Revedere după ani, Betty Neels

 .....................................................

3.

        Era tras la față și părea extrem de ostenit.

   - Excelent. Profesorul van Esbink a sunat de două ori, dar i-am spus că nu este necesar să se mai deplaseze aici.

   - Știu. M-a sunat și pe mine în dimineața asta. Te apreciază foarte mult, știai? Ar dori să lucrezi cu el.

   Ea digeră informația în tăcere, după care izbucni:

   - N-ai de gând să mă întrebi și pe mine cum mi-am petrecut sfârșitul de săptămână?

   - Tocmai voiam s-o fac, răspunse el și, înainte ca ea să realizeze ce se-ntâmplă, se apropie și o sărută apăsat pe buze.

   Apoi, se îndepărtă și spuse:

   - Mă duc să mănânc ceva, după care urc să-l văd pe Henry.

CAPITOLUL OPT

   Fulk a fost absent cam o oră, timp suficient pentru ca Eleanor să estimeze situație și să găsească o explicație pentru comportamentul lui neașteptat.

   După ce și-a înșirat o mulțime de argumente iraționale, s-a decis să renunțe și să ignore, pur și simplu, cele întâmplate. S-a străduit să-și compună o expresie de indiferență placidă, dar toată strădania ei a fost inutilă, deoarece Fulk, după ce a revenit, a adoptat obișnuitul său ton profesional. Era felul de a vorbi al oricărui doctor de familie - amabil, impersonal și oarecum distant.

   Fulk a rămas doar cât să se convingă că starea lui Henry se îmbunătățise în mod simțitor, după care a rostit un „noapte bună” scurt și i-a lăsat singuri.

   Furioasă, Eleanor s-a grăbit și ea să se pregătească de culcare.

   A doua zi, Henry a avut voie să coboare din pat. Era foarte palid și slab, dar avea o excelentă poftă de mâncare.

   Era o vreme rece, cu un vânt tăios, dar Fulk a început să vină la prânz, și să-și ia pacientul la scurte plimbări cu mașina.

   Când Eleanor i-a spus că nu face bine că renunță la masa de prânz, el i-a retezat-o scurt, spunându-i că are o mulțime de timp liber la orele amiezii și că se bucură de acele ieșiri la fel de mult ca și micul său pasager.

   Sfântul Nicolae urma să vină peste câteva zile și Eleanor începuse să se întrebe dacă Fulk avea de gând să întreprindă ceva cu această ocazie.

   Se ferise, totuși, să aducă subiectul în discuție, deoarece nu dorea ca el să-și închipuie că ea vrea să-l oblige astfel să sărbătorească cumva evenimentul.

   Dar, pe de altă parte, o auzise pe Margaret vorbind cu Henry despre asta și i se strânsese inima, atunci când și-a dat seama că cei doi copii se îndoiau că vor avea parte de daruri în acel an.

   Până acum, de când venise aici, nu se pusese niciodată problema banilor. Avea ea câteva lire, dar nici măcar un galben olandez. Acum, însă, se pare că apăruse această problemă și că va trebui s-o discute cu Fulk.

   Dar n-a fost nevoie deoarece, în dimineața zilei următoare, la micul dejun, cea care a adus vorba despre asta a fost Margaret.

   Ca de obicei, Fulk era cufundat într-un maldăr de corespondență, sosit cu poșta de dimineață.

   Când a intrat ea, el s-a ridicat și s-a îndreptat către ea, urându-i o dimineață bună, după care s-a întors la scrisorile lui. Lui Eleanor i s-a părut că el continua să fie foarte distant, dar Margaret s-a făcut că nu bagă de seamă și a rostit voioasă:

   - Fulk, aș vrea să merg să fac câteva cumpărături și sunt convinsă că Eleanor mă va însoți. Din păcate, nu prea știu cum să mă descurc în țara ta. Și-apoi, eu nu am niciun ban, iar ea are numai lire sterline. Ce crezi, l-am putea lăsa pe Henry în grija cuiva pentru câteva ore?

   El puse pe masă scrisoarea și se uită la Margaret cu cea mai mare atenție.

   - Copilă dragă, asta se poate aranja foarte ușor. Nu știu cum de nu m-am gândit eu mai întâi la așa ceva.

   O privi uimit pe Eleanor:

   - De ce nu mi-ai spus până acum?

   - Păi, pentru că nici eu nu m-am gândit, până ieri. În plus, habar n-am avut că Margaret are intenția să-ți vorbească despre asta. Oricum, eu nici n-aș fi avut curajul.

   - Ar fi trebuit să-mi fi spus mai devreme. Din păcate, eu nu am timp să stau cu Henry, dar voi aranja cu o soră de caritate să vină. Pentru mâine, vă convine?

   Fulk zâmbi vesel, dar Eleanorei i s-a părut că el este preocupat de ceva trist. Rosti cu indiferență:

   - Dacă nu te deranjăm prea mult...

   El, însă, se apucase din nou de citit scrisori și-i răspunse protocolar:

   - Nicidecum.

   După puțin timp, Fulk s-a oprit și i s-a adresat Eleanorei:

   - Dă-mi lirele pe care vrei să le schimbi și eu o să-ți dau echivalentul în guldeni.

   După plecarea lui, Eleanor s-a întors către sora sa.

   - Ce te-a determinat să-i ceri lui Fulk așa ceva? N-ai văzut cât este de ocupat? Aș fi făcut-o eu, dar nu în dimineața asta, când avea de rezolvat tot maldărul ăsta de corespondență.

   - Ce să-ți spun! a sărit Margaret. Cred că le-a citit și le-a răscitit de-acum o sută de ani. Ce, crezi că nu l-am urmărit, să văd ce face? Le-a studiat de cel puțin 6 ori pe fiecare. În plus, trebuie neapărat să-și cumpăr lui Henry un dar de Sfântul Nicolae. Îți dai seama ce nefericit ar fi, dacă n-ai căpăta nimic anul acesta? Unde mergem? Bănuiesc că cel mai apropiat loc este Groningen, nu?

   - Asta-i și părerea mea. Poate că există un autobuz, care să ne transporte până acolo. Mă tem că ne-ar costa prea mult dacă am lua un taxi.

   Eleanor se încruntă puțin.

   - Când socotești că ar fi mai bine să plecăm - dimineața sau după prânz? Mă întreb dacă în magazinele de aici există cineva care să vorbească englezește?

   Toată ziua Eleanor nu s-a gândit decât la asta și și-a făcut o mulțime de probleme.
   Până la urmă, a realizat că-și pierduse timpul degeaba: când Fulk s-a întors de la spital, le-a spus că va veni să le ia în timpul pauzei de prânz. Le va duce la Groningen și le va lăsa acolo până ce-și va termina el toate treburile prevăzute pentru după-amiază.

   - Cred că ar fi mai bine să vă arăt unde se află cabinetul meu și, după ce isprăviți cumpărăturile, puteți veni să mă luați de-acolo. Și-acum, Eleanor, hai cu mine, să-ți dau banii de care ai avea nevoie.

   Ea și-a luat poșeta și l-a urmat în biroul lui.

   - Nu prea știu ce sumă o să ne trebuiască, spuse ea. Vreau doar un cadou pentru Henry și, desigur, și ceva pentru Margaret.

   El s-a dus la birou și a deschis un sertar.

   - Și cam de câți bani dispui, în acest scop? o întrebă el.

   - Nu știu... Crezi că-mi vor ajunge 10 lire?

   Pentru ea, asta reprezenta o grămadă de bani și, oricum, nu intenționa să cumpere prea multe lucruri.

   Fulk stătea cu capul plecat, astfel încât ea nu-i putea vedea chipul.

   - Știu și eu... Ce-ar fi să vă dau eu ceva mai mult? Sigur, poți să mi-i returnezi mai târziu. Ar fi trebuit să te previn - pe-aici se obișnuiește ca, în ajun de Sfântul Nicolae, să i se ofere fiecăruia câte un mic dar. Poate că n-ar strica dacă ai cumpăra ceva pentru Juffrouw Witsma, pentru Tekla și pentru Bep. Ah, bineînțeles că nu trebuie să-l uităm nici pe bătrânul Mevrouw Brom, nu?

   - Sigur că da, dacă acestea sunt obiceiurile... Eu am crezut că este o sărbătoare doar pentru cei mici, așa, ca la noi...

   În timp ce el număra bancnotele, Eleanor îi mângâia cu priviri de îndrăgostită fiecare firicel de păr, fiecare trăsătură a feței, fiecare deget și fiecare unghie. Chipul lui părea ostenit. Poate că avea foarte mult de lucru și mai făcuse și acea lungă și obositoare călătorie la Cannes.

   În mintea ei răsună un strigăt aproape dureros: „Doamne, Fulk, de ce a trebuit să te îndrăgostești de o fată atât de nepotrivită ție?”

   Dar, cum el tocmai se pregătea să-i dea banii, ea s-a mulțumit să rostească un „mulțumesc” abia perceptibil și să părăsească încăperea cu pas ușor, fără să facă prea mult zgomot.

   A doua zi, când a coborât la micul dejun, Fulk plecase deja. La ora 10 a apărut sora de caritate, o fată drăgălașă și veselă, pe care Henry a primit-o cu mare plăcere, știind că expediția în care porneau surorile sale era efectuată în beneficiul lui personal.

   Fetele au mâncat devreme de prânz așa că, atunci când a venit Fulk să le ia, ele erau gata de mult și-l așteptau cu nerăbdare.

   În mașină, i-a oferit lui Margaret locul de lângă el și a părut încântat de ciripitul ei continuu. În schimb, atunci când i s-a adresat Eleanorei, tonul său, deși foarte amabil, a fost distant și rece:

   - Mergem mai întâi la cabinetul meu, de unde puteți să vă duceți pe jos după cumpărături. Centrul comercial este în imediat apropiere și va fi imposibil să vă rătăciți. Eu voi termina cam pe la ora 4, așa că nu trebuie să vă faceți griji cu ceaiul, deoarece îl vom lua împreună, înainte de a porni spre casă.

   Ajunserăă în centru și mașina trecea pe o stradă mărginită de un canal lung. Brusc, Fulk coti, intrând într-un drum îngust care ducea către un scuar înconjurat de case vechi din cărămidă, și oprin în fața uneia dintre ele.

   - Aici, la parter. Când terminați cu cumpărăturile, sunați și veniți la mine. Traversați scuarul și o luați prin pasajul din colț, care vă duce direct în centrul comercial.
   Le-a salutat, cu o scurtă înclinare a capului.

   - Distracție plăcută! Și-acum, iertați-mă, dar mă grăbesc, deoarece am cam întârziat și pacienții încep să se neliniștească.

   Eleanor s-a uitat în urma lui și s-a întrebat dacă avusese cumva timp să și mănânce de prânz, ceea ce părea destul de puțin probabil.

   Au avut o după-amiază minunată.

   Mai întâi, au studiat tentantele mărfuri expuse în vitrinele frumos aranjate - bijuterii, articole de marochinărie, eșarfe și rochii de seară. Dar au realizat pe loc că nu vor avea suficienți bani pentru a-i cumpăra lui Margaret rochia de catifea roz pe care aceasta o privea în extaz, și nici poșeta de piele de crocodil, pe care pusese ochii Eleanor. Așa că s-au mulțumit să facă doar câteva achiziții modeste - batiste și eșarfe pentru personalul de la Huys Hensum, un joc de Scrabble și un bloc de desen însoțit de o cutie cu creioane colorate, pentru micul Henry.

   Următorul pe listă era Fulk, dar totul costa cu mult mai mult decât prevăzuse Eleanor și ceea ce ar fi vrut ele să cumpere le depășea posibilitățile. În cele din urmă, Eleanor s-a hotărât să-i ia o carte. S-a oprit asupra „Evoluției omului”.

   Margaret era convinsă că o asemenea carte îi va face plăcere, Fulk fiind un om foarte inteligent și cult.

   În timp ce se plătea cartea, Eleanor observă că sora sa arboreazăo figură tristă.

   - Ce s-a întâmplat, draga mea? o întrebă ea. Te-ai răzgândit? Nu-i nimic, putem găsi altceva, dacă crezi că asta s-ar putea să nu-i placă.

   Margaret își clătină capul:

   - Nuu, cartea este extraordinară! Dar aș fi vrut niște bani să cumpăr ceva... Mi se pare, însă, că nu avem prea mulți.

   Eleanor se uită în poșetă și constată că-și cheltuise atât cele 10 lire, cât și banii pe care îi mai luase în plus de la Fulk.

   - Ai dreptate, nu ne-a mai rămas cine știe ce, doar vreo câteva monede din acelea mici, din argint - dubbeltjies. Dar știi ce vom face? Ne întoarcem la cabinetul lui Fulk - oricum era și timpul, și eu o să mai împrumut ceva bani de la el, după care venim repede aici și tu-ți cumperi ce dorești. Îți convine așa?

   Au ajuns destul de ușor înapoi, au sunat la clopoțelul de aramă, de modă veche și au intrat, exact după cum le instruise Fulk ceva mai devreme.

   La stânga holului îngust se afla o ușă cu numele lui pe ea și ele i-au trecut pragul.

   Sala de așteptare, cu covoare scumpe și mobilă frumoasă, era plină de flori și de reviste proaspete. Nu se vedea niciun scaun tare, cu spătar înalt, sau vreo publicație jerpelită și veche de 1 an și nicio sobiță încălzită vag de gazul pus la economic.

   Aici, fotoliile erau foarte confortabile, acoperite cu damasc în diverse nuanțe de albastru, și existau o mulțime de măsuțe, pe care-ți puteai lăsa poșeta, mănușile sau sacoșele.

   Eleanor aruncă o privire de profesionistă în domeniu și-i acordă notă maximă. Același calificativ i l-a acordat și drăgălașei asistente care ședea la biroul eu, cu un zâmbet și o expresie care inspirau încredere și celor mai timizi și temători pacienți.

   Ea le-a surâs și le-a vorbit într-o engleză excelentă:

   - Profesorul van Hensum este ocupat cu ultimul său pacient. Nu doriți să luați loc și să-l așteptați puțin?

   Dar n-a fost nevoie să se așeze deoarece, în timp ce ea vorbea, ușa cabinetului s-a deschis și prin ea a ieșit un domn cu înfățișare de militar, urmat chiar de Fulk.

   Acesta s-a dus la asistenta sa, i-a șoptit ceva, i-a spus o glumă pacientului care pleca și s-a îndreptat către Eleanor și Margaret.

   - Sunteți mulțumite de cumpărăturile pe care le-ați făcut? se interesă el. Mă întorc într-un minut.

   S-a întors, dar Margaret și-a strecurat mânuța în mâna lui și l-a oprit:

   - Fulk, vrei, te rog, să ne împrumuți niște bani? I-am cheltuit aproape pe toți și eu vrea să mai cumpăr ceva...

   Fulk își vârâse deja mâna în buzunar.

   - Cât îți trebuie? Cincizeci de guldeni? O sută?

   - Pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Eleanor. E mult prea mult! Margaret, nu te-ai putea descurca doar cu 10 guldeni? Sau cu 15?

   - Uite ce vom face, o întrerupse Fulk. Mergem chiar acum la magazin și tu vei hotărî la fața locului de ce sumă ai nevoie. Eleanor, vreți să-ți împrumut ceva bani și pentru tine?

   Eleanor îl binecuvântă în gând pentru faptul că o întrebare. Oricum, trebuia să-i ia ceva lui Margaret, așa că a socotit repede în minte și s-a decis să-i ceară 10 guldeni.

   I-a fost recunoscătoare și pentru faptul că, imediat ce au ajuns în centrul comercial, el i-a propus să se ducă singură după cumpărături, în timp ce el va sta s-o aștepte, împreună cu Margaret. În felul acesta, ea putea să-i cumpere surioarei sale eșarfa pe care o admirase la Vroom & Dresman, și să i-o ofere ca pe un dar surpriză.

   Când s-a întors la ei, Eleanor s-a simțit, brusc, singură și departe de casă. Nostalgia i se reflectase probabil pe chip, deoarece Fulk îi spuse:

   - Ești tristă și nu-mi pot închipui de ce!

   Dar nu mai așteptă răspunsul și le conduse pe amândouă la o cofetărie din apropiere. Era un loc vesel și viu colorat, cald și primitor.

   Au băut ceai și au mâncat niște prăjituri delicioase, cu o mulțime de frișcă pe ele, în acompaniamentul ciripitor al povestirilor fără sfârșit ale Margaretei.

   Pe drumul de întoarcere, tot Margaret a fost cea care a turuit cam tot  timpul. Fulk, deși a râs și a glumit cu ea mereu, părea oarecum absent. Cât despre Eleanor, ea nu era în stare să rostească nicio vorbă, capul ei fiind plin de gânduri despre Fulk.

   Acasă, Eleanor s-a dus direct la Henry, pentru a o elibera cât mai rapid pe sora de caritate care-l supraveghea în lipsa ei.

   Micul pacient a întâmpinat-o vesel, după care i-a mulțumit tinerei asistente că l-a făcut să-și petreacă timpul într-un mod cât se poate de plăcut. Eleanor i s-a alăturat, exprimându-și și ea recunoștința față de drăgălașa fată. Totodată, ea i-a oferit acesteia o cutie cu bomboane de ciocolată, ambalată ca de sărbători.

   După ce asistenta a plecat, Henry și-a iscodit sora:

   - De ce i-ai dat cadoul acela?

   - Păi, cred că a fost foarte amabil din partea ei să vină imediat ce a fost solicitată.

   Henry medită puțin la spusele ei, apoi zise:

   - Da, ai dreptate. A fost foarte drăguță, dar și cu Moggy și Flan. O cheamă Wabke și astăzi era ziua ei liberă, dar Fulk a rugat-o să vină să stea cu mine și ea a venit, deoarece îi place foarte mult și el i-a dat 50 de guldeni...

   - Cincizeci? Dumnezeule, mă-ntreb...

   Dar nu mai apucă să se întrebe de unde va lua ea acești 50 de guldeni pentru a-i înapoia lui Fulk, deoarece Henry s-a interesat dacă ea și-a luat deja ceaiul.

   - Da, dragul meu.

   - Și noi. Ne-am plimbat puțin, doar împrejurul casei, apoi Tekla ne-a adus ceaiul în salon. Ne-a mai adu și chec și biscuiți cu alune și pâine prăjită cu unt. Am mâncat cât am putut. Wabke zicea că asta-i o casă foarte mare. Tu ce crezi, Eleanor? Chiar este o casă foarte marei?

   - Da... destul de mare... răspunse ea, în timp ce continua să socotească în gând cam la cât se ridicase datoria ei față de Fulk.

   Henry o întrerupse din nou:

   - Tu ce-ai mâncat la ceai?

   - Niște prăjituri enorme. A mea a fost cu ciocolată și ananas și frișcă, toate frumos aranjate pe o bucățică de pandișpan.

   - Și Margaret?

   Intrarea lui Fulk a fost de-a dreptul salvatoare.

   - Salutare, bătrâne, rosti el, pe obișnuitul său ton amical, fără însă a se uita și la ea.

   - Super! i-a răspuns Henry, cu cuvântul său preferat. Îmi place Wabke. Hei, habar n-ai ce bine este că mi-am revenit. Știi, m-am și plimbat cu ea. Sigur, nu prea mult, dar mi-a plăcut. După aceea, am jucat Ludo și cărți, doar că Wabke nu-i o jucătoare prea grozavă, dar râde mereu și-i iubește pe Moggy și pe Flan. Sper c-o s-o mai văd, până ce va trebuie să mă-ntorc acasă, nu?

   - O să am eu grijă de asta, îl asigură Fulk pe un ton grav și începu să-i ia pulsul. Totuși, ți-ajunge pentru ziua de astăzi. Ai să cinezi în pat și te culci foarte devreme, da? Trec să te văd mâine dimineață, înainte de a pleca se spital.

   Se întoarse apoi către Eleanor:

   - Diseară nu voi fi acasă.

   Ea l-a oprit în pragul ușii:

   - Oh, atunci îmi poți acorda câteva minute?

   - Doar dacă este foarte urgent, deoarece am întârziat deja. Noapte bună, Eleanor.

   Inima ei s-a acoperit cu un văl negru, apăsător. Oare unde se duce Fulk în seara asta? Desigur, nu era ceva care s-o privească, dar dorea atât de mult să știe.

   După vreo câteva ore, în timp ce se pregătea de culcare, Eleanor medita că nu-i deloc amuzant să te-ndrăgostești de cineva. Și de ce oare acel cineva n-a fost Perry Maddon, care-o plăcuse de la prima vedere, ci Fulk, cel care n-a plăcut-o niciodată?

   Gândurile triste au învăluit-o cu totul și s-au transformat în lacrimi amare.

   În dimineața zilei următoare n-a mai coborât la masă, până n-a fost sigură că Fulk plecase la spital.

   Când i-a explicat lui Margaret că întârziase deoarece a dormit ceva mai mult, aceasta a întrebat-o direct, fără s-o menajeze câtuși de puțin:

   - De ce ai plâns? Tu nu plângi niciodată, ce s-a întâmplat cu tine, draga mea Eleanor?

   - Nimic, scumpo. Cred că am obosit și că grija pentru sănătatea lui Henry m-a dat gata, răspunse ea, străduindu-se să arboreze un zâmbet. O să beau o ceașcă de cafea și o să mă simt bine din nou. Cred că ar trebui să ne apucăm să scrime etichetele pentru cadouri. Henry o va scrie pe cea destinată lui Fulk.

   Au terminat repede cu scrisul etichetelor, după care ea și Margaret s-au dus să se plimbe puțin în parc. S-au oprit într-un colțișor mai sălbatic al acestuia, unde erau o mulțime de veverițe și păsărele, după care s-au dus la bazin, să hrănească crapii și rațele.

   - Ce păcat că Fulk nu are timp să se bucure de toate minunățiile de aici, spuse Eleanor.

   - Ba are destul, protestă Henry. Înainte de a mă îmbolnăvi eu, veneam aici cu el în fiecare zi, după masa de prânz. Venea și Flan cu noi. Probabil că acum are mai mulți pacienți și de aceea nu mai vine să prânzească acasă. Nu mai vine, nici măcar pentru ceai.

   Remarca o făcu pe Eleanor să creadă că el nu venea, doar pentru a nu mai da ochii cu ea și în timpul zilei. Poate că, în ciuda celor spuse de el, mama Imogenei l-a convins cât de lipsită de înțelepciune a fost ideea lui de a o aduce în casa sa și acum se teme să nu rănească, cumva, sentimentele iubitei sale.

   După asemenea meditații triste, Eleanor s-a hotărât să vorbească cu Fulk despre asta și să-i spună că intenționează să plece acasă cât mai curând posibil.

   Ocazia s-a ivit abia după ce au luat ceaiul. Atunci, auzind o mașină care s-a oprit în fața casei, Eleanor s-a repezit afară, spre uimirea celor doi copii, care ședeau cu ea la masă.

   Exact în momentul în care Fulk a intrat pe ușă, Eleanor a ajuns în hol și s-a repezit la el:

   - Fulk, vreau să-ți vorbesc, chiar acum!

   - Este suficient să mă uit la tine, ca să-mi dau seama că-i extrem de urgent. Vino în biroul meu.

   Au intrat și el a invitat-o să se așeze într-un fotoliu.

   - Dă-i drumul, fetițo, sunt gata să te ascult. Dar dacă nu ai nimic împotrivă, voi face și altceva în vremea asta, bine?

   Eleanor simți că-i va fi foarte greu să vorbească cu spatele lui, în timp ce el se aplecase și scotea fel de fel de lucruri de prin sertarele mesei de scris. Dar el s-a uitat de vreo două ori la ceas și asta a determinat-o să-și ia inima în dinți și să înceapă:

   - De fapt, este vorba de 3 probleme. Vreau să-mi spui câți bani îți datorez, inclusiv ceea ce i-a plătit sorei Wabke, pentru că a stat ieri cu Henry. Și mai vreau să-mi spui când vom putea să plecăm acasă.

   Observându-i crisparea, Eleanor se opri să vorbească mai repede decât la început:

   - Știu, nu vom putea nicicând să-ți exprimăm întreaga noastră recunoștință pentru tot ce ai făcut pentru noi, dar mai știu că te-am necăjit destul cu prezența noastră aici. Dacă crezi că Henry nu-i destul de refăcut pentru a putea suporta călătoria, voi pleca doar eu. M-am gândit mai bine și am ajuns la concluzia că baroneasa Oss van Oss are dreptate. Vreau să spun, în legătură cu faptul că mă aflu aici, ceea ce, cu siguranță, nu poate să-i facă plăcere lui Imogen. Nici mie nu mi-ar fi plăcut, dacă aș fi fost în locul ei... Nu vreau s-o supăr, chiar dacă nu are niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește relațiile dintre noi. Dar, când voi pleca, tu o s-o anunți și sper că ea nu va avea nimic împotrivă ca Henry să mai rămână, nu-i așa?

   Cuvintele se amestecau și fraza își pierduse orice logică. Ideea că acum era de-a dreptul ridicolă o irita cumplit și se opri brusc.

   I s-a părut chiar că l-a auzit pe Fulk râzând, dar nu-i putea zări chipul și aștepta, tăcută, răspunsul lui.

   Fulk închise ultimul sertar, se ridică și se sprijini de colțul biroului.

   - Ești o fetiță tare obositoare, rosti el cu un glas moale. Întotdeauna ai vrut să știi totul și, deși te-ai făcut mare, ai rămas la fel de curioasă. Când o să am timp, o să fac calculele de rigoare și o să te informez. Nu, Henry nu este complet refăcut pentru a se-ntoarce acasă și nu, nu vreau ca tu să părăsești căminul acesta al meu și află că niciodată baroneasa Oss van Oss n-a reușit să-mi influențeze deciziile. Nu există decât o singură persoană care o poate face, dar ea nu și-a dat încă seama de asta. Și-acum, chiar că trebuie să mă scuzi. Am o întâlnire.

   Eleanor se ridică repede:

   - Oh, n-am știut.

   - Bineînțeles că n-ai știut, deoarece eu nu ți-am spus nimic despre asta până acum.

   - Iar ai de gând să pleci?

   - Da. O să mă duc să-l văd pe Henry înainte și, dacă voi considera că există ceva despre care trebuie să afli și tu, o să-ți las un bilețel pe consola căminului.

   - Nu reușesc să te-nțeleg, răspunse ea furioasă. Susții că nu vrei să plec acasă și totuși, nu știi cum să stai mai departe de mine... cred că mă reții aici doar de dragul lui Henry.

   - Ești liberă să crezi ce vrei, Eleanor, răspunse el calm.

   - Sper că vei avea un sfârșit de săptămână plăcut, mai adăugă ea pe același ton mânios.

   Și, înainte de a părăsi ca o furtună încăperea:

   - Deși nu-mi pasă niciun pic de asta!

   Seara și-a petrecut-o, străduindu-se să-l înveselească pe Henry și s-o scoată pe Margaret din îmbufnarea ei.

   - Dar nu va fi aici de Sfântul Nicolae, bombănea Henry pentru a nu știu câta oară. Și noi i-am cumpărat un cadou.

   - O să-l primească după ce se va întoarce, îl asigură Eleanor cu un glas vesel care, însă, a răsunat prea tare, chiar și în propriile urechi Noi o să ne distrăm, oferindu-le daruri celorlalți și uitându-ne la televizor - au un program special pentru această ocazie și sunt convinsă că o să ne placă la toți.

   - Dar noi nu pricepem o iotă din ceea ce spun ei, începu Margaret, dar se opri, deoarece era gata să izbucnească în plâns. Dar poate că Fulk a uitat că-i sărbătoare...

   - Nu, este imposibil să fi uitat. Noi, însă, am uitat că el este logodit cu Imogen și eu cred că dorința lui cea mai arzătoare este să-și petreacă seara cu ea și să-i ofere un cadou, pentru a-i arăta, astfel, cât de mult o iubește.

   - Ar fi putut veni și ea aici, mormăi Henry. Tare aș vrea să știu, ce are de gând să-i dea cu această ocazie!

   - Rubine, diamante și smaralde, începu să înșire Margaret. Hermina mi-a spus că-i foarte bogat. Dacă eu aș fi puțintel mai mare și el ar fi puțintel mai tânăr, aș face în așa fel încât s-o îndepărtez pe Imogen și m-aș mărita cu el.

   Se uită la Eleanor.

   - Nu știu de ce nu faci tu asta, Eleanor. Ai vârsta potrivită pentru el și, deși n-am văzut nicio fotografie a Imonegei, sunt convinsă că ești de o mie de ori mai frumoasă ca ea. Și-apoi, nu crezi că asta ar fi grozav pentru noi toți? Am putea veni să stăm aici și să avem grijă de copiii voștri, atunci când tu și Fulk veți dori să petreceți un minunat concediu în doi. Eu, de exemplu...

   - Margaret! Cum poți să emiți asemenea prostii! începu Eleanor să țipe la sora ei, dar intervenția lui Henry potoli lucrurile.

   - Păi, ție nici nu-ți place de el, nu? Când eram în pod, ai spus chiar tu că Fulk era un băiat îngrozitor și nesuferit.

   - Aiurea! strigă Margaret. Asta a fost acum o mie de ani! Dar acum, sunt convinsă că ți-ai schimbat părerea și că-l placi foarte mult. Nu-i așa, Eleanor?

   - Adevărat, băiatul cel rău s-a transformat într-un bărbat foarte amabil și... drăguț... șopti Eleanor.

   - Nu cred că „drăguț” este termenul cel mai potrivit. Oamenii drăguți nu prea pot fi observați de la prima vedere. Dar Fulk este un bărbat bine, care atrage atenția oricui. Și mai are și un râs extraordinar, sincer, din inimă și molipsitor și, când se supără, vocea lui este moale și se străduiește să-ți explice de ce-i necăjit și nu strigă niciodată și...

   - Ia te uită! o întrerupse Eleanor. Niciodată n-am remarcat la tine un asemenea spirit de observație.

   A doua zi, Eleanor s-a străduit din răsputeri să inventeze o mulțime de activități, care să-i țină ocupați pe Margaret și Henry.

   Deși rece, după-amiaza era senină și ea i-a luat pe copii la o scurtă plimbare prin parc. După ceai, au urcat cu toții în camera lui Henry, dar Eleanor a trebuit să coboare după un timp, pentru a cerceta, la bucătărie, cam ce i-ar putea oferi micului convalescent la cină. Dar, când s-a oprit pentru o clipă pe scară ca să admire puțin holull dintr-un unghi mai deosebit, a văzut cum ușa de la intrare se deschide și prin ea pătrund părinții lor, urmați de Fulk.

   Deși dorința ei cea mai mare ar fi fost să-i strige numele și să i se arunce la piept, și-a înfrânat-o cum a putut și a exclamat:

   - Mamă! Tată! repezindu-se pe trepte în întâmpinarea lor. Ce surpriză minunată! a mai exclamat ea. Margaret se joacă cu Henry sus, în camera lui.

   Apoi, și-a rotit privirile spre Fulk:

   - Credeam că te duci să sărbătorești Sfântul Nicolae cu Imogen.

   El surâse enigmatic, dar nu rosti niciun cuvânt.

   După asta, seara a fost, cu adevărat, festivă. Henry era atât de fericit, încât aproape că nu mai era în stare să scoată vreun cuvânt, în timp ce Margaret turuia fără încetare.

   Eleanor n-a reușit să vorbească cu Fulk decât seara târziu, după ce l-a culcat pe Henry, iar părinții ei s-au dus cu Margaret să admire portretele din hol.

   Imediat ce au rămas singuri, ea a și început să spună ce avea de spus, de teamă că intimitatea lor va fi tulburată foarte curând de prezența celorlalți.

   - Fulk, trebuie neapărat să-ți mulțumesc pentru că i-ai adus aici pe mama și pe tata. Îmi doresc din tot sufletul să fii și tu fericit, așa cum suntem noi toți în această seară.

   - Ei, n-a fost nimic deosebit. A trebuit doar să dau vreo 2-3 telefoane și să-mi aranjez câteva zile de concediu. În ceea ce privește cheltuielile, cred că, până acum, s-a găsit cineva să te informeze că sunt un om destul de bogat, nu?

   - Da, bineînțeles. Hermina i-a lui lui Margaret și Margaret mie. Dar puteai, foarte bine, să ai toți banii din lume, și să nu faci așa ceva. Știi, eu am crezut că intenționezi să pleci iarăși la Cannes, la Imogen a ta.. Dar, de fapt, locul tău era acolo și nu aici, lângă noi... Puteai să mergi cu ea să te distrezi, să dansați, să... Și acolo este cald și soare și puteați merge să călăriți împreună și v-ați fi oferit reciproc cadouri frumoase și...

   Râsul lui puternic a făcut-o să se oprească.

   - Nici vorbă de așa ceva. Imogen consideră asemenea sărbători ca fiind demodate.

   S-a oprit puțin, apoi a continuat cu glas catifelat:

   - Când am venit noi în seara asta, am observat că aveai numele meu pe buze. Dar te-ai abținut și ai sărit de gâtul părinților tăi. De ce, Eleanor?

   - Pentru că... pentru că eu am crezut că ești la sute de kilometri depărtare și...

   Fulk s-a ridicat și a venit lângă ea.

   - Îmi place să aflu că te gândești la mine, chiar dacă nu sunt pe-aproape.

   A urmat, râzând voios:

   - Sau, poate, nici măcar nu te gândeai la mine, ci la acei câțiva guldeni pe care zici că mi-i datorezi, așa-i?

   Ea îi era recunoscătoare, deoarece el îi găsise o scuză pentru atitudinea nesăbuită, la apariția lui neașteptată. Acum nu-și mai dorea decât să fugă de-acolo și să se ascundă de el și de ceilalți.

   S-a pornit să vorbească repede și incoerent, dar a fost redusă, brusc, la tăcere, de sărutul lui apăsat și fierbinte.

   - Draga mea dragă, i-a șoptit el delicat. Nu încerca să te prefaci, deoarece chipul tău îți reflectă toate gândurile.

   A mai sărutat-o o dată și a condus-o către ușa salonului.

CAPITOLUL NOUĂ

   Sfântul Nicolae urma să vină seara, după ce se bea ceaiul, dar Henry și Margaret au început să-l aștepte încă de la primele ore ale dimineții.

   De fapt, în dimineața aceea toată lumea a plecat la biserică, cu excepția Eleanorei și a lui Henry. Fulk s-a oferit să-i ducă pe toți la Groningen, la Martinikerk. Prin urmare, la prânz s-a vorbit numai despre acest magnific edificiu, despre picturile murale din secolul al XVI-lea, care acopereau pereții sfântului lăcaș și despre celelalte minunății de acolo.

   - Păcat, draga mea, că n-ai putut veni și tu să vezi cu ochii tăi, i se adresă Eleanorei tatăl ei. Dacă, cumva, înainte de plecarea ta spre Scoția, vei mai avea ocazia să mergi la Groningen, te sfătuiesc să n-o ratezi.

   Apoi, spre Fulk:

   - Dar am fost foarte impresionat și de arhitectura bisericii sătești pe lângă care am trecut când ne-am întors acasă.

   Eleanor mânca și se gândea dacă nu cumva Fulk era plictisit de conversația simplă și de prezența familiei ei acolo.

   Nu, nu părea deloc plictisit. Dimpotrivă, a continuat discuția cu tatăl ei, explicându-i acestuia diferențele dintre stilul gotic timpuriu și cel târziu și spunându-i că acel stil arhitectural deosebit, în care era construită biserica sătească, putea fi găsit doar în provinciile cele mai nordice ale Olandei.

   După prânz, Henry a fost trimis să se odihnească puțin, deoarece urma să stea ceva mai târziu în seara aceea. În mod obișnuit, el s-ar fi opus invitației făcute de sora sa mai mare, dar acum a urmat-o pe Eleanor fără să crâcnească.

   La ora ceaiului, s-au întâlnit iarăși cu toții și, pe când ședeau în jurul mesei și discutau destins, s-a auzit o puternică bătaie în ușă. Henry, care stătea cu urechile ciulite pentru a prinde orice zgomot, a sărit imediat de pe scaunul său.

   Fulk s-a ridicat și el, remarcând că Sfântul Nicolae era punctual, ca de obicei, și că ar fi mai bine să meargă să vadă ce daruri le lăsase în prag. A revenit, împreună cu Henry, târând după el un sac uriaș. S-a oprit și l-a lăsat în mijlocul încăperii, după care a rugat-o pe Margaret să se ducă la bucătărie și să invite pe toată lumea în salon.

   - Apoi, tu și Henry, veți împărți darurile, da?

   Erau daruri pentru fiecare, chiar și pentru domnul și doamna MacFarlane și, când s-a ajuns la fundul sacului, Henry, fiind persoana cea mai tânără de-acolo, a fost rugat să-și desfacă primul pachetele.

   El a deschis cu grijă fiecare cutie - și primise o mulțime, dar fiind că, pe lângă micile atenții cumpărate de Eleanor și Margaret, acolo se mai aflau o mulțime de lucruri care l-ar fi făcut fericit pe oricare băiețel de vârsta lui, din oricare parte a globului ar fi venit. Când a ajuns la sfârșit, Henry scoase un țipăt de bucurie. În cutia frumos ambalată, se afla o pușcă pneumatică, cu alice și panou de țintă.

   - Vom fixa panoul mâine, i-a promis Fulk.

   Dar Henry nu auzea nimic. A ridicat capul și, privind nedumerit toată adunarea, a întrebat cu glas pierit:

   - Oare de unde a știut Sfântul Nicolae că eu mi-am dorit dintotdeauna o asemenea pușcă?

   Fulk și-a ridicat umerii lați și puternici.

   - Păi, asta-i ceva ce-și doresc cam toți băieții. Dacă vrei, după ce o să te antrenezi puțin în casă, vom ieși afară, să căutăm niște ținte mai îndepărtate, da? Și acum este rândul Margaretei.

   Deasupra grămezii de cutii se afla exact rochia de catifea pe care o admirase în vitrina elegantului magazin din Groningen. Fetița îndepărtă ambalajul foșnitor și nu putu rosti decât:

   - Oh, Fulk! Dar asta este tocmai rochi pe care ți-am arătat-o când am fost la Groningen!

   A stat o clipă, apoi a traversat încăperea în fugă și i-a sărit de gât lui Fulk:

   - Ești, cu adevărat, cel mai minunat om din viața mea! mai spuse ea și alergă în camera ei să-și încerce superba toaletă.

   Când i-a venit rândul Eleanorei, toată lumea era foarte bine dispusă.

   Ea începu să desfacă ambalajul primului pachet, în timp ce inima îi bătea cu putere și se simțea, din nou, copil. Poșeta din piele de crocodil se afla într-a treia cutie - da, exact poșeta pe care o admirase împreună cu Margaret.

   Sora ei apăruse îmbrăcată în noua sa rochie roz și s-a apropiat de fotoliul lui Fulk.

   - Iartă-mă, Eleanor, rosti ea pe un ton spășit. Adevărat, i-am arătat-o lui Fulk, dar nu m-am gândit că... zău că nu mi-am închipuit...

   Era o poșetă superbă. Eleanor nu avusese nicicând ceva atât de frumos și, probabil, nici nu va mai avea. A pus-o jos cu grijă și și-a ridicat ochii către Fulk, care o privea cu atenție.

   - Mulțumesc, rosti ea cu glas tremurat. Este minunată... dar n-ar fi trebuit să... Dar este foarte... foarte...

   Amuți, auzindu-l râzând și spunând că, după părerea lui, ea ar trebui să ia exemplu de la Margaret și să facă exact ceea ce făcuse ea.

   Toată lumea a început să râdă și ea a înțeles că nu are scăpare. S-a ridicat, a traversat încăperea și l-a sărutat ușor, după care a revenit la locul ei, conștientă de faptul că toți ochii erau ațintiți asupra sa.

   Fiind stăpânul casei, Fulk și-a despachetat darurile la sfârșit. Devotații săi servitori i-au dăruit batiste și o cravată îngrozitoare, despre care el a declarat serios că este exact pe gustul său. Eleanor era convinsă că o va și purta, doar pentru a le face plăcere celor care i-o dăruiseră.

   Ultimul cadou pe care l-a scos la iveală a fost cartea de la Eleanor și de la Margaret. Când a văzut-o, Fulk a exclamat fericit că este exact cartea pe care intenționa de mult să și-o cumpere. Apoi, s-a ridicat și s-a apropiat de fiecare dintre cei prezenți, mulțumindu-le pentru bucuria pe care i-au făcut-o cu darurile lor.

   Când a ajuns la Eleanor, a spus cu glas moale:

   - Deși am sărutat toate femeile, pe tine nu am de gând să te sărut, indiferent de felul în care vei reacționa la asta.

   I-a zâmbit și s-a dus să deschidă o sticlă de șampanie, zicând că, fără așa ceva, seara de Sfântul Nicolae ar fi fost incompletă.

   A doua zi dimineață totul a revenit la normal.

   Când a coborât la micul dejun, Eleanor l-a găsit pe Fulk cufundat în ziarul său. Erau doar ei doi, dar el nu părea dispus să converseze cu ea, continuând să citească ziarul și după ce li s-a servit cafeaua.

   După ce a terminat de citit, Fulk a împăturit ziarul cu grijă, și-a adunat corespondența, i-a rostit „la revedere”, cum ar fi făcut orice om care respectă protocolul, a menționat că, înainte de a pleca intenționează să treacă pe la Henry și a ieșit, lăsând-o pe Eleanor deconcentrată și amărâtă. Dar, imediat ce familia ei a venit la masă, ea s-a străduit să nu lase pe nimeni să-i observe starea de spirit.

   Domnul și doamna MacFarlane urmai să mai rămână o săptămână, dar fusese hotărât deja ca Henry să mai stea acolo până aproape de Crăciun. Băiatul se înzdrăvenise, dar Fulk a spus că are nevoie de lungi perioade de odihnă și de un serios regim de întremare. Cu cât respecta mai strict acest regim, cu atât mai sigură era însănătoșirea definitvă, fără riscuri pentru dezvoltarea sa ulterioară.

   Părinții protestaseră, susținând că Henry îi dăduse destulă bătaie de cap lui Fulk, dar acesta le-a răspuns că nici vorbă de așa ceva, întrucât Eleanor a fost cea care purtase întreaga povară.

   După masă, când Eleanor a ieșit să se plimbe prin parc cu mama sa, acesta i-a spus încântată:

   - Fulk este un om extraordinar! Sunt convinsă că va fi un soț minunat - atât de bun, de amabil, de atent! Mă întreb, cum o fi acea Imogen a lui? Mă mir că nu-și petrece mai mult timp în preajma lui.

   - Fulk a fost la ea s-o vadă, o întrerupse Eleanor cu voce abia auzită. A plecat la ea doar pentru o zi. Îți dai seama cât de mult trebuie s-o iubească, dacă a străbătut atâta drum, doar pentru a sta cu ea doar o zi...

   - Mai sunt și alte motive pentru care se pot face călătorii lungi și obositoare, remarcă mama ei și, înainte ca ea să poată afla sensul acestor cuvinte, continuă: Și tu, draga mea? Vei veni direct acasă de Crăciun, sau trebuie să te duci direct la Edinburgh, la spital?

   - Nu m-am gândit la asta. Cred că ar trebui să le scriu și să-i întreb pe cei de-acolo, dar sunt convinsă că vor dori să stau cu pacienții de sărbători.

   A tăcut, meditând la cât de trist va fi Crăciunul fără Fulk și nu numai Crăciunul, ci și restul anului și toții anii care vor urma.

 

   În seara acelei zile, la cină, Fulk spuse că Eleanor a fost suprasolicitată în tot acest timp și că ar merita o zi liberă.

   - Iar acum, datorită prezenței voastre aici, cred că poate să profite în liniște de o asemenea zi și să meargă să viziteze Martinikerk și încă vreo câteva muzee. Mi-am luat și eu liber, așa că voi putea s-o însoțesc peste tot.

   Le-a zâmbit tuturor și toți au răspuns zâmbetului lui, cu excepția lui Eleanor, care a rămas îmbufnată, deoarece nimeni nu-i ceruse acordul în această problemă, deși ea era subiectul principal al discuției.

   Dar, bineînțeles, toată lumea se simțea extrem de bine și nimeni nu i-a remarcat supărarea.

   Tatăl ei, cum era de așteptat, a aprobat în totalitate ideea vizitării catedralei, dar Margaret a sărit de la locul ei, insistând asupra necesității ca Eleanor să vadă vechile castele, iar mama ei, mai puțin zgomotoasă, a sugerat că ar fi mai bine dacă fiica sa ar trece pe la magazine.

   Fulk i-a ascultat politicos pe toți, fără însă a o scăpa din ochi pe Eleanor, le-a mulțumit pentru excelentele sfaturi și l-a făcut pe fiecare dintre ei să se simtă foarte important. După aceea, cu același surâs strălucitor, i-a invitat pe toți în salon, la cafea.

   Eleanor a profitat de ocazie și a murmurat ceva în legătură cu necesitatea stringentă ca ea să se ducă să vadă ce face Henry, după care aproape că a zburat pe scară, către etajul unde se afla camera fratelui ei.

   În timp ce aranja pernele micului pacient, mintea ei lucra febril, străduindu-se să găsească o soluție pentru problema care intervenise atât de neașteptat pentru ea.

   Bineînțeles, o zi cu Fulk ar fi ca o minune cerească, de asta era absolut sigură, dar el nu se ostenise s-o roage pe ea direct și nici măcar n-o întrebase dacă este sau nu de acord cu propunerea lui. Deci, invitația nu era decât un fel de răsplată pentru lungile ore pe care le petrecuse alături de un băiețel bolnav. Ei bine, ea nu avea nevoie de nicio răsplată!

   Hotărârea odată luată, ea coborî cu pas demn la ușa salonului.

   Aici, s-a oprit o clipă, deoarece dincolo de ușă se auzeau râsete și glasuri vesele și parcă nu-i venea să strice atmosfera cu prezența ei acră și morocănoasă. A renunțat să mai intre și s-a răsucit pe călcâie, dând cu ochii de Fulk, care tocmai ieșea din biroul său.

   - Ahaaa! exclamă el. Eram convins că ești aici. Proasta ta dispoziție s-ar simți și printr-un zid de mănăstire.

   - Eu nu sunt deloc prost dispusă!

   - Atunci, vino puțin aici și hai să vorbim în liniște.

   - Despre ce? întrebă ea, fără să se miște din loc.

   - Păi, despre ce altceva, decât despre ceea ce vom face mâine?

   - Zău? N-am auzit nicio invitație din partea cuiva, răspunse ea rece.

   - Ai dreptate, draga mea Eleanor, n-ai auzit. Și asta, pentru că altfel ai fi refuzat de la bun început. Pe când așa, toată lumea s-a străduit să-ți facă diverse recomandări și tu nu mai poți da înapoi. Cum mama ta s-a oferit să stea cu Henry, nu mai ai nicio posibilitate să refuzi, nu-i așa?

   - Nu-mi imaginez de ce ai dori tu să-ți petreci o zi cu mine.

   - Dacă aceste cuvinte ar fi fost spuse de altă fată, n-aș fi crezut-o niciun pic, dar spuse de tine... Ei, nici eu n-am mai avut o zi liberă de multă vreme și am simțit nevoia de o pauză.

   - Ba ai fost la Cannes, la Imogen, ripostă ea pe loc.

   - Eleanor, Eleanor, răspunse el moale. Nu crezi că ești puțin cam demodată?

   - Cred că sunt foarte demodată, dacă vrei să știi. În locurile din care vin eu, timpul nu se mișcă prea repede.

   - Am observat asta. Probabil că vei fi mirată de ceea ce-ți spun, dar și noi, cei de pe-aici, suntem tot atât de demodați. Și-acum, după ce-am stabilit toate astea, spre satisfacția reciprocă, permite-mi să-ți pun o întrebare: Eleanor, vrei să-ți petreci ziua de mâine cu mine?

   În clipa aceea, Eleanor își dădu seama că nicio clipă nu avusese de gând să facă altceva. N-are decât Imogen să-și rezolve problemele sentimentale cum vrea. Nimeni nu-i de vină că ea nu se gândește că Fulk s-ar putea să-și dorească, din când în când, o prezență feminină în preajma sa.

   Rosti, fără nicio ezitare:

   - Mulțumesc, Fulk. O să-mi facă o foarte mare plăcere.

   Când s-a trezit, a doua, zi, ploua cu găleata.

   Eleanor a privit trist pe fereastră, încercând să se resemneze la ideea că nu va mai ieși cu Fulk în acea zi.

   Intră în camera lui Henry și se apucă de treburile de rutină. Peste câteva minute, apăru și Fulk, vesel și bine dispus.

   - Sper că-ți place ploaia, spuse el voios, deoarece astăzi o vom avea din plin. Să știi că și vântul este extrem de rece, așa că ai face bine să-ți pui o haină groasă pe tine. Umbrela mea o să te țină uscată.

   Eleanor nu putu să-și rețină un zâmbet fericit.

   - Credeam că nu mai mergem nicăieri.

   Fulk o privi surprins.

   - De ce nu? Nu mi se pare c-ai fi una dintre fetele acelea care fac mare caz dacă se udă puțin.

   Ea îl asigură că, într-adevăr, nu-i una dintre fetele acelea și coborî la masă cu inima gata să-i plesnească de bucurie.

   Ziua a fost minunată. La sfârșitul acesteia, n-ar fi fost în astea să spună care parte o încântase mai mult și mai mult.
   Impunătoarea catedrală a vrăjit-o cu frumusețea și liniștea ei. Tot așa, Muzeul Municipal, unde petrecuseră mai multe ore. După aceea, și-au luat cafeaua la Grand Hotel Frigge și s-au dus să viziteze Universitatea, stitul arhitectural al căreia i s-a părut Eleanorei mult prea modern pentru gustul ei, deși a fost amuzată de șepcile multicolore ale studenților.

   Au lăsat mașina în fața cabinetului lui Fulk și, braț la braț, protejați de uriașa lui umbrelă, au pornit să colinde pe străzile înguste ale orașului scăldat de ploaie, oprindu-se din când în când dinaintea câte unei clădiri vechi sau să se uite la apele cenușii și reci pe când traversau câte un pod mic și elegant. Și, cu totul pe neașteptate, pe unul dintre aceste poduri, Fulk s-a oprit și a sărutat-o.

   Ea l-a privit surprinsă și nici acum nu-și amintea dacă răspunsese sărutului sau nu.

   - Ești foarte frumoasă în ploaie, îi spusese el luând-o de braț, continuându-și drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, ceea ce a determinat-o să-și imagineze că acesta era, de fapt, un obicei de-al lui, de a săruta fetele, în timp ce traversa un pod alături de ele.

   S-au întors la mașină și Fulk a dus-o la malul mării, la Warffrum, unde era un castel transformat în hotel. Au prânzit acolo și au părăsit locul abia când cerul după-amiezii s-a transformat din cenușiu în negru și el a spus că, probabil, ea va prefera să-și petreacă ultimele două ore ale vizitei lor prin oraș colindând magazinele din Groningen.

   Eleanor s-a delectat din plin, privind mărfurile expuse, dar s-a abținut de la a-și exprima admirația față de minunatele lucruri pe care le vedea, de teamă că Fulk ar fi putut crede că și le dorește, ceea ce era un mare adevăr, și s-ar fi repezit să i le cumpere, așa cum făcuse și cu minunata, dar scumpa poșetă din piele de crocodil.

   Fulk o privea teribil de amuzat, însă ea plutea ca într-o vrajă și nu observa nimic. A fost de acord cu el, doar când el i-a propus să ia ceaiul înainte de a o porni spre casă și a întrebat-o dacă n-ar fi bine să-i cumpere lui Henry o carte despre armele pneumatice. Fulk a mai cumpărat și o cutie cu bomboane de ciocolată pentru Margaret, subliniind în treacăt că cei doi copii trebuiau tratați în mod absolut egal, lucru care pe ea a încântat-o nespus.

   Ziua s-a încheiat vesel, toți au jucat Monopoly, iar Henry, ca recompensă pentru cumințenia lui, a primit permisiunea de a sta cu familia până la ora 9.

   Ceilalți au mai rămas în salon și, când s-au retras, marea pendulă din hol bătea deja miezul nopții.

   Eleanor s-a apropiat de Fulk pentru a-i mulțumi că-i dăruise cea mai frumoasă zi din viața ei, dar, spre uimirea sa, Fulk a primit toate aceste mulțumiri cu o răceală care a făcut-o să-și închipuie că atitudinea lui din acea zi a fost doar o etalare protocolară de bune maniere.

   Dar, aceste bune maniere prevedeau oare, și sărutul pe pod? s-a întrebat ea, înainte ca somnul s-o cuprindă.

   Săptămâna care a urmat a trecut foarte repede.

   Seara de vineri a venit aproape pe neașteptate și părinții ei s-au pregătit de plecare iar Fulk, care urma să-i ducă acasă, i-a dat o veste care a întristat-o profund.

   - La Edinburgh are loc un seminar, la care țin foarte mult să particip și eu, i-a spus el. Prin urmare nu mă voi înapoi până la mijlocul săptămânii viitoare. Știi foarte bine ce trebuie să faci în privința lui Henry, iar dacă intervine ceva, poți să-mi telefonezi. Ai vreun mesaj de transmis acolo?

   Nu avea, așa că și-a luat rămas bun de la părinții săi, i-a sărutat și s-a întors în casa care părea foarte tăcută acum, după plecarea lor.

   Fulk a revenit miercuri seara și, aproape în clipa în care a intrat el, a sunat și telefonul și Eleanor, care coborâse în hol, a rămas cam descumpănită.

   - Răspunde, zise Fulk, în timp ce se străduia să scape de paltonul gros de pe el.

   Ea intră în birou și ridică receptorul, sperând că persoana de la capătul firului nu se va porni să turuie în olandeză.

   A rostit un „Alo” simplu, la care a răspuns un glas ascuțit de femeie.

   - Așteptați o clipă, spuse Eleanor în engleză. Profesorul van Hensum tocmai a sosit și vă va răspunde personal.

   Glasul începu să vorbească în engleză.

   - Ești Eleanor? Încă te mai afli acolo?

   S-a auzit un chicotit, după care a continuat pe un ton poruncitor:

   - Du-te și cheamă-l pe Fulk. Spune-i că-l caută Imogen.

   Eleanor s-a dus după Fulk și, nefericită, fără a ști ea singură de ce, a plecat în camera copiilor.

   În dimineața următoare, la micul dejun, erau doar ei doi și Fulk i-a spus:

   - Nu știu la ce oră voi fi acasă. Dacă apare vreo urgență, caută-mă la spital.

   I-a adresat un zâmbet scurt și a plecat, fluierând vesel.

   La ora ceaiului, Eleanor a lăsat-o pe Margaret cu Henry și a coborât la bucătărie să aducă tava cu ceainicul, ceștile și prăjiturelele necesare acestui minunat ritual britanic.

   Tocmai când trecea prin hol, a sunat soneria de la intrare și ea s-a dus să vadă cine venise. Juffrouw Wistma era în camera ei, iar Tekla era la bucătărie.

   Afară era o fată și, înainte ca Eleanor să poată scoate măcar o vorbuliță, aceasta intră ca vântul în hol. O fată foarte frumoasă, înfășurată într-un mantou de blană, cu părul auriu adunat sub o căciuliță cochetă, și cu piciorușele vârâte în niște cizmulițe minunate, din cele pe care Eleanor și le dorise de-o viață, dar pe care știa că nu va fi niciodată în stare să și le cumpere.

   Fata s-a apropiat de ea și i-a spus în engleză:

   - Unde-i Fulk?

   - Ești Imogen, nu-i așa? o întrebă Eleanor, simțind cum o săgeată îi străpunge inima.

   - Bineînțeles. Ce vreme nesuferită și casa asta este îngrozitoare, ca un hambar! mai exclamă ea.

   - Este o casă foarte frumoasă, răspunse Eleanor pe un ton ascuțit, și nu poate fi vară în tot timpul anului!

   - Ba da, poate.

   Imogen se îndreptă spre Eleanor și începu s-o studieze ca pe un obiect expus în vitrina unui magazin.

   - De fapt, am venit să te văd pe tine. Mama mi-a spus că ești foarte drăguță și așa mi se pare și mie, dar nu cred că ai stil și distincție, așa că mă întreb ce-o fi găsit Fulk la o asemenea ființă?

   - Nimic, răspunse Eleanor repede. Absolut nimic. El te iubești numai și numai pe tine.

   Imogen zâmbi batjocoritor.

   - Prostii! Ești o persoană... cum să spun? Fără sare și piper. Ei bine, acum te-am văzut cu ochii mei și pot să plec.

   Nici nu ajunse bine la ușă, când Eleanor strigă cu disperare în glas:

   - Stai! Fulk trebuie să vină curând - de obicei vine cam pe la ora asta. Nu vrei să-i telefonezi la spital sau la cabinet și să-i spui că te afli aici și...

   - Ce te face să crezi că aș dori să mă întâlnesc cu el?

   - Dar Fulk este omul cu care te vei căsători în curând, nu? Este omul pe care-l iubești, insistă Eleanor.

   - Nu, răspunsul meu este negativ la ambele afirmații! spuse Imogen și dispăru, lăsând în urma ei o dâră de parfum scump și persistent.

   - Și-acum, ce mai urmează? se intrebă Eleanor cu glas tare.

   Spre uimirea ei, când vru să meargă spre bucătărie, ușa de la biroul lui Fulk se deschise și în pragul ei apăru chiar stăpânul casei.

   - Aici erai?! exclamă ea mirată. Ai apărut la timp. Fugi repede după ea, după Imogen... Dacă te grăbești...

   - Draga mea Eleanor, eu nu obișnuiesc să alerg după nimeni și chiar dacă m-aș duce după ea, ce-aș putea oare să-i spun?

   - Cum ce? Că o iubești, desigur.

   - Dar n-o iubesc.

   - Cum nu? Doar intenționai să te căsătorești cu ea, nu?

   - Mă mir că spui asta. Doar am auzit-o chiar eu pe Imogen, spunându-ți clar că nu are de gând să se mărite cu mine.

   - Ei, femeile zic adesea astfel de lucruri. Sunt convinsă că acum, biata fată merge pe alee cu ochii scăldați în lacrimi și...

   - Imogen vine întotdeauna cu un taxi, care o așteaptă.

   - Nu încerca să scapi. Ce importantă are dacă merge pe jos sau cu un taxi...

   - Aici ai perfectă dreptate, nu are nicio importanță, răspunse el indiferent. Și-atunci, nu pricep de ce faci o adevărată tragedie din acest nimic.

   Eleanor hotărî să meargă până la capăt.

   - Nu ești decât un... reîncepu ea, dar el o întrerupse.

   - Dacă ai de gând, iarăși, să-mi vorbești despre dragostea mea pentru Imogen, oprește-te, deoarece greșești amarnic. Am descoperit de ceva vreme că a încetat s-o mai iubesc. Asta s-a întâmplat în momentul în care am urcat scara care duce în podul vostru și te-am văzut șezând acolo, cu îmbrăcămintea aceea veche și decolorată pe tine și cu părul ciufulit. În ceea ce o privește pe Imogen, ei bine, ea nu m-a iubit niciodată. Sunt convins că era încântată de ideea de a deveni stăpâna acestei case și de a avea posibilitatea de a cheltui cât dorește. Dar de iubit, nu m-a iubit niciodată. Cu toate astea, am vrut să mă conving singur că lucrurile stau exact așa. De aceea m-am și dus s-o văd la Cannes. Faptul că am găsit-o consolându-se cu un milionar american nu m-a surprins și, desigur, nu m-a necăjit deloc. Era un individ mărunt și gras și aproape chel, dar astea sunt amănunte fără importanță, dar fiind că individul este un milionar veritabil. Nu știu dacă știi, dar un milionar american este cu mult mai bogat decât un milionar olandez.

   - Și tu ești milionar?

   - Da, dar în Olanda. Bănuiesc că, dacă o să vin la tine, să-ți ofer această casă și milioanele pe care le posed, tu nu vei fi deloc impresionată și mi le vei arunca, cu dispreț, în față.

   - Da, spuse ea încet și observându-l venind către ea se dădu un pas înapoi.

   - Nu, draga mea, rămâi pe loc. De altfel, n-ar avea niciun rost, deoarece eu aș veni tot mereu după tine.

   Surâsul lui îi umplu inima de căldură.

   - Dar, dacă în loc de bogății, ți-aș oferi inima și dragostea mea, ce ai face? Le-ai arunca și pe ele?

   - Nu, șopti ea abia auzit și începu să urce scara.

   - Coboară, dragă Eleanor, o imploră el și ea și-a dat seama că, de-acum înainte, va face tot ce va dori el, fără măcar să crâcnească.

   Fulk îi luă mâinile într-ale sale și-i spuse:

   - Vino, draga mea.

   Apoi, a condus-o către ușa micului salonaș și a împins-o înăuntru. Aici, aerul era încărcat cu un parfum delicios. Pe măsuța din centru se afla un enorm buchet de trandafiri.

   - Oh, dar este fantastic! exclamă ea surprinsă.

   - Trandafiri pentru Crăciun, ca să înțelegi că cineva te adoră, iubita mea. Ții minte, a fost ultima dorință de pe lista ta.

   O trase lângă el și continuă:

   - M-am convins că în inima mea nu ai fost decât tu și numai tu, întotdeauna. Ce straniu - iubești pe cineva de-o viață și nu-ți dai seama de asta.

   Se aplecă și o sărută lung și pasionat. Apoi, privind-o lung, cu ochii amintirii, spuse:

   - Aveai aproape 5 ani, iubito, când ai căzut și eu te-am ridicat, și erai caldă și îmbufnată și cu obrăjiorii scăldați de lacrimi. În clipa aceea, ți-am dăruit toată inima și dragostea mea, dar n-am știut asta, până ce nu te-am revăzut în podul acela prăfuit. Eleanor, vrei să te căsătorești cu mine? Cred că ar fi bine să spui da, deoarece n-o să-ți dau drumul până ce n-o s-o faci.

   - Oh, Fulk, sigur că da, răspunse ea. Totuși, ține-mă așa și nu-mi da drumul niciodată, da? Și... 

   Vru să mai spună ceva, dar fu întreruptă de intrarea zgomotoasă a lui Henry, care i-a anunțat că Juffrouw Wistma a făcut o prăjitură și s-a interesat dacă are voie să mănânce și el puțin.

   - Bineînțeles, dragul meu, răspunse Eleanor. Poți să mănânci chiar mai mult. Și invit-o și pe Margaret la ospăț. Și... să nu vă grăbiți...

   - Mulțumesc.

   Băiatul îi privi curios.

   - Ce făceai, Fulk? O sărutai pe Eleanor?

   - Chiar așa.

   - Și ai de gând să te căsătorești cu ea?

   - Despre asta discutam, când ai intrat tu aici.

   - Am priceput, a rostit băiețelul pe un ton înțelegător și o zbughi pe ușă afară.

   - Unde rămăsesem? se informă Fulk, imediat ce ușa s-a închis. Deși, cred că-i mai bine s-o iau de la început, nu crezi?

   Eleanor își ridică fața de pe umărul lui, iar privirile ei exprimau mai mult decât cuvintele. În loc să răspundă la întrebare, ea se ridică pe vârfuri și-l sărută aprins.

SFÂRȘIT