.........................................................
5-7
Clătină din cap, chipurile nemulțumit, și spuse cu glas sonor, de parcă Leo ar fi fost tare de urechi.
- O vizită medicală, poate?
Sarcasmul nu scăpă nimănui, și toți cei din încăpere izbucniră în râs.
La asta, Leo explodă. Vorbise cu Carlos Brent și știa că-n cele din urmă aveau să ajungă și la el, dar al dracului să fie dac-avea de gând să se lase cu una, cu două.
- E vorba de fierul pe care i l-am vândut lui Carlos Brent și-a fost folosit împotriva unuia din echipa voastră? Doar că, odată ce-mi vând produsele, nu mai răspund de ele. Plasez peste tot, doar n-o să mă acuzați pe mine pentr-un glonț rătăcit.
Terry era iritat. Se ridică de pe canapeaua de piele neagră și se răsti.
- La cine mă-ta strigi tu, bă?
Leo îl privi lung, întrebându-se de ce, când avea casa plină de arme, nu-i împușca dracu` pe toți o dată pentru totdeauna.
Billy salvă situația, ca întotdeauna.
- Șezi blând, Terry. Și tu, Leo, adu berile alea. Ceilalți vor fi aici imediat, și-atunci trecem la afaceri.
Cuvântul „afaceri” era o muzică în urechile lui Leo.
- Deci, sunteți hotărâți să cumpărați?
- S-ar putea. Vrem să aruncăm o privire, înțelegi, până să ne hotărâm.
În timp ce Billy vorbea, se auzi soneria, iar Leo consultă monitorul, după care deschise.
În cameră apăru Louis, împreună cu amicul său, Tyrell. Deși nu era nici pe departe la fel de uriaș ca frații Clarke, Tyrell arăta și el impresionant. Era un om înalt, chipeș și furios. Vechiul Tyrell, de pe vremea când toți fuseseră copii. Pe-atunci, se descurcase întotdeauna singur.
Anii trecuseră, iar el se însurase cu Sally și devenise un domn respectabil. Acum, însă, era iar cel din trecut - cu înverșunare.
- Ce faci, Leo? De mult nu ne-am mai văzut.
Leo dădu din cap spre noii-sosiți, cu inima bubuindu-i în piept. Se cam așteptase ca Tyrell să apară, dar în acel moment, numai de-așa ceva n-avea nevoie.
Nick zăcea în pat, simțind cum îl învăluia familiara repulsie.
De ce-o făcea?
În parte, îl excitau sordidul și promiscuitatea. O știa, și se întreba de ce. Patul avea așternutul mototolit, așa cum îl găsise. Frankie servea o anumită clientelă, și la fel ca Nick, nici pe ceilalți nu-i preocupa ambianța.
Era o cocină prima-ntâi, care mirosea de te trăznea. Îi simțeai duhoarea în gură.
Luă sticla de vordcă și trase o dușcă prelungă, sperând să-și alunge gustul, deși știa că era zadarnic.
Pe noptiera zgâriată era o bucată de oglindă, fără ramă. Liniile albe și pufoase erau tăiate cu grijă - singurul lucru îngrijit din toată maghernița.
Priză una și, dându-și capul pe spate, trase din răsputeri pe nas. Nu era marfă de calitate, dar în fond, nu de la el provenea. Nasul începu să-i curgă aproape imediat, iar Nick și-l șterse cu dosul mâinii.
De ce-l excita mirosul de jeg? De ce un trup folosit îi provoca cele mai tari erecții? De ce nu putea fi și el ca alți bărbați, cu dorințe și nevoi normale? De ce nu-l atrăgea propria lui soție, cu care majoritatea bărbaților s-ar fi zbenguit fericiți ore în șir?
Trupul slăbănog al lui Frankie era plin de zgârieturi și vânătăi.
După ce se răcori, se îmbrăcă repede și ieși zâmbin din apartament în mai puțin de o secundă. Frankie avea multe calități, dar nu și o conversație interesantă.
Fluierând, Nick apăsă pe butonul liftului. Aerul răcoros al nopții îi mângâia plăcut pielea, și încă mai respira chinuit, în timp ce cobora spre mașină.
Peste câteva ore, avea să-l umple cunoscuta silă de sine. În câteva ore, urma să-și reprime încă o dată senzațiile sexuale, din ură de sine. Dar, pentru moment, savura starea de sațietate care-l învăluia.
Și, o dată ce venea vinovăția, ca întotdeauna, avea s-o savureze, în chip straniu și pervers, și pe aceea.
- Și-atunci, ce vă interesează?
Tonul lui Leo redevenise neutru, dar numai cu prețul unui suprem efort.
Terry rânji.
- Vrem o armă, ca aia pe care-ai vândut-o recent, de l-a doborât pe unul dintre cei mai buni oameni ai mei.
Leo simți imediat sarcasmul. Se bucura că le ceruse gărzilor să-l lase singur. La drept vorbind, se și așteptaseră să se descurce fără ei cu haita aia de hiene.
- N-am de dat nicio explicație. Le plasez altor dealeri, cum e Carlos, știți și voi cum merge. O dată ce marfa pleacă de la mine, nu mai răspund pentru nimic.
Colin și Billy îl priviră cu niște expresii care-i dădură de înțeles că era mai bine să se lase păgubaș. Știa că era rău să-și piardă cumpătul, dar în ultima vreme toate afacerile păreau să se suprapună, și-i era din ce în ce mai greu să mai spună cine era rău și cine bun.
- Ce vreți, un pistol?
Tyrell dădu din cap, iar Leo înțelese că el voia să cumpere, și-l întrebă:
- Ce tip?
- Semiautomat, preferabil spaniol, cu cartușe parabellum.
Citise în ziar toate informațiile despre arma găsită asupra lui Sonny.
Leo era impresionat. Rareori venea la el câte unul care nu voia să se joace de-a cowboyii două ore, înainte de a cumpăra cel mai ieftin model. Dacă ar fi primit câte o liră sterlină pentru fiecare dintre ei, ar fi ajuns mai bogat ca Elton John.
Deschise un sertar și scoase un pachet cu mănuși de latex. Oricine se atingea de armele lui trebuia să și le pună dinainte; de asemenea, le curăța după fiecare folosire. Ultimul lucru de care aveau toți nevoie era să-și lase amprentele pe un pistol cumpărat pe urmă de altcineva și folosit într-un jaf sau omor.
- Știi ce vrei, Tyrell, și te admir pentru asta, amice.
Deschise un dulap și scoase un obiect învelit în piele. Despachetându-l, i-l întinse lui Tyrell, reverențios.
- Ăsta-i un semiautomat, fabricație spaniolă, la preț bun. Pentru tine, doar o mie. Din câte știu, n-a fost folosit niciodată în țara asta, așa că are un pedigree bun, în felul lui. Partea cea mai frumoasă e că poate să tragă și foc cu foc.
Deschise încărcătorul, continuând încântat:
- Dar dacă tragi de siguranța asta, poți să razi o cameră plină de oameni.
Le zâmbi celor din jur, care zâmbiră la rândul lor, admirându-i gluma.
- Nu e greu, doar 5 livre jumătate încărcat, și e foarte comod de mânuit sau ascuns. Un pistolaș excelent. Bubuie tare, dar și asta-i ușor de ascuns.
Tyrell cântări pistolul în mână, înțelegând prea bine ce-i atrăgea pe tineri la el. Le dădea un sentiment de putere, să aibă la ei un obiect atât de ucigător.
Leo îi privi chipul și zâmbi din nou, înțelegând mai bine ca oricine senzația. Era un fanatic al armelor de foc încă din copilărie, așa că fusese cel mai firesc lucru să le dedice toată cariera lui.
- Pe moment, circulă o mulțime în jur. Sunt aduse înapoi din zonele de război, de către militarii britanici care se-ntorc de-acolo. Le colectează după orice conflict ca pe niște trofee și e clar că nu-s luate în nico evidență, nu? Nimeni nu știe că le au la ei. Am un furnizor în armată care le cumpără, și ajung aici, unde așteaptă oameni ca tine. Gaborii mor de ciudă când le dau de urmă, da` nu prea au ce să facă. De-a lungul anilor, mi s-au oferit chiar și pistoale de-ale poliției. Uluitor, ce efect poate avea un salt în rata ipotecilor, asupra economiei la negru.
Deschise un dulap și puse un Uzi în mâinile lui Terry Clarke. Așa cum se și așteptase, lui Terry îi plăcea la nebunie.
Leo mai turnă un rând, așteptându-i să ajungă la esența problemei. Căci aveau o problemă, și bănuia că era singurul om care putea să le-o rezolve.
CAPITOLUL 16
Leo era relaxat; făcea lucrul la care se pricepea cel mai bine.
Coborâse chiar și în pivniță, de unde-și adusese cele mai scumpe jucării, deși de-acum știa că nu prea avea șanse să facă o vânzare.
Frații Clarke erau relaxați și ei, ascultându-l cu cât entuziasm vorbea despre arme. Până și Terry uitase de orice râcă. Erau hotărâți să apeleze la Leo cu proxima ocazie când aveau nevoie de fiare, iar Leo știa că-i captivase și se bucura.
Colin îl privea nervos pe Terry. Acesta era un om destul de dificil și fără să se înarmeze până-n dinți. Dacă n-aveau grijă, putea să cumpere necontrolat, ca o fată din Essex în Lakeside.
Ultimul lucru de care avea nevoie Terry Clarke era un pistol, așa că fratele său se hotărî să le reamintească tuturor de ce veniseră aici.
- Faci afaceri cu Nick Leary, nu? îl întrebă el pe dealerul de armament.
Leo simți că inima-i cădea printre măruntaie și, cu o privire de scuză spre Tyrell, răspunse:
- Știi bine că da, Colin.
Dispoziția din cameră se schimbase. Toți începuseră să pună pistoalele la loc pe birou. Distracția se sfârșise, iar frații Clarke așteptau reacția lui Tyrell.
- Am auzit că ai avut o problemă cu el, acum câtva timp.
Tonul lui Tyrell era neutru, lucru pentru care Leo fu recunoscător.
- Am probleme cu mulți, regulat, e firesc așa ceva, când faci comerț cu arme.
În timp ce împacheta la loc o carabină, continuă cu emfază:
- Mi-a părut rău când am auzit de băiatul tău, dar Nick, cu toate defectele lui, reale sau nu, n-a făcut decât ceea ce-ar fi făcut oricine.
Tyrell știa că Leo avusese nevoie de mult curaj ca să spună așa ceva în fața fraților Clarke, atitudine pentru care îl respecta.
- Nu-i port pică, și eu aș fi făcut același lucru.
Leo știa că spunea adevărul.
- Totuși, ce mă interesează e cine l-ar fi putut pune pe băiatul meu să intre în casa lui Leary.
Întrebarea îl descumpăni pe Leo, care însă avea destulă minte ca să înțeleagă unde voiau să ajungă.
- Ce încerci să-mi spui? întrebă el cu glas scăzut.
Tyrell oftă.
- Te întreb: poate vreun cunoscut de-al tău avea de-a face cu Sonny? Trebuie să știu dacă era asociat cu cineva care l-ar fi putut împinge pe căi greșite.
- Adică vrei să zici că înainte fusese nevinovat?
Celălalt clătină din cap.
- Nu, dar nici atât de rău pe cât se spune despre el nu era. Cel puțin, nu cred.
Leo râse disprețuitor.
- Băiatul tău nu era tocmai un înger neprihănit, dacă-nțelegi ce vreau să zic.
La asta, Tyrell făcu câțiva pași spre el, amenințător, replicând încet:
- Ai grijă naibii ce zici. Ăsta de care faci mișto acum tot băiatul meu era. Vorbești despre el de parc-ar fi fost un bandit.
Leo oftă.
- Dacă asta a fost....
Voia anume să-l irite, iar Terry urmărea cu ochi sclipitori cum se provocau unul pe altul.
- Am auzit și că era fătălău, îl întărâtă și mai mult Leo pe Tyrell.
- Am impresia că știi o droaie despre el. Sigur nu v-ați întâlnit niciodată?
Leo, care până atunci abia se stăpânise, își pierdu calmul, strigând la Tyrell:
- Nu știu decât ce vorbește lumea. Nick a fost distrus de ce i se întâmplase. Da` concluzia e că bulangiul ăla mic a primit ce-a căutat. Norocul lui că n-a intrat aici, fiindcă-l împușcam fără să stau o clipă pe gânduri.
Fierbând de furie, își turnă un brandy și continuă zgomotos, grozăvindu-se:
- Așa că să nu intri tu-n casa mea și să-ncerci să mă iei la rost, fiindcă n-o să-și meargă! Problema mea cu Nick a fost privată. N-o să discut de față cu cine se nimerește, să-ți intre asta-n căpățâna aia smolită!
Felul cum rostise „smolită” îi făcu pe toți să se holbeze, privindu-se cu expresii neîncrezătoare. Tyrell fu uluit de ura din glasul lui. Nu-i venea să creadă ce auzise, la fel ca și celorlalți.
Louis explodă:
- Cu cine mă-ta crezi că vorbești?
Făcu un pas amenințător spre Leo, care avu inspirația de a se retrage. Își dădu seama că făcuse gafa deceniului și încercă să-și retracteze cuvintele:
- N-am vrut să te jignesc, Tyrell, dar în ultimii 10 ani aproape toate fiarele mele s-au dus la ăia din Indiile de Vest. Se-mpușcă-ntre ei din nimic! Negru pe negru, așa zic. Eu, personal, aș zice bou pe bou. Băiatul tău a intrat în casa lui Nick și a încercat să-l fure. L-a prins și a murit. Îmi pare rău, amice, da` cred că ce-a căutat, aia a găsit. Nici mai mult, nici mai puțin.
Îmi pare rău pentru ce ți-am zis, da` aș fi un mincinos dacă n-aș vorbi cinstit. Ai voștri vor arme, eu le vând - asta e. Dacă băiatul tău a fost înarmat, atunci eu, unul, nu mă mir, OK? Și poate c-am ajuns rasist la bătrânețe, da` dac-ai fi în locul meu, și tu ai simți la fel. Mereu am de-a face cu negrotei idioți, și știi ceva? Toți au câte-un căcat de vendet, câte-un cont de reglat, cum ai și tu. Și eu le vând, fiindcă mă rog să se-mpuște unii pe alții și să facă curățenie pe străzi și pentru noi. Așa c-acum știi dracu`, da?
Tyrell se ridică. Ochii lui, de obicei atât de prietenoși, erau acum aproape negri de furie.
- Asta-i tot ce vezi? strigă el. Cozile mele? Aici m-am născut, aici am trăit, și știu că ăștia de-alte voi fac toate problemele. Crezi că nu vă pun și eu pe voi în aceeași găleată?
Privi în jur. Leo nu știa ce să spună. Prin cine știe ce minune, Terry fu cel care salvă situația.
- Calmează-te, Tyrell. Din câine slănină nu se face, cum zicea mereu maică-mea.
Toți tăcură câteva momente, apoi izbucniră în râs. Până și Leo râdea, deși nu prea știa de ce.
Terry se întoarse spre el și spuse:
- Iau fierul spaniol.
Leo se bucură să schimbe subiectul și să și câștige câteva lire sterline. Luă banii și se abținu să-i numere. Numai de-o nouă ceartă nu mai avea nevoie.
- Tu ai dat fierul pe care l-a folosit băiatul lui Tyrell, Leo? Îți jurăm că, dacă da, n-ai să pățești nimic, îi spuse Billy. Vrem doar să știm de unde-avea o marfă de calitatea aia.
Clătinând din cap, Leo spuse arogant:
- Nu. Da`, crede-mă, chiar dacă-l avea de la mine, tot nu v-aș spune.
Nimeni nu răspunse, iar Tyrell îl lovi cu pumnul în cap, din răsputeri. Când Leo căzu la podea, îi spuse direct:
- Mai du-te-n mă-ta, albule. Fă bine și află cine-s prietenii tăi înainte să mai ieși pe stradă în viitor, fiindc-o să am grijă să-ți facă cineva de petrecanie.
Îl împunse în piept, făcându-l să se strâmbe, în timp ce continua sardonic:
- Sunt cel mai negru coșmar al tău, Leo. Un cioroi care poartă pică. Și știi ceva, Brânzosule? Acum am pică pe tine.
Kayleigh Kalibos era măritată cu un grec spărgător de bănci, și toată lumea știa că Tammy Leary se culcase cu el.
Dar Tammy avea o memorie selectivă și, la fel ca în urmă cu câteva luni, n-o deranjă că nevasta fostului ei amant se alătură să bea și ea ceva, în vinăria lui Suzy Snaith. De fapt, uitase toată aventura. Doar împunsăturile lui Kayleigh i-o amintiră.
Kayleigh, după câte se părea, nici nu uitase, nici n-o iertase pe Tammy. Soțul ei făcuse destule măgării la viața lui, dar să se culce cu nevasta lui Nick Leary fusese cea mai mare prostie.
Kayleigh era la fel de beată ca Tammy, de-asta și avea chef de scandal. Dacă afla, soțul ei nu i-ar fi venit să creadă. Încă se mai temea ca Nick să nu afle că nevastă-sa-l înșelase cu el, și să-l omoare.
Tammy ieși dintr-o cabină de toaletă și-i zâmbi amical lui Kayleigh. Fiona și Melanie tăiau linii de cocaină pe placa de granit, așteptând scandalul. Tensiunea creștea, iar în aer se simțea electricitatea pe care n-o poate provoca decât un amestec de hormoni, vodcă și cocaină.
În timp ce Kayleigh intra într-o cabină, Melanie spuse în șoaptă:
- Hai să scăpăm de ea, Tams. E cu capsa pusă, și n-ai nevoie de scene.
Tammy râse, așa cum Melanie se și așteptase.
- Mai dă-o-n aia mă-sii.
O spusese cu voce foarte tare, iar Melanie se așteptase și la acest lucru.
Kayleigh ieși din toaletă clătinându-se și, în timp ce-și verifica machiajul, o împinse involuntar pe Tammy, care tocmai se pregătea să prizeze o linie mare de cocaină. Nu era nevoie de mai mult.
Tammy se ridică și o pocni în față cu toată puterea.
Kayleigh, care avea vreo 70 de kilograme, se împletici pe spate. Oricât era de scundă, Tammy știa să se bată, cu atât mai mult cu cât îi și plăcea.
Totuși, nici Kayleigh nu era o păpădie și, cum avea cu aproape 20 de kilograme mai mult decât Tammy, curând încăierarea ieși dn toalete, continuându-se în bar. Clienții se dădură repede la o parte.
Kayleigh luă o sticlă de vin de pe o masă și o ridică, gata s-o trântească peste coafura scumpă a lui Tammy. Un bărbat masiv, pe nume Greg Peterson, i-o smulse repede din mână, și ajutat de încă 3 prieteni, reuși în sfârșit să le despartă pe cele două femei.
- Scoateți-le de aici! strigă Suzy Snaith.
Era cam greu să le tragă spre ușă pe cele două femei care se altoiau înjurând, și toată treaba dură cam 5 minute.
- Te-nvăț eu minte să ți-o mai tragi cu bărbată-miu!
Tammy râse.
- Nu, scumpo, eu ar trebui să te-nvăț pe tine să ți-o tragi cu bărbată-tu, nu?
Aceste cuvinte declanșară bătaia secolului.
Ca scoasă din minți, Kayleigh se smulse din brațele celui care o ținea, dar Tammy o aștepta, pregătită. Își înfipse tocul-cui în piciorul bărbatului din spatele ei, care scoase un țipăt, și se repezi drept spre Kayleigh. Și amândouă continuară să se cotonogească într-o veselie.
Poliția sosi la fața locului peste 5 minute.
Tyrell stătea în mașină, lângă toaletele publice.
De multe ori trecuse pe-acolo, fără să le învrednicească nici c-un gând. Acum vedea câți băieți forfoteau prin jur și-i venea să vomite.
În timp ce-și aprindea încă nu Malboro Light, o bătaie ușoară în geam îl făcu să tresară. Un băiat blond, de vreo 15 ani, îi zâmbea.
Tyrell deschise repede fereastra.
- Ce vrei?
- Ești nou?
Abia atunci își dădu seama că băiatul căuta un client. Șocul îl făcu să amuțească.
Arăta el a poponar?
Trase adânc aer în piept.
- Lucrezi de mult pe-aici?
Băiatul dădu din cap, apoi dădu să deschidă portiera.
- Hai odată, dom`le. Mi-a-nghețat curu`. Mi-l vrei sau nu?
Tyrell se hotărî într-o fracțiune de secundă și-l lăsă pe băiat să se urce în mașină.
- Unde mergem, dom`le?
- Ce vrei să spui? întrebă nedumerit Tyrell.
Zâmbindu-i, băiatul răspunse:
- Chiar că ești nou. Doar nu putem să ne-o tragem pe stradă, sub felinare, nu? Hai să mergem în parc.
Tyrell porni mașina, tremurând de teamă să nu dea poliția peste ei.
N-ar fi rezistat.
Dar reuși să iasă din parcare fără niciun incident, iar băiatul începu să-l îndrume spre locul cel mai potrivit.
Nick vedea clar cât de beată și drogată era Tammy, și știa că polițistul putea să vadă și el.
- Da-l iubesc în mă-sa...
Încerca să-și sărute soțul, iar el încerca s-o țină la distanță.
- Îți mulțumesc pentru discreție.
Polițistul îl privea cu milă. Se vedea clar că Tammy, deși bătută și plină de vânătăi, învinsese - era prea entuziasmată.
- S-a depus vreo plângere?
Agentul mai vârstnic clătină din cap.
- Doar du-o acasă, dom`le, că ne-a făcut capetele uite-atâta.
Tammy zăcea parțial culcată pe o canapea de plastic din secție, chinuindu-se să nu adoarmă. Chiar atunci intră și Detectivul Inspector Rudde, care-l chemă pe Nick într-o cameră de interogatoriu.
- E totu-n regulă, Nick?
Nick dădu din cap.
- Acum cu cine s-a mai luat la bătaie?
Glasul lui Nick suna obosit, iar Rudde presupuse că avusese o noapte destul de grea.
- Cu Kayleigh Kalibos. Bărbatu-său a venit deja și-a luat-o, și pot să-ți spun că n-aș vrea să fiu în pielea ei, când au să ajungă acasă.
Nick știa că soțul lui Kayleigh se temea de o răzbunare din partea lui, iar Rudde era și el conștient de același lucru.
- Despre Gary ai mai auzit ceva?
Clătinând din cap, Rudde spuse înțelepțește:
- E clar că-i ceva necurat la mijloc, da` din câte-am înțeles, nu reușesc să dea de nicio pistă. Totuși, îl știi pe Gary. Se-amestecase prin atâtea, încât nu mai era decât o chestie de timp până să-l frigă cineva.
- Mie-mi spui? Și pe mine a-ncercat să mă țepuiască de câteva ori, da` chiar și-așa, îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. I-am dat niște bani nevesti-sii, nici nu puteam altfel, a lucrat pentru mine ani de zile.
Rudde încercă să schimbe subiectul.
- Apropo, Tammy avea la ea niște cocaină de gradul A. Am rezolvat-o, da` trebuie să vorbești cu ea, Nick. Dacă se mai repetă, nu mai pot s-o scap și a doua oară.
Oftă.
- Dacă se-aude la ziare ce-a fost aici, au să fie-ntr-al nouălea cer - știi cum e, mai ales după tot ce s-a-ntâmplat.
Nick dădu iar din cap.
- A afectat-o foarte tare, trebuie să înțelegi.
Detectivul zâmbi înțelegător. Nick știa că, la fel ca toți ceilalți, Rudde se întreba în sinea lui de ce nu-i ardea lui Tammy o mamă de bătaie.
- Ei, atunci o las în mâinile tale mai mult decât capabile. Apropo, Nick, e bine să știi: tatăl lui Sonny Hatcher, Tyrell, umblă și scormonește, crede că l-a pus cineva pe băiatul lui să-ți calce casa. Așteaptă-te să-l vezi sau să auzi despre el al un moment dat, OK?
Nick era șocat, iar Rudde observă.
- E ca orice părinte, dom`le, încearcă doar să înțeleagă ce s-a întâmplat. Nu-ți poartă ranchiună, știu sigur. Nu încerc decât să te previn, ca să fii pregătit.
Nick zâmbi.
- Îți mulțumesc. Și acum, ar fi timpul s-mi duc scumpa soție acasă.
O auzeau pe Tammy râzând răgușit, iar sunetul făcea chipul lui Nick să arate și mai palid și tulburat.
Rudde nu fusese căsătorit niciodată, lucru pentru care era nespus de recunoscător. Cu cât vedea mai multe căsnicii de-aproape, cu atât îl atrăgea mai puțin ideea de a-și lega de gât o piatră de moară pentru tot restul zilelor.
- A băut toată ziua?
Nick dădu din cap. Ștergându-și fața cu o mână, oftă și spuse trist:
- Știu ce crede lumea, dar lui Tammy i-a fost foarte greu, să știi. Câteva pahare și un pic de marfă o mai calmează.
Rudde nu răspunse. În schimb, îl privi pe Nick Leary cum ieșea din cameră, în timp ce de-afară nevastă-sa se auzea vărsându-și mațele, și se minună din nou ce noroc avea că nu-l trăgea ața spre însurătoare.
CAPITOLUL 17
Băiatul se numea Lomax, William Lomax, și lucra sub numele de Willy. Tyrell se hotărî să-i spună Lomax - sau, mai simplu, Will.
- Și-atuncea, ce vrei? îl întrebă băiatul.
Tyrell parcase la umbra unor copaci de lângă parcarea locală. Prin întuneric, putea distinge siluete de bărbați și băieți pe lângă gardurile parcării. Nu crezuse să vadă vreodată așa ceva.
- Ascultă, domnu`, n-am timp toată noaptea. Dacă voiai doar o labă, puteam să rămânem la vilă.
Tyrell îl privi din nou pe băiatul neîngrijit de lângă el.
- La vilă?
Puștiul rânji.
- La toalete? De unde m-ai agățat.
Apoi, râse mai tare.
- E prima oară că vii?
- Nu vreau să fac sex cu tine.
Glasul lui Tyrell tremura de emoție, iar băiatul înțelese greșit. Punându-i ușor o mână jegoasă pe coapsă, spuse cu glas gutural:
- Haide, nu fi prost. O să fie ca lumea.
Și, zâmbind, îl mângâie între picioare, ajungând cu mâna la fermoarul blugilor.
Fu plesnit mult mai tare decât ar fi crezut că este posibil. Usturimea îi umplu ochii de lacrimi, iar Tyrell se rușină un moment că se descărcase pe un puști nevinovat.
- Ascultă, domnu`, eu nu pentru d-astea vin acilea, nu fac treburi d-alea cu durere.
Deblocă portiera, încercând să iasă. Tyrell îl luă de braț cu blândețe.
- Nu vreau sex, fiule, am nevoie doar să aflu câte ceva despre un băiat pe nume Sonny Boy.
Cuvintele îl opriră pe Will în loc. Atmosfera devenise încărcată. Tyrell îi simțea teama și-i spuse pe cel mai prietenos ton de care era în stare:
- Te plătesc pentru orice informații îmi dai.
Băiatul încă mai ezita.
- Și-am să te plătesc bine.
În sfârșit, se relaxă din nou. Își aprinse o Benson și, după ce trase alene, spuse:
- Eram amici, atâta tot. Ce vrei să știi?
Suflă fumul cu zgomot, iar Tyrell se mai destinse.
- De când îl cunoșteai?
Lomax ridică din umeri.
- De vreun an, așa.... În ultima vreme,, nu prea se mai învârtea pe la vilă, cred că știa pe cine să agațe. L-ai cunoscut?
Tyrell dădu din cap.
- Bun băiat, Sonny, a avut o viață grea.
Băiatul trase iar din țigară.
- Cât îmi dai?
- Depinde de cât îmi spui.
- Ce vrei să știi?
Tyrell scoase două hârtii de 50 de lire sterline și spuse încet:
- Pe scurt: tot ce știi despre el.
- E un bufet după colț. Mai bagă și-un mic dejun pe toată ziua și facem târgu`.
Tyrell porni mașina, bucuros să scape de umbrele din jur care se strecurau prin tufișuri cu băieți tineri, încercând să se convingă că nu făceau nimic rău.
Jude era drogată.
În timp ce zăcea pe canapea, simțind cum plutea, puse țigara în scrumieră și o lăsă să ardă, urmându-și gândurile și sentimentele. În sfârșit obținuse destui bani pentru dealer, prostituându-se. Nu folosise prezervativ.
Acum n-o mai interesa decât să se relaxeze. Erau singurele ocazii când se putea gândi la Sonny Boy, fără s-o apuce furia. Însă, orice s-ar fi întâmplat, avea să se asigure că era despăgubită cu vârf și îndesat pentru moartea lui.
Nick Leary era cunoscut, după cât se fudulise pe la televizor și dăduse interviuri în ziare. Ei bine, îi era dator, iar Jude era hotărâtă să primească tot ce i se cuvenea.
Știa, de pildă, că amicul lui, Gary Proctor, îl adusese pe băiat acolo. Mai știa și că Nick Leary ar fi plătit bine ca să nu se afle asta, mai ales acum, că Gary Proctor murise. Sonny îl plăcuse pe Proctor, spunea că era un tip de treabă. O fi fost, cine știe...? Acum era oricum prea târziu.
Se temea, știa ce-i spusese Sonny și cum să folosească informațiile, dar frica de a-i cere socoteală lui Proctor fusese prea puternică. Iar acum Proctor era mort, și nu-i mai rămânea decât să de ducă la Leary; el era eroul zilei, iar pentru asta trebuia să plătească.
În timp ce se topea în mobilă auzi un zgomot și, deschizând ochii, îl văzu pe Gino stând în picioare, lângă canapea. Îi zâmbi visător.
Nu spuse nimic nici chiar când tânărul începu să-și ardă o doză. Se întorsese, numai asta conta.
Bufetul ținea deschis toată noaptea, așa că era destul de aglomerat, dar reușiseră să găsească o masă într-un colț, iar Tyrell comandase un mic dejun copios, cu cartofi prăjiși și pâine cu unt. Mai ceruse două căni de ceai și două cutii de Tango de portocale. Luă sucurile din frigider și se duse să-și ia restul de la barman.
- Să nu stea mult pe-aici, e clar?
Tyrell îl privi mirat.
- Cum adică?
Barmanul, un turc supraponderal, cu dinți albi și strâmbi și un șorț și mai alb, spuse:
- Nu-i încurajez, de-obicei își iar burgeri din rulota de pe stradă. Pe ăsta am să-l înghit fiindcă-i cu dumneata, da` să-i spui ca pe urmă să nu mai pună picioru` pe-aici. Nu-s bineveniți. Și, un mic avertisment - toți sunt nește hoți. Dacă ești nou în treaba asta, să ții minte pe viitor.
Tyrell nu știa ce să răspundă. Abia când își dădu seama că turcul îl credea peștele băiatului, înțelese despre ce era vorba.
- Ai priceput pe dos, dom`le. Îi iau doar de mâncare, are ceva de care-am nevoie.
Își regretă imediat cuvintele.
Celălalt înălță din sprâncene, privindu-l ca pe un gunoi prins pe pantoful cuiva.
- Am înțeles și eu atâta lucru, nene! Fiecare cu-ale lui.
Nemulțumit, Tyrell șopti furios:
- Am eu față de poponar?
Barmanul rânji.
- Nu știu, nene, ce fel de față au ăștia?
Și dispăru în biroul din spate, iar Tyrell se întrebă ce mama dracu-l făcuse să spună așa ceva. Preferă să se retragă înainte ca situația să scape de sub control. Ajunsese la capătul răbdării.
Așezat pe scaunul de plastic, băiatul arăta și mai șleampat și vulnerabil. Cu un zâmbet încurcat, îi spuse lui Tyrell:
- De-obicei nu ne primește, da` m-am gândit că poate-poate, dacă eram cu mata.
Tyrell dădu din cap.
- Mi-a spus și mie. A zis că de obicei vă luați burgeri de la rulotă.
Lomax zâmbi din nou. Avea dinții galbeni și acoperiți cu mâzgă, ca și limba.
- Azi e cam frig afară și voiam să mă-ncălzesc.
- O să stai toată noaptea?
Willy dădu din cap, răspunzând cu seriozitate:
- Aproape. E vineri, și ne vin mulți, de la cluburi sau cârciumi. Știi, cu ăia care se dau straight, e ușor. Vor una mică, și pe urmă iau un taxi pân-acasă.
Tyrell nu știa ce să spună.
- De ce vrei să auzi despre Sonny?
Nu-i răspunse. Își aprinse o țigară, iar băiatul ridică și el pachetul, cerându-i permisiunea.
Tyrell dădu din cap și-și aprinse țigara, ca să aibă ceva de făcut.
În bufet era destul de cald, așa că-și scoase geaca de piele și o puse pe spătarul scaunului.
Willy își termină țigara, apoi sorbi zgomotos din cutia de Tango și întrebă:
- Ești tata lui Sonny?
La auzul cuvântului „tata”, lui Tyrell îi veni să plângă. Dădu din cap.
- Mă gândeam eu. Nu miroși a gabor. Vorbea mult despre mata și despre frații lui. Acu` o vreme ai fost în vacanță, nu? Zicea că data viitoare ai să-l iei și pe el în Jamaica.
- Am impresia că știi multe despre el.
Willy ridică din umeri, cu aroganța tipică a tinerilor.
- Mi-era amic, m-a și ajutat de câteva ori, la necaz. Am stat o dată la maică-sa, da` cinstit să fiu, îmi place mai mult pe stradă.
- De ce?
Băiatul ridică din umeri, arcuindu-și colțurile gurii în jos, cu tristețe.
- Cinstit să fiu, maică-sa semăna cam prea mult cu a mea, dacă-nțelegi ce vreau să zic. Și oricum, îmi place să fiu de capu` meu. Prea multă trăncăneală, înțelegi?
Tyrell înțelegea prea bine. Monologurile necontenite de autojustificare ale toxicomanilor. Se mira că un copil care avusese atâta minte ca s-o evite pe Jude trăia pe străzi și-și vindea trupul.
- Nu ți-e frică niciodată, Will? N-ai vrea să ai o viață mai bună ca asta?
William Lomax îl privi cu ochii unui pensionar de 13 ani și spuse sincer:
- Sigur că da, da` casele nu-s de nasu` meu. Îmi fac un culcuș pe stradă și acolo dorm. Nu-s poponar, fac treaba asta doar ca s-am ce mânca și bea. Am tras și aurolac cândva, da` ăla-i pentru țânci, nu?
Fu scutit să răspundă de sosirea mâncării și a ceaiului.
William Lomax își atacă farfuria și sorbi din ceaiul fierbinte, deși îi ardea gura. Apoi puse cana pe masă și adăugă în ceai 5 linguri mari de zahăr. După ce-și făcu un sanviș mare cu cartofi prăjiți și-l înfulecă, păru să se mai relaxeze.
Tyrell îl privea cu uimire.
- Mișto ca focu`!
Zâmbind, Tyrell răspunse:
- Așa se pare.
Will închise gura, încercând să mănânce elegant. Îi plăcea acel uriaș Rasta, cu zâmbet blând și dinți albi. Sonny Boy spusese adevărul despre tatăl lui, spusese că era un tip marfă, și așa și era.
- Cum ai aflat? Toți ne-așteptam să ne ia la-ntrebări când a murit, da` n-a venit nimeni. Ne-am gândit că nimeni nu știa.
Fu rândul lui Tyrell să ridice din umeri.
- Am auzit că avea clienți regulați.
Băiatul dădu din cap, cu gura plină. Înghiți zgomotos, înainte de a spune:
- Era băftos. Se ținea curat lună, înțelegi, mereu avea prezervativ și băgase banii și-ntr-un mobil, numai pentru clienți. Dădea anunțuri și la ziar.
Tyrell fu convins că nu auzise bine.
- Ce făcea...?
Vorbise mai tare decât voia, iar cei din jur întoarseră capetele spre ei. Un individ înalt, cu părul pieptănat prost peste chelie, barba lățoasă și ochelari ca fundurile unor sticle de lapte se holba la Willy, iar în ochi i se citea pofta.
- Gata, te-ai uitat destul?
Omul se grăbi să-și mute privirea.
Willy râse.
- Tot mereu e pe la vilă, se-nvârte pe lângă apartamentu` nupțial. Știi, îi place cu penetrare. Da` eu acuma-s cam prea bătrân pentru el.
Tyrell nu-și putu ascunde tonul șocat.
- Tu ești prea bătrân?
Willy oftă.
- Nu mai merg în apartament, de-o vreme. Ies bani beton, da` praf te face pe dinăuntru.
Tyrell clătină din cap, neîncrezător.
- Apartament nupțial? Ăsta ce mama mă-sii mai e?
William Lomax râse iar.
- Ai multe de-nvățat, domnu`. Apartamentu` nupțial e buda stricată. Acolo ai mai mult loc de mișcare, înțelegi?
Un curent de aer rece ajunse la ei, iar Tyrell îl văzu pe individ trecând prin dreptul ferestrei aburite, cu capul în piept și haina strânsă pe trup.
Will îi puse o mână murdară pe braț, cu blândețe.
- Sunt și alții mai nasoi ca el, crede-mă.
- Termină-ți mâncarea. Mai vrei un ceai?
Băiatul dădu din cap, iar Tyrell făcu semn să le mai aducă două. Încă nu-și revenise de pe urma veștii că fiul lui dăduse anunțuri în ziar ca să racoleze bărbați. I se părea incredibil, dar știa că William Lomax nu avea niciun motiv să mintă.
Will păru să înțeleagă, și întrebă pe un ton aparent nepăsător:
- Ce altceva mai vrei să știi, domnu`?
Privindu-l, Tyrell răspunse:
- Nu știu, fiule. Cred că aș vrea să știu de ce-o făcea... Cum a ajuns la o viață ca asta? Lucrurile obișnuite pe care vor părinții să le afle despre copii lor. Motivele, cauzele...
Oftă adânc.
- La drept vorbind, nici nu știu ce vreau să mai aflu. Într-un fel, mi-e și frică să mai ascult.
- Vrei să știi dacă avea vreun pește, nu?
Tyrell dădu din cap, așteptând cu groază răspunsul.
- Păi, n-avea. Se descurca bine de unu` singur, da` se-avea la toartă cu un alt băiat negru, Justin. Ăla-i arătase lui Sonny ce sfori să tragă, cum ar veni, da` de-o vreme-ncoace a dispărut.
- Cum adică, a dispărut?
Willy ridică iar din umeri.
- A dispărut, și gata. Pe-aici se-ntâmplă multe d-astea. Unii se mută, se iau la ceartă... Și el fugise de-acasă, ca mine, da` lucra de mult, înțelegi, încă de când era mic. Și s-a făcut penetrar cu Sonny. De fapt, cu toții era penetrar, da` el și Sonny erau foarte apropiați. El i-a zis lu` Sonny să-și ia mobil și să dea anunț la ziar. Așa, te duci la oameni acasă și-i mai comod, înțelegi. Plus, că și câștigi mai mult.
Zâmbi.
- Și-acuma mă mai cheamă, mai ales moșii. Le place să se uite la mine când mă spăl, una, alta... Și mie-mi place, că atuncea pot să fac și io o baie. Tot o viață de căcat e, da` Justin și Sonny, ei se aranjaseră binișor. Tot împreună umblau.
- Unde locuia puștiul ăsta?
- Păi p-asta pot să ți-o spun, că și pe mine mă lăsa să trag acolo câteodată.
Tyrell așteptă. Willy continua să zâmbească.
- Mai vrei bani?
Dădu din cap.
- O să-ți dau, da` nu aici, în fața ăstuia, OK?
Arătă spre barman. Willy încuviință.
- Am încredere-n mata, că tot ești tata lu` Sonny.
Lui Tyrell îi venea să râdă, văzând cum încerca să se comporte ca un bărbat, dar bănuia că fusese nevoit să-nvețe limbajul, în meseria lui.
- Stătea deasupra brutăriei de pe strada mare. E o șobolarniță, da` avea camera lui acolo.
Tyrell îl privi nedumerit.
- Ce-i aia șobolarniță?
Will zâmbi.
- Mă scuzi, așa-i zicem noi. Cineva închiriază un apartament și pe urmă ia-n el cu chirie tot felu`. Unii închiriază camerele doar pentru câteva ore pe zi și câte-o noapte. Cre` că nu tre` să-ți fac și-un desen, nu? Oricum, acuma nu mai e, cum nu mai e nici Justin.
Obrajii îi erau mai roșii, și începea să pară aproape sănătos. Tyrell înțelese că era efectul căldurii și al mâncării. Băiatul căscă sonor.
- Vrei să dormi la mine-n noaptea asta?
Surprins, Willy întrebă:
- Pe bune?
- Numai o noapte, totuși. Am acolo niște lucruri pe care i le-am adus lui Sonny din Jamaica. N-o să mai aibă nevoie de ele, așa că poți să le iei tu. Dar vreau să te gândești cine-ar putea să mai știe despre Sonny al meu, și mai ales cum a ajuns să intre-n casa aia, OK?
- Sigur. Pot să fac și-o baie?
- Poți să faci tot ce vrei, fiule, da` să nu-ți treacă prin cap cine știe ce trăsnăi, c-o să ne certăm nasol de tot. Și nici să nu te gândești să te dai la mine, că tot am să mă supăr. E clar?
William Lomax râse zgomotos.
- Nu m-atrage deloc, pe bune, asta cu sexu`. E doar meseria? Cât despre manglit, nu-s eu așa de prost.
În mașină, Tyrell dădu drumul căldurii, căci băiatul dârdâia.
- Ești cam răcit, fiule, nu vrei să trecem și pe la farmacie?
Willy clătină din cap.
- Mai bine să-ți zic de pe-acuma: sunt seropozitiv.
Câteva momente, Tyrell nu-i răspunse. Apoi trase frâna de mână și porni spre apartamentul lui.
Tammy zăcea în pat fără cunoștință, iar Nick era din nou în drum spre estul Londrei.
Când parcă mașina, știa că nu era bine ce făcea, dar nu se putea stăpâni.
Intră în bloc, urcând ca de obicei, cu liftul, până la etajul 10. Scârțâitul cabinei era ca un cântec de dragoste.
Îi deschise un bărbat înalt, în pantaloni de piele strâmți, fără cămașă. Burta-i atârna peste curea și avea pieptul și brațele acoperite de tatuaje.
- Unde-i Frankie?
Tușind, omul întrebă argățos:
- Cine-ntreabă?
Nick îl privi amenințător, apoi îl luă de gât, îl trase prin hol și-l trânti pe canapeaua rablagită din living.
- Ia-ți boarfele și roiu`.
Nu fu nevoit să spună de două ori. Clientul se repezi să-și adune hainele și o luă la fugă din apartament, îngrozit. Frankie se uita după el chicotind, dintr-un fotoliu.
Nick zâmbi crispat, în timp ce scotea din buzunar un pachet de Durex și o sticlă de vin roșu.
- Te gândești la toate, nu? remarcă Frankie, cu glas senzual.
Aruncă pe masă un pachețel de cocaină, Nick răspunse încântat:
- Hai să ne facem de cap, mm?
CAPITOLUL 18
Willy sătea în cadă, întrebându-se dacă nu cumva murise și ajunsese în paradis.
Apartamentul lui Tyrell era cald, bine decorat, și mirosea a sconcs. Din CD player se auzeau sunete plăcute, iar în scrumieră rămăseseră resturile unui chiștoc de marijuana. Mai văzuse și o telecomandă de Sky Plus. Dacă așa era în rai, spera să moară cât mai curând.
Era ciudat să se simtă normal - adică așa cum se simțea acum.
Normal.
După asta tânjise Sonny toată viața, Willy o știa, și-l înțelesese. Dar mai știa și că soția lui Tyrell nu era cea mai primitoare ființă din lume. Totuși, nu părea să fie acasă în seara aceea, așa că avea să facă ceea ce făcuse întotdeauna: să profite la maximum de ocazie.
Înfășurându-se cu un prosop moale și cald, se așeză pe toaletă și începu să plângă. Plângea numai fiindcă îl durea tot trupul, era prost dispus și dormise atâtea nopți în frig. Nu plângea de tristețe, sau așa ceva. Și-o tot repeta, la nesfârșit.
Nick plecase de la Frankie, și pentru că încă mai era activat, intrase în cârciuma din Essex.
La început, prezența lui îi intimidase pe toți. Moartea lui Gary Proctor făcuse senzație, și nimeni încă nu avea curaj săă-l întrebe ceva. Toți se temeau de el. În lumea lor, imaginea era totul, iar dacă acea imagine se compromitea, însemna că sosise momentul să plece dela petrecere.
Privi încruntat prin bar, unde-i văzu pe toți suspecții de serviciu. Întorcându-se spre vechiul său prieten Joey, întrebă cu glas sonor:
- Ai fost repus în drepturi și n-ai spus naibii la nimeni, Joey? Fiindcă, din câte știu, n-ai mai trecut pe-acasă de luni de zile.
Apoi zâmbi și-și trase nasul sonor, făcându-i pe toți să răsufle ușurați. Dacă Nick priza, însemna c-o puteau face și ei. Ca și cum le-ar fi ghicit gândurile, trase repede o linie pe nas, ceea ce dădu tonul pentru toată noaptea.
Joey își trecu o mână peste față. Deși era încă nervos, spuse pe un ton glumeț:
- M-ai aranjat bine aici, Nick.
Dar, privind în ochii prietenului său, văzu că nu era doar beat și drogat; Nick ajunsese din nou la limita de pericol. Avea chef de gâlceavă și nu se lăsa până nu provoca una.
Trase adânc aer în piept și continuă, pe cel mai firesc ton de care era în stare:
- I-aici Sid Haulfryn, Nick, a trecut să vadă ce mai faci. Mi-a ceurt numărul tău nou de mobil, da` nu i l-am dat.
Nick zâmbi.
- Și-atunci, unde e?
Se uită prin jur și, zărindu-l pe Sid, strigă:
- Cine l-a primit aici pe ăsta?!
O spusese pe un ton prietenos dar și prevenitor, iar Sid înțelese. Veni spre Nick.
Sidney Haulfryn era un tip înalt, cu păr lung și negru, legat la spate într-o coadă, și un glas profund și plăcut care ascundea faptul că putea să se bată ca Muhammad Ali dopat cu speed.
- Salut, dom`le!
Își desfăcu brațele, ca pentru a spune: „Ia să vedem, ce-ai să-mi faci?” Pasiunea pentru bijuterii bătătoare la ochi avea să-i fie fatală într-o zi.
Îl irita pe Nick, care considera că orice paradă ostentativă de avere nejustificată era totuna cu un mandat de percheziție semnat de propria mână.
Totuși, în seara aia avea chef să se amuze, iar Sid era un tip cu umor. Cum ar fi spus bătrâna lui mamă, putea face să râdă până și o pisică!
Făcu un semn spre barmaniță:
- Un rând la toată lumea.
Apoi le zâmbi celor din jur:
- Ia hai, tot poporu`, să-i punem de-un chef!
Tonomatul fu pus la maximum, și toți se relaxară, pregătiți pentru petrecere. Sidney Haulfryn se bucura de primirea care i se făcuse. De mai mult timp voia să stea de vorbă cu Nick și se părea că acum avea o ocazie nesperată.
- Mai deunăzi te bârfeam cu cineva, spuse Nick râzând. Ești de coma lumii, Sid.
- Pe bune, Nick, vrei s-auzi una chiar de comă? Cică se duce un tip la un sex shop din Soho, și cere o femeie gonflabilă. Vânzătoru` zice: „D-aia creștină, sau d-aia musulmanp?” Tipu` zice: „Da` care-i diferența?” La care, vânzătoru`: „Păi, alea musulmane, când ți-e lumea mai dragă, explodează!”
Nick se puse pe râs. Hohotea de-a dreptul, iar Sid, deși știa că fusese un banc bun, își dădea seama că nu era chiar atât de bun. Îl privea neîncrezător pe Nick, căruia-i dăduseră lacrimile de-atâta râs.
În timp ce hărmălaia creștea tot mai tare și mai tare, îi spuse încet:
- Las-o baltă, fraiere, n-a fost chiar așa de nemaipomenit!
Nick se ștergea la ochi. Erau lacrimi adevărate, observară Sid și Joey. Privindu-l pe Sid, Joey clătină din cap aproape imperceptibil.
- E totu-n regulă, Nick?
Sid era sincer îngrijorat, iar Nick o știa. Îl făcea să se simtă și mai prost.
- Nu, Sid, nu-i în regulă, nu-i deloc în regulă. Știi, în ultima vreme, nu mai pot să-mi adun mințile.
Se șterse la ochi și mai priză o linie, înainte de a spune:
- Toată povestea asta-i un rahat, înțelegi? E o porcărie de tot rahatul.
Willy Lomax intră în salon.
Luase pe el un tricou cu Bob Marley și o pereche de blugi vechi de-ai lui Sonny. Acum arăta aproape respectabil, și o știa. De-atâta timp nu mai avusese burta plină și o perioadă de relaxare, încât se întreba dacă nu cumva totul era un vis.
- Arăți mult mai bine decât înainte.
Willy ridică din umeri, în stilul lui „eu contra lumii întregi”, pus la punct încă de la vârsta de 9 ani. Tyrell zâmbi.
- Ești un tip cam dur, așa-i?
Băiatul o luă ca pe un compliment, ceea ce-l făcu pe Tyrell să râdă.
- Stai jos. Și ascultă aici: dacă încerci să mă păcălești cu ceva, am să mă supăr rău - înțelegi ce-ți spun?
Privindu-l în ochi, Willy văzu pericolul. Dar mai văzu și bunătatea și generozitatea din sufletul lui Tyrell, așa că spuse zâmbind:
- Nici într-un milion de ani. Ești un tip marfă, și niciodată nu m-am mai simțit așa de bine.
Tyrell știa că vorbea sincer, și mai știa și că avea să afle de la acel copil adevărul, oricât ar fi fost de îngrozitor.
Se aștepta la vești rele, dar se pregăti să le primească. Nu mai trebuia decât să le audă.
Cocaina îl făcea pe Nick să vorbească.
Nu mai arăta ca omul pe care-l cunoștea Sid și-l simpatiza, în ciuda bârfelor despre el. Omul acesta era vulnerabil, speriat și deprimat - Sid ar fi putut să jure.
- Ascultă, Nick, e mai bine s-o lași baltă. Băiatul a murit și, orice-ai spune sau ai face tu, nimic n-o să-l mai aducă înapoi.
Nick dădu din cap.
- Știu, Siddy, nimeni n-o știe mai bine ca mine. Dar am senzația că, de-atunci, mi s-a schimbat viața, înțelegi? Simt că mă urmărește ghinionul.
Sid râse.
- Mie-mi spui? La fel mi s-a-ntâmplat și mie, după ce m-am însurat cu Carol. Mare pidză de femeie mai era și aia.
Nick nu râse, cum ar fi făcut de obicei.
- Mai luați o linie, băieți. Joey, adu niște pachețele din seiful de jos, da?
Joey zâmbi împăciuitor.
Clătină din cap, chipurile nemulțumit, și spuse cu glas sonor, de parcă Leo ar fi fost tare de urechi.- O vizită medicală, poate?
Sarcasmul nu scăpă nimănui, și toți cei din încăpere izbucniră în râs.
La asta, Leo explodă. Vorbise cu Carlos Brent și știa că-n cele din urmă aveau să ajungă și la el, dar al dracului să fie dac-avea de gând să se lase cu una, cu două.
- E vorba de fierul pe care i l-am vândut lui Carlos Brent și-a fost folosit împotriva unuia din echipa voastră? Doar că, odată ce-mi vând produsele, nu mai răspund de ele. Plasez peste tot, doar n-o să mă acuzați pe mine pentr-un glonț rătăcit.
Terry era iritat. Se ridică de pe canapeaua de piele neagră și se răsti.
- La cine mă-ta strigi tu, bă?
Leo îl privi lung, întrebându-se de ce, când avea casa plină de arme, nu-i împușca dracu` pe toți o dată pentru totdeauna.
Billy salvă situația, ca întotdeauna.
- Șezi blând, Terry. Și tu, Leo, adu berile alea. Ceilalți vor fi aici imediat, și-atunci trecem la afaceri.
Cuvântul „afaceri” era o muzică în urechile lui Leo.
- Deci, sunteți hotărâți să cumpărați?
- S-ar putea. Vrem să aruncăm o privire, înțelegi, până să ne hotărâm.
În timp ce Billy vorbea, se auzi soneria, iar Leo consultă monitorul, după care deschise.
În cameră apăru Louis, împreună cu amicul său, Tyrell. Deși nu era nici pe departe la fel de uriaș ca frații Clarke, Tyrell arăta și el impresionant. Era un om înalt, chipeș și furios. Vechiul Tyrell, de pe vremea când toți fuseseră copii. Pe-atunci, se descurcase întotdeauna singur.
Anii trecuseră, iar el se însurase cu Sally și devenise un domn respectabil. Acum, însă, era iar cel din trecut - cu înverșunare.
- Ce faci, Leo? De mult nu ne-am mai văzut.
Leo dădu din cap spre noii-sosiți, cu inima bubuindu-i în piept. Se cam așteptase ca Tyrell să apară, dar în acel moment, numai de-așa ceva n-avea nevoie.
Nick zăcea în pat, simțind cum îl învăluia familiara repulsie.
De ce-o făcea?
În parte, îl excitau sordidul și promiscuitatea. O știa, și se întreba de ce. Patul avea așternutul mototolit, așa cum îl găsise. Frankie servea o anumită clientelă, și la fel ca Nick, nici pe ceilalți nu-i preocupa ambianța.
Era o cocină prima-ntâi, care mirosea de te trăznea. Îi simțeai duhoarea în gură.
Luă sticla de vordcă și trase o dușcă prelungă, sperând să-și alunge gustul, deși știa că era zadarnic.
Pe noptiera zgâriată era o bucată de oglindă, fără ramă. Liniile albe și pufoase erau tăiate cu grijă - singurul lucru îngrijit din toată maghernița.
Priză una și, dându-și capul pe spate, trase din răsputeri pe nas. Nu era marfă de calitate, dar în fond, nu de la el provenea. Nasul începu să-i curgă aproape imediat, iar Nick și-l șterse cu dosul mâinii.
De ce-l excita mirosul de jeg? De ce un trup folosit îi provoca cele mai tari erecții? De ce nu putea fi și el ca alți bărbați, cu dorințe și nevoi normale? De ce nu-l atrăgea propria lui soție, cu care majoritatea bărbaților s-ar fi zbenguit fericiți ore în șir?
Trupul slăbănog al lui Frankie era plin de zgârieturi și vânătăi.
După ce se răcori, se îmbrăcă repede și ieși zâmbin din apartament în mai puțin de o secundă. Frankie avea multe calități, dar nu și o conversație interesantă.
Fluierând, Nick apăsă pe butonul liftului. Aerul răcoros al nopții îi mângâia plăcut pielea, și încă mai respira chinuit, în timp ce cobora spre mașină.
Peste câteva ore, avea să-l umple cunoscuta silă de sine. În câteva ore, urma să-și reprime încă o dată senzațiile sexuale, din ură de sine. Dar, pentru moment, savura starea de sațietate care-l învăluia.
Și, o dată ce venea vinovăția, ca întotdeauna, avea s-o savureze, în chip straniu și pervers, și pe aceea.
- Și-atunci, ce vă interesează?
Tonul lui Leo redevenise neutru, dar numai cu prețul unui suprem efort.
Terry rânji.
- Vrem o armă, ca aia pe care-ai vândut-o recent, de l-a doborât pe unul dintre cei mai buni oameni ai mei.
Leo simți imediat sarcasmul. Se bucura că le ceruse gărzilor să-l lase singur. La drept vorbind, se și așteptaseră să se descurce fără ei cu haita aia de hiene.
- N-am de dat nicio explicație. Le plasez altor dealeri, cum e Carlos, știți și voi cum merge. O dată ce marfa pleacă de la mine, nu mai răspund pentru nimic.
Colin și Billy îl priviră cu niște expresii care-i dădură de înțeles că era mai bine să se lase păgubaș. Știa că era rău să-și piardă cumpătul, dar în ultima vreme toate afacerile păreau să se suprapună, și-i era din ce în ce mai greu să mai spună cine era rău și cine bun.
- Ce vreți, un pistol?
Tyrell dădu din cap, iar Leo înțelese că el voia să cumpere, și-l întrebă:
- Ce tip?
- Semiautomat, preferabil spaniol, cu cartușe parabellum.
Citise în ziar toate informațiile despre arma găsită asupra lui Sonny.
Leo era impresionat. Rareori venea la el câte unul care nu voia să se joace de-a cowboyii două ore, înainte de a cumpăra cel mai ieftin model. Dacă ar fi primit câte o liră sterlină pentru fiecare dintre ei, ar fi ajuns mai bogat ca Elton John.
Deschise un sertar și scoase un pachet cu mănuși de latex. Oricine se atingea de armele lui trebuia să și le pună dinainte; de asemenea, le curăța după fiecare folosire. Ultimul lucru de care aveau toți nevoie era să-și lase amprentele pe un pistol cumpărat pe urmă de altcineva și folosit într-un jaf sau omor.
- Știi ce vrei, Tyrell, și te admir pentru asta, amice.
Deschise un dulap și scoase un obiect învelit în piele. Despachetându-l, i-l întinse lui Tyrell, reverențios.
- Ăsta-i un semiautomat, fabricație spaniolă, la preț bun. Pentru tine, doar o mie. Din câte știu, n-a fost folosit niciodată în țara asta, așa că are un pedigree bun, în felul lui. Partea cea mai frumoasă e că poate să tragă și foc cu foc.
Deschise încărcătorul, continuând încântat:
- Dar dacă tragi de siguranța asta, poți să razi o cameră plină de oameni.
Le zâmbi celor din jur, care zâmbiră la rândul lor, admirându-i gluma.
- Nu e greu, doar 5 livre jumătate încărcat, și e foarte comod de mânuit sau ascuns. Un pistolaș excelent. Bubuie tare, dar și asta-i ușor de ascuns.
Tyrell cântări pistolul în mână, înțelegând prea bine ce-i atrăgea pe tineri la el. Le dădea un sentiment de putere, să aibă la ei un obiect atât de ucigător.
Leo îi privi chipul și zâmbi din nou, înțelegând mai bine ca oricine senzația. Era un fanatic al armelor de foc încă din copilărie, așa că fusese cel mai firesc lucru să le dedice toată cariera lui.
- Pe moment, circulă o mulțime în jur. Sunt aduse înapoi din zonele de război, de către militarii britanici care se-ntorc de-acolo. Le colectează după orice conflict ca pe niște trofee și e clar că nu-s luate în nico evidență, nu? Nimeni nu știe că le au la ei. Am un furnizor în armată care le cumpără, și ajung aici, unde așteaptă oameni ca tine. Gaborii mor de ciudă când le dau de urmă, da` nu prea au ce să facă. De-a lungul anilor, mi s-au oferit chiar și pistoale de-ale poliției. Uluitor, ce efect poate avea un salt în rata ipotecilor, asupra economiei la negru.
Deschise un dulap și puse un Uzi în mâinile lui Terry Clarke. Așa cum se și așteptase, lui Terry îi plăcea la nebunie.
Leo mai turnă un rând, așteptându-i să ajungă la esența problemei. Căci aveau o problemă, și bănuia că era singurul om care putea să le-o rezolve.
CAPITOLUL 16
Leo era relaxat; făcea lucrul la care se pricepea cel mai bine.
Coborâse chiar și în pivniță, de unde-și adusese cele mai scumpe jucării, deși de-acum știa că nu prea avea șanse să facă o vânzare.
Frații Clarke erau relaxați și ei, ascultându-l cu cât entuziasm vorbea despre arme. Până și Terry uitase de orice râcă. Erau hotărâți să apeleze la Leo cu proxima ocazie când aveau nevoie de fiare, iar Leo știa că-i captivase și se bucura.
Colin îl privea nervos pe Terry. Acesta era un om destul de dificil și fără să se înarmeze până-n dinți. Dacă n-aveau grijă, putea să cumpere necontrolat, ca o fată din Essex în Lakeside.
Ultimul lucru de care avea nevoie Terry Clarke era un pistol, așa că fratele său se hotărî să le reamintească tuturor de ce veniseră aici.
- Faci afaceri cu Nick Leary, nu? îl întrebă el pe dealerul de armament.
Leo simți că inima-i cădea printre măruntaie și, cu o privire de scuză spre Tyrell, răspunse:
- Știi bine că da, Colin.
Dispoziția din cameră se schimbase. Toți începuseră să pună pistoalele la loc pe birou. Distracția se sfârșise, iar frații Clarke așteptau reacția lui Tyrell.
- Am auzit că ai avut o problemă cu el, acum câtva timp.
Tonul lui Tyrell era neutru, lucru pentru care Leo fu recunoscător.
- Am probleme cu mulți, regulat, e firesc așa ceva, când faci comerț cu arme.
În timp ce împacheta la loc o carabină, continuă cu emfază:
- Mi-a părut rău când am auzit de băiatul tău, dar Nick, cu toate defectele lui, reale sau nu, n-a făcut decât ceea ce-ar fi făcut oricine.
Tyrell știa că Leo avusese nevoie de mult curaj ca să spună așa ceva în fața fraților Clarke, atitudine pentru care îl respecta.
- Nu-i port pică, și eu aș fi făcut același lucru.
Leo știa că spunea adevărul.
- Totuși, ce mă interesează e cine l-ar fi putut pune pe băiatul meu să intre în casa lui Leary.
Întrebarea îl descumpăni pe Leo, care însă avea destulă minte ca să înțeleagă unde voiau să ajungă.
- Ce încerci să-mi spui? întrebă el cu glas scăzut.
Tyrell oftă.
- Te întreb: poate vreun cunoscut de-al tău avea de-a face cu Sonny? Trebuie să știu dacă era asociat cu cineva care l-ar fi putut împinge pe căi greșite.
- Adică vrei să zici că înainte fusese nevinovat?
Celălalt clătină din cap.
- Nu, dar nici atât de rău pe cât se spune despre el nu era. Cel puțin, nu cred.
Leo râse disprețuitor.
- Băiatul tău nu era tocmai un înger neprihănit, dacă-nțelegi ce vreau să zic.
La asta, Tyrell făcu câțiva pași spre el, amenințător, replicând încet:
- Ai grijă naibii ce zici. Ăsta de care faci mișto acum tot băiatul meu era. Vorbești despre el de parc-ar fi fost un bandit.
Leo oftă.
- Dacă asta a fost....
Voia anume să-l irite, iar Terry urmărea cu ochi sclipitori cum se provocau unul pe altul.
- Am auzit și că era fătălău, îl întărâtă și mai mult Leo pe Tyrell.
- Am impresia că știi o droaie despre el. Sigur nu v-ați întâlnit niciodată?
Leo, care până atunci abia se stăpânise, își pierdu calmul, strigând la Tyrell:
- Nu știu decât ce vorbește lumea. Nick a fost distrus de ce i se întâmplase. Da` concluzia e că bulangiul ăla mic a primit ce-a căutat. Norocul lui că n-a intrat aici, fiindcă-l împușcam fără să stau o clipă pe gânduri.
Fierbând de furie, își turnă un brandy și continuă zgomotos, grozăvindu-se:
- Așa că să nu intri tu-n casa mea și să-ncerci să mă iei la rost, fiindcă n-o să-și meargă! Problema mea cu Nick a fost privată. N-o să discut de față cu cine se nimerește, să-ți intre asta-n căpățâna aia smolită!
Felul cum rostise „smolită” îi făcu pe toți să se holbeze, privindu-se cu expresii neîncrezătoare. Tyrell fu uluit de ura din glasul lui. Nu-i venea să creadă ce auzise, la fel ca și celorlalți.
Louis explodă:
- Cu cine mă-ta crezi că vorbești?
Făcu un pas amenințător spre Leo, care avu inspirația de a se retrage. Își dădu seama că făcuse gafa deceniului și încercă să-și retracteze cuvintele:
- N-am vrut să te jignesc, Tyrell, dar în ultimii 10 ani aproape toate fiarele mele s-au dus la ăia din Indiile de Vest. Se-mpușcă-ntre ei din nimic! Negru pe negru, așa zic. Eu, personal, aș zice bou pe bou. Băiatul tău a intrat în casa lui Nick și a încercat să-l fure. L-a prins și a murit. Îmi pare rău, amice, da` cred că ce-a căutat, aia a găsit. Nici mai mult, nici mai puțin.
Îmi pare rău pentru ce ți-am zis, da` aș fi un mincinos dacă n-aș vorbi cinstit. Ai voștri vor arme, eu le vând - asta e. Dacă băiatul tău a fost înarmat, atunci eu, unul, nu mă mir, OK? Și poate c-am ajuns rasist la bătrânețe, da` dac-ai fi în locul meu, și tu ai simți la fel. Mereu am de-a face cu negrotei idioți, și știi ceva? Toți au câte-un căcat de vendet, câte-un cont de reglat, cum ai și tu. Și eu le vând, fiindcă mă rog să se-mpuște unii pe alții și să facă curățenie pe străzi și pentru noi. Așa c-acum știi dracu`, da?
Tyrell se ridică. Ochii lui, de obicei atât de prietenoși, erau acum aproape negri de furie.
- Asta-i tot ce vezi? strigă el. Cozile mele? Aici m-am născut, aici am trăit, și știu că ăștia de-alte voi fac toate problemele. Crezi că nu vă pun și eu pe voi în aceeași găleată?
Privi în jur. Leo nu știa ce să spună. Prin cine știe ce minune, Terry fu cel care salvă situația.
- Calmează-te, Tyrell. Din câine slănină nu se face, cum zicea mereu maică-mea.
Toți tăcură câteva momente, apoi izbucniră în râs. Până și Leo râdea, deși nu prea știa de ce.
Terry se întoarse spre el și spuse:
- Iau fierul spaniol.
Leo se bucură să schimbe subiectul și să și câștige câteva lire sterline. Luă banii și se abținu să-i numere. Numai de-o nouă ceartă nu mai avea nevoie.
- Tu ai dat fierul pe care l-a folosit băiatul lui Tyrell, Leo? Îți jurăm că, dacă da, n-ai să pățești nimic, îi spuse Billy. Vrem doar să știm de unde-avea o marfă de calitatea aia.
Clătinând din cap, Leo spuse arogant:
- Nu. Da`, crede-mă, chiar dacă-l avea de la mine, tot nu v-aș spune.
Nimeni nu răspunse, iar Tyrell îl lovi cu pumnul în cap, din răsputeri. Când Leo căzu la podea, îi spuse direct:
- Mai du-te-n mă-ta, albule. Fă bine și află cine-s prietenii tăi înainte să mai ieși pe stradă în viitor, fiindc-o să am grijă să-ți facă cineva de petrecanie.
Îl împunse în piept, făcându-l să se strâmbe, în timp ce continua sardonic:
- Sunt cel mai negru coșmar al tău, Leo. Un cioroi care poartă pică. Și știi ceva, Brânzosule? Acum am pică pe tine.
Kayleigh Kalibos era măritată cu un grec spărgător de bănci, și toată lumea știa că Tammy Leary se culcase cu el.
Dar Tammy avea o memorie selectivă și, la fel ca în urmă cu câteva luni, n-o deranjă că nevasta fostului ei amant se alătură să bea și ea ceva, în vinăria lui Suzy Snaith. De fapt, uitase toată aventura. Doar împunsăturile lui Kayleigh i-o amintiră.
Kayleigh, după câte se părea, nici nu uitase, nici n-o iertase pe Tammy. Soțul ei făcuse destule măgării la viața lui, dar să se culce cu nevasta lui Nick Leary fusese cea mai mare prostie.
Kayleigh era la fel de beată ca Tammy, de-asta și avea chef de scandal. Dacă afla, soțul ei nu i-ar fi venit să creadă. Încă se mai temea ca Nick să nu afle că nevastă-sa-l înșelase cu el, și să-l omoare.
Tammy ieși dintr-o cabină de toaletă și-i zâmbi amical lui Kayleigh. Fiona și Melanie tăiau linii de cocaină pe placa de granit, așteptând scandalul. Tensiunea creștea, iar în aer se simțea electricitatea pe care n-o poate provoca decât un amestec de hormoni, vodcă și cocaină.
În timp ce Kayleigh intra într-o cabină, Melanie spuse în șoaptă:
- Hai să scăpăm de ea, Tams. E cu capsa pusă, și n-ai nevoie de scene.
Tammy râse, așa cum Melanie se și așteptase.
- Mai dă-o-n aia mă-sii.
O spusese cu voce foarte tare, iar Melanie se așteptase și la acest lucru.
Kayleigh ieși din toaletă clătinându-se și, în timp ce-și verifica machiajul, o împinse involuntar pe Tammy, care tocmai se pregătea să prizeze o linie mare de cocaină. Nu era nevoie de mai mult.
Tammy se ridică și o pocni în față cu toată puterea.
Kayleigh, care avea vreo 70 de kilograme, se împletici pe spate. Oricât era de scundă, Tammy știa să se bată, cu atât mai mult cu cât îi și plăcea.
Totuși, nici Kayleigh nu era o păpădie și, cum avea cu aproape 20 de kilograme mai mult decât Tammy, curând încăierarea ieși dn toalete, continuându-se în bar. Clienții se dădură repede la o parte.
Kayleigh luă o sticlă de vin de pe o masă și o ridică, gata s-o trântească peste coafura scumpă a lui Tammy. Un bărbat masiv, pe nume Greg Peterson, i-o smulse repede din mână, și ajutat de încă 3 prieteni, reuși în sfârșit să le despartă pe cele două femei.
- Scoateți-le de aici! strigă Suzy Snaith.
Era cam greu să le tragă spre ușă pe cele două femei care se altoiau înjurând, și toată treaba dură cam 5 minute.
- Te-nvăț eu minte să ți-o mai tragi cu bărbată-miu!
Tammy râse.
- Nu, scumpo, eu ar trebui să te-nvăț pe tine să ți-o tragi cu bărbată-tu, nu?
Aceste cuvinte declanșară bătaia secolului.
Ca scoasă din minți, Kayleigh se smulse din brațele celui care o ținea, dar Tammy o aștepta, pregătită. Își înfipse tocul-cui în piciorul bărbatului din spatele ei, care scoase un țipăt, și se repezi drept spre Kayleigh. Și amândouă continuară să se cotonogească într-o veselie.
Poliția sosi la fața locului peste 5 minute.
Tyrell stătea în mașină, lângă toaletele publice.
De multe ori trecuse pe-acolo, fără să le învrednicească nici c-un gând. Acum vedea câți băieți forfoteau prin jur și-i venea să vomite.
În timp ce-și aprindea încă nu Malboro Light, o bătaie ușoară în geam îl făcu să tresară. Un băiat blond, de vreo 15 ani, îi zâmbea.
Tyrell deschise repede fereastra.
- Ce vrei?
- Ești nou?
Abia atunci își dădu seama că băiatul căuta un client. Șocul îl făcu să amuțească.
Arăta el a poponar?
Trase adânc aer în piept.
- Lucrezi de mult pe-aici?
Băiatul dădu din cap, apoi dădu să deschidă portiera.
- Hai odată, dom`le. Mi-a-nghețat curu`. Mi-l vrei sau nu?
Tyrell se hotărî într-o fracțiune de secundă și-l lăsă pe băiat să se urce în mașină.
- Unde mergem, dom`le?
- Ce vrei să spui? întrebă nedumerit Tyrell.
Zâmbindu-i, băiatul răspunse:
- Chiar că ești nou. Doar nu putem să ne-o tragem pe stradă, sub felinare, nu? Hai să mergem în parc.
Tyrell porni mașina, tremurând de teamă să nu dea poliția peste ei.
N-ar fi rezistat.
Dar reuși să iasă din parcare fără niciun incident, iar băiatul începu să-l îndrume spre locul cel mai potrivit.
Nick vedea clar cât de beată și drogată era Tammy, și știa că polițistul putea să vadă și el.
- Da-l iubesc în mă-sa...
Încerca să-și sărute soțul, iar el încerca s-o țină la distanță.
- Îți mulțumesc pentru discreție.
Polițistul îl privea cu milă. Se vedea clar că Tammy, deși bătută și plină de vânătăi, învinsese - era prea entuziasmată.
- S-a depus vreo plângere?
Agentul mai vârstnic clătină din cap.
- Doar du-o acasă, dom`le, că ne-a făcut capetele uite-atâta.
Tammy zăcea parțial culcată pe o canapea de plastic din secție, chinuindu-se să nu adoarmă. Chiar atunci intră și Detectivul Inspector Rudde, care-l chemă pe Nick într-o cameră de interogatoriu.
- E totu-n regulă, Nick?
Nick dădu din cap.
- Acum cu cine s-a mai luat la bătaie?
Glasul lui Nick suna obosit, iar Rudde presupuse că avusese o noapte destul de grea.
- Cu Kayleigh Kalibos. Bărbatu-său a venit deja și-a luat-o, și pot să-ți spun că n-aș vrea să fiu în pielea ei, când au să ajungă acasă.
Nick știa că soțul lui Kayleigh se temea de o răzbunare din partea lui, iar Rudde era și el conștient de același lucru.
- Despre Gary ai mai auzit ceva?
Clătinând din cap, Rudde spuse înțelepțește:
- E clar că-i ceva necurat la mijloc, da` din câte-am înțeles, nu reușesc să dea de nicio pistă. Totuși, îl știi pe Gary. Se-amestecase prin atâtea, încât nu mai era decât o chestie de timp până să-l frigă cineva.
- Mie-mi spui? Și pe mine a-ncercat să mă țepuiască de câteva ori, da` chiar și-așa, îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. I-am dat niște bani nevesti-sii, nici nu puteam altfel, a lucrat pentru mine ani de zile.
Rudde încercă să schimbe subiectul.
- Apropo, Tammy avea la ea niște cocaină de gradul A. Am rezolvat-o, da` trebuie să vorbești cu ea, Nick. Dacă se mai repetă, nu mai pot s-o scap și a doua oară.
Oftă.
- Dacă se-aude la ziare ce-a fost aici, au să fie-ntr-al nouălea cer - știi cum e, mai ales după tot ce s-a-ntâmplat.
Nick dădu iar din cap.
- A afectat-o foarte tare, trebuie să înțelegi.
Detectivul zâmbi înțelegător. Nick știa că, la fel ca toți ceilalți, Rudde se întreba în sinea lui de ce nu-i ardea lui Tammy o mamă de bătaie.
- Ei, atunci o las în mâinile tale mai mult decât capabile. Apropo, Nick, e bine să știi: tatăl lui Sonny Hatcher, Tyrell, umblă și scormonește, crede că l-a pus cineva pe băiatul lui să-ți calce casa. Așteaptă-te să-l vezi sau să auzi despre el al un moment dat, OK?
Nick era șocat, iar Rudde observă.
- E ca orice părinte, dom`le, încearcă doar să înțeleagă ce s-a întâmplat. Nu-ți poartă ranchiună, știu sigur. Nu încerc decât să te previn, ca să fii pregătit.
Nick zâmbi.
- Îți mulțumesc. Și acum, ar fi timpul s-mi duc scumpa soție acasă.
O auzeau pe Tammy râzând răgușit, iar sunetul făcea chipul lui Nick să arate și mai palid și tulburat.
Rudde nu fusese căsătorit niciodată, lucru pentru care era nespus de recunoscător. Cu cât vedea mai multe căsnicii de-aproape, cu atât îl atrăgea mai puțin ideea de a-și lega de gât o piatră de moară pentru tot restul zilelor.
- A băut toată ziua?
Nick dădu din cap. Ștergându-și fața cu o mână, oftă și spuse trist:
- Știu ce crede lumea, dar lui Tammy i-a fost foarte greu, să știi. Câteva pahare și un pic de marfă o mai calmează.
Rudde nu răspunse. În schimb, îl privi pe Nick Leary cum ieșea din cameră, în timp ce de-afară nevastă-sa se auzea vărsându-și mațele, și se minună din nou ce noroc avea că nu-l trăgea ața spre însurătoare.
CAPITOLUL 17
Băiatul se numea Lomax, William Lomax, și lucra sub numele de Willy. Tyrell se hotărî să-i spună Lomax - sau, mai simplu, Will.
- Și-atuncea, ce vrei? îl întrebă băiatul.
Tyrell parcase la umbra unor copaci de lângă parcarea locală. Prin întuneric, putea distinge siluete de bărbați și băieți pe lângă gardurile parcării. Nu crezuse să vadă vreodată așa ceva.
- Ascultă, domnu`, n-am timp toată noaptea. Dacă voiai doar o labă, puteam să rămânem la vilă.
Tyrell îl privi din nou pe băiatul neîngrijit de lângă el.
- La vilă?
Puștiul rânji.
- La toalete? De unde m-ai agățat.
Apoi, râse mai tare.
- E prima oară că vii?
- Nu vreau să fac sex cu tine.
Glasul lui Tyrell tremura de emoție, iar băiatul înțelese greșit. Punându-i ușor o mână jegoasă pe coapsă, spuse cu glas gutural:
- Haide, nu fi prost. O să fie ca lumea.
Și, zâmbind, îl mângâie între picioare, ajungând cu mâna la fermoarul blugilor.
Fu plesnit mult mai tare decât ar fi crezut că este posibil. Usturimea îi umplu ochii de lacrimi, iar Tyrell se rușină un moment că se descărcase pe un puști nevinovat.
- Ascultă, domnu`, eu nu pentru d-astea vin acilea, nu fac treburi d-alea cu durere.
Deblocă portiera, încercând să iasă. Tyrell îl luă de braț cu blândețe.
- Nu vreau sex, fiule, am nevoie doar să aflu câte ceva despre un băiat pe nume Sonny Boy.
Cuvintele îl opriră pe Will în loc. Atmosfera devenise încărcată. Tyrell îi simțea teama și-i spuse pe cel mai prietenos ton de care era în stare:
- Te plătesc pentru orice informații îmi dai.
Băiatul încă mai ezita.
- Și-am să te plătesc bine.
În sfârșit, se relaxă din nou. Își aprinse o Benson și, după ce trase alene, spuse:
- Eram amici, atâta tot. Ce vrei să știi?
Suflă fumul cu zgomot, iar Tyrell se mai destinse.
- De când îl cunoșteai?
Lomax ridică din umeri.
- De vreun an, așa.... În ultima vreme,, nu prea se mai învârtea pe la vilă, cred că știa pe cine să agațe. L-ai cunoscut?
Tyrell dădu din cap.
- Bun băiat, Sonny, a avut o viață grea.
Băiatul trase iar din țigară.
- Cât îmi dai?
- Depinde de cât îmi spui.
- Ce vrei să știi?
Tyrell scoase două hârtii de 50 de lire sterline și spuse încet:
- Pe scurt: tot ce știi despre el.
- E un bufet după colț. Mai bagă și-un mic dejun pe toată ziua și facem târgu`.
Tyrell porni mașina, bucuros să scape de umbrele din jur care se strecurau prin tufișuri cu băieți tineri, încercând să se convingă că nu făceau nimic rău.
Jude era drogată.
În timp ce zăcea pe canapea, simțind cum plutea, puse țigara în scrumieră și o lăsă să ardă, urmându-și gândurile și sentimentele. În sfârșit obținuse destui bani pentru dealer, prostituându-se. Nu folosise prezervativ.
Acum n-o mai interesa decât să se relaxeze. Erau singurele ocazii când se putea gândi la Sonny Boy, fără s-o apuce furia. Însă, orice s-ar fi întâmplat, avea să se asigure că era despăgubită cu vârf și îndesat pentru moartea lui.
Nick Leary era cunoscut, după cât se fudulise pe la televizor și dăduse interviuri în ziare. Ei bine, îi era dator, iar Jude era hotărâtă să primească tot ce i se cuvenea.
Știa, de pildă, că amicul lui, Gary Proctor, îl adusese pe băiat acolo. Mai știa și că Nick Leary ar fi plătit bine ca să nu se afle asta, mai ales acum, că Gary Proctor murise. Sonny îl plăcuse pe Proctor, spunea că era un tip de treabă. O fi fost, cine știe...? Acum era oricum prea târziu.
Se temea, știa ce-i spusese Sonny și cum să folosească informațiile, dar frica de a-i cere socoteală lui Proctor fusese prea puternică. Iar acum Proctor era mort, și nu-i mai rămânea decât să de ducă la Leary; el era eroul zilei, iar pentru asta trebuia să plătească.
În timp ce se topea în mobilă auzi un zgomot și, deschizând ochii, îl văzu pe Gino stând în picioare, lângă canapea. Îi zâmbi visător.
Nu spuse nimic nici chiar când tânărul începu să-și ardă o doză. Se întorsese, numai asta conta.
Bufetul ținea deschis toată noaptea, așa că era destul de aglomerat, dar reușiseră să găsească o masă într-un colț, iar Tyrell comandase un mic dejun copios, cu cartofi prăjiși și pâine cu unt. Mai ceruse două căni de ceai și două cutii de Tango de portocale. Luă sucurile din frigider și se duse să-și ia restul de la barman.
- Să nu stea mult pe-aici, e clar?
Tyrell îl privi mirat.
- Cum adică?
Barmanul, un turc supraponderal, cu dinți albi și strâmbi și un șorț și mai alb, spuse:
- Nu-i încurajez, de-obicei își iar burgeri din rulota de pe stradă. Pe ăsta am să-l înghit fiindcă-i cu dumneata, da` să-i spui ca pe urmă să nu mai pună picioru` pe-aici. Nu-s bineveniți. Și, un mic avertisment - toți sunt nește hoți. Dacă ești nou în treaba asta, să ții minte pe viitor.
Tyrell nu știa ce să răspundă. Abia când își dădu seama că turcul îl credea peștele băiatului, înțelese despre ce era vorba.
- Ai priceput pe dos, dom`le. Îi iau doar de mâncare, are ceva de care-am nevoie.
Își regretă imediat cuvintele.
Celălalt înălță din sprâncene, privindu-l ca pe un gunoi prins pe pantoful cuiva.
- Am înțeles și eu atâta lucru, nene! Fiecare cu-ale lui.
Nemulțumit, Tyrell șopti furios:
- Am eu față de poponar?
Barmanul rânji.
- Nu știu, nene, ce fel de față au ăștia?
Și dispăru în biroul din spate, iar Tyrell se întrebă ce mama dracu-l făcuse să spună așa ceva. Preferă să se retragă înainte ca situația să scape de sub control. Ajunsese la capătul răbdării.
Așezat pe scaunul de plastic, băiatul arăta și mai șleampat și vulnerabil. Cu un zâmbet încurcat, îi spuse lui Tyrell:
- De-obicei nu ne primește, da` m-am gândit că poate-poate, dacă eram cu mata.
Tyrell dădu din cap.
- Mi-a spus și mie. A zis că de obicei vă luați burgeri de la rulotă.
Lomax zâmbi din nou. Avea dinții galbeni și acoperiți cu mâzgă, ca și limba.
- Azi e cam frig afară și voiam să mă-ncălzesc.
- O să stai toată noaptea?
Willy dădu din cap, răspunzând cu seriozitate:
- Aproape. E vineri, și ne vin mulți, de la cluburi sau cârciumi. Știi, cu ăia care se dau straight, e ușor. Vor una mică, și pe urmă iau un taxi pân-acasă.
Tyrell nu știa ce să spună.
- De ce vrei să auzi despre Sonny?
Nu-i răspunse. Își aprinse o țigară, iar băiatul ridică și el pachetul, cerându-i permisiunea.
Tyrell dădu din cap și-și aprinse țigara, ca să aibă ceva de făcut.
În bufet era destul de cald, așa că-și scoase geaca de piele și o puse pe spătarul scaunului.
Willy își termină țigara, apoi sorbi zgomotos din cutia de Tango și întrebă:
- Ești tata lui Sonny?
La auzul cuvântului „tata”, lui Tyrell îi veni să plângă. Dădu din cap.
- Mă gândeam eu. Nu miroși a gabor. Vorbea mult despre mata și despre frații lui. Acu` o vreme ai fost în vacanță, nu? Zicea că data viitoare ai să-l iei și pe el în Jamaica.
- Am impresia că știi multe despre el.
Willy ridică din umeri, cu aroganța tipică a tinerilor.
- Mi-era amic, m-a și ajutat de câteva ori, la necaz. Am stat o dată la maică-sa, da` cinstit să fiu, îmi place mai mult pe stradă.
- De ce?
Băiatul ridică din umeri, arcuindu-și colțurile gurii în jos, cu tristețe.
- Cinstit să fiu, maică-sa semăna cam prea mult cu a mea, dacă-nțelegi ce vreau să zic. Și oricum, îmi place să fiu de capu` meu. Prea multă trăncăneală, înțelegi?
Tyrell înțelegea prea bine. Monologurile necontenite de autojustificare ale toxicomanilor. Se mira că un copil care avusese atâta minte ca s-o evite pe Jude trăia pe străzi și-și vindea trupul.
- Nu ți-e frică niciodată, Will? N-ai vrea să ai o viață mai bună ca asta?
William Lomax îl privi cu ochii unui pensionar de 13 ani și spuse sincer:
- Sigur că da, da` casele nu-s de nasu` meu. Îmi fac un culcuș pe stradă și acolo dorm. Nu-s poponar, fac treaba asta doar ca s-am ce mânca și bea. Am tras și aurolac cândva, da` ăla-i pentru țânci, nu?
Fu scutit să răspundă de sosirea mâncării și a ceaiului.
William Lomax își atacă farfuria și sorbi din ceaiul fierbinte, deși îi ardea gura. Apoi puse cana pe masă și adăugă în ceai 5 linguri mari de zahăr. După ce-și făcu un sanviș mare cu cartofi prăjiți și-l înfulecă, păru să se mai relaxeze.
Tyrell îl privea cu uimire.
- Mișto ca focu`!
Zâmbind, Tyrell răspunse:
- Așa se pare.
Will închise gura, încercând să mănânce elegant. Îi plăcea acel uriaș Rasta, cu zâmbet blând și dinți albi. Sonny Boy spusese adevărul despre tatăl lui, spusese că era un tip marfă, și așa și era.
- Cum ai aflat? Toți ne-așteptam să ne ia la-ntrebări când a murit, da` n-a venit nimeni. Ne-am gândit că nimeni nu știa.
Fu rândul lui Tyrell să ridice din umeri.
- Am auzit că avea clienți regulați.
Băiatul dădu din cap, cu gura plină. Înghiți zgomotos, înainte de a spune:
- Era băftos. Se ținea curat lună, înțelegi, mereu avea prezervativ și băgase banii și-ntr-un mobil, numai pentru clienți. Dădea anunțuri și la ziar.
Tyrell fu convins că nu auzise bine.
- Ce făcea...?
Vorbise mai tare decât voia, iar cei din jur întoarseră capetele spre ei. Un individ înalt, cu părul pieptănat prost peste chelie, barba lățoasă și ochelari ca fundurile unor sticle de lapte se holba la Willy, iar în ochi i se citea pofta.
- Gata, te-ai uitat destul?
Omul se grăbi să-și mute privirea.
Willy râse.
- Tot mereu e pe la vilă, se-nvârte pe lângă apartamentu` nupțial. Știi, îi place cu penetrare. Da` eu acuma-s cam prea bătrân pentru el.
Tyrell nu-și putu ascunde tonul șocat.
- Tu ești prea bătrân?
Willy oftă.
- Nu mai merg în apartament, de-o vreme. Ies bani beton, da` praf te face pe dinăuntru.
Tyrell clătină din cap, neîncrezător.
- Apartament nupțial? Ăsta ce mama mă-sii mai e?
William Lomax râse iar.
- Ai multe de-nvățat, domnu`. Apartamentu` nupțial e buda stricată. Acolo ai mai mult loc de mișcare, înțelegi?
Un curent de aer rece ajunse la ei, iar Tyrell îl văzu pe individ trecând prin dreptul ferestrei aburite, cu capul în piept și haina strânsă pe trup.
Will îi puse o mână murdară pe braț, cu blândețe.
- Sunt și alții mai nasoi ca el, crede-mă.
- Termină-ți mâncarea. Mai vrei un ceai?
Băiatul dădu din cap, iar Tyrell făcu semn să le mai aducă două. Încă nu-și revenise de pe urma veștii că fiul lui dăduse anunțuri în ziar ca să racoleze bărbați. I se părea incredibil, dar știa că William Lomax nu avea niciun motiv să mintă.
Will păru să înțeleagă, și întrebă pe un ton aparent nepăsător:
- Ce altceva mai vrei să știi, domnu`?
Privindu-l, Tyrell răspunse:
- Nu știu, fiule. Cred că aș vrea să știu de ce-o făcea... Cum a ajuns la o viață ca asta? Lucrurile obișnuite pe care vor părinții să le afle despre copii lor. Motivele, cauzele...
Oftă adânc.
- La drept vorbind, nici nu știu ce vreau să mai aflu. Într-un fel, mi-e și frică să mai ascult.
- Vrei să știi dacă avea vreun pește, nu?
Tyrell dădu din cap, așteptând cu groază răspunsul.
- Păi, n-avea. Se descurca bine de unu` singur, da` se-avea la toartă cu un alt băiat negru, Justin. Ăla-i arătase lui Sonny ce sfori să tragă, cum ar veni, da` de-o vreme-ncoace a dispărut.
- Cum adică, a dispărut?
Willy ridică iar din umeri.
- A dispărut, și gata. Pe-aici se-ntâmplă multe d-astea. Unii se mută, se iau la ceartă... Și el fugise de-acasă, ca mine, da` lucra de mult, înțelegi, încă de când era mic. Și s-a făcut penetrar cu Sonny. De fapt, cu toții era penetrar, da` el și Sonny erau foarte apropiați. El i-a zis lu` Sonny să-și ia mobil și să dea anunț la ziar. Așa, te duci la oameni acasă și-i mai comod, înțelegi. Plus, că și câștigi mai mult.
Zâmbi.
- Și-acuma mă mai cheamă, mai ales moșii. Le place să se uite la mine când mă spăl, una, alta... Și mie-mi place, că atuncea pot să fac și io o baie. Tot o viață de căcat e, da` Justin și Sonny, ei se aranjaseră binișor. Tot împreună umblau.
- Unde locuia puștiul ăsta?
- Păi p-asta pot să ți-o spun, că și pe mine mă lăsa să trag acolo câteodată.
Tyrell așteptă. Willy continua să zâmbească.
- Mai vrei bani?
Dădu din cap.
- O să-ți dau, da` nu aici, în fața ăstuia, OK?
Arătă spre barman. Willy încuviință.
- Am încredere-n mata, că tot ești tata lu` Sonny.
Lui Tyrell îi venea să râdă, văzând cum încerca să se comporte ca un bărbat, dar bănuia că fusese nevoit să-nvețe limbajul, în meseria lui.
- Stătea deasupra brutăriei de pe strada mare. E o șobolarniță, da` avea camera lui acolo.
Tyrell îl privi nedumerit.
- Ce-i aia șobolarniță?
Will zâmbi.
- Mă scuzi, așa-i zicem noi. Cineva închiriază un apartament și pe urmă ia-n el cu chirie tot felu`. Unii închiriază camerele doar pentru câteva ore pe zi și câte-o noapte. Cre` că nu tre` să-ți fac și-un desen, nu? Oricum, acuma nu mai e, cum nu mai e nici Justin.
Obrajii îi erau mai roșii, și începea să pară aproape sănătos. Tyrell înțelese că era efectul căldurii și al mâncării. Băiatul căscă sonor.
- Vrei să dormi la mine-n noaptea asta?
Surprins, Willy întrebă:
- Pe bune?
- Numai o noapte, totuși. Am acolo niște lucruri pe care i le-am adus lui Sonny din Jamaica. N-o să mai aibă nevoie de ele, așa că poți să le iei tu. Dar vreau să te gândești cine-ar putea să mai știe despre Sonny al meu, și mai ales cum a ajuns să intre-n casa aia, OK?
- Sigur. Pot să fac și-o baie?
- Poți să faci tot ce vrei, fiule, da` să nu-ți treacă prin cap cine știe ce trăsnăi, c-o să ne certăm nasol de tot. Și nici să nu te gândești să te dai la mine, că tot am să mă supăr. E clar?
William Lomax râse zgomotos.
- Nu m-atrage deloc, pe bune, asta cu sexu`. E doar meseria? Cât despre manglit, nu-s eu așa de prost.
În mașină, Tyrell dădu drumul căldurii, căci băiatul dârdâia.
- Ești cam răcit, fiule, nu vrei să trecem și pe la farmacie?
Willy clătină din cap.
- Mai bine să-ți zic de pe-acuma: sunt seropozitiv.
Câteva momente, Tyrell nu-i răspunse. Apoi trase frâna de mână și porni spre apartamentul lui.
Tammy zăcea în pat fără cunoștință, iar Nick era din nou în drum spre estul Londrei.
Când parcă mașina, știa că nu era bine ce făcea, dar nu se putea stăpâni.
Intră în bloc, urcând ca de obicei, cu liftul, până la etajul 10. Scârțâitul cabinei era ca un cântec de dragoste.
Îi deschise un bărbat înalt, în pantaloni de piele strâmți, fără cămașă. Burta-i atârna peste curea și avea pieptul și brațele acoperite de tatuaje.
- Unde-i Frankie?
Tușind, omul întrebă argățos:
- Cine-ntreabă?
Nick îl privi amenințător, apoi îl luă de gât, îl trase prin hol și-l trânti pe canapeaua rablagită din living.
- Ia-ți boarfele și roiu`.
Nu fu nevoit să spună de două ori. Clientul se repezi să-și adune hainele și o luă la fugă din apartament, îngrozit. Frankie se uita după el chicotind, dintr-un fotoliu.
Nick zâmbi crispat, în timp ce scotea din buzunar un pachet de Durex și o sticlă de vin roșu.
- Te gândești la toate, nu? remarcă Frankie, cu glas senzual.
Aruncă pe masă un pachețel de cocaină, Nick răspunse încântat:
- Hai să ne facem de cap, mm?
CAPITOLUL 18
Willy sătea în cadă, întrebându-se dacă nu cumva murise și ajunsese în paradis.
Apartamentul lui Tyrell era cald, bine decorat, și mirosea a sconcs. Din CD player se auzeau sunete plăcute, iar în scrumieră rămăseseră resturile unui chiștoc de marijuana. Mai văzuse și o telecomandă de Sky Plus. Dacă așa era în rai, spera să moară cât mai curând.
Era ciudat să se simtă normal - adică așa cum se simțea acum.
Normal.
După asta tânjise Sonny toată viața, Willy o știa, și-l înțelesese. Dar mai știa și că soția lui Tyrell nu era cea mai primitoare ființă din lume. Totuși, nu părea să fie acasă în seara aceea, așa că avea să facă ceea ce făcuse întotdeauna: să profite la maximum de ocazie.
Înfășurându-se cu un prosop moale și cald, se așeză pe toaletă și începu să plângă. Plângea numai fiindcă îl durea tot trupul, era prost dispus și dormise atâtea nopți în frig. Nu plângea de tristețe, sau așa ceva. Și-o tot repeta, la nesfârșit.
Nick plecase de la Frankie, și pentru că încă mai era activat, intrase în cârciuma din Essex.
La început, prezența lui îi intimidase pe toți. Moartea lui Gary Proctor făcuse senzație, și nimeni încă nu avea curaj săă-l întrebe ceva. Toți se temeau de el. În lumea lor, imaginea era totul, iar dacă acea imagine se compromitea, însemna că sosise momentul să plece dela petrecere.
Privi încruntat prin bar, unde-i văzu pe toți suspecții de serviciu. Întorcându-se spre vechiul său prieten Joey, întrebă cu glas sonor:
- Ai fost repus în drepturi și n-ai spus naibii la nimeni, Joey? Fiindcă, din câte știu, n-ai mai trecut pe-acasă de luni de zile.
Apoi zâmbi și-și trase nasul sonor, făcându-i pe toți să răsufle ușurați. Dacă Nick priza, însemna c-o puteau face și ei. Ca și cum le-ar fi ghicit gândurile, trase repede o linie pe nas, ceea ce dădu tonul pentru toată noaptea.
Joey își trecu o mână peste față. Deși era încă nervos, spuse pe un ton glumeț:
- M-ai aranjat bine aici, Nick.
Dar, privind în ochii prietenului său, văzu că nu era doar beat și drogat; Nick ajunsese din nou la limita de pericol. Avea chef de gâlceavă și nu se lăsa până nu provoca una.
Trase adânc aer în piept și continuă, pe cel mai firesc ton de care era în stare:
- I-aici Sid Haulfryn, Nick, a trecut să vadă ce mai faci. Mi-a ceurt numărul tău nou de mobil, da` nu i l-am dat.
Nick zâmbi.
- Și-atunci, unde e?
Se uită prin jur și, zărindu-l pe Sid, strigă:
- Cine l-a primit aici pe ăsta?!
O spusese pe un ton prietenos dar și prevenitor, iar Sid înțelese. Veni spre Nick.
Sidney Haulfryn era un tip înalt, cu păr lung și negru, legat la spate într-o coadă, și un glas profund și plăcut care ascundea faptul că putea să se bată ca Muhammad Ali dopat cu speed.
- Salut, dom`le!
Își desfăcu brațele, ca pentru a spune: „Ia să vedem, ce-ai să-mi faci?” Pasiunea pentru bijuterii bătătoare la ochi avea să-i fie fatală într-o zi.
Îl irita pe Nick, care considera că orice paradă ostentativă de avere nejustificată era totuna cu un mandat de percheziție semnat de propria mână.
Totuși, în seara aia avea chef să se amuze, iar Sid era un tip cu umor. Cum ar fi spus bătrâna lui mamă, putea face să râdă până și o pisică!
Făcu un semn spre barmaniță:
- Un rând la toată lumea.
Apoi le zâmbi celor din jur:
- Ia hai, tot poporu`, să-i punem de-un chef!
Tonomatul fu pus la maximum, și toți se relaxară, pregătiți pentru petrecere. Sidney Haulfryn se bucura de primirea care i se făcuse. De mai mult timp voia să stea de vorbă cu Nick și se părea că acum avea o ocazie nesperată.
- Mai deunăzi te bârfeam cu cineva, spuse Nick râzând. Ești de coma lumii, Sid.
- Pe bune, Nick, vrei s-auzi una chiar de comă? Cică se duce un tip la un sex shop din Soho, și cere o femeie gonflabilă. Vânzătoru` zice: „D-aia creștină, sau d-aia musulmanp?” Tipu` zice: „Da` care-i diferența?” La care, vânzătoru`: „Păi, alea musulmane, când ți-e lumea mai dragă, explodează!”
Nick se puse pe râs. Hohotea de-a dreptul, iar Sid, deși știa că fusese un banc bun, își dădea seama că nu era chiar atât de bun. Îl privea neîncrezător pe Nick, căruia-i dăduseră lacrimile de-atâta râs.
În timp ce hărmălaia creștea tot mai tare și mai tare, îi spuse încet:
- Las-o baltă, fraiere, n-a fost chiar așa de nemaipomenit!
Nick se ștergea la ochi. Erau lacrimi adevărate, observară Sid și Joey. Privindu-l pe Sid, Joey clătină din cap aproape imperceptibil.
- E totu-n regulă, Nick?
Sid era sincer îngrijorat, iar Nick o știa. Îl făcea să se simtă și mai prost.
- Nu, Sid, nu-i în regulă, nu-i deloc în regulă. Știi, în ultima vreme, nu mai pot să-mi adun mințile.
Se șterse la ochi și mai priză o linie, înainte de a spune:
- Toată povestea asta-i un rahat, înțelegi? E o porcărie de tot rahatul.
Willy Lomax intră în salon.
Luase pe el un tricou cu Bob Marley și o pereche de blugi vechi de-ai lui Sonny. Acum arăta aproape respectabil, și o știa. De-atâta timp nu mai avusese burta plină și o perioadă de relaxare, încât se întreba dacă nu cumva totul era un vis.
- Arăți mult mai bine decât înainte.
Willy ridică din umeri, în stilul lui „eu contra lumii întregi”, pus la punct încă de la vârsta de 9 ani. Tyrell zâmbi.
- Ești un tip cam dur, așa-i?
Băiatul o luă ca pe un compliment, ceea ce-l făcu pe Tyrell să râdă.
- Stai jos. Și ascultă aici: dacă încerci să mă păcălești cu ceva, am să mă supăr rău - înțelegi ce-ți spun?
Privindu-l în ochi, Willy văzu pericolul. Dar mai văzu și bunătatea și generozitatea din sufletul lui Tyrell, așa că spuse zâmbind:
- Nici într-un milion de ani. Ești un tip marfă, și niciodată nu m-am mai simțit așa de bine.
Tyrell știa că vorbea sincer, și mai știa și că avea să afle de la acel copil adevărul, oricât ar fi fost de îngrozitor.
Se aștepta la vești rele, dar se pregăti să le primească. Nu mai trebuia decât să le audă.
Cocaina îl făcea pe Nick să vorbească.
Nu mai arăta ca omul pe care-l cunoștea Sid și-l simpatiza, în ciuda bârfelor despre el. Omul acesta era vulnerabil, speriat și deprimat - Sid ar fi putut să jure.
- Ascultă, Nick, e mai bine s-o lași baltă. Băiatul a murit și, orice-ai spune sau ai face tu, nimic n-o să-l mai aducă înapoi.
Nick dădu din cap.
- Știu, Siddy, nimeni n-o știe mai bine ca mine. Dar am senzația că, de-atunci, mi s-a schimbat viața, înțelegi? Simt că mă urmărește ghinionul.
Sid râse.
- Mie-mi spui? La fel mi s-a-ntâmplat și mie, după ce m-am însurat cu Carol. Mare pidză de femeie mai era și aia.
Nick nu râse, cum ar fi făcut de obicei.
- Mai luați o linie, băieți. Joey, adu niște pachețele din seiful de jos, da?
Joey zâmbi împăciuitor.
- Tocmai ai prizat una. Odihnește-te, Nick, măcar 5 minute. Lasă-ți nasu` să-și revină.
O spusese în glumă, dar Nick își repezi fața spre el, răstindu-se:
- Să nu-mi ții tu mie predici! Du-te jos în mă-ta și adu coca!
Oamenii priveau micul tablou, iar Joey, roșu la față, se grăbi să se conformeze. Sidney aproape că-i simțea stânjeneala.
- Nu crezi c-ai fost puțin cam aspru cu el, Nick?
Vorbea încet, ca să nu pară lipsit de respect. Nick se încruntă la toți cei din jur, în timp ce răspundea:
- Uită-te la ei, o adunătură de hiene, cu toții! Și-l vezi pe Joey ăla? El e cel mai rău. Se ține de coada fracului meu, iar eu îl aranjez pentru pileală, poker și-mpuțitu` de echipament....
Lui Sid, însă, nu-i convenea să-l audă ponegrindu-l pe Joey, și i-o și spuse:
- Joey ți-e prieten bun. E loial și ține la tine ca la un frate. N-ar trebui să-l săpunești așa de față cu oamenii.
Nick trase un vânt sonor, apoi spuse cu o voce de om beat:
- Pe bune, pe bune că da...
Devea tot mai agresiv, iar Sid îl luă de braț, conducându-l spre parcare.
- Hai până afară, ai nevoie de puțin aer.
În parcare, Nick se așeză pe gărdulețul înconjurător și începu să respire adânc, încercând să-și potolească bătăile inimii.
- Ai nevoie de o vacanță, Nick, una de cel puțin o lună. Nu poți să te duci pnă la vila ta din Spania și să te odihnești puțin?
O spusese cu bunătate, iar Nick nu mai rezistă.
- L-am omorât pe băiatul ăla, Siddy! L-am omorât și știam ce făceam, înțelegi? L-am lovit cât am putut de tare, și continuam să-l lovesc....
- Sigur că da. Oricine ar fi făcut la fel.
Nick era în pragul unul colaps nervos, atâta lucru se vedea cu ochiul liber.
- De ce nu te duci acasă, Nick? Încearcă să dormi, să te mai aduni...
Îl privi pe Sid un timp, apoi întrebă pe neașteptate:
- De ce-ai venit în noaptea asta aici?
Sid ridică din umeri. Părul său negru lucea în lumina care ieșea din cârciumă, iar umerii lați îl făceau să inspire teamă. Un moment, lui Nick îi fu frică de el. Paranoia indusă de coca. Și cu toate că o știa, simțea din plin șocul propriei sale spaime.
- Am nevoie de banii ăia, Nick. De banii pe care mi-i datorează Peter pentru drogurile pe care i le-am procurat. Sunt 10 miare și n-am de gând să uit de ele. Le-a luat și pe numele lui, și pe-al tău, și știm amândoi că te-ai folosit de el, pentru că dacă ieșea ceva pe dos să nu se ajungă la tine. Ei, uite c-acum am ajuns.
Nick dădu din cap.
- Drept să-ți spun, uitasem. Ai să-i primești, replică el cu dispreț.
Zece mii de lire sterline erau o nimica toată pentru el, iar Sid știa.
- Am auzit că le-o trăgea-n cur la băieți tineri, e adevărat?
Nick deveni mai atent, uitând de toate celelalte griji.
- Cine ți-a spus?
- O păsărică. Sau, mai bine zis, un păsărel.
Lumea lor era prea mică pentru ca Nick să lase vestea să se răspândească. Trebuia s-o înăbușe în fașă, acum, cât mai avea timp.
- Am aflat că se dădea la băieții pe care-i folosim pentru cluburi. Eu i-am făcut felu`, în garaj. Da` asta rămâne-ntre noi, da? Nu mai știe nimeni.
Când auzi tonul amenințător al prietenului său, Sid zâmbi și mai larg.
- Dar oamenii știu, Nick, și te aplaudă. Stevie n-a putut să-ți țină fleanca, înțelegi? I-a spus tatălui băiatului, confidențial, și-l știi pe bătrânu` Mackie - la fel de bine putea s-o publice-n „Romford futu-i Recorder”. Și m-am gândit că e mai bine să știi, fiindcă s-ar putea să te ia cineva de gurel la un moment dat. Cred că ți-ai luat măsurii deja, nu? Ai un copoi dresat, este? Rudde ăla... Am auzit că sunteți amici la cataramă.
Nick se relaxă. Totuși, trebuia să-i facă lui Mackie o vizită - una pe care să n-o uite prea curând.
- Vrei un schimb, nu? Trebuia să m-aștept. Eu îmi țin alea 10 bătrâne, iar tu-ți ții clanța, dacă-l conving pe Rudde să-ți facă o favoare, asta-i?
- Mereu ai fost ager la mine, băi Nick.
- Și atunci ce vrei?
- Câteva nume, atâta tot.
- Îți place să iei omu` la șututri când zace la pământ, nu-i așa, Sid?
Sidney rânji.
- Și eu aș putea spune același lucru despre tine și Gary Proctor, Nick.
Tyrell adusese o găleată plină cu gheață și pusese în ea câteva cutii de Red Stripe.
Pe masa neagră de cafea se aflau chipsuri și alune. Își mai răsucise și o țigară mare de sconcs. Presimțea că urma să aibă nevoie de ea, o dată ce băiatul acela îi spunea toată povestea.
Desfăcură două beri, iar Tyrell îl privi pe Willy cum sorbea din cutie, uitându-se la televizor pe furiș, cu coada ochiului.
- Și de ce nu ești la mata acasă? Sonny zicea că ai o casă mare și încă 2 copii.
Întrebarea era nevinovată, dar îl făcea pe Tyrell să se simtă totuși prost.
- Lasă asta. Vreau niște răspunsuri. Eu m-am ținut de cuvânt, acum e timpul să te ții și tu.
Băiatul luă un bol cu Doritos și începu să mănânce.
- Cu Justin ar trebui să vorbești, da` el a dispărut de pe fața pământului. Se-nvârtea cu un băiat pe care-l chema Kerr, sau cel puțin așa am auzit. Kerr lucrează în Cross și stă într-o șobolarniță din East London. Vine-un tip să-i ia de la gară de două ori pe săptămână, iar el îi închiriază camere. Tipu` ăsta aduce clienți, înțelegi.
Tyrell bănuia că băiatul făcuse frecvent vizite acolo, înainte să contacteze HIV și să arate atât de bolnăvicios.
- E de tot căcatu`, tipu` ăla. Dur nașpa de tot, înțelegi, și niciodată nu știi ce-o să se-ntâmple.
- Ce vrei să spui?
Willy se rezemă de spătar, așezându-se mai comod.
- Ce să zic? Poți să te trezești și cu câte doi, trei, în același timp, da` măcar ies bani marfă.
Când văzu șocul și oroarea pe chipul lui Tyrell, se grăbi să adauge:
- Sonny nu s-a dus niciodată acolo. Sau, cel puțin, nu știu eu să se fi dus.
Știa că asta voia să audă - iar Tyrell știa că mințea.
- Cine era tipul care-i luat? Știi cum îl cheamă?
- I se zicea doar Domnu` P - atâta. Da` ers un bulangiu nasol de tot. La toți ne era frică de el, era unul din-ăia de se dau straight. Ne punea să facem tot ce voia, da` nu ne dădea nici bani, nici nimica. Parcă pe el trebuia să-l servim pe gratis, fiindcă ne găsise de lucru.
- Din ce loc vă lua, în ce zile și la ce ore? Și scrie toate numele pe care ți le amintești, cine-ar putea să mai știe ceva despre Sonny al meu și ce făcea. Orice, nu contează cât de mărunt. S-ar putea să fie important, clar?
Tyrell voia să-l vadă cu ochii lui pe acel individ. Știa că îl aștepta un nou șoc - dar dacă tot ajunsese atât de departe, nu-i mai rămânea decât să meargă până la capăt.
CAPITOLUL 19
Gino o asculta pe Jude avid, sorbindu-i toate cuvintele. Știa că încerca să-l ajute și-i era recunoscător.
Vocea ei era răgușită, după prea multe țigări și prea mult alcool. Gino adusese o sticlă de vodcă ieftină - și cu cât era mai ieftină, cu atât lui Jude îi plăcea mai mult. În amestec cu drogurile, de obicei o înmuia - dar nu și în seara asta.
Știa că trebuia să pună mâna pe Gino cât mai curând posibil, să-l atragă sub influența ei înainte de a începe să-ncerce să gândească de unul singur. Numai de-așa ceva n-avea nevoie. Cel puțin, cu Sonny avusese legătura de sânge, ca să-l țină la cheremul ei.
Moartea lui fusese foarte incomodă, și nimeni nu părea să-și dea seama, numai ea. Le convenea lui Tyrell și celorlalți să vorbească, ei aveau viețile aranjate. Sau, cel puțin, așa credeau. Pe toți îi durea-n cur de ea și nevoile ei.
În timp ce-l privea pe Gino cum încerca să le pună pe toate în ordine, zâmbi. Luând mobilul de care poliția nu reușise să se apropie, formă încă o dată numărul.
De data asta, i se răspunse.
Fu rândul ei să închidă. Neprevăzutul era întotdeauna mult mai rău decât lucrurile la care te așteptai dinainte. Nimeni nu știa asta mai bine decât Jude
Pe Willy îl trezi mirosul de ouă și șuncă.
Întinzându-se alene pe canapea, văzu că la televizor se transmiteau știrile BBC de dimineață, iar pe masa de cafea îl aștepta o ceașcă de ceai aburind.
Avu nevoie de câteva minute ca să-și amintească unde se afla.
Ridicându-se în capul oaselor, cu părul zburlit și ochii încă umflați de somn, văzu chipul zâmbitor al lui Tyrell și-și invidie prietenul mort pentru că fusese atât de apropiat de acel om.
- E-n regulă, fiule?
Willy zâmbi amabil.
- Niciodată nu mi-a fost mai bine. Mișto mai miroase micul dejun ăsta...
Tyrell se întoarse la bucătărie. Se întrebă din nou dacă dorea într-adevăr să afle tot ce se întâmplase în viața fiului său, și din nou răspunsul fu afirmativ. Îi era dator lui Sonny Boy să nu întoarcă spatele niciunui fapt greu de digerat, așa cum făcuse când băiatul trăia.
Billy Clarke nu-l mai văzuse de mult pe Nick Leary, și se bucura săă-l reîntâlnească. Din cine știe ce motiv, Nick îi plăcuse dintotdeauna.
În timp ce intra în Essex, se miră cât de mult se schimbase cartierul în anii de când nu-l mai vizitase cu regularitate. Vremurile acelea erau de mult apuse, slavă Domnului, dar își amintea câteva lupte memorabile în Southend, înainte de a se fi căsătorit.
Știa că lăsase în urmă acele zile. Dar îi plăcea să privească în trecut cu nostalgie, și cum el și Nick se cunoșteau de mult, vizita se anunța plăcută.
Sau, cel puțin așa spera.
Nick Leary trebuia să stea de vorbă cu Tyrell, toți ajunseseră la aceeași concluzie. Acum, Billy venea să-l anunțe, și nu-i convenea deloc. Spera, pentru binele lui Nick, să-l asculte, altfel nu-i mai rămânea decât să-și aducă și frații.
Se întrebă ce mai făcea Tammy. O regulase cu ani în urmă și spera că niciodată nu simțise nevoia să-i mărturisească soțului ei acest lucru.
O plăcuse pe Tammy, și bănuia că o ducea greu cu Nick, deși, la drept vorbind, nimeni nu-l vedea vreodată cu alte femei. Alt motiv pentru care oamenii nu aveau deplină încredere în el.
Tammy avea nevoie de dragoste, o făcea să înflorească, la fel ca pe majoritatea femeilor.
Billy se îndoia că Nick era măcar capabil să înțeleagă acest sentiment.
- Trebuia neapărat s-o faci, nu-i așa, Tams?
Tammy râse.
- Ce să fac?
Nick plecă de lângă ea, intrând în bucătărie. Ca de obicei în ultima vreme, mama lui ieșea pe ușă imediat ce apărea el. Urmând-o în antreu, strigă după ea:
- Tu ce mama dracu` ai?
La baza scării, Angela se întoarse și-și privi lung fiul câteva clipe.
- Hester trece pe-aici să mă ia, puțin mai târziu. Mă duc să stau la ea o vreme.
Auzind numele surorii lui, Nick rămase pentru un moment descumpănit.
- Cum... te duci să stai la Hester?
Parcă n-ar fi auzit bine, iar acest lucru o făcu pe Angela să zâmbească; dădu din cap că da.
Nick nu-și găsea cuvintele. Rămase pe loc, uitându-se după ea cum urca scara. Apoi strigă cu furie, cât putu de tare:
- Atunci, rămâi dracu` acolo și să nu te mai întorci!
Angela nu-i răspunse.
Se întoarse la bucătărie. După ce-și tăie câteva linii pe placa de granit, priză două, una după alta, ca să nu mai tremure de furie. Apoi coborî în pivniță, luă o ladă de vodcă Smirnoff, și văzu că iar îi umblase cineva prin hârtiile private.
Știa că Tammy îi urmărea activitățile, nici nu se mira, dar tot nemulțumit era. Iar faptul că mama lui se ducea la Hester îl înfuria de-a binelea. Rareori își mai vedea sora, fiindcă Angela abia dacă-i mai adresa vreo vorbă, de când se măritase cu Dixon.
Ani de zile, nu-l putuse suferi pe negrul ăla uriaș. Iar acum, nenorocita de babă se ducea la ei, după toate întâlnirile tensionate de Crăciun și de Anul Nou din ultima vreme. Cotoroanță cu două fețe!
Când se întoarse la bucătărie, își văzu nevasta prizând și ea o linie, după car scoase un bol cu gheață din frigiderul mare american.
- Dacă nici să le ciomăgești nu poți...! spuse Tammy veselă.
Nick o strânse la piept.
- Scandalagioască mai ești, Tams.
Femeia zâmbi.
- Știu, face și asta parte din farmecul meu.
Nick turnă pentru amândoi câte un pahar mare de vodcă.
- Oricum, îți mulțumesc că m-ai scăpat ieri de-acolo.
- De la ce v-ați luat?
Știa, iar Tammy știa și ea că știa - era un joc pe care-l jucau mereu.
- A, de la una, de la alta... Prea mult drog, prea multă pileală, iar șteoarfa aia are o gură ca o mătușă de docher.
- Totuși, poate să se și bată, Tams.
Tammy zâmbi din nou, iar Nick îi șterse cocaina de sub nară, în timp ce-i spunea pe un ton încrezător:
- Ba de-acum nu mai prea poate.
- Va trebui să-l previn pe omu` ei?
Era o întrebare cu două sensuri.
- În niciun caz, Nick, măcar 5 minute nu mai fi și tu lăbar! Ia-ți o zi liberă, bine?
Nick fu nevoit să-i admire tupeul. Numai Tammy era în stare să facă tot ce făcea, și să pozeze în ipostaza de victimă.
Îi întrerupse soneria care anunța sosirea unui vizitator la poarta din față, iar pe ecranul monitorului Nick văzu chipul zâmbitor al lui Billy Clarke.
- E-n regulă, Billy boy! Nu coborî din mașină până nu ies eu pe alee, câinii-s dezlegați, OK?
- Deschide poarta și lasă-mă să intru, fraiere.
Râzând, Nick apăsă butonul de deschidere a porților.
- Ce vrea?
În vocea lui Tammy se simțea teama, iar Nick știa de ce - deși ca de obicei, nu-i spuse. Într-o zi, avea să încerce să găsească un bărbat sub 70 de ani cu care nevastă-sa nu se culcase.
- Vom afla curând, Tams, ajunge aici în câteva minute. Mai taie două linii, iar eu mă duc să-l primesc.
Zâmbind, Tammy se supuse.
La King`s Cross domnea agitația obișnuită de vinerea după-amiaza.
În jurul lui Tyrell forfoteau navetiștii. Mirosurile de la Kentucky și McDonald`s se amestecau cu cele ale impermeabilelor ude și ale gunoaielor aruncate pe jos.
Mai mirosea și a băieți cu chirie și prostituate. Și unii și altele ieșiseră în forță, iar Tyrell, care-l asculta pe Willy, era șocat de ceea ce auzea.
- Băiatul de-acolo, îl vezi? Cu cămașa verde și jeanși negri. Îl cheamă Thomas, și-i servește pe unii dintre băieții mai mari. Se împrietenește cu cei mai mici și-i prezintă celor mari, ca să se echipeze. E heroinoman, înțelegi, mulți dintre ei sunt. Și mai e și seropozitiv, și el. De la el am aflat ce pățisem, acu` câtva timp. Eu credeam doar că aveam o răceală care nu-mi mai trecea.
Își suflă nasul, înainte de a continua.
- Acuma, ăla cu care stă de vorbă, îl cheamă Kerr și e dealer. O să știe el unde să-l găsească pe Justin, sunt prieteni buni,
Tyrell îl privi pe negrul înalt cu cozi împletite recent și expresia furișă a unui traficant de copii. Se tot uita în jur, să vadă cine apărea la orizont.
- Întoarce-te la mașină și stai înăuntru, OK? îi spuse el lui Willy, dându-i cheile. Eu mă duc să vorbesc cu micul Kerr. E-n regulă?
Willy dădu din cap, încântat. Dacă Tyrell îi cerea să aștepte în mașină, însemna că n-avea să-l lase acolo, ceea ce înseamna că poate urma să mai doarmă o noapte la el.
O spera din toată inima, apartamentul era grozav.
Tammy îi lăsase pe cei 2 bărbați singuri.
În timp ce ieșea, îl văzu pe Billy clătinând din cap la vederea cocainei pe care Nick o consuma din belșug.
- Ar fi cazul să-ți bagi naibii mințile-n cap, la vârsta ta, Nick. Căcaturile astea le vinzi, nu le prizezi! Ce profit îți iese la treaba asta, dacă-mi dai voie să te întreb?
Nick râse.
- Să nu-mi spui că te-ai dat pe brazdă, Billy! Oi fi același Billy Clarke care în tinerețe priza atâtea amfetamine, încât a făcut să le crească prețu`?
- Cum spuneai, asta a fost în tinerețe. Acum a trecut, la vârsta noastră. Uită-te-n oglindă, omule, arăți groaznic. Dacă nu te cunoșteam, aș fi zis că ești trecut de 50, nu de 40.
- Și ce te doare pe tine, vrei să-mi fii amant, sau ceva? Nu mă mai bate la cap, cață bătrână ce ești, și mai bine zi-mi ce te-a adus aici.
Billy oftă greu.
- Nu un vânt bun. Am venit ca emisar, cum s-ar zice.
Nick își dădu ochii peste cap, apoi întrebă resemnat:
- Și cine te-a trimis?
- Nimeni. Eu și frații mei avem o mică problemă și sperăm să ne-ajuți tu s-o rezolvăm.
Înainte ca Nick să răspundă, sosi sora lui, Hester, ca s-o ia pe Angela. Nick se grăbi să înlăture toate urmele consumului de droguri, înainte de a o primi înăuntru. Heste nu mai fusese la ei de ani de zile. Conflictul cu mama ei produsese o ruptură familială de nivel olimpic.
Nick știa că făcuse un mare efort ca să vină, iar faptul că o însoțea și Dixon era enorm de grăitor. Strângându-i mâna, Nick spuse:
- Salut, cumnate, intră, intră te rog. Îl știi pe Billy Clarke?
Billy îi strânse bucuros mâna negrului. Lucraseră împreună de multe ori, și erau prieteni încă din copilărie, când crescuseră în același cartier.
- Ce faci, Bill?
Hester, o blondă naturală înaltă, era mai trupeșă decât în tinerețe, dar îi stătea bine. Din punctul de vedere al lui Dixon, era o bombă sexuală pe picioare.
- Deci, o luați voi pe scorpia bătrână, pentru câteva săptămâni?
Dixon zâmbi.
- Așa se pare.
Hester îl sărută pe Billy pe obraz, iar Billy, fără să se dezmintă, nu putu să n-o strângă la piept și s-o pipăie scurt.
- Mă duc să iau bagajele mamei, dar pân-atunci, îmi spuneți și mie ce s-a întâmplat?
- Nu știu, Hes, dar am să-ți spun ceva - habar n-ai cât mă bucur să mai scap de mutra ei pentru un timp.
În timp ce Nick vorbea, Angela intră în încăpere, cu mantoul pe ea și pălăria pe cap, și fața perfect pudrată în jurul buzelor rujate ca arcul lui Cupidon.
- Frumos îți mai șade să vorbești așa despre mama ta, Nick Leary.
Nick îl privi rușinat pe Billy, iar Dixon se miră din nou de puterea autorității materne. Cei mai duri oameni din lume puteau fi speriați de mamele lor.
- Păi, și dacă nu vrei să-mi spui ce s-a întâmplat eu ce pana mea vrei să fac?
- Am să-ți spun eu ce să faci, Nicholas Leary - s-o conduci pe biata ta mamă până la mașină.
Nick își dădu ochii peste cap încă o dată și o urmă afară. Tuturor le venea să râdă, dar nimeni n-o făcu. Lângă mașină, Angela îl așteptă pe Nick să deschidă portiera, iar după ce se așeză îl întrebă încet:
- Vrei să știi ce m-a supărat?
Abia reușind să nu strige, Nick dădu din cap.
- Uită-te-n seiful meu. Am acolo ceva ce-ți aparține și când ai să vezi ce e, vei înțelege de ce de-acum încolo nu vreau să te mai văd în ochi niciodată. Niciodată - m-auzi ce-ți spun?
Îl împinse de lângă ea ca și cum i-ar fi venit rău doar atingându-l, apoi spuse:
- Am să trimit după lucrurile mele, după ce mă hotărăsc ce voi face.
Și trânti portiera, iar Nick rămase pe alee, înconjurat de câini, întrebându-se ce-o înfuriase așa. Angela stătea cu fața drept înainte, fără a mai arunca o singură privire spre el. Clătinând din cap, Nick reveni în casă. Se ramolise, era clar. Altfel nu se putea explica o asemenea nebunie.
Tyrell ocolea încet gara, urmărindul pe Kerr care-și făcea rondul.
Îl văzu strecurând pachețele în mâini mici și murdare și conversând cu alți băieți. Pândind ocazia, se ținea după el de la distanță, până când băiatul ieși din gară și dădu colțul.
Când Kerr întoarse capul ca să se asigure înainte de a traversa, Tyrell îl apucă în sfârșit de braț. Strângându-l cu putere, îi șopti:
- Ai să vii cu mine, Kerr, și dacă-ncerci vreo figură, te pocnesc de-ți sting felinarele - ai auzit ce-am spus, băiete?
Kerr ridică privirea spre chipul lui. Pe față i se citea spaima. Abia acum Tyrell observă cât de tânăr era. Distanța și statura îl făcuseră să pară mult mai matur.
- Cine ești, dom`le? Ce vrei de la mine?
- Sunt tatăl lui Sonny Hatcher, Kerr, și vreau să stăm puțin de vorbă.
Auzind, băiatul încetă să se mai zbată și porni ca amețit pe lângă el, spre locul unde era parcată mașina. Dar Tyrell continua să-l țină strâns, căci de-acum știa că nu putea avea încredere în nimeni.
În absolut nimeni. Nici chiar în cei mai apropiați.
CAPITOLUL 20
Când plecaseră de la gară, îi abordase un bărbat, iar Tyrell mârâise la el de-l pusese pe fugă. Expresia de pe chipul lui, când îl înjurase pe homosexual, îl făcuse să pară alt om.
Kerr îl invidia pe Sonny că avusese un asemenea tată, deși asta nu-i salvase viața în cele din urmă.
Tyrell Hatcher părea un om de treabă. Acum, în timp ce le dădea la amândoi beri și le zâmbea cu dinții lui albi, Kerr începea să se relaxeze.
- Ai nevoie de o vacanță, Nick, una de cel puțin o lună. Nu poți să te duci pnă la vila ta din Spania și să te odihnești puțin?
O spusese cu bunătate, iar Nick nu mai rezistă.
- L-am omorât pe băiatul ăla, Siddy! L-am omorât și știam ce făceam, înțelegi? L-am lovit cât am putut de tare, și continuam să-l lovesc....
- Sigur că da. Oricine ar fi făcut la fel.
Nick era în pragul unul colaps nervos, atâta lucru se vedea cu ochiul liber.
- De ce nu te duci acasă, Nick? Încearcă să dormi, să te mai aduni...
Îl privi pe Sid un timp, apoi întrebă pe neașteptate:
- De ce-ai venit în noaptea asta aici?
Sid ridică din umeri. Părul său negru lucea în lumina care ieșea din cârciumă, iar umerii lați îl făceau să inspire teamă. Un moment, lui Nick îi fu frică de el. Paranoia indusă de coca. Și cu toate că o știa, simțea din plin șocul propriei sale spaime.
- Am nevoie de banii ăia, Nick. De banii pe care mi-i datorează Peter pentru drogurile pe care i le-am procurat. Sunt 10 miare și n-am de gând să uit de ele. Le-a luat și pe numele lui, și pe-al tău, și știm amândoi că te-ai folosit de el, pentru că dacă ieșea ceva pe dos să nu se ajungă la tine. Ei, uite c-acum am ajuns.
Nick dădu din cap.
- Drept să-ți spun, uitasem. Ai să-i primești, replică el cu dispreț.
Zece mii de lire sterline erau o nimica toată pentru el, iar Sid știa.
- Am auzit că le-o trăgea-n cur la băieți tineri, e adevărat?
Nick deveni mai atent, uitând de toate celelalte griji.
- Cine ți-a spus?
- O păsărică. Sau, mai bine zis, un păsărel.
Lumea lor era prea mică pentru ca Nick să lase vestea să se răspândească. Trebuia s-o înăbușe în fașă, acum, cât mai avea timp.
- Am aflat că se dădea la băieții pe care-i folosim pentru cluburi. Eu i-am făcut felu`, în garaj. Da` asta rămâne-ntre noi, da? Nu mai știe nimeni.
Când auzi tonul amenințător al prietenului său, Sid zâmbi și mai larg.
- Dar oamenii știu, Nick, și te aplaudă. Stevie n-a putut să-ți țină fleanca, înțelegi? I-a spus tatălui băiatului, confidențial, și-l știi pe bătrânu` Mackie - la fel de bine putea s-o publice-n „Romford futu-i Recorder”. Și m-am gândit că e mai bine să știi, fiindcă s-ar putea să te ia cineva de gurel la un moment dat. Cred că ți-ai luat măsurii deja, nu? Ai un copoi dresat, este? Rudde ăla... Am auzit că sunteți amici la cataramă.
Nick se relaxă. Totuși, trebuia să-i facă lui Mackie o vizită - una pe care să n-o uite prea curând.
- Vrei un schimb, nu? Trebuia să m-aștept. Eu îmi țin alea 10 bătrâne, iar tu-ți ții clanța, dacă-l conving pe Rudde să-ți facă o favoare, asta-i?
- Mereu ai fost ager la mine, băi Nick.
- Și atunci ce vrei?
- Câteva nume, atâta tot.
- Îți place să iei omu` la șututri când zace la pământ, nu-i așa, Sid?
Sidney rânji.
- Și eu aș putea spune același lucru despre tine și Gary Proctor, Nick.
Tyrell adusese o găleată plină cu gheață și pusese în ea câteva cutii de Red Stripe.
Pe masa neagră de cafea se aflau chipsuri și alune. Își mai răsucise și o țigară mare de sconcs. Presimțea că urma să aibă nevoie de ea, o dată ce băiatul acela îi spunea toată povestea.
Desfăcură două beri, iar Tyrell îl privi pe Willy cum sorbea din cutie, uitându-se la televizor pe furiș, cu coada ochiului.
- Și de ce nu ești la mata acasă? Sonny zicea că ai o casă mare și încă 2 copii.
Întrebarea era nevinovată, dar îl făcea pe Tyrell să se simtă totuși prost.
- Lasă asta. Vreau niște răspunsuri. Eu m-am ținut de cuvânt, acum e timpul să te ții și tu.
Băiatul luă un bol cu Doritos și începu să mănânce.
- Cu Justin ar trebui să vorbești, da` el a dispărut de pe fața pământului. Se-nvârtea cu un băiat pe care-l chema Kerr, sau cel puțin așa am auzit. Kerr lucrează în Cross și stă într-o șobolarniță din East London. Vine-un tip să-i ia de la gară de două ori pe săptămână, iar el îi închiriază camere. Tipu` ăsta aduce clienți, înțelegi.
Tyrell bănuia că băiatul făcuse frecvent vizite acolo, înainte să contacteze HIV și să arate atât de bolnăvicios.
- E de tot căcatu`, tipu` ăla. Dur nașpa de tot, înțelegi, și niciodată nu știi ce-o să se-ntâmple.
- Ce vrei să spui?
Willy se rezemă de spătar, așezându-se mai comod.
- Ce să zic? Poți să te trezești și cu câte doi, trei, în același timp, da` măcar ies bani marfă.
Când văzu șocul și oroarea pe chipul lui Tyrell, se grăbi să adauge:
- Sonny nu s-a dus niciodată acolo. Sau, cel puțin, nu știu eu să se fi dus.
Știa că asta voia să audă - iar Tyrell știa că mințea.
- Cine era tipul care-i luat? Știi cum îl cheamă?
- I se zicea doar Domnu` P - atâta. Da` ers un bulangiu nasol de tot. La toți ne era frică de el, era unul din-ăia de se dau straight. Ne punea să facem tot ce voia, da` nu ne dădea nici bani, nici nimica. Parcă pe el trebuia să-l servim pe gratis, fiindcă ne găsise de lucru.
- Din ce loc vă lua, în ce zile și la ce ore? Și scrie toate numele pe care ți le amintești, cine-ar putea să mai știe ceva despre Sonny al meu și ce făcea. Orice, nu contează cât de mărunt. S-ar putea să fie important, clar?
Tyrell voia să-l vadă cu ochii lui pe acel individ. Știa că îl aștepta un nou șoc - dar dacă tot ajunsese atât de departe, nu-i mai rămânea decât să meargă până la capăt.
CAPITOLUL 19
Gino o asculta pe Jude avid, sorbindu-i toate cuvintele. Știa că încerca să-l ajute și-i era recunoscător.
Vocea ei era răgușită, după prea multe țigări și prea mult alcool. Gino adusese o sticlă de vodcă ieftină - și cu cât era mai ieftină, cu atât lui Jude îi plăcea mai mult. În amestec cu drogurile, de obicei o înmuia - dar nu și în seara asta.
Știa că trebuia să pună mâna pe Gino cât mai curând posibil, să-l atragă sub influența ei înainte de a începe să-ncerce să gândească de unul singur. Numai de-așa ceva n-avea nevoie. Cel puțin, cu Sonny avusese legătura de sânge, ca să-l țină la cheremul ei.
Moartea lui fusese foarte incomodă, și nimeni nu părea să-și dea seama, numai ea. Le convenea lui Tyrell și celorlalți să vorbească, ei aveau viețile aranjate. Sau, cel puțin, așa credeau. Pe toți îi durea-n cur de ea și nevoile ei.
În timp ce-l privea pe Gino cum încerca să le pună pe toate în ordine, zâmbi. Luând mobilul de care poliția nu reușise să se apropie, formă încă o dată numărul.
De data asta, i se răspunse.
Fu rândul ei să închidă. Neprevăzutul era întotdeauna mult mai rău decât lucrurile la care te așteptai dinainte. Nimeni nu știa asta mai bine decât Jude
Pe Willy îl trezi mirosul de ouă și șuncă.
Întinzându-se alene pe canapea, văzu că la televizor se transmiteau știrile BBC de dimineață, iar pe masa de cafea îl aștepta o ceașcă de ceai aburind.
Avu nevoie de câteva minute ca să-și amintească unde se afla.
Ridicându-se în capul oaselor, cu părul zburlit și ochii încă umflați de somn, văzu chipul zâmbitor al lui Tyrell și-și invidie prietenul mort pentru că fusese atât de apropiat de acel om.
- E-n regulă, fiule?
Willy zâmbi amabil.
- Niciodată nu mi-a fost mai bine. Mișto mai miroase micul dejun ăsta...
Tyrell se întoarse la bucătărie. Se întrebă din nou dacă dorea într-adevăr să afle tot ce se întâmplase în viața fiului său, și din nou răspunsul fu afirmativ. Îi era dator lui Sonny Boy să nu întoarcă spatele niciunui fapt greu de digerat, așa cum făcuse când băiatul trăia.
Billy Clarke nu-l mai văzuse de mult pe Nick Leary, și se bucura săă-l reîntâlnească. Din cine știe ce motiv, Nick îi plăcuse dintotdeauna.
În timp ce intra în Essex, se miră cât de mult se schimbase cartierul în anii de când nu-l mai vizitase cu regularitate. Vremurile acelea erau de mult apuse, slavă Domnului, dar își amintea câteva lupte memorabile în Southend, înainte de a se fi căsătorit.
Știa că lăsase în urmă acele zile. Dar îi plăcea să privească în trecut cu nostalgie, și cum el și Nick se cunoșteau de mult, vizita se anunța plăcută.
Sau, cel puțin așa spera.
Nick Leary trebuia să stea de vorbă cu Tyrell, toți ajunseseră la aceeași concluzie. Acum, Billy venea să-l anunțe, și nu-i convenea deloc. Spera, pentru binele lui Nick, să-l asculte, altfel nu-i mai rămânea decât să-și aducă și frații.
Se întrebă ce mai făcea Tammy. O regulase cu ani în urmă și spera că niciodată nu simțise nevoia să-i mărturisească soțului ei acest lucru.
O plăcuse pe Tammy, și bănuia că o ducea greu cu Nick, deși, la drept vorbind, nimeni nu-l vedea vreodată cu alte femei. Alt motiv pentru care oamenii nu aveau deplină încredere în el.
Tammy avea nevoie de dragoste, o făcea să înflorească, la fel ca pe majoritatea femeilor.
Billy se îndoia că Nick era măcar capabil să înțeleagă acest sentiment.
- Trebuia neapărat s-o faci, nu-i așa, Tams?
Tammy râse.
- Ce să fac?
Nick plecă de lângă ea, intrând în bucătărie. Ca de obicei în ultima vreme, mama lui ieșea pe ușă imediat ce apărea el. Urmând-o în antreu, strigă după ea:
- Tu ce mama dracu` ai?
La baza scării, Angela se întoarse și-și privi lung fiul câteva clipe.
- Hester trece pe-aici să mă ia, puțin mai târziu. Mă duc să stau la ea o vreme.
Auzind numele surorii lui, Nick rămase pentru un moment descumpănit.
- Cum... te duci să stai la Hester?
Parcă n-ar fi auzit bine, iar acest lucru o făcu pe Angela să zâmbească; dădu din cap că da.
Nick nu-și găsea cuvintele. Rămase pe loc, uitându-se după ea cum urca scara. Apoi strigă cu furie, cât putu de tare:
- Atunci, rămâi dracu` acolo și să nu te mai întorci!
Angela nu-i răspunse.
Se întoarse la bucătărie. După ce-și tăie câteva linii pe placa de granit, priză două, una după alta, ca să nu mai tremure de furie. Apoi coborî în pivniță, luă o ladă de vodcă Smirnoff, și văzu că iar îi umblase cineva prin hârtiile private.
Știa că Tammy îi urmărea activitățile, nici nu se mira, dar tot nemulțumit era. Iar faptul că mama lui se ducea la Hester îl înfuria de-a binelea. Rareori își mai vedea sora, fiindcă Angela abia dacă-i mai adresa vreo vorbă, de când se măritase cu Dixon.
Ani de zile, nu-l putuse suferi pe negrul ăla uriaș. Iar acum, nenorocita de babă se ducea la ei, după toate întâlnirile tensionate de Crăciun și de Anul Nou din ultima vreme. Cotoroanță cu două fețe!
Când se întoarse la bucătărie, își văzu nevasta prizând și ea o linie, după car scoase un bol cu gheață din frigiderul mare american.
- Dacă nici să le ciomăgești nu poți...! spuse Tammy veselă.
Nick o strânse la piept.
- Scandalagioască mai ești, Tams.
Femeia zâmbi.
- Știu, face și asta parte din farmecul meu.
Nick turnă pentru amândoi câte un pahar mare de vodcă.
- Oricum, îți mulțumesc că m-ai scăpat ieri de-acolo.
- De la ce v-ați luat?
Știa, iar Tammy știa și ea că știa - era un joc pe care-l jucau mereu.
- A, de la una, de la alta... Prea mult drog, prea multă pileală, iar șteoarfa aia are o gură ca o mătușă de docher.
- Totuși, poate să se și bată, Tams.
Tammy zâmbi din nou, iar Nick îi șterse cocaina de sub nară, în timp ce-i spunea pe un ton încrezător:
- Ba de-acum nu mai prea poate.
- Va trebui să-l previn pe omu` ei?
Era o întrebare cu două sensuri.
- În niciun caz, Nick, măcar 5 minute nu mai fi și tu lăbar! Ia-ți o zi liberă, bine?
Nick fu nevoit să-i admire tupeul. Numai Tammy era în stare să facă tot ce făcea, și să pozeze în ipostaza de victimă.
Îi întrerupse soneria care anunța sosirea unui vizitator la poarta din față, iar pe ecranul monitorului Nick văzu chipul zâmbitor al lui Billy Clarke.
- E-n regulă, Billy boy! Nu coborî din mașină până nu ies eu pe alee, câinii-s dezlegați, OK?
- Deschide poarta și lasă-mă să intru, fraiere.
Râzând, Nick apăsă butonul de deschidere a porților.
- Ce vrea?
În vocea lui Tammy se simțea teama, iar Nick știa de ce - deși ca de obicei, nu-i spuse. Într-o zi, avea să încerce să găsească un bărbat sub 70 de ani cu care nevastă-sa nu se culcase.
- Vom afla curând, Tams, ajunge aici în câteva minute. Mai taie două linii, iar eu mă duc să-l primesc.
Zâmbind, Tammy se supuse.
La King`s Cross domnea agitația obișnuită de vinerea după-amiaza.
În jurul lui Tyrell forfoteau navetiștii. Mirosurile de la Kentucky și McDonald`s se amestecau cu cele ale impermeabilelor ude și ale gunoaielor aruncate pe jos.
Mai mirosea și a băieți cu chirie și prostituate. Și unii și altele ieșiseră în forță, iar Tyrell, care-l asculta pe Willy, era șocat de ceea ce auzea.
- Băiatul de-acolo, îl vezi? Cu cămașa verde și jeanși negri. Îl cheamă Thomas, și-i servește pe unii dintre băieții mai mari. Se împrietenește cu cei mai mici și-i prezintă celor mari, ca să se echipeze. E heroinoman, înțelegi, mulți dintre ei sunt. Și mai e și seropozitiv, și el. De la el am aflat ce pățisem, acu` câtva timp. Eu credeam doar că aveam o răceală care nu-mi mai trecea.
Își suflă nasul, înainte de a continua.
- Acuma, ăla cu care stă de vorbă, îl cheamă Kerr și e dealer. O să știe el unde să-l găsească pe Justin, sunt prieteni buni,
Tyrell îl privi pe negrul înalt cu cozi împletite recent și expresia furișă a unui traficant de copii. Se tot uita în jur, să vadă cine apărea la orizont.
- Întoarce-te la mașină și stai înăuntru, OK? îi spuse el lui Willy, dându-i cheile. Eu mă duc să vorbesc cu micul Kerr. E-n regulă?
Willy dădu din cap, încântat. Dacă Tyrell îi cerea să aștepte în mașină, însemna că n-avea să-l lase acolo, ceea ce înseamna că poate urma să mai doarmă o noapte la el.
O spera din toată inima, apartamentul era grozav.
Tammy îi lăsase pe cei 2 bărbați singuri.
În timp ce ieșea, îl văzu pe Billy clătinând din cap la vederea cocainei pe care Nick o consuma din belșug.
- Ar fi cazul să-ți bagi naibii mințile-n cap, la vârsta ta, Nick. Căcaturile astea le vinzi, nu le prizezi! Ce profit îți iese la treaba asta, dacă-mi dai voie să te întreb?
Nick râse.
- Să nu-mi spui că te-ai dat pe brazdă, Billy! Oi fi același Billy Clarke care în tinerețe priza atâtea amfetamine, încât a făcut să le crească prețu`?
- Cum spuneai, asta a fost în tinerețe. Acum a trecut, la vârsta noastră. Uită-te-n oglindă, omule, arăți groaznic. Dacă nu te cunoșteam, aș fi zis că ești trecut de 50, nu de 40.
- Și ce te doare pe tine, vrei să-mi fii amant, sau ceva? Nu mă mai bate la cap, cață bătrână ce ești, și mai bine zi-mi ce te-a adus aici.
Billy oftă greu.
- Nu un vânt bun. Am venit ca emisar, cum s-ar zice.
Nick își dădu ochii peste cap, apoi întrebă resemnat:
- Și cine te-a trimis?
- Nimeni. Eu și frații mei avem o mică problemă și sperăm să ne-ajuți tu s-o rezolvăm.
Înainte ca Nick să răspundă, sosi sora lui, Hester, ca s-o ia pe Angela. Nick se grăbi să înlăture toate urmele consumului de droguri, înainte de a o primi înăuntru. Heste nu mai fusese la ei de ani de zile. Conflictul cu mama ei produsese o ruptură familială de nivel olimpic.
Nick știa că făcuse un mare efort ca să vină, iar faptul că o însoțea și Dixon era enorm de grăitor. Strângându-i mâna, Nick spuse:
- Salut, cumnate, intră, intră te rog. Îl știi pe Billy Clarke?
Billy îi strânse bucuros mâna negrului. Lucraseră împreună de multe ori, și erau prieteni încă din copilărie, când crescuseră în același cartier.
- Ce faci, Bill?
Hester, o blondă naturală înaltă, era mai trupeșă decât în tinerețe, dar îi stătea bine. Din punctul de vedere al lui Dixon, era o bombă sexuală pe picioare.
- Deci, o luați voi pe scorpia bătrână, pentru câteva săptămâni?
Dixon zâmbi.
- Așa se pare.
Hester îl sărută pe Billy pe obraz, iar Billy, fără să se dezmintă, nu putu să n-o strângă la piept și s-o pipăie scurt.
- Mă duc să iau bagajele mamei, dar pân-atunci, îmi spuneți și mie ce s-a întâmplat?
- Nu știu, Hes, dar am să-ți spun ceva - habar n-ai cât mă bucur să mai scap de mutra ei pentru un timp.
În timp ce Nick vorbea, Angela intră în încăpere, cu mantoul pe ea și pălăria pe cap, și fața perfect pudrată în jurul buzelor rujate ca arcul lui Cupidon.
- Frumos îți mai șade să vorbești așa despre mama ta, Nick Leary.
Nick îl privi rușinat pe Billy, iar Dixon se miră din nou de puterea autorității materne. Cei mai duri oameni din lume puteau fi speriați de mamele lor.
- Păi, și dacă nu vrei să-mi spui ce s-a întâmplat eu ce pana mea vrei să fac?
- Am să-ți spun eu ce să faci, Nicholas Leary - s-o conduci pe biata ta mamă până la mașină.
Nick își dădu ochii peste cap încă o dată și o urmă afară. Tuturor le venea să râdă, dar nimeni n-o făcu. Lângă mașină, Angela îl așteptă pe Nick să deschidă portiera, iar după ce se așeză îl întrebă încet:
- Vrei să știi ce m-a supărat?
Abia reușind să nu strige, Nick dădu din cap.
- Uită-te-n seiful meu. Am acolo ceva ce-ți aparține și când ai să vezi ce e, vei înțelege de ce de-acum încolo nu vreau să te mai văd în ochi niciodată. Niciodată - m-auzi ce-ți spun?
Îl împinse de lângă ea ca și cum i-ar fi venit rău doar atingându-l, apoi spuse:
- Am să trimit după lucrurile mele, după ce mă hotărăsc ce voi face.
Și trânti portiera, iar Nick rămase pe alee, înconjurat de câini, întrebându-se ce-o înfuriase așa. Angela stătea cu fața drept înainte, fără a mai arunca o singură privire spre el. Clătinând din cap, Nick reveni în casă. Se ramolise, era clar. Altfel nu se putea explica o asemenea nebunie.
Tyrell ocolea încet gara, urmărindul pe Kerr care-și făcea rondul.
Îl văzu strecurând pachețele în mâini mici și murdare și conversând cu alți băieți. Pândind ocazia, se ținea după el de la distanță, până când băiatul ieși din gară și dădu colțul.
Când Kerr întoarse capul ca să se asigure înainte de a traversa, Tyrell îl apucă în sfârșit de braț. Strângându-l cu putere, îi șopti:
- Ai să vii cu mine, Kerr, și dacă-ncerci vreo figură, te pocnesc de-ți sting felinarele - ai auzit ce-am spus, băiete?
Kerr ridică privirea spre chipul lui. Pe față i se citea spaima. Abia acum Tyrell observă cât de tânăr era. Distanța și statura îl făcuseră să pară mult mai matur.
- Cine ești, dom`le? Ce vrei de la mine?
- Sunt tatăl lui Sonny Hatcher, Kerr, și vreau să stăm puțin de vorbă.
Auzind, băiatul încetă să se mai zbată și porni ca amețit pe lângă el, spre locul unde era parcată mașina. Dar Tyrell continua să-l țină strâns, căci de-acum știa că nu putea avea încredere în nimeni.
În absolut nimeni. Nici chiar în cei mai apropiați.
CAPITOLUL 20
Când plecaseră de la gară, îi abordase un bărbat, iar Tyrell mârâise la el de-l pusese pe fugă. Expresia de pe chipul lui, când îl înjurase pe homosexual, îl făcuse să pară alt om.
Kerr îl invidia pe Sonny că avusese un asemenea tată, deși asta nu-i salvase viața în cele din urmă.
Tyrell Hatcher părea un om de treabă. Acum, în timp ce le dădea la amândoi beri și le zâmbea cu dinții lui albi, Kerr începea să se relaxeze.
.........................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu