..........................................................
2-3
„Domnul Turner al nostru” și-a făcut apariția în dimineața în care Justin o dusese la Winchester să cumpere ustensilele pentru gătit. Nu prea avusese ce spune la început, dar Justin fusese cel care schimbase lucrurile.
Entuziasmul lui de a face moara să meargă era molipsitor și după jumătate de oră Emma îi găsise pe amândoi fără haine, cu mânecile suflecate, până la genunchi în apă, examinând cupele vechi care pe lângă că scoteau apă, făceau și roata să se învârtă.
Omul a avut dreptate în privința lunii decembrie.
Madame începu să râdă văzând-o pe Emma într-o pereche de blugi și un pulover pe gât de un roșu puternic, care făcea ca pletele ei să pară și mai blonde.
............................................................„Domnul Turner al nostru” și-a făcut apariția în dimineața în care Justin o dusese la Winchester să cumpere ustensilele pentru gătit. Nu prea avusese ce spune la început, dar Justin fusese cel care schimbase lucrurile.
- Aveți niște probleme aici, miss St. Cyr, îi spusese domnul Turner. Vă va costa ceva să puneți totul la punct.
- Tocmai aici trebuie să intervină suma acordată de primărie, spuse Emma.
- Voi face tot ce pot pentru dumneavoastră. Dacă veți măcina, veț putea avea un al doilea venit. Dar asta necesită o investiție inițială. Sunteți sigură că aveți suma care vă trebuie pentru început? Planurile sunt cam ambițioase pentru o femeie singură.
Îi spusese toate acestea cu bunăvoință, iar Emma fusese de acord cu el.
Finanțele ei erau limitate și nu mai urma să primească drepturi de autor câteva luni de acum înainte.
- Familia St. Cyr n-o va lăsa să moară de foame, invervenise Justin.
- Soțul doamnei St. Cyr a fost francez, nu?
- Ca și mine, a spus Justin.
Domnul Turner s-a întors spre el.
- Așa este, sir. Ciudat, totuși. Arătați ca unul de ai noștri. Poate pentru că vorbiți limba atât de bine.
Emma sperase că Justin va înțelege că i se făcuse un compliment.
Acesta zâmbi amabil, apoi se întorsese la treabă.
Fiecare aspect legat de moara în sine și de locul unde va funcționa restaurantul fusese analizat în amănunt de cei doi bărbați.
El îi atinsese obrazul cu degetul ud de la mașinăria morii.
- Important e că vei obține subvenția.
- Probabil nu aș fi primit-o dacă n-ai fi fost aici.
- Ai răbdare. Consiliul va acționa mai repede știind că banii nu vor fi irosiți.
- Irosiți? reptase Emma indignată.
- Fetițo, ei sunt conștienți că faci asta cu foarte puțini bani. Vor fi mulțumiți dacă vei avea bani să investești în sumă egală cu subvenția lor, dar știind că tu nu poți face asta...
- Aș fi solicitat un ajutor mai mic!
- Și ar fi fost sfârșitul viselor tale?
- Poate.
El clătinase cu tristețe din cap.
- Ai uitat că acum ești o St. Cyr?
- Nu uit niciun moment, dar nu doresc nimic de la familia St. Cyr! Nici ei de la mine. De aceea prefer să fac totul singură.
- Nu-ți face probleme. Vei avea destule de făcut.
Și Justin avusese dreptate. De la plecarea lui, abia își văzuse capul.
Iar împrumul de la primărie venise în sumă mai mare decât se așteptase. Era conștientă că lui Justin trebuie să-i mulțumească pentru asta și cu toate că se gândi să-i scrie și să-și exprime recunoștința pentru efortul făcut, se răzgândi. Ideea că Justin ar considera că mai dorește ceva de la el era greu de suportat.
El putea vorbi cu familia St. Cyr, de faptul că acum ea purta acest nume, dar știa că este singură în toată afacerea asta, că nu se poate baza pe nimeni.
Singură, așa fusese tot timpul. Și în trecut îi plăcuse să se descurce singură. Când fusese la internat împreună cu celelalte colege, abia așteptase să scape de ele. Iar acum, iată, se simțea singură. Când se trezea dimineața, primul ei gând era spre Justin, iar faptul că știa că nu-l va mai revedea îi întuneca ziua.
Nici vreme n-o ajuta. Avea impresia că în toată luna noiembrie nu va exista o singură zi în care să nu toarne cu găleata.
Frumoșii arbori cu lemn de esență tare din jurul morii erau în concordanță cu starea ei de spirit, iar drumul acela improvizat până la moară se umpluse de băltoace, avertizând-o că era altă problemă pe care va trebui s-o rezolve, înainte de a deschide restaurantul. Nu-și putea permite ca oaspeții să rămână înnoroiți.
Cel mai luminos punct al existenței ei erau constructorii. Aceștia veneau în fiecare dimineață, 5 zile pe săptămână, la fel de veseli, luau ceaiul cu ea, informând-o asupra celor ce aveau de făcut în ziua respectivă.
- Trebuie să uscăm șopronul mai întâi, miss. Va trebui să ne ocupăm de asta chiar acum.
- Și toate separeurile de cărămidă trebuie revopsite, miss, v-ați gândit la asta?
- Cred că da.
Îi mulțumi din nou în sinea ei lui Justin. El se interesase la firmele locale cele mai capabile și tot el încheiase contractele cu ele, pentru a transforma moara și hambarul într-un restaurant de categoria I.
- Nu contează, miss, spusese unul din oameni într-o zi, prietenii vă vor da o mână de ajutor cu decorarea. Și eu v-aș putea ajuta, dacă mi-aș putea aduce iubita aici măcar o dată la masă, când veți deschide.
- Asta va fi după Crăciun, îl avertizase Emma.
Inițial, voise să deschidă chiar de Crăciun, numai că între timp realizase că Paștele era o dată mai realistă.
- Abia aștept, o asigurase omul.
Tocmai când abandonase orice speranță că va putea deschide de Crăciun, unul din maiștri o informă că firma de construcții nu va lucra timp de două săptămâni în perioada Crăciunului. Oamenii aveau nevoie de timp pentru cumpărături. Mai era și Ziua Boxului, ceea ce însemna că exista o singură zi de lucru din săptămână.
Era și mai mare dezamăgirea, pentru că ea crezuse că transformarea va începe chiar atunci. Toată luna noiembrie nu avusese în fața ochilor decât grămezi de cărămidă și de moloz, făcând ca locul să pară și mai dezolant.
Știuse că așa va fi, că într-o zi totul se termina, că va trebui să aducă doar instalațiile sanitare și asta va fi partea cea mai interesantă, cea pe care și-o promisese ca dar de Crăciun, pentru că altul nu avea de unde să primească.
- Nu contează, spusese cu voce tare, mai sunt și 3 săptămâni din decembrie, nu-i așa?
- Mai mult sau mai puțin, confirmase șeful de echipă. În decembrie, avem multă treabă. Nu te aștepta la minuni, miss.
Emma se întrebă de ce i se adresa mereu cu miss, mai ales că era văduvă. Cel mai tânăr muncitor i se adresase cu apelativul „doamnă” o dată sau de două ori, dar apoi i se adresase la fel ca ceilalți.
- Dacă vine domnul Turner, îi spuneți că doamna St. Cyr a plecat o oră sau două la Winchester? l-a întrebat pe maistru.
- Sigur că da, miss.
Omul a avut dreptate în privința lunii decembrie.
Zilele erau atât de scurte, încât muncitorii veneau și plecau destul de repede. Dacă nu era prea întunecat afară, ploua.
Într-una din aceste după-amieze, Emma se învârtea prin sala restaurantului, încercând să stabilească locul meselor, al barului și cel mai important, al microfoanelor, ca să se poată auzi, dar fără a deranja discuțiile de la mese.
Își luă chitara și făcu câteva încercări, să vadă cum se aude vocea.
Acoperișul era una dintre cele mai interesante părți ale restaurantului. Cândva era boltit, dar de-a lungul anilor fusese înlocuit cu alt model sprijinit cu suporți, care probabil costaseră destul de mult. Pe alocuri era lăsat, dar nu periculos și luase forma pilonilor de stejar masiv care sprijineau întreaga structură.
Scrisese un cântec nou cu câteva zile în urmă, care vorbea despre felul cum arătase moara când toți sătenii veneau aici să cumpere făină, sau să macine grâul.
Era un cântec care milita pentru întoarcerea oamenilor din sat.
Folosise ritmul în care funcționa roata și chiar la asta se concentrase când auzi un zgomot la celălalt capăt al morii, care o făcu să-și ridice capul.
- E cineva aici? întrebă ea repede.
Inima începu să-i bată cu putere de teamă, când văzu silueta unui bărbat, apoi se relaxă vizibil.
- Justin! M-ai speriat de moarte!
Justin, aflat în colțul opus al sălii, își lăsase capul într-o parte, urmărind-o.
Ea se afla sub singura lampă aprinsă.
- Am ceva pe față? întrebă ea cam neliniștită în cele din urmă, după ce ciupi una din corzile chitarei.
- Din contră, arăți foarte bine, spuse el.
Ea făcu ochii mari, își mușcă buzele, și puse chitara cu grijă alături.
- Nu așteptam pe nimeni, spuse ea cu un glas înecat de emoție.
Justin făcu un pas spre ea.
- Am crezut că e mai bine să nu te anunț că vin.
- De ce?
- Am vrut să te iau pe nepregătite. Sunt binevenit sau...?
O, cât de binevenit! Nimeni altcineva n-ar fi fost mai binevenit ca el! Se repezi la Justin, el o prinse în brațe ridicând-o de la podea și învârtind-o.
- Cât sunt de binevenit?
Vocea lui era plină de dorință.
Emma îl luă după gât cu ambele brațe și se lipi de pieptul lui.
- Mi-ai lipsit mult, recunoscu ea.
El o sărută cu căldură.
Întreaga ei ființă răspunse cu pasiune chemării lui. Se simțea fermecată și nu putea să înțeleagă de ce lucrurile stăteau astfel, mai ales că ridicase acel scut de apărare împotriva tuturor. Cum reușise Justin să treacă de el, să ajungă la inima ei?
Justin o strânse cu putere în brațe și deși simțea că o dor toate oasele, Emma nu se plânse. Nu se mai sătura să fie în brațele lui.
- Și tu mi-ai lipsit, petite...
Ea clipi des, dorind să-l vadă mai bine.
Părul lui era dezordonat ca întotdeauna și Emma simțise pe propriul obraz că era nebărbierit.
- Cât poți să rămâi? îl întrebă.
- Cât ai vrea să rămân?
Ochii Emmei se umplură de lacrimi, iar trupul ei se simțea ciudat la apropierea lui. Ar fi vrut să-i spună „pentru totdeauna”, dar din fericire reuși să se abțină.
Preferă să se elibereze din brațele lui, să nu lase să se vadă cât e de confuză.
- Ce părere ai despre ce am făcut până acum? murmură ea cu glas încărcat de dorință.
- Se pare că are efectul dorit.
Asupra ei? Justin n-o spusese explicit, dar se pare că acesta era mesajul.
- Ce te-a adus în Anglia?
Emma reuși să-și pună la loc bucla care scăpase din coada în care își strânsese părul.
- Nu pot să cred că are vreo legătură cu mine. Mai bine mărturisește că ai venit pentru cidru și ai trecut și pe aici.
- În acest moment al anului?
- Atunci, de ce ai venit? repetă ea întrebarea.
- Să te iau la familia St. Cyr de Crăciun.
Ea simți cum încep să-i tremure genunchii, iar inima să-i bată necontrolat.
Întinse o mână și se mulțumi să se sprijine de un pilon solid. Deasupra se afla o traversă care sprijinea tavanul culoarului unde se îmbina cu cel de refugiu.
- Nu pot să merg, spuse ea.
El stătea cu picioarele depărtate și cu mâinile pe șolduri, privind-o.
- De ce?
- Nu cred că vreau să mă întorc vreodată în Normandia.
- Este singurul motiv?
- Nu e de-ajuns? Familia St. Cyr nu mă cunoaște, se gândește la mine doar ca la soția prețiosului lor fiu. Nimănui nu-i face plăcere să fie tratat ca anexă, mai ales în zilele noastre.
Chipul lui se întunecă.
- Mă gândeam la datoria ta, Emma, nu la a lor. E cazul să-i vezi măcar o dată. Vorbesc mereu despre tine și se întreabă de ce nu vii. Le datorezi măcar atât, Emma. Îți convine sau nu, faci parte din familia lor.
- M-am măritat cu Jean Pierre, nu cu ei!
El făcu o grimasă din care ea nu înțelese prea mult.
- Uneori, mă întreb dacă este așa!
- Presupun că ești conștient de ce spui!
El o privi lung.
- Cred că da.
Întinse mâna și-i eliberă părul, trăgând-o spre el.
- Nu prea te comporți ca o femeie măritată! continuă el.
- Sunt mai mult decât atât, sunt chiar văduvă! declară ea, iritată.
- Poți să-ți spui cum dorești, micuța mea, dar știm amândoi că sub pojghița de gheață apa a început să se topească. Chiar dacă e iarnă încă, primăvara revine în inima ta. Așa e?
Ea ar fi vrut să nege. Ar fi riscat să mintă, dacă nu i-ar fi simțit mâna atât de caldă pe ceafă. Atingerea lui avea un efect ciudat asupra respirației ei și-i submina determinarea.
- Cred că ai o imaginație foarte vie, spuse ea. Crede ce dorești despre mine.
- Știu deja destul de multe despre tine. Știu că nu ești chiar așa de sofisticată cum pretinzi; în ciuda faptului că ai fost cântăreață într-un grup, nu știi prea multe despre lume...
- N-ai de unde să știi, negă ea.
- Nu?
El o privea amuzat acum.
- Sigur că știu, Emma. Familia St. Cyr te-a catalogat drept devoratoare de oameni, poate chiar o drogată, pentru că majoritatea cântăreților de muzică pop așa sunt. Când le-am povestit despre nora lor, m-au implorat să te aduc cu mine cu prima ocazie, să te vadă. Nu vreau să-i dezamăgesc doar pentru că n-ai chef să te trezești că faci parte dintr-o familie adevărată.
Emma pufni disprețuitor.
- Mă intrigă că n-au adăugat că sunt o străină la toate celelalte păcate ale mele.
- Pentru asta le porți pică? ripostă el.
- Nu, sigur că nu.
Presiunea mâinii lui pe ceafă începu să crească până când fu forțată să facă un pas spre el. Nu realizase că era mult mai puternic ca ea, nici că ar fi trebuit să se gândească la diferența dintre ei. O găsea încurajatoare, de parcă se putea baza pe diferența dintre ei să obțină o siguranță pe care n-o avusese până acum.
- Nu te-ai simți mai sigură cu un englez?
Ea strâmbă din nas.
- Poate o să mă mărit cu un scoțian sau cu un irlandez...
Justin o sărută cu o oarecare bruschețe, dar care, ciudat, o făcu să se simtă fericită. Propriul ei trup reacționă ca mareea, amenințând s-o înece. Se lipi de el, abia observând că palmele lui se strecuraseră sub hainele ei.
- Sau cu un normand? murmură el la urechea ei.
Ea nu vru să răspundă, mulțumindu-se să încline din cap. De ce să nege?
Tânjise după el tot timpul cât fusese plecat, dar acum revenise, iar ea era fericită să-l vadă din nou. Nu se mai gândea la urmări. Știa așa de puțin despre el, doar ce voise el să-i spună.
- Ultima oară m-ai acuzat că-mi plac francezii...
- Mă bucur că îți amintești atât de bine ce ți-am spus. Vrei să intrăm să facem aranjamentele necesare pentru ziua de mâine?
- Ce aranjamente? întrebă ea cu prudență.
- Ți-am cumpărat bilet la feribotul Newhaven-Dieppe, dar mai trebuie să aflu ora la care pleacă.
- N-am fost încă de acord!
El se aplecă și o sărută din nou, încât trebui să închidă ochii să nu vadă că el o considera o ușuratică, așa cum se simțea.
- Vei merge, spuse Justin.
Ea clătină din cap, dorind să fie din nou sărutată.
- Vei merge, repetă el. Este primul Crăciun al familiei St. Cyr fără Jean Pierre și dacă vrei sau nu, ești nora lor. Vor să fii cu el, să le amintești de el. Nu poți înțelege asta?
- Jean Pierre a dus probabil multe fete acasă.
Justin o sărută din nou.
- N-au știut cum este fiul lor cu adevărat și probabil nici nu vor afla. Când te vor vedea, vor fi bucuroși că a avut o asemenea soția, chiar și pentru scurt timp.
- Păi...
- Iubito, nu trebuie să pretinzi că simți ceva. Știu ce ți-a făcut Jean Pierre, dar părinții lui sunt niște fermieri cumsecade, care te vor primi cu brațele deschise. Nu se poate să nu-i placi, sunt familia ta acum.
- Dar sunt străini...
- Dragă fată, nu va mai fi mult timp așa. Le-am spus că ești orfană și abia așteaptă să-ți ofere dragostea de care ai fost lipsită.
- Dar nu pot accepta nimic de la ei! Nu înțelegi? Eu și cu Jean Pierre am făcut o greșeală teribilă. Vor vrea să-mi pună întrebări despre el, iar eu nu știu să răspund. Nu l-am cunoscut cu adevărat.
Era așa de bine în brațele lui Justin!
Își rezemă capul la pieptul lui. Se întrebă ce-ar face dacă el i-ar cere să petreacă împreună Crăciunul? Ar fi sărit în sus de bucurie?
Repeta mereu că acceptase tot ce-i oferise el pentru că îi spunea că o face între veri, dar nu simțea nimic legat de familie în asta.
Oftă când realiză că se lăsase purtată de gânduri. Strânse pumnii.
- Vei fi acolo?
- Ce crezi?
- Poate nu-mi vor pune multe întrebări jenante, dacă vei fi acolo.
El se încruntă.
- De ce sunt jenante? Nu poți povesti zilele când Jean Pierre te curta? Probabil ai fost destul de plăcute, dacă te-a făcut să te măriți cu el.
- Presupun că așa a fost, fu ea de acord. Nu mi le mai amintesc în amănunt. Au fost multe certuri pentru că eu nu voiam să...
Emma roși, apoi deveni stacojie, retrăgându-se de la pieptul lui și depărtându-se. Luă chitara și fredonă câteva acorduri, cu ochii în lacrimi.
Justin se așeză lângă ea.
- Eu nu le-aș spune asta; mai precis, le-aș spune cât mai puțin. Va fi și Odette acolo, să te ajute. Seamănă mult cu fratele ei, dar l-a „citit” foarte devreme. Nu va dori să aibă stafia lui la Crăciun mai mult decât îți dorești tu.
- Nici n-am știut că are o soră! exclamă Emma.
- E o tânără plăcută, spuse Justin, zâmbind. O să-ți ceară să cânți colinde, să faci tot ce este tradițional de Crăciun! O s-o placi!
După încântarea care se citea pe fața lui, Emma înțelese că și el o plăcea. Nu putu să nu simtă o strângere de inimă la gândul că și cealaltă fată îi era verișoară.
- Tu de ce nu te duci la familie? îl întrebă brusc.
- Acum, familia mea locuiește în Provence. Mama consideră că este mai plăcut să cultivi viță decât să cureți meri. Te voi duce să-i cunoști într-o zi. Acolo îți poți cânta cântecele triste, mama și surorile mele vor plânge în cor, în timp ce eu și cu tata vom discuta despre accidentele de mașină, care au avut loc în ultimul timp în familie...
Fără să vrea, Emma pufni în râs.
- Au fost așa de multe?
El i-a atins nasul cu degetul.
- În Franța, se vorbește despre accidentele de mașină așa cum vorbiți voi în Anglia despre vreme.
- Dar e ridicol!
- Sigur că este. Toți străinii sunt ridicoli. Asta nu-i face mai puțin doriți. Un pic de mister este ca sarea în bucate.
Emma simți că roșește. Se ridică repede, rezemându-se din nou de unul din pilonii care sprijineau tavanul.
- Se așteaptă să port negru? îl întrebă, fiind prima idee care-i trecuse prin cap.
El își ridică ochii umbriți de gene lungi. Inima ei începu să bată mai tare.
Era cel mai atrăgător bărbat pe care-l văzuse vreodată!
- Se așteaptă să te comporți firesc, să fii fata foarte plăcută dintotdeauna. Ai de gând să-mi dai ceva de mâncare înainte să plec la Winchester?
Ea nu știu ce să-i răspundă, doar înclină din cap, apoi o luă la fugă spre spațiul care separa hambarul de moară. Începuse să plouă, iar muncitorii nu apucaseră să acopere acel pasaj, așa cum promiseseră.
Poate dacă va avea timp, Justin va discuta cu ei de dimineață și pasajul va fi acoperit până se va întoarce ea după Crăciun. Un cuvânt de-al lui și toată lumea sărea să rezolbe orice; și ea făcea la fel, dar dacă însemna să serbeze Crăciunul cu el... era altceva.
Capitolul 5
Odette St. Cyr semăna mult cu fratele ei mort, încât Emma avu un șoc când o văzu.
Nu avea niciun motiv să nu-i placă Odette. Dimpotrivă, fata făcea tot ce putea s-o facă pe Emma să se simtă ca acasă. Engleza ei era cam ciudată, dar pentru că Emma vorbea bine franceza, se puteau înțelege.
Odette obținea tot ce voia, asta era clar. Îi plăcea să conducă, chiar dacă n-o făcea bine, mergând în trafic de parcă strada ar fi fost doar a ei, sau o cursă cu obstacole. În plus, Justin stătea lângă ea, iar Emma putea spune după felul cum i se lumina chipul că sentimentele Odettei față de vărul din familia Thierry numai de rudenie nu erau.
Odette se întoarse să o privească pe Emma, iar câteva mașini care se apropiau frânară brusc și se auziră claxoane furioase.
Odettei nu părea să-i pese. I se părea firesc să răspundă claxonând la rândul ei, ignorând semnele care spuneau că este ilegală parcarea în zona aceea.
- Cum ai reușit să-l convingi pe Jean Pierre că e bine să vă căsătoriți? o întrebă ea în franceză.
Engleza ei se limina la câteva formule de salut și comentarii de genul „nu-mi place fotbalul”, „mă tem de tunete”, dar acestea nu se potriveau în cazul ei.
Emma i-a răspuns în aceeași limbă, bucuroasă că putea s-o facă.
- Mi-a căzut la picioare, răspunse ea. Nu puteam să-l las acolo.
Sora lui Jean Pierre era intrigată.
- Era singur?
- Se afla în mijlocul restaurantului unde cântam.
- O! exclamă Odette. Ai mei mi-au spus că ai cântat cu un grup.
Schimbă priviri pline de înțeles cu Justin.
- Ce curaj! Se aud atâtea...
- Fii atentă la drum, o sfătui Justin. Dacă ai de gând să vorbești tot drumul până la fermă, cred că o să conduc eu.
Odette începu să râdă.
- Misoginule! îl acuză ea.
- Prefer să trăiesc, ripostă el. Sunt sigur că și Emma dorește același lucru.
Odette roși.
- Am uitat cum a murit Jean Pierre. Trebuie să fi fost groaznic. Ai fost și tu rănită?
- Nu, răspunse Emma.
Ea nu fusese cu el, dar n-avea rost să intre în amănunte.
- A murit o altă fată, răspunse Justin în locul ei.
Odette puse o frână bruscă.
- O, înțeleg. Cred că nu trebuie să spunem asta părinților. Biata Emma!
Justin se întoarse spre Emma, care stătea pe bancheta din spate.
- Te simți bine? o întrebă el.
- Destul de bine, mulțumesc, răspunse ea.
- Odette, ca soră a lui Jean Pierre îl cunoștea mai bine; de fapt, nimeni nu are prea multe secrete față de sora sa.
- N-am știut, răspunse Emma.
Chipul lui se îmblânzi.
- Vei ști de acum. Vei avea propria familie, pe care s-o iubești, s-o urăști, să-ți fie aproape la nevoie.
Ea se întrebă de ce vorbise în engleză, probabil ca Odette să nu înțeleagă ce-i spunea. Era de înțeles. Dacă relația cu vărul ei era așa de apropiată cum părea să considere Odette, va avea dificultăți să explice cum flirtase cu noua sa rudă prin căsătorie.
Cu toate astea, Odette nu era genul care să tacă prea mult.
- Nu mi-l imaginam pe Jean Pierre însurat! exclamă ea.
- De ce? o întrebă Emma. Era brunet, chipeș, cu ochi negri care îți mergeau la suflet...
Odette pufni în râs.
- Da, avea ochi sexy!
- Păcat că nu s-a maturizat, adăugă tăios Justin.
- N-a fost cazul, spuse Odette. Părinții noștri, ca toată lumea din jur, îl iubeau așa cum era. Nici mie nu mi-ar fi displăcut să fiu nevasta lui!
Emma observă că ajunseseră în acea regiune a Normandiei numită Pays d`Auge, cu multe păduri, țara cidrului și a brânzeturilor nobile. Majoritatea livezilor nu mai aveau fructe la vremea aceea, dar aici pomii erau încărcați de rod, arătând eficiența noilor sprayuri care păstrau merele mai mult pe crengi. Asta însemna că se putea extinde sezonul fabricării cidrului crescând profiturile celor din industria respectivă.
- Jean Pierre, căsătorit! continuă Odette. Nu mi-l pot imagina. De fapt, eu aș vrea un bărbat drept soț, nu un puștan.
Spunând asta, îl privi lung pe Justin.
El o ignoră total, punând o mână fermă pe volanul mașinii.
- Ești cel mai prost șofer pe care l-am cunoscut!
- Nu contează, nu mai avem mult de mers, îl calmă Odette. Acolo, la fermă, îți vei lua propria mașină.
- Ce s-a întâmplat cu cea din Anglia? întrebă Emma. Nu era aceeași ca data trecută.
- Era închiriată, îi răspunse Justin. N-ai observat, petite, că am lăsat-o și am predat cheile la firmă?
- Mă gândeam la altele, atunci.
El îi zâmbi, un zâmbet viclean care-i aminti exact la ce se gândise atunci. Tocmai se întreba dacă el observase ce mult ar fi vrut să nu se mai despartă de el, cu o seară în urmă.
Tot timpul voise să-i spună că putea sta peste noapte la fermă dacă voia, numai că el ar fi putut înțelege greșit invitația. De fapt, nici nu știuse prea bine ce gândea el în clipele acelea. Dar, de fapt, era o femeie măritată, nu?
Tocmai din acest motiv fusese într-o stare de spirit nu prea bună când urcase la bordul feribotului, la Newhaven. Se simțise cam ciudat să realizeze că purta verigheta lui Jean Pierre și nu-i fusese soție cu adevărat, dar nu știa cum să evite să-i spună lui Justin.
- Aici e biserica unde mergem în fiecare duminică, îi arătă Odette.
Nu era cu mult diferită de bisericile din satele normande, se gândi Emma cu un sentiment de vinovăție.
Fără îndoială aici ar fi dorit familia lui Jean Pierre să se fi căsătorit și chiar mai mult, să fie înmormântat. Ar fi trebuit să aibă aici un mormânt, aici unde mersese copil fiind în fiecare duminică la slujbă. Și poate așa ar fi fost, dacă n-ar fi existat ea.
- Aceea e ferma? întrebă ea.
- Exact.
Nu realizase că putea fi atât de apropiată de biserica Le Bec-Hellouin.
Era o biserică al cărei nume era dat de istorie din ce știa, și a fost surprinsă să-l vadă scris pe un indicator. De la această avație veniseră primii preoți anglicani și tot aici se refugiaseră primii romano-catolici după Reformare, când viețile le erau în primejdie. Aceasta era vechea frontieră cu Franța, când regii anglo-normanzi și cei ai Franței luptaseră până când teritorul fusese pierdut de King John Maine, Anjou și Touraine, rămânând doar Acquitania.
Ferma era mai mare decât își imaginase. Socrii ei nu cultivau mere pentru a-și câștiga existența. Avau grajduri cu animale, mai ales cai de rasă, dar și cirezi la câmp.
Aici, totul era diferit de fermele franțuzești sărace de care auzise, consecința politicii agricole a comunității europene. Era o fermă modernă, care aducea mulți bani.
Casa era ridicată din piatra locului.
Emma ar fi vrut să cutreiere împrejurimile, dar Gervaise și Therese St. Cyr îi așteptau și deschiseseră larg ușile, să-i întâmpine. Păreau stânjeniți în hainele de duminică, doi francezi de vârstă medie, rumeni la față.
Emma se lăsă îmbrățișată, amuzată de corsetul soacrei sale, care scârțâia. Niciunul nu scoase o vorbă în engleză, dar Emma era bucuroasă că li se poate adresa în limba lor.
Au cercetat-o din priviri, apoi s-au privit între ei și au oftat ușurați, invitând-o în bucătărie, unde ardea un foc vesel.
Monsieur St. Cyr i-a spus Emmei că i-a făcut focul în camera de oaspeți, dar că acolo era rece deocamdată. Locul unde familia se poate aduna, relaxa și cunoaște era tot bucătăria.
Bucătăria era într-adevăr o încăpere prietenoasă. Nu mai conta că erau toți încordați, neștiind cum să reacționeze.
Emma pufni în râs.
- Ce te distrează? o întrebă Justin.
Emma privi în jur.
- Mă aștept ca unul din ei să înceapă să mârâie. Ființele umane nu sunt chiar așa de diferite de animale, când este vorba de tiparele comportamentale.
Justin îi privi și el, amuzat.
Ea admiră ușurința cu care Justin detensionă atmosfera, și se așezară cu toții în jurul mesei, sugerând doamnei că nu trebuia să se deranjeze, că doreau doar o cafea, ca să discute, să se poată cunoaște.
Emma privea în jur. Nu conta că Gervaise St. Cyr avea de două ori vârsta lui Justin, tot de la el aștepta indicații cum să se poarte cu nora sa.
- Ai plecat repede după înmormântare, îi spuse ea Emmei. Am sperat că vei sta să mănânci cu noi, să ne vorbești despre Jean Pierre. A fost un șoc pentru noi!
- Îmi pare rău, spuse Emma.
- Am fost îngrijorați și din cauza ta.
- Frumos din partea dumneavoastră. De fapt, n-am vrut să mai rămân pentru că erați îndurerați. L-am cunoscut foarte puțin pe Jean Pierre.
- Dar ai fost soția lui!
Emma încuviință, simțind că îi înșală pe oamenii aceștia. Era mai bine să nu vorbească prea mult, ca să nu spună ce nu trebuia. Cel puțin, avea avantajul să pretindă că n-a înțeles ceva, dacă nu voia să răspundă. Nimeni nu putea s știe dacă a înțeles sau nu, în afară de Justin.
- Nu știu prea multe despre familii, spuse ea cu voce tare. Nu și-a făcut nimeni probleme din cauza mea, până acum.
Familia St. Cyr era șocată.
- Nu ți-ai imaginat că ne vom gândi la tine ca la propria noastră noră, că Therese va fi întotdeauna soacra ta?
Soacră suna mai bine în franceză, se gândi Emma: „belle mere”.
- Recunosc că nu m-am gândit, admise ea.
- Biata de tine! Jean Pierre trebuia să te ducă acasă, dacă voia să se însoare cu tine. Tinerii din ziua de azi sunt foarte grăbiți și pierd tot ce e mai bun din viață. O tânără ca tine, fără familie, trebuia să fie prezentată mai întâi de către viitorul soț familiei sale.
Femeia clătină cu tristețe din cap.
- Jean Pierre nu te-ar fi adus niciodată aici. Nu suporta ideea să trăiască la fermă. Voia o viață modernă, cu gadgeturi și cu mașini de lux.
Și femei, adăugă Emma pentru sine.
Dar spuse cu voce tare:
- Nu știu de ce a vrut să plece de aici, e mult mai frumos decât mi-am imaginat.
- Ți-a vorbit despre noi?
Ea clătină încet din cap.
- Nu, nu prea. Cred că nu l-am întrebat. Întotdeauna mi s-a părut dificil să mă gândesc că alți oameni au familii la care să se gândească, care să le poarte grija. L-am considerat pe Jean Pierre singur, ca și mine.
Socrii ei schimbară o privire.
Emma știu că i-a rănit fiind atât de directă și-i ceru ajutor lui Justin din priviri.
Ce putea să spună altceva?
Ar fi știut că e o minciună dacă ar fi pretins că Jean Pierre intenționase s-o aducă acasă, s-o prezinte părinților.
Odette îi zâmbi mamei.
- E prea târziu să mai reparăm lucrurile în ce-l privește pe fratele meu. Și-a irosit viața trăind aiurea, fără intenția de a se mai întoarce vreodată acasă. Nu e vina Emmei.
Madame se trezi la viață.
- I s-a părut interesantă o cântăreață dintr-un grup vocal! remarcă ea cu amărăciune.
Emma simți că nu era binevenită acolo. Realiză adevărul crud cu amărăciune.
Până în acel moment vizita i se păruse plăcută, în afară de amintirile despre Jean Pierre. Acum se întreba dacă Justin avusese dreptul s-o convingă să vină.
- Cel puțin sunt o cântăreață bună, replică ea doamnei St. Cyr. Prea bună pentru grupul cu care am cântat, dacă vă interesează.
- Adevărat?
Emma simți nota sceptică.
- Da, e adevărat. N-ar fi existat grupul fără vocea și melodiile mele. Sandra și Laurie sunt bune ca fundal, dar niciuna nu va fi vreodată solistă!
- Se descurcă și fără tine, interveni Odette cu același aer amuzat pe care l-ar fi avut fratele ei.
Emma își pierdu cumpătul.
- Au găsit altă solistă, care cântă cântecele mele! Am adeverința de plată a redevențelor în poșetă!
Odette, care își făcuse de lucru cu o unghie, zâmbi amuzată:
- Poate ești mai bună cântăreață decât amantă, draga mea! Ce căuta Jean Pierre dimineața într-o zonă de țară? De ce nu era în pat cu tine, ca orice soț în luna de miere?
Emma deschise gura să răspundă, pentru că acum nu-i mai păsa dacă se afla adevărul despre Jean Pierre.
- Pentru că...
- Ar fi trebuit să știi, Odette, i-o reteză Justin dezaprobator. Jean Pierre nu termina niciodată ce începea.
Vorbise în engleză, dar franțuzoaica înțelese. Îi zâmbi, apoi începu să chicotească.
- Nu e o caracteristică de familie. Eu termin întotdeauna ce încep.
Justin se uită la Emma și deși ea avea conștiința curată, începu să se simtă nefiresc și oarecum vinovată sub privirea lui dură. Ce mai voia de la ea? Va crede că va permite familiei St. Cyr s-o terfelească numai pentru faptul că-și câștigase existența cântând în public?
- Dacă nu e vreo problemă, aș vrea să urc în camera mea, anunță ea privindu-l pe Justin.
Acesta îi puse o mână pe braț.
- O conduc eu, tante.
Madame încuviință, cu buzele strânse.
- E camera care dă în livada de meri.
Justin ridică din sprâncene.
- Nu camera lui Jean Pierre?
- Nu, acolo vei dormi tu.
Supărarea și dezamăgirea doamnei erau atât de evidente, încât Emma spera că Justin nu va face caz din asta. Ce mai conta unde va dormi? Sau unde dormea el? N-avea chef să doarmă într-o cameră unde dormise Jean Pierre.
Scara era ridicată din aceeași piatră ca și restul casei.
Tocurile Emmei răsunară tare când se îndrepta în tăcere spre etajul al doilea. Mai era ceva, realiză ea. Habar n-avea ce poate îmbrăca la fermă. Acasă, ar fi îmbrăcat blugi, cămașă și pulover, dar aici văzuse că Odette era îmbrăcată cu fustă.
- N-ar fi trebuit să insiști să vin! i se adresă ea lui Justin. Vizita asta nu va avea succes, nu?
- Mai dă-le o șansă. Tante Therese vrea să te placă. Nu-i poți spune nimic frumos despre Jean Pierre?
- Nu!
- Atunci, inventează ceva!
Ea se opri brusc refuzând să mai facă un pas.
- De ce aș face-o? Oamenii aceștia nu înseamnă nimic pentru mine.
El își duse brațele la piept și o privi.
Emma roși sub privirea lui dură, dorindu-și să fi găsit altă modalitate de a-l face conștient de faptul că familia St. Cyr era străină pentru ea și că nu vor ajunge niciodată la acel nivel de înțelegere pe care și-l dorea ea.
- Este cel mai lipsit de generozitate argument pe care l-am auzit, spuse el în cele din urmă. St. Cyr sunt oameni de treabă, și plâng moartea fiului lor, încercând să se împace cu gândul că-ți aparținea mai mult ție decât lor, când ei nu știu nimic despre tine. Dă-li-l înapoi, Emma. Tu ai alte gânduri.
- Nu e adevărat!
- Nu?
Strălucirea din ochii lui o făcu să tremure. Ciudat, până acum nu-i fusese teamă de el. Încercă să treacă mai departe, dar Justin o opri.
- Te rog, Justin, lasă-mă să trec!
Justin îi atinse ușor obrazul cu palma, conștient de ceea ce făcea.
- E adevărat ce se spune despre tenul englezoaicelor. Pielea ta e ca mătasea. Nu e de mirare că acel văr al meu, demn de dispreț de altfel, n-a putut să-ți reziste!
Ea simți că nu mai are aer.
- Poftim?
Emma își reveni cu greutate.
- Ce-ai face dacă ar apărea acum Odette, să vadă ce faci?
- Aș fi mai jenat ca tine, draga mea. O văduvă se presupune că și-a iubit soțul, nu că ar fi umblat după altul.
- N-am umblat în viața mea după un bărbat! ripostă Emma, dorind să-l fi putut sfida cu ușurință, așa cum merita.
- Nu te cred, spuse el.
Emma își simți brusc buzele uscate și roși puternic, realizând că gestul lui fusese o invitație.
- Nici acum, nici altădată! spuse ea.
Zâmbetul lui făcu să-i bată inima mai tare. Dacă ar săruta-o acum, se gândi ea, ar afla adevărul...
Se eliberă din mâinile lui vrând să iasă pe coridor, apoi realiză că nu știe încotro să se ducă. El o urmă zâmbind.
- Aici e camera ta, mică pasăre văduvă, spuse el deschizând o ușă. E cea mai frumoasă cameră din casă. De obicei, este a mea când stau aici. Vino să privești pe fereastră, să vezi casa unde am crescut.
Curiozitatea o făcu să meargă lângă el, puțin cam prea aproape, pentru că atunci când deschise fereastra rama acesteia îi atinse capul.
- Te-am lovit? o întrebă Justin. Lasă-mă să văd.
- Nu mă doare, murmură ea.
Ultimul lucru pe care-l dorea era să facă vâlvă. El îi luă fața în palmele sale, să vadă răul produs. Emma îi simți buzele într-un scurt sărut.
- Vei supraviețui, fu verdictul lui.
- Nu mai spune! replică ea ironic.
- Da, vei supraviețui și chiar o să-ți facă plăcere, îți promit. Acum, vezi casa de dincolo de prima livadă? Într-o zi, acolo voi locui. E cea mai frumoasă casă din toată Normandia.
Emma se uită și se simți ca atunci când văzuse prima oară moara și casa din Hampshire, când a știut că acolo va vrea să locuiască. Casa lui Justin avea aceeași atracție. Nu-i păsa cum arăta în interior; știa doar că se va simți acasă pentru tot restul vieții.
- Cine locuiește acum acolo? întrebă ea.
- Nimeni. Trebuie schimbate multe înainte de a mă muta în ea. A fost un incendiu și din acest motiv s-au mutat părinții mei de aici. Au decis că se vor simți mai bine într-o zonă mai caldă, pentru că mama suferă de artrită. Am cumpărat-o de la ei, dar n-am avut timp s-o repar și s-o redecorez așa cum mi-ar plăcea.
Ea își aminti că petrecuse o săptămână întreagă să rezolve problemele ei și-i fu din nou recunoscătoare.
- Ai fost foarte bun cu mine. Uite, voi încerca să-i spun ceva drăguț doamnei St. Cyr despre fiul ei, ceva ce va dori să audă. O să-i povestesc despre prima masă pe care am luat-o împreună.
Pe chipul lui Justin nu se citea nimic. Era imposibil să-l mulțumească, tot așa cum nu putea mulțumi familia St. Cyr. Nu se descurca așa cum trebuie cu niciunul din ei, poate pentru că nu avusese propria familie. Probabil observaseră ceva ce-i lipsea.
- Te las să te speli, spuse el brusc, răsucindu-se pe călcâie. Coboară când ești gata. Baia este a doua ușă.
- Și prima ușă?
- Camera mea, spuse el scurt.
I-a trebuit curaj să coboare din nou.
Era conștientă că vorbiseră doar despre ea până în acel moment și era firesc să vrea să știe ce discutaseră. Se îndoia că era ceva amabil.
Madame St. Cyr o văzu coborând și-i făcu semn soțului ei.
- Întrucât suntem o familie, ne-am gândit să mâncăm aici, la căldură. Sufrageria e cam rece iarna. Ai vreo obiecție?
- Nici vorbă, răspunse ea repede. Am destule încăperi protocolare și ținute de gală când lucrez.
- E o muncă ciudată pentru o tânără, mormăi madame, să stai noaptea în localuri, să cânți în încăperi pline de fum de țigară. Nu ți-ai putut găsi o slujbă ca lumea?
- Când am terminat școala am lucrat la o bancă.
- O bancă!
Femeia o privi cu mai puțină dezaprobare.
- Ai avut o asemenea slujbă și ai dat-o pe cântat?
Emma încuviință.
- Cântam doar seara. Doar cu un an în urmă ne-am înscris ca profesioniști. Mă bucur că am făcut-o. Altfel n-aș fi ajuns vreodată în Normandia.
- Da, cântai la Bayeux când l-ai cunoscut pe fiul meu. Îmi amintesc că ne-ai spus după înmormântare, înainte de a fugi ca să nu mai vorbești cu noi.
- N-a fost așa, protestă Emma. Am vrut să rămân, dar am considerat că nu aveam ce să ne spunem. Dumneavoastră l-ați crescut pe Jean Pierre, eu l-am cunoscut câteva zile.
Madame deveni brusc numai zâmbete.
- Biata micuță! Am crezut că ești unul dintre fluturașii care roiesc în jurul lui Jean Pierre. Ne-am și temut să te cunoaștem. Dar Justin ne-a vorbit despre moara pe care ai cumpărat-o și o restaurezi acum. Spunea că deschizi un restaurant acolo? În acest caz, trebuie să te învăț bucătăria normandă, este cea mai bună din Franța și din toată lumea.
Emma își mușcă buzele.
- Nu vreau să vă dau de lucru, începu ea.
- Sigur că te voi învăța! Va fi plăcerea mea! Pe Odette n-o interesează gătitul, doar silueta, iar Jean Pierre, nu mai există... Trebuie să te gândești la noi ca la propria familie; este cel mai bun lucru pe care-l putem face în memoria fiului nostru, nu? Justin e un băiat deștept și am ținut întotdeauna mult la el. Ne-a spus că ai crescut la orfelinat și că nu ai familie.
- Asta a avut și avantaje, spuse Emma repede. Am avut o copilărie fericită.
Reuși să zâmbească.
- Am fost trimisă la o școală bună, altfel n-aș vorbi franceza așa de bine.
Dar madame nu era de acord cu aprecierea ei.
- Franceza ta e acceptabilă, nu mai mult! Fără îndoială, va deveni mai bună cu timpul pentru că aici vei vorbi numai franceză, dar mai ai multe de învățat, pentru ca lumea să nu știe că vorbești o limbă străină!
- Oui, madame.
Madame își ridică repede privirea bănuind că Emma vrea s-o necăjească. Apoi o privi lung.
- Se simte mai bine cu noi, Gervaise, simte că face parte din familie. După masă, ma chere, va trebui să ne cânți din cântecele tale.
- Vă voi cânta ceva ce i-a plăcut lui Jean Pierre, se oferi timid Emma.
Amândoi înclinară din cap, iar Emma observă afecțiune în ochii lor.
- Dacă îți face plăcere, spuse madame cu aceeași timiditate. Sau un cântec care-i place lui Justin. Cred că l-ai distrat când a fost în Anglia! Știe să se poarte cu fetele. Jean Pierre era întotdeauna gelos pe el!
Emma nu era surprinsă.
- N-am prea avut timp să-i cânt. Justin a muncit destul să pună roata în mișcare și să... mănânce!
Madame St. Cyr se aplecă spre ea, confidențial.
- Știi să gătești? Englezii nu prea gătesc bine.
- Eu o fac! o contrazise Emma.
Nu l-a auzit pe Justin intrând, dar încăperea s-a umplut de viață când a început el să vorbească.
- Da, gătește destul de bine, spuse el, dar ar trebui să fii atent, mon oncle, probabil are idei ciudate despre francezi!
Au râs cu toții și atmosfera s-a mai destins.
Dacă așa era să faci parte din familie, era bine. Ca și cum ar avea o plasă de siguranță la o săritură de la trapez. Probabil i-ar fi ajutat și când încercase să trăiască prin formația „Surorile Sanderson”. Nu avusese la cine să apeleze atunci.
Capitolul 6
Madame St. Cyr s-a ținut de cuvânt. Nu numai că a învățat-o diferite rețete gustoase pentru care Normandia era renumiă, dar a și dus-o la piață și i-a arătat cum lucrează măcelarii francezi, cum taie carnea, cumva altfel ca în Anglia.
Emma a învățat repede. Nu urma să se ocupe de partea de catering a restaurantului, dar a ajuns la concluzie că diferențele veneau probabil de la faptul că francezii foloseau mai multe ingrediente de bază pentru a compensa calitatea mai slabă a cărnii.
A aflat multe rețete de sosuri cu unt și cremă de brânză. Curând, a început să se plângă că s-a îngrășat, că nu va mai putea să îmbrace nimic, dar cei din jur au început să râdă.
- Trebuie să-ți faci probleme? zise Odette.
- Da, trebuie. Rochiile pe care le port când cânt nu sunt ieftine și nu-mi permit să cumpăr altele noi.
- Se pare că ai aterizat pe propriile picioare aici, observă Odette. Nu ți-a făcut familia cadou, prin intermediul lui Justin, un set de vase de gătit care să-ți folosească la restaurant? Nu cred că vei pleca nici de aici cu mâna goală, adăugă Odette.
- Dar nu pentru asta am venit, protestă Emma.
- De ce ai venit, atunci? o întrebă franțuzoaica.
- Justin a considerat că i-aș putea ajuta pe părinții tăi să treacă mai ușor de perioada Crăciunului. Eu n-am vrut să vin.
Emma se întrebă de ce o tachina Odette.
- N-am mai trăit într-o familie până acum. Mama ta e cea mai bună bucătăreasă pe care am cunoscut-o.
- Dacă-i vei spune, îți va da și mai multe rețete. Iar eu va trebui să ajut așa cum am făcut întotdeauna cu Jean Pierre, dar să-mi câștig și exitența! N-au înjunghiat vițelul cel gras pentru fiul lor, dar o vor face pentru drăgălașa lui soție. Să nu vă așteptați să iau parte!
- Nu, o asigură Emma.
Era îngrijorată de atitudinea Odettei în privința ei, dar trase concluzia că era partea cea rea a faptului că făcea parte dintr-o familie. Probabil există gelozie și invidie peste tot.
Dacă l-ar fi cunoscut mai bine pe Justin, l-ar fi întrebat cum să procedeze cu Odette, ca s-o facă să înțeleagă că nu vrea nimic din ce e al ei, dar probabil fata ar râde și i-ar spune că e doar în imaginația ei.
- Ce facem astăzi? o întrebă mamade St. Cyr când intră în bucătărie. M-am gândit la moules marinieres sau fructe de mare urmate de tripes a la mode de Caein. Dacă vrei să gătim rață, te voi lăsa pe tine. Tu ce zici, Justin?
Justin zâmbi văzând cât de încurcată era Emma.
- Ai nevoie de mișcare, my dear young lady. De ce nu punem șaua pe o pereche de cai să călărim?
- Mi-ar plăcea! exclamă Emma.
- Faci echitație, așadar? pufni madame.
Emma o lămuri.
- Multă lume are înclinații spre orfani și orfelinate. Am învățat echitația de la odamnă care avea nevoie de cineva care să aibă grijă de caii fiicei sale, dar fără prea mulți bani. Noi am considerat că fata trebuia să facă asta singură, dar a fost o ocazie grozavă pentru noi să învățăm. Am profitat de fiecare clipă.
Soacra ei era oarecum nedumerită.
- Este ceva care nu-ți face plăcere, ma cherie?
Emma ar fi vrut să spună că nu-i plac înmormântările, dar reuși să se controleze, să zâmbească doar.
- Nu vă supărați să gătiți singură?
Madame ridică din umeri.
- Odette va fi aici.
Emma era surprinsă. Se întoarse spre Justin.
- Odette nu vine cu noi? Nu mi se pare corect s-o lăsăm să muncească pentru noi. Dar oricum, voi curăța legumele înainte de plecare.
- Odette nu face echitație, spuse sec Justin.
Emma se simți și mai stânjenită.
- Poate ar fi mai bine să rămânem acasă. Odettei nu-i va plăcea...
- Îmi pare rău, spuse Justin. Ai spus deja că o să mergi, Emma, nu mai poți da înapoi. În timp ce te schimbi într-o ținută potrivită, eu pregătesc ceva pentru picninc.
Își sărută mătușa pe obraz:
- Ce bunătăți ne oferi, mătușă? Cumva pâine caldă?
Madame răspunse imediat:
- Ar fi o zi proastă dacă n-aș avea pâine abia scoasă din cuptor! Acum du-te, vă pregătesc picnicul.
Madame începu să râdă văzând-o pe Emma într-o pereche de blugi și un pulover pe gât de un roșu puternic, care făcea ca pletele ei să pară și mai blonde.
- Trebuia să porți hainele astea mai devreme, chiar dacă ești în doliu. Jean Pierre nu s-ar fi supărat.
- Dar nu din cauza lui nu le-am purtat, răspunse ea înainte de a se gândi. N-am vrut să vă ofensez pe dumneavoastră și pe soțul dumneavoastră.
Odette a dat buzna în bucătărie s-a uitat la Emma și la Justin, apoi a arătat spre blugii Emmei.
- Unde crezi că te duci așa, mademoiselle?
- Vine cu mine să călărim, o lămuri Justin.
Odette păli.
- Am crezut că mergi cu mine în vizită. Mi-ai promis că mergem împreună, doar noi doi, ca înainte.
- Altă dată, spuse el.
- Presupun că ea te-a invitat s-o însoțești?
- Nu. De fapt, eu am făcut invitația. Emma se teme că nu va mai încăpea în haine și ar fi păcat, nu? Când cântă, arată foarte frumos. Ar fi păcat să nu mai fie așa.
- Majoritatea cântăreților sunt grași, spuse Odette.
Justin părea amuzat.
- Cântăreața de aici e frumoasă așa cum e acum.
Emmei îi părea rău pentru cealaltă fată. Nu-i plăcea felul cum se purta Justin și sări în apărarea Odettei.
- De ce nu vii cu noi, Odette? o invită ea. Nu cred că nu știi să călărești, cu atâția cai care sunt aici.
- Mă tem de ei, admise Odette, cu o grimasă.
Emma se uită la Justin.
- N-am putea merge la plimbare?
- Nu, n-am putea. Dacă vrei să te plimbi cu Odette, o poți face altă dată.
- Dar...
- Niciun dar, Emma... ne întoarcem înainte să se însereze, mătușă Therese. Bine?
- Da, să vă bucurați de ziua asta. Odette va rămâne aici cu mine, am ce să-i dau de lucru.
Emma așteptă până ajunseră la grajduri înainte de a spune:
- De asta îi era teamă Odettei. Nu crede că se va putea bucura de toată atenția pe care și-o dorește când sunt și eu în preajmă.
- Nu-ți face probleme, petite. Faptul că Odette nu-și înghițea nici fratele s-ar putea răsfrânge asupra ta o vreme, dar va înțelege că ești nevinovată și va înceta.
Emma trase aer adânc în piept.
- Odette te place, nu?
- Crezi?
Ar fi trebuit să știe că Justin nu va trăda nimic. Era evident că familia St. Cyr dorea o uniune între Justin și Odette, dar nu cunoștea punctul lui de vedere.
Odette era îndrăgostită de vărul ei, dacă se arăta geloasă, dar Justin era doar politicos cu ea, cel puțin în public.
Poate între patru ochi era cu totul altfel, se gândi Emma. Nu voia să se gândească că poate o săruta pe Odette. Dar asta nu era o consolare.
- O să stai să visezi cu ochii deschiși toată ziua? o întrebă Justin.
Luată prin surprindere, ea roși, temându-se că-i citise gândurile.
- Scuze. Mă gândeam.
Îi întinse coșul de picnic, apoi aduse două șei.
- Gândești prea mult, ma cherie. Pe Odette n-o poți răni prea ușor.
- Ești convins?
El se întoarse și o privi lung.
- La fel cum sunt convins că vei încăleca chiar acum, îi spuse. Ar fi bine să iei iapa, e mai potrivită pentru tine. Calul are nevoie de un bărbat să-l călărească, să-l țină sub control.
Emma pufni disprețuitor.
- Femeile călăresc la fel de bine ca bărbații!
- Și pot cădea la fel de ușor de pe cal. Nu trebuie să slăbești niciun pic controlul, acesta este secretul.
- Care este numele iepei?
- Douceur.
Emma începu să râdă.
- Cum o conving să mă lase să urc în șa?
- Bătând-o prietenește pe spate.
Emma făcu chiar mai mult. Suflă încet spre nările iepei în timp ce-i puse șaua, pentru a se obișnui cu mirosul ei. După aceea nu avu nicio problemă, urcă în șa și se așeză bine, cum spusese Justin. Se simțea minunat și abia aștepta să pornească.
A plimbat iapa prin curte la început, în timp ce Justin a atașat coșul de picnic la șa, apoi a urcat pe calul său.
- Presupun că-l cheamă Diablo...
El zâmbi.
- Belzebuth, o corectă. Aleargă extraordinar.
Ea îi întoarse zâmbetul.
- Prefer Douceur. Mergi înainte, sau merg eu?
- Deocamdată, ar fi bine să mă urmezi. Lui Belzebuth nu-i place să fie condus, și nici mie.
Ea nu comentă, chiar dacă ar fi avut ceva de spus.
- Pornim, îi comandă lui Douceur.
Justin coborî de pe cal, intră în grajd de unde se întoarse cu o pălărie pe care i-o așeză pe cap.
- Arăți foarte bine cu ea.
- Da, sunt obișnuită cu pălăriile... glumi Emma.
- Draga mea, nu vreau să te învăț acum să stai în șa, spuse el cu un zâmbet care-i lumină ochii.
Apoi puse o mâna pe crupa calului, continuând s-o privească pe Emma.
- Petite, n-aș fi crezut că ai fost măritată. Vărul meu a avut o comoară drept soție!
Ea nu spuse nimic, așteptând să-i dispară roșeața din obraji. Justin era mai aproape de adevăr decât își imagina. Ar fi vrut să-și pună mâna peste mâna lui, dar Justin pornise înainte ca ea să realizeze ce vrea să facă. Când putu să se gândească și la altceva în afară de a-i atinge mâna, el ieșea din țarc, pornind spre câmp.
Emma ar fi vrut să afle mai multe despre locurile pe care le vedea. Cunoștea numai lucrurile care nu-i erau de prea mare folos, cu toate că aici, la fermă, i se părea că se lucrează mai rudimentar ca în Anglia. Aflase deja că cireada familiei St. Cyr era mulsă manual și judecând după numărul mare de cai de pe câmp, se îndoia că se ara cu mijloace moderne.
- N-am mai văzut de mult atâția cai! exclamă ea.
- Percheron e o rasă care descinde din caii mari, puternici, care luptau la turniruri. Au fost aclimatizați aici prima oară. Sunt o încrucișare de rasă arabă adusă de cruciuați, ceea ce le conferă suplețe și viteză, cu o rasă locală, ceea ce-i face masivi și puternici, pentru a munci câmpul. Seamănă cu caii voștri, Shire.
- Ai călărit vreunul? îl întrebă Emma.
- N-am avut armură, răspunse el tăios.
Justin căuta s-o facă să se simtă penibil. Nu și-l imaginase ca un cavaler în armură strălucitoare, dar o făcu acum și odată ce imaginea îi intră în minte, nu mai scăpă de ea.
- Unde mergem? îl întrebă.
- În Montagne. Se spune că e cea mai frumoasă localitate din Franța.
- Normandă?
El îi zâmbi foarte atrăgător.
- Vei putea să-mi spui ce părere ai după ce vei vedea-o cu ochii unui englez.
Montagne Aux Perche își merita pe deplin calificativul. Nu părea să se fi schimbat prea mult; era un orășel de provincie cu mult farmec.
- N-a fost întotdeauna așa, spuse Justin. În 1627, când Richelieu a fondat Compagne de la Nouvelle France, 150 de familii din Perche au emigrat în Canada. Există un memorial în acest sens, la biserică.
- Dar nu ne oprim să vizităm orașul, nu?
El clătină din cap.
- Caii nu se simt bine în oraș. Dacă vrei să-l vizitezi, te duc altă dată, cu mașina. Acum, nu putem vedea decât piața mare cu arcadă imediat ce ieșim dinPlace du General de Gaulle.
Justin îi arătă o clădire cu turnuri din secolul al XVI-lea.
- Nu ți-e foame? o întrebă el, când ieșiră din nou pe câmp, lăsând orașul în urmă.
- Ba da. Bine că nu locuiesc în zona asta; m-aș îngrășa ca un butoiaș.
El o privi din cap până în picioare, iar ea preferă să pretindă că n-a observat.
- Dar de ce îți faci probleme? Nu te-ai îngrășat mult. Știu de când te-am dat jos de pe cal.
- Nu vei mai avea ocazia s-o faci!
El se apropie, privind-o intens.
Emma încercă să-i evite privirea, dar nu avea cum. Nu mai vedea nimic în afară de ochii lui.
Justin coborî de pe cal, îl legă de un țăruș, apoi veni spre ea.
- N-ar fi mai bine să ne întoarcem? Se va însera curând și avem drum lung înapoi, spuse Emma.
- Dar încă n-am mâncat!
Justin era atât de aproape, încât Emma începu să se teamă.
- Știu, dar n-ai mai mers pe cal de multă vreme și mă îndoiesc că dacă ai coborât ai mai putea urca.
Justin, mai puteernic decât își imaginase, o ridică încet de pe cal și o lăsă pe pământ lângă el, după care duse iapa alături de calul său și o legă.
Emma așteptă să se întoarcă.
- În copilărie, nu făceai echitație cu Odette?
- Nu. Dar mergeam împreună cu alte ocazii. Odette îmi este ca o soră, le critică pe fetele cu care mă întâlnesc... probabil acum le povestește despre tine...
- O, nu, de ce să facă asta?
Se gândi apoi că bărbații sunt uneori mai orbi decât ar trebui. Cel din fața ei nu înțelegea oare că Odette era îndrăgostită de el?
- Ca să nu mai vorbim că sunt văduva lui Jean Pierre, nu o amică a ta!
Jean sări un gard de sârmă, apoi o ajută să-l treacă.
- Asta s-ar putea schimba, o avertiză el.
- O, adevărat?
Justin se opri.
- Emma, trebuie să înțelegi că ai un aer destul de inocent, care nu se potrivește cu statutul unei văduve. Poate că Jean Pierre te-a fascinat, dar nu te-a făcut să te îndrăgostești cu adevărat. Sau poate n-a făcut dragoste cu tine niciodată. Prefer cea de a doua variantă, dacă vrei s-o dezbatem.
- Nu mă interesează! izbucni Emma.
Justin întinse pătura dată de mătușa sa, apoi puse coșul cu grijă în mijloc.
- Eu mi-am făcut treaba, poți scoate vinul și mâncarea, ma petite.
- Nu sunt „ma petite” pentru tine! ripostă Emma.
El se întinse pe pătură.
- Nu ești deocamdată.
Emma căută în coșuleț, bucuroasă că avea o ocupație și că nu trebuia să-i răspundă sau să-l privească; putea chiar să pretindă că nu e acolo.
Văzu două baghete de pâine, brânză, unt și pate de ficat care mirosea foarte bine.
- Ce vrei să mănânci? îl întrebă.
- Orice îmi vei pune pe pâine.
Emma tăie brânza în două fără a-l privi, îi puse o bucată mare pe pâine și i-o întinse.
Mâncară în tăcere, apoi Emma se ridică și, pentru că tăcerea durase nefiresc de mult, îi spuse:
- Ești norocos să ai surori.
- Așa e, dar nu poți să alegi, sublinie Justin. Dar fetele din grup nu ți-au fost apropiate?
- Nu chiar. Nu ne cunoșteam de prea mult timp.
- Dar la orfelinat nu te-ai simțit singură? o întrebă Justin.
- Dumnezeule, nu! Eu am fost singura care a rămas mai mult timp acolo, ceilalți veneau și plecau. Orfelinatul încerca să găsească fiecăruia un cămin.
Justin, care terminase de mâncat, căută în coș după mere și-i întinse unul.
- Reine des Reinnettes, spuse cu satisfacție. Probabil singurele mere la fel de bune ca merele voastre Cox. Gustă, să-mi spui cum ți se pare.
- Sunt bune, fu Emma de acord.
Justin se rezemă într-un cot.
- De ce nu te-ai mai întors la formația cu care ai cântat?
Ea zâmbi.
- După ce am plecat și le-am lăsat descoperite? Și-au găsit altă solistă și nu le învinuiesc pentru asta. Din fericire, încă mai interpretează cântecele scrise de mine, altfel n-aș prea mai avea bani.
- Unde sunt acum?
- Într-un turneu în America. Au înregistat o cifră de vânzări record câteva săptămâni în urmă...
- Tot cu cântecele tale?
- Da, cele pe care voiam să le înregistrez la întoarcerea din Normandia, spuse ea râzând. Voiam să le chem să cânte când voi inaugura restaurantul, dar nu-mi pot ermite sumele pe care mi le cer. Voi cânta singură.
- Nu vei avea ocazia.
O prinse în brațe, îi vârî o mână sub pulover, apoi spuse:
- Îmi amintești de un fulg de nea abia căzut. Proaspăt și pur, un spațiu unde nu s-a aflat niciodată un bărbat. Te mai miri că aș vrea să fiu eu cel care...
- Jean Pierre...
- Uită de Jean Pierre!
O așeză alături de el pe pătură și o sărută. Ea încercă să protesteze, dar sărutul deveni mai pasional, încât renunță la orice efort de a se elibera, luându-l după gât și strecurându-și degetele în părul lui.
- Mă dorești? o întrebă Justin.
Îl dorea din toată inima. Dorința pentru el îi făcea sângele să circule mai repede și să uite orice altceva. Nu mai atinsese niciodată un bărbat pe care să-l simtă atât de puternic, dar și tandru.
Justin a continuat s-o sărute și s-o mângâie, iar dorința pentru el a crescut atât de mult, încât a crezut că nu va mai suporta.
Justin se sprijini într-un cot, cu ochi plini de dorință, iar ea ar fi vrut să-i ofere mai mult. Atunci și-a amintit de Jean Pierre.
Fără să vrea, l-a comparat cu Justin, iar comparația l-a defavorizat pe Jean Pierre, întrebându-se cum de s-a putut îndrăgosti de el? Oare fusese dispusă să iubească pe oricine?
- Nu pot! izbucni ea.
Justin plecă ochii.
- Nu contează, iubito, pot să aștept, dar să nu mă lași prea mult, pentru că nu voi fi fericit decât atunci când vei fi în patul meu, acolo unde ți-e locul!
Ea clătină disperată din cap, se ridică și începu să strângă coșul de picnic.
Cât va mai putea să mintă, să susțină că e văduvă, dacă n-a fost niciodată soție?
Capitolul 7
Ziua Crăciunului a fost senină și plină de soare. Emma s-a trezit destul de ușor, cu soarele în ferestre.
Sărbătoarea din ajun durase până dimineață; ea a cântat toată noaptea, apoi s-a dus la culcare epuizată. S-a trezit pe la prânz pregătită să se vadă cu toată familia.
Emma a vrut să meargă la slujbă împreună cu familia. În Anglia mergea întotdeauna singură, dar ideea de a merge cu familia i s-a părut una fericită.
Dar madame St. Cyr i-a stricat-o, punându-i în mână o fotografie a lui Jean Pierre cu trăsăturile lui frumoase, într-un chenar negru, cu ceva scris pe spatele fotografiei.
Emma puse fotografia în cartea de rugăciuni cu un sentiment de vină că nu se rugase pentru el, ci pentru ea și familie. Uitase de el.
Se întorsese acasă într-o stare de spirit cam ciudată, fără a face vreun efort să se integreze în starea de spirit a celorlalți.
Nu-i ieșea din minte faptul că se măritase cu un bărbat pe care nu-l cunoscuse și nici nu-l iubise cu adevărat, după cum realiza acum. Fusese o nebunie de moment, pentru că Jean Pierre fusese singurul care o dorise atât de mult încât să-i ofere ceva, sau îi va fi întotdeauna greu să găsească un echilibru în relația cu sexul opus, așa cum suspectase că făcuse și mama ei?
La întoarcerea acasă, era foarte tăcută.
Justin a fost cel care a pus capăt gândurilor ei sărutând-o sub o ramură de vâsc.
- Obiceiuri păgâne! i-a spus el, amuzat de reacția ei.
Emma roșise puternic.
- Crăciun fericit, iubito!
Aceste cuvinte au fost începutul unei petreceri la care Emma s-a distrat cum nu și-a imaginat că o va face vreodată.
Acompaniată la chitară, a cântat toate colindele pe care le știa, majoritatea în limba engleză pentru că așa le învățase, dar și unul în franceză, la care familia i s-a alăturat.
Monsieur St. Cyr le-a turnat vin din abundență, doamna le-a pregătit un tort imens, apoi a sosit vremea ca fiecare să-și deschidă darurile.
Alesese în ultimul moment cadourile pentru familie, cu toate că ar fi vrut să le ofere ceva ales cu multă grijă, deși pe atunci nu-i cunoștea.
I-a fost greu să-și imagineze că se vor bucura de aceste daruri englezești, care în Franța erau mult mai scumpe.
Adusese un șal de cașmir pentru madame, un șal de mătase pentru Odette și un pulover pentru monsieur St. Cyr. Lui Justin îi oferise singurul dar pe care-l considerase potrivit pentru el, un set de sculptură în lemn, despre care aflase că ar vrea să și-l cumpere la prima vizită în Anglia.
Oftase ușurată când toată familia i-a apreciat darurile.
Înainte, avusese prieteni apropiați cu care schimbase daruri de Crăciun, dar nu mai fusese pusă în situația să ofere daruri unei familii întregi; nici nu-și imaginase că la rândul lor îi vor oferi daruri cu atâta generozitate.
Lăsase la urmă darul lui Justin, deși numai pe acela ar fi vrut să-l deschidă.
Începuse cu darul Odettei, o sticluță de pargum franțuzesc și-i mulțumise cum putuse mai bine, așteptându-se ca restul familiei să-i ofere daruri impersonale.
Dar se înșelase.
Socrul ei, bun cunoscător al vinurilor, îi alcătuise o listă de vinuri franțuzești din cele mai bune și chiar îi oferise câteva sticle din ele.
- Nu vei găsi nume mari printre ele, o avertiză el. Dar ar fi mai bine să-ți faci renume cu distribuitori mai mici cu care să lucrezi direct. Justin se va ocupa de pivnița ta până vei alege ce dorești.
Emma îi mulțumi călduros, pentru că nu se gândise la această parte a restaurantului. Începu să se întrebe ce altceva mai dăduse uitării în planurile ei.
Cadoul doamnei St. Cyr fusese costisitor, dar foarte potrivit. Un set de farfurii de porțelan pentru restaurant, produse la Haviland.
- Sper că-ți plac și le vei folosi cu drag, îi spuse ea Emmei zâmbindu-i cu plăcere. Fabrica a fost fondată de un american, la Limoges, iar producția merge aproape în întregime în America de Nord. M-am gândit că acest gen de veselă va plăcea clienților tăi.
Emma le găsea frumoase. Cu cât le privea mai atent, cu atât i se păreau mai frumoase. Pictura dintr-o latură a farfuriei avea flori, păsări, chiar și un fluture care se odihnea pe o floare.
- Nu știu dacă ar trebui să accept atât de multe de la voi! protestă ea, cu lacrimi în ochi.
- Tot ce e mai bun pentru soția lui Jean Pierre! insistaseră cei doi St. Cyr.
Emma îi ceruse ajutor din priviri lui ustin, dar el clătinase din cap.
- Ești o St. Cyr acum, Emma. Le face plăcere să te ajute. Dacă îi refuzi, vor fi la fel de dezamăgiți cum ai fi tu dacă restaurantul tău n-ar avea succes.
Emma se grăbi să coboare din pat, supărată că dormise prea mult.
Jos, la bucătărie, madame trebăluia de mult, pregătind petrecerea pentru familie și prieteni din acea seară.
- Vă pot ajuta? o întrebă Emma din ușă.
Madame zâmbi.
- Ai dormit bine? Intră, draga mea. De obicei prefer să pregătesc totul singură pentru petreceri, dar îți voi găsi ceva de făcut. Odette e prea istovită ca să-mi fie de ajutor, și m-am obișnuit să te am prin preajmă când gătesc. Facem o echipă bună, cum se spune. Sper că vei veni mai des pe la noi, că ne vom cunoaște mai bine. Ne vei lipsi mult când te vei întoarce în Anglia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu