....................................
4.
Evident că era, din moment ce stătea în spatele unui birou pe care se aflau grămezi de hârtii.
Evident că era, din moment ce stătea în spatele unui birou pe care se aflau grămezi de hârtii.
Își scosese haina, își descheiase vesta, își suflecase mânecile cămășii.
- Niciodată nu sunt prea ocupat pentru tine, scumpa mea Merry, spuse el întinzându-și mâinile deasupra capului, iar șira spinării îi trosni de câteva ori. Cărui fapt datorez această vizită neașteptată, dar atât de plăcută?
- Niciunui fapt, simțeam doar nevoia să stăm de vorbă, spuse ea așezându-se pe o canapea lângă fereastră și strângându-și taiorul în jurul ei. Cum merge treaba? întrebă ea încercând să nu se gândească la subiectul care o măcina.
El își ridică picioarele încrucișate pe un colț al biroului și își împleti degetele în spatele capului.
- Îngrozitor. Voi fi norocos dacă Linda și cu mine nu vom fi scoși în hohote de râs din sala de judecată când Hollbrook și avocații lui ne vor termina. Plănuiesc o mică demonstrație pentru a mă folosi de publicitate înainte de a fi doborâți complet, spuse el zâmbind strâmb. Așa merge treaba la mine, dar la tine cum a fost?
- Bine, spuse ea și își propti cotul de brațul canapelei cu bărbia în podul palmei. În afară de faptul că am fost concediată.
Shane o privi o clipă cu gura căscată.
- Glumești! Nu, tu nu glumești cu lucrurile astea, spuse el apoi și trântindu-și picioarele cu zgomot pe podea, se duse în partea cealaltă a biroului pentru a se așeza lângă ea. Ce s-a întâmplat?
- Redactora șefă m-a chemat astăzi ca să discutăm implicațiile articolului scris de Valerie. Bineînțeles că au fost prezenți și cei din consiliul director, niciunul sub 60 de ani și absolut niciunul din ei receptiv la alte moduri de viață.
El se încruntă nevenindu-i să creadă.
- Bine, dar în articol era vorba de psihologia adopției și reunirea părinților adevărați cu copiii. Valerie nu a dat amănunte personale.
- Ar fi acceptat ideea că mi-am dat copilul spre a fi adoptat, dar nu și că sunt însărcinată din nou. A trebuit să le spun, pentru că nu mă mai puteam ascunde, zise Merle apăsându-și mâinile peste burta umflată, după care se ridică și se duse la fereastră.
Soarele care apunea aprinsese un nor lung ce se cufunda în ocean - o perfectă imagine reflectând viața ei în acel moment.
Se uită apoi din nou la Shane și zâmbi scârbită.
- Se pare că o femeie care rămâne însărcinată întâmplător la 39 de ani nu are ce căuta să dea sfaturi adolescentelor. Așa spune consiliului revistei Sora mai mică.
Shane sări în picioare și veni lângă ea luându-i mâinile într-ale sale.
- Ce idioțenie...
Dar termină fraza printre dinți.
- Ba nu e deloc. Nu pot spune că-i condamn. Oricât de mult mi-aș dori copilul, n-ar fi trebuit să las să se întâmple asta. Știam deja că nu le convenea modul în care mă ocupam de rubrica mea și bănuiam că sunt în căutarea unui motiv pentru a mă îndepărta.
Până atunci, Merle reușise să nu plângă, dar acum buza de jos îi tremură când spuse:
- Au rugat-o pe asistenta mea să preia rubrica. Cred că prefer să o facă ea decât cineva străin, dar vor trebui să-i caute un alt nume. Asupra Domnișoarei Merry numai eu am dreptul și mai degrabă aș îngropa-o decât să renunț la ea.
Își pierdu orice urmă de stăpânire de sine.
- Shane, am fost Domnișoara Merry timp de 15 ani. Mă simt ca și cum cineva ar fi tăiat o bucățică din mine.
- Draga mea, îmi pare atât de rău. Vino încoace, spuse el luând-o în brațe, mângâind-o și șoptindu-i cuvinte de alinare.
O lăsă să se descarce, după care îi dădu o batistă mare și albă, încruntându-se gânditor în timp ce ea își ștergea ochii și fața.
- Așa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple în această lume modernă. De ce nu-i dai în judecată pentru discriminare?
Merle se înconjură cu brațele și începu să măsoare încăperea.
- Ce rost ar avea? Ar spune că nu corespundem noilor cerințe ale revistei.
Shane i se alătură.
- Stai puțin, orice avocat care se respectă cât de cât, s-ar amesteca în treaba asta. Lasă-mă să încerc.
Oprindu-se brusc, ea se întoarse spre el.
- Doar nu-ți închipui că te-aș lua avocatul meu, transformându-mă și mai mult într-o țintă pentru presă.
El se încruntă.
- Pentru numele lui Dumnezeu, doar nu te preocupă tot prețioasa ta reputație, nu?
Ea își înălță bărbia.
- Am dreptul la o reputație dacă vreau!
Trăgând adânc aer în piept, încercă să se calmeze.
- Shane e ceva nemaipomenit și foarte personal să avem copilul nostru. Nu vreau ca asta să se transforme într-un circ.
El își frecă maxilarul trecându-și mâna peste gură.
- De ce n-ai spus încă de la început așa, draga mea? Asta e ceva ce înțeleg.
- Pentru că tu te-ai aprins atât de repede încât n-am mai apucat.
El se strâmbă ușor.
- Se pare că tot timpul trebuie să-mi cer scuze, dar, poftim, încă o dată, iartă-mă. Vino și stai jos. Vrei un pahar de sifon sau un suc?
- Suc, te rog, spuse ea așezându-se pe marginea canapelei și așteptând până ce el se duse la un minibar, turnă puțin suc de mandarine peste câteva cuburi de gheață într-un pahar înalt.
Luându-l din mâna lui, ea exclamă:
- Ce mă fac, Shane? Nimeni nu va angaja o femeie însărcinată. Cum o să trăiesc? Casa îmi va înghiți toate economiile ca pe o gustare. Și cum voi plăti pentru copil fără asigurare medicală?
- Hei, ia stai puțin! spuse el plantându-se în fața ei. Mă mai ții minte? Tatăl care trebuia să asigure rezolvarea problemelor financiare? Te poți muta la mine dacă vrei. Sau mă mut eu la tine - casa ta e mai potrivită pentru o familie cu copii. Oricum, eu voi plăti facturile și voi avea grijă de voi.
Merle își ridică privirea spre el sorbind din suc și așezând apoi paharul cu mare precizie în mijlocul măsuței de cafea.
- E foarte drăguț din partea ta că te oferi, dragul meu, dar nu suntem încă pregătiți pentru așa ceva. Ne-am certa tot timpul.
Se uită la ea nerăbdător, deschise gura gata să o contrazică, dar apoi se răzgândi.
- Bine, atunci, ce-ai zice dacă ți-aș deschide un cont în bancă?
- Sincer, apreciez gestul Shane, dar...
Lovi cu pumnul în brațul canapelei.
- Dar trăiesc pe picioarele mele de când aveam 16 ani și nu pot să sufăr să fiu atât de neajutorată! Nu vreau să depind de nimeni. Vreau să fiu Domnișoara Merry! Ce o să fac în zilele, săptămânile și lunile astea de sarcină fără să am o ocupație? O să înnebunesc!
El se așeză lângă ea și o cuprinse cu brațul pe după umeri.
- Draga mea, nu mai e așa de mult și după ce se va naște copilul vei avea o mulțime de lucruri de făcut.
- După ce se va naște copilul voi avea nevoie de o slujbă mai mult decât acum.
Luându-și paharul se ridică și se duse lângă fereastră învârtind absentă cuburile de gheață.
- Voi avea nevoie de timp și energie ca să-mi găsesc o altă slujbă, ca să nu mai vorbesc de o altă locuință. Cum pot avea grijă și de copil în același timp?
Shane se aplecă în față pe canapea sprijinindu-și coatele pe genunchi, cu mâinile împreunate sub bărbie, urmărind-o.
- Bine, hai să lămurim lucrurile. Nu uita că am de gând să am și eu grijă de copil.
Ea îl privi încruntată lipindu-și paharul rece de obraz. Neputința o făcu să reacționeze irațional.
- Cum ai să reușești să-ți faci timp pentru acest copil când ai atâtea interese ciudate de apărat?
- Nu cunoști familia Halloran foarte bine, nu-i așa? Fiecare femeie este o mamă în sufletul ei. Ne vor ajuta.
Ea făcu ochii mici transformându-se din nou într-o leoaică mamă; nu voia să îi ia cineva copilul.
- Asta ar însemna să o plimbăm de colo-colo la cei care pot sta cu ea. Eu consider că un copil are nevoie de o familie stabilă și de continuitate. Încep să mă gândesc că am dat dovadă de egoism când am fost de acord să păstrez acest micuț.
Shane își desprinse mâinile și se aplecă și mai mult pe canapea.
- Ce vrei să spui, de fapt, Merry?
- Nimic. Încerc doar să găsesc o modalitate în care să-i ofer acestui micuț neprețuit cea mai bună viață posibilă, spuse ea uitându-se în pahar și răsucind cuburile continuând să își exprime nesiguranța. În ciuda problemelor pe care le-am avut, am crescut în mijlocul unei familii plăcute, stabile, cu doi părinți. Și tu la fel. Mă întreb dacă nu cumva suntem egoiști privându-l pe copilașul nostru de o astfel de stabilitate.
El pufni exasperat.
- Dar suntem doi, o mamă și un tată. Nu-l va deranja plimbatul de colo-colo atâta timp cât mereu va fi cineva care să-l iubească.
Merle privi pe fereastră. Traficul era intens pe stradă, jos, în vreme ce, în depărtare, oceanul era liniștea întruchipată.
- Ellen mi-a spus că i-am dăruit două lucruri de preț - viața și părinții care au crescut-o într-un echilibru plăcut de dirijare, dragoste și amuzament. Dacă n-aș fi egoistă, i-aș dărui și acestui copil aceleași lucruri.
Shane țâșni deodată de pe canapea, cu chipul întunecat și cu ochii mici. Apucând-o de braț, o sili să îl privească.
- Încearcă numai să dai copilul ăsta, Merry. Încearcă numai și mă voi lupta cu tine până la cele mai înalte foruri din statul ăsta.
- Pentru numele lui Dumnezeu, liniștește-te! spuse Merle desprinzându-i degetele de pe brațul ei. Știi foarte bine că nu l-aș da decât dacă n-aș avea de ales. Dar acum sunt necăjită și cea mai bună alegere pentru viitor probabil că nu este hotărârea pe care am luat-o de a-l păstra. Încerc doar să-mi exprim sentimentul de vinovăție.
El o privi câteva clipe, după care își frecă ceafa ușor.
- Atunci nu mă mai speria așa.
- Dar ce pretenții ai când stau încordată din martie?
Unul lângă altul se uitau cum apunea soarele, Shane zdrăngănind mărunțișul din buzunare, Merle frecându-și neliniștită gropița din bărbie.
După câteva minute, el rupse tăcerea.
- Dacă ai nevoie de bani înainte să-ți găsești o altă slujbă îți ofer un împrumut. Chiar și cu dobândă, dacă te-ar face să te simți mai bine. Te mai gândești la propunere?
- Un împrumut? Da, sigur că aș accepta un împrumut. Mulțumesc.
Își ridică privirea spre el și un zâmbet făcu să îi apară gropițe în colțurile gurii.
- Dar să fiu al naibii dacă o să-ți plătesc și dobândă.
Zâmbetul lui îi lumină fața.
- Cum vrei tu și slavă Domnului! Un lucru mai puțin pentru care să ne certăm.
Merle oftă.
- Se pare că, în curând, o să rămânem fără motive de ceartă, nu crezi?
- Ce știi despre Lamaze, Bren? întrebă Shane într-o zi la jumătatea lui septembrie, stând lângă sora lui geamănă, cu picioarele atârnând la 1 metru 80 deasupra pământului pe ultimul rând de bănci.
Îl urmăreau pe Daniel junior, în vârstă de 10 ani, jucând într-un meci de baseball. Echipa adversă trebuia să lovească, iar Danny era fundaș stânga.
- Destul ca să rescriu cartea după ce am dat naștere la trei copii, răspunse ea. Dar de ce întrebi?
- Merry e programată să înceapă să ia lecții de Lamaze peste vreo lună, când sarcina va împlini 7 luni.
Scoase paiul și sorbi din paharul de carton ultimele picături de sifon. Cuburile de gheață îl loviră peste nas.
- M-a întrebat dacă i-aș putea fi instructor. Ce trebuie să facă un instructor?
Bren mormăi când un jucător de câmp, nu Danny, a pierdut mingea și l-a lăsat pe unul din echipa cealaltă să ajungă la prima bază.
- Instructorul trebuie să își facă eleva să nu intre în panică, ceea ce ar provoca durere, să respire ritmic și să se relaxeze, spuse ea zâmbind. Când situația se agravează și eleva începe să mârâie ceva de genul „Tu mi-ai făcut asta, ticălos ce ești”, el trebuie să se simtă vinovat.
- Merci, asta-mi trebuia, spuse el și încruntându-se frământă paiul între dinți vorbind pe lângă el. Dacă, în felul tău încerci să-mi spui că locul meu e lângă Merry când va fi cuprinsă de dureri, să știi că știu asta deja. Vreau să fac acest lucru. Numai că vreau să-mi spui cum, când mi-e atât de groază de spitale. Nu-i voi fi de niciun ajutor, dacă voi fi întins pe spate.
Sora lui îl privi cu compătimire.
- Am uitat de boala asta a ta. E o adevărată problemă, nu? îl întrebă ea după care își agită brațele strigând când primul jucător de bază reuși să lovească mingea și să îl învingă pe atacant, dar o clipă mai târziu, se strâmbă când celălalt atacant dădu o lovitură făcând mingea să treacă printre picioarele aruncătorului, celui de al doilea jucător de bază și opritorului.
Shane mestecă paiul întrebându-se ce să facă în legătură cu problema Lamaze; ce-ar fi zis Merry dacă el nu putea fi alături de ea tocmai la sfârșit?
Scuipă hârtia după ce paiul se toci și dădu paharul pe gând pentru a lua un cub de gheață să îl sugă, în schimb.
Era enervant modul în care el și Merry păreau tot timpul să se învârtă unul în jurul celuilalt în loc să se adune - cum fusese și cu dezacordul privind problemele ei financiare. Era o chestiune foarte importantă pe care încă nu o rezolvaseră. Cel puțin nu spre satisfacția lui.
Făcuse destul psihologie la colegiu pentru a ști că subconștientul făcea ca relația lor să fie atât de fragilă și de încordată.
Bren strigă răgușit când Danny prinse mingea și alergă cu ea până reuși să înscrie.
- Ăsta-i băiatul meu? Ai văzut?
- Ce să văd? întrebă Shane.
- Ce-i cu tine, trăiești într-o lume paralelă sau ce? spuse Bren bătându-l pe umăr. Și, în legătură cu Lamaze, ia spune-mi - dacă Merry ar fi fost cea căreia îi era groază de spitale, n-ar fi putut scăpa oricum de dureri și de naștere, nu?
El scutură din cap.
- Bănuiesc că nu.
- Atunci ai face bine să te desensibilizezi, ori să-i spui verde în față de ce nu poți fi acolo când se va naște copilul tău. Ori una, ori alta.
Unsprezece
„Dragă Domnișoară Merry,
Aveam 14 ani când ai început să scrii această rubrică și ai reprezentat o parte foarte importantă din viața mea. Am rămas șocată și mi s-a rupt inima când am citit în Chronicle că nu vei mai scrie. Acum am și eu o fetiță și cum naiba va crește fără Domnișoara Merry care să o îndrume? Nu are importanță ce s-a întâmplat în viața ta personală, atâta timp cât înțelegi fetele care se află în căutarea maturității. Sau poate că are o importanță foarte mare, pentru că toate experiențele trăite te-au făcut să te pricepi și mai bine la ceea ce faci. Te rog, întoarce-te, Domnișoară Merry. Nimeni nu-ți poate lua locul.
(doamna) Marilyn Corbet”
Pe la sfârșitul lui octombrie, dealurile se făcuseră auzii și stejarii din jurul casei lui Merle căpătaseră culoarea ruginie a toamnei.
Ea intrase în luna a șaptea și încerca să își treacă timpul cu un regim sănătos, cu gimnastică și vizite la doctor. Începuse să scrie cartea despre relații între adolescenți, dar inima nu îi era la ea. Era încă în doliu după Domnișoara Merry, oricât de stupid ar fi părut.
Salvarea ei era că Shane își petrecea o mare parte din timpul liber cu ea. Relația lor alunecase într-o liniște incomodă și enervantă. Nu se certau, dar nici nu discutau despre sentimentele lor.
Cu toate astea, el încă o mai făcea să râdă și îi ridica moralul ajutând-o să pregătească camera copilului punând tapetul, să aleagă îmbrăcăminte și mobilă.
În după-amiaza ultimei vineri din octombrie, Merle își puse un costum de gimnastică pentru gravide turcoaz cu dungi galbene pe mâneci și picioare. Luă două perne într-un sac de voiaj pregătindu-se să ia o cină devreme cu Shane, după care să se ducă la prima lecție de Lamaze. Spera ca lecțiile acelea să îi alunge temerile în legătură cu nașterea pe care începuse să le aibă în ultima vreme.
Shane o aștepta la Riley`s Place cu cizmele și geaca lui de motociclist. Zâmbetul îi era obraznic și părul negru-argintiu ondulat îi era răvășit. Își spuse că avea să facă prăpăd la cursurile de Lamaze.
- Bună, draga mea, spuse el luând-o după umeri și sărutând-o, după care o întrebă: Ai făcut ce trebuie azi? Ai făcut gimnastică? Ți-ai luat vitaminele? Te-ai cântărit? Te-ai ținut departe de prăjituri și înghețată?
În loc să îi spună că mâncase din cea din urmă, îl întrebă:
- Ce-ai zice de o lovitură de karate?
- Nu mi-ar plăcea în mod deosebit, deși ar fi interesant să te văd făcând-o în starea ta, spuse el ținându-i ușa deschisă și zâmbindu-i larg.
O îngrijora faptul că simțea neliniște în spatele acelui zâmbet. De ce nu putea fi măcar odată sincer cu ea? Îl bătu ușor cu degetul în piept și trecu pe lângă el intrând în localul care vuia de muzică irlandeză, râsete zgomotoase și conversații.
Riley îi întâmpină cu strigăte de bucurie, comentând pe ocolite în legătură cu pepenele pe care Merle îl creștea sub costumul de gimnastică. Oferindu-le propriul separeu, le spuse că îi va surprinde cu cina pe care le-o va servii, le aduce un ceainic și cești, după care plecă.
Shane făcu o adevărată ceremonie din turnarea ceaiului pentru amândoi și apoi își puse zahăr într-al lui și îl amestecă.
- Ieri s-a întâmplat ceva interesant, spuse el privind-o. Am ajuns pe plan național.
- Ce vrei să spui?
- În presa națională.
- Vrei să spui că procesul tău a ajuns? spuse ea îndreptându-se puțin când copilul o lovi zdravăn în coaste.
- Asta, da, zise el sorbind din ceai și privind-o atent peste buza ceștii. Și... noi.
- Noi? făcu ea ridicând din sprâncene. Adică tu și cu mine?
- Asta înseamnă noi. Se pare că s-a vorbit despre noi în ziarele din toată țara. Chiar și în The New York Times.
Neliniștea lui nu mai era mascată sub zâmbet când o privi, testându-i expresia de pe chip.
Ea făcu ochii mari și fața, care până atunci fusese palidă, acum se făcu trandafirie de groază.
- The New York Times?
Shane lăsă ceașca jos și îți țuguie buzele frecându-și ceafa.
- Să încerc să-ți explic.
- Te-aș ruga chiar!
- Îți amintești cum au protestat fugarele mele pe treptele tribunalului luni în timp ce procesul se afla în plină desfășurare? Și polițiștii au venit să le pună pe fugă echipați până în dinți? Fetele au apărut pe prima pagina a lui Chronicle înfruntându-i. Astfel că sindicatele au găsit această problemă interesantă din punct de vedere uman, inclusiv pe Linda și Hollbrook.
- Și? făcu Merle ținându-se de marginea mesei. Ce amestec avem noi aici?
- Păi, povestea a dus bineînțeles la cazul meu. Și la mine. Aici ați apărut voi, adică tu și Ellen, spuse el dregându-și glasul. Și, odată ce au făcut asta, au aflat și despre faptul că tu și Domnișoara Merry ați fost concediate pentru că ai dorit să fii părinte unic.
- Dumnezeule! șopti Merle și inima i se sfărâmă când își văzu intimitatea evaporându-se.
Ochii albaștri ai lui Shane își cereau sincer scuze.
- Pe cuvântul meu că n-am avut nicio legătură cu toate astea. Am aflat abia astăzi când m-a sunat Valerie Valerto extaziată pentru că articolele ei despre adopție și noi au fost preluate în The New York Times.
- De ce nu m-a sunat pe mine?
- I-a fost frică, probabil. Nu e proastă deloc.
Riley le întrerupse discuția aducându-le mâncarea - un castron cu salată, friptură de miel cu cartofi și pâine - după care plecă repede, sesizând atmosfera încărcată.
Shane își făcu de lucru servind friptura și salata și tăind pâinea, și apoi își împreună mâinile.
- Ești supărată rău, nu?
- Bineînțeles că sunt supărată! Ce-ai fi vrut? Cum de mi s-a putut întâmpla tocmai mie așa ceva când am fost totdeauna atât de atentă?
Supărarea îi strică pofta de mâncare; luă furculița și gustă friptura. Era delicioasă, dar după câteva înghițituri, lăsă furculița jos și mormăi:
- Tata primește The New York Times oriunde s-ar afla. Cred că el și mama știu deja că vor fi bunici. Din nou.
- Nu le-ai spus încă? o întrebă Shane rămânând cu furculița în aer. Aveai de gând să aștepți până când copilul va fi destul de mare pentru a se duce să se prezinte singur?
Merle oftă regretând înstrăinarea care o făcuse să fie atât de greu să le spună. În ultimul timp tânjea din ce în ce mai mult după apropierea și sprijinul părinților. Dar îi era rușine și se temea să îi caute după atâți ani.
- Cred că ar trebui să le trimit o telegramă, să încerc să le explic. Numai că - așa cum a spus una din cititoarele mele odată - or să facă o criză.
La 9 și jumătate în seara aceea, după ce a aduse acasă pe Merle de la ședința Lamaze, Shane o urmă în living-room și aruncă cele două perne pe canapea.
Ea îl măsură din cap până în picioare în timp ce el își scoase geaca.
- Toată seara am vrut să te întreb, ți-ai pus tricoul ăsta ca să arăți că aveai dreptul să participi la lecțiile pentru naștere, sau ce?
Pe tricoul lui bleu scria cu roz Bebeluș la bord.
- Mi-am luat toate asigurările, spuse el îmbrățișând-o și sărutând-o pe frunte, după care începu să râdă și dându-se puțin înapoi, o bătu încet pe burtă. Ștrengarul ăsta m-a lovit. Nu poți să-l înveți bunele maniere?
- Seamănă cu tine. Pe tine te poate învăța cineva ceva? spuse ea zâmbind și privindu-l neliniștită. Ce crezi despre lecția din seara asta?
- Ce cred? făcu el scărpinându-și obrazul gânditor și după aceea zâmbi mascându-și îngrijorarea sub tachinare. Cred că a fost un spectacol demn de reținut, toate gravidele întinse pe podea ca niște balene pe uscat făcând hii, hii, hii. Parcă era un public astmatic la o comedie.
Merle se sili să se încrunte.
- N-o să învățăm nimic despre relaxare dacă voi nu faceți altceva decât să stați pe margine râzând de toată lumea.
- Ba o să ne descurcăm foarte bine - cel puțin noi avem maturitatea necesară. Nu mi-a venit să cred când am văzut cât de tinere erau celelalte perechi. Ai observat?
Ea se strâmbă.
- Cum aș fi putu să nu observ când se uitau toate la mine ca și cum ar fi ceva total greșit să fii însărcinată la vârsta mea, spuse ea după care deveni serioasă. Se pare că te-ai distrat foarte bine în seara asta, dar te-ai putea descurca în clipa când va fi nevoie?
El își coborî privirea evitând-o pe a ei și peste o clipă încuviință.
- Cred că da. Probabil că Lamaze îmi va prinde la fel de bine ca și ține. Dacă încep să tremur, pot recurge la una din tehnicile de relaxare și să scap astfel de teamă.
- Sper.
- O să reușesc.
Puse un abajur de cristal peste lampadar pentru ca ea să se concentreze asupra lui, răsucindu-l încet și aruncând astfel fragmente de curcubeu în încăpere. După aceea azvârli cele două perne pe covor.
- Hai, la podea. Trebuie să am grijă să repeți exercițiile de respirație. Eu sunt șeful, nu uita.
- De unde ai mai venit și cu ideea asta de „șef”? spuse Merle luându-l de mâini și lăsându-se cu greu în genunchi, după care se așeză în șezut. Din câte îmi amintesc rolul tău e de instructor.
- Cam același lucru, nu? Eu dau ordinele.
O ajută să se întindă, vârându-i o pernă sub cap și o alta sub picioare, după care se lăsă lângă ea, în genunchi.
- Trebuie să caut orice mușchi încordat, iar tu uită-te la abajur.
- Tot ce spui tu, instructore. Gata, mă uit și e ascuns, caută-l.
Shane îi frământă mai întâi o parte a trupului, apoi pe cealaltă. Zâmbindu-i cu subînțeles, îi masă apoi încet sânii.
- Lecțiile astea vor fi foarte bune după naștere, când totul va reveni la normal. Hei, ai grijă, nu chicoti. Ia s-aud: hii, hii, hii.
După ce îi cercetă trupul, el se lăsă pe călcâie.
- Cum să-l găsesc pe cel ascuns? Trebuie să ai vreo 200 de mușchi încordați. Te macină ceva?
- Chiar așa, ce m-ar putea măcina? Viața mea e atât de simplă, spuse ea râzând crispat și privind încruntată cristalul.
În cele din urmă, Shane găsi mușchiul încordat în umăr, și i-l masă ușor. După aceea îi ridică mâna, pe care i-o scutură încet pentru a vedea dacă e relaxată.
- Hai, draga mea, ești încă tensionată. Eu îmi fac treaba, dar trebuie să cooperezi și tu. Haide, ia spune drept - ce te frământă? Chestiunea cu apariția în presa națională?
Ea se strâmbă.
- Nu, n-are niciun rost să-mi mai fac griji pentru asta când am pierdut deja ceea ce îmi era mai drag.
- Atunci ce este? întrebă el împreunându-și sprâncenele deasupra ochilor albaștri. Dacă nu-mi poți împărtăși grijile, atunci care mai e sensul acestei relații?
- Tocmai tu vorbești despre încredere și sinceritate? Ai râs și ai glumit pe seama cursurilor Lamaze și durerilor toată seara când știu că ești la fel de speriat ca și...
Se opri brusc.
Shane își schimbase poziția, astfel încât acum stătea cu șoldul lipit de al ei și cu un braț sprijinit pe podea peste trupul ei.
- Bine, hai, spune. Speriat ca și cine, draga mea?
- Ca mine. Sunt o lașă, Shane. Cu cât se apropie termenul, cu atât mi-e mai frică de dureri, spuse ea trăgându-l ușor de tricou și încercând să zâmbească. În ultima vreme am început să nu mai fiu sigură că vreau acest copil, adăugă ea chinuindu-se să-și ascundă groaza pe care o simțea. Cred că aș vrea să dau înapoi.
El îi cuprinse obrazul în palmă trecându-și degetul arătător peste buzele ei.
- Durerile nu pot fi atât de mari cum crezi tu. Dacă ar fi, femeile nu ar mai face copii.
- De unde știi? Doar nu ești femeie, exclamă ea, teama transformându-se în resentiment. Eu, însă, știu, pentru că, în ultima vreme, am început să-mi aduc aminte cum am născut-o pe Ellen. Și acum probabil că o să fie și mai greu fiindcă sunt mai bătrână.
Shane o privi neputincios.
- Dar ai un doctor bun și eu voi fi lângă tine, draga ea, spuse el ridicând-o și rezemând-o de pieptul lui.
Merle îl luă de gât și își ascunse fața în scobitura gâtului lui.
- Promiți? Vei fi, într-adevăr, lângă mine?
- Voi fi acolo, scumpa mea, zise el legănând-o și mângâind-o pe păr. Totul va fi bine, îți promit.
Merle îl ținu strâns o clipă apoi își ridică privirea dându-se înapoi.
- Ah, știu că ai dreptate. Mă port prostește.
El zâmbi.
- Totul va fi bine dacă învățăm cum trebuie lecțiile Lamaze.
- Exact. Trebuie să învăț să mă relaxez.
Merle se întoarse pe o parte ținând perna între genunchi și încercând să nu se mai gândească la teamă, la supărare. Dar chiar și atunci când Shane își strecură mâinile pe sub bluza ei plușată masându-i spatele cu degetele mari, mușchii continuară să i se încordeze cu încăpățânare.
Avea nevoie ca un lucru bun - nu, extraordinar - să se întâmple în viața ei. Atunci poate se va relaxa.
Merle sări în gâtul lui Shane când acesta apăru pe neașteptate într-o după-amiază la mijlocul lui noiembrie.
- Ah, cât mă bucur să te văd, dragul meu. Cum de-ai știut că vreau să-ți vorbesc? Am încercat să te sun, dar nu te-am găsit. Am să-ți dau o veste minunată!
Îl îmbrățișă cât de mult îi permitea burta care acum era cât un butoi de vin, și îl sărută exuberantă, fără să își dea seama că impermeabilul lui galben din care picura apa, o uda. Ploile de iarnă începuseră.
- Hei, a meritat un drum cu motocicleta prin ploaie pentru o asemenea primire, draga mea.
Râzând o luă în brațe și o sărută.
- N-ai putut să mă prinzi pentru că am avut o mulțime de ședințe. Și am venit pentru că și eu am să-ți dau o veste bună! Stai că te ud toată.
Se dădu înapoi, trăgându-și poncho-ul peste cap, îl scutură afară pe ușa deschisă și îl agăță în cuierul pentru pălării, după care își scoase geaca pe care o vârî în dulap. Pe tricoul lui scria cu litere roșii: Am supraviețuit lui `89. Știind foarte bine că o făcea să moară de curiozitate, o privi cu ochii jucând de bucurie.
- Care-i vestea ta? Ți-a spus doctorul Shapiro că, până la urmă, o să avem gemeni?
- Nu. Zice că nu am burta destul de mare, chiar dacă mă simt ca un hipopotam.
Se hotărî să îl fiarbă, așa că își sprijini brațele încrucișate pe raftul ieșit în afară pe care se aflau salopetele ei.
- Vestea mea mai poate să aștepte, dar tu ai venit prin ploaie și ți-ai câștigat dreptul să spui primul. Care-i vestea ta?
Zâmbetul lui aduse lumina soarelui în locul celei cenușii care pătrundea prin ferestrele de lângă intrare.
- Hollbrook a acceptat să întrerupă acțiunea prin împăcarea părților.
Ea îl privi o clipă și după aceea îi luă mâinile și zâmbetul ei rivaliză cu al lui.
- Vrei să spui că s-a terminat - în sfârșit? Dar de ce a făcut-o? Mi-ai spus tot timpul că ei dețineau puterea.
Shane îi ridică mâinile sărutându-le pe rând.
- Publicitatea națională ne-a fost de ajutor. Nu suporta ca toată țara să-i vadă numele târât în noroi, așa că a vrut să renunțe, spuse el râzând. Bănuiesc că îl interesează propria reputație la fel de mult ca pe tine. Slavă Domnului.
Râse și ea bucurându-se pentru el.
- Ce s-a stabilit?
- O să discutăm, dar Linda va primi în final o recompensă generoasă, numai că banii nu îi vor răscumpăra trecutul. Și...
Ea îi sări în gât și îl sărută pe toată fața.
- Sunt extraordinar de fericită pentru tine, dragul meu.
- Da, spuse el oftând. Eh, asta e vestea mea, a ta care e?
Merle râse veselă.
- Ca să fiu sinceră, trebuie să-ți arăt.
Luându-l de braț îl conduse în camera solară, dincolo de bucătărie. Ploaia udase semicercul de geamuri cu picături de diamant în spatele cărora se vedeau norii cenușii. Două cutii mari de carton se aflau pe masă.
Înfundându-și mâinile într-una, ridică un teanc de plicuri, lăsându-le să cadă pe jos.
Nu se putu abține să nu zâmbească, atât de plină îi era inima.
- Louise mi-a adus scrisorile astea ieri. Sunt de la adolescente furioase și părinții acestora care protestează împotriva retragerii Domnișoarei Merry. Bănuiesc că au început să curgă de cum s-a desființat coloana mea din revistă. Numai că, odată ce problema a ajuns la urechile întregii națiuni, numărul scrisorilor a crescut de 4 ori. Fetișcanele mele amenință să boicoteze revista, Shane! Și totul numai datorită ție și publicității tale, spuse ea și cufundându-și mâinile din nou în cutie, mai scoase două grămezi de scrisori.
El se uită la plicurile care îi alunecau printre degete.
- Dumnezeule! Cum e să știi că jumătate din populația Statelor Unite te iubește?
- Mă face să mă simt mică.
- Cred și eu. Și acum ce se va întâmpla?
Punându-i mâna pe braț, ea râse bucuroasă.
- Louise mi-a spus că boșorogii își bat capetele și să mă pregătesc pentru un telefon. A avut dreptate; Simmons m-a sunat dimineață. Aproape că a implorat-o pe Domnișoara Merry să se întoarcă. Ah, Shane, de atunci simt că plutesc. Ceea ce e ceva, dacă stăm să ne gândim cât de mare sunt.
- E absolut fantastic, draga mea! exclamă el îmbrățișând-o și sărutând-o zgomotos.
- Fantastic? E incredibil! strigă ea înapoindu-i sărutul. Ceea ce mă uimește este faptul că tot timpul m-am opus publicității tale. Și uite că tocmai asta mi-a rezolvat problema. Problemele noastre. Tu ai avut dreptate și eu am greșit. Reputația mea nu a avut nicio importanță pentru nimeni. Toate greșelile mele au fost eforturi irosite.
- Așa e, spuse el zâmbindu-i. Ciudat, nu? Acum o săptămână eu eram la pământ, iar tu nu avea slujbă, acum eu n-o să am de lucru și tu ți-o reiei pe a ta.
Ea îl bătu pe obraji entuziasmată.
- Nu mai ai de lucru pe naiba! N-am auzit niciodată de un avocat care să încheie un caz și să fie sărac. Pariez că te-ai gândit să-ți iei partea de la Hollbrook, nu?
Făcând o mutră modestă, el recunoscu:
- Bănuiesc că da.
Ea începu să râdă.
- Eh, și eu mi-o voi lua pe a mea. Ce bine că Louise m-a prevenit și mi-a spus cum stau lucrurile. Așteptam pregătită cu o listă întreagă când a sunat Simmons. Întâi și întâi, insist să mi se acorde totală autonomie asupra rubricii mele. Și libertatea de a lucra de acasă cu un computer conectat la revistă. Și sunt sigură că îi pot convinge să-mi dubleze salariul cel puțin. Atunci o să-mi pot permite să angajez o guvernantă să mă ajute să am grijă de micul Oops, zise ea oftând fericită. Ah, Doamne, ce bine e să fii stăpân pe situație, să mă simt din nou pe picioarele mele.
Shane o privi drept în ochi și zâmbetul îi dispăru.
- O guvernantă? Pentru ce?
Merle se desprinse din brațele lui privindu-l nedumerită.
- Dar e foarte limpede - ca să aibă grijă de copil când eu trebuie să plec și când voi fi la lucru. Așa el sau ea va avea stabilitate, nu uita - fără plimbări de colo-colo.
- Înțeleg, zise el trăgând un scaun de lângă masă și așezându-se cu un picior proptit pe genunchiul celuilalt și încruntându-se în timp ce își făcea de lucru cu tivul blugilor.
Merle se sprijini cu o mână de marginea mesei și o puse pe cealaltă în șold, fiind mai întâi uluită și apoi enervată de atitudinea lui.
- Vrei să spui de ce ești supărat? Dacă nu te deranjează.
- În caz că n-ai înțeles, spuse el cu aceeași politețe rece, în vestea mea era inclus și faptul că voi fi liber să te ajut să ai grijă de copil. Ca apoi să mă trezesc deodată înlocuit cu o doică și să-mi dau seama că tu ți-ai aranjat toată viața fără să mă incluzi și pe mine. Nu trebuie să mă lovești în cap ca să-mi dau seama când sunt exclus.
Ea făcu ochii mici și își încrucișă brațele peste burtă.
- Cum poți să înțelegi că te exclud dacă angajez o guvernantă?
- Bine, înțeleg cu siguranță că nu te legi de mine, răspunse el.
- Cu siguranță că nu-mi demonstrezi niciun motiv pentru care ar trebui să mă leg, din moment ce ai atitudinea asta. Credeam că o să te bucuri de reînvierea Domnișoarei Merry și de faptul că măcar o dată sunt destul de deșteaptă să nu mă vând ieftin.
Uitându-se pe geamul scăldat de ploaie. Shane își frecă pieptul peste cuvântul „supraviețuit” de pe tricoul, după care o privi pe Merle.
- Mă bucur că vei fi din nou Domnișoara Merry, numai că m-am obișnuit cu lucrurile așa cum au fost în ultimele 2 luni. Poate că e egoism, dar mi-a făcut plăcere să știu că depindeai de mine. Mă făcea să mă simt important și deosebit, spuse el încercând să zâmbească. Știu, știu - o să-mi amintești de drepturile egale.
Merle îl privi, jignită și furioasă fără să știe măcar de ce. Cearta ar fi fost preferabilă în locul acelei discuții prea politicoase și prea civilizare care nu rezolva nimic.
Își dădu seama că problema nu era nici munca ei, nici guvernanta și nici chiar legarea. Nu își putea închipui ce ținea în frâu încrederea reciprocă. Ce?
Chipul inexpresiv al lui Shane o făcu să vrea să-l zguduie, să țipe la el, să îl forțeze să-i vorbească! Ce ridicol, atâta timp cât ea era la fel de închisă ca el. Îl iubea atât de mult, atât de profund și el la fel. Dar fiecare cuvânt tandru pe care nu și-l spuneau adăuga încă o cărămidă la zidul care îi despărțea din ce în ce mai mult.
Avu o premoniție înspăimântătoare. Îi era groază să simtă prea multe emoții făcându-și drum în sus spre suprafața subconștientului ei, pregătindu-se să explodeze. Erau prea puternice. Îi era teamă că vor distruge totul, dar nu știa cum să le potolească.
Doisprezece
„Dragă Domnișoară Merry.
Mă bucur atât de mult ce vei scrie din nou în numărul de luna viitoare al revistei. Nimeni nu ne înțelege pe noi copiii așa cum o faci tu. Vreau să știi că am hotărât să păstrez copilul. Ai mei sunt chiar încântați, dar eu încerc să nu arăt cât de speriată, supărată și chiar furioasă mă simt. Trebuie să te întreb, ai mai fost vreodată fericită după ce ai trecut prin asta?
Cindy Jones”
„Dragă Cindy,
Scumpa mea, e cât se poate de firesc să simți furie, teamă și deprimare în situația asta. Ascunderea sau înăbușirea acestor sentimente le dă mai multă forță. Așa că vorbește cu cineva în care ai încredere, draga mea, și vei avea o viață minunată și fericită.
Domnișoara Merry”
La 6 și jumătate în ultima vineri din noiembrie, Merle îl urmărea de la fereastră pe Shane care urca pe alee cu motocicleta. Se simțea iritată, nervoasă și îi venea să plângă tot timpul. Starea ei era în strânsă legătură cu ploaia care cădea de zile întregi.
Se uită la dealul care se întindea sub casa ei. Plasticul se dăduse la o parte în unele zone lăsând să se vadă petice de pământ.
Shane era la fel de nervos ca ea, judecând după expresia care o avea pe chip când intră.
În seara aceea era ultima ședință de Lamaze: filmul în care se prezenta o naștere pe viu. Merle bănuia că lui nu îi va plăcea, deși nu discutaseră nimic referitor la acest lucru.
- Ești sigură că vrei să ieși pe o asemenea vreme? mormăi el scoțându-și poncho-ul peste cap, lăsând să cadă picături de apă pe mozaicul de la intrare.
- N-o să stau afară, ci în mașină. Doar dacă nu-ți trece prin cap ideea absurdă de a merge cu motocicleta.
Regretă acel răspuns tăios încă din clipa în care îl rosti. Nu se putea ridica deasupra distanței defensive care începu să se simtă între ei. În mintea ei își găsea ecou întrebarea întipărită cu litere mari și negre pe tricoul lui gri de sub geacă: De ce?
- Vrei să spui că ai încredere în mine să-ți conduc mașina pe autostradă? întrebă Shane pe același ton ca al ei.
Se părea că era și el la fel de disperat ca ea, fiindcă o ținu strâns câteva clipe, ca și cum ea ar fi încercat să-l respingă sau să dispară. Nu se simțea niciun pic de viață în zâmbetul lui când îi dădu drumul din îmbrățișare și o bătu ușor pe burta impunătoare.
- Ce-i cu micuțul? E neliniștit sau ce?
Ea oftă adânc.
- Toată ziua - așa am fost amândoi. Dacă se simte pe jumătate atât de groaznic ca mine, nu-i de mirare că lovește.
- De ce? Ce s-a întâmplat? întrebă el îngrijorat.
- Nimic, în fond. Mi-a venit un chef ciudat de a-mi face ordine prin lucruri și de a face curat. Acum mă simt obosită și mă mai doare și spatele după ce că sunt prost dispusă. Și uită-te la rochia mea. Sunt atât de umflată, încât abia mai intru și într-un sac, spuse ea arătându-i pliseurile întinse ale rochiei maron. S-a întâmplat că m-am săturat până-n gât să fiu însărcinată. Acum nu-ți pare rău că ai întrebat?
- Mai ai răbdare, draga mea, nu mai e decât o lună, spuse el luând-o pe după umeri.
- Asta-i jumătate de problemă - cu cât se apropie sorocul, cu atât mi se face mai frică. Acum trebuie să văd și filmul ăla stupid ca să mi se reamintească ce mă așteaptă.
Chipul lui se lumină.
- Atunci hai să nu mergem. Am învățat toate lecțiile despre relaxare și respirație. Tot ce ne trebuie, nu?
- Face parte din curs, așa că trebuie să fie util. Mergem și scăpăm.
El își înfundă mâinile în buzunare și schimbă subiectul.
- Știai că a mai fost o alunecare de teren lângă aleea ta?
- Nu, nu știam spuse ea întorcându-se în living-room pentru a se uita pe fereastră, dar era prea întuneric să vadă ceva.
Shane se duse lângă ea.
- După ce va trece furtuna, o să aducem pe cineva să facă niște terase ca să țină terenul pe loc. Deocamdată, însă, cred că ar trebui să te muți la mine. Încă vreo două zile de ploaie torențială ți-ar putea duce casa până în mijlocul autostrăzii.
Merle se uită la șirurile de lumini care se vedeau jos și inima o duru gândindu-se să își piardă acea frumoasă casă. Mai ales camera copilului, cuibușorul pe care îl aranjase cu Shane - probabil singurul lucru făcut în liniște de când se regăsiseră - în afară de dragoste, bineînțeles.
- Îmi dau seama cum trebuie să te simți, spuse el încet. Și eu am început să mă atașez de casă. Îmi place să stau aici sus și să urmăresc schimbarea anotimpurilor peste vale.
Ea încuviință.
- Nu putem face absolut nimic în momentul ăsta, așa că ar fi bine să terminăm cursul ăsta odată. Dar mai întâi trebuie să mă duc până la baie. Asta am făcut toată ziua. La fiecare 20 de minute.
Când se întoarse, îl găsi pe Shane stând tot în fața ferestrei din living-room, cu mâinile în buzunarele blugilor, zdrăngănind mărunțișul.
- Hai să mergem, spuse ea. Nu vreau să întârziem.
- Merry, hai să trecem peste film, vrei? spuse el privind peste umăr, cu spatele încordat sub geaca de piele.
- Tonul vocii lui o făcu să simtă neliniște în toată ființa ei. Intră în living-room și se așeză cu greu într-un colț al canapelei.
- Toată săptămâna ai încercat să găsești motive ca să scapi de această ultimă ședință Lamaze, așa-i? Ce se întâmplă, Shane?
El trase adânc aer în piept, expiră și apoi încercă să zâmbească, dar nu reuși.
- Mă cutremur la gândul de a vedea o femeie născând. Să fiu al naibii dacă am de gând să merg ca să leșin în fața tuturor acelor femei.
- Dar dacă nu suporți filmul, cum o să te descurci în realitate?
- E cu totul altceva! O să fii tu cea care naște.
- Nu, nu e chiar altceva, spuse Merle făcând ochii mari când încrederea începu să i se clatine. N-o să fii lângă mine când voi naște. Nu-i așa, Shane?
El își scoase geaca și o aruncă pe un scaun. Pe spatele tricoului scria De ce nu? Prăbușindu-se pe canapea lângă ea, spuse:
- Voi fi lângă tine, Merry, îți promit.
- Promiți? Dar cum aș putea să cred în promisiunile tale?
Un baraj undeva în interior păru să se fărâme și un gheizer de temeri proprii vârstei de 16 ani izvorî din subconștientul ei, anulând orice logică adultă. Nici măcar nu își recunoscu glasul când țipă:
- Ce-o să fac? Cine o să fie lângă mine când o să nasc? Nu vreau s-o fac singură. Nu pot! Nu mai pot încă o dată!
Shane se întinse și îi luă fața în mâini, încercând să o calmeze.
- Merry, voi fi lângă tine, dar tot nu văd rostul vizionării unui film despre nașterea unui copil. Am stat de vorbă cu toate mamele din familia mea și mi-au povestit cum e. Acum știut tot ce trebuie să știu.
- Ți-au spus...? Cum poți să știi cum e să naști numai din povestirile cuiva? întrebă ea și se chinui să se ridice. Ah, cât urăsc asta! Trebuie să mă duc la baie și nici măcar nu pot să mă ridic.
- Stai să te ajut, zise el și se ridică ajutând-o și pe ea.
Când se întoarse, Merle se postă în fața lui, reluând discuția de unde o lăsase, dar stăpânindu-se din nou.
- Caracteristic unui bărbat. Să crezi că știi tot numai pentru că ai vorbit cu lumea. Ei bine, să știi că habar n-ai ce înseamnă durerile! Eu însă știu foarte bine! Îmi amintesc exact cum a fost când am născut-o pe Ellen.
O cuprinse un amestec de furie și groază. Îi strânse în pumni partea din față a tricoului. El tresări și o apucă de încheieturile mâinilor.
- Și tu nici măcar n-a fost acolo, naiba să te ia! strigă ea. Aveam atâta nevoie de tine!
Când își dădu seama că își pierduse prețiosul control, își acoperi fața cu mâinile și dădu să se întoarcă, dar Shane o prinse de brațe.
- Vrei să nu te mai ascunzi de mine? Mereu faci asta, atingi un subiect important și pe urmă fugi. M-am săturat să tot fiu exclus.
Merle încercă în zadar să scape din mâinile lui și furia îi schimonosea chipul delicat.
- Tu ești exclus?! Tu, care te cerți pentru lucruri mărunte și glumești pe seama celor importante? Tu care îți închizi sentimentele dacă mă apropii prea mult?
O căldură licări în ochii lui albaștri, dar strânse din buze câteva clipe izbutind să își stăpânească nervii.
- Bine, bine, trebuie să existe o mulțime de lucruri despre care am fi avut nevoie să vorbim, așa că hai să începem cu începutul. Vrei să-mi spui, te rog, ce s-a întâmplat când eram tineri, după ce am plecat în armată?
Merle își înălță bărbia.
- Ai dreptate, lucrurile trebuie spuse. Dar nu vreau să... N-aș putea să te fac să înțelegi cum era să...
Se întrerupse, înghițind cu noduri, simțindu-se goală și îngrozită la gândul de a se arăta vulnerabilă.
- La naiba, Merry, nu te opri acum, spune odată. Să ce?
Lacrimile îi sclipiră în ochii mari când îi ridică spre el.
- Să... să te iubesc... atât de mult. Erai viața mea, întreaga mea existență, Shane. Dar pe urmă tu ai plecat în armată, ai dispărut și m-ai uitat.
- Ai simțit cu adevărat asta, Merry? o întrebă el, șoptit. Continuă, spune-mi mai departe.
Ea scutură din cap temătoare, având impresia că o groapă plină de vipere se deschisese în fața ei.
- Nu pot.
El îi apăsă mâinile pe pieptul lui când ea încercă să și le retragă.
- Nu mă îndepărta. Spune-mi ce-ai simțit!
- Bine! strigă ea. Erai viața mea, dar m-ai părăsit și ai plecat să te distrezi și să arăți frumos în uniforma aia afurisită, în timp ce eu a trebuit să-ți port copilul 9 luni. M-am chinuit în dureri 36 de ore, îngrozită și luptând din răsputeri fără să am pe nimeni alături care să mă ajute să fac hii, hii, hii. Te-am strigat și te-am implorat, dar tu nu erai acolo!
Închise ochii și scoase un strigăt scăzut din gâtlej.
El îi atinse buclele argintii-aurii de pe lângă față.
- Ah, Merry, îmi pare atât de rău... atât de rău.
Ea deschise ochii atunci și îl privi, dar nu văzu decât trecutul.
- După ce am născut, mi-au așezat pe stomac acea fărâmiță din tine și din mine. I-am luat căpșorul în mâini și ea s-a uitat la mine. Pe urmă mi-au luat-o și a fost ca și cum și tu și copilul erați morți.
Durerea izvorî din locul unde o îngropase. Dar Merle, care putea să plângă pentru orice lucru emoționant, nu mai putea să verse o lacrimă pentru tragedia asta.
- V-am plâns și pe ea și pe tine luni întregi, poate chiar ani, poate nici n-am încetat vreodată. Nu am avut pe nimeni cu cine să vorbesc, așa că, în cele din urmă, mi-am îngropat sentimentele ca să-mi pot continua viața.
Shane o luă în brațe.
- Cât aș vrea să fi știut.
- De ce n-ai știut? Ar fi trebuit să știi! strigă ea furioasă, îndepărtându-l. Lasă-mă, trebuie să mă duc la afurisita aia de baie.
Întorcându-se în living-room, Merle rămase departe de el, lângă fereastră. Furia o îmbujora și îi făcea ochii întunecați să sclipească.
- Naiba să te ia, Shane Halloran! Totul... a fost atât de frumos cu tine. M-ai ruinat pentru viața cu orice alt bărbat! Mi-ai furat și ultima fărâmă de fericire pe care aș fi putut s-o trăiesc. Cum îndrăznești să apari în viața mea din senin și să te aștepți să mă port ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
El o privi o clipă, după care traversă încăperea șchiopătând și se așeză în fața ei, cu picioarele depărtate și cu pumnii strânși pe lângă trup.
- Ce te face să crezi că numai tu ai avut parte de durere și amărăciune? Nici eu nu m-am dus să mă distrez și să mă joc într-o uniformă așa cum îți place să-ți închipui! Uită-te la mine, mă poți vedea ca soldat? Ar fi trebuit să-mi ard biletul de recrutare și să fug în Canada. Dar am avut impresia greșită că aveam să ne căsătorim, așa că m-am dus în armată. După aceea...
Chipul i se schimonosi în încercarea de a discuta despre un subiect interzis. Apoi păru să piardă și dădu să se întoarcă, dar Merle înaintă iute și îl apucă de braț.
- Ah, nu, să nu faci asta! M-ai făcut să-ți spun ce s-a întâmplat cu mine atunci. Acum trebuie să-mi spui și tu. Trebuie să știu!
Mușchiul lui se încordă sub mâna ei. Neputând să o privească în față, se uită în schimb la burta ei.
- Îmi era așa un dor de casă, spuse el cu o voce scăzută și încordată. Trăiam doar pentru scrisorile de la tine. Când nu mi-ai mai scris, am fost atât de naiv și încrezător, încât mi-am închipuit că poate te îmbolnăviseși sau murisei chiar.
- Dar n-am încetat să-ți scriu!
- Ei bine, eu n-am primit nicio scrisoare de la tine! urlă el și, trăgându-se din mâna ei se întoarse și lovi cu pumnul în tocul ferestrei. Când am venit acasă în permisie, părinții tăi mi-au spus că dragostea ta trecătoare se stinsese.
- Dragostea mea trecătoare! șopti ea neîncrezătoare. De ce să-ți fi spus așa ceva?
- De unde să știu?! Dar, ah, Doamne, cât de tare m-a durut. După tot ce trăisem împreună și după tot ce simțeam pentru tine... să aflu că totul nu fusese decât ceva trecător!
- Ți-a păsat?
Își împreună mâinile în fața burții, privind cu dragoste la spatele lui lat, întors implacabil spre ea.
- Bineînțeles că mi-a păsat! Cum ai putut să crezi vreodată altceva? exclamă ea apăsându-și capul de tocul ferestrei. Am fost trimis în Vietnam imediat după aceea. Doamne, doar mă cunoști... nu sunt un ucigaș. Dar, iată-mă în junglă, înnebunit de dorul tău și speriat de moarte, înconjurat de o grămadă de necunoscuți despre care se spunea că erau dușmanii meu. N-am tras nici măcar un glonț, dar am fost rănit chiar în prima luptă a mea.
Își lăsă capul în jos și trase adânc aer în piept înainte să poată continua.
- Am zăcut în junglă cu piciorul rănit timp de 6 ore înainte să mă ia de acolo. Am delirat jumătate din acest timp, te vedeam tot timpul făcându-ți drum prin liane. Și țipam de fiecare dată când îmi dădeam seama că nu erai acolo. Am stat 3 luni într-un spital militar și nici nu mai știam numărul operațiilor. Mi-au făcut injecții pentru fiecare afurisit de lucru de pe pământul ăsta, dar niciuna pentru a mă vindeca de tine. Și durerea pricinuită de tine era de două ori mai mare decât oricare alt fizică, adăugă el și începu să râdă. Am ajuns la concluzia că m-ai părăsit pentru că nu eram destul de bun.
- Shane, nu, niciodată n-am crezut așa ceva, spuse ducându-și mâinile la gură. Niciodată!
- Cum aș fi putut să știu asta când ai dispărut? întrebă el. Când m-am întors m-am dus la școala de drept, simțind probabil că trebuia să-ți dovedesc ceva, chiar dacă nu eram împreună.
Întorcându-se cu fața spre ea, se sprijini cu umărul de tocul ferestrei și zâmbi amar.
- Mare mi-a fost deziluzia când mi-am dat seama că și după ce am absolvit eram același bărbat. De aceea am hotărât să stau departe de tine când am aflat că te întorci în Bay Area.
O privi câteva clipe cu ochi furioși și încețoșați.
- Am simțit foarte multă furie și ură față de tine în viața mea, fetițo. Probabil că n-am să pot uita niciodată, așa cum nu te pot uita pe tine. Ai spus că ți-am distrus viața. Ei bine, să știi că nici tu n-ai produs cine știe ce liniște și mulțumire în mine.
Suferința pe care o simțea Merle din nou se datora faptului că inima i se zdrobea iar sau cuvintelor lui amare care o străpunseseră ca o sabie - nu își dădea seama. Nu știa decât că îl iubea atât de mult, mai mult decât o făcuse când nu era decât o copilă prostuță și clipa aceea părea să fie sfârșitul tuturor lucrurilor.
Dădu să întindă mâna, dar o lăsă să cadă.
Se duse din nou la baie, amuțită de toată acea nedreptate, de inutilitatea durerii pe care o provocase acea separare. Când se întoarse, clătină din cap cu tristețe.
- Aș vrea să pot. Aș vrea atât de mult, dar se pare că nu mai pot să uit, să iert sau să mă mai încerd.
Singurătatea ei se reflecta pe chipul lui Shane.
- Știu, Merry. Te rog să mă crezi că știu, spuse el cu un glas răgușit. Te iubesc atât de mult, dar toate porcăriile astea ne despart.
Scoase deodată un sunet chinuit din gâtlej și își acoperi fața cu mâinile, iar umerii i se zguduiră.
Merle se uită la el. Sunetul înăbușit al plânsului lui sfărâmă și mai mult zăgazul pe care ea îl ridicase în jurul propriilor emoții cu atâția ani în urmă. Lacrimile din sufletul ei crescură atât de mult încât părea să mai aibă puțin până să explodeze.
Încrucișându-și brațele în jurul trupului mare, își dădu capul pe spate și scoase un urlet pentru toată durerea și suferința pe care le înduraseră amândoi. Pentru absența speranței pe care o simțea în clipa aceea.
Încrucișându-și brațele în jurul trupului mare, își dădu capul pe spate și scoase un urlet pentru toată durerea și suferința pe care le înduraseră amândoi. Pentru absența speranței pe care o simțea în clipa aceea.
Când furtuna trecu în sfârșit, în ea rămase un gol imens. Un vid îngrozitor.
Shane respiră adânc și cutremurător, după care își trase marginea tricoului și își șterse fața care părea la fel de goală ca și a ei când îi întinse mâna.
- Crezi că există vreo speranță pentru noi totuși, Merry? șopti el.
Ea îi dădu mâna strângându-i degetele cu disperare. Stăteau legați și atât de departe.
- Ah, Shane, cum poate să existe când noi nu lăsăm trecutul să se odihnească?
Treisprezece
„Dragă Merle,
De când ți-am primit telegrama, tatăl tău și cu mine n-am încetat să discutăm despre tine, regretând greșelile pe care le-am făcut odată. Ai crescut într-o lume în care vechile reguli și vechea morală erau întoarse pe dos și am crezut, în mod greșit, că te protejăm când am reținut scrisorile lui Shane Halooran și i-am sfătuit pe mătușa și pe unchiul tău să le oprească pe ale tale către el. Astfel, am reușit doar să ne îndepărtăm de noi singura fiică.
Acum că ai devenit mamă, ne rugăm să găsești în sufletul tău puterea de a ne ierta. Dorim din tot sufletul să putem reconstrui o relație iubitoare cu tine și să-l cunoaștem pe unicul și talentatul Shane. Uimirea și bucuria noastră de a avea nu numai doi nepoți, dar și un strănepot pe drum este mai mult decât...”
Scrisoarea! Merle uitase de ea în vâltoarea luptei. Dacă i-ar fi spus lui Shane de ea imediat ce venise, în loc să o păstreze pentru mai târziu, poate ar fi fost capabil să vorbească despre sentimentele lor mai rațional. Acum era prea târziu; își spuseseră deja niște lucruri oribile.
Agățându-se de mâna lui, iubindu-l atât de mult, se simți cuprinsă de un sentiment de goliciune. Avea senzația că era o carcasă fără nimic în interior.
De aceea fu un adevărat șoc când simți o cantitate mare de lichid cald șiroindu-i pe picioare.
Un amestec de stânjeneală, groază și uimire îi alungă disperarea și dorința din minte. Se uită uluită la cercul ud care se lărgea pe covor sub picioarele ei.
- Shane...? Ori am făcut pe mine, ori mi s-a rupt apa.
Vorbele ei îl șocară făcând să nu se mai vadă disperarea nici pe chipul lui.
- Ce spui?
- Doar nu m-oi fi dus la baie atât de des pentru că au început durerile facerii, nu?
El avu nevoie de vreo 5 secunde să priceapă și să rămână fără culoare în obraji.
- Merry, bineînțeles că nu se poate! spuse el logic. Încă nici nu ne-am gândit ce nume să-i dăm copilului.
Ea rămase încremenită privindu-l cu niște ochi plini de uimire.
- Ce s-a întâmplat? întrebă el.
- Am o contracție, spuse ea simțind mai mult neîncredere și curiozitate decât tulburare.
El țâșni înainte și o apucă de brațe.
- Dumnezeule, Merry! E rău?
Ea începu să râdă.
- Shane, n-ar trebui să întrebi dacă e rău, ci să-mi spui să respir.
- Respiră atunci - hii, hii, hii, spuse el uitându-se zăpăcit în jur. Unde-i porcăria aia de cristal la care ar trebui să te uiți?
- Nu știu. L-am pus undeva când am făcut ordine azi. N-are importanță, contracția s-a terminat.
Deodată își dădu seama de realitate și o cuprinse neliniștea.
- Shane, dacă au început durerile înseamnă că bebelușul nostru va fi prematur! Dacă va fi prea mică sau prea slabă? Dacă o pierd după toate astea?
Când o văzu intrând în panică, se adună și o cuprinse cu brațele.
- N-o să pățească nimic copilul, draga mea, spuse el cu un glas ferm și categoric ca și brațele. Opt luni nu e chiar atât de devreme.
Punându-și mâinile pe pieptul lui, îl privi rugătoare.
- Nu-mi amintesc ce trebuie să facem acum.
El îi dădu părul pe spate.
- Nu-ți face griji, Merry, scumpa mea, e destul timp. Tu du-te și spală-te puțin și eu chem doctorul.
Îi trecu prin cap că Shane făcea un efort imens pentru a-și menține vocea calmă, ceea ce îi dădu putere. Se luptă să se stăpânească de dragul lui, dacă nu pentru alt motiv.
- Bine, mă duc să mă spăl și tu sună-l pe doctorul Shapiro.
Impulsionată, Merle izbuti să facă duș, își puse un pulover roz, blugi de gravidă și o pereche de pantofi de tenis într-un timp record. După care se întoarse cât putu de repede în living-room.
- Shane, am mai avut o contracție. Ce-a spus doctorul?
El stătea în mijlocul camerei mutându-se de pe un picior pe altul.
- N-am putut să vorbesc cu el. Telefonul e mort. Furtuna asta afurisită a stricat tot.
Ea simți că îi vine rău.
- Mort? Telefonul! Și ce-o să facem? Dumnezeule mare, am încă una. Și n-a trecut nici măcar 10 minute!
Contracția aceea fu destul de puternică pentru a-i reaminti că trebuie să respire.
Shane veni iute lângă ea și începu să îi maseze locul unde ceafa se îmbina cu umerii, vorbindu-i în tot acest timp. Când se termină, își trecu degetele prin părul negru-argintiu fiind la limita răbdării.
- Poate că ar trebui să te duc la spital cu mașina ta fără să mai vorbim cu doctorul Shapiro.
- Da, bună idee, asta o să facem, spuse Merle și porni spre ușa care dădea în garaj.
Shane își înșfăcă geaca și se duse repede după ea, dar se opri deodată.
- Stai, încă mai plouă cu găleata. Îți trebuie o haină, Merry! spuse el și luând impermeabilul ei din dulap, i-l puse pe ea legându-i cu cordonul când nu putu să îl încheie.
După aceea o împinse ușor afară.
Ploaia răpăia pe acoperișul garajului și aerul mirosea a închis când el o așeză pe scaun prinzându-i centura de siguranță. Îmbrăcându-și geaca în fugă, ocoli mașina și se urcă repede la volan.
- Bun, nicio problemă. Dă-mi cheia!
Ea se uită la el cu ochii mari.
- N-o am.
- Unde e? întrebă el atunci ca și cum s-ar fi aflat în pragul isteriei.
- Stai să-mi aduc aminte... poate în poșeta mea de pe raftul din dulapul de haine. Dar, mai repede că mai am o contracție.
În mai puțin de 30 de secunde, Shane se întoarse și urcă la volan cu cheile în mână.
Ușa garajului se deschise automat. Motorul porni de la prima încercare, dar se opri imediat ce el dădu să scoată mașina cu spatele.
Scrâșnind din dinți, îl porni din nou, scoase mașina și întoarse pentru a coborî dealul. Farurile săpau tuneluri gemene în noaptea întunecată în timp ce el cobora pe alee cu viteza a doua. Ploaia cădea suvoaie pulverizându-se când atingea asfaltul.
- Fir-ar să fie! făcu Shane apăsând pe frână și oprind mașina chiar la marginea gropii care se căsca în fața farurilor.
Aleea dispăruse.
Merle privi prin parbriz cum o altă bucată de asfalt se prăbușea dispărând din fața ochilor. Se întoarse și se uită la Shane.
- Ce-o să facem acum?
Fața lui era verzuie din cauza luminii de la bord.
- Ce-o să facem...? Ce-o să facem? N-o să intrăm în panică, asta n-o să facem, spuse el lovind cu palmele în volan. Ce naiba s-a întâmplat cu mine? Aș putea lua motocicleta să mă duc după ajutor.
Întorcând mașina, ale cărei roți se răsuciră scrâșnind, urcă înapoi pe alee și intră în garaj. Alergând în jurul mașinii, o scoase pe Merle.
- Stai în casă până mă duc la poliție. Poate că vor trimite un elicopter să te scoată de aici.
Ea îl apucă de braț când el se duse spre motocicletă.
- Ești nebun dacă-ți trece prin cap că o să rămân singură aici.
Începu o altă contracție. De data aceasta respiră hii, hii, hii. Dură mai mult și se bucură că îl avea pe Shane lângă ea. Când se termină, spuse:
- Nu, domnule! Dacă pleci, vin și eu cu tine.
El se uită la ea cu ochi rugători.
- Merry, pentru numele lui Dumnezeu, fii înțelegătoare. E vorba de motocicletă, ai uitat? E prea periculos pentru o femeie în starea ta.
Văzând că ea nu făcea nicio impresie, ridică mâinile disperat.
- Bine, dar întotdeauna ți-a fost frică să mergi cu motocicleta, ai uitat?
Ploaia răpăia pe acoperișul garajului în timp ce ea îl privea prin întunericul nopții.
- Cred că nu-mi mai e frică, spuse ea atunci dându-și seama uimită că acela era adevărul. O să mă simt mai în siguranță cu tine, chiar și pe motocicletă, decât oriunde în altă partă sa cu oricine altcineva.
El o privi o clipă nedumerit.
- Spuneai că n-ai încredere în mine.
- Cred că ar trebui să am.
- De ce, Merry? De ce tocmai acum, după toate lucrurile jignitoare pe care ți le-am spus?
Luându-i fața în palme, ea îl privi.
- Ah, cât aș vrea să-ți fi spus de scrisoarea pe care am primit-o de la părinții mei înainte să ne fi certat. Ei ne-au despărțit oprindu-ne scrisorile unui către celălalt. N-am avut niciodată niciun motiv să-ți pun dragostea la îndoială.
- Deci asta a fost, spuse el întorcând capul și sărutându-i degetele. Încrederea e un lucru rar și minunat.
Shane îi vorbi în timpul altei contracții.
- A fost una lungă, spuse el neliniștit când se termină. Poate că ai dreptate, ar trebui să încercăm cu motocicleta.
Aruncă o privire burții ei mari care se zărea între cele două părți ale impermeabilului și dădu fuga în casă pentru a-și lua poncho-ul său voluminos.
- Uite, pune asta ca să-l ții pe micul Oops uscat.
După ce i-l trecu peste cap și îi legă gluga în jurul feței, ea se privi.
- Dumnezeule, arăt ca un sac în care dorm patru persoane într-o excursie.
- La naiba, nu e nici momentul și nici locul potrivit pentru vanitate! spuse el râzând, dar foarte repede simțul umorului îl părăsi și alergă să pornească motocicleta.
Chiar și cu lumina din curte aprinsă, dealul era foarte întunecat. Merle stătu departe de ploaie în ușa garajului. Shane reuși să târască motocicleta în jos pe deal ocolind locul surpat. După ce o opri pe alee exact dincolo de groapă, urcă iar lângă ea.
- Așa, acum ține-te de gâtul meu, spuse el și își petrecu un braț pe după spatele ei sprijinind-o cu o parte a trupului lui, coborând astfel cu chiu cu vai dealul, folosindu-și celălalt braț ca proptea.
Când le alunecară picioarele, el se răsuci pentru a-i amortiza căderea cu trupul lui.
- Ești teafără, draga mea? întrebă el ridicându-se într-un cot, cu părul lipit de cap și apa șiroindu-i pe fața plină de noroi.
- Cred că da, spuse ea, chinuindu-se să ajungă într-o poziție șezând, cu poncho-ul întins ca o cortină în jurul ei și încercă să își îndepărteze noroiul de pe mâini.
Atunci își dădu capul pe spate în ploaie și începu să râdă.
- Nu-i deloc de râs, Merry! urlă Shane căutând un punct de sprijin pe pământul alunecos. Ce naiba e atât de amuzant?
- Noi! exclamă ea. O mai fi cineva pe lumea asta într-o asemenea situație, într-un asemenea moment?
O contracție se făcu simțită chiar atunci și ea începu să respire printre sughițuri de râs.
Când termină, râdea și Shane.
- Se pare că ne potrivim, nu? zise el trăgând-o în picioare și conducând-o cu greu până la alee, unde se afla motocicleta.
Atunci o luă în brațe respirând greu.
- Nu-ți fie teamă, te scap eu de porcăria asta, o să vezi.
- Știu și nu mi-e teamă, dragul meu, spuse ea. Dar cred că trebuie să ne grăbim.
- Dumnezeule, nu-mi spune asta. Încrederea în mine nu e prea mare, ai uitat?
Punându-i casca pe cap peste gluga poncho-ului, o închise cu degetele tremurătoare și apoi o urcă pe Merle pe șaua din spate. Urcând și el îi trase mâinile în jurul lui.
- Ține-te bine, fir-ar să fie! Dacă o să cazi rostogolindu-te pe drum, n-am să mi-o iert niciodată.
Aplecat peste copilul dintre ei, Merle se agăță de el cu ambele brațe. Un timp avu un sentiment dezorientat de dezechilibru când motocicleta coborî aleea, luminată de singur far. Dar îi trecu imediat ce ajunseră la drumul de acces.
La ieșirea pe autostradă, Shane opri și îi ridică vizorul ca să-l poată auzi.
- Unde e stația de poliție? Bănuiesc că trebuie să fie cineva acolo care se pricepe la nașteri.
Merle făcu ochii mici și își înălță bărbia.
- Refuz categoric să las un polițist tinerel să mă ajute să nasc! Nu-i decât o jumătate de oră cel mult până la spital. Dă-i drumul.
- Nu fi nebună! Nu poți merge atâta drum pe motocicleta asta. Ai nevoie de o ambulanță!
- Vrei să... hii, hii,... nu mai pierzi timpul vociferând? îi strigă ea pentru a acoperi zgomotul motorului. Simt nevoia să împing.
- Dumnezeule! făcu Shane trântindu-i vizorul la loc peste față și aplecându-se deasupra ghidonului.
Când ajunseră la spital, Merle respira scurt și gâfâit. El luă o curbă și intră pe alea șerpuită. Când opri în fața intrării, ușile din sticlă se deschiseră automat.
Fără să ezite măcar o clipă, intră cu motocicleta până în camera de urgență, oprind motorul în fața infirmierelor și a medicului care făcuseră ochii mari de uimire. Lăsând cricul, el își trecu un picior peste ghidon coborând și apa îi șiroia din păr pe față. Geaca de piele era udă leoarcă, iar cizmele și blugii erau îmbibate de noroi.
Tandru, o ridică pe Merle de pe șa, cu casca neagră, poncho galben, pantofi de tenis plini de noroi cu tot și o ținu în brațe. Toată lumea rămăsese încremenită.
- Nu vedeți că Domnișoara Merry naște? Ce naiba mai stați? urlă el deodată.
Trei ore mai târziu, Merle se afla întinsă în pat, cu capul înălțat, curată și uscată într-un halat albastru de spital, simțindu-și fericită burta plată.
Furtuna trecuse și norii se risipeau. Pe geam se vedea luceafărul strălucind pe cerul trandafiriu în partea de răsărit. Dar, ea nu mai vedea nimic fiindcă privea cu o dragoste nemărginită minunea, băiețelul din brațele ei.
Nu cântărise decât 2 kilograme și ceva, dar toată lumea o asigurase că era voinic și sănătos. Pe cap avea un păr negru ondulat care stătea în toate direcțiile și avea o gropiță în bărbia micuță.
O privea cu foarte mare curiozitate, dar ea nu își putea da seama dacă ochii lui erau albaștri sau căprui.
O privea cu foarte mare curiozitate, dar ea nu își putea da seama dacă ochii lui erau albaștri sau căprui.
- Fața lui seamănă cu niște petale de trandafir roz încrețite, nu? șopti ea uitându-se la Shane.
- E minunat.
Purtând halatul verde care i se dăduse pentru a asista la naștere, stătea acum pe marginea patului.
Ea zâmbi văzându-i expresia de tandrețe.
- Nu vrei să-l ții și tu?
- Credeam că n-o să mă întrebi niciodată. Vino la tăticu`.
Luă în mâinile lui mari mogâldeața aceea învelită într-un pled și își plimbă buzele peste căpșorul lui moale. După aceea se încruntă și el ca și bebelușul.
- Ce nume ai vrea să-ți dăm, prietene? întrebă el și o privi pe Merle ridicând din sprâncene. Tu ce zici, mămico?
- Nu știu sigur. Dar trebuie să fie un nume foarte deosebit, pentru că va fi cineva după împrejurările în care a venit pe lume, spuse ea zâmbind. Presimt că fiul tău o să-ți cam dea bătaie de cap, dragul meu.
- Foarte posibil, zise el zâmbindu-i copilului. Nu respecți convențiile și regulile, nu, micuțule? întrebă el după care își ridică privirea spre Merle. Știi vreun nume potrivit?
- Cred că da. Părinții tău ți-au americanizat numele, așa că mi se pare foarte potrivit să aducem un nume irlandez nou în familie și să-l numim Sean. Ce zici?
Buzele lui schițară un zâmbet emoționat.
- Ești sigură că vrei să riști cu amândoi?
Merle râse și ochii îi scânteiară.
- Dacă am învățat ceva de când ai revenit în viața mea, Shane Halloran, acel lucru este că uneori merită să riști.
Zâmbetul lui îi lumină fața.
- Atunci, Sean să rămână. Dar să nu spui că nu te-am prevenit.
După ce o infirmieră veni să ia bebelușul, Shane îi luă mâna lui Merle și îi sărută palma.
- Trebuie să fii epuizată, draga mea. Nu vrei să te las să dormi?
- Nu, rămâi... trebuie să vorbim, spuse ea și răsucindu-și mâna, i-o strânse pe a lui cu putere, îngrijorată dintr-odată. Shane, aș vrea să nu-ți fi spus lucrurile acelea oribile aseară. Nu te urăsc, niciodată n-am făcut-o. M-a durut doar foarte mult.
El încuviință și-i luă cealaltă mână.
- Știu, draga mea, înțeleg. Același lucru e valabil și pentru mne. Dar să nu-ți dorești să nu fi spus nimic. Ne-am exprimat amândoi sentimente care ar fi trebuit rostite cu mult timp în urmă.
Ea se încruntă ușor gândindu-se la lucrurile pe care le spuseseră.
- M-ai iubit într-adevăr, atât de mult cum mi-ai spus?
- Dacă te-am iubit! Erai viața mea, Merry, totul. Te-am iubit atât de mult încât după ce ne-am despărțit aveam impresia că nu mai sunt nimic. Nici nu mă puteam preface că iubesc pe altcinva. De aceea căsătoria mea n-a durat, bănuiesc. Nu că n-aș fi putut iubit, dar nu puteam iubi pe altcineva în afară de tine.
- Ce ciudat, spuse ea gânditoare. Și în toți acești ani am crezut că fusesem respinsă.
- În niciun caz, spuse el lipindu-i mâinile de pieptul lui, după care o întrebă încet: Dar tu, draga mea, m-ai iubit atât de mult cât mi-ai spus?
- Da, scumpul și dragul meu Shane, șopti ea aproape copleșită de forța iubirii ei, acum că era liberă să o simtă. Ai fost sufletul și spiritul meu și nici eu nu puteam iubi pe altcineva. Și acum te iubesc la fel de mult, niciodată n-am încetat să te iubesc. N-am putut să încetez, nici chiar când am vrut s-o fac.
- Și eu la fel - continui să fii viața mea, Merle. Asta nu se va schimba niciodată, indiferent ce s-ar întâmpla cu noi.
Îi sărută mâinile pe rând.
- Acum când am fost în sfârșit sinceri unul față de celălalt poate vom reuși să doborâm zidul dintre noi.
Merle îi privi chipul o clipă. Umbrele din fața lor dispăruseră și în ochii lui se citea dorința de a spera alături de dragostea sinceră și nevoia de ea. Iubirea lui o pătrunse umplând golul lăsat de furie și amărăciune.
- Cred că am făcut-o deja, spuse ea încet.
Aplecându-se în față, Shane o cuprinse pe după umeri.
- Dacă zidul a căzut, crezi că am alungat, în sfârșit, și demonii aceia din noi?
Ea își împreună mâinile după gâtul lui.
- Cum putem ști? Suntem amândoi prea uluiți de ce s-a întâmplat azi-noapte pentru a ne certa.
- Lasă-mă să te întreb ceva de încercare, spuse el și ochii îi sclipiră. Nașterea a fost atât de îngrozitoare și dureroasă cum te temeai?
Ea izbucni într-un râs surprins.
- Totul s-a petrecut atât de repede, încât am uitat să mă gândesc cât de rău a fost sau nu. Sau poate pentru că ai fost tu lângă mine tot timpul.
El păru mândru, dar puțin timid.
- Am izbutit să stau fără să leșin, nu? Felul în care am reacționat într-un moment de criză nu-ți spune nimic?
- Eh, poate că-mi spune, zise ea și se strâmbă ușor. Îmi mai spune că doctorul și infirmierele trebuie să ne fi crezut nebuni când am strigat așa după ce s-a s-a născut micuțul.
- Cui îi pasă de ei? Trebuia să ne descărcăm, în sfârșit.
Mișcându-se pe marginea patului, Shane se duse mai aproape de ea pentru a o lua mai strâns în brațe.
- Mai ții minte când te-am întrebat ce-ți dorești și tu mi-ai spus că-ți dorești să o luăm de la început? Ei, asta e, draga mea. Trecutul s-a dus și viitorul e al nostru să-l modelăm cum vrem,. Poate că suntem gata să începem să clădim ceva solid.
Se priviră ca și cum se vedeau pentru prima oară.
- Dar tot nu aveam prea multe în comun, spuse ea ezitând să se lase pradă speranței, temându-se de dezamăgire. Mi-e teamă că o să ne tot certăm.
El îi sărută vârful nasului și zâmbi.
- Nu-i niciun pericol dacă ne certăm, atâta timp cât demonii au dispărut, nu-i așa? Ba chiar ar condimenta puțin viața. În fond, ne potrivim foarte bine.
Ea nu se putu abține să nu zâmbească în clipa în care îl privi în ochi.
- Totdeauna te pricepi să exprimi lucrurile atât de bine?
Oftând adânc și liber, ea își puse capul pe umărul lui lăsându-se pradă iubirii, speranței și viitorului.
Shane îi mângâie ușor buclele mătăsoase albe-aurii și după câteva clipe de tăcere, întrebă:
- La ce te gândești?
- Nu știu.. regretam toți anii pierduți, bănuiesc. Ar fi păcat să mai pierdem chiar și o clipă, nu? Cererea aceea în căsătorie mai e valabilă?
O expresie de tandrețe apăru pe chipul lui.
- Domnișoară Merry Pierce, scumpa mea, va rămâne valabilă până când te vei hotărî că mă vrei. Pentru că eu te voi vrea întotdeauna.
- Ei bine, Shane Haloran, dragul și scumpul meu, cred că pot spune că și eu te voi vrea cel puțin tot atâta, spuse ea și îi luă în mâini ambii obraji nebărbieriți, sărutându-l. Și, chiar mai mult, o eternitate.
Ridicând-o de pe pat, o strânse la piept ascunzându-și fața în părul ei.
- Te iubesc, Merry, atât de mult... atât de mult.
- Ah, dragul meu, și eu te iubesc, din tot sufletul, suse ea sărutându-i gâtul și apoi părul negru de pe piept care ieșea din V-ul halatului.
- Așa s-ar părea, draga mea.
Ea zâmbi neastâmpărată.
- Asta înseamnă că putem fi din nou amanți?
O luminiță albăstruie licări în ochii lui.
- Vai, Domnișoară Merry, cum vorbești! Ce se va alege de reputația ta?
- De ce anume? întrebă ea făcând ochii mari și mimând un sărut din buze.
Lui nu îi trebuia altă invitație. Aplecându-și capul, îi acoperi gura explorând-o tulburător pentru a-i arăta puțin din ceea ce o aștepta.
Ea îi strânse coapsa și șopti cu buzele lipite de ale lui:
- Doctorul Shapiro a spus că trebuie să aștept 6 săptămâni...
- Nu mă deranjează câteva săptămâni, draga mea, când avem o viață întreagă înainte, zise Shane și zâmbetul i se lărgi și mai mult.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu