Răscoala, Liviu Rebreanu

.............................................
                XXV.

           Invartea toporul deasupra capului...... Glasul ragusit avea izbucniri de trambita sparta:
      - Destul am rabdat si-am suferit...... Acu vreau sa ma racoresc!...... Trebuie sa beau sange de ciocoi, altfel imi ard bojocii!
     Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile si cercevele se risipira tandari, pe rand. Ceilalti tarani, molipsindu-se indata de furia lui distrugatoare, se napustira si ei, cu ce le cadea in mana, sa sparga ori sa darame ceva. Muierea lui Dumitru tipa si-si smulgea parul ca-i vor prapadi si lucrusoarele ei; in aceeasi vreme Ileana dadu fuga in casa, sa vada si ea ce s-a intamplat cu conita Nadina. Pavel Tunsu ochise dintr-un inceput automobilul. Descoperise intr-o magazie un tarnacop, se apuca sa izbeasca masina cu atat mai manios, cu cat nu izbutea sa sfarme destul de iute si de vizibil. Cand insa baga de seama ca a spart rezervorul de benzina, lasa jos tarnacopul, smulse o mana de fan din podetul de langa sopron, facu un somoiog, se scotoci prin buzunare pana gasi un chibrit, aprinse binisor fanul, astepta nitel sa arda cu flacara si pe urma il arunca spre automobil, pe baltoaca ce se scursese intre timp. O flacara albastruie invalui deodata masina, se ridica pana la acoperisul de site, se prelinse in podurile cu fan de alaturi. In cateva clipe acareturile erau cuprinse intr-un nor urias de fum din care tasneau limbi galbene in rasuciri nelinistite.
       - Foc!..... Foc! izbucnira oamenii cu o bucurie salbatica.
       - Uiuiu, cum imi incalzeste inima! racni Toader Strambu cu fata jilava de sudori, alergand spre acaraturile aprinse, parc-ar fi vrut sa se-arunce in foc.
        Langa cerdac, Petre Petre ramasese zapacit, uitandu-se ca prin vis la lumea ce vermuia prin curte. Numai intr-un tarziu vazu ca nici Matei Dulmanu nu s-a clintit deloc.
      - Mai Petrica, ia sa scoatem pe cucoana din casa, ca da focul peste dansa, si-ar fi mare pacat sa arda in flacari......
      - Ca bine zici, nea Matei, aproba repede Petre. Ca oamenii si-au pierdut de tot mintile.
      Tocmai atunci Ileana iesea din casa primejdiilor, tinand in brate pe Nadina, invelita intr-un cearsaf alb.


                              5.
            "Drapelul" parea in doliu. Cand veni, joi dimineata, pe la zece, la redactie, Titu Herdelea nu vazu nici macar pe Rosu la faimosul birou incarcat de ziare. Afla, ce-i drept, ca a fost si a plecat adineaori, lasand vorba ca se intoarce intr-o jumatate de ora.
       Tanarul Herdelea intarziase pentru ca trecuse pe la Interne, la Modreanu, dupa informatii despre Arges, cum promisese ieri lui Grigore Iuga. N-a aflat nimic. De altfel aseara, Grigore a vorbit la telefon cu directorul prefecturii de la Pitesti, care i-a spus ca prefectul Boerescu e tocmai prin judet si asteptat sa soseasca in cursul noptii, ca deocamdata e liniste si nu s-au semnalat nicaieri tulburari, desi pericolul contaminarii e mare din pricina vecinatatii cu nebunia din Teleorman. Titu l-a cautat ieri toata dupa-amiaza si de-abia aseara l-a gasit la Predeleanu. Grigore s-a scuzat cu gluma ca, totdeauna cand vrea sa-l gaseasca sigur, sa intrebe intai la casa Predeleanu, fiindca in vremea din urma mai mult sta aici decat acasa. Herdelea a zambit; cam observase el ca, in afara de prietenia lui Predeleanu, ochii frumosi ai domnisoarei Olga Postelnicu nu sunt chiar straini pentru asiduitatile tanarului Iuga.
       Pe Gogu Ionescu l-a inalnit ieri dupa-pranz. Si el telefonase la Pitesti. Era mai abatut si avea ochii mereu umezi, parca o presimtire i-ar fi ros sufletul, oricat incerca Eugenia sa-l linisteasca.
       Fireşte, Titu Herdelea îşi împărţise timpul aşa încât să fie acasă la cinci, când trebuia să vie Tanţa. A venit foarte punctual, şi s-au îmbrăţişat, şi au plâns puţin amândoi de bucuria revederii. Lucrurile importante pe care i le prevestise în scrisorică nu prea aveau importanţă. Că Jenică s-a despărţit de doamna Alexandrescu a treia zi după ce s-a mutat Titu, că nu i-a cerut el să se îndepărteze de Titu, ci doamna Alexandrescu a vrut să-i rămâie camera, pentru că pe Mimi a izgonit-o definitv  bărbatul ei, că doamna Alexandrescu a căutat să facă scandal, că a venit la ei şi s-a certat cu toţi foarte urât, chiar Tanţei i-a strigat în gura mare că s-a tăvălit cu chiriasul ei, ca totusi Jenica a ramas bun despartit de ea si s-a logodit indata cu fata subdirectorului, ca de altfel Jenica s-a purtat ca un adevarat cavaler, dezmintind energic ocarile Lenutei fata de parintii lui..... Titu Herdelea a ascultat cu mult interes toate acestea, intai fiinda i le spunea Tanta si apoi pentru ca tot ce-o privea pe ea il pasiona in realitate mai mult ca orice. Induiosat, ii marturisi ca, daca ar avea o situatie materiala cata de cat asigurata, maine ar lua-o de nevasta si ca, in orice caz, ea tot a lui trebuie sa fie pentru totdeauna. Iar drept legamant, de aici incolo, in loc de alte mangaieri, are sa-i zica numai "mireasa mea"......

        - Venisi, puiule? Bravo! murmura Rosu  intrand si gasind pe Titu cu nasul in jurnale. Vasazica gata, ai?..... Dupa-amiazi avem guvern nou! Si dupa ce mai rasfoi cateva gazete:
       - Ai vazut cum au schimbat macazul onorabilii?...... Acuma nu mai e vorba de lupta sfanta a taranilor. Acum sunt numai tulburatorii ordinii publice impotriva carora trebuiesc mijloace energice de represiune. Nu ti-am proorocit eu toate astea de-acum trei saptamani, puiule? Dar sa vezi curand-curand cum o sa puie si tunurile in bataie ca sa sugrume lupta sfanta pe care au glorificat-o pana ieri! Nu observi? I-au dat zor cu "lupta sfanta" si cu "sa nu curga nicio picatura de sange romanesc" exact pana ieri, adica pana in ceasul cand au fost siguri ca vin la putere. Ceea ca inseamna ca au dat foc tarii cu premeditare si fara niciun scrupul, caci ruina tarii, pentru ei, n-are importanta, ci numai acapararea guvernului, chiar al unei tari ruinate..... Degeaba, sunt odiosi, amice! Eu nu fac politica si-mi sunt indiferente partidele cu asa-zisele lor ideologii, dar astia sunt ingrozitori!
        Zbarnaitul telefonului ii intrerupse indignarea:
       - Alo!.... Da, da, "Drapelul"!..... Domnul Herdelea? Aici...... Poftim!
       Era Gogu Ionescu care cerea stiri noi, pentru ca azi i-a fost imposibil sa mai vorbeasca la Pitesti. Titu promise ca va trece de la Modreanu pe la dansul.
       - De, bietii oameni, se framanta si sufera, pentru ca domnii astia au vrut cu orice pret sa ia guvernul! zise secretarul de redactie iar, parca intreruperea l-ar fi intartat. Si cati o sa mai sufere, si cat sange are sa mai curga! Ca astia vor ucide pe tarani cu aceeasi dezinvoltura cu care i-au indemnat la razmerita! Ba te asigur ca vor gasi chiar instigatori ai dezordinilor. Evident, nu pe ministrul care a proclamat lupta sfanta. Nu, draga! Pe tine, pe mine, pe vreun invatatoras sau preot care nu e in partidul lor, pe vreun socialist.....
       Iar intrerupse telefonul. Grigore Iuga anunta ca va trece sa ia pe Titu, se mearga impreuna la Interne. Apoi mai bine de o ora si jumatate Rosu isi revarsa asupra docilului redactor toata intelepciunea-i politica.
      Desi extrem de hartuit, mai ales cu schimbarea guvernului, Modreanu primi pe Grigore Iuga cu mare afabilitate, in reaminti intalnirea din tren si palavrele lui Rogojinaru si pe urma spuse ca i-a parvenit azi-dimineata o nota telefonica de la Pitesti cum ca in cursul noptii s-a semnalat incendierea de catre tarani a unui conac in sudul judetului, catunul Ruginita sau Ruginoasa, nu s-a putut recepta exact numele, fiindca prefectul, care telefona personal, era foarte agitat si morfolea vorbele. Modreanu adauga ca, pentru a avea deslusiri complete in privinta Argesului, a chemat el acum vreo ora Pitestii si a vorbit cu prefectul, care i-a comunicat ca legatura telefonica si telegrafica cu partea de jos a judetului ori s-a deranjat, ori a fost distrusa, asa nu are nicio informatie mai noua pana ce ii vor sosi prin eventuali curieri. Prefectul a mai subliniat ca stirea despre arderea catunului Ruginoasa a raportat-o cum a primit-o si el telefonic de la Costesti, cu toate ca el personal n-o crede exacta, poate sa fi fost vreo farsa de prost-gust, deoarece dansul numai azi-noapte a sosit din judet si a constatat tocmai in regiunea respectiva ordine perfecta.
      - Prefectul dumneavoastra e o persoana foarte distinsa, dar de un optimism excesiv de robust! surase Modreanu.
      Grigore Iuga ii multumi calduros. Mai vorbira doua minute despre schimbarea guvernului.Tânărul Iuga spuse că pentru postul de prefect la Argeş ar fi desemnat pe prietenul său, avocatul Baloleanu; cel puţin el o ştie de la Baloleanu însuşi. Modreanu cunoştea, fireşte, pe Baloleanu şi socotea ca ar fi un prefect eminent, tocmai pentru vremurile acestea tragice.....
      Pe drum Grigore comunică lui Titu că, dacă într-adevăr va fi numit Baloleanu, va pleca şi el neapărat spre Amara în tovărăşia noului prefect. Marturisi ca e foarte ingrijorat de soarta batranului. Oprindu-se in fata Teatrului National, pe trotuar, Grigore Iuga isi consulta ceasornicul si sopti cu o tristete amara in glas:
      - Douasprezece si jumatate........ Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara?



                           6.
           Pana la amiaza toata Amara stia despre isparvile celor ce plecasera de dimineata la Lespezi si la Gliganu. Fireste, trecand din gura-n gura, intamplarile se umflau. Astfel se povestea ca au fost juganiti amandoi grecii, si batranul, si feciorul, ca pe grecoaica a omorat-o cu securea un om din Gliganu si ca avocatului din Bucuresti i-au taiat limba taranii si apoi l-au izgonit din sat taranii, descult si numai in izmene. la lespezi toti barbatii si-au batut joc intai de cucoana cea frumoasa, pe urma Toader Strambu i-a sucit gatul ca unui pui de gaina si a azvarlit-o in foc, iar Pavel Tunsu a batut pe neamt pana l-a lasat morta lat...... Totusi taranii s-au intors mai mult rasfirati, nu gramada cum pornisera, se de aceea nu s-a prea bagat de seama cand au trecut spre casele lor. Numai Pavel Tunsu a trecut chiuind ca un nebun si pe Toader Strambu l-ar fi vazut cineva cu o traista grea in spinare despre care altii au aflat c-ar fi fost plina de galbeni si giuvaiere luate de la cucoana omorata.
        Primarul Ion Pravila lasase azi pe secretar la cancelarie, iar el statu pe-acasa. Stia toate cate se petreceau in sat, dar nu voia sa se mai amestece in niciun fel. Aflase ca sunt unii moameni care si-au pus in gand sa-l bata mar si sa-i aprinda casele din ura ca i-ar fi napastuit candva. Si din pricina asta socotea cuminte sa-i lase pe sateni sa-si faca mendrele, cum ii taie capul. De ce sa-si primejduiasca dansul viata si averea daca lumea s-a smintit? O sa-i dezmeticeasca curand-curand stapanirea si atunci se vor cai amarnic. Pana atunci el trebuie sa joace cu lupii, ca sa nu-l sfasaie.
       Secretarul Chirita Dumitrescu, plictisindu-se singur in toata cancelaria, a chemat inlauntru cele doua straji si dezbatea cu ele intamplarile. Dezaproba si dispretuia salbaticiile taranilor, si lua partea boierilor cu entuziasm, considerandu-se facand parte din boierime. Avea oglinjoara pe birou si, vorbind, isi arunca deseori ochii sa se admire sau sa-si mai aranjeze gulerul si crevata.....

       De la curtea Iuga pana la jandarmerie, dupa intoarcerea de la Ruginoasa si intrevederea cu batranul Miron, primarul a avut de dimineata o mica ciocnire amicala cu Boiangiu, fiecare cautand sa treaca asupra celuilalt atributiile  politienesti si mentinerea ordinii in sat. La despartire, Pravila a declarat ca el se spala pe maini, ca nu mai are nicio putere. Plutonierul i-a raspuns cu o injuratura in general si apoi cu observatia acra ca numai la greu e bun jandarmul, incheind amenintator:
       - Sa nu ma scoateti pe mine din tatani, ca pe urma va impusc pe toti ca ciorile, mama voastra de toparlani!
      Boiangiu isi facea curaj in afara, dar in sinesi era pierit rau. Deocamdata socotea sa se odihneasca putin, fiindca azi-noapte de-abia apucase a atipi cand l-au sculat si acum se simtea frant de somn. Unde sa mai aiba ragaz de odihna? A trebuit sa se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bata daca nu sarea caporalul. Pe urma a aflat despre plecarea grupului de tarani spre Lespezi, desigur nu cu ganduri pasnice. Pe urma au venit vestile despre ispravile oamenilor. Si in sfarsit Lazar Odudie, vataselul arendasului Cosma, adineaori, speriat, ca o seama de oameni dau mereu tarcoale conacului si ca i-e frica sa nu-i puie foc.
      Intre timp, dupa ce a ispravit cearta cu nevasta-sa, a tinut un fel de consiliu de razboi cu toti patru jandarmii. Pentru ca sunt putini trebuie sa se prefaca a ignora dezordinile din satele vecine, care s-au petrecut sau care se vor petrece. Chiar in Amara vor inchide ochii fata de abaterile mai mici, cum au si facut de altfel de vreo cateva zile de cand se flamanta mai staruitor lumea, dar vor impiedica cu energie devastarile si incendierile. In caz de nevoie, intregul post va iesi complet inarmat ca sa faca impresie mai puternica. Armele insa nu vor fi incarcate, ci se vor incarca la fata locului, de asemenea pentru a speria multimea. Daca, Doamne fereste, s-ar ajunge sa fie silit a comanda foc, prima oara vor trage peste capetele oamenilor si numai cand nici asta n-ar avea rezultatul dorit, se va trage in plin. In asteptare, nimeni nu mai paraseste postul si toti vor fi pregatiti pentru orice eventualitate cu echipamentul si armamentul la indemana.
       - Mai Odudie, mai, zise Boiangiu vataselului reclamant, ia seama, ca voua acuma numai a revolutii vi se nazare cum vedeti doi oameni stand de vorba, asa de viteji sunteti, mai Odudie!
      - Dom'le plutonier, eu nu mai razbesc cu oamenii! facu Lazar Odudie resemnat. Matale sa faci ce vrei, dar eu a trebuit sa-ti spun, ca pe urma, cand s-or intoarce boierii, sa nu ma ia pe mine la rost ca n-am purtat de grija avutului dumnealor.....
      Plutonierul trimise mai tarziu pe jandarmul Bogza, care era mai dezghetat, sa constate situatia reala. Bogza aduse vesti mai rele. Conacul propriu-zis inca n-a fost atins, dar incolo e haram si oamenii cara fara sfiala cu sacii si cu tarnele porumb, fasole, grau, ce se gaseste. Au venit multi si din Vaideei la imparteala pe tacute. Toate hambarele au fost sparte inca de azi-noapte. Un argat i-a spus ca pandarii arendasului sunt cei mai inversunati si ca tocmai ei ar fi chemat lumea la prada. De fapt, chiar Odudie pare a se fi inteles cu taranii, ca lui nu-i pasa ce fac dansii cu hambarele si cu celelalte, numai de conac sa nu s-atinga, dar acuma a prins de veste ca oamenii umbla sa dea foc conacului, sau macar sa-l strice si de aceea a venit sa reclame. Acolo totusi nu e multa lume, caci fiecare ia ce doreste si pleaca. In batatura carciumii insa sunt vreo cincizeci, poate si mai multi, care stau de vorba sau comploteaza.
       Boiangiu se incrunta. Vasazica nu se astamapara de loc toparlanii? Totusi, prudent, hotari sa-i lase in pace. Daca nu fac taraboi, de ce sa-i starneasca?
      Peste mai putin de jumatate de ceas un jandarm, care statea prin ograda, navali in biroul sefului, raportand cu sufletul pe buze:
      - Dom' plutonier, foc!..... Arde conacul!
      Seful iesi speriat afara. Da, in directia conacului lui Cosma Buruiana bolboceau nori grosi de fum. Nu mai putea ramane nepasator. Ar risca sa fie trimis in judecata Consiliului de Razboi daca s-ar afla, si s-ar afla cu certitudine, ca jandarmii nu s-au miscat nici cand taranii au pus foc conacului. Dadu cateva ordine si se echipa repede si dansul, in vreme ce Didina striga, frangandu-si mainile:
      - Silvestre, Silvestre, ia seama, sa nu te omoare!
      Boiangiu era calm. Se stăpânea. Îşi zicea că mare lucru n-are să fie nici acuma. Doar să patruleze puţin, sa faca act de prezenta. Nu voia sa atate pe tarani, ci sa-i linisteasca. Nu va lua cunostinta ca focul a fost pus, ci va proceda ca si cand ar fi un incendiu oarecare.... Mai tarziu, dupa ce se vor fi calmat spiritele, va intoarce el foaia si se va rafui cu toti zurbagii de azi.
      In coltul carciumii, la incrucisarea spre conac, ulita era cuprinsa de tarani. Plutonierul, in fruntea celor patru jandarmi, se apropia cu pasi rari, cu o figura deschisa si putin surazatoare, ca sa le arate ca nu vine cu intentii dusmanoase. Taranii taceau si ii priveau parca cu indiferenta cu care privesc indeobste pe trecatorii straini. Numai cand jandarmii ajunsera la doi pasi, le facura atata loc cat sa se strecoare prin multime. Boiangiu intreba in gluma:
      - Da ce, baieti, nu ne lasati sa trecem?
      - Apoi ce sa mai treceti, ca arde el si singur! striga un glas batjocoritor.
      Plutonierul se facu a nu pricepe batjocura si se opri in mijlocul lor, zicand:
      - De ars vad eu ca arde, dar noi trebuie sa ne facem datoria! Ori tu zici ca nu, mai Serafime? adauga catre Serafim Mogos, care se afla chiar in fata lui, intunecat si darz.
     Mogos dadu din umeri, fara a raspude. In locul lui glasui Trifon Guju:
     - Datoria matale lasa c-o stim noi..... E usor sa bati oameni cand ai puterea in mana, sa-i chinuiesti!
     - De, daca asa e slujba, Trifoane! facu Boiangiu tot impaciuitor, mai ales intelegand ca taranii umbla sa-l intarate.
     - Dar tu ai gustat din papara asta, ori nu? bufni deodata Serafim Mogos. Ca sa-ti arat eu cum e, soarele si anafura, si.....
     Ii carpi, una dupa alta, fulgerator, doua palme zdravene pe obraji. Boiangiu nici nu mai avut timp sa se dumireasca. Intr-o clipire loviturile il coplesira din toata partile. Vazu ca prin vis ca Trifon Guju i-a smuls pusca de pe umar. Isi ferea capul, lasandu-l pe piept si instinctiv nu cauta decat sa scape din mijlocul multimii. Taranii urlau si loveau. "Da bine, ma!" "Arde-l!" "Fugi! Fugi!" In spate auzea glasurile jandarmilor, spaimantate: "Nu da!" Se avanta cu capul inainte sa-si croiasca o trecere. Iuresul tinu numai cateva minute. Cu toata rapaiala de pumni, Boiangiu izbuti sa inainteze si simti curand ca s-a rarit multimea dupa rarirea loviturilor ce le primea. In urma lui incaierarea continua insa cu aceeasi furie, parca taranii n-ar fi bagat de seama ca el s-a smuls dintre dansii.
     - Fugi!..... Fugi! rasunau imprejurul lui glasurile batjocoritoare.
     Fara sa-si dea el seama, picioarele ascultau singure indemnul si alergau mancand pamantul. Alti pasi tropoteau in urmele lui. Ar fi vrut sa vada cine sunt, dar ii era frica sa se uite inapoi. Strigatele continuau. Dupa cateva clipe de goana zari la dreapta o poarta deschisa larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dadu buzna pe poarta, trecu prin ograda spre gradina. Un caine incerca zadarnic sa-i atie calea hamaind cu mare furie. De-abia intre pomii din dosul casei isi incetini fuga si intoarse capul. Dupa dansul veneau cu aceeasi iuteala desperata cei patru jandarmi, la intervale care aratau in ce oridine au scapat din incaierare. Toti patru erau fara arme, ca si seful, iar doi in capul gol, pierzandu-si capelele pe campul de lupta. Mai linistit oarecum, dupa ce a constatat ca subalternii il urmeaza, plutonierul intoarse iar spatele oamenilor care vociferau si continua retragerea prin gradini, intr-un ritm mai cumpatat, gandind ca se va uni cu trupa la adapost si zicandu-si, pe masura ce se reculegea:
     - Noroc ca n-au fost incarcate armele, altfel talharii ne omorau!
     Pe cand jandarmii dispareau, pipaindu-si cucuiele si coastele, taranii comentau bataia cu rasete si glume, cu sudalmi si ocari. Trifon Guju balabanea o pusca in aer, si chiuia, si striga cu o voiciune ce nu se potrivea deloc cu fata lui morocanoasa:
     - Acu-i acu, fratilor!..... Acu-i acu!
     Vestea izgonirii jabndarmilor de raspandi repede dintr-un capat la altul al satului, imprastiind o bucurie, parca tuturor li s-ar fi ridicat o piatra de pe inima. Baietelul cel mai mic al Smarandei, care se nimerise prin preajma carciumii si vazuse bataia, goni intr-un suflet pana acasa si inepu din ograda:
      - Nea Petrica! Mama! I-au alungat.... pe jandarmi..... oamenii..... si i-au batut...... si.......
      Petre venise de la Lespezi mai demult si nici nu mai iesise din casa. Era bosumflat si tacut, ca si cand ar fi baut numai fiere. De-abia a schimbat doua vorbe cu maca-sa si nici nu a vrut sa manance. Bombani cu imputare:
      - Bine ca s-au dus dracului, ca n-au fost buni la nimic!


                          7.
              Pe la ora sase Bucurestii rasunau de strigatele tiganusilor:
     - Editie speciala!..... Noul guvern!.... Manifestul catre tara!
     Grigore Iuga, de cand se intorsese de la tara, manca in fiece seara la Predeleanu. I-ar fi fost peste putinta sa stea acasa cu matusa-sa Mariuca, sa-i asculte fleacurile clevetitoare, sau pe la restaurante, ori la club cu prieteni care pana ieri mureau de dragul taranimii si propovaduiau impartirea mosiilor, cu gand ascuns ca tot nu se va intampla si cu mandria ca totusi pot aparea drept spirite inaintate, iar azi reclamau vehement sa fie rase cu tunul toate satele care s-au revoltat si taranii sa fie batuti pana la sange, toti, fara exceptie, ca sa serveasca de pilda si sa nu mai indrazneasca  nici pe viitor sa ridice capul niciodata. Cu Victor se intelegea, ca totdeauna, si apoi gasea la ei o atmosfera care-i era necesara mai ales acuma, cand tatal sau sta singur la tara in primejdie, iar el aici fara nicio posibilitate de a-i sari in ajutor.
      Mergand, stranse toate editiile speciale, sa le citeasca si sa le comenteze impreuna cu Victor. Pe el nu-l interesa compozitia guvernului, ci manifestul in care se zvonea ca vor fi anuntate mari reforme care vor opri imediat agitatiile taranilor, fara sa fe nevoie de represiune armata.
     Pana la masa avura timp sa rasdiscute toate masurile cuprinse in manifest, fara a se putea pune totusi de acord. Predeleanu socotea ca guvernul debuteaza excelent si ca manifestul e o ramura de maslin in mana celor ce vor fi trimisi sa linisteasca pe tarani. Mai mult nu se putea promite, indeosebi sub presiunea tulburarilor. Grigore credea, dimpotriva, ca pentru lumea satelor rasculate reformele promise vor parea o batjocura. Oamenii vor pamant, au dat foc si au facut cruzimi, ca sa ramaie stapanii pamanturilor, iar guvernul nou vine si, in loc de pamant, ii scuteste de niste taxe, le fagaduieste sa le arendeze lor mosiile statului, sa usureze invoielile cu boierii si alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune inainte de izbucnirea razmeritei, pe cand azi.....
............................................