Răscoala, Liviu Rebreanu

..................................................
                  XIX

     A doua zi de dimineata, Grigore vru sa reia convorbirea. Tatal sau il opri hotarat, sfatuindu-l sa plece. S-a gandit, a chibzuit si singura solutie este asta. Altfel, ar avea in fiece moment controverse care i-ar paraliza orice miscare. Mai cu seama ca si Nadina si-a anuntat sosirea. Tanarul numai acuma afla vestea si se revolta:
    - Ce impresie are sa faca asupra lumii comertul dumitale cu fosta mea nevasta? Buna, nu, cu siguranta. Nici chiar asupra satenilor.
     - Pentru ca s-a despartit de tine a devenit o ciumata cu care nu mai poti avea legaturi de curtenie sau de afaceri? facu batranul. Ca-n toate, exagerezi si aici.
    - Nu stiu care exageram, tata, dar stiu eu, intr-adevar, nu pot ramanea sa ma intalnesc cu Nadina in preajma transcrierii divortului! spuse Grigore.
    - Un motiv mai mult sa ma lasi singur spre binele amandurora! aproba Miron Iuga grav.
    Indata dupa ajun trebui sa plece, ca sa poata prinde la Costesti acceleratul. Brisca galbena cu Ichim trasese din vreme la scara. Miron isi imbratisa odrasla fara emfaza, ca totdeauna. Grigore il saruta pe amandoi obrajii, induiosiat si de-abia stapanandu-si firea.
    - Am sa reviu peste cateva zile, tata! Sper ca atunci te voi gasi singur!
    - Sa revii cand va fi liniste, Grigorita! rapsunse batranul, plin de incredere.
    Insoti brisca pana in fata noului conac, langa rondul in forma de inima, ravasit de intemperiile iernii. Iesind pe poarta, Grigore intoarse capul. Batranul era in acelasi loc, ca un stalp infipt in pamant.....
    In dreptul carciumii, taranii stateau ca si ieri, parca nici nu s-ar mai fi miscat de acolo.
    - Ce mai asteapta oamenii, Ichime? intreba Grigore.
    - Parca ei stiu ce asteapta, conasule? bolborosi vizitiul. Uite-asa, ca prostii.....
    Titu Herdelea se simtea de prisos, cum se simtise toata vremea. Se bucura ca pleaca mai repede. I se parea ca scapa dintr-un cazan clocotitor.


                                2.
            - Oare de ce-o fi plecand asa degraba? intreba Ignat Cercel cu ochii dupa brisca galbena, ce se departa.
     Taranii se uitau toti dupa brisca, mai mult din obisnuinta.
     - Apoi ce sa caute aici? zise cineva. Se duce unde-i mai bine si mai cald.
     - Ramane boierul cel batran, n-ai grija! facu Serafim Mogos acru. Nu scapi de boieri cu una, cu doua, Gherasime!
    - Macar de-ar fi toti ca dumnealui! striga Petre. L-ai vazut si ieri cum a venit intre oameni...... Daca n-ar fi batranul......
    Batea putin vant. Oamenii isi strangeau sumanele si-si infundau caciulile. Nu se indurau deloc sa se imprastie. Unii se mai repezeau pe acasa, sa-si mai vaza de vite ori sa imbuce, dar se intorceau curand, parca le-ar fi fost frica sa nu se intample ceva in lipsa lor. Cei din satele vecine, care fusesera ieri sa intrebe despre calaretii albi, au venit si azi, aducand si alti tovarasi, ca la o sezatoare mare. Vorbeau despre aceleasi necazuri, ca totdeauna, doar mai cu luare-aminte, ca si cand s-ar feri sa nu-i auda cineva. Nu se prea priveau in ochi fie de teama sa nu se vada ce palpaie in ochii celorlalti ori sa nu vada ceilalti focul din proprii ochi. Pe toate fetele, insa, juca o intrebare, aceeasi, posomorata si patimasa, care astepta un raspuns.
      Primarul, de cate ori trecea, striga:
      - Da ce, mai oameni, voi n-aveti case, n-aveti neveste, n-aveti copii?
     Ii raspundea mereu Vasile Zidaru, cu aceeasi gluma, stranind acelasi ras aspru:
     - Ne-am ciocoit si noi, don` primar, c-asa au venit vremurile! De-abia catre seara se mai risipira, dupa ce vazura pe colonelul Stefanescu trecand cu careta spre conacul Iuga, iar mai pe urma pe arendasul Cosma Buruiana. Pe grecul, insa, nu l-a vazut nimeni, pentru ca a sosit pe intuneric, cand numai in carciuma mai erau cativa intarziati.
      Miron Iuga ii adunase pe toti, chiar si pe Platamonu, ca sa se documenteze. Cel mai speriat era colonelul pensionar. Se vaicarea ca o baba ca-si pierde acuma tot rodul unei vieti de truda. Grija cea mare o avea, insa, din pricina celor trei fete pe care le-ar fi trimis undeva, sa nu le pangareasca cumva bestiile astea turbate. Luat mai de scurt de Miron, marturisi ca la el e liniste si pace, invoielile facute, numai muncile nu le-a inceput inca. Ii era frica de ziua de maine, pentru ca bestiile astea turbate nu merita nicio incredere.
     - Cum sa fiu calm, domnule, cand ii cunosc cum ii cunosc eu? striga Stefanescu plangator. Dumneata ai jandarmi colea, sub streasina. Eu nimic, sunt singur cu fetele la cheremul talharilor. Cerui generalului Dadarlat macar un pichet de soldati pentru paza copilelor, cel putin. As! Nu se poate. Nici la mosia lui n-are decat o ordonanta. Si sa mai faci agricultura in tara asta!..... Cum sa nu te jupoaie de viu taranii, daca guvernului nu-i pasa de soarta noastra?
     - Daca vorbesti asa si fata de tarani, sa nu te miri de ce ti-or face! zise Iuga ironic.
     - Se poate, coane Miroane? se indigna colonelul. Dar cum iti inchipui? Eu va spun aici, dumneavoastra, ca unor frati de suferinta! Cu taranii insa fac militie in toata regula! Se poate?
     Mai linistit era Platamonu. Fata o expediase la Pitesti mai de multisor, iar el cu nevasta si feciorul n-aveau de ce sa se teama. Ei stau pe loc, orice s-ar intampla, si nici n-ar avea unde sa mearga, toata averea lor fiind varata  in cele doua mosii. Fireste, nu pomenea nimic despre rezervele in moneta buna ce le avea la banca din Bucuresti. Asta il privea. De altfel, el se afla foarte bine cu taranii. Nu i-a bruftuluit niciodata, nu i-a batut, asa ca n-are nimeni de ce sa-l urasca. Bietul Chirila Paun s-a suparat pentru intamplarea fetei cu Aristide, dar si pe el are sa-l impace. Pentru proprietatea Lespezi s-a invoit perfect cu oamenii; i-a mai inlesnit putin, ce-i drept, totusi spera ca se va despagubi altfel. Numai cu Babaroaga e bucluc. Taranii, de unde odinioara umblau s-o cumpere ei, acuma cer sa fie parcelata intre dansii gratis. Din fericire, maine soseste doamna Nadina si se va lichida si incurcatura cu Babaroaga.
      Cosma Buruiana n-avea nicio noutate sa-i comunice. Frica lui o cunostea Iuga prea bine. Ce nu voia sa spuie Cosma nimanui, era ca-si pregatise familia sa fie gata in orice clipa de plecare. Mai bine sa se duca pe garla toate, numai sa scape cu viata.
     Miron Iuga le recomanda sange rece si energie, desi isi dadea seama ca recomandatia lui e vorba in vant. Oamenii astia sunt morti de frica acuma. Ii convocase, in realitate, ca sa se controleze pe sine insusi. El, dupa cate aflase, credea ca zvonurile despre intentiile de razvratire ale taranilor lui sunt in buna parte exagerari de ale celor fricosi. Credinta si-a gasit-o deplin confirmata de lamentatiile arendasilor, incat acuma era lamurit.
    Mai multa incredere avea in primarul satului si in seful postului de jandarmi, cu care statu mai lung de vorba in aceeasi seara, dupa ce se retrasera arendasii. Amandoi raportara ca oamenii sunt linistiti, cam murmura ei din pricina invoielilor, dupa obicei, dar numai sa se indrepte putin vremea si toti se vor da pe brazda. De cumpararea mosiei Babaroaga s-au lasat, fiindca le-a intrat in cap ca stapanirea le-o va imparti lor pe degeaba. Asa s-a nascocit si povestea cu calaretii albi care vestesc impartirea pamanturilor...... Oamenii mereu asta viseaza, mai ales primavara. Totusi, primarul Pravila observa respectuos ca trebuie sa mearga mana-n mana cu jandarmii, ca de s-ar ivi niscai smititi sa faca vreo rautate, sa poata fi pusi indata la locul lor. Boieangiu de asemenea spuse ca si primarul sa fie cu ochii in patru, ca postul e slab, abia cinci oameni cu dansul impreuna. Miron Iuga fagadui ca va atrage atentia prefectului, care are sa treaca pe-aici intr-o zi d-astea, sa vada daca nu s-ar putea  sa-i mai trimita cativa jandarmi. Adauga insa ca ordinea nu depinde de multimea paznicilor, ci de vigilenta lor.
     - Oamenii trebuie sa simta ca exista o autoritate! zise batranul Miron. Nici provocari, dar nici sovairi! Orice incercare de dezordine, inainte de a servi ca indemn altora, sa fie reprimata energic si exemplar!
     - Am inteles, cucoane! murmura primarul supus.
     - Traiti! facu Boiangiu umflandu-si pieptul, ca sa arate ca are energie mai multa chiar decat trebuie.



                         3.
         Titu Herdelea si Grigore Iuga sosira la Bucuresti pe inserat. Acceleratul era ticsit de oameni ingroziti, care-si parasisera gospodariile de frica taranilor, fugind la Bucuresti, singurul loc unde sperau sa fie la adapostul primejdiilor.
      - Ăsta e începutul panicii! spuse Grigore trist. Îţi închipui cum alimentează asta nenorocirile!
     Nefiind chip să puie mâna pe o birjă în îmbulzeala din piaţa Gării de Nord, se agăţară de un vagon de tramvai cu cai, arhiplin, de asemenea. În piaţa Teatrului Naţional coborâră. Grigore spunea că se va duce la Predeleanu, iar Titu voia să iasă mai târziu în oraş să mai culeagă noutăţi. În clipa când îşi dădură mâna să se despartă, se apropie un ţigănuş cu ziare, ţipând cât îl ţinea gura:
     - "Adevărul", ediţie specială!..... "Adevărul"!....... Specială!
     Cumpărară amândoi. Titlul gras sărea în ochi: "Tulburările ţărăneşti în discuţia Camerei". Fără o vorbă, se retraseră împreună sub un felinar să citească. O interpelare prilejuise o dezbatere furtunoasă în jurul dezordinilor ţărăneşti, care se întindeau vertiginos. Câţiva deputaţi din opoziţie acuzau guvernul că n-a fost capabil să împiedice izbucnirea nemulţumirilor, apărau ţăranii şi protestau vehement ca nu cumva să se recurgă la represiuni sângeroase. Mai mulţi guvernamentali imputau opoziţiei că încurajează pe răufăcători şi că agenţii ei îndeamnă pe ţărani la nelegiuiri.
     - Bună propagandă! murmură Grigore Iuga. Ţara arde şi dumnealor îşi fac complimente!
     Titu Herdelea o luă pe Calea Victoriei. N-auzea decât "răscoale", "ţărani", "tulburări", "arendaşi"...... Coti la dreapta pe bulevard, spre casă. Un glas cunoscut îl opri:
     - Ei, domnule Herdelea?..... Ce mai faci?..... Ce zici de răscoale? Ce? Văzuşi surpriza ciocoilor? Dumnealor credeau că s-a găsit ţapul ispăşitor: jidanii sunt vinovaţi că ciocoii exploatează pe ţărani! Ştiţi, la noi totdeauna jidanii sunt pricina tuturor relelor. Ei, dar ţăranii s-au întors împotriva ciocoilor, şi acuma nu mai sunt buni ţăranii. Acuma scoate armata, ucide-i, spânzură-i!
     Era tânărul Mendelson, fiul cizmarului din Buzeşti. Vorbea cu un zâmbet ciudat, care pe Titu îl supăra, încât îi răspunse cu imputare:
     - Nu e niciun motiv de bucurie, domnule Mendelson, în.....
     - Da ce, eu mă bucur? protestă tânărul atât de vehement, că intonă cuvintele cu un accent evreiesc aproape comic.Cine ţi-a spus dumitale că mă bucur?..... Mai întâi eu, ca socialist, sunt contra violenţelor şi deci nu pt să mă bucur. Pe urmă eu ştiu că bieţii ţărani vor plăti cu mult sânge curajul lor de a se ridica împotriva boierilor......
      Un sfert de ceas ii facu teoria nedreptatilor sociale, sa-i dovedeasca de ce pe el il dor mai mult miscarile actuale decât pe alţii. Herdelea, ca să scape de vorbăria lui, se scuză că trebuie să meargă acasă, că vine de pe drum, dar tânărul Mendelson îl întovărăşi până în faţa porţii şi nu-l slăbi până nu-şi termină expozeul.
      Acasă îl aşteptau pe Titu două scrisorele. Una, sosită prin poştă, îl anunţa că Tanţa va veni miercuri, după-amiază, pe la orele şase, când se mai întunecă puţin, şi se încheia cu mii de sărutări. Cealaltă i-o lăsase aseară preotul Belciug, comunicându-i că pleacă în mare grabă, fiindcă revoluţia a luat proporţii mari de tot şi are să ajungă curând şi la Bucureşti, încât orice întârziere ar putea să-l coste viaţa..... Lui Titu îi părea rău că părintele a fugit aşa. Ar fi vrut să trimită şi el acasă măcar câteva nimicuri, să primească şi ai lui ceva de la dânsul din Bucureşti. Cu bileţelul popii în mână însă se pomeni gândindu-se:
      "Când zice Tanţa că vine? Miercuri?..... Azi e luni...... Vasăzică, tocmai poimâine....."
     A doua zi se înfiinţă mai devreme la "Drapelul". Ca niciodată odaia lui Roşu era plină de redactori şi de gălăgie. Se discutau întâmplările de ieri de la Cameră şi mai cu seamă un articol-manifest apărut în "Glasul poporului", oficiosul opoziţiei, semnat de un fost ministru. Directorul Deliceanu tuna şi fulgera comentând pasagiile, pe care un redactor roşcovan, veşnic revoltatul Bebe Antoniade, le citea cu glas tare.
     - Stai, şefule, ascultă, că acuma vine partea cea mai tare! strigă Bebe triumfător. Ia ascultaţi: "Cu câtă durere de inimă văd insuficienţa, nedestoinicia guvernului în faţa gravelor evenimente. Când ţăranii nu cer decât putinţa de a trăi, când putinţa aceasta li se refuză cu obrăznicie, când dreptatea muritorilor de foame strigă la cer, pe dl prim-ministru îl preocupă drepturile câştigate. Ce drepturi câştigate? Acelea de a extermina pe ţăranii noştri, pe aceia care sunt talpa, tăria, fiinţa tării întregi?"  Staţi, staţi, că acuma e şi mai frumos! "Nu există decât un singur drept, care e mai presus de orice, anume dreptul ţăranilor de a trăi în ţara lor, de a nu fi jefuiţi, de a fi ocrotiţi contra venalităţii unei administraţii corupte, de a fi sprijiniţi în lupta pentru recucerirea pământului lor strămoşesc din mâinile murdare ale exploatatorilor fără milă. Şi cine nu înţelege lupta aceasta, de trei ori sfântă, trebuie să se coboare la locul care este mai potrivit cu gradul lui de înţelegere a lucrurilor. Se ştie că toate au o margine, chiar şi în ţara noastră binecuvântată, şi că pietrele s-ar ridica singure să ne lovească, dacă am tolera ca sângele românilor să plătească incapacitatea guvernului!"
      După o clipă de consternare generală, Deliceanu exclamă în cumlea indignării:
     - Asta e provocare directă la rebeliune! La asta nu există decât un singur răspuns demn: arestarea individului, indiferent cine ar fi! Cu atât mai ruşinos că e un fost ministru!
     - Aşa-s ăştia, şefule, zise redactorul cititor, sentenţios.Când vor să răstoarne guvernul, nu mai aleg mijloacele.
    - Ei, tocmai de aceea, guvernul nu poate răspunde la astfel de crime decât printr-un singur gest: la Văcăreşti! declară directorul marţial. Sau, dacă nu se simte în stare, atunci mai bine să se retragă şi să-i lase pe demagogi să potolească mişcările pe care le-au provocat.
    - De ce să-i lase, domnule?! protestă bătrânul reporter Davidescu, înfricoşat de perspectiva opoziţiei. Mai bine să-i bage pe toţi la dubă şi să-i înveţe omenie!
   Titu Herdelea, care se strecurase într-un colţ, intimidat de sanhedrinul redacţional, deveni centrul interesului când Roşu îl întrebă ce-a văzut la ţară? După ce tânărul povesti că în general a găsit linişte şi numai atmosfera i s-a părut apăsată, Deliceanu observă:
    - Fireşte! Unde n-au ajuns încă instigatorii dumnealor e linişte..... Trimiteţi însă articolul onorabilului fost ministru şi să vedem daca va mai fi linişte!
     Roşu nu mai rămase singur până la amiazi, deşi grozav ar fi dorit să spuie lui Titu, confidentul său de toate zilele, câteva amănunte extraordinare, pe care numai el le cunoştea. De aceea, când Herdelea se pregăti să plece, îi zise semnificativ:
     - N-ar fi rău să treci după-masă pe la Cameră, puiule! Poate să fie iar ceva interesant! Şi mâine să vii mai de dimineaţă la redacţie, ai înţeles?


                              4.
    Marţi dimineaţa soarele scoase capul de după perdeaua de nori plumburii. În bătaia razelor calde, ţăranii se îmbulzeau  împrejurul cârciumii lui Busuioc, să afle ce-o fi pus la cale aseară boierii la curtea bătrânului. Primarul, mieros şi glumeţ, le spunea mereu:
    - Măi băieţi, nu vă pierdeţi vremea degeaba, măi!.... Ori aşteptaţi să mai vie călăreţii cei năzdrăvani?..... Vedeţi-vă de treburi, măi oameni!
   - Ei, saracii calareti, ca bine-au mai glasuit! zise Marin Stan putin cherchelit, dupa ce poposise un rastimp la tejgheaua lui Cristea. Altfel cine ar mai fi adunat pe boierii nostri la sfat si la tocmeala?.... Ehei, fratilor, frica-i mare cucoana!.... Nu-i asa, dom` primar?
    - Mai Marine, cum iti vine tie, om in toata firea, sa vorbesti atatea bazaconii? facu Pravila in batjocura. Da de cine sa le fie frica boierilor, mai Marine? De tine, ma?.... Vai de capatana ta, Marine!
    Unii rasera, dar altii strigau amenintator:
    - Ba sa le mai fie frica si de noi!
    - Apoi de bine si de bucurie nu s-au strans ei! zise Serafim Mogos.
    - Poruncile cu impartirea pamanturilor o fi umbland sa le doseasca! zise Ignat Cercel.
    - Bine ca ne-au spus calaretii, ca nici noi nu ne-om lasa! zise  Toader Strambu.
    Primarul întrerupse energic:
    - Ia mai ţineţi-vă gura, măi, că pe urmă mă supăr! Eu vă vorbesc frumos, iar voi, dă-i şi dă-i cu prostia! Apoi aşa nu ne împăcăm, fraţilor!
    Marin Stan, cu o privire galeşă, caragioasă, întrebă deodată:
    - Don` primar, eu poate c-am băut ceva, nu zic, dar matale cu plutonierul ce-aţi cătat azi-noapte la boierul cel bătrân, ai?
    - Dar ce, tu crezi că noi ne ascundem de tine ori de cineva? ripostă Pravilă semeţ. Ce, mi-e ruşine că m-a chemat boierul Miron? Nu-s eu primarul comunei? Apoi?..... Şi ce, am pus la cale lucruri de ruşine? Cine umbla să ţie linişte şi pace în sat face rău, ai? Aşa zici tu, măi Marinică?
    - Ba nu, Doamne fereşte! răspunse Marin serios, parcă i-ar fi trecut şumeneala. Că noi linişte şi pace vrem, şi dreptate!.... Dar credeam că boierul te-a întrebat şi pe matale cum şi în ce fel să împartă pământurile la oameni....
    - Apoi tocmai pe boierul Miron l-ai nimerit să împartă pământuri, Marine băiete? râse primarul. Nu-l ştii tu pe dumnealui cât i-e de dragă moşia?
   - De bună voie cine-şi împarte averea? mormăi Ignat Cercel. Dar dacă-i poruncă de la vodă?.... Mie nu mi-a luat porcul pentru bir? Ş-am tăcut, că n-am avut de face, şi copilaşii rabdă de foame!
    Văzând că n-o scoate la capăt, primarul Pravilă mai făcu vreo două glume şi apoi o şterse la cancelarie. Pe la amiază pică însă Matei Dulmanu de la Lespezi, cu ştirea aflată de la argaţii conacului că azi are să sosească cuconiţa de la Bucureşti cu automobilul, că a şi făcut foc în toate odăile şi curăţenie.... Între ţărani începu o fierbere, ca şi când intră dihorul între găini. Glasuri felurite porniră şi se încrucişară în mulţimea răscolită:
    - Da de ce mai vine? ..... Ori tot vrea să vândă Babaroaga altora?
    - N-o lăsăm, cum s-o lăsăm?
    - Mai bine să le dăm foc!
    - Poate că are şi dumneaei vreo poruncă pentru împărţire....
    - Trebuia să băgăm plugurile şi să nu tot aşteptăm!
    - Lăsaţi-o să vie, oameni buni, că noi ce păzim? strigă Petre Petre mai tare ca toţi.

    În vreme ce oamenii se frământau aşa, Pavel Tunsu, un bărbat uscăţiv, cu cap mic şi cu ochi hărpăreţi, ginerele babei Ioana, se tocmea cu copilaşul său Costică:
    - Du-te, măi băiete, la mă-ta mare să te joci cu copiii, c-aşa ţi-a poruncit mămica! Du-te, Costică, nu te ţine după mine, printre picioarele oamenilor, c-aici nu-i de copii, nu vezi? (Şi cum Costică tacea şi se agăţa de mâneca lui:) Pleacă, măi, că te bat, auzi?! Ori nu vrei să auzi?
     - Mi-e frică de câini, scânci copilul.
    - Ce câini, că nu-i niciun câine până la mă-ta mare, că-i numai colea! îl îndemnă Pavel. Aide, du-te, dragul tatii, nu mă necăji! Du-te binişor!
    Costică, mai convins, mai de teama bătăii, căci tată-său îl cam snopea când se supăra, porni tăndălind devale pe uliţă. Era desculţ, cu capul gol, cu o cămaşă murdară, ruptă şi cu mânecile largi. Cum se depărtă puţin îşi recăpătă zburdălnicia obişnuită, iar ajungând la cocoiaba babei Ioana, înainte chiar de a intra în ogradă, începu să cheme pe Nicu, băiatul lui Vasile Zidaru, de peste drum, cu nişte strigăte de să răscoale toţi vecinii.
    Baba Ioana era necăjită cu o găină care căzuse cloşcă, o aşezase pe ouă şi acuma, după o săptămână, nu mai voia să stea, încât o făcea să alerge după ea prin ogradă şi grădină. Auzind glasul nepotului, mormăi bosumflată, gândindu-se că numai adineaori i-a plecat de pe cap nebunul de Anton:
     "Abia scăpai de un nebun şi-mi vine altul, mai îndrăcit."
    Când în sfârşit Costică, împreună cu Nicu, se ivi în pragul casei, bătrâna îl bombăni fără să-i privească:
    - Ascultă, băiete, să vă jucaţi frumos şi să nu mă mai amărăşti şi tu, că sunt eu destul de amărâtă, fire-ar a dracului!
   Costică nu luă în seamă cicăleala ei şi, după ce se învârti puţin prin casă şi se hărţui cu câinii, se văită că-i e foame.
   - Te trimite şi nemâncat, să te hrănesc eu, că nu v-am hrănit destul! bufni baba Ioana. Vezi că-i mămăligă pe masă, învelită în prosop, şi oala cu lapte pe vatră! Du-te şi crapă până-i plesni!
   Baba îşi văzu de ale ei, iar copiii de jocurile lor. Din când în când însă îi mai ocăra, îi mai blestema ca să nu-şi facă de cap:
    - Măi dracilor, lăsaţi câinii în pace, c-o să vă muşte!..... Costică, fire-ai al dracului, nu-mi hâşăi găinile, că se sperie şi nu se mai strâng acasă!.... Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel, că mi-l deşeli, bată-te Dumnezeu!
    Mai târziu, Costică ieşi în uliţă, unde avea mai mult loc pentru a arăta lui Nicu alte năzdrăvănii. El, fiind mai mare, se simţea obligat să întreţie admiraţia tovarăşului său de joacă prin toate obrăzniciile posibile faţă de bunică-sa. După un răstimp baba Ioana iar strigă din casă:
    - Măi băiete, stai în ogradă şi nu te mai juca în uliţă, să te calce vreo căruţă şi să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta!
    Numaidecât răsună de peste drum şi glasul nevestei lui Vasile Zidaru:
    - Nicuşor! Vin` la mămica şi nu te mai ţinea după zănaticul de Costică! Vino să-ţi dea mămica ta ceva!
    Costică se juca de-a calul, fugea de ici-colo şi, de câte ori trecea pe lângă Nicu, necheza triumfător. Nicuşor era atât de fermecat de joc, că nici nu auzi glasul mămicăi.
    Pe baba Ioana o înfuria orice amestec al nevestei lui Vasile. Mai ales, însă, nu suferea să-i ocărască nepotul. Cu mâinile ude, cum spăla o cratiţă, ieşi la poartă, în uliţă:
    - Costică, drace, acum să vii înauntru, auzi?.... Ce mi te zbenguieşti pe drum? Ograda nu-ţi ajunge?.... N-auzi, măi băiete?.... Ori înăuntru, ori pleacă acasă!
    Copilul se miorlăi, fără a se opri din joc:
    - Ce-ai cu mine, mamaie?..... Lasă-ne să ne jucăm, că nu facem nimic!
    Bunica, dezarmată, bolborosi ceva, trânti portiţa şi se întoarse la cratiţă:
    - Să te duci dracului acasă, să nu-mi scoţi mie sufletul, că n-am vreme să mă ţin de coada ta, fire-ai al dracului!
   Nici n-apucă bine să-şi bage iar mâinile în cratiţă, că se şi auzi de departe un tutuit de automobil. Cât era de mânioasă, baba tot mai strigă după odorul de nepot:
   - Fugi de-acolo, băiete, să nu te calce aia!
    Nicu, fricos, nu mai aşteptă glasul mămicăi şi se retrase grabnic după portiţă, mulţumit să privească printre uluci.
    Costică însă, viteaz, se înfipse în mijlocul uliţei şi de acolo făcu falnic:
    - Uite Nicule, mie nu mi-e frică!..... Uite! Uite!
    Întinse braţele, încât mânecile largi îi atârnau ca nişte aripi de liliac şi scoase limba mare în batjocură spre maşina care apăruse şi se apropia în goană, cu gemete stridente de sirenă.
     - Măi Costică, unde eşti, ia seama, fire-ai al dracului! răsună iar glasul babei la uşa cocioabei.
    Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de paşi şi copilul nu se clintea din loc în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. Observând îndărătnicia copilului, şoferul dădu să-l ferească la dreapta. Costică trecu de asemenea la dreapta, parc-ar fi vrut cu tot dinadinsul să se arunce sub roţi. Cu o răsucire bruscă de volan maşina viră la stânga, dar tot atât de brusc trecu şi copilul la stânga. Atunci frânele scârţâiră cu oftaturi ruginite şi maşina stopă scurt în ţipetele doamnei din fund. În clipa următoare şoferul fu lângă copilul care rămăsese cu limba scoasă, încremenit, la doi paşi de botul automobilului.
     - Rupe-i urechile, Rudolf, să se înveţe minte, blestematul! strigă domnul cu bărbuţă din maşină.
     Şoferul zgâlţâi zravăn urechile băiatului, îi mai arse şi câteva palme peste cap şi apoi îl azvârli peste podeţ, lângă portiţa în dosul căreia Nicu amorţise de frică cu gura căscată şi lumânărele sub nas:
     - Acolo să stai, hoţule, nu înaintea maşinilor!
     Pe când automobilul cotea puţin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul şi adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet:
     - Ce-i Costică?..... Ce-ai păţit?
     Copilul răspunse printre sughiţuri de plâns:
     - Eu m-am...... m-am....... m-am jucat...... şi...... aoleu, aoleu urechile mele!
    - Ce s-a întâmplat, măi Nicuşor, că tu ai văzut? întrebă baba.
     - L-a bătut domnul, dacă n-a vrut să ferească! bâigui Nicu, suspinând de emoţie.
     - Bine ţi-a făcut! Prea bine! făcu baba Ioana, venindu-şi în fire, către nepotu-său bătut. Trebuia să-ţi sucească gâtul, afurisitule, că n-asculţi, oricât îmi bat gura cu tine!..... Aide, pleacă acasă! Du-te dracului cu cine mi te-a trimis, să nu-mi mai sară inima şi pentru tine!.... Acu să pleci, că te iau şi eu la bătaie, drac împieliţat ce eşti!
     Copilul se ridică şi, fără să se uite la nimeni, porni pe uliţă în sus, ţinându-se cu mâinile de urechi şi urlând:
      - Aoleu, că mi-a rupt urechea!..... Aoleu, că m-a omorât!
     - Tare-i neastâmpărat şi nebunatic băiatul ăsta! clătină din cap o femeie.
     - Hai acasă, Nicuşor! zise nevasta lui Vasile Zidaru, luându-şi odrasla cu mândrie de mână. Tu eşti cuminte, Nicuşor, aşa-i, dragul mamei? Tu nu eşti obraznic cu oamenii, aşa-i, Nicuşor?
     Baba Ioana se întoarse în ogradă închinându-se şi apoi bolborosind:
     - Fire-aţi ai dracului să fiţi!


                            5.
         Tribuna presei era aproape goală. Doar vreo trei redactori care dezbăteau, împreună cu Titu Herdelea, probabilitatea căderii guvernului, şi bătrânul reporter parlamentar de la "Universul", Bididiu, care, în colţul său rezervat, dormita gâfâind în aşteptarea deschiderii şedinţei. Trecuse de cinci, şi jos în incintă, numai câţiva deputaţi obscuri şi plictisiţi căscau cu gravitate de mameluci.
      Tribunele însă gemeau de lume. Un redactor tinerel, plimbându-şi privirea peste feţele înroşite de curiozitate şi enervare, remarcă diplomatic:
     - Numai moşieri şi arendaşi în tribune..... Parcă discursurile de azi o să-i apere de furia ţăranilor!
     Titu Herdelea ştia că noutăţi numai jos, în culoare, ar putea auzi. Dar el venea rar la Cameră şi nu îndrăznea să coboare ca alţi confraţi specializaţi. Deocamdată se cam plictisea şi el. Subtilităţile pentru şi contra guvernului, pe care le vânturau cei trei, nu-l prea interesau. Nu cunoştea culisele luptelor dintre partide şi în partide, iar dintre oamenii politici numai pe cei câţiva despre care se vorbea în ziare şi numai din nume.
     Deodată intră, misterios şi important, un reporter slab, mic şi cocârjit, Popescu-Răcaru de la "Dimineaţa". Cel de la "Universul" se trezi din moleşeală şi întrebă căscând:
       - Ce-i, monşer, începe ori nu începe, că eu o dau dracului de afacere!
     - Taci, bre, că începe!zise Popescu-Răcaru. Dar şedinţa e fleac. Să vă spun eu mai bine o ştire senzaţională şi extraordinară. A adus-o adineaori şeful de cabinet de la Interne. E caldă..... Zice că într-un orăşel de la Dunăre, n-a vrut să comunice ce oraş, trebuie să fie Giurgiu, azi-dimineaţă rezerviştii concentraţi s-au revoltat contra ofiţerilor, pe doi i-au ucis, pe mai mulţi i-au rănit foarte grav şi apoi s-au risipit prin satele lor, luând şi armele cu ei. Ai? Asta nu e glumă! Vă închipuiţi ce panică a produs în guvern ştirea asta. Vasăzică, nici armata nu e sigură. Şi tulburările au ajuns în Vlaşca. Se pare că şi din Ilfov, împrejurul Bucureştilor, s-au primit informaţii că ţăranii se agită. Ce-ar fi să se năpustească asupra capitalei şi armata să treacă de partea lor?..... Guvernul se zice că se gândeşte foarte serios să ceară intervenţia armatelor  austriace, altfel e pericol să se ducă peste cap ţara......
    Informaţiile reporterului stârniră consternare. Gâturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. Un redactor obiectă, totuşi:
    - Câte basme circulă acuma......
    - Ce basme, bre? se indignă Popescu-Răcaru. N-auzi că ştirea e proaspătă, adusă de şeful de cabinet de la Interne şi spusă într-un grup de deputaţi.... Da ce, azi mai e nevoie de basme? De altfel, eu o şi duc la gazetă. Nu ştiu însă dacă ne-o lăsa-o guvernul s-o dăm?
    - Eu nici n-o mai comunic, facu Bididiu, somnolent. Ar fi inutil. Noi nu publicam decat informatii cu stampila oficialitatii.
    - D-aia sunteti oragnul lasitatii de cugetare! surase un tanar bataios.
    - Zi, baiete, cat poftesti! murmura redactorul, strangand din umeri. Ce, "Universul" e jurnaul meu?
    Incinta incepea sa se invioreze. Pe estrada prezidentiala forfoteau secretari si functionari. Se auzeau glasurile aprozilor de pe culoare: "Poftiti la sedinta, domnilor deputati!" Examinand figurile de jos, Titu Herdelea zari pe Gogu Ionescu, care se uita la tribuna doamnelor, cautandu-si sotia, cu care schimba cateva semne. Eugenia vazuse pe tanarul Herdelea si i-l arata din ochi lui Gogu. Peste cateva clipe Gogu veni sub tribuna presei si de acolo striga lui Titu:
    - Ia pe Eugenia la sfarsitul sedintei si aspetati-ma jos!
    Herdelea numai acuma descoperi pe Eugenia, care-i zambea prietenos. O saluta cu o plecaciune reverentioasa.
    Sedinta in sfarsit se deschise. Zgomotul continua in incinta in timp ce in jurul presedintelui se morfoleau procese-verbale, sumare si alte lucruri pe care nu le asculta nimeni. O figura incolora se pierdea pe banca ministeriala. Apoi glasul expeditiv al presedintelui anunta:
    - Domnul raportor are cuvantul!
    Un domn mustacios si vanjos se urca la tribuna si citi cu voce mandra de bariton proiectul de lege pentru scutirea de orice taxe a benzinei intrebuintata de automobile. Deputatii din banci, cu convorbirile lor zeloase, inabuseau cuvintele raportorului, ca si cand le-ar fi fost rusine de ele.
    - Uite de ce le arde dumnealor in momentele astea, sa usureze pe cei treizeci de milionari care se plimba cu automobile! mormai redactorul "Universului", scriindu-si cronica.
    Peste cateva minute rasuna iarasi chemarea aprozilor: "Poftiti la vot, domnilor deputati!"
    - Aideti, domnilor, ca nu mai e nimic! zise un gazetar, strangandu-si grabit filele si plecand.
    Titu Herdelea statu pana vazu pe Gogu Ionescu defiland in fata urnelor de vot, iar pe urma cobori cu Eugenia.
    - Nu stiu cine-mi spuse, mi se pare Deliceanu, c-ai fost cu Grigore la Amara? il intreba foarte agitat Gogu. Ce-i pe acolo?.... Nici idee n-ai cat suntem de ingrijorati! Inchipuieste-ti, draga, Nadina tocmai acuma s-a gasit sa se duca la tara, sa-si vanza mosia! Azi la pranz a plecat cu automobilul..... Ce zici dumneata de treaba asta?
....................................................