunet care se aude este cel al anvelopelor rulând pe asfaltul neted. Fără să se uite la mine, Ben spune:
   - Este ceva ce nu ți-am spus.
   Inima îmi sare din piept.
   - Există un motiv pentru care mă ura Nicole.
   Schimbă benzile.
   - Când Nicole a devenit o persoană publică, Donna a mai încercat o dată să se răzbune. A făcut o plângere în care o acuza de crimă prin imprudență. Avocata Donnei a discutat cu mine, și am declarat că eu consideram că, atunci când era tânără, Nicole era iresponsabilă. Chiar era. Asta nu înseamnă că aș crede că a omorât-o pe Amanda. Plângerea nu a ajuns niciodată nicăieri, deoarece termenul de prescripție fusese depășit. Dar răul era făcut. Nicole a aflat despre declarația mea și nu m-a iertat niciodată.
   Pentru o clipă se uită la mine cu durere profundă, apoi își întoarce din nou ochii la drum.
   - Îți spun adevărul, Morgan. A fost o greșeală.
   Regretele lui, și ale mele, fac ca atmosfera din mașină să fie apăsătoare.
   - Îmi pare rău, spun. Îmi pare rău că tu și Nicole nu ați avut niciodată șansa să vă împăcați. Îmi pare rău că nu i-am pus întrebări soțului meu și că nu mi-am ascultat niciodată instinctele. Că nu am încercat să descopăr ce se întâmpla cu adevărat cu el. Îmi pare rău că a trebuit să afli de la Martinez că Nicole a vrut ca eu să am custodia lui Quinn. Ar fi trebuit să o auzi de la mine. Mă temeam atât de tare să am încredere în tine. Să am încredere că această... prietenie era reală.
   - Și eu.
   Îl privesc.
   - Deci, asta este tot? Nu mai este și altceva ce nu mi-ai spus?
   Ben zâmbește, un zâmbet sincer care face ca totul să fie bine, chiar dacă doar în acest moment.
   - Asta este tot.
   - Atunci hai să vedem ce știm până acum. Cineva ne urmărește. Nu știm cine. Greg a spus că a închiriat o casă pe North Astor Street, nu-i așa? Dacă Melissa se află în spatele celor ce se întâmplă, dacă a pretins că este reporter, trebuie să o confruntăm.
   Apoi îmi lovesc fruntea cu dosul mâinii.
   - Sunt așa de proastă. Trebuia să îi fi arătat lui Donna fotografia făcută lui Melissa, pentru a vedea dacă o recunoaște.
   Oftez.
   - Și, ce spui de această Tessa? Este la Greg acum. O cunoști? El semnalizează și schimbă banda.
   - Am întâlnit-o o dată acasă la Nicole, cu mulți ani în urmă. Dar nu o cunosc.
   Chiar când este pe punctul de a spune mai multe, sună telefonul meu.
   Este Jessica.
   Răspund și îl pun pe difuzor din nou. Nu mai am nimic de ascuns. Și din acest motiv simt o imensă ușurare.
   - Bună, spun.
   - Unde ești? Te-am tot sunat și nu ai răspuns. Am fost și la apartamentul tău, dar ori nu erai acolo, ori m-ai ignorat.
   - Sunt cu Ben. Am fost la Kenosha să vorbim cu Donna.
   - Ce ai făcut?
   Ea ridică vocea, neîncrezătoare. Îi povestesc totul - cum a venit Greg să o ia înapoi pe Quinn, Melissa, reportera roșcată, și Tessa Ward. Îi spun despre scrisoarea strecurată sub ușa mea și despre e-mailul cu fotografia acelei păpuși înfiorătoare.
   - Guerrilla Mail este o adresă de e-mail imposibil de detectat, de unică folosință. Ar fi greu de dovedit că nu i-ai trimis chiar tu lui Ben această fotografie.
   Ceva nu îmi place la tonul ei.
   - Nu mă asculți. Ar trebui să o găsim pe această reporteră roșcată, spun.
   - Noi? Nu crezi că ar trebui să mă lași pe mine să o fac?
   Oftează, exasperată.
   Dar nu îmi mai pasă. Știu că nu sunt vinovată. Știu că nu am greșit cu nimic.
   - Cât va dura până te întorci aici, Morgan? Avocatul lui Nicole a trimis testamentul la legalizare. Acum este public. Iar Martinez a obținut un mandat de percheziție pentru computerul și pentru telefonul tău.
   Stomacul mi se strânge.
   - Un mandat de percheziție? Ce motiv ar putea să aibă?
   - În urma autopsiei lui Nicole cauza morții a fost declarată necunoscută, și nu s-a prezentat nici măcar un martor care să spună că nu tu ai împins-o - cel puțin până acum.
   - Nu am făcut-o, spun, cu tonul mai ridicat decât intenționam.
   - E o simplă ipoteză. Dacă nu există nicio dovadă că ai avut vreo legătură cu Nicole înainte de 7 august, Martinez va trebui să cerceteze sinuciderea și să caute alți suspecți. Dar trebuie să îi predăm dispozitivele tale. Universitatea Statului California a făcut o cercetare despre Nicole. Bilețele din cămară, pe care este scris numele tău, reprezintă deja o problemă. Au mai găsit un dispozitiv de localizare montat sub caroseria Lexus-ului lui Nicole și o aplicație spion în telefonul și în computerul ei. Au nevoie să te excludă.
   Pot să îi aud îndoielile. Se strecoară în vocea ei. Niciuna dintre aceste vești nu este bună. Oricine ar fi fost persoana care o urmărea pe Nicole, ar putea să știe acum cine sunt.
   - Găsește-o pe Melissa Jenkins, îi spun.
   - Nu am suficiente informații pentru a continua cercetările. Era la New York cu Greg când a murit Nicole, deci nu s-ar fi putut afla pe peron. Singurul lucru ciudat, totuși, este că am reușit să obțin o înregistrare a Prius-ului albastru care te-a lovit pe autostradă. Și știm deja că Donna deține un Chevy. Numărul de înmatriculare nu se potrivește cu cel pe care mi l-ai dat, al mașinii Melissei. Dar Prius-ul de pe Lake Shore Drive este închiriat pe numele lui Nicole.
   Mă cutremur. Nicole este moartă, iar eu sunt încă în pericol. La fel și Quinn.
   - I-a furat cineva identitatea pentru a închiria mașina?
   - Am să verific. Ne vom întâlni în fața clădirii apartamentului tău. În cât timp poți ajunge?
   - Cam într-o oră.
   - Bine, ne vedem peste o oră.
   Închid și mă uit la Ben.
   - Ai auzit-o? îl întreb.
   - Da, răspunde el. Perfect.
   Mi se învălmășesc în minte imagini din trecut, într-o dezordine totală.
   Ryan lăsându-se într-un genunchi și cerându-mi să mă căsătoresc cu el.
   Telefonul primit la miezul nopții, care mă anunța că tatăl meu a murit.
   Nicole punând-o pe Quinn în brațele mele înainte de a sări. Ben stând între mine și Greg, apărându-mă.
   Cred că Ben este aliatul meu.
   - Mulțumesc, îi spun.
   - Pentru ce?
   Ochii i se încrețesc la colțuri.
   - Pentru că ai încredere în mine.
   Zâmbește, și petrecem restul călătoriei într-o tăcere amicală. Viețile noastre s-au intersectat datorită surorii lui și unui copil la care amândoi ținem foarte mult.
   Ben oprește în fața casei sale, unde mi-am lăsat mașina. Ne uităm unul la celălalt și râdem nervos. Totul e atât de absurd.
   - Acum ce facem? întreabă el.
   - Mă voi întâlni cu Martinez și Jessica, la mine acasă. Tu?
   - Presupun că o să aștept.
   - Desigur, spun, deși sunt dezamăgită.
   M-am obișnuit să fie lângă mine. Dar nu ne datorăm nimic unul altuia și mă pot descurca cu partea asta pe cont propriu.
   Pun mâna pe mânerul portierei.
   - Bine, atunci te voi anunța dacă se întâmplă ceva.
   El încuviințează, cu amândouă mâinile pe volan.
   - Și eu. O să mai întreb o dată de Quinn, mai târziu, și te voi ține la curent.
   Ies din mașină, la fel și el. Apoi, ciudat de însingurată, îl privesc cum intră în casă și închide ușa.
   Când ajung la clădirea mea și parchez, observ că atât berlina neagră a lui Martinez, cât și Mercedes-ul alb al Jessicăi așteaptă lângă bordură. Ambele femei, una înaltă și slabă, cealaltă mică și cu forme frumoase, stau pe trotuar. Încheie discuția când observă că mă apropii.
   Jessica își netezește părul negru.
  - Am informat-o pe detectiv Martinez despre toate dovezile pe care le-ai descoperit.
   Chipul lui Martinez e de piatră. Crede toate astea? Va cerceta cu adevărat noile piste?
   Fără amabilități, scoate din buzunar un formular galben. Mi-l flutură în față.
   Citesc literele negre. „Mandat de percheziție” scrie în partea superioară a documentului.
   Vreau să lovesc mandatul din mâna ei. Din nou, sunt marioneta cuiva.
   „Fii puternică, îmi spun. Fii curajoasă”.
   Martinez îmi permite să îmi aduc calculatorul din apartament și i-l predau, împreună cu telefonul. Folosind mănuși de latex, le pune în pungi pe care le închide strâns.
   - Vă rog, detectiv Martinez, chiar cred că eu și Quinn suntem în pericol. Și Ben.
   Ea mângâie pungile cu probe.
   - Sociopații sunt mincinoși excelenți. Dar sunt prinși tocmai pentru că sunt convinși că sunt mai inteligenți decât toți ceilalți.
   Se îndepărtează cu pași mărunți, rigizi, luând cu ea singura mea legătură cu Ben.
   Imediat cum dispare, îmi masez stomacul, unde simt o crampă. Jessica pare încordată.
   - Dar dacă o să găsească ceva, Jessica?
   - Dacă nu ai făcut nimic, nu trebuie să îți faci griji, nu-i așa?
   O spune ca pe o întrebare, și nu îmi place.
   - Pentru mine, toate astea nu se vor sfârși până când nu aflu ce mă leagă de Nicole.
   - De fapt nu este cel mai important lucru în momentul acesta. Acum trebuie să dovedim că nu ești implicată în niciun fel în moartea lui Nicole.
   Își pune o mână pe brațul meu.
   - Uneori nu primești toate răspunsurile pe care le vrei. Știi asta.
   Îmi strânge brațul în semn de încurajare, apoi se urcă în Mercedes și mașina se îndepărtează. Mă așez pe bordura dură din fața apartamentului meu. În toată povestea asta, e o singură persoană cu care aș dori cu adevărat să mă întâlnesc. „Cea mai bună prietenă” a lui Nicole. Tessa Ward.
   Dacă știe cineva ceva, atunci ea este aceea. Poate că are toate răspunsurile. Trebuie să îmi dovedesc nevinovăția.
   Tot ce trebuie să fac este să o găsesc.

   Merg până la cel mai apropiat T-Mobile, cumpăr un telefon cu cartelă și o rog pe casieră să caute adresa sediului companiei Breathe. Apoi le trimit, lui Jessica și lui Ben, noul meu număr de telefon. L-am memorat deja. Ea îmi răspunde, confirmând primirea mesajului. De la Ben nu primesc niciun răspuns.
   Îmi ia 25 de minute să conduc pe West Armitage Avenue și pe North Halsted Street, unde au sediul atât magazinul, cât și birourile firmei Breathe, și să găsesc un loc de parcare.
   Sunt îngrozită la gândul că mă voi întâlni cu prietena lui Nicole.
   - Poți să faci asta, pentru Quinn. Și pentru tine, șoptesc.
   Îmi simt mâinile transpirate în timp ce mă îndrept, pe strada pitorească, către West Armitage și intru în clădirea Breathe. Curajul îmi dispare, acum că sunt în magazinul pe care l-a creat Nicole, care i-a aparținut, și trebuie să mă sprijin de un raft cu îmbrăcăminte, deoarece amețesc brusc. Niciodată nu m-am simțit atât de apropiată de ea, de Nicole.
   Magazinul, cu pereții săi calzi din spumă de mare, cu parfumul discret al uleiurilor esențiale care plutesc în aer, este animat, plin de cumpărători și vânzători. Nu văd nicio intrare către birouri, de aici. Mă duc din nou afară și intru în clădirea alăturată, unde privesc în sus și văd patru etaje separate de balustrade de sticlă, și un luminator revărsând razele de soare pe podeaua de bambus de dedesubt. La recepție este un gardian, și sunt sigură că sunt și camere.
   - Am venit să o văd pe Tessa Ward, spun, încercând să par cât mai încrezătoare.
   - Numele dumneavoastră, doamnă? mă întreabă el.
   Acum sau niciodată.
   - Morgan Kincaid, spun.
   El dă un telefon, apoi spune scurt:
   - Veniți cu mine, și trece o cartelă de acces prin fața butonului corespunzător etajului patru.
   Am reușit să intru.
   Ușile liftului se deschid și pășesc într-o recepție elegantă. Pe pereții albastru-deschis sunt fotografii cu femei și bărbați pozând în echipament de yoga pe plaje aurii, sub apusuri de soare portocalii. Pentru o fracțiune de secundă îmi doresc ca Ben să fie lângă mine.
   Sunt foarte surprinsă când, doar un minut mai târziu, o femeie cu părul alb-blond și cu ochii roșii vine spre mine. Este micuță, poartă o rochie de plajă înflorată, și măsoară cu siguranță mai puțin de 1 metru 60. Abia îmi ajunge până la umăr.
   Îmi întinde o mână subțire, pe care o strâng. Pielea îi este moale, iar mâna rece.
   - Sunt Tessa Ward.
   - Îți mulțumesc că ai acceptat să ne întâlnim. Sunt... Nu am vrut...
   Mă bâlbâi, luată prin surprindere de comportamentul ei calm.
   - Să mergem în biroul meu.
   O urmez, încercând să par cât mai mică, pentru a nu mă înălța mult peste silueta ei minionă. Tessa îmi face semn către două scaune portocalii într-o încăpere plină de umerașe cu echipament sportiv și rafturi înțesate cu sticluțe de ulei și tuburi de cremă.
   Mă așez și o privesc, căutând semne de mânie sau dușmănie, dar fața îi este calmă, deși durerea sa este ușor de observat în cercurile negre din jurul ochilor. Îmi duc mâna la gât.
   - Îmi pare sincer rău că am dat buzna aici în felul ăsta, îi zic. Înțeleg că deja știi cine sunt.
   - Femeia de pe peron, răspunde ea. L-ai sunat pe Greg mai devreme în cursul zilei de astăzi.
   Privesc în pământ și mă întreb cât de multe i-a spus Greg.
   - Da. Eu sunt. Uite ce este, spun. Nu o cunoșteam deloc pe Nicole. Și mă simt ciudat venind aici, dar am neapărat nevoie de niște răspunsuri. Nicole era într-adevăr speriată pe peron, înainte să sară. Era foarte, foarte speriată.
   Privesc cu atenție în ochii ei turcoaz, sperând să citesc adevărul.
   Ea nu răspunde la aberațiile mele. În schimb mă întreabă:
   - Pot să te servesc cu niște ceai? Avem o linie minunată de ceaiuri de plante pe care am creat-o atunci când Nicole a fost bolnavă. E încă în curs de dezvoltare. Vom hotărî astăzi data la care va fi pregătit să iasă pe piață și îl vom numi „Nicole”.
   Femeia asta a fost cea mai bună prietenă a lui Nicole și pot să văd că suferă din cauza pierderii suferite. Simt brusc nevoia să plâng, dar rezist.
   - Este un gest foarte frumos, spun. În acest moment nu pot să beau niciun ceai, dar vă mulțumesc pentru amabilitate.
   Mă străduiesc să găsesc cuvintele cele mai potrivite.
   - Îmi pare rău pentru Nicole.
   Îmi doresc ca acesta să fi fost primul lucru pe care să i-l fi spus.
   - Mulțumesc, Morgan. A fost singura mea familie și nu pot să cred că a murit.
   Își trece mâna peste biroul acoperit cu sticlă.
   - Spune-mi ceva: dacă erai o străină pentru ea, de ce ar fi vrut să ți-o dea pe Quinn?
   Deci știe despre testament. Nu a spus-o cu răutate, dar doare.
   - Nu am nicio idee.
   Se joacă cu capătul cozii sale lungi.
   - Știu cine ești, ca oricare persoană care urmărește știrile zilele astea. Dar Nicole nu a rostit niciodată numele tău. Totuși, te-a ales pe tine în locul meu. Este destul de clar.
   De ce nu a ales-o Nicole pe această femeie pentru a avea grijă de Quinn?
   Da, este tânără, probabil că nu are nici măcar 30 de ani, dar pare echilibrată. Arunc o privire la ceasul de culoarea lămâii, cu o floare de lotus în centru, aflat pe peretele din spatele ei. Minutele trec. Quinn este încă cu Greg și Melissa.
   - Iartă-mă, dar de ce crezi că Nicole a făcut asta - să mă numească pe mine tutore?
   Ea tresare, iar mie îmi este rușine că am fost atât de directă.
   - Știa că nu îmi doresc copii.
   Expiră prelung.
   O femeie de la recepție aduce niște dosare, apoi pleacă. Telefoanele sună fără oprire, iar oamenii se agită în afara biroului ei, dar Tessa își concentrează toată atenția asupra mea.
   - Nicole mi-a strecurat un bilet cu un nume scris pe el, înainte să mi-o dea pe Quinn. Înainte să moară.
   Tessa clipește.
   - Ce nume?
   - Amanda.
   Ea încuviințează.
   - A, da. Bebelușul care a murit când era în grija ei. Mi-a spus odată, apoi nu a mai vrut să vorbească din nou despre asta. Dar ar fi trebuit să o conving să o facă. Ar fi trebuit să îmi dau seama că este vorba despre mai mult, nu doar de o depresie postnatală.
   Mâinile încep să îi tremure, iar ea și le împreunează pe genunchi.
   Trebuie să insist.
   - Am descoperit câteva lucruri în legătură cu secretara lui Greg, Melissa Jenkins. Conduce un Prius albastru-închis. Cred că a încercat să mă lovească cu mașina, dar avocata mea spune că nu era mașina ei. Totuși, poate fi implicată în toate astea. O cunoști?
   Ochii Tessei se măresc.
   - Nicole credea că Greg avea o aventură cu Melissa. Dar, sinceră să fiu, nu știu dacă era adevărat sau se întâmpla doar în mintea ei.
   Își încruntă sprâncenele.
   - Locuiesc pe North Vine, nu departe de sediu, și îmi place să merg pe jos acasă, după muncă, mai ales vara. Zilele trecute m-a urmărit cineva într-o mașină albastră, cu ochelari mari de soare. Poate era Melissa. Dar de ce m-ar urmări?
   Îmi ridic umerii, apoi îi las să cadă.
   - Aș vrea să știu. Nu eu am împins-o pe Nicole de pe peron. Și cred că mi s-a întins o cursă pentru a fi învinovățită de moartea ei. Cineva a încercat să ne omoare, pe mine și pe Quinn.
   Observ cum de pe fața ei deja palidă dispare orice urmă de culoare. Pare sincer afectată.
   - Și pe Ben, spun cu blândețe.
   - Ben? întreabă ea.
   Atmosfera devine tensionată.
   - Da, fratele lui Nicole. Îl cunoști?
   Chipul ei este acum mai dur, mai rece.
   - Morgan, știi că Nicole îl ura pe Ben, nu-i așa? Între ei existau neînțelegeri.
   - Da, mi-a spus Ben.
   - Ți-a spus că i-a adus o rețetă? Că i-a dus medicamentele chiar acasă?
   Tessa îmi susține privirea.
   - Înainte de a muri, Nicole mi-a spus că l-a dat afară și că nu voia să îl mai vadă niciodată. Dacă Ben are vreo legătură cu asta? Am auzit că spitalul lui are probleme mari, și că au nevoie de bani.
   Mâinile încep să îmi tremure. Simt că încăperea se micșorează. Tot ce am crezut că știu ar putea fi complet greșit.
   - Nu poate fi adevărat. A fost devastat de moartea lui Nicole. Și s-a purtat minunat cu Quinn. A fost la fel de îngrijorat pentru ea cum am fost și eu.
   Nimic nu se leagă. Mă simt ciudat. Îmi amintesc articolul pe care l-am citit când căutam informații despre Nicole. Scria că spitalul lui Ben urma să se închidă. Ar fi putut pune el păpușa în pătuțul copilului, apoi să își trimită singur fotografia, pentru a mă induce în eroare?
   Tessa vine în fața mea și se reazemă de birou.
   - Acum testamentul ei este public. Nicole i-a lăsat lui Ben banii pe care el i-a vrut, și sunt o avere. O avere lăsată unui frate care nici măcar nu făcea parte din viața ei.
   Simt că mi se face greață, iar corpul mi se răcește. I-am spus lui Ben tot adevărul, dar el nu mi-a spus nimic despre bani. Mă gândesc la tot ce i-am mărturisit despre Ryan.
   Cele mai profunde temeri ale mele. Probabil că deja a cerut custodia lui Quinn și nu mi-a spus.
   Prea multe gânduri mi se învălmășesc în minte, și îngheț în scaunul meu. Mi-e rău și sunt înspăimântată. Și atât de furioasă pe mine însămi.
   Cum am putut să mă las din nou dezamăgită de un bărbat?
   - Ben și Melissa se cunosc, spune Tessa. Indiferent ce ar crede toată lumea, el nu este doctorul perfect.
   - Ce vrei să spui? întreb, cu voce ascuțită.
   - Doar că... Tessa scrie ceva pe o bucată de hârtie de culoarea fildeșului. Niciodată nu poți cunoaște cu adevărat pe cineva, înțelegi?
   Ia bucata de hârtie și mi-o întinde.
   - Acesta este numărul meu. Mă poți suna oricând. Stai departe de Ben. Dacă există altceva la care mă pot gândi, pentru a te ajuta, o voi face.
   - Mulțumesc, îi răspund.
   Iau o bucată de hârtie din geantă, mâzgălesc pe ea numărul meu de telefon, și i-o dau.
   Îmi iau rămas-bun de la cea mai bună prietenă a lui Nicole și ies din holul sediului Breathe.
   Sunt epuizată din cauza emoțiilor amestecate. Am două posibilități: să îl confrunt pe Ben sau să o confrunt pe Melissa.
   Dau repede un telefon la Blythe & Brown, recunoscătoare că numele meu nu este legat de acest telefon cu cartelă. Răspunde o secretară.
   - Bună, mă întrebam dacă Greg și Melissa sunt acolo astăzi, spun cât mai degajată.
   - Îmi pare rău, dar nu sunt aici. Pot să le transmit un mesaj?
   - Nu, este în regulă. Voi reveni, spun, și închid.
   Există un singur loc unde pot să îi caut. North Astor Street, unde ne-a spus Greg că locuiește. Vreau să mai văd o dată fața acestei femei - femeia care ar putea colabora cu Ben pentru a mă distruge.
   Mă întorc la mașină, iar inima îmi bate cu putere când intru pe Lake Shore Drive, unde se circulă bară la bară. Mintea mea continuă să se întoarcă la Ben. Chiar ar face asta? Este posibil?
   Traficul se reduce și trec pe banda din dreapta pentru a folosi ieșirea spre IL-64/LaSalle Drive/North Avenue. Cerul este noros și întunecat, de parcă se apropie o furtună.
   North Astor Street este chiar lângă autostradă, și nu este o stradă lungă. Dar este o stradă cu sens unic, așa că ocolesc, intrând pe North Astor din celălalt capăt. Parchez și ies din mașină.
   Zona este suspect de liniștită; ar trebui să fie foarte convenabil să lucrezi de acasă, aici. Nu este nici o singură persoană afară. În timp ce ies din mașină și merg pe stradă, îmi arunc privirea spre ferestrele de la parter ale fiecărei case. Dacă mă vede cineva, sunt într-o mare încurcătură. Dar am deja atât de multe probleme, că nici nu mă interesează.
   Observ în fața mea un Prius albastru-închis. Mă uit cu atenție. Numărul de înmatriculare este diferit de cel pe care l-am memorat în fața firmei de brokeraj. Aud pași în urma mea. Ceva îmi este apăsat pe gură, apoi simt o lovitură puternică în ceafă.
   Mă prăbușesc.
   Și totul se întunecă.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI DOI

NICOLE

   Înainte

   Când Nicole ajunse acasă, totul era tăcut. Mintea și trupul îi erau liniștite, pentru prima dată după o lungă perioadă de timp. Fără gânduri amestecate; fără ca panica să îi mai strângă pieptul. Hotărâse cum să își rezolve problemele. Și se împăcase cu ideea.
   - Nicki? strigă Tessa. Suntem în living.
   Ea intră și o văzu pe Quinn culcată în brațele lui Tessa. Într-o zi, când prietena sa va fi puțin mai bătrână și mult mai calmă, probabil că va fi o mamă minunată. Dar nu își dorea copii, iar Nicole trebuia să îi respecte alegerea.
   Întinse mâna după Quinn, care deschise ochii și îi zâmbi larg mamei sale.
   - Bună, scumpa mea, spuse Nicole.
   Inima sa era plină de dragostea pe care o poate simți doar o mamă care pune fericirea copilului ei înainte de fericirea sa.
   - Cum a fost masajul? întrebă Tessa.
   Nicole o legănă ușor pe Quinn.
   - Mi-a schimbat viața.
   - Mă bucur, spuse Tessa. Arăți... diferit. Pari odihnită. Quinn a fost un înger.
   Pe canapea era o carte. Goodnight Moon. Fusese cartea preferată a lui Nicole din copilărie. Tatăl său era cel care obișnuia să i-o citească și împreună spuneau noapte bună lunii și stelelor de dincolo de fereastra dormitorului ei. Pe Nicole o copleșiră amintirile.
   - Vino în bucătărie. Am comandat cina de la un restaurant vegetarian după care era înnebunită Lucinda.
   Nicole o urmă pe Tessa în bucătărie, inspirând mirosul pătrunzător de lămâie proaspătă. Părea că toate simțurile îi erau brusc suprasolicitate.
   Tessa, desigur, făcuse curat. Farfuriile murdare dispăruseră: rămăseseră doar blaturile strălucitoare. Petrecuse atât de mult timp și cheltuise atât de mulți bani pentru redecorarea și proiectarea acestei case astfel încât să se potrivească cu stilul ei de viață, și al lui Greg. Dar ce însemnătate mai aveau toate aceste lucruri în momentul acela? Niciuna, înțelese ea. Locul său nu mai era acolo.
   Nicole o îmbrățișă strâns pe Tessa, cu Quinn între ele. Când se retrase din îmbrățișare, Tessa păru șocată.
   - Pentru ce a fost asta? întrebă ea.
   - Ești un înger, îi răspunse Nicole. Pentru mine, ai fost o prietenă extraordinară. Nu ți-am mulțumit niciodată cu adevărat. M-ai ajutat la muncă. Ai fost mâna mea dreaptă. M-ai ajutat chiar când am avut atacuri de panică, și ți-ai respectat promisiunea. Nu ai spus nimănui.
   Se opri și înghiți în sec, cu greutate.
   - Ești cea mai bună prietenă a mea, Tessa. Să nu uiți niciodată asta.
   Tessa veni mai aproape și șterse cu blândețe o lacrimă de pe obrazul lui Nicole.
   - Și tu ești cea mai bună prietenă a mea, Nicki. Doamne, niciodată nu ai devenit sentimentală. Masajul acela trebuie să fi fost incredibil!
   Râse, iar fața frumoasă i se lumină.
   - De altfel, aș face orice pentru cineva pe care îl iubesc.

   Tessa plecă puțin mai târziu, iar Nicole închise ușa, știind că aceasta ar fi putut fi ultima oară când o vedea pe cea mai bună prietenă a ei. În aer plutea încă mirosul lemnului de santal pe care Tessa îl purta mereu cu ea.
   Setă alarma, încuie și blocă ușa, apoi o verifică de cinci ori. Trebuia să o țină pe Donna - și propria sa frică - la distanță suficient de mult timp pentru a-și pune planul în aplicare. Își strânse cu putere fiica la piept, dorind să transfere în trupul micuț al acesteia toată dragostea, speranțele și visurile sale.
   Dar nu era momentul. Încă nu. Mai întâi, trebuia să facă totul să fie legal.
   Așteptă pe canapea până când avocatul ei, Rick, îi trimise un mesaj în care o anunța că ajunsese în fața ușii. Îi spusese că soneria ar fi putut-o trezi pe Quinn, dacă dormea.
    „Să nu trezești niciodată din somn un bebeluș”, se gândi ea, cu lacrimile curgându-i pe față.
   Le șterse repede și îl lăsă pe Rick să intre.
   El fu luat prin surprindere când o văzu.
   - Pari extenuată, îi spuse cu vocea lui profundă, guturală. Bănuiesc că e de așteptat. Soția mea este încă epuizată, iar băieții noștri sunt la facultate.
   Nicole surâse, sperând ca avocatul să nu observe cât de fals îi era zâmbetul. De obicei, totuși, Rick trecea direct la afaceri. Se așezară la masa din sufragerie, iar el scoase documentele din servieta sa elegantă, din piele maro.
   - Așa cum ți-am spus la telefon, acum că sunt mamă, m-am gândit că ar fi mai bine să îmi pun afacerile în ordine.
   - Bineînțeles, răspunse el. De fapt, este foarte înțelept. Mulți oameni nu gândesc astfel atunci când au copii, și ar fi important să facă un plan pentru scenariul cel mai pesimist, însă ei speră doar ca acesta să nu se întâmple niciodată.
   - Da, exact, replică Nicole. Dacă totul este pus la punct, atunci mă voi putea odihni știind că, indiferent ce s-ar întâmpla, Quinn va fi în siguranță.
   - Este un bebeluș foarte simpatic, spuse Rick, zâmbind la Quinn în timp ce aceasta gângurea în brațele mamei sale. Ai menționat la telefon că vrei un alt tutore și executor al fondului lui Quinn? Ești sigură că Greg nu va contesta această decizie? Nu sunteți despărțiți legal sau divorțați, spuse el.
   Nicole mângâie gâtul fin al lui Quinn.
   - Greg ne-a părăsit pentru că nu și-a dorit acest copil. Sunt de acord să își vadă fiica, dar nu vreau ca el să fie tutorele sau executorul fondului acesteia.
   Rick își arcui sprâncenele.
   - Înțeleg. Și buna ta prietenă Morgan Kincaid este dispusă să preia această îndatorire în cazul în care va fi necesar?
   Nicole încuviință.
   Nicole o rugă pe Mary, vecina sa, să fie martoră la semnarea actelor, iar Rick fu de acord ca el să fie al doilea martor. Se termină repede, iar Mary plecă acasă. Nicole rezistă suficient de mult timp pentru ca Rick să pună actele înapoi în servietă și să își ia rămas-bun de la ea.
   Se terminase.
   Simți în piept primele înțepături ale atacului de panică, așa că înghiți două pastile și fu nevoită să se târască până la computer. Mâinile îi tremurau în timp ce tasta, sperând să transmită ceea ce își dorea cu atâta disperare ca Morgan să înțeleagă.
   Debusolată și confuză: Meriți un copil. Ești bună și blândă. Curând, vei fi o mamă minunată. Spun asta din tot sufletul.
   Privi computerul, așteptând un mesaj. Dar nici după o oră nu primise niciun răspuns. Quinn adormise, cu capul pe umărul mamei sale. Un oftat ușor se desprinse de pe buzele fiicei sale, respirația ei caldă gâdilându-i lui Nicole pielea.
   - Te iubesc, Quinn. Mai mult ca orice pe lume. Mai mult decât pe mine, șopti ea. Te iubesc atât de mult încât trebuie să renunț la tine.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI

MORGAN

   Sunt culcată pe o parte, cu fața lipită de o podea dură. Mă mișc, și o durere ascuțită îmi sfâșie capul. Mă așez, cu ochii încețoșați, și îmi ating ceafa, unde s-a format un cucui cât o nucă. Îmi privesc degetele. Sânge.
   Ochii mi se obișnuiesc cu întunericul. Sunt într-o casă, în living, judecând după canapeaua de lângă peretele mai îndepărtat și televizorul instalat pe partea opusă. Aud mișcare în altă încăpere, apoi un șuierat ciudat și zgomotul făcut de cineva care aleargă. Ridic privirea exact la timp pentru a vedea o roșcată ieșind în goană pe ușa din spate a ceea ce pare să fie bucătăria, și trântind-o în urma sa. Deasupra televizorului este un ceas.
   Este ora două noaptea.
   Unde naiba mă aflu? Și cine este persoana care tocmai a ieșit pe ușă?
   Încerc cu disperare să mă ridic, dar oricât m-aș strădui, trupul meu refuză să mă asculte. Îmi ia o secundă să recunosc mirosul înțepător care îmi face ochii să lăcrimeze. Fum. Vine din bucătăria din care roșcata tocmai a fugit. Apoi, prin valurile de ceață, văd la baza scărilor un trup care nu mișcă, așezat cu fața în jos. Fumul devine din ce în ce mai dens și mă târăsc până acolo, fiind prea nesigură pe picioare. Îi întorc capul pentru a-i vedea fața.
   - Greg! spun, tușind în timp ce fumul îmi umple plămânii.
    Ochii îmi ard. Nu se mișcă, dar îi simt la gât pulsul, bătând cu putere sub degetele mele. Este casa lui Greg. Îmi amintesc totul. Dar dacă el este inconștient pe podea, unde este Quinn?
   Propriul meu puls crește rapid, și încerc să îl trag pe Greg către mine, dar este prea greu să îl pot mișca.
   - Quinn! Unde este Quinn? răcnesc, apucându-mă de gât, în timp ce fumul dens mă sufocă.
   Îmi pun o mână la gură și mă lipesc cu burta de podea, amintindu-mi deodată de nenumăratele exerciții de incendiu pe care părinții mei obișnuiau să le facă cu mine când eram copil. Lasă-te jos; fumul urcă. Din încăperea alăturată izbucnesc flăcări. Nu mai avem timp. Sprijinită pe abdomen, îmi folosesc coatele pentru a mă propulsa către scări, ca să pot să ajung la etajul al doilea. Quinn ar putea să fie acolo.
   Aud pocnetele și trosnetele focului în timp ce înghite totul în calea lui.
   Datorită căldurii, transpirația îmi picură în ochi până când abia mai reușesc să văd ceva. Apuc balustrada scării și mă ridic, urcând treptele cât de repede pot, strigând:
   - Quinn! Quinn!
   Nu văd nimic prin fumul gros.
   - Trebuie să ieșim! strigă cineva.
   Este vocea lui Ben, chemându-mă, dar nu îl pot vedea.
   - Unde este Quinn? urlu eu.
   - Nu știu! Trebuie să ieșim de aici!
   În bucătărie se produce o explozie și un fascicul luminos cade exact pe zona în care Greg este întins la pământ. Flăcările urcă pe pereți. Mă întorc și alerg în jos pe scări. Cu o putere pe care nu știam că o am, îl trag tare pe Greg, de picioare. Apoi, brusc, el devine mai ușor, și îmi dau seama că Ben l-a apucat de brațe. Împreună, ne luptăm să ajungem la ușa din față, prin fumul dens. O găsim, o deschidem și îl târâm pe Greg pe iarbă.
   În depărtare se aud sirene.
   Chiar și afară, unde este mai puțin fum, abia pot să respir. Mă uit la Ben, care s-a prăbușit, luptându-se și el pentru aer. În secunda în care intru din nou pe ușă, flăcările ajung atât de aproape încât înțeleg că mă vor ucide în scurt timp. Dar nu pot pleca fără Quinn. Nu o pot lăsa să moară. Mă las jos și mă târăsc mai departe.
   Un braț apărut de nicăieri mă prinde și mă ridică în picioare de parcă aș fi un fulg. Cineva mă duce pe umăr. Numai când sunt afară, întinsă pe iarbă, îmi dau seama că a fost Ben. Stă în fața mea, strigându-mă. În spatele lui, doi pompieri intră în infern, trăgând după ei furtunuri.
   - Poți să respiri? mă întreabă Ben.
   - Sunt bine, îi răspund, tușind și scuipând, chinuindu-mă să vorbesc, în timp ce apare un paramedic și îmi așază pe față o mască de oxigen.
    O dau deoparte.
   - Unde este Quinn? strig.
   Se sparge o fereastră la etajul al doilea și flăcările șuieră. Mai mulți pompieri intră alergând în casă.
   - În casa aceea este un copil! le strig în timp ce trec pe lângă mine. Vă rog salvați-o!
   - Știm, doamnă. Pompierii fac tot ce pot, spune paramedicul.
   Mă uit în ochii lui Ben, a cărui față este plină de funingine. Inima mi se frânge.
   Paramedicul mă ajută și îmi ține geanta.
   - Este a dumneavoastră? Cum vă numiți?
   - Morgan Kincaid.
   Ben rămâne acolo în timp ce un alt paramedic îl consultă. Alții se ocupă de Greg, în apropiere.
   - Doamnă, îl ducem pe acest bărbat la spital. Are o intoxicație severă cu fum și arsuri pe brațe și pe picioare. Știți cine este?
   - Numele lui este Greg Markham, spun. Vă rog, trebuie să vorbesc cu el.
   Mă lupt să trec de paramedic, care strigă în spatele meu:
   - Doamnă! Vă rog!
   Mă prăbușesc la pământ, lângă Greg.
   - Unde este Quinn? îl întreb.
   Ochii lui Greg se deschid. Mă recunoaște. Geme și își ridică masca de oxigen de pe gură. Șoptește, răgușit:
   - A luat-o.
   - Poftim? spun, fără să înțeleg.
   - Ea... a făcut asta. Și a luat-o pe Quinn.
   Ben ajunge, poticnindu-se, lângă noi.
   - Greg, întreabă el. Melissa a luat-o pe Quinn? Asta încerci să spui?
   Dar Greg nu poate să respire, nu poate să vorbească. Își pune din nou masca cu oxigen scuturându-și capul înainte și înapoi.
   Ben îmi pune mâna pe umăr și plâng, fără să fiu în stare să fac altceva decât să privesc, în timp ce pompierii sting flăcările până când doar un fum negru gros se ridică spre cer. Doi pompieri ies pe ușa din față cu o targă.
   În timp ce se apropie, observ că duc o femeie cu părul roșcat, cu fața acoperită de o mască de oxigen. Melissa.
   Alerg spre ea, cu Ben în spatele meu.
   - Unde este Quinn? spun. E înăuntru?
   - Nu, răspunde ea cu respirația șuierătoare. A dispărut.
   - Cum a dispărut?
   Mă cuprinde groaza.
   - Tessa, spune ea, chinuindu-se să respire. Ea a făcut asta. Și a luat-o pe Quinn.

   Quinn a dispărut, cu Tessa, iar Ben și cu mine suntem blocați, întinși unul lângă celălalt pe tărgi în holul supraaglomerat al Secției de Urgențe a Spitalului Northwestern Memorial.
    Ni s-a luat sânge, pulsul și nivelul de oxigen, și așteptăm radiografiile toracice. Inima îmi bate cu putere, plămânii îmi ard, iar gâtul mă doare de la inhalarea de fum și de la plâns.
   Dar tot ce mă interesează este să o găsim pe Quinn.
   Îmi ridic masca de oxigen. Mă doare când vorbesc, dar nu renunț.
   - Spune-mi adevărul, îi cer. Ai drogat-o pe Nicole? Când i-ai dus rețeta acasă?
   Gura lui Ben se deschide.
   - Ți-ai pierdut mințile?
   Își masează stomacul, necăjit.
   - De ce nu mi-ai spus că Nicole ți-a lăsat banii de care aveai nevoie pentru spital? Când ai aflat despre ei?
   - Nu i-am cerut niciodată bani lui Nicole. De unde ți-a venit ideea asta? Lucrez în unul dintre domeniile cu veniturile cele mai reduse dintr-un motiv. Avocatul ei m-a contactat în dimineața următoare, după ce ea a murit, și mi s-a făcut rău când m-a anunțat. Dumnezeule, dacă a crezut că asta e tot ce voiam de la ea... Îmi doream doar să fac parte din viața ei.
   Vocea îi cedează; pare înfrânt.
   - Tot ce îmi doresc este ca fetița să fie bine. Mi-am pierdut sora. Nu mai suport.
   Lacrimile îi cad în interiorul măștii de oxigen.
   Mânia îmi dispare, întind mâna și îi ating brațul.
   - Mi-ai salvat viața, spun.
   - Tu ai salvat-o pe a mea. Și ai intrat într-o casă în flăcări pentru a o găsi pe Quinn. Ne-ai împins din calea unui șofer dement. Trebuie să avem încredere unul în altul, pentru că în acest moment nu ne-a mai rămas nimeni altcineva.
   Lacrimile încep să-mi curgă pe față și capul mă doare. Degetele lui le găsesc pe ale mele și le strâng. I le strâng și eu. Au fost distruse atât de multe vieți. Tessa a luat-o pe Quinn. Și nu știm unde sunt ele acum.
   Ne ridicăm privirea și o vedem pe Jessica, rochia ei în dungi roșii și albastre pierzându-se în mulțimea de oameni în timp ce înaintează spre noi.
   Se oprește, cu telefonul în mână, în timp ce ochii ei mă cercetează din cap până-n picioare.
   - Am plecat imediat după ce m-ai sunat, dar traficul a fost infernal. V-a văzut vreun doctor până acum? ne întreabă ea.
   Dau drumul mâinii lui Ben și îmi ridic masca de oxigen.
   - Am făcut doar niște analize. Martinez știe? Au găsit-o pe Quinn?
   - Martinez știe despre incendiu. A ajuns acolo imediat după ce voi ați fost preluați de ambulanță. O urmărește pe Tessa, dar nu a găsit-o. Însă tu nu mai ești un suspect în acest caz, Morgan.
   Nu îndrăznesc să cred că e adevărat.
   - Și știm care este legătura dintre tine și Nicole. Ai făcut postări pe un site web numit Maybe Mommy, în legătură cu dorința ta de a adopta un copil. Nicole ți-a scris un mesaj privat, iar tu i-ai răspuns. Toate acele mesaje au fost găsite în contul tău de pe Maybe Mommy, în telefonul tău. Echipa de criminaliști a verificat harddisk-ul computerului lui Nicole, și a făcut legătura cu mesajele pe care ți le-a trimis. Numele ei de utilizator este Debusolată și confuză.
   O, Doamne. O, Doamne. Site-ul acela. Îmi pun mâna pe piept și mă uit la Ben, ai cărui ochi sunt larg deschiși. Iar acum totul se explică.
   Debusolată și confuză.
   - Da, acum îmi amintesc! îi răspund Jessicăi. Eram două străine, dar între noi s-a creat o legătură. Totuși, nu e suficient ca ea să îmi acorde custodia lui Quinn. Și se presupune că era un forum pentru femeile care nu au copii. Și nici măcar nu știam că era în Chicago, cu atât mai puțin numele ei... Probabil că era atât de singură.
   Așa eram și eu. Dar o îndepărtasem.
   - Ei bine, ăsta este lucrul cel mai ciudat, și, de asemenea, motivul pentru care nu mai ești un suspect. Există un mesaj între Nicole și cineva care se presupune că ești tu, pe șase august. Nicole a scris că vrea să ți-o încredințeze pe fiica ei, iar „M din Chicago” a acceptat. Persoana aceasta a scris că o va lua pe Quinn și că se vor întâlni la Grand/State, ziua următoare. Dar numele tău de utilizator este „Morocănoasa din Chicago”. Numele de utilizator corespunzător acestui nou cont este „M din Chicago”. Inteligent, dar nu suficient de inteligent.
  Nicole nu îmi era complet străină. Simțisem ceva pentru ea. Și o dezamăgisem.
   - O, Dumnezeule, m-a contactat. Voia să știe care este numele meu. Iar eu m-am speriat și m-am retras. Poate dacă i-aș fi răspuns...
   Simt niște degete calde pe obraji.
   - Morgan, oprește-te. Nu ai greșit cu nimic. Cineva a piratat contul lui Nicole.
   Telefonul Jessicăi sună, iar ea răspunde. Ascultă 1 minut, apoi îmi întinde telefonul.
   - Morgan, Martinez vrea să vorbească cu tine.
   - Cu mine? De ce?
   Scutur din cap.
   - Nu vreau să vorbesc cu ea. Întotdeauna răstălmăcește tot ce spun astfel încât să fie vina mea. Probabil că încă mai crede că sunt implicată.
   - Te rog, Morgan. Crede-mă, vrei să vorbești cu ea.
   Ben se apropie de marginea tărgii sale și se ridică pe o parte.
   - Răspunde, Morgan. Sunt alături de tine, și te cred.
   Încuviințez spre Jessica, iar ea îmi dă telefonul. Îl pun pe difuzor.
   - Morgan, îmi pare foarte rău că s-au întâmplat toate astea. Tu sau Ben aveți vreo idee unde s-ar fi putut duce Tessa?
   Scuzele ei ar fi remarcabile dacă nu aș fi atât de înspăimântată pentru Quinn.
   - Nu am nicio idee. Tot ce știu este că Tessa este cea mai bună prietenă a lui Nicole și că lucrează la Breathe. Nu știu de ce a luat-o pe Quinn. Te rog. Trebuie să o găsești.
   - Așteaptă, spune Ben, cu o voce răgușită.
   Îmi face semn să aduc telefonul mai aproape de el.
   - Donna este cea care ne-a spus despre reportera roșcată. Poate că este și ea implicată. Tessa trebuie să fie cu Donna. Quinn este la ele.
   - Am văzut o roșcată micuță ieșind pe ușa bucătăriei lui Greg chiar înainte ca focul să se intensifice, și știm cu toții că nu era Melissa. Ar putea fi la Donna. În Kenosha, spun, deja în picioare, pregătită să plec.
   Îi dăm lui Martinez adresa.
   - Bine, plec chiar acum. Rămâneți acolo unde sunteți, spune, și închide.
   Jessica își pune telefonul în buzunar.
   - Voi doi trebuie să așteptați medicul. Este tot ceea ce puteți face în momentul ăsta. Vă voi ține la curent.
   Mă atinge ușor pe picior și pleacă.
   Ben și cu mine rămânem singuri, într-o mulțime de oameni bolnavi și răniți. Și noi suntem răniți și afectați de cele întâmplate, dar nu avem nimic fracturat. Dar am fi distruși dacă nu am putea-o găsi pe Quinn.
   - Trebuie să mergem, Ben.
   El își scoate telefonul din buzunar.
   - Bine, vom ieși de aici. Vom lua copilul acela înapoi, chiar de ar fi ultimul lucru pe care îl vom face.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI PATRU

NICOLE

   Înainte

   - Ești raza mea de soare, singura mea rază de soare...
   Așezată pe canapea, Nicole o ținea în brațe pe Quinn, adormită. Lampa Tiffany de pe masa laterală arunca o lumină aurie pe fața frumoasă a copilului.
   - Te iubesc, fetița mea. Atât de mult. Vei ajunge într-un cămin sigur, unde nu ți se va întâmpla nimic rău.
   Cel mai corect lucru pe care putea să îl facă era să renunțe la copil. Dar durea atât de mult.
   Consiliul de administrație îi trimisese o scrisoare oficială, cerându-i demisia din funcția de director general și oferindu-i o plată forfetară pentru a-și răscumpăra acțiunile. Ea aruncase scrisoarea la gunoi. Nu putea și nu voia să permită nimănui să îi ia fiicei sale Breathe.
   După ce ziua se va sfârși, toată lumea va afla că fetița ei făcea pentru totdeauna parte din Breath. Nicole avusese grijă de asta. Se uită pe telefon la mesajul primit de la Morgan. Fusese copleșită de fericire când îl primise, cu o noapte în urmă.
   M. din Chicago: Mi-am dorit un copil de foarte mult timp, și îți voi accepta oferta de a-l lua pe al tău. Ne întâlnim pe peronul inferior de la Grand/State luni 7 august, la 5.30 după-amiaza.
   Cu recunoștință,
   Morgan Kincaid

   Nicole zâmbi în sinea ei. Totul era pregătit.
   Realizase ceva mult mai important decât un imperiu în industria confecțiilor și în wellness. Devenise o adevărată mamă pentru copilul său.
   Era cel mai bun lucru pe care îl făcuse vreodată în viața ei. Nu era sigură unde ar fi putut merge după ce Quinn va fi în brațele lui Morgan, dar va fugi. Se va ascunde. Va dispărea. Asta era tot ce conta.
   Așteptă, cu Quinn întinsă pe pieptul ei, până când fiica sa adormi liniștită. Îndată ce Quinn se trezi, îi făcu baie în cada pentru bebeluși, spălându-i cu grijă gâtul și degetele micuțe, masând ușor șamponul în smocurile negre de păr, care stăteau mereu ridicate. Copilul ei aplauda bucuros în apă, nepăsător la ceea ce era pe cale să se întâmple. Cu toate că știa că fiica sa nu-și va aminti niciodată acele momente, Nicole își revărsă toată dragostea asupra micuței persoane care însemna totul pentru ea.
   Spre deosebire de celelalte zile petrecute acasă cu Quinn, aceasta trecu foarte rapid, și dintr-odată sosi timpul să plece. Cu Quinn în marsupiu, merse la bucătărie pentru a-i prepara bebelușului ei biberonul. Trecu pe lângă prăjitorul de pâine argintiu, și își privi imaginea, atât de distorsionată, și totuși conformă cu ceea ce simțea. Îi trecu prin minte că pe peronul de la Grand/State ar fi putut fi recunoscută ca fiind directorul general de la Breathe. Nu putea să riște ca cineva să o oprească. Își așeză cu blândețe fiica în balansoar și scoase foarfecă. Apoi începu să își taie părul frumos.
   Tăie și tăie, până când lamele foarfecilor îi zgâriară scalpul.
   Acum nu mai semăna deloc cu Nicole Markham. Sau cu Nicole Layton.
   Merse în cămară și se uită la bilețelele care acopereau acum un perete întreg. O mare de purpuriu, care nu o ajutase niciodată să clarifice ceva.
   Nume cartonaș. Roșcată. Pastile dispărute. Carusel. Ușă. Candelabru sfărâmat. Fotografie. Cutie. Mesaj. Epuizare. Ajutor. Adăpost. Văduvă. Morgan Kincaid.
   Mai adăugă un bilet.
   Mamă.
   Era comemorarea morții lui Amanda, ultima zi când Nicole își mai vedea fiica.
   Era pregătită să își ia rămas-bun.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI CINCI

MORGAN

   După ce suntem externați, cu un diagnostic de intoxicație minoră cu fum, Ben și cu mine ieșim din spital în lumina puternică a soarelui.
    Suntem epuizați. Ni s-a spus să ne odihnim, dar vrem cu disperare să o găsim pe Quinn. Nu știm ce să facem, sau unde să mergem. Luăm un taxi și călătorim în tăcere până la mașinile noastre, pe North Astor Street, unde casa lui Greg este o ruină mistuită de flăcări.
   - Acum ce facem? întreb, dorind să fac ceva, orice, să o găsesc pe Quinn.
   Ben ridică din umeri.
   - Cred că trebuie să așteptăm să ne apeleze Martinez și Jessica.
   Telefonul lui sună și tresărim amândoi. Ben se grăbește să îl scoată din buzunar.
   - Este Martinez, spune.
   Inima este gata să îmi sară din piept.
   - Detectiv Martinez, v-am pus pe difuzor, îi spune Ben, și își ațintește ochii asupra mea.
   - Am ajuns acasă la Donna. Ea nu este aici. Dar am găsit un altar ciudat cu Nicole și Amanda. Era o rochie de copil întinsă pe masa din bucătărie, cu decupaje vechi din ziar, în care era vorba despre cazul morții lui Amanda. Ușa din față era larg deschisă, iar mașina Donnei era pe alee.
   Apoi face o pauză.
   - Nu știu cum să vă spun asta, dar am găsit sânge în holul de la intrare, de parcă ar fi existat un fel de luptă, spune Martinez. Vă rog, dacă aveți vreo idee unde ar putea merge Donna... Trebuie să acționăm rapid.
   - Nu, nu, nu! strig, apoi îmi șterg imediat lacrimile.
    Nu este timp pentru lamentări sau panică.
   Apuc brațul lui Ben.
   - Dacă Donna le-a luat pe Tessa și pe Quinn, unde poate să meargă să se ascundă?
   Înainte ca el să deschidă gura, îmi dau seama:
   - Acasă la Nicole! Dacă Donna este cea care a instalat aplicația spion în telefonul și computerul lui Nicole, trebuie să fi avut acces la ele, sau Tessa să îi fi facilitat accesul! De asemenea, ar fi cel mai bun loc unde să meargă pentru că nimeni nu locuiește acolo.
   - Bine, vin imediat, dar va dura ceva timp până mă întorc din Kenosha. Rezistați. Și rămâneți exact acolo unde sunteți.
   Martinez închide.
   Bat din picior, cu disperare.
   - Suntem la 5 minute cu mașina de casa lui Nicole. Putem ajunge acolo primii.
   Ben ezită.
   - Pentru Quinn.
   Sărim în Altima lui și zburăm pe West North, gonind pe străzi până când ne oprim cu scrâșnet strident de roți chiar pe North State, în acest cartier sobru, luxos. Picioarele mi se agită în timp ce el virează la stânga pe East Bellevue Place.
   Îmi scot centura și apuc spray-ul cu piper. Ieșim din mașină și alergăm spre casa lui Nicole. Pe alee, înainte de a ajunge la ușă, Ben mă trage înapoi.
   - Așteaptă. Trebuie să acționăm cu grijă. Dacă Donna este înăuntru cu Quinn și Tessa, nu vrem să o speriem.
   Mă eliberez din strânsoarea lui. Dacă Donna a rănit-o în vreun fel pe Quinn, îmi voi pune mâinile în jurul gâtului ei și voi strânge cu toată puterea. Dar Ben are dreptate.
   - Să mergem în spatele casei și să ne uităm pe geam.
   Mergem în vârful picioarelor pe lângă casă, ghemuindu-ne sub balustrada terasei, chiar lângă o ușă de sticlă glisantă. La etajul al doilea, este un mic balcon. Ușa acestuia este larg deschisă. De deasupra răsună plânsetul unui copil.
   Ridic privirea. O roșcată care stă cu spatele la noi o ține pe Quinn. Iese pe balcon, iar Quinn este atât de aproape de balustradă, și de o cădere de la o înălțime de șase metri, încât îmi ridic instinctiv brațele să o prind dacă se prăbușește.
   Femeia se întoarce.
   Nu este Donna.
   E Tessa.
   Cu o perucă roșie.
   Ben și cu mine o luăm la goană spre partea din față a casei, dar ușa este încuiată. Înnebunită, caut alt mod de a pătrunde în interior. Împiedicându-mă de tufișuri și alunecând pe pietre, gonesc spre o latură a casei și observ o fereastră dublă. Lovesc cu cotul sticla groasă, dar nu reușesc nici măcar să o fisurez.
   Ben vine rapid lângă mine. Fără a-și proteja pumnul, izbește sticla până când aceasta se sparge într-o ploaie de cioburi ascuțite. Mă împinge prin fereastra spartă și sare și el înăuntru.
   Suntem într-o baie.
   - Să mergem, îi spun lui Ben.
   El încuviințează, și pornește în fața mea, în timp ce sângele îi picură din mână. Cu pulsul bătându-mi cu putere în gât, ne îndreptăm spre etajul al doilea, către un dormitor. Apoi înmărmuresc. Ghemuită lângă perete, aproape de balcon, stă Donna, cu genunchii strânși la piept și lacrimile șiroindu-i pe față. Atunci observ că are mâinile legate și o tăietură însângerată se întinde pe toată lungimea obrazului ei. Pe podea, lângă un flacon de medicamente deschis, se află o perucă roșie.
   - Nu am făcut-o eu! spune Donna, în șoaptă.
   - Nu mișcați! aud din spatele meu.
   Ben și cu mine ne întoarcem. Tessa stă în picioare, cu părul ei blond încâlcit și despletit. Quinn este în brațele ei, strânsă prea tare.
   - Lipiți-vă cu spatele de perete, lângă Donna.
   O lovește pe aceasta atât de puternic, încât capul lui Quinn i se izbește de brațe.
   Încet, Ben și cu mine mergem la Donna, care tremură pe podea, la picioarele noastre. Ea ne privește cu ochii albaștri înlăcrimați, plini de durere și atât de multe regrete.
   Stăm lângă perete în timp ce Tessa ne dă instrucțiuni. Pot să îl simt pe Ben tremurând lângă mine. Mă concentrez la Quinn, ai cărei ochi frumoși sunt plini de teamă.
   Ben se apleacă în față.
   - Tessa, ce vrei să faci cu Quinn?
   - O salvez. Voi povesti poliției cum a hărțuit-o Donna pe Nicole. Pentru că știa că Nicole a ucis-o pe Amanda. Am găsit-o pe Donna aici, dar era prea târziu. Supradoză. Quinn era singură și plângea, spune Tessa.
   Fața îi este calmă, dar ochii îi sunt sălbatici.
   - Atunci mătușa sa Tessa va primi custodia ei.
   Donna este ghemuită pe o parte. Scâncește:
   - Este numai vina mea. Îmi pare rău. Ea este reporterul.
   Mă uit la flaconul portocaliu de pe podea. Îi ating brațul lui Ben și îmi îndrept ochii spre pastile.
   - Ce medicamente sunt în flacon, Tessa? întreabă el încet, precaut.
   Ea lovește sticluța cu piciorul, împrăștiind câteva pilule.
   - Ar trebui să știi, Ben. Tu i le-ai adus lui Nicole.
   Ben privește cu atenție spre medicamentele rotunde, albe, și inspiră atât de brusc încât îl aud.
   - Aceste pastile nu sunt Xanax-ul pe care m-a rugat să i-l aduc. Acestea sunt zolpidem. Somnifere. Nicole nu ar fi trebuit să ia niciodată somnifere.
   - Toată lumea știe că ți-a scris și că tu i-ai adus somnifere în loc de Xanax. Brandurile ieftine sunt toate atât de asemănătoare, dar ai zice că un doctor ar putea să spună care este diferența. Doar dacă nu își dorea ca sora lui să devină paranoică.
   - Și sinucigașă, spune Ben.
   Îl aud cum se străduiește să își controleze furia din voce.
   - Din păcate deja avusese tulburări de panică. Aceste pilule chiar au împins-o dincolo de limită. Literalmente.
   Tessa o leagănă neglijent pe Quinn pe un singur braț, astfel încât gâtul copilului se înclină spre spate.
   - Tu mi-ai trimis mesajul de pe telefonul lui Nicole, nu-i așa? Cerându-mi să îi iau rețeta.
   Îmi înfig unghiile în palmă până când îmi dă sângele. Dacă aș putea-o lua pe Quinn de la Tessa.
   Ben spune încet, cu vocea încărcată de durere:
   - Tu ai înlocuit pastilele surorii mele.
   Tessa o izbește pe Quinn de pieptul său, făcând-o să urle.
   - Dar tu ce naiba ai făcut vreodată pentru Nicole, Ben? Nimic! Eu nu am însemnat nimic pentru ea? Ce crezi?
   El nu răspunde. Mă uit la peruca roșcată de pe podea și îmi amintesc groaza din ochii lui Nicole pe peron, căutând peste tot pe cineva care le-ar fi putut face rău, ei și lui Quinn.
   - Ne-ai urmărit, pe Nicole și pe noi, prefăcându-te că ești Donna sau Melissa, spun încet, temându-mă să nu o provoc și mai tare.
   - Nu aveți dreptul să mai puneți întrebări, șuieră Tessa. Nu ați făcut parte din viața lui Nicole. Eu ar fi trebuit să fiu director interimar. Nicole nu mi-a cerut asta niciodată, și nici nu mi-a dat drept de vot. Eu ar fi trebuit să o primesc pe Quinn. Și acele acțiuni Breathe? Ar fi trebuit să fie ale mele.
   Tessa înaintează rapid spre mine. Copilul geme, iar sunetul îmi sfâșie inima.
   - Ce fel de mamă își încredințează copilul unei femei complet străine?
   O mamă care nu avusese încredere în niciuna dintre persoanele pe care le iubea. O mamă care lua medicamente care provoacă paranoia și depresie.
   Cu o voce tremurândă, mă aventurez:
   - Tu ai convins-o pe Nicole că Greg are o aventură cu Melissa, nu-i așa?
   Merg puțin mai departe.
   - Te-ai culcat cu el?
   - Nicole ar fi trebuit să îi acorde mai multă atenție soțului său. Am intervenit doar pentru a ajuta.
   O apasă pe Quinn cu putere la pieptul ei. Sărmanul copil nu se mai oprește din plâns.
   Deci Greg și Tessa aveau o aventură. Era și el implicat în moartea lui Nicole? Nu întreb deoarece Donna geme și încearcă să se ridice, dar Tessa o doboară la pământ. Îmi înăbuș țipătul, groaza țintuindu-mă de perete.
   Simt că Ben îmi atinge mâna, și îi răspund, apucând-o pe a lui. Îmi doresc cu disperare să iau spray-ul cu piper din geantă, dar Tessa mă va vedea și mă va lovi înainte să ajung la el.
   Mă tem să o presez mai mult, dar nu am de ales.
   - Știm că tu ești „M. din Chicago”, Tessa.
   Își întoarce repede capul și mă privește cu ochi lipsiți de umanitate.
   - Întotdeauna soțul e vinovat, nu-i așa? Greg este cel care a accesat telefonul și computerul lui Nicole. Și este mort.
   - Nu, nu este mort, spune Ben.
   Tessa își smucește capul, șocată.
   - Greg ne-a spus totul, Tessa, mint eu. Nouă și polițiștilor. Vor ajunge dintr-un moment în altul.
   Quinn țipă fără oprire, și Tessa o scutură.
   - Taci odată!
   - S-a terminat, Tessa. Nu ai unde să fugi. Nu mai este nimeni pe care să îl acuzi.
   Ben înaintează puțin.
   Ea vine mai aproape de noi. Apoi o mută pe Quinn într-o singură mână și își atinge buzunarul din spate. Scoate un pistol mic, argintiu cu negru.
   Privirea mi se încețoșează, și îmi propun să mă concentrez. Nu pot să văd altceva decât pe Ryan întins pe podea, într-o baltă de sânge. Mă simt lipsită de vlagă. Ben e complet înghețat lângă mine.
   Tessa îndreaptă pistolul spre noi doi.
   Mi se pare că aud în depărtare sunetul sirenelor.
   Ochii lui Tessa devin lucioși, și flutură arma cu violență. Pistolul o lovește pe Quinn în tâmplă.
   Sângele îmi clocotește în vene, cum nu am mai simțit niciodată până acum.
   - Nu! urlu, și mă reped la Tessa, apucând copilul, în timp ce pocnetul asurzitor al unei împușcături răsună în cameră.
   Donna țipă, iar Ben o trântește pe Tessa la pământ. Pistolul aterizează lângă ea. Tessa se întinde după armă, dar Ben îl lovește cu piciorul, îndepărtându-l.
   Simt că pământul îmi fuge de sub picioare, dar nu mă prăbușesc. Nu cu Quinn în brațe.
   - Te-am prins, draga mea. Ești în siguranță.
   O strâng în brațe, simțindu-i fața lipită de inima mea agitată.
   Ben o ține pe Tessa jos în timp ce se aud pași urcând în fugă scările. Îmi întorc capul spre ușă și o văd pe Martinez dând buzna în cameră, cu o echipă de polițiști. Mă uit la Donna, care zace pe podea, sângele revărsându-se pe covorul crem. Are o gaură de glonț în picior.
   - Toată lumea la pământ! Acum! strigă Martinez.
   Mă las pe podea, cu Quinn sub mine, plângând, dar în siguranță. Ben se întinde și el la pământ, iar Tessa se zbate să se ridice, dar Martinez îi pune un genunchi pe spate.
   - Nu te mișca!
   Le face semn polițiștilor de la ușă, care îi încătușează mâinile la spate.
   - Tessa este vinovată, Tessa singură! spune Ben. Ea a împușcat-o pe Donna. Donna are nevoie de o ambulanță.
   - Bine, se răstește Martinez.
   Transmite mesajul într-o stație pe care o are fixată pe umăr. Polițiști sau membrii echipei de intervenție în cazuri de urgență - este greu de spus - intră grăbiți în cameră și se îndreaptă direct spre Donna.
   Martinez se uită de la Ben la mine. Face un pas înainte și o ia pe Quinn din brațele mele, ajutându-mă să mă ridic. Îi simt mâna pe brațul meu.
   - Este în regulă, Morgan. Știm totul. Îmi pare rău.
   Încerc să vorbesc, dar nu reușesc. Tot ce pot să fac este să o legăn pe Quinn și să o liniștesc.
   - Greg a abandonat-o pe Tessa și a încercat să încheie o înțelegere cu noi, spune Martinez. A mărturisit că a avut o aventură cu ea. Au plănuit să o distrugă pe Nicole și au vrut să preia controlul asupra companiei Breathe.
   Nu-mi vine să cred. Cum ar putea un tată să facă asta? Și cum a putut să facă asta cea mai bună prietenă a ei? Au uneltit să o distrugă pe femeia pe care amândoi pretindeau că o iubesc. Mi se face rău, sunt îngrozită și atât de tristă pentru Nicole, această mamă care avea probleme și care a devenit prietena mea online. A avut dreptate tot timpul. Nu putea avea încredere în cei mai apropiați oameni din viața sa.
   Fața Tessei este roșie de furie în timp ce polițiștii o duc afară din încăpere, apoi în jos pe scări.
   Sunt atât de slăbită încât îmi simt brațele ca niște greutăți cu plumb.
   Plânsul lui Quinn s-a mai potolit. Sunt transpirată și agitată, și nu-mi pot opri corpul să tremure. Mi-e așa de frig.
   În timp ce noi toți ieșim din casă, Ben se oprește și se uită la o legătură de chei de pe perete.
   - Cheile mele nu erau aici.
   Arată spre cuierul gol.
   - Nicole avea o dublură a cheilor casei mele. Probabil că Tessa le-a luat și a pus păpușa în pătuț.
   - Cred că a găsit o modalitate de a pătrunde și în apartamentul meu, spun printre dinții care îmi clănțăne.
   Martinez se întoarce.
   - Bănuim că ți-a forțat ușa de la ieșirea de incendiu. Chiar aveți nevoie de un grad sporit de siguranță în clădirea aceea.
   Odată ajunși cu toții afară, doi paramedici se grăbesc să ajungă la Donna cu o targă, ridicând-o pe ea. Ben mă trage spre el. Stăm umăr lângă umăr, protectori în jurul lui Quinn.
   Tessa este escortată până pe locul din spate al unei mașini de poliție, iar Donna este luată de aici cu o ambulanță, în timp ce alta oprește lângă bordură. Ben și cu mine urcăm și ne așezăm împreună pe o targă, în timp ce un paramedic o consultă pe Quinn, care pare speriată, dar altfel este nevătămată.
   - Poftim, spune el, punând-o pe Quinn în brațele mele, apoi dezinfectează și bandajează mâna lui Ben.
   Martinez se ghemuiește în fața mea.
   - Ți-a spus Greg dacă Tessa era pe peron în ziua în care a murit Nicole? o întreb. Vreau să știu adevărul.
   - Nu am avut timp să întreb, răspunde Martinez. Greg mi-a mărturisit că el și Tessa intenționau să fie împreună. Dar nu știa cât de departe va merge Tessa. Era îngrijorat pentru Quinn. Eram gata să îl întreb dacă Tessa era pe peron în ultima zi de viață a lui Nicole, nu am mai avut ocazia. După ce a mărturisit, Greg a murit din cauza insuficienței respiratorii acute.
   Simt gustul sării în timp ce lacrimile îmi intră în gură. Atât de multe pierderi fără rost. Ben mă învăluie într-o îmbrățișare care nu mai are nevoie de cuvinte. Dar Quinn este în siguranță cu noi, acolo unde îi este locul.
   Martinez mă observă.
   - Ai intervenit într-o anchetă. Ți-ai pus viața în pericol.
   Furia și resentimentele mele se ridică la suprafață, și răbufnesc:
   - Eu...
   - Dar ai salvat-o pe Quinn, pe Ben și pe tine. Nu spun că ai procedat inteligent, dar a fost curajos.
   Pe fața ei apare un mic zâmbet.
   - Într-o bună zi, vei fi o mamă foarte bună.
   Simt un nod în gât, și încuviințez.
   - Da, voi fi, într-o zi.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘASE

NICOLE

   Înainte

   Nicole o îmbrăcă pe Quinn într-o salopetă curată și o înveli într-o pătură de pluș galbenă, pe care propria sa mamă o făcuse pentru ea atunci când era doar un bebeluș.
    Obișnuise să doarmă cu pătura aceea după moartea părinților săi. Voia să se asigure că fetița ei va avea ceva special, lucrat de bunica ei. Picioarele lui Quinn ieșeau la un capăt. În timp ce îi îmbrăcă cu grijă piciorușele mici cu șosete albe, își înghiți lacrimile.
   Despărțirile nu erau niciodată ușoare.
   Morgan ar ști să nu pună niciodată o pătură în pătuțul copilului ei. Nu îi va face niciodată rău lui Quinn, așa cum Nicole îi făcuse Amandei. Donna ținea aerul condiționat pornit deoarece citise undeva că bebelușii ar trebui să doarmă în locuri răcoroase, dar în ziua aceea fusese atât de rece în camera Amandei.
   Nicole o învelise pe Amanda cu pătura în timp ce fetița dormea liniștită, atentă să nu o ridice aproape de gura și nasul acesteia. Apoi se dusese în living și adormise pe canapea. Când se trezise și mersese să o verifice pe Amanda, păturica acoperea fața copilului. Nicole o îndepărtase și ridicase bebelușul pentru a se asigura că era bine. Însă Amanda nu era bine. Era moartă. Și totul se întâmplase din vina lui Nicole.
   Înainte de a suna la 911 și înainte ca Donna să sosească, Nicole îndesase pătura într-un sertar, apoi așteptase să se întâmple ceea ce merita. Dar când sosise raportul autopsiei, sindromul morții subite la sugari fusese singura cauză a morții.
   Nicole nu povestise niciodată nimănui despre pătură. Dar crezuse mereu că Donna știa. Chiar și fără dovezi clare, o mamă întotdeauna știe.
   Povara amintirii acelei pături o sufocase pe Nicole aproape 20 de ani. Nu avea să știe niciodată dacă Amanda murise din cauza sindromului morții subite la sugari sau în urma unei sufocări accidentale.
   Își închise ochii și văzu lumina violetă a chakrei ochiului celest. Și se abandonă necunoscutului.
   Dar oricât de atentă era Nicole cu Quinn, nu ar fi încetat niciodată să se teamă pentru viața fiicei sale.
   Îndesă laptele praf și câteva sticle în geanta cu scutece și și-o aruncă pe umăr. Indiferent dacă o făcuse sau nu, în momentul acela nu mai conta.
   Ajunseră la Grand/State. Inima începu să îi bată nebunește acum, că se întâmpla cu adevărat. Quinn se afla în marsupiu, la pieptul ei.
   - Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
   Își căută telefonul în geanta cu scutece și verifică ora.
   5.15 după-amiaza. Văzu bilețelele autoadezive și luă unul.
   Morgan nu va vedea niciodată biletele de pe peretele din cămara ei. S-ar putea să nu fie niciodată conștientă de pericolul care o pândește. Dacă Donna urmărea într-adevăr să se răzbune, Nicole trebuia să o avertizeze, doar pentru cazul în care Donna nu se oprea. Era aproape ora 5.20. Avea timp pentru un singur cuvânt, așa că, pentru prima dată în aproape douăzeci de ani, Nicole scrise numele Amandei. Plăti biletul și rămase în partea de sus a scărilor care duceau la peron. În ziua aceea nu funcționa niciun lift.
   Ochii i se încețoșară când privi în jos, foarte speriată că fetița ei îi va cădea din brațe și se va prăbuși până la baza scărilor înainte ca ea să se poată asigura că Morgan va fi mama lui Quinn.
   Quinn începu să respire zgomotos. Pe Nicole o cuprinse groaza, rapid și brusc.
    „Te rog nu plânge. Te rog nu atrage atenția asupra noastră”.
   O femeie se aplecă și spuse cu o voce blândă și amabilă:
   - Vai, ce copil superb! Uite ce păr! Ce vârstă are?
   - Șase săptămâni.
   - Ei bine, este absolut adorabilă! Bucurați-vă de ea. Totul trece atât de repede.
   Femeia dispăru în jos pe scările rulante.
   După ce femeia plecă, Nicole respiră adânc și coborî pe peron. Se uită în stânga și în dreapta, până când Morgan ajunse în sfârșit în stație. Nicole își mușcă buzele atât de tare încât simți gustul sângelui. Părul negru lucios al lui Morgan îi cădea pe spate în valuri, iar rochia ei de vară, albă, era simplă și drăguță. Își ținea capul plecat, evitând mulțimea de navetiști. Putea să o vadă în orice moment.
   Nicole urma să i-o dea pe Quinn.
   Quinn va fi în siguranță.
   Morgan va avea ceea ce își dorise mereu.
   La fel și Nicole.
   Era nevoie doar de câțiva pași.
   O siluetă mică în negru, ca o umbră, le pândea de după coloana din spatele lor. Purta pantaloni negri de yoga și un hanorac, cu gluga trasă peste cap astfel încât fața nu îi era vizibilă. Era Donna? Le urmărise până acolo?
   Sosise timpul.
   - Știu cine ești. Nu lăsa pe nimeni să îi facă rău. Iubește-o pentru mine, Morgan.
   O aruncă pe Quinn în brațele lui Morgan, iar Morgan o prinse. Nicole se retrase câțiva centimetri, astfel încât era prea departe pentru a-și lua fiica înapoi.
   Nicole se gândi că miroase a lemn de santal. Privi din nou spre coloană.
   Persoana îmbrăcată cu hanorac își ridică fața.
   Nicole gemu. Nu, nu era posibil. Dacă se înșelase în tot acest timp?
   Metroul se apropie.
   Probabil că pentru toată lumea care privea a părut că s-a întâmplat rapid, însă pentru Nicole timpul încetini. O privi pe Morgan strângându-i la piept fetița. Știa că o va proteja și o va iubi.
   Nicole avu un ultim gând înainte de a se lovi de șine: „Noapte bună, lună. Noapte bună, copilul meu”.

CAPITOLUL TREIZECI ȘI ȘAPTE

MORGAN

   Șapte luni mai târziu

   - Ben, poți să iei colanții cu buline de pe uscător? strig din camera copilului, în timp ce îi schimb lui Quinn scutecul, pe masa albă simpatică pe care Ben și cu mine am cumpărat-o imediat ce m-am mutat la el.
    Îi împăturesc scutecul, o sărut pe frunte și mă amuz când sunt recompensată cu un zâmbet plin de salivă. Lui Quinn îi ies doi dinți.
   Camera fetiței este văruită într-o nuanță strălucitoare de galben. Pe peretele din fața pătuțului ei sunt flori purpurii, iar pe perdelele ondulate care acoperă fereastra sunt desenate luni micuțe. Pe bibliotecă este înrămată o fotografie cu Ben și Nicole de Halloween, un frate având grijă de sora lui mai mică. Acum are grijă de nepoata lui, iar eu îi sunt alături.
   Greg fiind mort, Ben și cu mine am reușit să solicităm împreună tutela nonparentală asupra lui Quinn, declarându-ne de acord să împărțim aceeași locuință pentru a-i oferi lui Quinn un cămin cât mai sigur și mai stabil.
   După 4 luni, dacă nu dăm greș, vom primi custodia deplină și o vom putea adopta oficial. Tatăl său biologic nu a vrut-o niciodată, dar, furnizând probe împotriva lui Tessa, a făcut să fie posibil ca noi să o putem iubi.
   Și au ieșit la suprafață mai multe despre el. Martinez i-a verificat documentele financiare. Fusese unul dintre clienții lui Ryan. Ca atât de mulți alți oameni pe care soțul meu i-a distrus, Greg își investise și își pierduse toate economiile în acea escrocherie. Greg a fost de acord cu planul lui Tessa de a prelua acțiunile Breathe ale lui Quinn deoarece avea probleme financiare foarte mari. Nicole nu a știut niciodată. Dar Tessa știa.
   Biata Melissa a fost o simplă victimă. Lucra pentru Greg doar de câteva luni când Tessa și-a dat seama că era momeala roșcată perfectă. Nouă și lipsită de experiență, voia doar să își impresioneze șeful, și a acceptat să aibă grijă de Quinn în ziua în care Tessa a incendiat casa lui Greg. De aceea ocupa locul pasagerului când Greg a luat-o pe Quinn. Melissa s-a recuperat complet, din punct de vedere fizic, după tragedia aceea îngrozitoare, dar eu știu cu certitudine că cicatricile traumei sunt cele care se vindecă mult mai greu.
   Se pare că Tessa sperase să ne ucidă pe toți în incendiul acela. Să distrugă cât mai mulți martori ai trădării ei.
   Încă îmi este greu să înțeleg acțiunile lui Tessa și ale lui Greg, cât de departe au mers pentru dragoste și bani - dacă se poate numi dragoste relația dintre ei. Cred că într-adevăr nu se poate. A fost mai degrabă o obsesie, o nebunie.
   Pentru rolul pe care l-a avut, Donna a fost plină de regrete și vinovăție.
   Nu a vrut să contribuie la prăbușirea lui Nicole, și știe că ce a făcut în trecut a fost greșit. Nicole nu a omorât-o pe Amanda, și acceptând asta, Donna a început să se vindece. Noi am păstrat legătura cu ea până în ziua de azi. Are o slăbiciune pentru Quinn și se luminează la față de fiecare dată când fetița noastră chicotește.
   Cât despre mine, Martinez a emis o declarație oficială care mă absolvă de orice legătură cu moartea lui Nicole. Eczema de pe piele mi-a dispărut.
   Am devenit un caz de studiu la Facultatea de Drept a Universității din Chicago, despre cum un spectator nevinovat poate deveni un acuzat pe nedrept. Au urmat bloguri și podcast-uri. Cât de rapid se schimbă lucrurile în mass-media.
   Mama m-a sunat din Miami după ce numele meu a fost reabilitat. Am vorbit de câteva ori. Nu sunt pregătită să o iert în întregime pentru că a crezut ce e mai rău despre mine, dar familia e familie. Pentru noi toți, e timpul să mergem mai departe.
   - Ben! Colanții, te rog!
   Îmi dau ochii peste cap, presupunând că stă iar cu ochii într-un text medical, așa cum se întâmplă de obicei când nu îmi răspunde imediat. Iau colanții gri cu fusta din tul pe care Quinn a purtat-o mai înainte. Arată atât de drăgălaș. O ridic și o îmbrățișez, uimită ca întotdeauna că acum am un copil, că sunt mamă și că am dreptul și privilegiul de a o iubi.
   „Nu lăsa pe nimeni să îi facă rău. Iubește-o pentru mine, Morgan”.
   Când cobor la parter cu Quinn, o găsesc acolo pe Martinez, stând lângă Ben. Prima mea reacție este să mă supăr, dar ea zâmbește, de fapt zâmbește pentru a-și arăta gropițele din obraji.
   - Ce s-a întâmplat? A fost eliberată Tessa?
   O strâng mai tare în brațe pe Quinn.
   Încă îmi este greu să am încredere în sistemul menit să îi protejeze pe cei nevinovați.
   Tessa a fost inculpată și a pledat „vinovat” la acuzațiile de crimă de gradul întâi și incendiere a casei lui Greg. Este acuzată, de asemenea, de răpire și reținere ilegală, și de tentativă de omor asupra Donnei, a lui Ben și asupra mea. A pledat „nevinovat” la toate acuzațiile referitoare la hărțuirea lui Nicole. Este arestată fără drept de eliberare pe cauțiune și este posibil să apară mai multe acuzații după ce totul va fi descoperit.
   - Data procesului este în sfârșit stabilită pentru iunie. M-am gândit să fiu prima care vă anunță, spune Martinez.
   Expir prelung, ușurată. Fața lui Ben se înroșește și își strânge pumnii.
   - Tessa mi-a omorât sora. Ar trebui să fie condamnată pentru crimă de gradul întâi și pentru mult mai multe.
   Martinez își aranjează părul strâns într-o coadă.
   - Acesta este celălalt motiv pentru care sunt aici. Putem să ne așezăm un minut?
   Mergem cu toții în living. O pun pe Quinn în scaunul cu jucării care îi place atât de mult, încât sare imediat în sus și în jos, bucuroasă. Mă așez pe canapea, iar Ben se așază lângă mine și îmi ia mâna.
   Martinez începe să vorbească:
   - În cele din urmă, legistul a închis cazul lui Nicole ca sinucidere. Nu este nicio dovadă, pe înregistrările camerelor de supraveghere, că Tessa a fost vreodată pe peronul acela.
   Detectivul îl privește pe Ben.
   - Credem că Nicole s-a sinucis. Îmi pare foarte rău.
   M-am uitat de nenumărate ori la înregistrarea video, pentru a încerca să o recunosc pe Tessa în fiecare umbră, în fiecare zonă neclară. Dar am văzut cu certitudine doar călcâiul lui Nicole atârnând pe marginea peronului și frica din ochii ei înainte de a ne privi pe mine și pe Quinn. Apoi dispare.
   Ating cu blândețe brațul lui Ben.
   - Îmi pare atât de rău.
   Îmi promit că voi fi alături de Ben așa cum nimeni nu a făcut pentru mine. Nu este vina lui că Nicole a murit. Așa cum nici moartea lui Ryan nu a fost din vina mea. Acum cred asta.
   Martinez își încrucișează picioarele.
   - Este clar că Tessa și Greg au provocat decăderea surorii tale. Ei doi sunt responsabili pentru asta. Procurorul general va adăuga o acuzație de omor prin imprudență. Este cea mai corectă decizie la care putem spera. În cursul procesului Tessei se va afla totul, dar am simțit că voi doi meritați să fiți informați înainte.
   Tușește și își netezește nelipsita fustă-pantalon neagră.
   - Vrei un pahar cu apă? o întreb, apoi aproape că încep să râd cu poftă.
   Dacă cineva mi-ar fi spus cu 2 ani în urmă că o voi invita pe Martinez în casa mea și îi voi oferi ceva de băut, aș fi intrat în stare de șoc.
   - Nu, mulțumesc. Nu vreau să vă rețin prea mult.
   Se joacă cu gulerul bluzei sale albe.
   - După cum știi, dispozitivul GPS montat pe mașina lui Nicole era identic cu cel pe care l-am găsit și pe mașina ta. Am localizat în sfârșit laptopul Tessei, pe care îl ascunsese într-o magazie la Breathe. Am găsit o copie a scrisorii pe care am descoperit-o în noptiera lui Nicole. Nu Donna a trimis-o; cu ani în urmă, ea chiar încetase cu toate prostiile astea. Și am găsit pe harddisk-ul lui Tessa e-mailuri cu adrese diferite, pe care le trimisese prin Guerrilla Mail. Și, desigur, toate mesajele dintre tine și Nicole de pe Maybe Mommy, și dovada că Tessa era „M. din Chicago”. Practic, laptopul lui Tessa a fost o mină de aur în ceea ce privește dovezile.
   Zâmbește cu tristețe.
   Mă cutremur când mă gândesc cât de aproape de moarte am fost cu toții.
   Quinn gângurește către mica oglindă din fața ei. Ca de obicei, sunt copleșită de dragostea pe care o simt pentru ea. Eu și Ben ne uităm unul la celălalt, fără să avem nevoie de cuvinte. Noi suntem cei norocoși.
   Quinn își ridică brațele spre mine ca să o iau în brațe. O ridic astfel încât ajunge față în față cu Martinez. Detectivul zâmbește.
   - E frumoasă.
   - Seamănă perfect cu sora mea, spune Ben. Sora mea a fost un om bun.
   - Un om bun care a avut încredere în cine nu trebuie. I se poate întâmpla oricui.
   Martinez își fixează ochii asupra mea, cu o expresie amabilă și blândă.
   Am un vis care se repetă, în care Nicole și cu mine suntem pe platformă. Îi apuc brațul și o trag către mine, departe de șine. O îmbrățișez strâns și șoptesc:
   - Te voi ajuta.
   Iar ea nu moare. În schimb, o leagănă pe Quinn și îmi arată undeva înainte, pe cineva de pe peron. Dar nu pot să văd cine este.
   Martinez pleacă. Ben și cu mine stăm în ușă, privind-o cum se îndepărtează. Quinn este în brațele mele. Aerul este neobișnuit de cald pentru luna martie. Coronamentul ulmului învăluit de razele soarelui creează o boltă deasupra grădinii. Un adevărat paradis pentru noi toți.
   Ben îmi ia mâna.
   - Ești fericită?
   Simt pentru acest bărbat afecțiune, căldură și recunoștință.
   - Da, sunt fericită. Dar măcar din când în când ai putea să cobori capacul de la toaletă.
   El râde, și râde și Quinn. Sunt foarte norocoasă că îi am. Sunt norocoasă că sunt în viață, și liberă. Și că, în sfârșit, am aflat adevărul. Nu mă mai învinovățesc pentru lipsa de moralitate a lui Ryan, pentru lăcomia și minciunile lui. Am învățat că oamenii buni nu recunosc întotdeauna răul, pentru că nu îl înțeleg.
   Nu mă voi mai întoarce niciodată la munca în domeniul asistenței sociale. Dar nu din cauză că nu îmi place. M-am hotărât să fac un master în consiliere psihologică online. În felul acesta îmi voi putea lua diploma și voi putea petrece cât mai mult timp posibil cu Quinn.
   Ben s-a întors la Mount Zion, la noua secție de urgențe „Nicole Markham”, iar acum că ne-am liniștit, își dedică tot timpul rezolvării numeroaselor probleme ale spitalului. Marja de profit din acest an ar trebui să fie în cele din urmă peste cel mai mic dintre cele 25 de procente ale spitalelor pentru cei fără asigurare medicală, care îi vor permite lui Ben să angajeze încă trei medici de urgențe și două asistente pentru triaj, și să adauge o zonă de examinare rapidă care va reduce timpul de așteptare și va crește fluxul de pacienți.
   Breathe a primit o lovitură serioasă pe bursă, dar Lucinda Nestles, președintele executiv al consiliului de administrație, a fost desemnată noul director general. Ea a recunoscut că Tessa îi dăduse informații despre instabilitatea psihică a lui Nicole. S-a simțit groaznic pentru că poate i-a accentuat lui Nicole panica, trimițându-i scrisoarea în care îi solicita demisia. Doar un alt pion inocent în jocul lui Tessa. Lucinda a reușit să vândă mai multe acțiuni Breathe noilor investitori, și, deși redresarea este lentă, compania își va reveni. Ben și cu mine deținem în custodie acțiunile lui Quinn. Deși nici el, nici eu nu suntem experți financiari, învățăm, pentru că amândurora ne este teamă să avem încredere într-un broker.
   Quinn se zvârcolește, așa cum face când vrea să o las jos. Acum folosește tot mobilierul pentru a se ridică și a sta în picioare. Înainte să ne dăm seama, va începe să meargă. Coborâm treptele și mergem pe iarba umedă, și o țin în picioare pe fetița noastră independentă, cu o voință atât de puternică. Apoi mă întorc spre Ben. Și îl sărut.
   Ben îmi cuprinde fața în palme și mă sărută și el. Quinn își desprinde mâinile din ale mele, și îmi deschid ochii. Ben și cu mine ne întoarcem atenția spre fiica noastră. Ea întinde mâna spre ceva ce zboară în fața ei.
   Este un fluture cu desene purpurii pe aripi. Vine atât de aproape de obrajii lui Quinn încât ar putea chiar să o atingă.
   Apoi fluturele se înalță deasupra noastră, din ce în ce mai sus și mai departe.

SFÂRȘIT