Adulter, J.D. Robb

............................................................

                          5-9

         Când Eve se întoarse la birou, nu fu foarte surprinsă să o vadă pe reportera Nadine Furst așteptând-o pe scaunul vizitatorilor.
   Bătu din genele ei lungi și mătăsoase și zâmbi.
   - Prăjiturele, spuse Nadine, arătând spre punga de pe biroul lui Eve. Am reușit să păstrez șase pentru tine înainte de a-i mitui pe oamenii tăi.
   Eve băgă mâna în pungă și scoase un fursec cu ciocolată.
   - Am găsit un fursec de ovăz. Nu găsesc că există un motiv întemeiat ca ovăzul să existe, mai ales în fursecuri.
   - Am notat. De ce nu mi-l dai mie și așa sentimentele tale nu vor mai fi jignite?
   Eve îi dădu fursecul și apoi închise ușa.
   - Ai făcut asta ca să țipi la mine că mă aflu la tine în birou sau ca să schimbi secrete ca între fete?
   - Nu am secrete de fete.
   - Ești căsătorită cu Roarke. Cred că le știi pe cele mai multe.
   Eve se așeză și-și puse picioarele pe birou.
   - Ți-am spus vreodată ce poate face unei femei doar cu un singur deget?
   Nadine se aplecă spre ea.
   - Nu.
   - Bine. Voiam doar să mă asigur.
   - Cățea, spuse Nadine râzând. Și acum despre crimele astea și Reva Ewing.
   - Acuzațiile împotriva Revei Ewing vor fi retrase.
   - Retrase.
   Nadine aproape sări din scaun.
   - Lasă-mă să iau camera să facem un prim-plan. Nu-mi va lua decât...
   - Stai jos, Nadine.
   - Dallas, Ewing e mare. Fosta eroină americană care a luat-o pe calea greșită și care acum își capătă înapoi renumele. Mai pune la asta artistul frumos, sexul, pasiunea.
   - E vorba de mult mai mult decât Ewing și nu e vorba deloc de sex și pasiune.
   Nadine se așeză.
   - Ce ar putea fi mai mult decât atât?
   - O să-ți spun cu ce poți ieși pe post și cu ce nu poți.
   - Stai o clipă, spuse Nadine a cărei expresie devenise dură ca piatra.
   - Sau nu-ți spun nimic.
   - Știi, Dallas, într-o bună zi vei avea destulă încredere în mine pentru a mă lăsa să decid ce se poate spune și ce nu.
   - Dacă nu aș avea încredere în tine, tu și prăjiturelele tale nu ați fi aici, spuse ea și se ridică în picioare.
   Luă un scaner pe care i-l dăduseră cei de la departamentul de electronică și pe care Roarke și Feeney îl potențaseră și verifică biroul să vadă dacă nu erau „ploșnițe”.
   - Ce faci cu ăla?
   - Nu mare lucru. Dar, cum spuneam, continuă ea după ce se asigurase că biroul era curat, chiar dacă nu erai aici să te joci cu fața ta drăgălașă când am venit eu, tot te-aș fi contactat. Am motivele mele pentru care aș dori să fac publice câteva informații și nu toate sunt de natură profesională.
   - Ascult.
   - Va trebui să ne înțelegem asupra tuturor cuvintelor pe care le vei spune înainte să pleci de aici. Am nevoie de cuvântul tău de onoare că nu vei spune mai mult. Am încredere în cuvântul tău, dar trebuie să ți-l dai. Trebuie să o spui.
   Degetele ei doreau să pornească reportofonul, dar le strânse în pumn.
   - Trebuie să fie foarte important. Ai cuvântul meu, în legătură cu tot.
   - Bissel și Kade erau agenți OASN.
   - Mă prostești.
   - Informația o am de la o sursă necunoscută, dar e aur curat. Căsătoria lui Bissel cu Ewing făcea parte dintr-un plan și ea habar nu avea. A fost folosită și i s-au înscenat crimele, pentru a se acoperi operațiunea și probabil și pentru alte motive.
   - Pentru o chestie așa de tare, am nevoie de fapte.
   - Ți le voi da. Fără reportofon, spuse și scoase din birou niște coli și un creion. Scrie și păstrează-l într-un loc foarte sigur până când îl poți da pe post.
   - Haide să vedem cât din stenografia pe care mama m-a pus să o învăț mi-a mai rămas în cap. Spune.
   Dură o ora și apoi Nadine aproape zbură până la sediul Canalului 75.

           Avea să explodeze și Eve știa, chiar dacă nu-i spusese prea multe lucruri. Dar așa și merita. Viețile unor nevinovați fuseseră curmate sau distruse și pentru ce? Securitate globală? Atractivitatea spionajului?
   Nu merita, mai ales când acele vieți o priveau.
   Eve termină de făcut munca pe care, de obicei, i-o dădea lui Peabody să o facă. Trebuia să recunoască faptul că îi fusese de ajutor să o aibă alături anul trecut.
   Dar asta nu însemna că era răsfățată, se asigură ea.
   Desigur că ar fi putut să continue, prin prisma gradului mai mare, să o pună tot pe Peabody să facă toată hârțogăraia. Și chiar ar fi fost o experiență bună pentru ea. Pe termen lung chiar i-ar fi făcut un serviciu.
   Se uită la ceas și decise că ajunge pentru ziua respectivă. Putea să facă destulă treabă și acasă. Cu restul de fursecuri în geacă, se îndreptă spre ieșire.
   Se strecură într-un lift care era deja supraaglomerat și asta o făcu să-și spună că rareori pleca chiar când se termina programul. Înainte ca ușa liftului să se închidă, o mână reuși să se strecoare și să o oprească, stârnind un cor de mârâieli nemulțumite.
   - Întotdeauna mai e loc pentru o persoană.
   Detectivul Baxter își făcu loc cu coatele.
   - Niciodată nu mă suni, niciodată nu-mi scrii, îi reproșă el lui Eve.
   - Dacă îți permiți să pleci la fix, înseamnă că nu ai prea multe documente de completat.
   - Am un intern care lucrează pentru mine. Îi plac hârtiile și îi fac bine.
   Pentru că și ea gândise la fel în legătură cu Peabody, nu l-a contrazis.
   - Avem o strangulare în Upper East Side, îi spuse el. Cadavrul avea destui bani asupra lui ca să asfixieze o turmă de cai sălbatici.
   - Caii se deplasează în turme sau în herghelii?
   - Nu știu, dar cred că în turme. Oricum, femeia avea o fire îngrozitoare și vreo zece moștenitori care sunt bucuroși să o știe moartă. Îl las pe Trueheart să ia conducerea investigației.
   - E pregătit?
   - E un moment bun pentru a afla. Dar îl voi urmări îndeaproape. Eu i-am spus că am impresia că e mâna valetului și a încuviințat, foarte serios, și mi-a spus că o va trece la probabilități. Este un copil bun.
   Polițiștii ieșeau ca dopurile de șampanie, de la toate etajele. Până când ajunseră la nivelul unde era garajul, stăteau toți ca sardelele.
   - Am auzit că a trebuit să eliberezi suspectul pentru dubla omucidere. Cam nasol.
   - Ar fi fost așa doar dacă ar fi fost vinovată. Se opri lângă mașina sport nouă a lui Baxter. Cum de îți permiți mașina asta?
   - Nu așa se pune problema, ci cum te descurci cu numerele.
   Se uită la mașina ei dată de poliție, care stătea stingheră în locul ei din parcare.
   - Eu nu aș conduce chestia aia nici dacă aș fi falit. Ai grad destul de mare ca să te descurci mai bine.
   - Cei de la achiziții și cei de la întreținere mă urăsc. Și, în plus de asta, îmi fac treaba cu ea.
   - Da, dar fără stil.
   Se urcă în mașină, porni motorul care făcu ca un taur în călduri, zâmbi și o șterse.
   - Care o fi treaba cu bărbații și cu mașinile? Nu înțeleg cum reușesc să-și lege sculele de mașini.
   Dădu din cap și se îndreptă spre mașina ei.
   - Doamna locotenent Dallas!
   Din instinct duse mâna la pistolul din jachetă. Se întoarse și se uită la omul care ieșise dintre mașinile parcate.
   - Acest garaj aparține poliției și accesul este permis doar persoanelor autorizate.
   - Sunt Quinn Sparrow, director adjunct, resurse informaționale, OASN.
   Ridică mâna.
   - Voi duce mâna la buzunar pentru a scoate legitimația.
   - Ușor, domnule director adjunct Sparrow.
   Scoase portofelul cu două degete. Îl deschise și așteptă ca ea să se apropie. Eve se uită la legitimație și apoi la figura lui.
   Părea a fi prea tânăr pentru a avea funcție așa de importantă, dar nu avea idee cum recrutau ei. Putea să aibă undeva spre patruzeci de ani, se gândi ea, dar apoi calculă și-și dădu seama că îi lipseau câțiva până la acea vârstă. Dar nu era un necunoscător. Calmul lui îi spunea că avea ceva experiență.
   - Ce vrei, Sparrow?
   - Mi s-a spus că vrei să vorbești cu cineva. Hai să discutăm! Mașina mea este lângă a ta.
   Se uită la limuzina neagră.
   - Nu prea cred. Să facem o plimbare.
   - Nicio problemă.
   Își duse mâna la buzunarul stâng. Ea scoase pistolul și i-l puse la gât. Îl auzi inspirând profund și apoi expirând.
   Îi văzu surpriza și atenția imprimându-i-se pe chip, dar apoi se relaxă.
   - Ține-ți mâinile undeva să le pot vedea.
   - Nici asta nu este o problemă.
   Le duse înainte și în sus.
   - Ești cam agitată, doamnă locotenent!
   - Am un motiv foarte bun. Să mergem. Ce te face să crezi că aș vrea să discut cu cineva de la voi?
   - Reva Ewing a vorbit cu o cunoștință comună din Serviciul Secret. Din cauza situației actuale, am fost desemnat să vin să vorbesc cu tine.
   - Care este funcția ta?
   - Zona administrativă. Actualizarea informațiilor.
   - Îl știai pe Bissel?
   - Nu personal.
   - Presupun că această conversație este înregistrată.
   - Este ceva ce nu vrei să înregistrăm, spuse el zâmbind.
   - Cred că mai curând tu nu ai vrea să fie înregistrat.

        Intră într-un bar, unde veneau mulți polițiști. Pentru că se schimba tura era plin. Se duse spre o masă unde doi detectivi din divizia ei stăteau la o bere.
   - Am o întâlnire, spuse ea. Faceți-mi un serviciu și lăsați-mă pe mine la masa asta.
   Mormăiră ceva, dar plecară. Eve alese un scaun cu spătarul la perete.
   - Felicity Kade l-a recrutat pe Bissel pentru OASN, începu ea.
   - De unde ai această informație?
   - Apoi, continuă ea, a lucrat ca om de legătură pentru transmiterea informațiilor. Ăsta e domeniul tău, nu? I s-a ordonat să se căsătorească cu Reva Ewing sau chiar el a făcut aceasta sugestie?
   Figura lui Sparrow era imobilă.
   - Nu sunt autorizat să vorbesc...
   - Atunci ascultă. El și Kade au luat-o pe Ewing în colimator, datorită legăturilor ei cu Serviciul Secret și locului de muncă de la Roarke Industries. I s-a plantat, fără știrea ei, un transmițător subcutanat...
   - Așteaptă o clipă. Așteaptă o blestemată de clipă. Informațiile tale sunt incorecte și dacă o să le treci în raport, vei avea probleme. Vreau să știu care este sursa ta.
   - N-o să-ți spun sursa, iar informațiile pe care le am sunt reale. Azi i-am scos transmițătorul lui Ewing. Nu o mai puteți folosi. Nu ar fi trebuit să-i înscenați asta pe tura mea, Sparrow. Dacă vrei să-ți elimini oamenii, este treaba ta, dar nu e normal să înscenezi o crimă unor civili nevinovați.
   - Nu i-am cerut nimic.
   - Este politica companiei?
   - Nicio lovitură nu a fost făcută sau autorizată de OASN.
   - Ai mințit când ai spus că nu-l știi pe Bissel. Ești director adjunct și cu siguranță că-l știai.
   Sparrow nici măcar nu clipi, iar Eve își dădu seama că avusese dreptate când se gândise că nu era un novice.
   - Am spus că nu-l cunoșteam personal. Nu am spus că nu lucrasem cu el.
   - Ești alunecos, Sparrow, și nu este în favoarea ta.
   - Uite ce e, locotenente, eu îmi fac datoria. Incidentul în care sunt implicați el și Kade se află în investigații. Se crede că acțiunea a fost efectuată de o celulă din Grupul Judecății de Apoi.
   - Și de ce ar fi încercat tehnoteroriștii să-i însceneze crima lui Ewing?
   - Investigăm. Este o problemă de securitate națională, locotenente.
   Vocea îi era foarte rece și foarte joasă.
   - Uciderea a doi agenți este de competența OASN. Ți se cere să renunți la cercetări.
   - Mi se cere să-mi fac meseria. O altă cucerire de-a lui Bissel este moartă. Asta era o fată de douăzeci și unu de ani, destul de fraieră să creadă în dragoste.
   - Știm de îndepărtare. Noi...
   - Îndepărtare? Du-te dracu’, Sparrow.
   - Nu noi am făcut-o.
   - Dar știți ce se întâmplă în organizația voastră?
   - Am fost informat de ce se întâmplă. Acest dialog este o favoare, pentru Ewing, care și-a servit bine patria și o dovadă a faptului că OASN vrea să coopereze, pe cât se poate, cu autoritățile locale. Dar este totuși o favoare. Aceste detalii nu sunt pentru tine. Acuzațiile împotriva Revei Ewing au fost retrase.
   - Și asta le rezolvă pe toate? Crezi că poți manipula oamenii ca pe niște pioni pe o tablă de șah?
   Recunoscu presiunea din piept și știa că-i va lipsi aerul dacă nu înceta. Dacă îi veneau din nou în minte cele petrecute în acea cameră în Dallas.
   Așa că blocă amintirile și se gândi la tânăra cu ursuleți de pluș și cu cămașă roz.
   - Câțiva au fost distruși pe parcurs și asta e? Chloe McCoy e moartă. Știi tu cum să rezolvi asta?
   - Investigăm, locotenente. Cazul va fi soluționat. Cei responsabili vor fi pedepsiți. Tu trebuie să te retragi.
   - Așa cum v-ați retras voi în Dallas? îi ieși înainte să-și dea seama. Să stau și să adun informații, indiferent de cât de mulți nevinovați suferă?
   - Nu știu despre ce vorbești. Dallas nu are nimic de-a face cu această problemă.
   - Pari a fi un tip inteligent, Spartow. Verifică și pune datele cap la cap.
   Se ridică de pe scaun.
   - Și fii atent la ce-ți spun: nu am de gând să renunț! Ewing va fi scoasă de sub acuzare în mod public, cu sau fără ajutorul vostru. Și cine a ucis-o pe Chloe McCoy va fi pedepsit conform legii, nu conform găștii voastre de spioni.
   Nu strigase, dar nici nu se străduise să vorbească pe un ton moderat. Câteva capete se întoarseră și atenția multor polițiști fu îndreptată spre ei.
   - De data asta se va plăti pentru ceea ce s-a întâmplat. Tu și posturile tale de ascultare înregistrați asta și gândiți-vă! Dacă mă contactezi din nou, să fii pregătit să negociezi. Sau nu mai avem nimic să ne spunem.
   Plecă. Respirația îi devenea din ce în ce mai grea, dar nu trebuia să se gândească la ceea ce i se făcuse, ci la ceea ce avea să facă ea.
   Responsabilii vor plăti, își promise ea. Nu se va răzbuna pentru Dallas și se va asigura că nici Roarke nu o va face, dar va căuta răzbunarea pentru Ewing și Chloe McCoy.

        Ignoră tensiunea pe care o resimțea la baza craniului când ieși din garaj. Pe măsură ce conducea, tensiunea începea să se îndrepte spre tâmple. Când durerea de cap va deveni maximă, nu va fi plăcut deloc, se gândi.
   Nu suntem ignorabili, se gândi strângând volanul ca într-un clește de fier. Indiferent de cât de multe cadavre văzuse, niciuna din aceste persoane nu trebuia tratată astfel.
   Trecu prin porțile deschise de la reședința lor și se rugă să i se dea zece minute de liniște, zece minute în care să nu mai audă urletele din cap.
   Intră repede în casă, sperând să nu dea ochii cu Summerset, și era la jumătatea scărilor când se auzi strigată pe nume.
   Se uită și-l văzu pe Mavis în capul scărilor.
   - Hei, n-am știut că ai ajuns, îi spuse ea, frecându-se absentă la tâmple. Speram să scap de întâlnirea de seară cu Urâtul.
   - I-am spus lui Summerset că am nevoie de câteva minute. Pari a fi foarte ocupată și obosită. Probabil că nu am nimerit într-un moment potrivit.
   - Nu, e în regulă. O doza de Mavis era mai bună decât orice calmant.
   O altă aducere-aminte a ceea ce era cu adevărat. A ce era acum.
   Presupuse că Mavis era conservatoare în seara aceea, pentru că nu avea nimic care sclipea pe ea. Nici nu-și mai aducea aminte de când nu o mai văzuse pe Mavis îmbrăcată în jeans și cu tricou. Chiar daca tricoul se termina la câțiva centimetri deasupra taliei și era cu modele roșii și galbene, era destul de subțire pentru scara modei adoptată de Mavis Freestone. Părea puțin palidă, remarcă Eve coborând scările ți abia apoi realiză că nu era dată cu ruj și nici nu avea machiajul care să-i scoată ochii în evidență.
   - Ai fost la biserică sau ceva de genul ăsta?
   - Nu.
   - Te-ai cam îngrășat. Nu te-am mai văzut de câteva săptămâni, dar...
   Se opri oripilată când Mavis izbucni în plâns.
   - Rahat. Ce-am spus? Nu trebuia să spun că te-ai îngrășat?
   O bătu pe Mavis pe umeri.
   - Credeam că vrei să te îngrași, acum că ești gravidă. Of, Doamne!
   - Nu știu ce e cu mine. Nu știu ce să fac.
   - E ceva în neregulă cu... creatura? Copilașul?
   - Nu, nimic. Totul. Nimic. Totul, Dallas.
   Cu un sughiț de plâns înduioșător se aruncă în brațele lui Eve.
   - Sunt așa de speriată!
   - Ar trebui să chemăm un doctor.
   Se uită disperată în jur, de parcă avea să vadă dintr-odată apărând un doctor. Într-un acces de panică își dori să-l vadă pe Summerset apărând.
   - Sau așa ceva...
   - Nu, nu, nu, nu, nu.
   Mavis plângea pe umărul ei cu sughițuri.
   - Nu am nevoie de doctor.
   -  S-ar putea să-ți facă bine dacă stai jos. Ar trebui să iei loc.
   Sau să te întinzi, se gândi Eve. Să fii sedată?
   - Poate ar trebui să verific dacă nu s-a întors cumva Roarke.
   - Nu-l vreau pe Roarke. Nu vreau să văd niciun bărbat. Te vreau pe tine.
   - Bine, bine.
   O duse ușor pe Mavis spre canapea și încercă să nu se panicheze când prietena ei aproape i se urcă în brațe.
   - Pe mine mă ai. Hmm... Chiar m-am gândit la tine azi.
   - Chiar?
   - Am luat prânzul la „Nevăstuica albastră” și... oh, Sfântă Fecioară, spuse ea când plânsetele lui Mavis se întețiră. Spune-mi ceva! Despre ce e vorba? Nu știu de fapt dacă chiar vreau să știu despre ce e vorba.
   - Sunt așa de speriată.
   - Asta am înțeles. De ce? Sau de cine? Te supără cineva? Ai vreun fan nebun?
   - Nu, fanii îmi plac.
   - Atunci, te-ai certat cu Leonardo?
   - Nu. Este cel mai grozav bărbat din lume. Cea mai minunată ființă din univers. Nu-l merit.
   - Ce prostie!
   - Nu, nu e o prostie.
   Mavis se întoarse cu fața tumefiată spre Eve.
   - Sunt o proastă.
   - Nu, nu-i adevărat. E o prostie să spui că ești proastă.
   - Nici măcar nu mi-am terminat studiile. Am fugit când aveam paisprezece ani și nici măcar nu m-au căutat.
   - Doar pentru că părinții tăi erau proști, Mavis, nu înseamnă că și tu ești. Doar pentru că ai mei erau niște monștri, nu înseamnă că și eu sunt la fel.
   - Ce eram când m-ai arestat? Nu știam decât să fac mici escrocherii, să fur, sau să stau de șase pentru alți hoți.
   - Și uită-te la tine acum. Cea mai minunată ființă din univers te iubește la nebunie, ai o carieră fantastică și acum ești și gravidă. Dumnezeule, te rog nu mai plânge așa, o imploră ea când Mavis explodă din nou.
   - Nu știu nimic.
   - Ba da, știi. Știi... diverse chestii. Muzică. Așa cum era de fapt. Modă. Cunoști oamenii. Poate că ai învățat asta când furai, dar cu siguranță că știi multe despre oameni. Știi cum să-i faci să se aprecieze mai mult.
   - Dallas. Nu știu nimic despre copilași, spuse ea și se șterse cu mâna la ochi.
   - Oh! Ah... dar asculți discurile alea, nu? Și nu mi-ai spus că vei merge și la niște cursuri?
   Nu este chiar domeniul meu, gândi ea cu exasperare. E în afara sferei mele de interes. De ce Dumnezeu o trimisese pe Peabody în Jamaica?
   - La ce bun? Toate astea sunt despre cum trebuie hrănit bebelușul, sau schimbat, sau luat în brațe ca să nu-i rupi ceva. Cum să faci diverse lucruri. Nu-ți pot spune cum să faci să știi, să simți. Nu-ți pot spune cum să faci să fii mamă, Dallas. Nu știu cum s-o fac.
   - Poate că o să vină treptat. Știi, când o să se nască, vei ști.
   - Mi-e teamă că voi strica totul. Că nu voi fi în stare să fac totul cum trebuie. Leonardo e așa de fericit. Își dorește asta așa de mult!
   - Mavis, dacă nu vrei...
   - Dar vreau. Vreau asta mai mult decât orice pe lume. De asta și sunt așa de speriată. Dallas, nu cred că aș rezista dacă aș strica totul. Dacă voi avea copilul și nu voi simți ceea ce trebuie să simt? Cum voi ști cum să-l iubesc, dacă pe mine nu m-a iubit nimeni?
   - Eu te iubesc, Mavis.
   Ochii i se umplură din nou de lacrimi.
   - Știu. Și Leonardo mă iubește. Dar nu e același lucru. Asta... își puse mâna pe burtă. Ar trebui să fie. Știu că e altfel, dar nu știu cum. Cred că am avut un acces de panică, spuse oftând. Nu aș fi putut să vorbesc despre asta cu Leonardo. Aveam nevoie de tine.
   O luă de mână pe Eve.
   - E ceva ce nu poți spune decât celei mai bune prietene. Probabil că hormonii își fac de cap.
   - Tu ești prima prietenă adevărată pe care am avut-o vreodată, spuse Eve încet. Tu voiai cu orice preț să te apropii de mine și nu reușeam să scap nicicum de tine. Și înainte de a-mi da seama, eram prietene. Și ne-am ajutat una pe alta în perioade dificile.
   - Da.
   Mavis își trase nasul și-i apăru un zâmbet pe fața.
   - Așa e.
   - Și pentru că ești prima mea prietenă, ți-aș spune dacă ai fi proastă. Ți-aș spune dacă aș crede că vei fi o mama de rahat. Ți-aș spune dacă aș crede că faci o greșeală având acest copil.
   - Serios? Chiar mi-ai spune? Juri?
   - Jur.
   - Mă simt mai bine.
   Oftă prelung.
   - Chiar mă faci să mă simt mai bine. Pot să mai rămân puțin? Poate să-l sun pe Leonardo și să-i spun să... Oh, Doamne, Dumnezeule!
   - Ce-i? spuse Eve țâșnind în picioare după ce o văzu că duce mâna la burtă. Ți se face râu?
   - A mișcat. L-am simțit mișcând.
   - Ce s-a mișcat?
   - Bebelușul.
   Se uită la Eve și fața i se luminase toată, de parcă cineva i-ar fi aprins o lanternă sub piele.
   - Bebelușul meu a mișcat. Ca... ca niște aripi de fluture.
   Eve simți că-i dispare culoarea din obraji.
   - Și trebuia să facă asta?
   - Îhî. Bebelușul s-a mișcat, Dallas. În mine. Este chiar real.
   - Poate încearcă să-ți spună să nu-ți faci atâtea griji.
    Da.
   Mavis își șterse lacrimile proaspete și zâmbi.
   - O să fie bine. Mai bine decât cel mai bine. Mă bucur că ai fost cu mine când s-a întâmplat. Când l-am simțit. Mă bucur că ai fost doar tu cu mine și cu copilașul meu. Nu voi greși.
   - Nu, nici eu nu cred că vei greși.
   - Și voi ști ce am de făcut.
   - Mavis.
   Eve se așeză lângă ea.
   - Mie mi se pare că deja știi.

                                           12.

          Roarke intră în casă și o văzu pe Eve stând pe trepte, eu capul în mâini. Își dădu seama că ceva nu e în regulă și se grăbi spre ea.
   - Ce e? Ce s-a întâmplat?
   - Mavis, spuse oftând din adâncul ființei.
   - Dumnezeule! E vorba de copil?
   - Da, totul este despre copil. Cel puțin așa cred. Ce știu eu?... Nici măcar nu era rujată. Ce era să fac?
   - Cred că trebuie să o luăm de la capăt. Încep eu. E totul bine cu Mavis și cu copilul?
   - Cred că da. A mișcat.
   - Unde? Acum chiar nu mai pricep. Adică a simțit copilul mișcând? Nu e un lucru bun?
   - Păi, ea așa credea, deci cred că da.
   Se uită la el. El îi ținea mâna nemișcat, studiind-o. Așteptând.
   Totul era normal, dacă nu simțeai, așa cum simțea ea, acea subtilă schimbare de ritm. Lucrurile nu erau normale între ei și poate că nu aveau să mai fie vreodată. Dar erau amândoi gata să pretindă contrariul.
   Pretenția că nu era nimic care se interpunea între ei era înfricoșătoare.
   - Era demoralizată și plângea când am ajuns eu. Presupun că era distrusă din cauza copilului, pentru că a fost distrusă.
   - Bine, spuse sărind în picioare. Dacă Bissel își spiona nevasta pentru OASN, atunci știu că am mai făcut un pas înainte. M-am întâlnit cu directorul adjunct azi.
  - Serios?
   - Da. Și dacă Bissel a lucrat pentru ceilalți, deși eu nu văd nicio diferență între ei, atunci se vor apuca să scormonească. Mă voi ocupa eu de asta, spuse ea și pentru o clipă nu mai pretinse nimic. Mă voi ocupa eu de asta.
   - Fără nicio urmă de îndoială. Nici nu am de gând să-ți spun cum să te ocupi, zise el precaut. Tu îmi promiți același lucru?
   - Nu e același lucru. E...
   Se trase înapoi ca o femeie care era pe marginea unei prăpăstii.
   - Să lăsăm aia. Concentrează-te pe asta.
   - Bucuros. Ce e?
   - Investigarea. Ar trebui să mergem sus să ne spunem ce știm.
   - Bine.
   O mângâie și apoi o sărută ușor.
   - Vom face ce e mai normal pentru noi, deocamdată. Să mergem sus, să discutăm problemele legate de crimă și apoi să luăm masa cu prietenii noștri. Cum ți se pare?
   - Un plan bun.
   Făcu un efort și-l sărută și ea. Apoi se ridică în picioare.
   - E mai bine. Informare și un burger. Mă face să nu mă gândesc la Trina și la sacoșa ei cu prostii.
   Pentru că voia și avea nevoie să o vadă zâmbind, o mângâie pe mână când erau pe scări.
   - Ce aromă va avea crema pentru mâini pe care o va folosi Trina?
   - Taci din gură! Te rog să taci!

             - Asta, spuse McNab inspirând o gură de aer tropical, este viață!
   - Nu trăim. Investigăm. Și nu vom trăi până când nu vom termina investigațiile pentru care am venit.
   - Parca ești Dallas. Mi se pare excitant, într-un fel ciudat.
   Îl lovi cu cotul, dar nu mai insistă.
   - Mergem direct la Waves și vorbim cu Diesel Moore despre Carter Bissel. Vom merge acasă la Bissel și vom vorbi cu vecinii și asociații.
   - Acuma pari dominatoare.
   O lovi peste fund.
   - Îmi place și asta!
   - Ești tu cu un grad mai mare decât mine, dar eu lucrez la Omucideri. Și, Dumnezeule, cât îi plăcea să spună asta. Așa că eu sunt responsabilă de misiunea asta. Și eu spun că mai întâi ne facem treaba și după aceea... trăim.
   - Am înțeles. Dar tot trebuie să închidem o mașină.
   Se uită la un șir de scutere înșirate în fața hotelului. Erau la fel de colorate ca o paradă de circ și țipau după turiști. Peabody zâmbi.
   - Și eu am înțeles asta.
   Waves era o bodegă înghesuită pe una dintre cele mai neprimitoare străzi din Kingston. Se rătăciseră de două ori sau se prefăcuseră că se rătăcesc, colindând cu scuterul străzile bătute de briză. După o mică consultare între ei deciseră că el va conduce până acolo și ea înapoi. Peabody descoperi că era la fel de amuzant să stea în spate cu brațele încolăcite în jurul lui, ca și cum ar fi fost dacă ea ar fi ținut ghidonul.
   Când ajunseră pe străzile mai sărace ale orașului, fu bucuroasă că avea arma la ea, mai ales că văzu cel puțin trei tranzacții ilegale și, la un moment dat, imul dintre cei implicați se uită stăruitor la ea.
   - E plin de energie negativă, îi spuse ea la ureche lui McNab.
   - Da. Pedepsele pentru trafic sunt cele mai dure aici, dar nimănui nu pare să-i pese.
   Își parcară scuterul în fața barului și, în timp ce McNab îl lega cu lanțul pe care li-l dăduse agentul care li-l închiriase, Peabody aruncă o privire înjur.
   - Voi încerca ceva, spuse, și tu va trebui să mă acoperi.
   Alese doi tineri, unul alb și unul negru, care ședeau pe un gard și fumau Dumnezeu știe ce dintr-o pipă pe care și-o dădeau de la unul la altul. Își luă cea mai dură figură de polițist și se duse spre ei, ignorând avertizările lui McNab.
   - Vezi scuterul ăla?
   Negrul pufni și trase un fum din pipă.
   - Am și eu ochi, cățea.
   - Da, se pare că aveți fiecare câte o pereche.
   Își schimbă greutatea pe alt picior și trase ușor jacheta într-o parte astfel încât să i se vadă insigna de polițist și arma.
   - Dacă vreți să-i păstrați la locul lor, îi veți ține ațintiți pe scuterul ăla, pentru că dacă mă întorc și nu e tot acolo și așa cum l-am lăsat, eu și asociatul meu vă vom vâna ca pe iepuri. În timp ce el vă va băga pipa aia în fund, spuse ea arătându-le toți dinții, eu o să vă scot ochii cu degetele.
   Albul îi arătă și el toți dinții.
   - Du-te dracului!
   Stomacul îi zvâcni, dar își păstră calmul.
   - Dacă vorbești așa nu vei câștiga premiul pe care l-am pregătit pentru voi la sfârșitul concursului. Dacă scuterul este acolo neatins, nu o să vă bag la răcoare pentru posesie de droguri și vă dau și zece dolari.
  - Cinci acum, cinci după.
   Se uită la negru.
   - Nimic acum și nimic mai târziu dacă se întâmplă ceva și nu mă faceți fericită. Hei, McNab, ce se poate întâmpla dacă nu sunt fericită?
   - Nu pot să vorbesc despre asta, îmi dă coșmaruri.
   - Faceți-vă un bine, le spuse. Câștigați cei zece dolari.
   Se întoarse și se îndreptă spre bar.
   - Îmi curge sudoarea pe spate, spuse ea din colțul gurii.
   - Nu se vede. Și m-ai speriat și pe mine.
   - Dallas ar fi fost mai dură, dar cred că m-am descurcat destul de bine.
   - Rece, iubito!
   Deschise ușa și fură loviți în față de un curent de aer rece, amestecat cu fum, alcool și un miros de oameni care nu se prea înțelegeau cu apa și săpunul.
   Încă nu era întuneric și nu era prea multă lume, în afară de câțiva rătăciți pe la mese, sau la bar. Pe un fel de platformă care arăta ca o scenă, imaginea holografică proastă a unei formații cânta un reggae de cea mai joasă calitate.
   Moore era la bar. Era mai slab și arăta mai rău decât în fotografiile pe care le văzuseră. Părul îl avea împletit în codițe care-i plăceau lui McNab. Se potriveau cu culoarea pielii și cu ascuțimea bărbiei.
   La gât avea un colier din ceea ce păreau a fi niște oase de păsări și era tot transpirat, în ciuda aerului rece din bar.
   Ochii lui, de un negru intens, trecură peste Peabody și McNab de parcă erau o singură persoană. Îi dădu o bere brună unui client, după care ieși din spatele barului.
   - Am plătit pe luna asta, așa că dacă ați venit să-mi mai stoarceți bani, puteți să vă duceți la dracu’.
   Peabody dădu să deschidă gura, dar McNab o călcă pe picior ca să tacă.
   - Nu suntem polițiști locali. Dacă ei percep o contribuție de pensie pe aici, noi nu avem nimic de-a face cu asta. De fapt, am fi chiar bucuroși să facem noi o contribuție la fondul tău, dacă ai informații care merită.
   Peabody nu-l mai auzise niciodată până acum pe McNab vorbind pe tonul ăla rece și plictisit.
   - Când polițiștii îmi oferă bani, de obicei găsesc o metodă de a mă jecmăni după.
   McNab scoase o bancnotă de douăzeci de dolari din buzunar și o puse pe bar, ținând palma deasupra și continuând să se uite direct la Moore.
   - Ca să vezi că avem gânduri bune.
   Banii își schimbară stăpânul într-o clipită.
   - Ce plătiți?
   - Informații, repeta McNab. Carter Bissel.
   - Un rahat nenorocit.
   Cineva dădu cu pumnul în partea cealaltă a barului, cerând ceva.
    - Taci dracu’ din gură, țipă Moore. Dacă-l găsiți pe Carter, vreau și eu cinci minute cu el. Îmi datorează două miare, ca să nu mai spun de greutățile pe care le-am avut ocupându-mă de barul ăsta singur de când a decis el să plece în vacanță.
   - Cât timp ați fost parteneri? îl întrebă Peabody.
   - Destul de mult. Am mai avut o afacere înainte și apoi am decis să facem chestia asta. Carter are creier de afacerist pe undeva prin capul ăla al lui de rahat. Ne-am descurcat bine. Din când în când mai exagera. Îi cam place romul și se mai și droghează uneori, iar dacă ești patronul unui local ca ăsta, nu e nicio problemă să faci rost de ele. Din când în când mai dispărea câte două zile. Dar ce dracu’, nu-s mă-sa! Când apărea el dispăream eu. E o înțelegere funcțională.
   - Dar de data asta, îl întrerupse Peabody.
   - De data asta a dispărut de tot.
   Moore scoase o sticlă de sub bar, turnă ceva maroniu și vâscos într-un pahar mic și bău.
   - A luat două mii din contul curent.
   - Fără să-ți spună nimic?
   - Rahat. Zicea ceva de o lovitură mare. Și de trăit pe picior mare, poate chiar să ne luăm un local cu stil. Carter tot timpul zice rahaturi din astea. Tot timpul țintește sus și nu face nimic, pentru că este un pârlit. Dacă bea destul rom începe să bată câmpii despre asta și despre cum fratele lui a luat tot norocul din familie.
   - L-ai văzut pe fratele lui?
   - Nu. Credeam că a inventat totul până când am văzut la Carter acasă un album plin cu articole din ziare și alte rahaturi despre frate-său, artistul.
   - Avea un album cu fratele lui?
   - Da, plin de tot felul. Nu știu de ce, pentru că după felul în care vorbea de el, îl ura pentru simplul fapt că exista.
   - A zis vreodată ceva despre mersul la New York să-l viziteze?
   - Rahat. Carter tot timpul spunea că merge pe undeva să viziteze pe cineva. Dar doar vorbea.
   - L-ai auzit vreodată vorbind despre Felicity Kade?
   - Mmm. O blondă bună.
   Moore se linse pe buze.
   - E o tipă tare! A venit pe aici de vreo două ori.
   - Nu te simți ofensat, spuse Peabody, dar locul ăsta nu este tocmai genul unei astfel de femei.
   - Unei femei ca asta nu se știe niciodată ce-i trece prin minte. De-aia stau departe de ele. A venit într-o seară și s-a dat la Carter. Nici nu a trebuit să insiste prea mult. De obicei se laudă cu femeile pe care le agaţă. Îi place să se creadă regele sexului. Dar de asta nu a zis o vorbă.
   Moore ridică din umeri.
   - Nici nu ma interesa. Eu le am pe ale mele.
   - A petrecut mult timp cu Carter?
   - De unde dracu’ să știu eu? A venit de vreo două ori ieșeau împreună. Câteodată își lua două-trei zile libere. Dacă credeți că a plecat cu aia, cred că vă înșelați. Nu cred că era interesată de el pentru mai mult decât niște hâțâieli.
   - Mai avea alte afaceri sau alte femei cu care ar fi putut fi dispară?
   - Am mai discutat despre asta și cu poliția locală. Și-o trăgea cu oricine putea. Nu a rămas cu niciuna prea mult timp. Dacă se mai ocupa și cu altceva, mie nu mi-a spus. Dar cred că aș fi auzit. E o insulă mică.
   - O insulă mică, încuviință Peabody după ce terminară de vorbit cu Moore. Nu sunt prea multe locuri unde te poți ascunde.
   - Nu există nici prea multe feluri de a pleca. În aer sau pe apă.
   Ieșiră din bar și remarcară cu plăcere că scuterul era tot acolo, aparent neatins.
   - Plătește-i pe tipii ăia.
   - De ce să-i plătesc?
   - Pentru că le-am promis.
   McNab mormăi, dar le dădu o bancnotă înainte de a dezlega scuterul.
   - Hai să o ștergem de aici înainte să se însereze, spuse ea și se urcă pe scuter.
   - Tu și cu mine, tipo, spuse McNab, urcându-se în spatele ei și ciupind-o de fund.

          Carter Bissel locuia într-un fel de cabană cu doua camere, care era mai degrabă un cort ridicat pe o bază de nisip și scoici sparte. Era destul de atractiv, se gândi Peabody, datorită apropierii de mare, dar aceeași apropiere o făcea o țintă ușoară pentru furtunile tropicale.
   Un scuter vechi și ruginit era legat de un palmier uscat, chiar în față.
   - Nu seamănă deloc cu ce era în Queens, spuse McNab, dând cu piciorul într-o sticla spartă. Poate că are o priveliște mai frumoasă decât frate-său, dar restul condițiilor fac din el fratele defavorizat.
   - Când vezi toate astea, îți dai seama de ce-ar fi fost tentat să plece.
   Peabody luă cheia pe care le-o dăduse poliția locală.
   - Parcă peste tot scrie: ratat.
   - Dar nu scrie ce ar fi vrut Felicity Kade de aici.
   - M-am gândit și eu la asta. Poate voia să-l folosească la ceva. Nu e tocmai genul de birou local al OASN sau o celulă teroristă. Și tocmai asta cred că era și ideea.
   Deschise ușa și intrară. Aerul era închis și fierbinte. Văzu ceva care mișcă repede într-un colț și abia reuși să-și înăbușe un strigăt.
   Nu era fanul creaturilor care se târau sau aveau prea multe picioare. Vru să aprindă luminile, dar nu funcționau. Își scoaseră amândoi lanternele.
   - Am o idee mai bună. Stai puțin.
   Încercă să nu se înfioare când o lăsă singură. Aproape că auzea păianjenii țesându-și pânza. Îndreptă lanterna spre lucrurile din casă.
   Nu era decât o singură canapea. Una dintre perne explodase și din ea ieșea umplutura ca o ciupercă. Nu erau niciun fel de covoare sau obiecte de artă, doar o lampă care stătea pe ceva ce servea drept masă. Dar televizorul era dintre cele mai noi modele și după ce se uită la el o secunda își dădu seama că era prins cu șuruburi de podea. Nu era cel mai încrezător dintre oameni. În plus, mai era și leneș și ratat.
   Bucătăria era pe un perete al zonei de locuit. O tejghea plină de cutii de mâncare, un mixer și un minifrigider. Tocmai îi deschise pentru a vedea ce era înăuntru, când McNab intră cu scuterul. Farul făcea multă lumină.
   - O idee bună, spuse ea. Ciudată, dar bună.
   Deschise dulapul și văzu trei pahare, două farfurii și o pungă cu chipsuri din soia.
   - Nu avea el nu știu ce bani, dar cu siguranță că și-ar fi permis să trăiască mai bine.
   Se întoarse spre McNab care se uita sub pernele de pe canapea.
   - Și mai mult ca sigur că nu declara toți banii pe care-i făcea.
   - Probabil că nu reușea să-i țină de nicio culoare. Îi alunecau printre degete. Scoase o punguță cu un praf alb din perna distrusă.
   - Cum de nu a găsit-o poliția locală?
   - Nu le-a pasat. Întrebarea mea este: de ce a lăsat-o el?
   - Pentru că a plecat în grabă și plănuise să se întoarcă... sau nu a plecat de bunăvoie.
   Se îndreptă spre dormitor.
   - Adu scuterul.
   Patul era nefăcut. Dar cearșafurile erau de cea mai bună calitate.
   Se potriveau cel mai bine cu ecranul de ultimă generație. În dulap erau trei cămăși, două perechi de pantaloni și o pereche de sandale vechi. În sertare erau patru perechi de boxeri, vreo zece tricouri și cinci perechi de pantaloni scurți.
   Avea și un computer legat la Internet care era închis. Unitatea centrală era pe podea și părea să fi trecut prin câteva războaie. Îl lăsă pe McNab să-și bată capul cu ea în vreme ce cercetă baia.
   - Nu e nicio periuță, dar e un tub pe jumătate plin de pastă de dinți, striga ea. Nu e nicio perie de păr, sau pieptăn, dar este un șampon. Mai e un alt rând de lenjerie. Oaa, miros foarte tare și sunt băgate în coș, împreună cu un prosop.
   Ieși din baie.
   - Se pare că nu și-a luat decât câteva chestii de primă necesitate și înainte de asta a avut companie. O femeie, de asta a schimbat așternuturile.
   - Ce faci? întrebă McNab absent.
   - Luăm așternuturile pentru a le cerceta la laborator. Le-a pus, dar patul nu e făcut. Asta-mi spune că au fost folosite. Adică sex, și așa poate găsim niște urme de ADN.
   El mormăi și continuă să lucreze la computer.
   - Și-ți mai spun eu ce nu mai este aici în afară de periuța și pieptăn: nu este nici un album despre fratele său. Asta e chiar interesant.
   - Așa e.
   Se întoarse cu fața spre ea, luminat tot de scuter.
   - Este interesant că unitatea asta este distrusă. Pare să fi fost distrusă cu același vierme ca și cele din New York.

              În New York, Eve mergea de colo-colo în biroul securizat al lui Roarke, ascultând raportul lui Peabody. Era posibil, se gândi ea, ca cineva să poată asculta transmisia, chiar dacă era codată, dar avea să aibă nevoie de timp și trebuia să depună mult efort.
   - Voi trage și eu niște sfori pe la poliția locală, îi spuse ea lui Peabody. Ca să-i conving să vă lase să luați tot ce vreți pentru ancheta. S-ar putea să dureze câteva ore, dar mă voi asigura că și voi și toate chestiile alea veți fi în navetă mâine-dimineață. Vă sun eu.
   Termină transmisia și apoi rămase să se gândească la cea mai bună cale de a pune lucrurile în mișcare.
   - Dacă pot să fac o sugestie, începu Roarke. Aș putea să trimit eu o navetă să-i aducă și astfel să eviți toate complicațiile cu poliția locală.
   Se încruntă, dar se gândi la idee.
   - Nu, nu vreau să evit. Va dura puțin mai mult, dar va fi legal. Când totul va ieși la lumină, nu vreau să fie nimic care să ne păteze. Voi începe prin a fi diplomată cu șeful poliției locale și, dacă nu merge, i-l dau pe mână lui Whitney. Dar în mod normal ar trebui să meargă. De ce le-ar păsa că eu vreau să iau un calculator stricat și niște așternuturi de pat?
   - Atunci te las și mă întorc la oamenii noștri. Ceva carne la grătar te-ar pregăti fizic pentru orgia care se apropie.
   - Nu-mi mai aduce aminte! Nu-mi plăcea cum se holba Trina la mine.
   Roarke deschise grilajele de securitate și o lăsă singură. Se așeză la consola lui. Ar fi putut rămâne acolo toată noaptea, se gândi ea nostalgică. Departe de produse de înfrumusețare. Avea acces la mâncare, la băutură, la comunicații. Ar fi atât de... bine să lucreze de una singură din nou.
   Apoi se gândi la Mavis, care venise cu douăzeci de minute înainte cu Leonardo, amândoi extrem de fericiți. În astfel de momente, se gândi Eve, singurătatea nu era decât o amintire plăcută și îndepărtată.
   Formă numărul și se pregăti să ungă rotițele.

                                       13.

          Eve dădu dovadă de tărie de caracter și nu rămase de una singura, ci coborî cu ceilalți în grădină.
   Rămase cu ochii ațintiți la ceea ce se petrecea.
   De obicei știa ceea ce se întâmpla. În mod normal, în imaginile pe care ea le știa cel mai bine era și câte un cadavru În apropiere, dar putea să înțeleagă și imagini din care moartea nu făcea parte.
   O pasăre cânta pe doua tonalități diferite și fluturi de toate culorile umpluseră de veselie un colț al grădinii. Ultima jucărie a lui Roarke, o monstruozitate argintie pe roți, scotea un fum dens și el însuși dirija treburile pe acolo cu o furculiță cu mâner lung. Câțiva indivizi erau preocupați de mestecarea a ceea ce păreau a fi niște chiflele pe niște chifle. Stăteau la mese sau în picioare și discutau veseli.
   Legistul orașului legăna o bere în mână și făcea o conversație ce părea amuzantă cu Mavis. Mira - de unde Dumnezeu venise și ea? - era la o masă plină de mâncare și lumânări și se întreținea cu Leonardo și cu înspăimântătoarea Trina.
   Căpitanul departamentului de informatică mânca un burger și-i dădea sfaturi lui Roarke despre mistica gătitului în aer liber. Toți păreau să fie foarte fericiți și bine hrăniți.
   Leonardo o văzu primul și se îndreptă spre ea afișând un surâs larg.
   - Mavis mi-a spus că a fost supărată și că a trecut pe la tine. Voiam să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru ea și pentru că-i dai posibilitatea ca în seara asta să se simtă normal și cu situația sub control.
   - Avea nevoie doar să-și verse sacul.
   - Știu.
   Apoi o luă pe Eve și o trase la pieptul lui. Când vorbi din nou, vocea lui era groasă și tremura.
   - Bebelușul a mișcat.
   - Da.
   Nu știa care era răspunsul potrivit, așa că doar îl bătu pe spate.
   - Mi-a spus. Totul este așa de bine acum.
   - Totul este perfect.
   Oftă.
   - Perfect.
   Se dădu înapoi, iar ochii îi jucau în lacrimi.
   - Prieteni buni, femeia pe care o iubesc este gravidă. Viața este un lucru atât de scump. Acum îmi dau seama de asta mult mai bine decât înainte. Știu că doctorița Mira are să-ți spună ceva, dar voiam doar să discut și eu cu tine o clipă înainte.
   O duse aproape în brațe la masa unde stătea Mira.
   - Nu începe, spuse el și-i făcu cu degetul Trinei. Dallas trebuie să stea de vorbă cu doctorița Mira și să se relaxeze puțin.
   - Pot să aștept, spuse ea zâmbind și surâsul ei o făcu pe Eve să tremure. Am planuri. O mulțime de planuri.
   - Oh, Doamne!
   Cu o privire care evoca simpatie și amuzament, Mira o invită să ia loc pe scaunul de lângă ea.
   - Așază-te. Ce seară minunată! Deja stau de o oră și nu trebuia să vin decât pentru o vizită profesională scurtă. Acum beau paharul ăsta de vin bun și mănânc acest hamburger excelent.
   - Chiar i-a gătit? spuse ea uitându-se spre Roarke. Pe chestia aia?
   - Da. A vorbit cu Dennis al meu despre cum funcționează chestia aia. Se pare că și-a dat seama.
   - Da, nimic nu e prea tehnic pentru el.
   Se întoarse apoi spre ea.
   - O vizită de serviciu, spuneai?
   - Da. Aș fi putut să aștept și până mâine, dar m-am gândit că poate vrei să afli din seara asta că Reva Ewing a trecut cu bine testul cu detectorul de minciuni.
   - Mulțumesc. Cum se simte?
   - E puțin tulburată și obosită. Mama ei a dus-o direct acasă. Cred că este pe mâini bune.
   - Da. Și Caro este persoana care știe tot timpul ce are de făcut.
   - Îi este frică pentru fiica ei, Eve. Oricât de eficientă și de calmă pare la suprafață este, de fapt, moartă de îngrijorare. Aș putea să vorbesc eu cu ea sau Roarke. Sunt sigur că o va face el. Dar adevărul este că tu ești cea cu autoritate aici. Și tu ești cea ale cărei păreri le va respecta cel mai mult în această chestiune.
   - Ai venit să-mi spui rezultatul testului sau să-mi spui să vorbesc cu Caro?
   - Amândouă.
   Mira o bătu pe mână.
   - Și m-am uitat și pe rezultatele testelor ei de sânge care i-au fost făcute imediat după arestare.
   - Nu ai găsit nimic. Niciun fel de chimicale, ilegal sau nu. Și examenul medical nu indică niciun fel de traume, ca și cum ar fi fost lovită, sau așa ceva.
   - Ai dreptate. Dar și tu și eu știm că există anestezice care funcționează rapid și dispar din organism în maximum trei ore.
   - Cam ce ar avea OASN în arsenal, nu?
   - Presupun că da. Când Reva a făcut testul am determinat-o să-și amintească ce s-a întâmplat în acea noapte, își aduce aminte de o mișcare în stânga ei când era cu fața la pat. Nu-și aduce aminte exact de asta decât sub hipnoză. O mișcare, apoi un miros, ceva tare, amar și al cărui gust îl simțea în gât.
   - Probabil că i-a dat cu un spray. A așteptat să urce în dormitor și apoi i-a dat cu spray. Și restul scenei l-a aranjat cât ea era inconștientă.
   - Deci totul a fost plănuit. Foarte rece și foarte organizat. Și totuși... Multe din ceea ce s-a făcut erau prea melodramatice, mai mult decât violența normală, au fost adăugați pași, complicații acolo unde nu era nevoie.
   - Da, se distra făcând asta.
   - Da.
   Mulțumită, Mira își savură hamburgerul.
   - Era satisfăcut. Câteva greșeli de logică și înflorituri, acolo unde simplitatea l-ar fi ajutat mai mult, îmi indică faptul că se prinde în jocul pe care îl joacă. Îi face plăcere și poate chiar vrea să-l prelungească.
   - Adăugând mici lucruri unui plan și modificând-l în totalitate.
   - Da. E vorba de o gândire organizată, dar și de impulsivitate. Mă îndoiesc că lucra de unul singur. De asemenea, mă îndoiesc că cel care a gândit planul inițial este una și aceeași persoană cu cea care l-a pus în aplicare. Acum te las pe mâna lui Morris, astfel încât să termini și tu cu chestiunile de serviciu și să te poți bucura de seara asta.
   - Este cam greu să mă bucur de ceva când știu că Trina are planuri.
   Dar Eve se ridică și se duse spre Morris.
   - Ai ceva pentru mine?
   - Dallas!
   Mavis se ridică repede.
   - Știai că Morris cântă la sax?
   - La ce?
   - La saxofon, spuse Morris. Tenor. Este un instrument muzical, locotenente.
   - Știu ce e un saxofon.
   - A cântat cu o trupă în facultate, continuă Mavis. Și acum mai cântă din când în când pentru petreceri private. Se cheamă „Cadavrele”.
   - Bineînțeles.
   - O să cântăm și noi odată, nu? îl întrebă Mavis pe Morris.
   - Spune când și unde.
   - E mult prea mult, spuse ea și se aruncă în brațele lui Leonardo.
   - O tânără foarte fericită.
   - Nu ai fi zis asta dacă ai fi văzut-o acum vreo două ore.
   - Femeile gravide au tendința să-și schimbe des dispoziția. Dar este dreptul lor. Vrei o bere?
   - Ce dracu’.
   Luă o bere din geanta frigorifică.
   - Ce ai pentru mine?
   - Nimic atât de minunat ca această petrecere dedicată vacii. Chloe McCoy. Se pare că nu a făcut sex recent. Dar se pare că se aștepta să facă pentru că își introdusese protecție. Un produs care se vinde pe piața neagră și se cheamă Libertate. Produce atât spermicide, cât și lubrifiază vaginul, protejând atât împotriva sarcinilor nedorite, cât și a bolilor transmisibile.
   - Da, știu ce e. Efectul durează cam douăzeci și patru de ore. Când l-a folosit?
   - Cred că o oră sau două înainte de a muri. Și a luat și cincizeci de miligrame dintr-un medicament pentru trezire rapidă cam în același timp.
   - Interesant, nu?!
   Pentru a arăta că gândesc la fel își ciocni sticla de bere de a ei.
   - Cam la cel puțin o oră înainte de a lua pastilele cu care s-a sinucis. Și dacă au fost cumpărate de pe piața neagră, cineva are o sursă foarte profitabilă. Erau de cea mai bună calitate. Și încă ceva tare: au fost dizolvate în vin înainte de a fi ingerate.
   - Deci se pregătește de sex, se îmbracă cu haine sexy, se machiază, se piaptănă și apoi dizolvă două pastile și se duce dracului.
   Eve luă o gură mare de bere.
   - Și tu care-mi spuneai ci nu mi-ai adus ceva la fel de interesant ca burgerii.
   - Hei, încă nu ai gustat din burgeri.
   - O să ajung și la asta. Care este concluzia legistului-șef al orașului New York?
   - Omucidere făcută să pară a fi o sinucidere. Fata nu a luat pilulele în cunoștință de cauză.
   - Așa cred și eu. Pilule fatale nu se eliberează decât pe rețetă, după nenumărate teste și consultații psihologice. Dacă nu așa le-a luat și tu spui că nu provin de pe piața neagră, atunci crezi că astfel de pilule ar fi putut să provină de la o organizație guvernamentală secretă?
   - N-aș putea să neg.
   - Nici eu.
   Se gândi câteva clipe.
   - E ceva ce aș vrea să verifici.
   După ce termină cu Morris, Eve se duse spre grătar.
   - Am chestii noi, îi spuse ea lui Feeney și imediat se trezi cu o farfurie în mână.
   - Nu durează prea mult și trebuie să-ți faci puțin timp pentru o bucată de came.
   Mirosul burgerilor o fileu să saliveze.
   - O mulțime de chestii noi, Feeney. Legistul a spus că McCoy s-a sinucis și eu am uns niște rotițe prin Jamaica, astfel ca Peabody și McNab sa poată să ia niște probe de acolo. Mira spune că...
   - Gustă, spuse Roarke și-i luă burgerul din farfurie ca să i-l ducă la gură. Ia o înghițitura. Știi că vrei.
   - Nu e momentul potrivit pentru un picnic de familie.
   - Gândește-te la el ca la o combinație între un eveniment familial și unul de serviciu.
   - Trebuie să mănânci, Dallas, îi spuse Feeney. E o came de vită a-ntâia. Nu ai vrea să o lași să se irosească.
   - Bine, bine! Mușcă. Mira spune... Bine, este foarte Duna și nu văd niciun motiv ca să nu iau loc să mănânc asta în timp ce vă informez.
   - Stai sa pun grătarul pe auto și pot să vin și eu.
   Se duse la o masă și când se așeză să mănânce apăru și Roarke și-i puse niște legume în farfurie.
   - Pentru o masă echilibrată.
   - Mă rog.
   Dacă voia să se comporte ca și cum nu ar fi fost nimic atunci putea și ea să facă asta. Avea deja destule pe cap ca să nu se mai gândească și la ciudățeniile căsniciei, începu să le povestească tot ce-i spusese Morris.
   - Da, sună ca și cum cineva se pregătește de o întâlnire, nu să se sinucidă.
   Feeney dădu din cap.
   - Era cu Blair Bissel și el e mort. Crezi că avea pe altcineva?
   - Posibil. E chiar mai posibil ca cel care a contactat-o să o fi făcut să se gândească la mai multe opțiuni. Fie avea știri despre Bissel, că totul fusese o greșeală, o operațiune de acoperire. Că avea să-l aducă pe Bissel la ea pentru a se ascunde până va fi în siguranță. Sau poate a făcut-o să creadă că era chiar Bissel.
   - Destul de greu.
   - Nu și dacă ar fi fost frate-său. O asemănare puternică și gata. Dacă ai fost gelos pe ticălos toată viața ta, iată ocazia de a te răzbuna.
   - E bună, chiar foarte bună, spuse Feeney, contemplând berea din fața lui. Probabil că o sunase din vreme, dacă a avut timp să se pregătească. O să cercetăm convorbirile cât mai bine posibil. Dar dacă a trimis un e-mail o să fie al dracului de greu de găsit.
   - Asta e treaba ta. Eu mă gândesc la Carter Bissel. El știe ce avea de gând fratele său mai mare. Are o afacere colaterală cu cea care l-a recrutat pe fratele său. Blair lucrează cu Kade și se culcă cu ea. Ea știe despre McCoy și despre ce era ascuns la el în birou. McCoy este un capăt rămas liber, de care trebuia să scape.
   - Aș spune că e bine gândit, dar de ce nu s-a dus direct să o omoare? De ce a fost nevoie de tot spectacolul?
   - La fel ca la Ewing. Multă gălăgie, spectacol și fum. Îi place să improvizeze și se distrează așa. Și poate că avea nevoie de acoperire, pentru că asta chiar părea să îndepărteze toate suspiciunile. Poate este doar spectacol. Nu știu.
   - Are logică, spuse Feeney și se uită spre Roarke. Am făcut treabă bună cu ea.
   - Da, este polițistă până în măduva oaselor.
   - Să încercăm să ne concentrăm doar asupra subiectului, spuse Eve, dar mușcă satisfăcută din burger. Oricum, este același mod de operare, în aparență.
   - Da, dar în cazul lui Chloe, dacă el ar fi intrat în casă fără Bissel, ea n-ar fi comentat?
   - A intrat. Poate i-a spus că trebuia să aibă grijă. Cu cât era mai dramatică povestea pe care i-a spus-o, cu atât mai ușor a convins-o să creadă. Tot ceea ce avea de făcut era să o determine să scrie biletul de adio. Poate chiar îl scrisese ea singură înainte, așa ca să-și imagineze cum ar fi decurs drama. Apoi el i-a pus medicamentele în vin. După ce a băut, singurul lucru pe care l-a mai avut de făcut a fost să o întindă pe pat și apoi să plece. Sau, spuse Eve și mancă un ardei iute făcut pe grătar fără să se gândească, OASN ar fi putut să însceneze totul. Au intrat și au neutralizat-o. Dar asta nu explică Libertatea sau medicamentul de trezire. Cine a ucis-o probabil că nici nu știa că le folosise. Nu este chiar așa de deștept cât vrea el să creadă.
   Roarke își aduse aminte de tânăra care se prinsese de picioarele Evei în galeria de artă. Se potrivea. Era îndeajuns pentru a se potrivi.
   - Deci te îndrepți spre fratele lui Bissel.
   - Da, îmi place cum arată asta. A dispărut de aproape o lună. Destul pentru a-și fi făcut o operație estetică pentru ca să semene mai mult cu fratele său.
   Își termină burgerul și mai luă o gură de bere.
   - Însă mai este o posibilitate, mică de tot, dar interesantă.
   - A ucis-o chiar Blair Bissel, spuse Roarke.
   - Gândești destul de repede pentru un tip care se ocupă cu gătitul burgerilor în timpul liber.
   - Cred că te-a afectat fumul, spuse Feeney. Bissel este într-un sertar la morgă.
   - Așa pare. Și probabil așa și este, încuviință Eve. Dar să trecem pentru o clipă în lumea jocurilor virtuale de spionaj, despre care Reva spunea că erau pasiunea lui. Dacă Bissel lucra la două capete? Sau făcea pe agentul dublu, cu sau fără aprobarea OASN? Ei descoperă că Kade a trădat sau el e supărat pentru că ea s-a jucat și cu fratele lui. Pune la cale înscenarea pentru ei și apoi face să fie acuzata soția, cu care nu mai avea nicio treabă. Apoi o omoară pe McCoy și obține de la ea ceea ce era ascuns în medalion.
   - Crezi că cineva așa de inteligent ca Morris nu și-ar fi dat seama că fața nu corespundea cu cea din fotografia de identitate? Chiar dacă are lovituri la față, tot mai există amprente dentare. Și amprentele normale. ADN-ul. Toate astea îi corespund lui Blair Bissel.
   - Da, și probabil este cel mort. Am spus doar că e o variantă și că primul pe lista mea este Carter. Morris nu trebuie decât să facă o scanare pentru a vedea dacă a făcut vreo operație estetică de curând. Și, pentru că dacă ar fi adevărat aceasta ar deveni o altă variantă, am nevoie să-mi cauți în dosare un chirurg estetician care a murit de curând. Carter Bissel, pot să pun pariu, că și-a făcut niște operații estetice de curând, fie pentru a juca rolul lui Cain, fie pentru că a fost păcălit să joace rolul lui Abel. Unul dintre frații Bissel este în viață. Trebuie doar să ne dăm seama care.

          Eve își spuse că nu trebuie să se gândească la ceea ce i se făcea, altfel ar fi țipat ca o fetiță.
   Părul îi era lipit de cap cu ajutorul unei paste roz. Un produs nou, îi spusese Trina, care îi va da garantat strălucire, volum și-i va scoate la lumină strălucirea naturală.
   Niciunul dintre aceste lucruri nefiind important după mintea lui Eve.
   Fața și gâtul îi erau acoperite cu ceva verde peste care se pusese spray. Și asta se întâmplase cu tot corpul ei.
   Închisese ochelarii de realitate virtuală pe care-i dăduse Trina, atunci când aceasta își concentră toată atenția asupra lui Mavis. Eve nu avea nevoie nici de sunetele naturii, nici de culorile tembele ale programului de relaxare.
   Chiar dacă era goală, întinsă pe o masă și avea tot corpul acoperit cu pastă, era totuși polițistă și avea să gândească precum o polițistă.
   Avea să se gândească ia victime.
   Bissel, Kade, McCoy, cu Bissel ca element central. OASN-ul. În timpul Războaielor Urbane, această organizație fusese constituită ca să protejeze țara, să facă ordine pe străzi și să culeagă informații de la diverse facțiuni.
   Își făcuse treaba. Fusese necesară. De atunci se spunea că se transformase în ceva care semăna cu o organizație teroristă mai degrabă decât cu un serviciu de informații.
   Era de acord cu cei care gândeau așa.
   Analiză toate variantele și nu elimină niciuna.
   Dar în toate variantele Carter Bissel îi tot scăpa, nu știa unde să-l pună exact. Kade îl recrutase cu știrea sau fără știrea OASN? Blair Bissel știa sau nu?
   Și unde dracu’ era?
   Încercă să-și aducă aminte cum arăta, dar imaginea lui îi era neclară și se tot descompunea în culorile care se învârteau lent în mintea ei.
   Încetă să se mai concentreze când le auzi pe Trina și pe Mavis discutând foarte ușor, șoapta lor auzindu-se ca de undeva din eter.
   Deși își dădu seama că programul de relaxare fusese reactivat, se cufundă în el cu totul.

          În laboratorul lui Roarke, Feeney stătea în fața calculatorului și se freca la ochi cu podul palmelor.
   - Ar trebui să iei ceva pentru durerea aia de cap, îi spuse Roarke. Înainte să-ți explodeze capul!
   - Da, da. Nu mai reușesc să fac la fel de multă treabă de tocilar ca înainte.
   Se uită la calculatorul desfăcut în bucăți din fața lui.
   - M-am lenevit dându-le de lucru ajutoarelor mele mai tinere.
   Se uită la biroul lui Roarke și fu cât de cât împăcat că nici civilul nu progresase mai mult decât el.
   - Ai făcut vreo estimare, cât ne va lua să refacem unul dintre calculatoarele astea dacă lucrăm doar noi doi?
   - Cred că pe undeva la mijlocul decadei următoare, dacă avem noroc, sau în mileniul următor, daca nu avem. Rahatul ăsta e prăjit rău. Putem înlocui, reconfigura sau lovi cu ciocanul. Vom recupera informațiile. În acest moment sunt destul de iritat ca să transform asta într-o chestiune personală. Dar cu siguranță că ne-am descurca mai bine cu ceva ajutoare în plus. McNab e bun. Se pricepe și are destulă răbdare ca să se ocupe de asta ore în șir. Dar nici cu el nu suntem destui.
   Stătură puțin fără să mai spună nimic, apoi se uitară unul la altul.
   - Vorbește tu cu ea, spuse Roarke.
   - Nu, nu. Nu sunt eu căsătorit cu ea.
   - Eu nu sunt polițist.
   - Dar aici suntem la tine.
   - Este o anchetă a poliției newyorkeze.
   - De parcă asta ar și conta pentru tine. Bine, bine. Să facem asta ca bărbații, spuse Feeney înainte ca Roarke să mai aibă timp să spună ceva.
   - Facem skandenberg?
   - Dăm cu banul. Alege.

              Eve auzi ceva ce semăna cu un fluier.
   O clipă se văzu alergând dezbrăcată pe o pajiște plină de flori, unde niște creaturi cu aripi se jucau unele cu altele. Se trezi dintr-odată și spuse:
   - Gak.
   - Uau, Dallas, chiar te-ai relaxat, nu glumă!
   Clipind, se uită la corpul întins pe masa de lângă ea. Se gândi că trebuia să fie Mavis. Avea vocea lui Mavis, dar îi era greu să o identifice pentru că era acoperita cu ceva roz de la umeri la degetele picioarelor, iar fața îi era albastră.
   Ar fi spus „gak” din nou, dar ar fi fost redundant.
   - Nu ți-a curs din gură, o asigură Mavis. În cazul în care-ți făceai probleme.
   - Ai scos câteva gemete sexuale.
   Vocea Trinei veni de undeva din zona picioarelor ei, iar Eve se blocă.
   - Ce faci?
   - Îmi fac treaba. Ți-am revitalizat demna. Îi va plăcea bărbatului tău. După ce termin cu picioarele trebuie să trec la păr și la față.
   - Ce-mi faci la picioare?
   Eve se ridică pe coate.
   - Oh, Dumnezeule! Mi-ai vopsit degetele.
   - Este o pedichiură de lux. Nu este un ritual satanic.
   - Degetele mele sunt roz.
   - Da, am fost destul de conservatoare cu tine. Culoarea merge cu nuanța pielii tale. Picioarele tale erau o rușine, spuse Trina. E bine că ai fost în realitatea virtuală cât am lucrat la ele.
   - Dar ea de ce nu a fost? spuse Eve arătând spre Mavis.
   - Eu obțin mai mult dacă sunt conștientă de tratament. Pentru mine este o plăcere maximă să fac tratamentul. Tu îl urăști.
   - Mavis. Dacă știi că-l urăsc, de ce mă pui să fac asta?
   - Pentru că e amuzant.
   Eve ridică o mână ca să se șteargă pe față, dar fu șocată să-și vadă unghiile.
   - Mi-ai vopsit și degetele de la mână. Oamenii vor remarca asta.
   - Este un tratament franțuzesc neutru. Ar trebui să te relaxezi, Dallas, îi spuse Trina.
   - Tu nu înțelegi că sunt polițistă? Dacă va trebui să arestez un suspect și el va vedea tratamentul franțuzesc, cu toate că e neutru, și o să moară de râs? Apoi voi fi investigată pentru moartea unui suspect.
   - Știu că ești polițistă, spuse Trina zâmbind. De aceea ți-am făcut gratis tatuajul de pe sân.
   - Sân? Tatuaj?
   Eve se sculă ca din pușcă.
   - Tatuaj?!!
   - Unul temporar. A ieșit chiar bine.
   Era prea îngrozită ca să se uite. Pentru a contracara frica își băgă mâna în părul Trinei și o trase în jos. Dacă era nevoie, avea să o dea cu capul de masă până când va leșina. Ignorând eforturile și gemetele Trinei și chicotelile lui Mavis, Eve se uită la sâni.
   Pe stângul avea desenată o insignă de polițist. Strângerea îi mai slăbi din intensitate și Trina scăpă.
   - Iisuse, ești nebună? Ți-am zis că e temporar.
   - Mi-ai dat substanțe halucinogene cât eram în realitatea virtuală?
   - Ce?
   Trina își încrucișă mâinile la piept și se uită nemulțumită la Mavis.
   - Care e problema ei? Nu, nu ți-am dat nimic. Eu sunt consultant certificat pentru corp și stil. Nu am chestii ilegale în meniu. Dacă mă mai întrebi o dată așa ceva...
   - Te întreb așa ceva pentru că mă uit la ce ai pictat pe o zonă intima a corpului meu și îmi cam place, așa că mă întreb dacă nu cumva sunt sub influența drogurilor.
   Trina pufăi, dar în privire i se văzu o lumină care era ceva între plăcere și amuzament.
   - Dacă îți place pot să-l fac permanent.
   - Nu.
   Eve își acoperi sânul cu mâna.
   - Nu, nu, nu. Nu.
   - Am înțeles. Doar temporar. Mavis trebuie să mai stea, așa că te voi termina pe tine.
   Trina apăsă pe un buton și patul se ridică, transformându-se aproape într-un scaun.
   - Cum se face că ai atâtea culori în păr? o întrebă Eve pe Mavis.
   - Păi, voi avea mai multe nuanțe.
   - Am și eu așa ceva? o întrebă ea panicată.
   - Relaxează-te!
   Pentru a se răzbuna, Trina o trase de păr ca să i-l arate.
   - Roșul de pe șuvițele astea o să se ducă la spălat.
   - Glumește, spuse Mavis când o văzu că devine palidă. Pe cuvântul meu.
   Când se termină totul, Eve era moale de tot. Când rămase singură se duse în cea mai apropiată baie, închise ușa și se îmbărbătă pentru a se uita în oglindă.
   Răsuflă ușurată când văzu că nu avea nicio culoare în păr și nici sprâncenele ei nu aveau culoarea de carnaval a sprâncenelor lui Mavis când terminase Trina cu ea.
   Nu era superficială, se gândi ea. Dar voia să arate așa cum arăta.
   Nu era nimic rău în asta. Și pentru că totul era în ordine, ghemul de tensiune dintre umeri îi dispăru.
   Bine, poate că arăta mai bine decât de obicei. Trina îi făcea ceva la sprâncene de fiecare dată când apuca, astfel încât păreau mai arcuite și îi puneau mai bine în evidență ochii. Și pielea îi strălucea plăcut.
   Dădu din cap și fu încântata să simtă moliciunea părului.
   Apoi ochii i se măriră din cauza șocului. Era superficială sau se apropia foarte mult de asta. Trebuia să se oprească. Intenționat, se îndepărtă de chiuvetă. Trebuia să se dezbrace de halat și să-și pună niște haine normale pe ea. Trebuia să vada ce era la laborator.
   Munca, se gândi ea, era singurul lucru cu care trebuia să te mândrești.

                                       14.

            Abia ajunse în dormitor când Roarke ieși din lift.
   - Voiam doar să mă schimb și apoi să vin în laborator.
   - Eu voiam să vorbesc ceva cu tine și am văzut că Mavis și Trina au plecat.
   - Despre ce? Ați reușit ceva? întrebă căutând prin dulap și sperând că ceea ce avea el să-i spună nu avea de-a face cu o anumite operațiune din Dallas.
   - Nu. Este o muncă grea și exactă. Înceată și plictisitoare. Feeney se odihnește o oră. Ne distruge ochii.
   - Bine.
   Nu putea comenta nimic despre pauză când ea își petrecuse mare parte a serii acoperită cu tot felul de creme.
   - Nu mă prea pricep la calculatoare, dar am niște teorii pe care vreau să le verific. Mintea mi-e clară. Urăsc chestia asta.
   - Urăști mintea clară?
  - Nu. Urăsc că ceea ce face Trina chiar funcționează, asupra creierului vreau să spun. Sunt perfect relaxată, adăugă și scoase un tricou din dulap. Și mă gandeam... la ce te uiți?
   - La tine. Iubita mea Eve, arăți...
   - Nu începe. Simțea o mare ușurare să vadă că el încă se mai putea uita la ea în acest fel. Nici măcar să nu te gândești să începi.
   - Ți-ai făcut pedichiura?
   - Mi-a făcut-o cât am fost în realitatea virtuală, spuse ea și-și îndoi degetele de la picioare stânjenită.
   - Îmi place. E sexy!
   - Ce poate să fie sexy la degetele de la picioare? Adică stai, că am uitat cu cine vorbesc. Chiar dacă mi-ar fi vopsit dinții în roz ai fi crezut că e sexy.
   - Un nebun îndrăgostit, spuse el și se apropie pentru a o mângâia pe față. Moale...
   - Încetează, spuse Eve și-i îndepărtă mâna.
   - Și miroși... exotic, spuse după ce se apropie pentru a-i simți mai bine mirosul. Puțin tropical. Ca o livadă de lămâi primăvara. Cu un ușor parfum de iasomie.
   - Roarke! Jos!
   - Prea târziu, spuse și o luă de șold. Bărbații au nevoie de ceva care să-i relaxeze. Eu te vreau pe tine.
   - Eu deja mi-am luat pauza.
   - Păi, ești pe punctul de a o prelungi. Ai un gust minunat.
   Buzele lui îi trecură peste bărbie, pe sub ea, în vreme ce mâinile îi desfăcuseră deja halatul.
   - Haide să vedem... spuse mușcând-o de buza inferioară. Să vedem ce a făcut Trina.
   Îi dădu jos halatul și o mușcă.
   Mica dorință din pântec se mări. Își dădu capul pe spate ca să-i lase cale liberă.
   - Îți acord douăzeci de minute, maximum treizeci, ca să reușești să te controlezi.
   - Treizeci ar trebui să fie suficiente pentru...
   Se opri cu privirea pe sânul ei.
   - Ei bine! Ce avem aici?
   - O idee măreață de-a Trinei. Este un tatuaj temporar și chiar mi-a plăcut, după ce mi-a trecut șocul.
   El nu spuse nimic, ci doar continuă să mângâie locul cu degetul.
   - Roarke?
   - Sunt uimit să văd că un motiv misterios mă excită. Cât de ciudat!
   - Glumești.
   - Nu, nu glumesc, spuse și se uită cu privirea aceea care trecea prin ea. Locotenente!
   O apucă din nou de șolduri, o ridică și ea își puse picioarele în jurul lui.
   - Ține-te bine!
   Nu se putea ține bine îndeajuns pentru a face față asaltului simțurilor, acelei invazii brutale. Pentru că patul era prea departe, se rostogoliră pe canapea. Era lipită de el. I se părea că dacă nu s-ar fi ținut strâns, ar fi fost posibil să fie expulzată din corpul ei. Îl dorea și se simțea ușurată că erau din nou împreună. Îi smulse tricoul de pe el. Nu era singurul căruia îi plăcea mirosul și gustul cărnii. Pielea lui era fierbinte de parcă ar fi luat foc în interior.
   - Lasă-mă pe mine, îi spuse, luptându-se cu cureaua lui.
   Căzură de pe canapea pe podea. Râsul ei îl făcu să se înfioare. Cât de mult avusese nevoie să o audă râzând.
   Dacă era posibil să iubești, să dorești, să ai nevoie de prea mult, el deja depășise aceasta limită în ceea ce o privea. Nu era cale de întoarcere. Se frământa și se mișca sub el. Îl cuprinse cu mâna și-i luă toată puterea, absorbindu-l în dorința ei udă și fierbinte.
   Plăcerea îl copleși și-l secă de forțe, dându-i o saturare a mințit și a corpului. O sărută pe simbolul a ceea ce era ea și-i simți inima bătând să iasă din piept Polițista lui. Eve a lui. Miracolul lui. I se dădu cu totul. I se predă.
   Pulsul ei revenise aproape la normal când se întoarseră astfel încât ea să ajungă deasupra, să nu fie prinsă sub corpul lui. Din acea poziție își puse coatele pe pieptul lui și-și sprijini bărbia în mâini ca să-l studieze.
   Pentru moment părea relaxat, ca un tip pe punctul de a trage un pui de somn.
   - Unghii roz și tatuaje pe sâni. Ce-o fi și cu bărbații ăștia?
   - E așa de ușor să ne manipulezi, spuse el, fără să deschidă ochii. Da, chiar suntem la mila femeii, a dorințelor ei misterioase.
   - Ești la mila glandelor tale.
   - Și asta. Mulțumesc lui Dumnezeu, spuse el oftând.
   - Chiar îți plac chestiile astea? Poțiunile, și loțiunile, și vopselele și tot?
   - Eve. Iubita mea, Eve. Îmi placi tu. Asta ar trebui să fie evident.
   - Dar te excită toate astea.
   - Mă exciți cu sau fără ele.
   O ridică până îi atinse buzele cu buzele sale.
   - Ești a mea.
   - Atace?
   - Totul.
   - Ești amăgitor. Te pricepi să aburești. Și, ca să știi, nu am de gând să păstrez tatuajul, chiar dacă te transformă în sclavul meu sexual. Doar câteva zile și asta e tot.
   - Corpul tău, alegerea ta! Dar nu pot să spun că nu aș vrea să-l faci permanent. Ceva în legătură cu el chiar mi-a stârnit niște impulsuri.
   - Poate te voi mai surprinde din când în când.
   - Întotdeauna mă surprinzi.
   Îi făcea plăcere să știe asta și-l mângâie pe obraz înainte să se ridice în picioare.
   - Pauza a luat sfârșit.
   - Nimic surprinzător aici.
   - Pune-ți niște haine pe tine, civilule, și dă-mi raportul.
   - Nu sunt foarte sigur că mi-am folosit toată jumătatea de oră. Cineva era cam grăbit.
   Îi luă pantalonii de jos și îi aruncă spre el.
   - Acoperă-ți fundul ăla frumos. Înainte să cazi sub vraja unghiilor mele roz ai spus că voiai să vorbești ceva cu mine. Ce voiai să-mi spui?
   - Înainte să ajungem la asta, aș vrea să-mi exprim speranța că vei rămâne desculță măcar câteva zile. Eu și Feeney am căzut de acord că avem nevoie de mai multă lume care să lucreze în laborator. Dacă rămânem doar noi doi ne va lua câteva săptămâni.
   - McNab se întoarce mâine.
   - Asta înseamnă că suntem trei, mai puțin în cazul în care unul dintre noi are altceva de făcut. Dacă vrei răspunsuri, Eve, trebuie să ne dai și mijloacele de a le obține.
   - De ce nu mi-a cerut Feeney chestia asta?
   - Pentru că eu am pierdut la dat cu banul, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi reușit să schimb moneda cu una de-a mea. Dar el mi-a spus, și cred că citez exact, că nu poți să fii mușcat de două ori de același câine. Ceea ce înseamnă că este conștient că l-am mai păcălit la dat cu banul altă dată.
   - Nu e ușor de prostit.
   - Nu, nu e. Și niciunul dintre noi nu este novice în electronică, dar oricât de mult ne doare să recunoaștem asta, avem nevoie de ajutor. Mă și gândesc la cineva care...
   - Dacă te gândești la Jamie Lingstrom, las-o baltă. Nu am de gând să implic un copil într-o situație instabilă ca asta.
   - Nu, nu la el mă gândeam. Jamie e la școală și vreau să și rămână acolo. O vreau pe Reva. Deja cunoaște situația, spuse el, înainte ca Eve să aibă timp să replice. E una dintre cele mai bune, are autorizații de nivel maxim și deja știe ce se întâmplă.
   - Pentru că este implicată. Este destul de complicat să facem asta. Să mai aducem pe altcineva din afara poliției.
   - Dar nu va trebui să pierdem timpul să o informăm și așa ieșim în câștig. Este implicată personal, așa că va lucra mai mult decât oricine. Nu este suspectă, ci tot un fel de victimă, Eve. Nu ar trebui ca victima să aibă ocazia să-și apere drepturile, dacă se poate?
   - Poate.
   Se îndreptau spre acel loc periculos în care ea nu voia să ajungă. Voia să pretindă că nu există. Dar crevasa se mărea.
   - Ai discutat deja cu Feeney despre asta.
   - Da, și am avut același tip de discuție ca și cu tine. Apoi i-am explicat la ce se pricepe ea și e nerăbdător să lucreze cu Reva.
   - L-ai sedus.
   Îl făcu să zâmbească puțin.
   - Este o imagine ușor inconfortabilă pentru mine. Prefer să spun că l-am convins. În ceea ce o privește pe Reva și pe Tokimoto.
   - Un alt om de-al tău. Un alt civil?
   - Da, și există câteva motive pentru asta. Mai întâi, civilii cu un nivel de securitate cum sunt cei doi nu vor da informații presei. Nu te enerva, spuse când o văzu că începe să-și arate colții. E cel mai puțin probabil că cei doi vor lăsa să se scurgă informații. Reva din motive evidente și Tokimoto pentru că este îndrăgostit de ea.
   - Al dracului de bine!
   - Ea nu știe și este foarte posibil ca el să nu facă niciodată primul pas, dar asta este. Datorită sentimentelor lui pentru ea și interesului pentru muncă, va depune mai mult efort și va consuma mai multă energie decât marea majoritate. Dragostea te obligă să faci astfel de lucruri.
   Ea nu-i răspunse, așa că dădu un panou la o parte, deschise minifrigiderul din spatele lui și scoase o sticlă de apa. O simți în gură, dar nu-i răcori furia care începuse să se acumuleze.
   - În afară de asta, dacă implici polițiști va trebui să faci multă hârțogărie, să te ocupi de buget, să le obții autorizații și așa mai departe. Eu am un buget mai mare decât poliția.
   - Nu trebuie să te dai mare cu asta.
   - Dar așa e. În legătură cu tot. Nu mă simt bine atunci când oameni la care țin se trezesc implicați în rahaturi fără voia lor și este al dracului de frustrant să-mi petrec tot timpul aici în fața calculatoarelor alea, căutând informații în legătură cu ce s-a întâmplat, în loc să încerc să aflu ce s-a petrecut în Dallas.
   Se simți de parcă primise un pumn în stomac. Elefantul pe care sperase să-l ignore intrase în cameră, tropăind cât putea de tare.
   - Despre asta e vorba de fapt, nu?
   - Da, numai despre asta.
   - Vreau să lași chestia asta deoparte.
   Vocea îi era calmă, chiar dacă stomacul i se strânsese.
   - Am și eu treburile mele, locotenente.
   - Așa e, așa e. Locotenent.
   Luă insigna și i-o băgă în față.
   - Locotenent Eve Dallas, poliția din New York. Nu se poate să vorbești despre moartea unui polițist care a ucis și să te aștepți să nu fac nimic.
   - Eu vorbesc cu soția mea.
   Puse sticla pe masă cu atâta forță încât apa țâșni din ea.
   - O femeie pe care am jurat să o prețuiesc. Dar nu voi putea să mai fac nimic din toate câte le-am promis dacă nu fac asta. Să stau cu brațele încrucișate câtă vreme cei care sunt responsabili da ceea ce ți s-a întâmplat își continuă viața de parcă nu ar fi fost nimic.
   - Viața lor nu este importantă pentru mine. Moartea lor, de mâna ta, este.
   - La naiba, Eve!
   Se îndepărtă de ea și-și puse tricoul.
   - Nu-mi cere să fiu ce nu sunt. Eu nu-ți cer niciodată asta.
   - Nu, nu mi-o ceri. Nu mi-o ceri, repetă ea, de parcă acest aspect ar fi fost adevărul suprem. Așa că nu pot vorbi despre asta. Nu mă pot gândi sau certa în legătură cu ceva ce nu voi accepta niciodată. Dar ar fi bine sa te mai gândești. În vreme ce faci asta, gândește-te că nu sunt un copil, precum Marlena. Și nu sunt mama ta.
   El se întoarse ușor și răceala i se vedea pe față și în privire.
   - Niciodată nu mă înșel cu privire la cine ești sau cine nu ești.
   - Nu am nevoie de justiția ta, pentru că am supraviețuit și m-am împăcat cu mine însămi.
   - Și de-aia plângi în somn și ai coșmaruri?
   Și acesta era un coșmar, dar nu avea să plângă. Nici lacrimile nu ar fi ajutat-o.
   - Dar ceea ce vrei tu să faci nu va schimba asta. Adu pe oricine vrei, dacă Feeney este de acord. Trebuie să lucrez.
   - Stai.

..........................................................