Iubire capricioasă, Barbara South

 1-3

CAPITOLUL I

      Lila Drake era mai fericită decât visase vreodată că este posibil.

   Investițiile financiare pe care părinții ei le făcuseră cu 10 ani în urmă începeau să fie rentabile, oferindu-i posibilitatea să renunțe la o slujbă care n-o mai interesa și să se mute dintr-un oraș care nu-i mai plăcea. Găsise chiar curajul să rupă relația cu Carl, logodnicul ei, care ajunsese atât de gelos în ultimele luni încât aproape fusese nevoită să renunțe la visul ei de a deveni scriitoare.

   Dar, chiar când începuse să cedeze pretențiilor lui cicălitoare, norocul i-a surâs și situația s-a schimbat. Editura Bessit și-a manifestat interesul pentru cartea ei, și dacă corectura mergea bine, urma să fie curând publicată.

   Îi mulțumea îngerului ei păzitor pentru acest noroc, pentru noul curs pe care viața ei îl lua. Perseverența, iată cheia norocului!

   Zâmbea fericită în timp ce-și conducea automobilul galben, decapotabil. Viră spre magistrala Westheimer și trecu pe lângă centrul comercial Galleria.

   Căldura și umiditatea erau chinuitoare și-și aminti că adesea la Houston, erau veri tropicale. Se bucura că-și legase părul bogat cu o panglică și că-și pusese un tricou ușor de bumbac și fustă. Din fericire, sandalele, albe cu toc înalt, îi dădeau o notă de eleganță necesată totuși ocaziei. Spera ca absența ciorapilor să nu-i ofenseze pe prietenii mătușii Margaret.

   Scumpa mătușă Margaret! Când Lila venise cu puțin timp în urmă la Houston s-o viziteze, a decis numai după 3 zile să rămână să stea cu ea.

   Bătrâna, de 75 de ani, singura ei rudă în viață, tocmai plecase să-și cumpere un costum de baie pentru un weekend în insula South Padre.

   Mătușa Margaret Drake era incredibilă! Era atât de preocupată de nepoatele prietenilor ei încât aproape că o implorase pe Lila să-i ajute. La început a refuzat, apoi s-a răzgândit.

   Situația ei financiară era solidă, în ciuda călătoriilor și a cumpărăturilor pe care și le permisese în străinătate. Onorariul generos care i se oferea pentru câteva ore, de două-trei ori pe săptămână, ar fi ajutat-o să-și mențină siguranța financiară și i-ar fi dat libertatea de carea avea nevoie pentru scris.

   În plus, simțea că fetițele îi vor plăcea și că meditarea lor va fi o variație binevenită în activitatea de scriitoare.

   În timp ce conducea, Lila urmărea cu interes restaurantele și magazinele pe lângă care trecea. Houston devenise înfloritor în anii în care ea lipsise.

   Observă un magazin cu antichități și se hotărî să hoinărească puțin prin el înainte de a merge la întâlnirea cu prietenii mătușii sale.

   Magazinul avea mai multe încăperi. Lila a fost informată de către o vânzătoare tânără că articolele mai valoroase se aflau în încăperile din față, în timp ce chilipirurile în cele din spate. Se gândi să înceapă cu aceastea.

   Examină cu plăcere paturi metalice, suporturi pentru pălării, candelabre, accesorii pentru șemineuri, ceasuri vechi și alte obiecte. Avansă încet spre articolele mai pretențioase. Aici erau măsuțe europene din secolele al XVIII-lea și XIX-lea, lavabouri de marmură, canapele, porțelanuri și argintărie fină.

   - E un magazin minunat, îi spuse ea tinerei vânzătoare în timp ce admira niște ceasuri desăvârșite. Bănuiesc că este o plăcere să lucrezi aici.

   - Cred că recunosc vocea asta și aș vrea să văd persoana căreia îi aparține, auzi ea pe cineva spunând în spatele ei.

   - Hunter Matthews! exclamă ea întorcându-se și îmbrățișându-l pe cel mai bun prieten din anii de colegiu.

   - Lila Drake! Ce faci aici? Când te-ai întors? Unde ai fost și ce-ai făcut? o copleși el cu întrebări.

   - Ar fi multe de povestit, răspunse ea neștiind cu ce să înceapă.

   - Hai să mergem să bem ceva și să stăm de vorbă.

   O luă de braț și o conduse spre iieșirea magazinului. Pe cealaltă parte a străzii era un restaurant mexican.

   - Îți place mâncarea mexicană?

   - O ador!

   Intrară în localul decorat vesel și se așezară la o masă lângă o fereastră imensă.

   - Sunt prea emoționată ca să pot mânca! Aș dori doar o salată tradițională și un ceai cu gheață.

   - Este cea mai nimerită alegere. Voi face aceeași comandă și pentru mine.

   În câteva clpe, salatele bine condimentate, însoțite de porumb copt, erau în fața lor.

   - Acum, povestește-mi! Lila, îți dai seama? Nu ne-am văzut de 6 ani!

   - Da, a trecut mult timp, iar acum e o încântare să te văd din nou.

   Lila sorbi ceaiul rece privindu-l fericită pe Hunter.

   - Deci, spune-mi ce faci aici?

   - M-am întors la Houston.

   - Ca să rămâi?

   - Da, ca să rămân.

   - Știam că ai plecat la New York după absolvire. Ai stat acolo în toți acești ani?

   Lila își aminti de clipele petrecute împreună cu Hunter când visau să trăiască în orașele de pe Coasta de Est și să călătorească în țări străine. Înțelegea, din felul în care el o întreba, că el nu-și realizase acest vis și se simțea puțin stânjenită.

   - Am locuit la New York 4 ani, apoi m-am mutat la Boston. Să știi că m-am gândit adesea la tine în acești ani.

   - Ai fost plecată și în străinătate?

   - Da, am fost în multe din locurile despre care vorbeam odinioară. Am văzut Big Ben-ul la Londra, am văzut parcurile și grădinile din Stuttgart, coastele din Franța, Parisul și alte câteva orașe europene. Am călătorit prin Canada și prin Caraibe.

   - Pare extrem de palpitant!

   - Așa a fost. Am avut nevoie de asta după pierderea pe care am suferit-o acum 5 ani când părinții meu au murit într-un accident de mașină.

   - Da, am aflat. Eram în Mexic în luna de miere, dar am aflat despre accident și m-am întors. Am încercat să te contactez atunci dar n-am reușit. Am încercat să vorbesc cu mătușa ta, Margaret, dar era plecată. Îmi pare rău pentru părinții tăi.

   - Îți mulțumesc. Mă bucur că ți-o amintești pe mătușa Margaret, schimbă Lila subiectul discuției, la unul mai plăcut.

   - Bineînțeles că mi-o amintesc. E o persoană fermecătoare.

   - Va fi încântată să afle că n-ai uitat-o. Locuiesc acum la ea, până când voi găsi un loc unde să mă stabilesc. Ce-ar fi să vii împreună cu soția ta la cină? Apropo! Cu cine te-ai însurat? O cunosc?

   Hunter se întristă și rămase pe gânduri câteva clipe.

   - Nu, Lila, n-o cunoști. O cheamă Sarah Bell și e din Utah. Din păcate, suntem despărțiți... Mi-ar face plăcere să vin la cină într-o seară.

   - Îmi pare rău, spuse Lila regretând că-l întristase.

   Își terminară salata și își băură ceaiul răcoritor. Buna dispoziție le reveni și se priviră zâmbind bucuroși de revederea neașteptată.

   - Spune-mi, Lila! Cum e posibil ca o fată ca tine să nu fie măritată? Pe unde ai umblat erau bărbații orbi sau aveau ceva împotriva căsniciei?

   Lila râse amuzată. Nimeni nu-i mai pusese o întrebare atât de directă.

   - Cred că eu sunt de vină, nu bărbații. Am fost logodită dar am ajuns la concluzia că nu era omul potrivit pentru mine. Nu mă grăbesc. Am 27 de ani și am un viitor ca scriitoare. Important este că sunt fericită cu viața mea, așa cum este.

   - Asta e bine! Mă bucur că ești fericită.. Spune-mi, de fapt, unde mergi acum?

   Lila se simți ușurată că discuția revenea la un subiect mai puțin incomod.

   - Mă duc să mă întâlnesc cu niște prieteni ai mătușii Margaret. M-au solicitat pentru niște meditații.

   - Așa e! Uitasem! Mi-a spus cineva că ai luat un doctorat în pedagogie, sau așa ceva.

   - Zvonul e cam umflat. Am luat o licență în pedagogie, la Boston.

   Râseră veseli privindu-se cu plăcere ca altădată.

   - Timpul zboară. Îți dau adresa mea și numărul de telefon al mătușii. Aș fi dezamăgită să nu ne cauți.

   Părăsiră restaurantul, traversară strada și ajunseră în parcare lângă mașina Lilei.

   - A fost o mare bucurie să te întâlnesc, Lila! Îți doresc succes la scris și la meditații. Te voi suna cât de curând.

   - Aștept telefonul tău. La revedere!

   Lila porni motorul și intră în traficul aglomerat. Își aruncă privirea la ceas. Era ora două și ca să nu întârzie ar fi mai bine să se grăbească. Schimbă banda și acceleră.

   Mergea deja pe bulevardul Elgin și urma să facă dreapta pe Caroline. Intră în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, ceea ce în Texas este legal, pentru virajul la dreapta. O mașină Mercedes Benz de culoare castanie care făcea stânga tot spre strada Caroline, trecu la distanță de câțiva centimetri, speriind-o. Opri mașina, încă tremurând, apoi își sprijini capul de volan.

   Șoferul celeilalte mașini opri și el, văzând că o pusese în dificultate. Coborî din mașină și se apropie.

   - E în regulă? întrebă el cu glas adânc.

   - Da, nu s-a întâmplat nimic.

   - Nu m-ați observat?

   Lila ridică privirea și fu surprinsă de înfățișarea lui plăcută. Costumul îi era perfect croit pe statura înaltă și suplă iar cămașa bleu pe care o purta îi scotea în evidență fața bronzată și expresia ușor arogantă.

   - Acum ați avut noroc, dar sper ca în viitor să deschideți ochii bine, domnișoară.

   Se îndepărtă și porni mașina în viteză.

   Lila își redobândi calmul, se mai uită o dată la cartea de vizită pe care i-o dăduse mătușa ei și porni cu grijă. Adresa pe care o căuta era la capătul străzii. Era un conac maiestuos, așezat între niște stejari imenși. Câteva trepte de piatră urcau spre un portal de lemn masiv.

   Lila își mai verifică fardul în oglindă, își aranjă lănțișoarele pe care le purta la gât și sună. Ușa se deschise și o întâmpină o doamnă în vârstă, căruntă, cu o expresie veselă.

   - Ești Lila Drake, nu-i așa?

   - Da, eu sunt.

   - Aș fi recunoscut-o oriunde pe nepoata lui Margaret. Eu sunt Katherine Tobias. Intră, te rog!

   - Mătușa mea îmi vorbește mereu despre dumneavoastră. Este o plăcere să vă cunosc!

   Katherine îi strânse mâna cu căldură și o conduse prin hol într-o încăpere care era evident biblioteca.

   - Fă-te comodă, o îndemnă ea pe Lila, arătându-i canapeaua. Scuză-mă, mă duc să-i spun lui Jason că ai venit.

   Plecă foarte vioaie pentru vârsta ei. Lila rămase privind admirativ rafturile, din podea până-n tavan, pline cu cărți.

   Pe peretele opus erau atârnate mai multe hărți vechi, alternând cu ferestrele mari cu draperii bej lângă care erau așezate mai multe plante decorative. Într-o partea se afla o masă masivă de mahon și câteva scaune îmbrăcate în piele de antilopă. Pe celălalt perete se afla un șemineu, iar nu departe de el, o măsuță plină de fotografii de familie, înrămate. Se apropie de ele și ridică una pentru a o vedea mai bine.

   - Iată că ne întâlnim din nou, auzi Lila un glas parcă cunoscut.

   Se întoarse și făcu ochii mari, recunoscându-l pe bărbatul din Mercedesul maro.

   - Dumneavoastră sunteți Jason Tobias?

   - Eu sunt, răspunse el cu aroganță.

   Lila avea acum ocazia să-l vadă mai bine. Purta niște pantaloni largi de gabardină, o cămașă albă de bumbac și sandale de piele în picioarele goale. Părul brunet și ondulat îi încadra fața chipeșă și deschisă.

   Lila îl găsea chiar mai atrăgător decât atunci când îl văzuse prima dată.

   - Am venit în legătură cu meditarea fetițelor, reuși ea să spună, străduindu-se să nu pară intimidată.

   - Știu, domnișoară Drake. Luați loc, vă rog!

   Cu mâna, arătase spre canapeaua de lângă el, dar ea preferă să se așeze pe un scan.

   Doamna Katherine reveni, aducând o tavăcu băuturi reci și prăjituri. Puse tava pe măsuța de lângă canapea și se așeză.

   - Nu sta acolo, draga mea. Vino lângă mine.

   Lila urmă îndemnul ei, conștientă de privirea cercetătoare a lui Jason, care o urmărea în timp ce ea traversa camera.

   - Știm totul despre tine, draga mea. Margaret este foarte mândră de tine și o înțeleg acum foarte bine. Nu-i așa că e adorabilă, Jason?

   - Desigur, așa este.

   Lila se simțea foarte stânjenită de atenția exagerată cu care era privită de amândoi și încerca cu disperare să nu întâlnească ochii lui Jason.

   - Suntem atât de norocoși că ai acceptat să ne ajuți! Ești exact persoana de care aveam nevoie.

   Jason rămase rezervat și-și încruntă sprâncenele gânditor.

   Katherine simți că îi datora Lilei o explicție a ostilității aparente a nepotului ei și continuă:

   - Jason a vrut inițial să angajeze o profesoară pensionară. Se gândea că tu vei fi prea preocupată de scris și că nu-ți vei da suficient interesul. Eu cred însă că fetele au nevoie de o companie tânără și sunt sigură că-ți vei da toată silința.

   - Voi face tot ce pot.

   - Înseamnă că totul e aranjat.

   Jason nu părea tot atât de convins ca mătușa lui.

   - Sunteți sigură că veți avea destul timp pentru noi?

   - Da, sunt sigură!

   - De fapt, de ce acceptați să ne ajutați?

   Lila își redobândi stăpânirea de sine, se uită direct la el și răspunse cu un glas ferm:

   - Înainte de toate, domnule Tobias, vreau să mă ocup de nepoatele dumneavoastră, deoarece îmi place să lucrez cu copiii. Am lucrat 2 ani cu copii de vârsta lor și din câte mi-a spus mătușa mea despre ele, cred că voi reuși ceea ce v-ați propus pentru vara asta. În al doilea rând, mă interesează salariul pe care îl oferiți și fiți sigur că n-am de gând să iau niște bani pe care să nu-i merit!

   - Înțeleg!

   Ochii negri se îngustară încă o dată și privi insistent, adânc în ochii ei.

   - Bine! În cazul ăsta, totul e în ordine, concluzionă Katherine punându-și paharul pe tavă. Pe mine vă rog să mă scuzați. Am o întâlnire.

   Îi sărută pe Lila și pe Jason pe obraji și se îndreptă sprintenă spre ușa mare unde se opri pentru o clipă.

   - Jason, să nu mă aștepți la cină. Mă întâlnesc cu Margaret și cu ceilalți și mâncăm în oraș.

   Rămasă singură cu Jason, Lila se simți din nou crispată de purtarea lui insolentă. Își termină repede prăjitura și își goli paharul.

   Jason se ridică și făcu câțiva pași prin cameră.

   - Nu știu cât de multe v-a spus mătușa mea despre Daisy și Violet. Trebuie să știți că au avut o experiență dură. Părinții lor au murit într-un accident nautic, acum câteva luni, și au rămas orfane. Am decis să-mi asum responsabilitatea de tutore, eu fiind cea mai apropiată rudă în viață. Tatăl lor era fratele meu iar mama lor n-a avut frați sau surori. Am preluat o sarcină care este neliniștitoare pentru mine. Nu este simplu să crești și să educi două fetițe gemene de 9 ani...

   - Din câte știu, sunteț psihiatru. Mi se pare că sunteți chiar potrivit pentru această treabă.

   - Teoria nu poate înlocui practica, domnișoară Drake. Aș dori ca din toamnă să frecventeze școala Smith, dar testele pe care le-au dat sunt foarte slabe. De aceea avem nevoie de ajutorul dumneavoastră.

   Își puse paharul cu băutură pe tavă și mai făcu câțiva pași spre fereastră.

   - Înțeleg. Cred că de două ori pe săptămână câteva ore, vor fi suficiente pentru testele de admitere din toamnă.

   - Consilierul școlii a sugerat că ar fi nevoie să muncească zilnic, o contrazise cu un ton controlat, începând din nou să se plimbe.

   - Zilnic?! Nu cred că pot...

   Lila rămase pe gânduri, negăsind pe moment cuvintele cu care să-și susțină obiecția.

   - Avem nevoie de dumneavoastră în fiecare zi, domnișoară Drake.

   Jason se oprise chiar în fața ei și o ațintea cu privirea.

   Lila era conștientă de pretențiile lui prea mari și n-ar fi vrut să-și pericliteze ocazia de a deveni scriitoare pierzând timpul cu drumul spre și de la reședința Tobias.

   - Nu cred că este posibil... E un drum prea lung de făcut...

   - Asta nu e o problemă. Mutați-vă aici! Avem destule camere. Oricum, locuința mătușii Margaret este prea mică pentru două persoane.

   Lila înțelese că Jason era decis să aranjeze lucrurile conform dorinței lui, dar ea nu voia să se lase manevrată și rămase pe poziție mai ales că perspectiva de a fi constant în preajma unui om atât de tiranic nu era deloc atrăgătoare.

   - Aveți dreptate, locuința ei este prea mică, dar în curând voi găsi un loc în care să mă stabilesc, răspunse ea triumfătoare.

   - Până atunci, considerați această casă locuința dumneavoastră.

   Se întoarse spre ea privind-o provocator dar zâmbind seducător.

   Tentativa ei de a protesta a fost întreruptă de glasurile vesele ale fetițelor care intrau în cameră.

   - Unchiule Jason!

   - Bună ziua, fetelor!... Domnișoară Drake, vă prezint nepoatele mele, Violet și Daisy Tobias... Fetelor, dânsa este domnișoara Lila Drake. Va locui la noi în timpul verii și va face cu voi lecții de matematică,s scris și citit. O să vă placă?

   Două perechi de ochi căprui se întoarseră ezitant spre ea și o priviră cu interes.

   Lila deschise gura, încercând să protesteze, dar Violet nu-i dădu ocazia.

   - Ești drăguță! Mă bucur că vei sta cu noi.

   - Unde vei dormi? interveni și Daisy, curioasă.

   Situația evoluase prea repede și Lila realiză că îi scăpase complet de sub control.

   - Cred că cea mai potrivită cameră ar fi camera care are ferestrele spre grădină și spre piscină, clarifică Jason lucrurile, zâmbind plin de încredere.

   - Aceea de lângă camera ta? întrebă Violet.

   - Exact, aceea!

   - E o cameră foarte frumoasă. Hai să i-o arătăm, se oferiră fetele, bucuroase.

   - De acor, încuviință Jason îndreptându-se spre ușă, cu fetele țopăind în urma lui.

   Lila rămase țintuită în mijlocul bibliotecii, incapabilă să împiedice incredibila evoluție a situației.

   Jason se întoarse și o privi nemulțumit.

   - Ceva nu e în regulă? întrebă el cu uimire.

   - Da, ceva este total în neregulă. Nu cred că este normal, că este decent să locuiesc aici.

   - Domnișoară Drake, începu Jason.

   Dar Lila îl întrerupse enervată:

   - Te rog să îmi spui Lila, izbucni ea, obosită de felul sarcastic în care el păstra distanța, spunându-i pe numele de familie.

   - Lila, repetă el. Trebuie să-ți amintesc că mătușa Katherine locuiește cu noi, ca și domnul și doamna Cobine, care sunt grădinarul, respectiv menajera familiei. Nu e nimic nelalocul lui să locuiești aici. Vino, te rog!

   Lila își îndesă mâinile în buzunarele fustei și îi urmă.

   Ajunsă în hol urcară scara interioară de lemn sculptat. O luară spre stânga printr-un hol lung și intrară în camera care îi era destinată.
   Pereții erau zugrăviți în alb și roz. Patul imens era acoperit cu o cuvertură de dantelă albă. Pe perete, deasupra patului, era agățat un tablou cu bărci pe mare, iar alături de pat erau o noptieră și un scris. Spre stânga era o altă cameră de zi, cu o sofa pe care erau așezate perne roz, și o masă cu două scaune împletite. Câteva plante de diferite specii și mărimi decorau camera.

   - Vino să vezi piscina, o invită Violet care alergase la fereastră și trăsese perdelele.

   Lila păși pe covorul gros de culoare roz și privi afară, grădina de trandafiri și ademenitoarea piscină înconjurată de o pajiște presărată cu boschete de plante perene.

   - Crezi că vei putea să stai cu noi 3 luni? o întrebă Jason, de astă dată cu o notă de speranță în vocea gravă și ochii întunecați.

   Lila se simți prinsă în capcană de oferta lui tentantă și mai ales de promisiunea făcută mătușii de a-i ajuta pe prietenii ei. Nu era posibil să refuze doar pentru că îl considera pe Jason un tip înfumurat cu care n-ar fi vrut să aibă de-a face. Și astfel, în loc să spună „nu”, se trezi spunând „da”.

   - Ura! strigară fetele și săriră s-o îmbrățișeze.

   Lila se aplecă, le îmbrățișă cu căldură și le sătură pe obraz.

   - Unchiule Jason, tu n-ai de gând s-o pupi pe Lila? întrebă Daisy.

   - Iată o idee bună!

   Jason se apropie și își trecu brațul în jurul taiei ei zvelte.

   Respirația ei se opri când îi simți buzele atingându-i obrazul.

   - Acum trebuie să-i dai pupicul înapoi, o auzi Lila pe Violet.

   - O idee și mai bună decât prima!

   Jason rămase cu brațul în jurul taliei ei și își întinse obrazul spre ea. Apoi, deși Lila își pusese mâinile pe pieptul lui și-l împingea pentru a evita o apropiere mai strânsă, el găsi momentul și pentru o clipă buzele lui se lipiră de buzele ei.

   Fetele chicotiră înveselite și o traseră pe Lila de mână afară din cameră.

   - Când te muți la noi? doriră ele să știe.

   - Nu știu.

   - Hai s-o facem weekendul acesta. Ai multe lucruri? interveni Jason.

   - Nu prea multe. Hainele, mașina de scris și alte câteva lucruri personale.

   - Bine. Voi veni împreună cu fetele să te luăm sâmbătă dimineața.

   - Am și eu mașină, refuză ea propunerea hotărâtă să nu-i permită acestui bărbat să se obișnuiască s-o manipuleze din nou.

   - Îmi dau seama, dar nu cred că este suficient de încăpătoare pentru toate lucrurile.

   - Așa e, acceptă ea.

   - Atunci, vom veni la ora 8 să te ajutăm.

   - La 9, îl corectă ea, încercând să păstreze cât de cât controlul asupra propriului ei program.

   - Să fie la 9!

   Îi zâmbi cu căldură în timp ce o conducea spre ieșire.

CAPITOLUL II

   Mutarea se făcuse fără un efort prea mare, se gândi Lila în timp ce își aranja lucrurile.

   Își atârnă buzele, rochiile, fustele și pantalonii pe umerașe și-și aranjă cutiile cu pantofi pe raftul de sus. Își puse nenumărate tricouri colorate și lenjeria în sertarele scrinului și-și așeză mașina de scris pe o măsuță pliantă în camera de zi. Alături își puse cu grijă foile scrise din romanul la care lucra și un vas de ceramică plin cu creioane și pixuri.

   Obiectele de toaletă și fardurile le duse în baia pe care urma s-o folosească împreună cu Jason. Aflase despre asta în ultima clipă; oricum era provizoriu și se datora unor lucrări de renovare care se făceau în baia lui.

  Își luă valiza și gențile goale și le duse într-o mică debaza din hol.

   Auzind mișcare, Jason ieși din camera lui. Purta pantaloni albi și o bluză dintr-un tricot bleu, mulată pe trupul musculos.

   - Se apropie ora prânzului. Aș vrea să ieșim. Eu fac cinste!

   Încercă să-i prindă privirea dar Lila evită să-i dea satisfacție.

   - Nu m-am gândit la prânz; de altfel, nu mi-e foame.

   - Îți va fi până când vom ajunge pe insula Galveston, insistă el.

   Ideea unui prânz la restaurantul de pe insulă era tentantă, mai ales că nu mai fusese acolo de 6 ani.

   Totuși, compotarea lui arogantă o făcea să aibă îndoieli că ar fi o companie agreabilă.

   - Mai am treabă, așa că voi prânzi mai târziu.

   Jason i se opri în față, blocându-i trecerea spre camera ei.

   - Ești îngrozitor de nesociabilă. Cred că un prânz împreună ne va ajuta să începem cum se cuvine colaborarea noastră care va dura o vară întreagă.

   Lila acceptă ideea că poate se pripise în a-l judeca. Își aminti că recent, el suportase o presiune nervoasă mare prin pierderea fratelui și prin asumarea responsabilității de a-și crește nepoatele și probabil din cauza asta fusese crispat și se purtase neelegant. Era posibil ca prânzul cu el să dezvăluie și o latură pozitivă a personalități lui.

   - Bine, m-ai convins.

   Jason zâmbi triumfător și arătă cu mâna spre scară.

   - Să mergem!

   - Stai puțin, trebuie să mă schimb.

   - Îți acord 10 minute, spuse el îndepărtându-se.

   - Am nevoie  de mai mult decât atât! strigă ea în urma lui, hotărâtă să nu-i permită să-i ordone ca unui copil.

   - Să fie 12, adăugă el în timp ce cobora scara.

   Lila intră în camera ei și se întrebă dacă nu făcuse o greșeală acceptând invitația lui. Era cu siguranță un bărbat capricios. Totuși, în timpul dimineții fusese maleabil și acceptase toate indicațiile ei când o ajutase să se mute.

   Își puse în grabă un șort alb, un tricou roșu și o pereche de sandale albe fără toc. Se gândi să-și lege părul cu o panglică, dar ca să nu mai piardă timp, îl lăsă liber să atârne pe umeri. Coborî alergând scările și ieși.

   - Ai întârziat 3 minute și 12 secunde, îi reproșă Jason sarcastic în timp ce urca în mașină.

   - Scuzați, maiestatea voastră, replică Lila pe același ton.

   Mașina porni și în curând ajunseră pe șoseaua care ieșea din oraș.

   - Ți-ai luat costum de baie?

   - Bineînțeles, răspunse ea arătând spre sacoșa pe care o pusese pe bancheta din spate.

   - E o vreme superbă. Ar fi păcat să nu facem baie în golf.

   Lila se bucura acum că acceptase să vină. Datorită ajutorului lui Jason, mutarea n-o obosise și se simțea foarte bine.

   Își aminti, amuzată, cum în timpul dimineții, cele două fetițe se străduiseră să fie de folos cărând cu grijă mici obiecte de-ale ei, făcând însă tot timpul glume de care râdeau din toată inima.

   Aveau un deosebit simț al umorului și veselia lor se transmisese celor din jur. Erau delicioase și Lila era acum sigură că relația cu ele va fi plăcută.

   De-a lungul șoselei se înșirau centre comerciale noi și zone rezidențiale care se construiseră recent și pe care Lila nu le mai văzuse.

   - Totul îmi pare foarte diferit. Parcă n-aș fi în orașul în care am crescut!

   - Într-o oarecare măsură, așa și este. Houston-ul a crescut foarte mult în ultimii ani. A ajuns să aibă peste două milioane de locuitori și zilnic vin alții în căutarea norocului; și adevărul este că eu de ce să vină, căci se fac investiții în toate domeniile.

   - Se vede. De fapt, atmosfera de progres pe care am simțit-o a fost unul din motivele pentru care m-am decis să trăiesc din nou aici.

   - Ai dreptate, aprobă Jason. Este o ambianță sănătoasă și plăcută. Mă bucur că ai hotărât să te întorci și să rămâi aici.

   Lila nu comentă ultima lui afirmație, dar se întrebă dacă conținea oare și o nuanță de implicare sinceră din partea lui.

   Treceau deja podul care lega insula de țărm și amândoi respirau cu plăcere aerul sărat al măriii.

   Insula Galveston era în golful Mexic, la 50 de mile distanță de Houston. Era un loc istoric și o stațiune pe care Lila o îndrăgea foarte mult.

   Iubea plajele întinse cu nisip fin și aleile mărginite cu leandri de toate nuanțele posibile între roșu-purpuriu și alb imaculat. Catedrala, conacele și câteva vile restaurate cu migală aduceau parfumul trecutului, sporind farmecul insulei.

   Jason opri mașina în fațea restaurantului Insula Mării, un local mic și rustic renumit pentru specialitățile sale culinare din fructe de mare. Intrară și se așezară la o masă pentru două persoane într-un separeu.

   După o scurtă dezbatere asupra meniului, se hotărâră să comande crabi cu garnitură de legume.

   - Ai locuit întotdeauna în Houston? se interesă Lila, curioasă în legătură cu trecutul lui.

   - Nu. Am frecventat și am absolvit facultatea pe Coasta de Vest și o perioadă am practicat acolo.

   - Și cum de n-ai rămas?

   - N-am reușit să fac ceea ce doream. Profesia este foarte importantă pentru mine. În ultimii 3 ani m-am specializat în consultanță conjugală și împreună cu asociatul meu, ama vut mai multe succese, de care sunt foarte mulțumit.

   În timp ce povestea, Jason o privea intens, deși era într-o dispoziție relaxată și prietenoasă.

   Lila află câte ceva despre el dar se întreba dacă profesia fusese singurul motiv pentru care el se întorsese la Houston.

   Terminară mâncarea delicioasă savurând fiecare înghițitură și ieșiră să se plimbe. O luară de-a lungul falezei, intrând în unele buticuri și galerii de artă.

   După puțin timp, la propunerea lui Jason, au închiriat o trăsură cochetă de agrement cu care se putea explora o arie mai întinsă. Se plimbară cu ea o oră, bucurându-se de briza proaspătă și peisajul încântător.

   - Ce-ai zice de o baie în golf?

   - Propunerea vine exact la momentul potrivit, acceptă Lila cu entuziasm.

   Își luară sacoșele și gențile și coborâră spre plajă.

   Lila se duse la cabine și-și puse un bikini verde. Își ridică părul și-l legă într-un mic coc. Avea astfel fața degajată iar ochii mari migdalați, nasul mic și buzele bine conturate ieșeau în evidență, făcând-o mai atrăgătoare. Ieși apoi să-l întâlnească pe Jason.

   - Aici sunt! o strigă el făcându-i semn cu mâna.

   Întinsese deja o rogojină pe nisip și-și pusese slipul. O cercetă pe Lila cu ochi admirativi din cap până-n picioare și o ajută să-și aranjeze lucrurile.

   - Arăți superb.

   - Hai să intrăm în apă, îl întrerupse ea dorind să prevină alte complimente dezarmante.

   Alergară în apă și începură să se stropească, să se joace și să râdă. Săreau pe creasta valurilor, făceau pluta pe spate și se zbenguiau ca niște copii veniți la scăldat în prima zi de vacanță.

   Când s-au simțit obosiți și răcoriți, înotară spre țărm. Ieșiră din apă și se întinseră la soare.

   - Dorești puțin vin? îi oferi Jason în timp ce scotea o sticlă aburită și două pahare de cristal dintr-un coșuleț.

   - Câteva picături. Te gândești la toate, adăugă ea zâmbind.

   Jason turnă vin în pahare și se așeză lângă ea oferindu-i unul dintre ele.
   Surprinsă de apropierea lui, Lila se încordă.

   - Să știi că nu mușc, o liniști el, mângâind-o ușor.

   - Sunt convinsă, dar aș prefera să te oprești.

   - Ai prefera poate să fac asta...

   Jason puse paharul alături și îi cuprinse fața cu palmele. Sărutul era tandru și cald și Lila nu putu decât să-l accepte.

   El se opri o clipă, îi luă paharul din mână și i-l așeză alături de celălalt, apoi o sărută din nou, cu trupul lipit de al ei. O săruta mai arzător, mai pasionat, în timp ce îi mângâia ceafa și spatele.

   Lila primea sărutările și mângâierile și-i răspundea cu buze pătimașe și murmure de satisfacție.

   Deodată tresări speriată și sări din brațele lui.

   Un cățeluș durduliu își lipise botul rece și umed de picioarele ei și acum le cerceta sacoșele.

   Jason se întoarse să-l gonească, răsturnă paharele și acestea se sparseră. Se apucă să strângă cu grijă cioburile din nisip în timp ce îl cerceta pe micul intrus.

   Lila se bucura și-i era recunoscătoare pentru că-i deranjase. Își simțea inima bătând năcalnic și-și reproșa ușurința cu care cedase avansurilor lui. Se ridică în picioare, hotărâtă să profite de această ocazie și să se îndepărteze de el ca să se liniștească.

   - Mă duc să mă plimb puțin.

   - Așteaptă o clipă, să termin cu asta și vin și eu cu tine.

   - Nu, nu. Te rog, aș vrea să fiu o clipă singură.

   Porni de-a lungul țărmului pe nisipul umezit de valurile care se prelingeau înspumate. Briza răcoroasă o liniști și-i potoli emoțiile. Începu să culeagă scoici, pietricele și bucăți de lemn aduse de valuri. Se uita în zare și admira ambarcațiunile și vapoarele care treceau aproape de linia orizontului.

   Știa acum că nu trebuie să-l mai lase pe Jason s-o sărute. Efectul era distrugător!

   - Nu vreți ceva în care să puneți astea?

   Un tânăr cu ochii albaștri strălucitori îi întindea o pungă de plastic. Era foarte bronzat, suplu și musculos, și nu avea mai mult de 20 de ani.

   - Mulțumesc, îmi prinde bine.

   Lila luă punga și-și puse în ea comoara pe care o adunase din nisip.

   - Mă numesc Ron. Sunt salvamar, se prezentă el, aranjându-și o șuviță de păr blond de pe frunte.

   - Eu sunt Lila.

   - Am observat că îți plac scoicile și lemnul. Faci obiecte decorative din ele?

   - Nu. Le culeg dacă sunt deosebite și le etalez pentru frumusețe.

   - Și mie îmi plac. Am făcut obiecte decorative și am vândut câteva, dar de fapt, este un hobby.

   Începură să se plimbe căutând alte scoici și discutând.

   - E totul în regulă, Lila? îl auzi ea pe Jason în spatele ei.

   - Da, desigur. El este Ron, salvamarul plajei. Ron, el este Jason Tobias... Ron și cu mine căutăm scoici.

   - Chiar așa!? exclamă Jason privindu-l suspicios pe celălalt bărbat.

   Lila nu mai găsi nimic de spus și situația deveni stânjenitoare.

   Deodată, Jason apucă prosopul mare de plajă care-i atârna pe umeri și-l înfășură cu un gest ostentativ în jurul taliei Lilei, acoperindu-i astfel picioarele până la glezne.

   Rămase împietrită, făcu ochii mari și se înroșii, simțindu-se umilită. Se întooarse și porni alergând spre lucrurile rămase pe lajă. Într-o clipă, Jason o ajunse din urmă. Lila își smulse prosopul din jurul taliei și i-l aruncă în față.

   - Ce-a fost asta? întrebă ea mânioasă.

   - Simpaticul Ron avea probleme de vedere.

   - Și ce dacă?

   - Este responsabilitatea mea să te protejez de indiviziii libidinoși.

   - De ce ți-ai asumat o astfel de responsabilitate?

   Jason o apucă de umeri obligând-o să se oprească și să-l prievască în față.

   - Din clipa în care ai acceptat să vii cu mine și ai urcat în mașina mea, eram responsabil să te protejez de golani de soiul ăsta.

   - Ron nu era nici golan, nici libidinos, replică ea oarecum amuzată de grija lui exagerată.

   Începură să-și strângă lucrurile iar Jason înfășură rogojina.

   - Vrei să plecăm?

   - Da, răspunse el rece. Am o întâlnire la Houston.

   Dispoziția i se schimbare complet și se purta de parcă ea nici n-ar fi fost prezentă. Se duseră să se schimbe și se îndreptară spre mașină.

   Cățelușul care-i deranjase mai devreme apăru în urma lor lătrând de zor. Lila încercă să-l gonească înapoi spre plajă crezând că  al cuiva care poate că-l căuta, dar cățelul nu pleca. Se oprea dând din coasă, cu limba scoasă, și pornea după ei îndată ce se mișcau.

   - Vreau să-l iau și să i-l dau salvamarului, spuse Lila în timp ce-l lua în brațe. Ar fi păcat să-l lovească vreo mașină în parcare. Poate că stăpânul lui va întreba de el.

   - Vin cu tine, acceptă Jason propunerea ei.

   Își puseră lucrurile în portbagaj și merseră la salvamar.

   - Cred că s-a pierdut și stăpânul lui îl caută.

   - Nu, Cherries își caută un stăpân. A fost abandonat aici, acum câteva luni; un bătrân care mai vine câteodată îi aduce mâncare, dar chiar el m-a rugat să-i găsesc pe cineva care să-l ia și să-l îngrijească.

   - Ce spui, Jason? Nu s-ar bucura Violet și Daisy de asemenea surpriză?

   - Să știți că nu v-ar face probleme, adăugă Ron. Am avut eu grijă și i-am făcut toate vaccinurile și cum vedeți, e foarte prietenos.

   - De ce îi spui Cherries? dori Jason să știe.

   - Bătrânul acela l-a numit așa și deja s-a obișnuit să răspundă la numele ăsta.

   - Este drăguț... îl vom lua pentru nepoatele mele. Îți plătesc pentru el. Cât?

   - Nici vorbă, nu se pune problema. Și eu și bătrânul vom fi încântați că și-a găsit niște stăpâni buni.

   - Îți mulțumim. Și...

   Jason ezită un moment.

   - Adineauri am fost cam crispat. Te rog să mă scuzi dacă te-am făcut să te simți stânjenit.

   Ron zâmbi prietenos și întinse mâna.

   - Nicio problemă. Se întâmplă....

   Se îndepărtară urmați de cățelul care lătra vesel, parcă bucurându-se că a fost adoptat.

   - A fost un gest frumos din partea ta că ți-a cerut scuze față de Ron, îl lăudă Lila pe Jason în timp ce urcau în mașină.

   - Mă bucur că apreciezi. De altfel, este cazul să-mi cer scuze și față de tine că m-am enervat prea ușor și am fost cam brutal.

   Ajunseră în linște la Houston.

   Jason opri în fața casei, lângă o mașină sport roșiie, decapotabilă, care era deja parcată acolo. Intrară, Lila ducându-l în brațe pe Charles.

   Găsiră fetele în bucătărie, jucând Monopoly cu doamna Cobine.

   - Un cățel, un cățel! exclamară fericite și începură să țopăie încântate. Nu știam că ai un cățel, Lila. Este atât de drăguț!

   - Nu este al meu. Unchiul Jason l-a adus pentru voi.

   - Mulțumim, unchiule Jason, reușiră ele să spună, deja prea ocupate să se joace și să alinte cățelul.

   - Trebuie să-i mulțumiți Lilei, preciză Jason. A fost ideea ei să vi-l aduc. Îl cheamă Cherries, dar dacă vreți, puteți să-i dați un alt nume.

   - Cherries, Cherries... Este un nume drăguță. Doamnă Cobine, vă rugăm să-i dăm niște lapte.

   - Oh, aici erai, dragule! Mi s-a părut că am auzit mașina. Sper că n-au uitat că cinăm împreună astă-seară?

   O brunetă atrăgătoare apărută ca din senin se îndrepta cu brațele întinse spre Jason. Acesta o îmbrățișă și o sărută pe obraji.

   - Bineînțeles că n-am uitat! Nikki, aș vrea să-ți prezint musafira casei, meditatoarea fetelor, domnișoara Lila Drake. Lila, ea este Nikki Jocksay, colega mea.

   - Oh, ea este persoana de care îmi spunea. Sunt încântată.

   Doamna Cobine tuși înfundat.

   - Pentru câte persoane să pregătesc cina, domnule Tobias și la ce oră doriți să fie servită?

   - Fetele au mâncat? întrebă el.

   - Da, acum o jumătate de oră.

   - Înseamnă că suntem trei persoane și se poate servi îndată ce este gata.

   - Sper că nu mă incluzi și pe mine, Jason, încercă Lila să se eschiveze simțind că nu i-ar face plăcere compania înfumuratei Nikki Jocksay. Eu voi...

   - Desigur că te includ și pe tine, o întrerupse el și ieși urmat de Nikki.

   - Nu te lăsa intimidată, domnișoară Drake, o încurajă doamna Cobine. Du-te, schimbă-te și simte-te cât mai degajată.

   În camera ei, Lila se gând că era ultimul lucru pe care și-l dorea, să cineze cu Jason și cu prietena lui. I se părea nostim că o prezentase ca fiind colega și asociata lui când era evident mai mult decât atât. Își aminti cum o sărutase pe plajă și se gândi că bărbații sunt imposibili.

   Se hotărî să nu-l lase să-i strice ziua. I se făcuse foame, așa că va cina cu ei, fie ce-o fi!

   Își perie părul și-și puse o rochie de mătase cu dungi albe și galbene. Își încălță sandalele albe cu toc înalt și coborî la cină.

   Când intră în sufragerie, Jason și Nikki erau deja așezați la masă.

   Doamna Cobine începu să servească salata.

   - Mi-a spus Jason că scrii o carte, o abordă Nikki imediat ce Lila se așeză. Despre ce este vorba?

   - Este un roman romantic, răspunse ea laconic, nefăcându-i plăcere să fie interogată de Nikki.

   - Ficțiune? întrebă ea cu o girmasă. Ce dezamăgire! adăugă privind printre genele puternic fardate. Credeam că scrii ceva ce necesită talent. Ceva realist.

   - Dragă Nikki, interveni Jason amuzat, cum poți să-i desconsideri astfel pe Shakespeare, Sartre, Mitchell și alți mari maeștri ai genului?

   - Nu-i desconsider deloc, se explică ea încurcată. Credeam doar că Lila scrie ceva ce necesită cercetare, studiu... Sunt sigură, de altfel, că Lila este o fată foarte talentată, adăugă ea râzând nervos.

   - Cu siguranță.

   Doamna Cobine veni aducând un platou cu pui fript, cu cartofi și morcovi. Își completară cina cu fructe proaspete și cu o conversație ceva mai agreabilă. Se duseră apoi în bibliotecă pentru băuturi.

   - Cina a fost perfectă. Delicioasă și ușoară, tocmai potrivită pentru silueta mea, aprecie Nikki adresându-i o privire siropoasă lui Jason și punându-și provocator un picior peste celălalt.

   - Da, se vede că ai probleme cu greutate, lansă Lila o săgeată înmuiată în aceeași miere cu care își însoțise și cealaltă remarcile anterioare.

   Lila înțelese că nimerise la țintă căci Nikki roși.

   - Vă rog să mă scuzați, spuse Lila ridicându-se. Aș vrea să mă duc să lucrez.

CAPITOLUL III

   Stătea întinsă în cada de baie de modă veche, pe care o umpluse cu apă fierbinte și o parfumase cu aromă de lămâie.

   Se săpunise bine și acum se relaxa cu ochii închiși, inspirând adânc. Se gândi la săptămâna care trecuse și la noul program în care i se încadra viața.

   Ziua începea cu o jumătate de oră de înot în piscină, după care urma micul dejun împreună cu fetele și cu Katherine. Urmau două ore de lecții. Daisy și Violet erau sârguincioase și Lilei îi făcea plăcere să lucreze cu ele.

   După lecții, fetele rămâneau în grija doamnei Cobine, iar Lila era liberă. Era un timp pe care ea îl petrecea în cea mai mare parte în fața mașiniii de scris. Astfel lucrul la romanul ei avansase foarte bine.

   Era mulțumită și simțea că are nevoie de o pauză. Cina împreună cu mătușa Margaret și cu Hunter, la care se pregătea să meargă, era exact ceea ce avea nevoie.

   Mătușa Margaret, Katherine și alți prieteni ai lor urmau să plece vinerea viitoare într-o excursie de câteva săptămâni prin Europa, și asta era seara pe care o petreceau împreună înainte de plecare. Lila știa că îi va duce dorul, dar se bucura că la vârsta ei, mătușa avea o viață atât de activă și bogată.

   În timpul săptămânii care trecuse îl întâlnise  singură dată pe Jason, când cinase cu familia miercuri seara. În rest era tot timpul plecat, fiind foarte ocupat cu serviciul.

   Absența lui îi convenea căci o scutea de a-și ocupa mintea cu strategii pentru a se eschiva și a evita prezența lui arogantă și agresivă. Bănuia că își pierde timpul cu Nikki și zâmbi la gândul că felul lor de a fi asemănătos îi făcea să fie potriviți.

   Ieși din baie, se șterse și începu să se îmbrace. Își puse o rochie ușoară de mătase de culoarea caisei, se fardă ușor și se pieptănă.

   Mai aruncă o privire de control în oglindă, luă poșeta sub braț și ieși din cameră.

   Din cauză că mașina Lilei era la reparat, mătușa Margaret se oferise să vină s-o ia cu mașina ei.

   - Ce bine arăți, draga mea! o lăudă Katherine când intră în bibliotecă.

   - E pur și simplu frumoasă, adăugă mătușa Margaret. Mergem?

   - Sunt gata.

   - Cum te întorci, Lila? se interesă Katherine.

   - Nu-ți face probleme, Hunter mă va duce cu mașina lui.

   - Vă doresc distracție plăcută, le ură Katherine conducându-le.

   Hunter veni la cină cu un buchet de trandafiri și o sticlă de vin.

   Mătușa Margaret se bucură să-l vadă din nou după atâta timp. Își depănară cu plăcere amintirile și-și povestiră planurile de viitor în timp ce mâncau.

   Lila remarcă buna dispoziție și însuflețirea cu care Hunter vorbea, și se bucură că prietenia cu el se reînfiripa, mai ales că mătușa Margaret urma să plece în vacanță.

   Savurau vinul adus de Hunter când auziră soneria de la intrare. Lila se duse să deschisă și făcu ochii mari, perplexă, căci în fața ei stătea Jason.

   - Nu ai de gând să mă inviți să intru? întrebă el cu un zâmbet cinic.

   Îl conduse în sufragerie unde i-l prezentă pe Hunter.

   - Ia loc să bem împreună un pahar de vin, îl invită mătușa Margaret.

   Jason se așeză vizavi de Hunter, iar Lila îi întinse un ppahar cu vin, însoțit de o privire rece, distantă.

   - Mătușa Katherine era îngrijorată cum ai să te întorci și m-a rugat să te aduc eu, dar dacă aș fi știut că invitatul este prietenul tău intim, nu v-aș fi deranjat, spuse Jason cu insolență, făcându-l pe Hunter să roșească.

   - Nici vorbă să ne deranjezi, interveni în grabă mătușa Margaret. Ne pare bine că ai venit, dar este de făcut o clarificare. Hunter este un vechi prieten de familie, și nu iubitul Lilei.

   Lila se simți deranjată că mătua ei îi explica lui Jason relația ei cu Hunter, dar înțelese că o făcea de dragul lui și pentru că îl știa pe Hunter căsătorit. Oricum, situația era atât de stânjenitoare încât Lila se ridică și se duse la bucătărie să facă ordine.

   Katherine îl rugase pe Jason să vină după ea, deși îi explicase clar că Hunter o va aduce. Se întrebă dacă nu cumva cele două bătrâne își asumaseră rolul de pețitoare, mai ales că și mătușa ei intervenise atât de prompt pentru a explica relația ei cu Hunter.

   - Cred că s-a făcut cam târziu. Ar fi cazul să ne retragem, să te lăsăm să te odihnești, îi spuse Lila mătușii sale când reveni în sufragerie.

   Hunter se ridică și o sărută pe Margaret pe obraji.

   - A fost o seară minunată. Mulțumesc pentru invitație. Când vă întoarceți din călătorie, am să vin să-mi povestiți impresiile.

   - Foarte bine! Va fi un motiv excelent pentru următoarea invitație.

   Râseră toți, bine dispuși, și cei trei ieșiră împreună.

   - Cu tine mă văd la petrecerea de săptămâna viitoare, îi spuse Hunter Lilei.

   - Care petrecere?

   - Petrecerea lui Jason, de sâmbătă seara, o lămuri Hunter nedumerit de mirarea ei. M-a invitat când erai în bucătărie. Vei fi și tu acolo, nu-i așa?

   - Bineînțeles că va fi, răspunse Jason în locul ei, doar locuiește cu noi.

   Hunter lecă cu mașina lui, iar Jason și Lila îl urmară pe magistrala Westheimer.

   - Îți mulțumesc pentru grațioasa invitație, rupse ea tăcerea. Ai fi putut să mi-o adresezi personal.

   - Nu este târziu nici acum.

   Jason parcă în fața unui mic bar de noapte.

   - Ce faci? De ce ne oprim?

   - Ai nevoie de relaxare înainte de a ajunge acasă. N-aș vrea să afle Katherine că grija ei te-a supărat atât de mult!

   - Știi bine că nu este adevărat. Katherine știa că urma să mă întorc cu Hunter.

   Intrară și comandară câte un pahar de vin alb.

   - Credeam că ești la curent cu faptul că mătușile noastre își fac planuri în legătură cu noi! Katherine m-a trimis după tine, dar n-am știut că invitatul e o veche pasiune a ta, se dezvinovăți Jason zâmbind sardonic.

   - Te asigur că Hunter nu este o veche pasiune și ar fi bine să le rogi pe mătușile noastre să nu-și mai bată capul cu noi.

   - Bineînțeles! Amândoi sunte conștienți că ideea ca noi să fim împreună este absurdă!

   - Mă bucur că suntem de acord în privința asta. Te-aș ruga să mergem acasă, acum.

   Își băură vinul și plecară. Jason conducea în tăcere.

   - De ce l-ai invitat pe Hunter? dori Lila să știe.

   - Era un mijloc sigur de a te face să vii și tu.

   - Găsesc că este incorect să te folosești de oameni în felul ăsta, Jason. Și apoi, nu înțeleg de ce vrei atât de mult să particip și eu? A refuzat Nikki invitația, cumva?

   - Nicidecum, Nikki va fi acolo și tu de asemenea.

   Lila se simți iritată de siguranța lui.

   - Bănuiam că nu va merge prea bine conviețuirea noastră și văd că te străduiești să-mi dai dreptate. Nu pot accepta ordinele tale și amestecul în viața mea personală. Și în plus, nu pot tolera să abuzezi de prietenii mei, așa că mă voi muta îndată ce voi găsi un loc potrivit.

   - Cred că te pripești și uiți motivul principal pentru care ai acceptat să locuiești cu noi, dar dacă te hotărăști să-ți abandonezi responsabilitățile pe care ți le-ai luat față de Violet și Daisy, lucru pe care și eu l-am bănuit, eu voi fi cel care te va ajuta să împachetezi și să te muți.

   Cuvintele lui o loviră ca niște cuțite ascuțite și își dădu seama că din nou, Jason reușise s-o manevreze.

   - Nu le voi părăsi pe Violet și Daisy, dar nici nu am de gând să-ți satisfac orice capriciu.

   Ajunși în fața casei, Lila se grăbi să coboare și intenționă să intre fără să-l mai aștepte pe Jason, dar în fața ușii își dădu seama că nefiind nevoie să-și ia cheile mașinii, le uitase și pe cele de la intrare.

   - Mă așteptai? Ce drăguț din partea ta!

   - Mi-am uitat cheile.

   Amuzat, Jason se așeză pe treptele de la intrare.

   - Nu am chef să intru, încă.

   Lila se apropie de el pentru a protesta, dar el o trase de mână și o sili să se așeze alături.

   - Este necesar să faci asta, Jason?

   - Da, este foarte necesar.

   Căldura trupului lui și delicatețea sărutărilor o învăluiră, făcând-o să-și uite mânia și să-i cuprindă gâtul cu brațele. Rațiunea îi cerea să se opună și totuși se pomeni lipindu-se și mai strâns de el și răspunzând pasionat sărutărilor lui. Îi simți mâinile mângâindu-i fața, gâtul, umerii, și aproape că-i auzea bătăile inimii.

   Fărâma de rațiune rămasă trează îi dădu putere să se retragă, să se ridice și să meargă în fața ușii.

   - Te rog, Jason. Aș dori să intrăm!

   Jason se apropie încet și descuie ușa.

   Înainte de a o lăsa să treacă pragul, o îmbrățișă și o sărută cu blândețe.

  - Noapte bună, Lila.

   Rămase o clipă agățată în brațele lui, apoi se desprinse și urcă în fugă scara interioară, conștientă de ochii lui întunecați care o urmăreau.

   A doua săptămână pe care Lila a petrecut-o în casa Tobias a fost semnificativ diferită de prima.

   Deși Jason nu-i mai făcuse avansuri, începuse în schimb să ia micul dejun și cina cu familia, deci în prezența ei, lucru care, desigur, o bucura pe Katherine teribil. La început, prezența lui o tulbura pe Lila, dar când se obișnui, își recâștigă stăpânirea de sine și compania lui deveni ceva normal.

   Vineri după-amiază cele două mătuși plecară spre Europa și toți le-au condus la aeroport.

   Fetele au fost foarte emoționate și prinse de febra plecării, astfel că doriră să plece și ele undeva în vacanță. Jason le promise căd acă Lila va considera că au progresat mulțumitor, în a doua jumătate a lunii viitoare, va avea în vedere dorința lor. Ele au fost foarte stimulate de această perspectivă și au promis că se vor strădui să lucreze cât mai bine în săptămâna următoare.

   Conversația zgomotoasă a invitațiilor abia lăsa să răzbată muzica de dans care se auzea în surdină, când Lila coborî la petrecere.

   Cercetă mulțimea cu privirea, în căutarea unei figuri familiare, și îl zări pe Hunter. Își făcu loc și se apropie de el.

   - Începusem să cred că nu mai vii, o întâmpină el zâmbitor.

   - Poate era mai bine. Jason a invitat destulă lume. Are o mulțime de prieteni, remarcă ea privind în jur.

   - Da, dar dintre toți, tu arăți cel mai bine, o complimentă Hunter, privind admirativ rochia ei de seară din șifon verde cu alb.

   - Mulțumesc!

   - Vrei să dansăm? o invită el.

   - De ce nu?

   Hunter o conduse spre mijlocul camerei și începură să danseze în ritmul lent al unei melodii de dragoste.

   Pentru o clipă, îl observă pe Jason, dar se prefăcu că nu-l vede și-i zâmbi cu căldură partenerului ei.

   - N-am mai dansat de ani de zile.

   - Ai rămas la fel de bun, îl lăudă ea.

   - Bună seara, bună seara! Bun venit la petrecere, pasăre întârziată, o întâmpină Jason cu ironie și îi întinse un pahar de șampanie. Mă temeam că te-ai hotărât să eviți societatea astă-seară!

   - Ai avut grijă să te asiguri de prezența mea...

   - Bună seara, Lila! îl întrerupse Nikki, care apăruse lângă Jason și îl luase de braț. Este foarte drăguț din partea ta că ai venit la petrecerea în cinstea zilei mele de naștere.

   Evident șocată, Lila se uită neîncrezătoare la Jason, apoi la Nikki.

   - Așa este, confirmă Jason. Am omis să-ți spun că sărbătorim ziua ei de naștere. Mi-a scăpat doar fiindcă am avut atâtea pe cap...

   - Jason e un scump, îl alintă Nikki, apoi, cu ochi mari, se întoarse din nou spre Lila. Sper că-mi vei spune și tu „La mulți ani!”, nu-i așa?

   - La mulți ani! reuși Lila să pronunțe cu răceală, din vârful buzelor.

   - Cred că este momentul ca toată lumea să facă această urare, interveni Jason.

   Ceru tuturor liniște și începu să cânte: „Mulți ani trăiască”.

   Invitații i se alăturară, iar doamna Cobine apăru aducând un imens platou cu un tort festiv ornat cu lumânări. Nikki le stinse pe toate, apoi tăie tortul în felii și invită musafirii să se servească.

   Jason porni din nou muzica și o cuprinse pe Nikki în brațe. Mijlocul sugrageriei se golise, iar ei doi, privind zâmbind unul în ochii celuilalt, începură să danseze. Toată lumea îi admira și-i aplauda, astfel că, nebăgată în seamă, Lila reuși să se retragă și să se strecoare în bucătărie.

   - Ceva nu e în regulă? se interesă doamna Cobine.

   - Dacă aș fi știut că serata este în cinstea lui Nikki, n-aș fi acceptat să particip.

   - Îmi pare rău că te văd nefericită. Înceacă să nu pui lucrurile la inimă și distrează-te cu ceilalți tineri.

   - Nu cred că pot! Este mai bine să mă retrag. Noapte bună!

   Trecând neobservată, Lila urcă scările și se duse în camera ei. Se apucă se scris, dar gândurle îi erau invadate de imaginea lui Jason dansând cu Nikki. Se duse la fereastră și privi afară. Cerul era înstelat.

   O ușoară bătaiie în ușă o făcu să tresară.

   - Sper că nu te deranjez, spuse Hunter, sfios. Mi-a zis doamna Cobine unde te-ai ascuns. Cred că-ți va face plăcere ce ți-am adus.

   Scoase de la spate o sticlă de șampanie și două pahare.

   - Oh, grozav! se bucură ea. Vino și stai jos. Îmi pare rău că am plecat fără să te anunț, dar n-am vrut să-ți stric buna dispoziție.

   Se așezară și-și turnară în pahare.

   Hunter se simțea într-adevăr foarte bine și-și exprimase admirația față de petrecere și față de Jason, nebănuind rezervele Lilei. Apoi, se interesă de cartea ei și dori să afle detalii. Era un subiect care-i convenea Lilei, astfel că timpul trecu pe neobservate.

   Lila îi citi câteva pasaje și-i ceru părerea despre ele.

   - Este minunată! Când va fi publicată, sper că primesc și eu un exemplar cu autograf.

   - Cu siguranță, promise ea.

   După o scută bătaie în ușă, aceasta se deschise și în prag apăru Jason. Se vedea că era încordat și se încruntă când îl zări pe Hunter.

   - Văd că ai organizat o petrecere separată, spuse el cu răceală.

   Lila era suprinsă să-l vadă și mai ales contrariată de atitudinea lui.

   - Ceea ce fac în camera mea nu-i treaba ta Jason, replică ea cu calm.

   - Dimpotrivă! Tot ceea ce se întâmplă în casa mea, este și treaba mea! Nu cred că e normal să primești bărbați în dormitorul tău, domnișoară Drake. Nu este un exemplu bun pentru nepoatele mele.

   - Nu se poate spune că primesc bărbați în camera mea, protestă ea, enervându-se.

   Hunter, uluit de apariția atât de brutală, după ce se uită la ceas și observă cât de târziu era, interveni și el în discuție:

   - Au plecat ceilalți invitați?

   - Da, domnule Mathews. Petrecerea s-a terminat și acum trebuie să se termine și ceea ce faceți aici.

   Lila nu se mai abținu și izbucni furioasă:

   - Cum îndrăznești să faci astfel de insinuări dezgustătoare...

   - Ce impresie și-ar face cineva găsindu-vă la ora asta, în felul acesta? Ați dispărut acum câteva ore, chiar credeam că el a plecat! Ce ați putut face atâtea ore?

   Lila se duse și deschise ușa, trântindu-o de perete.

   - Ce gândire meschină și josnică! Te rog să ieși.

   Doamna Cobine, care auzise gălăgia, urcase să vadă ce se întâmplă. Înțelese din starea nervoasă a Lilei că se certaseră și încercă să-i potolească.

   - Ar fi bine să plecați, îi sfătui ea pe cei doi bărbați, apoi o ajută pe Lila să se dezbrace și să se bage în pat.

   Lila încercă să doarmă, dar îi era imposibil.

   Se ridică din pat și începu să se plimeb prin cameră, frământându-și mintea cu ultimele evenimente. Se repezi la ușă când auzi bătăi scurte, crezând că doamna Cobine revenise s-o vadă.

   Era Jason.

   - Pot să intru?

   - Nu-mi este permis să primesc bărbați în camera mea. Ce dorești?

   - Vreau să vorbim. Să-mi cer scuze. Am fost irațional... Te rog să mă ierți.

   - Cum rămâne cu Hunter? Sunt sigură că l-ai făcut să se simtă îngrozitor.

   - Îl voi suna mâine și-mi voi cere scuze, promise el.

   Rămaseră tăcuți, uitându-se câteva clipe unul la celălalt.

   - Mă duc să înot. Vino și tu!

   Lila se uită la ceas.

   - Este ora 4 dimineața!

   - Știu, dar câteva bazine ne vor alnga insomnia. Ai să vezi ce bine îți va face!

   Lila consideră că era nevoie de un efort de reconciliere și din partea ei, iar ideea de a se răcori și de a-și relaxa mușchii și nervii era cu adevărat tentantă.

   - Ne întâlnim la piscină, acceptă ea propunerea lui.

   Își scoase cămașa de noapte și își puse costumul de baie. Coborî în liniște din casă.

   Noapte era caldă. Luna și stelele luminau feeric grădina, ca într-o scenă de film romantic. Simți mângâierea răcoroasă a apei când intră în piscină și începu să înoate. Era deosebit de plăcut și se miră că nu-i venise și ei ideea de a înota noaptea târziu. Auzi un plescăit și în câteva clipe, Jason era alături de ea. Își zâmbiră și continuară să înoate.

   După câteva bazine, Lila se cățără pe marginea bazinului, simțindu-se deja obosită. Jason o urmă și se așeză alături de ea. Lumina lunii aluneca pe pielea lor udă, făcându-i să pară niște creaturi dintr-o altă lume.

   - A fost grozav! Înoți adesea noaptea târziu?

   - De obicei. Cele mai bune idei îmi vin când înot noaptea sau dimineața în zori!

   - Și acum este aproape dimineață.

   - Este o dimineață superbă, așa cum ești și tu.

   Jason îi cuprinse fața cu mâiniile iar buzele lui le atinseră pe ale ei.

   Se ridică în picioare și o luă în brațe. O duse și o așeză cu blândeșe pe unul dintre șezlongurile din apropiere și se întinse și el lângă ea. Cu mișcări lente, începu să-i mângâie obrajii, gâtul, umerii și sânii, iar ochii lui întunecați deveniră niște torțe care o ardeau chiar fără s-o atingă.

   Lila își apropie trupul suplu de trupul lui musculos și buzele lor se lipiră ca două metale încinse. Își deschise ochii să-i vadă fața dar fu orbită de prima rază de soare. Se smulse din îmbrățișarea lui și sări în picioare.

   - Este dimineață! Răsăritul soarelui este fascinant!

   - Exact cum ești și tu, o aprobă el, ridicându-se.

   Îi cuprinse din nou fața în palme și o sărută delicat, apoi luuând-o de mână, intrară în casă. În fața ușii camerei ei, se opri și o sărută pe frunte.

   - Sunt bucuros că m-ai însoțit și că am salutat împreună soarele de dimineață. Îți mulțumesc!

   Lila intră în cameră, se șterse cu un prosop uscat, își puse cămașa de noapte și se strecură în pat.

   Simțea o oboseală plăcută și era într-o dispoziție sufletească plăcută, deși își dădea seama că îi permisese prea multe lui Jason. Îi era clar că el era încurcat cu Nikki Jocksay; relația lor părea chiar foarte serioasă.

   Închise ochi și de data asta imaginea lui Jason îi reveni în minte. Era cea a lui Jason ținând-o în brațe.

   Adormi cu el în gând iar când se trezi soarele era deja sus.

   Se uită la ceas și sări din pat. Era deja ora prânzului. Se spălă, se aranjă și făcu ordine, apoi coborî. Îi era foame și voia să le întâlnească pe gemene.

   Se opri o clipă înainte de a ieși și se gândi la sfârșitul nopții trecute, ca la un vis frumos.

CAPITOLUL IV

   - Bună dimineața! Se vede că ai dormit bine. Ești proaspătă și bine dispusă, remmarcă doamna Cobine. Bănuiam eu că viața nu poate părea frumoasă decât după un somn bun.

   - Așa este! Mă simt excelent, deși mi-e foame.

   - Prânzul e gata în câteva minute. Fetele se schimbă și îndată ce sunt gata, puteți mânca. Ziarul de dimineață este în bibliotecă, așa că până coboară fetele, poți să arunci o privire prin el.

   Lila spera să-l găsească în bibliotecă pe Jason, dar, spre dezamăgirea ei, încăperea era goală. Lua ziarul și-l răsfoi cu gândul în altă parte.

   - Bun ziua, Lila, o salutară fetele, intrând în bibliotecă. Ne-a trimis doamna Cobine să te chemăm.

   - Minunat, le întâmpină ea și le sărută pe obraji. Mor de foame. Jason nu prânzește cu noi?

   - Unchiul Jason este plecat, îi răspunse Violet. Tocmai ieșea când noi ne-am întors de la biserică.

   - Ați fost și voi plecate, deci!

  - Am luat micul dejun, am fost la biserică, și de când ne-am întors, am văzut desene animate, iar tu abia te-ai sculat. Ești o somnoroasă! o dojeni Daisy râzând.

   Se așezară toate trei la masa frumos aranjată în sufragerie. Doamna Cobine aduse salată de crudități, apoi friptură de rață cu fasole verde.

   - Când se întoarce Jason? o întrebă Lila pe doamna Cobine.

   - Nu a precizat, deci, probabil că se întoarce foarte târziu.

   - Înseamnă că suntem libere să facem ce vrem, le spuse ea fetelor, prefăcându-se bucuroasă pentru a-și masca regretul.

   - Ai uitat, Lila? Noi mergem la petrecerea lui Mary Ann. Este ziua ei de naștere. Ne duc domnul și doamna Cobine!

   - Așa este, uitasem. Se pare că trebuie să mă distrez singură.

   - Dacă vrei, rămânem noi cu tine, se oferiră fetele pline de compasiune.

  - Nu se poate! Sunteți drăguțe, dar nu trebuie să vă faceți griji. Voi găsi eu ceva de făcut, le asigură ea, mișcată de atașamentul lor.

   Doamna Cobine aduse prăjitura cu brânză pe care o mâncară sporovăind vesele despre petrecerea la care urmau să participe.

   Ziua era prea frumoasă ca să rămână în casă. Urcă în mașină și porni să se plimbe.

   Ieși pe șoseaua U.S. 290 și trecu prin orășelele Prairie și Navasota. Peisajul era superb și o ajuta să nu se mai gândească la Jason. Spre sfârșitul după-amiezii ajunse la parcul național Washington-on-the-Brazos, considerat ca fiind locul de naștere al repuublicii Texas. Parcă mașina și se duse să viziteze muzeul Texas.

   În același complex vizită Casa Bartington, mobilată cu piese din perioada pionieratului, și Casa Independenței unde urmări o prezentare de diapozitive despre istoria Texasului. Spre seară, porni înapoi spre Houston și ajunse acasă mult după căderea întunericului.

   Casa era cufundată în tăcere, probabil că toți se culcaseră deja.

   Lila se strecură spre camera ei și obosită de călătorie, făcu un duș și se culcă.

   Trecuseră câteva zile în care Lila a fost nevoită să se adapteze iar atitudinii distante și capricioase a lui Jason.

   Prezența lui era sporadică și reușea să-l vadă doar uneori la prânz, când atenția lui se focaliza doar asupra fetelor.

   Lila se mira cum putea să se poarte astfel, de parcă ar fi uitat complet noaptea magică în care înotaseră împreună. Își dădea seama că fusese o proastă răspunzând avansurilor lui pe care ea le luase în serios, în timp ce pentru el fusese doar o joacă!

   Când Hunter sună s-o invite să iasă în oraș să cineze și să vadă un film împreună, acceptă bucuroasă, fără să stea pe gânduri.

   Cina la un restaurant pescăresc și comedia pe care au văzut-o împreună, a fost ceea ce Lila avea nevoie.

   Când Hunter o conduse acasă, se opriră la intrare și se așezară pe marginea treptelor să mai discute.

   După scurt timp, apăru Mercedesul maro. Jason îi salută distant, schimbă câteva amabilități cu ei și intră în casă.

   Imediat, Hunter plecă iar Lila intră și ea. Jason era în sufragerie și o chemă să stea de vorbă. Îi oferi și ei un pahar cu limonadă rece și se întinse pe sofa.

   - A fost o seară plăcută? se interesă el, sorbind din băutură.

   - A fost minunat, exageră ea intenționat, supărată și dezamăgită că el nu se arătase deloc deranjat de faptul că ieșise să se distreze cu Hunter.

   - Mă bucur... Le-am promis fetelor că le duc la teatrul de vară din parcă, să vadă Peter Pan, mâine seară. Aș vrea să știu, vei să vii cu noi?

   - Desigur, mi-ar face plăcere! Voi pregăti niște sandvișuri să le luăm cu noi, să cinăm în parc la iarbă verde, înainte de spectacol.

   Se ridică de pe sofa, se apropie de ea și o sărută pe obraz, dorindu-i noapte bună.

   Lila urcă în camera ei și se apucă de scris. Era total derutată de felul în care Jason se comporta față de ea. Nu reușea să se concentreze și făcu mai multe greșeli decât de obicei.

.................................