1-3
CAPITOLUL I
Rebecca își aruncă privirea spre terasă și încremeni.CAPITOLUL I
Cobora scările de piatră cu acea grație felină care-i era proprie. Înalt, atletic, uimitor de viril. Tricoul alb îi scotea în evidență tenul bronzat, în timp ce șortul din blugi îi dezvăluia picioarele musculoase.
Degetele Rebeccăi strânseră cu putere marginea tăvii pe care o ducea. Tim de o clipă fu gata să-i dea drumul, așa încărcată cum era cu 6 farfurii murdare, 6 pahare și tacâmurile respective. Cu prețul unui mare efort reuși să-și revină și bătu în retragere în mica bucătărie circulară care dădea spre terasă. Acolo puse tava pe masă și simți că o trece un fior.
- Ce ți s-a întâmplat? Ești galbenă la față! exclamă Sofie.
Continuând să presare tarhon peste cele 4 porții de friptură de pui în sos de vin alb pe care le scosese din cuptor, o fixa cu o privire întrebătoare pe Rebecca.
- N-ar fi trebuit să accept să mă ajuți pe terasă. Trebuie să-ți reamintesc că ești în convalescență și că nu e cazul să alergi toată ziua încărcată cu niște tăvi mai grele decât tine?
- El e aici, șopti Rebecca încordată.
Sora ei ridică ironic dintr-o sprânceană.
- El? Cine se ascunde în spatele acestui „el”? Papa? Dacă nu cumva Aga Khan...?
- Matt.
- Oh...
Sofie ridică ochii spre cer, luând mașinal o tavă pe care așeză cele 4 farfurii și se îndreptă spre ușa batantă.
- Dacă înțeleg bine, pot să-mi iau la revedere de la liniștea mea, adăugă ea pe un ton ironic.
Rămasă singură în bucătărie, Becky strânse din ochi, pradă unui sentiment de furie și de frustrare totală. Își adora sora dar simțea câteodată că ar avea chef s-o sugrume. Ceea ce era cazul în această clipă?
Sofie chiar nu putea să priceapă ce simțea ea revăzându-l pe Matt după 2 ani de despărțire?
Unul din chelneri o împinse și ea ieși cu timiditate pe terasă. Simțea că o să leșine.
Ca un animal hăituit, privi la repezeală toate mesele, cu inima plină de teamă.
Era 9 și 20 și cerul se colorase în acea frumoasă nuanță de mov, specifică insulelor grecești. Într-o jumătate de oră va fi noapte și luminile din Skopelos - cele din port, baruri și restaurante vor străluci asemenea unor licurici.
Intrase în restaurant? Dar era chiar el? Poate că fusese victma unei halucinații.
Se gândise la el în cursul ultimelor luni, gânduri confuze, câteodată dureroase, alteori plăcute, în care se amestecau de-a valma dorința și ura.
O șuviță de păr de culoarea mierii îi căzu peste ochi și o îndepărtă cu o mână tremurătoare. Doamne! Trebuia neapărat să se calmeze!
Tresări violent când niște degete calde îi cuprinseră brațul.
- Bună, Becky, rosti o voce gravă, puțin răgușită, chiar în apropierea urechii ei. La fel de nervoasă, după câte văd?
Rebecca își ținu răsuflarea, rămânând înlemnită.
- Matt... Ce naiba faci aici?
- Am venit să cinez, ce întrebare aiurea! Nu mă aflu la Old Mill, celebrul restaurant? Acela care propune cele mai bune meniuri franco-britanice din toate insulele Sporade?
- Toate mesele sunt rezervate, replică ea cu o voce destul de nesigură.
- Nu-mi rămâne decât să comand un uzo în timp ce aștept.
Becky îl fixă cu un aer uluit. Simți privirea de culoarea smaraldului alunecând cu încetinitorul de-a lungul trupului ei.
În jurul lor, comesenii râdeau și vorbeau, ciocneau paharele și mânuiau tacâmurile mâncând cu poftă. Un grup de nemți făcea fotografii într-o larmă plină de veselie. O familie de englezi aprecia în mod deosebit ultima ei seară de vacanță, plănuit să rateze cu bună știință avionul care-i va duce înapoi spre ploaie și ceață...
Atmosfera prietenoasă și destinsă care domnea în restaurant părea să aparțină altei lumi. Între ea și Matt aerul era atât de încărcat de tensiune încât avea impresia că o să se sufoce.
Fără să vrea, se felicită în gând pentru modul în care se îmbrăcase: niște bermude din bumbac negru la care asortase un tricou de mătase de aceeași culoare. Părul de un șaten deschis îi cădea în bucle pe umeri. Atunci, de ce se simțea atât de vulnerabilă? Fiincă se știa prea palidă, prea slabă.
Schimbarea ei nu scăpă de altfel ochilor ageri ai lui Matt.
Schimbarea ei nu scăpă de altfel ochilor ageri ai lui Matt.
- Așa este ultima modă la manechine... slabe moarte?
Un surâs batjocoritor îi apăru pe buzele cu un contur ferm. Totuși, privirea lui era dură, glacială. Matt părea furios pe ea.
Dar de ce oare? Nu avea niciun motiv să se înfurie. Din contră, ar fi trebuit să se arate recunoscător. Nu-i făcuse ea un serviciu punând capăt legăturii lor înainte ca Matt să se decidă s-o facă el însuși?
Un amestec de mândrie, furie și frustrare o împinse să ridice capul și să-i înfrunte privirea.
- Nu mai sunt manechin.
Matt ridică din sprâncene.
- Da?! Ești deja prea bătrână ca să mai pozezi? Mi se pare totuși că 22 de ani e o vârstă...
- Știi exact de ce mi-am abandonat cariera, îl întrerupse ea pe un ton tăios.
- E adevărat. Dar credeam că ai reînceput să lucrezi... de atunci.
- Ei bine, nu.
Ea îl studie în tăcere și notă în gând mai multe schimbări în înfățișarea lui. Nebărbierit, cu chipul ars de soare, privirea pătrunzătoare, părul lung și negru, semănat mai degrabă cu un pirat...
Becky simți ca un pumn în stomac. Producea asupra ei același efect ca întotdeauna și asta era enervant.
- Este ultima modă la rechinii finanțelor? îi lansă ea provocatoare. Un tricou lăbărțat, un șort decolorat și barba de două zile?
- Sunt în vacanță, replică el. Nu ești sensibilă la genul „băieți răi”, Becky?
Prefăcându-se că-i ignoră întrebarea, ea se întoarse spre Vangelis, unul dintre chelnerii tineri.
- Te rog, adu un uzo acestui domn.
În acea clipă, Sofie își făcu apariția.
- Matt, ce plăcere să te revăd! exclamă ea agitând tava goală.
Și, spre marele necaz al lui Becky, se ridică în vârful picioarelor ca să-l sărute pe amândoi obrajii. Buclele blonde îi încadrau cu delicatețe chipul zâmbitor.
- Unde ai dispărut în ultimii 2 ani? Ne-ai lipsit grozav lui Richard și mie.
- Îmi crește inima de bucurie auzindu-te.
Surâse și continuă:
- Mi-am petrecut cea mai mare a timpului în Hong Kong.
- Ocupat cu salvarea firmelor în pragul falimentului.
- Oarecum.
- Să zicem mai degrabă ocupat cu prelungirea agoniei firmelor aflate în pragul falimentului, pentru a le putea stoarce și de ultimul bănuț, interveni Becky pe un ton disprețuitor.
Matt rămase impasibil.
- Este de fapt imaginea cea mai apropiată de realitate, admise el fără să se tulbure.
- Ascultați-mă bine amândoi, dacă aveți chef să vă reglați conturile, vă interesează, dar faceți-mi un serviciu... nu aici, le șuieră Sofie printre dinți. N-am nevoie de scandal în restauratntul meu.
- Sofie are dreptate.
Matt dădu cu gravitate din cap.
- Avem multe lucruri să ne spunem, Becky. Hai să bem împreună un pahar în port, de acord?
- Mai bine mor!
- Nu fi caraghioasă.
- Sunt de serviciu în seara asta, declară ea pe un ton grăbit, simțind că roșește sub privirea surorii ei. N-am timp să...
- Ia-ți liber, îi porunci Sofie.
Nu mai zâmbea, și Becky avu brusc neplăcuta impresie că era prinsă în cursă.
- Trebuie neapărat ca tu și Matt să aveți o discuție serioasă, Becky insistă Sofie. Atâta timp cât niciunul dintre voi nu va lua o hotărâre, el rămâne soțul tău!
O tăcere apăsătoare se lăsă în urma vorbeșor ei.
- E adevărat, șopti Matt.
Incapabilă să scoată un cuvânt, Becky își plecă privirea. Un val de panică o cuprinse, împiedicând-o să gândească.
Tulburarea ei nu-i scăpă lui Matt; privirea lui se îmblânzi ușor în timp ce întindea mâna să-i mângâie obrazul.
- Hai, Becky. Nu te lăsa rugată.
Tonul lui plin de compasiune o smulse cu brutalitate din apatia ei.
- Nu mă atinge, îi ordonă ea, trăgându-se cu un pas înapoi. Și nu imi vorbi ca unui copil. Am învățat o groază de lucruri de la... despărțirea noastră. Nu mai sunt tânăra naivă cu care te-ai căsătorit.
- Poate, făcu el studiind-o cu un aer gânditor. Și e păcat...
Privirea lui rămase indescifrabilă. Totuși, în adâncul ochilor de smarald, Becky crezu că zărește o scânteie de melancolie care o făcu să-i bată inima mai repede.
Lucrul de care se temea cel mai mult era pe cale să se producă. Dacă se ferise atâta timp să-i scrie, să ia o hotărâre, era tocmai din cauza faptului că se știa încă sensibilă la farmecul lui Matt.
Cuprinsă de o teamă neașteptată, coborî în urma lui scările albe care dădeau spre o străduță strâmtă. Se făcuse întuneric și Becky avu ciudat senzație că aerul s-a rarefiat în jurul ei. Când ajunse în sfârșit pe ultima treaptă, trebui să se sprijine de zidul de piatră, simțindu-se amețită.
- Nu te simți bine?
Vocea lui Matt părea un pic îngrijorată.
Becky își mușc buzele și ridică imediat capul.
- Ba da, ba da. Totul e în regulă. Numai că... am fost bolnavă de curând.
Din cauza blestematului ăla dde virus era blocată aici de atâta timp. Altfel nici n-ar fi pus piciorul în Grecia și Matt n-ar fi dat niciodată peste ea.
- Bolnavă?! Dar ce ți s-a întâmplat?
Treceau pe lângă numeroasele cafenele care se aliniau de-a lungul portului.
- Te rog, nu te preface interesat de persoana mea, replică Becky cu un calm care o uimi și pe ea.
Chipul lui Matt se întunecă. Cu un gest autoritar o trase de braț spre o terasă protejată de o copertină din pânză cafenie. Fotolii de pai înconjurau măsuțele joase din sticlă și fier forjat.
Găsiră un loc lângă trotuar și se instalară față în față.
- Becky, începu Matt cu o voce înăbușită, îți mărturisesc că nu te înțeleg prea bine. S-au împlinit 2 ani de când m-ai părăsit. Literalmente te-ai volatizat și de atunci n-am primit nicio veste de la tine. Cum naiba poți să afirmi că mă prefac doar interesat de persoana ta?
Timp de câteva clipe, Becky îi susținu privirea atât de verde, atât de pătrunzătoare. În cele din urmă își plecă ochii și suspină.
- N-am chef să vorbesc despre asta. Știam totuși că vei provoca o confruntare, că vei încerca să... negociezi, ca și cum ar fi vorba de una din operațiunile tale financiare.
- Becky...
- Nu, lasă-mă să vorbesc, continuă ea fără a încerca să-și ascundă amărăciunea. Ai acordat întotdeauna mult mai multă importanță carierei tale decât vieții particulare, nu-i așa, Matt?
În acea clipă, un chelner tânăr își făcu apariția. Își înclină politicos capul, în timp ce privirea lui se opri o clipă pe picioarele lungi ale tinerei femei.
- Un pahar cu apă, vă rog.
Matt ridică batjocoritor dintr-o sprânceană.
- Aduceți-ne o sticlă cu apă minerală și două pahare cu uzo, vă rog.
- Mai autoritar ca niciodată, după câte văd, observă Becky.
- Chestie de obișnuință.
Gura lui Matt se strâmbă într-un rictus plin de amărăciune. Cele două cute verticale ce o încadrau se adânciseră în cursul ultimelor 2 ani, accentuându-i expresia dezamăgită.
Un val de amintiri o copleși pe Becky. Își rememoră lăcomia, pasiunea devorantă a acestei guri senzuale, mângâierile experte ale degetelor lui puternice pe corpul ei fremătând de dorință...
O trecu un fior și își încrucișă brațele peste piept.
- Mă acuzi că m-am volatizat, dar m-ai fi găsit foarte ușor dacă ți-ai fi dat osteneala să mă cauți. Adevărul e că puțin îți păsa unde mă aflam!
- Ai fi vrut să te găsesc?
Becky ezită.
- Nu, admise ea în cele din urmă. Asta n-ar fi servit la nimic. Nu ești de aceeași părere cu mine?
Matt nu-i răspunse. Fără voia ei, își ridică privirea spre el și îl examină cu atenție.
Chelnerul veni să le aducă paharele, rupând timp de o clipă tăcerea care se instalase între ei. Ca hipsnotizată, Becky nu-și putea desprinde ochii de la Matt.
Tricoul alb îi scotea în evidență umerii largi și pieptul puternic, lipindu-i-se de pântecele plat înainte de a dispărea în șortul de blugi. Becky îi admiră picioarele bronzate, lungi și puternice. Niște pantofi sport din pânză neagră îi completau ținuta. Cicatricea unei răni vechi trasa o linie albă sub tibia dreaptă.
- Poftim.
O luminiță provocatoare traversă privirea lui Matt, în timp ce se apleca să toarne apă minerală în paharele cu uzo.
- Când o să termini să mă studiezi, poate o să reușești să te destinzi puțin. Bea, asta o să te ajute.
Becky nu protestă, simțindu-și obrajii în flăcări. Luă paharul și bău o înghițitură de alcool.
- Prefer să te previn, Matt, șopti ea cu o voce suavă, că risc să pronunț niște vorbe pe care o să le regret mai apoi, dacă o să consimt să mă „destind” așa cum spui tu.
- Hmm... Mi se pare din ce în ce mai interesant.
Și de data asta, tânăra femeie preferă să tacă. Sprijinindu-se de spătarul scaunului, se așeză picior peste picior și-i aruncă însoțitorului ei o privire închizitoare peste pahar.
- Ce ți s-a întâmplat la genunchi?
Întrebarea îi țâșnise singură pe buze. Matt păru derutat. După câteva clipe, își plecă privirea și ridică din umeri.
- Oh, asta... Am alunecat pe puntea iahtului meu în timpul unei furtuni, acum vreo 3 săptămâni. Buletinul meteo n-o anunțase, așa că m-a luat prin surprindere și...
- De 3 săptămâni rătăcești prin insule pe vasul tău? îl întrerupse Becky cu un aer neîncrezător.
- Chiar mai de mult, de fapt.
Se sprijini cu nonșalanță de spătar. Judecând după surâsul ironic care-i plutea pe buze, tulburarea lui Becky nu-i scăpase.
- Dar credeam că...
Becky se întrerupse brusc.
La urma urmei, ce crezuse? Că el se deplasase personal din cauza unei scrisori pe care i-o trimisese ea?
Dar dacă el era plecat de atâta timp, existau foarte puține șanse s-o fi primit.
- Da, Becky? Ce credeai?
- Eu... eu credeam că tu nu-ți iei niciodată concediu, răspunse ea pe un ton destul de puțin convins.
Ochii lui Matt se îngustară.
- Eram în concediu când te-am întâlnit acum 3 ani, răspunse el. Dar poate că ai uitat și asta?
- Să zicem căă nu e o amintire căreia îi dau prea multă importanță, minți ea susținându-i privirea.
- Da?! De fapt, nici nu mă miră.
Becky crezu că descoperă o oarecare amărăciune în vocea lui. Sau poate era doar efectul imaginației ei?
Mai luă o înghițitură de uzo și închise ochii. Alcoolul o încălzi și-i dădu curajul să-l înfrunte din nou pe Matt.
- De ce-ai venit până aici, Matt? De ce voiai să mă vezi?
Urmă o scurtă tăcere.
- N-am venit special pentru tine, o corectă el. Am câteva afaceri de pus la punct în Atena. Cum eram în trecere prin insule, am profitat de ocazie să fac o scurtă escală la Skopelos pentru a-i reîntâlni pe Sofie și Richard. Și pe cine am găsit făcând pe chelnerița pe terasa restaurantului? Pe soția mea fugară!
- Nu mai face pe deșteptul cu mine, de acord?
Matt dădu din cap. Nu mai surâdea.
- De acord. Lasă-mă totuși să-ți pun o întrebare: unde te-ai ascuns în tot acest timp?
- Nu m-am ascuns ripostă Becky cu răceală. Am... am lucrat în străinătate.
- Dar nu ca manechin?
Ea își ridică ochii spre cer. Bineînțeles că Matt își punea acum întrebarea din ce trăise ea în acest timp. O considerase întotdeauna o tânără frumoasă și lipsită de creier, care avea norocul să-și câștige viața datorită fizicului ei, dar care ar fi fost incapabilă să se descurce altfel.
- În orice caz nu erai aici... I-am telefonat în mod regulat lui Sofie ca s-o întreb dacă are vești de la tine.
- De ce?
Tonul ei acuzator îl făcu să se încrunte pe Matt.
- De ce? repetă el pe un ton aspru. Fiindcă ești soția mea, Becky.
- Și îți place să știi ce se întâmplă cu bunurile tale, nu-i așa?
Chipul lui Matt se întunecă.
- Exact.
- Vreau să-ți pun o întrebare, reluă Becky cu o voce nesigură. Ai plecat singur pe velierul tău?
- De cele mai multe ori am avut și companie.
- Feminină sau masculină?
- Ambele. Ceea ce înseamnă că am devenit bisexual, adăugă el glumeț.
Spre marea ei încurcătură, Becky simți că se înroșește. Iritată de propria ei slăbiciune, făcu un efort să-și revină.
- Bineînțeles că ar fi fost uimitor din partea ta să-ți petreci o lună întreagă pe mare fără o prezență feminină în preajma ta, replică ea înțepată.
- Dacă ideea că aș fi putut avea o companie feminină îți displace atât de mult, de ce ai dezertat din patul conjugal, Becky?
- Știi prea bine de ce am plecat!
- Îmi amintesc doar de o convorbire telefonică complet aiurea în cursul căreia m-ai acuzat de toate relele din lume fiincă o femeie pe care abia o cunoșteam dispăruse în niște împrejurări absurde.
Becky scutură vehement din cap. Ochii ei de culoarea alunelor coapte lansau fulgere.
- Oprește-te, Matt, te rog! Doi ani s-au scurs de atunci, dar n-am uitat. Nici tu, sunt convinsă de asta. Pe vremea aceea își petreceai destul timp departe de casă, cum ar fi de exemplu în așa-zisele tale călătorii de afaceri în Hong Kong, Cocteiluri, banchete, aventura tu cu Su-Lin... Doar n-o să îndrăznești să negi acum toate astea! Tu și Su-Lin erați pe punctul de a vă căsători când am intrat eu în viața ta. Dar nu am reprezentat decât un... intermezzo nefericit!
Matt o privi fără să scoată niciun cuvânt. Expresia lui era de nedescifrat. În cele din urmă, dădu din cap, ridicând mâinile spre cer într-un gest de neputință.
- Ce-ar trebui să zic în fața unor asemenea acuzații?
Becky îl privi cu un aer furios.
- Ascultă, Matt, nu știu ce cauți aici. Nu înțeleg de ce ai venit, dar...
- N-ai știut niciodată ce doresc cu adevărat... și nici eu n-am înțeles niciodată ce se petrece în căpșorul tău frumos, Rebecca.
Becky râse fără veselie.
- Nu se petrece absolut nimic, ce idee! Ai uitat cumva că te-ai căsătorit cu o idioată încântătoare care n-a găsit ceva mai bun de făcut decât să rămână însărcinată exact în momentul când începuseși să te plictisești de ea?
- De ce te încăpățânezi să faci asta? o întrebă Matt.
Blândețea vocii lui contrasta cu duritatea expresiei.
- Să fac ce? Nu înțeleg la ce te referi.
- Ba da. Ți-a făcut întotdeauna o plăcere perversă să te înjosești, să treci drept o păpușă frumoasă fără creier, deși ești dotată cu o inteligență și o prezență de spirit sclipitoare.
- Ce lingușitor incorigibil ești, Matt! rosti Becky cu o voce plină de ironie.
Tulburată fără voie de vorbele soțului ei, Becky bău o înghițitură mare de uzo și puse jos paharul cu un gest brusc. Era pentru prima dată când bea alcool de când se îmbolnăvise, și îi simțea deja efectul.
- Iartă-mă, adăugă ea ridicându-se. Sunt obosită. Aș face mai bine să mă duc la culcare.
- Becky...
Grăbită să pună capăt acestui tete-a-tete neprevăzut și tulburător, ea se îndepărtă rapid.
Imaginea reflectată de vitrina unei cafenele o făcu să se strâmbe. Era palidă ca hârtia și pistruii de pe năsucul cârn ieșeau și mai mult în evidență pe tenul lăptos. Ochii căprui păreau imenși și pomeții obrajilor mai proeminenți ca niciodată.
- Becky, așteaptă.
O mână de fier o opri din elanul ei. Vocea lui Matt îi trăda nerăbdarea crescândă. O obligă să se întoarcă spre el și se priviră în ochi câteva clipe indelungate, indiferenți la trecătorii care se plimbau pe chei.
Becky vru să se elibereze, dar mâna lui îi strânse umărul ca o menghină.
-Nu încerca să scapi, îi șopti Matt slăbindu-și în cele din urmă strânsoarea.
Becky își frecă brațul îndurerat.
- Și tu încetează să-mi mai dai ordine, replică ea cu o voce care tremura ușor.
Stătea atât de aproape de el încât îi simțea căldura corpului și regăsea mirosul atât de familiar al after-shave-ului său.
Rămaseră ochi în ochi câteva minute și Becky simți că o trece un fior când ochii lui Matt alunecară de-a lungul gâtului ei ca să se oprească pe rotunjimile delicate ale pieptului, dezvăluuite de decolteul în formă de V al tricoului. Își ținu răsuflarea, uluită de intensitatea reacțiilor ei.
Matt nici măcar n-o mângâiase și ea simțea deja focul dorinței curgându-i prin vine. Și își dădea seama că este încă teribil de vulnerabilă în fața privirii arzătoare a soțului ei.
- Te conduc, o anunță acesta din urmă. Presupun că locuiești la Sofie și Richard?
- Nu-ți face probleme pentru mine: sunt destul de mare să găsesc singură drumul.
Fără să dea nicio atenție spuselor ei, Matt îi încercui umerii cu brațul și o conduse spre trotuarul opus. Furioasă, ea îi aruncă o privire ucigătoare, dar nu întâlni decât un zâmbet ironic.
Să meargă alături de Matt, să-i simtă greutatea brațului pe umerii ei firavi îi trezi o mulțime de amintiri, mai mult dureroase decât plăcute.
Fulgerător, totul îi reveni în minte: bucuria și amețeala care o cuprinseseră când Matt o atinsese pentru prima oară, senzația pe care o încercase când Matt îi cuprinsese mâna, o examinase cu un aer grav înainte să o păstreze într-a lui. Modul în care această simplă atingere o tulburase, declanșând în ea un val de senzualitate a cărui existență nici n-o bănuise până atunci.
Simți că i se usucă gâtul în timp ce-și rememora clipele magice ale întâlnirii lor. Închise ochii pentru o clipă, încercând să-și alunge imaginile care nu-i dădeau pace.
Cum de se putuse amăgi singură, crezând că nu mai simte nimic pentru Matt? Fugise de farmecul lui magnetic, având grijă să-l evite în acești 2 ani care i se păruseră foarte lungi, sperând să exorcizeze dragostea pe care i-o purta.
Dar toate eforturile ei fuseseră în van. O singură privire din partea lui și ea era gata să pice iar în cursă. Exact ca și înainte.
- Matt...
Ajunseseră în fața casei lui Sofie și Richard.
- Da?
- Te rog...
Matt lăsă să-i cadă brațul de-a lungul corpului.
- Mă rogi ce?
Agasată de intenția amuzată a vocii lui, Becky își ridică bărbia și-i susținu privirea.
- Te rog, nu face lucrurile și mai dificile.
Matt se încruntă.
- Pentru mine dimpotrivă, lucrurile sunt foarte simple: tu ești soția mea.
- Nu pentru mult timp, îl întrerupse Becky cu un calm care o surprinse și pe ea. Aș dori să accepți divorțul fără să-mi faci probleme. Despre asta voiam să-ți vorbesc.
CAPITOLUL II
- Divorțul?
Chipul lui Matt afișa acea expresie pe care Becky o cunoștea prea bine: cinismul îi înăsprea trăsăturile, privirea lui era glacială.
- Asta vrei cu adevărat, Becky?
- Da. Nu văd de ce am continua mascarada asta cu căsătoria. Credeam de altfel că ai venit la Skopelos ca să vorbim despre asta. N-ai primit scrisoarea avocatului meu?
Matt dădu din cap în semn că nu. Slipirea de oțel a ochilor lui o făcu să se înfioare și, instinctiv, se trase cu un pas înapoi.
Tocmai fiindcă se temea de o asemenea reacție din partea soțului ei, Becky tot amânase să ia o hotărâre,
Tocmai fiindcă se temea de o asemenea reacție din partea soțului ei, Becky tot amânase să ia o hotărâre,
- Nu. N-am primit nicio scrisoare.
Becky avu neplăcuta impresie că el era pe cale să analizeze la rece faptele și să cântărească alternativele care i se ofereau cu acea detașare și subtilitate care creasă reputația lui de consultant financiar. Era o calitate care-l făcuse să devină indispensabil marilor firme internaționale când aveau câte o problemă financiară.
Știa exact ce se petrece în capul lui în acel moment: era pe care să evalueze situația cu calmul imperturbabil al unui profesionist.
- Am fost de negăsit timp de mai multe săptămâni, spuse el în cele din urmă. Dar dacă dorești divorțul, draga mea, nu văd niciun inconvenient în asta.
În mod ciudat, aceste cuvinte avură asupra lui Becky efectul unui duș rece.
Ce sperase ea? Crezuse oare, în fundul sufletului, că Matt se va opune divorțului? Ca va încerca s-o facă să se răzgândească? Fără să vrea, se simți umilită.
- Mulțumesc, articulă ea cu prețul unui dureros efort. N-ai niciun motiv să-ți faci probleme, să știi. N-o să-ți cer bani. Tot ceea ce-mi doresc este libertatea mea.
- Există un alt bărbat în viața ta?
- Asta nu te privește.
- Nu-mi spune că mi-ai rămas fidelă în timpul acestor 2 ani!
- Te rog, Matt, nu încerca să mă cobori la nivelul tău.
Cu un gest lipsit de blândețe, bărbatul o luă de umeri și o trase spre el. Cu răsuflarea tăiată, Becky ăși simți pieptul strivindu-se de pieptul viguros al bărbatului. Fără să-i lase timp să reacționeze, el îi ridică bărbia și o obligă să-l privească în ochi.
- Îmi vine greu să cred că ai avut o conduită ireproșabilă în tot acest timp cât am stat despărțiți, draga mea Becky, spuse el cu o voce înăbușită. Și nu-mi place să te văd făcând pe mironosița. Ar trebui să menționez numele lui Ted Whiteman ca să-ți împrospătez memoria?
Becky îl privi cu un aer scandalizat. Ted conducea agenția de manechine la care fusese angajată pe vremea când mai lucra în domeniul modei, și relațiile lor rămăseseră întotdeauna strict profesionale.
- Matt, aroganța ta depășește...
Cuvintele se pierdură sub buzele ferme și calde ale soțului ei. Luată prin surprindere, Becky se crispă și încercă să se elibereze, dar Matt o strânse și mai tare în brațe.
Sărutul deveni mai insistent. Limba lui forță barajul buzelor și o descoperi pe a ei. Becky începu să tremure de furie dar și de dorință.
Matt o îmbrățișă cu o ardoare reînnoită. Cu o mână îi cuprinse talia, obligând-o să rămână lipită de el. O undă de căldură vinovată începu să se propage în trupul ei. Trecuse atât de mult timp de când nu mai simțise așa ceva, de când nu mai vibrase sub mângâierile lui Matt.
Îi dădu brusc drumul.
Becky ridică spre el o privire dezorientată. Se clătină, simțindu-și respirația și genunchi moi. Matt o prinse de cot, apoi degetele lui alunecară de-a lungul brațului gol într-o mângâiere prelungită.
- Becky... trebuie să stăm de vorbă, îi șopti el cu voce răgușită. E o nebunie...
- Ai dreptate. Totul e o nebunie. N-am niciun chef să-ți vorbesc și cu atât mai puțin să mă trezesc în patul tău!
- Știu.
Matt tăcu o clipă. Privirea lui limpede se voalase.
- Dar trebuie totuși să purtăm o mică discuție, tu și eu. La urma urmei, ai plecat ca o hoață și cred că am dreptul la câteva explicații.
- Avocatul meu îți va răspunde la toate întrebările.
Matt își dăduse seama de ușor tremur al vocii ei? Era oare conștient de efectul pe care-l producea asupra nervilor... și simțurilor ei?
La gândul acesta inima îi zvâcni în piept. Bineînțeles că era conștient. În 6 luni de căsătorie, uzase și abuzase de această redutabilă putere. Cum ar fi putut uita de ea?
Ca și cum îi ghicea gândurile, umbra unui surâs îi pluti pe buzele pline.
- Iartă-mă, dar nu zăresc niciun avocat prin apropiere. Acceptă să iei cina cu mine, Becky, adăugă el pe nerăsuflate.
- Aș prefera să te văd la prânz, dacă nu te deranjează. O cină tete-a-tete nu mi se pare o idee prea bună.
Matt o privi cu intensitate.
- În mine nu ai încredere? Sau în tine?
Nesimțindu-se deloc în largul ei, Becky ocoli întrebarea.
- Ne vedem la prânz, da sau nu?
- Trebuie să mă duc la Atena mâine, dar mă întorc până la ora cinei.
- Te duci acolo pentru afaceri, presupun?
- Bineînțeles, ce întrebare! Chiar crezi că m-am schimbat în atât de puțin timp?
- Evident că nu. Chiar asta e și problema. Foarte bine, luăm mâine cina împreună.
Era inutil să mai protesteze. Mai bine să-și disimuleze tulburarea în spatele unei atitudini pline de dezinvoltură.
- O să rezerv o masă la Old Mill pentru ora 9, de acord? adăugă ea în timp ce căuta în poșetă cheile de la intrare.
- De acord. Ne vedem acolo.
- Oh, să știi că n-aș fi deloc surprinsă dacă ai fi obligat să anulez întâlnirea din cauza unei afaceri urgente, observă ea cu o nuanță provocatoare în voce.
Găsi în sfârșit cheia și se întoarse spre ușă.
- Ca pe vremuri, nu-i așa? Noapte bună, Matt.
Fără să-i mai aștepte răspunsul, se grăbi să dispară în interiorul casei și închise repede ușa după ea. Trebui să-și adune ultimele puteri ca să traverseze holul de la intrare să deschidă ușa camerei și să se dezbrace.
Nu era pentru prima dată când se simțea atât de obosită. Se simțise la capătul puterilor de mai multe ori, dar Matt nu avea nicio vină pentru asta. Spera doar că după aceste câteva luni de concediu petrecute în Africa - acolo luase virusul care aproape o dăduse gata - convalescența va fi de scurtă durată.
Mâine seară va cina cu Matt. De ce-i acceptase invitația? Fiindcă nu-i putuse rezista. Fiindcă el se folosise de acea ciudată putere pe care o avusese întotdeauna asupra ei.
Stând lungită în pat, goală sub cearșaful de bumbac, își sprijini capul pe braț și închise ochii; încercând cu disperare să-și alunge din minte chipul lui Matt. Degeaba: imaginile deveniră și mai precise, amintirile și mai vii.
Înăbușindu-și un suspin, redeschise ochii. În întuneric, pereții albi ai camerei păreau să reflecte imaginea lui Matt.
Bariera care reținea valul amintirilor cedă în cele din urmă.
Abia împlinise 19 ani când se întâlniseră.
Vara abia începuse și se hotărâse să petreacă două săptămâni la Skopelos, la Sofie și Richard, după ce făcuse o serie de fotografii în Cyclade pentru un catalog de sezon. Pe vremea aceea era plină de energie. Când timpul îi permitea, își ajuta sora și cumnatul la restaurant.
Împărțită între cariera de manechin și studiile de spihologie la universitatea din Londra, privea viitorul cu seninătate.
Se angajase chelneriță într-o cafenea mică din Camden Town în timpul vacanței de Crăciun, când fusese reperată de o fotografă de la celebra Ted Whiteman Agency. De pe o zi pe alt afusese propulsată în universul trepidant al modei: coperte de reviste, parade, publicitate la televizor... dar toate planificate în așa fel încât să nu-și neglijeze studiile la universitate.
În acea vară, Matt Hawke își încheiase misiunea încredințată de o companie de import-export cu sediul la Atena. Doi dintre directori îl invitaseră la o croazieră în Sporade, la bordul unui vas elegant aparținând firmei.
Trecând prin Skopelos, el îi dusese la Old Mill pentru a le face cunoștință cu Sofie și Richard.
Cu mintea aiurea, Becky începuse să le debaraseze masa... și din neatenție vărsase un rest de supă pe pantalonii lui Matt.
- Noroc că era rece! spuse el, aruncându-i o privire ironică.
Încurcată, cu obrajii în flăcări, Becky se aplecase spre el și încercase să șteargă petele cu ajutorul unui șervet. În fața eforturilor ei disperate, pe chipul mui Matt apăru un surâs.
- E preferabil să mă ocup eu, ce părere ai?
Dându-și brusc seama de ridicolul situației, Becky se crispase și, ridicând capul, îi întâlnise pentru prima oară privirea. Strălucirea din ochii de culoarea smaraldului o făcuse să se fâstâcească de tot.
- Sunt dezolată, domnule...
- Matt Hawke. Și tu ești Becky, sora mai mică a lui Sofie, nu-i așa? Se pare că nu-ți mai amintești de mine.
- Matt Hawke...?
Becky își pusese rapid mintea la contribuție și când își amintise în fine, obrajii i se înroșiră și mai tare.
Astfel îmbrăcat, în niște blugi decolorați și o cămașă în carouri, nu semăna deloc cu bărbatul la patru ace pe care-l întâlnise în urmă cu 7 ani. Totuși, era chiar el. Acum îl cunoștea.
Îl văzuse la căsătoria surorii ei și se îndrăgostise nebunește de el, o dragoste romantică de fetiță, care nu durase mai mult de două luni.
Ca într-o străfulgerare revăzuse scena: masa instalată într-o grădină din Somerset, într-o sâmbătă frumoasă de iunie, șampania care curgea în valuri în cupele de cristal, invitații eleganți, zgomotul conversațiilor, râsetele, rochia ei incomodă de tafla, stângăcia ei de adolescentă, sportiă de un aparat dentar nesuferit, părul împletit în niște codițe țepene și un piept aproape plat.
Se simțea atât de comună, de insignifiantă pe atunci.
Vocea gravă și calmă a lui Matt puse capăt visării ei.
- Eram martorul lui Richard la căsătorie. Și tu erai prima domnișoară de onoare. Acum îți amintești?
- Hm... da, acum îmi amintesc. Au trecut 7 ani de atunci. Ai o memorie excelentă a figurilor.
- Oh, n-am niciun merit: ți-am văzut o fotografie într-o revistă acum câteva săptămâni.
- Adevărat?
Se simțea ca hipnotizată de privirea lui pătrunzătoare, plină de senzualitate.
- Hmm... Lăudai meritele unui sutien miraculos de care, evident, n-aveai deloc nevoie, adăugă el cu o voce languroară. Erai foarte convingătoare...
Becky nu se putuse stăpâni să nu izbucnească în râs.
- Se pare că sunt mai bună ca manechin decât chelneriță, observase ea pe un ton ușor.
- N-o să fiu eu cel care te conrazic.
Cei doi greci care-l însoțeau pe Matt o priveau cu un aer plin de admirație, dar el era cel care-i capta toată atenția.
Admirația pe care o citea în ochii lui Matt îi dădea o stare de euforie.
Matt o studia cu un aer insolent, lăsându-și privirea să rătăcească pe curbele armonioase ale trupului, pus în evidență de o rochie ușoară cu un imprimeu original de inspirație populară.
Becky se simțea deja plutind printre nori.
A doua zi, Matt se hotărâse să mai rămână câteva zile la Skopelos, în timp ce tovarășii lui se întoarseră la Atena. Închiriase o cameră la cel mai elegant hotel din insulă și un jeep decapotabil și o lua pe Becky cu el peste tot.
Următoarele 3 zile fuseseră pur și simplu magice.
Descoperiseră împreună un glf minuscul acoperit cu nisip alb, de existența căruia nu părea să știe nimeni. Un picnic la umbra copacilor se transformase într-un tete-a-tete tulburător. Înotaseră îndelung în aa caldă și transparentă a Mării Efee, vizitaseră după lăsarea serii micile capele împodobite cu alcovuri misterioase dedicate unor sfinți necunoscuți, și mâncaseră omlete cu brânză și salate grecești, udate cu vin alb, pe terasele tavernelor ascunse printre coline.
Sofie crezuse că e bine să mai modereze puțin entuziasmul surioarei, creionându-i un tablou obiectiv al lui Matt: cariera sa rapidă și strălucită, mulțimea admiratoarelor care roiau în jurul lui, legăturile amoroase relatate în rubricile mondene ale celor mai mari jurnale - nimic nu fusese uitat. Sofie o sfătuise pe tânăra și naiva top model, să nu se atașaze de Matt.
La cei 28 de ani ai lui, făcea parte din cei mai buni consultanți financiari din lume, cele mai mari firme și-l disputau. Era cunoscut și respectat în lumea marilor finanțe. Reputația lui de seducător nu era nici ea mai prejos și lăsase deja multe inimi sfărâmate în urma lui.
În ciuda acestor avertismente, Becky petrecuse 3 zile de vis în compania lui Matt. Vorbiseră despre toate: de cursurile de la universitate, de gusturile lor muzicale, literare, de pasiunea lui Matt pentru navigație, de reușita lui socială, de modă...
La capătul acestor 3 zile, Becky murea de dorința de a fi luată în brațe, mângâiată și sărutată.
Timiditatea și lipsa ei de experiență o făceau totuși să se crispeze de fiecare dată când Matt o lua de braț, sau când genunchii li se atingeau din întâmplare; dar în realitate, fiecare fibră a corpului ei cerea mai mult.
În cea de-a patra seară, Matt o condusese acasă. Ca de obicei, parcase în fața casei lui Richard și Sofie, dar, în loc să-i ureze noapte bună, se întorsese spre ea și o privise câteva clipe, o eternitate după părerea lui Becky.
În cele din urmă întinsese mâna spre ea și-i mângâiase brațul.
Lui Becky i se tăiase suflarea. Rămăsese nemișcată în timp ce Matt îi mângâia brațul cu o blândețe nespusă. Ajunsese până la urmă, urmase arcul delicat al gâtului și-i atinsese obrazul catifelat.
I se păruse că remarcă o ușoară tulburare când el îi desenase conturule buzelor întredeschise. Era posibil ca Matt să-i împărtășească emoția?
Apoi mâna lui se îndepărtase de față, îi atinsese în treacăt pieptul și o luase de mână.
Acest simplu contact i se păruse brusc extrem de intim și își cufundase privirea încețoșată în ochii lui Matt, gata să-i ofere tot ceea ce dorea.
- Noapte bună, Becky, îi șoptise el cu o voce răgușită.
- Matt... nu pleca.
Vorbise pe un ton sacadat, aproape rugător, și propria ei îndrăzneală o făcuse să roșească.
Urmase o tăcere încărcată de surpriză, aoi râsul grav al lui Matt răsunase în interiorul mașinii. Cu mare blândețe, o luase în brațe.
- Ești prea tânără, Becky, șoptise el cuprinzâdu-i chipul între palme. Sofie m-ar omorî...
- Puțin îmi pasă ce crede Sofie.
În clipa următoare, buzele lui Matt puseseră stăpânire pe gura ei, limbile lor se căutaseră în timp ce două mâini puternice porniseră să descopere trupul ei tremurând de dorință.
- Și la urma urmei, de când e interzis să te săruți? continuase ea cu o voce destul de nesigură când Matt pusese capăt sărutărilor lor.
- De când un sărut duce la ceea ce mor de dorința de a face cu tine, scumpa mea Becky.
- Nu mai sunt o fetiță, știi asta, îi șoptise ea ridicându-și spre el ochii plini de candoare.
- Adevărat?
Apoi, brusc, privirea lui Matt se înăsprise și, fără să mai scoată niciun cuvânt, o însoțise până la ușă. După câteva clipe dispăruse din raza vederii ei.
A doua zi de dimineață. Becky aflase de la Sofie că Matt părăsise insula.
Sfârșitul sejurului ei la Skopelos însemnase plictiseală fără de sfârșit, în ciuda cerului albastru fără niciun nor, a mării de culoarea turcoazelor și a soarelui fierbine.
Viața i se păruse cenușie și lipsită de sens până în acea frumoasă seară, 8 săptămâni mai târziu, când Matt își făcuse apariția în pragul apartamentului pe care îl închiriase în Hampstead.
Bronzul nu reușea să mascheze o mare oboseală, părea că slăbise puțin, dar mai seducător ca niciodată în costumul lui de culoare închisă și în cămașa descheiată la piept, cu o neglijență studiată, care îi descoperea pieptul bronzat.
Și când îi mărturisise că nu mai suporta să trăiască departe de ea, Becky fusese nebună de bucurie.
Lungită în patul ei, cu ochii fixați pe tavanul cămăruței, Becky se simți scuturată de un frison violent, în ciuda căldurii umede a nopții.
Niciodată nu va putea da uitării acea seară.
Înăbușindu-și un geamăt, se răsuci pe burtă și își ascunse fața în pernă. De-ar putea să nu se mai gândească la asta.
Un bâzâit enervant îi ajunge la ureche. Becky se ridică brusc și aprinse lumina. Uitase să pună în priză aparatul cu pastile și camera fusese invadată de zeci de insecte lacome de sânge.
„Asta îmi mai lipsea ca să închei această minunată seară” gândi ea, descurajată dar și ironică totodată.
Nereușind să-și găsească somnul, trase pe ea la iuțeală un șort și un tricou, apoi își încălță mocasinii. Își perie părul și-l strânse într-o coadă de cal. Înainte să iasă din cameră, băgă aparatul în priză, dădu cu un spray parfumat, aruncând o privire ucigașă în direcția țânțarilor lipiți parcă de pereții imaculați.
- V-a sunat ultimul ceas, le spuse ea cu emfază.
Cât mai discret posibil, ieși din casă și se pierdu în căldura nopții.
Sofie și Richard se întorseseră în urmă cu o oră, fără îndoială frânți de oboseală după o zi neîntreruptă de muncă de dimineața până seara, și se duseseră imediat la culcare.
Străduțele pavate cu pietre albe erau cufundate în semiîntuneric și alei îngrijite plecau în toate direcțiile. Satul era pustiu la această oră înaintată din noapte, dar ciudat, lui Becky nu-i era frică să se plimbe în acest labirint de străzi. Din contră, liniștea care învăluia Skopelos o ajuta să se destindă.
Ajunse în port și începu să hoinărească prin fața cafenelelor închise. O bătaie din aripi, și o bufniță se lansă spre cornișa unei case. Pe colinele acoperite de pini care străjuiau satul se făcea auzit țârâitul greierilor. O briză plăcută și răcoritoare sufla din direcția mării.
Vaporul lui Matt era ancorat la Skopelos? Fără voia ei, pasul i se îndreptă spre port. În care dintre aceste iahturi elegante dormea el acum?
Luna arunca sclipiri argintii asupra apelor întunecate ale Mării Egee. Vapoarele ancorate la chei se legănau ușor în ritmul valurilor domoale.
Dintr-o dată un zgomot de pași răsună pe dalele cheiului. Becky se simți cuprinsă de frică. Ce naiba! Era o prostie, nu avea niciun motiv să se teamă: se găsea în Skopelos, nu în cartierele rău famate ale marelui oraș. Nu era singura care suferea de insomnie, asta era explicația.
Forțându-se să nu accelereze pasul, ea continuă să se plimbe pe faleză. Poate că nu fusese o idee prea grozavă să iasă singură în toiul nopții, chiar la Skopelos.
„Aș face mai bine să mă întorc și să număr țânțarii morți ca să adorm” decise ea.
Cineva continua să meargă în spatele ei. Zgomotul pașilor era abia perceptivil, dar îl auzea totuși distinct. Nemaiputând să reziste, aruncă o privire rapidă peste umăr.
O siluetă - aceea a unui bărbat, fără îndoială - venea în spatele ei.
Becky simți că-i stă inima în loc de teamă, dar încercă să se liniștească singură: era probabil proprietarul unuia din vapoare care, la fel a și ea, dorise să ia puțin aer. Dar fără voia ei, era din ce în ce mai speriată.
Și dacă aș merge puțin mai repede? Dacă ar lua-o la fugă? Dar dacă el o s-o urmărească și în acest caz?
Se uită din nou în spate. Bărbatul căștigase teren, înaintând cu pași mari. Cuprinsă de panică o luă la goană. El o imită... și nu-i va fi deloc greu s-o prindă. O frică necontrolabilă puse stăpânire pe ea când simți o mână puternică apucând-o de braț.
Îngrozită, se zbătu cu putere și-l lovi cu cotul pe agresorul ei.
- Liniștește-te, Becly. Ce naiba cauți pe aici la ora asta?
Cu răsuflarea tăiată, tânăra femeie se întoarse și se trezi nas în nas cu Matt. Furia i se amestecă cu ușurarea.
- Tu ești! șopti ea cu voce tremurată, iritată de surâsul care plutea pe buzele lui Matt. Voiai să mă faci să mor de frică pentru a nu fi nevoit să suporți o procedură de divorț lungă și costisitoare, nu-i așa?
Matt începu să râdă.
- Drept să-ți spun, ideea asta nu mi-a trecut prin minte, dar îți promit că o să reflectez la ea. Stăteam liniștit pe puntea vasului meu bând un pahar, când te-am zărit. Simțul datoriei m-a împins să te urmăresc.
- Și te pomenești că ar trebui să-ți mulțumesc. Doamne, cum de m-am descurcat să trăiesc în această junglă în ultimii 2 ani, când tu nu te aflai în preajmă ca să mă supraveghezi?
Matt rămase imperturbabil.
- Nu reușeai să dormi? o întrebă el cu blândețe.
- Câte perspicacitate! Mi se pare că nu eram singura în această situație...
El dădu din cap și o privi cu un aer îngrijorat. Lividă la față, Becky încercă să-și recapete suflul. Se simțea dintr-o dată foarte obosită.
- Ce se întâmplă, Becky? S-ar zice că ceva nu e în regulă.
- Mă simțeam foarte bine până să-ți faci tu apariția, începu ea cu voce sugrumată.
Străduțele, pânzele vapoarelor, mare întunecată începură să se învârtească în jurul ei.
- Ca să fiu sinceră... nu mă simt prea bine.
Vocea i se frânse, genunchii i se înmuiară și se clătină. Privirea i se încețoșă, simți brațele lui Matt cuprinzând-o și apoi nimic...
CAPITOLUL III
- Nici acum nu știu cu adevărat ce a provocat sfârșitul căsătoriei noastre, Becky, declară Matt când ea își reveni, întinsă pe o canapea din micul salon al iahtului, dar în orice caz despărțirea noastră nu-ți prea priește.
- Te rog scutește-mă de acest ton condescendent.
- Nu pari deloc în formă.
Se așeză în fața ei și-i examină chipul palid, ochii subliniați de niște cearcăne vineții.
- Mulțumesc pentru compliment, bombăni Becky ridicându-se.
Era furioasă pe el și mai ales pe sine. Se comportase ca o proastă fugind astfel și leșinul ei îi amintea că nu era încă pe deplin refăcută.
De când se întorsese din Africa avusese de mai multe ori stări de slăbiciune care interveneau întotdeauna după ce făcea un efort fizic.
„Ești cel mai mare dușman al tău” îi spusese Sofie.
Ar fi trebuit s-o asculte și să se odihnească mai mult. Da, dar când nu se ocupa cu ceva, se gândea prea mult. Se gândea la trecut, la eșecul căsătoriei ei. De fapt, amintirile erau adevărații ei dușmani.
- Mă simt mai bine, spuse ea cu o voce mai sigură. În curând o să pot pleca.
Matt tăcea. Simți privirea lui cercetătoare alunecând de la părul ei de culoarea mierii strâns în coadă de cal, pe tricou și apoi pe picioare.
Un val de sânge îi năvăli în obraji, când își aminti că nu purta nimic de dedesubt. Ieșise fără să se gândească la faptul că se putea întâlni cu cineva.
Ca pentru a se proteja de privirea lui pătrunzătoare, își încrucișă brațele pe piept. Murea de oboseală și totuși, prezența lui Matt continua s-o facă să se simtă stingherită. Oh, dar asta nu era ceva nou. De când își amintea, întotdeauna se simțise tulburată de apropierea lui Matt Hawke. Chiar și pe vremea când nu avea decât 14 ani!
Își ridică timidă ochii spre el și regretă imediat. Stătea așezat în fața ei și afișa un aer întunecat, aproape amenințător. Abia îi venea să creadă că fusese căsătorită cu acest bărbat și că trăiseră 6 luni împreună.
- Sofie e nebună că te pune să lucrezi la restaurant în starea în care ești, observă el pe un ton neutru.
- Te înșeli, eu sunt cea care am vrut să-i ajut pe Sofie și Richard. Au avut niște probleme de ordin financiar anul ăsta, și am vrut să le dau o mână de ajutor.
Becky își mușcă buzele. Fără să vrea, dezvăluise un secret asupra căruia promisese să-și țină gura.
Matt își frecă încet bărbia și o privi printre pleoapele îngustate:
- Ce problemă au? Spune-mi exact.
Acum era inutil să mai mintă, gândi Becky făcând o mutră vinovată. Spusese deja prea mult.
- Contractul de închiriere al restaurantului expiră și ei se confruntă cu o alegere dificilă: ori cumpără localul, ori abandonează afacerea. După toate eforturile pe care le-au făcut să pună restaurantul pe picioare, e un lucru nedrept.
- Și când expiră contractul?
- La sfârșitul sezonului.
Becky își ascunse un căscat. Oboseala își spunea cuvântul.
- Nu prea văd cu ce le ești de folos luând comenzile și debarasând mesele.
- N-ai auzit niciodată vorbindu-se de sprijin moral? replică tânăra femeie pe un ton tăios.
Nu, bineînțeles că nu, această noțiune îi era complet străină! Dacă i-ar fi fost familiară, n-ar fi lăsat-o singură după ce avortase. Nu s-ar fi simțit atunci abandonată... trădată chiar.
- Ești epuizată, constată Matt pe un ton conciliant. Îți trebuie multă odihnă și o viață ordonată.
Becky mai găsi putere să ridice din sprâncene cu un aer ironic.
- Oh... de când dai tu asemenea sfaturi, tu, omul de afaceri veșnic stresat, aflat încontinuu în decalaj orar?
Matt îi ignoră sarcasmul.
- Dacă vrei, poți dormi aici.
- Nu!
- De ce?
Fără să dea nicio atenție protestelor ei, el o ajută să se ridice și o conduse într-o cabină aflată în partea din spate a vaporașului.
- În starea în care ești, nu ajungii la Sofie, spuse el pe un ton care nu admitea replică. Și dacă ți-e teamă că o să profit de situație, te asigur că nu-mi stă în obicei să abuzez de zombi!
- Ce gentilom perfect! îl luă peste picior Becky.
El împinse a doua ușă care dădea într-o baie mică dar perfect echipată.
- Uite... Simte-te ca acasă.
- Matt.
- Doamne, Becky, nu mai face mutra asta speriată!
Îi aruncă o privire furioasă și Becky se așeză extenuată pe marginea patului.
- Odihnește-te! E un ordin.
Becky nu mai avu puterea să protesteze. Imediat ce Matt dispăru, se întinse și căzu într-un somn adânc.
Când se trezi, îi trebui un timp ca să-și dea seama unde se afla. Nimic nu i se părea familiar.
Visase că zboară în înaltul cerului, cu părul în vânt, ușoară ca o pană. Aerul îi mângâia fața și ea râdea în hohote.
Acum, stând lungită pe spate, complet dezorientată, încerca să-și pună ideile în ordine. Unde naiba se găsea?
Memoria îi reveni brusc: își petrecuse noaptea pe iahtul lui Matt. Și în această dimineață soarele se filtra prin tavanul din sticlă de culoare închisă în timp ce vaporașul se legăna ciudat, de parcă înainta...
Cuprinsă de o teamă brusc, Becky sări jos din pat și se îndreptă cu pas șovăitor spre baie. Acolo își desfăcu părul, se spălă cu apă rece și își aranjă puțin ținuta sumară.
Câteva clipe mai târziu, complet trează, părăsea cabina, cu un aer decis.
Într-un colț al salonului, mobilat elegant cu o masă de acaju și două bănci acoperite cu catifea albastră, se afla o scară care ducea pe punte. Becky ajunse în mijlocul încăperii și ridică ochii spre tambuchi. Ceea ce văzu o opri brusc din elanul ei.
Îmbrăcat în niște blugi vechi și o cămașă de in, Matt se sprijinea de cârmă. Vântul îi ciufulise părul des. Părea calm, perfect destins, și scruta orizontul cu un aer senin.
Un val de uimire o cuprinse pe Becky. Cum îndrăznise să facă asta?
Totuși, surpriza cedă repede locul mâniei și înaintă, clătinându-se datorită manevrelor bruște ale cârmaciului. Se lovi de masă și strânse din dinți. Durerea nu făcu decât să-i sporească furia și traversă minuscula bucătărie lipită de salon, urcă scara și se propăți în fața lui Matt.
- Aș putea să știu ce faci? îl întrebă ea încercând să-și controleze vocea.
Matt îi aruncă o privire candidă.
- Îmi conduc iahtul.
- Remarcasem, mulțumesc de precizare.
Vântul îi aruncă niște șuvițe de păr peste față și ea le dădu la o parte cu un gest nervos, ca să poată privi în jurul ei. Se aflau în plină mare. Departe, confundându-se cu orizontul, se zărea pământul.
- Uitaseți poate că mă aflu și eu la bord? reluă ea pe un ton sarcastic.
- Nu.
Expresia lui Matt era indescifrabilă, chipul lui cioplit parcă în marmură. Dar sclipirea ochilor lui o umplu de spaimă. Îi cunoștea prea bine semnificația. Dacă Matt își fixa un obiectiv, nimeni și nimic nu-l putea opri din drumul lui.
Totuși, ea nu se putu reține să-și încerce norocul.
- Ce-ai zice să întorci și să mă lași la Skopelos?
El se mulțumi se scuture din cap.
- Matt, nu mi se pare o situație amuzantă.
- Dar nici nu e vorba de o glumă.
- Unde mergem?
- Aveam chef să fac un mic tur al insulelor.
Ochii de culoarea alunelor se măriră de surpriză, părând două cercuri cu sclipiri de aur pe chipul ei încă palid.
- Te-ai gândit vreo clipă la mine? Închipuie-ți că eu n-am niciun chef „să fac un mic tur al insulelor”. Ai avut un tupeu nemaipomenit să pleci la drum fără să mă întreb dacă ideea îmi surâde sau nu!
Matt rămase impasibil.
- Becky, te rog, taci din gură și du-te mai bine să prepari un mic dejun copios, de acord?
- Nu, n-o să tac, ar fi prea simplu! Și nici nu se pune problema să pregătesc ceva de mâncare! Dacă iahtul ăsta bletemat n-a luat-o în direcția Skopelos când ies de la duș, eu...
- Ce-o să faci?
Un surâs batjocoritor apăru pe buzele lui Matt. Se părea că situația îl distrează pe cinste!
- O să preiau eu comanda! răspunse ea pe un ton furios înainte să dispară în cabină.
Râsul soțului ei o urmări în timp ce se dezbrăca și intra în cabina mică de duș.
O sticlă de săpun lichid era agățată de robinet și se servi din plin; un parfum plăcut de lămâie și flori sălbatice se răspândi în baie, evocând miresmele colinelor scăldate în soare.
O sticlă de săpun lichid era agățată de robinet și se servi din plin; un parfum plăcut de lămâie și flori sălbatice se răspândi în baie, evocând miresmele colinelor scăldate în soare.
Când termină, găsi un prosop pufos în dulăpiorul situat deasupra chiuvetei și se șterse, frecându-se viguros. Un tub cu pastă de dinți se vedea într-un pahar, alături de o perie de dinți nouă.
Era furioasă foc. Matt o răpise. Nici mai mult nici mai puțin. După câte știa ea, răpirea era un delict sancționat de lege.
Imaginea lui Matt încătușat, încadrat de doi ofițeri de poliție greci îi trecu prin minte și o bucură. Dar o bucurie de scurtă durată, din păcate, fiindcă îl cunoștea prea bine. Va alerta câteva persoane sus puse și va fi liber la câteva ore după arestare.
Cufundată în gândurile ei întunecate, trase pe ea șortul și tricoul și se pregătea să părăsească încăperea când vaporul își încetini mersul, apoi rămase pe loc.
Lui Matt îi venise mintea la cap? Se hotărâse în cele din urmă să se întoarcă?
Cu o înfățișare plină de demnitate ieși și se rucă pe punte. Evitând cu grijă să întâlnească privirea „răpitorului” ei, aruncă o privire de jur împrejur și își stăpâni cu greu o exclamație de uimire.
Matt aruncase ancora într-un golf pustiu. O insulă mică, plina de stânci se afla la câteva sute de metri de iaht; măslini sălbatici și tufe arse de soare își disptau rarele petice de pământ. Un miros sărat de alge îi gâdilă nările când se aplecă să admire marea cristalină.
- Un loc splendid pentru micul dejun, nu-i așa?
Fără să-i mai aștepte răspunsul, el coborî în bucătărie și deschise frigiderul.
- Cum nu pari deloc entuziasmată de ideea să faci ceva de mâncare, o să mă ocup personal de asta, continuă el cu o dezinvoltură șocantă. Mor de foame. Tu nu?
- Aș fi incapabilă să înghit ceva Matt. Gluma asta a durat destul. Du-mă înapoi la Skopelos! Imediat!
El își îndreptă spatele și îi întâlni privirea scânteind de mânie. Ceea ce nu păru totuși să-l impresioneze deloc.
- Nici gând. Consideră această escapadă drept o convalescență forțată. Nu te duc nicăieri până nu câștigi puțin în greutate și nu-ți regăsești culoare de piersică a tenului.
- Poftim? Ai înnebunit? N-ai dreptul să mă răpești ca să... mă îndopi ca pe o gâscă.
Latura absurdă a situației o făcu aproape să râdă. Matt Hake, consilier în igiena vieții și a alimentației? Probabil că visa și avea... un coșmar!
- Îndopatul îmi va pune probabil mai multe probleme decât răpirea, observă Matt cu un surâs fugar. Recunoaște măcar faptul că stratagema mea a funcționat fără cusur, Becky.
- Așteaptă puțin până când avocatul meu se va ocupa de acest caz...
- O procedură de divorț poate fi uneori penibilă, știi și tu asta, șopti Matt așezând 4 felii de bacon într-o tigaie.
Imediat, un miros delicios se răspândi în bucătăria micuță. Stomacul lui Becky se manifestă imediat prin chiorăituri.
Prea ocupată ca să mai fie supărată pe Matt, nici măcar nu-și dăduse seama că murea de foame.
Prea ocupată ca să mai fie supărată pe Matt, nici măcar nu-și dăduse seama că murea de foame.
- Ce vrei să spui cu asta?
Cu un gest îndemânatic, Matt întoarse feliile cu ajutorul unei spatule de lemn.
- Trebuie să fii în formă ca să treci prin încercările care ne așteaptă. În momentul de față n-ai putere nici cât să fierbi un ou.
Uimită la culme, Becky se așeză pe prima treaptă a scării. Matt nu glumea. Avea într-adevăr intenția s-o păstreze prizonieră pe vaporul lui.
Deodată, o idee îi trecu prin mine.
- Așteaptă o clipă. Nu aveai astăzi o întâlnire de afaceri la Atena?
- Am contramandat-o. Un ou sau două?
Becky își cuprinse chipul în palme.
- Nu vreau să mănânc.
Luptând împotriva valului de disperare care o cuprindea, inspiră profund și ridică încet capul.
Patru ouă se prăjeau într-o tigaie.
- Matt...
Făcu o nouă tentativă.
- Sofie e probabil nebună de îngrijorare.
- Nu-ți face griji. M-am gândit la toate. Am transmis un mesaj căpitanului portului, care mi-a promis că o să-i telefoneze imediat lui Sofie.
- Câtă organizare! șuieră printre dinți Becky, mascându-și deziluzia. Cât timp o să mă ții prizonieră aici?
- Atâta timp cât va trebui. Vrei ceai sau cafea?
- Beau întotdeauna ceai la micul dejun. Dar bineînțeles că tu nu-ți poți aminti asemenea amănunte...
- Lapte, zahăr?
O provoca în mode deliberat și Becky trebui să facă un efort supraomenesc ca să-și păstreze calmul.
- Puțin lapte, fără zahăr, ca de obicei, Matt.
Fără să clipească, el stinse focul și puse pe două farfurii baconul și ouăle. Apoi aranjă masa și îi aruncă o privire plină de amărăciune.
- Când părăsești o persoană fără să-i lași nicio explicație și nu-i dai un semn de viață timp de 2 ani, nu poți să ai pretenția să-și amintească astfel de amănunte.
Becky se ridică și-l privi cu un aer obosit. Tăcerea cae se instalase între ei vibra de reproșuri și de o ranchiună mult timp refulate. Pradă unui tumult de emoții intense și dureroase, tânăra femeie se căzni să găsească ceva de spus.
- Face parte din trecut, Matt. Și nu ajută la nimic să-l zgândărim.
- Cred că ai dreptate.
Bărbatul ridică din umeri și continuă:
- Hai, vino să mănânci.
Timp de o clipă, Becky avu chef să-i arunce cu farfuria în cap, dar foamea își spuse cuvântul. Fără voia ei se îndreptă spre masă și se așeză în fața soțului ei.
Trecuseră 2 ani de când nu mai mâncaseră împreună.
- Povestește-mi puțin despre ce ai făcut în acești ultimi 2 ani, îi ceru el după ce terminară de mâncat. În ce colțișor de lume ți-ai găsit refugiul?
- Să știi că n-am căutat să mă ascund. Nici măcar n-am avut impresia că am dispărut din viața ta. Ne vedeam atât de rar și pe vremea când eram căsătoriți!
Matt se încruntă.
- Aici cam exagerezi, Becky.
- Chiar deloc. Trăiam o poveste de dragoste între numeroasele tale călătorii de afaceri. Și întotdeauna într-un ritm infernal! Am rămas însărcinată, ne-am căsători. Am pierdut copilul și... bărbatul meu a dispărut din nou!
Privirea lui Matt se însufleți, dar ea nu fu în stare să-i ghicească gândurile. Exact asta o și scotea din sărite cu el: nu știuse niciodată ce simțea și gândea Matt când îl lua la rost.
- N-am „dispărut” așa cum îți place să susții. A trebuit să plec într-o călătorie de afaceri. Ai fi putut veni cu mine dacă doreai, adăugă el calm.
- Oh, bineînțeles... Ca să-ți țin de șase când flirtai cu Su-Lin!
Matt se ridică brusc, strânse farfuriile și turnă cafea în cești.
- Și ai preferat să rămâi acasă ca să joci rolul soției părăsite?
- Nu-i adevărat.
Becky păli și îl privi cu un aer uimit.
- Daaa?!
Pupilele lui Matt se îngustară.
- Eram totuși convins că preferai să rămâi la Hampstead ca să te consolezi în brațele lui Ted Whiteman...
- Ești nedrept.
Vocea tinerei femei nu mai era decât o șoaptă sugrumată.
- Știi că nu e adevărat, Matt!
Tremurând de furie, sări în picioare și-i aruncă o privire disprețuitoare.
- Îți înțeleg prea bine jocul, reluă ea strângând din pumni. Vrei să arunci totul pe umerii mei, încercând să mă faci singura vinovată de ruptura noastră. Nu vrei să fii măcar o dată sincer? Este un vicleșug ca să ieși curat ca lacrima din divorț? Ai consultat deja cei mai buni avocați ca să știi ce atitudine să adopți pentru a...
În timp ce cuvintele îi ieșeau de pe buze într-un șuvoi neîntrerupt, Matt făcu înconjurul mesei, o apucă de umeri și o scutură cu violență.
- Taci, Becky! Ești isterică.
- Aha, deci aici am ajuns! E lucrul pe care îl susțin întotdeauna bărbații când li se spun adevăruri pe care nu vor să le audă. Acum te rog să-mi dai drumul.
Înăbușindu-și o înjurătură, Matt o lipi de el și puse stăpânire pe gura ei într-un sărut lipsit de orice blândețe, ca și cum voia s-o pedepsească, sau s-o facă să tacă.
Neputincioasă în fața acestui salat, Becky se crispă și rămase nemișcate în brațele lui.
Reacția lui Matt nu se făcu așteptată: o sărută cu și mai multă pasiune în timp ce mâinile lui calde și puternice se strecurau sub tricoul ei.
Un fior de voluptate o trecu din cap până în picioare. Becky își reproșă imediat slăbiciunea. Cum putea să se abandoneze atât de ușor în brațele lui?
Degetele lui Matt îi mângâiară pântecele plat înainte să se oprească pe rotunjimile sânilor. Becky încercă să-și revină. Degeaba, mângâierile și sărutările lui Matt păreau să-i ia mințile. Nu mai contau decât senzațiile violente care făceau să-i vobreze corpul.
- Matt, asta nu rezolvă nimic, îngăimă ea cu o voce răgușită.
Dar, în același timp se cuibări mai bine la pieptul lui, agățându-se de umerii lui largi, pretinzând alte mângâieri mai îndrăznețe și noi sărutări. Matt se îndepărtă pentru o clipă de ea și îi privi chipul îmbujorat cu un aer satisfăcut. Dorința îi voala privirea de obicei atât de limpede. O trase și mai aproape de el. Becky lăsă să-i scape un mic strigăt de surpriză.
- Poate că ai dreptate, admise el, dar mărturisește că e mult mai plăcut decât să ne certăm fără niciun rezultat.
- Matt.
Puse din nou stăpânire pe gura ei și, de data asta, ea răspunse sărutării și închise ochii gemând ușor.
Cu gesturi experte, Matt îi scoase tricoul. Un fior violent o străbătu din cap până în picioare când privirea lui se fixă pe trupul ei dezgolit.
- Puțin cam prea slabă pentru gustul meu, dar la fel de frumoasă ca întotdeauna, șopti el cu o voce răgușită. Ești femeia pe care o doresc cel mai mult din lume, Becky.
Spre marea ei surpriză, Becky își dădu seama că și Matt tremura. Dar, spre deosebire de ea, își stăpânea perfect emoțiile. El era cel care controla situația, anihilând orice dorință de rezistență din partea ei.
O ajută să se lungească pe covorul cabinei și se întinse lângă ea.
Acum era cu mâna pe cureașa șortului ei pe care o desfăcu cu ușurință; șortul alunecă de-a lungul picioarelor frumoase ale tinerei femei.
Becky tresări sub privirea lui arzătoare.
- Doamne, murmură el cu o voce pasionată în timp ce se apleca spre ea, se împlinesc 2 ani de când visez la acest moment.
Puse din nou stăpânire pe gura ei într-un sărut pasionat.
Ultimele lui cuvinte mai răsunau încă în mintea lui Becky. I se păruse, sau din vocea lui răzbătuse o amenințare?
Deodată, un fulger de luciditate îi lumină mintea încețoșată. Ce făcea? Probabil că își pierduse mințile. Nu se jurase ea că nu va mai cădea niciodată, dar absolut niciodată, în brațele lui Matt?
Luptându-se cu dorința intensă care făcea să-i vibreze corpul, ea se încordă și-l împinse.
- Oprește-te, Matt!
Vocea ei tremura de o teamă amestecată cu furie. Și dacă Matt refuza să pună capăt îmbrățișării? Dacă decisese s-o umilească până la capăt?
- Asta vrei? o întrebă el privind-o cu atenție.
- Da.
- Foarte bine.
Se îndepărtă de ea fără să protesteze.
- Dacă asta îți dorești într-adevăr...
- Este exact ceea ce doresc, îngăimă ea cu o voce sugrumată.
Plânsul îi dădea târcoale și închise repede ochii pentru a împiedica lacrimile să i se rostogolească pe obraji.
- Doar un lucru, totuși...
Înainte ca ea să fi avut timp să reacționeze el începu să o mângâie foarte intim. Când își retrase mâna, Becky tremura din tot trupul.
- Te urăsc, Matt Hawke, spuse ea cu voce înăbușită.
Un surâs satisfăcut apăru pe buzele lui Matt.
- Trebuie să-ți reamintesc că ești încă soția mea, Becky?
Ca pentru a-și sublinia spusele, o învălui într-o privire posesivă.
- Fii cinstită măcar cu tine: ardeai de dorința de a face dragoste cu mine.
Cu obrajii în flăcări, Becky se îmbrăcă în grabă și sări în picioare.
- Nu ești decât un manipulator odios, Matthew Hawke! Tot ceea ce te interesează, este să câștigi cu orice preț în toate domeniile.
Își ridică bărbia și îl sfidă cu o privire trufață.
- Dar cred că e timpul să te pregătești pentru prima ta înfrângere. Fiindcă, dacă tu crezi că o să mă las orbită de farmecul tău irezistibil, să știi că te înșeli amarnic.
CAPITOLUL IV
- Având în vedere situația noastră, spuse Matt cu o voce leneșă avem de ales între două posibilități: ori ne ciondănim ca doi copii, ori ne comportăm ca doi adulți politicoși, constrânși să petreacă un timp împreună.
Stând lungit într-un șezlong, cu ochii închiși, Matt profita liniștit de soare.
- Uiți a treia soluție, observă Becky pe un ton glacial. Poți să te așezi la cârma vasului, să mă conduci la Skopelos și pe urmă să-ți continui singur vacanța! Sunt sigură că-ți lipsesc deja călătoriile tale de afaceri și petrecerile.
Așezată de cealaltă parte a punții, ea admira marea sclipitoare care îmbrățișa vaporul cu un clipocit ușor. Tare i-ar mai fi plăcut să plonjeze în apele transparente. Din păcate era imposibil. Nu avea nimic de dedesubt și perspectiva de a înota în costumul Evei sub privirea pătrunzătoare a lui Matt n-o încânta deloc.
După ce-l prevenise pe Matt că nu-i va cădea în cursă, se refugiase în cabina ei, frustrată și indignată. Dar căldura înăbușitoare care domnea în încăperea micuță o determinase să iasă pe punte. De altfel, era conștientă că purtarea ei copilărească nu rezolva nimic.
În ajun îi declarase lui Matt că se maturizase de când se despărțiseră; venise momentul să i-o și dovedească.
Înghițindu-și furia, se urcase din nou pe punte și îl găsise prăjindu-se la soare.
- Am dus o viață destul de liniștită în ultimul timp, îi răspunse Matt întinzându-se leneș.
Își încrucișă brațele sub cap și își puse ochelarii de soare.
Becky oftă. Dacă s-ar fi putut și ea simți la fel de destinsă ca el...
- Bineînțeles, fiindcă ți-ai luat câteva săptămâni de vacanță, replică ea pe un ton sarcastic. Dar avea totuși intenția să reglezi niște afaceri astăzi la Atena!
- Nici n-am pretins că mi-am petrecut toate zilele lenevind pe canapea.
- Exact. De altfel, cred că nici nu cunoști semnificația cuvântului „a lenevi”.
Matt își ridică puțin capul. Și ghici privirea pătrunzătoare din spatele ochelarilor cu lentile de culoare închisă.
- Probabil ăsta e și motivul pentru care te-ai decis să mă părăsești, Becky? Fiindcă nu petreceam destul timp împreună, stând îmbrățișați în fața televizorului?
Iritată de tonul lui ironic, Becky se ridică și făcu câțiva pași pe punte. Se dovedea o încercare destul de grea să-și păstreze calmul în fața unui om atât de exasperant ca Matt!
Cu o falsă dezinvoltură se apropie de bara de aramă a punții și se aplecă peste ea.
- Dacă vrei să-mi afli părerea, Matt, începu ea pe un ton mieros, eu cred că n-o să fim niciodată pe aceeași lungime de undă. Dumnezeu știe ce urmărești să obții tinându-mă prizonieră pe vas, dar în orice caz...
- Timp, o întrerupse el. Caut să cîștig timp.
...................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu