Promisiunea, J.D. Robb

 .................................................

6-7

          O oră mai târziu intră Roarke.

   - Eve, fu singurul cuvânt pe care îl rosti.
   - Am prins ceva. Callendar a dat de o pistă și eu am descoperit ceva. Rouche, Cecil, paznic de închisoare pe Omega - de 6 ani. La aripa de maximă securitate. Aripa lui Ricker. Divorțat. Dar, în mod ciudat, situația financiară a fostei soții s-a îmbunătățit serios anul trecut. Nu atât situația financiară, cât valoarea acoperită de asigurarea ei. Și-a mărit-o la 5 milioane. Ce poate să aibă fostă soție a unui paznic de pe Omega, care și-a lăsat și slujba mediocră în urmă cu 8 luni, când s-a și mutat dintr-un apartament închiriat din Danville, Illinois, într-o vilă de 12 camere, în sudul Franței, ca să valoreze 5 milioane?
   - Obiecte de artă, bijuterii. Transformarea banilor gheață în investiții sigure.
   - Exact. Plus vila. A plătit cu bani gheață casa, care este pe numele ei și a fostului soț. Callendar o să ceară să fie adus pentru interogatoriu după ce se lămuresc lucrurile. Și se vor lămuri. Nu am reușit deocamdată să dau de urma banilor. Nu le găsesc urma de la Ricker la fosta soție. Tu ai putea probabil...
   - Nu, mă duc la Vegas.
   Eve se holbă la el, cu gura căscată și ochii ieșiți din orbite.
   - Dar, lisuse.
   - Callendar, care este mai mult decât calificată, îl are pe paznic, se ocupă de cercetări. Ți-ai găsit conexiunea, legătura cu Rickercare nu pleacă niciunde. Continuă vânătoarea lui Sandy, pe care oricum îl crezi mort.
   - Dar...
   Roarke nu cedă niciun milimetru.
   - Cunoscând metodele lui Ricker, este foarte puțin probabil ca paznicul acesta să știe numele persoanei de contact din New York. Ai redus căutările la echipa de la secție, ceea ce instinctul ți-a spus-o de la bun început. Și luni o să avansezi în direcția asta. Indiferent cine este polițistul acesta, ești mai inteligentă și, Dumnezeule, mult mai tenace. Însă în clipa asta ai casa plină de femei, pe mine mă așteaptă limuzina afară și un grup de bărbați care sunt foarte dornici să se îmbete rău și să-și piardă toți banii. Asta-i viața.
   Îi luă capul între palme și o sărută.
   - Asta este viața noastră. O să supraviețuim și în următoarele 24 de ore.
   - Când pui problema așa, murmură ea.
   - Morris s-a dus acasă.
   - Oh. Fir-ar să fie!
   - Mi-a spus să-ți transmit că vrea să se gândească la tine cum te distrezi câteva ore. Că se simțea mai ușurat la plecarea de aici decât la venire. Cred că așa este și știu că l-am văzut discutând puțin cu Mira înainte să plece.
   - Cred că e bine. Cred că e ceva.
   - Atunci haide. Condu-mă. Sărută-mă de rămas-bun.
   Prinsă în capcană, Eve se ridică.
   - Cum m-ai găsit aici? Ai scanat casa, își dădu ea seama. Nu m-am gândit la asta. Apropo, ce scop are camera asta?
   - Birou pentru oaspeți. Evident, nu poți ști când poate avea cineva nevoie de ea. Apropo, bravo pentru verificarea financiară.
   - Nu cred că pe navetă ai putea să...
   - Nu, n-aș putea, replică el ferm. Mâine, după ce mă întorc și pleacă musafirii tăi, este suficient timp. O să ne distrăm.
   - Ție ți-e ușor să vorbești.
   - Da.
   Îi expedie un zâmbet larg și lipsit de înțelegere.
   - Îmi e.

   - Iată-te!
   Mavis, în ținută de mireasă completă pentru petrecere - rochie albă mini și cizme până la genunchi de un roșu țipător, țopăia prin hol. Buclele părului, de aceeași culoare roșie țipătoare ca și cizmele, îi săltau, ajungându-i la talie.
   - Eu mă duceam să văd ce face Bella. Ești magicianul magicienilor. Camera copilului e atât de drăguță!
   - Vrem ca Belle să fie fericită și să se simtă bine de câte ori ne vizitează, îi spuse Roarke.
   Eve prinse cuvintele din zbor.
   - Ai adus copilul?
   - Aveam de gând să aduc o bonă, dar Summerset a zis că preferă să stea cu Bellisimo decât să se ducă la Vegas. Omul ăsta e o comoară. Acum sunt acolo, se joacă cu Kissy Kitty și Puppy Poo.
   Eve nu-și dori să afle cine era Kissy Kitty și Puppy Poo sau să și-l imagineze pe Summerset jucându-se cu ele. Și nici altceva nu-și dori să-și imagineze. Se strădui din răsputeri să-și șteargă orice imagine din minte, în vreme ce Mavis continuă să sporovăiască.
   - O să ne distrăm mega-extraordinar. Stai să vezi decorațiunile, mâncarea. Și salonul este după ultima modă. O să îi trag un sărut lung și apăsat ursului meu dulce, să putem începe petrecerea.
   - Și eu ce-o să fac? întrebă Eve când Mavis o luă în jos pe scări.
   - Tu ai să-mi tragi mie un sărut lung și apăsat. După asta? O să mă aflu într-o realitate paralelă.
   Erau așa de mulți, își spuse Eve când ieșiră toți unde îi aștepta o limuzină cât Long Island. Nu putea să-i cunoască pe toți oameniiaceia. Când îi trecu amețeala, își dădu seama că nici nu-i cunoștea.
   Chipuri străine erau amestecate cu chipurile cunoscute. Viitorul mire o îmbrățișă entuziast.
   - Mulțumesc, îi spuse Charles. Pentru tot. Louise este foarte entuziasmată de tot ce se petrece.
   Eve se uită în jur și o văzu pe Louise cu Dennis Mira.
   Dumnezeule, lisuse, își spuse Eve, Roarke îl lua pe domnul Mira la Vegas. Lumea ei se întorsese pe dos.
   Undeva, în haosul acela, bărbații urcară în limuzina enormă. În timp ce se depărta pe alee, Baxter scoase capul pe una dintre trape și făcu semnul victoriei, în strigătele femeilor.
   Pe urmă rămase singură cu ele.
   Țipau. Săreau peste tot. Scoteau sunete neomenești și intraseră într-un vârtej de culori și membre. Și porniră spre casă în fugă, continuând să facă la fel.
   - Poate că e doar un vis ciudat.
   Râzând, Mira se apropie de Eve și-i puse o mână pe după umeri.
   - Nu mi-am dat seama că ești pe-aici.
   - A fost cam aglomerație și o dinamică foarte interesantă. Bărbații plecați să-și dea frâu liber, iar femeile s-au adunat să-și facă de cap.
   Mira o bătu ușor pe umăr pe Eve.
   - Sărbători - foarte clar definite, foarte tradiționale, care îi pregătesc pe doi indivizi să devină unul singur.
   - Mi se pare că e vorba mai curând de multă băutură și țipete.
   - Și la limita maximă a puterii tale de înțelegere, știu. Dar o să fie distractiv.
   - În regulă.
   Observă că Mira era îmbrăcată într-o rochie de un albastru pal și elegantă într-un mod subtil.
   - Trebuie să mă schimb?
  - Cred că ar trebui. O să te aduc într-o stare de spirit corespunzătoare. De fapt, mi-ar plăcea să arunc o privire în dulapul tău, să-ți aleg ceva.
   - În regulă, sigur.
   În schimb, avea timp să o descoasă pe Mira.
   -  Roarke mi-a spus că ai vorbit cu Morris înainte să plece.
   - Da, și o să mai vorbim. A spus în treacăt că i-ai sugerat să-l caute pe părintele Lopez, continuă Mira după ce intrară și începură să urce scările. Mă bucur că te-ai gândit la asta. Morris este un tip credincios și cred că părintele Lopez îl poate ajuta să înfrunte tot ce are de înfruntat. Treaba pe care i-ai dat s-o facă îl ajută și e bine că e destul de conștient de sine ca să ți-o fi cerut. Are cu ce să-și ocupe mintea și, mai mult de-atât, ia parte la aflarea răspunsurilor.
   - Eu am niște întrebări.
   - Mi-am imaginat eu.
   Mira intră în dormitor și, la gestul lui Eve, se duse la dulap. Îl deschise și oftă.
   - Oh, Eve.
   - Tot timpul pune câte ceva acolo.
   - E o fantezie. Un mic boutique eclectic.
   Aruncă o privire în spate.
   - Vezi, eu chiar mă distrez. Întreabă-mă. O să fac mai multe lucruri deodată. Oh, Dumnezeule, uită-te numai la rochiile de seară.
   - Nu trebuie să-mi pun ceva convențional nu?
   - Nu, nu, e doar o distracție. Spune-mi ce-ai mai aflat de la ultimul raport.
   Eve îi povesti despre declarațiile lui Alex Ricker referitoare la tatăl lui, despre Rod Sandy, progresele lui Callendar, gardianul închisorii. După sunetele cu o conotație sexuală pe care le scotea Mira din străfundurile dulapului, Eve își imagină că vorbea singură.
   Dar nu conta, pentru că exprimarea orală îi limpezea întotdeauna gândurile.
   - Asta.
   Mira ieși cu o rochie subțire cu bretele, de culoarea prunei coapte.
   - Este simplă, confortabilă, minunată.
   - În regulă.
   - Și are buzunare discrete, așa că poți să-ți lei link-ul și comunicatorul cu tine.
   Cu un zâmbet plin de înțelegere, Mira îi dădu rochia lui Eve.
   - Te întrebi dacă Ricker ar fi putut și ar fi vrut s-o ucidă pe Coltraine ca pedeapsă pentru fiul său. Să comande crima fără să aibă vreun profit sau ceva de câștigat. Doar ca să-i facă în ciudă.
   - Credeam că nu mă asculți.
   - Am crescut copii. Știu cum să ascult și să fac o mulțime de alte lucruri în același timp. Da. Ar fi putut și ar fi vrut. Este exact patologia lui. Mai mult, fiul lui este liber, iar el nu. Fiul său îl disprețuiește. Ar trebui doar să-și disprețuiască și mai mult fiul. Da, din nou, l-ar folosi - ar fi încântat să-l folosească - pe un om pe care fiul său îl consideră cel mai apropiat prieten al lui. S-ar delecta cu asta.
   - Faptul că a venit la New York i-a dat ideea, nu-l așa? Faptul că Coltraine a venit aici, unde sunt eu, unde e Roarke. Și-a semnat condamnarea când s-a transferat aici.
   - Nu e vina ta, Eve.
   - Știu asta. Te întreb dacă, după părerea ta, a comandat uciderea ei ca să se răzbune pe fiul lui și pe mine. S-a folosit de un polițist pentru asta. Ar fi avut alte modalități, alte mijloace. Dar s-a folosit de un polițist. Știu asta. Ăsta a fost mesajul lui pentru mine. Faptul că mi-a trimis mie arma crimei. O amenințare directă, o mică atenționare că puteam fi eu în locul ei. Asta pentru Roarke.
   - În momentul ăsta, spuse Mira după o clipă, cu aceste date, cu acest scenariu, da. A manipulat acest act pentru a lovi în cei trei oameni care îl obsedează cel mal mult.
   - Așa m-am gândit și eu. Pentru asta o să-mi facă și mai multă plăcere să pun mâna pe omul lui și să i-o arunc în față.
   - Știu că nu-ți stă mintea la ce se petrece jos.
   - E în regulă.
   Eve își netezi partea de jos a rochiei.
   - O să fac mai multe lucruri deodată.

   Nu după multă vreme, nu mai era atât de sigură că avea ceva în minte.
  Sala piscinei fusese transformată într-o fantezie de femei cu canapele aurii, albe și argintii, șezlonguri, lumânări albe lungi. Pe mese albe erau băuturi roz în pahare prelungi și tăvi de argint cu mâncare de toate culorile. Pe o alta se aflau darurile, cu funde lungi.
   În capătul adânc al bazinului cu apă albastră era salonul. Scaune rabatabile, mese de masaj, posturi de manichiură și pedichiură, cu toate instrumentele și dispozitivele care îi dădeau o senzație de greață lui Eve.
   - Bellini!
   Mavis îi puse iui Eve cu forța un pahar în mână.
   - Al meu e nealcoolic, cu bule, pentru că alăptez. Dar tot e delicios. O să tragem la sorți o mulțime de servicii, imediat. După o frecție cu ulei.
   - Nu-mi pune mie numele acolo.
   Mavis îi zâmbi.
   - Prea târziu, spuse ea și se depărtă în pași de dans.
   Eve își spuse: La naiba și dădu peste cap jumătate din paharul de Bellini. Se dovedi cât se poate de delicios.
   - Ce părere ai? o întrebă Peabody și făcu un gest cuprinzând întregul spațiu.
   - Cred că arată ca un bordel de lux fără clienți. Într-un fel.
   - Cam asta a fost și ideea. Ascultă, cât mai durează facialele, putem să ne eschivăm. Poți să mă pui la curent cu ce mai e nou.
   Eve o privi pe Peabody, se uită în jurul ei, aruncă o privire către locul în care Louise râdea în mijlocul unui grup de femei.
   - E petrecere. Restul poate să aștepte. Dar de vreme ce ai întrebat, durerea se reduce de la guițatul de porc la un mormăit de agonie.
   - Zău?
   - Zău.
   - Poftim!
   Când Mavis anunță primele nume la tratamente, femeile scoaseră țipete stridente. Și Eve dădu gata cel de-al doilea pahar de Bellini.
   Louise îi puse altul în mână și ciocni paharul de al ei.
   - Când eram mică, începu ea, visam să mă mărit și restul chestiilor. Multă vreme, după ce am crescut, am lăsat visele acestea deoparte. Din cauza slujbei și fiindcă nimeni n-a fost pe măsura viselor mele de fetiță. Acum, cu Charles și cu ceea ce este între noi, toate aceste lucruri și ceea ce am în acest moment înseamnă mult mai mult decât am visat vreodată.
   - Pari amețită de fericire, Louise.
   - Sunt. Sunt amețită de fericire. Știu că e un moment nepotrivit pentru tine și să sărbătorim când Morris trece prin atâtea...
   - Nu ne gândim la asta acum. Ia zi, cât crezi că mai durează până se îmbată cineva și cade în piscină?
   - Oh, nu mai mult de o oră.
   A mai durat o oră, aproape la minut, dar nimeni nu a căzut în apă. Mavis își scoase cizmele, își trase rochia peste cap și sări în apă, goală pușcă. Gestul ei fu întâmpinat cu entuziasm, în asemenea măsură încât rochiile zburară în toate părțile și pantofii săriră în sus.
   Femeile, de toate mărimile și formele, i se alăturară.
   - Ochii mei, mormăi Eve. Nu e destul Bellini în lumea asta ca să-mi salveze ochii.
   Înotară goale și când cineva comandă muzică, dansară.
   Trăncăneau ca morile stricate și beau ca peștii. Se întinseră în salon, cu chipurile și trupurile acoperite cu o chestie ciudat colorată. Se adunară în colțuri discutând aprins.
   - E extraordinar.
   Eve o privi pe Nadine.
   - Chiar așa?
   - Uită-te la Peabody cum dansează cu Louise. Și Mira, acolo, de vorbă cu Reo și cu cine o mai fi, vreo prietenă a lui Louise de la spital. Vorbesc ca surorile și își fac tratamente faciale. Eu sunt prinsă cu munca. Știi cum e. Și uit să-mi pierd vremea cu fetele.; stau cu alte persoane din specia mea, fără niciun scop precis. Pe urmă apare câte o chestie din asta, atât de feminină, și îmi plac foarte mult.
   - Nu te-am văzut sărind goală în piscină.
  - Încă nu am băut destul. Dar noaptea de-abia a început.
   Nadine îi aruncă o privire leneșă, de felină.
   - Vrei să dansezi, frumusețe?
   Eve râse.
   - Nu, dar mulțumesc. Două chestii și pe urmă ne mai luăm ceva de băut. S-ar putea să fi prins un fir în cazul Coltraine și o să te pun la curent când se confirmă. Nu mă întreba, nu aici. A doua. Ți-am citit cartea. Cartea ta Icove. Ai prins ideea. Știam deja sfârșitul, dar am vrut să văd cum ajungi la el.
   - Muream să te întreb.
   Nadine închise ochii și bău din nou.
   - Mulțumesc. Serioase și sincere mulțumiri, Dallas.
   - N-am scris-o eu.
   Eve se uită ia pahar.
   - E gol.
   - Hai să rezolvăm chestia asta.
   Petrecerea deveni tot mai stranie. Mâncarea din categoria trebuie-să-am-grijă-de-silueta-mea dispăru și fu înlocuită cu dulciuri leșinat de dulci. Prăjiturele congelate, fursecuri, tarte pline de zahăr, aluaturi cu diverse creme. Pentru că spera să aibă vești de la Callendar, Eve trecu pe cafea. Nadine, care băuse suficient, execută un salt excelent de la trambulină. Mai multe perechi de sâni pluteau în învolburarea provocată de jeturile din colțurile bazinului. Eve se strădui din greu să facă abstracție de faptul că o pereche îi aparțineau Mirei. Pur și simplu, nu era în regulă.
   - O să începem runda de deschidere a darurilor, o anunță Peabody.
   - Bine, asta ar trebui... Cu ce ești îmbrăcată?
   - Cu pijamaua mea de petrecere. Peabody se uită în jos la tricoul de dormit și slipul de un galben aprins.
   Slipul era acoperit cu desene colorate de pantofi. Drăguț.
  - De ce ar purta cineva pantofi pe chiloți? Pantofii se poartă în picioare.
   - Îmi plac la nebunie pantofii. Îmi place la nebunie pijamaua mea.
   Zâmbind languros, Peabody se înlănțui cu brațele și se legănă.
   - Sunt amuzante.
   - Peabody, ești beată.
   - Știu. Am băut enșpe belamie, bellybutton, bimini și ce-or mai fi fost. Și am și mâncat prea mult. Așa că dacă vomit, nu se pune! Știai că m-a sunat McNab de la Vegas? A câștigat 100 de dolari.
   Fir-ar să fie, își spuse Eve. Petrecerea e petrecere.
   - O sută de dolari?
   - A-ha. A zis că dacă mai câștigă 100, îmi cumpără un cadou. Oops! Cadourile! E timpul să deschidem cadourile!
   Eve se dădu la o parte, presupunând că deschiderea cadourilor impunea un fel de ritual și o schimbare a decorului, de la sala piscinei în holul de alături. Luând exemplul lui Peabody, multe invitate cerură și ele să se schimbe.
   Mavis apăru într-un maiou din tricot cu buline și pantaloni în lungi ținând în brațe copilul, care avea o pijama asortată.
   Femeile se adunară în jurul lor ca niște porumbei gureși.
   - Îi este foame, explică Mavis. Plus că nu a vrut să piardă toată petrecerea.
   Spunând acestea, Mavis se așeză și își scoase un sân.
   Bella se conectă la el cu entuziasm.
   Femeile se așezară sau se întinseră peste tot, în timp ce Louise începu ritualul îndepărtării panglicilor, fundelor și hârtiilor. Se iscară discuții și exclamații de uimire, râsete obscene la darurile care constau în jucării sexuale. Și conversația pe tema deschiderii cadourilor ajunse la subiectele căsătorie, bărbați și sex.
   Bărbații, considera Eve, habar n-aveau ce părere au femeile despre ei când nu sunt de față. Studii comparațive, discuții de sondare asupra lungimii, grosimii, duratei, pozițiilor, ciudățeniilor, preferințelor.
   Mavis o mută pe Bella la celălalt sân.
   - Leonardo poate să reziste toată noaptea. E un...
   - Urs drăgăstos, zise Eve și o făcu pe Mavis să chicotească.
   - Da, dar ursul are putere.
   - Care e recordul? o întrebă cineva.
   - Șase într-o singură noapte. Desigur, asta înainte să apară Bellaloca, aici prezentă, adăugă ea peste ropotul de aplauze. Acum trebuie să ne limităm desfrâul pentru locul și momentul în care se poate. Dar ursul știe să atragă atenția.
   - Noi am ajuns la cinci într-o noapte.
   Peabody își scutură paharul gol.
   - Și patru e standardul în ocaziile speciale. Dar, de regulă, o dată - lung și plăcut, eventual cu o recapitulare. McNab e mai curând un cățeluș. Îi place să se tot joace, iar pe urmă trebuie să se cuibărească și să se culce.
   - Odată mă întâlneam cu un tip numai mușchi și atât. O sculă uriașă, adăugă Nadine, folosindu-se de mâini să arate cât de uriașă, spre hazul femeilor. Și cum trăgea la mal, cum se dezumfla. Ca o broască țestoasă care-și retrage capul în carapace. El I Țestosul.
   - M-am culcat odată cu unu’.
   Trina plescăi un ecler și înghiți crema gălbuie, aproape de culoarea părului ei.
   - Nu era rău. Ne-am întâlnit de câteva ori, apoi mi-a spus că poate vreau să schimbăm nota. Mi-am Imaginat jucării și am înghețat. Dar el voia în trei. Trebuie să fii deschisă, nu? își spălă gâtul cu Bellini roz. Dar s-a dovedit că a treia persoană era țicnită de soră-sa. Ăsta e Șarpele, spuse ea într-un cor de dezgust.
   - Dennis reușește în continuare de două ori.
   - Nu pot să aud așa ceva.
   Eve își acoperi urechile cu mâinile.
   - Îmi pocnește capul.
   - Ce e? Am nepoți și nu mai pot să fac sex? întrebă Mira.
   - Da. Nu. Nu știu. Exact asta e ideea.
   Mira o împunse pe Eve cu un deget în braț.
   - Ce încântătoare ieșire de mironosiță. După cum spuneam. Dennis, dacă este stimulat adecvat, poate să ajungă la două. Când ești căsătorit de atâta timp, ca noi, sunt adese, perioade îndelungate în care căldura, confortul, ritmul vieții înlocuiesc sexul. Îți doresc asta Louise. Căldura și confortul unei vieți lungi împreună, cu cele două ture care să vă surprindă pe amândoi. Dennis este Bufnița. Înțelept și tăcut.
   - Charles ce este? întrebă Nadine. Suavul companion transformat în sex-terapeut. Sexul trebuie să fie grozav.
   - Nu așa e firesc?
   Louise afișă un zâmbet satisfăcut care îl aduse o sclipire în ochii cenușii.
   - El este Leopardul. Elegant, grațios, puternic și, credeți-mă, trece peste creastă. Și iar înapoi.
   - Leoparzii, cățelușii, bufnițele - chiar și șerpii sunt sexy, se tângui Nadine. Și eu mă aleg cu o țestoasă moale. E rândul tău, i se adresă ea lui Eve, apoi întinse degetul spre ea când aceasta refuză dând din cap. Atunci o să descriu eu. Panteră. Șiret, misterios, unduios, cu eleganță și fermitate în mișcări.
   - În regulă.
   - Nu e drept! În regulă, care e recordul? De câte ori?
  - Dacă le mai puteți număra, înseamnă că n-ați leșinat mai înainte.
   Nadine gemu, se înfioră și zâmbi.
   - Stricata.
   Printre râsete, Louise deschise următorul cadou. Eve sorbi din cafea.
   - Lup, murmură ea fără să se gândească.
  - Da.
   Alături de ea, Mira o bătu pe mână.
   - Își aleg perechile pentru toată viața.
   După ce fu deschis și ultimul cadou, Trina se ridică în picioare.
   - În regulă, fetelor, înapoi la posturi. Următoarea rundă de tratamente.
   Se întoarse, rânjind către Eve.
   - Eu te-am tras.
   - Nu. Eu nu...
   - Ba da. Toată lumea joacă. Să-i aducă cineva ceva de băut femeii ăsteia. Părul. E al meu.
   Ar fi putut să suporte un tuns. Probabil. Mai ales că nu avea nicio scăpare.
   - Nu vreau tratament corporal, începu Eve. Nu vreau tratament facial. Nu vreau...
   - Mda, mda, bla-bla-bla. Șezi.
   Cineva îi dădu Tonei un pahar de Bellini, pe care i-l puse cu forța în mână lui Eve.
   - Te-am păstrat la sfârșit, cel puțin în prima rundă. Suntem aici până la capăt, dacă vrea cineva să mai încerce o dată. E drăguț ce faci aici.
   Eve miji ochii a suspiciune pe când Trina își aranja instrumentele de tortură.
   - Ce fac aici?
   - Le-ai adus pe toate aici. Louise e în regulă. Pe bune, în regulă. Are o bază solidă. Eu una nu am prea multe relații fără regulat, dar aș fi putut să mă îndrăgostesc de un avocat și să mă țină. Nu chestia aia mare, știi? Dar ea a făcut-o, pentru că el era ce căuta. Și acum s-a ales cu tot ce e mai bun. E drăguț că s-a adunat toată lumea să se bucure pentru asta.
   Exact când Eve se relaxa, gândindu-se că poate mai exista o urmă infimă de bun-simț, Trina se întoarse și ochii ei deveniră niște fante.
   - Ce naiba ai făcut cu părul meu? L-ai tocat, nu-i așa? Nu puteai să-l iași în pace sau să mă chemi pe mine să mă ocup de el?
   - Eu n-am... doar am... Este părul meu.
   - Nu și după ce-mi bag eu foarfecă în el, surioară. Ai noroc că sunt un geniu și foarte umană. O să-l aranjez și nu va trebui să te rad în creștet ca să-ți dovedesc punctul meu de vedere.
   Trina luă un flacon și începu să pulverizeze o ceață deasupra părului lui Eve, masându-l cu degetele.
   - Plus că ai nevoie de un tratament facial și de o corecție la ochi. Ești cam obosită.
   - Nu e de la oboseală, e de la alcool. Am băut.
   - Dacă eu zic că e de la oboseală, e de la oboseală. Știu de iubita lui Morris. Te-ai îmbolnăvit pentru că e un bărbat a-ntâia - din toate punctele de vedere. O să pui mâna pe ticălos, dar n-o s-o faci cu părul hăcuit și cu pielea obosită. Am pretenții.
   - Vrei părul? Ia părul, dar restul lasă-mi-l în pace. Am...
   Link-ul pâlpâi. Eve se luptă să-și vâre mâna, pe sub kilometri de pelerină, în buzunarul rochiei. Trina îi apucă și-l scoase.
   - E ocupată, se răsti ea în timp ce Eve o înjura.
   - Amprentă vocală nerecunoscută. Transmisiune pentru Dallas, locotenent Eve.
   - Dă-mi-l, fir-ar să fie.
   Eve îl apucă și-l smuci.
   - Dallas.
   Dispecer, Dallas, locotenent Eve. Prezintă-te în Pearl Street 509. Polițiști la fața locului. Cadavru la etajul doi identificat vizual ca fiind Sandy Rod, subiectul dat în urmărire.
   - Locul este asigurat?
   Afirmativ.
   - Am plecat.
   Înainte ca Eve să termine propoziția, Trina luase pelerina de pe ea și ridicase scaunul în poziție verticală.
   - Să o caut pe Peabody?
   - Nu, poate să rămână aici. Mă descurc. Dacă întreabă cineva ceva, spune-le că m-am dus la culcare.
   - Am înțeles.
   Eve se strecură afară din cameră și dădu să se facă nevăzută.
   - Hei, hei!
   Observând-o, Peabody o luă iute pe urmele ei.
   - Nu poți să fugi. O să punem filmele. Ai... ai ceva, zise ea când reuși să se concentreze.
   - Mă descurc. Du-te înapoi. Ocupă-te de... mă rog, ce se petrece acolo.
   - Nici pomeneală. Vin cu tine. Am niște „Trezește-te” la mine. Pot să-mi revin destul de repede. E vorba de Coltraine, așa că vin cu tine.
   - În regulă, dar mișcă-te repede. Trebuie să mă schimb. Ca și tine, de altfel!
   În timp ce Eve chemă liftul, Mira se grăbi și ea să o prindă.
   - Ce s-a întâmplat?
   - Cadavru identificat ca fiind Rod Sandy. Trebuie să plec. Ea trebuie să se trezească dacă vrea s-o iau cu mine.
   - Eu vreau.
   - Du-te și schimbă-te, îi ordonă Mira și puse un braț pe după talia lui Peabody. Mă ocup eu. Vă întâlniți sus.
   - Zece minute, zise Eve tăios.
   Sări în lift, spunându-și că era absolut imposibil ca partenera ei să fie limpede și trează în zece minute.
   Și, pe când urca, își spuse că oricât de mult s-ar fi străduit, nu ar fi putut să pună mâna pe Rod Sandy viu în ziua aceea.

18

   Eve își scoase rochia, își puse pantalonii, cămașa și arma. Căută o scurtă din piele și o trase pe ea, apoi coborî scările în fugă. Își dădu seama că o subestimase pe Peabody când colega ei apăru ieșind din lift în hol, însoțită de Mira și Mavis.
   - Pe jumătate m-am trezit, îi spuse Peabody.
   - Te trezești de-a binelea până ajungem acolo sau rămâi în mașină. Ah, fă ce crezi, îi spuse Mirei.
   - Nu-ți face griji. Totul e sub control aici.
   - Absolut, o asigură Mavis. I-am spus lui Summerset care e treaba, așa că ți-a scos mașina.
   - Bravo. Ne întoarcem când om putea. Peabody.
   Peabody se îngălbeni puțin când o izbi aerul rece, dar urcă în mașină cu un minimum de văicăreli.
   - Dacă-ți trece prin minte să dai la boboci aici...
   - Nu, am trecut de faza asta. Unde e locul?
   - O clădire de pe Pearl.
   - O să mă trezesc de tot până... De unde ai mașina asta?
   - Ea mea. De acum încolo o să ne folosim de ea.
   - Adică e a ta, a ta?
   Peabody studie bordul.
   - Tari jucărioarele astea.
   - Folosește jucărioara tare și găsește cel mal scurt drum până în Pearl 509 și identifică ce fel de clădire este.
   Peabody îndeplini cererile.
   - Trei etaje, chiriași, actualmente liberă. Permisele depind de reamenajare. Vrei ruta pe afișaj sau audio?
   - Pe afișaj. Urăsc să-mi vorbească. Într-o clădire liberă, la etajul doi. S-ar părea că ucigașul a vrut ca de data asta cadavrul si nu mai fie găsit atât de curând. Clădirea este în afara jurisdicției Secției 18, dar nu prea departe. Secția lui Coltraine ai trebui să cunoască terenul.
   - Ce mai e cu Callendar și Sisto? Trebuie să mă pun la curent.
   Eve îi umplu lacunele, grăbindu-se spre centru.

   Clădirea era dărăpănată și tristă, un bloc cenușiu acoperit de graffitiuri jignitoare. Ferestrele păreau niște guri căscate, cu resturile de sticlă spartă ca niște dinți stricați. Câteva erau acoperite cu carton și mal multe cartoane se legănau parcă ar fi fost bete.
   Zăvorul și lanțul de pe ușa de la intrare amuzaseră pe cineva suficient ca să-l determine să își piardă timpul făcându-le bucăți. Și dacă ar fi fost în stare bună, tot era o glumă să fie sparte. Două mașini de poliție erau parcate bot în bot lângă trotuar. Doil polițiști în uniformă stăteau pe platforma din beton din fața intrării, vorbind.
   Se opriră când Peabody și Eve coborâră din mașină.
   - Omucideri, spuse Eve, scoțând insigna și agățând-o la centură, în timp ce Peabody scotea trusa de teren din portbagaj.
   - Cadavru la etajul doi. Noi suntem rezerve. Echipa principală e înăuntru. Locul e pustiu - am făcut o verificare. Am pus proiecitoarele de teren, că e întuneric beznă înăuntru.
   Eve încuviință din cap, studie lanțul și lacătul.
   - Nu au fost sparte în seara asta.
   - Nu, doamnnă. Noi patrulăm pe aici. Sunt așa de vreo două luni. Se adunau drogați pe aici. Proprietarul a făcut plângere, așa că i-am pus pe fugă. Își găsesc alt loc.
   Puțea. A urină veche, a vomă veche, praf și murdărie de un deceniu.
   Polițiștii în uniformă puseseră proiectoarele de teren pe etajul întâi și umbrele pe care le aruncau jucau pe grămezi de zdrențe, hârtii și diverse gunoaie pe care le lăsaseră în urma lor drogații. Eve își imagină că bucățile din podea care lipseau fuseseră aruncate într-un cazan de tablă ruginit, să dea căldură. La fel și cele câteva trepte lipsă, își spuse ea, sărind peste goluri în drum spre etaj.
   Lumina din trusa de teren jucă peste un culcuș de șobolan dintr-o țjnură, puii semănând cu niște bile jupuite de piele care sugeau din burta umflată a mamei lor. În spatele ei, Peabody făcu:
   - Puah!
   - Pentru numele lui Dumnezeu, nu face „puah”. Suntem polițiste la Omucideri.
   - Nu-mi plac șoarecii. Sau poate erau șobolani. Puteau să fie șobolani. Și cum tăticu’ nu-i aici, înseamnă că e prin alte părți.
   Peabody îndreptă fasciculul de lumină la stânga, la dreapta, în sus și în jos.
  - Așteaptă ocazia să se catăre pe un crac de pantaloni și să mă muște de fund.
   - Chiar dacă se întâmplă asta, nu face puah. Locotenent Dallas și detectiv Peabody, strigă Eve. Criminalistică.
   La etajul doi, la lumina proiectoarelor de teren, unul dintre polițiștii în uniformă se apropie de scări.
   - Ofițer Guilder, locotenente. Partenerul meu îi păzește pe cei care nu sunat la nouă-unu-unu. Vrei să-i vezi pe ei mai întâi sau cadavrul?
   - Cadavrul.
   - E acolo. Am fost anunțați de niște vagabonzi care caută prin gunoaie. N-ai ce să găsești în gunoiul de aici. Ce a rămas nu le-a trebuit drogaților, dar tot au venit să caute. Au spus că l-au găsit când răscoleau un morman de pături vechi. La început au crezut că doarme, apoi și-au dat seama că e mort. Ne-au chemat pe noi.
   - Vagabonzi cu spirit civic?
   - Mda, ce importanță are? Dar mie mi se pare că sunt în regulă. Nu am găsit nicio armă asupra lor. Nici măcar un vârf de cuțit. Când am sosit, ne-au condus la cadavru. L-am recunoscut după mandatul de căutare și am anunțat mai departe.
   Guilder arătă cu mâna:
   - Acolo e.
   Eve rămase în pragul unei încăperi care într-un trecut neclar ar fi putut să reprezinte o garsonieră.
   - Mda, aici e.
   Ședea pe podeaua murdară, cu spatele lipit de perete. Fusese dezbrăcat, doar cu un mic orificiu și o urmă de sânge provenind de la inimă pe pieptul gol.
   N-a mai rămas nimic de jefuit, își spuse Eve. Asta a sperat ucigașul să sugereze. Se lăsă pe vine atât ca să studieze unghiul corpului, cât și ceea ce-l înconjura.
   - Sunt niște urme în praful ăsta, probabil de la vagabonzi Astea? Ștersăturile? Ucigașul s-a protejat, a purtat apărători de încălțăminte pentru locul crimei din câte se vede. Dacă lucrurile ar fi mers altfel, în câteva zile, o săptămână, s-ar mai fi depus praf. Urmele nu s-ar mai fi văzut. Lovitură în inimă, mort pe loc. O singură lovitură cu o lamă subțire. De aproape și personal. Verifică identitatea și ora morții, Peabody.
   Eve își puse mănuși, apărători de încălțăminte și o pereche de microochelari, apoi se apropie de cadavru.
   - Probabil un stilet, spuse Eve examinând rana. Criminalul a vrut să nu lase urme de sânge, să nu facă niciun pic de mizerie. A vrut s-o facă rapid. A aruncat zdrențe și prelate uzate peste el. Pe întuneric, ai fi putut trece pe lângă grămada asta. Fereastra e acoperită cu carton. Dacă l-ar fi găsit cineva, un drogat, cineva fără adăpost sau un vagabond, nu ar fi avut de gând să anunțe poliția.
   - Verificarea amprentelor. Rod Sandy, confirmă Peabody. Ora morții, unu și un sfert, azi-dimineață.
   - Inteligent. Inteligent, i-a dat timp să intre în panică, să-l treacă transpirațiile, l-a obosit puțin. Pe urmă trebuia să-l ademenească undeva, unde să fie atât de încordat, încât să nu judece limpede. Trebuia să-l ducă într-un loc închis, acoperit, să-l ascundă de lume. A sosit aici primul, l-a atras în cursă. Trebuia să-l treacă toate nădușelile. Nu vrea să rămână într-un loc ca ăsta. Vrea să plece, trebuie să-l ajute să iasă. Nu pot să stau în gaura asta de șobolani. Și pe urmă a trecut la modul ia-o ușurel, totul e pus la cale. Poate chiar i-a pus mâna pe umăr. L-a ținut nemișcat, și-a asigurat ținta pentru momentul în care i s-a uitat în ochi și i-a înfipt cuțitul.
   Eve își scoase ochelarii.
   - L-a dezbrăcat în pielea goală, să pară că a fost ucis pentru haine, pentru ce avea în buzunare. Însă nu e suficient de inteligent să-l acopere. Asta-i prea mult. Ca și cum o singură lovitură drept în inimă ar fi fost prea mult. Asta nu a fost o crimă în scop de jaf. Ai gândit prea mult, asta ai făcut. Și, de data asta, te-ai cam dat în spectacol.
   - Ucigașul trebuie să-l fi tăvălit puțin, interveni Peabody. Apoi l-a lăsat peste zdrențele astea, în loc să-l bage dedesubt.
  - Exact. Lovitura cauzatoare de moarte sugerează îndemânare. E vorba de mândrie. Nicio rană postmortem, cum s-ar vedea dacă ar fi fost rostogolit de colo-colo în timp ce era dezbrăcat de haine, însă a trebuit să fie atent, să nu lase urme. Oricum, toate astea sunt o pierdere de vreme, fiindcă nu suntem idioți.
   Eve se ridică.
   - Să vină cei de la criminalistică și morgă. O să mă ocup de vagabonzii care caută prin gunoaie.
   Eve se gândi că aveau aspectul tipic. Două creaturi umane, atât de acoperiți de haine și murdărie, că ar fi fost aproape imposibil să le ghicești vârsta sau sexul. Ședeau pe podea, cu un coș pe roți între ei. În el, mai multe obiecte de îmbrăcăminte, pantofi, ceva ce-ar fi putut fi jucării stricate și o mulțime de aparate electronice distruse.
   Se identificară ca fiind Kip și Bop.
   - Ar fi mai bine să vă dați numele reale.
   - Nu le-am păstrat, spuse Kip. Păstrăm numai ce vrem.
   Bop strângea la piept o geantă enormă.
   - Păstrăm, folosim și vindem. Nu facem rău nimănui.
   - În regulă. Ați venit aici în căutare de lucruri pe care să le puteți păstra, folosi sau vinde?
   - Nu le mai vrea nimeni.
   Kip ridică din umeri.
   - Nu locuiește nimeni aici. Nu-i pasă nimănui.
   - Ați mai văzut pe altcineva?
   - Pe bărbatul care e mort.
   - Poate și voi ați venit aici noaptea trecută.
   - Nu. Noaptea trecută am fost pe Bleecker. O doamnă de acolo lasă lucruri afară în fiecare seară de vineri și sunt prăzi bune, dacă ajungi repede.
   - În regulă. La ce oră ați venit aici în seara asta?
   Kip ridică mâna și bătu în ecranul spart al unității de mână.
   - Tot timpul arată aceeași oră. Uite ce e. Am intrat și am urcat la ultimul etaj, ca să căutăm coborând. Nu e mare lucru pe-acolo, așa că am coborât și am căutat. Poate găsim vreo pătură sau niște șosete în grămadă. Dar am găsit un om mort.
   - Ați luat ceva de la el sau din grămadă?
   - L-am găsit destul de repede. Nu luăm de la morți.
   - Altfel ajungem în iad, interveni Bop înclinând înțelept din cap.
   - Pe urmă ce ați făcut?
   - Am sunat la nouă, un unu și un unu. Așa e bine.
   - Da, așa e bine. Aveți vreun link?
   La întrebarea lui Eve, Bop strânse sacoșa și mai tare.
   - E al meu!
   - Exact. E al tău. Mulțumesc că-l folosești. Putem să vă ducem la un adăpost dacă vreți.
   - Nu ne plac adăposturile. Sigur îți ia cineva lucrurile.
   Eve se scărpină după ureche.
   - În regulă. Ce-ați zice de un aranjament pentru vreo două nopți? O cameră, un pat. Nu la adăpost.
   Kip și Bop avură un schimb de priviri.
   - Unde? întrebă Kip.
   - Ofițer Guilder, există vreun hotel în apropiere care să-l primească pentru vreo două nopți? Pe cheltuiala primăriei.
   - Sigur. Știu unul pe Broad. Metro Arms.
   Cei doi vagabonzi schimbară iar o privire.
   - Și nu plătim?
   - Nu, primăria plătește ca să vă arate că vă apreciază pentru ajutorul dat.
   Cu toate că avea mâinile înmănușate, Eve se opri totuși să dea mâna cu ei.
   - Nu trebuie să omori pentru lucruri, spuse Kip.
   - Oamenii le lasă oricum peste tot, adăugă Bop.
   Ajunsă afară, în stradă, Eve studie clădirea în cauză și cele în jurul ei, în timp ce polițiștii de la Criminalistică intrau și ieșeau.
   - Dacă locuiești sau lucrezi pe-aici, cunoști clădiri ca asta. Terenul ucigașului, cu avantajul că este străin, cu totul străin, pentru victimă.
   - Și fără Kip și Bop, ne-am fi omorât mult și bine ca să-i dăm de urmă lui Sandy. Toate bănuielile duc la el în cazul lui Coltraine. Când l-am fi găsit, ar fi părut că s-a dat la fund, a fost jefuit și ucis. Ai putea interpreta că și-a luat tălpășița ca să evite arestarea - și că fiind apropiat de Alex, acesta rămâne suspect în cazul Coltraine.
   - Ai putea interpreta și așa.
   - Dacă n-ar fi mottoul nostru.
   Peabody luă un aer serios.
   - Nu suntem idioți.
   - Păcat de Sandy, el a fost. Hai să mergem să scriem.
   - Mi-era teamă că o să zici asta.

   La Sediul Central era destul de multă activitate în orele nopții.
   Văicărelile prostituatelor, momnăielile sau chicotelile drogaților, plânsetele victimelor. Eve se închise în birou ca să-și transforme înregistrarea în raport. Când bipăi linkul, se repezi la el.
   - Callendar. Vorbește.
   Callendar zâmbi.
   - Am ce. Dă-mi voie să încep cu chestia mare, plină de sevă. Două, de fapt. Transmisiunea din Omega la New York, confirmată. Atât emisia, cât și recepția au fost efectuate cu linkuri neînregistrute. Și da, iubito, este același link folosit pe planeta-mamă. Se potrivesc.
   - Oh, da, iubito, repetă Eve.
   - Transmisiunile codate de aici acolo nu au fost înregistrate. Omega a negat complet.
   - Nu le poți sparge?
   - Nu există codare care să mă bată pe mine. Dar o să dureze ceva și vreo câteva ore de somn. Între timp, Sisto a discutat puțin cu prietenul de pahar al amicului Cecil Rouche, care s-a întâmplat să fie și el la comunicații în momentul cu pricina. Tipul, pe nume Art Zeban, a făcut pe prostul, dar s-a luminat brusc când Sisto l-a înghesuit puțin. Ceea ce Sisto a raportat că-i place la nebunie. Zeban susține că Rouche i-a oferit o mie de bucată să nu înregistreze transmisiunile. O favoare pentru un amic, însoțită de o compensație.
   - Bravo.
   - Și mai bine e că în bani intra și ștergerea înregistrării pauzei de igienă a lui Ricker.
   - S-a dus.
   - Te rog.
   Callendar își flutură mâna ca și cum ar fi izgonit un țânțar.
   - Nimic nu e pierdut cât sunt prin preajmă. O să scot ceva la iveală. Între timp, am obținut autorizație de percheziționare a camerei lui Rouche.
   - El știe?
   - Încă nu. Suntem...
   - Nici nu-i spune. Asigură-te că nu poate să ia legătura cu planeta - și nici în altă parte. Niciun fel de comunicații. Împachetează-l, Callendar și leagă-l fedeleș. Adu-i pe el și pe amicul de pahar acasă.
   - Mă ocup de toate. Chestia asta e chiar amuzantă.
   - Dacă tot ți se pare amuzant, asigură-te că nu ajunge nimic - nici măcar un ecou cât de mic - la Ricker. Vreau să fie izolat complet. Dacă directorul are vreo problemă, poate să ia legătura cu mine. Însă Ricker să fie izolat complet până la noi ordine.
   - Total, zise Callendar și încheie transmisiunea.
   Eve adăugă noile informații, apoi se ridică să-și completeze panoul crimei.
   - Sunt gata, spuse Peabody când intră. Dacă nu vrei să îl anunți rudele în noaptea asta...
   Se opri când observă noile adăugiri de pe panou.
   - Iar ai mai primit ceva.
   - Callendar confirmă transmisiunile de pe Omega. Sunt criptate, dar spune că poate să spargă codurile. Și a comparat amprenta comunicării emisie și recepție de pe Pământ, descoperită de Feeney. A pus mâna pe tehnician...
   Eve bătu cu degetul în fotografia lui Zeban.
   - Paznicul pe care l-a mituit omul lui Ricker de acolo ca să nu-l înregistreze și să șteargă înregistrarea dușului lui Ricker. Dar zice că poate să reconstituie.
   - E bună. McNab o recunoaște deschis. Cam multă mită.
   - Da, mită într-un penitenciar. Am fost șocată. E un adevărat lanț, murmură Eve. Ricker e în vârf. Îi avem pe Sandy, Rouche. Zeban și probabil mulți alții sub ei. Dar există o legătură între Ricker și Sandy. La nivelul ăsta. Trebuie să îl completăm pentru ca întregul raționament să stea în picioare.
   Se întoarse și se încruntă.
   - Ce oră e în Franța?
   - Mmm.
   - Nici eu nu știu. Nu am de ce să știu. Roarke ar fi știut, dar e în Vegas. Nu știu nici ce oră e acolo.
   Dădu din mână înainte ca Peabody să o informeze.
   - Găsește-mi-l pe șeful poliției franceze, cel care se ocupă de regiunea în care locuiește fosta soție a lui Rouche. Vreau să fie pusă sub supraveghere. Vreau să i se monitorizeze comunicațiile.
   - S-ar putea să ai mai mult noroc cu Global.
   - Ăștia sunt lacomi. Or să o vrea pentru ei. Hai să încercăm mai întâi cu poliția locală.
   Avu nevoie de putere de convingere, lingușiri și, în sfârșit, de enționarea unor fonduri ilegale și a unor achiziții masive cu aceste fonduri ilegale, din Franța - ca să-și asigure cooperarea. Posibilitatea confiscării câtorva milioane merita timpul și efortul de a sta pe urmele unei anumite Luanne Debois și de a-i monitoriza comunicațiile.
   Peabody se opri și miji ochii când Eve se apropie de mașină.

   - O să fie nevoie de timp, se lamenta Eve în drum spre garaj. Autorizare corespunzătoare - adică rahaturi birocratice - înainte de a  putea aplica supravegherea. Dar l-am aprins o scânteie în ochi când am vorbit de spălarea de bani, mai ales că s-a petrecut pe terenul lui.
   - Obții asta, Callendar vine și ea cu rezultate și-l legăm pe Ricker. Dar nu apare și nici măcar nu este identificat locțiitorul lui la comandă de aici.
   - De asta mă ocup.
   -Nu pricep. Pur și simplu nu pot să înțeleg cum de ai putut să alegi ceva atât de urât, când puteai să ai orice altceva. Cum ar fi 2X 5000 sau una mare, de teren sau...
   - Nu am ales-o eu; Roarke a ales-o.
   - Îmi risipești toate speranțele și visele.
   - Pentru că e deștept și știe că se pierde în mulțime. N-o să se uite nimeni a doua oară la ea. Vrei să te duc acasă sau ce faci?
   - Nu, nu merg acasă.
   Peabody urcă înaintea lui Eve.
   - Merg la tine. Toate lucrurile mele sunt acolo și mai vine și McNab la întoarcere. Plus micul dejun.
   Eve simți o zvâcnire de avertisment în spatele ochilor.
   - Nu mai sunt acolo. Mai sunt? De ce?
   - Pentru că ăsta a fost planul și, da, mai sunt. Am verificat eu.
   - Aveam de gând să trec pe la morgă.
   - De ce?
   - De-aia. E posibil să ne fi scăpat ceva.
   - O să iau legătura cu ei de aici, în timp ce tu ne duci la micul ăla dejun mirobolant.
   Viața trebuie să meargă înainte, spusese Morris, altfel care ar mai fi logica? Pe moment, și-ar fi dorit să se afle în altă parte, dar acceptă înfrângerea. Putea să lucreze de acasă, își spuse. Putea să se ascundă în birou până ar pleca toată liota de femei. Putea să caute ultima verigă, așteptând un semn de la Callendar.
   Trebuia să se ocupe de Rouche și trebuia să discute înțelegerea aceea cu ofițerul de la biroul procurorului districtual. În sfârșit, Cher Reo de la biroul procurorului districtual dormea după o noapte de chef, ca toți ceilalți, așa că s-ar putea descurca.
   Plus că o avea la îndemână și pe Mira. Mira putea să-l fie de folos la completarea profilului.
   Voiau o gustare înainte de prânz? își spuse ea. În regulă, dar trebuiau să muncească pentru ea.
   Aruncă o privire în dreapta și observă că Peabody se rezemase de portieră și dormea ca un copil.
   Ok, aveau să muncească pentru micul dejun de îndată ce se trezeau.
   Când se apropia de casă, zorii începeau să înroureze aerul. Eve își spuse că era foarte probabil ca toate să doarmă. Asta l-ar da timp să se revigoreze, să gândească, să-și intre în ritm, să analizeze niște posibilități, fără să fie întreruptă tot timpul.
   Liniște, își spuse. Sigur avea nevoie de liniște.
   O înghionti pe Peabody în umăr și obținu în schimb un sforăit iritat din partea partenerei sale.
   - Trezește-te, intră în casă, du-te sus, bagă-te în pat.
   - Sunt trează. Sunt bine. Unde... oh. Înapoi acasă.
   - Nu te obișnui cu asta. Dormi vreo două ore. Poți să mănânci când te trezești, pe urmă ești în tură până îți spun eu.
   - În regulă. Bine.
   Se frecă la ochi, îndreptându-se spre intrare în urma lui Eve.
   - Ne culcăm?
   - Vreau să profit de liniște până...
   Deschise ușa și țipătul ascuțit o făcu să ducă mâna la armă.
   Peabody o apucă de mână.
   - Nu scoate arma. E copilul.
   Eve rămase cu mâna pe armă, dar în urechi îi țiuiau scâncete și țipete.
   - Nu este posibil. Ceva atât de mic nu poate să scoată asemenea sunete.
   Se luă însă după zgomot în salon, unde Mavis, în pijama, o plimba pe Bella, care urla și avea fața roșie.
   - Hei!
   Mavis pășea, lovea ușor copilul cu palma peste fund și îl legăna.
   - Te-ai întors. Scuze, dar e cam agitată.
   - Țipă de parcă ar hăcui-o cineva.
   Mai mult, își spuse Eve, de parcă ar vrea ea să hăcuiască pe cineva.
   - Are plămâni buni.
   Eve tresări când Mira - o Mira într-un halat albastru fazan - se ridică de pe sofa.
   - Hai, draga mea, dă-mi-o mie puțin. Hai la mătușa Charley, fetiță mică. Da, uite-așa.
   - Pfiu.
   Mavis luă o cană de pe masă și gâlgâi.
   - Am adus-o jos să nu le spargă timpanele pe sus. Da’ știu că e supărată rău.
   - De ce? Ce i-ai făcut? Nu poate fi ceva normal. Ești doctor, adăugă Eve, întinzând un deget spre Mira. Ar trebui să faci ceva.
   - Fac.
   Mira se plimba, mângâia și fredona încet.
   - Îi cresc dinții și e nervoasă, nu-i așa, micuțo? Biata Belle. Pun pariu că ți-ar prinde bine niște cafea.
   - Și mie, mormăi Eve.
   Mavis se ridică, întinzându-i lui Mira un dispozitiv roz-albastru pe care Mira îl introduse în gura lui Belle, apoi Mavis turnă o cană de cafea.
   - Poftim. Peabody?
   - Da, mulțumesc.
   De vreme ce chestia pe care o molfăia Belle îi reduse țipetele la volumul zgomotului de supt, Eve bău.
   - Deci... în rest toată lumea doarme.
   - Din câte știu, spuse Mavis. Unele au adormit la filme. Altele s-au târât până în camerele lor. Toată lumea a fost megatrosnită. Îmi pare rău că ai fost chemată.
   Eve o supraveghe prudent pe Belle, ai cărei ochi deveniseră sticloși de când sugea.
   - Chestia aia e un tranchilizant? E legal?
   - Nu, nu e tranchilizant; da, e legal. E rece. Recele îi face bine la gingiile inflamate. Mira își mângâie obrazul de obrazul lui Belle.
   - E epuizată. Nu-i așa, scumpete, ești epuizată. Apelul avea legătură cu cazul Coltraine?
   - Mda, unul dintre suspecții principali este la morgă.
   Eve rămase în alertă, în caz că micuța se hotăra să izbucnească din nou.
   - Callendar a dat lovitura pe Omega. Aștept noutăți de la ea. Am vreo câteva ipoteze de verificat. M-aș... Mă duc sus.
   - Ai nevoie de ajutorul meu?
   - Pot să aștept.
   - Pot să o iau eu.
   Mavis se apropie și întinse brațele după Belle.
   - Cred că e gata să adoarmă din nou. Micuță Buricuță, hai la mami. Mulțumesc, îi se adresă Mirei.
   - Îmi place la nebunie.
   Descumpănită, fiindcă afirmația păruse sinceră, Eve o luă în sus pe scări.
   - Reo mai e aici, nu?
   - Da. S-a dus la culcare pe la două, cred. Ai nevoie și de ajutorul ei?
   - La un moment dat, da.
   - Ia să mă duc s-o aduc.
   - Pot să mai aștept... Dar de ce? Da, du-te și scoal-o.
   Eve merse mai departe spre birou și se uită în urmă, la Peabody.
   - Am spus că poți să dormi vreo două ore.
   - Sunt trează. Și mi-e foame. Mă duc să pregătesc micul dejun, dacă ai nevoie de mine. Ce preferi, proteine sau carbohidrați?
   - Indiferent.
   Eve intră în biroul ei. Se duse direct la panou și-l actualiză. Când începu să ruleze probabilitățile, Peabody puse o farfurie și o cană de cafea proaspătă pe biroul ei.
   - Ouă cu șuncă mi s-a părut în regulă. Doctor Mira, ce părere ai de-un mic dejun? Ți-l servesc eu.
   - Oh. E o idee.
   Mira intră și se duse la panou.
   - Ce i-ai adus lui Eve e foarte bine.
   Studie fotografia lui Sandy, mort.
   - O singură rană?
   - Da. Una, drept în inimă.
   - Lucrătură de la mică distanță. Armă diferită, metodologie diferită decât la Coltraine, dar același sentiment, dacă vrei. Îi place să-i vadă murind. Îi place să fie conectat. Are o atitudine profesionistă, dar nu detașată.
   - Omorul e meseria polițiștilor. S-ar putea spune.
   - Faptul că l-a lăsat gol pușcă... Umilire, ca în cazul folosirii propriei arme asupra lui Coltraine, luând-o apoi de la locul crimei împreună cu insigna.
   - Cred că da.
   Pentru un moment - și Eve își dădu seama că n-ar fi trebuit - o văzu pe femeia care mai adineauri legăna și liniștea un bebeluș care urla, făcând acum, detașat, profilul unui criminal.
   - E o acoperire, un mod de a lăsa să se înțeleagă că a făcut-o și a șters-o, continuă Eve. La fel cum faptul că i-a luat bijuteriile lui Coltraine, portmoneul, a fost sau putea să fie interpretat ca o acoperire, așa încât inițial să pară un jaf. Dar umilirea vine după aia. Este un bonus. El era acoperit cu pături împuțite, haine murdare, prelate jegoase.
   - Criminalul nu-l putea suferi, îl considera netrebnic. S-a descotorosit cu ușurință de el.
   - Lui Ricker îi place să se descotorosească de oamenii care nu mai prezintă nicio utilitate pentru el.
   - Poate că Ricker a comandat crima, însă persoana care a comis-o putea - și sigur a făcut-o - să-și aleagă metoda. Momentul, locul. Mulțumesc, Peabody.
   Mira se așeză cu farfuria pe care i-o adusese Peabody.
   - Vizezi echipa lui Coltraine. Hai să aruncăm o privire la ei.
   - Miroase a mâncare, zise Cher Reo, răvășită în pijamaua decorată cu margarete galbene, intrând în cameră după mirosul de mâncare. Și cafea. Mâncare și cafea, vă rog.
   - Pot să fiu eu chelneriță.
   Mavis o urmă pe Reo înăuntru.
   - Belle doarme și sunt moartă de foame. Am chef de pâine prăjită.
   - Mmm, făcu Reo. Pâine prăjită.
   - O să fac două. Hei, Nadine, vrei și tu pâine prăjită?
   - Fraieră aș fi să nu vreau. Cine e fost omorât? întrebă Nadine, intrând și ea. Mira n-a vrut să spună nimic.
   - Iisuse, pleacă, îi porunci Eve, dar se abținu să nu-și bage mâinile în păr.
   Sau în părul lui Nadine.
   - Lucrez.
   - O să păstrez confidențialitatea.
   Nadine luă o felie de bacon de pe farfuria lui Eve.
   - Pot să te ajut. Suntem fete istețe, ia hai să rezolvăm o crimă!
   Când întinse mâna și după cana ei, Eve o apucă de încheietură.
   - Va mai avea loc o crimă dacă te atingi de cafeaua mea.
   - O să-mi iau și eu una.
   Însă se duse mai întâi la panou și descoperi fotografia lui Sandy.
   - O lovitură în inimă. Fără mizerie, fără gălăgie.
   Eve se încruntă când Nadine intră în bucătărie. Adevărul este că erau într-adevăr fete inteligente.
   - În regulă, bine. Reo, închide ușa aia până nu mai intră cineva.
   Pe urmă, scoase un oftat când apăru Louise.
   - Nu puteam să dorm și... oh, pâine prăjită!
   - Și ea e fată isteață, sublinie Nadine și se duse să închidă ușa. Mavis, Louise vrea pâine prăjită. O ajutăm pe Dallas la un caz.
   Eve rezistă cu greu pornirii de a se da cu capul de birou.
   - Toată lumea, stați jos și... gura! Nadine, nu vreau să se audă ceva din ce se întâmplă aici până nu îmi dau acordul. Și nu vreau să văd nimic în vreo carte.
   - N-aș transmite nimic fără acordul tău. Cât despre carte... Hmm, interesant.
   - Vorbesc serios. Louise, tu te ocupi de Pearl, nu?
   - Sigur.
   - Ai tratat cumva doi vagabonzi pe nume Kip și Bop?
   - Adevărul este că da. Sunt...
   - Poți să rămâi. S-ar putea să am întrebări. Reo, hai să-ți spun despre paznicul ăsta de pe Omega.
   De vreme ce le avea la îndemână, Eve începu să mănânce ouăle, relatând legătura dintre Cecil Rouche și Ricker.

19

   Era ridicol să informeze o gașcă de femei, în majoritate civile, cu privire la o crimă. Femei în pijamale, își spuse Eve în timp ce îi povestea lui Reo. Femei în pijamale, mâncând pâine prăjită și ciugulind bacon.
   Fete istețe, în regulă. Totuși. În afară de Peabody, Reo și Mira, ce știau ele despre munca unui polițist? Putea să o includă și pe Nadine, își spuse. Munca la investigarea unei crime îi dădea lui Nadine un exemplu din interior. Și putea să aibă încredere că ar pună un reportaj înaintea eticii. Și asta însemna ceva.
   Poate că Louise nu era nici ea chiar atât de departe de subiect. Ca medic, tratase o mulțime de victime. În ce-o privea pe Mavis, cunoștea strada, ceea ce nu se aplica, de fapt, în cazul ăsta. Înl orice caz, le aducea cafea.
   La naiba.
   - Prin urmare, vrei să faci o înțelegere cu Rouche, să-l stimulezi să îl dea în gât pe Max Ricker - și pe omul de legătură din New York care, crezi tu, i-a ucis și pe Coltraine, și pe Sandy.
   - Da. Dacă Rouche știe numele.
   - Dacă îl știe, întări Reo. Și să-l supui la presiuni să-l dea în gât pe Max Ricker ca orchestrator al crimelor. Ricker care execută deja o pedeapsă multiplă pe viață în cel mai dur penitenciar de maximă securitate pe care ÎI avem. Nu putem să-i mai facem nimic, realist vorbind, dar Rouche, complice înainte și după, posibil parte la conspirația în vederea comiterii unei crime - el ar trebui să plătească. Dacă Callendar obține ce speri tu de la ea, ai avea suficient pentru acest scop și suficient pentru a-l obliga să-ți dea numele criminalului propriu-zis - dacă îl știe.
   - Nu asta e ideea. Dacă Ricker a apăsat butonul, și sigur el a făcut-o, trebuie să fie făcut răspunzător.
   Eve nu putea - nu voia - să schimbe o iotă din acest unic punct.
   - Acuzat, judecat și condamnat pentru cele două crime. Una dintre ele având ca victimă un polițist. Poate că practic, încă două pedepse pe viață nu înseamnă mare lucru. Însă contează. Contează pentru Coltraine.
   - S-ar putea ca legea să nu-l poată face să plătească, într-un sens real, mai mult decât acum. Louise se uită pe panoul crimei și la fotografia lui Coltraine. Dar dacă nu e făcut răspunzător, nu se poate vorbi de justiție, nu? Doi oameni sunt morți pentru că a vrut el să-i omoare.
   - Justiția vizează și familiile celor care le-au iubit pe victime, adăugă Mira. Ele sunt îndreptățite să se facă dreptate.
   Reo oftă.
   - Nu mă opun la asta și va trebui să scot toate astea - și multe altele - în evidență ca să-l conving pe șeful meu să-i ardă o palmă metaforică lui Ricker și să renunțe la un alt pește din cârlig pentru treaba asta. Dar nu scapă de treaba asta, Dallas. Nici Rouche nici tehnicianul nu scapă.
   - Nici nu vreau să scape. Luarea de mită, măsluirea mijloacelor de securitate, falsificarea de documente, spălarea de bani. Putem s o agățăm și pe fosta soție, ceea ce îl va supune la presiuni și mai mari. O să facă pârnaie, dar pun pariu că lui Rouche o să i se pară o adevărată afacere o condamnare de 10 ani în schimbul uneia pe viață.
   - Acuză-l de complicitate la comiterea unei crime, plănui Reo, și pe urmă propune-i târgul. O să-i duc cazul șefului meu dacă obții ce ne trebuie. Dar înțelegerea depinde de ce ne pune pe masă Rouche. Crezi că știe numele criminalului?
   - Identitatea reală, nu. Presupun că ținea legătura prin intermediul lui Sandy. Dar s-ar putea să știe destule cât să îngustăm cercul suspecților. Și s-ar putea să știe destule cât să putem înfunda filiera prin care Ricker își finanțează operațiunea. În cazul în care mai are un polițist cumpărat, înseamnă că mai sunt și alții.
   - Ești sigură că este vorba de un polițist? întrebă Nadine.
   - Nu doar că e un polițist, ci și că e unul din secția lui Coltraine.
   Eve comandă afișarea datelor pe ecran.
   - Delong, Vance, comandantul ei. Personaj autoritar, căruia îi place să țină lucrurile într-o oarecare armonie. Familist. Douăzeci de ani în slujbă, mai mult cu interese și abilități administrative decât de investigație. Rareori lucrează pe teren, dar o mai face ocazional.
   - Preferă fluxul permanent, adăugă Mira când Eve îl făcu semn din cap.
   - Deși posedă calități de lider, este mai potrivit să conducă această secție mică decât dacă ar fi la cârma unul departament mai mare, mai complex.
   - O’Brian, Patrick. Detectiv, continuă Eve. Cel mal bătrân din secție. Experiență. Afirmă că preferă ritmul mai lent al echipei slujbei pe care a avut-o. Relația lui personală cu Coltraine este recunoscută ca fiind una de genul tată-fiică. La modul în care este alcătuită secția, el - și ceilalți - primeau ca parteneri pe cine voia Dolono
   - Ar fi, după părerea mea, cel mai de încredere membru ni echipei. Ceilalți îl respectă, interveni Mira. Ce-am citit eu în dosare și în notițele lui Dallas indică faptul că echipa are mal multă încredere în părerile lui decât în cele ale locotenentului. El este liderul echipei.
   - Coltraine nu s-ar fi îndoit de el, spuse Peabody. Dacă ar fi contactat-o el și i-ar fi spus că are nevoie de ea pentru un caz, o verificare, orice fel de operațiune, ea ar fi făcut exact ce credem că a făcut în noaptea aceea. Și-ar fi luat armele și ar fi plecat să se întâlnească cu el. Dar... Ei bine, părea cu adevărat trist la comemorare. A venit și soția lui. Mi s-a părut sincer.
   - Uneori, pentru unii, omorul este doar o afacere, spuse Eve.
   - Adevărat.
   Mira dădu din cap în semn de aprobare.
   - Și afacerea poate fi separată de sinceritate. Polițiștii se distanțează adesea de emoții. Unul cu longevitatea lui ar putea, potențial, să comită actul ca pe o misiune pe care trebuie să o îndeplinească și să regrete pierderea unui prieten și coleg. Are maturitatea necesară pentru a-și controla abilitățile, dar și experiența. Însă elementele personale ale actelor nu prea se potrivesc profilului său, din nou, în opinia mea. Umilirea ambelor victime.
   - Poate că așa au fost ordinele, sugeră Louise. Făcea parte din misiune.
   - Adevărat, admise Mira.
   - Nu ar fi folosit cuvântul „curvă” în mesajul trimis mie.
   Eve studie chipul lui O’Brian.
   - Este prea dur pentru tipul ăsta. „Cățea”, nu „curvă”. Plus că nu cred că ar fi dat greș când m-a urmărit. Are prea multă experiență. Deiong ar fi dat greș, dar nu O’Brian. În momentul ăsta, este ultimul pe lista mea.
   Anunță următorul nume.
  - Clifton, Dak. Detectiv. El ar folosi cuvântul „curvă”. Și ar fi în stare s-o dea în bară într-o urmărire. E înfumurat, plin de el și nici pe departe atât de bun pe cât se crede. Fiind cel mai tânăr bărbat din echipă, se crede preferatul femeilor și s-a dat la Coltraine. Ea l-a respins.
   - Bărbații nu suportă chestia asta.
   Nadine își mai rupse o bucată de pâine prăjită.
   - Omorul e ceva extrem, dar bărbații urăsc asta.
   - Există elemente de ură în cazul crimelor, sublinie Mira. Acea nevoie sau plăcere a crimelor de la mică distanță. Amânarea uciderii lui Coltraine, ca să știe ce o așteaptă. Din nou umilirea. M-aș aștepta ca tipul ăsta să ofere indicii de abuz sexual. Dacă nu chiar viol, atunci o formă oarecare de molestare. Să-și dovedească puterea pe care o are asupra ei.
   - Ar fi putut s-o facă fără să lase vreo urmă, vreun semn.
   Louise analiză datele.
   - S-o atingă sau s-o abuzeze verbal. Nu crezi că el e, îi spuse ea lui Eve. De ce?
   - Aș vrea să fie el. E un ticălos. Însă se înfurie ușor și are un dosar plin de cazuri de utilizare excesivă a forței și insubordonare. Ricker înclină să prefere genul mai inteligent, mai calm. Și totuși, s-ar putea ca Ricker să nu fi reușit să găsească altceva mai bun în acest caz. Nu iese de pe listă, dar nu e pe locul întâi.
   Trecu mai departe.
   - Newman, Josh. Detectiv. Discret, o ia cu ușurelul. Ține capul plecat și-și face treaba.
   - Nici el nu e în fruntea listei tale.
   Mavis stătea în fața panoului, cu farfuria în mână.
   - Femeia e.
   Mai luă o mușcătură și se întoarse spre locul unde ședea Eve.
   - Femeia trebuie să fie. Ea se potrivește cel mai bine.
   - De ce? vru să știe Nadine.
   - Păi, lisuse, Coltraine îi respecta poate pe locotenent și pe tipul bătrân. Poate că-l plăcea de ticălos, chiar dacă-l respinsese. Pentru că, hei, Morris și ea aveau gusturi bune. Poate că se înțelegea bine și cu ceilalți. Dar ea și asta? Singurele femei din club, nu? Relația lor este diferită. Femeile își spun una alteia toate porcăriile pe care nu și le pot spune cu sculele. Uitați-vă la noi. Scuze, îi spuse brusc Mirei. Mă bag în treaba ta.
   - Nu, e interesant. Ideea ta este că Cleo Grady a ucis-o pe Coltraine pentru că sunt femei.
   - Îmi imaginez că ea a ajuns mai aproape decât ceilalți, știa mai multe despre ce-a fost când Coltraine a fost pe dinafarză - știți voi, la relaxare și odihnă. Nu poate să-i spună ticălosului că e la ciclu și are nevoie de o baie caldă sau bătrânului că e stârnită și de-abia așteaptă să sară pe Morris. Chestii de-astea. Probabil că Cleo știa totul.
   - Și ar fi putut să știe, mai bine decât ceilalți, că în seara aceea urma să fie singură acasă.
   Nadine își țuguie buzele.
   - Bravo, Mavis.
   Mavis zâmbi și ridică din umeri.
   - În regulă, îi spuse lui Eve, am dreptate sau greșesc?
   - Ai câștigat premiul Fata Inteligentă.
   - Din centrul orașului!
   - Grady e principalul tău suspect? Ai fi putut să-mi spui, se plânse Peabody.
   - Nu m-am lovit de ea până în dimineața asta. E calmă, dar ascunde ceva necurat. Asta mi-a atras atenția. În regulă, te joci și taci să pară că a fost un jaf. Dar nu trimiți înapoi insigna și arma. Le păstrezi. Un bărbat așa ar fi făcut, ar fi păstrat un trofeu. Dar îi plac bijuteriile, chestiile de clasă. Prin urmare, este un element. Este posibil ca Coltraine să fi spus întregii echipe că avea de gând să petreacă seara singură acasă, dar dat fiind genul ei, era mai probabil să vorbească cu Grady. În plus, ea și Grady lucrau împreună la un caz. O ocazie în plus. Și o ocazie pentru Grady să o caute, să-l spună că prinsese un fir în anchetă. Și lui Ricker îi place să se folosească de femei. Îi place să le folosească, să le facă să sufere și să se descotorosească de ele. Îl excită să le provoace una împotriva alteia.
   - Sandy.
   Peabody își lăsă farfuria deoparte și se ridică să se ducă la panou.
   - Unei femei i-ar fi mai ușor să se apropie de el. Să se joace cu egoul lui, iar el ar avea mai puține motive - în mintea lui - să își facă griji din cauza ei, fizic vreau să spun.
   - Fizicul e un factor, nu-i așa?
   Nadine întinse degetul către fotografia lui Grady.
   - Ucigașul nu a cărat-o pe Coltraine la subsol? Sau crezi că a fost prezent și Sandy, care a făcut treaba grea?
   - Poate. Dar ar fi reușit și ea.
   - Eu am cărat-o pe Dallas până jos.
   Peabody zâmbi.
   - Am făcut o reconstituire.
   - Mergând pe ipoteza că ea este ucigașul pe care-l cauți, nu ar fi vrut să fie și el prezent. Și nici altcineva.
   Mira făcu un gest cu cana de cafea.
   - Dacă luăm în calcul teoria, a fost o chestie unu-la-unu, femeie-la-femeie. La ordin, probabil, dar personal.
   - Ai nevoie de ceva mai mult decât de niște simple teorii. Scuze.
   Reo întinse brațele lateral.
   - Nu ai niciun motiv probabil, niciun martor, nimic care să-l lege pe suspect de vreunul dintre locurile crimelor. Asta dacă nu cumva Roucher a lucrat direct cu ea și ne-o poate da pe mână legată fedeleș - sau dacă nu-i vine vreo idee lui Ricker și se gândește să ne-o dea pe mână de dragul distracției - nu ai nicio,dovadă palpabilă, nicio circumstanță reală.
   - S-o ia dracu’ de procuratură.
   Mavis își puse fundul pe biroul lui Eve.
   - Toate instinctele mele îmi spun că ticăloasa e vinovată.
   - De obicei e nevoie de ceva mai mult decât de instincte ca să condamni, sublinie Reo.
   - Mai întâi, trebuie să reușească Callendar. După care, Rouche trebuie să vorbească. În principiu, s-ar putea să-mi placă teoria, dar, din perspectiva mea, nu ai împotriva ei nicio dovadă în plus față de ceilalți. Cu alte cuvinte, nimic.
   - Instinctul ar trebui să conteze, protestă Mavis. Și, în plus. Hopa!
   Se dădu jos de pe birou.
   - S-a trezit Bellamina, spuse ea bătând în fluturele mare și roz pe care-l avea prins deasupra urechii. Pa!
   - Mavis, zise Eve când ea porni spre ușă. Mulțumesc pentru părere.
   - Hei, noi, astea cu doi cromozomi X, trebuie să fim unite.
   - Cred că mai sunt câteva care au început să se agite deja.
   Louise se ridică în picioare.
   - Le adun și le duc în sufragerie și le țin departe de tine.
   - Cred că petrecerea s-a cam terminat.
   Nadine își întinse picioarele.
   - Aș putea să fac niște cercetări, să văd dacă nu cumva drumurile lui Ricker nu s-au încrucișat cu ale acestei Cleo Grady. Undeva trebuie să existe o legătură între ei. Consider că ai controlat-o prin buzunare. Puțin probabil să fi omorât doi oameni pur și simplu de plăcere.
   - I-am verificat situația financiară cât am putut, fără să am un motiv să caut mai adânc. Presupun că a fost plătită, însă nu scot din calcul factorul plăcere sau ceea ce consideră oamenii de genul ei ca fiind dragoste. Lui Ricker îi plac femeile mai tinere.
   - Oricum, o să verific din nou, reflectă Eve cu voce tare. Nu e de dată recentă, legătura asta. Nu a apărut cu ocazia arestării lui, însă nu-i un recrut nou. Asta înseamnă că are niște antecedente de ceva timp.
   - Dacă îmi descoperi o legătură între ea și Ricker - ceva solid - aș putea să folosesc chestia asta și legătura ei cu Coltraine. Aș putea să smulg chiar și un mandat de arestare și autorizarea unor cercetări aprofundate ale situației financiare.
   Reo cântări propunerea.
   - Dacă poți să-l faci pe Roucher să mărturisească faptul că Ricker are pe cineva în echipa lui Coltraine. Nu am nevoie de nume, doar de confirmarea faptului că Ricker are pe cineva în interiorul acestei echipe, pot să-ți fac rost de mandate. Poate chiar mandate internaționale.
   - Nu au nimic împotriva ei, Ti spuse Eve lui Reo. Am verificat.
   - Ei bine, poate ar trebui să mai verifici o dată.
   - O să mă mai uit o dată pe dosarul ei, spuse Mira. Și pe antecedente ei. O să fac un profil mai cuprinzător.
   - Pe care o să-l scriu și o să verific probabilitățile.
   Peabody se ridică să adune farfuriile goale.
   - În vreme ce Nadine caută încrucișarea drumurilor cu Max Ricker, eu pot să caut o încrucișare a drumurilor lui Grady cu Sandy. Poate că el a recrutat-o.
   - Ori ea l-a recrutat pe el.
   Eve comandă calculatorului eă afișeze mai multe date pe ecran.
   - Sandy, Grady, Alex Ricker. Toți trei cam de aceeași vârstă. Mda, s-ar putea să fie ceva aici. Întoarce-te cu 10 ani în urmă, 15. Colegi de colegiu. Dacă era cumpărată de Ricker încă de atunci, ar fi putut s-o folosească să pună mâna pe Sandy. Hai să... stați așa.
   Eve se întoarse la link.
   - Dallas.
   - Ce vrei mai întâi, Dallas? întrebă Callendar. Pentru că am o mulțime de date pentru tine.
   - Ai spart codarea?
   - Normal că da. Doamne, chiar sunt obosită acum. M-au cam lăsat motoarele. Text, Omega către New York.
   Căscă și clipi.
   - Scuze. Text: „ Lovește ținta în 48. Dezactiveaz-o complet. Finalizează aranjamentele cu vânătorul. Onorariile obișnuite livrate la verificarea dezactivării.” Al doilea text, Omega către New York, continuă Callendar. Oh, ăsta este mesajul pe care l-am comparat cu mesajul de la tine. Text: „Liber. Coordonare cu cârtița. Nu mă dezamăgi, dragă”.
   - Mai sunt și altele?
   - Astea nu-ți ajung?
   - Nimic de pe Omega în ultimele douăzeci și patru de ore?
   - Nu pe tema asta. Dar ca să trec mai departe, există unul din New York către Omega, aceleași linkuri ca la a doua transmisiune. Text: „Dezactivare completă. Nu dezamăgesc niciodată”. Ăsta a fost transmis la o jumătate de oră după momentul estimat al morții iui Coltraine, pe linkul neînregistrat pe care l-am găsit în camera lui Roucher. Am mai găsit și un calcul foarte drăguț. Păstra înregistrări ale veniturilor, Dallas. Plăți listate după dată - începând de acum zece luni - și conturile, după numere, în care a ascuns fondurile. A fost o nebunie. Pe urmă mai este e-mailul. Le-am scos de pe computerul din camera lui. Toate mailurlle trebuie să treacă prin sistemul de securitate, însă se pare că l-a convins pe amicul Art să le ignore. Contul în care s-au făcut depunerile este pe numele Luanne DeBois.
   - Pariez că așa e.
   - O mulțime de verzișori. Și o mulțime de instrucțiuni și comunicări despre cum și când să acceseze fondurile. E terminat.
   - Împachetează-l și adu-l încoace. Dar vezi să nu apăreți pe radare. Nu vreau ca Ricker să știe că am pus mâna pe omul lui. Breșele de securitate, fraternizarea cu prizonierul, suspiciunea de înțelegere secretă. E suficient să-i aducem aici. Ține-i separat în timpul călătoriei de întoarcere. Măsuri complete de securitate de acolo până aici. Dacă e nevoie, cere-i directorului să trimită cu tine doi oameni în care are încredere. Iau legătura cu el direct, obțin aprobarea. Dă-i drumul, Callendar.
   - Sisto, plecăm naibii de pe stânca asta!
   - Bravo, adăugă Eve și încheie legătura.
   - Cu asta, avem marfa împotriva lui Rouche, dar dacă nu putem să-i punem  linkul acela în mână lui Ricker...
   - Nu încerca să-mi strici dispoziția, Reo. Am de lucru și sunt chiar fericită.
   Luă legătura cu directorul penitenciarului, apoi cu Whitney. Pe urmă, pentru că nu avea nicio rezervă să fie informatoarea Afacerilor Interne, luă legătura cu Webster.
   Se uită la ecranul albastru, care arăta blocarea comunicării video.
   - Iisuse, Dallas, e duminică dimineață. Sunt liber.
   - Am informații pentru Afacerile Interne, dar dacă ești prea ocupat să...
   - Ce, ce, ce?
   - Ești singur?
   - Ce-ți pasă?
   Înjură în gând.
   - Da, da, sunt singur. Și mai sunt în pat, aproape gol. Pot să deblochez comunicarea video pentru confirmare dacă vrei să mă visezi.
   - Te-am văzut deja aproape gol și numai să visez nu mi-a venit după asta.
   - Rece.
   - Ascultă. Informez Biroul de Afaceri Interne că îl suspectez, la modul cel mai serios, pe detectivul Cleo Grady de înțelegere cu Max Ricker în vederea comiterii de infracțiuni, de faptul că este plătită de el și de uciderea detectivului Amaryllis Coltraine și a lui Rod Sandy.
   - Stai așa. Stai așa. Faci o arestare?
   - Am zis eu că fac vreo arestare? Te informez, ca membru al Biroului de Afaceri Interne, că îl suspectez pe un coleg polițist de implicare în activități ilegale în scopul obținerii unor venituri, împreună cu un criminal cunoscut și condamnat. Bănuiesc că acest coleg polițist l-a ucis pe detectivul Coltraine la ordinul lui Max Ricker și tot ea l-a ucis și pe Rod Sandy.
   - Cine dracu’ mai e și Rod Sandy ăsta?
   - Asistentul personal al lui Ricker. E la morgă. Bănuiesc că, tot la ordinele lui Max Ricker, Grady și Sandy au colaborat la uciderea lui Coltraine și pentru a arunca suspiciunile asupra lui Alex Ricker.
   - Ce dovezi ai?
   - Nu trebuie să-ți dau dovezi, spuse Eve când Webster, trăgându-și un tricou pe el, apăru pe ecran. Îmi expun suspiciunile  și pentru Afacerile Interne ar trebui să fie suficient ca să se pună în mișcare. Dacă tu consideri că asta înseamnă aproape gol, Webster, nici nu e de mirare că ești singur în pat duminică dimineața.
   - M-am îmbrăcat. Nu te mai lua de mine. Nu punem câinii pe un polițist doar pentru că zice un altul.
   - Știi că nu este vorba de așa ceva. Uită-te bine la ea, Webster, și, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i spune nimic. Îmi construiesc cazul și începe să capete formă. Dacă greșesc, greșesc și nu pățește nimeni nimic. Dar nu greșesc. Am confirmări din partea unui expert.
   - Ce confirmări?
   - Intuitive, spuse ea și întrerupse legătura.
   Lucrurile s-au pus în mișcare, mingea e în aer, își spuse Eve. Nu ma avea ce să facă pentru moment, doar să aștepte. Dădu să iasă și își aminti de toată liota de femei care probabil că umblau prin toată casa. Schimbă direcția și se duse la lift.
   Când ajunse în dormitorul ei, coborî și închise ușa. Pe urmă se duse la pat, scoase un oftat și se aruncă cu fața în jos.

  Coltraine ședea la biroul ei din secție, iar Eve la biroul lui Grady.
   - Nu a fost niciodată o prietenă, un partener.
   Vocea lui Coltraine era îndurerată.
   - Nici pentru mine și nici pentru altul dintre noi. I-ar fi ucis pe oricare dintre noi dacă i-ar fi ordonat Ricker.
   - Mă îndoiesc că ai fost prima. De obicei este nevoie de mai mult de o crimă ca să acționezi cu atâta sânge rece. Nu are aptitudini pentru slujba asta. Din păcate, probabil, fiindcă testele de absolvire sunt destul de dure. Mai dure decât selecția și evaluările pentru primirea insignei.
   - Pari foarte sigură că ea a fost.
    - Ai privit-o în față când te-a ucis.
   Coltraine se întoarse cu scaunul dintr-o parte în alta.
  - Este un vis al tău, Dallas, este perspectiva ta. Nu-ți pot spune nimic din ceea ce nu știi deja.
   - În regulă, așa o să mergem mai departe. Da, ea este. Asta este perspectiva mea.
   - Pentru că suntem femei.
   - Contează și asta, da. Cred că Mavis a avut dreptate. Oricum era în primii doi din topul meu. Newman era și el pentru că își ține capul plecat, nu se bagă. Își face treaba, un tip plăcut, nu face valuri. Un om care poate să facă asta e un instrument bun. Asta este și motivul pentru care Clifton nu s-a potrivit. Prea volatil. Locotenentul? Prea se ține de regulament, iar O’Brian... Pentru mine, el e în regulă. Un polițist bun, pentru care mândria face parte din slujbă. Nu poți să pui mândrie în abuzuri, în trădări. Plus soția, familia. De ce să te zbați să plătești facturile, să le dai o educație copiilor, dacă ai la îndemână sacul ăsta din care să te înfrupți?
   - Îți place de el.
   - Cred că da. Delong are nevoie de secție - ei sunt familia lui și are nevoie de dinamica asta. Clifton pozează, umblă cu băieții ca să se laude cui i-a mai spart dinții azi și se folosește de asta ca să ajungă și sub câte o fustă când are ocazia. Newman trece ca gâscă prin apă, poate bea un păhărel după o tură lungă, apoi se duce acasă la soție și la câine.
   - Grady e o singuratică. Nu o așteaptă nimeni când se întoarce acasă. Știu cum e. Însă nu trăiește pentru slujba asta, nicidecum. Dacă ar fi făcut-o, e destul de inteligentă, destul de capabilă să fi ajuns detectiv gradul doi până acum - aproape de gradul întâi - pentru a avea șanse să lucreze într-o secție mai mare, într-o echipă mai sexy.
   Eve bătu cu degetele în biroul lui Grady.
   - Dar nu este și nu se află acolo. Pentru că prea multă atenție ar însemna să-i facă pe oameni să o analizeze mai amănunțit. Are ceva de ascuns.
   - Și tu ai avut. Să-ți ciopârțești tatăl la vârsta de 8 ani e un mare secret pentru un polițist.
   - Nu mi-aminteam lucrul ăsta. Cel puțin nu mi-l aminteam clar. Și nu ar fi contat dacă mi l-aș fi amintit. Eu am trăit pentru slujba asta. Am avut nevoie de ea așa cum ai nevoie să respiri Și Feeney m-a vrut...
   Se opri, întorcând capul.
   - M-a vrut cineva. A fost pentru prima oară. Cineva m-a văzut, m-a dorit și a fost dispus să investească în mine. A fost extraordinar. Poate că a văzut-o Hlcker. Și dacă...
   Se opri din nou și înjură.
   - Pisica e pe fundul tău, îi spuse Coltraine.
 
  Eve se trezi simțindu-i labele lui Galahad pe fundul el. Pe urmă, greutatea lui considerabilă dispăru. Se rostogoli și-l văzu pe Roarke cu pisica în brațe.
   - Scuze, îi spuse el. E gras, dar șmecher. A ajuns la tine înaintea mea.
   - Aveai de gând și tu să-mi dai cu labele în fund?
   - Zi și noapte nu mă gândesc la nimic altceva.
  Se așeză alături de ea, mângâind pisica.
   - Am auzit că ai fost chemată de la petrecere azi-noapte. Rod Sandy.
   - Da.
   Se ridică în capul oaselor.
   - Nu cred să-mi fi simțit cineva lipsa în mod special, așa că...
   - Ți-am simțit eu lipsa.
   Acum Eve zâmbi.
   - Da?
   - Da.
   Roarke se aplecă să o sărute.
   - Cred că ar trebui să te întreb dacă te-ai distrat.
   - Am fost cu un grup de bărbați, prieteni, prin cazinouri, în localuri de striptease de cea mai înaltă și de cea mai joasă speță.
   - L-ai dus pe Trueheart la o demonstrație de striptease?
   - Aproape că strălucește pe întuneric când roșește. De fapt, e încântător. Puștiul a mai și câștigat peste cinci mii de bătrâne la o mașină ciudată numită Pirate Quest.
   - Cinci? Bravo, Trueheart.
   Roarke râse.
   - Și de atunci încoace am auzit toate variantele posibile.
   - Oh, Dumnezeule, Iisuse! Mai spune o dată. L-ai dus pe domnul Mira în spelunci de striptease?
   - E băiat mare și s-a distrat. Are o pereche de urme care pot dovedi.
   - Nu, nu, nu.
   Își puse mâinile peste urechi ca să se apere.
   - Nu vreau să aud de domnul Mira în aceeași propoziție cu urmele.
   - Și a câștigat vreo douășpe sute la zaruri. McNab s-a ales cu vreo două mii trei sute de dolari și optzeci și cinci de cenți mai mult. Exact, după cum ne-a informat ulterior. Charles s-a aies cu ceva mai puțin de atât. Feeney a câștigat în jur de 25 de dolari, păstrând intactă reputația cămășii sale norocoase. Baxter a ieșit pe zero.
   - Dar tu, șmechere?
   - Cum era cazinoul meu, dacă câștigam, pierdeam - ca să spun așa. Dar tu? Te-ai distrat?
   Când se așeză, posacă, Roarke îl trecu un deget peste gropița din barbă.
   - Nu era o întrebare capcană.
   - Trebuia să mă gândesc la asta. Sunt nevoită să spun că m-am distrat într-un fel ciudat. Sunt surprinsă. Pe urmă, azi-dimineață m-am pomenit ținând o ședință la micul dejun cu grupul de bază. Fără să o fi planificat eu. Și Mavis a pus degetul pe criminal.
   - Mavis?
   - Da. M-am ales cu toate creierele astea - nu vreau să spun că Mavis e proastă, dar am avut detectivul, specialistul în profile, asul reporterilor și doctorul. Și tocmai fosta șarlatană devenită star de muzică și mamă a pus punctul pe i. Îți povestesc mal târziu dacă vrei, dar acum cred că trebuie să mă duc jos și să fac ce o trebui să fac până pleacă naibii toate acasă.
   - S-au dus toate naibii acasă.
   - Nu glumi cu mine.
   - Cu mulțumiri pentru minunata petrecere.
   Eve dădu să zâmbească, dar se controlă.
   - E grav, nu-i așa? Înseamnă că am fost o gazdă de toată jalea. Aveam de gând să mă întind doar o oră, până luau ele micul dejun și restul. Trebuia să fiu jos și să-mi iau rămas-bun, să le fac semne de la revedere cu mâna și să le mulțumesc tuturor că au venit.
   - Îți spun eu că toate cele care se mai aflau aici când am sosit noi sperau să ai parte de odihna de care ai mare nevoie. McNab a venit și el sus, să o trezească pe Peabody, așa că nu ești singura. Cred că te-ai descurcat foarte bine.
   - De când dorm?
   - Nu știu la cât ai căzut în nas, dar este aproape patru acum.
   - Fir-ar să fie. Trebuie să verific, să mă asigur că Callendar e pe drum.
   - Pot să-ți spun eu că e, împreună cu celălalt detectiv, doi prizonieri și un reprezentant de pe Omega. Au fost nevoiți să obțină aprobarea mea pentru navetă. Deci.
   Se întoarse și se lăsă pe spate ca să ajungă la capul patului și bătu cu palma în spațiul liber dintre ei.
   - De ce nu vii încoace să-mi spui și mie cine sunt prizonierii pe care îi transportă naveta la New York și care e legătura dintre ei și Ricker, Coltraine și Sandy.
   - O să dureze ceva, îl avertiză ea.
   - Crede-mă, după aproape 20 de ore de locuri de noroc, femei goale, muzică de striptease și glume extraordinar de deocheate, sunt pregătit să fiu acasă.
Eve se rostogoli până ajunse și se ghemul lângă el,
   - Și mie mi-a fost dor de tine.

   Și în timp ce pisica rămase la capătul celălult al patului, făcându-și toaleta, Eve îl puse la curent pe Roarke cu progresele cazului.
   Roarke ascultă, relaxându-se cu soția lui cuibărită alături de el.
   Pisica se târî pe pat să ajungă și ea în dreptul șoldului.
   Da, era plăcut să fii acasă.
  - Or să-l închidă o vreme, spuse Roarke, gândlndu-se la Ricker. Dar, după asta, o să găsească alt Rouche, altă cale. Puterea lui e redusă, libertatea s-a dus - are nevoie de o supapă de evacuare. De o... distracție.
   - Are suficient de multă putere și libertate dacă a provocat două crime. Sau, în orice caz, una, aprecie Eve. Nu cred că el a ordonat uciderea lui Sandy. Dacă Callendar nu a găsit o transmisiune pe acest subiect, trebuie să cred că nici nu a existat. Grady a comis-o gratuit, pentru plăcerea ei.
   - Ricker nu ar obiecta. Cel puțin nu pe termen lung. Sandy era pe un teren minat, suficient ca să se dea de gol. Este posibil ca Ricker să fi decis tăierea acestui fir chiar în timp ce organiza uciderea lui Coltraine.
   - Nu știu.
   Eve dădu să se rostogolească de lângă el și Roarke o apucă mai strâns.
   - Mă întorc. L-a folosit pe Sandy doi ani de zile - mai mult ca sigur, continuă ea după ce se dădu jos din pat. Sandy, instabil sau nu, era cea mai bună legătură cu fiul lui. Mijlocul lui infailibil de a-l ține pe Alex sub observație. Acum s-a terminat cu el. S-ar putea ca Grady să albă impresia că poate găsi o cale pentru ca situația asta să fie în favoarea ei.
   Roarke o urmări pe Eve ducându-se la dulap și deschizându-l ca să aleagă o sticlă de vin.
   - Am simțit la ea ambiția și nu am putut să-mi dau seama de ce a rămas la gradul trei, în echipa asta mică, de nivel scăzut. Acum mi se pare logic, de vreme ce altele erau ambițiile ei.
   Eve alese un vin toscan roșu și-l deschise.
   - Așa că da, trebuie să-mi imaginez că are niște planuri. Și trebuie să își închipuie că a scăpat de grijă în cazul Coltraine. Vina cade pe Sandy. Sau continui să muncesc, să găsesc o legătură între Alex și amicul mort. Așa o să pară.
   - Ai și tu planuri.
   - Lucrez la vreo câteva.
   Turnă două pahare de vin, apoi le duse la AutoChef. Programă un amestec de brânzeturi, pâine, biscuiți și fructe. Aduse vinul, îi dădu un pahar lui Roarke și îl puse pe al ei pe noptieră, după care se întoarse să aducă mâncarea.
   Când așeză tava pe pat, și motanul - care își sprijinise capul de coapsa soțului ei - și, Roarke o studiară.
   - Ia te uită, nu-i așa că e o atmosferă casnică?
   - Într-un fel...
   Se întinse peste Roarke să-și ia vinul și-i șterse buzele cu ale ei la revenire.
   - Ai putea să consideri că face parte din umilire.
   - Ar putea fi un început.
   Eve întinse brânză pe o bucată de pâine crocantă și i-o oferi lui Roarke.
   - Alex și Sandy s-au împrietenit în colegiu. Tatăl și fiul nu se aflau în cele mai bune relații în momentul ăla. Prin urmare, ar fi posibil ca Ricker să-l fi plătit pe Sandy să se apropie, să lege o prietenie. Mai întinse brânză pe o bucată de pâine, pentru ea. Ideea este că, din ce am în momentul ăsta, Grady a urmat colegiul. Nu același colegiu, însă a petrecut 6 luni în Europa. Un fel de schimb de experiență.
   - Te întrebi dacă era plătită încă de atunci de Ricker și dacă nu ea l-a recrutat pe Sandy pentru el.
   - E posibil. Trebuie să fi fost foarte tânără. Dar, la urma urmelor, și tu erai la fel de tânăr când ai început să faci afaceri cu Ricker. Nu-ți amintești de ea? Este posibil să fi folosit un alt nume când apărea pe-acolo, poate arăta altfel.
   - Sigur, erau femei. Femei tinere. Îi plăceau. Le folosea. Sexual sau pentru oricare alt scop care-i convenea lui. Am văzut fotografia ei de identitate și m-am uitat bine la ea la comemorare. Nu mi s-a părut cunoscută.
   Eve continuă să se gândească la asta.
   - Nu s-ar potrivi să fie nouă pentru el. Nu ar fi avut de unde să știe că Coltraine o să se transfere la New York înainte s-o știe ea însăși. Grady este în secția asta de trei ani, iar în poliție de peste opt ani. Și niciodată nu a mai încredințat cuiva atât de nou o asemenea misiune. În plus, e închis de mai mult timp decât era Coitraine la New York, și-atunci cum ar fi putut s-o aleagă și s-o convingă pe Grady s-o ucidă? Vânătorul. Ăsta este numele pe care l-a folosit pentru ea în transmisiune. A mai făcut asta și înainte.
   - Bine, deci Grady era la locul ei și întâmplarea a făcut să fie în locul și la momentul potrivit pentru scopurile lui.
   - Da. Dacă n-ar fi fost ea, ar fi luat pe altcineva. Însă era ea, și atunci cum, de ce și când a atras-o de partea lui, când a cooptat-o? Nu s-a înscris în poliție imediat după colegiu. A mai durat vreo 2 ani. În dosarul ei nu apare nicio slujbă în intervalul ăsta de timp.
   - Nu e nimic neobișnuit să-ți iei liber câteva luni sau un an între absolvire și începerea unei cariere. În acest caz, ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru antrenamente și pregătire de specialitate.
   - Detectiv gradul trei, secție mică - nu-i mare lucru ca să-ți atragă atenția. Locuiește singură, nu are pe nimeni care să se întrebe unde e, ce face. Își ia absolut toate zilele de concediu - întotdeauna a procedat așa - și de concediu medical.
   - Spre deosebire de o persoană pe care o cunoaștem, îi spuse Roarke lui Galahad, oferindu-i pisicii un biscuit mic cu o urmă de brânză pe el.
   - Își adaptează permanent programul, adăugă Eve. Nu atât cât să atragă atenția, dar suficient. Destul timp liber, dacă pui cap la cap, ca să se ocupe de alte lucruri. Vreau să aflu unde a fost în perioada aceea dintre colegiu și începerea serviciului. Dacă s-a intersectat cu Sandy în cele șase luni petrecute în Europa. Unde se duce în timpul liber. Îmi trebuie o singură conexiune, o singură încrucișare a traiectoriilor. Reo poate să-mi obțină un mandat de percheziție pe acest considerent.
   - Să înțeleg că diseară lucrăm.
   Eve vârî un bob de strugure în gură înainte să ducă tava pe bufet.
   - Dar deocamdată nu.
   Se târî înapoi în pat, apoi peste soțul ei.
   - Și trebuie să termin umilirea.
   - Asta așa e, trebuie.
   Cu o mișcare rapidă, Roarke inversă pozițiile.
   Lăsă capul în jos și-i prinse buza inferioară cu dinții. O strânse.
   - Trebuie să te umilești destul de mult. Așa că s-ar putea să dureze ceva.
   - Parcă am de ales? Cuvântul dat e ca o garanție. Somn, sex, câte ceva de mâncare - Eve se gândi că era  tripleta generatoare de energie.

   Și de vreme ce intenționa să folosească energia asta ca să lucreze, merita cele mai comode haine.

    Într-o pereche de blugi antici și un tricou și mai vechi de la Academia de Politie, își duse cafeaua din bucătărie în birou. Și-l găsi pe Roarke studiindu-i panoul.
   - Fiindcă e femeie?
   Eve îi dădu una dintre căni.
   - Știu că pare neserios. Ar fi trebuit să fii aici. Putea să fie oricare dintre ei, dar ea este cea mai potrivită. Și i se potrivește... judecată și curaj. Asta e problema. Fără să mai obțin niște informații, fără să mai dau peste un accident de teren, nu pot să obțîn mandatul de percheziție. Și percheziția poate să fie singura cale pentru găsirea accidentelor de teren.
   - Dacă accidentele astea ar exista, le-am putea găsi cu aparatura neînregistrată.
   - Nu se poate. Înainte am făcut-o pentru Morris.
   Clătină din cap, știind că logica ei era din nou foarte fragilă.
   - Urmăresc un alt polițist. Trebuie să procedez corect. Fiecare pas pe care îl fac trebuie să fie ca la carte pentru investigație. Și pentru mine. A făcut ea o greșeală undeva, a scăpat ceva din vedere, cândva. A făcut o greșeală trimițând înapoi arma și insigna lui Coltraine. Făcând varză ambuscada pe care ml-a pregătit-o.
   - Presupunând că e Grady. Ăsta.
   Roarke bătu cu degetul în fotografia lui Clifton.
   - Ăsta e belea. Cunosc genul.
   - Da, și nici nu m-ar surprinde să aflu la un moment dat că i se ordonă să-și predea armele și insigna. Și dacă Coltraine ar fi fost bătută, el ar fi fost în capul listei. A fost o greșeală, spuse Eve gânditoare. Grady a făcut-o prea curat. Nu a avut o componenta fizică - niciuna dintre crime. Asta înseamnă mândrie. E mândră de opera ei. Se descurcă bine la slujbă, primește calificative bune de la locotenentul ei. Se descurcă bine în misiuni, le primește de în Ricker. Acoperă ambele planuri.
   - Nu mă dezamăgi, draga mea, îi aminti Roarke. Nu este ceva care să i se pară important unei femei. Un plan o pune În poziția de subordonată, celălalt presupune o relație.
   - Tu le spui vreodată subordonatelor tale „dragă”?
   - Dumnezeule, sper că nu. E o lovitură cu dosul palmei, nu? Dacă vreau s-o plesnesc pe o angajată, o fac pe față și fată în față.
   - Exact. Ricker nu poate, fiind foarte ocupat într-o celulă din afara planetei. Întreaga frază este o insultă și un avertisment. Antecedentele sale în relațiile cu femeile corespund din nou. Așadar, unde i-a atras atenția? Mă gândesc să încep cu cele șase luni petrecute în Europa, de la colegiu. S-ar putea să găsesc vreo intersectare cu Sandy și pe urmă pot să mă întorc în timp, și de atunci încolo.
   Se duse la birou să facă acest lucru. Roarke rămase în picioare, studiind panoul.

..................................................