Răscoala, Liviu Rebreanu

...............................................
       XVI

         Şi bătrânului îi plăcea familia Predeleanu. Oameni de treabă, zicea despre ei totdeauna, gândindu-se în primul rând la tatăl lui Victor, cu care se cunoscuse. Spre exasperarea domnişoarei Postelnicu, pentru care tot interesul lumii se concentra în jurul serbării "Obolul", peste câteva zile, s-a vorbit toată vremea numai despre agricultură, fireşte ca să fie pe placul lui Miron. Impresionat totuşi de "considerentele" lui Dumescu, oricat nu era convins de seriozitatea lor, Iuga cauta pretutindeni un sprijin impotriva lor si se mohora ca nu-l gasea. Si Predeleanu spuse ca exista oarece efervescenta intre tarani, nu in proportiile cum se colporteaza la Bucuresti, negresit, dar exista. La el, la Delga, dupa informatiile de incredere ale administratorului, taranii reclama noi invoieli, fireste mai favorabile lor. Proprietari si arendasi de prin Moldova cu care a vorbit, oameni ponderati, cunoscatori ai taranimii, i-au zugravit situatia de acolo mult mai ingrijoratoare. Asta ar denota ca fenomenul e general, ca aceleasi cauze au produs aceleasi efecte pe tot cuprinsul tarii. Explicatiile nu lipsesc, se etaleaza chiar cu un lux de motivare unde nu te astepti, fara a fi concludente. Ce e valabil pentru o regiune nu ar urma sa fie necesar valabil pentru celelalte regiuni, si totusi este.
     - Fiindca nu vrem sa recunoastem realitatea, Victore, interveni deodata Grigore cu pasiune, dupa ce se stapanise indelung, pentru a nu se contrazice cu tatal sau. Taranul lucreaza pretutindeni in paguba, gratie sistemului de invoieli ce i s-a impus. Dupa fiecare an datoria a sporit, pana ce azi a ajuns insuportabila..... La noi, majoritatea oamenilor sunt atat de indatorati ca, muncind tot anul viitor, nu numai ca n-ar lua absolut nimic pe munca lor, dar nici nu si-ar putea plati trecutul intreg si ar mai ramanea impovarati si pentru viitor. Fata de asemenea perspective, de ce sa ne miram ca taranii se agita? E normal si natural!
    Miron Iuga surase putin ironic de explicatiile fiului sau, apoi, ca si cand nici n-ar fi meritat sa le ia in seama, zise catre Predeleanu:
    - Taranii nu stau pe roze tocmai pentru ca si proprietarii stau  prost si pentru ca toata agricultura romaneasca merge anapoda! Au fost ani grei, cand mosiile n-au produs nimic sau aproape, si taranii totusi nu s-au agitat, ci si-au vazut de necazuri, au rabdat si au suferit ca si noi! Acuma, slava Domnului, am avut un an oarecum normal. Cine a fost cumpanit a agonisit si are cat ii trebuie, cine a lenevit si-a fost betiv n-are. Asa e ordinea lucrurilor de cand lumea si pamantul. Pot sa admit eu la Amara o nemultumire serioase unde taranii umbla forfota sa cumpere mosia Nadinei, sa faca concurenta altora?.... Buba e alta, dragii mei, orice mi-ati spune. Buba e slabiciunea guvernului, care tolereaza demagogia tuturor neispravitilor erijati in aparatorii taranimii. Ia sa-i apuce nitel de guler guvernul pe toti domnisorii cuprinsi de dragoste subita si suspecta pentru bietii tarani si sa umple temnitele cu dansii, sa vezi cum va dispare imediat toata agitatia taranilor.
     - Evident ca opozitia profita de neputinta guvernului, pe care-l preocupa micile si eternele disensiuni personale, aproba Victor. Nu mai putin vinovata e insa opozitia cand recurge la astfel de agitatii neleale!
     - Nu neleale, domnule! striga Miron, aprinzandu-se. Zi criminale! Ce e mai criminal decat sa atati poftele unei multimi lacome? Si ei asta fac! Promit averea noastra taranilor, ca sa starneasca dusmanie intre noi si tarani. Ce le pasa lor daca astfel se da foc tarii? Pentru ei nu exista interesul tarii, ci numai interesul partidului lor. Sunt stapanii oraselor, care ne exploateaza cum vor. Nu le ajunge. Pe noi nu ne-au putut jubjuga nici prin bancile si creditele lor, nici prin industria lor. Numai noi le mai rezistam. Si, pentru ca n-au izbutit sa ne doboare altfel, iata-i aparatorii taranilor impotriva noastra, ei care n-au trecut bariera oraselor de frica sa nu-si manjeasca ghetele. Vor sa imparta pamanturile noastre taranilor, dar nu se gandesc sa imparta cu nimeni beneficiile fabricilor si bancilor lor. In fond vor sa decapiteze pe tarani, omorandu-ne pe noi, caci turma taraneasca fara pastori va fi pe urma complet la cheremul lor.... Te revolta si te indigneaza, mai ales cand vezi ca noi, cei condamnati la moarte, stam si ne tinem de cancanurile sefiei, de intrigile remanierii si de toate fleacurile!.....
      Pentru a tempera putin atmosfera ce o crease izbucnirea batranului, Grigore facu zambind:
    - Nici nu mi-as fi inchipuit, tata, ca te poate pasiona atat de mult politica!
    - Crima nu e politica, Grigorita! raspunse Miron potolit, dandu-si si el seama ca a exagerat o discutie de masa. Crima e crima. Ce fac ei nu e politica, e crima.
    - Sunt lipsiti de orice scrupule, adevarat, observa si Predeleanu tocmai ca sa netezeasca asperitatile. O revolutie in tara romaneasca, numai ei ar fi capabili sa faca, daca ar fi in interesul partidului lor....
    Cu concursul doamnei Predeleanu veni randul unor subiecte mai blajine si, spre fericirea domnisoarei Olga, ajunsera si la marele eveniment al serbarii "Obolului". Dupa un rastimp batranul si aci gasi prilej de obiectie:
    - Nu zic de "Obolul", care poate intr-adevar serveste scopuri bune. Dar, in general, se abuzeaza de lux si de veselie in Bucuresti. Iti face impresia unei destrabalari uriase. Cum se potriveste asta cu temerile de agitatii de la tara, nu stiu. Putin decenta n-ar strica. Fireste, tot guvernul ar trebui sa puie frau. Lumea poate fi inconstienta, guvernul nu. Taranii care ar vedea cheful monstru permanent de aicea ce-ar zice? Ei n-au de mamaliga si boierii nu-si incap in piele de petreceri!
    Isi lua seama, rase prietenos si sterse efectul de dojana. Pana la urma fu asa dragut, ca Olga, care se speriase intai de gravitatea lui rece, indrazni sa-l pofteasca la serbare, s-o vaza cum danseaza. Miron zise surazator:
    - Imi pare rau, frumoasa domnisoara, ca n-am sa te pot admira. Pe mine ma asteapta la tara alt spectacol, mai putin vesel, care nu sufera amanari. Dar las pe Grigorita sa te aplaude si din partea mea!

    Grigore, n-a lipsit, fireste, de la marea serbare, cum n-a lipsit nimeni din cei ce alcatuiau inalta societate. Era sala cea mai eleganta ce a pomenit vreodata Teatrul National. Pana si la galerie, la locurile numerotate, stateau posesori de nume respectabile. Unele doamne din comitetul societatii, alergand de ici-colo, aferate, sopteau fericite prietenilor, in treacat:
    - Seara asta va fi inscrisa cu litere de aur in analele Romaniei!
    Inainte de a se ridica cortina, Grigore, intorcand capul intamplator, vazu in fotoliul din spatele sau pe Titu Herdelea.
    - Ei, bata-te! Ce cauti aici intre ciocoi? ii zise cu bucurie. Ne vedem in antract!
    Titu era oficial, pentru cronica teatrala. Se gatise cu hainele cele negre si totusi se cam rusina la inceput cu ele intre atatea fracuri. Isi recapata increderea vazand si pe ceilalti colegi de cronica dramatica la fel, ba unii in sacouri de purtare, ca o demonstratie ca ei sunt aici la datorie, nu la petrecere.
     Senzatia serii a fost Nadina in "Dansul apasilor", ultima noutate pariziana. Partenerul ei era Raul Brumaru. Au dansat cu atata brio, ca au fost obligati sa biseze dupa insistentele tumultoase ale selectei audiente. Tanarul Herdelea nu s-a entuziasmat peste masura. Era frumoasa "doamna Nadina", cum ii zicea el acuma, si juca gratios, dar i-ar fi stat parca mai bine un dans mai putin prapastios si mai demn de ea. A observat de curiozitate pe Grigore in timpul cat Nadina se invartise pe scena cu Raul. Grigore  privea, ca orice spectator strain, fara sa clipeasca.... Lui Titu i-a placut mai mult o domnisoara dragalasa intr-un fel de suita de dansuri romanesti. Nu stia cine o fi, caci nu se indurase sa cumpere program, vanzatoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine stie ce sume in folosul societatii lor.
    In antract se intalni cu Grigore Iuga si se retrasera intr-un colt al vestibului sa fumeze o tigara. Titu era incantat si cauta sa-l convinga pe Grigore, parca l-ar fi banuit de alta parere, ca iata, lumea buna a aranjat un spectacol foarte dragut si in romaneste, ceea ce dovedeste cata dreptate au avut studentii cand au protestat sa nu se mai zbenguiasca in limbi straine. Si ca sa-si sublinieze mai mult ideea, vru sa releveze in special pe domnisoara care a jucat romaneste si careia regreta ca nu-i stia numele s-o laude in "Drapelul" in darea lui de seama.
    - Se poate sa nu recunosti pe domnisoara Olga Postelnicu, onorate domn? zise Grigore cu un repros glumet. Pe cumnata lui Predeleanu?
    Victor Predeleanu se apropia de ei in clipa aceea. Grigore il denunta:
    - Uite-l! N-a recunoscut pe Olga..... Nu stia cine e domnisoara care i-a placut mai mult din tot spectacolul si pe care vrea s-o laude la gazeta.
    - Olguta are sa fie fericita, domnule Herdelea!.... Nu face nimic ca n-ai recunoscut-o. Asta inseamna doar ca trebuie sa mai poftesti pe la noi, ca sa nu uiti! facu Victor strangandu-le mana.
    Disecara pe interpreti amanuntit, sarind inca cu totii pe Nadina si pe Burmaru. Pe cand criticau si laudau de zor, navali la dansii Gogu Ionescu, asudat de entuziasm, stralucitor si ragusit, intreband frenetic, cum intreba pe toata lumea:
    - Ei, ce ziceti de Nadina cu Raul?.... Au fost formidabili!..... Au un talent fenomenal!..... Dar succesul? S-a cutremurat sala si policandrul incepuse sa balanseze in tavan de clopotul aplauzelor.....
    Observand incurcatura de pe fetele celor trei, isi dadu brusc seama c-a facut o gafa. Vru s-o dreaga cu orice pret. Si, dupa o mica pauza, continua cu acelasi glas vijelios:
   - Dar de sezonul asta extraordinar ce ziceti?.... Coplesitor, nu? N-am pomenit de cand sunt atatea dansuri si petreceri ca in iarna asta..... Si eu, care trebuie sa merg pretutindeni, fiindca Nadina......
    Se intrerupse. Iar a pomenit de Nadina. Alta gafa. Are ghinion, isi pierdu insufletirea. Adauga stergandu-si fruntea, cu un suspin:
    - Pe mine ma oboseste, ce sa spun..... Parc-a innebunit toata lumea!



                          5.
        Ion Pravila nu se putea amesteca fatis intre oamenii care umblau pentru Babaroaga. Ii era frica ca boierul Miron va prinde de veste si nu numai ca-l scoate din primarie, dar cine stie ce rau ii mai face, de sa nu mai aiba trai in sat. Suflet bun boierul, nici vorba, daca nu-i iesi din porunci. Pravila a tras destule foloase fiind supus si credincios. Totusi, nu-l rabda inima sa stea molcom. I-ar prinde si lui bine o halca de pamant. Prilejul de acum nu se întâlneşte de multe ori. Când află că boierul Miron s-a dus la Bucureşti, desigur pentru moşia cucoanei, a chemat pe Luca Talabă şi s-au înţeles să plece şi oamenii să mai stăruiască la cucoană, iar dacă n-or face nicio ispravă cu dânsa, să se plângă celor mai mari, că doar şi prin alte părţi au fost înlesniţi ţăranii să cumpere moşii şi să le împartă între ei, ba chiar odată, pe când era Luca primar, a venit şi un ordin de la minister ca oamenii să fie popovăţuiţi a se întovărăşi pentru cumpărări de moşii, făgăduindu-li-se tot sprijinul autorităţilor. Bine ar fi să poată merge cât mai mulţi, ca să vază boierii că întreg nodorul cere pământ, deşi cheltuiala e mare şi oamenii greu o să-şi rupă din sărăcie. Primarul, cu toată zgârcenia-i cunoscută, se oferi să plătească el cheltuiala unuia mai sărac şi anume lui Petrică al Smarandei, care le va fi de mult ajutor în Bucureşti, unde a stat trei ani în armată.
      Îndată ce se întoarse Miron Iuga la Amara, oamenii porniră la Burdea şi se suiră în tren. Erau şapte. Sosiră în Bucureşti dimineaţa şi nimeriră tocmai bine spre amiazi în strada Argintari. O domnişoară cu şorţ alb îi întâmpină în capul scării şi le spuse că cucoana de-abia acuma se scoală, c-a avut petrecere mare azi-noapte, şi să aştepte afară, adică pe stradă, până-i va chema. Aşteptară pe trotuar, liniştiţi. Ce altă treabă au şi de ce-au venit?.... Într-un târziu altă domnişoară îi strigă înăuntru, supraveghindu-i să se şteargă bine pe picioare. Cucoana era veselă, le-a vorbit frumos, i-a lăsat pe ei să vorbească, dar, până la urmă, i-a făcut să înţeleagă că ea va vinde cui dă mai mult şi numără toţi banii. Petre, mai îndrăzneţ, îi spuse:
     - De, cuconiţă, noi am cheltuit şi-am venit atâta cale, c-am socotit că dumneavoastră, inimă bună, o să vă fie milă de noi şi-o să ne vindeţi mai lesne, că.....
     Nadina întoarse ochii spre el cu mirare. Recunoscu pe vizitiul de odinioară. Îl privi lung, să-l domine. Petre îi înfruntă privirea, simplu, ca şi când ar fi zis că el nu se sperie de-o muiere, fie şi boierească. Apoi Nadina răspunse puţin dispreţuitor:
    - Crezi că pentru ochii voştri am să risipesc averea? Nu, băiete, şi nu, oameni buni! Eu vând moşia, ca să iau bani în schimb, nu ca să fac pomană altora. Pomană poate să facă statul, dacă vrea....
    În colţul străzii, ţăranii se opriră şi se sfătuiră până ce îi pătrunse frigul la os. Porniră prin viforniţa ce se înverşuna spre Gura Moşilor, unde Petre avea un cunoscut bun, de la Costeşti, care ţinea un han şi care-i va găzdui mai ieftin. Îmbucară din merindele de acasă şi iar se sfătuiră până târziu noaptea, în odaia de lângă bucătărie ce le-o dăduse hangiul. Şi a doua zi, cum se lumină, se cărăbăniră la Ministerul Domeniilor. trebuiră să aştepte în curte. "Numai după unsprezece e voie să intre publicul", le-a strigat, printre gratiile uşii, un glas cu barba neagră. Mai veniră şi alti oameni, de prin alte părţi, tot cu necazuri, înfriguraţi şi înfricoşaţi ca şi dânşii. Când s-a deschis poarta, s-au îmbulzit înauntru. Portarul, scund, urâcios şi cu barba până-n brâu, i-a oprit:
    - Încet, hăi, c-aici nu e teatru!..... Ce poftiţi şi pe cine căutaţi?
    Începură respectuos să-i povestească durerea lor. Satisfăcut, portarul se înmuie şi nu-i ascultă până la capăt:
    - Domnul ministru încă n-a venit.... Poate să vie mai târziu..... Mai staţi pe aici să vă încălziţi niţel.....
    Stătură. Peste vreun ceas portarul îi vesti că domnul ministru nu mai vine azi. Mâine. Se întoarseră la han şi se mai sfătuiră.
    Ziua următoare avură noroc. Portarul îi trimise sus: a venit domnul ministru. Rătăciră pe coridoare, ajunseră într-o cancelarie cu lume multă şi căldură mare. Un domn tânăr, pudrat şi zâmbitor, îi primi foarte prietenos:
    - Ei, fraţilor, ce-i cu voi? Ce vă aduce pe aici tocmai de unde?..... Din Argeş..... Da....
   Lupu Chiriţoiu începu povestea de departe, cu înflorituri. Domnul nu-şi pierdu deloc răbdarea, dar când bănui despre ce e vorba, îl întrerupse:
    - A, moşie de vânzare...... Am înţeles. Staţi niţel.
    Apăsă pe un buton, scrise două rânduri pe un bilet şi-l dădu unui aprod ce intrase, continuând:
    - Uite, fraţilor! Domnul ministru are de lucru mult şi nu poate sta de vorbă cu voi.... Dar vă trimit la un domn care are putere de la domnul ministru să rezolve chestiile astea, aşa că dumnealui o să vă facă dreptate. Aşa, fraţilor!.... Aprod, să-i duci la domnul director general.....
    Se ţinură gaia după aprod pe diferite coridoare, până se pomeniră în faţa unui domn bătrân, chel şi ursuz, care-i lăsă să-şi spuie toată povestea din fir în păr. Pe urmă îi întrebă dojenitor:
    - Vreţi să cumpăraţi moşia cucoanei, ori vreţi s-o luaţi cu japca?
    - Ba noi.... Încercă să protesteze Luca Talabă.
    - Să taci acuma! se răsti directorul. Ai vorbit destul. V-am ascultat.... Ministerul n-are dreptul şi calitatea să intervie în tranzacţiile dintre vânzătorul unei proprietăţi agricole şi amatorii de a cumpăra, afară de anume cazuri prevăzute de lege, iar aici nu e cazul. V-aţi învăţat să umblaţi cu jalbe nedrepte în loc să vă învoiţi cu boierii vosştri şi să fiţi oameni de omenie. Ba acuma v-a mai intrat în cap să cereţi pământurile boierilor pe preţuri de batjocură, ori chiar de pomană. Aţi ajuns să nu vă mai cunoaşteţi lungul nasului..... Potoliţi-vă, măi oameni, ascultaţi de boieri şi munciţi! Fiţi harnici şi nu vă luaţi după îndemnurile rele! Voi sunteţi talpa ţării, voi....
   Luca Talabă, care din toate vorbele ce le auzea înţelegea numai că se duce Babaroaga şi că toate alergăturile si cheltuielile lor au fost zadarnice, nu se mai stăpâni şi izbucni deodată dârz:
   - Apoi, domnule, de ce să ne ia alţii pământurile.....
   Nu avu răgaz să isprăvească. Directorul general sări în picioare, cu faţa şi chelia parcă i-ar fi turnat o călimară cu cerneală roşie în creştetul capului, răcnind:
   - Taci din gură, obraznicule! Să taci, că imediat te trimit la poliţie să-ţi înmoaie oasele, nemernicule!.... Eu îmi sfarm pieptul şi îmi pierd vremea să-i învăţ şi să-i luminez, iar el necuviincios!..... (Se reculese şi continuă mai calm.) Aţi apucat pe căi rele, nenorociţilor! Nu vă mai mulţumiţi cu ce v-a dat Dumnezeu şi vă lăcomiţi la averea altora! Veniţi-vă-n fire! Duceţi-vă acasă şi vedeţi de munca voastră cinstită, care-i bogaţia ţării noastre iubite! Şi dacă aveţi poftă să cumpăraţi cu adevărat proprietatea cucoanei, rugaţi-o  pe dumneaei şi pe ceilalţi boieri! Vorba dulce mult aduce, aţi înţeles?
     Ţăranii se uitau la gura lui cu dinţii de aur. Ieşiră urmăriţi de glasul hârâitor al directorului. Rătăciră pe coridoare până se pomeniră iar la uşa cabinetului ministerial. Luca spusese, când a scăpat din biroul chelului, să nu se mulţumească şi să mai încerce a pătrunde până la ministru. Nici n-apucară bine să-şi găsească lor şi iată că un aprod, spăimântat de respect, se năpusti la dânşii:
    - La o parte! Daţi-vă la o parte, că pleacă dom` ministru! Uşa cabinetului ministerial se deschise. Un boier îmblănit şi înşoşonat, cu o căciulă de lutru peste urechi, cu faţa galbenă, greoi şi plictisit, apăru însoţit de domnul tânăr de adineaori. Văzând pe ţărani, ministrul, ca să arate lumii de pe coridor că nu e mândru şi se interesează de soarta plugarilor, care este în seama departamentului său, se opri o clipă şi întrebă obosit:
    - Ce-i cu voi, băieţi? Ce vânt vă aduce pe aici?
    Domnul tanar ii sopti doua cuvinte. Ministrul continua, trecand inainte multumit:
    - A, da.... Da! Vasazica ati fost?.... Bine. Atunci dumnealui v-a spus ce trebuia. Sa-l ascultati, ca va cunoaste toate pasurile si stie sa vi le lecuiasca.....
    Cobori incetinel pe treptele de marmora. Taranii ramasera cu caciulile in mana. Lumea se risipi, parc-ar fi apus soarele.
    - Apoi hai sa plecam ca pe aici am ispravit! facu Petre.
    - Hai, hai! tangui Luca Talaba, infundandu-si caciula pe cap.
    Mersera de-a dreptul la gara. Spreau sa nimereasca un tren ori, de nu, sa petreaca noaptea pe acolo, ca-si sleisera banii si nu mai aveau decat pentru bilete. Avura noroc. Cand porni trenul, isi facura cruce toti deodata.
     In vagon era cald. Calatori multisori si mai ales tarani, care de prin Ialomita, care de prin Muscel, care din Teleorman ori mai de departe. La caldura limbile se dezmortira. Cei sapte de la Amara, insa, stransi intr-un colt, mocneau si numai arar isi arucnau cate-o vorba. Doar Lupu Chiritoiu se plangea ca au cheltuit atatia bani degeaba. Luca recunoscu si inghiti in sec. Incetul cu incetul, dezmeticindu-se parca, incepura sa-si despice pataniile si sa le cantareasca, fiecare socotind ca are cate o lamurire de adaugat sau cel putin o oftare ca, daca n-ar fi fost cum a fost, poate ca toate ar fi iesit altfel. In tanguirile lor se amestecara apoi si alti oameni, unii numai din curiozitate, altii pentru ca au mai auzit asemenea lucruri ori au patimit si ei.
     - Eu le-am spus dumnealor de la inceputul inceputului ca boierii nu poftesc a vinde mosiile la oameni si n-au vrut deloc sa ma asculte, pana ce m-am luat si eu dupa capul lor! zise intr-un rand batranul Lupu, vrand sa arate tuturor din vagon ca nu degeaba are plete carunte.
     - D-apoi eu v-am auzit cum va plangeti, oameni buni, si tare m-am mirat ca n-ati stiut treaba asta, ca doar toata lumea o stie! facu atunci un barbat frumos si chipes, imbracat curat si cu niste ochi albastri plini de blandete cuceritoare. Si pe la noi s-au tot straduit oamenii sa cumpere pamanturi de la boieri si n-a fost chip niciodata, ca totdeauna au sarit alti boieri, ca nu cumva mosiile sa ajunga pe mana oamenilor, sa nu mai aiba dansii cu cine sa le munceasca. Uite, acuma poate sa fie un an, asa am umblat si noi, si-am alergat, si ne-am zbatut, si tot ca dumneavoastra am iesit.
     - Da matale de prin ce parte esti? intreba Luca Talaba.
     - De pe langa Focsani, daca cumva ati auzit dumneavoastra, raspunse omul. Departe. Tocmai in partea cealalta.....
     - Am auzit! se lauda Marin Stan. Eu am si fost prin partile celea cand eram in armata, cu manevrele.... Da oare si pe acolo tot asa greu o duc oamenii?
     - Greu! ofta strainul, clatinand din cap. Parca si mai greu ca pe aici, de-ti vine sa-ti lumea in cap. Crezi ca eu de bine bat drumurile cu traista de icoane in spinare? Aoleu! N-a umblat cu treburi d-astea neam de neamul meu. Dar daca muncim toti, cu nevasta si copii, din primavara pana-n iarna, si nu ne iese nici sa ne tinem zilele, iaca, fac si asta pana ne-o ajuta Dumnezeu sa capatam si noi pamant! Ca pe la noi oameni trag nadejdea ca, in curand, voda are sa inceapa sa imparta mosiile,  cum se si aude mereu de multi ani....
     - De auzit se aude mereu, ce-i drept, observa dintr-un colt unul maruntel, cu fata rosie, asudata.
     - Asa vorbesc oamenii si pe la noi, zise Lupu Chiritoiu, uitandu-se la cel din colt,  dar eu nu cred sa-l lase boierii pe voda, ca nici boierii nu-s prosti, s-apoi in mana lor e toata puterea!
     - Ca tocmai asta am vrut sa va spun si eu! adauga omul cu icoanele. Nici voda nu poate face de capul lui, daca nu-l ajuta nimeni si daca boierii se impotrivesc. Se aude ca pe la noi la muscali a inceput imparatul lor sa imparta pamanturile boieresti.  Dar muscalii s-au sculat mai an, cu mic cu mare, si-au pus mana pe topoare  si-au facut o valvataie de a mers vestea in toata lumea.  Au pierit ei multi, nici vorba, ca nici boierii lor nu s-au dat batuti si-au scos calarimea si tunurile sa-i potoleasca. Iar tarul lor, cand a vazut atata sange si omor, i s-a facut mila de toti si le-a dat porunca mare: "Stai, mai boieri si mai oameni, sa fac eu dreptate si sa pun pace-ntre voi". Si toti l-au ascultat, si s-au mulcomit, si s-au intors la casele lor. Si atunci tarul a inceput sa taie din mosiile boierilor si sa le dea la oameni ca sa aiba si ei.....
     Se facuse o tacere grea in vagonul in care luminile galbene, apinse singure, se leganau mereu si aruncau umbre ciudate, cand incoace, cand incolo. Pe urma, cativa tarani oftara. Petre Petre, care nu deschisese gura toata vremea, mormai cu o flacara-n ochi:
     - Apoi, pana n-om pune mana pe topoare, nici noi n-om.....
     Se opri brusc, parca vorbele i-ar fi scapat din suflet fara voia lui. Oamenii il auzisera, dar nimeni nu intoarse capul spre el. Numai Lupu Chiritoiu balbai cu glas moale:
     - Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!
     Se facu iar tacere. Rotile de otel bocaneau surd ca ecoul unui dangat de clopot indepartat. In intunericul ferestrelor se rasuceau mereu fasii de fum cu mii de scantei sclipitoare. In aerul asudat din vagon, printre luminile tavanului si umbrele miscatoare, ramasese ca un ecou speriat glasul batranului:
    - Ia taci, mai Petrica, ia mai taci!




               CAPITOLUL VI.  VESTITORII

              1.
      Platamonu ramase inmarmurit cand vazu pe Chirila Paun, logofatul si omul lui de credinta, atat de amarat.
      - Da ce-i, Chirila, ce pacoste a dat peste tine?
     Chirila Paun il sageta cu o privire urata, raspunzand:
     - Apoi lasa, cucoane, ca dumneata stii mai bine, ca e feciorul dumitale si......
     - Ce ti-a facut feciorul meu, Chirila, vai de mine? facu arendasul cu o banuiala.
     - Ce-a facut sa-i plateasca Dumnezeu daca nu se poate sa-i plateasca oamenii! zise taranul abatut. Rau m-a batjocorit si mare rusine mi-a facut, si n-as fi crezut una ca asta pentru nimica-n lume, ca doar v-am slujit cu credinta!
     Arendasul se zapaci. I-a fost mereu frica, de cand a venit Chirila cu fiica-sa la curte, sa nu se lege Aristide si de ea. I-a si spus si iata, totusi s-a intamplat. Nici nu stia cum sa-l impace. Ii veni in gand sa incerce a lua lucrurile mai putin dramatic si, batandu-l pe umar, zise prietenos:
     - Lasa, mai Chirila, si fii om cu socoteala, ca astea-s ale tineretii, s-au mai intamplat si n-a pierit lumea. Vom chibzui noi si vom vedea ce......
    - Ba nu, cucoane! se feri logofatul, mai jignit. Ca dumneavoastra nu va pasa si puteti vorbi fara durere, dar noi cu fata ce ne facem? S-o maritam cu burta la gura ori cu plodul in brate, de rasul oamenilor?
    - Chirila, Chirila, ia seama! intrerupse Platamonu nehotarat, mai mult ca sa spuie ceva.
    - Acu nu-i nimca, cucoane! urma taranul. Dumnezeu e sus, si vede, si judeca..... Numai sa stii si sa-ti cauti alt om, ca eu de azi inainte nu va mai slujesc. Mi-au spus oamenii ca aici e iadul, dar n-am ascultat. Dumnezeu sa va rasplateasca si de rafuit ne-om rafui alta data!
     Pe Platamonu il spaimanta amaraciunea si indrazneala cu care l-a infruntat Chirila cel atat de supus pana azi.
    Alerga la fiul sau care, dupa ce statuse o luna in Bucuresti, fara sa se fi prezentat la vreun examen, se gasea iarasi acasa.
    - Ce-mi facusi, dragul tatii! striga parca mai impresionat in fata baiatului vinovat decat fusese in fata taranului. Nu te astamparasi nici cu fata lui Chirila si acum.....
    - Ia fugi, taticule, cu tragedia! zise Aristide cu superioritate. Gherghina e fata nostima. Doar nu era sa umblu dupa slutele satelor!
    - Bine, dar.... vru sa obiecteze Platamonu cu aceeasi teama in glas, totusi mai linistit in suflet de siguranta tanarului.
    - Stiu, stiu! il opri baiatul. Mi-a spus Gherghina mai demult si mi-a plans. Am invatat-o destul ce sa faca, i-am oferit si bani, ca nu era o suma mare, si n-a vrut.... Cine-i de vina ca acuma va afka toata lumea si va ramane de rusine? Daca ma asculta, nici mama ei n-ar fi stiut nimica si toate erau bune.... Fireste, cu toate astea, nu zic, va trebui sa vezi dumneata mai tarziu, sa cheltuiesti eventual ceva sa-i impaci si pe Chirila, si pe fata. Gasesti dumneata forma, ca esti destept si stii sa-i iei pe tarani!
    - Desigur! facu arendasul, venindu-si in fire. Nu trebuie sa exageram lucrurile. Daca n-ajungea aici, ar fi fost mai bine.... In sfarsit!

    Chirila Paun fierbea de durere. Cand i-a povestit nevasta-sa patania fetei, le-a batut pe amandoua. Pe urma i-a parut rau. Se gasea mai vinovat pe el insusi ca, din lacomia prea mare de castig, a intrat in slujba grecului, desi le cunostea naravurile.
    Simtea totusi nevoia sa se racoresca intr-un fel, mai ales cupa ce s-a intors in Amara. Maine-poimaine va afla tot satul. Cum sa iasa intre oameni cu rusinea asta in obraz? Se duse la preotul Nicodim, ii povesti, se planse si-i ceru povata. Preotul era si el necajit. Dupa ce ii slabise vederea, acuma incepea sa-l cam lase si urechile. Cand intelese despre ce e vorba, se mira, se inchina si striga pe fiica-sa:
     - I-auzi, Niculino, ce-a patit bietul Chirila cu feciorul grecului! Niculina se revolta, blestema pe greci, chema pe sotul ei:
    - N-ai auzit, Filipe, ce pozna i-a facut lui Chirila baiatul grecului, studentul?.....
    Filip asculta linistit, clatina din cap in semn de indignare si intreba greoi, tacticos:
     - Ei, s-acuma ce-ai de gand sa faci, Chirile?
    - Apoi, tocmai d-asta venii la sfintia-sa, sa ma invete, ca eu nici nu mai stiu pe ce lume sunt, zise taranul cu ochii in pamant.
    - De! facu Filip si, dupa o tacere lunga, repeta tot asa de grav: De!
    Chirila Paun pleca fara invatatura, dar totusi usurat ca si cand, impartindu-si cu altii durerea si auzind cuvintele de ocara impotriva grecului, i s-ar mai fi indulcit sufletul. Pe seara merse la invatatorul Dragos. Acolo se cunostea patania Gherghinei, cum, de altfel, se cunostea acuma in tot cuprinsul satului, ajungand pana si la urechea batranului Miron Iuga care, foarte urat impresionat, a spus de fata cu Isbasescu si logofatul Bumbu:
    - Iaca, de porcarii d-astea se tin dumnealor, si pe urma ne miram ca taranii murmura si se framanta!
    In familia Dragos fuse, tocmai in vederea venirii probabile a lui Chirila, o discutie aprinsa. Stirea a auzit-o Nicolae, fratele invatatorului, de la Petre a Smarandei cu care s-a intalnit intamplator pe ulita. Flacaul s-a facut Dunare de manie. Demult spunea ca ori ia pe Gherghina, ori nu se mai insoara niciodata, fiindca alta faca ca ea n-are sa mai gaseasca.
    - Vezi ce cuminte ai fost ca nu te-ai pripit? ii zise acuma cumnata-sa Florica.
    - Ba daca te-ai fi grabit  si ai fi luat-o de cand ai indragit-o, biata fata n-ar fi ajuns de batjocura cataonului! facu invatatorul compatimitor.
    Niculae bufni, sudui si in cele din urma ruga pe frate-sau sa ajute cumva pe Chirila, ca nu se poate sa ramaie asa asemenea faradelege. Florica sari indignata:
     - Ionel, sa ma asculti pe mine si sa nu te bagi, ca de cate ori m-ai ascultat pe mine ne-a mers si cand nu m-ai ascultat, numai necazuri am avut. Oamenii sa-si caute de nevoile lor fiecare, ca doar nu l-ai sfatuit tu pe Chirila sa slujeasca pe Platamonu, ci s-a dus dansul de bunavoie. Singur s-a incurcat, singur sa se descurce......
     Chirila Paun pica tocmai cand Florica aprindea lampa, abia putin dupa ce se ostoise discutia si se luara cu vorba despre alte treburi. Dupa ce il ascultara toti cu mare atentie, Florica, mereu infricosata pentru barbatul ei, zise aproape sec:
     - Proasta treaba, nea Chirila! Sa fi fost mai cu luare-aminte, ca stiai ce poama e feciorul arendasului!
     - Mai proasta nici nu se poate, vad! recunoscu taranul, uitandu-se trist in ochii ei. Daca ar sti omul dinainte ce-l paste, s-ar feri, dar asa......
     - Te lacomisi sa slujesti la grecotei s-acu plateste Gherghina! mormai Niculae cu imputare.
     - Acu lasa-ma si nu ma mai napastui si tu, mai baiete, ca destul m-a batut Dumnezeu! facu Chirila amarat. Ca eu daca am stiut ca Gherghina e in dragoste cu tine, n-am mai pazit-o prea tare, ca ma bizuiam si pe tine, de!
     - Apoi eu tot nu ma las pana nu l-oi cotonogi pe grecotei, n-ai grija matale! scrasni flacaul iesind brusc din casa, parca n-ar mai fi putut asculta.
     Chirila Paun statu pana ce se asezara la cina. Si pleca mai impacat. Orice cuvant de mangaiere era acum pentru dansul un balsam pe o rana proaspata.
     De aci incolo cu cine se intalnea ii spunea patania Gherghinei. Primarul il indemna sa fie rabdator, ca poate s-or indrepta cumva lucrurile. Luca Talaba, dupa ce il compatimi putin, incepu a-l descoase despre arendas: oare ce pret a oferit el pentru Babaroaga si cat cere cucoana?
     Numai Trifon Guju, cand l-a oprit intr-o zi Chirila si i-a povestit, i-a raspuns ursuz:
     - De, nea Chirila, matale barem ai hambarul doldora, dar eu ca dinainte de Boboteaza ma lupt cu o casa de copii si fara o oca de porumb?
     - Asa-i, Trifoane, adevara! zise Chirila. Fiecare cu dureri.....
     - Cand ti-e burta plina, parca si durerea-i mai blajina! mormai Guju.
     Pana si lui Pantelimon Vaduva, scapat pentru doua zile in concediu de la regiment, gasi prilejul sa-i istoriseasca intamplarea. Pantelimon era soldat si uniforma ii sedea bine si se purta ca o fata, sa nu fie cumva pedepsit si sa nu-i mai dea voie de la companie. Il muncea mereu frica sa nu-l uite Domnica si sa se marite pana ispraveste el armata.
     Petre a Smarandei tot taraganeste si el insuratoarea. Se tinea dupa Marioara Irinii, care slujea la curtea Iuga, o iubea de mult si, totusi, nu indraznea sa se hotarasca din pricina saraciei. Acuma, dupa intamplarea Gherghinei, se sfatui iarasi mai indelung cu maica-sa, care se arata foarte bucuroasa de gandurile feciorului.
    Ea l-a indemnat destul si, daca ar fi ascultat-o, azi ar fi asezat gata. Smaranda incepu a doua zi tocmeala cu mama Marioarei si apoi cu matusa-sa Profira.
     Fiindca se afla in toiul tocmelii cand l-a intalnit pe Chirila Paun si i-a spus lui ce-a patimit  de la arendas, Petre raspunse scrasnind:
     - De, nea Chirila, eu nu l-as fi iertat, macar de m-ar fi si omorat pe urma!
    - Bine zici, Petrica, bine! incuviinta Chirila umil.


                      2.
       Titu Herdelea se pomeni intr-o buna zi cu preotul Belciug din Pripas. Era imbract bine, cu palton nou, antereu nou, barba tunsa frumos, in sfarsit curat si gatit ca un petitor, cum nu-l vazuse niciodata acasa.
     - Mi-am luat "congrua" de sase luni si am venit, ca tot mi-e frica sa nu ma stranga Dumnezeu si sa nu mai apuc sa vad si eu tara noastra! zise Belciug cu surasul lui sfios si cu o mare bucurie in toata infatisarea. Azi-dimineata am sosit si de la hotel am venit drept aici, ca sa nu ma ratacesc pana m-oi obisnui!
     Tatal lui Titu, ca sa-si inalte odrasla, daduse preotului ideea sa-l caute la "Drapelul", unde-l va gasi neaparat si mai repede ca acasa. Titu Herdele prezenta pe Belciug secretarului de redactie si apoi iesira impreuna sa dea o raita prin centru si mai ales sa poata vorbi in tihna. Preotul trebui sa-i povesteasca toate intamplarile mari si mici despre Amaradia si in special despre nunta Ghighitei, despre care i-a scris mama-sa ceva, dar nu atat de amanunti cum ar fi vrut el.
     Apoi Titu deveni calauza lui Belciug in Bucuresti. Il duse intai la statuia lui Mihai Viteazul, unde preotul se inchina cu mare evlavie, luand chiar, dupa indemnul tanarului, o frunza vesteda dintr-o coroana agatata de grilaj cine stie de cand, s-o pastreze ca amintire pretioasa si s-o arate si celor de pe acasa. Vizitara cateva biserici, muzee, intrara in magazinele mari. La Camera si la Senat n-a avut norocul sa asiste decat la sedinte obisnuite si plicticoase, fara vreun discurs important, dar lui i-a placut si asa, cum ii placea tot ce vedea si auzea, parca nici nu s-ar fi putut sa nu-i placa ceva cand a facut atata drum si cheltuiala. Barem la Teatrul National, dupa ce-a fost de doua ori cu Titu, se ducea mai in fiecare seara, atat de drag ii era.
.......................................................