Revedere după ani, Betty Neels

 ..........................................

2-3

         Când slujba s-a terminat, Fulk a plecat cu familia MacDow, după ce a rugat-o pe Eleanor să-l însoțească.

   Imediat ce au fost destul de departe de urechile familiei, a întrebat-o cu seriozitate:

   - Nu ți s-a părut că Henry este oarecum schimbat?

   - Ah, ai observat și tu asta! exclamă ea, uitând de intenția inițială de a nu depăși limitele unei politeți reci. Crezi c-ar putea fi bolnav?

   - Nu știu exact, dar m-am gândit la ceva, cât am fost la biserică. Ce zici, crezi că părinții tăi ar accepta ca Henry să vină și să stea cu mine câteva săptămâni?

   Și, observându-i neliniștea din priviri, adăugă:

   - Nu, n-ai de ce să te alarmezi, nu cred c-ar fi pe moarte, din pricina vreunei obscure maladii. Dar vezi că băiatul acesta are o inteligență superioară vârstei sale și mă tem că se implică în prea multe lucruri care-l obosesc. Prin urmare, consider că o vacanță, departe de lecții și chiar de școală, i-ar face cât se poate de bine. O să fiu ca un părinte pentru el, dar o să-l las să hoinărească pe unde dorește. Ți-am spus că locuiesc la țară și o să-i găsesc o mulțime de activități care să-l distreze și să-l țină ocupat. Iar dacă, cumva, va dori să citească ceva, o să caut să-i dau doar lucruri ușoare, care să nu-i obosească prea mult creierașul.

   Aproape ajunseseră la casa familiei MacDow.

   - De ce faci asta? îl întrebă ea, dorindu-și, aproape imediat, să n-o fi făcut, deoarece nu suna prea delicat și, oricum, se presupunea că între ei doi ar exista relații cât se poate de prietenești.

   Fulk răspunse placid:

   - Îmi place copilul acesta.

   - Este o idee excelentă! se entuziasmă ea.

   Apoi, străduindu-se să găsească cuvintele cele mai potrivite, îl întrebă:

   - Mai locuiește cineva cu tine acolo?

   El zâmbi, oarecum în bătaie de joc:

   - Ei, tot nu te-ai săturat să-ți imaginezi că aș fi un individ periculos și... hm! Indecent?

   Ea încercă să dreagă lucrurile, dar el o întrerupse prompt:

   - Sigur că am o menajeră, o ființă excepțională, care o să-l îndoape pe Henry cu tot ce-i mai bun și încă vreo două persoane, care se ocupă de gospodărie, dar poți sta liniștită - Imogen nu va fi acolo. De fapt, sunt convins că asta te interesa de fapt, nu-i așa? Și, dacă-ți închipui că-mi aduc alte femei când ea nu-i cu mine, voi fi obligat să te dezamăgesc total - locuința mea poate rivaliza cu aceea a unui călugăr.

   - Nu știu de ce crezi că m-ar putea interesa viața ta particulară, rosti Eleanor demn.

   Își înălță capul, călcă pe o ridicătură de zăpadă înghețată și se întinse, cât era de lungă, pe neaua imaculată. El se aplecă repede și o ridică cu o singură mișcare.

   - Altă dată, să nu mai fii atât de încrezută, șopti el.

   Dar Eleanor nu mai apucă să-i răspundă, deoarece ajunseseră deja, iar doamna MacDow stătea, zâmbitoare, în cadrul ușii larg deschise.

   Învățătorul ședea într-un fotoliu, tras lângă foc și avea, alături de el, o pereche de cârje vechi. I-a salutat cât se poate de cordial și, când Eleanor și-a exprimat surprinderea de a-l găsi acolo, cu pipa în gură, îmbrăcat în haine de casă și cu un aer absolut liniștit și normal, el a izbucnit în râs și i-a spus că acestea erau rezultatele acțiunilor minunatului său doctor - van Hensum.

   - Ei, n-a fost chiar așa cum ar fi trebuit să fie, murmură Fulk. Cârjele astea sunt ca niște surcele rămase din secolul trecut, dar sper că o să-și facă cu succes datoria, până vom reuși să te transportăm la Durness. Acolo au să-ți facă radiografia și-ți vor pune piciorul în ghips și nu vei mai avea nevoie decât de un baston solid, pentru a putea face o plimbare după pofta inimii.

   După aceea, conversația a alunecat către un alt subiect - nefericita expediție din ajun.

   - Dacă nu veneați voi, cred că lucrurile ar fi luat o întorsătură foarte rea pentru noi toți, spuse domnul MacDow. Eram noi convinși că vor veni să ne caute, dar, dacă ar fi așteptat să se adune suficient de mulți bărbați, care să vină după noi, băieții n-ar mai fi fost în stare să se țină pe picioare, necum să coboare până în sat singuri. Ideea cu autobuzul a fost extraordinară, deși tot nu pricep cum de ați reușit să ajungeți până acolo, pe timpul acela.

   - Am avut, e drept, câteva momente extrem de dificile, recunoscu Fulk simplu. Din fericire, Eleanor era cu mine și s-a dovedit a fi o excelentă busolă de buzunar.

   Amândoi s-au întors spre Eleanor și ea se înroși sub privirile lor admirative.

   - Ei lucrurile n-au stat chiar așa, rosti Eleanor cu modestie. Eu n-aș fi fost capabilă să conduc autobuzul și, sunt convinsă, dacă bărbații din sat ar fi fost acasă și ar fi putut să se ducă să-i salveze pe copii, s-ar fi descurcat și ei tot atât de bine, sau poate chiar mai bine decât mine.

   - Lor nu le-ar fi trecut prin minte să ia autobuzul, declară învățătorul cu convingere. Oricum, i se adresă el lui Fulk, noi îți suntem îndatorați și nu prea cred că am putea face ceva pentru a ne putea exprima întreaga recunoștință. Să știi, însă, că ai reușit să-ți faci o mulțime de prieteni în satul nostru.

   - Mulțumesc. Acum, aș dori să discut cu dumneata ceva în legătură cu micul Henry. Am vorbit deja cu Eleanor, dar aș fi preferat să am opinia dumitale, înainte de a o informa pe doamna MacFarlane despre asta.

   Eleanor nu se putu opri de a-i admira tactul și inteligența.

   Domnul MacDow a fost total de acord că micul Henry era dotat cu o inteligență excepțională pentru vârsta lui.

   - Este un băiețel pe cinste, n-am nicio îndoială în această privință, dar citește prea mult, vrea să le știe pe toate și, sunt convins, astea îi creează o stare de oboseală care a început deja să iasă la iveală. Faptul că va lipsi câteva săptămâni de la școală nici măcar nu se va observa, la nivelul cunoștințelor acumulate de el. Și dacă spui că asta îi va face bine, eu n-am nimic împotriva absenței sale. Trebuie numai să discuți și cu tatăl lui, să vezi dacă este de acord.

   Pastorul nu avu niciun fel de obiecții, iar soția sa nu s-a sfiit să-și exprime încântarea.

   - Ce om minunat ești, Fulk! exclamă ea. Este exact ceea ce-i trebuie lui Henry. Căpșorul lui este înțesat cu probleme de algebră și de șah și cu altele din toate domeniile științei, și nimeni și nimic nu-l poate opri de la a înghiți, în disperare, conținutul tuturor cărților care-i cad în mână.

   Henry era în pod, șezând așa cum ședea de obicei Eleanor - pe podea, cu toți pisoii adunați în jurul lui, în vreme ce doamna Trot își savura prânzul.

   Când le-a auzit pașii pe scara de lemn, Henry a rostit, fără a se-ntoarce către ei:

   - Știam c-o să veniți. Sper că nu-i și pentru noi momentul să coborâm la masă.

   - Încă nu, dar nici mult nu mai este.

   Eleanor alese un măr, pe care i-l întinse lui Fulk. Apoi și-a luat și ea unul, și amândoi s-au așezat alături, pe același sac de cartofi. Un timp, au mestecat în liniște, până ce Fulk a început așa, într-o doară:

   - Ascultă, Henry, ce-ai zice dacă te-aș invita să stai cu mine în Olanda vreo câteva săptămâni?

   Un zâmbet fericit lumină chipul copilului.

   - Eu? Pe cuvântul tău de onoare? Numai eu? Oh, Fulk, asta-i ceva extraordinar! Nemaipomenit! Fantastic!

   Apoi, surâsul i-a dispărut ca prin farmec.

   - Da, dar ar trebui să am pașaport, nu? Chiar zilele trecute am citit ceva în legătură cu asta. Dar eu nu am așa ceva.

   - N-are nimic, vom rezolva și problema asta, doar că va trebui să mergem până la Glasgow în acest scop. Uite cum facem. Mâine o iau pe Eleanor cu mine și mergi și tu cu noi. Astfel, ne vom pe drum să facem toate formalitățile necesare. Bineînțeles, dacă drumul este liber și se poate circula pe el. O să te fotografiezi și o să mergem la Biroul de Pașapoarte să vedem ce se poate face, după care revenim și-ți faci bagajele, da?

   - Ce grozav!

   Henry se ridică și începu să danseze un fel de dans sălbatic, dar se opri brusc.

   - Dar ce-o să se-ntâmple cu pisoii?

   Se aplecă și-l luă în brațe pe cel mai mic și mai urât dintre ei.

   - Nimeni nu-l vrea pe Moggy.

   Eleanor simți cum ochii i se umpleau de lacrimi, în timp ce-și privea frățiorul, dispus să renunța la fericire pentru a rămâne cu pisoiașul cel slut. Emoția ei se amplifică, atunci când interveni Fulk:

   - Îl iau eu. Mai am un câine, iar menajera mea are un motan, dar cred că ne vom descurca perfect cu încă un pisoi în ogradă. Rămâne stabilit - Moggy merge cu noi.

   - Vorbești serios? Chiar vrei să faci asta, Fulk?

   - Desigur. Ador animalele de casă, și mai ales pisoii.

   Pe Eleanor o luă gura pe dinainte:

   - Și dacă Imogen nu va fi de aceeași părere și nu-l va vrea pe Moggy?

   - Draga mea, îi răspunse Fulk imediat, nu știi că îndrăgostiții sunt capabili de orice sacrificiu, pentru persoana pe care o iubesc?

   Observația a deprimat-o foarte mult. Poate că Imogen chiar era o ființă dulce, gata să-și sacrifice propriile sale dorințe doar pentru a-i fi pe plac lui Fulk, dar asta ar fi reprezentat un enorm inconvenient pentru ea, Eleanor, deoarece era aproape imposibil să-ți displacă o facă așa de scumpă, iar ea-și pusese în gând să n-o agreeze nicicum pe această Imogen.

   Întrucât toate acestea nu-i puteau fi relatate lui Fulk, ea se mulțumi să spună doar:

   - Ei, nu aveam de unde să știu așa ceva. Mă gândesc, însă, că nu este necesar să mă duci la Edinburgh mâine, mai ales că orașul nu-i în drumul vostru și șoselele....

   - Hei, ești nervoasă! Sunt convins că nu scurta noastră călătorie de ieri ți-a creat o asemenea stare. Vom merge prin Glasgow și, dacă va fi nevoie să ai așteptăm acolo până ce se va rezolva totul, te vom duce la spital și ne vom întoarce la treburile noastre după aceea.

   Fulk avea darul de a face ca totul să pară extrem de ușor și de accesibil, așa că ea nu mai avut contraargimente și-i acceptă propunerea.

   Drumurile fuseseră curățate, după cum i-a anunțat Fulk după ce a revenit de la Durness, unde-l dusese pe domnul MacDow să i se facă radiografia și să i se pună piciorul în ghips.

   Fulk a ajuns la casa parohială după ora 10, le-a povestit cum l-a dus și l-a adus pe învățător, după care i-a luat pe cei doi pasageri în mașina sa.

   S-au oprit să prânzească la Inverness, la Hotelul Gării, dar nici măcar aici Henry nu a dat dovadă de prea multă poftă de mâncare, deși părea foarte încântat de atmosfera și de diversitatea felurilor înșirate pe lista de bucate.

   La Galsgow, cât timp i-a așteptat pe Fulk și pe Henry să termine cu formalitățile pentru pașaport, Eleanor s-a apucat să-și întocmească o listă de lucruri pe care ar fi dorit să și le cumpere cândva. Tocmai când a ajuns la unele mai frivole, cei doi s-a întors și, după chipurile lor fericite și buna dispoziție pe care o afișau, ea și-a dat seama că totul mersese cât se poate de bine.

   - OK? i-a întrebat ea, totuși.

   - Perfect! exclamă Henry. A mers ca pe roate. Când ne-ntoarcem, trecem pe-aici și-l luăm.

   - Și când intenționați să faceți asta?

   În timp ce vorbea cu ei, foaia de hârtie i-a alunecat pe neobservate, așa că rămase foarte surprinsă când o văzu în mâna lui Fulk, care i-a și răspuns:

   - Poimâine... Da` ce-i asta? Să nu-mi spui că n-am voie s-o citesc, deoarece nu-i vorba de o scrisoare. Și-apoi, ar trebui să fii mai atentă cu lucrurile tale, nu să le semeni pretutindeni pe unde treci!

   - Am fost mirată că ați revenit așa repede, se scuză ea. Nu-i decât o listă și întinse mâna să ia foaia de hârtie dintre degetele lui.

   Dar Fulk a reținut-o și a-nceput să citească cu voce tare:

   - Sfinte Sisoe! O rochie Gina Fratini, o eșarfă Givenchy, un pulover Marks și Spenser, chicoti el, foarfecă chirurgicală, toate cărțile pe care mi le doresc, trandafiri de Crăciun. Mi se pare o listă rațional alcătuită, dar, pentru Dumnezeu, Eleanor, ce-i cu trandafirii ăia de Crăciun?

   Eleanor își lăsă ochii în jos și se înroși toată.

   - Ei, e una din prostioarele acelea... știi... Vreau să spun că, dacă cineva o să-mi aducă vreodată trandafiri, un braț încărcat de trandafiri nu așa, câțiva, înfășurați într-o foaie de celofan, în timp ce toate celelalte fete vor primi doar crini și crizanteme, o să-nțeleg că, pentru acea persoană eu reprezint ceva foarte important...

   Se opri brusc, deoarece el o privea într-un mod foarte curios.

   Henry care se plictisea vădit în acest timp, interveni în discuție, salvând-o:

   - Știi ce inteligent este Fulk? Noroc cu ideea lui de a-i cere tatei o scrisoare în care să-și exprime acordul ca eu să-l însoțesc în Olanda. Altfel, ar fi trebuit să ne întoarcem acasă și să venim din nou cu o asemenea scrisoare. Când o să fiu mare, mi-ar plăcea să fiu ca el!

   Au plecat, apoi, la Hotel Central, unde au luat ceaiul.

   Henry, care nu mai fusese niciodată într-un asemenea loc, privea cu ochi mari la candelabrele de cristal și la draperiile de catifea. Eleanor îl binecuvântă în gând pe Fulk pentru strălucita idee de a-l aduce aici pe frățiorul ei și încerca să se facă a nu observa totala lipsă de poftă de mâncare a acestuia din urmă.

   După aceea, au dus-o pe Eleanor la Edinburgh și au pierdut o mulțime de timp, deoarece Henry voia să afle totul: cum arată un spital, câți pacienți sunt internați acolo, câți oameni lucrează în această instituție, câte ore pe zi și pentru câți bani.

   - O să devin și eu un doctor de seamă, declară el serios. O să fiu ca Fulk. Sper să devin partenerul tău, prietene, imediat ce-mi voi termina studiile și-mi voi lua diploma.

   - Sunt convins că așa vor sta lucrurile, îi răspunse Fulk pe un ton grav. Și-acum, hai să ne luăm rămas bun de la Eleanor și s-o pornim spre casă, da? E un drum lung și, dacă vrei, întinde-te pe bancheta din spate, mai poți trage un somn bun.

   - Să dorm?! Nici vorbă de așa ceva! O să mă așez pe locul din față,  lângă tine, și o să mă uit la aparatura de bord, iar tu o să-mi explic fiecare lucru și...

   - Ești sigur că mai vrei să-l iei cu tine? interveni Eleanor, puțin temătoare de eventualitatea unui răspuns negativ din partea doctorului.

   - Absolut sigur, spuse Fulk zâmbitor și-i întinse mâna. Și să nu te obosești prea mult - ai nevoie și de odihnă.

   Spre uimirea ei, Fulk nu i-a spus „la revedere”, ci i-a lăsat doar valiza lângă prag, s-a întors, l-a cuprins pe Henry pe după umeri și a pornit cu el către mașină.

   Eleanor ar fi vrut să-i mai rețină, să-i mai întrebe ceva, dar și-a amintit că ei aveau de străbătut un drum destul de lung și că trebuiau să ajungă pe lumină. Așa că s-a întors și a intrat direct în clădire, fără a se uita în urma ei.

   A doua zi, Eleanor a fost într-o dispoziție extrem de proastă, fapt pe care l-a pus pe seama lungii călătorii cu automobilul, din ajun, ca și dificilei expediții pentru salvarea copiilor, prin ger și viscol. Desigur, proasta dispoziție putea fi determinată și de plecarea intempestivă a lui Fulk, care nici măcar nu catadicsise să-i spună „la revedere”, dar acesta era un motiv greu de admis chiar și față de ea însăși.

   Cu toate eforturile depuse, a rămas morocănoasă și a fost destul de argățoasă cu surorile de caritate, iar pacientele i s-au părut mai obositoare și mai greu de suportat ca oricând.

   După orele de program, în loc să coboare în camera asistentelor, să mai schimbe o vorbă cu colegele ei, Eleanor s-a retras în odaia sa, unde a rămas până ce foamea a determinat-o să se ducă la cină.

   În amestecul de glasuri care se auzeau din toate părțile, tăcerea ei a trecut aproape neobservată. Doar prietenele mai apropiate s-au mirat de comportamentul ei ciudat, dar l-au pus pe seama vreunei răceli sau a vreunei neînțelegeri familiale, intervenite în timpul sfârșitului de săptămână.

   În dimineața zilei următoare, Eleanor s-a simțit mai bine și a reușit să se autoconvingă că ea, o fată înzestrată cu rațiune și bun simț, nu avea niciun motiv să se necăjească de un lucru care nu avea, pentru ea, absolut nicio importanță. Prin urmare, s-a decis să fie amabilă și drăguță cu toată lumea, ceea ce i-a reușit de minune.

   La sfârșitul vizitei de dimineață, sir Arthur i-a spus, în timp ce-și sorbea cafeaua în biroul ei:

   - Pari cam obosită, soră. Se pare că nu-ți prea priește activitatea de curățire a zăpezii.

   - Activitatea de... Dar cum ați aflat despre asta, domnule? întrebă ea uluită.

   - Mi-a povestit van Hensum. Bănuiesc că te-a pus să muncești prea mult.

   - Nu, nici vorbă de așa ceva, sări ea în apărarea lui Fulk. De fapt, eu nici n-am făcut mare lucru. Doctorul van Hensum a fost cel care a făcut totul.

   - Hmmm.... ei, el a omis să-mi relateze ceva și despre propria sa activitate...

   Auzind asta, Eleanor s-a apucat să-i povestească interlocutorului său despre eroismul și abnegația acțiunilor lui Fulk în salvarea copiilor din satul ei.

   - Vedeți, deci, conchise ea, doctorul van Hensum a fost extraordinar!

   Sir Arthur zâmbi, în timp ce-și studia unghiile:

   - Ei, sigur, și mie mi s-a întâmplat să-l consider de nenumărate ori pe doctorul van Hensum... cum ai spus? Ah, da... extraordinar! Desigur, asta doar din punct de vedere strict profesional. Mulțumesc pentur cafea, soră.

   Și, după ce aruncă o privire rapidă pe cadranul ceasului său:

   - Doamne, s-a făcut chiar atât de târziu?!

   Sir Arthur porni iute către ușă, mormăind ceva despre cât de repede trece timpul și cum el este cel care ajunge ultimul peste tot.

   După ce-l conduse pe sir Arthur, Eleanor reveni în pavilionul ei și se apucă de treburile de rutină.

   Sigur, inima o îndemna mereu să se retragă într-un loc mai liniștit și să-și lase gândurile să zboare liber către Fulk, dar rațiunea se opunea de fiecare dată tentației. I-a trecut prin minte și că, poate, în drumul lor spre Olanda, Fulk și Henry se vor opri pe la ea puțin, dar și această idee i s-a părut irealizabilă, deoarece, după opinia ei, Fulk nu făcea nimic pentru bucuria celorlalți, ci numai și numai pentru propria sa plăcere. Neadevărul o făcu să se încrunte atât de tare, încât Bob Wise, doctorul de gardă, care tocmai intrase în pavilion, o întrebă cu teamă:

   - Ce s-a întâmplat, te-am supărat cumva, sau te-ncrunți din altă pricină?

   În dorința ei de a-l liniști era atâta patos, încât el îndrăzni s-o invite la film în seara aceea.

   Medicul Wise era un tânăr cu o înfățișare foarte plăcută și arăta ca un englez pur-sânge. Când venise aici prima oară, se simțea foarte înstrăinat și singur și Eleanor, gata oricând să-și ajute semenii, îi oferise prietenia și înțelegerea de care el avea atâta nevoie. De atunci, ieșeau uneori împreună și amândoi apreciau la superlativ serile petrecute astfel.

   Așa că ea acceptă și au fost amândoi la cinema, după care s-au oprit să bea o ceașcă de cafea într-o cafenea din apropiere, în timp ce el i-a relatat despre iubita lui Maureen, fata căreia îi ducea dorul neîncetat.

   Bob o cunoștea pe Maureen din copilărie și, după 2 ani, urma să se căsătorească cu ea. Ca de fiecare dată, Bob i-a povestit o mulțime de amănunte despre ceea ce el numea „cea mai minunată fată de pe pământ, din ceruri și din ape”, în vreme ce Eleanor se întreba cum o fi să iubești pe cineva toată viața și să ai certitudinea că, orice s-ar întâmpla, nimeni altcineva nu-i va putea locul?

   În dimineața următoare a fost atât de ocupată, încât nu s-a mai putut gândi la nimic altceva în afară de pacienții ei. A apucat să răsufle abia după ce a pornit într-o a doua rundă prin saloane, de data asta, însoțită de cea mai tânără soră din pavilion.

   Când au ajuns la patul doamnei Tremble, aceasta a prins să se plângă, ca de obicei, de unele lipsuri în ceea ce privește prospețimea hranei care le fusese oferită după masă. Dar și-a întrerupt brusc lamentațiile, exclamând veselă:

   - Ia te uită! Iar a venit doctorul acela bine făcut și amabil!

   Eleanor s-a străduit să nu se întoarcă pe loc să-i constate prezența, dar micuța ei însoțitoare a făcut-o și i-a șoptit, vizibil tulburată:

   - Vai, chiar că-i frumos! Dar... soră, am impresia că este foarte grăbit.

   Acum, ea nu mai putea să pretindă că nu știe că el se află acolo, așa că se întoarse și se îndreptă, cam înțepată, către el, în timp ce doamna Tremble striga în urma ei:

   - Nu uita, soră, după ce termini, revino să continuăm discuția despre salata de la prânz.

   Nesigură pe ceea ce ar fi trebuit să facă, cealaltă soră de caritate porni, încetișor, după ea.

   Fulk arbora o expresie aferată.

   - Scuză-mă, soră, că am intrat în pavilion fără a-ți cere permisiunea în prealabil, rosti el pe un ton protocolar. I-am pomenit despre asta lui sir Arthur, dar m-am gândit că nu trebuie să te deranjez, sunându-te. Să știi că noi suntem foarte grăbiți.

   - Noi?

   - Henry este aici și arde de nerăbdare să te vadă. Sper că n-ai nimic împotrivă. L-am lăsat în biroul tău.

   Apoi, privind surâzător către micuța soră de caritate:

   - N-ar putea domnișoara să supravegheze salonul câteva minute, timp în care tu ai putea să-ți iei rămas bun de la el?

   - Sigur că da. Soră Angus, voi lipsi puțin și te-aș ruga să-i iei temperatura domnișoarei Robertson.

   Au mers în tăcere până la biroul ei. Aici, Henry i-a sărit în gât, părând că se bucură foarte mult de întâlnirea cu sora sa. Fulk s-a transformat și el din doctorul serios și aferat, în tânărul vesel, simpatic și afabil, care-i plăcea ei atât de mult.

   - Vezi c-am avut dreptate? l-a întrebat el pe Henry. Nu mai seamănă deloc cu Eleanor, nu-i așa?

   Ea rămase țintuită-n loc, în timp ce ei o cercetau fără grabă.

   - Da, spuse fratele ei în cele din urmă. Ai avut dreptate - nu seamănă. Știi, Eleanor, mie îmi placi mai mult cu părul lăsat pe spate. Și-mi placi și mai mult, când te cațeri în copac sau când mergem împreună la pescuit deși, cu chestia aia caraghioasă pe cap, ai un aer mult mai oficial și mai important.

   A continuat, adresându-i-se lui Fulk:

   - Ție nu-ți place mai mult de ea la noi acasă, decât aici, la spital?

   - Ba da, chiar mult mai mult. Aerul acesta al ei mă înspăimântă - prea e perfectă și scrobită.

   Și, zâmbindu-i Eleanorei:

   - Abia acum observ că te-ai mai schimbat puțin, față de cum erai la 5 ani. În bine, vreau să spun. Dar, desigur, asta nu se referă și la caracterul tău.

   Ea vru să-i răspundă ceva tăios, dar el nu-i lăsă timp.

   - La drum, Henry! Băiatul abia așteaptă să ajungem la Hull. Ah, da... ar mai fi ceva. Henry vrea să știe când îți putem telefona, odată ajunși acasă.

   - Sunt liberă până mâine la ora 1. Veți  fi la Hull până atunci?

   - Dumnezeule! Sigur că da!

   Ea se aplecă și-l sărută pe Henry. Fulk, cu o privire jucăușă în ochi, o întrebă:

   - Nu merit și eu o sărutare?

   Și, până să se dezmeticească, el o sărută apăsat și pătimaș.

   După plecarea lor, Eleanor rămase vreme îndelungată cu ochii pironiți pe ușa pe care ieșiseră.

CAPITOLUL CINCI

   Henry i-a telefonat a doua zi și a anunțat-o cu respirația întretăiată că drumul a fost superb, tot așa și Panthera, și casa lui Fulk, iar lui Moggy nici nu-i păsa de câine, dimpotrivă, cei doi se înțeleg foarte bine și, desigur, și asta este ceva cât se poate de super!

   Eleanor a acceptat superlativul aplicat, în mod absolut, la toate minunile cu care se întâlnise frățiorul ei, dar a fost foarte dezamăgită deoarece acesta nu i-a povestit nimic despre Fulk, exceptând, bineînțeles, faptul că este un șofer excelent.

   Au urmat o mulțime de cărți poștale ilustrate, din care ea a desus că viața lui Henry este exact așa cum și-ar fi dorit-o oricare băiețel de vârsta lui.

   După aproximativ o săptămână, Henry a pomenit, vag, într-una din ilustratele sale, cum că simte o ușoară durere în gât. Informația fusese inserată cu măiestrie, între foarte succinta descriere a muzeului din Leeuwarden și aceea, și mai concisă, a fost unui fel de mâncare numit „poffertjes”, din care nu prea se-nțelegea mare lucru. Prin urmare, problema gâtului a trecut aproape neobservată de Eleanor.

   Doamna MacFarlane i-a scris că Fulk le-a telefonat de mai multe ori, pentru a le spune că Henry este într-o formă extraordinară și că poate n-ar fi rău să i se permită să mai rămână o vreme în Olanda, pentru a-l întâmpina acolo pe Sfântul Nicolae. Bineînțeles, părinți ei fuseseră de acord și amândoi nu mai încetau să-l ridice în slăvi pe minunatul Fulk.

   În seara aceea, Eleanor s-a dus la teatru cu doctorul Perry Maddon și a fost încântată de modul în care s-au desfășurat lucrurile. Piesa a fost amuzantă și, apoi, s-au dus să bea o cafea la Blue Bird și au venit pe jos până la spital, purtând o conversație lejeră și foarte relaxantă.

   Dar, când s-a băgat în pat și a stins lumina, Eleanor a avut un simțământ ciudat, de parcă urma să se întâmple o nenorocire.

   Neînțelegând ce-i putea genera asemenea temeri, ea începu să se gândească la fiecare dintre pacientele sale, dar trecerea în revistă a acestora, cu toate maladiile lor mai mult sau mai puțin grave, nu a putut-o lămuri deloc asupra acestor presentimente. Totul părea a merge pe făgașul normal, așa că ea stinse lumina și adormi, spunându-și că era vorba doar de o închipuire și-atât.

   Doar că lucrurile nu stăteau deloc astfel.
   A doua zi, când se afla în mijlocul unui salon, servind prânzul pentru pacientele sal,e mica soră care o însoțea a rostit bucuroasă:

   - Iar a venit!

   - Și cine mă rog, a venit iar? se răsti Eleanor. Sir Arthur? Unul dintre portari? Primarul în persoană?

   Sora a chicotit:

   - Domnul acela înalt și arătos, care a venit data trecută.

   Eleanor lăsă jos farfuria pe care o ținea în mână și se răsuci pe călcâie. În cadrul ușii stătea chiar Fulk, fără a scoate o vorbă. După un timp a spus, totuși:

   - Bună ziua, tuturor! Soră, pot să discut ceva cu dumneata?

   Glasul lui era calm, așa cum îi era și chipul, dar ea s-a repezit imediat către el.

   - S-a întâmplat ceva rău, a șoptit ea ca o constatare. Spune-mi, te rog, mai repede, despre ce este vorba? Henry, nu?

   Cu tonul liniștit, măsurat al unui perfect profesionist în arta lui Hypocrat, Fulk o anunță scurt:

   - Da, Henry. Are febră reumatică.

   Ea simți cum i se oprește respirația.

   - Mi-amintesc acum că mi-a scris într-o carte poștală că are dureri în gât... Și... este foarte bolnav?

   - Adică, dacă este condamnat să moară, draga mea? Nu, poți sta liniștită din acest punct de vedere. Sigur, este foarte bolnav, dar nu cred că este într-un pericol atât de mare. Știi bine că, dacă lucrurile ar fi stat altfel, nu l-aș fi lăsat singur.

   - Nu, sigur că nu. Iartă-mă, am spus o prostie. E la spital?

   - Bineînțeles că nu. E la mine acasă, cu două excelente surori de caritate, care au grijă de el. Doar că el te vrea pe tine.

   - Atunci, va trebui să mă duc la el. Aș putea să merg cu tine? Nu, sigur că nu. Tu, probabil, ai venit aici cu treburi, dar eu vreau să plec chiar în noaptea asta. Bănuiesc că cei de aici nu mă vor lăsa, dar eu tot o să plec. Totuși, ar trebui s-o sun pe mama mai întâi și tu, dacă n-ai nimic împotrivă, va trebui să-mi spui unde locuiești și...

   Fulk o prinse strâns de mână.

   - Liniștește-te, fetițo. Am venit special ca să te iau și să te duc la Henry. I-am anunțat deja pe părinții tăi și pe șeful tău. Poți să pleci imediat ce-ți instruiești subalternele în legătură cu ceea ce vor avea de făcut în lipsa ta. Eu o să mă duc la Tongue s-o iau pe Margaret. M-am gândit că, atunci când Henry se va simți mai bine, va dori s-o ia iarăși razna în toate direcțiile și să facă o mie de lucruri. Prin urmare, prezența lui Margaret va fi foarte necesară, pentru a-l distra pe micul nostru Henry și a-l face să suporte mai ușor șederea asta forțată în casă. Ea mă așteaptă deja și, pe drumul de-ntoarcere, trecem să te luăm și pe tine. Asta va fi peste câteva ore, timp suficient ca tu să-ți pregătești personalul și bagajele.

   Ea-l privi nedumerită:

   - Fulk, Tongue este la peste 150 de kilometri de aici. Chiar și cu mașina aia grozavă a ta, tot nu vei reuși să faci drumul dus-întors în doar câteva ore.

   - Sigur că nu, dar am un avion, care mă va duce până la Wick, unde James o va aduce pe Margaret și, amândoi, vom veni să te luăm.

   Eleanor îi zâmbi, profund emoționată:

   - Mulțumesc, Fulk! Te-ai gândit absolut la toate. Spune-mi, te rog, la ce oră trebuie să fiu gata și unde urmează să mă întâlnesc cu voi.

   - Bravo!

   Se uită la ceas.

   - Crezi că poți să termini toate pregătirile până la ora 5? Trimit un taxi, care te va duce la aeroport. Poate că vei fi nevoită să ne aștepți, deoarece nu prea știu la ce oră vom ajunge noi acolo. Fă-ți bagajele ca pentru vreo două săptămâni. Și nu uita să-ți iei pașaportul! La aeroport ne vei aștepta în sala unde sunt ghișeele de rezervări. OK?

   Eleanor dădu din cap.

   - Da. Oh, Fulk, ce om minunat ești! Nici nu știu cum să-ți mulțumesc pentru...

   - Du-te și termină-ți treburile, o întrerupse el, cu o umbră de surâs blajin.

   Peste vreo 4 ore, în timp ce ședea cuminte la aeroport, alături de unicul ei geamantan, Eleanor și-a lăsat gândurile s-o poarte către evenimentele acelei după-amieze.

   Desigur, totul se făcuse în grabă, dar fără nicio dificultate, grație eficientelor intervenții ale lui Fulk. Ea nu făcuse decât să-i urmeze sfaturile cu rigurozitate, străduindu-se să se abțină de la a-și face griji pentru Henry, îndreptându-și atenția către lucrurile obișnuite - cu ce să se îmbrace și ce să ia cu ea în valiză.

   Până la urmă, luase cât mai puțin posibil și-și pusese paltonul ei călduros, din tweed, peste o rochie verde din jerse. Și, deoarece era foarte frig și, probabil, în Olanda urma să fie o temperatură și mai scăzută, își pusese pe cap căciulița de blană și-și vârâse mâinile în niște mănuși îmblănite, pe care le cumpărase cu câteva zile-n urmă.

   Arăta, într-adevăr, foarte bine și mai mulți bărbați, care au trecut pe lângă ea, nu s-au putut abține de la a întoarce capu, pentru a o mai vedea o dată. Dar ea nu-și dădea seama de nimic, așa cum nu-și dădea seama nici de faptul că Fulk venise deja și o privirea admirativ de la distanță.

   La un moment dat s-a simțit urmărită și a ridicat ochii. Zărindu-l, Eleanor a simțit o mare ușurare și sângele i-a colorat ușor chipul palid.

   Fulk s-a apropiat și a întrebat-o:

   - Aștepți de mult? Margaret a rămas în avion. Mergem?

   Glasul lui suna auster și protocolar, de parcă prezența ei acolo nu i-ar fi fost tocmai pe plac. Poate că așa era dar nu era momentul să despice firul în patru. Acum, singura ființă importată pe întreaga planetă era Henry.

   Eleanor merse cu Fulk pentru a îndeplini toate formalitățile necesare și află, astfel, că el închiriase un avion pentru a le duce în Olanda. Probabil îl costase o avere, se gândi ea.

   Margaret îi aștepta cu nerăbdare și, de cum a zărit-o, a început să-i înșire o mulțime de instrucțiuni din partea părinților și să se intereseze de starea lui Henry, ciripind fără încetare, emoționată li încântată de o aemenea călătorie.

   - Norocul meu că am rămas cu pașaportul la mine, după ce am făcut excursia aceea cu școala. Ah, să nu uit. Am în buzunar o scrisoare de la mama. Nici nu știi ce de griji își mai face! Dar tot ea zice că, cu tine și cu Fulk alături, Henry se va însănătoși cu siguranță. Vai, uite! Am început să ne mișcăm!

   Abia când au început să zboare și Margaret s-a întors să privească afară, Eleanor a reușit să-și adune gândurile și a realizat ce însemnase pentru Fulk acea călătorie - cheltuieli imense și o mulțime de timp consumat pentru a rezolva toate problemele. Și ea știa că doctorii nu dispun de prea mult timp, nici măcar pentru a-și trăi cum se cuvine propria viață.

   Eleanor s-a lăsat cuprinsă de somn și s-a trezit abia când avionul era gata să aterizeze la aeroportul Eelde, ceva mai la sud de Groningen. Aici, ea și Margaret au fost conduse de Fulk la Biroul Vamal, după care au fost invitate să se suie în Panthera care-i aștepta la aeroport.

   Pe drum, Margaret a început să se plângă de foame și de somn, iar Fulk i-a răspuns pe un ton cald și mângâietor că peste foarte puțină vreme va avea tot ce-și dorește.

   - Locuiești în Groningen? l-a întrebat Eleanor. E departe de-aici?

   - Zece kilometri, dar noi vom trece doar pe la marginea orașului. Casa mea este la 8 kilometri de Groningen, mai la nord de-aici.

   Exprimarea concisă și rece a determinat-o să conchidă că el este de părere că i-a furnizat toate informațiile necesare și că, astfel, convorbirea lor se încheiase pentru moment.

   Noaptea era foarte întunecată și ea nu reușea să zărească mare lucru, cu toată lumina emisă de farurile puternice ale automobilului. A remarcat, totuși, ferestrele luminate ale unor case mai înalte și, foarte curând, a observat că mașina părăsește străzile și intră pe un drum de țară.

   Intrigată și curioasă, nu s-a putut abține și l-a întrebat pe Fulk:

   - Cum se numește satul în care locuiești?

   - Eu nu locuiesc într-un sat. Localitatea rurală cea mai apropiată de mine se numește Ezingum.

   Din nou, tonul lui părea sâcâit și tăios, așa că Eleanor s-a cufundat iarăși în tăcere și și-a întors privirile către fereastră.

   Renunțase să-și mai facă inimă rea din pricina atitudinii lui când, spre surprinderea ei, Fulk rosti liniștit:

   - Aproape că am ajuns acasă.

   A intrat cu mașina pe o alee, dar parcă nu era chiar o alee, deoarece, după cum se zărea chiar și prin întunericul nopții, era străjuită de două porți mari din fier forjat. Au cotit și, pentru prima oară în viața ei, Eleanor a văzut minunata casă a lui Fulk.

   Sigur, Henry îi scrisese de vreo două ori despre ea, spunând că ar fi o casă drăguță și confortabilă, ceea ce a făcut-o pe Eleanor să-și închipuie că era vorba despre vreo vilă cochetă, în cartierul rezidențial al orașului. Dar portalul măreț prin care intraseră și marele număr de ferestre luminate au făcut-o să înțeleagă că această clădire impozantă este cu mult mai mare decât o viluță elegantă din oraș.

   Chiar și acum, noaptea, se vedea clar că este vorba de o clădire mare și solidă - casa parohială, în care locuia cu familia ei, probabil că era cam cât holul enorm al acesteia.

   A trezit-o pe Margaret și au coborât din mașină, după ce Fulk le-a deschis portiera și le-a salutat solemn cu cuvintele:

   - Bine aț venit la Huys Hensum!

   Apoi, le-a condus către ușa deschisă, în cadrul căreia se afla o femeie rotundă, albă și pufoasă ca o gălușcă.

   - Juffrouw Witsma, o prezentă Fulk, după care au intrat cu toții în casă.

   Urmărind înaintarea secundarului pe cadranul ceasului ei, Eleanor i-a luat pulsul lui Henry. Apoi, i-a vârât termometrul sub brațul slăbuț și i-a ascultat ritmul respirației. Febra se mai ridicase puțin, față de cât fusese ultima oară.

   Ea se aplecă și se uită îngrijorată la fețișoara lui palidă. Acum adormise și ea se lăsă în fotoliu, dându-și frâu liber gândurilor.

   Părerile sale despre calitățile profesionale alui lui Fulk se schimbaseră foarte mult, chiar din prima clipă, când dăduse cu ochii de casa acestuia. Își închipuise ea că doctorul van Hensum este un medic bun și cu anumite succese în activitatea sa, dar acum înțelegea că el este cu mult mai mult decât atât.

   Casa era, într-adevăr, un magnific edificiu, superb mobilat. Covoarele, candelabrele, fotoliile, toate fuseseră alese cu grijă și gust și, deși încăperile erau foarte mari, erau calde și primitoare și te făceau să te simți bine acolo.

   Camera lui Henry era foarte frumoasă și luminoasă. Căminul era construit din cahle albe și albastre iar lângă el era o măsuță de jocuri, pe care se afla un puzzle pe jumătate rezolvat. Alături de pătuțul lui Henry, cu tăbliile delicat sculptate, se afla un fotoliu comod, în care ședea ea în clipa de față.

   Fulk spusese că ea urma să ocupe camera vecină, legată printr-o ușă de dormitorul lui Henry. Dar Eleanor a preferat să rămână lângă frățiorul ei, pentru a-i supraveghea, astfel, toate reacțiile.

   Fulk, nemulțumit de decizia ei de a nu se mișca de lângă pătuțul lui Henry, s-a oferit să-l supravegheze personal, în timp ce Eleanor va coborî la masă sau va încerca să doarmă puțin.

   Când s-a dus în dormitorul lui Margaret, aceasta era cât se poate de veselă și emoționată.

   - Imaginează-ți, Eleanor, Fulk mi-a pus la dispoziție o fată, care să mă ajute la despachetat! Și alături se află o baie - numai și numai a mea! Iar de cameră, ce să mai vorbesc! Uită-te și tu ce minunată este!

   Era cu adevărat încântătoare - în roz și alb, cu draperii pe care erau împrăștiați trandafiri delicați.

   Eleanor admiră decorul, o sărută pe Margaret și-i ură noapte bună.

   Când a coborât, a fost întâmpinată de menajeră, care a invitat-o în sufrageria mobilată cu piese de mahon, excelente pentru a face succesul unui muzeu, dacă ar fi fost expuse acolo.

   Juffrouw Witsma i-a servit cina, formată dintr-o supă ușoară, un sufle de șuncă, pufos și delicios și mere coapte cu cremă de vanilie.

   După ce a terminat de mâncat, menajera, cu o expresie ușor mirată, i-a adus o tavă pe care se afla o ceașcă de ceai, o zaharniță și un ceainic.

   Imediat ce și-a băut ceaiul, Eleanor a urcat iarăși în camera lui Henry. Se simțea mult mai bine acum și Fulk, observând-o, o întrebă vesel:

   - Te-ai mai înviorat? Ai băut și ceai?

   - Da, mulțumesc. Spune-mi, voi, aici, obișnuiți să beți ceai după masa de seară?

   - Ei, nu prea, dar m-am gândit că o să-ți placă și am rugat-o pe menajeră să-ți pregătească niște ceai, după cea mai bună rețetă englezească.

   - Îți sunt foarte recunoscătoare pentru tot, rosti ea cu căldură-n glas.

   - Știi cum se spune - și cel mai rău individ are în el o fărâmă de bine, spuse el pe un ton ironic și începu să-i vorbească despre Henry. Mi se pare că este ceva mai bine. Toată problema, pentru noi, este să avem grijă de el și să-l facem să se odihnească cât mai mult. Restul va fi realizat prin acțiunea antibioticelor.

   Fulk s-a ridicat și s-a îndreptat înspre ușă.

   - Vezi că, lângă pat, este un clopoțel. Dacă ai nevoie de ceva - sună, mai zise el și ieși, înainte ca ea să mai poată scoate vreun cuvânt.

   Când s-a trezit, peste vreo două ceasuri, Henry continua să doarmă liniștit. La celălalt capăt al patului, în picioare, era Fulk, îmbrăcat într-un magnific halat de casă și o privea zâmbitor.

   Încercând să-și alunge somnolența, Eleanor mormăi abia inteligibil:

   - Cred c-am adormit.... era ora 3 când...

   - Du-te și te culcă, îi șopti Fulk cu o amabilitate destul de protocolară, dar care nu lăsa loc nesupunerii. Rămân eu aici, pentru vreo oră-două.

   Eleanor nu-și putu reține un căscat. Să se întinsă într-un pat! Doamne, ce rai o aștepta! Și, cu Fulk aici, supraveghindu-l pe Henry, toate grijile ei pot să dispară pentru moment! Grozav! Dar bucuria i-a fost oprită de glasul rațiunii.

   A încercat să se împotrivească invitației atât de tentante:

   - Nu, nu pot face așa ceva. Ai spus chiar tu că trebuie să te duci la Groningen în dimineața asta și...

   - Pot să mă duc și mai târziu. Ascultă-mă, Eleanor, fă cum îți spun eu. Extenuată, nu-i vei fi nimănui de folos, știi bine.

   Sigur, nu era cel mai delicat mod de a rezolva lucrurile, dar el avea dreptate. Prin urmare, ea s-a ridicat și a rostit vag:

   - Bine... Dar să mă trezești. Dacă dorm vreo două ore, o să fiu foarte odihnită și...

   Văzând că el nici măcar nu se uită la ea, Eleanor s-a retras în camera ei, unde s-a vârât imediat în așternut și a adormit pe loc, gândindu-se la Henry, la Fulk și la faptul că uitase să-și ea cu ea niște batiste...

CAPITOLUL ȘASE

   Când s-a trezit, Eleanor a zări lângă patul ei o fată cu chipul rumen și proaspăt, care ținea în mână o tavă plină cu farfurioare, ceșcuțe și ceainice.

   Când văzu că Eleanor vrea să se ridice, fata a zâmbit și i-a așezat tava pe genunchi. Apoi, s-a îndreptat cu pas ușor spre fereastră și a tras draperiile lungi din brocart, a rostit ceva cu glas moale și mângâietor și a ieșit.

   Abia atunci i s-a risipit somnul lui Eleanor. Ea realiză că era deja dimineață, chiar dacă una cenușie, și se uită la ceasul montat în porțelan de Sevres, de pe noptieră. Era ora 8 și jumătate.

   Sări din pat și, cu halatul descheiat și picioarele goale, năvăli în încăperea vecină.

   Fulk rămăsese în exact aceeași poziție în care-l lăsase ea, doar că, pretutindeni în jurul fotoliului, zăceau foi scrise, ceea ce indica faptul că el lucrase în tot acel timp. Pe o măsuță era o tavă cu o ceașcă și o cafetieră. În toată camera plutea o aromă ademenitoare. Henry dormea.

   Fulk își întoarse privirile spre ea. Expresia lui ironică ar fi înfuriat-o oricând altă dată, dar acum gândul îi stătea la altele.

   - De ce nu m-ai trezit? în întrebă ea, cu o șoaptă șuierată.

   Sprâncenele lui s-au ridicat, arătând un fel de uimire amuzată.

   - Ți-a adus Tekla micul dejun?

   - Da, mi l-a adus, spuse ea înțepată și rosti un „mulțumesc” politicos și rece. Dar este ora 8 și jumătate.

   Fulk arăta foarte obosit, dar poate că asta se datora și faptului că nu se bărbierise încă.

   - Trebuie să te duci la Groningen, îi aminti ea.

   - Vai, ce plictisitoare a devenit remarca asta, Eleanor!

   Glasul lui era moale și catifelat, dar privirile continuau să-i fie ironice.

   - Sunt perfect capabil să mă ocup singur de organizarea timpului meu, fără ajutorul altcuiva și, oricum, în momentul acesta tu nu ești nimic altceva decât o piedică pentru ceea ce trebuie eu să fac. Du-te și mănâncă-ți micul dejun. Apoi spală-te și pune ceva pe tine. Ai o jumătate de oră.

   Pe chipul lui se putea citi clar care-i era opinia în legătură cu aspectul ei exterior din momentul acesta. Fulk se întoarse la locul lui, oprindu-se doar pentru a o informa:

   - Henry a dormit bine. Înainte de a pleca, vom discuta împreună despre tratamentul ce-i va fi administrat în continuare.

   Eleanor își mușcă buzele și-și ținu respirația, pentru a nu izbucni în lacrimi, ca un copil necăjit.

   Fulk o ajunse din urmă și o prinse de umeri:

   - De ce trebuie să arăți astfel?

   - Cum? întrebă ea nedumerită.

   - Așa cum arătai când erai micuță și eu nu te lăsam să te cațeri în copaci.

   O scutură ușor și continuă:

   - N-am crezut niciodată că...

   Dar ceva l-a determinat să se oprească și să rostească cu un glas total diferit:

   - Iartă-mă, Eleanor. N-am niciun drept să-ți vorbesc în felul acesta. Ai fost extraordinară! Te-am luat pe nepusă masă, te-am cărat până aici și te-am lăsat să-ți petreci o bună parte din noapte veghind la căpătâiul lui Henry.

   Se aplecă și o sărută ușor pe obraz.

   - Și-acum, Eleanor, du-te, te rog, să mănânci, să te speli și să te îmbraci ca lumea.

   - Cred că și tu ești foarte obosit și mai ai o zi întreagă de lucru înaintea ta. Fulk, ai fost atât de bun cu noi și... Uf! Cred că te-am plictisit, tot repetând asta! Dar n-am să reușesc niciodată să-ți exprima întreaga mea recunoștință.

   Și adăugă pe un ton timid:

   - Știi, te-ai schimbat mult.

   - Amândoi ne-am schimbat. Ba nu, nu-i adevărat, tu nu te-ai schimbat niciun pic!

   După ce-și mâncă în grabă micul dejun, Eleanor se spălă, se îmbrăcă cu o fustă și un pulover, își pieptănă frumos părul și se întoarse în camera lui Henry, unde o aștepta Fulk.

   - Revin peste o jumătate de oră, spuse el din ușă și adăugă: Nu te-ai machiat și arăți mult mai bine așa.

   Eleanor rămase cu ochii pe ușa care se-nchisese în urma lui, neștiind ce să creadă.

   Norocul ei, că peste câteva secunde se trezi Henry și rosti cu o voce slabă:

   - Vai, ce sete îmi este!

   Ea i-a dat să bea, l-a convins să-și ia medicamentele, i-a luat temperatura și pulsul și l-a spălat pe față și pe mâini. L-a mângâiat și l-a întrebat cu glas moale:

   - Te mai doare, dragul meu?

   Henry dădu din cap:

   - Puțin, dar cred că mă simt mai bine. Când vine Fulk?

   - Curând. El a stat aici, lângă tine, câteva ore, în timp ce eu am dormit. Și asta, deși trebuie să se ducă și la spital în această dimineață.

   Henry închise ochii:

   - E... super! șopti el. Acum sunt absolut sigur că, atunci când o să fiu mare, mă fac doctor. O să fiu ca Fulk - foarte deștept, și foarte bun, și foarte drăguț, și...

   - Da, dragul meu, îl întrerupse ea zâmbind. Și-acum, taci puțin din gură, ca să te pot spăla pe dinți. Nu, nu poți face tu asta. Sunt convinsă că Fulk ți-a spus că, dacă vrei să te faci bine mai repede, trebuie să stai foarte liniștit. Știu că-i extrem de plictisitor, dar peste câteva zile vei putea să te ridici. Vrei să-ți spun un secret? Cu noi a venit și Margaret, care va fi aici în curând. Iar când tu te vei mai însănătoși, o să jucați cărți împreună.

   Henry zâmbi:

   - Și tu o să-mi citești, da?

   - Sigur că da. Mă întreb dacă putem găsi pe-aici vreo carte în limba engleză?

   - Sunt o mulțime jos, în bibliotecă. Fulk mi-a dat voie să iau de-acolo orice carte vreau, cu condiția să le pun la loc, imediat ce le-am citit. În plus, mi-a dăruit câteva cărți pe care le-a cumpărat de la Groningen special pentru mine.

   - Splendid! Le vom răsfoi mai târziu. Acum, însă, va trebui să bei puțin lapte.

   Fulk reveni peste câteva minute. Îmbrăcat fără niciun cusur și proaspăt bărbierit, arăta superb și-i dispăruse orice urmă de oboseală de pe chip.

   Și-a consultat pacientul și a rostit cu satisfacție-n glas:

   - Încă două zile cu antibiotice și te vei simți mult mai bine! Desigur, asta nu înseamnă că poți să cobor din pat, deoarece odihna este un element foarte important pentru tine, chiar dacă tu consideri că nu-i decât pierdere de timp. Prin urmare, o vei asculta pe Eleanor și vei face tot ce-ți spune ea. Clar, bătrâne?

   Îi aruncă o privire rapidă Eleanorei, care murmură ceva care semăna cu o aprobare.

   - Perfect, deoarece antibioticele au un efect fantastic în febra reumatică. Ele îl fac pe pacient să se simtă atât de bine, încât apare pericolul ca acesta să se dea jos din pat prea curând, ceea ce ar avea repercursiuni nedorite asupra inimii lui.

   - De ce? întrebă Henry.

   - Ei, dat fiind că ai de gând să te faci medic, ai tot dreptul să cunoști motivele pentru care ești obligat să rămâi culcat și să-i lași pe alții să facă totul pentru tine. O să-ți explic pe larg dar nu acum, deoarece mi-ar lua prea mult timp, iar eu trebuie să plec la spital în mai puțin de 5 minute.

   După plecarea lui, Eleanor se gândi să le dea un telefon părinților ei.

   - Henry se simte mult mai bine, se grăbi ea să-și liniștească mama, știind că acesta-i principalul lucru pe care mama sa dorea să-l audă.

   Apoi, după ce o asigură că totul va fi perfect, o lăsă pe Margaret să continue conversația, iar ea se grăbi să urce.

   Frățiorul ei dormea liniștit și ea își spuse că, imediat după ce el se va trezi și îi va administra medicamentele necesare, se va pregăti pentru noapte și se va culca fără să mai întârzie niciun moment.

   Descoperind că, în caz de necesitate, n-ar fi știut de unde să-l ia pe Fulk, s-a ridicat pentru a se duce jos s-o întrebe pe Margaret. Dar ochii i-au căzut pe una dintre cărțile aduse pentru Henry - „Vântul prin sălcii” - și a remarcat că, dintre filele acestuia, se ițea o hârtiuță albă. Era un bilețel pe care era scris numărul de telefon la care putea fi găsit Fulk. Era vorba de hotelul Atlanta din Groningen.

   „Nu ezita să mă cauți, în caz că ești îngrijorată de ceva. Dacă nu mai sunt la hotel, sună la numărul acesta.”

   Urma un număr scris foarte clar, pentru ca ea să nu poată face nicio greșeală.

   Misiva avea un caracter foarte oficial, dar o reciti cu o oarecare plăcere, întrebându-se, în gând, al cui o fi cel de-al doilea număr. Tot ce putea afirma cu siguranță era că nu putea fi vorba de telefonul de la spital, deoarece acesta-i fusese comunicat chiar din prima zi a sosirii sale aici.

   Henry a adormit abia după miezul noții.

   Cum Margaret trecuse deja pe la ea să-i spună noapte bună, Eleanor s-a decis să facă o baie și să se pregătească de culcare, ceea ce și făcu în mare viteză, lăsându-și ușa deschisă, pentru a auzi ce se petrece în încăperea vecină.

   După ce-și termină pregătirile, Eleanor se uită la ceas și hotărî să mai stea alături de pătuțul frățiorului ei până la ora 1 și-și căută ceva de citit. Cum, mai devreme, se aprovizionase doar cu cărți pentru copii, deschise „Vântul prin sălcii” și se instală comod în fotoliu.

   Glasul argintiu al ceasului de pe cămin i-a amintit că trebuie să se ducă la culcare.
   S-a mai aplecat o dată peste copilul adormit, constatând că acesta are un somn profund și liniștit și, în momentul în care voia să se-ndrepte către propriul său dormitor, îl auzi pe Fulk șoptindu-i din ușă:

   - Încă nu te-ai culcat? Știi bine că în noaptea asta Henry nu are nevoie de supraveghere continuă. Situația lui s-a îmbunătățit considerabil.

   Ea încercă să se uite la el printre șuvițele de păr, pe care nu se mai catadicsise să și le împletească. Îl văzu cum stătea sprijinit în cadrul ușii, extrem de elegant și cu o privire nu prea prietenoasă.

   Murmură, scuzându-se:

   - Știu... Mă duc chiar acum să mă culc. Am început să citesc și nu m-am uitat la ceas și...

   El traversă încăperea și-i luă cartea din mână.

   - Ia te uită! Povești de adormit copiii. Nu crezi că ești cam bătrâioară pentru așa ceva?

   - I-am citit din ea lui Henry și-apoi, nu văd ce legătură are asta cu vârsta cuiva, izbucni ea furioasă. De fapt, cartea aceasta îți aparține.

   - Da, dar eu sunt convins că am depășit vârsta asta.

   - Păcat, deși, din câte-mi amintesc, nu prea cred că ți-ar fi plăcut nici măcar pe vremea când nu erai decât un băiețel răsfățat.

   - Vrei să spui că acest regretabil caracter al meu s-a format încă din fragedă copilărie? o întrebă el cu un fel de rânjet.

   Eleanor își aminti că se află în casa lui, și că el îi salvase pe copiii din satul ei de la moarte, iar acum se ocupa cu mare atenție și dăruire de fratele ei, și-și mușcă buzele.

   - Oh, Fulk, crede-mă, nu asta am vrut să spun. Bănuiesc că sunt foarte obosită și că am, cu-adevărat, o limbă prea ascuțită și că... noi nu vom putea fi niciodată de acord asupra vreunui lucru.

   - De ce?

   - Vezi tu, stilul nostru de viață este foarte diferit și tu ai toate astea...

   Își flutură mâna înspre cele patru colțuri ale camerei.

   - Iar eu... eu nu-s decât o biată fată de la țară, căreia îi place să stea în pod, s-o mângâie pe doamna Trot... și...

   Se întrerupse, înțelegând că nu face decât să înșire o mulțime de prostii fără niciun sens.

   - Oricine poate să se bucure de tot ceea ce-i mai bun din ambele lumi, nu crezi?

   - Ce vrei să spui cu asta? șopti ea.

   - Las-o baltă acum. Henry a dormit toată seara?

   - Da. Dar foarte liniștit. Crezi că s-ar mai putea trezi până mâine dimineață?

   - Nu prea cred, deoarece antibioticele și-au făcut efectul. Dar mâine va trebui să ne unim forțele pentru a-l putea ține în continuare în pat.

   Zâmbetul lui era cald și luminos, ceea ce o încurajă să-l întrebe:

   - Cum a fost seara? Sper că te-ai distrat bine.

   - Nnnu prea... Imogen este plecată și am vorbit mai mult cu mama ei, care i-a urat lui Henry însănătoșire grabnică.

   - Drăguț din partea ei.

   Eleanor se opri, apoi își făcu curaj și spuse:

   - Ți-e tare dor de Imogen, nu-i așa?

   Fără a-i răspunde la întrebare, el se răsuci pe călcâie, șopti un grăbit „noapte bună” și ieși.

   Nedumerită, Eleanor se duse în camera ei și se culcă. Oboseala de peste zi o făcu să adoarmă pe loc.

CAPITOLUL ȘAPTE

   Fulk avusese perfectă dreptate - Henry s-a trezit în dimineața următoare atât de înviorat, încât a dorit să se dea imediat jos din pat.

   Eleanor încerca să-l convingă cu blândețe că nu a sosit încă momentul pentru asemenea escapade. În clipa aceea intră Fulk, exclamând vesel:

   - Bravo! Văd că începi să te-nsănătoșești, băiete. Eleanor, du-te să mănânci, în vreme ce eu o să-i explic lui Henry de ce este necesar să mai rămână câtva timp în pat.

   Apoi, o întrebă direct:

   - Ai dormit bine? Perfect. Eu am mâncat deja și pot să mai stau un ceas acasă. Prin urmare, mănâncă în liniște, n-ai de ce să te grăbești.

   Margaret o prinse din urmă pe scări și o apucă de mână.

   - Totul este așa de mare și de elegant aici! exclamă ea. Dar lui Fulk nu prea pare să-i pese de asta, nu crezi?

   - Ei, bănuiesc că, atunci când locuiești într-un asemenea palat de cât te știi, te obișnuiești cu stilul de viață. Pentru el, acesta-i căminul lui, așa cum pentru noi este micuța casă parohială.

   - Fulk zicea că Henry se simte mai bine și că, dacă te voi ruga frumos, s-ar putea să mă lași să mă duc la el ceva mai târziu. Mă lași?

   Ajunseră amândouă în mica încăpere, unde se servea micul dejun și s-au așezat la masă.

   - Înainte de a te-ntâlni, spuse Margaret, am fost în bucătărie să-l văd pe Moggy. Stă acolo, cu Juffrouw Witsma și se joacă cu pisica ei. Dimineața însă vine întotdeauna aici și mănâncă cu Fulk.

   Eleanor o privi uimită. Fulk era foarte ocupat. Cu toate astea, se străduia să-l facă pe Moggy să se simtă bine și-i oferea tovărășie în puținul său timp liber.

   - Chiar așa? Ce drăguț din partea lui. Un om atât de prins cu diferite probleme...

   - Sigur că-i prins cu diferite probleme, dar chiar și seara, când revine de la spital, îl ia pe Moggy cu el.

   Au mâncat fără grabă, în timp ce discutau modalitățile de a-l distra pe Henry, în perioada în care va fi obligat să rămână în pat.

   - Cărți, declară Margaret cu emfază. Îi place la nebunie să joace cărți.

   - Doar că trebuie să avem grijă să se nu enerveze prea tare. Mai sunt și alte jocuri - dame sau Ludo...

   - Eleanor, Ludo este un joc pentru copii mici!

   - Dar, draga mea, Henry este un copil.

   - Da, știu asta, dar este foarte avansat pentru vârsta lui. Știi, de iarna trecută a început să joace șah cu tata.

   - Dumnezeule! Ce zici de Monopoly? Era un joc foarte bun, dar s-ar putea să-l obosească. Oricum, cred că-i mai bine să-l întreb și pe Fulk despre asta.

   Dar n-a avut ocazia s-o facă deoarece, atunci când s-a dus sus, Fulk s-a mărginit la rolul său de medic și n-a făcut decât să-i ea instrucțiunile necesare pentru ziua respectivă. Purtarea lui rece și distantă i-a spulberat orice urmă de curaj și n-a reușit decât să-i răspundă cu „da” și „nu” la toate întrebările.

   Ziua trecea în liniște, iar starea lui Henry era vizibil îmbunătățită, ceea ce i-a permit lui Eleanor să coboare în parc, pentru a lua puțin aer și a-și dezmorți oasele.

   Când a revenit, după vreo jumătate de oră, în fața casei era parcat un Mercedes ultimul tip, scânteind din toate părțile cromate, foarte bine lustruite, ceea ce, după opinia ei, îi conferea o notă de vulgaritate.

   Eleanor se gândi că o fi, probabil, al tatălui Herminei, deși Margaret nu-i pomenise nimic despre vreo probabilă vizită a prietenei sale.

   Imediat ce ajunse în vestibul, Eleanor își scoase cizmele care se umpluseră de noroi și, cu ele în mână, cu părul cam ciufulit, îngânând un cântecel din repertoriul de școală al lui Henry, porni să urce scara, către camera lui.

   Exact în momentul în care a pus piciorul desculț pe prima treaptă, ușa salonului s-a deschis și, în cadrul ei, s-a ivit o doamnă de vârstă mijlocie, impozantă atât prin dimensiuni, cât și prn îmbrăcămintea sa elegantă.

   - Ești sora de caritate? întrebă ea cu glas poruncitor.

   - Da. Doriți să vorbiți cu mine?

   Doamna s-a apropiat de ea.

   - Știi cine sunt eu?

   - Nu... nu cred... Ar trebui să știu?

   - Profesorul nu ți-a spus?

   - Profesorul? Care profesor? Ah, vă referiți la Fulk?

   Zâmbetul lui Eleanor se lovi de privirea de gheață a doamnei din fața ei.

   - Eu, rosti doamna apăsat, sunt viitoarea soacră a profesorului.

   Eleanor se opri la timp pentru a nu exclama: „Sărmanul Fulk!” și murmură un politicos „Îmi pare bine!”

   Cu siguranță Imogen nu moștenise nimic de la această femeie îngrozitoare, iar Fulk o iubește, probabil, foarte mult pe logodnica sa, dacă reușește să se-nțeleagă cu mama ei.

   Continuă, pe același ton politicos:

   - Mulțumesc pentru urările de bine pe care i le-ați transmis frățiorului meu. Acum, el se simte mult mai bine și nouă ni s-a luat o piatră de pe inimă.

   Mama lui Imogen își înclină coafura foarte corectă și zise:

   - Mă bucur să aud asta. Trebuie să spun că nu arăți nici pe departe așa cum mi te-am imaginat.

   Ochii ei reci o examinară pe Eleanor care se simți, cumva, obligată să-i răspundă:

   - Ei, arăt mult mai bine în uniformă. Acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să mă duc la fratele meu. Bănuiesc că-l așteptați pe Fulk, nu?

   - Nu, soră, am venit special să te văd pe dumneata. Întrucât Imogen nu este aici, am considerat de datoria mea ca...

   - Să mă studiați de aproape și să vă asigurați că n-am de gând să pun gheara pe Fulk? o întrebă Eleanor, uitându-și cu totul bunele maniere. Îndrăznesc să afirm că acum vă simțiți mult mai bine, nu? Eu nu sunt genul de fată care strălucește pe unde apare și, în plus, trebuie să muncesc pentru pâinea zilnică... La revedere, doamnă... mă tem că nu vă cunosc numele.

   - Oss van Oss, soră. Baroneasa Oss van Oss. Și ai dreptate - am remarcat singură motivele pentru care Fulk nu se simte niciun pic atras de dumneata. Sunt absolut sigură de asta. Aseară, i-am spus că eu, personal, consider cam nelalocul ei prezența dumitale în casa lui și l-am sfătuit să aducă o soră mai în vârstă de la spital. Oricum, băiețelul se simte mult mai bine și nu cred că mai este necesar să stai aici. Nu că doresc să-l influențez cumva pe Fulk, dar trebuie să țin cont de sentimentele lui Imogen, nu?

   Eleanor se răsuci cu fața către baroneasă.

   - De ce? Nu se poate ocupa singură de propriile sale sentimente? se interesă ea pe un ton ascuțit, după care-și reveni. Ce conversație oribilă, nu credeți? Ar trebui să știți că nu-mi pasă câtuși de puțin de sentimentele fiicei dumneavoastră. Unicul lucru care mă preocupă în prezent este starea fratelui meu. Voi rămâne aici până la totala lui însănătoșire și, întrucât Fulk nu-i câtuși de puțin atras de mine, nu văd ce rost are toată această agitație. La revedere, baroneasă Oss... nu, Oss van Oss, corect?

   Începu să urce scările cu pas măsurat, conștientă de faptul că este urmărită și, în ciuda aparenței liniște, furia fierbea în sufletul ei, aidoma lavei unui vulcan activ. Lasă că-i spune ea lui Fulk vreo două, imediat ce va da ochii cu el!

   Fulk veni destul de curând după asta, dar, din păcate, nu singur, ci însoțit de un bărbat mai în vârstă, care i se adresă politicos cu „dragă doamnă”. Fulk i l-a prezentat ca fiind profesorul van Esbink și i-a explicat că s-a gândit că nu strică o părere în plus, din partea unei persoane experte în materie, relativ la boala lui Henry.

   Eleanor a fost foarte țeapănă, răspunzând profesional întrebărilor profesorului și adresându-i-se foarte glacial lui Fulk.

   Când Fulk a ieșit cu profesorul, Henry o interpelă, curios:

   - De ce ești așa de îmbufnată?

   Și, deoarece ea nu i-a răspuns la întrebare, el i s-a adresat lui Fulk imediat ce acesta a revenit în încăpere:

   - Eleanor este foarte supărată și nu știu de ce.

   Fulk aruncă o privire rapidă către colțul opus al camerei, unde se afla Eleanor, și-i răspunse vesel:

   - Ai dreptate, e cu capsa pusă și cred că știu motivul care o face să fie așa.

   - Și care-i acest motiv? se interesă Henry.

   - Nu cred că are rost să mă descoși în legătură cu asta, mai ales că nu intenționez să-ți furnizez nicio informație. Mai bine să discutăm despre opiniile profesorului van Esbink în legătură cu tine.Este și el de acord că ești pe cale de a te însănătoși, dar este de aceeași părere cu mine că va trebui să mai rămâi un timp liniștit în pat. Prin urmare, consider că Margaret va putea veni să se joace cu tine vreo două ore în fiecare zi, cu condiția ca jocurile să fie foarte liniștite și să nu te aprinzi prea tare în vreme ce le joci. În plus, cred că și Moggy se va bucura să te viziteze, ce zici?

   - Oh, chiar crezi că poate să vină și el aici? În patul meu?

   - De ce nu? Și bineînțeles, poate rămâne aici cât îl poftește inima. Îndrăznesc să afirm că, imediat ce va învăța drumul, nimeni nu-l va mai putea opri să vină și să plece, de câte ori va dori. Ce zici, să mă duc chiar acum s-o caut pe Margaret și s-o rog să ți-l aducă puțin aici?

   Nu mai așteptă răspunsul lui Henry și, foarte curând, reveni cu Margaret, care-l ținea în brațe pe Moggy.

   După ce-i dădu pisoiașul lui Henry și o rugă pe Margaret să stea cu frățiorul ei, Fulk spuse:

   - Sună, dacă ai nevoie de ceva. Eu cobor cu Eleanor la masă.

   - Mulțumesc, nu mi-e foame, spuse Eleanor înțepată.

   Fără a scoate o vorbă, Fulk se duse la ea, o apucă de braț și o împinse spre ușă. Pașii lui deveneau din ce în ce mai iuți, astfel încât, pe scări, ea era aproape să se împiedice de trepte.

   În salon, el închise ușa după ei și o invită să se așeze pe un fotoliu, lângă foc.

   - Ce ai dori să bei? o întrebă el plin de solicitudine. Cred că ceva fără alcool, deoarece acesta nu face decât să aprindă spiritele și mai tare. Ce zici de niște Madeira?

   Ea acceptă paharul ce-i fusese oferit, deoarece nu vedea ce altceva ar fi putut face într-o atare situație.

   - Și-acum, explodează! spuse el, pe un ton care o făcu să dorească să izbucnească cu-adevărat, cu forța unei bombe.

   Dar se abținu și începu calm și fără grabă:

   - Dup-amiază am primit vizita viitoarei tale soacre, dar cred că ai fost informat deja despre asta, nu?

   - Da, mi-a spus Juffrouw Witsma. Chiar mă întrebam dacă o va face sau nu.

   - Știai că o să vină să mă vadă cum arăt? Ceea ce nu înțeleg, este cum de n-ai reușit s-o convingi chiar tu că nu reprezint niciun pericol. Ea a avut amabilitatea să-mi spună că, deoarece nu te simți câtuși de puțin atras de mine, este destul de liniștită. Totuși consideră că ar trebui să mă trimiți acasă și...

   Furia ei nu mai putu fi reținută și izbucni:

   - Cum ai îndrăznit să-i permiți să... este o femeie detestabilă și n-am de gând să-mi cer scuze față de tine pentru aceste cuvinte. Sper că Imogen a ta nu-i seamănă deloc, altfel...

   Apoi, mai calmă:

   - Dacă plec, îl iau și pe Henry cu mine. O să fac rost de o ambulanță, chiar dacă va trebui, pentru asta, să-mi cheltuiesc și ultimul bănuț, și sper să nu te mai văd niciodată în viața mea!

   Încercă să-și ducă paharul la gură, dar observă că-i tremură mâna și avu o senzație de jenă.

   Fulk s-a ridicat, i-a luat paharul din mână și l-a pus pe măsuță.

   - Draga mea Eleanor, sigur că am discutat despre tine cu baroneasa Oss van Oss, dar nicidecum în maniera în care s-a exprimat ea. Când mi-a spus că ar dori să treacă pe-aici, să te cunoască personal, mi-am închipuit că nu este vorba decât de o vizită de curtoazie și n-am văzut niciun motiv pentru care ar fi trebuit s-o împiedic s-o facă. Nu mi-am imaginat că se va purta astfel cu tine și regret că lucrurile au luat o asemenea turnură. Iar, în ceea ce privește prostia aia cu înlocuirea ta cu altă soră de caritate, află că n-am nicio intenție să fac așa ceva. Vei rămâne aici, până ce Henry va fi perfect restabilit. Ca urmare, nu văd de ce ne-am certa amândoi pe tema asta.

   - Oamenii care nu se plac reciproc, se ceartă mereu, spuse ea acru.

   - Ah, da, am uitat că ție nu ți-a plăcut niciodată de mine, stare de fapt care nu a fost modificată nici măcar de boala lui Henry.

   I-a pus paharul în mână și a grăbit-o:

   - Bea și hai repede la masă. Mor de foame.

   Când s-au așezat la masă, unul în fața celuilalt, Eleanor a descoperit că-i trecuse orice urmă de supărare și că era și ea foarte flămândă.

   Conversația ușoară și amuzantă, prezența lui Flan lângă scaunul stăpânului său și delicioasele feluri de mâncare au făcut-o pe Eleanor să-și uite furia și să se simtă bine. Când au ajuns la desert, ea a simțit chiar o ciudată nevoie de a se scuza față de el, pentru comportamentul anterior.

   - Fulk, te rog să mă ierți că am fost atât de dură în legătură cu baroneasa Oss van Oss. Nu am niciun drept să vorbesc așa și sunt convinsă că Imogen este cea mai dulce și mai frumoasă fată din lume și, dacă tu vrei să vorbești despre mine cu cineva, află că nu am nimic împotrivă. De fapt, eu nu snt decât o biată soră de caritate și nu-mi pasă de nimic altceva, în afară de însănătoșirea lui Henry, pentru a-l putea duce cu bine acasă.

   El se ridică și veni lângă ea.

   - Draga mea Eleanor, șopti el pe un ton rugător, pentru Dumnezeu, nu mai vorbi astfel! Și, să știi, tu nu ești doar o „soră de caritate”, ești multe, multe alte lucruri minunate.

   Apoi, continuă pe un ton vesel:

   - Ce-ar fi să le telefonăm alor tăi, înainte de a ne duce sus la Henry?

   A doua zi, Henry s-a simțit ceva mai rău.

   Fulk a făcut de gardă alături de el, în puținele momente în care Eleanor cobora la masă. Din fericire, starea aceasta a fost de scurtă durat și, într-a patra zi, Henry s-a trezit cu o temperatură foarte apropiată de cea normală și a cerut ceai și pâine prăjită, apoi a rugat-o pe Margaret să vină să stea cu el, apoi, seara, a adormit bine dispus.

   Eleanor, auzind voci în încăperea de alături, s-a uitat la ceas și a văzut că nu era decât ora 5 dimineața. A sărit din pat și a alergat în camera fratelui ei. Aici, a dat de Fulk care, așezat comod în fotoliu, bea ceai și râdea cu Henry.

   El a privit-o amuzat și i-a spus:

   - Ia paharul din baie și vino să bei cu noi un ceai matinal. Tocmai discutam cu Henry o problemă foarte importantă - ce-ar fi mai bine să primească el astăzi la micul dejun!

   Ea s-a dus la baie, a luat paharul de pe raftul de la oglindă și s-a așezat pe marginea căzii. Lacrimile au prins să-i curgă șiroaie pe obraji și, spre disperarea ei, simțea că nu poate face nimic pentru a le opri. Nici măcar nu a observat apariția lui Fulk.

   Acesta i-a luat paharul din mână, i-a șters fața cu un prosop și a spus, zâmbind:

   - Oală găurită, din care curge apa tot mereu, plâng tot așa de tare cum plângeai când nu erai decât o fetiță mică și prostuță.

   Ea-și suflă nasul în prosop și spuse bosumflată:

   - Ai face și tu la fel, dacă ai fi în locul meu. Mi-a fost tot timpul atât de teamă că Henry... Crezi că boala ar putea avea vreo influență nefastă asupra dezvoltării lui viitoare?

   - Nu cred.

   Fulk îi înconjură umerii cu brațul și ea se simți reconfortată.

   - Revenirea aceasta a stării de rău reprezintă doar o scurtă amânare a însănătoșirii lui.

   - Ești sigur? îl întrebă Eleanor printre suspine.

   Apoi, observându-i privirea mirată:

   - Iartă-mă, te rog, dar pentru o clipă am uitat cu cine stau de vorbă - bineînțeles că ești sigur. Ce mult se vor bucura mama și tata! Mă duc să mă îmbrac și să-i aduc lui Henry ceva de mâncare. Nu vrei să-ți aduc și ție? Ai stat lângă el de la miezul nopții și sunt convinsă că acum ești foarte flămând. Ar trebui să te duci și să te culci, ca să fii cât de cât odihnit la spital.

   - Ai dreptate, așa ar fi logic să fac, doar că nu voi face astfel. Prefer să mai stau aici și să iau micul dejun cu Henry și cu tine. Pentru el - o omletă și un ceai slab, iar pentru mine, ochiuri cu șuncă - trei ochiuri, și pâine prăjită cu marmeladă și cafea. Tu poți să iei altceva, dacă dorești. Și nu-i nevoie să te îmbraci. După ce Henry a mânca puțin, probabil că va dormi iarăși câteva ore, ceea ce o să-i priască de minune.

   Și, după ce o studie cu atenție:

   - N-arăți prea rău. Fugi iute și pe urmă vin și eu să te ajut să duci tava. Peste  minute e bine?

   - OK! zâmbi ea vad și alergă la bucătărie.

   Bucătăria era amplasată într-o încăpere imensă, cu dulapuri în care s-ar fi putut aciua o familie întreagă, frigidere și mese de lucru și o mulțime de aparate, care economiseau din timpul de preparare a bucatelor și ar fi umplut de fericire inima oricărei femei.

   Eleanor privi invidioasă în jur și deschise ușa celui mai apropiat dulap.

   Fulk avusese iarăși dreptate - Henry a înghițit frugalul mic dejun până la ultima firmitură, a exclamat fericit „Super!” și a adormit aproape instantaneu.

   S-a trezit către ora prânzului și a cerut din nou de mâncare.

   Seara, când s-a întors Fulk, i-a găsit jucând adormitorul joc „Ludo”. După ce Henry a fost spălat și culcat de noapte, Fulk a luat-o pe Eleanor la cină, lăsând-o pe Tekla în locul lor, la căpătâiul băiatului, dar fiind că, i-a explicat el lui Eleanor, Tekla este foarte pricepută, deoarece acasă are o mulțime de frățiori și surioare.

   Jos, s-au întâlnit cu Margaret și masa de seară a decurs într-o atmosferă foarte destinsă și veselă.

   Săptămâna a trecut rapid.

   Henry se însănătoșea văzând cu ochii și devenea din ce în ce mai nerăbdător să se dea jos din pat și să se apuce de șotii. Lucrurile s-au mai îmbunătățit atunci când Fulk i-a permis să se așeze la măsuță și să joace cărți cu Margaret.

   Mai liberă acum, Eleanor avea timp să se plimbe puțin prin parc sau să citească în bibliotecă.

   Fulk venea seara târziu și era mereu obosit. Eleanor aștepta cu nerăbdare sfârșitul săptămânii, când Fulk urma să stea acasă cu ei.

   Vineri, doctorul van Hensum a sosit după ora 5, cu Daimler-ul pe care-l folosea pentru efectuarea de drumuri scurte, cum ar fi mersul la spital sau la domiciliul diverșilor pacienți, pentru consultații. Eleanor, care tocmai se afla în hol în momentul sosirii lui, a remarcat că Fulk arăta obosit și prost dispus și a încercat să-l îmbuneze cumva, propunându-i o ceașcă de ceai.

   - N-am timp, i-a răspuns scurt, a intrat în biroul și a închis ușa după el.

   Uluită, Eleanor s-a dus la bucătărie după Moggy și, când a revenit în hol cu pisoiul sub braț, s-a întâlnit din nou cu Fulk.

   - Ai avut o zi proastă? îl întrebă ea cu jumătate de voce.

   - Nu, răspunse el tăios.

   Urmă o pauză după care el continuă:

   - Voi fi plecat pentru tot sfârșitul de săptămână. Henry se simte destul de bine Pentru orice eventualitate, l-am rugat pe profesorul van Esbink să treacă să-l vadă. Întrucât peste o jumătate de ceas nu voi mai fi aici, iar marți, când revin din călătorie, mă duc direct la spital, te-aș ruga să-ți exprimi rapid toate doleanțele.

   Eleanor rămase țintuită-n loc, incapabilă să rostească vreun cuvânt. Apoi, îngăimă pierdută:

   - Ce-aș putea să-ți spun? Îți urez un sfârșit de săptămână plăcut deși, după vizibila stare de nervozitate în care te afli acum, ar trebui să-mi pară rău de cei cu care te vei întâlni. Probabil, însă, te vei simți mai bine după ce vei ajunge la destinație, oricare ar fi aceea, nu?

   - Ahaa! Arzi de nerăbdare să afli unde mă duc, așa-i? Ei bine, mă duc la Cannes, să mă întâlnesc cu Imogen.

   Eleanor simți un vârf de săgeată în inimă, dar se strădui să vorbească cu o falsă veselie:

   - Mă bucur pentru voi amândoi.

   Continuă, pe un ton serios:

   - Doar n-ai de gând să șofezi până acolo și să te-ntorci marți, tot cu mașina?

   - Și de ce nu?

   - Este o distanță enormă și ești obosit deja...

   - Eleanor, răspunse el cu glas catifelat. Ești aici doar ca să te ocupi de fratele tău.

   - Dar e mult prea departe!

   - Cincisprezece ore de condus, pe un drum excelent. Dacă asta te face mai fericită, află că după fiecare 7-8 ore de mers, mă opresc să dorm undeva. La Cannes voi ajunge, probabil, în după-amiaza zilei de mâine.

   - Dar trebuie să și întorci! insistă ea, iar el i-o tăie scurt:

   - N-am mai fost atât de cicălit, din vremea când eram un băiețel zburdalnic și aveam guvernantă.

   Tăcută, urmări cu ochi triști cum Panthera lui Fulk se îndepărtează pe alee.

   - Auzi, nu l-a ai cicălit nimeni de când... bombăni ea furioasă.

   Dar privirile i se luminară, deoarece, exact în clipa aceea, înțelese că era foarte, foarte îndrăgostită de Fulk.

   L-a revăzut abia marți, seara târziu.

   Urca treptele cu Moggy în brațe, când i-a auzit glasul din spate:

   - Cum se simte Henry?

.........................................