Promisiunea, J.D. Robb

 ..........................................

7.

            O femeie atrăgătoare, își spuse el. Bine făcută, atletică, un chip puternic, dar foarte feminină în forma gurii, în linia maxilarului. Cu certitudine, o femeie de genul lui Ricker, își spuse el - în măsura în care își mai amintea. Și totuși, dacă legătura se întindea atât de mult înapoi în timp pe cât părea să creadă Eve, ea ar fi avut 18 ani, poate 20. Ricker nu se ferise de femei foarte tinere pentru sex, dar să-l fi interesat într-adevăr o fată de vârsta asta?

   Nu, din câte își amintea Roarke despre el.
   Nu, partea asta nu se potrivea, în niciun caz nu era bărbatul pe care-l cunoscuse în tinerețea lui. Femeile fuseseră mărfuri, obiecte de uz. Ușor de înlăturat. Plătite, înlăturate, folosite. Sau, ca în cazul mamei lui Alex, eliminate.
  - Caut-o pe mama ei.
   - Poftim?
   - Mama ei, repetă Roarke. Caut-o pe mama ei, părinții. Fă-mi plăcerea asta, insistă când Eve se încruntă la el.
   Eve comandă căutarea și afișarea datelor despre Lissa Grady.
   - Atrăgătoare femeie, comentă Roarke. Lucrează cu program redus la o galerie de artă din locul în care ea și soțul ei s-au retras. Regiunea suburbană a Floridei. Salariu respectabil.
   - Niciun infractor. Verific legăturile anterioare ale fiecăruia. Și tatăl este curat, accentuă Eve. A avut propria firmă de contabilitate. O firmă mică, doar doi angajați. Curat. Acum joacă mult golf și lucrează pe cont propriu.
   - Hmm. Sigur au sacrificat multe ca să-l asigure fiicei lor educația de care a beneficiat. Unde locuiau când a început colegiul?
   Eve comandă istoricul
   - Bloomfield, New Jersey.
   - Nu, unde lucra. Ea era vânzătoare, iar el lucra la o firmă de contabilitate. Caut-o pe ea. Unde era, să spunem, cu 9 luni înainte să nască?
   - Chicago, anunță Eve. Muncea ca să-și poată termina cursurile postuniversitare - specializarea istoria artei -, ca secretară la o galerie de artă privată. S-a mutat în New Jersey, unde locuiau părinții ei, pe timpul sarcinii. A primit ajutoare de sarcină, apoi ajutorul pentru mamele cu pregătire profesională.
   - Și a fost singură până prin luna a patra.
   - De parcă asta nu s-ar întâmpla niciodată. E... Stai.
   - Caută galeria, Eve. Unde lucra când a rămas însărcinată.
   Eve încercă, dar clătină din cap.
   - Nu mai există de 6 ani. Acum este un magazin de antichități. Oh, Doamne Dumnezeule. Sunt o idioată. Nu o protejată, nu tocmai. Nici angajată - nu numai. Nu iubită. Chiar fiica lui.
   - Alex mi-a spus că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții încercând să-i facă pe plac tatălui său. Poate că și ea face același lucru. Ricker era proprietarul mai multor galerii de artă, o fațadă excelentă pentru traficarea și falsificarea obiectelor de artă. Poate că face la fel. Lissa Grady sau Lissa Neil la vremea aceea - ar fi putut să-i atragă atenția.
   - Și dacă a rămas însărcinată? S-ar fi descotorosit de ea?
   - Dacă nu ar fi purtat în pântece un fiu, îmi imaginez că da. Este testată, copilul este de sex feminin. Ar fi fost capabil - dacă s-ar fi aflat într-o dispoziție generoasă - să-i dea tinerei femei o formă de compensație. Dacă nu, i-ar fi transmis o amenințare.
   - Și Lissa a luat ori compensația, ori avertismentul și s-a mutat înapoi acasă, în New Jersey. A renunțat la șansa de a obține o diplomă postuniversitară, la slujbă și a născut copilul. S-a măritat cu un tip.
   - Tipul a rămas cu ea peste 30 de ani. Așa că aș spune că Lissa și-a găsit pe cineva și a făcut ceva.
   - Ar fi fost capabil să o urmărească? se întrebă Eve. Să caute copilul?
   - N-aș crede. nu. Femeia și copilul nici măcar n-ar fi existat pentru el.
   - În regulă. În regulă.
   Eve se ridică și începu să se plimbe.
   - Prin urmare, la un moment dat, i-au spus fetei. Sau poate că au fost deschiși tot timpul în privința asta. Poate că ea a știut dintotdeauna că tipul care o creștea nu era tatăl ei biologic. A devenit curioasă, a început să se intereseze.
   - Și l-a găsit pe Max Ricker.
   - Majoritatea oamenilor s-ar îmbolnăvi dacă și-ar căuta părintele biologic și ar da peste un criminal, suspectat de mai multe crime decât multe războaie mici. Dacă e adevărat, dacă asta - spuse Eve și arătă imaginea Lissei de pe ecranul de perete - este legătura, Grady s-a dus la el. Ea a stabilit contactul. Sunt copilul tău, nenorocitule, ce-ai de gând să faci în privința asta? Și el ce-ar fi făcut?
   - Din nou, depinde de starea de spirit, spuse Roarke. Însă este posibil să fi fost atras de o abordare directă. Și cum el și Alex nu erau în relații prea bune în momentul respectiv, s-ar putea să-i fi stârnit interesul. Ideea de a avea șansa să-și modeleze o progenitură.
   - S-o educe, s-o pregătească. S-o folosească. Ea cunoștea foarte bine subiectul, își spuse Eve, știa foarte bine care erau metodele pe care le putea folosi un tată pentru modelare.
   Alungă acest gând și se concentră asupra lui Grady.
   - Și, Dumnezeule, n-ar fi fost extraordinar s-o folosească pe ea ca să i-o plătească fiului care-l dezamăgise?
   - Și pentru ea, nu crezi?
   Roarke se întoarse la panou.
   - Și pentru ea ar fi fost o plăcere să joace un rol în subminarea fiului - prințul, cum ar putea să pară din exterior. Cel care avusese tot ce-i lipsise ei. Bogăția, avantajele, atenția. Numele. Cu acest element unic, totul se potrivește. Dar va trebui să dovedești că acest unic element este real.
   - Pot să fac asta.
   Eve zâmbi feroce.
   - ADN-ul nu minte. O să redactez toate astea și o să-i dau Mirei să completeze profilul. Dar tot mai am nevoie de ceva care să-i asocieze, pe ea și pe Sandy, chiar și același loc, aceeași perioadă de timp.
   - Asta o să fie sarcina mea.
   - O să fie, dar trebuie să joci cinstit.
   - Întotdeauna îmi strici plăcerea.
   - Ți-ai făcut deja plăcerea. M-am umilit.
   - Adevărat.
   Veni la ea, îi puse mâinile pe umeri și buzele pe ale ei.
   -  Te cunosc eu.
   Îi masă umerii, ușor.
   - Partea din tine care nu lucrează la caz se întreabă dacă toate astea sunt adevărate, dacă ea este cine este, dacă a făcut ce a făcut din cauza acelui ADN.
   Da, își spuse Eve în gând, o cunoștea.
   - Este o întrebare.
   - Și oglinda se întoarce și te întrebi pe urmă cum rămâne cu sângele tău. Ce se transmite de la tată la fiică.
   - Știu că nu sunt ca ea. Dar este o altă întrebare.
   - Poftim și răspunsul. Trei tați - al ei, al meu și al tău - și trei produse aie sângelui, ca să spun așa. Și fiecare am făcut ce-am făcut cu el. Poate din cauza lui. Știi că nu ești ca ea, de atâta lucru ești sigură. Eu sunt sigur că niciodată nu ai fi putut să fii ca ea.
   O sărută din nou înainte să plece.
   Eve alungă acea parte din ea care nu lucra la cazul din mintea ei.
   Restul rămânea pentru mai târziu.
   Închegă teoria pentru Mira și își spuse că era păcat că ADN-ul lui Grady nu se afla la dosar. Ar fi putut să obțină mandatele pocnind din degete dacă ar fi dovedit că Grady era fiica lui Max Ricker. Însă tot nu va mai dura mult. Puțină salivă, piele, păr, sânge - orice ar fi mai la îndemână - doar atât îi trebuia.
   Trimise mesaje comandantului ei, lui Reo, lui Peabody și, după o scurtă ezitare, lui Morris.
   Lăsându-se pe spate, Eve socoti care ar fi metoda cea mai bună, legală și satisfăcătoare de recoltare a ADN-ului lui Cleo Grady.
   - Uite un fleac interesant, comentă Roarke revenind. S-a întâmplat ca echipa de fotbal care reprezenta universitatea la care Alex și Sandy deveniseră colegi să joace împotriva echipei universității la care era student vizitator Grady.
   - E adevărat?
   - Adevărat. De fapt, între aceste echipe exista o veche rivalitate și meciurile lor sunt ce s-ar putea numi un eveniment. Adunări, dans, petreceri dezmățate. Au fost două asemenea evenimente - fiecare pe teren propriu - în perioada în care Grady a fost acolo.
   - Îmi place.
   - Alex s-a bucurat de oarecare prezență în presă, fiindcă a marcat în ambele meciuri. Nu am găsit numele lui Sandy în niciun mijloc de informare în masă, dar este menționat ca membru al echipei.
   - Eterna rezervă. Cred că era extrem de enervant. Reo o să sară cu gura - sau o să sară cu gura că șeful ei o să sară cu gura - că meciurile astea au fost urmărite, probabil, de mii de oameni. Greu de dovedit că așa au făcut cunoștință Sandy și Grady. Dar o să fie suficient. O să cântărească greu. Poate că Alex a făcut cunoștință cu ea, speculă Eve. Sau l-a văzut pe Sandy cu ea. Ar fi posibil să fi știut de ea, să știe că are o soră?
   - Max i-ar fi spus doar dacă ar fi fost folositor. Mai folositor pentru Max decât dacă ar fi păstrat lucrul ăsta pentru el.
   - Și totuși, trebuie să ne ocupăm de asta. Mâine dimineață o să am de vorbit cu o groază de lume.
   Eve înclină capul.
   - Ce spuneai mai devreme despre educația ei și situația financiară a părinților? Dacă Ricker a fost cel care a plătit, acest lucru trebuie să fie înregistrat undeva, indiferent cât de adânc ar fi ascuns. Pe Grady nu pot să o verific mai mult decât am făcut-o, dar Ricker e o carte deschisă. Pot să fac ce vreau. Câtă vreme joc corect.
   - Știam că o să zici asta și tocmai când începeam să mă excit.
   Eve zâmbi.
   - Hai să-i găsim finanțarea pentru colegiu. Să mai punem ceva greu în balanță pentru Reo.

   Stabili ceea ce putu, apoi limpezi pașii într-o ședință a doua zi dimineață la Centrală.
   - Nu e numai pielea meu în saramură dacă insist pentru mandatul ăsta și tu nu vii cu nimic, îi spuse Reo. O să fie și a ta, și a departamentului pe lângă a mea.
   - O să găsim ceva. Cu ce avem, nu e un mandat din burtă. Mai adaugă la asta și legătura de sânge cu Ricker și profilul Mirei și nu e deloc un mandat din burtă, merge la fix.
   - Presupusa legătură de sânge, îi reaminti Reo. Și profilul se bazează pe asta. Nevoia de a-i impresiona pe tatăl ei, de a-l pedepsi pe frate și restul tâmpeniilor psihologice - fără supărare. - Nu-i nicio supărare, o asigură Mira.
   - Totul se bazează pe faptul că e fiica lui Ricker și că știe lucrul ăsta.
   - O să ne documentăm pe chestia asta astăzi. Dacă ești pregătit pentru asta, Morris.
   - Da. Da, sunt.
   - Peabody și cu mine o să-l aducem pe Alex, să-l luăm la întrebări. O să scoatem de la el dacă știe ceva de o soră, dacă suspectează că ar putea să aibă o soră. Și dacă să lansăm știrea că Alex Ricker e suspect, că e interogat în legătură cu uciderea lui Coltraine și Sandy? Grady o să aibă un sentiment de împlinire. Pun pariu că o să-și dorească laude de la tăticu’.
   - Ar merge, fu de acord Mira. S-ar putea să încerce să ia legătura cu el pe canalul obișnuit.
   - Pe care o să le avem, de asemenea, la mână în câteva ore. Rouche o să ni-l dea pe Ricker și el o să ni-l dea pe Sandy. S-ar putea să avem noroc și să ne mai alegem cu un buștean la rugul pregătit pentru Grady.
   Îl privi pe Feeney.
   - Trebuie să știm cât se poate de repede dacă încearcă să stabilească un contact. Să fii pregătit.
   - O să fim pregătiți. Dacă transmite ceva pe link-ul găsit de Callendar în camera lui Rouche, o să fim pe fază. După ce termini cu Rouche, o să-i retransmitem ce răspuns vrei.
   - Atunci așa rămâne. Fă-mi rost de mandatele alea, Reo. Peabody, așteaptă afară, te rog. McNab, pregătește-le. Morris, încă un minut.
   Eve așteptă până se eliberă încăperea.
   - McNab o să asculte tot timpul cât discuți cu ea.
   - Nu-mi fac probleme pentru asta.
   - E un criminal. Cu asta se ocupă. Ar trebui să-ți faci probleme. Dacă simte ceva suspect, mai întâi te omoară și pe urmă se gândește. Trebuie să...
   - Am stabilit ce vrei să fac și cum vrei să procedez, de trei ori. Mă descurc. Și eu trebuie să fiu cel care o face, nu doar pentru Amaryllis, ci și pentru că sunt unica alegere logică. Trebuie să ai încredere că o să-mi fac treaba. Eu am încredere că tu o să ți-o faci pe-a ta.
   N-avea de ales, își spuse Eve, trebuia să-l lase să-și facă treaba.
   - Oricum, sună.
   - Bine.
   Eve îl urmări plecând, apoi vârî mâinile în buzunare când apăru Peabody.
   - O să fie în regulă, Dallas, McNab o să fie pe-aproape. Practic.
   - Dacă face o greșeală și ea scoate arma sau un cuțit, McNab o să înregistreze. Dar Morris tot și-o încasează. Nu am putut găsi o cale să fac eu treaba asta. Cu mine e în gardă. M-am gândit s-o fac să se dea la mine ca să pot să mă dau eu la ea Și așa, ups, să mă aleg cu sângele el pe bluza mea. Dar ar fi însemnat să o provoc să-mi dea ADN-ul în loc ca ea - fapt esențial - să-l doneze de bunăvoie.
   - O să se descurce. Trebuie și o va face.
   - Bine. Ia legătura cu Alex Ricker și roagă-l frumos să vină până aici ca să stăm de vorbă puțin.
   - O să vină cu un alai de avocați.
   - De-abia aștept.
   Eve se întoarse în birou să se pregătească, să adune țoale firele pe care intenționa să le pună cap la cap. Putea s-o lege fedeloș pe Cleo Grady, dar voia, cu toate firele acelea, să facă și o tundă deasupra.
   De-acum încolo nu-i mai rămăsese decât să aștepte. Să o aștepte pe Reo cu mandatele, să îi aștepte pe Callendar și Sisto să-l livreze pe Rouche, să-l aștepte pe Morris să-și joace rolul.
   Alex Ricker? În momentul acela era mal curând un pion decât un fir. Îl putea folosi - și demonstra că tatăl și prietenul  îl folosiseră.
   Nu-i părea rău pentru el. Făcuse niște alegeri - să urmeze drumul tatălui său sau să pășească suficient de aproape ca să li se întretaie cărările. Alesese să rămână pe calea aceea în loc să o schimbe pentru o femeie care se pare că-l iubise. O femeie care murise pentru că-l iubise și-l părăsise.

   Eve stătea în picioare în fața ferestrei, sorbind din cafea și evaluând posibilitățile. Când auzi ciocănitul în ușă, strigă:
   - Intră.
   Mira intră și închise ușa în urma ei.
   - Vrei să urmăresc discuția cu Alex Ricker?
   - Mă descurc.
   - În regulă. O să vreau să urmăresc când și dacă ai o discuție cu Cleo Grady.
   - Când ADN-ul o să lămurească lucrurile. Am nevoie de chestia asta fiindcă așa cere legea. Am nevoie. Dar știu cine este. Este sămânța lui Ricker. Ce nu știu, ce mă face curioasă este ce a vrut sau de ce a avut nevoie de la el. Recunoașterea, banii, enuziasmul? Poate toate astea. Se potrivește că ea l-a căutat și nu invers. Se potrivește profilului ei.
   - Da. Ea nu însemna nimic pentru el, dar el era important pentru ea. Ea putea să devină importantă pentru el.
   - El a educat-o, așa că trebuia s-o facă. Banii de colegiu, proveniți dintr-o bursă - ea fiind unicul beneficiar. O dovadă de prostie și de lăcomie din partea lui Ricker. De ce nu a putut să mai cheltuiască niște dolari și să trimită la școală încă vreo câțiva copii? Și-a ascuns plățile, atribuindu-le unei sucursale dintre firmele sale de fațadă. Ar fi putut să procedeze legal, ar fi putut să mai procedeze în felul acesta de vreo câteva ori. S-ar fi ales cu o reducere a impozitelor sau cu mai știu eu ce.
   - Nu ar da un dolar nimănui fără un scop anume, fără un interes personal. Nu e genul lui.
   - Din momentul în care ea a acceptat, a devenit sclava lui. A fost atât de proastă să nu-și dea seama sau nu i-a păsat? Nu i-a păsat, spuse Eve înainte ca Mira să apuce să deschidă gura. Ți-am citit profilul. Pur și simplu, gândesc cu voce tare.
   - Toate astea te afectează. Genetica.
   - Poate că da. Dar nu face decât să fiu și mai hotărâtă să o trimit în spatele gratiilor. Din câte văd, a avut o viață destul de frumoasă. Părinți care au iubit-o, un cămin decent. A renunțat la tot. Unii oameni pur și simplu se nasc așa. Știu asta.
   Eve studie fotografia lui Grady de pe panou.
   - Poate că era, poate că oricum avea să o ia razna - chiar și fără să-l cunoască pe Ricker, fără să știe că era a lui. Și poate că nevoia de a ști cine e tatăl ei, de unde venea, faptul că a aflat a stimulat-o cât a fost nevoie. Cât a fost nevoie ca să meargă înainte și nu a mai putut da înapoi. Sunt curioasă.
   - Pentru tine o să conteze ce-o să faci? o întrebă Mira. Sau felul în care vei privi, după asta, ceea ce-al făcut?
   - La prima întrebare, nu. La a doua, nu sunt sigură. Nu spun că nu e ceva personal în dorința mea de a o vârî după gratii, pentru că este. Pentru că este polițist, pentru că este vorba despre Ricker. Pentru că este vorba despre Morris și despre Coltraine. E ceva personal de la un capăt la celălalt.
   - Și este mai ușor, mai limpede, să treci prin toate etapele, să faci ceea ce trebuie făcut, decât atunci când nu e ceva personal. Sau nu atât de personal.
   Eve o privi în ochi pe Mira și îi răspunse calm, rece:
   - Vreau să o fac să sufere, să o fac cu mâinile mele, să mi le mânjesc cu sângele ei. Vreau asta pentru toate motivele pe care tocmai ți le-am spus. Și vreau asta pentru mine.
   - Dar nu o vei face.
   Eve ridică din umeri.
   - Presupun că o să vedem.
   - Nu vei pune în pericol cazul pentru propria satisfacție, Indiferent cât de mare ar fi plăcerea. Asta ar trebui să-țl răspundă la una dintre întrebări, Eve. Genetica ne marchează, nu putem nega asta. Dar de acolo mai departe, noi suntem cei care construim ceva. Până la urmă, vei face ceea ce este necesar pentru tonte motivele pe care le-ai enumerat. Dar, în esență, vei face ceea ce trebuie să faci pentru Amaryllis Coltraine.
   - Nu i-am dat nicio șansă, știi?
   - La ce te referi?
   Eve oftă și își aranjă părul.
   - Când trăia, când era cu Morris. Nu i-am dat nicio șansă. Mă irita pe undeva că el se îndrăgostise de ea. O prostie.
   - Nu e o prostie, de fapt. Nu o cunoșteai.
   - Nu din cauza asta.
   Mira zâmbi.
   - Nu din cauza asta. Dar tu nu ești genul care capătă încredere repede sau ușor. Dumnezeu știe. Nu ai avut încredere în cei din jur.
   - Am avut niște vise, un fel de conversații în vis cu ea. E ciudat. Ciudat, fiindcă știu că ambele roluri sunt interpretate tot de capul meu, dar... Ieri, la petrecerea aceea, mi-a trecut prin minte un gând. Un gând care cred că vine din conversațiile astea ciudate din vise. Cred că mi-ar fi plăcut dacă i-aș fi dat o șansă, când încă exista posibilitatea asta. Cred că dacă petrecerea asta ar fi fost cu  luni în urmă sau, mă rog, ea ar fi trăit și acum.
   - E mai greu când gândești așa.
   - E al dracului de brutal, de fapt.
   - Dallas. Scuze, doctore Mira.
   Peabody vârî capul pe ușă.
   - Alex Ricker e pe drum.
   - Bine. Pregătește interogatoriul.
   Așteptarea a luat sfârșit, își spuse Eve.

21

   Alex aștepta pe scaun, însoțit de echipa lui de avocați. Între timp, Eve și Peabody se instalară, iar Eve porni înregistrarea și citi instrucțiunile.
   - Întrebări? spuse ea pe un ton amabil. Comentarii? Remarci prefăcute?
   După cum se aștepta, căpetenia avocaților începu un discurs pregătit dinainte despre prezența voluntară a domnului Ricker, despre disponibilitatea lui de a coopera, despre exemplele anterioare de cooperare. Eve îl lăsă să termine, apoi dădu din cap.
   - Gata? Ați terminat? Sau vreți să dați exemple despre bunătatea domnului Ricker față de copilași și cățeluși orfani?
   Harry Proctor privi peste nas impunător.
   - O să iau notă de sarcasmul și atitudinea dumneavoastră lipsită de curtoazie.
   - Partenerul meu le are înregistrate pe disc.
   - Pot să vă dau o copie, se oferi Peabody.
   - Și uitați aici ce notă fac eu. Cooperantul și civilizatul domn Ricker vine la o discuție însoțit nu de unul sau doi avocați, ci de trei - îi numără, trei - avocați. Asta mă face să mă întreb pentru ce îți faci griji, Alex.
   - Cred în a fi pregătit, mai ales când e vorba de poliție.
   - Sunt sigură. Dar, fir-ar să fie, este ciudat cum poate cineva atât de pregătit, un om de afaceri de... calibrul tău, să fie orb, așa cum pretinde, la mașinațiuni - nu-ți place cuvântul ăsta Peabody?
   - E în top zece al preferințelor.
   - Stai să mai spun o dată, la mașinațiunile asistentului său personal și vechi prieten, Rod Sandy. Asta înseamnă că ești un candid neștiutor cu privire la comportamentul și planurile dintre tatăl tău și Sandy. Chestia asta te face să pari un idiot, nu?
   Reuși să aducă un plus de culoare în obrajii lui Alex, dar vocea lui rămase neutră.
   - Am avut încredere în Rod. Greșeala îmi aparține.
   - O, doamne, ce mizerie! E vorba de ani de zile, Alex. Prietenul tău a pus la ciorap banii primiți de la tatăl tău ca să te spioneze și să-i dea informații despre tine. Probabil că-ți amintești de vreo afacere care n-a ieșit așa cum ai vrut și te întrebi dacă nu cumva bătrânul tău a avut informații din interior și a avut chef să-și bată joc de tine.
   - Iar eu sunt aici ca să recunosc că un prieten în care am avut încredere m-a folosit în scopuri proprii și că tatălui meu îl face plăcere să-mi complice viața? Recunosc. Deschis. Asta e tot?
   - Nici pe departe. Cred că te scoate din minți.
   - Din nou, recunosc deschis.
   - Dacă aș fi în locul tău, aș vrea să mă răzbun.
   Eve îl aruncă lui Peabody o privire complice.
   - Dacă partenerul meu aici prezent m-ar fi lucrat în felul ăsta și aș fi aflat? Nici n-ar fi avut unde să se ascundă și nici n-ar fi apucat s-o facă.
   - Și eu alerg foarte repede dacă motivația e serioasă.
   - Aș face-o să plătească pentru asta. Cum crezi că te aș face să plătești pentru asta, Peabody?
   - În cel mai dureros și mai umilitor mod cu putință?
   - Vedeți cât de bine ne cunoaștem între noi? Deosebim între situații și persoane, după cum văd eu lucrurile, nu aș omorî-o. Aș vrea să o fac să sufere și să se teamă de oricine, foarte mult timp. Însă avem fiecare propriile definiții ale cuvântului distracție. Te-ai distrat omorându-l pe Sandy, Alex?
   - Această acuzație...
   Alex ridică însă o mână și-l amuți pe avocat.
   - Rod e mort? Cum?
  Păstrase confidențialitatea și avea confirmarea că procedase corect. Nu știa, își spuse Eve. Rețeaua lui nu dăduse de urmele lui Sandy sau nu primise ordinul să răscolească suficient de adânc.
   - Eu pun întrebările. Te-a trădat, și-a bătut joc de tine, acum este mort. Mi se pare că e vorba de o chestie de genul unu plus unu fac doi. Bineînțeles, asta dacă ar fi să credem că tu erai fraierul.
   Eve se rezemă relaxată de spătarul scaunului.
   - Am putea specula că tu și Sandy vă băteați joc de tatăl tău. Îi luați banii și Sandy îi dădea mai departe ce îți convenea ție. Ești suficient de deștept să o faci.
   - Exact asta aș fi făcut dacă aș fi știut.
   - Te afli într-o poziție foarte incomodă, Alex. Să spunem că știai și că o să scapi de acuzația de a-l fi ucis pe Sandy. Dar să spunem că știai și - de vreme ce el este implicat în uciderea lui Coltraine - asta te-ar lega de uciderea unui polițist. Să spunem că nu știai și pari un prost care ar vrea probabil să se răzbune.
   - Locotenent Dallas, începu Proctor, clientul meu nu poate fi făcut responsabil de acțiunile...
   Eve nu se obosi să asculte, nici să-l întrerupă. Continuă să-l privească pur și simplu pe Alex. În cele din urmă, Alex îi închise gura avocatului și se aplecă spre Eve.
   - Nu știu când l-a recrutat tata pe Rod. Intenționez să aflu, dar nu știu de cât timp. Nu știu de ce m-a trădat Rod pentru bani. Acum, nici n-o să aflu vreodată. S-ar putea ca acest „de ce” să nu ți se pară important. Pentru mine este esențial. Nu l-aș fi vrut pe Rod mort. Aș fi vrut să știu de ce, aș fi vrut să știu dacă a avut vreun amestec, cel mai mic amestec, în moartea lui Ammy. Și de ce.
   - Nu numai că ar fi putut să aibă, chiar a avut. De ce? De multe ori, banii sunt un motiv suficient. Adaugă sexul și potențialul de putere și ai tot tabloul. Fir-ar al dracului, Alex, probabil că i-o trage regulat surorii tale încă din vremea colegiului.
   - Nu am o soră, deci presupunerea este...
   - Iisuse, Peabody, poate că nu-i altceva decât un idiot orb.
   Eve scoase fotografia lui Cleo și o aruncă pe masă.
   - Nu e prea mare asemănarea de familie, dar e de înțeles în cazul fraților vitregi.
   Alex se holbă la fotografie și Eve văzu cum, treptat, îi dispărea toată culoarea din obraji.
   - Ieșiți afară, le spuse Alex avocaților. Afară, toți.
   - Domnule Rlcker, nu este în interesul dumneavoastră să...
   - Ieșiți afară acum sau sunteți concediați.
   Rămase uitându-se la Eve în timp ce avocații își strânseră hârtiile și părăsiră încăperea.
   - Dacă mă minți cu asta, dacă te joci cu mine, o să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să rămâi fără insignă.
   - Cu asta chiar m-ai speriat.
   - Nu-ți bate joc de mine!
   Furia, emoția crudă îi dădură lui Eve o parte din răspunsurile pe care le voia.
   - Vom continua să înregistrăm. Ți-ai alungat avocații?
   - Da, i-am alungat. Spune-mi cine e și ce legătură are cu mine.

   Morris îi deschise lui Cleo Grady ușa apartamentului lui Ammy.
   Ea o luă înainte, spunându-i doar „Morris” și îi întinse amândouă mâinile.
   - Îmi pare rău că te-am amestecat în asta, Cleo. Nu m-am gândit.
   - Nu trebuie să-ți pară rău. N-ar fi trebuit să încerci să faci asta de unul singur. A fost prietena mea. Vreau să ajut.
   Părea atât de sinceră, își spuse el. Cu un indiciu foarte slab în voce. Cât de ușor i-ar fi fost s-o creadă dacă n-ar fi știut. Morris se dădu la o parte, făcându-i loc să intre, și închise ușa.
   - Nu știu dacă aș fi putut s-o fac singur. Dar când familia m-a rugat, am... Nu vor să mai vină aici. Nu-i pot învinui. Dar să umblu prin lucrurile ei, să le împachetez... Sunt atât de multe din ce însemna ea. Și ea... nicăieri.
   - Mă ocup eu de asta. Sunt în timpul meu liber. Locotenentul știe că sunt aici astăzi. De ce nu mă lași pe mine să mă ocup de asta, Morris? Tu nu trebuie să...
   - Nu, am spus că o fac. M-am apucat, dar mă tot împotmolesc
   Minciunile credibile, își spuse Morris, sunt ascunse în adevăr.
   - Aparatura electronică, dosarele sunt încă la poliție, dar m-am apucat de haine. Familia mi-a spus să păstrez ce vreau eu, să dau tot ce consider că e de cuviință prietenelor ei de-aici. De unde să știu eu, Cleo? De unde să știu eu?
   - Te ajut eu.
   Se ridică și privi în jurul ei în încăpere.
   - Întotdeauna își aranja spațiul. Aici și la slujbă. Ne făcea pe noi, ceilalți, să părem niște nepricepuți. Ar fi vrut să-i strângem lucrurile frumos, dacă înțelegi ce vreau să spun.
   - Cu grijă.
   - Da, cu grijă.
   Cleo se întoarse spre Morris.
   - Vom face asta pentru ea, Morris. Vrei să terminăm mai întâi cu hainele?
   - Da, probabil e cel mai bine.
   O conduse în dormitor, unde începuse deja procesul dureros al împachetării lucrurilor lui Ammy.
   Acum continua împreună cu femeia pe care o credea vinovată de uciderea iubitei lui.
   Vorbiră despre ea, despre multe altele. O privi în ochi pe Cleo când împăturea unul dintre puloverele preferate ale lui Ammy.
   Putea să facă asta, se gândi Morris. O putea lăsa pe femeia aceea să atingă lucrurile lui Ammy, să vorbească despre ea, să pășească prin camera în care el și Ammy își trăiseră intimitatea, unde se iubiseră.
   Putea să facă orice ar fi trebuit și, deocamdată - doar deocamdată - nu simțea nimic. Un fior, doar un fior, îl străbătu când ea începu să pună în cutii și să împacheteze bijuteriile.
   - Întotdeauna a știut cum să le asorteze.
   Ochii lui Cleo îi întâlniră pe-ai lui în oglindă și-i zâmbi.
   - Este un talent pe care nu-l am. Îi admiram... oh.
   Ridică o pereche de cercei mici, simpli, din argint.
   - Îi purta foarte mult pe ăștia, cel puțin la muncă. I se potriveau atât de bine, știi? Exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Exact... ca ea.
   Îl duru, în inimă și în stomac. Dar făcu ce trebuia să facă.
   - Ar trebui să-i păstrezi tu.
   - Oh, nu aș putea. Familia ei...
   Ticăloaso, își spuse Morris privind-o. Ticăloasă rece.
   - Familia ei mi-a spus să le dau prietenilor ce cred că se cuvine. Ea ar vrea să-i păstrezi tu, de vreme ce-ți amintesc de ea.
   - Chiar mi-ar plăcea foarte mult dacă ești sigur. Mi-ar plăcea foarte mult să am ceva ai ei.
   În ochi îi apărură lacrimi în timp ce zâmbea.
   - O să-i prețuiesc foarte mult.
   - Știu că așa va fi.
   Existau atât de multe mijloace pentru a ucide, își spuse el în timp ce închideau și sigilau cutiile. Mijloace lente, dureroase, mijloace rapide, îndurătoare. Moduri obscene. Le știa pe toate. Dar ea? În câte feluri ucisese? Simțise ceva când îi luase viața lui Ammy? Sau fusese pur și simplu o sarcină pe care trebuia s-o îndeplinească, cum ar fi sigilarea unei cutii pentru transport? Ar fi vrut s-o întrebe asta, doar asta. Însă o întrebă dacă vrea o cafea.
   - Să știi că da. De ce să n-o fac eu? Știu unde sunt toate.
   Când ea se duse în bucătărie, el o urmă până în sufragerie și se lăsă pe vine în fata robotului, pisică. Îl activă, apoi se duse să aducă cutiile și hârtia de ambalat pe un scaun. Începu să împacheteze meticulos vaza de sticlă verde-pal pe care o folosise pentru trandafirii trimiși de el. Și pisica mieună, după cum fusese programată. Când Cleo se întoarse cu cafeaua, animăluțul își întinse corpul mătăsos și alb.
   - Mulțumesc.
   Își ținu mâinile ocupate - cu cafeaua, cu împachetatul - în timp ce pisica se învârtea pe lângă picioarele lui Cleo.
   - Îi plăcea grozav chestia asta.
   Cleo se uită în jos când pisica scoase un mieunat rugător și se uită în sus la ea cu ochii plini de dragoste.
   - Pur și simplu o adora. O păstrezi?
   - Presupun că da. Nu m-am gândit la asta până acum.
   Cleo râse când pisica se gudură, mieună și continuă să privească.
   - Roboții s-or simți singuri? Ai jura că e disperată să capete puțină atenție.
   - E programată pentru companie, așa că...
   - Da. În regulă, în regulă.
   Cleo lăsă cafeaua jos și se aplecă.
   Morris continuă să împacheteze, ținându-și respirația.
   - E foarte drăguță, dacă îți place genul ăsta de lucruri. Ei îl plăcea, l-a cumpărat jucării mititele și un pat pentru pisici.
   Cleo ridică pisica. O mângâie. Înjură.
   - Să nu-mi spui că te-a zgâriat.
   Morris lăsă baltă împachetatul și se duse la ea.
   - Nu, dar m-am înțepat în ceva. Cleo ridică mâna cu sângele curgând dintr-o tăietură mică la degetul arătător. Ceva din zgardă.
   - Fir-ar să fie de strasuri.
   Și lui îi zvâcnea sângele, dar tonul, atingerea fură blânde când luă mâna rănită a lui Cleo. Nu e adâncă, dar o s-o curățăm.
   - Nu-i nimic. O zgârietură.
   - Trebuie să te speli și să o pansezi.
   Luă un șervețel din buzunar și tamponă sângele.
   - Are tot ce-ți trebuie Recomandarea medicului, spuse el.
   - Nu pot să mă opun la asta. Mă întorc imediat.
   Morris împături șervețelul și-l vârî într-o pungă pentru dovezi. Scoase zgarda robotului, studie - o clipă - zgarda de pietrele strălucitoare pe care le ascuțise chiar el. Și o puse și pe ea în pungă.
   Pe urmă ridică pisica și o alintă.
   - Da, o să vii acasă cu mine. Nu vei fi singură.
   Când se întoarse Cleo, el ședea într-un fotoliu din living.
   - E în regulă? întrebă el.
   - E ca nou.
   Ridică degetul cu un pansament curat în vârf.
   - Unde e pisica?
   - Am pus-o pe modul de somn.
   Făcu un semn absent către ghemul de blană de pe pernuță.
   - Cleo, vreau să-ți mulțumesc din nou pentru tot ce ai făcut astăzi. M-ai ajutat mai mult decât îți dai seama. Dar va trebui să mă opresc deocamdată... Cred că am făcut tot ce puteam face într-o singură zi.
   - E foarte mult.
   Se apropie și-i puse o mână pe umăr.
   El vru să se ridice din fotoliu, să o apuce cu mâinile de gât și să-i pună acea scurtă întrebare: Ce ai simțit când ai omorât-o?
   - Vrei să vin și mâine, să te ajut cu restul?
   - Pot să te sun? Nu sunt sigur.
   - Absolut. Oricând, Morris. Vorbesc serios. Cu orice ai nevoie.
   Morris așteptă până o văzu plecată, strânse pumnii și-i ținu încleștați, încercând să-și imagineze toată furia concentrată în ei.
   Când comunicatorul său bipăi de două ori - semnalul lui McNab că totul era în regulă -, se ridică. Se duse să ia pisicuța, perna și jucăriile ei.
   Luă doar toate astea și nimic altceva din casa femeii pe care o iubea. Cu excepția sângelui ucigașei.

   În sala de interogatorii, Eve stătea față în față cu Alex.
   - Vrei să cred că tatăl tău nu ți-a spus niciodată că ai o soră vitregă?
   - Vreau să știu de ce crezi că aș avea una.
   - L-ai văzut vreodată pe Sandy cu această femeie?
   - Nu.
   - Ai răspuns extraordinar de rapid, Alex. Îl cunoșteai pe Sandy din colegiu, dar ești absolut sigur că nu l-ai văzut niciodată cu această femeie.
   - Nu o recunosc. Dacă încerci să-mi spui că ea și Rod au avut o relație, nu am știut de ea. Nu le-am cunoscut pe toate femeile cu care a umblat. De ce crezi că e sora mea?
   - Mama ei a avut o relație cu tatăl tău.
   - Pentru numele lui Dumnezeu...
   - Tatăl tău a trimis-o pe această femeie la colegiu. A plătit tot, continuă Eve, observând cum enervarea se transforma în uimire. A urmat 6 luni la Universitatea din Stuttgart. Marea rivală a universității la care ai învățat tu, nu? Rivală la fotbal. Uită-te mai bine.
   - Îți spun că nu am văzut-o pe această femeie în viața mea.
   - Poate ar trebui să-ți amintești din perioada colegiului. Anul doi și marele meci. Tu ai intrat în echipă. Prietenul tău era rezervă.
   - Nu eram...
   - Prieteni încă.
   Eve zâmbi.
   - Ne cunoșteam. Desigur. Eram destul de prietenoși.
   Eve scoase o altă fotografie, cu Cleo când avea 18 ani.
   - Încearcă fotografia asta, făcută atunci.
   - Nu...
   Dar se opri.
   - Da, arată diferit aici. Mai tânără, dar nu e doar asta. Părul blond, des și lung. Este mai rotundă la față. Arată mai a fetiță, este altfel. Îți sugerează ceva?
   - E vorba de acum mai bine de 10 ani. Nu-mi pot aminti toate femeile pe care le-am cunoscut sau pe care le-am văzut.
   - Acum mă minți. În regulă, să trecem mai departe.
  Alex trânti mâna peste fotografie înainte ca Eve să apuce s-o ia.
   - Cine e?
   - Eu pun întrebările, tu răspunzi. Acum îți amintești?
   - Nu sunt sigur. Seamănă cu o persoană pe care am văzut-o prin preajmă în perioada asta. Cu Rod. Ne împrieteneam, deveneam prieteni adevărați. L-am văzut cu ea de câteva ori, ori cu cineva care-mi amintește de ea. l-am pus întrebări de vreme ce începeam să petrecem destul de mult timpîmpreună - și, cinstit, îmi plăcea. El a fost rezervat, nu a vrut să-mi spună mal mult decât că era la Stuttgart. Mi-amintesc, fiindcă i-am zis Miss Mister. O glumă nereușită între noi, care a durat luni la rând. Suficient ca să-mi amintesc de ea și de glumă. Nu e sora mea.
   - Fiindcă?
   - Fiindcă nu am o soră. Crezi că nu aș fi descoperit? Că el - tatăl meu - n-ar fi folosit-o în vreun fel împotriva mea? Ar fi....
   Se întrerupse din nou și Eve așteptă iar cât timp el cântări lucrurile.
   - Crezi că tatăl meu a trimis-o la Rod. Ca să-l recruteze, să-l angajeze ca spion. Să se apropie de mine. Că în tot acest timp, de la bun început, Rod a fost câinele de pază al tatălui meu.
   Se ridică de la masă, se duse la geamul dublu și privi dincolo de propria imagine.
   - Da, înțeleg. Înțeleg cum a fost posibil, cum a putut și a fost capabil să orchestreze asta. Nu înseamnă că sunt rudă de sânge cu femeia asta. Că este sora mea. Înseamnă, pur și simplu, că este o altă unealtă a lui Max Ricker.
   Comunicatorul lui Peabody semnală. Citi textul și făcu un semn din cap spre Eve.
   - O să putem verifica asta în cel mai scurt timp. Dacă ai fost cinstit cu mine în privința asta și dacă ai fost cinstit cu mine susținând că vrei să știi cine a ucis-o pe Coltraine și de ce, vei face ce-ți voi spune eu acum.
   - Ce vrei să spui?
   - Să stai aici. Va dura ceva timp să pun totul cap la cap și vreau să rămâi aici.
   Alex continuă să se uite prin geam.
   - Nu trebuie să fiu niciunde altundeva.

   Eve ieși pe culoar ca să vorbească cu Peabody.
   - Morris a reușit.
   - McNab semnalizează că s-a terminat acolo. Ea a plecat de la Coltraine. O urmărim, se duce înapoi la secție. Asta e foarte bine, pentru că încă nu au terminat în apartamentul ei. Am primit nenumărate semnale în timpul interogatoriului lui Ricker. Computerul ei e codat cu o parolă și se blochează automat, i-l aduc lui Feeney. Deocamdată nu au găsit niciun link neînregistrat.
   - L-ar avea asupra ei. Eu, una, așa aș face.
   - Dacă a păstrat inelul lui Coltraine, nu e printre celelalte bijuterii ale ei. Încă nu l-au găsit. Naveta lui Callendar e în orar. Morris duce personal mostra la laborator.
   - Idiotului ăluia n-o să-i meargă cu el, murmură Eve, gândindu-se la șeful laboratorului. Nu cu Morris. Vreau s-o arestez, dar deocamdată nu avem ce ne trebuie. Încă. Avem nevoie de inel, de ADN, de link. Oricare din astea ar fi suficiente.
   - Am putea s-o chemăm aici. Să ne folosim de uciderea lui Sandy și de legătura cu Alex Ricker. Noi credem că el este răspunzător de ambele crime. Vrem să ne vină în ajutor cu memoria ei, cu orice și-ar putea aminti, cu orice idee pe care ar putea s-o aibă. Cum încercăm să-l băgăm după gratii, dar ne lovim de pereți.
   - Nu e rău, Peabody. Fă-o. Pregătește o sală de conferințe departe de sala de interviuri. Nu vreau să nimerească peste Rouche când îl aduce Callendar.
   Se întoarse să ia personal legătura cu Baxter.
   - De ce n-ai găsit ce-mi trebuia? întrebă Eve.
   - Lucrăm la asta. Am găsit o parolă codificată. Fund dublu la dulapul pentru arme. E un seif. Și înainte să-mi spui să iau legătura cu Reo, am făcut-o deja. Nu putem extinde mandatul la seif. Este nevoie de un mandat separat și nu avem suficiente dovezi pentru asta.
   - Fir-ar să fie.
   - Așa am zis și eu. Deocamdată, nu am găsit nimic aici care să nu corespundă vieții de polițist, salariului de polițist. Nici aparatură electronică specială, nici bijuterii și nici obiecte de artă. Are, însă, niște arme destul de serioase. Șase piese în afara celor standard. O colecție înfricoșătoare de cuțite. Nu-s toate sub limita legală, dar are permis de colecționar. Am căutat amprente, urme de sânge. Sunt curate ca la expoziție. Își întreține sculele.
   - E și vreun stilet?
   - Mal multe. Le-am strâns pentru laborator.
   - Săpați mai departe.
   Închise când se întoarse Peabody.
   - Grady s-a dus la locotenentul ei să obțină permisiunea. E stoarsă, se vede cu ochiul liber. Ideea să vină aici și să ne scoată din rahat, să găsească un mijloc de a-i băga în corzi pe Alex... E epuizată.
   - Bine. Ocupă-te de idiotul de la laborator, te rog. Dar nu cât să-l scoți din sărite. O să-l mut pe Alexîntr-una dintre sălile pentru vizitatori și o să las o bonă cu el. O să-i lucrăm pe Grady, Rouche și Zeban în același timp, după cum cântă. Tu te ocupi de Zeban. E cu nervii la pământ, dar asta înseamnă că o să cedeze. Doar ce i-a dat o mână de ajutor amicului de băutură și s-a pomenit în rahat. Lucrează-l rapid și dur, Peabody. Bagă-l în sperieți.
   - O, Doamne, o, Doamne.
   Țopăind pe vârfuri, Peabody își freca mâinile.
   - Și-acum cine e stoarsă?
   Eve îl mută pe Alex, aranjă ca Cleo să fie dusă direct în sala de conferințe de la bun început.
   Se plimbă de colo-colo, punând la cale cea mai bună strategie. Și era pregătită când primi vestea că detectivul Grady era în clădire.
   Luă o cană de cafea, un dosar voluminos și se sincroniză, astfel încât să ajungă în sala de conferințe la câteva minute după Peabody.
   - Apreciem că ai venit până aici.
   Vorbi pe un ton hotărât, puțin peste tonul de enervare.
   - Pentru mine nu e o problemă, o asigură Cleo. Toată lumea din echipă își dorea o parte din acțiunea asta. Acum avem partea noastră. Am auzit că l-ai reținut pe ticălos.
   - Pentru moment. Are trei avocați cu el și mai sunt vreo câțiva în așteptare. E în regulă pentru tine?
   - Sigur.
   - Vrei o cafea, detectiv? întrebă Peabody.
   - Sigur, Mulțumesc. Am auzit de cea de-a doua crimă. Rod Sandy? Și asta are legătură cu Ricker?
   - Trebuie să aibă. În regulă, uite cum stau lucrurile.
   Pe un ton grav acum, ca de la polițist la polițist, Eve se așeză în fața lui Cleo.
   - Ricker și Sandy o ucid pe Coltraine. Ricker îl ucide pe Sandy ca să arunce prima crimă în cârca lui. Ar putea să meargă, dar care este motivul lui Sandy? Nu există nicio dovadă a vreunei legături între Coltraine și Sandy. Sandy e omul lui Ricker. A fost. Așa tată, așa fiu, spuse Eve cu o ridicare din umeri. Îți folosești scula cât ai nevoie de ea, apoi o strici să nu se mai poată folosi nimeni de ea. Sângele lui Ricker? Otravă curată.
   Cleo zâmbi.
   - Asta e părerea ta, însă n-o să-l bagi pe Alex Ricker în spatele gratiilor pentru uciderea lui Ammy doar cu atât. Dacă asta e tot ce ai, nu ești atât de bună pe cât se spune.
   - L-am băgat pe cel bătrân.
   Eve lăsă puțină furie - și ceva mândrie - să se facă simțite în ton.
   - Nimeni altcineva nu a făcut-o sau nu a putut s-o facă. Nu uita asta. O să pun mâna și pe progenitura lui. Contează pe asta.
   - Atunci de ce ai nevoie de mine?
   - Tu ai lucrat cu ea. Morris este prea apropiat. Nu pot să obțin de la el ce-mi trebuie. E copleșit de emoții. Tu ai lucrat cu ea, ați fost prietene. După părerea partenerei mele, faptul că sunteți amândouă femei strânge și mai mult această legătură.
   - Tu singură ai zis, îi spuse Peabody lui Cleo, că femeile vorbesc despre tot felul de lucruri. Poate că nu vorbesc nici cu bărbații cu care se culcă despre lucrurile astea. În plus, amândouă erați polițiste.
   - Nu mi-a pomenit niciodată nimic în legătură cu Ricker, cel puțin nu a dat nume. Dar, așa cum v-am spus deja, mi-a vorbit despre un tip cu care avusese o legătură. Că se despărțiseră și venise aici.
   - Trebuie să-ți fi spus mai mult de-atât, insistă Eve. Vrei să spui că nu ai întrebat-o niciodată ce s-a întâmplat? Nimic?
   - Era treaba ei. Poate că am tras-o puțin de limbă.
   Ca și cum ar fi avut o oarecare reticență, Cleo ezită și sorbi din cafea.
   - Nu știu cum vă poate ajuta, nu vă puteți baza un caz solid pe asta, dar mi-a mai spus câteva lucruri din când în când. De exemplu, că avea bani și că făcuse niște călătorii împreună cu el. Că, pur și simplu, nu a fost să fie și genul ăsta de lucruri. Mi-a spus odată, într-adevăr, că semăna prea mult cu tatăl său, dar nu a intrat în detalii. Nu am insistat, fiindcă nu știam că vorbim despre Ricker, pentru numele lui Dumnezeu.
   Se încruntă o clipă. Eve aproape că vedea rotițele învârtindu-se în capul ei. Cât să pună de la ea, cât să inventeze.
   - Știi, îmi amintesc că mi-a spus odată că el avea un prieten. Că erau practic frați siamezi și că asta era enervant. Mi-a spus că ar fi putut să creadă că cei doi au o relație, doar că el era prea ocupat să o reguleze pe ea.
   Nu-i adevărat, își spuse Eve. Coltraine nu ar fi spus cuvintele alea în niciun caz.
   - Prietenul nu o plăcea, adăugă Cleo. Era o tensiune între ei. O ura. La sfârșit au avut un schimb de cuvinte. A făcut-o curvă.
   Eve intră în joc și-i cântă în strună. Se încruntă:
   - Ești sigură? Asta este cuvântul?
   - Curvă de polițistă, așa mi-a spus ea că a făcut-o. I-a spus-o când pleca cu lucrurile pe care le avea în apartamentul iubitului. Ea și-a văzut de drum. Așa era Ammy. Nu avea rost să mai tulbure apele când totul se sfârșise. Era bucuroasă că se terminase și cu asta basta. Hotărâse să se transfere aici. Asta mi-a spus.
   - Dar? o îndemnă Eve.
   - Am tot întors cuvintele astea pe toate părțile, încercând să descifrez nuanțele. Privind înapoi, cred că ar trebui să spun că era îndrăgostită de Morris. Ținea foarte mult la el. Dar tot mai simțea ceva pentru tipul acela de acasă. Dacă ar trebui să judec situația, să o judec pe ea, aș spune că, dacă Ricker ar fi luat legătura cu ea, dacă ar fi făcut primul pas, ea l-ar fi crezut. S-ar fi întors. El ar fi putut să se folosească de sentimentele ei ca să pună mâna pe ea.
   Eve dădu să deschidă gura, dar se opri când bipăi comunicatorul.
   - Fir-ar să fie. Trebuie să mă ocup de chestia asta.
   - Putem să ne folosim de asta, spuse Peabody când Eve ieși. Nuanțele, cum ai spus și tu, ca să facem presiuni asupra lui Ricker.
   Ține-o tot așa, Peabody, spuse Eve în sinea ei și răspunse la semnalul lui Morris.
   - Dallas.
   - Sunt în laborator. Cleo Grady este fiica lui Max Ricker. Facem un al doilea test, dar...
   - De asta aveam nevoie.
   - Vin și eu, Dallas. Trebuie să fiu acolo când o arestezi.
   - E aici chiar acum, mă ocup de ea. Crede că mă ajută să-l bag la zdup pe Alex Ricker. Nu vreau să te vadă, Morris.
   - Nu mă va vedea.
   Morris întrerupse legătura, așa că Eve îl contactă pe Baxter.
   - ADN confirmat. Contacteaz-o pe Reo vreau un mandat pentru seif.
   Întrerupse și ea legătura și scoase link-ul care bipăia. Iar comunicatorul bipăia în mână. Citi Roarke pe afișajul link-ulul și-i răspunse cu un „Așteaptă naibii un minut”, apoi trecu la comunicator.
   - Hei, locotenente! Ne-am întors pe planeta Pământ!
   - Mișcă-ți fundul aici, Callendar. Predă prizonierii. Du-te acasă.
   - Afirmativ la unu și doi. Negativ la trei. Haide, Dallas, vreau să văd și eu finalul.
   - Treaba ta. Te anunță Peabody care sunt sălile de interogatoriu. Bravo, detectiv.
   - Mulțam.
   Eve încheie transmisiunea și trecu la link.
   - Da.
   - Ocupată fată.
   - Da, și am încercat toată ziua să-mi strecor o programare la manichiură.
   - S-a anulat o întâlnire și am ceva timp la dispoziție. Ca să fiu ecoul lui Callendar, aș vrea să văd și eu finalul.
   - Vor fi multe de văzut aici. Dacă chiar vrei să vii, poate te iei de mână cu Morris. Feeney se ocupă de electronice. Dacă nu se hotărăște că are nevoie de un supergeniu, aș vrea ca Morris să aibă un prieten alături.
   - Pot să fac asta.
   Da, putea, își spuse Eve.
   - Atunci mișcă-ți fundul aici.
   - Mulțumesc.
   Își vârî link-ul înapoi în buzunar și scoase iarăși comunicatorul să-l verifice pe Feeney.
   - Ceva noroc?
   - Nicio încercare de contactare a linkului lui Ricker.
   - O să-i dau ceva mai mult timp să încerce să vorbească cu tati.
   Ca un boxer înaintea marelui meci, Eve își roti umerii. Apoi se întoarse în sala de conferințe.

22

   Trucul, își spuse Eve, ar fi fost să-i monteze pe toți jucătorii unul împotriva celuilalt și să îi lege pe toți. Sincronizarea era esențială. Dacă ar fi durat prea mult, Grady ar fi devenit suspicioasă.
   - Tu îl iei pe Sisto și-l lucrați pe Zeban. Tu ești șefa.
   - Ador partea cu „tu ești șefa”.
   Peabody zâmbi fericită.
   - Și Grady?
   - Mă ocup eu de ea într-un minut. Între timp, trebuie să-i dăm timp și spațiu, suficient dacă vrea să-l sune pe tati pentru aprobare sau instrucțiuni. Dar... nu prea mult ca să aibă timp să gândească.
   Eve luă din nou legătura cu Feeney.
   - Nu mă bate la cap, copile. Nu pot s-o fac pe femele să folosească nenorocitul de link. În ce privește unitatea, se ocupă McNab de ea.
   - Uite care e treaba. Vine consultantul civil, fiindcă vrea să se joace și el. Dar vreau să-i dai altă însărcinare, în caz că ea nu folosește linkul. Trebuie să obții aprobarea lui Whitney și de pe Omega, dar uite la ce m-am gândit.
   - Îmi place, spuse Feeney după ce Eve termină. Îmi place grozav.
   - Poți s-o pui în practică?
   - Copile, sus, aici, e tărâmul magic. O să ne ocupăm.
   - Într-o oră?
   - Îmi forțezi mâna, dar cu civilul s-ar putea să ne descurcăm.
   - Atunci mă apuc să pregătesc terenul aici, jos. Dă-mi un bip când ești gata.
   - Nu e corect, comentă Peabody când Eve închise. Dar cum poți fi sigură că n-or să se, mă rog, alieze, în loc să se întoarcă unii împotriva celorlalți?
   - Pentru că așa sunt făcuți. Hai să-i dăm ceva de lucru lui Grady și să punem treaba în mișcare.
   Intră din nou în sala de conferințe, lăsând să transpară o ușoară frustrare.
   - Scuze, sunt presată să fac o arestare în cazul Coltraine. O să-l lucrez din nou pe Ricker, dar e o nucă tare. Ascultă, dacă obțin aprobarea locotenentului tău, te poți ocupa de asta? Am niște dosare peste care aș vrea să te uiți, să vezi dacă poți să mai adaugi ceva sau dacă-ți sare ceva în ochi. Am o mulțime de necunoscute, dar trebuie să fac o legătură între ele ca să-l spânzur pe ticălosul ăsta.
   - Mă ocup eu de aprobare. Șeful meu vrea la fel de mult ca toată lumea să se încheie cazul ăsta.
   - Excelent. Vrei să mai lucrezi cu cineva din echipa ta? Pot...
   - Nu, cel puțin nu deocamdată. O să arunc o privire peste dosare. Vedem pe urmă.
   - Tu hotărăști.
   Eve scoase discurile.
   - Dacă vrei mai mulți ochi, nu trebuie decât să-mi spui. Apreciez asta, detectiv, apreciez că nu ai rețineri pentru că a trebuit să vin la tine și la restul echipei în prima fază.
   - Asta e slujba.
   Întinse mâna după discuri.
   - Pentru mine e în regulă orice îl poate înfunda pe ticălosul ăla.
   - Locul ăsta îti convine?
   - E cafea în aparat?
   - Sigur.
   - Atunci e perfect.
   - Vin să văd ce-ai făcut imediat ce pot. Peabody, vino cu mine.
   - Ce i-ai dat? vru să știe Peabody de îndată ce porniră pe coridor.
   - Prostii. Ceva de lucru. Suficient s-o țin ocupată, suficient s-o fac să vină cu micile ei minciuni. Caută-i pe Sisto și pe Zeban. O zări pe Reo venind în direcția ei. Trântește-l, Peabody, rapid și dur.
   - Asta e cea mai frumoasă zi. Hei, Reo.
   Eve așteptă până când Reo ajunse lângă ea.
   - Fiica lui Ricker și suspectul meu principal sunt în sala de conferințe. Crede că mă ajută să-l spânzur pe Alex. O să trimit doi polițiști în uniformă la ușă, pentru orice eventualitate, dar în sală sunt microfoane.
   - Ai pus microfoane în sală? Ești...
   - Am întrebat-o, de la bun început, dacă o deranjează să fie înregistrată. A spus nu - e înregistrată. E cam slăbuț, dar o să țină. Alex e în zona pentru vizitatori. Aș fi putut să-i dau drumul, nu mai are ce să-mi dea util în momentul ăsta. Dar cred că ar trebui să rămână pentru marea finală. Este un criminal, dar a ținut la Coltraine. Tatăl lui, sora lui și cel mai bun prieten au încercat să-i însceneze - indiferent cât de neconvingător - ceva ca să-i arunce în cârcă uciderea ei. Cred că are dreptul la o recompensă.
   Cu picioarele mai scurte și tocurile incomode, Reo se grăbi să țină pasul cu pasul lung al lui Eve încălțată cu ghetele.
   - Care ar fi...
   - Peabody îl stârnește pe Zeban împotriva lui Rouche. Eu îl stârnesc pe Rouche împotriva lui Ricker, ceea ce i-ar putea include și pe Sandy și eventual pe Grady. Pe urmă o să obțin o confesiune de la Grady pentru uciderea lui Coltraine și Sandy, și o s-o montez împotriva tatălui ei.
   - Asta-i tot?
   - Toți au o legătură. Vor cădea ca șirurile de domino.
   - Cred că sunt o casă de cărți de joc și un șir de piese de domino.
   - Oricum ar fi, îi pun la pământ.
   Se opri lângă automat și scoase niște monede.
   - Ia-mi o doză de Pepsi. Nu vreau să interacționez cu mașina asta nenorocită. Sunt pe val și nu am de gând să-mi distrug norocul.
   - Ai niște obiceiuri foarte ciudate, Dallas.
   Eve studie pantofii eleganți ai lui Reo, cu tocuri înalte, în timp ce ea îi comandă un Pepsi.
   - Nu eu sunt pe picioroange. Meciul ăsta o să aibă nevoie de o groază de ture de la o sală la alta. Picioarele tale o să plângă ca niște bebeluși până se termină totul.
   Eve bău și îi explică scenariul.
   - Vreau ca Morris să urmărească orice vrea el să urmărească. Mira vrea să observe când o interoghez pe Grady.
   - Pot să mă ocup de asta. Dacă oamenii tăi găsesc ceva în unitate, și pun pariu că găsesc, nu o să ai nevoie de toată instalația.
   - Nu e suficient. Sigur, inelul trebuie să fie acolo înăuntru și probabil încă alte chestii care s-o acuze pe Grady și o să fie suficient ca s-o arestez. Dar răzbunarea nu e suficientă deloc, pe scara mea valorică. I-am promis lui Morris că îl vom face dreptate lui Coltraine.
   Și, se gândi Eve, îi promisese același lucru unul polițist mort.
   - O să facem dreptate până la ultima consecință.
   - Dacă reușești treaba asta, îmi ușurezi foarte mult munca.
   - Pe tine mă bazez s-o faci.
   - Hei.
   Își făcu apariția țopăind Callendar, cu ochii adânciți în fundul capului.
   - O gură din asta? spuse ea și-i luă lui Eve doza de Pepsi din mână.
   Gâlgâi câteva înghițituri.
   - Mulțumesc.
   - Păstreaz-o.
   - Dublu mulțumesc. Sisto s-a cuplat cu Peabody. Vi l-am dus pe ticălos în sala de interogatoriu A, cum ați ordonat.
   Mai gâlgâi puțin din Pepsi.
   - Gura asta de Pepsi ar trebui să mă țină trează la observație, cât timp îi frigi tu fundu’.
   - Nu ești ia observație. Intri cu mine.
   - La interogatoriu?
   Callendar holbă ochii înroșiți.
   - Fir-ar să fie, e cea mai tare chestie.
   - Ai meritat-o.
   - Mă apuc și eu de treaba mea, spuse Reo. Noroc.
   - Cum te-ai înțeles cu tipul ăsta?
   - L-am ținut la distanță și l-am tratat cu răceală, începu Callendar. Sunt doar o fată.
   Își flutură genele extenuate.
   - Îl interesează sânii mei, dar așa sunt toți. Și cine ar putea să-i condamne?
   - Da, sunt excepționali. Folosește-i dacă ține.
   - Încă nu a pronunțat cuvântul cu A, dar se gândește la ei. Îți spun eu.
   - Poate să ceară un Avocat. Nu contează. Dacă o face, nu capătă înțelegerea. Voi fi rea. Tu poți să fii șocată. Hai să-i dăm drumul.

   Eve intră.
   - Înregistrarea pornită, spuse ea brusc, abia aruncându-i o privire bărbatului mare, masiv, înghesuit la masă.
   Citi instrucțiunile, întinzând un deget spre el ca să-l facă să-și țină gura.
   Față lătăreață, observă Eve, păr scurt, zbârlit.
   Se așeză.
   - Ofițer Rouche, bun-venit pe Pământ.
   Și îi zâmbi.
   - Ai dreptul să nu declari nimic, începu ea, uitându-se drept în ochii lui cu o privire dură până termină de recitat cuvintele. Înțelegi drepturile și obligațiile pe care le ai în această privință?
   - Da, înțeleg. Dar nu înțeleg de ce am nevoie de drepturi și obligații. Nu înțeleg de ce am fost târât de la slujba mea și adus aici, jos, ca un infractor.
   Eve se aplecă peste masă.
   - Oh, ba da, înțelegi. Și când o să te întorci acolo sus, nu o vei face ca să-ți reiei slujba. O vei face ca să ocupi o celulă. Poate chiar foarte aproape de prietenul tău, Max Ricker.
   - Cred că ești nebună. Vreau un...
   - Spune avocat și ești terminat.
   Eve întinse mâna spre el cu arătătorul întins și degetul mare imitând percutorul unui revolver.
   - Nu-ți dau nicio șansă, te împachetez și m-am spălat pe mâini de tine, ești acuzat, judecat și condamnat pentru complicitate la uciderea unui polițist.
   - Con...
   Se înecă literalmente, chipul devenindu-i roșu ca sfecla.
   - Eu niciodată... Ce dracu’! Nu am ucis niciodată pe nimeni.
   - De unde și cuvântul complicitate. Nu trebuie să ucizi cu mâna ta ca să te înfunzi la fel de rău, pentru la fel de mult timp. Asta-i viața, Rouche. Dar hei, nu-i chiar atât de rău de vreme ce oricum îți duci zilele pe Omega. Mă rog, nu e chiar ca și cum ai plănui, de exemplu, să te pensionezi și să te retragi, să spunem în sudul Franței.
   Eve zâmbi când de pe chipul lui dispăru orice urmă de culoare.
   - Așa, Rouche.
   Callendar se apropie de el și-i oferi un pahar cu apă.
   - Arăți de parcă chiar ți-ar trebui. Doamne, uciderea unui polițist. Te-ai ars rău. Vreau să zic, vai de tine. Și să ajungi fost gardian acolo alături de criminalii ăia față de care te dădeai mare? Au! Nasol să fii în pielea ta.
   - În momentul ăsta, amicul tău Zeban eîntr-o comorii alăturată, la fel ca asta, adăugă Eve. Și o să se dea peste cap atât din repede, că o să semene cu un câine de circ. Dacă aud o bătaie îÎn ușă înainte să apuci să îți joci cartea, nu mai am nevoie de tino,
   Callendar scoase un fluierat.
   - Doamne, m-aș da cu fundul de pământ și aș începe.
   - Nu înțeleg despre ce vorbește.
   De data astă i se adresă direct lui Callendar, pe buza de sus adunându-i-se o dungă transpirație.
   - Jur pe Dumnezeu că nu am omorât pe nimeni. Nu știu nimic de uciderea unui polițist. De ce aș fi făcut asta?
   - Te ascult.
   Callendar îl bătu amical pe umăr.
   - Dar și pe undeva îmi pare rău pentru tine să spun asta, date fiind împrejurările te țineai de prietenii la cataramă cu Max Ricker. Am găsit personal puiule. Mă cam simt răspunzătoare de ce se petrece acum. Dar știi, mi-am făcut datoria. Jurnalele cosmetizate, linkul neînregistrat din camera ta. Mesajul text. Plus... oh, sudul Franței!
   Callendar o privi pe Eve ca și cum de-abia atunci ar fi înțeles.
   - Transmisiunile cu fosta soție!
   - Chestie care o amestecă și pe ea în aceeași ciorbă. Este ridicată chiar acum și asta înseamnă o acuzație de complicitate la crimă și pentru ea, în afara evaziunii fiscale, spălării de bani, mituirii și a multor altor chestii.
   - Luanne nu a avut nimic de-a face cu toate astea. A făcut doar ce i-am spus. Ce dracu’ înseamnă asta?
   - Max Ricker a comandat asasinarea unui ofițer de poliție, un anume detectiv Amaryllis Coltraine, cu ajutorul link-ului pe care i l-ai pus tu la dispoziție. Ai fost plătit de el. Plăți multiple, pe care le-am documentat. Ai aranjat cosmetizarea jurnalului de comunicații și eliminarea transmisiunilor primite și efectuate de Ricker de pe înregistrări. I-ai pus în mână arma cu care a ucis-o pe Coltraine.
   - Uită-te la mine, la mine! strigă Eve când Rouche se întoarse disperat spre Callendar. O cunoșteam pe Coltraine. Crede-mă când îți spun că am un interes personal în chestia asta, că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie că tu și nesătula aia de fostă soție o să vă petreceți restul vieților inutile într-o celulă. De fapt, o să mă bucur zilnic pe chestia asta. Mă crezi?
   - Da.
   Callendar se asigură că el o auzi când înghiți în sec.
   - Oho! Și eu.
   - Uite care a treaba. O ofertă unică și sper că ești suficient de prost să o accepți. Se va renunța la acuzația de complicitate din cârca ta și a soției tale dacă recunoști acuzațiile de mită și complicitate la modificarea jurnalelor. Faci zece până la cinșpe ani pe Pământ, cu condiția să cooperezi și să ne spui tot ce știi cu privire la comunicațiile lui Ricker.
   - Zece până la cinșpe ani pe planetă e o bagatelă în comparație cu condamnarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate pe Omega.
   Callendar îl bătu din nou pe umăr pe Rouche.
   - În locul tău, aș cânta ca o privighetoare într-o dimineață de primăvară. Ce părere ai?
   Rouche își șterse buza transpirată cu dosul palmei. Își drese glasul. Și mărturisi.

   După ce termină, Callendar stătea afară, în fața ușii camerei de interogatoriu, cu Eve.
   - Doamne, cum a putut să meargă. Serios. A pocnit și a turnat tot... ca o chestie care se sparge în două și are ceva înăuntru. Chiar că sunt obosită.
   - Du-te acasă, culcă-te. Ai făcut o treabă bună.
   - Sunt terminată. Hei, Peabody! Am ajutat-o pe Dallas să frigă curcanu’. Ne vedem mai încolo.
   - Pare bătută, ca și Sisto. Dar ne-am fript și noi curcanul.
   - O să comparăm notele.
   Dădu din cap către Reo, care ieși din camera de observație.
   - Umblă și vorbește. Avem nevoie de... Bună, Morris.
   - E un idiot. Un idiot lacom. Și lăcomia și prostia asta au ajutat la uciderea ei.
   - Știu că zece până la cinșpe s-ar putea să nu pară suficient, s-ar putea să nu pară că...
   - Nu.
   Morris le întrerupse, dând din cap.
   - E suficient. Pentru el.
   - Poți să te duci cu Reo. Voi doi și Mira puteți să priviți următoarea fază. Am pregătit o cameră special pentru voi.
   Își scoase comunicatorul care bipăise și văzu că era Baxter.
   - Luați-o voi înainte. Suntem aproape gata să începem.
   Așteptă până când Morris se depărtă suficient ca să nu poată auzi și răspunse.
   - Spune.
   - O grămadă de bani gheață, cârduri de credit și de identitate pe nume false, încă niște parole despre care cred că sunt conturi bancare. Un link și un computer portabil, care deocamdată nu sunt activate. Și lovitura care face toți banii, Dallas: inelul lui Coltraine.
   - Pune-le în pungi, înregistrează-le și adu-le încoace. Ți-ai meritat gogoșile pe ziua de azi, Baxter.
   - Pune-i fundu’ pe jar, Dallas.
   - Poți să fii sigur de asta.
   Închise legătura cu Baxter și îl sună pe Feeney.
   - A mușcat?
   - Nicio șoaptă pe link.
   - Dar unitatea?
   - Am trecut de parolă și de blocarea automată - o destul de pricepută, dar eu sunt mai priceput decât ea. Abia acum mă apuc de date.
   - Atunci planul B. Roarke?
   - Întreabă-l tu. Hei, șmechere, te vrea nevastă-ta.
   Eve tresări la cuvintele „nevastă-ta”, apoi i auzi vocea lui Roarke.
   - Bună, iubito.
  - Nu zice asta. Sunt în contratimp. Ai găsit ceva?
   - Sunt gata când vrei. Și dă-mi voie să spun că e o idee strălucită pe foarte multe planuri. Mă bucur că am contribuit.
   - M-am gândit eu. Te bipăi de două ori când sunt gata.
   - Îmi place „iubito”, comentă Peabody. E demodat și romantic. Mai ales cu accentul ăla.
   - Peabody.
   - Gândeam și eu cu voce tare. Deci, o frigem și pe ea?
   - Chiar acum.

   Când ajunse la sala de conferințe, se opri să le dea polițiștilor în uniformă noi ordine.
   - Nu o să treacă de mine, dar în caz că se întâmplă, trageți în ea.
   Intră în sala de conferințe. Grady ședea la masă, bea cafea, studia ecranul. Părând, își spuse Eve, foarte mulțumită de ea însăși.
   - Tocmai voiam să te caut. S-ar putea să am ceva.
   - Ciudat, și eu am ceva pentru tine. Tu m-ai ajutat să ajung la asta.
   - Da?
   Chipul lui Grady fu luminat de o plăcere reală.
   - Pot să fiu de față când îl arestezi pe ticălos?
   - Locul central. Crezi că depinde de sânge? întrebă Eve pe un ton de conversație. Înțelegi tu, sângele rău naște sânge rău? Eu una cred că e o chestie care te depășește ca polițist. Faci meseria asta de suficient de mult timp, vezi că nu e chiar așa ușor. Vezi oameni care ies din rahat și se zbat să iasă din el și să-și facă o viață decentă. Alții care vin din zona decentă și se târăsc în rahat. Pentru că le place. Și pe urmă, sângele lui Ricker e doar în parte rău.
   - Alex Ricker nu are mintea tatălui său. E mult sub nivelul lui. Nu vreau să te jignesc, dar cineva tot punea mâna pe el mai devreme sau mai târziu.
   - Poate. Problema lui a fost că s-a atașat de femeie. Nu suficient de mult ca asta să-l facă să-și schimbe firea, dar suficient ca să-l debusoleze. Tipul are o coardă sensibilă, e sentimental, aș spune. Doamne.
   Eve clătină din cap.
   - Se cred mai puternici, mai tari decât femeile. Dar noi știm ce știm. Criminalii cu sângele cel mai rece pe care i-am cunoscut au fost femei.
   - Dar să revenim la sânge. Sunt curioasă. Ai fost o ticăloasă criminală cu sânge rece înainte să știi că ai sângele lui Ricker sau ai devenit așa după aceea? Nu răspunde, continuă Eve când Grady se ridică încet. Hai să rezolvăm formalitățile. Cleo Grady, ești arestată pentru uciderea lui Amaryllis Coltraine și a lui Rod Sandy. Celelalte acuzații cuprind...
   Când Cleo duse mâna la arma ei, Eve o duse pe a el la toc. Le scoaseră în același timp.
   - Mi-ar plăcea la nebunie s-o fac, spuse Eve. Mi s-ar umple inima de plăcere să te văd cum cazi. Dar poate m-ai doborî tu pe mine. Poate. Apoi, partenera mea, care are arma în spatele tău, te va doborî pe tine. Nu ieși din camera asta, Grady. Lasă arma jos sau vei simți gustul sorții pe care i-ai hărăzit-o lui Coltraine.
   - A mea e complet încărcată. Cazi și nu te mai ridici.
   - Poate. Partenera mea tot te pune jos. Lasă arma jos.
   - Pe dracu’. Tu mișcă-te de lângă...
   Eve trase. Arma ei era setată la nivelul cel mai redus și nu făcu decât s-o zguduie pe Cleo, dând-o pe spate, și arma el zdrăngăni căzând pe podea.
   - Ce bine m-am simțit. Cam slab din partea mea, dar m-am simțit bine. I-ai asigurat arma, Peabody?
   - Da, șefa, i-am asigurat-o. Și m-am simțit bine și eu, în spate.
   - Mâinile la spate, Cleo.
   Eve își asigură propria armă și scoase cătușele.
   - Oh, și te rog, încearcă să te repezi la ușă, o invită ea, ca să am o scuză să-ți trag și-un șut în fund.
   - Ușor de spus când tu și partenera ta stați cu armele ațintite spre mine.
   - Da, așa e.
   Eve zâmbi.
   - Vrei să-ți mai spun o dată?
   - N-ai cum să dovedești. Nu o să poți dovedi nimic.
   - Pui pariu?
   O îmbrânci pe Cleo înapoi pe scaun, trecu cătușele prin gratiile spătarului scaunului, imobilizând-o, în timp ce completă ediția Miranda revizuită.
   Nu am mâinile pătate de sânge, își spuse Eve.
   - Cred că Mira avea dreptate, murmură Eve, apoi dădu din cap răspunzând privirii întrebătoare a lui Peabody. Nimic. Știu că ești fiica lui Max Ricker, îi spuse apoi lui Cleo. Știu că l-ai recrutat pe Sandy să-l dea lui Max Ricker informații despre Alex Ricker Știu că ai continuat să comunici cu tatăl tău de când a fost trimis pe Omega și că ai comunicat cu el în noaptea în care ai omorât-o pe Coltraine.
   - Pentru asta n-ai decât să-mi dai una peste mână, pe mine o să mă coste slujba. Dar nu mă poți acuza de crimă.
   - Oh, dar o voi face. Tu te-ai dus să-l cauți, nu-i așa? Ai fugit să-l cauți pe tati.
   -Și ce dacă? Nu am făcut nicio crimă.
   - Sperând să obții dragostea și afecțiunea lui. Ce patetic.
   Insulta o făcu pe Cleo să se smucească în cătușe.
   - Știu despre tine cum ai fost crescută de stat. Tu nici măcar nu știi de unde vii. Asta chiar e patetic.
   - Știu unde am ajuns.
   Eve își trase un scaun și-l încălecă.
   - Max Ricker te-a trimis la colegiu, ți-a plătit taxele.
   - Și ce? Asta nu-i o crimă.
   - Dar nu a făcut-o gratis. De la Max nu pupi niciun prânz gratis. Nimeni. Dar pe de altă parte, cred că a fost o plăcere pentru tine să ai ocazia să i-o tragi fratelui tău.
   - Vitreg.
   - Partea vitregă a primit toată atenția, toate bunătățile în toți anii aceia. Fiul. Bărbații sunt absolut dați pe spate să aibă fii.
   - Depinde de fiu.
  - Rod Sandy a fost ușor de modelat. Era foarte invidios pe Alex. A fost suficient ca tu să sădești semințele, să-i arăți oportunitatea și recompensa.
   - Nu poți să dovedești asta pentru că, ah, da, exact. E mort.
   - Avem stiletul tău, Cleo.
   - Sunt colecționar. Am autorizație.
   Cleo Grady căscă deliberat.
   - Aș cere un avocat, dar e prea distractiv.
   - Ți-am deschis seiful. Avem inelul lui Coltraine. Asta a fost o prostie. Un polițist să ia un trofeu care poate să-l lege de o crimă.
   Cleo se mulțumi să ridice din umeri și să se arate plictisită.
   - Mi l-a împrumutat cu câteva zile înainte să moară. L-am pus acolo din respect.
   - Mda, chestia asta chiar o să țină. Tu crezi că o să țină, Peabody?
   - Nici măcar în lumea în care cântă și dansează zânele roz.
   Dând din cap, Peabody se ridică brusc și se așeză pe masa de conferințe.
   - Pun pariu că Max i-a spus să se descotorosească de el odată cu toate celelalte lucruri. Însă e un inel tare drăguț.
   Îi zâmbi lui Cleo.
   - Cred că pur și simplu ți l-ai dorit.
   - Ea mi l-a împrumutat. Nu puteți dovedi contrariul.
   - Crezi că Max o să rezolve chestia asta pentru tine? Că are puterea, mijloacele, legăturile ca să rezolve asta? Poate că da. Dar pentru asta ar trebui să-i pese. Și lui nu-i pasă.
   Cleo se smuci din nou și în ochii ei Eve recunoscu setea de sânge.
   - Habar n-ai de nimic.
   - Știu că te-a folosit. V-ați folosit unul pe celălalt ca să obțineți ce urmăreați. Să-l faceți pe Alex să sufere. Și dacă trebuia să moară Coltraine ca să vă răzbunați cu adevărat pe el, ea nu a însemnat nimic. Un mijloc de a atinge un scop. De câte ori ai mai ucis pentru el?
   - Tu să-mi spui asta. Ai numai dovezi circumstanțiale, speculații. Cățea, nu ai nimic.
   - Am destul.
   Eve se ridică.
   - El nu iubește nimic, Cleo, nu pune nimic mai presus de el însuși. O vreme, tu ai fost interesantă și folositoare pentru el. Însă valoarea pe care o aveai în ochii lui s-a dus. O să se descotorosească de tine ca de o tumoare.
   - Nu ai nimic, spuse Cleo printre dinți. Nu știi nimic.
   - În regulă. De ce să nu ne informăm direct de la sursă.
   Îi făcu un semn lui Roarke.
   - Poți să urmărești pe ecran, Cleo. O să-ți salut tatăl în locul tău.
   I se păru ciudat să se afle în sala de conferințe, să știe că rămânea acolo și totuși să-și urmărească imaginea pe ecranul de pe perete.
   Imaginea ei. Să știe că rămânea locului și să se uite împrejur și să vadă celula rece din beton. Să-i vadă pe omul de pe patul subțire, îngust, din celula cenușie și lipsită de orice decor.
   Nu suportase prea bine detenția, observă ea. I se rărea părul, trupul începea să i se încovoaie, pielea să se scorojească. Însă ochii, își spuse ea, erau la fel de vii și de răi ca întotdeauna.
   - Bună, Max.
   Bărbatul se ridică încet. Îi observă tremurul - șocul, incitarea, frica? Nu putea fi sigură.
  - Locotenent Dallas.
   Își arătă dinții într-un surâs feroce, când se ridică brusc de pe pat.
   Trecu prin imaginea holografică și își zgârie mâinile de perete când le întinse înainte să-și oprească mișcarea.
   - Da, și eu mă bucur să te văd din nou. De ce nu iei loc? O să stăm de vorbă.
  Bărbatul se întoarse și rămase în picioare, astfel încât fețele aproape că li se atingeau. Deși știa prea bine aproape îi simți respirația pe piele.
   - Nu sunt în niciun fel obligat să vorbesc cu tine. Prezența ta holografică îmi încalcă drepturile.
   - Cred că tu o să vrei să vorbești cu mine. Apropo de drepturi. Hai să-ți împrospătez memoria.
   După ce o făcu, îi zâmbi.
   - Iar te-am prins, Max. Complicitate la uciderea unui polițist. Știm că tu ai comandat uciderea lui Coltraine. Am lămurit totul. Cuvânt cu cuvânt. Am vrut să-ți dau eu vestea, să te anunț personal că vei fi pus sub acuzație și condamnat și că vei mai primi o condamnare pe viață.
   Max Ricker se așeză, punându-și palmele pe genunchi.
   - Nu știu despre ce vorbești. Dar și dacă aș fi știut, crezi că mai contează pentru mine? Curva e moartă, nu?
   - Am pus mâna pe Rouche, așa că n-o să-l mai ai la îndemână, în plus, acum, că directorul este la curent cu tot, vei fi complet izolat de lume. S-a terminat cu statul la taclale cu prietenii și rudele de pe Pământ, Max.
   Chipul lui se crispă.
   - Întotdeauna va fi cineva dispus să negocieze. Întotdeauna se va găsi cineva. Într-o bună zi, ți se mai adăugă o condamnare pe viață pentru moartea ta. Mă gândesc mult la asta. Mă gândesc foarte, foarte mult.
   - Sandy nu te va mai putea ajuta cu asta. E mort.
  Văzu cum furia îi schimonoșește trăsăturile chipului înainte de a deveni de nepătruns și rece.
   - Păcat. Dar întotdeauna se va găsi un alt Sandy.
   - Fiul tău e pornit împotriva ta. Ți-ai pierdut calul de bătaie, Max.
   - Fiul meu nu e bun de nimic. Nu a putut s-o țină sub control nici măcar pe femeia aia, nu? A avut un polițist în pat și nu a fost în stare să-l aibă la mână.
   Pe buze i se contură un zâmbet subțire și viclean.
   - A fost gata să ucidă când i-am sugerat eu, când am făcut eu aranjamentele.
   - Te rog. Alex este o dezamăgire pentru tine, fiindcă nu a procedat așa cum voiai tu. Nu el a ucis-o pe Coltraine. Am pus mâna pe fiica ta, Max.
   - Nu știu despre ce vorbești.
   Acum se întoarse, mișcându-și corpul ca un copil îmbufnat.
   - M-am săturat de tine.
   - Cleo este arestată. Sub două acuzații de omor. Nu s-a consultat cu tine înainte să-l ucidă pe Sandy. Fetiță rea. A dat-o-n bară, Max, și acum o să plătești tu. Din cauza ei nu a ieșit cum ai vrut tu.
   Plină de compasiune și rațională, se sprijini de zid când el se repezi din nou spre ea.
   -Chiar ai un mare zero la rubrica progenituri, Dar poate că, văzând că ești deja complet distrus, o să vrei s-o ajuți să scape. Să-ți asumi toată vina, să-i dai ceva cu care să se apere. Ai forțat-o, ai șantajat-o, i-ai spălat creierul, ai amenințat-o. Poate ai reuși să mă convingi să cer o pedeapsă mai ușoară. Fir-ar să fie, e polițist. Cad la înțelegere. Poate aș reuși să obțin o condamnare de douăzeci de ani în locul uneia pe viață. La urma urmelor, e sânge din sângele tău.
   - E un nimic. Niciodată nu a fost și nici nu va fi. Mai puțin decât un nimic. Cleo a căpătat tot ce putea căpăta de la mine și asta înseamnă mai mult decât ar fi meritat. Ea a ucis-o pe Coltraine. Eu sunt un om bătrân, în închisoare, adăugă Max Ricker cu un surâs disprețuitor. Nu am niciun control asupra faptelor unei curve de pe planetă. Nu poți să dovedești contrariul.
   - Curva e fiica ta, Max.
   - Nu mi-e nimic și n-o să capete nimic de la mine. L-a urât pe Alex - l-a urât pentru că el era fiul meu, moștenitorul meu. Evident, ea a ucis-o pe curva de la poliție ca să se răzbune pe el și asta nu mă privește deloc pe mine.
   - Acum un minut ai încercat să-mi spui că Alex a ucis-o.
   - Alex nu are bărbăție pentru asta. Cel puțin Cleo știe cum să obțină ceea ce vrea, indiferent de mijloace. Dar nu are mintea lui Alex. Ei doi abia dacă fac un om de folos.
   - Ai cunoștință de faptul că Cleo Grady a ucis-o pe detectivul Coltraine?
   Max Ricker zâmbi din nou.
   - A vrut s-o facă de acum doi ani, când polițista trăia cu Alex, în Atlanta. Eu i-am spus să n-o facă, așa că nu are nicio legătură cu mine. Pentru mine e un nimic. Bag-o la pușcărie. Curvă proastă. Curvă proastă.
   Lovi cu pumnul în pat.
   - Curvă proastă, repetă întruna.
   - Terminat holo, comandă Eve și auzi în continuare refrenul amar răsunându-i în urechi în timp ce o fixa pe Cleo. Tati e într-o dispoziție foarte proastă, comentă Eve.
   Apăruseră lacrimi, observă Eve, doar un licăr slab în spatele furiei din ochii lui Cleo.
   - E un mincinos.
   - Oh, da, dar nu și în privința asta. Am pus mâna pe el, Cleo. Am pus mâna pe tine. Și știi bine că n-o să ridice nici măcar un deget ca să te ajute, asta doar dacă nu ești nebună de-a binelea.
   - Vreau o înțelegere.
   - N-o să pupi nimic.
   Eve se așeză la loc, se asigură că Cleo putea să citească adevărul acestor cuvinte zugrăvit pe chipul ei.
   - Crimă cu premeditare în cazul Coltraine. Cu asta te legăm de nu te vezi. Legătura cu Ricker va ajuta la limpezirea cazului.
   - Vreau o nenorocită de înțelegere.
   - N-o să pupi nicio nenorocită de înțelegere! Nu pentru Coltraine. Nu atâta vreme cât respir eu. Ai vrut să-i faci pe plac tatălui tău și să-l faci pe Alex să sufere, așa că ai omorât o femeie nevinovată. Un coleg polițist, un camarad. O să plătești tot restul vieții pentru asta. Și pentru Sandy. El nu înseamnă la fel de mult pentru mine, e adevărat, dar asta mi-e slujba. O să plătești și pentru el.
   - Atunci nu mai avem nimic să ne spunem.
   - De tine depinde. Hai s-o închidem, Peabody, două acuzații de omor cu premeditare.
   - Dă-mi ceva, fir-ar să fie!
   - Vrei ceva, detective? Vrei un fel de considerație din partea mea? Faptul că ești conștientă și nu sângerezi e toată considerația de care o să te bucuri vreodată din partea mea.
   - Știu care sunt oamenii de legătură ai lui Max, cei care ți-au scăpat. Știu unde are conturi, conturi în care sunt suficient de mulți bani cu care să plătească acești oameni de legătură.
   - Nu-mi pasă. A murit un polițist bun, așa că, crede-mă, nu-mi pasă de târgul tău jalnic. Nu ai nimic din ceea ce-mi doresc măcar pe jumătate la fel de mult cum îmi doresc să-ți trăiești restul vieții într-o celulă.
   Eve se opri un moment, ca și cum ar fi evaluat situația.
   - Dar o să-ți dau șansa de a te răzbuna pe Max Ricker. O să-ți dau șansa să îi dai tu lovitura de grație.
   Urmări interesul și furia aprinzându-se. Și continuă în aceeași notă:
   - El zice că nu contează, dar tu știi mai bine. Încă o condamnare pe viață și s-a zis cu breșele prin care poate să se strecoare ca să apese butoane aicr, pe Pământ. Lasă-l fără ultimele fărâme de putere pe care le mai are. Îți dau posibilitatea asta, aici și acum. Dacă ies, s-a terminat și cu târgul ăsta. Răzbună-te, Cleo. Plătește-i-o că te-a aruncat ca pe un gunoi.
   - A fost ideea lui, uciderea lui Coltraine. El a vrut s-o vadă moartă, așa că el a conceput totul. Nu e singura.
   Eve se întoarse și se așeză.
   - Hai să începem cu ea.
   - Mai are ceva influență și relații în Atlanta. S-a folosit de ele când ea a început să vorbească despre un transfer, pentru a-i netezi calea spre New York, către secția mea. Dacă nu mușca momeala, aș fi fost eu transferată oriunde ar fi fost trimisă ea. Dar ea a ușurat situația.
   - A luat-o la ochi din cauza lui Alex?
   - El și Alex s-au certat înainte de arestarea lui Max și imediat după. Da, se gândise de multă vreme la o răzbunare - la dracu’, îi spusese lui Alex că o să plătească. Coltraine a fost prețul.
   - Tu ai contactat-o în noaptea aceea.
   - Max a pus totul la cale. L-a pus pe Sandy să-l convingă pe Alex că trebuia să vină la New York pentru o vreme, să se ocupe de niște afaceri de aici. Sandy știa că Alex avea anumite regrete în legătură cu Coltraine și a insistat pe ele - l-a ademenit să ia legătura cu ea, să o cheme la el. După asta a fost ușor. Sandy l-a convins pe Alex să iasă, să se plimbe. Eu am luat legătura cu ea, i-am spus că aveam ceva serios pentru un caz din Chinatown și că voiam să vină și ea. Max mi-a spus cum voia să se petreacă toată treaba și am făcut exact cum a vrut el.
   - Ai așteptat-o pe casa scării.
   - Acolo i-am dat doar o lovitură paralizantă. Max voia să o fac într-un anumit fel, așa că am făcut-o într-un anumit fel. Am dus-o jos în subsol, am trezit-o ca să-i transmit mesajul lui Max. „Alex te ucide, curvă. Alex îti ia arma și ți-o pune la beregată. O simți? Mori dacă părăsești un Ricker”. A vrut ca ea să moară crezând că Alex comandase crima. Dacă Alex ar fi fost condamnat pentru ea, cu atât mai bine. Oricum ai fi luat-o, era o răzbunare. Și partea tare era că urma să se petreacă pe terenul tău. Un mic ac înfipt în brațul tău.
   - Se gândește mult la tine.
   - Și tu o să te gândești.

   EPILOG

   După ce se termină totul, când chiar și Eve simți  tot atâta dezgust câtă satisfacție, le ordonă celor doi polițiști în uniformă să o ducă pe Cleo în arest.
   - Vrei să o conduci tu până acolo? o întrebă Peabody.
   - Nu, chiar nu vreau.
   - Mă ocup eu, se oferi Peabody. Rămâi cu un gust amar. A omorât peste o duzină de oameni pentru el. Pur și simplu fiindcă așa a spus el.
   - Nu, nu doar din cauza asta. Asta e doar o parte. Restul? E ceva din ea. Dumnezeu știe de ce.
   - O să scriu eu raportul. Mi-ar face plăcere, adăugă Peabody înainte ca Eve să apuce să protesteze. Pentru Coltraine.
   - În regulă.
   Rămasă singură, Eve încremeni pur și simplu pe scaun, în sala de conferințe. Își dădu seama că prea multe lucruri intraseră în acel vârtej. Prea multe lucruri care o tracasau.
   Morris intră tăcut și se așeză în fața ei.
   - Mulțumesc.
   Dintr-un motiv pe care Eve nu-i putu identifica exact, își înfipse coatele în tăblia mesei și își apăsă degetele pe ochii care o usturau.
   - Ți-e cam milă de ea.
   - Nu știu ce mi-e, reuși Eve să spună.
   - O fărâmă de milă pentru o femeie al cărei tată poate avea un asemenea dispreț față de ea. l-am văzut chipul când vorbea cu tine despre ea. Cuvintele lui au făcut-o zob. M-am bucurat, dar tot asta am simțit și eu. Fărâma aceea de milă.
   Eve lăsă mâinile jos.
   - Merita. Tot. Și mai mult chiar.
   - Da. Și totuși. Asta ne face să fim diferiți de ea, Eve. Noi, cu toate astea, simțim fărâma de milă. La noapte plec la Atlanta. Aș vrea să transmit familiei ei că ucigașul - ucigașii - au fost aduși în fața justiției. Aș vrea să fac eu asta.
   - Da, în regulă. Sigur. Ești...
   Aproape că-i era frică să-l întrebe.
   - Te mai întorci?
   - Da. Aici este locul meu, aici este slujba mea. Mă întorc.
   Puse o cutie pe masă.
   - A fost al ei. Vreau să-l păstrezi tu.
   - Morris, nu pot...
   - Este un lucru mărunt.
   Deschise chiar el capacul. Înăuntru se afla un fluture din sticlă, ținându-și ridicate aripile acoperite cu pietre prețioase.
   - Mi-a spus că a fost primul lucru pe care și l-a cumpărat când a venit aici. Că întotdeauna o făcea să zâmbească. Ar însemna foarte mult pentru mine dacă ai vrea să-l primești.
   Eve încuviință din cap, apoi îi acoperi mâna cu mâna ei.
   - De data asta nu a fost vorba numai de datorie.
   - Știu. Dar, pe de altă parte, la tine niciodată nu e vorba doar de datorie.
   Se ridică și trecu de cealaltă parte a mesei. Îi luă fața între palme și o sărută ușor pe gură.
   - O să mă întorc. Promit, spuse el și o lăsă singură cu fluturele având aripile acoperite cu pietre prețioase.
   Pierdu noțiunea timpului cât rămase acolo, așteptând să se liniștească. Pierdu noțiunea timpului până apăru Roarke.
   Ca și Morris, se așeză în fața ei, de cealaltă parte a mesei. Îi privi chipul în tăcere.
   - Sunt obosită, îi spuse ea.
   - Știu.
   - Vreau să mă simt bine că s-a încheiat povestea asta, dar nu reușesc. Am făcut o treabă bună, știu asta. Toată lumea a făcut o treabă bună. Dar nu pot să mă simt mulțumită. Mă simt doar obosită.
   Oftă.
   - Voiam s-o văd tăiată în bucăți și știam că asta îmi doream. Ricker exact asta ar fi făcut. Știam. O voiam. Aveam suficiente dovezi împotriva ei ca s-o arestez și fără asta. Dar...
   - Coltraine și Morris meritau ceva mai mult. Și amândoi știm că arestarea nu înseamnă și condamnare.
   - Reo ar fi băgat-o după gratii. Dar, într-adevăr, Coltraine și Morris meritau mai mult.
  - S-au trădat unii pe alții atât de ușor. S-au folosit, atacat și trădat unii pe alții fără ezitare, fără remușcări. Deși m-am delectat când l-ai lucrat pe Ricker, m-am delectat să-l văd închis în cușca aia de piatră. E greu să te simți bine când vezi oameni care ar trebui să dea dovadă de loialitate unii față de ceilalți - mă rog, să nu pomenim un asemenea cuvânt să simtă ceva unii față de ceilalți, că se reped în schimb unii asupra celorlalți ca vulturii asupra unui cadavru.
   - Ea chiar simțea ceva pentru el. Poate că asta e problema.
   - Ai dreptate, da. Dar asta nu a oprit-o. Știai că simțea ceva pentru el, oricât de diform, și te-ai folosit de asta. Iar acest lucru, locotenente, înseamnă o treabă bine făcută.
   Bătu în cutia deschisă.
   -  Ce-i asta?
   - A fost a lui Coltraine. Morris... a vrut s-o iau eu.
   Roarke îi zâmbi peste aripile fluturelui.
   - Cred că vel putea să te uiți la el în zilele care vor veni și să te simți bine. Poți să pleci acasă?
   - Da. Peabody se ocupă de hârțogăraie.
   - Hai acasă, să petrecem o seară în care să fim recunoscători pentru ceea ce suntem.
   Eve închise capacul cutiei și o vârî în buzunar. Ocoli masa și-l luă în brațe pe Roarke.
   - Eu sunt. Recunoscătoare. Dumnezeule. Vreau să văd un film în care sar în aer o mulțime de chestii, să mâncăm floricele și să bem mult vin și apoi să facem sex beți pe dușumea.
   - Ciudat, exact asta aveam și eu în minte.
   O întoarse și îi luă mâna în mâna lui.
   - Suntem perfecți unul pentru celălalt.
   Poate că nu se simțea chiar atât de bună, își spuse Eve când ieșiră din sala de conferințe și o luară către platforma rulantă. Însă cu siguranță se simțea mai bine.

SFÂRȘIT