.......................................
3.
- Înțeleg. Ți-am stricat velierul, mă obligi să te însoțesc la Atena și vom fi chit, nu-i așa?
- Înțeleg. Ți-am stricat velierul, mă obligi să te însoțesc la Atena și vom fi chit, nu-i așa?
- Deloc. Ai dispărut din viața mea timp de 2 ani foarte lungi și mi-ai stricat velierul. Consider că a juca rolul de soție îndrăgostită în timpul unei cine este cel mai mic lucru pe care-l poți face pentru a te revanșa.
Tremurând de furie, Becky împinse scaunul și vru să se ridice, dar o mână de fier o țintui locului.
- Oh, nu, șopti el pe un ton mieros. N-o să-mi scapi de data asta, Becky.
- Duc viața care-mi place, Matt, declară ea cu răceală. Și dacă totuși consimt să-ți fac acest serviciu, cum o să poți fi sigur că această cină nu se va sfârși prost... la fel ca mica noastră croazieră?
Un surâs apăru pe buzele lui Matt.
- Oh, Becky, să nu îndrăznești să faci asta. Nu-mmi fac nicio grijă. De altfel, mi-ar plăcea să profit de această călătorie la Atena pentru a-ți vorbi de proiectele mele.
Redeveni grav.
- Ele privesc restaurantul lui Sofie și Richard, adăugă el pe un ton neutru. Aș dori să-i ajut să cumpere localul, investind o anumită sumă în afacerea lor.
Becky rămase cu gura căscată. Își reveni repede și-i aruncă o privire acuzatoare.
- E un șantaj, Matt?
El făcu o mutră nevinovată.
- Se pare că ai o tendință supărătoare de a vedea peste tot numai răul!
Matt se destinse sprijinindu-se de spătarul scaunului său. Privirea lui nu lăsa să i se ghicească gândurile sau sentimentele.
- Destinde-te, scumpa mea, n-o să fie chiar așa de îngrozitor. O să poți profita de asta ca să dai o raită prin magazine, să-ți alegi o rochie de seară pentru cină ca să-i farmeci pe viitorii mei colaboratori, să le faci să se înverzească de invidie pe nevestele lor și să salvezi restaurantul lui Sofie și Richard. E un târg destul de cinstit, ce părere ai?
Becky strânse pumnii.
- Ești cel mai...
Nu-și găsea cuvintele. Inspiră adânc și-l privi cu un aer disprețuitor.
- Te știam egoist și fără scrupule, Matt. Dar nu-mi dădusem încă seama că manipulezi oamenii - pe toți, chiar și pe prietenii tău - ca pe niște marionete!
- Anii de antrenament, rosti el pe un ton melancolic.
Becky făcu un efort supraomenesc ca să nu explodeze. Din fericire, chelnerul le aduse cafelele și avu timp să-și refacă masca impasibilă.
- Plecăm diseară la Atena, reluă Matt. A sosit momentul să-ți mărturisesc altceva, Becky: după plecarea ta, concepția mea despre viață a suferit profunde transformări. Și acum că ai reintrat în viața mea, sunt gata să încetinesc ritmul.
Tăcu o clipă, înainte să adauge cu o voce încărcată de amărăciune:
- Ești foarte pricepută să dai peste cap viețile celorlalți, doamnă Hawke.
- Nu înțeleg, declară Becky deschizând una din numeroasele pungi, având imprimate pe ele numele celor mai mari case de modă.
Salonul apartamentului lor era plin de cumpărături. Scoase o rochie elegantă dintr-o mătase verde de culoarea smaraldului, pe care o privi cu un aer visător.
Matt stătea întins pe sofa, lângă ușa care dădea spre balcon, cu un gin tonic în mână.
Făcuse deja duș și se îmbrăcase pentru cină; un costum negru, o cămașă de mătase de culoarea fildeșului și o cravată cu desene discrete îi confereau un aer de o subtilă eleganță. Parfumul lui plutea în încăpere, tulburând-o în mod ciudat.
La picioarele lor se întindea Syntagma Square, inima capitalei. În ciuda ferestrelor închise și a aerului condiționat, zgomotul și căldura orașului părea să urce până la ei în valuri aproape palpabile.
Becky abia ieșise din baie, înfășurată într-un halat de baie mov.
- Ce cauți tu de fapt, Matt? reluă ea fixându-l cu privirea de culoarea alunelor coapte.
- O soție foarte frumoasă și teribil de seducătoare care să-mi țină companie în timpul cinei, ce altceva?
Amuzamentul care răzbătea din vocea lui o enervă teribil pe tânăra femeie. Totuși, nu lăsă să se vada asta și se lovi cu mâna peste frunte.
- Bineînțeles. Ce proastă sunt! Închipuiește-ți că timp de o clipă m-am întrebat de ce ai cheltuit atâția bani pe toalete! Acum iartă-mă te rog, dar trebuie să mă îmbrac.
- Așteaptă!
Becky rămase pe loc, cu inima bătându-i puternic. Vocea lui Matt era periculos de suavă.
- Ce s-a întâmplat? întrebă ea fără să se întoarcă.
- Becky, scumpo, soțiile nu se refugiază în baie ca să se schimbe.
Becky rămase pentru o clipă uimită. Apoi, conștientă de privirea lui Matt fixată asupra ei, se întoarse încet pe călcâie și îl privi cu un aer provocator.
- Oh, înțeleg... Un fel de striptease, nu-i așa, scumpule?
Matt ridică surprins din sprâncene.
- Mie mi se pare natural ca un soț să-și poată privi soția îmbrăcându-se.
- Nu-mi amintesc să fi promis să fac așa ceva în fața ta când m-am măritat cu tine, îi replică ea pe un ton tăios, dar dacă asta te excită, foarte bine! Dorințele tale sunt ordine pentru mine, scumpul meu!
Cu o încetineală studiată, ea își deznodă cordonul halatului și îl lăsă să alunece pe covor. Apoi îi întoarse spatele lui Matt și se așeză în fața oglinzii mari fixată de ușa dulapului.
Se văzu pe sine - o siluetă înaltă și subțire cu sânii rotunzi și tari, îmbrăcată doar cu niște bikini din mătase albă - și-l zări pe Matt în spatele ei, așezat pe sofa, cu un pahar în mână, stând picior peste picior.
Nu se putu împiedica să roșească sub privirea lui arzătoare.
Blestemându-și emotivitatea, se aplecă spre pungi și căută un sutien asortat. Și-l puse, dar din cauza tremurului nervos al mâinilor nu reuși să-l închidă.
- Ai nevoie de ajutor?
Ca prin farmec, ea reuși să închidă sutienul recalcitrant și aruncă o privire furioasă în direcția lui Matt.
- Sunt perfect capabilă să mă îmbrac și singură, îți mulțumesc pentru amabilitate, răspunse ea pe un ton glacial punându-și portjartierul din dantelă albă.
Apoi își luă niște ciorapi extrem de fini, pe care se aplecă puțin în față ca să-i încalțe, plină de precauție. După ce termină această operațiune, se ridică și luă rochia fără să-i mai arunce nicio privire lui Matt.
- Pune-ți cerceii cu smaralde, se asortează, îi spuse Matt pe un ton detașat.
Becky trase rochia pe ea, o netezi pe piept și apoi își suci mânecile în așa fel încât să poată închide fermoarul fără niciun fel de ajutor.
După ce termină, își aruncă o privire în oglindă.
Rochia se mula pe piept, dar cădea în falduri ample până la glezne. Cordonul de un verde mai închis îi sublinia talia subțire.
- Cum vrei, răspunse ea într-un târziu.
Îi întâlni privirea amuzată și simți cum calmul o părăsește.
- Chiar crezi că o să mă îndrăgostesc din nou de un bărbat care mă tratează astfel, Matt?
- Trebuie să înțeleg din asta că odinioară ai fost îndrăgostită de mine?
Vocea lui era lipsită de orice urmă de emoție. Stătea nemișcat, dar privirea lui părea s-o străpungă.
- Știi prea bine că te iubeam, răspunse ea în șoaptă. Te iubeam atât de mult că nu mai știam ce să fac!
Matt se ridică brusc și se apropie de ea cu un pas hotărât.
- Nu asta era și impresia pe care o lăsai.
O prinse de bărbie și o forță să-și ridice privirea spre el.
- Aveam mai degrabă impresia că mariajul nostru nu e decât o mascaradă. O mascadară care a salvat aparențele când ai fost însărcinată, dar care te-a încurcat mai apoi, fiindcă te împiedica să-ți continui cariera și studiile! Prietenul tău, Ted Whiteman, mi-a mărturisit cât de greu ți-a fost să renunți la libertatea ta, Becky. Su-Lin n-a fost decât un pretext, nu-i așa? Scuza ideală pentru a pune capăt căsătoriei noastre.
Becky respira cu greutate. Atingerea degetelor lui Matt, faptul că se afla atât de aproape de ea, vorbele lui, totul concura la a o face să-și piardă cumpătul.
- Dacă asta crezi... spuse ea cu prețul unui mare efort. Dar în acest caz, cum explici comedia pe care o jucăm în această seară?
- Mi-au plăcut întotdeauna chestiile de genul ăsta.
Îi eliberă bărbia și-i atinse pieptul cu o mângâiere ușoară.
- Poate sunt masochist.
Se aplecă brusc spre ea și o sărută cu o violență abia reținută în timp ce, cu o mână, o ținea cu putere de ceafă.
Ochii lui Becky erau plini de lacrimi când îi dădu drumul.
- Matt, te rog, îngăimă ea. S-ar zice că mă detești când faci asta.
- Oh, Becky...
O trase spre el și puse stăpânire pe buzele ei cu mai multă blândețe, în timp ce cu o mână îi descheia fermoarul. Dornică de mângâieri, Becky se lipi gemând de el.
Soneria telefonului îi făcu să tresară pe amândoi.
Matt își întrerupse cu regret sărutul și își sprijini o clipă fruntea de a ei. Respirația lui era sacadată, privirea îi era voalată de dorință. Suspină și îi dădu drumul ca să se ducă să răspundă la telefon.
- Era de la recepție, o anunță el punând receptorul jos. Alexis și soția lui ne așteaptă.
Becky îi întâlni privirea. Aerul din jurul lor era încărcat de electricitate.
- În acest caz, ai face bine să mă ajuți să-mi închid rochia.
Degetele fierbinți ale lui Matt alunecară de-a lungul coloanei vertebrale în timp ce trăgea fermoarul.
Becky închise ochii și își stăpâni cu greu un fior de plăcere. Trebuia neapărat să-și vină în fire, altfel seara risca să se transforme într-un adevărat calvar.
Alexis și soția lui, Elisabeth, erau niște oameni încântători.
Becky își amintea vag de el: Alexis cina cu Matt la Old Mill în seara primei lor întâlniri.
- Supa vărsată pe pantaloni, spuse le râzând în timp ce-i strângea mâna. Cum aș fi putut să uit?
Becky pufni la rândul ei în râs în timp ce Elisabeth, o tânără femeie brunetă de o eleganță discretă, îi aruncă soțului ei o privire dezaprobatoare.
- Un bărbat curtenitor nu pomenește niciodată despre așa ceva, dragul meu!
Ieșiră râzând în căldura înăbușitoare a nopții și găsiră un taxi care îi duse în cartierul Kolomaki, deosebit de animat la acea oră, aflat la picioarele muntelui Likavetos, unde trebuiau să se întâlnească cu restul grupului într-unul din cele mai bune restaurante ale orașului.
În mod ciudat, agitația și haosul capitalei reușiră s-o smulgă pe Becky din gândurile ei sumbre.
Luminat din toate părțile, plin de oameni și de mașini, copleșit de căldură, orașul părea într-o perpetuă mișcare. Sus pe stânca lui, Acropole domina această agitație mecanică, sibol al timpurilor moderne.
- Detest Atena vara, îi spuse Matt cu un surâs în timp ce treceau pragul restaurantului. E mult prea cald. Din fericire, privirile tale glaciale răcoresc atmosfera.
Becky îl gratifică cu un surâs înghețat.
- Afacerile înainte de toate, nu-i așa?
În acea clipă, Elisabeth o luă de braț și o conduse spre masa unde erau așteptați de încă două perechi.
Toți o primiră cu căldură, ca și cum faptul că era nevasta lui Matt o făcea în mod obligatoriu simpatcă. Spre marea ei surpriză, un sentiment de mândrie o cuprinse în timp ce flecărea și glumea cu invitații, extrem de destinsă.
Întâlni la un moment dat privirea lui Matt și zâmbetul îi îngheță pe buze. În niciun caz ea nu trebuia să uite că această comedie nu va dura decât o seară.
Așteptau sosirea ultimei perechi ca să poată da comanda.
Sala restaurantului, decorată cu gust în tonuri de vișiniu și bej era situată deasupra unei piste de dans, la acea oră încă goală. Pe mesele rotunde acoperite cu damasc alb, lumânările împrăștiau o lumină difuză. Plante verzi și somptuoase aranjamente florale dădeau o notă de prospețime ansamblului sofisticat.
Salonul era animat de voci și râsete, dar Becky nu le auzea. Ca hipnotizată, avea impresia că se cufundă în profunzimile verzi ale ochilor lui Matt.
Dintr-o dată vocea lui Alexis îi atrase atenția și ea întoarse grăbită privirea.
- Mi-ai zis că velierul a fost scos la suprafață și e reparabil, nu-i așa? îl întreba el pe Matt.
- Așa mi s-a spus, răspunse acesta în doi peri râzând ușor, dar mă îndoiesc că va fi gata înainte de sfârșitul verii.
Becky se înroși și se prefăcu concentrată asupra meniului.
- Cum s-a întâmplat exact? insistă Alexis.
Ochii lui negri străluceau de curiozitate.
- Ei bine...
Becky își ținu răsuflarea. Tăcerea păru să se prelungească o eternitate. Nemaiputând să suporte liniștea apăsătoare care se lăsase la masă, riscă o privire în direcția lui Matt.
Expresia lui era neutră.
- Becky, nu vrei să le povestești tu ce s-a întâmplat?
Luată pe neașteptate, ea îl privi cu un aer uluit.
Ce trebuia oare să spună? Că Matt o răpise, că ea încercase să scape și că, în graba ei, lovise velierul de o stâncă? Adevărul - oricât de necrezut părea el - ar fi dat o lovitură mortală imaginii lor de tânără pereche plutind de fericire.
Roșie ca sfecla, căută cu disperare o explicație plauzibilă. Măcar de s-ar fi deschis pământul sub picioarele ei ca s-o înghită!
Toate privirile erau fixatte asupra ei și Alexis își ridicase sprâncenele cu un aer amuzat.
- A fost vina mea.
Vocea lui Matt sparse în fine tăcerea. O lumină șireată îi sclipea în priviri.
- Ancora n-a fost bine fixată. Meltemi s-a pornit. Eram pe plajă cu Becky și mă gândeam la cu totul altceva...
- Ah...
Bărbații schimbară niște priviri pline de subînțelesuri și Becky se înroși din nou.
- Te înțeleg! spuse Alexis privind-o admirativ pe Becky. Dar pe viitor asta să-ți servească drept lecție.
- Când o să terminați s-o tachinați pe Becky, interveni Elisabeth pe un ton compătimitor, o să-l puteți primi pe Chang, care tocmai a sosit.
Becky îi urmări direcția privirii.
La intrarea restaurantului apăruse un bărbat cu părul alb și cu o alură distinsă. Șeful de sală îi ieși în întâmpinare și-i indică discret masa lor.
Era însoțit de o tânără femeie de o frumusețe deosebită.
Îmbrăcată într-o rochie chinezească din mătase purpurie brodată cu flori, aceasta traversă sala cu un mers unduios, atrăgând asupra ei numeroasele privi ale bărbaților din restaurant. Reflexe albăstrii jucau în părul ei lung și negru. Chipul cu trăsături delicate respira prospețime. Sub bretonul mătăsos ochii ei migdalați străluceau de inteligență.
Zărind-o, Becky crezu că inima ei o să înceteze să bată.
Cu un surâs seducător pe buze, cu privirea ațintită doar asupra lui Matt, Su-Lin se îndrepta spre ei.
CAPITOLUL VIII
Cina se desfășură ca prin ceață pentru Becky. Avea impresia că trăiește un coșmar.
Su-Lin, femeia care-i provocase atâta durere, și tatăl ei se găseau la numai câțiva centimetri de ea și ea trebuia să se prefacă, continuând să pară destinsă, detașată, să surâdă și să glumească ca și cum nu se petrecea nimic extraordinar.
Ardea de dorința de a pleca. Să părăsească insuportabila intimitate a restaurantului pentru a dispărea în mulțimea anonimă a capitalei grecești și să fugă, să fugă până când va pune o distanță suficientă între Matt și ea.
Din păcate, soțul ei n-o părăsea din ochi. De fiecare dată când li se încrucișau privirile, el părea să-i reamintească promisiunea pe care i-o făcuse.
Ar îndrăzni oare să refuze să-i ajute pe Richard și Sofie dacă pleca? Poate nu, dar din dragoste și recunoștință față de sora și cumnatul ei, nu-și putea permite riscul.
Din câte înțelegea, familia Chang poseda o parte dintr-o rețea hotelieră și o companie de import-export și dorea să-și extindă investițiile în Europa. Matt părea să joace rolul de mediator între chinezi și greci. Toate astea rămâneau destul de confuze în mintea lui Becky și n-avea niciun chef să afle mai mult.
- Deci... ești încă soția lui Matt?
Vocea melodioasă a lui Su-Lin trăda o oarecare animozitate când frumoasa chinezoaică se aplecă spre ea ca să-i pună întrebarea.
După terminarea cinei, grupul se apropiase de pista de dans ca să admire pe dansatorii îmbrăcați în costume folclorice viu colorate. Su-Lin profitase de asta ca să se așeze lângă Becky.
- Da, răspunse aceasta laconic.
Sprijinit de bar, în compania lui Alexis, Matt le privea. Bechi simțea aproape arsura privirii lui verzi. Elisabeth le privea și ea cu un aer intrigat.
Nesimțindu-se deloc în largul ei, Becky se foi ușor pe scaunul ei. La cea mai mică greșeală, comedia pe care o jucau, ea și Matt, va fi descoperită.
- Pentru cât timp încă? susură Su-Lin, fixând-o cu frumoșii ei ochi negri.
Becky ridică din umeri.
- Conform formulei consacrate „până când moartea ne va despărți”.
- Exact, scumpa mea.
Vocea lui Matt o făcu să tresară. Fără să fi observat, el se apropiase și se afla în spatele lor.
Stupefiată, ea puse pe masă ceașca de cafea și se așeză picior peste picior.
- Sunt fericit că ai făcut cunoștință cu Su-Lin, Becky, chiar dacă mă îndoiesc că aveți prea multe lucruri în comun voi două, adăugă el pe un ton tăios.
Becky se întoarse spre el. O cută îi apăruse pe frunte și privirea lui implacabilă o umplu de teamă.
Cu o mișcare plină de grație, Su-Lin se ridică și-l gratifică cu un surâs languros.
- Matt, scumpule, șopti ea cu o voce suavă, ce fericire să te revăd în această seară! Cât timp crezi că vei mai rămâne la Atena?
- Atât cât îmi va trebui să-mi pun afacerile la punct. Becky și cu mine suntem nerăbdători să regăsim aerul pur al insulelor, nu-i așa îngerul meu?
Frumosul chip al lui Su-Lin se crispă. Becky își ținu respirația. Matt se servea de ea pentru a pune capăt în mod abil legăturii lui cu tânăra chinezoaică, fără a-i leza susceptibilitatea tatălui ei?
Ceva se rupse în ea. Niciodată în viața ei nu se mai simțise atât de umilită.
Ca un automat își luă poșeta și se ridică. Inima îi bătea cu violență în piept. Nu mai avea putere să continue acest joc. La naiba cu Matt și amenințările lui! Mersese prea departe.
- Vă rog să mă scuzați, dar simt nevoia să iau puțin aer.
- Înțeleg, rosti Su-Lin pe un ton mieros. Probabil că e extrem de penibil să te agăți de un mariaj fantomă.
- Despre ce mariaj vorbești?
Matt replicase pe un ton sec. Înainte ca ea să fi putut face vreun pas, el o prinse pe Becky de braț.
- Căsătoria noastră e departe de a fi o mascaradă, nu-i așa, Becky?
- Matt... eu...
Privirea neagră a lui Su-Lin arunca fulgere.
- După 2 ani de despărțire? Dă-mi voie să râd, Matt! Îmi vine greu să-mi imaginez că vă mai simțiți atrași unul de celălalt!
- Puțin îmi pasă ceea ce crezi tu, Su-Lin, dar pentru liniștea ta, să știi că Becky și cu mine ne înțelegem perfect pe toate planurile.
Lui Becky nu-i venea să-și creadă urechilor. Cum putea minți Matt cu atâta nerușinare? Și mai ales cum putea să manipuleze astfel oamenii?
În ciuda ostilității care se putea citi în privirea lui Su-Lin, Becky nu se putu împiedica să-i fie milă de ea.
Se uită fix în ochii lui Matt.
- Su-Lin și cu tine păreți a avea multe lucruri de discutat, spuse ea pe un ton rece.
Cu un gest brusc, își eliberă brațul din strânsoarea lui Matt și făcu un pas înapoi.
- Am jucat destul teatru în seara asta.
Prefăcându-se că ignoră privirile intrigate lansate de Alexis și Elisabeth, își croi drum prin mulțime până la ieșire.
Cu atât mai rău pentru Matt, dacă plecarea ei inopinată îi compromitea proiectele profesionale! Chiar și restaurantul lui Sofie și Richard treceau pe planul al doilea, atât de puternică era durerea care-i strângea inima ca într-un clește.
Un val de aer cald o întâmpină la ieșirea din restaurant, dar continuă să meargă cu pas mecanic. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji.
Cafenelele și localurile de noapte se înșiruiau de-a lungul trotuarului. Melodiile la modă se auzeau de pretutindeni.
La colțul străzii, un vânzător ambulant își lăuda porumbul copt. Aroma plăcută îi umplu nările când trecu pe lângă el. Nu știa unde să se ducă.
De ce simțise Matt nevoia să dea așa buzna în viața ei după 2 ani de despărțire? De ce? Nicio clipă nu se gândise la cât de rău îi făcea. Nu, credincios obiceiurilor lui, nu se gândise decât la el!
- Becky... Becky!
O urmărise. Aruncând o privire scurtă peste umăr, îi zări silueta înaltă apropiindu-se cu pași mari și repezi.
Cuprinsă de panică își ridică poalele rochiei și începu să fugă. Câteva clipe mai târziu, Matt o prinse de încheietura mâinii și o sili să se oprească.
- Ținuta noastră nu e potrivită pentru o partidă de jogging, începu el ținând-o strâns de mână.
Becky îl privi cu un aer uimit. Vesta costumului i se deschisese în timpul cursei și nodul de la cravată se desfăcuse. Părea furios.
- Când o să încetezi să fugi când lucrurile nu se petrec după voia ta?
- Bineînețeles, ar fi trebuit să-mi închipui că totul e din vina mea! strigă ea. Tu... tu mă șantajezi ca să accept să joc această comedie ridicolă, dar „uiți” să mă avertizezi că amanta ta face parte dintre invitați și...
Se opriseră în fața unei cafenele arhipline. Unii clienți își sorbeau băuturile vorbind liniștiți, în timp ce alții priveau cum trece lumea; în câteva clipe, ea și Matt deveniseră principalul punct de interes.
Rușinată la culme, Becky încercă să-și elibereze mâna, dar Matt o strânse cu putere.
- Ai fi acceptat să vii dacă ai fi știut că Su-Lin va fi și ea de față?
Becky scutură din cap.
- Nu știu! Îmi iubesc sora, dar soarta restaurantului ei nu merită umilința la care am fost supusă!
Chipul lui Matt se întunecă, în timp ce la colțul buzelor îi apăru o cută ironică.
- Ah, da, e adevărat... Odiosul meu șantaj, nu-i așa?
- Te crezi foarte puternic și inteligent! Tot ce vreau e să ieși din viața mea, să nu mă mai hărțuiești și...
- Fii sinceră măcar cu tine însăți, Becky: ai acceptat să mă însoțești la Atena fiindcă îți făcea plăcere.
Becky se sufoca de mânie.
- Te detest, Matt! Ești cel mai...
- Să plecăm de aici, o întrerupse Matt părând amuzat.
Becky privi în jurul ei. Publicul lor părea că se lărgise la întreaga clientelă a cafenelei.
- Îți propun să luăm funicularul până în vârful muntelui Likavetos, adăugă el trăgând-o departe de privirile curioase. Cunosc acolo sus un loc unde am putea sta liniștiți de vorbă.
Într-o tăcere încordată, ea îl urmă până la locul de îmbarcare, luă loc alături de el și așteptă ca funicularul să ajungă la destinație. Matt o conduse la o cafenea în aer liber instalată sub o imensă copertină albă.
În ciuda neliniștii care o răscolea, Becky nu se putu împiedica să admire priveliștea care se așternea la picioarele lor. Dominau chiar Acropole, pus în valoare de un iluminat subtil. Jos, luminile orașului străluceau, asemenea unei colonii de licurici. O briză ușoară atenua zăpușeala nopții.
- Vrei o cafea? o întrebă Matt. Sau ceva mai tare?
- Nu sunt sigură dacă vreau ceva.
Matt se întoarse spre chelnerul care aștepta politicos.
- Două coniacuri, vă rog.
Înainte ca ea să fi avut timp să protesteze, tânărul dispăruse.
- Cine te crezi, Matt? Decizi în locul altora, te servești de ceilalți...
- Nu m-am servit de tine, Becky.
Tânăra ridică ochii spre cer.
- Primo, m-ai răpit pe vaporul tău. Secundo, te-ai servit de mine pentru a obține un contract, terțio, ai avut tupeul să mi-o prezinți pe amanta ta fără să mă previi măcar că va fi acolo. Oh, Matt... te urăsc!
- Liniștește-te, îngerașul meu!
- Încetează să-mi mai vorbești ca unui copil! Și pe urmă, eu nu sunt „îngerașul tău”!
- Și Su-Lin nu e amanta mea.
Urmă o scurtă tăcere.
- Și speri că o să cred așa ceva? întrebă ea în cele din urmă pe un ton sarcastic.
- N-ai avut niciodată încredere în mine. De ce aș avea mai mult noroc astăzi?
- În orice caz, Su-Lin pare să creadă că e amanta ta.
- Su-Lin adoră să trăiască în minciună. Și cum gelozia bolnăvicioasă și căsătoriile fericite nu fac casă bună, ea se simte într-o poziție avantajoasă.
Pe Becky o trecu un fior de frig și își încrucișă brațele la piept. Mirosul persistent al pinilor înmiresma aerul. În jurul lor cântau mii de greieri invizibili. O pereche tânără trecu pe lângă masa lor, mână în mână cu un surâs întântat pe buze.
„Îndrăgostiți sub clar de lună” gândi Becky, cuprinsă de o disperare nespusă.
Atena era fără îndoială un oraș extrem de potrivit pentru o escapadă de îndrăgostiți: soarele, frumusețea atemporală a monumentelor, ospitalitatea locuitorilor.
Cu un suspin își îndreptă atenția spre Matt.
- Nu știu dacă ceea ce spui e adevărul, Matt. Dar chiar dacă așa stau lucrurile, asta nu rezolvă toate problemele noastre. Când aveam mai multă nevoie de tine, tu nu erai acolo. Tu stăteai liniștit într-un avion care te ducea în celălalt capăt al lumii.
- Știu.
Becky îl privi neîncrezătoare. O expresie chinuită se așternuse pe chipul lui.
- Doamne, Becky, reluă el cu voce răgușită, crezi că sunt mândru de comportarea mea? Te-am abandonat cu lașitate în momentul când aveai cea mai mare nevoie de mine.
Becky simți că i se întețesc bătăile inimii. Mărturisirea lui Matt o făcea să se simtă extrem de încurcată. Ea era obișnuită cu aroganța lui, cu răceala lui, dar privirea lui imploratoare și sinceritatea mișcătoare din vocea lui o dezarmau complet.
- Zilele trecute, când eram pe plaja din Skyros, ți-am spus că nu mă simțeam pregătit pentru căsătorie pe vremea aceea.
Un surâs lipsit de veselie îi lumină pentru o clipă chipul.
- Dacă vrei să știi, eram mort de frică.
- Dar de ce te temeai de fapt? Că eram nebunește îndrăgostită de tine?
El se crispă.
- Nu, din contră. Dar vorbele lui Ted Whiteman mă urmăreau. Aveam impresia că ți-am stricat viața făcându-ți un copil.
- Așteaptă o clipă. Ce legătură are Ted Whiteman cu toate astea? Nu era decât un prieten! M-a ajutat mult după ce am avortat. Era lângă mine când aveam nevoie de cineva în care să mă pot încrede, îmi ridica moralul povestindu-mi ultimel bârfe de la agenție. Aveam nevoie să fiu înconjurată de prieteni, Matt! Și tu nu erai niciodată pe aproape!
Cu un aer întunecat, Matt își luă paharul, bău o gură de coniac și îl puse jos.
Disperată, Becky continuă cu o voce tremurătoare:
- Matt... Ce aș mai putea spune în apărarea mea? Când îți spun că te iubeam, tu îmi vorbești de Ted Whiteman. Când îți spun că eram nebună de bucurie la ideea că o să am un bebeluș, tu mă acuzi că m-am măritat doar ca să am un tată pentru copilul meu.
Se întrerupse o clipă, cuprinsă de un val de tristețe și resentimente.
- Refuzi să admiți adevărul, Matt. Și totuși e foarte simplu: când aveam nevoie disperată de prezența ta alături de mine, tu ai dispărut. Ai plecat la celălalt capăt al lumii ca să te distrezi în brațele lui Su-Lin. Ce fel de soț e ăsta?
- Un soț care suferea la fel de mult ca soția lui.
Becky își ridică ochii spre el.
- Încerci să-mi spui că pierderea copilului te-a afectat la fel de mult și pe tine?
Matt nu-i răspunse imediat. Întoarse capul și îmbrățișă cu o privire absentă orașul care se întindea la picioarele lor. Când se decise să-i vorbească, vocea lui era ușor voalată.
- Doream acel copil, Becky. Mai mult ca orice pe lumea asta. Când m-ai anunțat că ești însărcinată, am avut impresia că lumea s-a schimbat pentru mine. Nu mai aveam decât o singură dorință: să mă însor cu tine și să întemeiem o familie. Și pe urmă a avut loc avortul. De pe o zi pe alta te-ai închis în tine. Mă evitai, refuzai orice discuție. Devenisem un străin pentru tine.
Becky își plecă ochii spre paharul ei, răvășită. Era pentru prima dată când vedea pe chipul lui Matt acea expresie de vulnerabilitate. Simți că i se strânge inima.
- Matt, eram distrusă. Nu mai știam ce făceam. Te găseam distant, extrem de detașat. Aveam impresia că o prăpastie s-a săpat între noi. Mă înțelegi?
O lungă tăcere urmă vorbelor ei. Matt scoase un suspin obosit.
- Când aveam 12 ani, mama l-a părăsit pe tatăl meu, îi mărturisi el cu o voce lipsită de orice intonație. Sărmanul de el n-a suportat șocul. Văzându-l cum plânge ca un copil, m-a jurat să nu las nicio femeie să mă facă să sufăr. Când am simțit că îmi scăpai...
- Ai preferat să mă părăsești, nu-i așa?
- Nu te-am părăsit, Becky. Am plecat într-o călătorie de afacei. Tu ești cea care m-a părăsit.
Becky înghiți în sec. Nu mai știa ce să creadă. Dintr-o dată discuția lor părea inutilă. Era prea târziu ca să se mai întoarcă în trecut.
- Am plecat... fiindcă era singura soluție.
O trecu un fior când pronunță aceste cuvinte. Erau atât de reci. Prăpastia continua să se adâncească între ei, umbra divorțului plana asupra lor.
- Iată-ne reveniți în punctul de unde am plecat, șopti Matt învăluind-o într-o privire indescifrabilă. S-ar părea că ne facem rău unul altuia.
- Oh, nu.
Becky scutură cu vehemență din cap. Palmele ei, sprijinite de brațele scaunului, se umeziseră.
- Nu, Matt. Micile tale stratageme m-ar răni probabil, dacă aș mai simți ceva pentru tine. Dar nu este cazul.
Maxilarul lui se încordă.
- Ah, da.
- Ți-am spus că m-am gândit mult în cursul ultimilor 2 ani. N-o să mai cad în cursa unei relații cu sens unic. N-o să mai joc rolul pionului pe care-l deplasezi după bunul plac, fără să-ți pese de ceea ce simte.
Urmă o altă tăcere. Chipul lui Matt devenise o mască rece.
- Foarte bine, indiferent de ce crezi, „micile mele strageme”, după cum le numești tu, au dat roade. În seara asta de exemplu - în afara faptului că plecarea ta neașteptată a stricat totul - am prins un post de consultant la firma lui Alexis. Și dacă mă hotărăsc să investesc în restaurantul lui Sofie și Richard, o să duc o viață mult mai liniștită decât cea pe care am cunoscut-o până în prezent. Bine. Acum cred că e timpul să ne întoarcem la hotel, doamnă Hawke.
Se ținură la distanță unul de celălalt în timp ce se îndreptară spre funicular. Dar cei câțiva centimetri care îi despărțeau păreau o prăpastie.
- Dacă te hotărăști să investești în restaurant? întrebă ea brusc. De ce folosești condiționalul? Mi-ai promis că-i ajuți pe Richard și Sofie dacă te însoțesc la acest dineu.
- Exact. Dar mai trebuia să te și comporți ca o soție perfectă până la capăt, îngerul meu, adăugă el pe un ton suav. Alexis și Elisabeth au fost puțin surprinși să te vadă plecând hoțește.
Becky îl fulgeră din priviri.
- Trebuia să stau liniștită la masă și să suport atacurile meschine ale lui Su-Lin, asta voiai?
- Sstt... calmează-te. Și încetează să mai tragi concluzii pripite. E cel mai mare defect al tău.
Cu prețul unui efort supraomenesc, Becky reuși să-și stăpânească mânia și se închise într-o tăcere îmbufnată.
Funicularul opri la picioarele muntele Likavetos. O luară în direcția hotelului într-o tăcere încordată.
Brusc, vocea lui Matt îi răsună în urechi.
- De fapt, Becky, nu voiam să fiu indiscret, dar o întrebare mă frământă.
Becky îl privi intrigată cu coada ochiului. Un surâs enigmatic îi plutea pe buze.
- Da?
- Există vreun risc ca istoria să se repede după cele două zile pe care le-am petrecut împreună?
Lui Becky îi trebuiră câteva clipe ca să înțeleagă. Apoi un râs lipsit de veselie îi scăpă de pe buze.
- N-ai de ce să-ți faci griji din punctul ăsta de vedere. Ți-am spus: nu sunt chiar așa de proastă ca să cad de două ori în aceeași cursă.
Ușurare sau decepție se putea citi pe chipul lui Matt?
Nu avu timp să se gândească mai mult, fiindcă el o întrebă cu o voce plină de subînțelesuri:
- Deci, iei pastile?
- Bineînțeles...
Se întrerupse brusc. Ajunseseră la o intersecție și Matt o prinse de braț ca s-o împiedice să traverseze prin fața unui taxi care venea în viteză. Un claxon furios se făcu auzit.
Cu obrajii în flăcări, Becky făcu un pas înapoi. Vorbele lui Matt îi răsunau în urechie.
Oh, Doamne ar fi fost posibil ca...?
Luase pilule un timp, dar întrerupsese când se îmbolnăvise. Și oricum această precauție era inutilă... până când Matt intrase din nou în viața ei. Amețită de dorință, nu se gândise nicio clipă să se protejeze.
Becky simți bătăile năvalnice ale inimii ei. Era posibil să fi conceput un copil în timpul îmbrățișărilor pasionate? O trecu un fior.
„Oh, Doamne, nu, te rog...”
- Ce s-a întâmplat, Becky?
Vocea lui Matt o făcu să tresară. O privea cu un aer intrigat.
- S-ar zice că ai văzut o fantomă.
Semaforul trecu pe verde și Becky traversă pierdută în gândurile ei.
- Ce s-a întâmplat? Ai uitat să-mi spui ceva?
Matt o ajunse din urmă. Trecură împreună prin ușa dublă a hotelului. El știa... Poate chiar spera că ea va rămâne însăcrinată ca s-o poată manevra după voia lui.
Pradă unui tumult de emoții, Becky se opri și își ridică spre el ochii plini de lacrimi.
- Să fii sigur de un lucru, Matt: dacă, din întâmplare, voi rămâne din nou gravidă, o să fac în așa fel ca să nu te apropii niciodată de copilul meu!
CAPITOLUL IX
- Asta înseamnă că...
O notă triumfătoare zărbătea din vocea lui Matt în timp ce intrau în ascensor.
- ...e posibil să aștepți din nou un bebeluș?
Becky se prefăcu că n-a auzit. Nu erau singuri în lift.
Îmbrăcat în uniforma lui de culoare vișinie, tânărul liftier rămase impasibil. În schimb, cele doua americance care se urcaseră o dată cu ei tăcuseră brusc.
O tensiune aproape palpabilă se instală în cabina ascensorului.
- Iată o veste interesantă, șopti Matt pe un ton suav.
O oglindă mare era fixată pe una din laturile cabinei și Becky aruncă prin ea o privire exasperată în direcția lui Matt.
Impozant în costumul lui de culoare închisă, el părea să ocupe tot spațiul. O expresie amuzată îi însuflețea chipul. Alături de el, ea părea extrem de încordată, ochii mari de culoarea alunei și buzele pline ieșeau în evidență în mod frapant pe fața ei palidă. Liftierul își măstra masca imperturbabilă. Dar cele două femei elegant îmbrăcate fixau podeaua cu un aer jenat.
- Cum poți să... bați câmpii așa, când m-ai lăsat poate gravidă împotriva voineție mele?
Nu se putuse împiedica să-i trântească asta în față. Dar acuzația tâșnise de pe buzele ei ca o șoaptă.
- Credeam că trebuie să fie doi ca să faci un bebeluș? replică Matt cu un surâs în colțul buzelor.
- Așa e, trebuie să fie două persoane care se iubesc și își doresc un copil.
- Nu neapărat, îngerul meu. Amintește-ți de prima oară. Ne-am iubit nebunește, dar nu prevăzusem să avem imediat un copil, nu-i așa?
Ascensorul se opri și cele două americance schimbară un zâmbet complice înainte de a coborî.
Becky tremura de furie și frustrare. Apartamentul lor se găsea la ultimul etaj. Se abținu până când fură în sfârșit singuri în dormitorul lor. Acolo dău frâu liber mâniei.
- De data asta, în schimb, n-a fost vorba de dragoste. Și dacă vrei să afli părerea mea, e puțin probabil să fi rămas însărcinată după... după...
- Ce am făcut dragoste cu pasiune pe plajă? completă Matt ridicând ironic din sprâncene. Totuși așa se desfășoară concepția unui copil, nu-i așa?
- Să port în pântece copilul tău e ultimul lucru pe care mi-l doresc pe lumea asta, rispotă Becky pe un ton tăios. Și totul e din vina ta!
Zâmbetul lui Matt se lărgi.
- Nu-mi aduc aminte să te fi forțat, scumpa mea Becky.
- M-ai răpit...
- Sst... Calmează-te, draga mea. Nu e bine să te enervezi în primele săptămâni ale unei sarcini.
Scoasă din fire, Becky se repezi la el și-l lovi în piept cu pumnii ei mici. Imperturbabil, Matt îi prinse mâinile și o privi cu intensitate.
- Hai să ne culcăm! O să putem discuta mai liniștit.
- Dacă îndrăznești să mă atingi în seara asta, chem poliția! îl amenință ea, eliberându-se cu un gest brusc.
O luminiță amuzată juca în ochii lui Matt și Becky abia se abținu să nu-l pălmuiască.
După ce îi aruncă o privire asasină, îi întoarse spatele, se îndreptă spre fereastră și ieși pe balcon. Aerul se răcorise și ea inspiră profund, cu mâinile sprijinite de balustradă.
- Privește adevărul în față, Becky. Ceea ce s-a petrecut pe plaja din Skyros era inevitabil. E ceva mai puternic decât noi, nu crezi?
Vocea blândă a lui Matt o luă pe neașteptate. Cu inima bătând nebunește, ea se întoarse și își ținu respirația. El stătea la câțiva pași de ea, cu mâinile sprijinite de balustradă.
Și dintr-o dată, Becky nu mai avu chef să lupte. Mânia cedă locul nesiguranței. Dădu din cap, pradă unei confuzii.
Cu un râs nervos, dădu la o parte o șuviță de păr care îi văzuse peste ochi.
- Eu.... nu mai știu, spuse ea dintr-o suflare. Chiar că nu mai știu.
Făcându-șu curaj, ea își ridică bărbia și întâlni privirea lui Matt. I se părea ciudat de tulburat.
- Nici eu, mărturisi el cu o voce joasă.
Becky înghiți cu greutate.
- Chiar dacă așa stau lucrurile... asta dovedește doar că suntem atrași fizic unul de celălalt, nimic altceva, spuse ea cu o detașare prefăcută.
- Evident.
Urmă o scurtă tăcere, apoi el o întrebă brusc:
- Ți-ai adus pilulele?
Becky dădu din cap. Pradă unei mari oboseli, ea se trânti pe un fotoliu și zâmbi slab.
- Nu. De fapt, am încetat să le iau de când m-am îbolnăvit. Îți mărturisesc că uitasem complet de ele până când ai pomenit tu de asta, adăuga ea cu o mutrișoară vinovată. Dacă vrei să știi totul, ele nu mi-erau de folos.
- Becky...
Vocea lui Matt părea răgușită.
- Vino aici.
Ca hipnotizată, ea se ridică și se apropie încet de el. Aerul se încărcase de electricitate.
Matt o învălui într-o privirea tulburată.
Matt o învălui într-o privirea tulburată.
- Vrei să facem dragoste în seara asta, Becky? Am nevoie de tine. Vreau să te simt aroape, să fim una și aceeași ființă.
Vocea lui era ca o mângâiere pe pielea înfiorată a lui Becky.
- Matt... mi-e teamă...
- Să nu rămâi însărcinată?
- Nu... mi-e teamă că o să sufăr.
- Becky...
Întinse mâna spre ea. O clipă după aceea, Becky stătea cuibărită în brațele lui.
- Nu o să-ți fac rău, scumpa mea. Îți promit.
Un val de căldură se propagă prin trupul ei și se înfioră când el îi acoperi obrajii, buzele, gâtul cu sărutări fierbinți. Fără să mai scoată niciun cuvânt, el o trase spre pat.
- Te doresc, Becky. E ceva mai puternic decât mine, nu mă pot lipsi de tine.
Se întrerupse pentru a o săruta pătimaș.
- Spune-mi că mai simți ceva pentru mine...
Ochii lui Becky păreau imenși pe chipul ei îmbujorat.
- Da, Matt. Am aceleași sentimente pentru tine, îi mărturisi ea în șoaptă.
Adevărul nu mai putea fi negat. În ciuda eșecului mariajului lor, în ciuda obstacolelor care-i despărțeau încă, ea îl iubea pe Matt, nu încetase niciodată să-l iubească.
- Becky, Doamne, Becky a mea...
Cu gesturi nerăbdătoare, el își deznodă cravra, își scoase haina, cămașa și pantalonii, apoi început s-o dezbrace și pe ea. Mâinile lui deveniră mângâietoare când îi scoase sutienul.
- Ești atât de frumoasă, îi șopti el.
Mâinile lui era tandre, dar și extrem de senzuale. Simți apoi degetele lui alunecându-i de-a lungul gâtului, urcând până la obraji ca să-i cuprindă în cele din urmă lobii urechilor.
- Matt, te rog...
Cosumată de dorință, își arcui trupul. Un geamăt scăpă de pe buzele ei și se agăță de umerii lui, înfingându-și unghiile în pielea lui bronzată.
- Fă acum dragoste cu mine, Matt, îi șopti ea cu voce răgușită. Te rog..
- Acum, doamnă Hawke? o tachină el. Când n-am avut nici măcar timp să-ți scot portjatierul?
- Matt!
Becky nu mai putea să aștepte. Senzațiile ei erau prea puternice.
- Nu mă mai tachina.
- Nu te neliniști, îngerul meu. Sosesc...
Se agăță de umerii lui, în momentul în care o lăcere mai intensă decât își imaginase vreodată că ar putea exista explodă în ea, secătuindu-i trupul.
Avea nevoie de Matt. Avea nevoie de el ca să trăiască, să râdă, să fie fericită.
Amețită de sărutările lui, Becky închise ochii și-i șopti numele, până când vocea îi pieri sub violența senzațiilor.
- Ne întoarcem mâine la Skopelos, îi spuse Matt cu o voce somnoroasă ceva mai târziu.
Lipită de el, moleșită, Becky savura clipa prezentă fără să se mai gândească la ziua de mâine.
Mâine... Mâine vor vorbi despre toate. Dar mâine părea atât de departe acum...
- Am primit scrisoarea de la avocatul tău în dimineața asta.
Îmbrăcat în bermude și un tricou negru, Matt pilota mica vedetă pe care o închiriase. Ochelarii de soare îi acopereau ochii. Vasul trecea peste valuri cu o viteză vertiginoasă. Spuma le dădea impresia că zboară prin aerul pur.
Așezată pe spate, Becky își oferea fața vântului și soarelui. Picăturile de apă îi udaseră rochia, lipind materialul subțire de costumul de baie.
Era o senzație amețitoare, care o speria. Agățată de balustrada metalică, ea privea relieful accidentat al insulei Skopelos profilându-se în zare.
- Cum ți-a parvenit?
Vântul îi purtă vorbele pe aripile lui și Matt îi aruncă o privire întrebătoare.
- Poftim?
- Te-am întrebat cum ți-a parvenit tocmai aici.
Suspină, se ridică și i se alătură lui Matt în partea din față a vasului.
- Dacă ai încetini puțin? Nici nu ne auzim vorbind!
Un surâs flutură pe buzele lui Matt, dar o ascultă și încetini.
- Menajera mi-a expediat-o la adresa pe care i-am comunicat-o în Atena. La sediul firmei lui Alexis.
- Aha!
- Așa că acum e oficial, adăugă Matt impasibil.
Se apropia de un golfuleț. Pierdută în gândurile ei, Becky admira peisajul cu un aer absent.
De când se treziseră din somn acum câteva ore, un calm ciudat - aproape apăsător - se instalase între ei. Se simțea incapabilă să judece obiectiv. Iar Matt dădea dovadă de o curtoazie exagerată.
Ce simțea în adâncul sufletului? Care erau intențiile lui? Din nefericire, aceste întrebări rămâneau fără răspuns.
- Uite taverna, o anunță el oprind motorul și sărind în apă ca să amareze vasul. O recunoști?
Orbită de lumină, ea își puse mâna la ochi spre locul care i-l indica.
Ascunsă între două dune, era o tavernă mică în aer liber. Șase sau șapte persoane mâncau pe o estradă din bambus protejată de o copertină imensă din pânză albastră. Lângă clădirea de un alb strălucitor, la umbra unui măslin noduros, câteva capre pășteau liniștite. Ceva mai încolo, dunele se transformau în coline acoperite de măslini și pini. Pe fondul albastru al cerului se aliniau vârfurile de un verde închis al pinilor.
O impresie de serenitate se degaja din acest loc.
- Bineînțeles, răspunse Becky pe un ton pe care și-l dorea dezinvolt. Am venit aici acum 3 ani.
Simțind un nod în gât, își luă geanta de voiaj și îl ajunse din urmă pe Matt pe plajă. Amintirile o năpădiseră, nespus de vii și de crude.
- Îți amintești de delicioasa omletă cu brânză?
Matt o privea cu un aer poznaș.
- Cum aș fi putut s-o uit? Proprietarul tavernei prepară brânză din laptele propriilor capre.
Becky izbucni în râs.
- Matt, de ce m-ai adus aici? Spuneai că vrei să-mi arăți ceva.
- Adevărat.
Păru să ezite o fracțiune de secundă. Chipul lui reflecta o nesiguranță ce nu-i era obișnuită.
- Vrei să vezi acum sau după prânz?
- S-ar putea acum? întrebă Becky roasă de curiozitate.
- Mi-e o foame de lup, spuse Matt strâmbându-se. Și cum trebuie să urcăm colina, prefer să mâncăm mai întâi.
- Matt!
Împărțită între râs și supărare, ea îl urmă până la tavernă.
Însoțite de un vin alb foarte rece, omletele erau exact ca în amintirea lor: pufoase, sumenite și delicioase. Comandaseră și câte o salată și Becky declară că era cea mai bună pe care o mâncase vreodată. În ea se găseau măsline negre, parfumate și suculente, recoltate de pe colinele din Skopelos.
Atmosfera destinsă și frumusețea liniștită a peisajului formau un contrast frapant cu tensiunea care domnea între ei.
După ce terminară, Matt o conduse spre o cărare îngustă care șerpuia printre măslini.
Mărăcinii îi zgâriară gleznele în timp ce se ținea după el, din ce în ce mai intrigată. Cântecul greierulor se auzea din toate părțile.
Cu răsuflarea tăiată ajunse în fine în vârful colinei și i se alătură lui Matt, care sosise cu câteva clipe înaintea ei.
Din cauza căldurii, platoul era pustiu; câțiva pini își proiectau umbra pe iarba arsă de soare. Numai greierii continuau să țârâie veseli. Alt semn de viață nu mai exista.
- E o glumă? îl întrebă Becky uimită.
Matt își scoase ochelarii de soare. O fixa cu atenție, ca și cum îi pândea reacțiile. Cerul senin îi accentua limpezimea privirii.
- Deloc. Admiră priveliștea.
Becky se întoarse încet și simți că i se taie răsuflarea.
De fiecare parte a golfului, a cărui plajă era acoperită cu un nisip aproape alb, pinii de un verde intens încadrau marea de azur. Un vapor aluneca liniștit la orizont, pânzele lui albe detașându-se pe albastrul cerului.
- E splendid, admise Becky. Dar noi ce facem aici?
- E al meu, explică Matt pe un ton posomorât. L-am cumpărat acum 1 an și jumătatea. Când credeam că mai există o șansă să revii la mine.
- Ce ai cumpărat, Matt? Peisajul?
- Terenul, o corectă el răbdător. Am obținut aprobare de construcție. Dacă n-ai fi cerut divorțul, ne-am fi făcut aici o casă.
Becky făcu ochii mari.
- Aici?
Matt nici nu clipi. Expresia feței lui era indescrifrabilă.
- Nu-ți place locul? E prea liniștit, poate? Prea îndepărtat de agitația orașului?
- Nu fi ridicol.
Lui Becky îi veni greu să-și recunoască propria voce. Și nu reușea să asimileze spusele lui Matt.
Dar el continuă:
- Ne-am fi putut instala în apropierea golfului. Și el îmi aparține. Ca și colina, plantația de măslini...
Becky clătină din cap.
- Ale tale? spuse ea cu o voce șoptită. Tu, proprietarul unei coline, al unui golf și al unei plantații de măslini de pe o insulă grecească?
Îl privi îndelung, încercând să-și pună ordine în idei. În spatele ei era o piatră plată pe care o șopârlă mici lenevea la soare. Când se apropie de ea, fugi cu viteza fulgerului.
- Deci... reluă ea cu prețul unui mare efort, acum 1 an și jumăătate ai venit la Skopelos, ai cumpărat acest teren...
Matt o aprobă printr-un semn al capului. N-o scăpa din ochi.
- Și pe urmă ce-ai făcut?
- Mi-am vândut firma, mi-am lichidat afacerile... și mi-am schimbat modul de viață.
- Din cauza mea?
Vocea îi tremurase și Becky își mușcă buzele, regretând deja că a pus întrebarea.
- Tu ce părere ai?
Un surâs palid lumină chipul lui Matt.
- Nu ți-am spus zilele trecute că ai talentul să dai peste cap viețile celorlalți?
Becky își stăpâni cu greu un mic râs nervos. O bucurie nebună o cuprinsese. Dar putea să aibă încredere în Matt?
Ca și cum îi simțise ezitările, el străbătu distanța care îi separa și se așeză alături de ea. Becky simți că i se accelerează pulsul când genunchii lor se atinseră.
Matt își drese vocea.
- Becky, tu ești convinsă că nu mai sunt același bărbat pe care l-ai părăsit, nu-i așa? Credeai că eram prea ocupat să-mi petrec timpul la Hong Kong în compania lui Su-Lin? Ei bine, nu-i adevărat. Su-Lin n-a fost niciodată amanta mea. Sigur, familia ei ar fi dorit să ne căsătorim. Și Su-Lin, bineînțeles. Dar n-am abordat niciodată acest subiect.
Făcu o pauză, rămânând cu privirea pierdută spre mare.
- După ce am făcut dragoste în apartamentul tău, în acea faimoasă noapte, am simțit că nu va mai exista altă femeie în viața mea. Știu că nu mă crezi, n-ai avut niciodată încredere în mine. Nu m-ai crezut nici când am încercat să-ți explic la telefon că scrisoarea părinților lui Su-Lin nu era decât o manevră menită să ne despartă. Când am aranjat cina de la Atena cu Su-Lin și tatăl ei, voiam doar să te fac să înțelegi că n-ai motive să te temi de ea. Știu, a fost o stângăcie din partea mea... dar a fost singura soluție pe care am găsit-o.
- N-a motive să mă tem de ea? repetă Becky cu voce nesigură. Te mânca din ochi, Matt, ca o tigroaică care se pregătește să sară asupra prăzii.
O scânteie înveseli pentru o clipă privirea lui Matt, care redeveni însă imediat gravă.
- Su-Lin nu contează pentru mine. După plecarea ta am fost disperat, adăugă el imediat. Apoi disperarea a cedat locul furiei, neîncrederii... până când am înțeles că vina îmi aparține în totalitate. Am procedat ca un bădăran.
- Matt...
- Aș dori să-ți mărturisesc un lucru de care nu ți-am pomenit niciodată, continuă el cu o voce răgușită de emoție. M-am gândit de multe ori după plecarea ta la acest episod din viața mea și am înțeles că am jucat un rol important în eșecul mariajului nostru.
Tăcu o clipă și inspiră adânc înainte să continue.
- Am cunoscut o fată când eram în primul an de facultate. Amândoi abia împlinisem 18 ani, urmam aceeași secție și ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Era acea dragoste nebună, tinerească, dar țineam mult la ea. La sfârșitul anului universitar, a picat la toate examenele și s-a sinucis.
- Oh, Doamne...
- Începând din acel moment, am ajuns la concluzia că dragostea nu provoacă decât durere și că trebuie să mă feresc bine ca să nu mai cad din nou în această cursă. Văzusem deja ce se întâmplase cu tatăl meu....
În fața expresiei lui răvășite, Becky simți că i se strânge inima.
- Matt, îmi pare rău.
- A trecut mult timp de atunci, Becky, spuse el cu simplitate.
Se întoarse spre ea și o luă de mână. Degetele lui erau calde și puternice și strângerea lui de mână îi făcu bine.
- Treisprezece ani. Și n-am făcut nicio legătură între aceste evenimente ale vieții mele până când am încercat să-mi analizez comportarea față de tine. Am înțeles repede că mi-era teamă să mă angajez total, teamă că o să sufăr din nou dacă nu o să știu să impun niște limite. Sesizezi ce încerc să-ți spun?
Becky dădu încet din cap. Totuși o întrebare continua s-o chinuiască.
- Dar, începu ea șovăitor, când te-am anunțat că sunt gravidă, m-ai cerut imediat de nevastă.
- Era pretextul ideal, îi explică Matt plecându-și privirea spre degetele lor înlănțuite. Încercam să mă conving singur că nu-mi făceam decât datoria. Te iubeam atât de mult, Becky, dar în același timp ideea de a mă căsători cu tine și a întemeia o familie mă îngrozea.
Se ridică și o învălui pe Becky într-o privire plină de tandrețe.
- Îți aduci aminte de seara când te-am condus acasă la Sofie și Richard... și mi-ai cerut să nu mai plec?
Becky roși și dădu din cap.
- Bineînțeles.
- Am făcut un efort supraomenesc atunci ca să plec. Șederea mea în Hong Kong a fost un adevărat calvar. N-a trecut nicio clipă fără să mă gândesc la tine.
- Dar, Matt... e totuși un lucru pe care nu-l înțeleg deloc. Dacă mă iubeai cu adevărat, de ce ai plecat tocmai când aveam cea mai mare nevoie de tine? Atunci când am pierdut copilul...
Vocea i se frânse și izbucni în lacrimi, nemaiputând să se controleze.
Matt își trecu mâna prin păr cu un gest nervos. Era copleșit.
- Am stricat totul, nu-i așa? Dar aveam impresia că mă urai, că mă considerai vinovat pentru tot ce ți se întâmplase. Ted Whiteman mi-a spus cât te-a costat faptul că a trebuit să-ți abandonezi cariera de manechin din cauza copilului.
- Ted ți-a spus asta? îl întrebă Becky neîncrezătoare.
- Mda... La petrecerea pe care am dat-o după căsătoria noastră.
- E ridicol, șopti ea ștergându-și lacrimile. Eram nebună de bucurie la ideea că port în pântece copilul tău. Dacă mi-am abandonat studiile și cariera, a fost fiindcă așa am dorit eu. Eram poate necoaptă la minte și naivă dar nu voiam niic altceva decât să devin soția ta și mama copiilor tăi. Eram atât de îndrăgostită de tine...
Chipul lui Matt rămase impasibil.
- Ted Whiteman părea totuși sigur pe ce spune.
- Dacă mă gândesc acum, s-ar putea să fi avut o slăbiciune pentru mine, îi mărturisi Becky. Poate căuta să semene zâzanie, cum a făcut și Su-Lin. Dar pe atunci n-am băgat de seamă nimic. Și nu l-am încurajat niciodată, ți-o jur, Matt.
Matt ridică din umeri.
- E vina mea. Eram atât de puțin sigur pe mine încât l-am crezut și n-am căutat să aflu dacă spune adevărul. M-a simțit vinovat că ți-am stricat proiectele de viitor. Și pe urmă ai pierdut copilul. Amândoi eram tulburați, agitați... Mi-a fost teamă că o să mă respingi; am intrat în panică... și am fugit ca un laș.
O tăcere apăsătoare se instală.
În cele din urmă, Matt începu din nou să vorbească. Vocea lui nu trăda nici cea mai mică emoție.
În cele din urmă, Matt începu din nou să vorbească. Vocea lui nu trăda nici cea mai mică emoție.
- Imaginează-ți că ne hotărâm să nu divorțăm.
- Matt, eu...
- Lasă-mă să termin. Lasă-mă să-ți explic cum văd eu lucrurile, Becky. Uite, sunt si acum proprietarul casei din Hampstead. Am intenția să-mi petrec o parte din an la Londra. Când nu voi fi acolo, mă gândesc să închiriez o casă la Skopelos, așteptând să se construiască... a noastră. N-am probleme de ordin financiar; vânzarea firmelor mele îmi permite să privesc cu seninătate viitorul și postul meu de consultant pe lângă firma multinațională a lui Alexis îmi lasă destul timp liber. N-o să petrec decât o singură zi pe săptămână la Atena. În restul timpului o să mă ocup de plantația de măslini și de mica tavernă, o să mă plimb cu vaporul și o să-mi consacru cea mai mare parte a timpului bunei și frumoasei mele soții. Ei, ce părere ai?
Becky se ridică, nevenindu-i să-și creadă urechilor. Totul i se părea prea frumos ca să fie adevărat Probabil că visa și urma să se trezească dintr-un moment în altul.
- Am putea să ne întoarcem? întrebă ea evitând să-i întâlnească privirea. Mor de cald.
- Hai să mergem. N-aș vrea să faci insolație și asta să se întoarcă tot împotriva mea, adăugă el puțin ironic.
Drumul până în port se desfășură într-o tăcere încordată.
Când ajunseră pe chei, Becky îl privi cu coada ochiului pe soțul ei. Acum era rândul ei să-și ia inima în dinți, gândi ea simțindu-și gâtul uscat. Matt își terminase rolul. Acum mingea era în terenul ei.
- Ai... ai vreo idee despre felul cum vrei să arate casa?
- În linii mari. Schițele pe care le-am făcut au rămas pe iaht, adăugă el surâzând. Din fericire, am trimis o copie a planurilor și arhitectului meu. Deci, nu s-au pierdut. Vrei să bem câte o cafea la Old Mill?
- Cu plăcere. Nu e nimeni la ora asta acolo, dar am cheia de la bucătărie.
Se reinstală tăcerea și o luară pe lângă velierele aliniate de-a lungul cheiului, apoi prin fața cafenelelor umbrite de platani.
Treptele care duceau la Old Mill erau abrupte, dar Becky le urcă cu mai multă ușurință ca de obicei. Nici nu se simțea obosită când ajunseră la terasele pustii ale restaurantului.
Rămaseră o clipă pe loc pentru a admira priveliștea. Era aproape ora 3 - ora siestei - și o tăcere deplină învăluia pereții albi, umbrele violacee și tufișurile cu flori viu colorate.
Becky deschise ușa bucătăriei și începu să prepare cafelele.
Când ieși pe terasă, ținând o tavă în mână, îl găsi pe Matt instalat la o masă, în apropiere de perete, cu privirea ațintită asupra portului care se întindea sub picioarele lor. Din el se degaja o tensiunea aproape palpabilă.
Becky se apropie de masă, puse tava pe ea și apoi luă loc în fața lui.
Fără să respecte niciun plan, casele albe cu acoperișuri din țiglă roșie, scăldate în soare, coborau până la mare. Pe un acoperiș, o pisică vărgată își făcea cu minuțiozitate toaleta.
Fără să respecte niciun plan, casele albe cu acoperișuri din țiglă roșie, scăldate în soare, coborau până la mare. Pe un acoperiș, o pisică vărgată își făcea cu minuțiozitate toaleta.
Becky închise ochii. O senzație de panică o cuprinse. Matt se îndepărta de ea și nimic nu va putea vreodată umple golul care îi separa.
Pradă unor temeri fără nme, deschise ochii și învârti lingurița în cafea cu un gest mecanic. Era oare mândria, amorul propriu sau prudența care o împiedicau să se arunce în brațele lui și să-i mărturisească faptul că niciodată nu încetase să-l iubească?
- Sper în mod sincer că Sofie și Richard vor putea rămâne aici, declară ea pe un ton liniștit.
- E o întrebare mascată, doamnă Hawke?
- Dacă vrei...
Ridică spre el o privire timidă și descoperi o luminiță amuzată jucându-i în ochi. Inima ei începu să bată mai repede. Îl iubea atât de mult.
- Fii liniștită, nu vor pleca. Sunt noul lor asociat.
- Adevărat?
Chipul lui Becky se lumină de bucurie.
- Oh, Matt, e minunat! Când ați hotărât asta?
- Richard și cu mine am pus la punct toate detaliile juridice în ziua când ne-am întors din Skyros.
Becky își ținu respirația. Lingurița îi căzu din mână cu zgomot pe farfurioară.
- Înainte să plecăm la Atena?
- Da.
- Deci șantajul nu era decât...
- O viclenie? Da.
- Matt! Cum să am încredere înt ine dacă tu îmi povestești mereu verzi și uscate? Chiar crezi că minciunile constituie o bază solidă pentru o căsnicie?
- Suntem împreună, nu-i așa? o întrerupse el cu o voce blândă. Ceea ce nu e o bază chiar atât de rea pentru o căsnicie.
Becky dădu derutată din cap.
- Matt...
- Sst... Ascultă, tot ceea ce am făcut după plecarea ta, am făcut-o pentru tine. N-aveam in minte decât o singură idee: cum să salvez mariajul nostru. Voiam să te întorci la mine. Este adevărul, Becky. Dacă nici acum nu mă crezi, o să caut alte mijloace ca să te conving. Poate o să închiriez un alt vas. Poate o să te răpesc din nou...
- Nu, Matt, e inutil, articulă Becky cu prețul unui mare efort. Te cred.
- E adevărat?
Privirea lui Matt strălucea în mod ciudat.
- Da! răspunse ea repede, curpinsă de veselie. De fapt... apropo de vas, e posibil să fie reparat?
- Așa mi s-a spus.
- Matt, îmi pare rău.
- Și mie.
Matt se ridică brusc, înconjură masa, o luă de mâini și o ajută să se ridice.
Becky tresări când îi simți mâinile mângâindu-i spatele. După o clipă, era în brațele lui.
Becky tresări când îi simți mâinile mângâindu-i spatele. După o clipă, era în brațele lui.
- Trebuie totuși să-ți fac o mărturisire, Becky, spuse Matt cu o mutră vinovată. Nu e velierul meu.
Becky deschise ochii mari.
- Cum?
Matt o strânse și mai tare în brațe. Privirea lui era la fel de verde ca pinii din spatele lui.
- Al cui e?
- Al lui Alexis.
- Matt! Și m-ai lăsat să cred tot acest timp că ți-am stricat prețioasa jucărie, când de fapt nici măcar nu era a ta?
Un zâmbet poznaș apăru pe buzele lui Matt.
- E și mai grav când strici lucrurile altora, spuse el pe un ton mustrător.
- Oh, Matt...
Becky nu se putu împiedica să pufnească în râs. El o imită, apoi o sărută. Amețită de bucurie, Becky îi răspunse cu patimă.
Cu răsuflarea tăiată, Matt se îndepărtă ușor de ea și o privi cu un aer amuzat.
- Să nu mă săruți niciodată așa într-un loc public, îngerul meu. Riscăm să ne trezim amândoi băgați la închisoare pentru atentat la bunele moravuri!
- Slavă Domnului că aici suntem ca singuri pe lume, șopti ea căutându-i cu lăcomie gura.
- Ce ți-ar plăcea să faci acum, Becky? o întrebă Matt, acoperindu-i fața cu sărutări ușoare. Dorințele tale sunt ordine pentru mine.
Becky se prefăcu că reflectează.
- Întâi mi-ar plăcea să te ajut să desenezi planurile casei de pe colină, și...
- Și...?
- Și să-mi petrec tot restul zilelor alături de tine, pur și simplu.
Matt îi mângâie cu o mișcare senzuală spatele.
- Nu mai vrei să lucrezi?
- În timpul șederii mele în Africa, am decis să mă ocup de copii, îi împărtăși ea cu timiditate. Cu puțină șansă, o să mă ocup de ai noștri, ce părere ai?
Urmă o scurtă tăcere, apoi Matt reluă pe un ton emoționat:
- Dacă înțeleg bine, putem să rupem bucățele scrisoarea avocatului tău, s-o dăm de mâncare la pești și să rostim pentru a doua oară jurămintele de căsătorie?
- Da. Oh, da, Matt!
Neștiind dacă să râdă sau să plângă, Becky se lipi de pieptul puternic al soțului ei.
- Mai am o întrebare, doamnă Hawke... Sofie și Richard ar vedea vreun inconvenient dacă m-aș muta în camera ta, ca să facem dragoste două zile consecutive?
Becky pufni în râs.
- Nu... De fapt, cred că ar fi aproape la fel de fericiți ca și mine.
Mână în mână, coborâră încet scările albe încinse de căldura după-amiezii.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu