...........................................
3.
- Va trebui să veniți să vedeți restaurantul după ce deschid, o invită Emma.
- Va trebui să veniți să vedeți restaurantul după ce deschid, o invită Emma.
- Eu să merg în Anglia? exclamă madame.
- De ce nu?
- N-aș înțelege nimic din ce se vorbește, n-am fost niciodată în altă țară.
Dar ochii i se aprinseră la gândul că ar putea să meargă.
- Poate într-o zi îl voi întreba pe Gervaise ce crede despre o asemenea aventură. Sunt multe animale de îngrijit aici; nu e ușor să pleci dacă ai o fermă.
- O să văd dacă-l pot convinge eu, promise Emma. Aș vrea să vedeți cum arată porțelanul vostru! Dac vine și Justin, veți avea cu cine să vorbiți. Dar oricum, nu veți fi primii normanzi care vizitează Winchester.
- O să vedem, draga mea. Tu curăță legumele, iar astăzi poți pregăti și sosul. Abia aștept să văd sosurile mele în meniul restaurantului tău, dacă vin în Anglia.
- Ați putea merge odată cu mine, sugeră Emma. Restaurantul nu se va deschide până atunci și voi avea mai mult timp să vă arăt locuri frumoase. Va trebui să plec curând.
- Nu înainte de Anul Nou, răspunse madame. Justin ne-a spus că nu se întorc constructorii decât pe la mijlocul lui ianuarie.
- Dar atunci va trebui să fiu acolo, insistă Emma.
- Ei, o să ne facem probleme pentru asta când va veni vremea.
Emma se gândea destul de des la apropiata ei plecare.
Anul Nou veni, iar Odette și Justin primiră invitație de la prietenii lor să-l petreacă împreună.
Madame St. Cyr încercase s-o convingă pe Odette să obțină invitație și pentru Emma, dar fata nu făcu nimic în acest sens. Astfel că Justin, pus în fața faptului împlinit, nu putu decât să se scuze.
- Dacă aș fi știut că nu mergi cu noi, aș fi rămas și eu acasă, îi spuse el în hol.
- Prostii! Sunt prietenii tăi și ai Odettei. Eu aș fi stat puțin, nu mai sunt obișnuită cu petreceri care durează o noapte întreagă. Am nevoie de somn, nu de altă petrecere.
Justin o privise dezaprobator.
- Dacă asta vrei, nu voi mai încerca să te conving să vii cu noi. Mi se pare, sau ai gătit mult în ultima vreme?
Emma făcu o grimasă.
- Mătușa ta vrea să mă învețe să ofer clienților restaurantului mâncare franțuzească gătită zilnic. A auzit niște povești cum că noi stricăm mâncarea în Anglia...
El îi zâmbi cam fără chef.
- Nu le-a auzit de la mine.
- Mă bucur că nu tu ai spus toate astea.
Izbucniră în râs și așa i-a găsit Odette, care îmbrăcase o rochie lungă de seară, cu o măsură mai mică pentru ea. Nu era prima oară când Emma constata că fata părea nefericită.
Păcat că nu uitase de moartea fratelui ei, să-și trăiască liniștită viața. Dar nu cu Justin!
Pe Emma o durea chiar să mergeau împreună o noapte întreagă, că dansau... Era ca și cum cineva i-ar fi răsucit cuțitul în inimă când îi văzu plecând împreună.
A fost și mai rău noaptea, pentru că n-a putut să doarmă, așteptând să audă că s-au întors. Clipele treceau, iar ea s-a uitat de sute de ori la cifrele luminoase de pe cadranul ceasului înainte să audă ce aștepta, apoi a adormit buștean, conștientă că nu l-a auzit totuși pe Justin intrând în camera sa, aflată lângă camera ei.
Oare hotărâse să-și petreacă noaptea cu Odette? Încă încerca să găsească argumente că Odette nu e potrivită pentru el când a sunat ceasul.
A fost surprinsă să-l găsească pe Justin la masă.
- De ce ți-ai făcut codițe azi-noapte? o întrebă el.
Luată prin surprindere, aproape să-și verse cafeaua.
- De unde știi?
- Am verificat când m-am întors. Era frig și m-am gândit să te învelesc. Nu te puteam lăsa să îngheți.
Avea un aer inocent, prea inocent ca să-l creadă.
- Nu păcălești pe nimeni, îi spuse. Știu că n-ai dormit în camera ta, azi-noapte!
- Adevărat? Ai păzit la ușă?
- Nu, dar te-am auzit intrând în casă, fără să urci la etaj.
- I-am spus noapte bună Odettei și i-am urat un An Nou fericit. A trecut prin multe în ultimul timp.
Emma nu comentă. Își imagina ce fericiți au intrat amândoi în Noul An și se simți rănită și dezamăgită. Nu simțise nimic când Jean Pierre o lăsase la Mont Saint Michel și plecase cu altă fată, dar de ce-i păsa acum că vărul lui făcea dragoste cu sora lui Jean Pierre?
- Ce se petrece cu Odette? se forță să-l întrebe.
- Întotdeauna a trebuit să dreagă oalele sparte de Jean Pierre. Iar acum părinții ei au nevoie de ea mai mult ca oricând, tocmai când voia să plece o vreme de aici. Voia să se ducă la părinții mei, în Provence, până își va reveni.
Așadar, și părinții lui încurajau relația lor! Emma ar fi vrut să spună că relația lor nu va merge, indiferent cât de convenabil ar fi pentru ambele familii. Dar își mușcă buzele, ca să tacă.
- Și slujba ei? întrebă în final. Nici măcar nu știu cu ce se ocupă.
- Nu are o slujbă acum. A lucrat la un cazinou pe coastăă, dar a trebuit să plece de acolo.
Justin s-a lăsat pe spătar privind-o cu atenție.
- Aveți multe în comun. Amândouă sunteți îngrijorate că vă veți îngrășa și nu vei mai încăpea în haine, numai că Odette trebuie să-și facă mai multe probleme.
- Îmi pare rău pentru ea, mormăi Emma.
- Îți va fi când o vei cunoaște mai bine, spuse el calm.
Emma reveni la pregătirea micului dejun. Găsi un croasant în frigider și-l încălzi în cuptorul cu microunde. Apoi adăugă puțin gem, cum îi plăcea lui Justin.
- A fost o petrecere frumoasă? îl întrebă.
- N-a fost rea. Păcat că n-am putut să te luăm cu noi. Toată seara m-am întrebat ce faci singură ca Cenușăreasa, în timp ce noi eram la bal. De aceea am trecut pe la tine, să văd dacă ești trează. Ți-am adus...
- Sunt cam bătrână pentru petreceri, spuse Emma.
El zâmbi.
- Păreai prea tânără, cu codițele revărsate pe pernă.
Ea refuză să-l privească în ochi.
- Așa deci! De fapt, n-am prea dormit, asta e problema.
- Păcat, pentru că astăzi o să ai o zi lungă. Du-te și ia-ți haina, eu scot mașina și dispărem înainte să se trezească alți membri ai familiei să meargă cu noi.
Ea clipi repede.
- Unde mergem?
El se ridică.
- Contează? Vei fi în siguranță cu mine, Emma St. Cyr. Te aduc înapoi înainte de miezul nopții.
Cât își dorea să meargă cu el! Abia aștepta să petreacă o zi întreagă împreună! Așa va fi mereu? Nu va mai fi niciodată stăpână pe ea fără să iubească, fără să fie iubită, nu ca o marionetă în mâinile lui Justin?
- De ce te deranjează să-mi spui unde mergem?
El făcu o grimasă.
- Grăbește-te, Emma! N-o să te aștept toată ziua. Mi-a luat destul de mult să găsesc locul acesta și nici nu mă gândesc să nu vii cu mine!
Emma îmbrăcă repede haina, apoi încălță cizmele pe care le adusese cu ea în caz că ningea. Dar ultimele zile din decembrie fuseseră deosebit de calde și se gândise că nu va avea nevoie de ele, dar noul an începea cu multă zăpadă. Emmei nu-i plăcea zăpada.
Mașina era bine încălzită și se așeză cu bucurie alături de Justin, impresionată că el s-a gândit să nu-i fie rece.
- Spune-mi când o să începi să recunoști peisajul, i-a spus el.
- Contează?
Emma erau uluită.
- Pentru mine, contează!
N-avea rost să insiste. Se așeză mai bine în scaun, să se bucure de acea parte a Normandiei pe care credea că n-o mai văzuse, dar mai târziu recunoscu unde mergeau. Exclamă, uimită:
- Mergem la Mont Saint Michel?
- Prin zona aceea.
Ea făcu ochii mari, uimită.
- Cum ai aflat?
- Ceva din ce mi-ai spus m-a făcut să mă întreb ce s-a întâmplat după cununia de la Bayeux. Am pus informațiile cap la cap și sper că acum am toată povestea.
- O vom vizita pe madame Corbeaux?
- Ne-a invitat la masă. Pare o persoană drăguță. Ai avut noroc, Emma.
- Așa este, spuse ea. Aș fi vrut să știu că mergem la ea. I-aș fi adus un dar. Îi datorez mult...
Justin se relaxă, oftând.
- Nu-ți face probleme, iubito, am ceva în portbagaj ce-i poți dărui. Aici, se numește primul dar al Noului An sau les entrennes. Cum ai găsit-o?
- A fost într-adevăr norocul meu, se confesă Emma. Eram la pensiunea ei când a fost ucis Jean Pierre. Poliția ne-a dat știrea. Madame Corbeaux a fost extrem de amabilă.
Totuși, Emma era destul de încordată când Justin a ajuns la acel han unde se refugiase în ziua aceea de groază a căsătoriei sale. Mai simțea încă dezamăgirea când sunase la Bayeux și aflase că Sanda și Laurie plecaseră. Și-a numărat îngrijorată banii din portmoneu și a constatat să avea de-ajuns ca să doarmă o noapte.
Madame Corbeaux a ieșit îîn fugă pe ușă cu brațele întinse și a strâns-o pe Emma la pieptul său bogat.
- Ah, cherie ce bine că te văd din nou! Ești bine?
Emma o sărută cu căldură.
- Și dumneavoastră, madame? Ați primit scrisoarea mea?
Madame luă un aer dojenitor.
- Mi-ai trimis prea mulți bani, petite. M-am bucurat să te am aici, cu mine. Niciodată pensiunea mea n-a roit de tineri!
S-a întors veselă spre Justin.
S-a întors veselă spre Justin.
- Acum văd că nu mai ești tristă, că ai o nouă pereche, vă doresc multă fericire împreună. Intrați, încălziți-vă și povestiți-mi despre voi.
Emma intră, bucuroasă să scape de vântul puternic. Ar fi fost mai încântată să poată sta singură de vorbă cu madame. Cu Justin de față, nu știa cum să-i spună acesteia că era doar vărul soțului ei defunct și nimic mai mult, dar el strică totul vorbindu-i în franceză atât de repede, încât Emma nu înțelese nimic.
- Madame, nu vreau să vă întrerup...
- Avem timp de-ajuns, ma cherie. Am închis astăzi pentru că noaptea trecută a fost o mare petrecere aici. Ar fi fost grozav să te am aici cu chitara ta. Ai auzit-o cântând? se adresă ea lui Justin. Are un glas de înger! Ce norocos ești să ai o asemenea fată!
Justin zâmbi.
- Cât a stat aici, madame?
- Patru sau cinci săptămâni? Au trecut foarte repede! Într-o seară, tocmai închideam când a apărut Emma căutând un loc pentru o noapte. Nu avea bagaj, dar am văzut că era fată respectabilă, foarte nefericită. Intră draga mea, i-am spus. Probabil ți-e foamne, dar ea a refuzat tot ce i-am oferit. Multă lume ar vrea să mă păcălească, mosieur, dar nu mă las așa de ușor. Mi-am dat seama că nu prea are bani. Tocmai voiam să mănânc, i-am spus, și am dus-o la bucătărie, unde am făcut sandvișuri pentru amândouă.
Emma știa din experiență că odată pornită, madame nu se mai oprea din povestit.
- Sandvișul avea ardei iuți, spuse ea.
- Dar era foarte gustos, preciză madame. Mi-a spus de la început „Je suis anglaise”, apoi că e cântăreață profesionistă într-un grup. Am întrebat-o unde e grupul. La Bayeux, dar au plecat înapoi în Anglia fără ea. Cum se separase de grup? Își găsise un tânăr și se căsătorise cu el. Ah, m-am gândit eu, dar de ce nu e cu ea? Dar știu când nu trebuie să pun întrebări, așa că am dus-o în camera ei și am lăsat restul povestirii pentru dimineață.
Justin se întoarse spre Emma.
- Unde era Jean Pierre?
Emma îi evită privirea, roșind, încălzindu-și mâinile la șemineul din fața barului.
- Să nu mai vorbim de trecut. N-ai spus că ai un dar pentru madame Corbeaux în portbagaj?
Justin îi luă haina de pe umeri.
- Îl aduc imediat. Unde era Jean Pierre?
- Exact asta m-am întrebat și eu, monsieur, continuă madame. Ce căuta micuța asta singură în pensiunea mea, chiar în ziua nunții ei? Dar n-am primit răspuns la întrebare. Plecase, asta a fost tot ce a putut să-mi spună. Plecase? Unde?
Emma se foi, stânjenită.
- V-am spus, madame, ne-am despărțit la Mont Saint Michel. N-a fost nimic misterios...
- Așa spui tu, copila mea, dar noi știm mai bine, nu, monsieur? De ce nu s-a întors să te caute?
- Nu știu, admise Emma. Nici eu nu m-am dus să-l caut.
Madame o privi cu înțelegere.
- Nu contează, tot nu s-ar fi rezolvat nimic. Dar mi-a venit să plâng când te-am dus cu mașina la Bayeux și am intrat în acea cămăruță a lui unde era chitara ta și o valiză cu haine. Atunci, am plâns pentru tine!
Emma făcu o ultimă încercare de a schimba subiectul.
- Madame, mi-e foame, la fel și lui Justin. Vă pot ajuta cu ceva la bucătărie?
- Dacă dorești, copilă. Am făcut ceva special pentru voi. N-ai gustat mielul nostru normand hrănit cu ierburile din mlaștinile sărate de la Mont Saint Michel?
Emma începu să râdă.
- Soacra mea m-a învățat toate felurile de mâncare normande pentru restaurantul meu, dar de acest fel n-am auzit!
- Vino cu mine la bucătărie și dă-mi noutățile. Monsieur Thierry se poate servi cu ce dorește la bar.
Madame era foarte interesată de Justin, cum fusese cândva de Jean Pierre. Ușa bucătăriei se închise în urma lor, iar ochii doamnei străluceau de curiozitate.
- Te-ai descurcat mai bine, de data asta! Acesta e un bărbat adevărat! Te-aș fi invidiat dacă aș fi fost mai tânără...
- E vărul soțului meu.
- Nu contează cine este! Te place, altfel n-ar fi trecut prin atâtea probleme ca să afle că ai fost aici când a fost ucis Jean Pierre. Te-ar putea aduce să ne vedem? m-a întrebat la telefon. Dar eu nu m-am lăsat amăgită niciun moment. Bărbatul voia să știe cum au stat lucrurile între tine și cel cu care erai căsătorită la vremea aceea. Ar fi mai bine să-i spui, ca să nu mai existe lucruri nemărturisite între voi!
Emma păli.
- Nu vreau să știe...
- Ce nu vrei să știu? întrebă Justin din cadrul ușii.
Avea în mână două sticle de cidru englezesc.
Emma abia rosti:
- Despre Jean Pierre.
Madame veni s-o salveze:
- E vorba de acea zi teribilă când a venit poliția. Asta vrea să-ți ascundă. Ea mai spera că soțul va veni s-o ia. Dar n-a fost așa! A venit poliția în locul lui, să anunțe că soțul ei murise într-un accident de mașină provocat chiar de el și că în acel accident a mai murit o tânără aflată pe locul pasagerului. Emma a fost gata să leșine. Dar acum dacă te are pe tine, vei avea grijă de ea. Trecutul e trecut, acum trebuie să sărbătorim noul an!
Emma ridică din umeri. Nu voia să răspundă. Se temea s-o facă. Se așeză pe un scaun, ducându-și mâinile la cap.
- Dacă nu schimbăm subiectul, cred că voi leșina.
Justin se apropie de ea:
- Nimic nu mai contează acum, draga mea. S-a terminat, trecutul este doar o amintire.
Capitolul 8
Emma simți umilința și mai puternic pe drumul de întoarcere la ferma St. Cyr; dar n-avea legătură cu ce spuse Justin, ci cu gândurile negre despre propria-i viață.
Nu înțelegea cum ajunsese să se mărite cu Jean Pierre. Privind retrospectiv, ajunsese la concluzia că o uniune pe baze eronate nu poate duce decât la eșec.
Acum știa că la vremea aceea Jean Pierre n-avea habar ce înseamnă o căsătorie și că nu se putea aștepta la nimic bun de la el. Nici rolul ei nu fusese mai inspirat. Gândul de a aparține cuiva o dusese la o asemenea disperare, încât nu contase cui se oferea? Probabil îmi pierdusem mințile, își spuse Emma, cu toate că n-ar fi recunoscut cu niciun chip în fața lui Justin că orice regrete ar fi avut când îl văzuse pe Jean Pierre plecând cu fata aceea, fuseseră însoțite de un sentiment de ușurare.
Emma aruncă o privire fugitivă lui Justin. Chiar dacă el considera că nu mai contează, ea știa mai bine. Pentru ea, ziua căsătoriei va fi întotdeauna legată de un fiasco!
Dar acum va ști și familia St. Cyr adevărul, pentru că nu se îndoia că Justin le va spune că nu era defel nora lor, ci o fată oarecare, păcălită de fiul lor.
Emma ar fi trebuit să știe mai bine. Era conștientă că o căsătorie presupune un angajament din inimă și nu asta simțise ea pentru Jean Pierre.
- Plec mâine în Anglia, îl anunță Emma. Am stat prea mult aici.
- Așteaptă weekendul, o sfătui Justin. Te conduc la Dieppe și putem sta de vorbă atunci. Avem despre ce discuta, Emma, nu-i așa?
- Aș prefera să mă duc acasă, răspunse ea.
Justin nu zise nimic, dar știa că nu renunțase. Dar care era problema lui? Nici măcar în calitate de văr nu trebuia să se amestece în problemele ei.
Jean Pierre n-o văzuse niciodată ca pe o ființă, nici n-o iubise. Acum, Emma era la fel de singură cum fusese mereu și n-avea chef ca Justin să înțeleagă de ce se purta așa.
Din fericire, Odette era încântată să audă că se întoarce în Anglia.
- Mama va plânge, așa că mai bine lasă-i o scrisoare. Îi amintești de Jean Pierre, deși numai Dumnezeu știe de ce-i pasă așa de mult! Nu i-a făcut decât probleme, iar acum după ce a murit tu trebuie s-o iei din locul unde a lăsat-o el.
- Ce vrei să spui?
- Jean Pierre ne-a făcut tuturor probleme, dar tu ești mai costisitoare ca el! Vinuri alese și porțelanuri, nimic nu e prea bun pentru iubita lor noră...
- Nu le-am cerut nimic!
- Nici nu trebuia! Presupun că știai că Jean Pierre era un pocherist înrăit? Uneori mai câștiga, dar nu prea des. Dar când câștiga era mai greu de suportat ca atunci când pierdea. Venea acasă cu mașini scumpe, se fălea în fața tatei, care e un simplu fermier, aducea daruri exorbitante pentru toată lumea... Apoi, când venea din nou nu avea niciun ban și trebuia să punem mână de la mână să-l ajutăm, pentru că era în cine știe ce proces implicat sau chiar mai rău... L-am urât întotdeauna pentru stilul de viață, dar i-am urât și prietenii în egală măsură!
- Nu mă surprinde, spuse Emma.
Odette o privi cu mult interes.
- M-am opus ca Justin să te găsească în Anglia. Mi-am imaginat că vei pune gheara pe el și că este prea bun pentru asta. Merită o fată de treabă, nu una care i-a aparținut lui Jean Pierre. Oh, știu că s-a însurat cu tine, dar să nu-mi spui că te-a tratat altfel ca pe cele cu care a umblat.
- Este adevărat că n-a făcut-o, admise Emma.
- Bine că recunoști! Ce naiba te-a făcut să te măriți cu el?
- Am crezut că-l iubesc.
- N-aveai ce să iubești la el, afirmă Odette.
- Nu m-am gândit la asta, spuse Emma cu tristețe. Mi să părut un bărbat romantic... Nu-ți face probleme, Odette. Nu cer nimic părinților tăi. Nu le-am cerut daruri de Crăciun. Iar acum, vreau să plec pentru că n-am dreptul la dragostea lor. Mă voi descurca singură, ca până acum. Am făcut-o întotdeauna și n-am murit de foame.
Odette o privi confuz.
- Dacă vrei să prinzi feribotul de noapte, te duc eu la Dieppe, se oferi ea. Ajungi acasă dimineața.
- Și scapi și tu de mine?
- N-am nimic cu tine, nu-mi displaci, se grăbi Odette să-i explice. Știu că Jean Pierre și-a bătut joc de tine și îmi pare rău. Numai că mama și tata trebuie să-l uite de acum, iar tu le amintești de el. Mă înțelegi?
Emma avea impresia că o înțelege. Mai bine zis, se gândi că a înțeles ceva la care se gândise de multe ori în trecut. Crezuse că Jean Pierre a iubit-o, așa cum l-a iubit ea, chiar dacă n-a durat prea mult. Acum știa mai bine. Jean Pierre fusese doar atras de strălucirea vocii ei.
Își aminti cum îi povestise despre speranțele ei de viitor, că „Surorile Sanderson” aveau deja un disc de platină, că următorul CD va fi un mare succes. Probabil îl lăsase să întrevadă un viitor plin de bogăție. Ce dezamăgit fusese probabil când ea renunțase la cântat ca să fie cu el, să împartă sărăcia lui, când el spera să scape de sărăcie! Nu era de mirare că fusese atât de posomorât în ziua cununiei!
Și-ar fi dorit ca ultima amintire din Normandia să fie din timpul zilei.
Fusese încântată să vadă stâncile de cretă ridicându-se la est și la vest a ceea ce fusese cândva un orășel pescăresc, cu toate că acum Dieppe purta pecetea industrializării care cuprinsese Normandia după război. Pe moment, la vederea acelor stânci, se imaginase în Anglia.
Justin îi spusese că orașul fusese denumit astfel pe primii călăreți normanzi care trecuseră pe acolo, Dieppe venind de la cuvântul „deep”, adică vale.
- Asta te face să te simți mai puțin străină? o necăjise el, iar ea trebui să admită că așa era.
- Restul arhitecturii nu spune mare lucru despre valorile normande, replicase ea. Astăzi, orașele seamănă între ele, doar sticlă și beton.
- Dar n-ai văzut turnul lanternelor de la biserica St. Jaques. De fapt, toți ne-am cam pierdut gustul pentru artele vizuale.
Dar cu Justin nu era așa. Casa în care voia să trăiască nu va auzi niciodată cuvântul funcțional. Era construită în stilul vechi, când oamenii își ridicau casele din materiale locale, artizanii locali le făcuseră lucrarea cu mult înainte să apară termenul arhitectură, care se leagă atât de mult de tendințe și de modă.
Emma a rămas pe punte când feribotul a trecut Canalul, prefăcându-se că n-o deranjează să fie din nou singură. N-avea motiv să simtă că lăsase tot ce era mai bun în urmă, în Franța. Fusese întotdeauna singură, nu se schimbase nimic, numai că înainte nu se simțise astfel.
Simțise această senzație apăsătoare de singurătate doar de când îl cunoscuse pe Justin, de parcă ar fi trăit doar când era alături de el. Se îndrăgostise de el, dar nu va recunoaște niciodată! Odette avea dreptate. Justin merita o tânără cu calități, nu o prostuță care să grăbise să se mărite cu un tip care-i făcuse oarecare curte.
Emma se consolă că gândul că avea viața înainte. Justin reprezenta doar o legătură cu fostul ei soț și ar fi făcut încă o mare greșeală dacă l-ar fi considerat altceva.
Spre seară, frigul deveni mușcător. Cu un oftat, Emma se pregăti să coboare de pe punte, întrebându-se cu ce să-și ocupe cele 4 ore la bordul feribotului.
Tocmai recapitula mental ce va avea de făcut imediat ce va ajunge acasă când coborî la cafeneaua de sub nivelul punții.
- Emma Sanderson!
Emma întoarse capul și văzu o brunetă drăguță care venea în urma ei.
- Margaret Carpenter!
- Chiar eu! Ce cauți aici, Emma? Am crezut că ești în America!
- „Surorile Sanderson” sunt în America, dar nu mai cânt cu ele. La ce ziar lucrezi acum?
Margaret menționă un nume din presa națională.
- Pe strada Fleet! N-am crezut că voi putea răzbi până acolo. Scriu o pagină pentru femei, dar lumea mai este doar a bărbaților și încă nu mă pot trasfera la altă categorie de știri. Să mergem să bem o cafea. Mă bucur să te revăd!
- Fleet Street! exclamă Emma, enzusiasmată. Asta înseamnă că locuiești la Londra, acum.
- Mai mult sau mai puțin. Familia mea trăiește tot în Winchester și o vizitez în weekenduri. Am întrebat de tine, dar nimeni n-a știut să-mi spună ce faci. De ce te-ai despărțit de „Surorile Sanderson”?
- M-am măritat. Sunt Emma St. Cyr acum.
Margaret sări în sus de bucurie.
- Dar el unde e acum? Doar nu l-ai părăsit deja?
- A murit într-un accident de mașină, spuse Emma.
Văzu că prietena ei era foarte șocată.
- Nu mai contează acum. N-ar fi mers, dacă ar fi trăit. Îmi pare rău că a murit, dar nu mi-a frânt inima.
- Înțeleg... Ai nevoie de un whisky, să suporți mai bine frigul și ceața asta oribilă.
Emma clătină din cap.
- Aș prefera o cafea. Eu nu lucrez pe strada Fleet.
Margaret începu să râdă.
La început, când părăsiseră orfelinatul, lucraseră amândouă la aceeași bancă și se împrieteniseră. Discutaseră adesea despre cum vor fi viețile lor în viitor, Margaret începând să scrie la un ziar local, iar Emma luând cu asalt lumea muzicii pop. Auziseră că toți ziariștii beau din greu, că stelele pop aveau alte păcate...
- Sigur că-mi amintesc! exclamă Margaret. Te-ai apucat de droguri și te culci cu alt bărbat în fiecare seară?
- Nu, spuse Emma.
- Nici eu nu beau mai mult, se confesă Margaret. Mă tem că nu sunt cu mult diferită de cea de la 15 ani!
Emma simți cum îi apar lacrimi în colțul ochilor. O văduvă nu putea face astfel de afirmații. De obicei, văduvă era cea de la care se aștepta să aibă răspunsuri la toate întrebările vieții.
- Cred că iau și eu un whisky, unul dublu!
Margaret nu păru surprinsă.
- Și o cafea apoi, să nu avem probleme. Între timp, povestește-mi cum a decurs viața ta, iar eu te voi plictisi cu cele mai simpatice glume din lumea presei! De ce te-ai dus în Franța? începu Margaret.
- Mi-am petrecut Crăciunul cu socrii mei.
Ce simplu, ce omenește sunase.
- Și tu?
- Am scris niște articole despre doamnele din politica locală.
- Interesante?
Margaret făcu o grimasă.
- Nu chiar, dar asta mă ajută să plătesc chiria. Tu din ce ți-o plătești, dacă nu mai ești cu „Surorile Sanderson”?
Emma trase aer adânc în piept și începu să-i povestească despre moară, despre restaurantul pe care intenționa să-l deschidă.
- Am avut niște economii și am primit redevențele pentru cântecele scrise. Oricum, am nevoie de publicitate. De cele mai multe ori, vestea că undeva se mănâncă bine se duce doar din gură în gură.
- Îți fac eu un articol la deschidere, se oferi Margaret. Nu ești prea departe de Londra, iar lumea poate veni acolo cu mașinile seara, vara mai ales. Sper că n-o să te coste nimic publicitatea mea. Numai că va trebui aprobată de șefa mea, care e un fel de dragon în ceea ce privește interesele umane. Ar putea bate monedă că ești văduvă și orfană.
- O să mă gândesc, spuse Emma.
- Să nu-ți ia prea mult, o avertiză Margaret.
Emma și cu Margaret continuară să vorbească. Numele lui Justin apăru destul de des în spusele ei.
- Justin te-a ajutat cu moara? o întrebă Margaret cu un aer inocent.
- O, da. N-a vrut să se întoarcă în Franța până când nu s-au aranjat lucrurile.
- Pare un tip bun să-l ai la îndemână.
Emma încuviință, cu un aer serios.
- Nu mai vine aici, spuse ea cu o strângere de inimă. Și-a jucat rolul față de văduva vărului său și are și el propria viață.
Margaret ridică din sprâncene.
- Vreo iubită?
- Cumnata mea.
- Nu reiese, din ce mi-ai povestit despre el. Are trei surori? A crescut împreună cu verii săi? Cred că o vede mai degrabă ca pe o soră.
- Odette nu are a fi sora nimănui!
Margaret pufni în râs.
- Sper că nici eu, deși am un frate la care țin mult. Nu mi-ar conveni să am o cumnată care să-mi pice pe cap. În special dacă arată mai bine ca mine și dacă reușește să pună mâna pe toate rețetele mamei, pe care mie nu mi le-a dat!
- N-a fost chiar așa, protestă Emma. Familia St. Cyr a fost foarte amabilă cu mine, dar numai pentru că m-am măritat cu prețiosul lor fiu. Au impresia că-l plâng așa cum fac ei, dar adevărul este altul. Nu-mi face plăcere nici să-mi amintesc de el.
- Biata Emma!
Vocea Margaretei era calmă și blândă.
- Mama spunea că ești vulnerabilă pentru că n-ai avut niciodatăpe cine să iubești. Te-am fi inclus de mult în familia noastră, dacă n-ai fi fost exasperant de independentă. Dar nu dispera, draga mea, cele mai rele lucruri se petrec doar pe mare!
În ochii ei negri se ivi o lumină jucăușă.
- Deși povestea ta de iubire pare a romantism debordant de tip vechi, derulat la lumina lunii. Sunt convinsă că după experiența asta nu te vei mai lăsa emoționată de un peisaj romantic și de un accent franțuzesc! Toți ne maturizăm până la urmă.
Emma reuși să schițeze un zâmbet.
- Mi-au lipsit discuțiile cu tine, oftă ea. Îmi promiți că atunci când vii la Winchester treci și pe la restaurantul meu? Chiar dacă nu-mi faci promovarea, te rog să vii.
- Sigur că voi veni! De fapt, toată familia Cooper se va mândri cu restaurantul tău. Mama își va aduce prietenele acolo. Este cel mai bun agent publicitar. Dacă o auzi vorbind, ai impresia că scrie un articol pentru Times! Știi că în ochii mamei toate rățuștele urâte sunt lebede!
- Poate n-o să-i placă. Mamei tale îi place ordinea; ca să-ți placă restaurantul meu, trebuie să-ți placă istoria. Clădirea e foarte veche, iar eu am căutat să exploatez ideea de atmosferă istorică.
- Bună idee! Parcă te văd spânzurând pe pereți Masa Regelui Arthur ca fundal! Te vei îmbrăca în costume de epocă, bănuiesc. Va trebui să revezi madrigalurile vechi...
- Primăria va avea ceva de spus despre montarea Mesei Rotunde, o întrerupse Emma. Și după cum bine știi, nu ți-am împărtășit niciodată entuziasmul pentru Regele Arthr și prietenii săi. Eu prefer lumea reală. Totuși, aș putea expune un portret al lui Canute și a reginei Emma.
- Canute? Dragă fată, dar de ce?
Margaret era șocată de idee.
- Canute! Knud Cel Mare. A câștigat tronul în 1016 și a făcut eforturi să unifice religios și economic Britania și Danemarca. Încoronarea sa n-a fost înregistrată istoric. A fost căsătorit cu Emma, văduva lui Ethelred. A supus și Norvegia, cu o flotă de 50 de corăbii. A devenit Regele Angliei, Danemarcei și stăpânea și părți din Suedia.
- Nu cred că așa a fost! spuse Emma cu demnitate. A fost un erou. Triburile din Southampton se ridicau mereu împotriva lui. Se voiau magicieni care luau mare în stăpânire, pentru că știi că aici sunt 4 fluxuri și tot atâtea refluxuri, nu două, ca în rest. Soldații lui Canute se temeau de aceste triburi, dar nu și el. Și-a pus soldații să-i ia prizonieri, apoi să-i lege în lanțuri pe malul mării ca să oprească mareea, așa se credea că se poate face pe atunci... Firește, n-au putut s-o facă, iar de atunci nimeni n-a mai avut încredere în puterile lor. Canute s-a întors la Winchester și și-a depus coroana pe altar, semnificând că doar Dumnezeu poate controla mareele, nu oamenii și nici regii.
Margaret o privea uimită.
- Câți oameni cunosc povestea asta?
- Nu mulți, admise Emma. Poate ar fi mai bine să las pereții goi. Traversele de lemn sunt grozave, iar oamenii își pot imagina propriile legende. Clădirea morii este foarte veche și nu este imposibil ca acest Canute să fi trecut pe acolo.
Trecură apoi la cafea: Emmei nu-i plăcea deloc cafeaua, care-i usca gura, la fel călătoria cu avionul.
În alte condiții, Emma ar fi renunțat la cafea dar acum, dacă tot nu aveau ce face, sorbi din când în când până rămase doar zațul pe fundul ceștii.
- Cred că un ceai ar fi fost mai bun, spuse ea.
- Poate era mai bine să mai bem un whisky! o corectă Margaret.
Nu se schimbase deloc. Vorbea mult, părând că are limba ascuțită, dar inima îi era bună. Emma nu și-ar fi imaginat că va ajunge o jurnalistă atât de bună. Avusese impresia că se va pierde în lamentații inutile, neputând să fie obiectivă, dar n-a fost așa.
Își imagina că vorbea cu toată lumea, că afla mai multe decât ar fi vrut să știe... dar Margaret știa să filtreze lucrurile lipsite de relevanță/
- Abia aștept să-ți arăt moara! spuse ea cu entuziasm. Când poți veni s-o vezi?
În cele din urmă, au reușit să stabilească o întâlnire peste o săptămână, seara.
- Mă gândeam adeseori cum ar fi fost viața mea dacă aș fi rămas la bancă, dacă aș fi susținut toate examenele, cum m-a sfătuit domnul Parkinson, ca să pot avansa în carieră.
- Da, Parkinson te vedea în funcția de tânără directoare!
- Da, cred că avea bune intenții... Mă gândesc dacă n-ar fi bine să-l invit la inaugurare, împreună cu soția. Dacă ar veni și Justin...
Emma se opri, strângând din pumni.
De ce să fie Justin acolo? Fugise de el tocmai pentru că nu voia să mai aibă nicio legătură cu el și iată că nici nu pusese piciorul pe pământ englezesc și se și gândea la el! Ba chiar își făcea planuri să-l revadă! Oare nu se va învăța minte niciodată?
Doamna Carpenter considera că este vulnerabilă emoțional; Justin fusese mai franc și-i spusese că e vulnerabilă la francezi, dar ce voiseră să spună amândoi era că lua totul de bun.
De ce ar vrea Justin s-o revadă? De ce ar mai face ceva pentru ea vreodată? Nu exista niciun motiv și asta-i sfâșia sufletul. Numai Dumnezeu știa cât și-ar fi dorit să apară Justin la inaugurarea restaurantului.
Margaret o privi lung.
- L-ai putea invita...
Emma tresări.
- Nu, nu pot! Și oricum, e restaurantul meu și voi reuși să fac totul singură.
- Da, ai redevenit Emma Sanderson pe care am cunoscut-o! Dacă îți place atât de mult acest Justin, de ce nu i-o spui?
Capitolul 9
De câte ori mergea la Winchester, găsea un motiv să treacă prin Pasajul Royal Oak, care ducea la catedrală. Dar nu aceasta o atrăgea de fapt, ci God Begot House.
Actuala casă nu mai avea nicio legătură cu eroina ei, regina Emma, dar îi plăcea să-și imagineze că așa era. Această casă fusese darul de nuntă primit de la primul ei soț, Regele Ethelred.
Acum, aparținea biserii ca dar făcut de Emma la bătrânețe, după ce rămăsese a douaă oară văduvă și fusese apropiată de Alwine, abatele de Winchester.
Când a auzit prima oară povestea reginei Emma, care a fost supusă la cazne pentru a-și dovedi inocența, Emma a simțit durerea prin care trecuse aceasta.
Se pare că regina a reușit să pășească ținută de mâini pe brăzdarul plugului abia scos din foc. Astfel și-a dovedit nevinovăția, iar detractorii săi n-au reușit s-o alunge din inima poporului său. Doar fiul său Edward the Confessor, ultimul rege dinaintea Cuceririi Normande, a mai fost atât de iubit de oameni.
Emma se opri în fața casei din secolul al XVI-lea, gândindu-se la soarta reginei al cărei nume îl purta.
Regina Emma devenise pentru ea strămoșul pe care nu-l cunoscuse. Aveau și unele elemente în comun: numele creștin, trăiseră amândouă în Winchester, vechea capitală, și știau amândouă cum este să te simți singur chiar înconjurat de oameni. Regina Emma trebuie să fi simțit toate acestea mai ales când a rămas văduvă și a fost forțată să se recăsătorească cu Canute, care a murit lăsând-o să îmbrătrânească singură, să-și vadă fiii urcând pe tron.
Din fața casei din Royal Oak o privea cineva. Emma refuză să-și întoarcă privirea, cu toate că era un bărbat de talia lui Justin.
Oriunde fusese și-l imaginase pe Justin aproape, făcând ca inima să-i bată nebunește și să se înfioare că ar putea fi el. Dar până acum fusese dezamăgită de fiecare dată. Ce să facă Justin în Anglia, în ianuarie?
Se apropie de God Begot House, forțându-se să se gândească la regina Emma, dar în fața ei se afla... Justin!
- Catedrala nu mai este sanctuarul de altădată, spuse el în loc de bun găsit. Te va preda imediat.
- Cui? Ție?
- Dacă de mine încerci să fugi..
Emma îi evită privirea.
- Îmi place să intru aici din când în când...
- Atunci, să intrăm. Catedrala aceasta a suferit cel mai mult de pe urma trupelor lui Cromwell. Parcă au trecut de două ori pe aici, decapitând toate statuile sfinților...
- Au distrus castelul. N-a mai rămas decât Marea Sală unde se afla Masa Regelui Arthur și a cavalerilor săi.
Justin întinse o mână spre ea.
- De ce fugi de data asta, Emma?
- Nu fug. Era timpul să mă întorc acasă.
- De aceea ai lăsat în urmă darurile de Crăciun?
Emma își mușcă buzele.
- Știi de ce! Odette mi-a spus că Jean Pierre era cartofor. Nu puteam să-i las pe ai lui să cheltuie atât cumine, când de fapt n-am fost soția lui Jean Pierre. Odette a avut dreptate. Poate părinții lui au considerat că merit toate astea, dar nu-mi datorează nimic. N-am nicio legătură cu ei, de fapt.
- Ce ți-a mai spus Odette?
- Ceea ce ar fi trebuit să-mi spui de la început, că au suferit destul din cauza lui Jean Pierre și că n-avea rost să-și mai facă probleme și cu o așa-zisă noră. Nu fac parte din familie, n-am o familie, n-am avut niciodată!
- Ai terminat?
- Da, și nu mai vreau să intru în catedrală.
- Nici eu. Unde să mergem în altă parte? La moară?
Ea clătină din cap. Odată ajunși acolo, ar fi vrut să-l păstreze pentru totdeauna. Era mai bine să discute cu el pe un teren neutru.
- Ți-e foame mereu. Ce-ar fi să încercăm specialitatea de la Winchester College? Cu înghețată și biscuiți? E cam nepotrivită pentru acest anotimp, dar se servește cu ceai! Oricum, fac eu cinste!
- Bine, fu el de acord.
O luă de braț, strângând-o lângă el. Ea încercă să pretindă că acest contact nu însemna nimic, dar de unde până atunci degetele îi fuseseră reci, acum le simțea fierbinți!
L-a condus spre cafeneaua despre care-i vorbise. Era plină de studenți întorși după vacanța de iarnă.
Au comandat, apoi Emma l-a privit lung, mai ales cum îi stătea părul îi era cel mai drag. Probabil copil fiind, avusese multe probleme cu un păr atât de aspru.
Au comandat, apoi Emma l-a privit lung, mai ales cum îi stătea părul îi era cel mai drag. Probabil copil fiind, avusese multe probleme cu un păr atât de aspru.
- De ce ai plecat din Normandia fără să spui o vorbă nimănui, Emma?
- Odette a știut, ea m-a dus cu mașina la Dieppe.
- Tante Therese a rămas neconsolată; se temea că familia te-a supărat cumva.
- Dar Odette nu i-a spus...
- Nu. De fapt, știi că Odette nu-l iubea deloc pe Jean Pierre.
- Da, îl ura chiar. Mi-a spus că era cartofor, că lua bani de la părinți.
- Odette a lucrat într-un cazinou și și-a pierdut slujba din cauza lui, pentru că trișa chiar la una din mesele ei. Emma, spune-mi, pentru tine nu contează că familia lui te place, că vrea să aibă legătură cu tine, că madame Corbeaux...
Ea deveni brusc serioasă.
- Nu vreau să mai am de-a face cu tine. Poți spune ce dorești celor din familie, dar nu mă mai întorc nici la ei. Vreau să uit de Jean Pierre și de tot ce este legat de el.
- Fugi din nou?
- Nu mă înțelegi. Familia St. Cyr nu mă vrea, de fapt. Sunt fericiți așa cum sunt. Au încercat să mă includă doar pentru că am fost soția lui Jean Pierre. Și tu m-ai păcălit o vreme; am crezut că aș putea aparține familie, că nu vor afla... nu înțelegi...
- Poate că nu, dar până mă întorc în Franța, voi sta la ușa ta, încercând să aflu.
Emma își netezi poalele fustei.
- Nu vreau să te întorci la moară, Justin.
- N-ai de ales, ma cherie. Am adus cu mine darurile tale de Crăciun, așa că după ce am avut probleme cu ele la vamă, nu le pot lua înapoi. Am venit cu o camionetă și va trebui să te întorci cu mine în cabină.
Emma intenționa să se întoarcă acasă cu autobuzul.
- Vine cineva la cină, îl minți ea.
- Bărbat sau femeie?
- Femeie. Contează?
- Deloc! Mă inviți și pe mine?
- Eu și Margaret vom discuta un articol pe care-l va scrie despre restaurant.
Emma se opri, simțind cât de mult și-ar fi dorit să-l aibă alături...
- Vin oricum, Emma, așa că va trebui să te obișnuiești cu ideea.
Emma se bucură că n-a fost ea cea care să decidă. Se duse la casieră să plătească și o făcu în pas mai vioi.
Sentimentul de familie era singurul care-l făcea să vină la moară. Mai voise să facă dragoste cu ea o dată, va dori din nou? Iar ea, cum trebuia să reacționeze?
Urcă destul de greu în cabina camionetei, pentru că avea o fustă strâmtă pe care nu voia s-o rupă.
- Te ajut? o întrebă el.
- Va trebui s-o faci, altfel mă duc acasă pe jos.
Justin veni în dreptul ei și-i îndepărtă coada de pe spate, apoi a sărutat-o pe ceafă.
- Mi-ai lipsit!
Se întoarse spre el, privindu-l cu ochii mari.
- Nu te cred. Sau poate cred că ți-a părut rău că m-am întors în Anglia. Te-ar fi aranjat să te distrezi un pic cu mine. Dar nu cred că mi-ai simțit lipsa.
Justin îi lăsă la loc coada pe spate.
- Eu nu sunt Jean Pierre, iubito.
- Și Odette?
- Ce e cu Odette?
- Sunteți amanți? Ții la ea?
- Eu țin la multe femei... la mama, la mătușa Tereza, chiar și la madame Corbeaux...
- Și la mine? se aventură ea.
- Nu e tocmai cuvântul cu care aș descrie ce simt pentru tine, începu eu râzând. Oscilez între dorința puternică de a te săruta și de a te strânge de gât.
Când îl văzu pe Justin, ochii lui Margaret au început să strălucească. I-a zâmbit fără nicio reținere.
- Trebuie să fii vărul Justin! exclamă ea.
Justin zâmbi, întinzându-i mâna.
- Emma ți-a vorbit de mine?
- Câte ceva, dar nu mi-a spus că vei fi aici în seara asta.
- Pentru că n-am știut, interveni Emma.
Margaret o privi peste umăr.
- Dacă el este un eșantion al familiei din Franța, de ce naiba te-ai întors așa de repede aici? exclamă ea.
Emma își ridică provocator bărbia.
- Am propria viață de trăit. Vă aduc ceva de băut?
- Cred că atunci când te ocupi de restaurant, ai mai multe bătăi de cap decât satisfacții, observă Margaret. E mai ușor dacă ești ajutată.
- Tu ai o familie, eu nu, bombăni Emma.
Margaret o privi lung și din asta Emma a știut că prietena ei va profita de ocazie.
- Ce te face să crezi că tu nu poți fi inclusă într-o familie? A fost o vree când eram mai apropiate ca surorile; m-am oferit să-ți fac reclamă și o voi face chiar dacă nu vrei, acum că știu despre ce e vorba. Și după aceea va trebui să te salvăm din exilul autoimpus, după care succesul va fi al tău. Așa e, Justin?
- Emma are curajul ei special în fața adversității...
- Are vechime în a fi singură! A venit momentul să i se întâmple ceva frumos, iar eu mă voi ocupa de asta. Dacă vrea restaurantul, restaurant să fie!
Justin începu să râdă.
- Familia St. Cyr crede că va avea succes. Nu mai e singură, chiar dacă vrea să creadă asta.
Emma roși.
- Familia St. Cyr sunt oameni de treabă, dar n-au nevoie de o problemă în plus. Au deja problemele lor.
Apoi o invită pe Margaret s-o ajute la bucătărie.
- N-ai nicio șansă să mi-l sufli, îi spuse ea.
- Se vede că ți-a intrat în suflet, o avertiză Margaret.
Emma roși.
- Nu m-a prea cruțat, dacă vrei să știi, spuse ea. Cei doi St. Cyr nu-și permit să facă daruri costisitoare, indiferent cât ar vrea. Am lăsat darurile în casa lor ca să-și ia banii înapoi pe ele, dar el mi le-a adus, cu toate că nu i-am cerut.
Margaret o luă de mijloc și o îmbrățișă.
- Vorbind de familie, te sfătuiesc să accepți ce ți se oferă. Ai putea să-i pierzi dacă n-o faci, și un bărbat ca ăsta nu-ți bate la ușă în fiecare zi.
- Jean Pierre n-are nici măcar 3 luni de când a murit.
- Și?
- Abia m-am obișnuit să fiu văduvă.
- Nu consider că-i datorezi ceva lui Jean Pierre. Pune mâna pe ce ți se oferă, draga mea, și lasă morții cu morții. Apropo, ai de gând să ne cânți ceva în seara asta?
Emma profită de această schimbare de subiect. Cu puțin noroc, Margaret se va concentra asupra atricolului pe care-l va scrie, iar Justin verifica ce făcuseră constructorii.
Masa pe care le-o oferi a fost un succes nesperat. Alesese o pulpă de miel pe care o pregătise perfect, suculentă, ușor de tăiat. Pudingul Yorkshire a ieșit la fel de bine, iar Margaret n-a avut ce să critice.
- Vei găti doar tu pentru restaurant? o întrebă Margaret.
- Sper că da, dacă voi fi ajuta cu legume și fructe proaspete.
- Ai găsit pe cineva?
- Deocamdată nu, recunoscu Emma.
Brusc, acesteia îi veni o idee.
- Cred că știu pe cineva care ar putea să te ajute. Are pregătirea necesară, dar nu și experiență; în prezent, este la Manchester.
- E un prieten al tău? interveni Justin, accentuând cuvântul prieten.
- Așa e, spuse Margaret. Ar fi bine dacă l-ai accepta, Emma, nu neg.
Emma era șocată.
- Nu are nicio legătură cu Justin! exclamă ea, supărată. Dacă îi place și e de încredere, îl voi considera la fel.
Margaret își dădu ochii peste cap.
- Ce vrea să spună Justin este că o femeie îndrăgostită nu poate aprecia obiectiv calitățile unui bărbat, mai ales dacă nu prezintă interes pentru ea.
- Oh! exclamă Emma. Am fost deja luată pe sus de dragostea pentru un bărbat, îmi ajunge.
- Jean Pierre a fost o umbră a minții tale, ma cherie. E nevoie de un bărbat adevărat, care să ia în stăpânire inima ta neprihănită.
- Asta nu se va întâmpla niciodată! exclamă ea, panicată.
El nu spuse nimic, îi zâmbi doar atât de dulce, încât Emma simți un gol în stomac.
Inima ei neprihănită, spusese. Asta era esența problemei. Poate era văduvă, dar mai era și altceva pe lângă faptul că inima ei era încă neprihănită - era neatinsă de vreun bărbat.
Inima ei neprihănită, spusese. Asta era esența problemei. Poate era văduvă, dar mai era și altceva pe lângă faptul că inima ei era încă neprihănită - era neatinsă de vreun bărbat.
Capitolul 10
Margaret nu s-a sfiit să-l invite pe Justin să meargă înapoi la Winchester cu ea.
- Doar nu vrei să mergi înapoi cu ditamai camioneta! Las-o aici, iar mâine te întorci cu autobuzul. În oraș n-o să găsești loc de parcare.
Justin părea încântat să meargă cu ea. Abia i se mai adresase Emmei de când s-au întors în fața șemineului să-și bea cafeaua. A glumit cu Margaret, i-a povestit tot felul de lucruri despre viața lui din Franța, pe care nu le știa nici ea.
Apoi, verificase așa cum i-a promis tot ce au făcut constructorii, indicându-i aspecte care-i scăpaseră.
- Merge încet, i-a spus în cele din urmă. Cum stai cu banii?
- Cred că mă voi descurca, i-a spus ea.
- O să mai discutăm despre asta dimineață. Ajung aici la micul dejun, să discut cu șeful de echipă.
- Eu n-o să fiu trează la ora aceea, spuse Emma.
- Sigur că o să fii! Vei auzi tot ce am să le reproșez constructorilor.
Justin o privi lung, fără să mai spună ceva, iar ea constată din nou că acționa ca un magnet asupra ei, că tânjea după el, că abia aștepta să fie din nou în preajma ei, chiar fără să-l atingă. Spera din tot sufletul să nu găsească loc la hotel în Winchester, ca să se întoarcă la ea.
Chiar și după plecarea lui cu micul Fiat al lui Margaret a simțit la fel, mai ales că nu i-a aruncat nicio privire la plecare, nu s-a uitat în urmă la ea.
Emma a rămas în cadrul ușii, tremurând din cauza vântului, mult timp după ce mașina a dispărut în întuneric.
A strâns din pumni spre locul unde se afla camioneta lăsată de Justin, dorindu-și ca și aceasta să dispară.
Acest Justin nu avea altceva de făcut decât să-i bântuie zilele și nopțile cu dorințe care nu se puteau împlini?
S-a culcat destul de târziu. N-a dormit toată noaptea cu gândul la Justin. Nu se putea gândi decât cum ar fi făcut dragoste cu el.. Iar în situația dată nu putea să nu se întrebe dacă n-o săruta pe Margaret, care n-avea nimic împotriva unei relații cu un francez. Îi spusese clar că-l place și nu-și luase ochii de la el toată seara.
A rămas în întuneric, cu privirea în tavan. Auzea aceleași zgomote dintotdeauna, dar care n-o deranjaseră până acum. Acum însă, îi aminteau că e singură la moară și că nu avea ce face dacă pătrundea cineva cu intenții rele. Era singură. Cuvântul începea s-o apese, amintindu-i modul cum Justin o insultase deliberat cu observații despre Jean Pierre și că avea nevoie de un bărbat adevărat care să pună stăpânire pe inima ei.
Era aproape sigură că el îi intuise secretul și știa de acum că era conștient că nu cunoscuse intim un bărbat.
Justin și cu Margaret o făcuseră să se simtă prost, o femeie fără un iubit, fără prieteni, lipsită de acele atracții care ar fi tentat-o să aibă o legătură de dragoste.
Margaret se gândise la căsătorie când îi vorbise despre acel prieten care stătea mai mult la Manchester decât în patul ei?
Margaret se gândise la căsătorie când îi vorbise despre acel prieten care stătea mai mult la Manchester decât în patul ei?
Emma se îndoia.
S-ar fi simțit prost dacă ar fi fost Emma Sanderson, dar ca doamna St. Cyr îi era și mai greu să admită cruda realitate că era așa cum o născuse mama ei necunoscută. Nu putea recunoaște nici măcar față de Justin. Ar muri de rușine dacă ar trebui să-și mărturisească lipsa de experiență. Ce ar spune el dacă ar afla că nu fusese capabilă să aibă măcar o relație cu Jean Pierre, chiar dacă îi fusese soție?
Epuizată, adormi doar puțin înainte de ivirea zorilor, dar la scurt timp sună ceasul, avertizând-o că era timpul să se scoale.
Era foarte rece în cameră când îmbrăcă cele mai călduroase haine, o pereche de pantaloni de catifea reiată și un pulover gros de iarnă, tricotat de ea însăși.
Privind pe fereastră, văzu că ploaia se transformase în ninsoare și simți o strângere de inimă la gândul că drumul pe care veneau mașinile va fi curând impracticabil.
Tocmai voia să-și împletească părul în obișnuita coadă de cal, când auzi o bătaie în ușă.
Oftând, se duse să deschidă, cu părul lăsat liber pe umeri. Oare mai conta că Justin o vedea așa cum era, caldă, iubitoare, plină de viață, cum ar fi vrut și ea să fie văzută? Doar Justin o dorise din primul moment când o văzuse, cum și ea îl dorise.
Justin rămase în cadrul ușii cu umerii plini de zăpadă. Purta o scurtă îmblănită și blugi. Își scoase scurta și se scutură ca un câine care iese din apă.
- Ți-am adus chifle calde și unde, o anunță el. Marmeladă ai? Marmelada franțuzească e un dezastru, altfel ți-aș fi adus. Micul dejun e o chestie foarte serioasă pentru un bărbat în situația mea!
- Și care e situația ta?
El puse punga cu chifle pe masă apoi se întoarse și o privi lung.
- Cred că ești conștientă că așa ar trebui să-ți porți părul.
Apoi îi zâmbi.
- Ești prietenă de mult cu Margaret? Pare să te cunoască bine.
Prea bine! Emma nu putea să nu se întrebe ce-i spusese Margaret despre ea.
- Am lucrat împreună într-i bancă, atunci când am terminat școala. Aveam 16 ani pe atunci și am fi vrut să facem cu totul altceva. Margaret a plecat prima la un ziar local; eu am mai lucrat acolo, dar între timp am încercat să cunosc lumea muzicii pop.
- E o prietenă bună, remarcă Justin.
Emmei îi era ușor să observe că o plăcuse pe Margaret. Era adevărat că-i fusese prietenă bună.
- Cea mai bună, spuse ea încet.
Emma vru să urce să-și termine toaleta, dar el nu părea să fie de acord.
- Unde te mai duci acum? Ce scuze vei mai găsi să mă eviți?
- Nu te evit, Justin, dar trăim în țări diferite.
- Și a cui e vina?
Ea ridică din umeri.
- Justin, e mai bine să faci cafeaua, mă întorc imediat ce-mi împletesc părul.
- Îl prefer liber!
- O, da, mai ales dacă vom despacheta lucrurile pe care le-ai adus din Franța, și vinul.
- Eu mă gândesc la altceva ce am putea face împreună.
Și ea se gândea la același lucru, ceea ce îi făcea genunchii să tremure. Nu și-ar fi dorit decât să se afle în brațele lui, să facă dragoste cu el.
- Nu durează mult, îi spuse.
Îi tremurau mâinile când începu să-și împletească părul în coadă.
Se așezase în fața măsuței de toaletă, trasă la față, cu ochii încercănați de nesomn, întrebându-se ce va face toată ziua cu Justin alături. Răspunsul era să muncească din greu! Dacă își folosea toată energia în scopul acesta, nu va mai tânji noaptea după el.
El făcuse cafeaua când coborî Emma. Au mâncat în tăcere, fără să se privească. Justin era la a doua ceașcă de cafea când apărură constructorii.
- Mă duc să discut cu ei, spuse el brusc.
- Dacă-mi dai cheile de la camionetă, încep să aduc lucrurile de acolo.
El ridică din sprâncene.
- Deci, îți primești darurile în cele din urmă?
Ea roși.
- Nu vreau să le rănesc sentimentele mai mult decât am făcut-o. O să găsesc o modalitate de a-i recompensa pentru bunătatea de care au dat dovadă, după ce se vor obișnui cu ideea că Jean Pierre nu mai există.
El îi întinse cheia în tăcere, iar ea le luă astfel încât mâinile să nu li se atingă. Dar s-au atins, contactul fiind ca o descărcare electrică, simțindu-și buzele brusc uscate și fiori pe șira spinării.
Se grăbi să iasă afară, unde începuse să bată un vânt tăios.
Deschise cu greutate portiera camionetei. Broasca era înghețată și abia reuși să ridice partea cu gratii din spate și s-o blocheze, ca să poată începe scoaterea pachetelor. Se luptă cu ele vreun sfert de oră, înainte ca Justin să vină s-o salveze.
- Poate asta te va convinge că nu poți să faci totul singură!
- Așadar, te consideri mai puternic! ripostă ea.
- Și mai prietenos, replică el.
Emma se strădui să nu-i dea replică. Dacă-și permitea să se certe cu el, cine știe unde s-ar fi ajuns. Poate și-ar fi descărat nervii, dar în cele din urmă va pierde.
- Du-te în casă să te încălzești, Emma, spuse el tăios. Îți aduc cutiile înăuntru, să le despachetezi. Oricum sunt prea grele pentru tine.
Îi stătea pe limbă să-i spună ce putea face cu ele, dar bunul-simț a salvat-o în ultima clipă. Nu prea acum cum să ridice acele cutii mari, iar dacă s-ar fi spart porțelanurile nu i-ar mai fi fost de niciun folos.
- Să trimit un om să te ajute? întrebă ea.
- Sunt prea ocupați și mi-ar face plăcere să-ți demonstrez superba mea condiție fizică, să te impresionez.
Dar Emma era deja impresionată.
Chiar după ce intră în casă, nu-și putea alunga din mine imaginea lui, de la părul aspru, greu de stăpânit, la brațele puternice cu care ridica pachetele. Ar fi stat acolo să-l urmărească întreaga zi.
Șeful de echipă o aștepta.
- Nu mai putem face mare lucru astăzi, miss. Se pare că zăpada se va așterne, iar prietenul dumitale ne-a arătat o gaură în acoperiș de care trebuie să ne ocupăm. Ne întoarcem imediat ce se oprește viscolul, da?
- Nu puteți face nimic cu gaura asta înainte de a pleca?
- Am aruncat o prelată peste ea; nu trebuie să vă faceți griji. De-acum, începem să ne înțelegem, nu?
Emma se întrebă dacă era așa. Mai erau multe de făcut și chiar dacă știa că așa sunt toți constructorii, era deprimată când vedea mormanele de moloz și de cărămidă spartă.
- Cât mai durează? oftă ea.
El ridică din umeri.
- Câteva săptămâni. Ne faci un ceai, miss, înainte de plecare?
Ea le pregăti un ceai fierbinte și tare, adăugă lapte și zahăr. După ce le servi ceaiul se duse afară să-l întrebe pe Justin dacă vrea să bea ceva. Se întâlni cu el pe drum, cu o cutie mică sub braț și cu o sticlă de vin în cealaltă mână.
- Vrei ceai?
- Dacă e făcut deja....
În casă, Emma îi turnă o ceașcă.
- Te rog să-ți pui lapte și zahăr. Presupun că porțelanurile trebuie spălate.
- Poate, dar nu trebuie s-o faci chiar astăzi.
- De ce nu? Nu e timp de mers afară. Ce facă, dacă nu mai poți pleca din cauza zăpezii?
- Rămân aici, cu tine.
Inima ei începu să bată necontrolat.
- Ce vrei să spui?
Justin stătea în spatele ei, lucru care nu-i permitea să plece de la chiuvetă. Îi simți buzele pe ceafă și-i căzu o linguriță în chiuvetă.
Se întoarse spre el cu intenția de a-i reproșa că-și ia prea multe libertăți, dar vorbele au rămas nerostite.
- Justin?
El o luă în brațe și o sărută. Își strecură mâinile sub puloverul ei, mângâind-o.
- Ai fugit cât ai putut, ma petite, a murmurat el. Ești gata să te predai?
Inima ei aproape uită să mai bată.
- Cui să mă predau?
Săruturile lui au fost răspunsul pe care-l aștepta și s-a lăsat pradă lor.
- Te doresc, spuse el.
Și ea îl dorea, cu disperare! Se abandonă în brațele lui, fără a-i păsa de consecințe. Ca și cum ar fi sărit dintr-un avion în mers! I-a trebuit curaj să facă prima săritură, dar după ce s-a deschis parașuta, a avut o senzație fantastică de plutire spre pământ. Libertate! Frumusețea momentului!
- Sărută-mă! îi ceru ea.
A atins pământul când s-a desprins din brațele lui și i-a văzut zâmbetul triumfător.
- Ei bine, frumoasa mea?
El îl privi lung, cu buzele tremurânde. Și-a amintit întrebarea lui dacă va continua să fugă de el. Simțea că-i este frig și că e singură fără brațele lui. Mult dorita ei independență se încheia și-și căuta vorbele potrivite ca să-l aducă înapoi.
- Cât rămâi aici? l-a întrebat.
El s-a îndreptat spre ieșire.
- Destul!
- Unde te duci acum?
- Să duc restul pachetelor în cămară. După ce termini treaba, să vii să-mi spui unde le pun. Astea sunt pentru uz personal. Vino să mă ajuți când termini cu ele, ca să decidem unde punem restul.
Emma rămase în mijlocul bucătăriei câteva clipe, incapabilă să se apuce de treabă. Dar își reveni și începu să despacheteze bucată cu bucată. Farfuriile erau mai frumoase decât își amintea; le-a spălat, apoi le-a pus la scurs.
Se simțea mai bine când termină treaba.
- Deschidem o sticlă de vin la masă? l-a întrebat pe Justin, luându-l prin surprindere.
- Trebuie să termin de descărcat camineta, apoi să mă gândesc la masă, fu răspunsul lui.
Emma clipi, surpinsă. Lui Justin nu-i mai păsa?
De-acum, începuse să ningă abundent. Vedea cum fulgii mari cădeau alene spre pământ sau se opreau în crengile copacilor. Lumea era înghețată și afară și înăuntru, reflectă ea cu tristețe.
În alte condiții, i-ar fi propus o bătaie cu zăpadă, dar acum nu credea că Justin ar fi fost prea entuziasmat. Nu părea dispus să mai aibă contact cu ea.
Terminase de spălat alt rând de farfurii și începea să-l curețe pe al treilea. Justin fluiera, concentrat la ce făcea.
Emma se așeză pe un scaun cu lacrimi șiroind pe obraji. Și le-a șters cu dosul palmei, când a apărut Justin în cadrul ușii.
- Ce s-a întâmplat, Emma?
- Nimic, a spus ea printre lacrimi. Dar ce-ți pasă? Nu te interesează ce simt, atâta timp cât ești bine.
- Mă interesează chiar foarte mult, o contrazise el. Altfel n-aș fi aici.
Emma încercă să-i zâmbească.
- Ți-am spus că moara funcționează? N-am măcinat încă, dar e pregătită de acțiune. N-aș fi putut mișca roata aceea ruginită dacă n-ai fi fost tu. Oricum, nu sunt mulți cei care m-ar fi ajutat necondiționat. Bărbații înțeleg greșit dacă le ceri ajutor. Fratele lui Margaret ar fi venit, s-ar fi uitat la ea, dar atât.
- Și el e îndrăgostit de tine?
Cuvintele lui o făcură să râdă.
- Nu! Îi sunt chiar atinpatică!
- Ești sigură?
- Considera că eu și cu sora lui suntem cele mai obositoare femei și obișnuia să ne expedieze de acasă la cinema, când își aducea iubitele. Cred că aveam vreo 16 ani pe atunci.
- Acum, cred că vede altfel lucrurile.
Emma nu se gândise la asta. Nu-l văzuse de mult pe Richard Carpenter. Îi plăcea atunci, dar comparat cu Justin părea doar un puștan, ca Jean Pierre. În ceea ce o privea, exista doar un bărbat pe lume și acesta se numea Justin Thierry.
- Sunt bine acum, nu știu ce mi-a venit. Ar fi mai bine să ne întoarcem la treabă.
- Biata de tine! N-am avut altă cale de a te readuce la rațiune. Să mergem la moară, să facem focul și să lămurim lucrurile. Ai vreo obiecție?
- Îmi place partea cu focul, spuse ea, e cam rece aici.
Emma se duse direct în camera de zi, tremurând, știind ce va urma. Trebuia să se întâmple cândva și nimeni nu putea s-o inițieze mai bine în misterele dragostei decât Justin.
Justin aprinse focul, încordat. La un moment dat, i-a lăsat impresia că uitase de ea; flăcările au început să danseze curând, iar el și-a încălzit mâinile.
- Acum e mai bine! spuse el mulțumit.
Se așeză apoi pe sofa, alături de ea. O luă după umeri, strângând-o la piept. Ea își lăsă capul pe umărul lui și oftă fericită.
- Ți-e cald acum?
Ea încuviință, fericită, închizând ochii de parcă n-ar fi vrut să se trezească din vis.
- Acum, ma petite, vorbește-mi despre căsătoria ta cu Jean Pierre, după care pregătești ceva de mâncare, iar eu aduc vinul.
A fost mai ușor decât și-a închipuit. Acum, putea chiar să râdă de cele întâmplate.
- Jean Pierre zăcea pe podea, cu toate că era eroul întâmplării. Când mi-a spus: să ieșim mai repede de aici, n-am știut cum să-l urmez... eram vrăjită de el...
- Nu trebuia să cânți în seara aceea? o întrebă Justin.
- Nu mai aveam cum. Localul era o ruină, bărbații se băteau între ei, femeile țipau și-și ridicau ca să nu le intre în farfuriile cu mâncare căzute pe podea. Iar eu abia așteptam să scap!
- E de înțeles.
- Numai că n-ar fi trebuit s-o fac cu Jean Pierre. Cu toate acestea, era foarte interesant să simți că trăiești din plin. Jean Pierre m-a invitat la el.
- Și te-ai dus?
- Am vrut să văd unde locuiește, dar i-am spus că nu mă culc cu el, foarte hotărâtă. Am văzut cum le privea pe celelalte și am ajuns la concluzia că nu mă va respecta, dacă nu i-aș fi spus de la început că țin mult la respectarea tradițiilor, chiar dacă eram foarte îndrăgostită de el.
- Dar nu era așa!
- Cred că nu, recunosc ea. Dar nu știam pe atunci. Iar el nu dorea decât să mă vadă în patul său...
- Îl înțeleg...
- Era încă dimineață, aveam timpul s-o facem. Am vrut să văd Muntele Saint Michel mai întâi, îi explică ea. Lui i-a displăcut ideea. Așa că l-am lăsat la abație și mi-am continuat singură drumul. Nu mi-am pus problema ce voi face dacă va veni refluxul, cât eram încă acolo. Pe de altă parte, voiam să văd cu ochii mei dacă e mai rapid ca un cal în galop. Și era!
De la fereastra cabinei, l-a văzut pe Jean Pierre plecând cu o fată la braț.
Justin se încruntă.
- Vrei să spui că te-a lăsat acolo?
- Din păcate, nu m-a durut deloc faptul că a procedat astfel. A fost morocănos toată săptămâna și deși n-ar fi trebuit, m-am bucurat să văd că a plecat. Nu l-am iubit, nu?
- Poate a fost doar o atracție trecătoare, spuse Justin pe un ton sobru, deși ea simțea că abia se abține să nu pufnească în râs.
- De unde să fi știut? N-am mai fost în astfel de situații. Am crezut că sunt îndrăgostită. Am vrut să mă mărit cu el, să trăim fericiți până la sfârșitul vieții fără să ne certăm, sau să ne spunem vorbe grele. El reprezenta începutul familiei pe care mi-am dorit-o întotdeauna. Nu poți să mă înțelegi, desigur...
- Vei avea într-o zi familia pe care ți-o dorești, iubita mea. Acum termină ce avea de spus. Când l-ai revăzut pe Jean Pierre?
- Nu l-am mai văzut în viață.
- Așa mi-am imaginat și eu, i-am spus-o mătușii. A trebuit s-o fac să înțeleagă că nu trebuie să te preseze, pentru că lucrurile nu s-au desfășurat normal.
- Probabil are o impresie foarte proastă despre mine...
- Nici vorbă! Ți-ai găsit o mamă în ea! Dar spune-mi ce-ai făcut când Jean Pierre te-a părăsit?
- Mi-am numărat banii; aveam vreo 30 de franci; am sunat la Sandra și la Laurie, dar plecaseră la Londra. Nici nu aveam cu se să mă întorc acasă.
- Jean Pierre știa?
- Presupun că da.
- Și?
- Am sunat dintr-un bar care aparținea surorii doamnei Corbeaux. M-a trimis la ea. Nu i-am spus decât că m-am despărțit de soțul meu, care va veni să mă ia dimineață.
- Și?
- Mi-a oferit o slujbă la han, nu mi-a pus întrebări despre Jean Pierre, cu toate că vedeam că era moartă să afle ceva și a fost foarte bună cu mine, până când au venit jandarmii și ne-au spus că Jean Pierre a murit. A vrut să meargă cu mine la înmormântare, dar n-am lăsat-o.
- Mătușa Therese mi-a spus că n-ai schimbat o vorbă cu nimeni la înmormântare.
- N-am fost prea prietenoasă, e adevărat. Am participat și la înmormântarea fetei, care avea doar 17 ani; ai ei nu s-au simțit prea bine să afle că a fost ultima atracție pasageră a unui bărbat căsătorit. După asta, n-am mai putut să spun nimic drăguț părinților lui. Îl uram!
- Ei au fost șocați să afle că se căsătorise! îi explică Justin. Mai este ceva de spus?
Emma clătină din cap.
- Restul îl știi. Madame Corbeaux mi-a împrumutat destui bani să mă întorc în Anglia, unde m-am trezit cu sume destul de mari din redevențe. Am cumpărat locul acesta, apoi ai apărut tu.
Justin îi luă fața în palme.
- Emma St. Cyr, te iubesc.
- De unde să știu că nu minți?
- Știi că nu te-aș minți! Dar tu?
- Știi prea bine că și eu te iubesc.
- De-ajuns să-mi pregătești masa?
- O friptură îți ajunge? Sau mâncăm din nou omletă a la Mount St. Michel?
- Friptură, decise el. Fructe și brânză, și cel mai bun vin pe care-l am. Imediat ce va fi posibil ne întoarcem în Normandia. Mătușa Therese mi-a reproșat că te-am lăsat să pleci și n-am venit imediat după tine, că poate îți place libertatea mai mult ca orice.
- N-am știut că voiai să te căsătorești cu mine.
- De aceea ai fugit? Mi-am imaginat că nu vrei să ne căsătorim!
Cum să nu vrea? Toată ființa ei se revoltă la acest gând. Dar cum să știe Justin că-l iubea, că avea nevoie de el? I-a fost foarte ușor să vorbească, să-i spună tot; nimeni n-a știut cât a tânjit după o familie fericită.
- Iubitule, șopti ea. Je t`aime, je t`adore, tu est toute ma vie.
- Sunt atât de fericit că nu mai trebuie să te învăț franceză; acum, nu mai trebuie să hotărâm decât ce vom face cu moara și cu restaurantul.
- Contează?
Era ultimul lucru de discutat acum. Nu-și dorea decât să stea în brațele lui.
Emma îi pregăti masa, apoi se așeză să-l privească.
- Te iubesc, spuse ea.
- Iubito, locul acesta înseamnă mult pentru tine?
- Nu este mai important ca tine, iubitule. Dacă vrei, o să-l las pe tipul acela al lui Margaret să se ocupe de el. Iar noi vom veni des în Anglia, nu?
Madame St. Cyr aranjă pentru ultima oară poala rochiei Emmei.
- Mă asculți, fetițo? Nu trebuie să-l lași pe Gervaise să hotărască el cât de repede te duce spre altar! Nu-l interesează decât că-l strâng pantofii cei noi!
Familia lui Justin venise din Provence cu o zi înainte de nuntă. Emma avusese o strângere de inimă, neștiind cum să se descurce cu familia lui Justin, dar după o jumătate de oră realizase că își făcuse probleme degeaba. Justin îi semăna tatălui său, iar mama suferindă de artrită a făcut-o să se simt bine de la primele cuvinte.
Emma era așteptată în biserică. O privi pe madame St. Cyr cu dragoste:
- Datorită ție, Therese, știu ce am de făcut; îmi doresc să fiu soția lui Justin. Știu că mă așteaptă la biserică, asta este cel mai important. Va fi clipa cea mai frumoasă din viața noastră.
Slujba a fost divină.
Justin părea la fel de convins ca și ea că face ceea ce trebuie.
- Ești fericită? o întrebă în șoaptă.
Ea încuviință.
- Dar tu?
- Acum sunt, dar mi-a fost teamă că o să te răzgândești în ultimul moment.
După ce băură șampanie cu ceilalți, madame St. Cyr îi șopti:
- E timpul să te schimbi.
Emma schimbă rochia de mireasă cu un costum elegant ales împreună cu Justin. Alergă spre el, iar el a prins-o în brațe.
- Unde mergem? îl întrebă.
- E o zi așa de frumoasă, încât m-am gândit să ne plimbăm, dar aș vrea să te rog să-ți lași părul liber, ma petite. Arăți superb cu părul pe umeri și te doresc.
- Și eu te doresc, murmură ea.
Ajunseseră în fața casei lui Justin.
- Mă treci peste prag?
- Dacă o fac, o să te duc direct în dormitor, spuse el râzând. O să-ți spun însă ce nu vom face.
- Ce?
- Nu vom merge la Mount St. Michel!
- Cu siguranță nu!
SFÂRȘIT
