............................................................
9.
- Din toată chestia asta cu orgoliul. Orgoliile bărbaților simt, cred, cu totul diferite de cele ale femeilor. Oricum, Mavis zice că asta are legătură cu scula fiecăruia. Și ea, de obicei, are dreptate în domeniul ăsta.- Nu știu ce părere ar trebui să am, știind că tu discuți cu Mavis despre scula mea.
- Întotdeauna îi spun că ești la fel de dotat ca și un cal și că o poți ține sus toată noaptea.
- Ah, atunci e bine!
Dar pentru că întorsătura pe care o luase discuția îl făcea să se simtă oarecum expus, se întinse după pantaloni.
- Ce vreau eu să spun e că ai un... ego foarte puternic. Ți-a fost de folos, fără el n-ajungeai unde ești și - simt că deja devin foarte moale - sunt de acord că l-ai meritat. Ești încrezător, ai destulă încredere în tine, în ceea ce ești, pentru a te retrage dintr-o discuție în contradictoriu cu mine doar pentru că lucrul acela e foarte important pentru mine. Chiar dacă nu ești de acord cu mine. Ceea ce ai spus mai devreme, că o să reușești să suporți consecințele, este adevărat. Ți s-ar fi părut corect să acționezi așa cum voiai s-o faci. Justificat.
- Neglijența lor a fost la nivelul unei adevărate conspirații. Sunt vinovați că te-au ignorat. Sunt și mai vinovați pentru că se aflau într-o poziție de autoritate.
- Nu pun la îndoială lucrul ăsta.
Încercă să-și transpună gândurile în cuvinte cât mai coerente, îmbrăcându-se în același timp.
- M-ai înțeles îndeajuns de bine pentru a conștientiza că orice acțiune în direcția aceea mi-ar fi făcut rău. Ne-ar fi făcut rău nouă. Ai pus relația noastră înainte de orice, chiar înainte de propriul orgoliu. E nevoie de mult curaj pentru așa ceva.
- Îți apreciez sentimentele, dar ți-aș rămâne recunoscător dacă n-ai mai folosi organele mele genitale în metaforele tale. Încep să mă simt foarte ciudat.
- Ai avut curajul să faci ceea ce o parte a mințit tale socotește a fi lașitate.
Îl văzu că se oprește din încheiatul cămășii și-și ridica privirea spre ea. Se apropie de el.
- Credeai că nu știu lucrurile astea despre tine? Că nu înțeleg micile războaie care se duc în interiorul tău?
Îl bătu ușor cu degetul în piept, în zona inimii.
- Că nu știu cât te-a costat să te predai? Ești cel mai curajos om pe care-l cunosc.
- N-a fost nicio urmă de curaj în faptul că te-am rănit. Și știu că te-am rănit.
- Dar m-ai pus mai presus decât orice altceva. A fost un semn de curaj și de putere. N-ai evitat subiectul pretinzând că o să te conformezi și apoi apucându-te să acționezi fără ca eu să știu. N-ai vrut ca între noi să existe minciuni.
- Între noi nu vreau să intervină nimic.
- Nu, pentru că știi să iubești. Știi cum să faci asta. Cum să fii bărbat. Cum să ai grijă de cei care contează pentru tine, chiar și de cei care nu contează chiar așa de mult. Ești foarte deștept și ești în stare să fii și înfricoșător, și foarte blând. Vezi imaginea în perspectivă, fără să uiți detaliile. Ai putere, mai multă putere decât mulți nici nu visează să aibă, dar nu îi strivești pe cei mărunți cu ea. Știi ce te face asta?
- Am rămas fără cuvinte.
- Te face exact opusul lui Blair Bissel.
- Ah! Deci toata tirada ta, tot ridicatul tău în slăvi n-a fost decât o modalitate de a te raporta cumva la ancheta ta. Asta cu siguranță că-mi va strivi orgoliul.
- N-aș putea să-ți strivesc orgoliul nici măcar cu un buldozer gigantic. Asta e o parte a teoriei mele. El e slab pentru că nu se bazează decât pe o perdea de fum. Nu e nici deștept, nici inteligent, nici măcar prea talentat. Operele lui de artă sunt niște mizerii, niște mizerii costisitoare și la modă. Nu are relații. Se poate lăuda doar cu niște cuceriri. S-a lăsat prins în toată chestia asta de o femeie care-i stăpânea scula, deci și orgoliul. „Nu-i așa că-s mișto? Sunt spion, la naiba!”
- Și?
- N-ar fi trebuit să fie niciodată recrutat Privește-i profilul psihologic. E instabil, imatur, repezit. Dar exact aceste trăsături reprezintă o parte dintre motivele pentru care Kade și Sparrow îl voiau. Nu avea nicio legătură serioasă cu nimeni. E atrăgător, poate fi fermecător, are relații printre artiști, știe să călătorească.
- Și pe de altă parte n-are conștiința. Mie mi se pare c-ar fi putut fi folosit în munca sub acoperire.
- Așa e, atâta vreme cât îl puteau controla. Dar Sparrow s-a lăcomit și i-a cerut mai mult decât Bissel era în stare să dea. L-a obișnuit pe Bissel să ucidă, dar nu și-a închipuit că Bissel ar face altceva decât să fugă cu coada între picioare când își va fi dat seama că a fost subiectul unei înscenări, la fel cum se întâmplase și cu Reva. Și dacă ar fi făcut necazuri, ei bine, atunci l-ar fi păstrat în rândurile OASN, ar fi avut grijă să fie catalogat ca agent dublu și programat pentru eliminare, sau l-ar fi servit pe tavă celor din grupul Ziua Judecății de Apoi, sau altora, care ar fi rezolvat problema în cel mai scurt timp.
- Sunt sigur că ai dreptate, dar în același timp cred că niciunul dintre ei nu te-a luat în calcul. Ei, sau Sparrow, cel puțin, știa că la un moment dat aveai să fii și tu implicată cumva. Însă o controlau pe Reva, și, prin ea, pe mine, și deci și pe tine. Dar se pare că niciunul dintre ei nu și-a închipuit cât de departe vei merge, nu numai de dragul meu sau al Revei, ci din loialitate pentru insigna aia pe care o porți în dreptul inimii.
- Deci eu am devenit incomodă. Sparrow se comportă așa cum te-ai fi așteptat să o facă. Se folosește de poziția pe care o ocupă în organizația lui, încearcă mai întâi cu forța, apoi cu vorba bună, propune apoi o colaborare, dar întotdeauna la adăpostul OASN-ului.
- Dacă Bissel nu l-ar fi băgat în spital, ar fi încercat să te omoare sau, din câte mi-ai povestit, ar fi pus pe cineva să te omoare, pentru că el n-ar fi avut stomacul îndeajuns de tare s-o facă. Tu ai fi fost următorul pas.
- Sunt sigură că ăsta era unul dintre planurile lui de rezervă. Dar unul dintre ultimele. Trebuia să fie îndeajuns de deștept ca să-și dea seama cum va reacționa orgoliul lui Bissel când acesta avea să-și umple mâinile de sânge. Omorâse deja. Nu mai era un amărât de nivelul doi. Dusese la capăt cu succes două misiuni de lichidare și garantez că savurase adrenalina la maximum.
- Da, dar adrenalina aia nu durează.
- Nu, și când se termină te trezești din nou în frig, singur. Nu așa vorbesc spionii?,Afară, în frig”?
Își concentră, oarecum surprinsă, privirea pe platourile pe care Roarke le adusese în cameră.
- Mâncăm?
- Da.
Își puse o palmă pe stomac, gânditoare.
- Aș putea mânca ceva.
Se așeză în fața unei farfurii pe care erau niște ouă și câteva felii de șuncă.
- Deci, cum spuneam, e afară în frig. Superiorii lui direcți sunt fie morți de mâna lui, fie pe urmele lui. A fost trădat, folosit. Ancheta poliției se desfășoară într-o direcție pe care el fusese asigurat că n-aveau s-o urmeze, așa că mai devreme sau mai târziu urmează să fie și el luat la întrebări și din partea aia. N-are pe nimeni care să-i spună ce să facă, cum să gândească. Mai ucide de două ori, de data asta pentru a se proteja, pentru a-și acoperi urmele. Ambele crime sunt absolut inutile, două greșeli, pentru că aceste crime nu vor face decât să ducă poliția la concluzia că el încă trăiește. Tu ce-ai fi făcut în situația asta?
- În locul lui?
În timp ce vorbea întindea gem pe o felie de pâine prăjită.
- Eu m-aș fi dat la fund. Aș fi folosit ceva fonduri pe care le-am pus deoparte exact pentru astfel de situații și m-aș fi îngropat până când aș fi pus la punct un plan fie pentru a-l ucide pe Sparrow, fie pentru a-l demasca. Aș fi așteptat și aș fi urmărit mersul lucrurilor. Un an-doi, poate și mai mult, apoi l-aș fi lovit. Într-un fel sau altul.
- Dar el n-o să facă așa. Nu poate. Nu poate să-și suprime orgoliul atâta timp sau să gândească atât de clar. Să fie atât de lucid. Trebuie să se răzbune pe orice și pe oricine ar fi avut ceva de-a face cu trădarea lui. În același timp e speriat, asemenea unui puști pe care mămica și tăticul l-au lăsat singur acasă. Are nevoie să se simtă în siguranță. E încă în New York, undeva unde se simte în siguranță. Și o să facă o mișcare, în curând.
Aproape că putea să-l vadă, să-l simtă.
- De data asta o să fie mai mare, mai violentă, mai nesăbuită. De fiecare dată când a ucis a fost foarte aproape de țintă. Și fiecare lovitura a fost mai neglijent plănuită decât cea dinaintea ei, mai sângeroasă, l-a interesat din ce în ce mai puțin dimensiunea pagubelor colaterale. Acum nu-i mai pasă cine e prins la mijloc și rănit, atâta vreme cât el își demonstrează punctul de vedere.
- Crezi că o să se îndrepte împotriva Revei.
- Mai devreme sau mai târziu asta o să facă. Ea nu s-a arătat foarte cooperantă. Nu s-a lăsat așa ușor închisă într-o celulă, de unde să-și bocească soțul mort și să-și strige vinovăția. Dar noi n-o să-i oferim nicio șansă să ajungă la ea.
Luă felia de pâine prăjită pe care i-o întindea Roarke și mușcă din ea.
- O să-l prindem înainte să apuce să facă așa ceva, înainte să apuce să intre în contact din nou cu țintele lui. O să încerce să-l lovească din nou pe Sparrow, în curând. Nu-mi displace prea mult să-l folosim pe idiotul ăla ca momeală, dar n-aș vrea să-l știu pe Bissel în spital, punând în pericol viața atâtor civili. Trebuie să dăm de el și să-l arestăm în bârlogul lui, cât mai departe de civili. Tu unde te-ai ascunde? Dacă ai sta în New York?
Îl ungea pe suflet să o vadă așa, mâncând cu poftă și muncind cum îi plăcea mai mult. Sentimentul era la fel de calmant, de liniștitor, ca atunci când făceau dragoste. Iar când îi zâmbi o văzu zâmbindu-i la rândul ei.
- Și aș gândi ca mine sau ca Bissel?
- Ca tine.
- Într-un apartament micuț, situat într-un cartier de clasă medie, unde nimeni nu e prea atent la cei din jur. Sau, și mai bine, un apartament în afara orașului, într-o zonă unde se poate ajunge ușor cu transportul în comun, ca să pot face ușor naveta.
- De ce nu o casă?
- Sunt prea multe hârțoage de completat, prea multe hârtii care pot fi urmărite. Și nici n-aș vrea să-mi arunc puținii bani doar pe un acoperiș deasupra capului. Aș prefera un contract de închiriere pe termen scurt sau un apartament modest, cu două camere, undeva într-o zonă în care aș fi invizibil.
- Da, asta ar face și el dacă ar fi deștept și ar avea răbdare.
- Ceea ce înseamnă că tu crezi că e undeva în centrul orașului, într-un apartament mai potrivit cu gusturile lui.
- Da, așa cred. Un apartament mare, spațios, unde să și poată lucra. Cu un sistem de securitate foarte performant, în spatele căruia să se ascundă, să fiarbă în suc propriu, să sufere și să plănuiască.
- Nu cred că e nevoie să-ți spun că în orașul ăsta sunt nenumărate locuri care corespund descrierii tale.
- Tu ar trebui să știi mai bine, doar majoritatea sunt ale tale. Și eu...
Brusc tăcu, cu furculița cu ouă oprită la jumătatea drumului spre gură.
- Dumnezeule, să fie chiar atât de prost? Sau de inteligent?
Își îndesă ouăle în gura, dădu cafeaua pe gât și se ridică.
- Hai să adunăm echipa. Trebuie să verific ceva.
- Poate ai vrea să te încalți mai întâi, sugeră Roarke. Arăți de parca te-ai duce să bați pe cineva și nu merită să-ți învinețești degețelele.
- Foarte drăguț! Dar se strâmbă când se uită în jos, spre picioare.
Uitase că-și făcuse unghiile de la picioare cu ojă roz. Deschise un sertar, trase de acolo o pereche de șosete și acoperi orice urma a pedichiurii.
- Locotenente?
Mormăi ceva în timp ce-și punea bocancii în picioare.
- Îmi pare bine sa suntem din nou o echipă.
Ea întinse mâna și i-o cuprinse pe a lui.
- Hai să batem împreună pe cineva.
22.
Pentru că tehnicienii din echipa ei îi depășeau ca număr pe ceilalți, Eve decise să țină ședința în laborator.
Nu pricepea nici ce făceau, nici la ce foloseau instrumentele aliniate meticulos pe bancurile de lucru și lângă calculatoare. Nu reușea să descifreze nici codurile culorilor de pe tastaturi, nici semnele neinteligibile care se scurgeau pe ecrane și nici bâzâitul și clămpănitul continuu al mașinăriilor care erau interconectate într-o mică rețea.
Dar știa că avea nevoie ca oamenii ei să muncească mult și să-și pună și mai mult creierul la contribuție.
- O să neutralizați virusul acela.
- Da, o să reușim până la urmă. Deja i-am dat de cap.
Roarke aruncă o privire spre un ecran urmărind liniile codurilor și comenzilor care apăreau cu rapiditate acolo.
- E un vierme destul de inteligent care la prima vedere pare mult mai periculos decât este.
- Poți să spui că asta îl face foarte periculos.
- Da, se poate, o aprobă el. Faptul că are comportamentul ăsta nu înseamnă că nu poate produce pagube semnificative, încercăm să-i refacem evoluția și drumul înapoi, până la Sparrow.
- Tokimoto se ocupă de chestia asta, interveni Reva.
- Nici eu nu lucrez singur. Și, adăugă Tokimoto, nici n-aș fi putut ajunge la codul de origine al virusului după datele care mi-au fost transmise.
- Pe asta a contat și Sparrow. El a creat viermele, apoi l-a însărcinat pe Bissel să joace rolul de agent dublu. Noi să credem că cei din grupul Ziua Judecății de Apoi au virusul, ei să creadă că noi îl avem. Amândouă taberele, ținând seama de informațiile care le-au fost livrate, îl cred mult mai periculos decât este de fapt, și aruncă o grămadă de bani în joc, în încercarea de a-l cumpăra cu totul. Iar Bissel canalizează banii, sau cel puțin cea mai mare parte din ei, spre Sparrow, prin intermediul lui Kade.
- O chestie foarte inteligentă, comentă Roarke. Și, cu puțin efort, ar fi putut să fie și foarte profitabilă. Ar fi fost mult mai inteligent din partea lor să păstreze lucrurile la o scară mai mică, eventual să joace pe degete două companii mai mici, nu OASN-ul și pe alții din ăștia.
- Un tip ambițios. Și lacom, adăugă Eve. Le servea celorlalți informațiile pe care le fura de la Securecomp, care se străduiau să descifreze codul virusului, ca să se apere în cazul în care cei de la departamentul de cercetare și dezvoltare se apropiau prea mult. Un aranjament bunicel.
- Dar a fost prea îngust la minte.
Roarke studia codurile de pe computer și-și nota progresele făcute.
- Credea că poate controla totul, fără să-și murdărească mâinile și, în același timp, că-l poate ține pe Bissel în lesă până când urma să nu mai aibă nevoie de el.
- Un laș.
Eve își aduse aminte cum se smiorcăise la spital.
- Bissel începe să fie șantajat, așa că vrea mai mult. Și Kade vrea mai mult. Și Securecomp e din ce în ce mai aproape să pună capăt profitabilei lui afaceri.
- Așa că îi dă lui Bissel o nouă sarcină, să rezolve toate aceste probleme.
Peabody clătină din cap.
- Dar e deja prea mult, iar Bissel e prea încuiat ca să poată vedea în perspectivă. Scuze, îi spuse ea Revei.
- Nicio problemă.
- Nu e doar prea încuiat, adăugă Eve. E prea egoist. Trăiește într-o lume imaginară. Crede că are voie să ucidă pe oricine.
- Văd că te-ai uitat la filme cu James Bond, spuse Peabody.
- Mi-am făcut și eu temele. Dar acum e băgat până la gât. Nu se poate întoarce la OASN. Nu se poate duce la ceilalți. A așteptat prea mult, nu mai poate fugi, iar conturile i-au fost identificate și puse sub sechestru. A ucis ca să rămână mort, dar acum totul a ieșit la iveală. A încercat să-l omoare pe Sparrow, dar a dat greș. Acum, în loc să fie mort, Sparrow e arestat și o să spună cât mai multe ca să obțină o reducere a pedepsei și ca să-l înfunde pe Bissel. Și-a pierdut slujba de vis și toată gloria pe care și-o câștigase de pe urma artei.
- Asta dacă poți numi artă porcăriile alea.
Reva zâmbi când văzu că toată lumea se uita la ea.
- Hei, nu numai Blair știa să se prefacă. Nu mi-au plăcut niciodată creațiile lui.
Își îndreptă umerii, de parcă ar fi aruncat o greutate imensă de pe ei.
- Ma simt bine știind că sunt în sfârșit în stare să spun asta. Am început să mă simt din ce în ce mai bine.
- Nu te bucura prea tare încă, o avertiză Eve. Acum simte nevoia să facă o declarație, să ia poziție, dar mai întâi trebuie să-și lingă rănile, să-și revină și să ajungă într-un fel sau altul la o anumită satisfacție. Reva, parcă spuneai că arta este adevărata lui pasiune, nu?
- Da, nu știu cum ar fi putut să se prefacă în latura asta. A muncit ani în șir, a studiat, a învățat. Muncea zile în șir la câte o piesă, nu prea mânca și nici de dormit nu dormea prea mult în perioadele în care era în focurile creației. Chiar dacă nu-mi plăceau deloc rahaturile care-i ieșeau din mână, punea suflet în ele. Pentru o vreme o să fiu foarte rea, continuă ea, și o să-l ponegresc de câte ori o să am ocazia.
Zâmbi din nou.
- Asta ca să știți la ce să vă așteptați.
- Cred că e un lucru sănătos, spuse Tokimoto. Și uman.
- Deci, cum spuneam, arta, dacă așa se poate numi, este foarte importantă pentru el. Chiar dacă l-au lăsat fără slujba lui de vis, tot artist a rămas.
Eve dădu din cap.
- Încă mai poate crea. Trebuie să creeze. McNab, caută în baza de date cu chiriașii, vezi dacă găsești ceva legat de Bissel. Concentrează-te pe Flatiron.
- Bineînțeles, murmură Roarke. Te pot ajuta eu cu chestia asta, Ian, îi spuse el lui McNab, continuând să se uite la Eve. Vrea să fie aproape de locul lui de muncă, acolo unde se simțea puternic, acolo unde avea putere de decizie. Dacă el ar fi avut un alt apartament în clădire, e posibil ca și Chloe McCoy să știe de existența lui.
- Bineînțeles, așa cum îl știm noi, e sigur că a dus-o acolo ca s-o impresioneze, să-i arate ce persoană importată era el. „Uite, vreau să-ți arăt apartamentul ăsta secret al meu. Nimeni nu mai știe de existența lui, în afară de tine.”
- Și când lucrurile au luat-o razna, iar el a avut nevoie de apartamentul ăla, termină Peabody, ea a trebuit să moară doar pentru că știa de existența lui.
- Locotenente.
Roarke bătu ușor cu degetul în monitorul calculatorului la care lucrase cu McNab.
- LeBiss Consultants. LeBiss e o anagramă a lui Bissel.
- Da, cred și eu că ar vrea să pună numele lui, într-un fel sau altul. Chestie de orgoliu. Se aplecă peste umărul lui Roarke. Unde e?
Tastă o comanda, iar pe ecran apăru o diagramă a clădirii Flatiron, se roti ușor și un anumit sector se lumină.
- La un etaj mai jos de galeria lui. Ca să poată ajunge mai ușor, fără riscuri, în studio. Oricum, cred că are pregătirea necesară să facă chestia asta cu cât mai puține riscuri.
- Apartamentul e complet izolat fonic, nu-i așa?
- Bineînțeles.
- Și are jaluzele la ferestre. Și monitoare. Dacă a mai făcut el câteva modificări la nivelul de securitate, acum va putea vedea cine intră și cine iese din clădire, cine urcă cu liftul. Și le poate bloca, așa cum a făcut Sparrow în noaptea primelor crime, și poate să se evapore înainte să ajungă cineva la el.
- Probabil că lucrează noaptea, spuse ea, cu jumătate de gură. Probabil că lucrează mai mult noaptea, când clădirea se închide, birourile sunt goale, nu-l deranjează nimeni. Poliția a trecut deja pe acolo, s-a stabilit deja că nu există nimic care să aibă legătură cu ancheta. Chiria e plătită. Așa că până nu expiră contractul de închiriere, poate să utilizeze spațiul acela fără riscul de a fi găsit.
- Iubea la nebunie studioul ăla.
Reva se apropie și începu și ea să studieze diagrama.
- La un moment dat i-am sugerat să-și amenajeze unul acasă, dar n-a fost de acord. Știam că asta avea să fie reacția lui, îi plăcea libertatea, prefera să fie singur când lucra, plus că mai avea nevoie și un loc unde să-și ducă femeile cu care se culca. Dar știu că în adâncul inimii lui iubea cu adevărat locul ăla. La naiba! încep să o iau razna. Nici nu m-am gândit să pun locul ăsta pe lista pe care mi-ai cerut s-o fac, cea cu locurile unde îi place să meargă.
- Nu era nevoie s-o faci. Locul acela era deja pe lista mea.
- Da, dar studioul era locul lui preferat, și dacă eram în stare să gândesc coerent, îmi dădeam și eu seama. El spunea mereu că are nevoie de stimularea pe care i-o oferă orașul, de energia lui, de locul acela, așa cum are mare nevoie de liniștea și intimitatea casei noastre. Un loc îl încărca, iar celălalt îl ajuta să se relaxeze.
- Trebuie să intrăm acolo, spuse Eve.
- Dallas, adăugă Reva. Nu lucrează numai noaptea, nu și dacă e prins în focurile creației. De obicei, nu mai era în stare să stea departe de o creație nouă. Mă gândesc că, în afară de cazul în care eu chiar nu l-am cunoscut deloc, eventualele riscuri n-ar mai conta acum pentru el. Sau poate că ar conta, dar numai în măsură în care adrenalina i-ar alimenta impulsul creator.
- Bine. Bună remarcă. Trebuie să presupunem că e acolo, așa cum trebuie să presupunem că e înarmat și periculos. Clădirea e plina de civili. Trebuie să-i scoatem de acolo.
Feeney, care continuase să lucreze la calculatorul lui McNab pe timpul întregii ședințe, își ridică în sfârșit privirea.
- Vrei să evacuezi o clădire de douăzeci și două de etaje?
- Da. Și încă fără ca Bissel să afle ceva. Ceea ce înseamnă că mai întâi trebuie să aflăm cu siguranță dacă el e acolo sau nu. Nu vreau s-o evacuez tocmai când el a ieșit până la restaurantul din colț, să-și cumpere un sandvici. Așa că hai să ne gândim la o modalitate de a verifica asta, și apoi să găsim o cale de a-i scoate pe toți civilii de acolo.
Feeney dădu drumul la aerul din piept.
- Nici nu ceri prea mult. Apropo, am descifrat o parte din astea. Seamănă cu un jurnal. A făcut de atâtea ori sex cu o persoană pe care o numește BB, încât cred că ar putea face să roșească și o damă de companie.
Roși și el puțin, la rândul lui, când îi aruncă o privire Revei.
- Îmi cer scuze.
- Nu e nicio problemă. Nicio problemă, repetă ea, mușcând parcă din cuvinte. M-a mințit, m-a înșelat, a încercat să-mi arunce în cârcă două crime. De ce-ar trebui să mă simt prost aflând că a tăvălit-o și pe o biată...
Făcu o pauză și respiră adânc. În cameră nu se mai auzea decât zumzăitul calculatoarelor.
- Bine, văd că dau naștere unei probleme încercând să demonstrez că nu există nicio problemă. Să încerc altfel.
Se uită la Tokimoto acum. Se uită direct în ochii lui.
- Dragostea poate muri. Poate fi ucisă, indiferent de cât de puternică a fost. Nu e invulnerabilă. A mea a murit E moartă și îngropată. Nu mai vreau să fac decât un singur lucru - să-l privesc în față și să-i spun că e un nimic. Dacă pot să fac asta, o să fie destul.
- O să mă asigur eu că o să ai ocazia, promise Eve. Acum, cum punem mâna pe el?
- O alarmă cu bombă ar evacua clădirea foarte rapid, dar în cazul ăsta vor apărea răniți, gândi Peabody. Oamenii au tendința să intre foarte rapid în panică, mai ales atunci când li se spune să nu o facă. Și chiar dacă apartamentul lui e izolat fonic, o să afle destul de repede.
- Nu și dacă se merge din etaj în etaj.
Eve se plimba prin cameră în timp ce vorbea.
- Dar nu o amenințare cu bomba. O problemă electrică? Ceva care mai mult să irite decât să provoace panică.
- O eventuală scurgere - reziduuri periculoase, ceva chimic. Să fie ceva vag, sugeră Roarke. Evacuarea etaj cu etaj o să dureze mai mult timp și o să fie nevoie de mai mulți polițiști.
- Nu vreau să aduc mai mulți decât e nevoie. O echipă mică și unită de la departamentul de intervenții. Se mișcă repede și în liniște și cu ajutorul lor putem să evacuăm pe toată lumea în mai puțin de o oră. Și punem mâna pe el, asta o să facem. O să punem mâna pe el. Se opri și studie din nou diagrama. Studioul acela are trei ieșiri?
- Exact. Pe coridorul principal, cu liftul pană în hol și cu liftul de marfă până pe acoperiș.
- În Flatiron nu sunt aeroglisoare. Ăsta e un avantaj.
- Și are un aspect mai estetic fără ele, adăugă Roarke.
- Blocăm lifturile. Putem să mai plasăm o echipă de la forțele speciale pe acoperiș. Noi o să venim pe coridor, după ce îl încolțim. Dacă-l prindem la capătul ăsta, la capătul mai îngust, nu va avea prea mult spațiu de manevră. Noi o să ne facem planul de bătaie ținând cont de spațiul ăsta îngust. Și de spațiul din studio. Și de cel din apartamentul de dedesubt. S-ar putea să fie acolo. Dar când intrăm, trebuie să știm exact unde e și trebuie să ne asigurăm că nu știe că venim după el.
- Putem să facem asta.
Eve clătină din cap și se uită la Roarke.
- Putem?
- Mmmm.
El îi luă mâna și, sub ochii ei îngroziți, o sărută înainte ca să apuce să și-o tragă dintr-a lui.
- Locotenentului nu-i place de nicio culoare să o pup atunci când coordonează o operațiune, așa că nu m-am putut abține.
- Mi se pare că e prea mult sex pe-aici, mormăi Feeney de la calculatorul lui.
- Cum putem afla unde este el exact în interiorul clădirii și cum putem să-l împiedicăm să afle de venirea noastră? întrebă Eve cu ceea ce considera a fi o infinită răbdare.
- Nu vrei tu mai bine să te ocupi de detaliile tactice și să lași în seama mea detaliile astea nenorocite? Reva, de cât timp ai nevoie să închizi sistemul de securitate și să sabotezi monitoarele din sectorul ăsta de clădire?
Încruntată, Reva își puse mâinile în șolduri.
- Asta pot să-ți spun după ce mă uit la spațiile respective.
- Ți le trimit într-un minut. O să am nevoie de câteva chestii de la Securecomp, îi spuse Roarke lui Tokimoto. Te superi dacă te duci tu să le aduci?
- Nu, deloc.
Zâmbi.
- Cred că știu la ce te gândești.
- Hai să-i lăsăm pe tocilari să se ocupe de astea, atunci.
Eve porni spre ieșire, apoi se întoarse.
- Mă refeream la tocilarii civili, adaugă ea, când văzu că Feeney și McNab nu se mișcaseră.
Îi trebui numai o oră să pună la punct un plan care implica riscuri minime pentru civili și pentru echipa ei și puțin mai mult ca să obțină toate aprobările pentru evacuarea clădirii.
- Știm că are un aruncător de rachete cu rază mică de acțiune. Dar nu știm ce alte jucării mai are pe acolo. Poate avea bombe, arme chimice, grenade fumigene. Nu va ezita să le folosească pentru a se proteja sau pentru a-și asigura fuga. Este cu atât mai periculos cu cât nu are prea multă pregătire cu armele. Un tip care nu știe cum să folosească niște grenade lacrimogene o să provoace mai multe pagube decât unul care știe ce să facă cu ele.
- După ce scoatem pe toată lumea din clădire putem să pompăm gaz somnifer în sistemul de ventilație, să-l adormim, sugeră McNab.
- Nu putem fi siguri că nu are filtre sau mască de gaze. Îi plac jucăriile folosite de agenții secreți. După ce stabilim unde e, încercuim sectorul ăla. Închidem toate ieșirile și spargem ușa. Intrăm repede și îl reținem. În dosarul lui n-am găsit nicio referință la priceperea lui în lupta corp la corp. Asta nu înseamnă însă că nu este periculos.
- O să intre în panică.
Feeney iși mușca buza de jos.
- Primele victime ale sale au fost imobilizate înainte de a le ucide. A drogat-o pe tipa aia, pe McCoy, iar pe Powell l-a ucis în timp ce era sub influența narcoticelor. Pe Sparrow a încercat să-l elimine de la distanță. În cazul ăsta o să fie față în față cu noi și, dacă nu punem mâna repede pe el, o să intre în panică. Prin urmare va fi și mai periculos.
- Așa e. E un amator care se crede profesionist. Viața lui s-a cam dus de râpă. E furios și speriat, n-are unde să se ducă și nu prea mai are ce pierde. Prioritatea noastră sunt civilii, pentru că el nu va sta prea mult pe gânduri dacă va fi obligat să omoare vreunul și nici nu știm ce fel de arme are. Trebuie să scoatem civilii de acolo și să-l încercuim. Să-l luăm pe sus. Și îl vrem în viață. El e cheia acuzării lui Sparrow. Nu vreau să-l pierd.
- O să ajungi să te lupți cu cei de la securitate pentru el, spuse McNab. O să-l vrea ei.
- Exact. Am nevoie de Bissel ca să putem dovedi acuzațiile de omor cu premeditare. Vreau să câștig procesul ăsta, Feeney. Vreau ca tu să lucrezi cu tocilarii... cu Ewing și Tokimoto, se corectă ea. Indiferent cât de multă încredere are Roarke în ei, vreau să-i supraveghezi. Ewing e destul de dură, se descurcă bine, dar la un moment dat ar putea să cedeze.
- Da, s-a ținut mai bine decât majoritatea, dar, ai dreptate, s-ar putea să cedeze la un moment dat.
Feeney își scoase punga cu migdale.
- Chestia asta o s-o cam zguduie nițel, dar o să am eu grijă de ea.
- Echipa de la departamentul de intervenții e numai pentru situații speciale. E rezervă. Nu vreau să-și asume vreun merit pentru operațiunea asta. Intrăm doar noi patru, ne împărțim în echipe de câte doi. McNab, tu faci echipă cu Peabody. Dar nu vreau să vă gândiți unul la celălalt decât ca polițiști. Vreau să lăsați sentimentele și relația personală la ușă când intrați acolo. Dacă nu puteți s-o faceți, spuneți-mi de pe acum.
- O să-mi vină destul de greu să mă gândesc la McNab ca la un polițist, mai ales când poartă tricoul ăla așa de simandicos.
Peabody îi aruncă o privire apreciativă.
- În rest, nu cred să fie vreo problemă.
- O să ne facem treaba, o asigură McNab. Și să știi că mi-am asortat tricoul cu chiloții.
- Da, asta e ceva ce ne interesa pe toți. Dacă reușim să ne concentrăm și asupra altor lucruri decât lenjeria lui McNab, cred că putem să-i dăm drumul.
- Parcă vorbeai de patru oameni, îi reaminti Peabody.
- Merge și Roarke cu noi. McNab se ocupă de dispozitivele electronice pe care Bissel și le-ar fi putut instala în zonă, dar nu prea se pricepe la capitolul arme. Nu la cele pe care le vom folosi noi. Roarke se descurcă bine cu jucărelele astea războinice. Și știe cum să treacă și de ușile prevăzute cu dispozitive de siguranță. Există vreo obiecție?
- Din partea mea nu.
McNab ridică din umeri.
- I-am văzut impresionanta colecție de arme.
- Atunci hai să organizăm echipele și să terminăm odată cazul ăsta. Feeney, vreau să vorbesc ceva cu tine.
Așteptă până când rămaseră singuri și clătină din cap când el îi întinse punga cu migdale.
- Ăăăă... datele despre care am discutat acum ceva vreme, datele acelea personale pe care am pus mâna. Vreau să știi ca nu e nicio problemă. Nu se va face nimic în privința asta.
- Bine.
- Te-am pus într-o situație destul de dificila spunându-ți despre datele alea și despre îngrijorările mele. N-ar fi trebuit să fac asta.
El împături punga și o băgă în buzunar.
- Ne cunoaștem de prea multă vreme, nu era nevoie să-mi spui asta. Pentru că ne știm totuși de mult și știu de unde vin toate chestiile astea, așa că n-o să mă supăr prea tare pe tine că mi-ai spus așa ceva.
- Mulțumesc, în ultima vreme am fost destul de amețită.
- Te-ai calmat acum?
- Da.
- Atunci hai să armăm rachetele și să-i dăm drumul.
- Mai am un singur lucru de făcut, apoi vin și eu.
După ce el ieși, se duse la biroul ei și-și deschise linia telefonică.
- Nadine Furst.
- Dallas. Se pare că peste două-trei ore o să fiu liberă. Dacă tot n-am apucat să luam prânzul acela, ce-ar fi să ne întâlnim astăzi? Doar noi două?
- Sună bine. Unde ne întâlnim?
- Mai am ceva de rezolvat. Hai să ne întâlnim pe Fifth Avenue, între străzile Douăzeci și doi și Douăzeci și trei. În jur de două. Fac eu cinste.
- Perfect. Abia aștept să te văd.
Eve închise linia, mulțumită că Nadine înțelesese că nu voia să vorbească decât cu ea. Și avea să-i ofere un subiect de zile mari, după care cei de la OASN aveau să facă eforturi disperate să se acopere.
Se întâlni cu ceilalți în laborator, unde Roarke îi arăta lui Feeney cum funcționa echipamentul.
Se uită încruntată ia ecranul unuia dintre calculatoare, pe care apăreau și dispăreau diferite forme colorate.
- Presupun că ăla nu e un nou joc video.
- Nu, e un senzor. Detectează căldura corporală. Ceea ce vezi pe ecran este, de fapt, Summerset trebăluind prin bucătăria de jos. Introduci coordonatele locației pe care vrei s-o scanezi și natura obiectului pe care îl cauți. Trece prin pereți, uși, sticlă și așa mai departe. Chiar și prin oțel. Flatiron are structură de oțel. Distanța la care poate da rezultate depinde de interferența cu alte obiecte. Bineînțeles, obiectele cu o structură asemănătoare celei a obiectului căutat de tine or să apară și ele pe monitor. Dar odată ce ai identificat ținta, poți să focalizezi asupra ei și să o urmărești numai pe ea.
- Ce-i asta? Bătu ușor cu degetul în ecran, indicând un punct galben-portocaliu care se mișca în cercuri. Nu cumva e...
- Pisica.
Roarke îi zâmbi.
- Care trage nădejde că va primi și ea ceva. Ai reușit ceva cu sonorul, Tokimoto?
- Aproape. Mai durează puțin.
- Suntem fixați pe țintă, îi explică Roarke. Avem și interfața audio. După ce curățăm sunetul de toate interferențele și paraziții, ar trebui sa reușim să și auzim.
- Două etaje mai jos? Fără linie directă și fără legătură prin satelit?
- Folosim un satelit. Cu echipamentul pe care-l avem putem să vedem și să numărăm și mustățile lui Galahad. Dar cu comunicatorul ăsta mobil o să fie cuplat și detectorul de căldură.
Roarke își ridică privirea.
- Cred că e destul pentru ce-ți trebuie ție.
- Da, o să funcționeze perfect.
Își strânse buzele când auzi un sunet ca de viori venind dinspre acel dispozitiv, apoi mieunatul inconfundabil al lui Galahad.
- Chestia asta e super tare, spuse McNab cu o privire pofticioasă.
- Dar ce facem cu sistemele lui de securitate, cu monitoarele pe care le-a instalat? se interesă Eve.
- Le pot opri de la distanță. Putem, de asemenea, să preluăm controlul instalației audio a clădirii, ca el să nu audă anunțurile de evacuare. Putem să ne instalăm tot echipamentul la fața locului în mai puțin de douăzeci de minute și să dăm de el în maximum o jumătate de oră.
- O să începem prin a-l găsi, apoi o să evacuăm. Trebuie să eliberăm spațiul de sub el. Repede și în liniște, apoi ne instalăm acolo echipamentul. Feeney?
- Mă ocup imediat.
- Peabody, ocupă-te de echipamentul de protecție pentru echipele care urmează să facă arestarea. Și încărcați armele. Roarke, tu vii cu mine!
- Întotdeauna, spuse el.
Ea nu spuse nimic până când nu ajunseră înapoi în biroul ei. Își verifică arma, apoi deschise un sertar și scoase de acolo un paralizator.
- O să ai nevoie de ăsta. Vreau să intri și tu cu mine.
Roarke răsuci arma în mână. Avea în arsenalul lui unele mai puternice și, cu siguranță, mult mai eficiente. Dar se gândi că totuși intenția ei conta.
- Sper că n-o să mă faci să-ți cer permisiunea.
- Nu. O ai deja. Vreau să intri pe ușa aia cu mine. Mai mult, nu știu ce are el acolo. Când intrăm, vreau ca tu să te concentrezi pe armele lui să vezi câte are și de care. Pe el lasă-mi-l mie. Lasă-mi-l mie, Roarke!
- Am înțeles, locotenente.
- Și mai e ceva. I-am spus și lui Nadine câte ceva despre ce am de gând să fac. Când toate astea or să se termine, dacă vrei să dai și tu o declarație de presă despre cum Bissel și Sparrow au încercat să fure date de la Securecomp, cum au încercat să racoleze un angajat al tău și cum i-au sabotat pe cei de la proiectul strict secret, nu cred că m-aș supăra.
- Văd că ai planuri mari cu ei. Vrei să asmuți câinii pe ei.
Zâmbi ușor și-i atinse cu un deget gropița din bărbie.
- Uau, locotenente! Mă uimești!
- Oricum, de multă vreme au încercat să-și acopere urmele. Sunt o grămadă de dovezi incriminatoare și de probleme ascunse în OASN. Cu chestia asta încerc să mă răzbun în mai multe feluri, Roarke!
- Da, îmi închipui.
Puse arma în buzunar, ca să-i poată cuprinde fața cu mâinile. Îi săruta sprâncenele încruntate.
- Uite ce e. Dacă asta te mulțumește pe tine, o să fiu și eu mulțumit.
- Atunci hai să-i dăm drumul, să facem dreptate.
Bineînțeles, Whitney și comandantul Tibble au vrut să ia și ei parte la operațiune, ca observatori, ceea ce a făcut lucrurile puțin mai dificile.
Eve nu avea nevoie de starea de nervozitate pe care prezența lor o adăugase stresului general. Făcu tot posibilul să-i ignore și se concentră asupra coordonării oamenilor din subordinea ei.
- Protocolul încheiat între instituțiile noastre și buna-cuviință vă obligau să înștiințați OASN de localizarea lui Blair Bissel, precum și de momentul în care s-a făcut chestia asta, comentă Tibble.
- În momentul de față nici protocolul și nici buna-cuviință nu sunt printre prioritățile mele, domnule. Sunt mai degrabă preocupată de localizarea, imobilizarea și capturarea unui suspect într-un caz de crimă multiplă. Este foarte posibil ca în uciderea celor trei agenți, precum și în plănuirea acestei operațiuni să fie implicați și alți agenți OASN. Dacă am fi informat OASN de această operațiune, am fi putut compromite totul, pentru că e de presupus că Bissel mai avea contacte în interiorul organizației.
- Să nu crezi că s-ar mai pune așa problema, nu mai are niciun contact. Dar e în regulă, spuse Tibble clătinând din cap. Logic, poți să fii si gură că o să examinez și eu problema din punctul ăsta de vedere când se va ajunge la repercusiuni. Dacă-l ratezi pe Bissel acum sau nu reușești să-l prinzi cum trebuie, poți și tu, la rândul tău, să te aștepți la repercusiuni.
- O să-l prind, nu-ți face griji!
Se întoarse din nou spre monitor, atentă la timpul scurs. Așteptând.
Se aflau într-un șir de birouri la etajul de sub LeBiss Consultants.
Ocupanții lor fuseseră evacuați, iar acum Eve aștepta doar confirmarea lui Roarke că sistemele de securitate instalate de Bissel au fost dezactivate înainte să înceapă următoarea fază a acțiunii.
- O să ți-l ia, locotenente, adăugă Tibble. O să-l mute și pe el și pe Sparrow într-o închisoare federală.
- Pun pariu că așa se va întâmpla, începu ea. Câtă vreme amândoi vor fi acuzați de crimă și instigare și complicitate la omor, nu-mi pasă cine va încuia cușca.
- Dar ei or să vrea ca totul să se petreacă în tăcere. Genul ăsta de problemă apărută în sânul unei organizații puternice precum OASN va da întotdeauna naștere la polemici, va avea succes la public.
Da, se gândi ea, foarte lipicios.
- Îmi ordoni să bag toate astea sub covor, cum se spune, domnule comandant Tibble?
- Nu pot să-ți dau un asemenea ordin, doamnă locotenent. Dar vreau să subliniez că aducerea la cunoștința publicului a astfel de amănunte nu e un lucru prea înțelept din punct de vedere politic.
- O să țin minte chestia asta, spuse ea, uitându-se spre Roarke, care tocmai intrase în încăpere.
- S-a făcut, spuse el. Omul vostru e orb și surd. Liftul care duce spre atelierul lui a fost dezactivat.
- Am înțeles.
Eve își scoase comunicatorul.
- Aici Dallas. Vreau ca scările să fie blocate și ținute sub observație. În niciun caz, repet, în niciun caz nu vreau să acționați în locațiile stabilite. Începeți procesul de evacuare.
Făcu un semn cu mâna sper monitor.
- Găsiți-l.
- Aș vrea să mă ocup eu de scanare și de localizarea lui, spuse Reva. Aș vrea să am eu controlul asupra operațiunii ăsteia.
- În problema asta decizia îi aparține lui Feeney.
Feeney o bătu ușor pe Reva pe umăr, încercând să-și stăpânească dorința de a conduce singur întreaga operațiune.
- Dă-i drumul, spuse el.
Ea introduse coordonatele specifice pentru sediul LeBiss, programă executabilul să ignore propria ei căldura corporala și făcu o scanare lentă.
- Aici n-am găsit nimic. Vocea îi tremură un pic, apoi și-o drese și schimbă coordonatele pentru un alt sector. Când văzu umbrele roșii și portocalii apărând pe ecran nu putu decât să se uite, fără să fie în stare să mai facă nimic altceva.
- Avem ținta confirmata, spuse Eve, făcând un pas în față. E singur. Coordonatele îl plasează în sectorul studioului. Ce e acolo? întrebă Eve, indicând o dunga albastră.
- Foc. Flăcări. Căldură intensă. Lucrează.
- E înarmat, sublinie Roarke. Uite aici, se vede din poziția pe care o ia corpul, din unghiul în care e prins în imagini.
- Bine. Pregătiți-vă.
Își puse, la rândul ei, costumul de protecție.
- Încerc să fac și legătura audio. Văd că ascultă muzica. Trash rock, spuse Reva, după un moment. E excitat, în focurile creației. În general ascultă astfel de muzică atunci când se simte cuprins de inspirație. Văd că are o grămadă de metal acolo. Echipamente, unelte, opere neterminate. O să fie destul de greu să disting care dintre bucățile alea de metal sunt arme.
- Oricum, noi presupunem că e înarmat până-n dinți. Fii cu ochi pe el!
Eve își montă casca.
- Vreau să știu tot timpul unde este și ce face. Și vreau să fiu anunțată imediat ce clădirea a fost complet evacuată. Toată lumea pe pozițiile stabilite.
- Dați-i drumul!
Feeney apucă microfonul.
- Unitatea Șase, aici Baza. Ai noștri intră în sectorul repartizat vouă. Repet, ai noștri intră în sectorul vostru.
- O să primim și imaginile, spuse Eve, în timp ce se îndreptau rapid spre scări. Comutați armele pe „paralizat”. Dallas, am ajuns la ușă, spuse ea în cască și deschise ușa care dădea spre scări.
Cei doi de la echipa de rezervă erau la post.
- Aici e liniște și pace, îi spuse unul dintre ei.
- Îl paralizam. Nu vreau să ajungă să pună mâna pe armă. Îl punem jos, îl încătușăm și îl scoatem, repede și curat.
- Eu pot s-o iau prin spate, murmură McNab în cască.
O descindere în forță, toți patru pe o singură ușă, ar putea fi destul de riscant, mai ales dacă Bissel era înarmat.
- Tu și Peabody mergeți la ușa care dă spre hol. Roarke o să deschidă ușa dintre cele două secțiuni de la distanță, la comanda mea. Apoi noi doi o să intrăm pe ușa principală a studioului. Îl prindem la mijloc, ca-ntr-un clește.
Urcă scările și le făcu semn lui McNab și lui Peabody să meargă la capătul celălalt al coridorului.
În căști auzea desfășurarea operațiunilor de evacuare. Mergea destul de încet, dar mergea. Își roti umerii.
- Iisuse, cât urăsc vestele astea! Mă întreb dacă le-ar putea face și mai inconfortabile.
- Într-o altă epocă, locotenente, ai fi fost un cavaler într-o armură strălucitoare. Și cred că ai fi urât și mai mult un așa echipament de protecție.
- Probabil că l-am fi putut prinde și fără să evacuăm toată clădirea. L-am fi pândit... La un moment dat ar fi trebuit să adoarmă. Dar...
- Instinctul ți-a spus să-i îndepărtezi pe toți civilii și să-l arestezi acum.
Ea își scoase casca și-i făcu semn să facă și el la fel.
- Dacă vrei să fii tu cel care-l prinde, pot să rămân puțin mai în spate.
Îi mângâie obrazul cu un deget.
- Văd că ai o slăbiciune pentru mine, nu-i așa?
- Cam așa ceva.
- Și eu la fel. Și nu, nu e nevoie să rămâi mai în spate. Nu contează cine îl prinde.
- Bine, atunci.
Își puse casca la loc. Câteva minute mai târziu, fu anunțată că evacuarea civililor se terminase. Merse pe vârfuri până lângă ușă.
- Peabody, du-te lângă ușă. Roarke, dă-le drumul în hol.
Roarke apasă un buton.
- S-a făcut, anunță el.
- Mișcați-vă! Fiți gata!
Își ocupă poziția de lângă ușa studioului și dădu din cap spre Roarke.
- Dă-i drumul!
Se năpusti prin ușă și se lăsă brusc în jos, Roarke ocupându-se de partea de sus, lângă ea. O secundă mai târziu, ușa de la celălalt capăt al încăperii zbură într-o parte și prin ea năvăliră Peabody și McNab.
Bissel stătea lângă una dintre sculpturile lui. În cap avea o cască de protecție și purta o vestă ușoară. Peste piept avea încrucișat un ham în tocurile căruia stăteau două pistoale. În mână ținea o lampă de sudură din care ieșea o flacără albăstruie.
- Poliția! Mâinile sus! Acum!
- Nu contează. Nimic nu contează.
Îndreptă flacăra lămpii de sudură spre McNab și spre Peabody, iar corpul îi zvâcni spre spate de câteva ori, sub impactul proiectilelor paralizante.
- Nu contează.
Aruncă lampa de sudură pe jos, flacăra prelingându-se acum de-a lungul podelei.
- Am aranjat de mult locul ăsta. Mă auziți? țipă el. Am instalat o bombă. Dacă vă apropiați o s-o declanșez. O să arunc în aer jumătate din clădirea asta, cu tot cu oamenii din ea. Puneți armele jos și ascultați-mă!
- Sunt numai urechi, Blair, spuse Eve.
Prin cască putea să audă cum erau chemați geniștii.
- Unde-i bomba aceea?
- Puneți armele jos!
- Asta n-o s-o facem.
Cu coada ochiului îl văzu pe Roarke aplecându-se și oprind lampa de sudură.
- Vrei să te ascult. Te ascult. Unde e bomba? Poate încerci să mă păcălești. Dacă vrei să te ascult trebuie să-mi spui unde e bomba.
- Aici. Toată chestia asta.
Bătu cu palma în ceea ce părea o coloană de metal răsucită. Fața îi strălucea de transpirație. Din cauza efortului, presupuse ea. Și de la intensitatea cu care lucra. Și de la panică.
- Am aici destul de mult explozibil ca să arunc tot blocul în aer, ca să trimit sute de oameni pe lumea cealaltă.
- Dar ai muri și tu odată cu ei.
- Ascultă-mă!
Își dădu casca pe spate și ea îi văzu ochii. Zeus, se gândi ea. Era sub influența drogului. Asta și vesta de protecție pe care o purta aveau să-l facă să reziste la destule gloanțe paralizante.
- Am spus că te ascult. Ce-ai de spus?
- Eu nu mă duc la pușcărie. Nu intru în nicio celulă. Sparrow, Quinn Sparrow este cel care a pus totul la cale, cel care m-a tras și pe mine pe sfoară. Nu mă duc la pușcărie. Sunt agent OASN, sunt în misiune. Nu răspund în fața poliției.
- Putem să discutam despre asta, dacă vrei.
Vorbea calm, pe un ton interesat.
- Poți să-mi povestești despre misiunea ta, asta ducă nu te arunci în aer înainte să apuci să deschizi gura.
- N-o să discutăm nimic. O să mă asculți. Vreau un mijloc de transport. Vreau un jetcopter, cu pilot cu tot, pe acoperiș. Vreo zece milioane în bancnote nemarcate. Când voi ajunge la o distanță sigură o să-ți trimit codul de dezactivare a bombei. Altfel...
Ridică mâna și îi arătă detonatorul pe care și-l prinsese de palmă.
- O să-l folosesc. Sunt de la OASN! strigă el. Nu credeți că o să-l folosesc?
- Nu mă îndoiesc că-l vei folosi, agent Bissel. Dar trebuie să verific dacă explozibilul de care vorbești există cu adevărat. Altfel nu pot spune superiorilor mei că într-adevăr există o amenințare și deci ei n-o să te asculte, n-o să-ți îndeplinească cererile. Vreau să verific dacă într-adevăr e o bombă acolo, ca tu să ai în continuare controlul situației.
- E aici. E nevoie numai de o apăsare pe butonul ăsta și...
- Știi foarte bine care este procedura și care sunt protocoalele în astfel de situații. Eu răspund în fața superiorilor mei. Lasă-mă să confirm prezența bombei, apoi le voi transmite cererile tale și putem începe negocierile.
- E înăuntru, curvă proastă! Am pus explozibilul înăuntru. Dacă nu veneați peste mine, l-aș fi trimis la sediul OASN și aș fi declanșat bomba acolo, să-i pedepsesc că și-au bătut joc de mine.
- O să o scanăm. N-are niciun rost să rănim pe cineva. Pe Sparrow am pus deja mâna. Mie îmi ajunge. El e cel care te-a băgat în toată mizeria asta. Am nevoie doar de confirmarea ta, ca să punem în mișcare procesul.
- Atunci scaneaz-o. O să vezi că am vorbit serios. Vreau un jetcopter. Vreau să vă retrageți, să plecați dracului de aici! Și vreau să fiu transportat într-o locație pe care o să o aleg eu.
Roarke ridică ambele mâini.
- Lasă-mă numai să-mi iau scanerul și să-l configurez ca să pot detecta explozibilul. Știi doar că sunt proprietarul unei părți din clădirea asta. Nu vreau să fie distrusă.
Bissel își mută privirea de la Eve la Roarke. Își umezi buzele.
- Fă numai o singură mișcare suspectă și totul sare în aer.
Roarke băgă mâna în buzunar și scoase un scaner. I-l arătă lui Bissel, să vadă că nu voia să-l păcălească.
- Văd că ai inhalat Zeus, agent Bissel, spuse Eve pentru a-l face să-și concentreze din nou atenția asupra ei. Și nu-ți face bine. Te împiedică să gândești coerent.
- Crezi că nu știu ce fac?
Transpirația îi curgea șiroaie pe față, adunându-se la baza gâtului.
- Crezi că n-am curajul s-o fac?
- Nu cred asta. Nu ai fi putut fi ceea ce ești, nu ai fi putut ajunge unde ești acum, dacă n-ai fi avut curaj. Dacă Sparrow nu te-ar fi tras pe sfoară, ai fi ajuns foarte sus.
- Nenorocitul ăla!
- Te credea câinele lui, credea că te poate ține în lesă.
Nu se uită la Roarke, îl simțea doar lângă ea.
- Dar i-ai arătat din ce ești făcut. Eu cred că tu n-ai vrut decât să pleci, după ce i-ai terminat misiunea. Să-ți primești banii pe care îi meritai și să pleci, dar lucrurile au luat-o razna, au început să meargă din rău în mai rău. Știi ceva? Pun pariu că Chloe ar fi vrut să vină și ea cu tine. N-ar fi trebuit s-o omori.
- Era o idioată nenorocită! Destul de bună la pat, dar când nu făceam sex mă enerva al dracului de tare. Știam și singur cum să-mi fac planurile. Știam cum să-mi iau precauțiile de rigoare. Și ce crezi că am descoperit când am ascultat ce se înregistrase pe dispozitivul pe care-l instalasem în dormitor? Încercase să intre în el, încercase să-mi afle parola. Își închipuia probabil c-o înșelam. Curvă proastă și geloasă!
- Dar cutia de valori pe care ai închiriat-o pe numele ei?
O privi o clipă descumpănit, apoi ochii îi zâmbiră.
- Cutia de valori. Crezi că nu știu cum să mă acopăr? Am astfel de cutii de valori și casete închiriate peste tot. În ele am pus bani pentru situații de urgență, arme, chestii de care aveam nevoie la un moment dat. Nu le poți pune pe toate într-un singur loc. Trebuie să le împrăștii.
- Și ea știa de locul ăsta. Știa și avea pe calculatorul ei datele acelea care te incriminau. Știa și codul de la una dintre cutiile tale de valori. Da, cred că m-am înșelat. Chiar a trebuit s-o omori.
- Păi, cum altfel? Ar fi trebuit să meargă. Ar fi trebuit. Am convins-o chiar și să scrie biletul acela. „Scrie biletul ăsta pentru mine, iubito. Doar o propoziție, doar una, în care să descrii cum te-ai simțit tu când ai crezut că am murit.” Și ea a fost îndeajuns de proastă s-o facă.
- A fost un plan bun. La fel ca și cel cu Powell. Dar ai avut ghinion.
- Prezența dispozitivului exploziv confirmată, spuse Roarke calm. Doamne, Bissel, chiar ți-ai pus toate ouăle într-un coș foarte volatil. Dacă declanșezi chestia asta, n-o să mai rămână aproape nimic din clădirea asta.
- Ți-am spus! Ai văzut că am avut dreptate? Acum vezi cum faci cu jetcopterul ăla. Fă-mi rost de el acum!
- Asta dacă o declanșezi, continuă Roaike. Ceea ce nu vei face, pentru că am dezactivat cronometrul. Ai cale liberă, locotenente.
- Mulțumesc.
Ținti spre picioarele lui Bissel, care erau neprotejate.
Acesta se clătină, urlă și închise ochii, strângând palma pentru a declanșa dispozitivul.
Îl mai nimeri o dată, în momentul în care el întinse mâna după armele pe care le purta în tocul de la piept. Peabody se repezi dintr-o parte și se aruncă asupra lui. Căzură amândoi pe podeaua plină de resturi. O lovi și el la rândul lui, dar ea rezistă.
McNab sări și el pe Bissel și-i prinse gâtul cu brațul, îi aplică trei lovituri scurte de pumn direct în față.
Sângele îi curgea în valuri din nas, dar Peabody scoase fără milă cătușele. Îl ținură amândoi la podea și-l încătușară.
- Prindeți-i o pereche și la glezne, sugeră Eve și le aruncă perechea ei de cătușe. E încă destul de agitat. Aici Dallas, spuse ea în cască. Suspectul a fost reținut. Trimiteți-i pe geniști ca să dezamorseze bomba.
Peabody gemu și se lăsă cu toată greutatea pe Bissel, care încă se zbătea. McNab scoase din buzunar o batistă în carouri și i-o oferi.
- Uite aici, iubito, îți curge sânge din nas. Scuze, detectiv Iubito, am vrut să spun, adăugă el, trăgând cu coada ochiului la Eve.
- Ești bine, Peabody? întrebă Eve.
- Da. N-a reușit să mi-l spargă.
Ținu peticul de pânză colorată la nas.
- L-am prins, locotenente!
- Da, am pus mâna pe el. Ai grijă ca prizonierul să fie transportat la Sediul Central. Te-ai descurcat de minune, detectiv Iubito. Și tu la fel, McNab.
- Te-ai dat la o parte, spuse Roarke, când Eve le făcu loc celor de la departamentul de geniu. L-ai lăsat pe McNab să-i ardă câteva pentru Peabody.
- Cred că Peabody s-ar fi descurcat și singură, dar merita și el o încercare. Pentru un slăbănog ca el, am văzut ca are o dreaptă pe cinste.
Își consulta ceasul de la mână. Avea destul timp să ajungă la întâlnirea cu Nadine.
Mai dă-o dracului de înțelepciune politică!
- Va trebui să mă duc la serviciu, să completez actele necesare, să-l pregătesc pe Bissel pentru interogatoriu. O să-mi ia ceva timp. Poate că ar trebui să vorbești cu Reva și cu Tokimoto, sa le spui că munca și eforturile lor au fost apreciate și remarcate. Spune-i Revei că o să-i aranjez să aibă cinci minute singură cu Bissel. Și poate îi spui și lui Caro că și-a crescut foarte bine copilul.
- Ai putea să-i spui chiar tu chestia asta.
- Presupun că aș putea. Între timp - ridică un deget, făcându-i semn s-o urmeze în hol, unde se putea bucura de o relativă intimitate - am observat că ți-ai cheltuit o grămadă de timp și de energie cu ancheta asta. Să știi că și acest lucru a fost remarcat și apreciat, indiferent că tu ai avut sau nu un interes personal în cazul ăsta.
- Mulțumesc.
- Presupun că și ție o să-ți ia ceva timp până când o să-ți pui toate lucrurile în ordine. Până când o să poți redeveni magnatul universal și zeul corporatist de dinainte.
- Doar câteva zile. Peste vreo săptămână ne vom fi regăsit echilibrul. O să fiu plecat puțin din oraș. În anumite privințe este necesară și prezența mea.
- Bine. Spui că totul va fi în ordine într-o săptămână și ceva?
- Cam așa ceva. De ce?
- Pentru că după ce totul va reveni la normal vreau să mergem împreună undeva departe, pentru o scurtă vacanță. Ca să te poți relaxa.
Sprâncenele i se ridicară a mirare.
- Zău?
- Da. În ultima vreme ai mers cu motoarele turate la maximum. Ai nevoie de o pauză. Să zicem... de vineri într-o săptămână. Unde vrei să mergi?
- Unde vreau eu să merg? Și faci toate astea pentru că spui că am nevoie de o pauză?
Ea aruncă o privire prin ușă ca să se asigure ca nimeni nu-și bătea capul cu ei. Apoi îi cuprinse fața în palme.
- Chiar ai nevoie de o pauză. Și apoi mai e și chestia că vreau să te fac sclavul meu sexual pentru câteva zile. Deci, unde vrei sa mergem?
- N-am mai fost de mult în insulă.
Se aplecă să o sărute, fără să se mai uite dacă îi vedea cineva sau nu.
- O să mă ocup eu să aranjez totul.
- Nu. Mă ocup eu. Pot s-o fac, spuse ea, când îl văzu că nu reușise să-și stăpânească foarte bine strâmbătura. Chiar pot. Pentru numele lui Dumnezeu, doar coordonez un departament operativ destul de mare! Ar trebui să fiu în stare să aranjez o excursie. Ai și tu puțină încredere în forțele mele.
- Am multă încredere în forțele tale.
- Atunci, ne vedem mai târziu. Acum trebuie să mă duc să dezlănțui iadul.
Se îndepărtă, apoi se întoarse și-l sărută scurt și apăsat.
- Ne vedem mai târziu, domnule civil iubit!
Pe când ieșea îl auzi râzând în urma ei. Ocoli câteva grupuri de polițiști și când, în sfârșit, rămase singură, bătu ușor cu un deget - cu cel pe care purta verigheta - pe insigna pe care o purta deasupra inimii.
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu