Răscoala, Liviu Rebreanu

.......................................
         XX.

      Titu Herdelea cauta sa-l linisteasca, povestindu-i ca intr-adevar numai aseara a sosit de la Amara unde stapanea ordine si pace. Gogu Ionescu relua aproape lacrimand:
     - Da, dar n-ai auzit ca si in Vlasca au inceput devastarile si omorurile?..... Nici in Bucuresti nu mai este deplina siguranta si ea se duce la tara!..... Doamne, parca tot nu-mi vine a crede c-a plecat! Ce capriciu si indaratnicie! N-am mai pomenit! In vremuri d-astea dai incolo si mosii, si bani, numai viata sa ti-o salvezi. De unde pana unde graba asta sa lichideze mosia?..... Nu stiu, am impresia ca un demon a ispitit-o, altfel nu se poate intelege.
      Il luara pe Titu cu dansii, il oprira la masa si toata seara vorbira despre Nadina.
   
     Taranii vorbeau tocmai despre cuconita, care  adineaori trecuse cu automobilul spre conacul boierului Miron, cand copilul lui Pavel Tunsu se apropie vaitandu-se ca din gura de sarpe:
     - Aoleu, mi-a smuls urechea!..... Aoleu, ca m-a omorat! Vasile Zidaru, aflandu-se mai pe margine, il intreba:
     - Da cine te-a batut, mai Costica?...... Ai?...... Nu vrei sa spui?....... De ce nu spui, ma, cine te-a batut?
     Pavel Tunsu plecase acasa. Copilul intelese ca tatal sau nu poate sa fie intre oameni, altfel ar fi sarit sa vada de ce plange. De aceea nici nu-i raspunse lui Vasile, ci isi vazu de drum, continuand urletele mai cu foc, parca s-ar fi falit cu ce-a patit si ar fi vrut sa dea de stire la tot satul.
     O femeie, venind in urma copilului, se crezu obligata sa raspunda ea lui Vasile:
     - L-au mustruluit nitel boierii, ca nu s-a ferit din ulita cand a venit masina!
     Zidaru clatina din cap:
     - Da, dumnealor ce-si mai pun mintea cu copiii? Vreo doi tarani, alaturi, facura de asemenea:
     - Asa-i, de ce sa bata copilul?.... Ca doar nu le-a mancat averea! Iar Ignat Cercel se burzului:
     - Acu nu le mai ajunge ca ne schingiuesc pe noi, incep sa ne oropseasca si copilasii. Pe ai mei i-au lasat flamanzi, ca le-au luat purcelul..... Bine stam, n-am ce zice!
    Altii se amestecara:
     - Apoi sa lase-n pace copiii! ..... Ce-au si cu bietii copii?..... Nici de dansii nu mai incap?...... Of, Doamne, rau ne-ai mai pedepsit!.... Daca suntem si noi molai si fricosi!..... Ia sa te stie ca pui mana pe par, sa vedem, ar mai indrazni sa te mai batjocoreasca?
     Toader Strambu, cu fata rosita, cu ochii bulbucati, racnea:
     - Sa fi fost copilasul meu, c-apoi le aratam eu! Si intr-un grup, mai aproape de usa carciumii, Trifon Guju spunea fara pripeala, rece, linistit, doar cu ochii incruntati ca totdeauna:
    - Boierii numai de frica stiu omenie!
    Glasurile se impleteau, se incurcau si se intreceau. Oamenii se imbulzeau cand intr-o parte, cand in alta, ascultand, bombanind, blestemand. Parca un vant nehotarat ar fi impins-o incoace si incolo, multimea se zvarcolea si se aprindea.
    Carciumarul Busuioc, care iesise in prag, intelegand pricina forfotelii, striga catre Trifon:
    - De-al lui Pavel vorbiti?..... De baietel?...... Ia lasati-l dracului, mai crestini, ca-i obraznic si neastamparat de n-are pereche!..... Ca doar si tu l-ai ocarat deunazi aici, Trifoane, cand nu stiu ce facuse......
     Vorbele carciumarului cazura peste oameni ca o unda rece pe o falfaire de aburi. Se facu o clipa de tacere uimita, parca multimea s-ar fi dezmeticit dintr-o aiureala. Trifon, aproape rusinat, deschise gura sa recunoasca:
      - Apoi.......
     Ii curma brusc sovairea glasul lui Petre Petre, inveninat de imputare aspra:
     - Dar dumneata de ce sudui copilul, nea Cristache?..... Pentru ca l-au batut boierii?
     Si deodata fierberea izbucni din nou, ca flacarile dintr-un jaratic scormonit la timp. Trifon, care n-apucase a inchide gura, continua acum infuriat:
     - Apoi talica se vede ca tot spre ciocoime tragi, d-aia n-ai simtit  in suflet si nu te doare cand ne bate pe noi!
    Busioc mirosi o dogoreala din gramada de tarani turburati. Desi adineaori i se parea caraghios  sa se zbuciume niste oameni in toata firea pentru ca, pe buna dreptate, a fost tras nitel de urechi un copil cunoscut de toti ca fiind cel mai desucheat din sat (cate zile amare i-a facut lui Pavel Tunsu indracitul asta de baiat, numai sufletul lui stie), fu curpins si el, fara voia lui, in vartejul indignarii, si izbucni, umflandu-se de manie:
    - Adica cum, mai Trifoane, eu trag cu ciocoii? Nu ti-e rusine sa-mi arunci tu mie asa ocara? Tocmai tu, ma, care, de, mi-ai mancat din strachina destul? Apoi tu te iei dupa alde Petre, ma, care linge toata ziua la curte si pe urma vine aici sa ma infrunte pe mine, mai?
     - Da de ce ling eu, mai nea Cristache? striga Petre imbulzindu-se sa se apropie de el. Cum ling, nea Cristache?..... Ca muncesc la boieri, d-aia ling?..... Mie mi-a dat boierul al batran brevet de carciumar sa insel oamenii si sa ma umplu de bani si de toate, ori matale?..... Ia lasati-ma, mai oameni, sa trec si sa-mi raspunda, ca doar n-oi rabda sa ma rusineze dansul pe mine in fata satului, parc-as fi carpa lui......
     - Apoi gura mare ca a ta mai rar, mai Petrica! zise Carciumarul mai impaciuitor, vazand zvarcolirile flacaului pe care taranii il ostoiau. Si tafna, si semetie! Lasa, ca te-am pascut de cand te-ai intors de la oaste! Parca numai tu esti om in sat!..... Stai, baiete, ca esti tinerel! Lasa-ne si pe noi sa traim si sa mai spunem cate o vorba asezata!
     Petre, cu cat ii atineau drumul oamenii si-l opreau si cu cat Busuioc isi inmuia glasul, cu atat se inversuna si racnea:
     - Da-te la o parte, nea Leonte! Lasa-ma, nea Toadere, n-ai auzit cum m-a ocarat? Vreau sa-mi spuie burduhosul ce-am gresit eu de ma ocaraste in asa hal?
     - Taci, baiete, ca  nu ti-a dat cu paru-n cap! facu Leonte Orbisor, zgaltaindu-l de brat, mandru ca e amestecat si el in harta.
    - Mai bine-mi dadea o palma decat sa ma trasneasca cu vorbe d-astea! zise Petre mai zbatandu-se, dar totusi mai domolit. Ca nici nu i-am furat nimic si nici nu l-am huiduit, daca am luat partea baietelului!
    - Asa-i soarta noastra! zise Toader Strambu amarat. Cand ne bat boierii, in loc sa intoarcem batul ori macar sa tipam, ne apucam sa ne batem intre noi pe bataia lor!
    - Bine zici, Toadere! bombani si Ignat Cercel cu glasu-i jalnic. Uite-asa-i cum ai zis!
    - Ba eu argatos nu sunt, ca nu mi-e felul, dar cand isi bate joc de mine, sfantul din cer sa fie, si nu ma las pana nu-i platesc cu varf si indesat! facu Petre potrivindu-si hainele ce i se cocolosisera in invalmaseala.
    Tocmai cand se mai potoli vrajba sosi si Pavel Tunsu cu o mutra jalnica, de parc-ar fi venit de la un mort. In jurul lui, taranii se ingramadira cu noua curiozitate, ca si cand din gura lui ar fi asteptat cuvantul de mantuire. Carciumarul, ca sa dreaga vorbele de adineaori, rupse gheata din prag:
     - Da ce-i, Pavele, cu baietelul tau?...... Ce-a patit cu boierii?
     - Aoleu, nu ma intreba, Cristache, si lasa-ma-n plata Domnului, ca amarat ca mine nu mai poate fi om sub soare! rabufni taranul cu un glas in care era mai multa ura decat durere.
    Si povesti el, pe indelete, cum s-ar fi intamplat lucrurile: ca Costica sedea pe podet, la maica-sa mare, si se juca linistit cu copilasul lui Vasile Zidaru; ca a venit apoi masina, iar copiii, si de frica, si de dragul petrecerii lor nevinovate, au ramas frumos la locul lor si numai s-au uitat dupa ea, cum s-au uitat si oamenii cand a  trecut pe aici adineaori. Ce li s-o fi parut boierilor din masina, ce nu li s-o fi parut, Dumnezeu stie, destul ca a oprit deodata si neamtul a sarit jos si a dat fuga spre copii: Nicusor al lui Vasile, mai micsor si mai sperios, a zbughit-o in ograda, spre norocul lui, ca altfel patimea si el poate mai rau. Daca nu se stia cu nicio vina, Costica a stat linistit, ba inca se si mira ce-o fi vrand neamtul care trambiteaza la carma masinii? Neamtul, insa, nici una, nici alta, isfaca de urechi pe copil, si trage, si suceste, pana i le sfarteca de-a binelea, apoi se pune cu palmele si cu picioarele pe dansul, pana l-a facut una cu pamantul. Pe urma, dupa ce l-a batut cat a poftit, l-a mai injurat pe nemteste, cum o fi zis, si s-a suit in masina si s-a dus dracului la boierul cel batran.
     - Acu au si prins sa-i curga urechile si sa-i coaca, nu le-ar ajuta Maica Precista! urma Pavel inchinandu-se ca la altar. Il lasai sa-l oblojeasca muierea s-am trimis si pe tata Nastasia a lui Nistor, sa-i ajute, ca-i mai batrana si a vindecat si pe fata lui Zamfir acum doi ani, cand i-a zdrobit mana masina de treierat..... Nea Luca m-a sfatuit, ca-l intalnii venind incoace, sa-l duc la spital la Pitesti. Si chiar am sa-l duc, ca n-am incotro si tare mi-e mila de cat sufera, vai de pacatele lui. Numai ma gandesc sa nu fie degeaba si sa mai cheltuiesc cine stie cat banet  si sa-mi ramaie si neom toata viata.... Of!
      Sfarsi cu un suspin si cu un gest de desperare. Taranii, care clatinasera mereu din cap in semn de compatimire, cat a vorbit Pavel, taceau. Numai dupa cateva clipe Vasile Zidaru observa taraganat si usurat, parca i-ar fi luat o piatra de pe inima:
     - Ma miram eu sa fi indraznit baietelul sa le faca vreun rau! Zeci de glasuri aprobara acuma grabite si cu diferite apasari:
     - Nu, nu, cum sa indrazneasca copilul!
     Dintre toate insa se desprinse tocmai glasul carciumarului Busuioc, aproape poruncitor:
     - De ce nu-ti iei tu copilul de mana, mai Pavele, sa te duci cu dansul, asa oblojit si chinuit cum e, la curtea boierului si sa ceri sa-ti plateasca durerea acuma, indata?
     Pavel intoarse capul spre carciumar, incurcat, in vreme ce imprejurul lui se inaltau alte indemnuri galagioase:
     - Du-te, Pavele!..... Ca bine zice Cristea! Aide, Pavele, nu mai sta in cumpana!...... Trebuie sa-ti plateasca!
     In sfarsit taranul baigui sovaitor:
     - Aoleu, oameni buni, ma manati sa ma stalceasca si pe mine?...... Ca doar n-o sa se sperie dansii de o umbra de om!
     - Hai, Pavele, ca merg si eu cu tine! sari Petre, indreptandu-si sumanul pe umeri.
     - Sa ne ducem cu totii! striga un om mic si indesat, cu o caciula uriasa data pe ceafa. Ca doar n-au sa ne bata pe toti!
     - Taci, Gavrila, nu fi copil! zise repede Igant Cercel. Nu ne-am dus deunazi tot satul pentru don` Nica si nu ne-a izgonit boierul Miron ca pe niset caini?
     - Apoi daca ne-om tot llasa ca atunci, vezi bine ca ne-or alunga! facu gros si ursuz Trifon Guju.
     - De ce sa ne lasam?...... Sa nu ne lasam!..... Ca nu suntem caini! izbucnira de-a valma mai multi.
     - Mai bine le dam foc, sa se aleaga scrum si cenusa din tot neamul lor! racni singuratic un glas subtire ca un fir rosu si atat de limpede, parc-ar fi coborat din vazduh.
     Toti se intoarsera spre Melinte Heruvimu, care tinea capul sus, sa arate ca nu se ascunde de ce a spus. In aceeasi clipa insa, din jos se auzi, ca o chemare de alarma, zgomotul stapanitor al automobilului.
     - Vine, vine! soptira multe glasuri infiorate, ca si cand ar fi uitat brusc indemnul lui Melinte.
     Multimea de tarani cuprindea si batatura pentru hora, si ulita din sant in sant, fara sa se miste si inchizand drumul, parca ar fi vrut sa opreasca trecerea. Totusi cand se arata in zare masina, cineva striga impaciuitor:
    - Feriti, mai oameni, feriti, ca vine!
    Cu miscari incete, silite, taranii deschisera calea, strangandu-se pe marginile ulitei. Masina repeta, staruitor si poruncitor, acelasi avertisment ascutit ca un tipat manios. Uruitul motorului si pocniturile esapamentului se inaspreau cu cat se apropia, dominand toate glasurile si toate zgomotele satului. Oamenii, randuiti ca niste strajeri vechi pe amandoua partile drumului, priveau cu ochii tulburi si cu fetele intunecate goana automobilului. Numai carciumarul Busuioc, din pragul lui, scoase caciula cu plecaciunea obisnuita.  O mana delicata ii raspunse din masina cu o fluturare amicala. In acest moment, parca nu s-ar mai fi putut stapani, Petre Petre tasni in mijlocul ulitei, in urma masinii, urland furios:
     - Huo!...... Huo!
     Din vreo suta de gaturi izbucni aproape simultan si furtunos acelasi "huo" revoltat, pe cand Trifon Guju, apucand o piatra, o zvarli dupa automobilul ce se departa, scrasnind:
    - Soarele si dumnezeii vostri de talhari!
    Zgomotul motorului era insa mai puternic decat huiduielile oamenilor. Domnul cu barbuta din masina, totusi, parc-ar fi banuit ceva, se uita o clipa inapoi si vazu fetele manioase, pumnii ridicati si pe Trifon Guju zvarlind. Ingrozit si buimacit, intoarse repede capul si stranse umerii, asteptand lovitura.
       Apoi cu cat departarea potolea uruitul automobilului, cu atat se ingrosa si se umfla vuietul ingramadirii de tarani in mijlocul ulitei din care se ridica tocmai ca o porunca un glas ragusit:
     - Mama voastra de ciocoi!




                         CAPITOLUL VIII.  FLACARI

                      1.
       Ziua urmatoare, miercuri, inainte de amiazi, Platamonu sosi la Lespezi cu cabrioleta, aducand si pe avocatul Olimp Stavrat, pe care-l gazduia la Gliganu.
      - Iaca, ajungem cu bine, domnule avocat! zise arendasul, care mana calul, avand alaturi de dansul, in fata, pe Stavrat, iar in fund, pe Aristide.
     - De ajuns vad ca ajungem, dar cat de bine, vom vedea la urma! raspunse Stavrat nervos, mangaindu-si barbita ciupita putin de carunteala si uitandu-se mereu in toate partile, parca i-ar fi fost frica sa nu rasara de undeva o ceata de tarani razvratiti.
     - N-aveti nicio grija, onorate domnule avocat! relua Platamonu atat de ocrotitor, ca devea ironic.  Nu sunt oamenii asa de nebuni cum crede lumea la oras! Taranul e foarte cuminte din fire, poate chiar prea cuminte!
     Olimp Stavrat nu se putea linisti cu asemenea consolari platonice. Ii intrase in suflet o spaima care-l tortura necontenit si-i zugravea toate primejdiile in niste culori atat de sumbre, ca pretutindeni vedea numai stafii. Isi blestema in gand inspiratia nenorocita de a se luat dupa capriciile unei cucoane inconstiente. Ce-i trebuia lui sa-si paraseasca pacea si siguranta din Bucuresti si sa se aventureze prin satele strabatute de fiorii razvratirii? Nu i-ar sedea lui mai bine, ca un om in varsta ce este, sa citeasca despre tulburarile taranesti in jurnale, acasa la el, in fotoliu, sorbind o cafeluta dulce si fumand o tigara de foi, in loc sa tremure pe aici? Stia dansul, si din alte experiente proprii, ca a pune sentimentalism in relatiile de afaceri inseamna a compromite si afacerile, si sentimentul. Ce l- gasit sa se ambaleze dupa clienta asta in asa hal prostesc? Bine, e frumoasa si pofticioasa, dar iata unde l-a adus. Si macar de-ar fi profitat ceva. Ba deocamdata nici onorariul pentru procesul divortului nu i l-a achitat. S-a ales cu avansul ce i l-a luat la inceput, cand o trata ca pe o clienta distinsa. Nu-si va ierta niciodata mai ales greseala de a nu fi refuzat barem in ultimul moment sa plece, cand toate ziarele anuntau ca dezordinile si salbaticiile au cuprins toata tara. Sau sa se fi oprit in Pitesti, unde e armata, dupa ce a vazut prin toate satele din calea lor taranii cu mutrele fioroase, in palcuri soptind cine stie ce si complotand la lumina zilei si sub ochii lumii...... Toata noaptea s-a zvarcolit fara somn, cercetand de nenumarate ori daca e incuita usa si tresarind de groaza la fiece zgomot de afara. Nu avea mare incredere nici in arendas, oricat se arata de amabil. Cine garanteaza ca nu e si dansul inteles cu taranii in taina, sa se pomeneasca deodata cu talharii in camera?
        Inainte de a coti pe poarta conacului, avocatul zari un grup de vreo cinci tarani intr-o ograda.
       - Uite-i s-aici! zise dansul, tresarind si aratandu-i arendasului cu degetul.
      - Oameni de treaba, domnule avocat! il linisti Platamonu. Ii garantez eu pa astia!..... Ii cunosc bine!..... Cel cu caciula alba e Matei Dulmanu, barbat cu stare si de inima. Poate sa aveti de-a face si dumneavoastra cu dansul, ca e dintre cei care se intovarasisera sa cumpere proprietatea conitei Nadina!
     Avocatul Stavrat se oprise si ieri, de doua ori, in curtea conacului batranesc, cand au sosit si cand pe urma s-au inapoi de la Miron Iuga fara sa fi intrat in casa. Totusi acuma examina cladirile si ograda, parca niciodata nu le-ar fi vazut, observand ursuz:
     - In conacurile astea nu e nicio siguranta..... Deschis peste tot, intra cine pofteste, te gatuie si-ti da foc, si pleaca pe aci incolo, nesuparat de nimeni.
    Platamonu nici nu mai raspunse si se multumi sa zambeasca, pe cand in dosul lor Aristide radea pe infundate de lasitatea avocatului, tinandu-si gura cu mainile sa nu bufneasca.
     De fapt, conacul, intr-adevar, era cam neglijat, mai ales in privinta dependintelor. Intretinerea cadea in sarcina arendasului, care avea dreptul sa-l utilizeze dupa bunul plac, afar de cladirea principala, pe care Gogu Ionescu o restaurase acum cativa ani si o rezervase pentru el si sotia sa. Platamonu intrebuinta numeroasele acareturi de aici mai mult ca magazii si depozite. Grajdurile si cotetele stateau aproape goale. Un calut pentru ingrijitorul conacului, Dumitru Chiliei, o vaca de lapte, cateva pasari, ca sa aiba boierii, cand vin pentru cateva zile sau macar pentru trebuintele imediate. Daca stau mai indelung, arendasul se ingrijeste sa trimita de la Gliganu completarile necesare. In toata harabaia de curte locuia numai Dumitru Ciulici cu familia, adica nevasta si patru copii. Arendasul l-a mostenit si-l pastreaza, fiindca e de isprava. Muierea lui Dumitru a fost bucatareasa la Pitesti si deci stie sa gateasca perfect pentru boieri, iar fata cea mai mare, Ileana, s-a invata a face serviciu in casa la o jupaneasa de la oras. Pentru alte nevoi, Dumitru s-a obisnuit sa cheme oameni sau femei din sat. Totusi conacul nu-si capata infatisarea de viata decat rareori, cand se aduna mai multi boieri. Numai atunci se invioreaza curtea de oameni, de miscare si de zgomot.
     Acuma, intr-un sopron, soferul curata automobilul, fluierand de zor o melodie nemteasca. Si cateva gaini si rate se plimbau prin curte, bucuroase de caldura soarelui. Dumitru Ciulici, cu fata osoasa, mustacioasa, putin adus de mijloc, se iutea sa ajute boierilor a cobori. Intrebat, instiinta pe Platamonu ca conita s-a odihnit bine, s-a sculat mai adineaori si in clipa aceasta se afla la oglinda, gatindu-se.
     Din cerdacul care apara intrarea, arendasul introduse pe Stavrat intr-un vestibul mare, unde asteptara cateva minute, pana ce aparu Ileana sa le spuie ca conita vine numaidecat si sa pofteasca dumnealor in salon. In stanga era salonul si un fel de camera de lucru pentru Gogu Ionescu, in dreapta sufrageria, despartita printr-o alta odaita de odaia de culcare, care, de altfel, comunica direct si cu  vestibulul. Gogu impartise in doua odaita de la mijloc si instalase o baie moderna, care dadea numai spre dormitor. Din sufragerie, spre fund, un coridor ducea intr-o camaruta transformata in oficiu. Pe urma venea bucataria mare si mai incolo incaperile pentru servitori, in care locuia Dumitru Ciulici cu ai sai.
     Nadina intra frageda si frumoasa ca o raza de soare primavaratic, in ochii ei lucea o bucurie trandafirie.
     - Ei, tot speriat, cavalerul meu viteaz? zise cu ironie dragalasa catre Stavrat. Vai, daca as fi stiut ca ai sa fii asa de circumspect, te-as fi crutat: mi-as fi ales alt avocat!
     - O, dumneavoastra glumiti, conita, pentru ca n-aveti experienta vietii! murmura avocatul, ingrijorat. Din nefericire.....
     - Nu, te rog, inceteaza, domnule Stavrat, cu lamentarile! relua Nadina serios. Ori vrei cu tot dinadinsul sa ma faci sa regret c-am venit? Nu voi regreta, fii sigur! Din contra, parca niciodata nu mi s-a parut mai interesant la tara ca acuma! Primavara aceasta e mai superba ca toate sau poate mi se pare mie asa, pentru ca sunt pe cale sa.... Dar mai bine sa vorbim despre afacerile noastre!
     Cei doi schimbara o privire de intelegere. Despre "afacerile" Nadinei vorbisera ei aseara, dupa cina, pe indelete, pana spre miezul noptii. Discutia i-a convenit avocatului, fiindca astfel se intarzia retragerea la culcare de care ii era groaza. Platamonu i-a explicat, si Stavrat a fost de acord, ca doamna trebuie sa se hotarasca intai cui vinde, ca sa se poata trata serios. Stand de vorba in acelasi timp cu mai multi amatori, fara a se intra in detalii practice, inseamna vreme pierduta si framantare zadarnica pentru toti. El ar avea dreptul sa ceara sa fie preferat.
     Nu vrea totusi sa se spuna ca ar fi fortat mana cucoanei. E sigur ca mosia, daca se va vinde, numai el va cumpara-o, caci numai el isi da seama cat face si cat renteaza. Bine si intelept ar fi fost sa fi incheiat tranzactia atunci cand i-a propus el si a staruit. Atunci insa Nadina n-a vrut sa trateze. Azi situatia s-a schimbat in defavoarea ei. Cu miscarile taranesti actuale, nimeni nu mai cuteaza sa-si vare capitalul in proprietati rurale, cand nu stie ce va aduce ziua de maine. El, in orice caz, acuma n-ar mai reflecta decat cel mult la o optiune, urmand ca eventuala definitivare sa se faca dupa ce se vor mai linisti lucrurile.
     Nadina asculta putin nerabdatoare obiectiile si scrupulurile avocatului, se jena sa-l intrerupa si sa-i spuie ca a facut apel la dansul tocmai pentru ca ea nu stie sa se descurce, iar nu ca el sa-i demonstreze si sa multiplice incurcaturile. Totusi in cele din urma ii zise:
     - Eu iti comunicasem, daca nu ma insel, ca vand cui imi plateste mai mult si indata! Acuma amanuntele urmeaza sa le aranjezi dumneata......
     - Da, dar nu putem face licitatie publica! observa Stavrat.
     - Nu putem asculta ce ofera fiecare si pe urma sa decidem? surase Nadina.
     - S-ar putea in alte imprejurari, conita, daca-mi dati voie si mie sa ma amestec in vorba! interveni Platamonu. Momentul insa nu e prea potrivit pentru astfel de incercari.
     - Adica din pricina taranilor, raspunse Nadina. Prea bine. Eu nu ma dau in laturi sa vand taranilor. Le-am promis ca vom sta de vorba cand va fi cazul. N-avem decat sa stam de vorba!
     - Cred ca ar fi de prisos, conita! facu iar arendasul. Taranii, si cand se zbateau sa cumpere, se gandeau si la pret redus, si la mari inlesniri de plata, deoarece ei n-au alt capital decat munca lor....
    - A, nu, in asemenea conditii nu! protesta Nadina.
    - Ei vor, fireste, si azi, sa ia proprietatea dumneavoastra, dar vor s-o ia gratis! continua Platamonu.
    - Cum gratis? Cum s-o ia?
     - Adica fara sa plateasca nimica si sa imparta pamantul intre dansii!
     - O, o, ce idee!
     - Cu toate astea ei spera si asteapta, pentru ca asa bate vantul acuma! zise arendasul.
     - E putin anacronic sa ne mai miram de pretentiile satenilor cand stim din ziare, cel putin, ca in multe locuri au inceput sa-si puie in aplicare sperantele intr-un mod cat se poate de evident! bombani Stavrat. Nu incape, prin urmare, nicio indoiala ca momentul nu e excesiv de fericit pentru a trata vanzarea unei mosii si inca la fata locului. Tatonarile acestea se puteau face perfect si la Bucuresti.
      - Inteleg reprosurile dumitale, riposta Nadina contrariata. Dar de ce nu mi le-ai facut la Bucuresti?
      - V-am prevenit ca e periculoasa calatoria la tara  si nu m-ati ascultat.
     - Sa lasam calatoria cu pericolele. Daca-mi spuneai ca nu se poate trata vanzarea acuma sau ca o putem face mai bine in Bucuresti.....
      - Aveti dreptate, conita. Am neglijat, recunosc.....
      Avocatul se simtea vinovat ca a facut prostia de a pleca din Bucuresti, nu ca n-a sfatuit-o pe ea. De aceea nici nu-l mai interesa acuma pe el afacerile ei, ci necazurile lui. In sinea sa se gandea numai cum s-ar putea aranja ca diseara sa nu mai doarma la conacul din Gliganu, ci sa fie cel putin in drum spre Bucuresti. N-a indraznit sa spuie nici Nadinei, nici arendasului ce a vazut ieri in Amara cand a intors capul in masina. Nu l-ar fi crezut si ar fi ras de el. El insusi nu era prea sigur daca n-a fost cumva o simpla inchipuire a lui de om cu nervii exasperati. Dar chiar daca n-ar fi fost ieri decat o viziune, maine scena poate sa devie realitate. De ce s-ar expune el, om batran si cu mintea sanatoasa, sa fie macelarit de taranii innebuniti? Ba chiar trebuie sa profite pana ce mai e posibila salvarea.
     - Acuma, conita, sa mai aveti si dumneavoastra nitica rabdare! relua Platamonu. Ati facut foarte bine c-ati venit, sa vada oamenii ca nu va lepadati de mosie, cum ziceau dansii. Chestie de cateva zile, pana ce se va mai domoli dardora asta cu rezmeritele. Azi o sa treaca si domnul prefect pe aici, ca e prin judet, sa vorbeasca cu taranii, sa-i astampere si sa le scoata din cap inchipuirile......
    - Dar batranul Iuga? intreba Nadina. Ieri i-am zis doar buna ziua. E imposibil sa ma eschivez. Trebuie sa discutam cu dansul, sa nu creada ca vreau sa......
    - Nu, nu, conita! zise arendasul. Fiti sigura ca nici dumnealui nu se gandeste in clipele astea la tratative! Deocamdata azi stati linistita si odihniti-va, iar maine vom vedea ce va mai fi. Daca domnul Iuga va dori sa spuie ceva, va trimite dumnealui stire, n-aveti grija!
     Nadina, nemultumita totusi cu solutiile acestea, desi trebuia sa le recunoasca cuminti, zise deodata cu o candoare, parca acum s-ar fi desteptat:
     - Atunci ce de am mai venit? Daca era sa astept sa treaca potopul, cum imi spune de-abia acuma dl Stavrat, de ce m-am mai deranjat incoace?
     - Sa nu va para rau, conita! o linisti Platamonu. Ati facut o plimbare frumoasa si veti face si o afacere buna cu ajutorul lui Dumnezeu!
     Convorbirea se prelungi.Vreo doua ore fura sucite si rasucite aceleasi intrebari cu aceleasi raspunsuri si rezultate. Nadina pofti pe Stavrat la masa, sa-i mai tie de urat. Arendasul se retrase, fagaduind ca spre seara va reveni sa ia pe domnul avocat.
     - Sper ca ai sa-mi faci curte, iar nu sa ma sperii cu ororile taranilor? glumi Nadina catre Stavrat pe cand Platamonu isi lua ramas bun.
    Olimp Stavrat isi mangaia zapacit barbuta, cu un suras in care ingrijorarea se lupta cu cochetaria.
     Afara, in curte, Aristide era nerabdator. Ciupise putin pe Ileana, in gluma si de fata cu tatal ei, cu care se apucase sa discute, ca sa-si omoare plictiseala, despre miscarile taranilor de prin alte parti, Dumitru interesandu-se grav daca e adevarat ca are sa se dea pamant oamenilor.
     - Aidem, puiule, c-am ispravit!striga Platamonu, coborand grabit din cerdac si suindu-se indata in cabrioleta. Aidem, adauga mai incet, cand Aristide lua loc langa dansul, ca maica-ta o fi speriata!
     Indata ce iesira in ulita, dadura peste Matei Dulmanu cu oamenii de adineaori, care parca-i asteptau. Intr-adevar, Matei facu semn sa opreasca putin si se apropie singur.
     - Ce-i, Matei? Ce te doare? zise arendasul prietenos ca totdeauna. Taranul trecu pe sub botul calului de partea cealalta, langa Platamonu. Fata ii era mai intunecata ca de obicei si in ochi avea o palpaire mocnita. Puse un picior pe scarita cabrioletei si, aplecandu-se la urechea arendasului, rosti tainic:
     - Cucoane, sa te astamperi cu Babaroaga, ca-i rau!
     Platamonu ingalbeni, dar, ca sa nu-si arate turburarea, raspunse cu acelasi glas blajin:
     - Da ce s-a mai intamplat, omule? Nu ti-am spus eu chiar tie ca nu ma bag si nu ma amestec, daca o luati voi?
    - Apoi atunci ce cata aici cucoana? intreba taranul banuitor.
     - Bine, ea o fi vrut sa o vanda, ca doar e mosia ei!
     - Apoi d-aia, sa nu te bagi, ca noi nu putem lasa sa ne ia nimeni pamantul! facu Matei cu o amenintare.
     - Din parte-mi sa n-aveti grija, baiete! Numai cu dumneaei sa va intelegeti! baigui arendasul cu un glas care voia sa fie ocrotitor si nu izbutea.
     - Apoi cu dumneaei om vedea noi ce-om face! spuse taranul. Asa, cucoane! Sa nu zici ca nu ti-am spus!
    - Mai Matei, la mine vorba-i sfanta! zise Platamonu mai sigur de sine. La mine pe unde iese vorba iese si sufletul! Sa stii, Matei!...... Ramai sanatos!
    Taranul se dadu la o parte bombanind, in vreme ce arendasul isi indemna calul:
     - Hi, Ortac!..... Haidem, ca-i tarziu!..... Tttt!



                               2.
         - Da ce-o fi azi cu oamenii de stau ascunsi pe-acasa? se minuna Busuioc, iesind pentru cine stie a cata oara in pragul carciumii si uitandu-se pe ulita. Ca de la musterii ca tine slaba nadejde de viata, mai Spiridoane!
      Spiridon Ragalie bause o masura de tuica si o platise. Ar mai fi cerut, dar stia ca Busuioc nu-i da pe datorie, fiindca mai e scris acolo la catastif si nu se inlesneste care de mult sa zvarle ceva si sa-l mai scaza. Raspunse dulce, sa fie pe placul carciumarului:
     - Apoi, daca s-a indreptat vremea, s-or mai fi apucat si dansii sa curete plugurile, sa fie gata cand o veni imparteala pamanturilor.
    - Cum nu, ca boierii nu vezi cum se imbulzesc sa-si lepede mosiile? facu Busuioc din prag, cu spatele si batjocoritor; apoi, intorcandu-se si trecand dupa tejghea, adauga: Mai Spiridoane, tu esti betiv si oropsit, dar tot parca ai mai multa minte ca ceilalti, ca barem nu te mai ostenesti de pomana!
     Taranul, slabanog si batran, isi potrivi o mutra mai amarata si zise plangator:
      - D-apoi ca altii mai beau si de bine, dar eu numai de suparari si de necazuri, mai nea Cristache! Ca de cand mi-a murit baba, uite-asa ma zbat, ca nora-mea nu ma rabda, si ma huiduieste, si nu ma-ngrijeste.....
    - Lasa ca-ti stiu eu povestea, Spiridoane taica! i-o curma carciumarul.
    - Cum sa n-o stii taica, vezi bine c-o stii, bolborosi batranul jognit, intorcand privirea spre usa deschisa pe care tocmai intra un copil al lui Filip Ilioasa, incaltat si curat.
    - M-a trimis tata-mare sa-mi dai...... sa-mi dai...... striga copilul, lipindu-se de tejghea, cu glas subtire, cu ochii alunecand spre rafturile din fund.
   - Ce sa-ti dau pentru parintele Antonel? intreba Busuioc surazator.
   - Sa-mi dai..... un litru de gaz, dar cu sticla matale, c-a noastra s-a spart! zise copilul incantat ca si-a adus aminte.
.........................................