Răscoala, Liviu Rebreanu

..............................................
           XXI.

       - Bani ai, ori sa....?
       - Am, uite-i! facu Antonel cu mandrie, aratandu-i gologanii stransi in palma.


       Doamna Dragos a picat adineaori de la Pitesti unde fusese sa-si vada sotul intemnitat. Pana la Costesti a venit cu trenul si de acolo, cum a putut. Nicio birja nu se incumeta sa plece la tara, de frica, desi invatatoreasa ar fi platit bine.
      Se intorcea mai mahnita de cum s-a dus. A stat toata ziua de luni pe la usile domnilor, degeaba. Procurorul numai cu mare greutate a admis sa-i lase merindea si banii. Totusi, ea nu s-a lasat batuta. Ieri, marti, a schimbat macazul, a cinstit pe cine a trebuit dintre cei mai mici si asa a izbutit sa vorbeasca cateva minute cu Ionel, care nici pana azi nu stie de ce l-au inchis, pentru ca nimeni nu i-a spus si nici macar de sanatate nu l-a intrebat. Invatatorul insa era convins ca-l tine acolo ca sa nu asmuta pe oameni impotriva boierilor. Cand i-a spus asta a si ras bietul Ionel si a adaugat ca e mai bine pentru dansul ca se afla acuma departe de Amara, fiindca de-ar fi fost acasa si s-ar fi intamplat ceva in sat, numai pe dansul l-ar fi invinuit boierii de toate.
       Florica povestea si plangea, iar batranii isi frangeau mainile, ascultand.
      - Apoi, lasa, ca nici noi n-om mai rabda mult si le-om da lor ce li se cuvine! mormai Nicolae Dragos deodata, cu o ura care parca innegrea cuvintele.
      - Ba mai stai mulcom, Nicule, si nu te baga in rautatile oamenilor! protesta Florica, stergandu-si lacrimile. Ca de n-or iesi bine lucrurile, vina iar pe bietul Ionel are sa cada, c-o sa zica lumea ca el te-a invatat sa.....
      - Sa stiu ca ma taie bucatele si ma arunca la caini, si nu ma las pana ce n-oi plati cui trebuie si ce trebuie! facu flacaul. Nu, nu, degeaba te superi, ca n-ascult nici de tatal din ceruri, asa sa stii!

      - Noroc, noroc, Trifoane! striga Leonte Orbisor din ulita, oprindu-se o clipa, cu sapa de-a umar. Te-ai apucat de treburi?
     - Ce sa facem? Pe langa casa, raspunse Trifon Guju de pe prispa, ciocanind de zor.
     - Bati coasa, Trifoane, ori?...... intreba Leonte, fara mirare.
     - O bat sa fie batuta! zise Trifon fara sa ridice capul.
    - Mi se pare ca vrei sa cosesti inainte de-a semana?
    - Apoi daca trebuie?...... De!
   
     Carul cotea pe poarta vesinc data in laturi. Marin Stan, cu o inchipuire de bici in mana, striga din urma carului gol catre copiii care se jucau in batatura:
     - Fugi, baiete, din picioarele boilor!..... Dati-va la o parte!
     Apoi, deodata, necajit, se repezi inaintea vitelor, care o luasera razna spre fundul ograzii.
     - Fire-ati ai dracului de zapaciti, unde va duceti?..... Hooo!...... Ho!...... Ia seama, ca am sa-ti dau bataie!..... Hooo!.... Ce, nu ti-e bine? Te-ai boierit, ai?.... Apoi stai, ca-ti dau eu!
     Il plesni cu coridistea biciului peste bot, intai pe unul, apoi pe celalalt, scrasnind:
     - Sa nu fii boier, ca te-a luat dracul!

     - Nu stiu ce sa ma fac, socrule, zise Filip Ilioasa catre preotul Nicodim, care sedea pe un jilt, in cerdac, la soare. Vad ca vremea s-a indreptat, pamantul s-a zbicit si ma tot bate capul sa incepem aratul, ca parca ma si doare sa stam degeaba. Dar vad ca oamenii....
    Tacu intrebator. Preotul bolea si de batranete, si de amaraciunea cu fiul sau, care-l obseda mai mult cu cat se simtea mai slabit. Toata iarna a suferit ba de una, ba de alta, si a spus mereu ca nu mai apuca vara. Odata insa cu primele raze de soare, se mai inviorase si-si recapatase pofta de viata.... Raspunse ingrijorat ginerelui sau, care statea langa el, in picioare, gros, greoi, ca un butuc:
     - De, Filipe, ar trebui, vad si eu, dar daca oamenii.... Apoi cu glas schimbat:
     - Dar ma mir ce mai asteapta si oamenii de nu se apuca de munci?
     - Se iau unii dupa altii si se indeamna, bolborosi Filip. Dar pana una-alta, am ramas fara invoiala cu boierul s-apoi numai cu pamanturile noastre......
     Niculina aducea o ulcica de lapte fierbinte pentru tatal sau. Adineaor se sfatuise Filip si cu ea. Se burzului cu voiciunea ei obisnuita:
     - Oamenii au innebunit de tot si umbla dupa cai verzi pe pereti de o sa ramana cu totii muritori de foame! Uite asa are sa fie!
     - Mai rau e ca nu se alege nici asa, nici altfel! facu Filip, morfolindu-si alene cuvintele. Ca sa stim ce facem.....
    - Impotriva oamenilor nu ne putem pune, zise preotul strangand in palme ulcica cu lapte, ca sa-si incalzeasca mainile. Ce face toata lumea vom face si noi, ca n-avem incotro......
    - Apoi daca lumea s-o apuca de blestematii, Filip n-are sa se mai amestece, ca el e om cu casa grea si nu poate sa se ia dupa cei dezmatati, care n-asteapta decat sa strice si sa prade cum ne-au furat si noua carnea asta-iarna! relua Niculina revoltata. Ca oamenii nu ne-or da nici de mancare, si nici n-or sari pentru noi. Sunt patita eu cu oamenii, de nici sa nu mai aud de ei!
     Filip, bucuros de energia sotiei sale, mormai greoi:
     - S-a stricat lumea si s-a inrait cum nu se mai poate..... Dupa o clipa, Niculina, parca si-ar fi adus aminte, zise ingrijorata:
    - Da ce-o fi patit Antonel de nu mai vine de la carciuma cu gazul, ca a plecat de multisor si......

     - Muiere, sa taci! Auzi ori n-auzi! Sa taci ca, de unde nu, te plesnesc sa ma tii minte si sa nu ma mai inveti tu pe mine ce si cum! striga Ignat Cercel manios din ograda, catre nevasta-sa, care-l cicalea mereu din tinda:
     - Apoi tie ti-e usor sa sudui, ca umbli toata ziualica de ici-colo, dar eu ce sa ma fac cu copilasii astia, barbate, ce sa ma fac? SI cu ce sa le astup gura? Ca de unde am putut am cerut, si m-am imprumutat, si m-am zbatut de-am ajuns sa nu-mi mai dea nimeni niciun pumn de malai.....
     Ignat intelegea ca femeia are dreptate si de aceea se supara mai tare. Se apucase, ca n-avea nicio treaba, sa mai dreaga gardul, si cioplea, si bocanea de mama focului. Se opri o clipa, cu toporul pe taietor:
    - Mai muiere, tu nu pricepi de vorba buna?..... Ce vrei sa fac? Sa ma spanzur? Ei, iaca am sa ma spanzur ca sa te multumesc...... Ca tu nu mai ai rabdare cum au si alti oameni si bati mereu din clanta: ham, ham, ham, parca ai fi caine, si nu om! Ca doar vezi bine ca ne zbatem si trebuie sa ne ajute Dumnezeu si noua!
     Femeia boscorodea in tinda. Glasul ei tanguitor ii borsea sangele. langa dansul, statea linistit, sorindu-se, cainele jigarit si flamand.  Vazandu-l, fu cuprins de o furie prosteasca, parca odihna cainelui l-ar fi sfidat. Ii tranti brusc un picior, rostogolindu-l la cativa pasi:
     - Mai du-te dracului si tu, nu-mi sta in picioare!
     Cainele chelalai prelung si jalnic. Chelalaliala ii facea bine lui Ignat, ca o mangaiere. Murmura racorit intr-un tarziu, reluandu-si meremetiseala:
     - Fire-ai al dracului sa fii!

      - Alo!.... Alo!..... Da, da, postul Amara!..... Aici seful postului, plutonier Boiangiu!..... Poftim?..... Tu esti, Popescule? Bata-te, nu-ti cunoasteam glasul?..... Pe-aici bine, liniste, Popescule! La voi, la Izvoru?..... Tot bine.... Ce zici? Au dat foc conacului? Unde? In Dobresti? A, Teleorman..... E departe, prin mijlocul judetului. Dar, oricum, nu-i bine. Jandarmii ce-au facut?..... A, nu sunt jandarmi..... Atunci d-aia, fiindca altfel..... Spune, spune, Popescule, ascult!..... Vasazica a fost domnul prefect cu domnul capitan la Izvoru si au plecat de o ora. Bine. Stiu ca trebuie sa vie si-i astept, dar multumesc ca mi-ai dat de stire. Aici o sa pice atunci mai dupa-amiazi, asa-i?...... Bine, bine, perfect. Eu te instiintez indata, orice s-ar intampla aici. Si tu de asemenea despre situatia de la voi. Asa, Popescule!.... La revedere si noroc! Ce face madam Popescu, bine?..... Didina mea foarte bine. Mersi. Spune-i si tu din partea noastra!.....
       Boiangiu, vorbind la telefon, facuse semne nervoase nevestei sale sa taca pana ispraveste. Agatand receptorul, zise plictisit:
     - Ce vrei, soro?...... Mai lasa-ma acuma, ca am de lucru.......
      Doamna Boiangiu citea "Universul" foarte regulat si era spaimantata de vestile despre tulburarile taranilor tot mai staruitoare, care eclipsau  toate crimele si faptele diverse ce o interesau de obicei pe ea in jurnal. De vreo doua zile insa, de cand citea despre lumea care se refugiase la orase, isi intreba intr-una sotul ca ea ce face si cum ramane aici s-o omoare taranii? Plutonierul isi simtea subminat curajul militar prin intentiile ei de fuga, iar pe deasupra, cum doamna vorbea si in fata jandarmilor si chiar a civililor, ii demoraliza oamenii si raspandea printre satenii lui ganduri de rebeliune. A admonestat-o cu frumosul, a si injurat-o, dar cucoana se tinea scai:
      - Cu mine ce-ai hotarat, barbate? Ma tii aici sa ma.......
      - Asculta, Didino, ma scoti din sarite! izbucni Boiangiu, profitand ca erau singuri. N-auzisi cu urechile tale ca vine prefectul cu comandantul companiei?
     - Am auzit, dar..........
     - Atunci sa ma slabesti! Am sa-ti bag pe foc "Universul", fi-ti-ar al dracului!...... Nici nu-mi mai pot face serviciul in tihna din pricina smiorcaielilor tale! Te omoara si te omoara taranii! Parc-ai turbat!...... Dac-o fi sa te omoare, las` sa te omoare cu mine impreuna, ca de-aia te-am luat si te-am facut cucoana de militar din ce n-ai fost!
      Didina iesi plangand:
      - Of, nu ti-ar mai ajuta Dumnezeu tie cum iti bati tu joc de durerile mele!....... Fire-ar......

     - Of, Doamne, Doamne, rau ma mai chinuiesc, mai Melinte, si nu mai vine moartea sa ma ia si sa se scape pe toti! Ca de cum s-a lasat toamna zac si ma prepelesc si ma rog lui Dumnezeu sa aiba mila de bietii copilasi, ca mi se rupe inima cat sunt ei saracutii de golasi si de flamanzi.... Aoleu, aoleu.... nu mai pot, ma nabus..... Uite cum mi s-au racit mainile!..... Aoleu, Maica Precista!
     In cocioaba era un aer greu de sudori si de suspinuri. Pe geamurile murdare de-abia patrundeau cateva raze de soare. In vatra fasia un ciot verde bolbocind somoiage de fum. Un baietel de doi ani se juca gangurind vesel cu un pisoi baltat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed.
     Melinte Heruvimu statea langa patul de scanduri cu mainile impreunate in fata, cu gatul plecat putin si se uita la femeia bolnava cu ochii indurerati de mila. Obrajii lui galbeni si supti zvanceau cand isi auzea matele ghioraind, parca i-ar fi fost frica sa nu auda si ea. Intr-un tarziu o intreba:
     - Te doare rau?
     Pe fata femeii trecu o unda de inviorare, ca si cand glasul lui i-ar fi alinat suferinta. Raspunse cu un inceput de zambet:
    - Nu ma doare, numai..... Aoleu, aoleu!
    Se zvarcolea ca o rama zdrobita.
    Peste cateva clipe dadu buzna pe usa inlauntru o fetita de vreo cinci ani, imbujorata si bosumflata.  Incepu din prag sa parasca.
     - Tata, Pavaluc mi-a zis ca..... si eu i-am zis ca.... si el a zis.....
     - Du-te si te joaca pe-afara cu copiii, Lenuto, du-te, ca maica-ta e bolnava si......
     Fetita n-asculta pana la capat. Se retrase, satisfacuta. Din  tinda incepu sa strige, de se auzi bine in casa:
     - Pavaluc, a zis tata ca......

      Leonte Bumbu intrase sa povesteasca repede nevestei ce-a aflat de la niste oameni care au trecut adineaori cu caruta spre Mozaceni: ca au intalnit, mai devale, in Teleorman, cete de tarani umbland din sat in sat, alungand pe boieri, luandu-le mosiile si dand foc conacelor, ca nu cumva sa se mai intoarca inapoi.....
      Logofatul era mai ingrijorat ca boierul sa nu se intample cumva sa se scoale taranii. Desi zicea, sfatuindu-se cu nevasta-sa, ca el n-a napastuit pe nimeni si a ajutat unde a putut, incat n-are de ce sa-i fie frica, adauga ca taranii, cand o pornesc razna, nu mai tin socoteala de nimic. Avea dansul destui oameni de credinta, care-l instiintau ce se petrece in sat si care mereu il asigurau ca-l iubeste toata lumea ca pe un frate. Pe asigurările astea însă nu prea conta, ştiind ce asigurări oferă şi dânsul bătrânului Miron Iuga şi cât sunt ele de adevărate. De altfel, fără a mai avea nevoie de informaţii, simţea el de ajuns că ţăranii fierb şi tot îşi iau vânt să facă ceva, fără să ştie nici ei ce anume. Dacă acuma vor prinde de veste ce fac alţii în alte părţi, n-ar fi de mirare să se ridice şi cei de aici şi să apuce de fărădelegi. Cum sunt oamenii de îndârjiţi, te poţi aştepta la orice...... Pe când nevastă-sa tocmai îl liniştea că Dumnezeu e bun şi o să-i ferească, un argat veni să-l vestească puţin speriat că-l cheamă repede boierul.
     - Măi Leonte, băieţii ăştia ai noştri de la curte ce învârtesc acuma? întrebă Miron. Stăm şi noi ca nenorociţii ceilalţi s-aşteptăm revoluţia? Aceia, săracii, s-au îmbătat de aţâţările derbedeilor şi trebuie să-i laşi să le treacă beţia. Dar noi suntem încă treji, Leonte! Dacă nu putem începe muncile pe afară, pune-i cel puţin să cureţe grădinile şi parcul, c-a venit primăvara şi mai mare ruşinea de halul în care ne găseşte!
     - Prea bine, cucoane, am înţeles! zise logofătul ca un caporal în faţa generalui.
     - S-apoi, sa nu uitam ca e aici si conita Nadina, continua batranul, si dupa-amiazi vine prefectul si pe urma......

      - De unde vii, mai Toadere? facu Serafim Mogos, iesind in ulita.
      - Numai de-aici, din Vaideei. Fusei pana la cuscru-meu Zaharia, raspunse Toader Strambu oprindu-se.
      Vorbira despre vreme, despre pamant, despre saracie. Toader ii spuse ca in Vaideei se aude  ca prin alte locuri oamenii au si pus mana pe ce-au putut, si-au alungat pe boieri, si au inceput sa-si ia fiecare cat pamant ii trebuie.
      - Of, ca nu mai vine si la noi, sa-mi iau macar  nitel porumb de cel boieresc, sa-mi satur copilasii, ca greu am mai dus-o iarna asta! ofta Toader Strambu.
     - Ba eu parca m-as lipsi de toate, dar tare mi-e sete sa-i dau sefului numai doua scatoalce, ştii, româneşti, să le ţie minte şi-n groapă! făcu Serafim printre dinţi, întunecându-se la faţă, parc-ar fi băut otravă. Uite-atâta poftesc, Toadere, şi pe urmă poate să-mi taie capul!

    Trăsura cea bună cu caii cei buni stătea la scară de un ceas, încărcată cu fel de fel de pachete şi legături şi Cosma Buruiană încă nu se îndura să iasă. Vreo doi argaţi cu pândarul Iacob Mitruţoiu se învârteau pe lângă trăsură, ajutau, potriveau.....
    În sfârşit, apăru arendaşul cu toată familia, nevastă şi copii, îmbondoriţi şi fiecare cu câte o cutie sau un pacheţel în mână.  Vătăşelul Lazăr Odudie, omul de încredere al lui Cosma, venea în urma lor, cu capul gol, ascultând respectuos potopul de instrucţiuni. În vreme ce doamna Buruiană şi copiii se instalau în trăsură, printre bagaje, arendaşul mai spuse vătăşelului:
    - Aşa, Lazăre..... Cred că ne-am înţeles?.... Să ai grijă de toate şi nu cumva să-mi laşi casa singură, sa te duci la carciuma sau dupa alte parascovenii.....
    - Vai de mine, conasule, se poate? protesta Odudie. Nu ma cunoasteti dumneavoastra?
    - Bine, bine, dar sa iei seama, Lazare! zise Cosma Buruiana, urcandu-se si el sus pe capra, langa vizitiu.
    - Am inteles, conasule! facu vataselul plecat, adaugand dupa o clipa, nedumerit: Iertati ca va intreb, conasule, dar ca sa stiu pentru...... Dumneavoastra adica nu va mai intoarceti?
    - Ce vorba-i asta, Lazare? striga arendasul. Cum sa nu ma mai intorc? De ce sa nu ma intorc?..... I-auzi vorba! O sa-mi las eu averea vraiste? Si ce, e vreo pricina? .... Se poate sa-ti inchipui asa ceva, Lazare?.... Nu, baiete! Noi diseara suntem inapoi, aici, nu ti-am spus? Ori da, nu ti-am spus..... Diseara ne intoarcem, mai devreme, mai tarziu, cum ne-o ajuta Dumnezeu. Ne ducem numai la Costesti, sa targuim cate ceva pentru copii, ca vine vara si trebuie, iar la Pitesti e prea departe.... Asa, ramai sanatos, Lazare!.... Hai, da-i drumul, baiete!
    Vizitiul tatai la cai. Trasura se urni scartaind si iesi din curte, cotind spre dreapta. Cand disparu, un argat rase:
    - Asta s-a dus dorului..... Nu se mai intorce, cum nu plec eu!
    - D-apoi sa se intoarca numai cand l-oi chema eu! mormai Iacob Mitrutoiu.
    - Gura, gura, baieti! facu Lazar Odudie, vataselul, fara convingere, ca o obligatie masinala.

     - Ce vant te-aduce, Luco, pe la noi?.... Ia sezi!...... Da-i un scaun, mai babo, nu te mai zapaci degeaba, ca n-a venit la petit! facu Lupu Chiritoiu, cand se pomeni cu Luca Talaba in casa.
     - Apoi lasa, maica Paraschivo, c-am tot sezut! zise Luca asezandu-se.
     Voia sa se inteleaga cu mos Lupu cum si ce sa faca cu mosia Babaroaga, care nici azi nu-l lasa sa doarma. Cat a fost vorba de cumparat cinstit, cum stia ca se cuvine, s-a straduit, a alergat, s-a luptat in toate felurile. Nu s-ar da batut nici acuma, dar a aflat ca oamenii umbla sa bage plugurile fara nicio invoiala, sa cuprinda care ce s-o nimeri.
     - Eu in treburi d-astea nu m-am amestecat, mos Lupule, drept iti spun, si nici nu mi-au placut!..... Acu oamenii tot vin sa ma ispiteasca, ba unul, ba altul, sa nu ne lasam si, daca am inceput isprava, s-o si ispravim..... "Bine, bine, zic, am inceput-o, car voi ati carmit-o altfel!" "Apoi am carmit-o, zic dansii, pentru ca a venit dreptatea noastra si, dupa dreptate, ale noastre trebuie sa fie toate mosiile...." Eu vad bine ca nu-i bine si totusi ei nu ma slabesc, de nici nu mai stiu pe ce lume sunt!
     - Ba eu spun in fata oricui ca-mi vad de necazurile mele si nu ma bag, nu ma amestec! se feri batranul Lupu. D-astea am mai pomenit eu ca-s cu parul alb. Tot asa, c-o fi si c-o drege si-a venit pe urma potopul!.... Nu, nu, Luco, nu-i bine!

     In sufrageria conacului de la Vladuta, o fetiscanca asternea masa pentru o singura persoana. Era intaia oara, caci numai ieri au plecat domnisoarele la oras si colonelul s-a intors azi noapte tarziu si mancat. Incercase intai sa aseze tacamurile la locul unde sedea de obicei colonelul, dar i se parea masa prea bearca. Pe urma a mutat farfuriile in jurul mesei, poposindu-le la fiecare margine pana ca a ajuns iar la locul obisnuit:
    - Acu de i-o placea, bine, de nu, sa-mi spuie dumnealui cum e mai bine! murmura fata resemnata si nemultumita, aruncadu-si ochii pe fereastra mare, deschisa, dinspre curte, unde colonelul Stefanescu vorbea si nu mai ispravea cu taranii.
    Batranul pensionar arendas avea o infatisare mai vioaie si glasul cutezator. Intr-un moment de inspiratie, alalta-ieri, si-a adus aminte de maiorul Tanasescu, care i-a fost camarad de promotie si de regiment ani de zile, la Severin, pe cand erau capitani. Nevasta-sa, fie iertata, a fost buna prietena pe atunci cu Tanaseasca. Mutati de curand la Pitesti si fara copii, ar putea gazdui perfect pe cele trei domnisoare Stefanescu pana va trece primejdia la tara. Nici n-a mai scris sa-i intrebe. S-a imbarcat ieri dimineata cu fetele si cu o incarcatura respectabila de provizii diferite. A revenit singur si fericit. Acuma putea vorbi linistit cu taranii, sa mai si glumeasca si sa-i batjocoreasca:
      - V-ati boierit si voi, ma! Va vine cu strambul munca! E mai usor sa stai cu luleaua-n gura decat sa dai cu sapa, cum nu! Si sa ocarasti pe boieri si sa pui la cale rebeliuni! Ce zici, mai Stefane?
      - De, don` colonel, facu Stefan cu fata zambitoare, mai incercam si noi marea cu degetul.
      - Vrem sa vedem si noi cum o mai fi si altfel, ca ce a fost am vazut si n-a fost bine! adauga altul, intunecat.
      - Numai sa nu vedeti pe dracul, mai baieti! zise colonelul.
      Peste cateva minute, din vorba-n vorba, taranul zambitor intreba:
      - Da pe domnisoarele le-ati dus la oras, don` colonel?
      - Ati fi poftit sa le las aici sa va bateti voi joc de tineretea lor, ai? raspunse pensionarul cu ton glumet. Nu va cunosc eu ce talhari sunteti voi?
     - De ce, don` colonel, pacatele noastre?
     - Fiindca sunteti, Stefane! Nu m-am trudit eu destul cu alde voi la armata? Va stiu si maselele din gura!..... Dar mie ce puteti sa-mi faceti? Sa ma omorati? Ce, mi-e frica mie de moarte, ma? D-aia-s eu militar, ma?..... Ori sa ma pradati? Pradati-ma, daca va da mana! Ca eu tot ce am, aici am bagat si cu voi am impartit..... Nu-i nimic, baieti! Dumnezeu e sus si vede!...... Eu nu v-am batut, nu v-am inselat, nu v-am napastuit, v-am ajutat, v-am ocrotit, v-am invatat. Acu puteti sa-mi trageti cu parul. Asa-i?
     Colonelul se uita pe rand la tarani, asteptand o vorba de protestare sau de recunoastere. Oamenii taceau. De-abia intr-un tarziu Stefan, cel mai deschis, facu:
     - De!
     Glasul se stinse gol ca o besica de sapun.

     - Oare ce-i cu tine, Petrica, dragul mamei, de nu mai ai stare si nu te strangi si tu pe acasa ca oamenii? se tangui Smaranda.
     - D-apoi acu nu-s acasa, mama? facu Petre aspru.
     - Esti, maica, dar stai mereu pe spini..... Si, Doamne, groaza mi-e sa nu patesti ceva daca te amesteci in toate, in loc sa vezi de saracia noastra!
     - Nu m-amestec eu, mama, ca nici n-am de ce sa m-amestesc! mormai flacaul. Dar daca ma cheama oamenii trebuie sa ma duc, c-ar fi rusine sa stau!
     - Ba nu-i rusine, dragul mamei! Ca-s vaduva si copiii ceilalti sunt mai micsori si numai in tine mi-i nadejdea sa ne mai inlesnim. Ca destul mi te-au tinut acolo la oaste, si eu am fost singurica, sa ma lupt......
     - Apoi tocmai s-aude ca iar ne cheama pe toti la regimente din pricina......
     - Doamne fereşte, şi ne păzeşte, şi ne mântuieşte! se închină deodată femeia, cuprinsă de spaimă.
    - Dar pe aici încă n-a venit ordin, că ne-ar fi spus primarul, urmă Petre. Acu ce-o fi o fi, nu-ţi mai face grijă şi supărare de pomană!
    Şi, după un răstimp, parcă să-şi smulgă un cui din inimă, reluă înăbuşit:
     - Numai cucoana asta de n-ar mai sta pe aici că, nu ştiu, dânsa poartă toate relele..... Barem de s-ar duce cu Dumnezeu, să nu ne mai amărască!
    Smaranda se înfurie brusc:
     - Ducă-se pe pustii de cucoană, fire-ar a dracului!

    Primarul Ion Pravilă intră în cârciumă frecându-şi mâinile mulţumit:
    - Singur, Cristache, singur?..... Uite-aşa-mi place! Dă-mi repede un ciocănel că sunt grăbit!..... Câte am eu pe cap acuma, nici nu mai ştiu pe ce lume sunt!
   - Vine, vine prefectul? întrebă Busuioc, servindu-l.
   - De l-ar aduce Dumnezeu mai degrabă, să se mai potolească şi oamenii! zise primarul, dând peste cap ţuica dintr-o înghiţitură.
   - Apoi parcă s-au mai mulcomit, că stau pe-acasă, murmură cârciumarul cu părere de rău. Numai Spiridon mi-a ţinut de urât până adineaori de l-am şi dat afară......
    - Ehei, băiete, liniştea asta nu-i a bună, ascultă-mă pe mine! făcu Pravilă misterios. Câinele când muşcă nu mai latră!
    - Ai simţit ceva, au auzit ceva?
    - Ce s-aud şi ce să simt? Parcă oamenii când fac ceva spun? Ori ştie cineva?..... Începe unul şi ceilalţi ca oile, Cristache!
    - Urâte timpuri, don` primar!
    - De..... după nimereală!..... Măcar de nu s-ar urâţi şi mai rău!
     Îşi aduse aminte că e grăbit şi, pornind spre uşă, strigă cu glas schimbat, poruncitor:
     - Ia vezi, Cristache, să fie ordine şi la tine! De unde ştii că nu-i vine domnului prefect să intre şi să-ţi facă o inspecţie? Mai bine să fii pregătit!
    - Să vie sănătos!..... Dar nu cred că-i mai arde nimănui de inspecţia cârciumilor. Sunt focuri mai mari acuma!



                      3.
        Miercuri dimineaţa, Titu Herdelea merse foarte devreme la "Drapelul", să comunice lui Roşu ştirea despre revolta rezerviştilor şi uciderea ofiţerilor, mai ales că nici în "Dimineaţa" n-o văzuse apărută.
       - Cunosc! zise secretarul cu superioritate.Ştiu şi altele mai grozave. "Dimineaţa" a încercat s-o publice, dar a fost avertizată că va fi imediat confiscată toată ediţia şi-a trebuit să renunţe. Ştiu, puiule. Eu să nu ştiu?
     Se scula de la biroul sau acoperit de jurnale, lua pe tanarul Herdelea de mana ca pe un scolar si-l duse la o harta a Romaniei batuta cu piuneze pe un perete.
     - Vezi tu potcoava asta, puiule? il dascali cu un glas de corepetitor experimentat, urmarind cu aratatorul sinuozitatile granitei. O vezi, vasazica...... Iti aduci aminte, acum vreo zece zile, cand am vorbit noi despre tulburarile taranesti, ce ti-am spus? Ei, am avut dreptate?.... Iaca, de-aici au pornit, sus de tot, coltul dinspre Bucovina, cu jidanii.... S-a mers asa cateva zile, si-a coborat mereu, si mereu cu "jos jidanii" si "jos perciunii". Iti aduci aminte, ca si tu credeai ca ar fi vorba numai despre niste perciuni de jidani. S-acuma uite colea a ajuns in Teleorman! Vezi? Si se intinde vertiginos mai departe parjolul. Te asigur ca in trei-patru zile va fi la Severin, adica va fi cuprins toata potcoava.... Acuma au bagat-o pe maneca domnii cu "jos jidanii". Acuma simt pe pielea lor ca taranul nu face deosebire intre jidan si crestin cand s-a ridicat sa-si caute singur dreptate.  Ba tocmai unde nu-s jidani miscarile au inceput sa ia un caracter mai slabatic. In Moldova se pare ca n-au fost omoruri si nu s-a varsat sange; pe cand pe-aici multi proprietari si arendasi au fost macelariti de taranii revoltati.
      Se aseza iarasi la birou. Din mormanul de ziare numai capul i se vedea cu ochelarii, care sticleau ca niste ochi monstruosi.... Titu Herdelea a ascultat ingrozit mai cu seama de cand i-a pomenit de Teleorman. Asta inseamna ca si Amara e in primejdie si, deci, si Nadina, despre care a vorbit aseara mereu la Gogu Ionescu.
     - Domnule Rosu, te rog mult, zise deodata tanarul Herdelea, din Arges ai vreo informatie grava?
     - Inca nu, raspunse secretarul. Dar anevoie va fi ferit si Argesul de potop, daca bantuie in Teleorman, adica in vecini. Ei, ce vrei? Intrebasi din cauza amicului tau? De, e periclitat foarte serios, desi nu se poate sti. Depinde mult si de capriciul sortii. In orice caz, fiindca te intereseaza mai de aproape chestia, am sa-ti dau o sursa de informatie sigura si prompta. Du-te la Ministerul de Interne, la directorul Modreanu..... Spune-i ca te-am trimis eu, din partea gazetei. La el se centralizeaza toate stirile acuma, cele oficiale, fireste. Are o insarcinare speciala. E un om simpatci si subtire, mare amator de reclama. Iti spun detaliile astea ca sa stii cum sa-l iei......
       Titu multumi miscat. Era fericit ca va putea servi si el pe Grigore Iuga, indeosebi, care l-a imbratisat atat de calduros de la prima intalnire si nu s-a dezmintit deloc, apoi si pe Gogu Ionescu care, sarmanul, e atat de ingrijorat din pricina Nadinei.....
      Usa directorului se intredeschise subit si in crapatura aparu capul lui Deliceanu:
      - Rosule, mai ai ceva?
      - Nimic!..... Poate mai spre amiazi. Am sa telefonez si viu sa anunt! zise secretarul fara sa ridice nasul din jurnale. Cand se inchise usa, Titu intreba uimit:
     - A si venit?
     - Ehe! Chiar inaintea mea! rase Rosu ironic. Ne clatinam, ne clatinam!
     - Guvernul? facu Herdelea.
     - Si guvernul, si toata banda, urma Rosu ursuz ca de obicei. Ne ducem dracului cu totii azi-maine....
    - Cel putin in opozitie vom putea lucra cu mai multa libertate! zambi naiv tanarul.
    - De opozitie sa nu te bucuri, amice, pentru ca e cu mari primejdii pentru noi! mormai secretarul, apucandu-se sa-si frece nervos ochelarii, incat fara ei figura lui parea neputiincioasa si mai acra. Vazusi ce armata de redactori, pararedactori si reporteri avem azi, tot mai mult sau mai putin sinecursti? Ei, maine ma pot pomeni c-am ramas singur cu foarfecele astea, daca nu cumva voi fi dat si eu afara!..... Asta-i gazeta de partid, tinere! Care poate, profita cat e la putere, pe urma..... Dar tu nu-ti face inima rea, puiule! adauga cand isi potrivi ochelarii dupa urechi si vazu cum s-a ingalbenit Herdelea. Tu mai esti asigurat cateva luni, intamplator. Pana atunci ai vreme suficienta sa te aranjezi....
     Redactia apoi incepu sa se populeze. Fiecare nou sosit aducea cate o veste, toate care de care mai rele. Ca rascoala s-a intins in judetul cutare, ca taranii au ucis in cutare regiune atatia arendasi sau mosieri, ca armata s-a ciocnit intr-un sat cu revoltatii si au fost sute de morti si raniti de ambele parti, ca in alta parte satenii au alungat cu pietre un detasament de infanterie, ca multe judete sunt complet izoate fiindca taranii au taiat firele telegrafice si telefonice, ca o doamna proprietareasa surprinsa de rasculati a fost dezbracata in pielea goala si purtata asa prin mai multe comune, ca ministrul de razboi e idiot, pentru ca trimite trupele recrutate din cutare tinut sa reprime dezordinile tocmai in tinutul respectiv, incat soldatii ar trebui sa traga in parintii si fratii lor proprii, ca astfel un caporal, dupa ce a impuscat pe tatal sau, care se afla printre taranii razvratiti, a cerut voie capitanului sa-l inmormanteze si a fost decorat si cititat pe ordinea de zi a intregii armate, ca in anume orasele s-au format garzi nationale pentru a se apara de eventualele atacuri ale bandelor de tarani dobitociti, ca la marginea judetului Ilfov, azi-noapte, o patrula de cavalerie de-abia a putut imprastia o ceata de cateva mii de tarani, pornita asupra Bucurestilor.....
       Pe la unsprezece intra grav, ca un ministru fara portofoliu, Antimiu, reporterul gras, cu blana soioasa si caciulita de lutru flas, mai asudat ca alte dati, caci fara batea soarele si, dand mana cu cativa plictisit, soptind "bonjur, monser", se prevali pe un scaun liber de langa Rosu. Intrarea lui, ca unul ce culegea intormatii politice din izvoare inalte, potoli zelul limbutilor galagiosi. Observand ca tace, ca sa-si dea mai mare importanta, Rosu il intreba ironic, dar si curios:
      - Ai adus ceva, Antimiule?
      - Ceva foarte important, nene Rosule! exclama reporterul patetic. Din nenorocire nu pentru noi, cu toate ca pe noi ne priveste de aproape, fiindca e soarta noastra la mijloc.....
     - Spune, frate, nu mai face literatura! il intrerupse enervat secretarul.
..................................................