..........................................................
7.
Terry îl luă pe Winters în primire de la fratele lui și, fără ceremonie, îl trase pe balcon.
Omul era îngrozit și, convins că-i sunase ceasul, începu să se zbată din răsputeri. Cei 2 băieți de-acolo se chirciseră pe jos.
- Treceți în casă, nenorociților.
Băieții o luară la fugă cât îi țineau picioarele, întrebându-se ce mama dracului se întâmpla.
- Haideți, fraților, să-l atârnăm puțin. Să vedem dacă-și amintește destul ca să mergem mai departe.
Terry se distra vizibil. Disperat, Gordon Winters încă mai încerca să scape.
Fără nicio dificultate, cei 3 îl ridicară peste balustrada balconului. Winters încetă să se mai zbată. Acum, se milogea să nu-l omoare.
- Vă spun orice. Vă rog, nu.... vă rog... eu doar lucrez aici, e slujba mea, atâta...
Terry râse.
- Asta numești tu slujbă? Hai că ești de tot râsu`!
Îl zgâlțâi, speriindu-l și mai tare. Până jos era cale lungă.
- Gura, poponar împuțit ce ești, și răspunde-le amicilor mei.
Întorcând capul spre Tyrell și Louis, le strigă:
- Hai, băieți, întrebați-l. Da` repede, că-mi obosesc brațele și n-ar fi bine să-l scap pe trotuar, nu?
Omul începu să plângă. Ajunsese la capătul puterilor, se vedea clar.
Tyrell observă că unul dintre cei rămași în apartament își scotea mobilul. Înghiontindu-l pe Louis, reveni în cameră și i-l luă.
- O dată să mai încerci o figură ca asta, și-ai să vezi ce pățești!
Apoi se uită în jur.
- La cea mai mică mișcare, o să vă pară rău câte zile oți avea, la toți!
Nimeni nu se clinti.
- Mai avem și alți amici afară, și nu v-ar conveni să faceți cunoștință cu ei, credeți-mă.
Cuvintele lui își făcură efectul.
Tyrell îl trase pe Winters înapoi, iar individul se prăbuși pe dușumeaua balconului. Dinții-i clănțăneau de frig și spaimă.
- Să nu mă enervezi, Gordon, că iar ajungi acolo, și-a doua oară nu te mai trag înapoi, e clar?
Omul dădu repede din cap, cu ochii bulbucați de frică. După care, Tyrell începu interogatoriul. Încă de la primele întrebări, Gordon Winters fu bucuros să-i răspundă.
Lenny Bagshot reveni încet în apartamentul lui Jude. O văzu culcată pe canapea și se strecură până în spatele ei.
Cu Jude, nu puteai fi niciodată sigur. Era posibil să se prefacă doar.
Dar Lenny știa că habar n-avea de nimic. Grație drogului pe care i-l lăsase, niciodată n-avea să se mai trezească. Își injectase heroină pură, iar organismul ei nu putea să reziste la așa ceva.
Zâmbi, privindu-i trupul neînsuflețit.
Biata Jude, în sfârșit căpătase ceea ce-și dorise atât de mult. Fața ei era caldă încă, dar începuse deja să se răcească. Părea împăcată - probabil pentru prima oară de când se știa.
Lenny se bucura că fusese lacomă, îl scutise de-un efort. Era mai bine să pară doar o simplă intoxicație cu o supradoză.
Intră în dormitor și începu să caute. În mai puțin de 15 minute, ieși cu o geantă Pound Stretcher care conținea două telefoane mobile - al lui Jude și al lui Sonny - și o pereche de mănuși de piele pe care le folosise ca să nu lase amprente. Închise cu grijă ușa în urma lui. N-o putea încuia bine, dar o vreme n-avea să intre nimeni.
Fluierând porni spre casă. Prietena lui voia să vadă „Love Actually”. Aveau o copie pirat, iar Lenny auzise că era un film bun.
Jude îi și pierise din minte.
Cum era și cazul - avea să-și spună Lenny, mai târziu.
Angela stătea de mult timp cu Tammy pe podeaua dormitorului.
Se întorsese fiindcă nu știa ce altceva să facă. Dacă mai stătea multă vreme la Hester, ar fi spus totul, și chiar și după tot ce se întâmplase, încă-și mai apăra fiul.
Dar știa că de Tammy n-avea cum să-l apere. Soția lui avea dreptul să știe ce se întâmpla.
Strângând-o la piept pe femeia deznădăjduită, Angela îi murmura cuvinte liniștitoare.
- Haide, Tammy, să mergem în bucătărie, ca să-ți mai revii puțin da?
Porniră, rezemându-se una de alta. Tammy tremura vizibil, suspinând nestăpânit.
- De-asta ai plecat, nu? întrebă ea, aruncând fotografiile pe masa din bucătărie.
Angela dădu din cap. Nici nu se putea uita la biata femeie a cărei viață tocmai fusese distrusă.
- Unde le-ai găsit, Angela?
- Și le lăsase într-o haină. Am găsit-o în pivniță... știi geaca aia a lui groasă, de piele maro? Cea de care era nedespărțit, până la spargere?
Turnă apă fiartă peste pliculețele de ceai din cești.
- Ei, voiam s-o pun la loc, atâta tot.
Adică își vârâse nasul, ca de obicei.
- Erau în buzunarul anterior.
Se întoarse spre Tammy.
- Și au căzut. Nu mi-am vârât nasu`...
Ținea neapărat ca Tammy să știe că le găsise întâmplător. Sosise sfârșitul, știa atâta lucru.
- De-asta n-avea niciodată timp pentru mine, așa e?
Angela nu-i răspunse, nesigură ce să spună.
- Tu știai?
O privi lung, și în clipa aceea o văzu din nou ca pe o fată, o fată așa cum fusese și ea cândva.
- De fapt, nu e vina lui, Tammy.
Tammy își trase nasul, ștergându-se cu încheietura mâinii, ca un copil care plânge pentru un fleac.
- Cum adică, nu-i vina lui - că doar n-o fi naibii a mea? În pozele alea apar băieți mici, copii...
Dintr-o dată, își aminti de fiii ei și întrebă în șoaptă, dând să se ridice de pe scaun:
- Și băieții mei? Oare și de ei s-a atins?
Angela o împinse la loc, nu tocmai cu blândețe.
- Taci, nu lăsa să ți-o ia mintea razna.
Privind-o în ochi cu sinceritate, Tammy înțelese dintr-o dată totul.
- De-asta ai stat cu noi, nu-i așa? Îl protejai, și-n același timp ne apărai și pe noi.
Angela turnă încă două pahare mari de brandy și oftă adânc, înainte de a răspunde:
- Nick avusese ciudățeniile lui, încă din copilărie. Avea 11 ani, când l-a acuzat pentru prima dată o vecină. Nici n-am crezut-o, bineînțeles - cum să-i facă fiul meu cel mare și frumos așa ceva băiețelului ei? Și era doar un băiețel, n-avea mai mult de 7 ani. Am considerat că nu fusese decât o poznă copilărească.
Luă o sorbitură de brandy.
- Ce făcuse?
Angela clătină din cap.
- Mai bine să nu știi. Dar ceea ce trebuie să știi e ceea ce-au făcut soțul meu și prietenii lui.
Își termină repede paharul, apoi se ștese la ochi cu un șervețel, înainte de a continua.
- Nu i-am putut opri, înțelegi? Pe vremea aia, taică-său bea tot timpul, ne detesta pe toți, de-asta nici nu mă văd prea des cu fiica mea. Ea m-a iertat, dar eu, una, n-am putut să mi-o iert niciodată.
Trase adânc aer în piept, înainte de a continua încet:
- Erau niște bieți copii, copiii mei, și n-am putut să-i ajut.
Își mai turnă un pahar, și vorbi mai departe.
- Îl chinuiau îngrozitor, iar dacă încercam să intervin, se întorceau împotriva mea. Iar Nick, săracul, de unde să știe? Din cine știe ce motiv, a început s-o dorească, îi plăceau banii, afecțiunea, pentru prima dată făcea ceva ce-i convenea lui taică-său. Era cuminte.
Râse cu tristețe.
- Îți dai seama cum mă făcea asta să mă simt?
Se șterse la ochi încă o dată, dar lacrimile i se opriseră de-acum.
- Ticălosul ăla a distrus toate sentimentele firești pe care le avusese Nick, și când a mai crescut și a ripostat, am crezut că se terminase totul. Era să-l omoare în bătaie pe taică-său, și cu asta, a fost gata.
Își privi cu ochi obosiți nora.
- Trebuie să mă crezi. Nu știam că i s-au format aceleași năravuri ca lui taică-său. Înțelegi tu, Nick a fost dintotdeauna așa cum a vrut el, mereu a avut puterea de a te face să crezi că era omul pe care-l vedeai înaintea ochilor. Dar nu e adevărat.... Nici chiar el nu mai știe ce e și ce nu.
Tammy încerca să înțeleagă.
- Da-i o nebunie, asta... Vrei să spui că Nick e un împuțit de pedofil, nu doar un poponar?
Angela dădu din cap.
- Lui Gary îi plăceau băieții mai mar, adolescenții. Nick, înțelegi, îi prefera pe cei mult mai mici. Se folosea de băieții mari ca să aibă acces la copiii mai mici. Uită-te cu atenție la fotografii, Tammy.
Tammy luă fotografiile și le privi lung, după care își dădu seama după ce anume îi ceruse soacra ei să se uite.
Camera din poze avea pe pereți un tapt Thomas the Tank Engine rupt și murdar; nici nu se distingea bine, dacă nu priveai cu atenție, atât de degradat era. Iar pe patul unde stăteau toți, pozând veseli, erau împrăștiate jucării de copii.
- Acum știi de ce-i era groază să nu fie descoperit, în toți anii ăștia. Știi de ce te-a lăsat să te culci cu toți bărbații din Essex și din East London, fără să scoată o vorbă.
Creierul lui Tammy se chinuia să le absoarbă pe toate, dar în adâncul inimii știa că acela era adevărul. Într-un fel, își dăduse seama, îl și ghicise pe jumătate, cu ani în urmă.
- De ce-mi spui acum toate astea, Angela? Ne-ai fi putut scuti pe toți de ani întregi de nefericire și chinuri, dacă-mi spuneai mai dinainte, sau îl convingeai să caute ajutor. Pe tine te ascultă, numai pe tine...
Angela mai turnă un brady, deși nu-l folosea nici uneia dintre ele. O făcea doar ca să aibă o ocupație.
- Nick a fost acuzat de multe ori, de-a lungul anilor. În adâncul inimii, știam că acuzațiile erau adevărate, dar nu voiam să le cred, înțelegi? Nicio mamă nu vrea să creadă una ca asta. Așa c-am făcut ceea ce făcusem dintotdeauna.
- Ce anume?
- I-am acceptat jocul. Până acum, desigur.
Tammy rămase cu privirea în podea. Instinctul de a-și apăra copiii îi pierise de mult. Acum nu mai făcea decât să limiteze pagubele.
Începu să plângă din nou, dar de data asta în tăcere, cu suspine înăbușite.
Curpinzând-o strâns în brațe, Angela privi spre ușa antreului, și spuse cu voce limpede:
- Știu că ești acolo, Nick. Intră și vorbește cu mama copiilor tăi. Măcar atâta lucru îi datorezi.
CAPITOLUL 25
Gordon Winters zăcea pe balcon, conștient că-l aștepta o ciomăgeală zdravănă din partea uriașului cu ochi de nebun și pumnii strânși.
Nici negrul nu arăta prea promițător.
Terry își pierduse complet capul. Ceea ce găsise acolo îi luase mințile, și făcea un tărăboi asurzitor. Copiii îngroziți îl ascultau cum răcnea la ei verzi și uscate și se întrebau cum avea să se sfârșească totul.
Winters se uita de pe balcon. În lumea lui, te izbeai uneori de câte-o forță pe care nimeni n-o putea stăvili. Știa că i-ar fi fost mult mai ușor să scrie formula matematică a fuziunii nucleare decât să-l calmeze pe individul ăla care-i năvălise în casă.
- L-ai cunoscut pe Sonny Hatcher?
La asta, Winters zâmbi - abia perceptibil, însă Tyrell observă totuși. Era un zâmbet din care se înțelegea că-l cunoscuse intim, iar Tyrell fu nevoit să se stăpânească din nou. Avea timp destul să se răzbune, după ce afla tot ce voia să știe.
Clătină încet din cap, privindu-l.
- Deci, venea și el pe-aici?
Disperat, Gordon încercă să se justifice. Îndreptă spre fereastră un deget îngălbenit de nicotină.
- Niciunu` din ei n-are sub 16 ani, poți să verifici. Or fi arătând ei mai mici, da` nu-s.
Tyrell îi dădu un șut puternic în picioare, abia stăpânindu-și furia. Spre deosebire de Terry, se putea controla, iar acum se bucura de acest lucru mai mult decât oricând. Era unul dintre motivele pentru care niciodată nu încercase să se drogheze cu adevărat: trebuia să fii mereu în alertă, ca să poți trăi într-o lumea ca aceea - sau, mai bine zis, ca să poți supraviețui.
- Venea aici Sonny Boy al meu, sau nu?
Cuvintele al meu îl făcură pe Gordon Winters să înțeleagă în sfârșit despre ce era vorba.
Dădu din cap că da.
- Ascultă, dom`le, știu că nu-ți convine ce auzi, da-i plăcea, venea mereu aici. Chiar ne și aducea alții noi; specialitatea lui erau puștii mai mici, fugiți de-acasă.
Louis intră în casă, închizând ușa. Știa că Tyrell n-avea nevoie de public pentru ceea ce urma - și la drept vorbind, nici nu voia s-audă.
Terry vorbea la telefon cu Billy, iar Louis deduse din ce auzea că fratele lor era pe drum.
Acum, Tyrell își auzea bătăile propriei inimi în urechi. Își amintea că așa spunea mama lui că i se întâmpla, când încerca să iasă din casă.
- Cine l-a adus aici?
Winters ridică din umeri.
- Drept să spun, nu mai țiu mine.
Mințea, iar Tyrell își dădu seama.
- Vrei să-l chem înapoi pe amicul meu ca să-ți pună întrebările astea?
Era conștient că Gordon Winters, la fel ca orice om cu o fărâmă de creier, se temea de Terry Clarke mai mult decât de oricare altul dintre ei.
Cum era naibii și cazul.
Gordon oftă, încercând să șarjeze.
- N-ai decât să chemi pe cine vrei, dom`le, nu-i el singuru`de care mi-e frică.
Tyrell înțelese ce voia să spună.
Știa de-acum că cel care se ascundea dincolo de toate acele lucruri era un personaj cunoscut. Și redutabil. Iar după felul cum se ambalase Terry, reieșea că trebuia să fie într-adevăr foarte periculos.
Se hotărî să șarjeze și el. Nu avea nimic de pierdut, și totul de câștigat.
- Ei bine, eu sunt tatăl lui Sonny și nu plec nicăieri.
Celălalt tăcu câteva clipe, apoi se ridică în genunchi, strâmbându-se de durere.
- Ascultă, dom`le, nimeni nu l-a pus să vină aici, venea fiindcă așa voia el. Când l-am găsit, bătea trotuarele, vânzându-și curu` pe lângă vile. Vrei, nu vrei, tot aici îi era mai bine. Era mai în siguranță.
- Și cine era ăla... individul cu care s-a încurcat?
- Pe-asta nu ți-o pot spune. Aș vrea eu, da` nu l-am cunoscut niciodată personal. Într-un loc ca ăsta nu-i întrebi cum îi cheamă, dacă-nțelegi ce vreau să zic.
Tyrell îl apucă de cămașă și, luându-și avânt, îi trânti un pumn în față cu toată puterea.
Simți pielea și osul sfărâmându-se sub forța loviturii.
- Încă o dată, Gordon - răspunde-mi în mă-ta la ce te-ntreb!
Individului îi curgea sânge din belșug. Avea nasul turtit, iar din ochi îi șiroiau lacrimi.
Totuși, încă mai clătină din cap.
- Te rog, face mai mult decât viața mea...
Uneori, oamenii îl uimeau de-a binelea pe Tyrell. Omul ăsta chiar se aștepta să fie el băiatul cel bun, să-i dea drumul.
Tyrell se uită prin jur și văzu o bucată de lemn. O luă și-l pocni pe Winters peste față cu capătul, ca să fie foarte clar de ce era capabil.
- Pentru mine, viața ta face cât un căcat, da? Și-n clipa asta, mie tebuie să-mi răspunzi. Dacă ai o memorie așa de scurtă încât ai și uitat cum era când atârnai de pe balconul ăsta împuțit, atunci meriți tot ce-ai să pățești. Fiindc-am să te-arunc de-aici cu mâna mea, fără să stau o clipă pe gânduri.
Și-l lovi din răsputeri cu piciorul de scaun peste umeri.
- Fă bine și vorbește, că la cum mă simt acum, eu sau amicu` meu de dincolo, e totuna, auzi ce-ți spun?
Gordon Winters nu mai avea încotro. Omul din fața lui ajunsese într-adevăr la limită. Știa că trebuia să se decidă pe cine să protejeze. Și, cum ar fi făcut aproape orice om, se alese pe sine însuși.
- O să-mi dați drumu`, da? Dacă vă spun, pot să plec de-aici, nu?
Tyrell rânji.
- Asta o s-o hotărâm când începi să vorbești. Și te previn de pe-acum, am în minte din naștere un detector de căcat, așa c-am să-ți dau de urmă oriunde te-ai ascunde, e clar?
Gordon Winters știa când era învins. Dintr-o dată, omul cu cozi și cu ochi negri îl speria.
- N-am avut nimic de-a face cu ce i s-a întâmplat, trebuie să crezi ce-ți spun.
De astă dată, piciorul de scaun îl lovi în obraz. Gerul de-afară făcea durerea și mai insuportabilă.
- De spargere vorbești?
- Sigur, de ce altceva?
- Ei, și dacă tu n-ai fost amestecat, sigur știi cine-a fost, este?
Omul dădu din cap, iar Tyrell se mai relaxă puțin.
- Deci, l-a trimis cineva în casa aia?
Winters confirmă iar, cu chipul însângerat plin de furie mocnită și milă de sine însuși.
- Un tip pe nume Gary Proctor l-a trimis.
Numele îl buimăci pe Tyrell pentru câteva secunde, dar își reveni imediat.
Ieșea chiar mai bine decât sperase. Știa că dincolo de distrugerea fiului său se ascundea și altceva, și avea să afle în sfârșit ce anume.
Nick intră în bucătărie, iar mama lui văzu că era beat.
Beat și speriat.
Porni spre soția lui și încercă să întindă o mână spre ea. Tammy își luă elan și-l lovi cu atâta putere, încât aproape îl doborî de pe picioare.
- Canalie!
În cuvintele ei se simțea atâta ură, încât Nick nici nu știu cum să reacționeze.
Soția lui îl privi încruntată și, adunându-și flegma din gât, îl scuipă în față.
- Nici nu mă mir că nu mă doreai niciodată.
Arătă spre fotografiile de pe masă:
- Eram cam prea bătrână pentru tine, nu? Un poponar împuțit! Un poponar pedofil sub acoperișul meu, și mie nici nu-mi dădea prin minte!
Începuse să vorbească cu sine însăși.
- Și tu ești la fel de rea, mințeai pentru el, îl lăsai să creadă că totul era normal!
Apoi se răsti din nou la el.
- L-ai urât pe taică-tu, și totuși brutalizai copii mici. Nici nu-i de mirare c-ai devenit un bandit - cine că creadă una ca asta, hmm? Nick, un pedofil nenorocit. Gunoi împuțit ce ești!
În momentul când se aruncă din nou asupra lui, Nick o îmbrânci înapoi. Tammy zbură prin bucătărie, lovindu-se cu fața de aragaz și căzând pe pardoseala de gresie.
În timp ce Nick pornea spre ea, Angela trecu grăbită între ei.
- Destul!
Auzind-o, Nick râse - aspru, sarcastic.
- Mișcă dracu` din fața mea, femeie. Și tu ești la fel, altă lipitoare care s-a agățat de mine toată viața.
O dădu la o parte și, continuându-și drumul spre Tammy, o ridică de pe dușumea.
- Și ce-ai să-mi faci, Tams?
Glasul îi era calm, aproape normal. În loc să-i răspundă, Tammy întrebă încet:
- Ce făcea Sonny Hatcher în pozele alea? Era mult mai tânăr, dar l-am recunoscut.
Parcă ar fi explodat o bombă în cameră.
- Era și el unul dintre micii tăi prieteni?
Nick o privea fix.
- Inventezi încă o poveste, mm? Ei bine, eu nu-s maică-ta, așa c-o să ai nevoie de mai mult de câteva cuvinte alese ca să-mi închizi gura, amice!
O biruia furia și se vedea clar că teama de el îi trecuse.
În clipa următoare, Nick zâmbi. Un zâmbet care-i scotea în evidență frumusețea trăsăturilor, făcându-l să arate aproape inofensiv. Apoi se îndepărtă de ea și, ridicând la gură sticla de brandy, o goli pe jumătate din câteva înghițituri.
- Anume l-ai omorât, așa-i? Trebuia să vină aici în noaptea aia, da? După cum se vede în poză, îl cunoșteai bine - chiar foarte bine.
Își frecă fața cu mâinile, ștergându-și sângele de la colțul ochiului, unde se lovise de aragaz.
- M-am debarasat de el la fel cum mă descotorosesc de oricine-mi stă în cale.
Era o amenințare.
- Așa că gândiți-vă bine, da? Fiindcă amândouă începeți să mă enervați.
O provoca din nou, iar răceala din tonul lui le șocă și pe Tammy, și pe Angela.
- Cum ai putut crede c-o să-ți meargă cu toate astea, Nick?
Trăgând încă o dușcă de brandy, Nick îi răspunse arogant:
- Păi mi-a mers, nu? Ce te gândești să-mi faci acum, Tams? Să mă torni?
Zâmbi din nou.
- N-aș crede. Te cunosc mai bine decât te cunoști tu însăți.
Luă telefonul de pe masă și i-l întinse.
- Poftim, Tams, sună la sticleți, haide. Cheamă-i, fato! N-ai decât. Da` ține minte un lucru, dacă eu pic, vă trag pe amândouă după mine, fiindcă o să fiți terminate. Ține minte asta. Toate așa-zisele tale prietene vor fi în elementul lor, văzând cât de jos ai decăzut. Nu-s doar un ucigaș, sunt un împuțit de pedofil, fato. Ai s-ajungi de râsu` lumii, în mă-ta.
Știa, în sinea lui, că nu era în stare s-o facă.
- La fel ca tine era, Tammy, Sonny Boy al meu. Un parazit căcăcios. Mă tot dorea, da` eu nu mai aveam chef de el când nu mai era copil. L-am folosit, cum m-am folosit și de tine. Îmi procura ce voiam, și-l plăteam, și la fel ca și cu tine, Tams, îl mai regulam din când în când, de milă, ca să fie mulțumit. Chiar credea c-o să ne jucăm de-a familia, și l-am lăsat să creadă, cum te-am lăsat și pe tine, până l-am șters de pe fața pământului la fel cum am să fac și cu tine dacă mă mai provoci mult, înțelegi?
Nick arăta sinistru de-acum, cu chipul schimonosit agresiv, sfidător.
- Te protejam, Tammy. Pe tine, copiii, pe maică-mea. Pe toți vă protejam de el și de toate pisălogelile astea ale lui idioate, tot timpul.
Cele două femei își dădură seama că într-adevăr credea ce spunea. Încerca să se justifice, iar soția și mama lui schimbară o privire.
- Și copiii? întrebă Tammy încet, cu înverșunare. Copiii pe care i-ai distrus fiindcă ești sonat la cap? Și Sonny Hatcher? Nu-l ai pe conștiință?
Nick clătină din cap cu tristețe.
- Pe Sonny l-am iubit, de fapt. Era tot ce mi-aș fi putut dori de la un amant.
Tammy râse sarcastic.
- Până a crescut și l-ai omorât.
Pornind iar prin bucătărie, Nick răspunse:
- Gary Proctor îi împuia capu` cu tot felul de prostii, pe la spatele meu. Sonny se tot ținea după mine, să-i dau bani și iar bani, și mă săturasem. Aveam ce-mi doream într-o șobolarniță din Londra și acum vă spun la amândouă că nu mi-e rușine de preferințele mele. Îmi place ce fac, îmi dă satisfacții. Duc viața pe care mi-o doresc!
- Ai nevoie de ajutor, fiule, și poliția va avea grijă să-l primești.
Nick clătină din cap, ca și cum tocmai ar fi auzit cel mai comic lucru din viața lui.
- Ia cară-te de-aici mamă, și ia-o și pe pizda asta prostă cu tine.
- Tatăl tău a spus mereu că erai rău, putred până-n măduva oaselor - și avea dreptate, nu?
Nick făcu ochii mari.
- Iar ne-ntoarcem la el? Întreab-o pe nenorocita de Hester ce părere are despre tatăl nostru. Măcar o dată, întreab-o. Nici ea, la fel ca tine, nu suportă gândul că s-ar putea să afle cineva tot adevărul.
Își mai turnă un brandy și continuă:
- Îmi place viața pe care o am, Tams. Orice-ai crede, te-am ferit de toate căcaturile astea. Și te-am lăsat și pe tine să faci ce voiai.
Tammy se uită în jur, la casa pe care niciodată n-o apreciase just, văzu fața bietei Angela, și știu că dezgustul de-acolo se reflecta și pe trăsăturile ei.
- Nu ești decât un violator de copii, spuse Angela încet și cu convingere. La fel ca taică-tău.
- Serios?
Nick îi zâmbi din nou, pufnind pe nas, amuzat.
- Mă rog, întotdeauna l-ai dorit pe el mai mult decât ne-ai dorit pe noi, așa că n-o face pe preacuvioasa cu mine. Tot te regulai cu el când te voia, și cu amicii lui.
Se întoarse spre Tammy, adăugând vehement:
- În tinerețe, era și mai rea decât tine, se regula și cu el și cu pietenii lui, și era la fel de rea ca el, că-l lăsa să ne-o facă și nouă.
Rânji din nou, cu o privire aproape diabolică.
- Mai ții minte, mamă, mai știi serile de vinerea?
- Termină! Termină imediat, Nick!
În vocea ascuțită și speriată a Angelei se simțea ceva care-i atrase lui Tammy atenția, și știu instinctiv că Nick spunea adevărul.
Când își dădu seama că-l credea, Nick se dezumflă în câteva secunde. Apoi îi spuse cu tristețe:
- Întreab-o cum mă consola. Hai, Tams, întreab-o. Întreab-o pe madam preacuvioasa, aci de față, ce-mi făcea.
Apoi se întoarse, privindu-și lung mama.
- Îți mai aduci aminte, mamă, nu-i așa?
Privindu-i, Tammy simți din nou că i se făcea rău.
- Dacă eu sunt un pervers, tu ce ești, mamă? La asta să-mi răspunzi.
Oare știuse tot timpul asta, undeva, în sinea ei? În adâncul inimii? Nick îi spunea că și mama lui abuzase de el.
Ce mama mă-sii se întâmpla acolo?
- Dă-mi odată telefonul, Tammy. Dacă nu suni tu la poliție, am să sun eu.
Capul lui Nick se ridică brusc, privind-o în față.
- N-ai fi în stare, mârâi el, încet.
Angela râse, trist, frânt.
- Pune-mă numai la-ncercare, Nick, să vezi de ce-s în stare și de ce nu.
Nick trase telefonul din apropierea ei.
- Nu face asta, mamă. Trebuie să te gândești la ce vrei să faci. E doar un reflex, nimic mai mult.
Angela încercă să-i smulgă telefonul, dar Nick îl ascunse la spate, ridicându-se.
- N-am nevoie să mă gândesc la nimic. Știu ce e de făcut și voi avea grijă să plătești pentru toate faptele tale.
- Dar sunt fiul tău, ar trebui să mă aperi, mamă, să mă protejezi, cum te-am protejat și eu pe tine.
La auzul acestor cuvinte, Angela clătină din cap. Pornind spre el, spuse încet:
- Nu mai e cazul, Nick, acum ești singur. Dă-mi telefonul.
Nick se retrăgea spre bufetul cu placă de granit unde se afla aragazul de vară și fundul de lemn pentru tăiat. Când îl simți în spatele lui, spuse încet, cu un glas de copil:
- Te rog, mamă, nu mă sili să fac asta... te rog!
- Uită-te la tine, frumos îți șade! Fiul meu, poponarul și pedofilul!
Nick închise ochii deznădăjduit, la auzul cuvintelor ei.
- Lasă-l în pace, Angela, și vino cu mine. Vino imediat.
Tammy vorbise tare, dar cei 2 n-o luară în seamă. Era lupta lor, și o știau amândoi. Unul dintre ei trebuia să cedeze.
- Dacă nu-mi dai telefonul ăla, mă duc în hol și-am să sun la poliție de-acolo.
Clătinând din cap cu dispeț, Angela adăugă:
- Fiindcă, fiule, orice-ai spune și orice-ai face, am să le spun cine ești.
Vorbise pe cel mai categoric ton - și în clipa când se întoarse cu spatele la el, Nick luă cuțitul mare de tăiat carne din rastelul scump din lemn de fag unde stătuse rezemat și o înjunghie în spate.
După care, cu urletele lui Tammy răsunându-i în urechi, ieși din casă.
CAPITOLUL 26
Billy Clarke intră într-o scenă de pandemoniu.
Privi în jur, prin apartamentul răpănos, dezgustat și fascinat de ceea ce vedea. Părea o secvență dintr-un film, pe care nu te așptai s-o vezi și în realitate.
Acum, însă, o vedeau cu toții, și era o realitate ticăloasă. Billy îi spuse lui Terry cu furie:
- Văd că s-a adunat aici toată crema societății, mm?
Fratele său clătină din cap, dezgustat.
- Uită-te la bulangiul ăsta. Se dă drept om, om normal, ca noi. Lucrează pentru Liam O`Halloran. Așteaptă numai pân-am să-i spun ăluia ce-nvârtește, amărâtul.
O`Halloran, un alt nebun local, avea să fie nevoit, în numele onoarei, să dea cu el de toți pereții, când afla despre ce era vorba.
Fără nicio ceremonie, Terry îl pocni pe omul lui O`Halloran în față. Nu știau cum să reacționeze într-o asemenea situație, și toți erau șocați și furioși.
Louis tăcea, privindu-și prietenul prin geamul murdar, cum îl interoga pe omul de pe balcon. Era gata să intervină, dcă Tyrell avea nevoie de ajutor.
Auzi o bufnitură și văzu că Terry se dezlănțuise din nou. Omul cu Lexus tremura de frică, iar Billy îi aruncă o privire indiferentă. Știa că Terry voia să-l pedepsească aspru și n-avea nimic împotrivă.
Un băăiat cu plete roșcate și ochii rimelați stătea pe canapea, privind totul.
- Tu la ce caști gura... mârâi Terry.
Privindu-l din nou pe Terry, adolescentul se bâlbâi:
- F-Frankie... Frankie Watts...
Avea o voce de fată, scăzută și sfioasă. Billy își imagină că și-o exersase mai mult timp, ca să sune așa.
N-avu niciun efect asupra lui.
- Și câți ani ai?
- Șaptișpe.
Arăta de vreo 12, cu trupul lui slăbănog și chipul copilăresc.
Terry se uită din nou la fratele lui, ridicând brațele ca pentru a spune: „Ce ți-am zis eu?”
- Asta e o casă de nebuni, Bill, nu mai suport...
Billy dădu din cap, înțelegându-l perfect. Era prea mult pentru el, prea anormal.
- Hai să ieșim de-aici, m-apucă naibii greața.
Și Billy se săturase. Ieșie pe balcon; trebuia să-l grăbească pe Tyrell.
- E totu-n regulă, Tyrell?
Prietenul său dădu din cap.
- Ai aflat ceva de folos?
Billy își aprindea o țigară, lucru pe care nu-l făcea decât când era stresat. Tyrell întinse mâna, și i-o oferi bucuros.
- E o nebunie, Billy, n-o să-ți vină să crezi, îți spun eu.
Îl privi pe omul chircit la podea, zdrobit, însângerat și tremurând de frig.
- Zi-i! Spune-i ce mi-ai zis și mie.
Și-i mai dădu un picior în coaste, fără menajamente.
Winters ridică privirea, iar Billy îi văzu dinții rupți. Era impresionat de Tyrell. Era clar că abia aștepta ca individul care-i corupsese băiatul să dispară de pe fața pământului.
Gordon se bâlbâia de spaimă. Știa cine era Billy și iar îl apucase groaza.
- Zi-i odată!
- Proctor a fost... Proctor și Leary, și tovarășul lor, Rudde. Rudde i-a adus prima dată aici.
Privindu-l, Billy întrebă cu glas ascuțit, neîncrezător.
- Rudde? Peter Rudde? Copoiu`?
Tyrell dădu din cap.
- Spune-i totul.
Winters vorbea aproape fără șir, grăbindu-se să spună totul cât mai repede.
- Rudde ni-i găsea. Căuta prin registrele de la secție, după copii fugiți de-acasă, iar Proctor îmi transmitea mie numele și detaliile.
- Și rolul lui Leay care era?
Gordon oftă adânc.
- Nick venea mereu pe-aici - mai vine și acum, de fapt. El și Sonny... mă rog, nu-i nevoie să vă zic toate detaliile, nu? Da` lui Nick îi plac puștii, și-i face rost de ei Lenny Bagshot.
Ochii lui Billy se holbaseră la maximum. Dacă individul le-ar fi spus că Gandhi înșuși trecuse prin acel apartament, i-ar fi fost mai ușor să creadă.
- Beș de-aici! Astea-s gogoși...
De la unul ca Rudde s-ar fi așteptat - dar și din partea lui Nick Leary?
- Nu-s gogoși, Billy. N-ai auzit nici jumătate.
Billy nu-i răspunse lui Tyrell. Nu putea. Fusese la Nick acasă, vorbise cu el... Nick Leary era unul de-ai lor. Era un personaj respectat....
Știrea îl năucise.
- Nick Leary l-a ademenit în noaptea aia pe băiatul meu acasă la el ca să-l lichideze, să-l elimine din combinație.
Tyrell își lăsă cuvintele să-și facă efectul. Știa ce simțea Billy, și el simțise același lucru. Dar mai știa și că Gordon Winters nu mințea.
- Peter Rudde are grijă ca apartamentul ăsta să nu fie luat la ochi. Înțelegi, o rețea întinsă. Toți sunt pe mână. Sonny amenințase că avea să-l demaște pe Leary.
Deși era șocat, Billy Clarke începea să-și formeze o imagine. Rudde era copoiul dresat al lui Nick, toată lumea o știa. Până și vilele din Spania și le construiseră una lângă alta. Nick le plătise, desigur.
Vechea zicală era atât de adevărată: ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii, și mai aproape.
Omul de pe dușumea începuse să scâncească. Nu mai putea de spaimă și de frig, și voia doar ca totul să se termine o dată pentru totdeauna.
- V-am zis tot ce știam, acum dați-mi drumul, vă rog.... Tot ce m-ați întrebat, v-am spus...
Tyrell îl privi lung. Individul acela îi cunoscuse intim băiatul, pe propriul lui fiu.
Îi regulase copilul.
Îi luase banii și lăsase să fie folosit de-alde Nick Leary, iar acum voia să plece liber, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Să-l lase acolo și să corupă alți tineri, să-i folosească până-i reținea atenția următorul puști din cartier?
Tyrell își stinse țigara pe obrazul lui.
Apoi, apucându-l de ceafă, îl ridică în aer cu totul și-l aruncă peste balustrada balconului.
Angela zăcea pe jos.
Tammy stătea îngenunchiatăă lângă ea, simțind cum sângele cleios îi îmbiba rochia de mătase. Cuțitul îi era înfipt în spinare, cu prăselele negre tremurând, în timp ce încerca să respire. Scoate niște sunete sufocate, bolborosite, care-i făceau rău lui Tammy.
Îi acoperi gura cu mâna, ca să oprească sângele ce șiroia din nou.
Angela își agita slab mâinile, în gol.
- O, Angela, draga mea, te rog, rezistă... Trebuie să reziști...
Ridicându-se, Tammy alergă în hol și luă receptorul telefonului.
Iar avea să i se facă rău.
Rău de tot.
Dar mai întâi formă 999. Cu urlete și țipete, încercă să explice ce se întâmplase, dar frica o învinsese și vorbea incoerent.
Până la urmă, vărsă peste toată dușumeaua din antreu.
Peter Rudde era în bucătărie, mâncându-și cina încălzită în cuptorul cu microunde.
Îi plăceau mâncărurile de gata de la Iceland. Nu erau numai ieftine, ci și igienice. Rudde avea asemenea ciudățenii.
Își termină berea și, punând farfuria în chiuvetă, desfăcu încă o cutie de Grolsch. Apoi se duse în living și se așeză în fața televizorului.
Telefonul sună tocmai când începea „The Shield”, emisiunea lui favorită de pe Channel Five. Rudde răspunse fără interes.
În clipa următoare, dădu televizorul mai încet și întrebă:
- Glumești?
Apoi, punând receptorul jos, începu să se învârtească prin cameră, repetând la nesfârșit:
- Of, mama mă-sii...Mama mă-sii!
Dar trebuia să se adune. În 15 minute, se îmbrăcă și ieși din casă.
Știa că, indiferent ce se întâmpla în noaptea aceea, nimic n-avea să mai fie la fel pentru niciunul dintre ei.
Willy aștepta cu răbdare în mașină, când văzu un trup căzând din cer, cu o bufnitură, pe trotuar. Înțelese că Tyrell și prietenii lui aveau să coboare curând.
Nu se înșela.
Se înghesuiră în mașină și plecară grăbiți.
Terry râdea de se prăpădea. Acum, că ieșise din coșmelia aia, se însuflețise din nou.
- În sfârșit ai trecut linia, în mă-sa, Tyrell. Îți dai seama, nu, dom`le?
Louis răspunse în locul prietenului său:
- Toți ne dăm seama, Terry, acum mai scutește-ne, în puii mei.
Și, prin cine știe ce minune, Terry se conformă fără o vorbă de protest.
Infirmierul îi făcuse lui Tammy o injecție, ca s-o calmeze.
Acum, femeia se ținea de brațul lui Peter Rudde, ca și cum de-asta ar fi depins viața ei. Continua să înduge vorbe fără șir, iar Rudde încerca s-o liniștească.
- Te rog, Peter, trebuie să ne ajuți...
Rudde o văzu pe comisara din echipă privindu-i cu interes și se răsti:
- Ce-ar fi să-i aduci femeii un ceai, scumpo? Fă și tu ceva cu rost, măcar o dată!
Poliția ieși repede din dormitor. Șeful ei nu era cel mai prietenos om, și toată lumea știa că avusese relații strânse cu acea familie, după tragedia care stârnise atâta interes în mass-media.
Iar acum, în aceeași casă avusese loc un omor prin înjunghiere, iar Rudde părea să creadă că fusese o răzbunare, sau cel puțin așa dăduse de înțeles, când ajunsese la fața locului.
Dar, dacă astfel stăteau lucrurile, de ce nevasta lui Nick Leary era nevătămată? Însă comisara nu avea căderea să-și pună asemenea întrebări, și o știa. I se explicase de prea multe ori acest lucru.
- Ești sigur că așa a zis?
Tyrell, care începea să se enerveze, răspunse răstit:
- Doar nu crezi c-am uitat, nu?
În sfârșit, Billy se înfurie și el.
- În regulă, ce te stropșești așa! Trebuie să mă asigur, nu?
Pentru el, totul era un coșmar cu ochii deschiși.
- Iartă-mă și tu, Tyrell, da` toate astea mă fac să-mi pierd mințile.
Sacrastic, Tyrell replică:
- Nu mai spune?!
Luă un chiștoc din scrumieră și și-l aprinse, înainte de a continua:
- Nici mie nu mi-e ușor, să știi. În noaptea asta am aflat niște lucruri pe care nimeni n-ar trebui să le audă, despre propriul copil.
Îl privi cu înțeles pe Willy Lomax, și toți își dădură seama că le spunea doar jumătate, ca să-l menajeze. Dar continua să vorbească, iar furia-i era inconfundabilă.
- Și-acum, îmi pare rău dacă voi toți credeți că Leary și ai lui sunt niște îngerași, da` vreau să pun mâna pe el. Nu vreau să-mi scape.
Se aplecă înainte în scaun, și toți îi văzură ura din ochi.
Terry rânji.
- Și-o să-l înhați, puiule, nu-ți face nicio grijă.
- Da` mai întâi trebuie să-l găsim, le reaminti Billy.
Toți frații știau că Billy era glasul rațiunii, un om care niciodată nu făcea o mișcare nechibzuită. Mintea lui limpede îi ferise atâta vreme de intrarea în pușcărie.
Își luă mobilul și începu să sune la diverse numere. Peste 20 de minute, ieșiră din apartament.
Willy îi privi cum plecau, apoi își adună lucrurile și le împachetă cu grijă, convins că mica lui vacanță se sfârșise.
Nick se învârtea prin cameră, mormăind de unul singur.
Tânărul îl privea derutat, neștiind ce să facă. Nu-l mai văzuse de două săptămâni, și se întrebase când avea să fie evacuat din acel apartament din Barkingside.
Îi plăcea acolo, era un cartier agreabil.
Dar știa că nu putea sta decât atâta vreme cât era binevenit și se gândea că s-ar fi putut ca acest timp să fie pe terminate.
- Pot să te servesc cu ceva?
În sfârșit, Nick se uită la el.
- Ce ai?
- Depinde ce vrei, Nick.
Drept răspuns, Nick scoase un pachet de cocaină din buzunar, iar băiatul se lumină la față.
- Vrei să bei ceva, Nick? Un scotch?
Nick dădu din cap, apoi mormăi la el să se grăbească.
- Voiam să-mi fac bagajele și să plec, n-ai mai trecut de mult pe-aici.
Justin îi vorbise cu toată simțirea de care era în stare. Nick îl privi în treacăt și răspunse răutăcios:
- Nu-mi forța mâna, Justin. Am mai avut unul ca tine, și a trebuit să scap de el.
Băiatul nu mai spuse nimic. Știa la ce se referea.
Lenny Bagshot făcea pe el de frică, și vedea toată lumea, inclusiv prietena lui, care luă fetița în brațe și ieși din cameră.
Intră în dormitorul mare, unde deschise televizorul. Orice s-ar fi întâmplat acolo, nu voia să fie implicată. Voia doar să-și apere fiica de indivizii care le invadaseră casa.
Dădu volumul mai tare și, strângându-și fata la piept, începu să se uite la „Kill Bill”, cu ochi goi și speriați.
Își auzi prietenul strigând și puse sonorul și mai tare.
- Cine v-a spus asta?
Lenny juca atât de credibil jocul nedreptățitului, încât era aproape ridicol.
Privindu-l, Tyrell oftă.
- Gordon Winters, și se pare că are și fotografii cu care s-o dovedească. Și-acum, mai bine sune-ne unde-i Leary, că de nu, te omor cu mâna mea.
Vorbea cu atâta convingere, încât Lenny îl crezu. Îi privi pe frații Clarke, toți adunați în casa lui și arătând de parcă ar fi vrut să fie oriunde-n lume, numai acolo nu. Tyrell părea să aștepte semnalul să se repeadă.
În acel moment, Lenny știu că totul se sfârșise. O dat ce se ducea vorba - și avea să se ducă - era terminat, în toate sensurile.
Dacă-l lăsau în viață, desigur.
Nick parc-ar fi fost un cotoi pe-un acoperiș fierbinte, pur și simplu nu putea sta locului.
Era un pachet de nervi și ori de câte ori se gândea la mama lui, simțea aceeași teroare ca după ce-l ucisese pe Sonny Boy.
Totuși, nu era îngrijorat în legătură cu Tammy, știa că avea să-și țină gura. Avusese grijă de asta cu ani în urmă.
Nu și-ar fi pus în pericolul stilul de viață nici chiar pentru noua ei prietenă, așa-zisa lui mamă.
Peter Rudde avea să rezolve totul, iar Nick avea să profite de toate favorurile la care avea dreptul. Erau o ditamai rețeaua, iar el îi știa pe toți. Pe unii îi și șantajase, de-a lungul anilor, ca să ajungă unde era acum.
„Folosește-te de ceea ce ai”, cum îi spusese mereu maică-sa. Ei bine, îi urmase sfatul - și uite unde ajunsese ea.
Îi plăceau omuleții, cu ei era fericit. Iar pe unii dintre ei îi iubise, îi iubise cu adevărat.
Telefonul sună, iar zgomotul neașteptat îi făcu pe amândoi să tresară.
Nick răspunse imediat.
- Nick, deschide, eu sunt - Rudde.
Aceste cuvinte erau o muzică în urechile lui. Închise telefonul și, pentru prima dată în noaptea aceea, zâmbi cu adevărat.
- Treci în dormitor. Și, orice-ar fi, stai naibii acolo, ai înțeles?
Justin se conformă fără o vorbă.
Apoi, Nick se duse grăbit la ușa din față, bucuros că prietenul lui apăruse în fine. Dacă-l putea ajuta cineva, era numai și numai acel om.
Dar, când deschise, nu-l văzu pe Rudde, ci pe frații Clarke, cu tatăl lui Sonny Boy.
Lui Nick Leary îi sunase în sfârșit ceasul, și o știau cu toții.
CAPITOLUL 27
Tammy stătea lângă patul de spital, ținându-și soacra de mână.
Urmase sfatul lui Rudde și se urcase în ambulanță, după Angela. Îi mai urmase și sfatul de a-și ține gura.
Starea Angelei era gravă, dar stabilă. Tammy privea fața zbârcită a bătrânei, mirându-se cum era posibil ca o femeie care abuzase de propriul ei fiu să-și trăiască totuți viața citind zi și noapte din Biblie.
Mama ei fusese întotdeauna suspicioasă cu cei exagerat de cucerinici, spunea că de obicei erau niște ticăloși mai mari decât toți ceilalți, iar Tamy trebuia să admită că măcar în acest sens avea dreptate.
Totuși, nu voia ca Angela să moară.
Stătea așezată lângă pat, așteptând cu răbdare să vadă ce mai urma. Ceva îi spunea că n-avea să mai dureze mult. Nick, conchise ea, ajunsese la capătul drumului. Acum nu-i mai rămânea decât să vadă ce făcea. Spera numai să nu aibă efecte și asupra ei.
Dacă era necesar, avea să spună adevărul despre rănile suferite de Angela. Până atunci, urma să tragă de timp.
Nick simți cum acizii din stomac i se ridicau în gât, și înghiți în sec cu dificultate.
Își dădea seama că Rudde îl servise pe tavă - și într-un mic cotlon al minții, nu putea să-l condamne. Și el ar fi făcut același lucru.
Era destul de rău că-l vedea acolo pe Billy Clarke, vechiul său prieten, dar cea mai mare spaimă i-o provoca Terry. Avea o asemenea reputație, încât până și o brută la Nick se temea să se certe cu el.
- Ia zi, băi pizdă perversă ce ești, ai avut vreo întâlnire c-un skateboarder în ultima vreme?
Glasul lui Terry era scăzut, iar asupra intențiilor lui nu putea plana nici cea mai mică îndoială. Tyrell văzu că Nick nici măcar nu voia să nege, ceea ce le ușura treaba cu atât mai mult.
Observă că ochii lui Nick se tot repezeau spre bilele de biliard din ciorapul gros de nailon. Când îl loviră în frunte, Nick căzu ca un balon dezumflat. Apoi, Tyrell îi dădu un picior și-l împinse înapoi în apartament.
Justin asculta sunetele cu groază crescândă, dar nici acum nu scoase vreun sunet.
Verbena îl privi pe polițist cu ochi obosiți.
- Sunteți siguri că e ea?
Omul dădu din cap.
- A luat supradoza ieri, și azi dimineață a găsit-o un prieten al fiului ei.
- Gino? El trebuie să fi fost, avea grijă de Jude.
Ofițerul nu-i răspunse. Nu știa ce să spună.
- Pot să sun pe cineva din partea dumneavoastră? Să vină aici?
Verbena clătină din cap.
- E OK. Nimănui n-o să-i pese cu adevărat, numai mie.
- Atunci, eu plec.
Femeia îi zâmbi cu blândețe, dând din cap.
- Vă mulțumesc că m-ați anunțat.
- Vă trecuse ca ruda cea mai apropiată, la spital.
Zâmbi încă o dată, mulțumită de acea dovadă a afecțiunii lui Jude pentru ea.
Rămasă singură, se așeză în fotoliul comod, cu gândul la fata care intrase în familia ei ca o artificie - numai zgomot și lumini colorate.
Acum, în sfârșit, Jude avea să fie din nou cu Sonny Boy al ei. Se mângâie cu acest gând, în timp ce o podideau lacrimile, făcând-o să tremure de durere.
Fruntea lui Nick se crăpase, iar sângele îi curgea în ochi.
Tyrell îl privea atent, detașat în chip straniu de tot ceea ce se întâmpla. În cameră se simțea mirosul greu al sângelui, iar frații Clarke făceau comentarii deșucheate, întărâtându-l să devină și mai violent.
Covorul era leoarcă, iar pe pereți și tavan se uscau încet pete roșii-maronii.
De fiecare dată când dădea în Nick, Tyrell se gândea la Sonny și la ceilalți copii care avuseseră de-a face cu acel individ. Așa îi era mai ușor.
Nu știa de unde apăruse briciul, dar bănuia că de la Terry. Senzația lamei care despica pielea, zgâriind osul, nu se compara cu nimic din tot ce mai simțise vreodată în viața lui. Tyrell era cuprins de beția violenței, căci i se întâmpla pentru prima oară să provoace durere cuiva.
Fiecare lovitură sau tăietură îi aducea tot mai aproape liniștea - și cu toate că, la un anumit nivel, știa că acele senzații erau anormale, le savura totuși.
Gura lui Nick era acoperită cu bandă adezivă neafgră, pentru izolațiile electrice, dar gemetele și urletele înăbușite continuau să se audă.
Nu mai putea fi recunoscut ca ființă omenească, și suna tot mai mult ca o fiară rănită.
Când Tyrell îl spintecă din nou, Nick scoase un gâlgâit, și toți știură că gura i se umplea cu sânge și vomă. Păru să dureze o veșnicie, iar Tyrell se uita fascinat cum se chinuia să rămână în viață.
De-acum, Nick își pierduse cunoștința.
Scoțând varga de vite din buzunar, Terry i-o înfipse în carne. Șocul electric făcu trupul însângerat să zvâcnească spasmodic pe podea.
- Scoală, băi rahat bun de nimic!
Tyrell râdea isteric, dar în adâncul inimii știa că Nick Leary n-avea să se mai trezească niciodată.
Hester intră în salonul de terapie intensivă și se așeză lângă Tammy. Luând-o de mână, zâmbi cu tristețe.
- Moare, Tams?
Tammy ridică din umeri. Nu știa ce să răspundă.
- Eu, una, sper că da, continuă Hester.
O privi șocată.
- Terminăă, Hes.
Cumnata ei zâmbi cu blândețe.
- Nick i-a făcut-o, nu-i așa?
Tammy dădu din cap, cu ochii umplându-i-se de lacrimi.
- Atunci, sper să moară, fiindcă n-ar suporta viața știind ce i-a făcut.
Se șterse cu un șervețel la ochi, deși îi erau complet uscați.
- Au avut o relație stranie, Tams. Dacă n-ai trăit viața pe care am dus-o noi, n-ai cum să înțelegi.
Tammy înțelegea mai multe decât credea Hester, dar n-avea de gând să-i spună. Indiferent de ce anume își acuzase soțul ei mama, era hotărâtă să nu sufle o vorbă, nimănui. Știa că, alături de ea, fiii ei fuseseră în siguranță. Trebuia să creadă asta, altfel și-ar fi pierdut mințile, mai ales de vreme ce-i lăsase în grija acelei femei fără să stea o clipă pe gânduri.
Se întreba cum aveau să reacționeze față de cele întâmplate.
Ce-avea să urmeze, dacă Nick era prins - sau, mai rău, scăpa nepedepsit? Trebuia să gândească, și să judece cât putea de limpede. Știa de toate afacerile lui, și unde-și plasase banii.
Avusese grijă să afle, de-a lungul anilor, pentru cazul că de la vreuna din activitățile lui necurate avea să i se tragă sfârșitul.
Nick era înfășurat într-o prelată, pe podeaua livingului, și toți stăteau așezați împrejurul lui, fumând în tăcere.
În sfârșit, deveniseră conștienți de violența atacului. Toată camera, și hainele lor, erau pline de sânge.
Ducându-se la bucătărie, Terry luă niște lapte din frigider și făcu cafele pentru toată lumea.
Mănușile groase de latex se spălau ușor. După aceea, Terry se aplecă peste chiuvetă, spălându-se și el, cât putea de bine. Ceilalți îi urmară exemplul.
Totuși, hainele le rămăseseră pătate de sânge, mai ales ale lui Terry și ale lui Tyrell.
În timp ce ibricul dădea în clocot, Terry coborî până la mașină și luă geanta din portbagaj. Mereu ținea acolo haine de rezervă. Cu temperamentul lui imprevizibil, nu putea ști niciodată când avea nevoie de ele.
Terry Clarke se gândea întotdeauna la toate.
Înapoi în apartament, îl primiră râzând la vederea genții plne de haine, făcându-l să se umfle în pene cu laudele lor hazlii. Îl plăceau cu adevărat, într-un chip staniu; îl făceau să-și dea seama cât noroc avea.
Rudde era singur, iar durerea din rect devenise atât de acută, încât se simțea în pragul leșinului.
Nemernicii îl imobilizaseră pe podea și-lviolaseră cu o coadă de mătură. Lăsându-l însângerat și îngrozit, îi spuseseră că aveau să se întoarcă după ce se ocupau și de Nick. Apoi, îl puseseră să-l sune pe Nick, și-l lăsaseră acolo.
Știa că spuseseră adevărul. Aveau să revină, nici vorbă. Îl văzuse pe Tyrell Hatcher într-o lumină nouă.
Iar acum, zăcea pe pat și-i aștepta. Îl legaseră fedeleș, iar Peter Rudde se gândea cu groază la ultima atrocitate pe care i-o pregăteau.
Orice-ar fi fost, nu se putea compara cu ceea ce-i făceau lui Nick Leary. În adâncul sufletului, era convins de acest lucru.
Acasă, Tammy deschise seiful pe care-l instalase în anexa piscinei, cu ocazia unui weekend al lui Nick în Malaga, cu băieții.
Avea acolo copii după toate documentele pe care le întocmise el vreodată, inclusiv polițelele de asigurare. Urma să fie o femeie foarte bogată, dacă soțul ei murea sau dispărea. Spera varianta dintâi.
Nick putea să nu se mai întoarcă niciodată. Dar Tammy știa cât de viclean putea să fie și trebuia să se asigure că toate erau puse la punct. La nevoie, avea să-l vândă fără să stea un moment pe gânduri.
Ridicându-se, porni cu mișcări amorțite spre hol și privi în jur. Simți un mic fior, la gândul că toate acele lucruri îi aparțineau ei.
Umbrele de pe peretele dormitorului se alungiseră, când Peter Rudde auzi zgomotul cheii în broască.
Imediat, simți cum i se goleau intestinele. Durerea mai scăzuse puțin, dar știa că avea să revină curând, mult mai cumplită decât tot ce simțise înainte.
Indivizii intrară în dormitor, și văzu, prin semiîntuneric, că-și schimbaseră hainele. Știa că se ocupaseră de Nick.
Închise ochii, cu gândul la cele prin care trecuse acolitul său; știa că și pe el îl aștepta ceva asemănător.
Râzând, Billy și Tyrell pregăteau o frânghie și niște cătușe.
- O să-ți placă jocul nostru de-a sexul, Peter, bătrâne, și toate pozele tale cu băiețași au să rămână aici, să le vadă colegii. Mă-ntreb ce-au să zică.
Fotografiile lui reprezentau practici de bondage; când află că le găsiseră, spaima îi crescu încă o dată pe-atâta.
În 20 de minute, îl atârnară de cârligul pe care-l fixaseră în tavan, după care îl mai traseră de picioare încă 5 minute, până se convinseră că e mort.
Terry puse punctul final, dându-i jos pantalonii și înfingându-i în rect un ciob de sticlă. Făcu un pas înapoi să-și admire opera, începând să cânte Hanging Around a lui Lou Reed. Până și Tyrell râse.
- Ei, ăsta și-a făcu de cap al naibii astă-noapte, nu, băieți?
Ieșiră din apartament, încuind cu grijă ușa în urma lor.
Nu voiau să fie găsit încă.
Impingând cheile înapoi în casă prin cutia de scrisori, se întoarseră la furgonul cu care-l transportaseră pe Nick Leary până la unul dintre șantierele lui de construcții.
Tammy stătea în cada jacuzzi, sorbind din ginul tonic.
Întotdeauna îi plăcuse room-service-ul, iar micul ospătar fusese un adevărat vis. Hotelul era scump, nici nu s-ar fi putut altfel. Pe moment, simțea nevoia să fie răsfățată. Însă știa că era doar ceva temporar.
Se întrebă din nou unde-o fi fost soțul ei și cum aveau s-o afecteze consecințele acelei nopți.
Biata Angela, ce mai moarte avusese, ucisă de propriul ei fiu...!
Coborî privirea să-și vadă trupul și, pentru prima oară, nu-i găsi niciun cusur. N-o mai deranja. Avea altele pe cap.
A doua zi, urma să-și ia copiii de la școală. Nu mai putea locui singură în casa aceea mare, de-atâta lucru era sigură. Se hotărâse să angajeze o menajeră.
Închise ochii, încercând încă o dată să-și șteargă din minte imaginea soțului ei înjungiindu-și mama pe la spate.
Era ciudat, folosise de atâtea ori această expresie de-a lungul anilor, iar acum, Nick înjunghiase cu adevărat pe cineva pe la spate. Soțul ei era un homosexual și-un pedofil - ce dracu` avea să facă dacă totul ieșea la iveală?
Ce-aveau să spună toate așa-zisele ei prietene? Își dădu seama că, de fapt, puțin îi păsa.
Nick fusese întotdeauna un om puternic, se mândrea cu propria lui putere.
Zăcând în groapa plină de apă, săpată pentru o fundație, își recăpătă cunoștința. Avu nevoie de un efort monumental ca să se salte în genunchi, dar reuși s-o facă. Îl durea tot trupul, ca și cum ar fi fost străbătul de sârme înroșite-n foc, iar mintea-i era năucită, cu gândurile vraiște.
Nu-l mâna decât instinctul de supraviețuire pe care-l are oricine, indiferent de rasă, culoare sau credință.
Totuși, nu era de ajuns.
Își pierdu echilibrul și căzu din nou, cu fața în apa noroiasă - și astfel își găsi în fine sfârșitul. Ultimul lucru care-i mai pâlpâi prin minte fu o fotografie cu el și mama lui, zâmbind împreună, când primise o medalie pentru fotbal.
Fotografia stătuse în dormitorul mamei sale ani de zile.
Willy adormise, iar Tyrell îl acoperise cu pătura, ca să-i fie cald și bine.
Ducându-se în dormitor, se așeză pe pat și-și luă capul în mâini.
Încă mai tremura din cauza șocului - nu numai în urma celor întâmplate în acea noapte, ci și în ultimele câteva luni.
Jude murise, știa de la Rudde, care i-o spusese așteptându-se să fie recunoscător. Știa că mama lui n-avea să suporte ușor vestea, dar ce putea să-i facă? Ea întotdeauna o văzuse pe Jude cu alți ochi - cum făcuse și el, o vreme.
Spera din toată inima ca fosta lui soție să-și fi regăsit liniștea. Viața ei fusese o înșiruire nersfârșită de drame, și nădăjduia ca acum să se poată odihni cu adevărat. Fusese atât de frumoasă cândva, mai ales când era însărcinată cu Sonny Boy, iar lui Tyrell îi părea rău că fiul și soțul ei nu-i fuseseră niciodată de ajuns.
Acum, avea în urmă două căsnicii destrămate, căci știa că, orice s-ar fi întâmplat, nu se mai putea întoarce la Sally.
În viața lui explodase o bombă, iar numele acelei bombe era Jude. Reverberațiile bubuiturii cauzaseră unde de șoc timp de aproape 20 de ani, iar acum totul se terminase și Tyrell spera ca, în fine, să-și afle cu toții cât de cât calmul și măcar un soi de liniște. Mai ales sărmana Jude, și chipeșul lui Sonny Boy.
Încă o dată, plânse.
EPILOG
Tyrell arăta bine, iar Sally vedea clar acest lucru, privindu-l cum stătea de vorbă cu mama lui.
În ultima vreme, se uita mult la el, dar numai fiindcă Tyrell își petrecea atâta timp acolo. Mai observa și cât de apropiat era de fiii lui.
Cum de nu prețuise niciodată acest lucru? De ce Jude și Sonny Boy păruseră întotdeauna mult mai importanți decât omul cumsecade cu care se măritase?
Iar acum Jude era moartă, ca și Sonny Boy - victime ale propriei ei lăcomii. În sfârșit, Jude obținuse o marfă de calitate destul de bună ca s-o omoare. Prea târziu, însă, ca să-i mai fie de folos lui Sally.
Numai de-ar fi știut ce-avea să se întâmple, ar fi putut aștepta să dispară amândoi, iar acum ea ar fi fost singura iubire a lui Tyrell. Dar n-o făcuse.
În schimb, încercase să-l forțeze să aleagă - și în cele din urmă, Tyrell alesese, dar nu pe ea.
Îl văzu cum intra în bucătărie. Până și mersul i se schimbase. În ultimele zile, toate se schimbaseră la el.
Băieții observaseră și ei.
- Acum despre ce vrei să vorbim, Sal?
Tonul lui era neutru, dar și insinuant. Sally avu bunul simț de a se arăta stânjenită.
Încrucișându-și brațele pe piept, Tyrell reluă calm:
- Haide, Sal, n-am toată ziua la dispoziție.
Îl privi spășită, cu umilință. În ochi i se citea durerea, dar Tyrell rămase neclintit.
- Te rog, Tyrell... Te rog, întoarce-te acasă.
Se uita la ea, dar nu-i răspunse.
În ochi și în expresia gurii i se citea cinismul. În toată atitudinea.
Văzând că nu-i spunea nimic, Sally înțelese că totul se terminase. Iar acest lucru o durea atât de tare, încât se aștepta să moară.
Gino îi zâmbi mamei sale, care-i surâdea la rândul ei.
Durase un timp, dar răzbiseră împrenă, cum îi tot amintea Deborah.
Se simțea mirosul cinei de pe aragaz, crochete de pește congelate și piure de cartofi. Lui Gino îi veni se verse, dar se stăpâni. După ce mânca, putea să iasă - ca să se ducă direct la blocurile turn.
Gino avea să facă rost de puțin marfăă, ca să-și scoată pârleala. Era înnebunit după Abby, prietena lui, căreia-i plăcea heroina la fel de mult.
Era un aranjament perfect.
S-o fi dus Jude, dar amintirea ei trăia mai departe.
El era dovada vie.
Tammy zăcea în piscina acoperită.
Privea în jur, la casa frumoasă dar pustie, și număra zilele până când putea să-i ia pe băieți de la școală și să plece în Spania.
Sorbi din băutură, care era exact atât de tare cât trebuia. Încă mai trăia în izolare, după ce soțul și soacra ei fuseseră asasinați.
Prietenele ei o trataseră cu multă înțelegere, stându-i alături, fie și numai ca să afle ce se întâmplase.
Nick fusese găsit zăcând cu fața în jos într-o groapă de fundație, omorât în bătaie. Nimeni nu fusese arestat pentru crimă, iar Tammy știa că nici n-avea să fie. Nimeni nu bănuia cine și de ce-l omorâse.
Decât Tammy, desigur - iar ea n-avea să sufle o vorbă nimănui.
Willy Lomax zâmbea cu gura până la urechi.
Când Tyrell și băieții veneau să-l ia de la căminul de recuperare, avea pentru ei niște vești bune.
I se repartizase un apartament.
În sfârșit, avea propria lui casă, iar membrii acelei mici familii care-l adoptaseră cu brațele deschise aveau să fie primii lui vizitatori.
Azi se duceau la bowling, iar Willy era nespus de recunoscător că-l includeau în toate activitățile lor.
Trăgea să moară,și o știa.
Dar încă nu era mort!
Cum spunea Tyrell, trebuie să profiți la maximum de fiecare zi - iar Willy exact asta făcea.
Justin îi zâmbi clientului său cu tot farmecul de care era în stare - adică destul de mult, și știa acest lucru.
Omul, un navetist cu costum negru boțit și tricou de corp gri și pătat de sudoarea, venea spre el cu un rânjet mânzesc.
Era trecut de 50 de ani, căsătorit cu o asistentă socială coafată ca o paparudă și care-și trăgea mereu nasul. În consecință, mai avea și el chef uneori de ceva distracție.
Îl văzuse pe băiat mai devreme și lăsase trenul să plece, sperând că-l ghicise bine.
Nu se înșelase, și era într-al nouălea cer. Peste câteva minute, plecară de la gară împreună. S-o fi dus dracului vechea șobolarniță, dar tocmai se deschisese una nouă, chiar după colț.
Justin era în stare să găsească o șobolarniță la fel de ușor cum alți băieți găseau bilete de cricket.
Tyrell îi privi pe cei 3 băieți cum se întreceau la bowling.
Acum îi privea și pe toți ceilalți, lucru pe care înainte nu-l făcuse. Se uita în jur tot timpul, atent la orice bărbat singur care i-ar fi privit pe copii la joacă.
Se simțea ca și cum ar fi avut un milion de ani. Avea senzația că Matusalem era un bebeluș în comparație cu el, atât de multe știa despre lume.
Le zâmbi lui Willy și fiilor săi, bucuros că avea acea ocazie de a sta împreună cu ei. Bucuros că măcar învățase un lucru: nu-ți poți apăra cu adevărat copiii decât dacă înțelegi clar de ce anume îi aperi.
Atunci, și numai atunci, îi poți ține cu adevărat în siguranță.
Sfârșit
- Haideți, fraților, să-l atârnăm puțin. Să vedem dacă-și amintește destul ca să mergem mai departe.
Terry se distra vizibil. Disperat, Gordon Winters încă mai încerca să scape.
Fără nicio dificultate, cei 3 îl ridicară peste balustrada balconului. Winters încetă să se mai zbată. Acum, se milogea să nu-l omoare.
- Vă spun orice. Vă rog, nu.... vă rog... eu doar lucrez aici, e slujba mea, atâta...
Terry râse.
- Asta numești tu slujbă? Hai că ești de tot râsu`!
Îl zgâlțâi, speriindu-l și mai tare. Până jos era cale lungă.
- Gura, poponar împuțit ce ești, și răspunde-le amicilor mei.
Întorcând capul spre Tyrell și Louis, le strigă:
- Hai, băieți, întrebați-l. Da` repede, că-mi obosesc brațele și n-ar fi bine să-l scap pe trotuar, nu?
Omul începu să plângă. Ajunsese la capătul puterilor, se vedea clar.
Tyrell observă că unul dintre cei rămași în apartament își scotea mobilul. Înghiontindu-l pe Louis, reveni în cameră și i-l luă.
- O dată să mai încerci o figură ca asta, și-ai să vezi ce pățești!
Apoi se uită în jur.
- La cea mai mică mișcare, o să vă pară rău câte zile oți avea, la toți!
Nimeni nu se clinti.
- Mai avem și alți amici afară, și nu v-ar conveni să faceți cunoștință cu ei, credeți-mă.
Cuvintele lui își făcură efectul.
Tyrell îl trase pe Winters înapoi, iar individul se prăbuși pe dușumeaua balconului. Dinții-i clănțăneau de frig și spaimă.
- Să nu mă enervezi, Gordon, că iar ajungi acolo, și-a doua oară nu te mai trag înapoi, e clar?
Omul dădu repede din cap, cu ochii bulbucați de frică. După care, Tyrell începu interogatoriul. Încă de la primele întrebări, Gordon Winters fu bucuros să-i răspundă.
Lenny Bagshot reveni încet în apartamentul lui Jude. O văzu culcată pe canapea și se strecură până în spatele ei.
Cu Jude, nu puteai fi niciodată sigur. Era posibil să se prefacă doar.
Dar Lenny știa că habar n-avea de nimic. Grație drogului pe care i-l lăsase, niciodată n-avea să se mai trezească. Își injectase heroină pură, iar organismul ei nu putea să reziste la așa ceva.
Zâmbi, privindu-i trupul neînsuflețit.
Biata Jude, în sfârșit căpătase ceea ce-și dorise atât de mult. Fața ei era caldă încă, dar începuse deja să se răcească. Părea împăcată - probabil pentru prima oară de când se știa.
Lenny se bucura că fusese lacomă, îl scutise de-un efort. Era mai bine să pară doar o simplă intoxicație cu o supradoză.
Intră în dormitor și începu să caute. În mai puțin de 15 minute, ieși cu o geantă Pound Stretcher care conținea două telefoane mobile - al lui Jude și al lui Sonny - și o pereche de mănuși de piele pe care le folosise ca să nu lase amprente. Închise cu grijă ușa în urma lui. N-o putea încuia bine, dar o vreme n-avea să intre nimeni.
Fluierând porni spre casă. Prietena lui voia să vadă „Love Actually”. Aveau o copie pirat, iar Lenny auzise că era un film bun.
Jude îi și pierise din minte.
Cum era și cazul - avea să-și spună Lenny, mai târziu.
Angela stătea de mult timp cu Tammy pe podeaua dormitorului.
Se întorsese fiindcă nu știa ce altceva să facă. Dacă mai stătea multă vreme la Hester, ar fi spus totul, și chiar și după tot ce se întâmplase, încă-și mai apăra fiul.
Dar știa că de Tammy n-avea cum să-l apere. Soția lui avea dreptul să știe ce se întâmpla.
Strângând-o la piept pe femeia deznădăjduită, Angela îi murmura cuvinte liniștitoare.
- Haide, Tammy, să mergem în bucătărie, ca să-ți mai revii puțin da?
Porniră, rezemându-se una de alta. Tammy tremura vizibil, suspinând nestăpânit.
- De-asta ai plecat, nu? întrebă ea, aruncând fotografiile pe masa din bucătărie.
Angela dădu din cap. Nici nu se putea uita la biata femeie a cărei viață tocmai fusese distrusă.
- Unde le-ai găsit, Angela?
- Și le lăsase într-o haină. Am găsit-o în pivniță... știi geaca aia a lui groasă, de piele maro? Cea de care era nedespărțit, până la spargere?
Turnă apă fiartă peste pliculețele de ceai din cești.
- Ei, voiam s-o pun la loc, atâta tot.
Adică își vârâse nasul, ca de obicei.
- Erau în buzunarul anterior.
Se întoarse spre Tammy.
- Și au căzut. Nu mi-am vârât nasu`...
Ținea neapărat ca Tammy să știe că le găsise întâmplător. Sosise sfârșitul, știa atâta lucru.
- De-asta n-avea niciodată timp pentru mine, așa e?
Angela nu-i răspunse, nesigură ce să spună.
- Tu știai?
O privi lung, și în clipa aceea o văzu din nou ca pe o fată, o fată așa cum fusese și ea cândva.
- De fapt, nu e vina lui, Tammy.
Tammy își trase nasul, ștergându-se cu încheietura mâinii, ca un copil care plânge pentru un fleac.
- Cum adică, nu-i vina lui - că doar n-o fi naibii a mea? În pozele alea apar băieți mici, copii...
Dintr-o dată, își aminti de fiii ei și întrebă în șoaptă, dând să se ridice de pe scaun:
- Și băieții mei? Oare și de ei s-a atins?
Angela o împinse la loc, nu tocmai cu blândețe.
- Taci, nu lăsa să ți-o ia mintea razna.
Privind-o în ochi cu sinceritate, Tammy înțelese dintr-o dată totul.
- De-asta ai stat cu noi, nu-i așa? Îl protejai, și-n același timp ne apărai și pe noi.
Angela turnă încă două pahare mari de brandy și oftă adânc, înainte de a răspunde:
- Nick avusese ciudățeniile lui, încă din copilărie. Avea 11 ani, când l-a acuzat pentru prima dată o vecină. Nici n-am crezut-o, bineînțeles - cum să-i facă fiul meu cel mare și frumos așa ceva băiețelului ei? Și era doar un băiețel, n-avea mai mult de 7 ani. Am considerat că nu fusese decât o poznă copilărească.
Luă o sorbitură de brandy.
- Ce făcuse?
Angela clătină din cap.
- Mai bine să nu știi. Dar ceea ce trebuie să știi e ceea ce-au făcut soțul meu și prietenii lui.
Își termină repede paharul, apoi se ștese la ochi cu un șervețel, înainte de a continua.
- Nu i-am putut opri, înțelegi? Pe vremea aia, taică-său bea tot timpul, ne detesta pe toți, de-asta nici nu mă văd prea des cu fiica mea. Ea m-a iertat, dar eu, una, n-am putut să mi-o iert niciodată.
Trase adânc aer în piept, înainte de a continua încet:
- Erau niște bieți copii, copiii mei, și n-am putut să-i ajut.
Își mai turnă un pahar, și vorbi mai departe.
- Îl chinuiau îngrozitor, iar dacă încercam să intervin, se întorceau împotriva mea. Iar Nick, săracul, de unde să știe? Din cine știe ce motiv, a început s-o dorească, îi plăceau banii, afecțiunea, pentru prima dată făcea ceva ce-i convenea lui taică-său. Era cuminte.
Râse cu tristețe.
- Îți dai seama cum mă făcea asta să mă simt?
Se șterse la ochi încă o dată, dar lacrimile i se opriseră de-acum.
- Ticălosul ăla a distrus toate sentimentele firești pe care le avusese Nick, și când a mai crescut și a ripostat, am crezut că se terminase totul. Era să-l omoare în bătaie pe taică-său, și cu asta, a fost gata.
Își privi cu ochi obosiți nora.
- Trebuie să mă crezi. Nu știam că i s-au format aceleași năravuri ca lui taică-său. Înțelegi tu, Nick a fost dintotdeauna așa cum a vrut el, mereu a avut puterea de a te face să crezi că era omul pe care-l vedeai înaintea ochilor. Dar nu e adevărat.... Nici chiar el nu mai știe ce e și ce nu.
Tammy încerca să înțeleagă.
- Da-i o nebunie, asta... Vrei să spui că Nick e un împuțit de pedofil, nu doar un poponar?
Angela dădu din cap.
- Lui Gary îi plăceau băieții mai mar, adolescenții. Nick, înțelegi, îi prefera pe cei mult mai mici. Se folosea de băieții mari ca să aibă acces la copiii mai mici. Uită-te cu atenție la fotografii, Tammy.
Tammy luă fotografiile și le privi lung, după care își dădu seama după ce anume îi ceruse soacra ei să se uite.
Camera din poze avea pe pereți un tapt Thomas the Tank Engine rupt și murdar; nici nu se distingea bine, dacă nu priveai cu atenție, atât de degradat era. Iar pe patul unde stăteau toți, pozând veseli, erau împrăștiate jucării de copii.
- Acum știi de ce-i era groază să nu fie descoperit, în toți anii ăștia. Știi de ce te-a lăsat să te culci cu toți bărbații din Essex și din East London, fără să scoată o vorbă.
Creierul lui Tammy se chinuia să le absoarbă pe toate, dar în adâncul inimii știa că acela era adevărul. Într-un fel, își dăduse seama, îl și ghicise pe jumătate, cu ani în urmă.
- De ce-mi spui acum toate astea, Angela? Ne-ai fi putut scuti pe toți de ani întregi de nefericire și chinuri, dacă-mi spuneai mai dinainte, sau îl convingeai să caute ajutor. Pe tine te ascultă, numai pe tine...
Angela mai turnă un brady, deși nu-l folosea nici uneia dintre ele. O făcea doar ca să aibă o ocupație.
- Nick a fost acuzat de multe ori, de-a lungul anilor. În adâncul inimii, știam că acuzațiile erau adevărate, dar nu voiam să le cred, înțelegi? Nicio mamă nu vrea să creadă una ca asta. Așa c-am făcut ceea ce făcusem dintotdeauna.
- Ce anume?
- I-am acceptat jocul. Până acum, desigur.
Tammy rămase cu privirea în podea. Instinctul de a-și apăra copiii îi pierise de mult. Acum nu mai făcea decât să limiteze pagubele.
Începu să plângă din nou, dar de data asta în tăcere, cu suspine înăbușite.
Curpinzând-o strâns în brațe, Angela privi spre ușa antreului, și spuse cu voce limpede:
- Știu că ești acolo, Nick. Intră și vorbește cu mama copiilor tăi. Măcar atâta lucru îi datorezi.
CAPITOLUL 25
Gordon Winters zăcea pe balcon, conștient că-l aștepta o ciomăgeală zdravănă din partea uriașului cu ochi de nebun și pumnii strânși.
Nici negrul nu arăta prea promițător.
Terry își pierduse complet capul. Ceea ce găsise acolo îi luase mințile, și făcea un tărăboi asurzitor. Copiii îngroziți îl ascultau cum răcnea la ei verzi și uscate și se întrebau cum avea să se sfârșească totul.
Winters se uita de pe balcon. În lumea lui, te izbeai uneori de câte-o forță pe care nimeni n-o putea stăvili. Știa că i-ar fi fost mult mai ușor să scrie formula matematică a fuziunii nucleare decât să-l calmeze pe individul ăla care-i năvălise în casă.
- L-ai cunoscut pe Sonny Hatcher?
La asta, Winters zâmbi - abia perceptibil, însă Tyrell observă totuși. Era un zâmbet din care se înțelegea că-l cunoscuse intim, iar Tyrell fu nevoit să se stăpânească din nou. Avea timp destul să se răzbune, după ce afla tot ce voia să știe.
Clătină încet din cap, privindu-l.
- Deci, venea și el pe-aici?
Disperat, Gordon încercă să se justifice. Îndreptă spre fereastră un deget îngălbenit de nicotină.
- Niciunu` din ei n-are sub 16 ani, poți să verifici. Or fi arătând ei mai mici, da` nu-s.
Tyrell îi dădu un șut puternic în picioare, abia stăpânindu-și furia. Spre deosebire de Terry, se putea controla, iar acum se bucura de acest lucru mai mult decât oricând. Era unul dintre motivele pentru care niciodată nu încercase să se drogheze cu adevărat: trebuia să fii mereu în alertă, ca să poți trăi într-o lumea ca aceea - sau, mai bine zis, ca să poți supraviețui.
- Venea aici Sonny Boy al meu, sau nu?
Cuvintele al meu îl făcură pe Gordon Winters să înțeleagă în sfârșit despre ce era vorba.
Dădu din cap că da.
- Ascultă, dom`le, știu că nu-ți convine ce auzi, da-i plăcea, venea mereu aici. Chiar ne și aducea alții noi; specialitatea lui erau puștii mai mici, fugiți de-acasă.
Louis intră în casă, închizând ușa. Știa că Tyrell n-avea nevoie de public pentru ceea ce urma - și la drept vorbind, nici nu voia s-audă.
Terry vorbea la telefon cu Billy, iar Louis deduse din ce auzea că fratele lor era pe drum.
Acum, Tyrell își auzea bătăile propriei inimi în urechi. Își amintea că așa spunea mama lui că i se întâmpla, când încerca să iasă din casă.
- Cine l-a adus aici?
Winters ridică din umeri.
- Drept să spun, nu mai țiu mine.
Mințea, iar Tyrell își dădu seama.
- Vrei să-l chem înapoi pe amicul meu ca să-ți pună întrebările astea?
Era conștient că Gordon Winters, la fel ca orice om cu o fărâmă de creier, se temea de Terry Clarke mai mult decât de oricare altul dintre ei.
Cum era naibii și cazul.
Gordon oftă, încercând să șarjeze.
- N-ai decât să chemi pe cine vrei, dom`le, nu-i el singuru`de care mi-e frică.
Tyrell înțelese ce voia să spună.
Știa de-acum că cel care se ascundea dincolo de toate acele lucruri era un personaj cunoscut. Și redutabil. Iar după felul cum se ambalase Terry, reieșea că trebuia să fie într-adevăr foarte periculos.
Se hotărî să șarjeze și el. Nu avea nimic de pierdut, și totul de câștigat.
- Ei bine, eu sunt tatăl lui Sonny și nu plec nicăieri.
Celălalt tăcu câteva clipe, apoi se ridică în genunchi, strâmbându-se de durere.
- Ascultă, dom`le, nimeni nu l-a pus să vină aici, venea fiindcă așa voia el. Când l-am găsit, bătea trotuarele, vânzându-și curu` pe lângă vile. Vrei, nu vrei, tot aici îi era mai bine. Era mai în siguranță.
- Și cine era ăla... individul cu care s-a încurcat?
- Pe-asta nu ți-o pot spune. Aș vrea eu, da` nu l-am cunoscut niciodată personal. Într-un loc ca ăsta nu-i întrebi cum îi cheamă, dacă-nțelegi ce vreau să zic.
Tyrell îl apucă de cămașă și, luându-și avânt, îi trânti un pumn în față cu toată puterea.
Simți pielea și osul sfărâmându-se sub forța loviturii.
- Încă o dată, Gordon - răspunde-mi în mă-ta la ce te-ntreb!
Individului îi curgea sânge din belșug. Avea nasul turtit, iar din ochi îi șiroiau lacrimi.
Totuși, încă mai clătină din cap.
- Te rog, face mai mult decât viața mea...
Uneori, oamenii îl uimeau de-a binelea pe Tyrell. Omul ăsta chiar se aștepta să fie el băiatul cel bun, să-i dea drumul.
Tyrell se uită prin jur și văzu o bucată de lemn. O luă și-l pocni pe Winters peste față cu capătul, ca să fie foarte clar de ce era capabil.
- Pentru mine, viața ta face cât un căcat, da? Și-n clipa asta, mie tebuie să-mi răspunzi. Dacă ai o memorie așa de scurtă încât ai și uitat cum era când atârnai de pe balconul ăsta împuțit, atunci meriți tot ce-ai să pățești. Fiindc-am să te-arunc de-aici cu mâna mea, fără să stau o clipă pe gânduri.
Și-l lovi din răsputeri cu piciorul de scaun peste umeri.
- Fă bine și vorbește, că la cum mă simt acum, eu sau amicu` meu de dincolo, e totuna, auzi ce-ți spun?
Gordon Winters nu mai avea încotro. Omul din fața lui ajunsese într-adevăr la limită. Știa că trebuia să se decidă pe cine să protejeze. Și, cum ar fi făcut aproape orice om, se alese pe sine însuși.
- O să-mi dați drumu`, da? Dacă vă spun, pot să plec de-aici, nu?
Tyrell rânji.
- Asta o s-o hotărâm când începi să vorbești. Și te previn de pe-acum, am în minte din naștere un detector de căcat, așa c-am să-ți dau de urmă oriunde te-ai ascunde, e clar?
Gordon Winters știa când era învins. Dintr-o dată, omul cu cozi și cu ochi negri îl speria.
- N-am avut nimic de-a face cu ce i s-a întâmplat, trebuie să crezi ce-ți spun.
De astă dată, piciorul de scaun îl lovi în obraz. Gerul de-afară făcea durerea și mai insuportabilă.
- De spargere vorbești?
- Sigur, de ce altceva?
- Ei, și dacă tu n-ai fost amestecat, sigur știi cine-a fost, este?
Omul dădu din cap, iar Tyrell se mai relaxă puțin.
- Deci, l-a trimis cineva în casa aia?
Winters confirmă iar, cu chipul însângerat plin de furie mocnită și milă de sine însuși.
- Un tip pe nume Gary Proctor l-a trimis.
Numele îl buimăci pe Tyrell pentru câteva secunde, dar își reveni imediat.
Ieșea chiar mai bine decât sperase. Știa că dincolo de distrugerea fiului său se ascundea și altceva, și avea să afle în sfârșit ce anume.
Nick intră în bucătărie, iar mama lui văzu că era beat.
Beat și speriat.
Porni spre soția lui și încercă să întindă o mână spre ea. Tammy își luă elan și-l lovi cu atâta putere, încât aproape îl doborî de pe picioare.
- Canalie!
În cuvintele ei se simțea atâta ură, încât Nick nici nu știu cum să reacționeze.
Soția lui îl privi încruntată și, adunându-și flegma din gât, îl scuipă în față.
- Nici nu mă mir că nu mă doreai niciodată.
Arătă spre fotografiile de pe masă:
- Eram cam prea bătrână pentru tine, nu? Un poponar împuțit! Un poponar pedofil sub acoperișul meu, și mie nici nu-mi dădea prin minte!
Începuse să vorbească cu sine însăși.
- Și tu ești la fel de rea, mințeai pentru el, îl lăsai să creadă că totul era normal!
Apoi se răsti din nou la el.
- L-ai urât pe taică-tu, și totuși brutalizai copii mici. Nici nu-i de mirare c-ai devenit un bandit - cine că creadă una ca asta, hmm? Nick, un pedofil nenorocit. Gunoi împuțit ce ești!
În momentul când se aruncă din nou asupra lui, Nick o îmbrânci înapoi. Tammy zbură prin bucătărie, lovindu-se cu fața de aragaz și căzând pe pardoseala de gresie.
În timp ce Nick pornea spre ea, Angela trecu grăbită între ei.
- Destul!
Auzind-o, Nick râse - aspru, sarcastic.
- Mișcă dracu` din fața mea, femeie. Și tu ești la fel, altă lipitoare care s-a agățat de mine toată viața.
O dădu la o parte și, continuându-și drumul spre Tammy, o ridică de pe dușumea.
- Și ce-ai să-mi faci, Tams?
Glasul îi era calm, aproape normal. În loc să-i răspundă, Tammy întrebă încet:
- Ce făcea Sonny Hatcher în pozele alea? Era mult mai tânăr, dar l-am recunoscut.
Parcă ar fi explodat o bombă în cameră.
- Era și el unul dintre micii tăi prieteni?
Nick o privea fix.
- Inventezi încă o poveste, mm? Ei bine, eu nu-s maică-ta, așa c-o să ai nevoie de mai mult de câteva cuvinte alese ca să-mi închizi gura, amice!
O biruia furia și se vedea clar că teama de el îi trecuse.
În clipa următoare, Nick zâmbi. Un zâmbet care-i scotea în evidență frumusețea trăsăturilor, făcându-l să arate aproape inofensiv. Apoi se îndepărtă de ea și, ridicând la gură sticla de brandy, o goli pe jumătate din câteva înghițituri.
- Anume l-ai omorât, așa-i? Trebuia să vină aici în noaptea aia, da? După cum se vede în poză, îl cunoșteai bine - chiar foarte bine.
Își frecă fața cu mâinile, ștergându-și sângele de la colțul ochiului, unde se lovise de aragaz.
- M-am debarasat de el la fel cum mă descotorosesc de oricine-mi stă în cale.
Era o amenințare.
- Așa că gândiți-vă bine, da? Fiindcă amândouă începeți să mă enervați.
O provoca din nou, iar răceala din tonul lui le șocă și pe Tammy, și pe Angela.
- Cum ai putut crede c-o să-ți meargă cu toate astea, Nick?
Trăgând încă o dușcă de brandy, Nick îi răspunse arogant:
- Păi mi-a mers, nu? Ce te gândești să-mi faci acum, Tams? Să mă torni?
Zâmbi din nou.
- N-aș crede. Te cunosc mai bine decât te cunoști tu însăți.
Luă telefonul de pe masă și i-l întinse.
- Poftim, Tams, sună la sticleți, haide. Cheamă-i, fato! N-ai decât. Da` ține minte un lucru, dacă eu pic, vă trag pe amândouă după mine, fiindcă o să fiți terminate. Ține minte asta. Toate așa-zisele tale prietene vor fi în elementul lor, văzând cât de jos ai decăzut. Nu-s doar un ucigaș, sunt un împuțit de pedofil, fato. Ai s-ajungi de râsu` lumii, în mă-ta.
Știa, în sinea lui, că nu era în stare s-o facă.
- La fel ca tine era, Tammy, Sonny Boy al meu. Un parazit căcăcios. Mă tot dorea, da` eu nu mai aveam chef de el când nu mai era copil. L-am folosit, cum m-am folosit și de tine. Îmi procura ce voiam, și-l plăteam, și la fel ca și cu tine, Tams, îl mai regulam din când în când, de milă, ca să fie mulțumit. Chiar credea c-o să ne jucăm de-a familia, și l-am lăsat să creadă, cum te-am lăsat și pe tine, până l-am șters de pe fața pământului la fel cum am să fac și cu tine dacă mă mai provoci mult, înțelegi?
Nick arăta sinistru de-acum, cu chipul schimonosit agresiv, sfidător.
- Te protejam, Tammy. Pe tine, copiii, pe maică-mea. Pe toți vă protejam de el și de toate pisălogelile astea ale lui idioate, tot timpul.
Cele două femei își dădură seama că într-adevăr credea ce spunea. Încerca să se justifice, iar soția și mama lui schimbară o privire.
- Și copiii? întrebă Tammy încet, cu înverșunare. Copiii pe care i-ai distrus fiindcă ești sonat la cap? Și Sonny Hatcher? Nu-l ai pe conștiință?
Nick clătină din cap cu tristețe.
- Pe Sonny l-am iubit, de fapt. Era tot ce mi-aș fi putut dori de la un amant.
Tammy râse sarcastic.
- Până a crescut și l-ai omorât.
Pornind iar prin bucătărie, Nick răspunse:
- Gary Proctor îi împuia capu` cu tot felul de prostii, pe la spatele meu. Sonny se tot ținea după mine, să-i dau bani și iar bani, și mă săturasem. Aveam ce-mi doream într-o șobolarniță din Londra și acum vă spun la amândouă că nu mi-e rușine de preferințele mele. Îmi place ce fac, îmi dă satisfacții. Duc viața pe care mi-o doresc!
- Ai nevoie de ajutor, fiule, și poliția va avea grijă să-l primești.
Nick clătină din cap, ca și cum tocmai ar fi auzit cel mai comic lucru din viața lui.
- Ia cară-te de-aici mamă, și ia-o și pe pizda asta prostă cu tine.
- Tatăl tău a spus mereu că erai rău, putred până-n măduva oaselor - și avea dreptate, nu?
Nick făcu ochii mari.
- Iar ne-ntoarcem la el? Întreab-o pe nenorocita de Hester ce părere are despre tatăl nostru. Măcar o dată, întreab-o. Nici ea, la fel ca tine, nu suportă gândul că s-ar putea să afle cineva tot adevărul.
Își mai turnă un brandy și continuă:
- Îmi place viața pe care o am, Tams. Orice-ai crede, te-am ferit de toate căcaturile astea. Și te-am lăsat și pe tine să faci ce voiai.
Tammy se uită în jur, la casa pe care niciodată n-o apreciase just, văzu fața bietei Angela, și știu că dezgustul de-acolo se reflecta și pe trăsăturile ei.
- Nu ești decât un violator de copii, spuse Angela încet și cu convingere. La fel ca taică-tău.
- Serios?
Nick îi zâmbi din nou, pufnind pe nas, amuzat.
- Mă rog, întotdeauna l-ai dorit pe el mai mult decât ne-ai dorit pe noi, așa că n-o face pe preacuvioasa cu mine. Tot te regulai cu el când te voia, și cu amicii lui.
Se întoarse spre Tammy, adăugând vehement:
- În tinerețe, era și mai rea decât tine, se regula și cu el și cu pietenii lui, și era la fel de rea ca el, că-l lăsa să ne-o facă și nouă.
Rânji din nou, cu o privire aproape diabolică.
- Mai ții minte, mamă, mai știi serile de vinerea?
- Termină! Termină imediat, Nick!
În vocea ascuțită și speriată a Angelei se simțea ceva care-i atrase lui Tammy atenția, și știu instinctiv că Nick spunea adevărul.
Când își dădu seama că-l credea, Nick se dezumflă în câteva secunde. Apoi îi spuse cu tristețe:
- Întreab-o cum mă consola. Hai, Tams, întreab-o. Întreab-o pe madam preacuvioasa, aci de față, ce-mi făcea.
Apoi se întoarse, privindu-și lung mama.
- Îți mai aduci aminte, mamă, nu-i așa?
Privindu-i, Tammy simți din nou că i se făcea rău.
- Dacă eu sunt un pervers, tu ce ești, mamă? La asta să-mi răspunzi.
Oare știuse tot timpul asta, undeva, în sinea ei? În adâncul inimii? Nick îi spunea că și mama lui abuzase de el.
Ce mama mă-sii se întâmpla acolo?
- Dă-mi odată telefonul, Tammy. Dacă nu suni tu la poliție, am să sun eu.
Capul lui Nick se ridică brusc, privind-o în față.
- N-ai fi în stare, mârâi el, încet.
Angela râse, trist, frânt.
- Pune-mă numai la-ncercare, Nick, să vezi de ce-s în stare și de ce nu.
Nick trase telefonul din apropierea ei.
- Nu face asta, mamă. Trebuie să te gândești la ce vrei să faci. E doar un reflex, nimic mai mult.
Angela încercă să-i smulgă telefonul, dar Nick îl ascunse la spate, ridicându-se.
- N-am nevoie să mă gândesc la nimic. Știu ce e de făcut și voi avea grijă să plătești pentru toate faptele tale.
- Dar sunt fiul tău, ar trebui să mă aperi, mamă, să mă protejezi, cum te-am protejat și eu pe tine.
La auzul acestor cuvinte, Angela clătină din cap. Pornind spre el, spuse încet:
- Nu mai e cazul, Nick, acum ești singur. Dă-mi telefonul.
Nick se retrăgea spre bufetul cu placă de granit unde se afla aragazul de vară și fundul de lemn pentru tăiat. Când îl simți în spatele lui, spuse încet, cu un glas de copil:
- Te rog, mamă, nu mă sili să fac asta... te rog!
- Uită-te la tine, frumos îți șade! Fiul meu, poponarul și pedofilul!
Nick închise ochii deznădăjduit, la auzul cuvintelor ei.
- Lasă-l în pace, Angela, și vino cu mine. Vino imediat.
Tammy vorbise tare, dar cei 2 n-o luară în seamă. Era lupta lor, și o știau amândoi. Unul dintre ei trebuia să cedeze.
- Dacă nu-mi dai telefonul ăla, mă duc în hol și-am să sun la poliție de-acolo.
Clătinând din cap cu dispeț, Angela adăugă:
- Fiindcă, fiule, orice-ai spune și orice-ai face, am să le spun cine ești.
Vorbise pe cel mai categoric ton - și în clipa când se întoarse cu spatele la el, Nick luă cuțitul mare de tăiat carne din rastelul scump din lemn de fag unde stătuse rezemat și o înjunghie în spate.
După care, cu urletele lui Tammy răsunându-i în urechi, ieși din casă.
CAPITOLUL 26
Billy Clarke intră într-o scenă de pandemoniu.
Privi în jur, prin apartamentul răpănos, dezgustat și fascinat de ceea ce vedea. Părea o secvență dintr-un film, pe care nu te așptai s-o vezi și în realitate.
Acum, însă, o vedeau cu toții, și era o realitate ticăloasă. Billy îi spuse lui Terry cu furie:
- Văd că s-a adunat aici toată crema societății, mm?
Fratele său clătină din cap, dezgustat.
- Uită-te la bulangiul ăsta. Se dă drept om, om normal, ca noi. Lucrează pentru Liam O`Halloran. Așteaptă numai pân-am să-i spun ăluia ce-nvârtește, amărâtul.
O`Halloran, un alt nebun local, avea să fie nevoit, în numele onoarei, să dea cu el de toți pereții, când afla despre ce era vorba.
Fără nicio ceremonie, Terry îl pocni pe omul lui O`Halloran în față. Nu știau cum să reacționeze într-o asemenea situație, și toți erau șocați și furioși.
Louis tăcea, privindu-și prietenul prin geamul murdar, cum îl interoga pe omul de pe balcon. Era gata să intervină, dcă Tyrell avea nevoie de ajutor.
Auzi o bufnitură și văzu că Terry se dezlănțuise din nou. Omul cu Lexus tremura de frică, iar Billy îi aruncă o privire indiferentă. Știa că Terry voia să-l pedepsească aspru și n-avea nimic împotrivă.
Un băăiat cu plete roșcate și ochii rimelați stătea pe canapea, privind totul.
- Tu la ce caști gura... mârâi Terry.
Privindu-l din nou pe Terry, adolescentul se bâlbâi:
- F-Frankie... Frankie Watts...
Avea o voce de fată, scăzută și sfioasă. Billy își imagină că și-o exersase mai mult timp, ca să sune așa.
N-avu niciun efect asupra lui.
- Și câți ani ai?
- Șaptișpe.
Arăta de vreo 12, cu trupul lui slăbănog și chipul copilăresc.
Terry se uită din nou la fratele lui, ridicând brațele ca pentru a spune: „Ce ți-am zis eu?”
- Asta e o casă de nebuni, Bill, nu mai suport...
Billy dădu din cap, înțelegându-l perfect. Era prea mult pentru el, prea anormal.
- Hai să ieșim de-aici, m-apucă naibii greața.
Și Billy se săturase. Ieșie pe balcon; trebuia să-l grăbească pe Tyrell.
- E totu-n regulă, Tyrell?
Prietenul său dădu din cap.
- Ai aflat ceva de folos?
Billy își aprindea o țigară, lucru pe care nu-l făcea decât când era stresat. Tyrell întinse mâna, și i-o oferi bucuros.
- E o nebunie, Billy, n-o să-ți vină să crezi, îți spun eu.
Îl privi pe omul chircit la podea, zdrobit, însângerat și tremurând de frig.
- Zi-i! Spune-i ce mi-ai zis și mie.
Și-i mai dădu un picior în coaste, fără menajamente.
Winters ridică privirea, iar Billy îi văzu dinții rupți. Era impresionat de Tyrell. Era clar că abia aștepta ca individul care-i corupsese băiatul să dispară de pe fața pământului.
Gordon se bâlbâia de spaimă. Știa cine era Billy și iar îl apucase groaza.
- Zi-i odată!
- Proctor a fost... Proctor și Leary, și tovarășul lor, Rudde. Rudde i-a adus prima dată aici.
Privindu-l, Billy întrebă cu glas ascuțit, neîncrezător.
- Rudde? Peter Rudde? Copoiu`?
Tyrell dădu din cap.
- Spune-i totul.
Winters vorbea aproape fără șir, grăbindu-se să spună totul cât mai repede.
- Rudde ni-i găsea. Căuta prin registrele de la secție, după copii fugiți de-acasă, iar Proctor îmi transmitea mie numele și detaliile.
- Și rolul lui Leay care era?
Gordon oftă adânc.
- Nick venea mereu pe-aici - mai vine și acum, de fapt. El și Sonny... mă rog, nu-i nevoie să vă zic toate detaliile, nu? Da` lui Nick îi plac puștii, și-i face rost de ei Lenny Bagshot.
Ochii lui Billy se holbaseră la maximum. Dacă individul le-ar fi spus că Gandhi înșuși trecuse prin acel apartament, i-ar fi fost mai ușor să creadă.
- Beș de-aici! Astea-s gogoși...
De la unul ca Rudde s-ar fi așteptat - dar și din partea lui Nick Leary?
- Nu-s gogoși, Billy. N-ai auzit nici jumătate.
Billy nu-i răspunse lui Tyrell. Nu putea. Fusese la Nick acasă, vorbise cu el... Nick Leary era unul de-ai lor. Era un personaj respectat....
Știrea îl năucise.
- Nick Leary l-a ademenit în noaptea aia pe băiatul meu acasă la el ca să-l lichideze, să-l elimine din combinație.
Tyrell își lăsă cuvintele să-și facă efectul. Știa ce simțea Billy, și el simțise același lucru. Dar mai știa și că Gordon Winters nu mințea.
- Peter Rudde are grijă ca apartamentul ăsta să nu fie luat la ochi. Înțelegi, o rețea întinsă. Toți sunt pe mână. Sonny amenințase că avea să-l demaște pe Leary.
Deși era șocat, Billy Clarke începea să-și formeze o imagine. Rudde era copoiul dresat al lui Nick, toată lumea o știa. Până și vilele din Spania și le construiseră una lângă alta. Nick le plătise, desigur.
Vechea zicală era atât de adevărată: ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii, și mai aproape.
Omul de pe dușumea începuse să scâncească. Nu mai putea de spaimă și de frig, și voia doar ca totul să se termine o dată pentru totdeauna.
- V-am zis tot ce știam, acum dați-mi drumul, vă rog.... Tot ce m-ați întrebat, v-am spus...
Tyrell îl privi lung. Individul acela îi cunoscuse intim băiatul, pe propriul lui fiu.
Îi regulase copilul.
Îi luase banii și lăsase să fie folosit de-alde Nick Leary, iar acum voia să plece liber, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Să-l lase acolo și să corupă alți tineri, să-i folosească până-i reținea atenția următorul puști din cartier?
Tyrell își stinse țigara pe obrazul lui.
Apoi, apucându-l de ceafă, îl ridică în aer cu totul și-l aruncă peste balustrada balconului.
Angela zăcea pe jos.
Tammy stătea îngenunchiatăă lângă ea, simțind cum sângele cleios îi îmbiba rochia de mătase. Cuțitul îi era înfipt în spinare, cu prăselele negre tremurând, în timp ce încerca să respire. Scoate niște sunete sufocate, bolborosite, care-i făceau rău lui Tammy.
Îi acoperi gura cu mâna, ca să oprească sângele ce șiroia din nou.
Angela își agita slab mâinile, în gol.
- O, Angela, draga mea, te rog, rezistă... Trebuie să reziști...
Ridicându-se, Tammy alergă în hol și luă receptorul telefonului.
Iar avea să i se facă rău.
Rău de tot.
Dar mai întâi formă 999. Cu urlete și țipete, încercă să explice ce se întâmplase, dar frica o învinsese și vorbea incoerent.
Până la urmă, vărsă peste toată dușumeaua din antreu.
Peter Rudde era în bucătărie, mâncându-și cina încălzită în cuptorul cu microunde.
Îi plăceau mâncărurile de gata de la Iceland. Nu erau numai ieftine, ci și igienice. Rudde avea asemenea ciudățenii.
Își termină berea și, punând farfuria în chiuvetă, desfăcu încă o cutie de Grolsch. Apoi se duse în living și se așeză în fața televizorului.
Telefonul sună tocmai când începea „The Shield”, emisiunea lui favorită de pe Channel Five. Rudde răspunse fără interes.
În clipa următoare, dădu televizorul mai încet și întrebă:
- Glumești?
Apoi, punând receptorul jos, începu să se învârtească prin cameră, repetând la nesfârșit:
- Of, mama mă-sii...Mama mă-sii!
Dar trebuia să se adune. În 15 minute, se îmbrăcă și ieși din casă.
Știa că, indiferent ce se întâmpla în noaptea aceea, nimic n-avea să mai fie la fel pentru niciunul dintre ei.
Willy aștepta cu răbdare în mașină, când văzu un trup căzând din cer, cu o bufnitură, pe trotuar. Înțelese că Tyrell și prietenii lui aveau să coboare curând.
Nu se înșela.
Se înghesuiră în mașină și plecară grăbiți.
Terry râdea de se prăpădea. Acum, că ieșise din coșmelia aia, se însuflețise din nou.
- În sfârșit ai trecut linia, în mă-sa, Tyrell. Îți dai seama, nu, dom`le?
Louis răspunse în locul prietenului său:
- Toți ne dăm seama, Terry, acum mai scutește-ne, în puii mei.
Și, prin cine știe ce minune, Terry se conformă fără o vorbă de protest.
Infirmierul îi făcuse lui Tammy o injecție, ca s-o calmeze.
Acum, femeia se ținea de brațul lui Peter Rudde, ca și cum de-asta ar fi depins viața ei. Continua să înduge vorbe fără șir, iar Rudde încerca s-o liniștească.
- Te rog, Peter, trebuie să ne ajuți...
Rudde o văzu pe comisara din echipă privindu-i cu interes și se răsti:
- Ce-ar fi să-i aduci femeii un ceai, scumpo? Fă și tu ceva cu rost, măcar o dată!
Poliția ieși repede din dormitor. Șeful ei nu era cel mai prietenos om, și toată lumea știa că avusese relații strânse cu acea familie, după tragedia care stârnise atâta interes în mass-media.
Iar acum, în aceeași casă avusese loc un omor prin înjunghiere, iar Rudde părea să creadă că fusese o răzbunare, sau cel puțin așa dăduse de înțeles, când ajunsese la fața locului.
Dar, dacă astfel stăteau lucrurile, de ce nevasta lui Nick Leary era nevătămată? Însă comisara nu avea căderea să-și pună asemenea întrebări, și o știa. I se explicase de prea multe ori acest lucru.
- Ești sigur că așa a zis?
Tyrell, care începea să se enerveze, răspunse răstit:
- Doar nu crezi c-am uitat, nu?
În sfârșit, Billy se înfurie și el.
- În regulă, ce te stropșești așa! Trebuie să mă asigur, nu?
Pentru el, totul era un coșmar cu ochii deschiși.
- Iartă-mă și tu, Tyrell, da` toate astea mă fac să-mi pierd mințile.
Sacrastic, Tyrell replică:
- Nu mai spune?!
Luă un chiștoc din scrumieră și și-l aprinse, înainte de a continua:
- Nici mie nu mi-e ușor, să știi. În noaptea asta am aflat niște lucruri pe care nimeni n-ar trebui să le audă, despre propriul copil.
Îl privi cu înțeles pe Willy Lomax, și toți își dădură seama că le spunea doar jumătate, ca să-l menajeze. Dar continua să vorbească, iar furia-i era inconfundabilă.
- Și-acum, îmi pare rău dacă voi toți credeți că Leary și ai lui sunt niște îngerași, da` vreau să pun mâna pe el. Nu vreau să-mi scape.
Se aplecă înainte în scaun, și toți îi văzură ura din ochi.
Terry rânji.
- Și-o să-l înhați, puiule, nu-ți face nicio grijă.
- Da` mai întâi trebuie să-l găsim, le reaminti Billy.
Toți frații știau că Billy era glasul rațiunii, un om care niciodată nu făcea o mișcare nechibzuită. Mintea lui limpede îi ferise atâta vreme de intrarea în pușcărie.
Își luă mobilul și începu să sune la diverse numere. Peste 20 de minute, ieșiră din apartament.
Willy îi privi cum plecau, apoi își adună lucrurile și le împachetă cu grijă, convins că mica lui vacanță se sfârșise.
Nick se învârtea prin cameră, mormăind de unul singur.
Tânărul îl privea derutat, neștiind ce să facă. Nu-l mai văzuse de două săptămâni, și se întrebase când avea să fie evacuat din acel apartament din Barkingside.
Îi plăcea acolo, era un cartier agreabil.
Dar știa că nu putea sta decât atâta vreme cât era binevenit și se gândea că s-ar fi putut ca acest timp să fie pe terminate.
- Pot să te servesc cu ceva?
În sfârșit, Nick se uită la el.
- Ce ai?
- Depinde ce vrei, Nick.
Drept răspuns, Nick scoase un pachet de cocaină din buzunar, iar băiatul se lumină la față.
- Vrei să bei ceva, Nick? Un scotch?
Nick dădu din cap, apoi mormăi la el să se grăbească.
- Voiam să-mi fac bagajele și să plec, n-ai mai trecut de mult pe-aici.
Justin îi vorbise cu toată simțirea de care era în stare. Nick îl privi în treacăt și răspunse răutăcios:
- Nu-mi forța mâna, Justin. Am mai avut unul ca tine, și a trebuit să scap de el.
Băiatul nu mai spuse nimic. Știa la ce se referea.
Lenny Bagshot făcea pe el de frică, și vedea toată lumea, inclusiv prietena lui, care luă fetița în brațe și ieși din cameră.
Intră în dormitorul mare, unde deschise televizorul. Orice s-ar fi întâmplat acolo, nu voia să fie implicată. Voia doar să-și apere fiica de indivizii care le invadaseră casa.
Dădu volumul mai tare și, strângându-și fata la piept, începu să se uite la „Kill Bill”, cu ochi goi și speriați.
Își auzi prietenul strigând și puse sonorul și mai tare.
- Cine v-a spus asta?
Lenny juca atât de credibil jocul nedreptățitului, încât era aproape ridicol.
Privindu-l, Tyrell oftă.
- Gordon Winters, și se pare că are și fotografii cu care s-o dovedească. Și-acum, mai bine sune-ne unde-i Leary, că de nu, te omor cu mâna mea.
Vorbea cu atâta convingere, încât Lenny îl crezu. Îi privi pe frații Clarke, toți adunați în casa lui și arătând de parcă ar fi vrut să fie oriunde-n lume, numai acolo nu. Tyrell părea să aștepte semnalul să se repeadă.
În acel moment, Lenny știu că totul se sfârșise. O dat ce se ducea vorba - și avea să se ducă - era terminat, în toate sensurile.
Dacă-l lăsau în viață, desigur.
Nick parc-ar fi fost un cotoi pe-un acoperiș fierbinte, pur și simplu nu putea sta locului.
Era un pachet de nervi și ori de câte ori se gândea la mama lui, simțea aceeași teroare ca după ce-l ucisese pe Sonny Boy.
Totuși, nu era îngrijorat în legătură cu Tammy, știa că avea să-și țină gura. Avusese grijă de asta cu ani în urmă.
Nu și-ar fi pus în pericolul stilul de viață nici chiar pentru noua ei prietenă, așa-zisa lui mamă.
Peter Rudde avea să rezolve totul, iar Nick avea să profite de toate favorurile la care avea dreptul. Erau o ditamai rețeaua, iar el îi știa pe toți. Pe unii îi și șantajase, de-a lungul anilor, ca să ajungă unde era acum.
„Folosește-te de ceea ce ai”, cum îi spusese mereu maică-sa. Ei bine, îi urmase sfatul - și uite unde ajunsese ea.
Îi plăceau omuleții, cu ei era fericit. Iar pe unii dintre ei îi iubise, îi iubise cu adevărat.
Telefonul sună, iar zgomotul neașteptat îi făcu pe amândoi să tresară.
Nick răspunse imediat.
- Nick, deschide, eu sunt - Rudde.
Aceste cuvinte erau o muzică în urechile lui. Închise telefonul și, pentru prima dată în noaptea aceea, zâmbi cu adevărat.
- Treci în dormitor. Și, orice-ar fi, stai naibii acolo, ai înțeles?
Justin se conformă fără o vorbă.
Apoi, Nick se duse grăbit la ușa din față, bucuros că prietenul lui apăruse în fine. Dacă-l putea ajuta cineva, era numai și numai acel om.
Dar, când deschise, nu-l văzu pe Rudde, ci pe frații Clarke, cu tatăl lui Sonny Boy.
Lui Nick Leary îi sunase în sfârșit ceasul, și o știau cu toții.
CAPITOLUL 27
Tammy stătea lângă patul de spital, ținându-și soacra de mână.
Urmase sfatul lui Rudde și se urcase în ambulanță, după Angela. Îi mai urmase și sfatul de a-și ține gura.
Starea Angelei era gravă, dar stabilă. Tammy privea fața zbârcită a bătrânei, mirându-se cum era posibil ca o femeie care abuzase de propriul ei fiu să-și trăiască totuți viața citind zi și noapte din Biblie.
Mama ei fusese întotdeauna suspicioasă cu cei exagerat de cucerinici, spunea că de obicei erau niște ticăloși mai mari decât toți ceilalți, iar Tamy trebuia să admită că măcar în acest sens avea dreptate.
Totuși, nu voia ca Angela să moară.
Stătea așezată lângă pat, așteptând cu răbdare să vadă ce mai urma. Ceva îi spunea că n-avea să mai dureze mult. Nick, conchise ea, ajunsese la capătul drumului. Acum nu-i mai rămânea decât să vadă ce făcea. Spera numai să nu aibă efecte și asupra ei.
Dacă era necesar, avea să spună adevărul despre rănile suferite de Angela. Până atunci, urma să tragă de timp.
Nick simți cum acizii din stomac i se ridicau în gât, și înghiți în sec cu dificultate.
Își dădea seama că Rudde îl servise pe tavă - și într-un mic cotlon al minții, nu putea să-l condamne. Și el ar fi făcut același lucru.
Era destul de rău că-l vedea acolo pe Billy Clarke, vechiul său prieten, dar cea mai mare spaimă i-o provoca Terry. Avea o asemenea reputație, încât până și o brută la Nick se temea să se certe cu el.
- Ia zi, băi pizdă perversă ce ești, ai avut vreo întâlnire c-un skateboarder în ultima vreme?
Glasul lui Terry era scăzut, iar asupra intențiilor lui nu putea plana nici cea mai mică îndoială. Tyrell văzu că Nick nici măcar nu voia să nege, ceea ce le ușura treaba cu atât mai mult.
Observă că ochii lui Nick se tot repezeau spre bilele de biliard din ciorapul gros de nailon. Când îl loviră în frunte, Nick căzu ca un balon dezumflat. Apoi, Tyrell îi dădu un picior și-l împinse înapoi în apartament.
Justin asculta sunetele cu groază crescândă, dar nici acum nu scoase vreun sunet.
Verbena îl privi pe polițist cu ochi obosiți.
- Sunteți siguri că e ea?
Omul dădu din cap.
- A luat supradoza ieri, și azi dimineață a găsit-o un prieten al fiului ei.
- Gino? El trebuie să fi fost, avea grijă de Jude.
Ofițerul nu-i răspunse. Nu știa ce să spună.
- Pot să sun pe cineva din partea dumneavoastră? Să vină aici?
Verbena clătină din cap.
- E OK. Nimănui n-o să-i pese cu adevărat, numai mie.
- Atunci, eu plec.
Femeia îi zâmbi cu blândețe, dând din cap.
- Vă mulțumesc că m-ați anunțat.
- Vă trecuse ca ruda cea mai apropiată, la spital.
Zâmbi încă o dată, mulțumită de acea dovadă a afecțiunii lui Jude pentru ea.
Rămasă singură, se așeză în fotoliul comod, cu gândul la fata care intrase în familia ei ca o artificie - numai zgomot și lumini colorate.
Acum, în sfârșit, Jude avea să fie din nou cu Sonny Boy al ei. Se mângâie cu acest gând, în timp ce o podideau lacrimile, făcând-o să tremure de durere.
Fruntea lui Nick se crăpase, iar sângele îi curgea în ochi.
Tyrell îl privea atent, detașat în chip straniu de tot ceea ce se întâmpla. În cameră se simțea mirosul greu al sângelui, iar frații Clarke făceau comentarii deșucheate, întărâtându-l să devină și mai violent.
Covorul era leoarcă, iar pe pereți și tavan se uscau încet pete roșii-maronii.
De fiecare dată când dădea în Nick, Tyrell se gândea la Sonny și la ceilalți copii care avuseseră de-a face cu acel individ. Așa îi era mai ușor.
Nu știa de unde apăruse briciul, dar bănuia că de la Terry. Senzația lamei care despica pielea, zgâriind osul, nu se compara cu nimic din tot ce mai simțise vreodată în viața lui. Tyrell era cuprins de beția violenței, căci i se întâmpla pentru prima oară să provoace durere cuiva.
Fiecare lovitură sau tăietură îi aducea tot mai aproape liniștea - și cu toate că, la un anumit nivel, știa că acele senzații erau anormale, le savura totuși.
Gura lui Nick era acoperită cu bandă adezivă neafgră, pentru izolațiile electrice, dar gemetele și urletele înăbușite continuau să se audă.
Nu mai putea fi recunoscut ca ființă omenească, și suna tot mai mult ca o fiară rănită.
Când Tyrell îl spintecă din nou, Nick scoase un gâlgâit, și toți știură că gura i se umplea cu sânge și vomă. Păru să dureze o veșnicie, iar Tyrell se uita fascinat cum se chinuia să rămână în viață.
De-acum, Nick își pierduse cunoștința.
Scoțând varga de vite din buzunar, Terry i-o înfipse în carne. Șocul electric făcu trupul însângerat să zvâcnească spasmodic pe podea.
- Scoală, băi rahat bun de nimic!
Tyrell râdea isteric, dar în adâncul inimii știa că Nick Leary n-avea să se mai trezească niciodată.
Hester intră în salonul de terapie intensivă și se așeză lângă Tammy. Luând-o de mână, zâmbi cu tristețe.
- Moare, Tams?
Tammy ridică din umeri. Nu știa ce să răspundă.
- Eu, una, sper că da, continuă Hester.
O privi șocată.
- Terminăă, Hes.
Cumnata ei zâmbi cu blândețe.
- Nick i-a făcut-o, nu-i așa?
Tammy dădu din cap, cu ochii umplându-i-se de lacrimi.
- Atunci, sper să moară, fiindcă n-ar suporta viața știind ce i-a făcut.
Se șterse cu un șervețel la ochi, deși îi erau complet uscați.
- Au avut o relație stranie, Tams. Dacă n-ai trăit viața pe care am dus-o noi, n-ai cum să înțelegi.
Tammy înțelegea mai multe decât credea Hester, dar n-avea de gând să-i spună. Indiferent de ce anume își acuzase soțul ei mama, era hotărâtă să nu sufle o vorbă, nimănui. Știa că, alături de ea, fiii ei fuseseră în siguranță. Trebuia să creadă asta, altfel și-ar fi pierdut mințile, mai ales de vreme ce-i lăsase în grija acelei femei fără să stea o clipă pe gânduri.
Se întreba cum aveau să reacționeze față de cele întâmplate.
Ce-avea să urmeze, dacă Nick era prins - sau, mai rău, scăpa nepedepsit? Trebuia să gândească, și să judece cât putea de limpede. Știa de toate afacerile lui, și unde-și plasase banii.
Avusese grijă să afle, de-a lungul anilor, pentru cazul că de la vreuna din activitățile lui necurate avea să i se tragă sfârșitul.
Nick era înfășurat într-o prelată, pe podeaua livingului, și toți stăteau așezați împrejurul lui, fumând în tăcere.
În sfârșit, deveniseră conștienți de violența atacului. Toată camera, și hainele lor, erau pline de sânge.
Ducându-se la bucătărie, Terry luă niște lapte din frigider și făcu cafele pentru toată lumea.
Mănușile groase de latex se spălau ușor. După aceea, Terry se aplecă peste chiuvetă, spălându-se și el, cât putea de bine. Ceilalți îi urmară exemplul.
Totuși, hainele le rămăseseră pătate de sânge, mai ales ale lui Terry și ale lui Tyrell.
În timp ce ibricul dădea în clocot, Terry coborî până la mașină și luă geanta din portbagaj. Mereu ținea acolo haine de rezervă. Cu temperamentul lui imprevizibil, nu putea ști niciodată când avea nevoie de ele.
Terry Clarke se gândea întotdeauna la toate.
Înapoi în apartament, îl primiră râzând la vederea genții plne de haine, făcându-l să se umfle în pene cu laudele lor hazlii. Îl plăceau cu adevărat, într-un chip staniu; îl făceau să-și dea seama cât noroc avea.
Rudde era singur, iar durerea din rect devenise atât de acută, încât se simțea în pragul leșinului.
Nemernicii îl imobilizaseră pe podea și-lviolaseră cu o coadă de mătură. Lăsându-l însângerat și îngrozit, îi spuseseră că aveau să se întoarcă după ce se ocupau și de Nick. Apoi, îl puseseră să-l sune pe Nick, și-l lăsaseră acolo.
Știa că spuseseră adevărul. Aveau să revină, nici vorbă. Îl văzuse pe Tyrell Hatcher într-o lumină nouă.
Iar acum, zăcea pe pat și-i aștepta. Îl legaseră fedeleș, iar Peter Rudde se gândea cu groază la ultima atrocitate pe care i-o pregăteau.
Orice-ar fi fost, nu se putea compara cu ceea ce-i făceau lui Nick Leary. În adâncul sufletului, era convins de acest lucru.
Acasă, Tammy deschise seiful pe care-l instalase în anexa piscinei, cu ocazia unui weekend al lui Nick în Malaga, cu băieții.
Avea acolo copii după toate documentele pe care le întocmise el vreodată, inclusiv polițelele de asigurare. Urma să fie o femeie foarte bogată, dacă soțul ei murea sau dispărea. Spera varianta dintâi.
Nick putea să nu se mai întoarcă niciodată. Dar Tammy știa cât de viclean putea să fie și trebuia să se asigure că toate erau puse la punct. La nevoie, avea să-l vândă fără să stea un moment pe gânduri.
Ridicându-se, porni cu mișcări amorțite spre hol și privi în jur. Simți un mic fior, la gândul că toate acele lucruri îi aparțineau ei.
Umbrele de pe peretele dormitorului se alungiseră, când Peter Rudde auzi zgomotul cheii în broască.
Imediat, simți cum i se goleau intestinele. Durerea mai scăzuse puțin, dar știa că avea să revină curând, mult mai cumplită decât tot ce simțise înainte.
Indivizii intrară în dormitor, și văzu, prin semiîntuneric, că-și schimbaseră hainele. Știa că se ocupaseră de Nick.
Închise ochii, cu gândul la cele prin care trecuse acolitul său; știa că și pe el îl aștepta ceva asemănător.
Râzând, Billy și Tyrell pregăteau o frânghie și niște cătușe.
- O să-ți placă jocul nostru de-a sexul, Peter, bătrâne, și toate pozele tale cu băiețași au să rămână aici, să le vadă colegii. Mă-ntreb ce-au să zică.
Fotografiile lui reprezentau practici de bondage; când află că le găsiseră, spaima îi crescu încă o dată pe-atâta.
În 20 de minute, îl atârnară de cârligul pe care-l fixaseră în tavan, după care îl mai traseră de picioare încă 5 minute, până se convinseră că e mort.
Terry puse punctul final, dându-i jos pantalonii și înfingându-i în rect un ciob de sticlă. Făcu un pas înapoi să-și admire opera, începând să cânte Hanging Around a lui Lou Reed. Până și Tyrell râse.
- Ei, ăsta și-a făcu de cap al naibii astă-noapte, nu, băieți?
Ieșiră din apartament, încuind cu grijă ușa în urma lor.
Nu voiau să fie găsit încă.
Impingând cheile înapoi în casă prin cutia de scrisori, se întoarseră la furgonul cu care-l transportaseră pe Nick Leary până la unul dintre șantierele lui de construcții.
Tammy stătea în cada jacuzzi, sorbind din ginul tonic.
Întotdeauna îi plăcuse room-service-ul, iar micul ospătar fusese un adevărat vis. Hotelul era scump, nici nu s-ar fi putut altfel. Pe moment, simțea nevoia să fie răsfățată. Însă știa că era doar ceva temporar.
Se întrebă din nou unde-o fi fost soțul ei și cum aveau s-o afecteze consecințele acelei nopți.
Biata Angela, ce mai moarte avusese, ucisă de propriul ei fiu...!
Coborî privirea să-și vadă trupul și, pentru prima oară, nu-i găsi niciun cusur. N-o mai deranja. Avea altele pe cap.
A doua zi, urma să-și ia copiii de la școală. Nu mai putea locui singură în casa aceea mare, de-atâta lucru era sigură. Se hotărâse să angajeze o menajeră.
Închise ochii, încercând încă o dată să-și șteargă din minte imaginea soțului ei înjungiindu-și mama pe la spate.
Era ciudat, folosise de atâtea ori această expresie de-a lungul anilor, iar acum, Nick înjunghiase cu adevărat pe cineva pe la spate. Soțul ei era un homosexual și-un pedofil - ce dracu` avea să facă dacă totul ieșea la iveală?
Ce-aveau să spună toate așa-zisele ei prietene? Își dădu seama că, de fapt, puțin îi păsa.
Nick fusese întotdeauna un om puternic, se mândrea cu propria lui putere.
Zăcând în groapa plină de apă, săpată pentru o fundație, își recăpătă cunoștința. Avu nevoie de un efort monumental ca să se salte în genunchi, dar reuși s-o facă. Îl durea tot trupul, ca și cum ar fi fost străbătul de sârme înroșite-n foc, iar mintea-i era năucită, cu gândurile vraiște.
Nu-l mâna decât instinctul de supraviețuire pe care-l are oricine, indiferent de rasă, culoare sau credință.
Totuși, nu era de ajuns.
Își pierdu echilibrul și căzu din nou, cu fața în apa noroiasă - și astfel își găsi în fine sfârșitul. Ultimul lucru care-i mai pâlpâi prin minte fu o fotografie cu el și mama lui, zâmbind împreună, când primise o medalie pentru fotbal.
Fotografia stătuse în dormitorul mamei sale ani de zile.
Willy adormise, iar Tyrell îl acoperise cu pătura, ca să-i fie cald și bine.
Ducându-se în dormitor, se așeză pe pat și-și luă capul în mâini.
Încă mai tremura din cauza șocului - nu numai în urma celor întâmplate în acea noapte, ci și în ultimele câteva luni.
Jude murise, știa de la Rudde, care i-o spusese așteptându-se să fie recunoscător. Știa că mama lui n-avea să suporte ușor vestea, dar ce putea să-i facă? Ea întotdeauna o văzuse pe Jude cu alți ochi - cum făcuse și el, o vreme.
Spera din toată inima ca fosta lui soție să-și fi regăsit liniștea. Viața ei fusese o înșiruire nersfârșită de drame, și nădăjduia ca acum să se poată odihni cu adevărat. Fusese atât de frumoasă cândva, mai ales când era însărcinată cu Sonny Boy, iar lui Tyrell îi părea rău că fiul și soțul ei nu-i fuseseră niciodată de ajuns.
Acum, avea în urmă două căsnicii destrămate, căci știa că, orice s-ar fi întâmplat, nu se mai putea întoarce la Sally.
În viața lui explodase o bombă, iar numele acelei bombe era Jude. Reverberațiile bubuiturii cauzaseră unde de șoc timp de aproape 20 de ani, iar acum totul se terminase și Tyrell spera ca, în fine, să-și afle cu toții cât de cât calmul și măcar un soi de liniște. Mai ales sărmana Jude, și chipeșul lui Sonny Boy.
Încă o dată, plânse.
EPILOG
Tyrell arăta bine, iar Sally vedea clar acest lucru, privindu-l cum stătea de vorbă cu mama lui.
În ultima vreme, se uita mult la el, dar numai fiindcă Tyrell își petrecea atâta timp acolo. Mai observa și cât de apropiat era de fiii lui.
Cum de nu prețuise niciodată acest lucru? De ce Jude și Sonny Boy păruseră întotdeauna mult mai importanți decât omul cumsecade cu care se măritase?
Iar acum Jude era moartă, ca și Sonny Boy - victime ale propriei ei lăcomii. În sfârșit, Jude obținuse o marfă de calitate destul de bună ca s-o omoare. Prea târziu, însă, ca să-i mai fie de folos lui Sally.
Numai de-ar fi știut ce-avea să se întâmple, ar fi putut aștepta să dispară amândoi, iar acum ea ar fi fost singura iubire a lui Tyrell. Dar n-o făcuse.
În schimb, încercase să-l forțeze să aleagă - și în cele din urmă, Tyrell alesese, dar nu pe ea.
Îl văzu cum intra în bucătărie. Până și mersul i se schimbase. În ultimele zile, toate se schimbaseră la el.
Băieții observaseră și ei.
- Acum despre ce vrei să vorbim, Sal?
Tonul lui era neutru, dar și insinuant. Sally avu bunul simț de a se arăta stânjenită.
Încrucișându-și brațele pe piept, Tyrell reluă calm:
- Haide, Sal, n-am toată ziua la dispoziție.
Îl privi spășită, cu umilință. În ochi i se citea durerea, dar Tyrell rămase neclintit.
- Te rog, Tyrell... Te rog, întoarce-te acasă.
Se uita la ea, dar nu-i răspunse.
În ochi și în expresia gurii i se citea cinismul. În toată atitudinea.
Văzând că nu-i spunea nimic, Sally înțelese că totul se terminase. Iar acest lucru o durea atât de tare, încât se aștepta să moară.
Gino îi zâmbi mamei sale, care-i surâdea la rândul ei.
Durase un timp, dar răzbiseră împrenă, cum îi tot amintea Deborah.
Se simțea mirosul cinei de pe aragaz, crochete de pește congelate și piure de cartofi. Lui Gino îi veni se verse, dar se stăpâni. După ce mânca, putea să iasă - ca să se ducă direct la blocurile turn.
Gino avea să facă rost de puțin marfăă, ca să-și scoată pârleala. Era înnebunit după Abby, prietena lui, căreia-i plăcea heroina la fel de mult.
Era un aranjament perfect.
S-o fi dus Jude, dar amintirea ei trăia mai departe.
El era dovada vie.
Tammy zăcea în piscina acoperită.
Privea în jur, la casa frumoasă dar pustie, și număra zilele până când putea să-i ia pe băieți de la școală și să plece în Spania.
Sorbi din băutură, care era exact atât de tare cât trebuia. Încă mai trăia în izolare, după ce soțul și soacra ei fuseseră asasinați.
Prietenele ei o trataseră cu multă înțelegere, stându-i alături, fie și numai ca să afle ce se întâmplase.
Nick fusese găsit zăcând cu fața în jos într-o groapă de fundație, omorât în bătaie. Nimeni nu fusese arestat pentru crimă, iar Tammy știa că nici n-avea să fie. Nimeni nu bănuia cine și de ce-l omorâse.
Decât Tammy, desigur - iar ea n-avea să sufle o vorbă nimănui.
Willy Lomax zâmbea cu gura până la urechi.
Când Tyrell și băieții veneau să-l ia de la căminul de recuperare, avea pentru ei niște vești bune.
I se repartizase un apartament.
În sfârșit, avea propria lui casă, iar membrii acelei mici familii care-l adoptaseră cu brațele deschise aveau să fie primii lui vizitatori.
Azi se duceau la bowling, iar Willy era nespus de recunoscător că-l includeau în toate activitățile lor.
Trăgea să moară,și o știa.
Dar încă nu era mort!
Cum spunea Tyrell, trebuie să profiți la maximum de fiecare zi - iar Willy exact asta făcea.
Justin îi zâmbi clientului său cu tot farmecul de care era în stare - adică destul de mult, și știa acest lucru.
Omul, un navetist cu costum negru boțit și tricou de corp gri și pătat de sudoarea, venea spre el cu un rânjet mânzesc.
Era trecut de 50 de ani, căsătorit cu o asistentă socială coafată ca o paparudă și care-și trăgea mereu nasul. În consecință, mai avea și el chef uneori de ceva distracție.
Îl văzuse pe băiat mai devreme și lăsase trenul să plece, sperând că-l ghicise bine.
Nu se înșelase, și era într-al nouălea cer. Peste câteva minute, plecară de la gară împreună. S-o fi dus dracului vechea șobolarniță, dar tocmai se deschisese una nouă, chiar după colț.
Justin era în stare să găsească o șobolarniță la fel de ușor cum alți băieți găseau bilete de cricket.
Tyrell îi privi pe cei 3 băieți cum se întreceau la bowling.
Acum îi privea și pe toți ceilalți, lucru pe care înainte nu-l făcuse. Se uita în jur tot timpul, atent la orice bărbat singur care i-ar fi privit pe copii la joacă.
Se simțea ca și cum ar fi avut un milion de ani. Avea senzația că Matusalem era un bebeluș în comparație cu el, atât de multe știa despre lume.
Le zâmbi lui Willy și fiilor săi, bucuros că avea acea ocazie de a sta împreună cu ei. Bucuros că măcar învățase un lucru: nu-ți poți apăra cu adevărat copiii decât dacă înțelegi clar de ce anume îi aperi.
Atunci, și numai atunci, îi poți ține cu adevărat în siguranță.
Sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu