Răscoala, Liviu Rebreanu

.............................................
                 XXVIII.

              Gogu urca sa ia pe Eugenia inainte de sfarsitul sedintei si gasi pe coridor, la usa tribunei, pe Titu. Trebuind sa astepte cateva minute, Gogu Ionescu profita sa spuie tanarului Herdelea, intr-ascuns de Eugenia, pe care nu mai voia s-o amarasca, fiind si asa destul de ingrozita, ca un deputat pitestean i-a comunicat adineaori lucruri foarte grave despre caracterul ce l-au luat tulburarile in sudul Argesului. Nu se stie inca nimic precis, caci legaturi directe nu mai sunt de vreo doua zile intre Pitesti si partile de jos ale judetului, dar se zvoneste ca s-ar fi savarsit si omoruri.
        - Acuma inchipuieste-ti inima mea, draga Herdelea! zise Gogu. Nadina in mijlocul revoltatilor care comit asasinate! Ce-i fi cu ea, a izbutit sa fuga, a incaput pe mainile taranilor? Bietul tata isi musca mainile de desperare, ca n-a oprit-o. Cum e bolnav si batran, si cu slabiciunea lui pentru Nadina, cred ca s-ar prapadi daca ar afla ca i s-a intamplat ceva. In sfarsit, o tragedie intreaga!..... Se dea Dumnezeu sa se potoleasca lucrurile, dar eu stiu ca nu mai vreau sa aud de mosie si de tarani, macar sa traiesc cat bolovanii. Sunt in stare sa si daruiesc Lespezii, si sa scap. Cat am indurat noi zilele astea, nu doresc nici dusmanilor mei!
       Eugenia era miscata de solemnitatea sedintei. Ea sfatui pe Titu, secondata fara convingere de Gogu, sa nu se duca la tara, sa nu pateasca si el ca Nadina, mai ales ca armata poate sa traga si sa se intample cine stie ce batalii sangeroase. Tanarul Herdelea raspunse cu o modestie de erou pronind la razboi:
       - O, doamna, de mine n-ar fi nicio paguba!


                       4.
            De-abia cand soarele se apropia de asfintit, multimea izbuti sa se urneasca de la primarie, in jos, spre curtea Iuga, sporovaind si galcevind, parc-arfi mers la nunta. Cat s-au tot certat mai mult s-au intartat, incat acuma toti erau infierbantati. La galagie se adunasera si copiii sa caste gura.
       - Mai nea Cristache, ia mai lasa tejgheaua! striga Trifon in fruntea multimii, trecand pe la carciuma si vazand pe Busuioc in usa. Ca ori esti de-al nostru, ori de-al altora, ca sa stim si sa te insemnam pe raboj!
       - Iaca viu, mai frate Trifoane! raspunse carciumarul grabit si infricosat. Se poate sa lipsesc eu cand e tot satul?..... Mai muiere! adauga apoi inauntru. Auzi tu? Iesi si stai in pravalie, eu ma duc cu oamenii!
       Dinauntru, glasul femeii boscodori ceva, dar Cristea Busuioc se amesteca in multime, cu o mutra vesela, potrivita imprejurarilor. Inima ii veni putin la loc observand printre oameni si pe fruntasii satului si chiar pe primarul Pravila.
      - Aşa, da, fraţilor! făcu cârciumarul către cei dimprejurul său. Dacă ne ţinem de mână cu toţii, nu mai poate să ne înfrunte nimeni!
       Miron Iuga ştia de întrunirea sătenilor şi de pregătirea lor împotriva lui. Isbăşescu, care până azi nu scosese nasul din registre, socotind că pe dânsul nu-l interesează controversele dintre proprietari şi săteni, el fiind un simplu negustor de cifre, fu cuprins de groază când logofătul Bumbu îi spusese, mai mult în glumă, că ţăranii tocmai pe el îl urăsc mai tare din pricina catastifelor cu datoriile şi evidenţele învoielilor. Astefel de azi-dimineaţă, îndată ce auzea vreun zvon de pe la argaţi sau alţi oameni umblători pe la curte, se ducea repede să-i comunice bătrânului Miron, adăugând mereu că părerea lui ar fi să profite de ezitările  ţăranilor şi să părăsească Amara cât mai e timp, căci orice rezistenţă ar fi inutilă faţă se starea spiritelor prea încărcate.  Miron Iuga asculta, dar se făcea că nu aude poveţele contabilului. Numai când Isbăşescu îşi permise să insiste, bătrânul se enervă puţin şi-l admonestă să-şi caute de registrele lui şi să-l scutească de poveţe.
       - Vin ţăranii, coane Miroane! strigă în cele din urmă Isbăşescu desperat, năvălind în apartamentul stăpânului. E tot satul, cucoane!..... E prăpăd mare!...... Doamne, Doamne, cum nu m-aţi ascultat şi pe mine!
      - Ia mai închide gura şi nu te prăpădi cu firea! zise liniştit bătrânul Iuga. Lasă-i să vie! Bine că vin, ca să ne lămurim!
       Isbăşescu se hotărâse să rămâie cam primprejurul boierului. Ce-o păţi boierul, să păţească şi el, îşi zicea, în speranţa că boierul, fiind foarte respectat de oameni, nu va păţi nimic şi prin urmare nici dânsul.
        - Ce faceţi, cucoane? întrebă contabilul iar, observând că bătrânul se plimbă prin odaie cu mâinile la spate. Nu ieşiţi înaintea lor, să nu dea cumva buzna aici, peste dumneavoastră?
      Miron Iuga îşi continuă plimbarea fără a-i răspunde, mormăind numai în sine vorbe neînţelese. În realitate nici el nu ştia ce să facă cu oamenii aceştia care, numai în câteva zile, au ajuns să dărâme toate zăgazurile autorităţii şi, dintr-un sat organizat, să se transforme într-o turmă inconştientă, trasă şi împinsă de pofte primitive după bătaia vânturilor. Fireşte, alungarea jandarmilor, incendiile, devastările şi toate destrăbălările ultimelor zile au fost numai concluzia inerente a unor permanente abdicări ale autorităţii, provocate de nedestoinicia guvernanţilor şi de demoralizarea lor sistematică prin promisiunile înşelătoare ale demagogilor, care toate au încurajat naşterea şi propagarea spiritului de nemulţumire întâi şi în sfârşit de răzvrătire în sufletul simplist al ţăranului. Pornirile anarhice trebuiesc curmate în primul moment, când sunt în germene. Atunci e suficientă persuasiunea energică. Dupa ce au prins radacini si au inceput sa se manifeste, numai forta brutala le mai poate slavili distrugerile. Isi dadea deci perfect seama ca dansul singur nu mai poate lupta cu multimea care si-a pierdut cumpatul. Dar nici nu putea dezerta de la datoria de a-si apara pamantul. Simpla-i prezenta, prin prestigiul persoanei sale, constituia o piedica in dezlantuirea anarhiei complete. Taranul are instinctul respectului de batrani si fruntasi, cu atat mai mult de stapanul din mosi-stramosi. Unde si cat va fi prezent dansul, oamenii se vor sfii a trece la pradaciuni. Au pus foc la Ruginoasa, fiindca el nu era acolo..... Desigur, mai ales dupa incendierea conacului din vecini al lui Cosma Buruiana, chibzuind azi-noapte indelung, si-a pus intrebarea daca totusi n-ar fi mai intelept sa se retraga deocamdata pana ce vor interveni fortele  care sa dezmeticeasca pe nebuni? A infrunta o ceata de razvratiti care si-au pierdut judecata nu e oare si din parte-i o nebunie, cand nu se bazeaza pe alta arma decat teama si rusinea ce poate sa le inspire persoana lui? Si in clipa cand zagazul respectului s-ar rupe, n-ar fi socotita prezenta lui ca o sfidare, atatatand mai violente dezlantuiri de furie?..... Si-a intrerupt intrebarile atunci, fiindca i s-au parut primele simptome ale lasitatii. Numai lasitatea scormoneste dupa argumente si considerente care s-o justifice. Ce va fi, se va desea atunci cand va fi sa fie......
        Acuma Miron, plimbandu-se prin odaie, auzea afara glasurile care-i spuneau ca a sosit momentul hotarator. Langa o fereastra, Isbasescu privea infrigurat, cu interjectii de spaima. Isi zicea ca ar trebui sa iasa, sa-i intampine, dar amana mereu, parca fiece minut de intarziere ar fi fost un castig pentru dansul.
       Afara, zgomotul de pasi si de glasuri se intetea. Multimea se revarsase din ulita in ograda si in parcul conacului ca un rau care si-a schimbat brusc albia. Pe aleea prunduita si curatita de curand, taranii se imbulzeau si se fereau sa nu calce pe marginile cu firicele  de iarba de-abia incoltita. Ici-colo cate-un glas dojenea:
       - Fereste, mai crestine, nu strica iarba, ca-i pacat de munca! De altfel, galagia mai contenise, ca si cand le-ar si fost rusine si s-ar fi simtit vinovati ca au intrat in parc, pe unde taranii n-aveau voie sa umble. Numai langa rondul din fata castelului Trifon Guju indrazni sa chiuaisca gros si prelung, parc-ar fi vrut sa-si incerce curajul si sa sparga linistea care-i amortea pe toti.... Cei mai multi, intrati pe dincolo, prin curtea conacului, erau mai galagiosi. Dinaintea lor porumbeii se ridicara in vazduh, iar orataniile se imprastiara oracaind speriate. De prin grajduri si acareturi apareau slujitori si argati de toate felurile, privind cu o curiozitate copilareasca sosirea satului, razand, schimband glume, parc-ar fi venit la claca cu lautari. Numai batranul Ichim se uita mirat si nedumerit. Logofatul Bumbu se oprise, cu tremuraturi in genunchi si cu o infatisare resemnata, langa usa locuintei sale, in fund, in vreme ce nevasta-sa dardaia inauntru, pandind de dupa perdea.
      - Ati venit, ati venit? intreba prosteste logofatul cand oamenii din capul cetei ajunsera langa dansul.
     Auzind ca altii au intrat prin parc, trecu si el dincolo, parca s-ar fi suparat ca au indraznit sa intre pe acolo si-ar fi vrut sa-i alunge. Curtea interioara dintre castel si conacul vechi era plina de tarani. Logofatul, mai zapacit, arunca cate o vorba buna cand unuia, cand altuia, iar pe urma se propati in dreptul usii, intre doi stalpi ai cerdacului, parca s-ar fi pregatit sa opreasca lumea de-a navali  asupra stapanului sau, dar cu fata mereu umezita de un suras sortit sa-i ascunda frica si sa-i castige bunavointa tuturor.
      Inmultindu-se mereu, oamenii se imbulzeau si vacarmul crestea. Unele glasuri intepau si pe logofatul zambitor care, cand intelese, facu vinovat:
      - Ce-i, baieti? Ce vreti voi?..... Spuneti-mi mie ca.....
     Rasete batjocoritoare si cateva huiduieli ii acoperira vorbele. Bumbu se fastaci complet. Deodata Lupu Chiritoiu care, fara sa vrea, fusese impuns aproape in fata, striga:
     - Du-te, omule, nu mai sta, si spune boierului sa iasa pana afara, c-a venit satul!
     - Iaca ma duc, ma duc! bolborosi Leonte Bumbu, dezmeticindu-se si repezindu-se in casa.
     Batu la usa batranului Miron si, fara a mai astepta raspuns, intra:
      - Poftiti, conasule, c-a venit satul!
      Miron Iuga se intoarse, parca vestea l-ar fi surprins, cu toate ca de cateva minute auzea de afara murmurul de oameni din ce in ce mai nelistitor. Se uita un moment in ochii logofatului:
      - Bine, Leonte!..... Sa mergem sa vedem ce mai pofteste satul!
      Isi lua de pe o mobila caciulita ce o purta obisnuit prin curte, si-o potrivi bine spre cap si pasi spre usa. Bumbu il opri o clipa, apuca din cuierul de langa usa o haina scurta de piele captusita cu blana si i-o tinu  s-o imbrace, baiguind supus:
      - E cam racoare, conasule, si puteti raci daca.....
      - Ce dracu ma mai intorsesi din cale! mormai Miron, imbracand totusi haina si incheind cu atentie toti nasturii, parc-ar fi plecat la drum lung.
      Isbasescu, stana de piatra langa fereastra, nu se clintise nici cand a intrat logofatul. Vazand pregatirea de iesire a boierului, i-a venit inspiratia sa ramaie el mai bine pe loc. E mai prudent pentru orice eventualitate. De ce sa se expuie de prisos el, care, in fond, e un biet proletar aflat in situatia dramatica de-a fi urat de niste oameni la fel de saraci si de oropsiti? Leonte Bumbu, urmand pe Miron ii facu o intrebare muta: "Nu vii?" Mut raspunse si Isbasescu: "Nu!"
      Aparitia batranului Miron Iuga in cerdac stinse subit toate glasurile. Cateva caciuli si palarii si ridicara instinctiv.  In marginea cerdacului, la nivelul oamenilor, Iuga se opri. Dintr-o singura ochire observa ca taranii au cuprins toata imprejurimea conacului pana la castelui lui Grigorita si toata ograda argatilor. Soarele coborase spre asfintit in spatele caselor, adumbrind cerdacul si insangerand sutele de capete cu privirile strambate de puterea luminii.
     - Vad ca intr-adevar ati venit tot satul, cu catel, cu purcel! zise Miron calm, cercetand fetele, parc-ar fi vrut sa vada cine lipseste.
     - De, cucoane! raspunsera cateva glasuri necigure, intre care batranul Iuga recunoscu pe al lui Ignat Cercel, zarindu-i chiar mutra plangareata undeva, fara sa-l intereseze insa, ci numai ca o fulgerare a constiintei.
     Trecura cateva clipe. Pauza paru tuturor nesfarsit de lunga. Pe urma, brusc, Miron Iuga striga poruncitor:
      - Cine v-a chemat pe voi aci, sa-mi stricati straturile, si rondurile, si potecile la care am muncit din greu cu oamenii?..... Cine v-a dat voie?....... Adica dincolo, in curte, nu puteati astepta? Acolo nu mai e bine? V-ati boierit, ai, de cand umblati cu revolutia si cu blestematiile?
      Vorbind, se aprindea si nu se mai putea domina, desi isi dadea seama ca merge prea departe si risca sa provoace tocmai efectul contrar celui scontat. Intr-adevar, cineva il intrerupse obraznic:
       - Da ce, noi am venit sa ne probozesti matale ori sa te probozim noi pe mata?
       Miron Iuga ezita o fractiune de clipa daca sa retina obraznicia ori sa n-o auda. Continua cu acelasi glas:
      - La mine nu merge cu boieria, baieti, ca eu muncesc ca si voi si cu voi impreuna, asa ca noi putem vorbi, ca totdeauna, si dincolo, intre noi, nu aici unde e loc de odihna..... Dar acuma, dac-ati venit, nu face nimic.... Aide, sa va aud durerile!
      Atunci iesi in fata obraznic, cu caciula pe ceafa, Trifon Guju:
      - Cucoane, s-au drus vremurile alea..... Mata n-ai auzit de porunca lui voda, ori nu vrei s-o asculti?
      Batranul Iuga facu o sfortare cumplita sa nu-l plesneasca imediat peste ochi,  in loc de orice alt raspuns. Il stia pe Trifon lenes si rau, deci dintre taranii cu care dansul nici nu obisnuia sa stea de vorba. Ca si cand nici nu l-ar fi auzit, Miron intoarse capul sa intrebe pe altii despre ce porunca e vorba. Isbasescu il pusese la curent de ieri, dar credea ca e bine a se face ca n-o cunoaste. Cativa oameni de treaba se grabira sa-i explice cum si ce s-a aflat. Boierul asculta linistit si se pregatea sa vorbeasca. Trifon intrerupse din nou, mai provocator, jignit ca nu l-a intrebat pe el:
       - Stai, cucoane, sa te lamuresc eu, ca dansii sunt prosti si nu......
       - Eu cu oamenii necuviinciosi si fara obraz nu vorbesc, zise batranul Miron, masurandu-l cu dispret, si apoi urma catre ceilalti: Spune tu, Profire, vasazica......
       Ascultand spusele incurcate ale celor intrebati, Miron Iuga simtea cum i se urca tot sangele in obraz. Idranzneala lui Trifon ii fierbea creierii, oricat se sforta sa se calmeze si oricat isi dadea seama ca ticalosul inadins cauta sa-l scoata din sarite ca astfel sa atate pe ceilalti. In acelasi timp si Trifon Guju se socotea umilit ca boierul nu-l lasa pe el sa explice, desi el s-a straduit mai mult de i-a ridicat  si i-a adus pe toti aici. Cum si multi altii pareau de partea lui, bombanind ca de ce sa-l bruftuluiasca boierul si nici nu-i da voie sa vorbeasca, Trifon mai rau se umfla si se infuria.
       In sfarsit, batranul Iuga nu mai avu putere sa asculte baiguielile cu porunca regelui si, taindu-le vorba cu mana, intoarse fata spre multimea ce incepuse a prinde glas:
       - Apoi dupa basme d-astea va luati voi, mai baieti, si dati buzna aci de-mi calcati si-mi stricati gradina? Si veniti claie peste gramada, oameni in toata firea, adica sa ma speriati pe mine, ori ce?.... Ei, rusine sa va fie! Si mai ales voua, care erati oameni de omenie si v-am cinstit! Uite, primarul satului! Frumos iti sade, n-am ce zice! In loc tu sa potolesti pe cei smintiti si fara chibzuiala, te bagi intre ei la razmerita..... Halal de asa primar!
       - Sa ne iertati, cucoane, dar daca ne-a luat satul noi ce putem face? boscorodi Pravila umil si plecat.
       - Si tu, Luca! urma Miron inflacarandu-se mereu. Si tu, Lupule, om batran, cu plete carunte, mai mare ca mine, intre neispraviti ca alde Trifon! Ei, mai crestini, mi-e sila de voi!
       Vorbind ii trecea neincetat prin minte ca si-a pierdut cumpatul, dar nu se mai putea opri, intocmai ca alergatorul, care din greseala si-a luat vant pe o coasta piezisa si e dus la vale irezistibil, desi stie ca se apropie de o prapastie. Efectul dojanei de altmiteri ii incuraja sa continue. Gloata de tarani amutea pe masura ce glasul lui se inasprea si biciuia. Parca instinctul de frica si supunere s-ar fi redesteptat brusc in sufletele tuturor, oamenii clatinau din cap ingrijorati sau murmurau scuze monosilabice.
       Pe cand cuvintele batranului Iuga serpuiau amenintator peste capetele multimii surprinse, ca pleasna unui bici in mana imblanzitorului, gata sa se abata in fiece moment, Trifon Guju isi legana deodata trupul, parca si-ar fi strans mijlocul cu o curea, si izbucni cu glas spart:
      - Ia stai, cucoane, ca noi nu ne-am sculat de florile marului......
      Glasul lui se incurca si se ciocni in vazduh cu glasul batranului Miron Iuga. O clipa glasul lui Iuga, surprins, se ineca. Dar imediat se ridica cu o furie noua, pornita parca sa arda tot in calea ei: 
       - Tu sa tci, ticalosule!...... Sa taci, talharule!...... Sa taci!....... Sa taci!......
       Cu ochii bulbucati, cu o spuma subtire in colturile gurii, Miron Iuga racnea scuturand pumnul spre Trifon Guju care insa, dupa o secunda de sovaire, ii infrunta privirea cu un ranjet obraznic. Apoi, fiindca boierul nu contenea cu "sa taci", desi abia mai haraia de oboseala, Trifon striga gros si sfidator:
       - Da de ce sa tac?...... Iaca, nu vreau sa tac!...... Ai sa-mi poruncesti dumneata? Ce, sunt sluga dumitale?
      Miron Iuga nu mai vedea, dar fiece cuvant ii plesnea obrajii de-i tiuiau urechile. Continua cu aceeasi manie:
     - Sa taci..... si sa iesi indata din curtea mea.....! Iesi afara, ticalosule! Acu sa iesi, hotule, ca de altfel!.....
     Trion Guju isi rasfira picioarele si intinse genunchii, ca sa se infinga mai puternic pe loc, raspunzand in acelasi timp mai darz si incruntat:
      - Uite ca nu ies, cucoane! Nu vreau sa ies!..... Ca nici nu mai e curtea dumitale si nici n-am pofta sa ies, uite-asa!
      - Nu iesi?..... DIn ograda mea?..... Sa ma infrunti tu pe mine?..... Ei, stai atunci ca te invat eu pe tine omenie, talharule!
      Vocea batranului Iuga se schimbase si se inmuiase. Intra repede in casa. La fiece pas isi zicea ca trebuie sa se calmeze. Ii tremurau insa si mainile, si genunchii, numai in inima ii batea un ciocan cu lovituri asurzitoare. In camera de culcare, desupra patului, atarna o pusca de vanatoare, vesnic incarcata. O smuci din cui.
      Afara toate limbile se dezlegara. Numai Luca Talaba ii striga lui trifon ca nu face bine impungandu-se cu boierul cel batran. Din toate partile se ridicau in schimb aprobari galagioase:
      - Bine facusi, Trifonica!..... Nu te lasa!..... De ce sa-l asuprasca si sa-l batjocoreasca? Trebuia sa-i pui mana-n beregata si.....
      Un glas subtire striga, mai departe, starnind veselie imprejur:
      - S-a incins mosul, fratilor, nu-i fie de deochi!
      Ignat Cercel balbai ingrijorat:
      - Ia vezi, Trifoane, sa nu te pomenesti cu boierul ca.......
      Cand reaparu Miron Iuga cu pusca in mana si cu ochii umflati si rosii ca capele, fu intampinat cu un murmur de mirare si de nemultumire. Batranul se opri la trei pasi de Trifon Guju, unde fusese adineaori, si porunci fara sa mai tipe, dar mai apasat si cu o voce grea de energie:
      - Iesi imediat de aici, hotule, ori de unde nu, o sa iesi pe targa!
      - I-asculta, boierule, nu vreau sa ies, ai inteles?..... striga intartat Trifon. Si incearca numai sa.... c-apoi vezi dumneata pe dracu, cat oi fi de boieri, ca doar.....
      Nu apuca sa ispraveasca. Iuga ridicase arma la ochi dupa primele lui cuvinte. Rasunara doua detunaturi, una dupa alta, atat de apropiate parca a doua ar fi fost ecoul celei dintai. Fata lui Trifon Guju, cu gura larga de vorbe, primind descarcaturile in plin, se ciurui brusc ca de varsat negru. Ochii mici avura o clipire mirata. Se pravali ca un sac greu.
      - Talharule! mormai Miron Iuga, vazandu-l cum se frange cu o satisfactie care-i ingrasa inima.
      Cand rasunara impuscaturile, cativa oameni de pe langa Trifon isi ferira capetele, retragandu-se cu spaima peste cei dinapoia lor. Tipete diverse tasnira intr-o imbranceala generala. Printre glasurile speriate insa pornira deodata injuraturi si amenintari. Toader Strambu, la cativa pasi, rabufni cu o mutra rosie de ura:
      - Ce, boierule, vrei sa ne omori?
      In aceeasi clipa miscarea multimii se involbura. Deasupra lui Trifon se aplecasera cativa sa-l sprijine. Oameni se imbulzeau valvartej, intr-o innebunire subita. pe cand rostea Toader Strambu intrebarea, un bat de radacina cu maciuca cat un pumn de copil se inalta in aer langa Miron Iuga. Maciuca il lovi in cap cu atat sete, ca se auzi imprejur un parait. Caciulita boierului se turtise in crestet.
      - Cum indraznesti, hotule, sa ridi.....? incepu Miron fara sa mai poata sfarsi.
      Zeci de alte bete se agitau, izbind la intrecere intr-o invalmaseala furioasa. Batranul Miron Iuga, fara cunostinta, cu teasta zdrobita, ramase in picioare in mijlocul taranilor care, indesandu-se sa-l loveasca, parca-l sprijineau sa nu cada.
      Cerdacul deschis cu stalpii patrati se umplu de oameni care izbeau in dreapta si in stanga, in nestire, parca pretutindeni si chiar in aer ar fi fost numai dusmani. Geamurile ferestrelor tipau strident, sfaramandu-se. Multimea framanta ca o balta rascolita de o furtuna naprasnica, se indoia cand incoace, cand incolo, cautand parca sa-si descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, injuraturile imbaiate se incrucisau intr-un vuiet prelung, care inabusea strigatele desperate ale celor cateva slujitoare de la curte.... In izbucnirea de furie, descatusata intr-o singura clipire, ca un traznet clocit mult intre nori si cazut fara obisnuitele tunete si fulgere pregatitoare, taranii se napustira si asupra argatilor, in vreme ce logofatul Bumbu, desi aflat langa batranul boier, a scapat numai cu imbranceli, parca, in toiul vijeliei, nimeni nu l-ar fi recunoscut.
       Dupa numai cateva clipe, cei ce se otarau imprejurul batranului Iuga il parasira unul cate unul, racoriti sau flamanzi de alte fapte. Fara sprijinul taranilor, Miron Iuga se prabusi cu fata-n jos, scormonind pamantul si mirosindu-i mai lacom ca totdeauna aroma dulce-amara, pentru ultima oara. Nimeni nu se mai sinchisea de dansul. Taranii, imbrancindu-se fara odihna, treceau peste trupul lui, il calcau in picioare, apasandu-l si framantandu-l cu pamantul in care isi infipsese din viata toate radacinile.
    

                     5.
          - Petrica, sai ca oamenii au omorat pe boierul cel batran! striga in gura mare Marioara, navalind in ograda. Vino, Petrica, degraba, sa nu se apuce de vreo pozna si mai mare!
        Petre Petre ispravise poarta si ciocanea in fundul bataturii, la grajd, numai sa  aiba de lucru si sa nu fie manat a se mai amesteca in nimica. A auzit de la maica-sa Smaranda ca satul a pornit la curtea boierului cel mare si l-a ispitit un moment sa mearga si el, nu sa strice ori sa atate, ci dimpotriva sa opreasca ce s-ar putea sa faca alde Toader Strambu si altii de teapa lui. Dar s-a incapatanat sa ramaie acasa, ca si cand ar fi vrut sa-si rumege mai indelung  durerea ce-i clocea in inima, precum si pentru ca socotea peste putinta ca oamenii sa indrazneasca sa se atinga de boierul Miron, chiar ducandu-se la dansul cu razmerita.
        - Vai de mine si de mine! facu deodata Petre, parca l-ar fi lovit in moalele capului.
        Nici nu se uita la Marioara, cu toate ca o iubea si avea planul sa faca nunta dupa Pasti. I se parea straina, si necunsocuta, si indiferenta. Numai glasul ei ii zbarnaia in urechi urat ca niciodata.
       Fara alta vorba isi curma lucrul si porni grabit, aproape fugind. Marioara il urma ca un catel si-i poveste gafaind intamplarile de la curte. Petre o auzea din urma si cuvintele ei parca-l impingeau inainte. Isi zicea, totusi, in acelasi timp, ca se duce degeaba, caci el singur n-are sa se poata lupta cu tot satul si nici sa opreasca pe oameni de-a se racori.
       De departe curtea Iuga vuia de galagie. Petre isi iuti mai mult mersul. Era fara suman, ca la munca, si avea in mana barda cu care cioplise si pe care a luat-o fara sa-si dea seama, ca un bat cand pleci la drum.
       In ograda cea mare a conacului, oamenii alergau de ici-colo nauciti, cu fetele aprinse, vociferand si nestiind ce sa faca. Unii se hartuiau cu argatii, altii se certau intre dansii din senin, gata sa se ia de piept. La fantana cativa ingrijeau pe Trifon Guju, care gemea. Petre arunca o privire, dar nu se opri. la usa locuintei lui Leonte Bumbu se gramadeau unii cu racnete amenintatoare pe care insa le intreceau tipetele nevestei logofatului, dinauntru. Alaturi, in cancelarie, se invarteau mai multi, spargand ce le cadea in cale si razboindu-se mai ales cu registrele in care erau insemnate invoielile si datoriile oamenilor.
       Petre trecu in curtea cealalta. Intre cele doua cladiri inghesuiala era mai mare. Multimea se framanta in acelasi loc, asteptand parca o porunca sau macar un semn.
       - Unde-i boierul cel batran? intreba Petre intr-un grup de maniosi.
      - Adineaori l-au dus in casa, raspunse totusi un glas.
      Flacaul nu recunoscu nici pe cel ce-i raspunse, nici pe ceilalti, parc-ar fi fost din alta lume. Intra in conacul vechi. In cerdac se rarise lumea. Geamurile sparte cascau guri negre in pereti. Pe usile deschise larg unii intrau si altii ieseau, ca la moara. In a treia odaie erau cativa oameni tacuti, cu capetele goale. Aici se plimbase adineaori Miron Iuga, cu mainile la spate. Acuma zacea intins, cu mainile pe piept, pe canapeaua dintre ferestre. Hainele ii erau manjite de pamant, iar pe fata parca purta o masca de lut. Batranul vizitiu Ichim l-a cules dintre picioarele taranilor, bucatareasa Profira a asternul cearsaful alb pe canapea si i-a aprins la capatai o lumanare a carei flacara se prepelea intre ferestrele sfaramate. Profira se trudea sa curete putin pamantul de pe hainele si figura mortului. Primarul Ion Pravila, aflat acolo printre alti oameni, ii zise domol:
      - Lasa, muiere, lasa-l sa se odihneasca asa cum a oranduit Dumnezeu.....
      Voia sa spuna ca pana va veni vreo ancheta care sa stabileasca imprejurarile mortii, dar nu indraznea.
       Petre privi lung fata noroita a batranului boier. Vedea pe obrazul stang o dara de sange naclaita cu huma, ca o panglica de catifea neagra iesita de sub caciula turtita. Tresari cand auzi glasul primarului cu o imputare ascunsa:
      - Mi se pare ca nu fusesi aci, Petrica?
      - Bine ca n-am fost, Doamne iarta-ma! baigui flacaul. Ca ce-o mai iesi din toate astea, numai Cel-de-sus poate sa stie!
      - De, se vede ca ne-a fost noua scris sa.......
      Pravila iar nu cuteza sa sfarseasca. De atlfel, Ichim ii lua vorba din gura:
      - Du-te tu, Petrica baiete, ca pe tine poate sa te asculte, si nu lasa sa mai jefuiasca si sa strice, ca-i destul cat au facut si ce-au facut! De-aia am si trimis pe Marioara dupa tine..... Aide, du-te, ca si boierii ti-au facut bine si te-au ajutat cand ai fost la necaz!
      Petre mormai intunecat:
      - Multora le-a facut bine, si uite rasplata!
      - Si dumnealui a fost prea proclet si iute, Dumnezeu sa-l ierte! facu atunci Luca Talaba bland.
      Tacura toti un ratimp. Apoi Petre, luandu-si seama, rosti aspru:
      - Care n-aveti treaba aici sa faceti bine sa iesiti afara!
      Nu mai astepta sa vaza daca l-au ascultat, ca si cand ar fi fost sigur ca asa va fi. Si curand mortul ramase numai cu Ichim, cu Profira si cu Marioara sa-l privegheze.
      Petre, cu acelasi glas hotarat, carabani pe toti taranii care mai rataceau prin casa. Cand ajunse in cerdac, se intalni cu o ceata care nu se indura sa plece cu mana goala. Se infurie:
      - Ce, voi nu intelegeti de vorba buna, ca-i mortul in casa? Nu v-ajunge ca l-ati omorat, nici sa se odihneasca nu vreti sa-l lasati in pace?
     In vreme ce oamenii se retrageau bombanind, Petre observa ca altii se imbulzesc sa intre in castelul cel nou ale carui usi fusesera smulse din tatani. Ii trecu prin gand ca e tocmai cladirea lui Grigorita, caruia el ii datoreaza numai recunostinta. Si se repezi intr-acolo, strigand speriat:
      - Nu stricati, oameni buni!..... Faceti loc!...... Dati-va la o parte!..... Nu mai intrati, ca n-aveti ce lua!...... Nea Serafime, fii talica cuminte!
.............................................