............................................
2-3
Becky tresări și își simți dintr-o dată gâtul uscat. Se întoarse încet spre el.
............................................Becky tresări și își simți dintr-o dată gâtul uscat. Se întoarse încet spre el.
- Timp? Nu înțeleg ce vrei să spui...
- Îmi trebuie timp ca să te ajut să te refaci.
Vocea lui nu trăda nici cea mai mică emoție.
- Ți-am spus că îmi fac griji pentru tine.
Becky își trecu mâna prin păr, derutată. Unde voia să ajungă exact?
- Dacă mai rămân o zi în plus pe vasul ăsta, cred că o să recidivez. Stresul și plictiseala o să-mi dea ultima lovitură. Dacă nu cumva o să mă devoreze vreun rechin, când o să încerc să evadez, încheie ea înțepată.
- Nu-ți face griji, fiindcă în Marea Egee nu există rechini care mănâncă oameni, îi replică Matt pe același ton. Bine acum să ne continuăm mica noastră escapadă, adăugă el ridicându-se cu o mișcare suplă.
Trecu prin fața ei cu un surâs pe buze și începu să coboare scara.
- O să-mi pun un șort, o anunță el înainte să dispară, fiindcă a început să se facă deja cald.
- Apropo, strigă Becky după el, încercând să-și păstreze sângele rece, eu cum ar trebui să mă îmbrac? M-am săturat să port mereu aceleași lucruri.
Capul lui Matt reapăru. De data asta îi surâdea provocator.
- De ce? Mie personal mi se pare că îți foarte bine așa, doamnă Hawke.
- Matt! Eu vorbesc serios!
- De acord, de acord. Îți găsesc niște flecuștețe de îmbrăcat. Una din musafirele mele și-a lăsat lucrurile la bord. Mă ocup imediat de asta.
Rămasă cu gura căscată, Becky îl văzu dispărând din nou. Tipul ăsta era de groază! Tupeul lui nu cunoștea limite!
Tremurând de furie, așteptă să se calmeze puțin înainte să coboare la rândul ei spre cabină.
- Uite.
Tocmai ieșea din camera lui încărcat cu un braț de haine... și nu avea nimic pe el.
Becky trase aer în piept și încercă să nu-și ferească privirea.
„Doar nu e prima dată când îți vezi soțul în pielea goală” îi suflă la ureche o voce batjocoritoare.
Se înroși totuși ca o școlăriță în timp ce-i admira trupul bronzat. Picioarele musculoase, umerii largi, pântecele plat, pieptul acoperit cu păr creț... totul în el respira forță și virilitate.
- Cred că are aceeași talie cu tine.
Indiferent la tulburarea ei, el examina costumul superb de baie în tonuri de mov, sidefiu și verde.
- E frumos, nu-i așa?
Îi întinse costumul și privi chipul îmbujorat al lui Becky cu un aer amuzat.
- L-a cumpărat din Creta.
Becky se înfurie la culme.
- Doar nu crezi că o să port hainele uneia din amantele tale? Cred că ai înnebunit, bietul de tine. Și fă-mi, te rog, plăcerea să pui ceva pe tine.
Matt ridică uimit din sprâncene în fața expresiei ei ofensate. Se scurseră câteva clipe. În cele din urmă, el plecă râzând în hohote.
- Să nu-mi spui că ești geloasă! Aș putea să știu de ce pari atât de încurcată? După câte știu eu, suntem căsătoriți încă, îngerașul meu. De când te-ai făcut o mironosiță?
- Nu sunt nici geloasă, nici mironosiță, replică Becky înțepată. Sunt doar... scârbită.
- M-am cam săturat de reproșurile tale, Becky. Dar dacă asta te consolează cu ceva, află că aceste haine aparțin surorii mele Carrie.
- Oh!
Becky se înroși, rușinată.
- Sunt curate și relativ noi, continuă Matt, și le-a lăsat la bord fiindcă are intenția să revină în compania soțului ei. Explicațiile îți convin, scumpa mea?
Becky luă cu o mână tremurătoare lucrurile pe care i le întindea Matt.
- Ai fi putut să mi-o spui de la început...
Matt făcu ochii mari.
- Daaa? Și de când ai început să crezi tot ce spun eu?
Luată prin surprindere, Becky îi întoarse spatele și bătu în retragere spre cabina ei. Rămasă singură, se sprijini de ușă și oftă îndelung.
Înainte să-și revadă soțul, era convinsă că întorsese definitiv această pagină a vieții ei. Sentimentele ei pentru Matt slăbiseră de-a lungul timpului. Reușise să-i descopere adevăratul caracter: egoist, carierist, afemeiat... Cum de se putuse îndrăgosti de un asemenea bărbat?
Era întrebarea pe care și-o punea neîncetat, ca pentru a se convinge mai bine de greșeala pe care o făcuse.
Dar acum că se găsea singură cu el, frumoasa ei siguranță de sine se topise ca zăpada la soare.
Această constatare o îngrozi. Trebuia să facă niște eforturi supraomenești ca să-și păstreze masca de indiferență rece. Trebuia să facă asta; era singura ei soluție. Va avea grijă să păstreze distanțele. Fiindcă era sigură de un lucru: nu va mai avea niciodată puterea să îndure o nouă decepție.
Costumul de baie îi venea perfect. Foarte decoltat, i se mula pe trup ca o a doua piele.
Își studie imaginea în oglinda fixată de ușa cabinei și dădu din cap în semn de aprobare.
Inevitabil, gândurile ei se îndreptară spre trecut. O revăzu pe Carrie, o seducătoare brunetă cu ochii albaștri, care semăna mult cu fratele ei, mereu surâzătoare și foarte prietenoasă.
Becky o simpatizase din prima clipă. O întâlnise prima dată în ziua căsătoriei cu Matt.
Imagini din acea zi se perindară prin mintea ei. Matt și ea își făcuseră jurămintele de căsătorie într-o capelă micuță din piatră cenușie. Se revăzu străbătând culoarul dintre bănci, strălucind de fericire în rochia ei lungă din mătase de culoarea fildeșului.
Parcă mai simțea în nări mirosul lemnăriei vechi, al dalelor umede, al tămâiei și buchetelor de dalii.
Era într-o sâmbătă de octombrie. Un soare palid de toamnă strălucea prin vitraliile altarului proiectând pete de culoare peste mulțimea invitaților.
Pradă unei emoții vii, ea privea țintă spre umerii lui Matt în timp ce străbătea culoarul dintre bănci cu un pas timid. Ca și cum îi simțise tulburarea, el se întorsese ușor și-i zâmbise încurajator.
Strâns într-o coroniță delicată din boboci de trandafir, părul i se revărsa în bulce pe umeri. Simplă dar și sofisticată, somptuoasa rochie de mătase ascundea secretul care o umplea de bucurie: era însărcinată în două luni.
Acea zi marca încununarea unei relații pe cât de pasionate pe atât de neașteptate, care începuse cu 3 luni în urmă, când Matt sunase la ușa ei în acea seară caldă de august.
Matt revenea de la Hong Kong, unde în mod sigur locuise la Su-Lin. Dar pe atunci, ea nu știa că el era logodit cu tânăra și bogata chinezoaică.
- Acum, acolo plouă fără încetare, îi explicase el pe un ton evaziv, când ea îl întrebase despre călătoria lui. I-am lăsat unui coleg grija negocierilor comerciale. Mă săturasem până peste cap de climatul ăla umed. Și mai ales, muream de dorința de a face dragoste cu tine.
Becky tresărise puternic sub privirea lui pătrunzătoare, plină de senzualitate.
Fără să-i lase timp să pronunțe vreun cuvânt, el o ridicase în brațe și își croise drum prin maldărele de haine și cărți care umpleau locuința ei. Cu o blândețe nespusă o așezase pe patul acoperit cu mătase brocată și se lungise lângă ea.
Buzele lor se uniseră într-un sărut pătimaș, apoi Matt începuse s-o dezbrace și, la fiecare nasture desfăcut, la fiecare centimetru de piele dezgolită, Becky se topea de plăcere.
Nerăbdătoare să descopere plăcerile dragostei în brațele bărbatului pe care-l iubea, îl ajutase la rândul ei pe Matt să se dezbrace. Abia avusese timp să-i admire corpul superb fiindcă el o acoperise cu trupul lui, pusese stăpânire pe buzele ei întredeschise și făcuse din ea femeia lui, copleșind-o cu mângâieri experte.
Când simțurile fuseseră satisfăcute și respirațiile deveniseră mai regulate, Matt îi căută privirea. O expresie neîncrezătoare se citea pe chipul lui frumos.
- De ce nu mi-ai spus?
În fața figurii uimite a lui Becky, el continuase pe un ton repezit:
- De ce nu mi-ai spus că era prima oară?
Becky simți că obrajii îi iau foc.
- Ddd.... de ce? E important?
Matt râse ușor.
- Oh, Becky...
Cu un gest plin de tandrețe, el îi dăduse la o parte o șuviță de păr care i se lipise de frunte.
- Ești adorabilă, tentantă, perfectă din toate punctele de vedere, șoptise el, atrăgând-o la pieptul lui.
Blânde, calde și experte, mâinile lui începuseră o explorare lentă, o mângâiaseră până când un nou val de voluptate îi antrenase pe culmile extazului.
Înmărmurită de puterea amintirilor ei, Becky se privi în oglinda mare din cabină. Dacă povestea lor s-ar fi oprit aici...
Din păcate, ea era tânără, optimistă, incredibil de romantică, și mai ales - lucrul cel mai important - nebunește îndrăgostită de Matt Hawke.
Dacă ar fi știut... Dacă ar fi fost mai puțin naivă! I-ar fi înțeles imediat jocul. Doar dorința de a o cuceri și poseda îl adusese la ea. Sentimentele nu contau pentru un om ca Matt. Gustul riscului, jocul seducției, setea de dominație, doar ele îl făceau să vibreze.
Cea mai mare greșeală a lui Becky fusese de a i se oferi. Cea de a doua, de a-i anunța câteva săptămâni după prima lor noapte de dragoste că aștepta un copil de la el.
În loc să se pregătească pentru cel de al doilea an de universitate, se lansase în pregătirile de căsătorie, nebună de bucurie uitând tot ceea ce nu-l privea pe Matt și bebelușul lor... departe de a-și imagina dezastrul ce se profila la orizont.
- Becky?
Vocea neliniștită a lui Matt o făcu să tresară. El bătu încetișor în ușă.
- Îți vine bine?
Becky îmbrăcă în grabă un șort din bumbac și își drese vocea înainte să răspundă pe un ton detașat.
- Totul e în regulă, mulțumesc. Ce vrei?
- Voiam doar să mă asigur că nu suferi de rău de mare, răspunse el puțin batjocoritor. Cum se pare că nu e cazul, n-ai putea să faci niște cafea?
- La ordinele tale, căpitane!
Nu se mai auzi niciun răspuns. Cu surâsul pe buze, Becky îmbrăcă o vestă ușoară, își pieptănă părul și ieși tiptil din camera ei.
Matt se întorsese la cârmă... și se îmbrăcase sumar: niște bermude din pânză albă care-i scoateau ăn evidență picioarele bronzate. Becky înghiți în sec și-și întoarse imediat privirea.
- Vrei lapte și zahăr în cafeaua ta? îl întrebă ea câteva minute mai târziu.
- Puțin lapte și fără zahăr.
Vocea lui Matt era plină de ironie.
- Dar bineînțeles că nu mă așteptam să-ți reamintești asemenea amănunte, Becky.
Prefăcându-se că nu i-a auzit remarca, tânăra aduse cele două cești pe punte și se instală cât mai departe posibil de cârmă.
- Cred că mai există pe undeva o pereche de ochelari de soare, îi spuse Matt văzând-o că-și încrețește pleoapele.
- Ai lui Carrie, presupun?
- Bineînțeles. Aruncă o privire în sertarul de jos al dulapului.
Becky se execută. După câteva clipe își punea ochelarii și se sprijinea cu un suspin de mulțumire de spătarul banchetei.
Cafeaua răspândea un parfum delicios și, pentru prima oară în acea zi, reuși să se destinsă. Aerul era pur, insulele sclipeau în lumina orbitoare a soarelui. Matt era mizerabil, dar veghea totuși asupra binelui ei; în asemenea circumstanțe îi era greu să nu se lase purtă de val câteva secunde.
- Povestește-mi puțin despre ce ai făcut în acești ultimi 2 ani, îi sugeră Matt luând loc în fața ei după ce branșase pilotul automat.
- Am fost în Africa.
Luă o înghițitură de cafea și pândi reacția lui Matt. Părea stupefiat.
- În Africa? repetă el pe un ton neîncrezător. Ce naiba ai făcut acolo?
- Am muncit.
- Mai exact: ce fel de muncă?
- Făceam parte dintr-un grup de voluntari într-o regiune atinsă de foamete. Ajutam oamenii, mai ales pe copii.
Vocea i se frânse și începu să răsucească nervoasă ceașca în mâini.
Matt o privi fără să scoată niciun cuvânt. Privirea lui părea mai intensă, mai pătrunzătoare ca de obicei.
- Deci ai rupt-o complet cu lumea modei, observă el în cele din urmă pe un ton neutru.
- Hmm... Mi-am întrerupt și studiile de psihologie, șopti Becky în defensivă.
- Am aflat.
O lungă tăcere se instală între ei.
- Există copii amărâți cam peste tot în lume, reluă Matt. De ce ai ales să-i ajuți în primul rând pe micii africani?
- Pentru că acest continent trece prin niște crize de proporții dramatice care cer o acțiune rapidă.
- Și erai sigură că n-o să vin să te caut tocmai acolo.
Becky simți că roșește.
- În mod sigur, dragul meu, îți închipui că ești buricul pământului! ripostă ea pe un ton tăios. Chiar crezi că întreg pământul se învârtește în jurul tău, nu-i așa?
- Și nu așa stau lucrurile?
Aerul său voit consternat smulse un zâmbet lui Becky.
- Cu riscul de a te dezamăgi, nu cred asta. Serios, Matt nu văd ce e rău în a-i ajuta pe alții.
- Nu e nimic rău, dimpotrivă.
Făcu o pauză înainte de a relua:
- Dar pari să fi uitat un „mic detaliu” când ai dispărut în celălalt capăt al planetei: ai plecat fără să lași o adresă bărbbatului căruia i-ai promis să-l iubești și să-l respecți până la sfârșitul zilelor tale și asta cu doar 6 luni înainte, în fața a 50 de martori. Ajuți unele persoane, abandonând altele. Și se pare că asta nu-ți pune deloc probleme de conștiință.
Becky îi aruncă o privire neîncrezătoare.
- Oh, Matt, te rog! Tu îmi vorbești de abandon?
Matt strânse din maxilare ca pentru a se stăpâni.
- Am auzit spunându-se că un avort poate influența personalitatea unei femei și o să sfârșesc prin a crede asta, spuse el cu o voce lipsită de intonație. Am luat de nevastă o Becky veselă și generoasă și, 2 ani mai târziu dau peste o femei frustrată și suspicioasă.
Becky se crispă. Evocarea cu atâta răceală a bebelușului pe care îl pierduse o aruncă înapoi într-un trecut dureros. Matt trăise drama cu o indiferență crudă, nu manifestase nicio clipă vreun pic de compasiune pentru ea. Niciodată nu se mai simțise atât de singură ca în ziele care urmaseră avortului ei spontan.
- Matt, n-am chef să vorbesc despre asta, spuse ea cu simplitate, cu privirea fixată spre punctul invizibil al orizontului.
- Mi-am dat seama de asta. Altfel ai fi dispărut timp de 2 ani în Africa fără să-ți dai măcar osteneala să-mi trimiți o ilustrată?
- Aveam nevoie să-mi recapăt încrederea în mine, răspunse Becky pe un ton cât mai calm.
- Tot eu o distrusesem?
- Câtă perspicacitate!
Strângea ceașca atât de tare, încât începuseră să o doară degetele.
Matt se ridică brusc și se îndreptă spre ea. Îi luă ceașca din mâini și, apucând-o de braț, o forță să se ridice. Încordată ca un arc, ea încercă să se degajeze.
„Fără succes, bineînțeles”, gândi ea strâmbându-se de durere.
Matt o strânse și mai tare și o trase spre el. Când distanța dintre ei se reduse la un centimetru, Becky avu impresia că o să se sufoce.
- Spune-mi un lucru, începu el cu o voce periculos de calmă. De ce nu m-ai anunțat că pleci? De ce ai fugit fără să spui niciun cuvânt, fără să lași măcar o scrisoare de explicație? Credeai că puțin îmi pasă că te pierd? Ce naiba, Becky, am fost nebun de îngrijorare!
- Matt, mă doare.
- Nu atât cât m-a durut pe mine.
Sfâșiată între amărăciune și furie, Becky îi înfruntă privirea dezaprobatoare.
- Mândria ta a avut de suferit, Matt, și nimic altceva.
- Sunt deci un tip insensibil, nu-i așa?
O hotărâre sălbatică îi deforma trăsăturile; ochii îi scânteiau de furie. Becky nu mai știa ce să credă. Ce voia de fapt Matt?
Un fior de teamă o străbătu. Părea că nu mai e stăpân pe el.
- Știu ce te deranjează, Matt, reluă ea totuși, scoasă din fire. Nu mă mai voiai, dar nici nu-ți plăcea ca alt bărbat să se intereseze de mine. Asta este, nu-i așa?
- Nu ți-a trebuit mult timp să găsești consolare în altă parte, după cum mi se pare, replică Matt scuturând-o fără menajamente. Lângă Ted Whiteman, de exemplu! Erați foarte apropiați, nu-i așa?
- Nu fi caraghios!
- Drăguțul de Ted se afla acolo pentru a te consola la orice oră din zi și din noapte în timp ce ticălosul tău soț se culca cu alta la Hong Kong, continuă el cu o ironie amară.
Șocată de cuvintele lui, Becky se clătină ca și cum o pălmuise.
- Oprește-te, Matt... Oprește-te!
Păru dintr-o dată dezorientat și mâinia îi dispăru ca prin farmec. O luă în brațe și o strânse la piept. Îl simți că tremură. Își sprijini bărbia de părul ei și suspină îndelung.
- Doamne, Becky, îmi pare rău.
- Nu te cred.
- Becky...
Se îndepărtă puțin de ea și o privi, apoi îi dădu drumul și brațele îi căzură de-a lungul corpului. Expresia lui trăda o mare oboseală.
- Becky, chiar dacă divorțul pare inevitabil, trebuie neapărat să avem amândoi o discuție serioasă. Până acum n-am auzit decât explicațiile destul de confuze ale lui Sofie, în timp ce eu întorceam lumea pe dos ca să dau de tine.
- Nu-ți datorez nimic, Matt.
Privirea i se voală.
- Te înșeli! După câte știu eu, bebelușul era și al meu! Poate crezi că n-am suferit aflând că l-ai pierdut? Crezi că tații sunt incapabili să simtă ceva?
Becky îl privi cu uimire. Era pentru prima dată când el aborda subiectul cu atâta patos. Ce voia exact? Ce spera jucând astfel de teatru?
Înainte să spună ceva, Becky își umezi buzele și se dădu un pas înapoi, ca pentru a-și face curaj.
- Matt, începu ea pe un ton circumspect, după avort ai petrecut o noapte cu mine acasă, apoi ai luat avionul în direcția New York și de acolo ai zburat la Hong Kong unde te-ai împăcat cu femeia pe care erai gata s-o iei de nevastă înainte să rămân însărcinată și să-ți dau peste cap prețioasele planuri! V-am văzut fotografiați pe amândoi în mai multe reviste. Toată lumea era la curent cu povestea voastră de dragoste. E adevărul, Matt. Nu poți să-l negi.
- La ce bun?
Lui Becky i se păru că vocea lui ascundea o amenințare. Cu prețul unui efort, își ridică bărbia.
- Vezi, recunoști chiar tu că aceste discuții „întârziate” nu duc nicăieri. Te rog, Matt, nu mă mai hărțui și recunoaște o dată pentru totdeauna că mariajul noastru a fost o greșeală îngrozitoare, de acord?
Se întrerupse o clipă, inspiră profund și încheie grăbită:
- Acum nu-ți mai rămâne decât să te întorci să mă lași la Skopelos și să uiți acest episod pe cât de absurd pe atât de inutil.
O tăcere plină de tensiune se instală între ei.
După câteva clipe, Matt dădu din cap, în timp ce un surâs exasperant îi juca pe buze.
După câteva clipe, Matt dădu din cap, în timp ce un surâs exasperant îi juca pe buze.
- Nu atât de repede, Becky. Am convingerea intimă că n-am elucidat în întregime problema și aș vrea să mă aplec asupra mai multor puncte demne de interes, înainte ca avocații noștri să se ocupe de acest caz.
Și repede ca fulgerul, o luă în brațe.
Și repede ca fulgerul, o luă în brațe.
- Scumpă doamnă Hawke, îi șopti el apropiindu-și obrazul de al ei, mi-ar plăcea de exemplu să-mi explici de ce tremuri ca o frunză de câte ori te sărut...
CAPITOLUL V
Becky simți că inima începe să-i bată nebunește. Răsuflarea lui Matt care-i mângâia obrazul, era de ajuns să declanșeze în ea un val de senzații tumultoase.
De data asta totuși, găsi în frustrarea și mânia care o însoțeau aproape permanent de 2 ani încoace, forța să reziste asaltului simțurilor.
Proptindu-și mâinile de pieptul lui Matt, îl împinse fără menajamente.
- Oprește-te! strigă ea. Dacă-ți imaginezi că așa vei salva căsătoria noastră, să știi că te înșeli amarnic.
Matt o privi îndelung. Păru pe punctul de a spune ceva, dar se răzgândi. Scoase un suspin înăbușit, apoi se întoarse spre cârmă și scrută orizontul.
Becky profită de acest moment pentru a-și reveni. Avea respirația tăiată și era încă amețită de senzațiile pe care doar Matt știa să le trezească în ea.
- Chiar crezi că asta vreau? Să salvez căsătoria noastră? o întrebă brusc Matt, rupând tăcerea apăsătoare.
Vocea lui nu trăda nicio emoție. Iar ochii lui rămăseseră în continuare îndreptați spre orizont.
Inima lui Becky se strânse în mod dureros.
- Căsătoria noastră a fost formală, Matt. În consecință nu e nimic de salvat. Dar dacă vrei să știi ce gândesc cu adevărat, o să ți-o spun: ai nevoie să-ți dovedești ție însuți că tu ești cel care iei întotdeauna hotărârile, că poți să obții tot ceea ce vrei și că te poți debarasa de ceea ce nu mai vrei. Pentru asta nu ai acceptat ca eu să fiu cea care te părăsește. Amorul tău propriu a primit o grea lovitură și trebuie neapărat să redevii stăpân pe situație. Iată ceea ce vrei. Mă înșel cumva?
- În momentul de față...
Tonul lui era uimitor de calm.
- ...mă lupt contra dorinței de a te arunca peste bord.
- E caracteristic, observă Becky, bucuroasă că el nu-i poate vedea obrajii îmbujorați. Amenințările, furia. De ce nu reușești niciodată să analizeze problemele calm... rațional?
- Fii drăguță, Becky și scutește-mă de sarcasmele și psihologia ta de duzină, de acord? șopti Matt concentrat asupra busolei. Trebuie să existe pe aici vreun golfuleț adăpostit de vânt. Locul ideal pentru a arunca ancora la noapte.
- Ideal pentru tine, ripostă Becky. Când o să pricepi că m-am săturat de vasul ăsta? Și de tine!
- De ce nu mă ajuți să pilotez în loc să mă tot bați la cap? Poate ți-ar mai schimba ideile.
Scoasă din sărite de calmul lui, Becky își ridică ochii spre cer.
- Ar fi trebuit să-ți iei ceva cu tine, dacă aveai nevoie de ajutor. Nu mi-ai spus că navighezi singur de mai multe săptămâni?
- De fapt, chiar de câteva luni?
- Câteva luni?
Auzise oare bine? Ochii ei de culoarea alunei se rotunjiră de surpriză, în timp ce îl privea derulând o pânză cu gesturi rapide și precise.
- Da. Cam de 3 luni.
Lui Becky îi trebuiră câteva minute ca să asimileze informația.
- Dar... cariera ta? Îmi vine greu să cred că ai reușit să te dezintoxici de muncă.
- Fă-mi o plăcere, Becky: păstrează-ți spiritele pentru tine, de acord? spuse Matt aruncându-i o privire fugară.
- Serios, Matt. Ce se întâmplă? insistă Becky, moartă de curiozitate.
- Toată lumea are dreptul să-și acorde o scurtă pauză din când în când, nu-i așa? Aveam nevoie de un timp de gândire, adăugă el pe un ton evaziv.
Iahtul se îndrepta spre o insulă împădurită.
Se pornise vântul, faimosul meltemi, un vânt cald care-i surprinsese câteodată pe plimbăreți între două insule. Dar astăzi părea blând. Umfla pânza și împingea vaporul spre insulă.
Un triunghi de nisip auriu apăru în raza vederii lor. Era protejat din toate părțile de stânci mari și mărginit de o pădurice de pini de un verde închis.
Matt coborî pânza și puse motorul în funcțiune.
Becky îl privea cu un aer absent, pierdută în gândurile ei.
Matt pretinsese că avea nevoie de un timp de gândire. Asta însemna că avea intenția să lucreze mai puțin și să profite ceva mai mult de viață? Totuși, ieri menționase o întâlnire de afaceri la Atena.
Becky dădu convinsă din cap. Nu, Matt nu se schimbase. Când era vorba despre o afacere, era gata să sară în primul avion.
Iahtul se opri la vreo sută de metri de mal și Matt aruncă ancora.
- O să înot puțin. Mă însoțești?
Fără să mai aștepte răspunsul, își scoase bermudele și se îndreptă spre scara fixată în spatele vaporului. Fascinată de trupul lui atletic, Becky îl urmări din ochi. Când se întoarse și-i surprinse privirea fixată asupra lui, Becky nu se putu împiedica să nu roșească.
- Nu mai face mutra asta încurcată, Becky, o luă el peste picior. Îți mai aduc o dată aminte că ești soția mea și că, în această calitate, ai dreptul să mă mânânci din priviri... iubita mea...
Scoasă din sărite, Becky sări în picioare și se repezi la el.
- Mă calci pe nervi! explodă ea împingându-l cu putere.
Matt se clătină, își pierdu echilibrul și căzu în apă cu un plescăit puternic. O clipă mai târziu reapăru la suprafață și izbucni în râs. Fără să pară supărat, înotă cu repeziune spre scară și urcă din nou la bord. O sclipire hotărâtă îi însuflețea privirea.
- Dacă așa vrei să ne jucăm...
Zâmbetul lui se făcu diabolic în timp ce o ridica pe Becky în brațe cu o ușurință uimitoare. Picăturile de apă îi alunecau pe gât, pe umeri, de-a lungul pieptului ca să aterizese pe ea.
- Plecăm, îi comunică el pe un ton șugubăț.
- Matt, te rog, șopti Becky, furioasă dar și amuzată, nu vezi că nu m-am dezbrăcat încă?
- Lasă, că se usucă ele.
Înainte să fi avut timpul să înțeleagă ce se întâmplă cu ea, el se aplecă peste balustradă, o ridică foarte sus și o aruncă.
Becky scoase un urlet strident. Niciodată nu-i plăcuse să intre cu capul în apă. Fu ultimul ei gând în aer. După o clipă, apele transparente ale Mării Egee o înghițeau.
Cuprinsă de panică, dădu frenetic din brațe și din picioare și reuși să iasă la suprafață, cu respirația tăiată și sufocată de indignare.
- Brută ce ești! îi strigă ea lui Matt care se apropiase.
Același zâmbet care o scotea din sărite îi flutură pe buze.
- Tu ai început, doamnă Hawke.
- Oh...
Îl stropi și primi în schimb aceeași cantitate de apă în plină față. Râsul lui Matt o înfurie și mai rău.
- Te detest, articulă ea trimițând un nou jet de apă în direcția lui.
Matt îl evită râzând în hohote.
Din cauza forței cu care atacase, Becky se răsturnă pe spate și dispăru sub apă. Luă câteva înghițituri zdravene și reveni la suprafață tușind. Enervată, umilită, ea începu să înoate cu mișcări viguroase în direcția iahtului.
Din cauza forței cu care atacase, Becky se răsturnă pe spate și dispăru sub apă. Luă câteva înghițituri zdravene și reveni la suprafață tușind. Enervată, umilită, ea începu să înoate cu mișcări viguroase în direcția iahtului.
- Du-te dracului, Matt Hawke! urlă ea în timp ce urca scara. Nu mai vreau să te văd în fața ochilor.
- Foarte bine. Plec.
Ironia și amuzamentul răzbăteau din vocea lui și Becky îi întoarse spatele ofensată. Ajunsă pe punte, se trânti pe o bancă și-l privi înotând în direcția plajei.
Capul lui dispărea sub apă și apărea cu o regularitate uimitoare. Două minute mai târziu, Matt ieșea din apă. Făcu câțiva pași pe plajă, apoi rămase o clipă pe loc pentru a arunca o privire în direcția vaului. Își reluă apoi plimbarea cu un pas nonșalant și dispăru în curând printre pini.
Ideea o lovi cu puterea trăsnetului. Să fugă. Avea la dispoziție o ocazie nesperată de a pune capăt escapadei forțate, de a se îndepărta de acest bărbat înainte de a înnebuni.
Nu pilotase în viața ei un vas... dar nu se zice că există un început pentru toate?
Fără să se mai gândească o clipă, sări în cocpit și căută din ochi cheia de contact. Ezită o fracțiune de secundă. Ancora. Înainte de toate, trebuia să ridice ancora.
Ca împinsă de o forță invizibilă, ea imită gesturile lui Matt și ridică ancora fără nicio dificultate. Apoi privi cu atenție plaja... marea. Nici urmă de Matt.
Cu gâtul uscat, cu inima bătând cu o sută la oră, se întoarse în cocpit, întoarse cheia în contac și apăsă maneta de accelerație.
Vasul se clătină ușor, apoi porni și Becky cunoscu un moment pe panică de nedescris când începu manevrele să iasă din golf.
Îndemnându-se la calm, se concentră asupra suprafeței albastre care strălucea în bătaia razelor de soare.
Doamne, ce făcea? Își pierduse capul? Mai era încă timp să se întoarcă și să abandoneze acest plan tâmpit înainte să fie prea târziu.
Un strigăt furios răsună în spatele ei. Aruncând o privire speriată peste umăr, îl zări pe Matt care ieșea fugind din păduricea de pini. Iute ca fulgerul, el sări în apă și începu să înainteze într-un craul viguros.
O urmărea.
Îmboldită de frică, Becky acceleră. Palmele îi erau transpirate și trebui să clipească din ochi de mai multe ori, orbită de reflexia soarelui pe apă, pentru a îndrepta vaporul spre larg. Vântul se întețise, marea devenea mai agitată pe măsură ce ambarcațiunea se îndepărta de mal.
Cu mâinile crispate pe cârmă, Becky ajunse la intrarea golfului și începu să se roage în gând să reușească.
Marea era liberă, nimic nu-i bara drumul. Apoi, pe neașteptate, o stâncă enormă apăru în fața ei. Ciocnirea era inevitabilă.
Un trosnet sinistru se auzi în aer. Becky se îngrozi. Motorul scrâșni apoi se opri brusc. Vaporul se clătină și se aplecă într-o parte. O rafată puternică de vânt se năpusti asupra ei și un val mătură puntea. Iahtul lui Matt era pe cale de a se scufunda.
Becky realiză îngrozită gravitatea situației. Blestemata de stâncă spărsese coca.
Intră în panică. Ce trebuia să facă acum?
- Oh, Dumnezeule, ajută-mă. Te rog!
Aruncă o privire îngrozită în jurul ei. Ce făcuse? Cum de se crezuse capabilă să piloteze un iaht? Mânia, dorința de a se răzbuna o orbiseră. Și acum... Matt n-o s-o ierte niciodată.
- Becky? Ești nevătămată?
- Da.
Matt nu mai era decât la vreo 50 de metri de vas.
- Eu n-am nimic, dar cred că iahtul e pe cale să se scufunde, strigă ea cu voce tremurătoare.
- Doamne...
Becky tresări auzindu-i vocea mânioasă. De data asta avea și motive să fie supărat pe ea. Trase aer în piept și așteptă izbucnirea furtunii.
- Inconștientă ce ești!
Câteva minute mai târziu, el urca pe punte, cu răsuflarea tăiată și privirea neagră de supărare.
- Aș putea să știu ce intenționai să faci?
Albă la față ca hârtia, Becky se forță să nu-și plece privirea.
- Eu... eu încercam să conduc vasul ăsta blestemat. Îmi pare rău, dar n-am făcut-o dinadins. Stânca aia nenorocită a apărut brusc în fața mea și...
- Foarte caraghios. La fel cum felinarele apar brusc în fața șoferilor neîndemânatici, nu-i așa?
Becky se agăță de balustradă, în timp ce Matt dispărea în salon. Trosniturile sinistre ale vaporului o făcură să se strâmbe.
Un amestec curios de mânie, ciudă și vinovăție o cuprinse încetul cu încetul.
Când Matt reapăru, avea în spate doi saci mari cărora le dădu drumul pe punte. O expresie sardonică i se întipărise pe față.
- Poți să repari stricăciunile? întrebă ea frământându-și cu nervozitate mâinile.
- E prea târziu, răspunse Matt. Radio nu mai funcționează. Motorul e avariat. Tot ceea ce ne rămâne este să recuperăm barca de salvare și să ducem cu noi pe plajă cât mai multe lucruri.
- N-am putea înconjura insula cu barba... pentru a vedea dacă e locuită?
- Insula e mare. Nici nu poate fi vorba să ne aventurăm prea departe cu barca supraîncărcată și vântul ăsta care bate din ce în ce mai puternic.
Cu un gest nerăbdător îi întinse un sac izoterm.
- Coboară în bucătărie și aduncă tot ce ți se pare de folos. Hai, grăbește-te!
Becky se execută fără să scoată niciun cuvânt, nu era momentul discuțiilor. De altfel, Matt avea tot dreptul să se arate autoritar în asemenea împrejurări.
Când urcă din nou pe punte, îl găsi pe Matt ocupat să coboare în barca de salvare doi saci și o sacoșă mare.
Luă din mâna ei sacul izoterm și o ajută să coboare.
- Să sperăm că barca n-o să se scufunde din cauza greutății, mormăi el.
Becky înghiți în sec. Cu o mutră îmbufnată, se ghemui lângă saci și-l privi pe Matt luând ramele cu un gest furios.
Din fericire, drumul până la plajă se desfășură fără niciun incident.
Încrâncenați și tăcuți, traseră barca pe plajă, descărcară lucrurile, îngrămădindu-le la nimereală pe nisip.
Făcându-și curaj, Becky își ridică privirea spre Matt.
- Să știi că îmi pare într-adevăr rău.
- Sper. Dar probabil că ceea ce te îndurerează cel mai mult este perspectiva de a-ți petrece o noapte sub cerul liber.
- Matt, a fost un accident.
- Asta am și crezut.
Un rictus ironic îi apăru la colțul buzelor.
- Știam că ești aiurită, Becky, dar nu și nebună de legat!
Lui Becky nu-i trebui mai mult ca să-și piardă sângele rece.
- Totul e din vina ta! ripostă ea pe un ton indignat, trântindu-se pe nisipul cald. Dacă nu m-ai fi răpit, nu s-ar fi întâmplat nimic!
El o privi câteva clipe cu un aer gânditor. În cele din urmă începu să râdă, un râs lipsit de veselie.
- Perfect. Să considerăm că suntem chit, de acord? Eu te răpesc, tu îmi scufunzi vasul. Un punct pentru fiecare.
Becky ridică din umeri. În ciuda frumuseții peisajului, se simțea extrem de agitată. Pentru a-și găsi o preocupare își scoase hainele ude și le întinse pe nisip.
- Nu s-a scufundat complet, observă ea cu jumătate de voce.
Abia terminase de spus asta că un scrâșnet treibil se făcu auzit în larg.
Fără să scoată vreun cuvânt, amândoi își întoarseră privirea spre velier și contemplară tristul spectacol care li se oferea: vasul se mai clătină de câteva ori, ca pentru a-și lua adio de la ei, înainte de a se scufunda pentru totdeauna.
- Ce spuneai? făcu Matt pe un ton caustic.
Becky își înfășura cu nervozitate o buclă pe deget. Își plecă îngrozită privirea și își mușcă buzele. Prefera să evite privirea furioasă a soțului ei.
- O să-ți recuperezi banii de la societatea de asigurare, se hazardă ea într-o tentativă disperată de a destinde atmosfera. Și pe urmă a rezistat 3 luni pe mare, ceea ce nu-i chiar așa de rău....
- Rebecca....
Ea se încordă, simțind amenințarea din vocea lui.
- Da?
- Pentru comportarea pe care ai avut-o, abia mă abțin să nu te linșez sub pomul cel mai apropiat. Așa că te rog, nu mă mai scoate din sărite.
Becky se ridică și-și scutură nisipul de pe costumul de baie.
- Moartea n-a fost niciodată o soluție, declară ea grav. Dacă nu cumva scumpul tău vas valorează în ochii tăi cât o viață omenească.
Cu o violență abia reținută, Matt o luă de umeri și o trase spre el.
- Te-am prevenit, Becky...
Își aplecă puțin capul și o sărută, într-un mod lipsit de tandrețe. Becky se zbătu. El o strânse și mai tare în brațe. Lipită de trupul lui puternic, Becky avea impresia că e prizoniera unei menghine de oțel.
- Brută ce ești, reuși ea să articuleze înainte ca el să pună stăpânire cu lăcomie pe gura ei.
Apoi o ridică în brațe și se îndreptă cu pași mari spre marea de culoarea turcoazelor. O așeză pe mal și deschise cu îndemânare închizătoarea sutienului.
Spre marea ei încurcătură, Becky își simți pieptul întărindu-i-se de dorință sub privirea lui Matt.
Furioasă pe el și pe ea însăși, ridică mână și-l pălmui. După o clipă se trezi răstignită pe nisip.
Înăbușindu-și o înjurătură, Matt îi cuprinse sânii în căușul palmelor și începu să-i mângâie.
- Matt, oprește-te, te rog.
Dar deja trupul ei, trădătorul, vibra de plăcere sub mângâierile experte ale lui Matt.
- Matt, te rog! gemu ea slab.
- Dacă am înceta amândoi să ne jucăm de-a șoarecele și pisica?
Vocea lui răgușită, ușor amenințătoare, trăda dorința, mânia și alte emoții contradictorii.
- Te doresc așa cum mă dorești și tu pe mine. Nu poți pretinde contrariul, Becky.
Roșie în obraji, își ridică privirea spre el. Furia și indignarea nu reușeau să alunge valul de dorință care o cuprinsese. Tremura din tot trupul. Nimic nu mai exista, decât atracția aproape magnetică ce îi împingea unul în brațele celuilalt.
- Este felul în care vrei să mă faci să plătesc vasul? îl întrebă ea cu voce sugrumată.
Matt nu-i răspunse. Cu un geamăt înfundat, el se aplecă și-i sărută un sân. Amețită de plăcere, Becky se arcui spre el.
Matt o condusese întotdeauna la extaz cu o răbdare și imaginație infinite. În brațele lui se simțea extrem de feminină, incredibil de fragilă, nespus de dorită.
De data asta, el părea animat de o violență controlată cu dibăcie, de o nevoie de răzbunare care o făcea să freamăte de frică dar și de dorință.
- Asta... începu el scoțându-i costumul de baie, este felul meu de a te face să plătești pentru cei 2 ani de infern.
Becky își ținu răsuflarea. Matt nu avea dreptul să inverseze rolurile! Ea vru să protesteze, dar deja degetele lui Matt îi atingeau trupul într-un dans senzual care o reducea la tăcere.
Mângâierile lui se făcură mai precise și Becky închise ochii, pradă unui torent de senzații delicioase.
- Hai, recunoaște, îi șopti Matt ridicându-se puțin. Recunoaște că mă dorești la fel cum te doresc și eu, Becky.
Becky își cufundă privirea în ochii lui verzi, extrem de tulburată.
- Nu știu... da, fără îndoială, îngăimă ea, dar nu așa, Matt...
Îngrozită, își simți lacrimile trecând bariera pleoapelor în timp ce o durere vie îi strânse inima. Matt n-o iubea. Dorința lui de a o poseda nu era ațâțată decât de dorința de a se răzbuna. Din păcate, doar de asta.
Matt își întrerupse mângâierile și o privi cu atenție. O expresie tulburătoare i se întipări pe chipul frumos și viril, timp de o clipă doar.
Becky crezu că-i citește până în adâncul sufletului. Pentru prima oară de când îl cunoștea, avu impresia că-l înțelege. Din păcate, gândurile i se tulburată imediat.
Complet dezorientată, se agăță de el și degetele ei începură să-i răsfire părul.
- Arată-mi, Becky.
Se întrerupse pentru a-i acoperi fața cu o ploaie de sărutări la fel de ușoare ca aripile unui fluture.
- Arată-mi că mă dorești.
Cu creierul încețoșat de pasiune, tremurând de nerăbdare, Becky își lăsă mâinile să redescopere fiecare curbă a trupului cald și musculos a soțului ei.
- Fă dragoste cu mine, Matt.
Cuvintele îi scăpaseră fără voia ei de pe buze și ea deschise repede ochii, surprinsă de propria ei voce răgușită, imploratoare. Marea le atingea trupurile îmbrățișate. Becky nu reușea să creadă că toate astea sunt reale.
- Becky... Doamne, Becky...
Intensitatea dorinței lor învinse. Cu un gest autoritar, Matt o lipi de el. Becky scoase un strigăt de surpriză.
- Sst... O să sperii peștii, îi șopti el înainte să o sărute.
Și în aceeași clipă o făcu din nou femeia lui.
Marea era și mai agitată iar după-amiaza se apropia de sfârșit, dar razele soarelui era calde încă pe trupurile lor satisfăcute.
Goală, eșuată pe marginea mării ca o sirenă, Becky își deschise cu timiditate ochii. Matt era lungit lângă ea, cu fața întoarsă spre cer, cu ochii închiși.
Becky încercă să alunge sentimentul de euforie care o stăpânea încă și încercă să analizeze cu obiectivitate situația.
După 2 ani de despărțire, Matt o găsea încă atrăgătoare. Era puțin, dar era totuși ceva.
Cu inima plină de speranță, ea își întoarse capul spre el ținându-și respirația. El se ridicase și scruta orizontul cu un aer îngrijorat.
Regreta deja ceea ce se petrecuse între ei?
Simțind un nod în gât, Becky se ridică la rândul ei.
- Plata n-a fost suficientă? întrebă ea cu amărăciune.
El se întoarse spre ea și o privi cu un aer întunecat.
- Nu.
Apoi, cu o mișcare suplă, sări în picioare și-și puse slipul.
- Ai dreptate. A fost mult sub așteptările mele, adăugă el.
CAPITOLUL VI
- Bun... și acum ce facem?
Becky riscă o privire în direcția lui Matt. Terminaseră un „picnic” compus din pâine, brânză și piersici.
Atmosfera rece și încordată care domnea între ei forma un contrast izbitor cu peisajul care-i înconjura - plaja acoperită de nisipul auriu scăldat de valurile mării, pinii care foșeanu ușor în bătaia brizei, cântecul greierilor care se auzea de pe colinele arse de soare.
Matt își consultă ceasul. Expresia lui era impenetrabilă.
- E prea târziu acum ca să explorăm insula pe jos, declară el, iar vântul e prea puternic ca să încercăm s-o înconjurăm pe mare. Nu ne mai rămâne decât să înnoptăm aici. Dar o să merg totuși puțin prin pădure înainte să cadă noaptea. Poate am șansa să dau de vreun sat.
Becky ridică din umeri în semn de resemnare.
- Să-mi petrec noaptea aici nu poate fi mai rău decât să dorm într-un dispensar plin de țânțari, pierdut în mijlocul Etiopiei, declară ea cu o dezinvoltură prefăcută. Dar dacă pleci, vin cu tine.
- Tu rămâi aici, declară Matt scurt. Merg mai repede dacă sunt singur.
Încercând să fie calmă, Becky își băgă mâinile în buzunarele bermudelor, ridică bărbia și îl privi drept în ochi pe Matt.
- Să știi că sunt în stare să te urmez. Mă simt în plină formă și...
- Trebuie ca unul dintre noi să rămână aici ca să supravegheze lucrurile. Și ca să emită semnale luminoase dacă vreun vapor trece din întâmplare prin apropierea coastei.
- Dar dacă găsești ceva, va trebui să faci drumul înapoi ca să mă iei și pe mine.
- Te rog, Becky, măcar de data asta nu discuta și ascultă-mă, de acord?
Becky dădu din cap, simțindu-se învinsă.
- La ordinele tale, șefu`, șopti ea fără chef. Știi cum cum se cheamă insula asta?
- Skyros.
- Skyros? Ești sigur?
O luminiță amuzată trecu fugar prin privirea lui Matt.
- Da, Becky, sunt sigur. Pentru simplu motiv că au trecut abia două ore de când eram fericitul posesor al unei hărți și al unei busole care îmi indicau poziția cu o exactitate științifică.
Becky nu se putu împiedica să roșească. Nici acum nu-i venea să creadă că era vinovată de naufragiul velierului care aparținea soțului ei. Un velier care valora probabil o mică avere.
- Pe o insulă ca Skyros există probabil un aeroport și hoteluri.
- Bineînțeles, dar asta nu înseamnă că suntem în apropierea lor. Skyros este o insulă mare, dar populația ei este inegal răspândită. În sfârșit, dacă vezi vreun avion sau niște vilegiaturiști, nu ezita să le faci semn.
Becky strânse din pumni și abia se abținu să nu-l pălmuiască din nou.
- Nu-ți face griji, n-o să ratez ocazia, bombăni ea.
Matt păru pe punctul de a adăuga ceva, dar apoi se răzgândi și adună farfuriile și tacâmurile pe care se dusese să le spele în apa mării. Apoi puse o sticlă de apă într-un rucsac mic și aruncă o privire în direcția lui Becky, așezată la umbra unui pin.
- Nu întârzii mult.
Tânăra se mulțumi să-l aprobe cu un mic semn din cap și-l privi îndepărtându-se în direcția colinelor. În curând silueta lui înaltă fu înghițită de pădure și ea îl pierdu din vedere.
Rămasă sngură, se sprijini de trunchiul pinului și privi plaja cu un aer absent. Meltemi sufla și mai tare, întețind valurile și făcând să se îndoaie pinii. Becky simți că se înfioară.
„Probabil că am înnebunit dacă prefer prezența lui Matt în locul unui moment de binemeritată destindere”, își spuse ea în gând.
O insectă de o mărime impresionantă, de un verde luminos, trecu în zbor pe la nasul ei și se așeză pe o buturugă din apropiere. Becky o studie cu atenție, gândindu-se la insectele pe care le văzuse în Africa. Un surâs slab îi apăru pe buze. După o asemenea experiență nicio insectă europeană n-o mai putea speria!
Se maturizase mult acolo, pe meleagurile acelea îndepărtate. Își pierduse inocența, luând cunoștință de realitățile care stăpâneau lumea. Reușise chiar să depășească durerea cauzată de căsătoria ei ratată... sau cel puțin așa crezuse înainte de a-l revedea pe Matt.
Și acum îndoielile și nesiguranța se întorseseră în sufletul ei.
O frază a lui Sofie îi răsună în urechi:
„Vă asemănați extrem de mult, tu și Matt, îi spusese ea după ce Becky îi anunțase hotărârea ei de a pleca în Africa. Amândoi sunteți convinși că toată lumea s-a unit împotriva voastră.”
Becky se pierdu în admirația cerului, care se colorase în mov și portocaliu. Soarele coborâse spre asfințit, nimbând întinderea albastră a mării cu reflexe aurii. Umbrele pinilor se lungiseră pe nisip.
Nu înțelesese niciodată prea bine ce vrusese să spună Sofie prin fraza asta. Matt îi făcuse întotdeauna impresia că face totul după capul lui, fără să-i pese de părerea celorlalți. Singurul lucru comun era poate mediul familial din care proveneau.
Matt vorbea rareori de familia și trecutul lui, dar ea știa de la Sofie că-l întâlnise pe Richard la Oxford unde urma niște cursuri de limbi străine aplicate. Mama lui îl părăsise când împlinise 12 ani și tatăl lui căzuse într-o depresie nervoasă care îl însoțise până la moartea lui.
Proprii ei părinți își găsiseră moartea într-un accident de mașină pe când ea avea doar 16 ani. De atunci, Sofie o înconjurase cu toată dragostea ei pentru a o ajuta să depășească această grea încercare.
Richard și ea îi plătiseră înscrierea la universitate și continuaseră să o ajute până când munca ei ca manechin îi garantase o autonomie financiară.
Mintea ei continuă să vagabondeze prin trecut. Întâlnirea ei cu Matt făcea partea din momentele magice pe care nu le va da niciodată uitării, ca și ziua în care aflase că purta în pântece un bebeluș.
Din păcate, fericirea ei fusese de scurtă durată, nu-i trebuise mult ca să afle crudul adevăr. Matt se însurase cu ea doar fiindcă era însărcinată și când pierduse copilul, rămăsese singură cu durerea ei. Teribil de singură.
În cursul îngrozitoarelor săptămâni care urmaseră avortului, căzuse într-o neagră disperare. Avea impresia că Matt și ea supraviețuiseră unui cutremur de pământ dar rămăseseră pe două plăci tectonie care se îndepărtau în fiecare zi una de cealaltă, fără ca nimic să le poată stopa deriva.
Din vina ei se îndepărtase Matt?
Becky își mai reamintea încă graba lui de a părăsi Londra, doar la câteva zile după avort. Evidența o lovise în față ca un bici: el nu se căsătorise cu ea decât pentru a legitima copilul. O dată debarat de această constrângere, nu avusese niciun scrupul s-o abandoneze pentru a se întoarce la Hong Kong, unde îl aștepta frumoasa Su-Lin.
Grației prieteniei lui sincere și binevoitoare, Ted o ajutase să treacă prin această încercare.
Îi propusese de mai multe ori să-și reia lucrul la agenție, dar Becky își pierduse entuziasmul pentru aceast meserie la fel cum își pierduse dorința de a-și continuat studiile. Tot ceea ce doare era dragostea lui Matt, iar această dragoste nu fusese decât o mare păcăleală. El n-o iubise niciodată cu adevărat, în sensul romantic al cuvântului.
Și apoi urmase scrisoarea părinților lui Su-Lin. Confirmarea celor mai secrete temeri pe care le păstrase în adâncul sufletului ei luase forma unei scurte misive redactată în termeni curtenitori și de aceea cu atât mai dureroși.
Matt și Su-Lin plănuiseră să se căsătorească cu mult timp înainte ca Becky să le dea viața peste cap rămânân însărcinată. Acum că bebelușul lor nu mai exista, i se cerea să dispară cu discreție.
Becky închise ochii pradă unui curios amestec de mânie și tristețe. Dacă Matt n-ar fi dat peste ea...
Îi trebuiseră 2 ani ca să se hotărască să divorțeze, 2 ani să accepte ca Su-Lin să-i ia locul alături de Matt. Și acum, când putea putea să se gândească la divorț fără să izbucnească în lacrimi, el dăduse năvală în viața ei și tricase fragilul echilibru la care ajunsese cu prețul a numeroase eforturi.
De ce? Ce voia el cu adevărat?
Matt câștigase deja o primă bătălie, gândi ea suspinând. Bătălia simțurilor. Dar asta n-o lămurea asupra adevăratelor lui intenții.
O mare oboseală o cuprinse. Înăbușindu-și un căscat, se culcă pe covorul format din ace de pin.
Cunoscuse extazul în brațele lui Matt, dar sentimentele ei pentru el erau de domeniul trecutului. Nu mai simțea nimic pentru el, în afară de o puternică atracție fizică.
Deschise ochii și se ridică brusc dezorientată. Adormise și acum era aproape noapte.
Se ridică și se întinse, încă somnoroasă, își netezi hainele și cercetă plaja scufundată în semiobscuritate. Matt nu revenise încă. Ce naiba se întâmplase?
Făcu câțiva pași pe nisip și rămase nemișcată în fața mării, cuprinsă de o teamă nelămurită.
Lucrurile erau la locul lor. Vântul nu mai sufla atât de puternic. Luna nouă proiecta o lumină argintie pe cerul de un albastru întunecat și pe valurile liniștite.
Becky întoarse spatele mării și aruncă o privire îngrijorată spre colină. Pinii care o acopereau semănau acum, în semiîntuneric, cu niște siluete fantomatice.
O trecu un fior. Ce se întâmplase cu Matt? Dacă avusese vreun accident?
Încercă să-și alunge neliniștea, dar fără succes. Imagini care-l înfățișau pe Matt prăbușit în fundul unei prăpastii, inconștient nu-i dădeau deloc pace.
În ce direcția trebuia să-l caute. Își mușcă buzele și reflectă cu rapiditate. Inima îi bătea cu putere în piept.
Ce se va întâmpla dacă ea va pleca în căutarea lui și el revenea în acest timp?
Tăcerea devenise apăsătoare. Trăgând aer în piept, ea deschise gura să-l strige pe Matt și fu gata să leșine când o mână îi acoperi buzele.
- Fără panică, sunt eu.
Cu un gest ferm, el o făcu să se întoarcă spre el. Un surâs îi lumina fața.
Încă șocată, Becky îl fulgeră din priviri.
- M-ai speriat îngrozitor, prostule! explodă ea, lovindu-l cu pumnii în piept. Eram nebună de îngrijorare. Și tu... tu sosești cu pași de lup și...
- Scumpa mea micuță! șopti Matt pe un ton glumeț. Îngrijorarea ta îmi merge drept la inimă. Nu credeam că-ți vei face probleme din cauza mea.
Ea ridică din umeri.
- Într-adevăr, nu prea îmi stă în obicei. Dar, ca să fiu sinceră, prefer să nu ți se întâmple nimic înainte să scăpăm de aici!
- Ai uitat cumva că din cauza ta am intrat în beleaua asta? replică Matt cu o voce suavă.
Becky își ținu respirația.
- Poate indirect, dar...
- Indirect? Mărturisesc că nu te pot urmări, scumpă doamnă Hawke.
- Chiar trebuie să-ți reamintesc că tu m-ai obligat să te urmez până aici?
O tăcere apăsătoare se instală între ei. Se măsurară din priviri, părând doi cocoși gata să se ia la luptă.
În cele din urmă, Becky dădu din mână a lehamite.
- Sunt deci condamnată să joc personajul ceu rău, nu-i așa Matt? Foarte bine. Ce trebuie să fac de data asta ca să-mi răscumpăr greșeala?
- Să începi prin a aduna niște lemne, răspunse Matt impasibil.
Becky făcu ochii mari.
- Lemne?
- Da, lemne. Ca să facem focul, îi explică el cu o răbdare exagerată.
- De acord.
Fără să mai scoată un cuvânt se îndreptă spre pădure. Nu după mult timp, se întoarse cu un braț de vreascuri.
- Asta e pentru foc, spuse ea punându-le jos cu un surâs triumfător. Altceva? Poate crezi că ar trebui să pescuiesc câțiva pești pentru cină?
- Ar fi o idee excelentă, îi ținu Matt isonul pe același ton. Dar n-aș vrea totuși să fiu prea pretențios.
Tot vorbind, scoase o cutie de chibrituri din rucsac și adună crengile într-o grămăjoară.
Înghițindu-și replica tăioasă care-i ardea buzele, Becky îl privi cu atenție.
- Habar nu aveam că am fost căsătorită timp de 6 luni cu un șef indian de trib.
- Uite că așa stau lucrurile. Tu nu te-ai jucat de-a indienii în copilărie?
Becky scutură din cap și începu să râdă.
- Noi ne jucam cu păpușile.
- Antrenament insuficient pentru a supraviețui pe o plajă pustie de pe o insulă grecească, făcu Matt dând din cap cu un aer mustrător.
- E adevărat. Dar am învățat să fac sandvișuri fără să-mi ard degetele pe un prăjitor de pâine.
- O experiență de neînlocuit.
Matt se ridică și o fixă cu o privire de nepătruns, apoi continuă:
- Din păcate am uitat să iau prăjitorul de pâine.
Becky izbucni în râs și Matt i se alătură. Spre marea ei ușurare tânăra femeie simți că atmosfera s-a încălzit puțin.
- Matt... începu ea pe un ton șovăitor.
Făcu o pauză și-și drese vocea înainte de a arunca în apă cu ochii închiși.
- Îmi pare nespus de rău pentru vasul tău, să știi asta. E adevărat. Mă auzi?
Matt strânse din pleoape și o privi cu atenție.
- Da. Te cred.
Becky suspină și se așeză turcește pe jos în fața focului aprins de Matt. El o imită. Flăcările proiectau umbre pe chipul lui gânditor și Becky se surprinse admirând frumusețea perfectă a trăsăturilor lui.
- Ți-e foame? o întrebă el brusc.
- Nu. Ție?
- Nici mie.
Ea privi focul care trosnea vesel, încercând să-și pună puțină ordine în gânduri.
- Matt... chiar ai petrecut 3 luni pe vas?
- Mda. Și am fost singur în cea mai mare parte a timpului.
- Dar... munca ta?
El ridică nepăsător din umeri.
- Chiar și cei drogați de muncă au nevoie să răsufle din când în când. Să se gânească puțin, departe de presiunile zilnice.
Becky simți că i se pune un nod în gât. Dar trebuia să-i pună întrebarea.
- Și la ce simțeai nevoia să te gândești?
Secundele se scurseră, interminabile. Se părea că Matt nu dorește să-i răspundă. Dar, deodată, vocea lui gravă se făcu auzit în noapte:
- Ți-am mai spus, Becky. Simțeam nevoia să-mi definesc prioritățile, să găsesc drumuri noi.
Moartă de curiozitate, Becky nu rezistă tentației de a-l trage de limbă:
- Și... aș putea afla ce anume te-a împins la o asemenea introspecție?
- Bineînțeles. Într-o bună zi m-am privit în oglindă; asta s-a întâmplat în salonul de clasa întâi de la British Airways, pe aeroportul Heathrow. Și ce-am văzut nu mi-a plăcut deloc.
Becky se uită la el cu un aer uimit.
- Și ce nu-ți plăcea?
- Bărbatul pe care îl aveam în fața ochilor nu avea inimă.
Un surâs palid îi lumină chipul.
- Era genul de tip care își neglijează nevasta.
Pradă unei vii emoții, Becky își plecă ochii.
- Și de aceea te-ai decis să pleci pe mare?
- Da. Am trecut prin Sardinia, apoi am ajuns în Insulele Cyclade. Dar cred că prefer Sporadele.
- Climatul e mai plăcut?
- Să zicem mai degrabă că mi-o reamintește pe soția mea, răspunse Matt. Dacă nu ținem cont că prima noastră întâlnire a fost la căsătoria lui Richard cu Sofie, de fapt la Skopelos ne-am cunoscut cu adevărat. Doar n-ai uitat asta?
Becky scutură din cap.
- Bineînțeles că nu! Doar nu era să uit totul numai fiindcă mariajul nostru s-a sfârșit prost.
- Cu atât mai bine. Nici eu n-am uitat nimic, adăugă el pe un ton neutru. Nici nu-ți vine să crezi cu ce viteză îți revin amintirile când te afli singur pe un vas.
- Pe un vas sau în altă parte.
- În Africa, de exemplu?
Becky îl privi cum mai aruncă în foc câteva vreascuri.
- Mda...
Urmă o nouă tăcere.
- Am avut și clipe plăcute împreună, nu-i așa? o întrebă el pe neașteptate.
Becky ridică spre el o privire intrigată. Vocea lui nu trăda nicio emoție. Părea pierdut în amintirile lui.
Tânăra femeie clătină încet din cap.
- Da... Primele săptămâni au fost... nemaipomenite.
Exista o urmă de ironie în vocea ei, dar era sinceră.
Începutul căsătoriei lor fusese idilic. Becky era în al nouălea cer, convinsă că a găsit bărbatul vieții ei. Duceau o viață trepidantă, plină de surprize puse la cale cu abilitate de Matt.
Luna lor de miere începuse în insulele Herbide unde își descoperiseră un gust comun pentru plimbările lungi pe colinele bătute de vânt și serile petrecute până târziu, în fața focului din șemineu.
Apoi, într-o dimineață, Matt îi ceruse să-și facă bagajele și, câteva ore mai târziu, luau loc într-un avion cu destinația Seyechelles. Acolo, în ciuda frumuseții naturale a locului și a timpului splendid, își petrecuseră cea mai mare parte a timpului făcând dragoste în apartamentul luxos de la hotel.
Becky schiță un zâmbet.
- Avem multe lucruri în comun, noi doi. Ne place să călătorim, să citim, să mergem la teatru, la cinema...
- La operă, interveni Matt aruncându-i o privire malițioasă. Îți amintești de Elixirul dragostei? Am ațipit și...
- Ai alunecat din fotoliu! completă Becky râzând. Ce rușine!
- Sufeream din cauza decalajului orar.
- Ca de obicei.
Tăcerea se instală din nou. Redeveniră gravi.
- Totul e atât de calm, de liniștit, reluă Becky cu o voce plină de emoție. Am impresia că sunte singurele ființe de pe lume.
- Ai accepta să te recăsătorești cu mine, Becky? Dacă nu ar mai exista nimeni pe lume în afară de mine?
Becky se crispă.
- Tu ce părere ai? rosti ea cu efort.
- Cred că te-ai gândi de două ori înainte s-o faci.
Fără să mai continue, se ridică și se îndreptă spre mare.
Becky îl privi îndepărtându-se, sfâșiată între dorința de a-l urma și teama să nu strice totul. Neascultând decât de inima ei, se ridică și se apropie de el pe malul apei.
Un vapor luneca departe, în larg, splendid luminat. Valurile se spărgeau de mal, într-un murmur blând.
- Matt... ce-ai vrut să spui?
- E totuși destul de clar, răspunse Matt cu o voce ciudat de răgușită. Nu eram pregătit pentru căsătorie când m-am însurat cu tine.
- Dar ai făcut-o, totuși.
- Exact. Și am stricat totul.
Amărăciunea care răzbătea din vocea lui făcu să se strângă inima lui Becky.
- De ce, Matt? De ce te-ai însurat cu mine?
Bărbatul se întoarse spre ea. Expresia lui era dură dar și dezamăgită în lumina clarului de lună.
- Știi prea bine de ce, Becky, spuse el cu un aer întunecat. Mi-ar repetat-o destul de des. M-am însurat cu tine fiindcă erai însărcinată.
- Matt...
Vocea i se frânse.
Împinsă de o forță irezistibilă, ea își ridică mâna și-i mângâie cu duioșie obrazul. Înăbușindu-și o înjurătură, Matt o trase spre el și o strânse în brațe. Becky îș simți cum tremură.
Împinsă de o forță irezistibilă, ea își ridică mâna și-i mângâie cu duioșie obrazul. Înăbușindu-și o înjurătură, Matt o trase spre el și o strânse în brațe. Becky îș simți cum tremură.
Pradă unui tumult de emoții ea închise ochii și scoase un suspin de mulțumire. Când Matt își aplecă capul să o sărute, ea își oferi buzele fără niciun fel de reținere.
- Matt...
El se îndepărtă ușor și îi cuprinse chipul între palme.
- Nu știu, Matt...
Cu un suspin, el se aplecă din nou spre ea și o sărută cu nespură blândețe. Strângând-o în brațe o conduse spre focul care strălucea în întuneric. Se întinseră pe sacii de dormit și se îmbrățișară cuprinși de aceeași dorință.
Un val de căldură o străbătu din cap până-n picioare pe Becky, care dădu totul uitării: trecutul, viitorul, problemele lor. Totul se șterse pentru a lăsa loc doar clipelor magice care îi uneau. Voiasă simtă mâinile lui Matt mângâind-o, buzele lui sărutându-i trupul.
- Te doresc, Becky, șopti Matt cu o voce tulburată.
Becky lăsă să-i scape un râs tremurat.
- Știu... Oh, Matt, hai să facem dragoste... dar nu pentru a mmă pedepsi de data asta.
- Becky, îngerul meu...
Inima își reîncepu ritmul ei nebunesc și Becky își plimbă degetele pe fața lui Matt, coborî de-a lungul umerilor lui și-și strecură mâinile sub tricou, nerăbdătoare să-i simtă pielea caldă.
- Mmm... ce bine e... îi șopti el.
Matt se dezbrăcă repede și o ajută să-și scoată puține veșminte pe care le avea pe ea. Apoi se întinse pe jos și o trase deasupra lui.
- Poate că nu suntem întotdeauna de acord, dulcea mea Becky, dar trebuie să recunoști că, măcar în acest domeniu, suntem făcuți unul pentru celălalt. Ești singura care îmi dăruiește o asemenea plăcere, îngerul meu...
- Dar Su-Lin?
Becky își mușcă buzele, regretându-și imeadit cuvintele. Îl simți pe Matt că se încordează. Duioșia dispăru din privirea lui pentru a ceda locul unei mânii abia stăpânie.
-Nu știu, șopti el posomorât.
O ridică un pic și o făcu a lui. Becky strigă ușor.
- N-am făcut niciodată asta cu Su-Lin, adăugă el înainte de a-și lipi buzele de gâtul ei.
Căldura nopții, briza încărcată de miresme, luna cu razele ei argintii se amestecarăă într-un vârtej de voluptate care-i făcu să geamă la unison.
Mai târziu, prizonieră în brațele lui Matt, Becky se mișcă ușor.
- Chiar trebuie să faci asta de fiecare dată? îl întrebă ea cu o voce care abia se auzi.
- Ce vrei să spui?
- Am impresia că faci dragoste cu mine pentru a te răzbuna, ca și cum m-ai urî.
- Ți-am făcut vreun rău? întrebă el în cele din urmă.
Bechy simți că roșește sub privirea lui inchizitorială.
- Nu... nu fizic. Dar...
- Nu te urăsc, Becky.
- Dar așa pare.
- Te înșeli.
Tonul lui o răni profund. Gata să izbucnească în plâns, ea se îndepărtă și se băgă în sacul ei de dormit. Se simțea umilită, respinsă și, în ciuda apropierii de Matt, mai singură ca niciodată.
CAPITOLUL VII
Iahtul trasă un arc de cerc în jurul insulei Skopelos, se îndreptă în direcția portului și își reduse viteza în apropiere de coastă.
- Iată-ne întrși la civilizație, doamnă Hawke.
Vocea lui Matt, plină de ironie, o făcu să tresară pe Becky.
De când se treziseră, conversația lor se limitase la strictul necesar. Și atmosfera se deteriorase mai rău când tânăra femeie descoperise că Matt fixase în mod voit întoarcerea lor pentru a doua zi când el îl întâlnise încă din ajun, în cursul misiunii lui de recunoaștere, pe pescarul care îi condusese în port de unde luaseră vaporașul.
- Noaptea asta sub cerul liber făcea parte din planul tău de răzbunare, nu-i așa? îi lansase ea pe un ton înfuriat în timp ce-și adunau lucrurile.
Avusese un somn agitat, populat de vise confuze și se trezise prost dispusă și cu spatele țeapăn.
Matt ridicase din umeri cu dezinvoltura lui obișnuită.
- Credeam că ți-a plăcut. Să te încălzești la un foc făcut în aer liber, să faci dragoste sub cerul înstelat... totul e de un romantism fără margini.
- N-ai făcut dragoste cu mine, îi replicase ea fulgerându-l din priviri. Te-ai mulțumit să-ți exerciți puterea de dominație asupra mea, asta a fost totul!
El se oprise locului și o privise cu un aer indescifrabil.
- Am totuși impresia că ți-a făcut la fel de multă plăcere ca și mie, îngerul meu.
Ea îl privi pieziș în momentul cân părăsiră salonul răcoros al vaporașului pentru a descinde pe cheiul care dogorea în bătaia soarelui.
Cu părul lui de culoarea abanosului, ciufulit de vânt, cu privirea de culoarea smaraldului care contrasta puternic cu tenul bronzat și barba care începuse să-i crească umbrindu-i obrajii, Matt semăna mai mult ca niciodată cu un pirat descins dintr-un film de epocă.
Becky se simți cuprinsă de o teamă nelămurită.
- Matt, începu ea cu o siguranță prefăcută, acum că ne-am întors la civilizație, aș prefera să uităm ce s-a petrecut în cursul acestei escapade și să...
- ...începem procedura de divorț, completă el cu o voce detașată.
- Exact.
Urmă o scurtă tăcere.
- O să vorbim despre asta mai târziu, declară el îndreptându-se spre casa lui Richard și Sofie. După ce o să facem un duș bun și o să luăm un mic dejun copios.
Iritată de aerele lui de superioare, Becky se luă după el.
- Îți semnalez că se apropie prânzul. Și de altfel, nici nu văd despre ce am mai putea vorbi.
- Abandonul domiciliului conjugal. Stricăciunile produse în mod voit asupra unui bun material.
Sosiseră în fața casei. Sofie, pe care o preveniseră telefonic de pe insula Skyrona le deschise ușa înainte chiar să fi putut suna. Pe punctul de a-i trânti o replică usturătoare soțului ei, Becky fu nevoită să închidă gura.
Sora ei afișa un surâs călduros.
- Bună! Cum v-ați distrat voi doi în aceast croazieră improvizată?
- Grozav, răspunse Matt. Sofie, ești drăguță să ne împrumuți baia și telefonul tău?
Sofie râse și se dădu la o parte ca să-i lase să intre.
Câteva minute mai târziu, Becky se săpunea viguros în baia lui Sofie și Richard, în timp ce Matt o folosea pe cea din camera de oaspeți.
În ciuda jetului de apă caldă care îi destindea mușchii încordați, tânăra femeie fierbea de furie.
De ce refuza Matt să accepte realitatea? Nu-l mai voia în viața ei, ce era așa greu de înțeles?!
Și de ce Sofie se încăpățâna să-l trateze ca pe un membru al familiei?
Era normal ca Richard să-l primească cu brațele deschise, așa cum făcuse când se întâlniseră pe culoar. Doar el și Matt erau prieteni vechi. Dar Sofie era sora ei. Nu vedea că ea are nevoie de sprijinul ei?
„Bătălia e departe de a fi câștigată”, gândi Becky instalându-se în fața lui Matt.
Fără să-i mai ceară părerea - ca de obicei de altfel - el rezervase o masă, ca să ia împreună prânzul în taverna vecină. Dădură comanda și Matt așteptă să fie serviți și abia apoi începu să vorbească.
- Am niște afaceri foarte importante de pus la punct la Atena și aș dori să mă însoțești.
Becky fu gata să se înece cu mâncarea.
- Poftim? Vrei să vin la Atena cu tine? Sper că e doar o glumă.
Cu un gest brusc împinse farfuria de conținutul căreia abia se atinsese. Matt își pierduse probabil mințile!
- Deloc. Speram că o să accepți.
Privirile li se încrucișară și pe Becky o trecu un fior remarcând hotărârea din ochii lui. Știa prea bine ce înseamnă asta. Dar ce avea în cap acum?
Fiindcă nu se simțea deloc în largul ei, se prefăcu absorbită de peisaj.
Soarele abia se strecura printre crengile dese ale platanilor care protejau terasa. În fața tavernei, în porul scăldat de soare, șalupe și vaporașe de plăcere se legănau domol datorită brizei ușoare. În spatele lor se întindea semicercul turcoaz al apelor golfului, flancate de colinele acoperite cu măslini. La capătul cheiului se ridica o mănăstire veche cu pereții de un alb strălucitor.
Becky se gândi la velierul lui Matt, înghițit de mare în fața golfului pustiu din insula Skyros, și se strâmbă amintindu-și accidentul.
Știa că numeroasele telefoane pe care le dăduse mai devreme priveau acest vas. Dar, spre deosebire de ea, Matt vorbea curent limba greacă și Becky nu înțelesese niciun cuvânt din discuțiile purtate.
Își îndreptă din nou privirea spte Matt și simți o împunsătură în inimă.
Îmbrăcat în blugi și o cămașă albă, proaspăt bărbierit, cu părul pieptănat peste cap, era nespus de seducător. Și foarte sexy.
Mândria ei ca și grija de a-și recăpăta încrederea în ea o împinseseră pe Becky să se pregătească cu multă atenție pentru această întâlnire. Parfumul ei subtil, părul strălucitor ca mătasea răsfirat în bucle pe umeri, totul o făcea extrem de atrăgătoare. Pe vas prinsese și puțină culoare în obraji și părea în cea mai bună formă. Rochia scurtă cu bretele pe care o alesese îi punea în evidență finețea și grația corpului.
Se mișcă nervoasă pe scaun și încercă să revină la subiectul care o preocupa.
- Chiar sperai să spun da? întrebă ea încruntându-se. Acum când suntem pe punctul de a divorța?
Matt îi susținu privirea întrebătoare. În acea clipă, chelnerul veni să le debaraseze masa.
- Două cafele, vă rog, comandă Matt înainte de a-și îndrepta din nou atenția spre ea. Problema e că sunt invitat la cină de niște tipi cu care cred că voi face afaceri rentabile în viitor. Ești soția mea și aș dori să fii alături de mine în această ocazie.
Răbdarea lui Becky era pe sfârșite. Își ridică ochii spre cer și încercă să-i răspundă pe un ton calm.
- Matt, nici nu-mi vine să cred că-mi ceri așa ceva. E de-a dreptul ridicol!
Matt nici nu clipi.
- Mi-o datorezi.
Becky păli de mânie. Tăcerea care urmă acestor vorbe era plină de înțelesuri. În cele din urmă ea își umezi buzele cu vârful limbii și se forță să-l privească drept în ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu