Răscoala, Liviu Rebreanu

........................................
                XVIII
       - Numai tu eşti de vină, Gogule, că alarmezi lumea fără niciun motiv! protestă Nadina. Să mă ierţi, Jenny dragă, te rog! Dacă ştiam că voi face atâta tulburare, nici nu vă mai spuneam că plec.....
     Erau invitaţii ei la masă. De când Nadina se afla în divorţ, mâncau aproape permanent împreună, sau ei la ea, sau ea la ei.
     - Dă-mi voie să-ţi spun, dragă Nadina, că e o nebunie, pur şi simplu nebunie! strigă în cele din urmă Gogu Ionescu, exasperat de îndărătnicia ei.
     - Tocmai fiindcă e nebunie mă ispiteşte! zise Nadina cu o lucire mai vie în ochi.
     Într-adevăr Nadina se înverşuna mai ales pentru că toată lumea o sfătuia să renunţe. Avocatul Olimp Stavrat, care-i susţinea divorţul, un bătrâior cochet, cu o bărbuţă îngrijită a fost cel dintâi. Îi făcea puţină curte, uneori mai indiscret. Suspina in faţa ei şi ridica ochii spre cer, în semn de supremă pasiune. Când a auzit însă că tebuie să meargă cu ea la ţară, s-a crezut obligat să-i atragă atenţia asupra primejdiilor. O privire ironică a Nadinei a fost suficientă să-i schimbe părerea:
    - Fireşte, n-am vorbit pentru mine, ci pentru dumneavoastră, coniţă! Din parte-mi sunt gata oricând să vă însoţesc şi până la marginea pământului. (Oftă şi continuă.) Poate că, în sfârşit, veţi observa că şi în pieptul unui avocat bate o inimă.....
    Raul Brumaru refuză brutal:
    - Ce-ţi trece prin gând, Nadina? Acuma? La ţară?..... Vrei să-ţi baţi joc de mine? Nu, nu! Eu stau binişor la Bucureşti!
    Până şi şoferul Rudolf găsise de cuviinţă să obiecteze că excursia aceasta e cam periculoasă.
     Apărându-i astfel ca o aventură, plecarea la ţară o pasiona. Desigur, n-avea motive serioase să se grăbească şi ar mai fi putut aştepta. Divorţul se pronunţase, adevărat, dar până la transcriere mai erau vreo două săptămâni. Nici nu se gândea să încheie definitiv vânzarea până ce nu o va putea face pe numele ei. Dar îşi zicea că trebuie să hotărască cui vinde, să fixeze tot, încât în ziua când se va transcrie divorţul, să poată iscăli actul şi să sfârşească orice contact cu ţara.
    - De ce vrei tu, Gogule, ca ultima mea călătorie la ţară să fie banală? zise Nadina.  Am oroare de banalitate!


                  6.
        Sâmbătă dimineaţa, pe când explica pentru clasa a patra domnia fanarioţilor, învăţătorul Dragoş se pomeni în şcoală cu un jandarm care-i spuse încet că domnul plutonier îl pofteşte urgent până la post, având a-i face o comunicare. Învăţătorul, parcă l-ar fi aşteptat, răspunse liniştit:
     - Bine, vin imediat......
     Şi, fiindcă jandarmul rămase pe loc, continuă:
      - Sau vrei să mergem împreună?.... Şi mai bine!
     Se uita împrejur. Nu-şi amintea unde şi-a pus pălăria. Era pe masă. O văzu în sfârşit, dar întâi îşi luă paltonul. Iar întrebă pe jandarm:
      - Să dau drumul copiilor, ori.....?
    Şi cum jandarmul strânse din umeri neştiutor, continuă:
     - Adică, fireşte, de ce....? Bumbu Ştefan, ieşi la catedră! Să ţii linişte şi să-mi scrii pe tablă pe cei ce nu ascultă şi fac gălăgie, ai înţeles?..... Să fiţi liniştiţi şi cuminţi, copii,  că mă întorc numaidecât!
     Se uită la jandarm, parcă ar fi vrut să vadă pe figura lui ceva.
     Faţa jandarmului nu spunea nimic. Ieşind în uliţă, zise mai hotărât:
      - Trebuie să ne abatem un minut şi pe la casa mea, ca să nu creadă nevastă-mea cine ştie ce!
     Doamna Dragoş se îngozi văzându-l cu jandarmul după el. Începu să plângă cu hohote, apoi să afurisească. Soacră-sa îi ţinea hangul.
     - Staţi, nu mă jeliţi, că încă n-am murit! făcu Dragoş enervat de lacrimile lor. Staţi, că nici nu ştiu de ce mă cheamă!
    - Ia îmbracă-te, socrule, şi du-te cu dânsul, nu şedea ca bolovanul! strigă Florica.
    Bătrânu se iuţi, parcă glasul l-ar fi dezmeticit dintr-o toropeală. Învăţătorul ar fi vrut să spuie ceva, doar pentru asta a venit cu jandarmul. Dânsu-şi seama că nu poate întârzia, bâigui pierdut:
    - Dacă s-ar întâmpla să nu mă întorc, atunci.... Adică las` că i-oi spune tatii, dac-o fi aşa, că tot vine şi dumnealui..... Ei, haidem să mergem!
     Se gândi că ar trebui să-şi sărute nevasta, cel puţin pe ea, dar îşi opri dorinţa, ca nu cumva să tragă a rău sau să o sperie mai mult. Ieşind, făcu mai slab:
     - Rămâneţi sănătoşi!
     În faţa postului de jandarmi era căruţa cu doi căluţi a lui Lupu Chiriţoiu. Învăţătorul întrebă cu o tresărire:
     - Încotro, moş Lupule?
     - Nu ştiu, dom` Nică! răspunse bătrânul. Mi-au poruncit dumnealor să viu cu căruţa şi cu merinde pentru cai şi a trebuit să viu!
    Plutonierul Boiangiu îl aştepta în curte şi-l primi cu o mutră de uşurare, parcă i-ar fi fost teamă ca n-are să sosească. Îşi dădură mâna ca totdeauna şi intrară în cancelarie.
    - Ce s-a întâmplat, domnule şef, de m-ai luat chiar din clasă? zise Dragoş cu mirarea celui ce nu bănuieşte nimic, deşi în sineşi era sigur că trebuie să fie efectul supărării lui Miron Iuga de acum trei zile.
    Boiangiu făcu un gest vag, care voia să arate că el n-are nicio vină. Pe urmă îi spuse că a primit ordin telegrafic să-l trimită foarte urgent la Piteşti şi să-l prezinte domnului prefect personal.
    - Şi pentru care motiv, domnule plutonier? zise învăţătorul aproape solemn.
    - Eu am un ordin, domnule Dragoş, şi trebuie să-l execut! răspunse Boiangiu. Aşa că îmi pare rău, dar....
    - Vai de mine, nu-ţi fac niciun reproş! protestă Dragoş. Credeam numai că poate cunoşti motivele, cu toate ca in fond ar fi acelasi lucru.... Atunci cand zici ca plecam?
    - Cat mai repede! asa-mi suna ordinul! spuse plutonierul. Daca insa vrei sa-ti aduca ceva de acasa, mai putem zabovi vreo ora, dar mai mult nu, caci pana la Pitesti e cale lunga si calutii lui mos Lupu.....
    - Foarte bine...... intrerupse invatatorul, cautand sa pastreze o tinuta demna, mai cu seama simtind ca incepea sa se clatine. Auzisi, tata, porunca? .... Acu du-te degraba si da intai drumul copiilor acasa, ca i-am lasat singuri in scoala, si apoi spune-i Floricai sa-mi aduca ce crede dansa pentru drum, dar iute, sa nu pierdem vremea si sa-l incurcam pe dumnealui!
     Plutonierul oferi un scaun invatatorului. Vorbira despre lucruri indiferente. Un moment aparu si doamna Boiangiu sa intrebe pe Dragos ce mai face Florica. Pe urma, peste vreo jumatate de ceas, navali Nicolae, fratele invatatorului, care nu fusese acasa si aflase de la oameni. Era speriat si furios. Striga ca are sa se duca la boierul Miron, sa-i cada in genunchi..... Boinagiu se supara: sa nu-i faca lui neplaceri, altfel intoarce foaia.... Sosi Florica cu merinde si cu schimburi.
     - Atunci, domnule Dragos, suntem gata? zise plutonierul. Vasazica, putem pleca?.....
     Deschise usa la camera jandarmilor, ordonand:
     - Bogza!..... Aide!..... Gata!......
     Un jandarm inarmat se ivi in usa, batand din calcaie. In ograda si in ulita erau stransi vreo treizeci de tarani. Vestea ca invatatorul a fost arestat s-a raspandit in sac ca focul. Boiangiu se incrunta. Ii era frica sa nu se intample vreo complicatie. Ii lua totusi cu blandete:
    - Da voi alta treaba n-aveti, mai oameni?..... Faceti loc!.... Veniti sa cascati gura, parca ar fi panorama!
   Marin Stan se apropie confidential, socotindu-se mai prieten cu seful:
   - Don` plutonier, fii bun, zau..... E pacat de don` Nica, zau asa! Dumneata daca vrei, poti!
   - Marine, vezi-ti de treaba, ca ma superi! marai Boiangiu.
   Fiindca se mai gasira si altii sa staruie, plutonierul zori pe Dragos, care-si lua ramas bun de la Florica:
    - Aidem, domnule invatator, aidem!.... Si te rog foarte mult sa ai toata grija pe drum, sa nu se intample ceva, caci jandarmul  are ordin sa traga!
    - Fii linistit! zambi Dragos, adaugand catre taranii care inconjurau caruta: Sa ne vedem cu bine, oameni buni!
   - Dumnezeu sa-ti ajute! raspunse multimea.
    Caruta porni. Dragos nu mai intoarse capul. Langa el, arma jandarmului se legana ca un avertisment. Florica, cu obrajii uzi, porni pe mijlocul ulitei, dupa caruta ce se micsora mereu. Boiangiu rasufla usurat c-a scapat de-o grija mare. Acuma explica mai blajin oamenilor adunati:
    - Credeti ca eu fac de capul meu?.... Daca vine porunca de sus, trebuie s-o implinesc, ca sunt soldat si soldatul nu cracneste!
    - Apoi asta asa-i! aprobara cativa tarani.
    Multimea totusi ramase in sosea, vorbind, sfatuind, intreband. Deodata Nicolae Dragos izbucni amarat:
    - Stati, stati si sporavaiti ca babele, in loc sa mergeti la boierul Miron, sa va rugati sa nu-l napastuiasca pe bietul Nica..... Si nu vreti sa stiti ca numai din pricina voastra s-a stricat cu boierul si....
    Taranii ascultau, unii aprobau, mai multi taceau. Cineva zise: "Putem sa ne ducem, ca n-are sa ne omoare.", altul mormai gros: "Parca boierul are sa se uite in gura voastra", iar unul striga sfatos: "De de ce nu te duci tu, Nicule, si indemni numai pe altii?"
    - Zic eu ca nu merg? se infurie flacaul. Crezi ca mi-e frica de boier ca voua?
    Alti tarani soseau mai alarmati.  Incepura sa se amestece si femei, si copii printre barbatii care umpleau ultia de la postul de jandarmi pana la baba Ioana. Tot vorbind si tocmindu-se, multimea ajunse pe nesimtite in fata conacului Iuga. Pe cand Luca Talaba spunea intr-un grup ca in alte parti oamenii nu se lasa asa calcati in picioare, Trifon Guju rabufni cu glasu-i patrunzator:
    - Aidem, mai oameni, ca-i mai mare rusinea sa ne tot ciorovaim ca babele!
    Intrara in ograda argatilor. Un stol de porumbei se ridica in vazduh, iar galitele se risipira speriate. Curtea se umplu. Leonte Bumbu, logofatul, iesi mirat dintr-o odaie cu capul gol:
    - Da ce-i, de-ati venit tot satul?
    Raspunsera mai multe glasuri deodata. Logofatul se scarpina la ceafa:
    - Are sa se supere boierul ca.......
    - Las` sa se mai supere si dumnealui, ca noi ne-am suparat destul, striga din gramada un glas necajit.
   Intamplarea aduse in clipa aceea pe Miron Iuga. Desteptarea primaverii parca-l intinerise.
   - Ce-i, Bumbule, cu oamenii astia, ce poftesc?
   Marin Stan incepu rugamintea, altii o continuara pana ce Iuga se dumeri:
    - A, vasazica l-au arestat?..... Foarte bine au facut...... Acuma cred ca o sa va vie si voua mintea cea buna a rumanului!
   Cativa strigara obraznic sa-l ierte.  Miron se infurie:
   - La mine nu se prind treburile astea! Ma mir ca inca nu ma cunoasteti, ca doar impreuna traim! Eu v-am socotit oameni de omenie, dar ma tem ca am gresit. Acuma veniti gramada, iar la invoieli va coditi!
    - Nu mai putem, cucoane, cu invoielile vechi! tipa Toader Strambu. Imi pier copilasii de foame, macar ca am muncit de......
    - Nu mai puteti? facu Miron Iuga. Foarte bine! Stati acasa, si leneviti, si vaitati-va! ..... Cine-i harnic si cumpanit poate sa traisca din munca cinstita.....
    - D-apoi ca nimeni nu sade, cucoane, ca muncim toti destul, dar si dumneavoastra trebuie sa ne mai ajutati! zise Serafim Mogos domol si hotarat.
    - Eu la tocmeala nu stau cu nimeni si nici nu va rog! spuse batranul Miron aspru. Pamant sa fie, ca brate de munca se gasesc cu miile! Daca voi nu vreti sa munciti, vom aduce oameni din Transilvania!
    - Ba straini sa nu vie, cucoane, ca pamanturile astea noi le-am muncit totdeauna, nu strainii! striga Trifon Guju.
   - Tu crezi ca am sa te intreb pe tine, prapaditule? se revolta Miron Iuga Asta va mai lipsea, obraznicia!..... Aideti, am terminat cu voi! Sa-mi curatati locul numaidecat!
    - Apoi, asa nu-i bine, cucoane! facu Luca Talaba darz. Nu-i bine deloc.
    Miron Iuga nu se clinti pana ce se goli curtea. Apoi porunci scarbit:
    - Bumbule, inchide portile!



                      7.
        A doua zi, duminica, pe cand iesea lumea de la biserica, se raspandi vestea ca adineaori ar fi trecut prin sat doi calareti pe cai albi cu porunci de la voda. In fata carciumii pe batatura unde se tine hora, palcuri de oameni se oprira sa afle noutatile. Multi nascoceau amanunte alandala.Ignat Cercel, ca un caine de pripas, trecea de la un grup la altul, cu aceeasi intrebare:
     - Oare n-o fi poruncit despre pamanturi, mai oameni?
     Primarul Ion Pravila, dupa ce asculta in dreapta si-n stanga, striga in batjocura:
    - Mai, cu cumva or fi cai verzi pe pereti calaretii vostri? Nu rase nimeni. Un batran il probozi:
    - Degeaba batjocoresti, don` primar, ca astea nu-s de batjocorit! Ca nici strambatatea nu poate stapani mereu si trebuie sa vie vremea dreptatii!
    - Apoi dreptatea nu vine calare, mosule! facu Pravila cu alt glas.
    - Vine cum poate si bine ca soseste! baigui batranul. Leonte Orbisor povestea ca Anghelina lui Nistor Mucenicu s-ar fi intalnit cu calaretii. Asa i-a spus lui cineva, nu stie cine. Lupu Chiritoiu socotea ca trebuie sa fie ceva adevarat, fiindca si el a auzit multe la Pitesti, ieri, cand l-a dus pe don` Nica.
    Peste un rastimp, Vasile Zidaru aduse pe Anghelina sa marturiseasca dansa ce-a fost si cum. Femeia se codea si se rusina sa vorbeasca in fata atator oameni care o incurajau cu ochii lacomi:
    - Aoleu, pacatele mele, mi-am lasat copii singuri si......
    Primarul vru sa o ia la instructie. Anghelina se sperie si se apara ca trebuie sa-i mai fi vazut si alti oameni, ca doar calaretii nu se fereau si nici n-aveau de ce:
    - Spune, muiere, din fir in par, ca nu te mananca nimeni! o indemna Ignat cu blandete. Vrem sa stim si noi poruncile si sa nu gresim!
    In sfarsit, Anghelina isi lua inima in dinti:
    - Plecasem cu baietelul de mana pana la soacra-mea, sa-mi mai imprumute nitel porumb..... cand treceam pe la biserica tocmai trageau clopotele de sfanta evanghelie si ma inchinam, si-mi era rusine, ca de atatea griji si necazuri nici la sfanta slujba nu mai pot razbi. N-apucai bine sa ma inchin, ca si vazui venind pe ulita doi calareti pe cai albi, de m-am mirat. Veneau din sus, dinspre Lespezi. Ma dadui la margine ulitei, dar numai ca ma pomeni ca unul ma striga si zice: "Unde te duci, muiere?" Zic: "Numai colea, la soacra-mea..." Si celalalt zice: "Vad ca esti necajita rau, dar n-ai grija, ca noi aducem veste mare, ca pe noi ne-a trimis voda sa dam de stire oamenilor ca toate mosiile sunt ale lor de-aci inainte, si sa se apuce de indata sa le imparta dupa dreptate, iar pe boieri si pe arendasi sa-i alunge si sa le arda conacele, si curtile, si toate acareturile, ca nu cumva sa se mai intoarca inapoi! Ai inteles, femeie?..... Si sa nu intarzie deloc oamenii, ca asa e porunca lui voda, si cine nu asculta porunca, amarnic are sa ispaseasca!"  Uite-asa mi-a spus calaretul si eu zic: "Am inteles, dar...." "Apoi atunci bine! Ramai sanatoasa!" "Dumnezeu sa v-ajute si dumneavoastra!" Dansii au pornit devale si eu m-am inros si m-am uitat dupa ei o bucata de timp, s-apoi mi-am vazut de drum si i-am spus socrului  ce mi-au spus calaretii, si s-a mirat si dumnealui...... Oamenii tacura, pana ce Ignat Cercel zise, clatinand din cap:
      - Mare minune si asta!
     Mai aflara de la Anghelina ca cei doi calareti erau imbracati in alb si au trecut ori spre Ruginoasa, ori spre Vaideei. Pe urma, primarul o trimise acasa sa-si vaza de copii.
     Într-un târziu, veni si Anton Nacu, care avusese nişte treburi la Ruginoasa, şi povesti că şi el s-a întâlnit pe drum cu călăreţii albi şi i-au spus tot aşa, că oamenii să-şi împartă fără zăbavă pământurile boierilor şi cine se împotriveşte să nu fie cruţat, cum n-au fost nici oamenii cruţaţi de dânşii.
     Cu toate că se desprimăvărase, era vreme mohorâtă, cu cerul de plumb. Oamenii se zgribuleau, dar nu se risipeau. Pe la amiazi, Matei Dulmanu sosi cu alţi câţiva la Lespezi, aducând ştirea că şi pe la ei au trecut călăreţii. Irimie Popa, pândarul lui Cosma, se întorcea din Vaideei şi spunea că şi acolo se minunează lumea ce să fie cu călăreţii care au poruncit ca oamenii să bage plugurile îndată în moşia boierului.....
    - Ce să fie, măi Irimie? îl desluşi Leonte Orbişor. Ne-a mai venit şi nouă rândul.
    - Nu v-aduceţi aminte de când vă spun mereu că vodă vrea să împartă oamenilor pământurile? făcu Ignat Cercel cu mândrie. N-aţi vrut să mă credeţi. Acu se adevereşte de-a binelea!
     Primarul amuţise; trecu la cârciumă să se încălzească cu un păhărel, iar peste câteva minute o şterse acasă, nevrând să fie de faţă când oamenii vorbesc prea multe prostii. Petre Petre, înflăcărat, amintea lui Luca Talabă cât au alergat prin Bucureşti pentru moşia cucoanei, şi încheie:
    - Bine că nu ne-am încurcat!
    - Ei, stai, băiete, că nu s-a isprăvit! Dacă s-ar împărţi moşiile cum merge gura oamenilor, ehe, bine ar fi!
    Atunci glasul lui Trifon Guju, zgrunţuros şi ursuz, se înălţă peste şovăirile ţăranilor:
    - Da noi ce facem, măi creştini? Şezătoare ori?......
    - Aşa-i, aşa-i, ce facem? răspunseră alte glasuri desţelenite. Că de vorbe şi de sfaturi ne-am săturat!



                         FOCURILE

                               CAPITOLUL VII. SCÂNTEIA

                     1.
         În aceeaşi duminică, pe la amiazi, Grigore Iuga cu Titu Herdelea coborau în gara Burdea, unde îi aştepta brişcă galbenă de la Amara cu Ichim pe capră.
      - Toate bune pe aici, Ichime? întrebă Grigore.
      - Deocamdată pace, conaşule! zise vizitiul. Răspunsul cu "deocamdată" nu-i plăcu lui Grigore, totuşi nu insistă. Destul îl plictisise călătoria cu trenul. Într-un vagon a fost numai el cu Herdelea.Celelalte, de asemenea, aproape goale. În toate gările, în schimb, vălmăşag de oameni speriaţi, care-şi povesteau grozăvii despre ţăranii răzvrătiţi şi mai ales despre intenţiile lor. Toţi recunoşteau până la urmă că la ei e linişte, ce-i drept, dar că se pregătesc lucruri nemaipomenite. Grigore ştia bine că prin părţile acestea nu s-a întâmplat încă nimica şi de aceea minciunile îl supărau, considerându-le ca o propagandă directă pentru stârnirea dezordinilor, în gară Titu avu apoi ghinionul să se mai întâlnească şi cu Ilie Rogojinaru, arendaşul cu care călătorise astă-toamnă şi-l exasperase cu teoriile lui agrare practice. Nu mai scăpă de el până la Costeşti.
     - Ei, cucoane, am avut ori n-am avut dreptate cu taranii? il apostrofase arendasul, mereu jovial si zgomotos.
     Pe urma a venit in compartimentul lor, sa le mai treaca uratul. Le-a povestit ca se repezise la Bucuresti, fiindca prinsese din vant o vorba cum ca mosia Babaroaga a doamnei Iuga ar fi de vanzare.
      De mult tot umbla el sa se traga mai aproape de capitala si i-ar fi convenit de minune un petic de pamant in Argesul de Jos, in regiunea unde si-a inceput meseria asta grea de agricultor. S-a interesat nitel, si s-a dus in trada Argintari. Nu stia ca boierii sunt in divort si  inca a intrebat pe doamna (tare mai e frumoasa, nu-i fie de deochi) ce mai face conul Grigore, de i-a venit sa-i plesneasca obrazul de rusine cand a auzit cum e situatia chiar din gura cucoanei. Au discutat si au ramas sa se intalneasca la tara acuma, in zilele astea, ca dumneai merge acolo tocmai pentru vanzarea proprietatii. Si iata ca s-a pornit razmerita si trebuie sa plece degraba si el acasa, la Olena, sa-si apere bruma de agoniseala, ca el stie cum sa vorbeasca si sa se tocmeasca cu taranii.
      - Poate ca ne-o feri Dumnezeu de parjol! zise Rogojinaru intr-un rand. Numai stapanirea sa fie cuminte si energica. Taranului ii trebuie dreptate, cucoane, dar si stapan. Daca stapanul e slab, dreptatea nu-i mai ajunge. De aceea zic ca fara o mana tare nu se vor linisti oamenii. Eu nu ma iau dupa jurnale, ca jurnalele spun mai multe minciuni decat adevar. M-am intalnit insa alaltaieri cu un arendas ovrei de pe langa Vaslui. Ce mi-a povestit bietul om, nici nu-ti vine a crede. Cu taranii s-ar fi inteles el, cum s-a inteles si alta data. Dar la incheierea invoielilor s-a pomenit cu prefectul, care le-a spus sa nu se lase inselati de arendasul jidan si mai bine sa-l ia la goana. Auzi dumneata, prefect sa indemne pe tarani sa ia la goana pe arendas! Oamenilor atat le-a trebuit, ca s-au si apucat sa dea foc conacului, sa omoare vitele si cate ticalosii..... Si de ce credeti ca i-a atatat prefectul? Din ura contra jidanilor? As! Un cumnat de-al lui umbla sa ia cu arenda mosia, si nu putea. Acuma, daca a alungat pe ovrei, credea ca vor pune ei mana pe bunatate de mosie. Numai ca socoteala a iesit pe dos, ca taranii s-au ridicat pe urma sa imparta ei pamantul. Prefectul s-a suparat, fireste, si a scos armata. Degeaba, oamenii nu s-au infricosat nici de armata, ca stiau bine ca armata n-are voie sa traga,  si unde mi-au inceput sa se repeada in soldati cu furci, cu pietre, de nici n-au nimerit, sarmanii, incotro sa fuga!..... Ei, apoi vedeti dumneavoastra, cum sa se potoleasca oamenii si cum sa fie ascultatori, daca tocmai carmuirea ii invata la rele? Destul ca opozitia isi face de cap si tipa prin toate jurnalele ca taranii au dreptate si ca sunt niste mielusei.......
      De altfel, plictiseala lui Grigore crestea cu cat se apropiau de Amara, parca atmosfera s-ar fi incarcat mereu de mai multe presimtiri rele. Tanarul Herdelea, vazandu-l cum se posomoraste, regreta ca a venit si se intreba de ce l-o mai fi luat. Grigore isi dadu seama si-i zise amarat:
      - Sa ma ierti ca sunt cum sunt, dar nici eu nu mai stiu ce e de mine!
      Brisca inainta anevoie pe soseaua desfundata de ploile inceputului de primavara. Vizitiul indemna telegarii, bombanind:
      - Nu s-a zbicit deloc drumul...... Daca tot ploua si nu mai da soarele.......
      Grigore observa cu atentie si satele, si campurile, parc-ar fi cautat sa ghiceasca o taina. Sub bolta mohorata, pamantul negru se zgribulea patat cu dese ochiuri de apa tulbure, iar prin sate taranii, ca duminica, mai pe la carciuma, mai pe la cate o casa, se sfatuiau ca si alta data. Lui Grigore insa i se parea ca in ochii lor luceste ceva deosebit si ca toata infatisarea lor ar fi mai darza. Dupa ce iesira din Lespezi, intreba deodata pe vizitiu:
      - Cu muncile cum mai stati, Ichime?
      - Apoi stam bine, conasule, ca nici nu le-am inceput! raspunse vizitiul cu o sovaire. Si vremea a fost rea, c-a tot plouat, si nici oamenii nu s-au cumpanit inca la invoieli......
     - A, nici invoielile nu le-ati facut? intreba Grigore.
     - Nu le-am facut, conasule, ca oamenii se codesc si taraganesc, ca pe aici a venit vestea ca trebuie sa se imparta mosiile la oameni, s-apoi oamenii asteapta imparteala......
     In Amara, in jurul carciumii lui Busuioc, era mai multa lume ca de obicei. Ichim spuse ca s-au adunat oamenii si din celelalte sate din pricina calaretilor care au trecut de dimineata cu poruncile lui voda.
     Grigore deslusi pana si pe fata tatalui sau o ingrijorare, cu toate ca batranul se silea s-o ascunda. Stia ca de la el nu va afla nimic si ca va trebui sa ia contact direct cu taranii, ca sa-si dea seama de adevarata atmosfera,, desi chiar putinele cuvinte ale lui Ichim i-o zugravisera suficient. Vorbi mai intai cu logofatul Bumbu, care marturisi ca traieste cu spaima in san, si nici macar nu poate sa-i spuie boierului cum stau lucrurile, si pentru  ca se sfieste, si de teama sa nu-l supere. Daca ar fi consimtit acum trei saptamani sa indulceasca numai nitelus conditiile invoielilor, azi n-ar mai avea nicio grija. Atunci oamenii s-ar fi multumit cu cateva faramaturi, acuma nici nu vor sa mai auda de ce-a fost. Mai ales de cand umbla fel de fel de zvonuri despre impartirea mosiilor, nu e chip sa te mai intelegi cu nimeni......
      Iesind apoi cu Titu Herdelea in sat, plutonierul Boingiu le spuse ca pana acum e liniste si doar arestarea invatatorului Dragos a cam atatat pe sateni. El nu cunostea motivele arestarii, prin sat insa merge zvonul ca boierul Miron ar fi provocat-o, pentru ca Dragos a intervenit in favoarea taranilor.
      Se amestecara, in sfarsit, intre oamenii adunati la carciuma. Grigore ii intreba de necazuri. Auzi raspunsuri blande, dar in doi peri. Nu indrazneau sau nu voiau sa-se deschida inimile cu toate ca privirile lor nu erau dusmanoase, ci mai curand intrebatoare. Inspiti indeosebi pe Petre, a carui fata aspra parea mai framantata de infrigurare. Petre se zapaci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de cand cu plata boilor si stergerea datoriei, si ar fi fost in stare sa sara in foc pentru el. Balbai incurcat:
      - De, coane Grigorita, ne-am luat si noi dupa altii, ca invoielile vechi au fost prea grele si nu putem trai..... Mos Lupule, ia spune matale conasului, ca esti mai bun de gura si mai batran!
     - Spune, mos Lupule, sa te-auzim! il indemna si Grigore cu o curiozitate prietenoasa.
     - Apoi, conasule, unii s-au invoit, altii au mai chibzuit, cum i-a manat mintea si simtirea pe fiecare! facu Lupu Chiritoiu taragant. Da oamenii o duc tare greu, conasule, credeti-ne si pe noi! Eu sunt batran si cine stie de-oi mai apuca Craciunul, dar mergem din rau in mai rau. Eram flacau pe vremea bunicului matale, coane Grigorita, si stiu ce a fost. Era uite-asa ca matale si la fel de bun si de milos, si nu suferea sa vada un om flamand ori necajit, ca indata poruncea sa-i dea de la curte ce-i lipsea. Lua boierul din zece una si asa ne ajutam si ieseam deasupra nevoilor. Si pamantul era destul, ca si oameni erau mai putini.....
     Se intinse la amintiri pana ce altii il intrerupsera intreband pe Grigore ce sa fie cu calaretii care au vestit poruncile regelui si cand si cum o sa inceapa impartirea pamanturilor?
     Intorcandu-se spre casa, tanarul Iuga ceru impresiile lui Herdelea.
     - Mie oamenii mi se par linistiti, zise Titu. Daca-i iei cu binele, te poti intelege cu dansii. Nu se stie pana cand, caci......
     - Si tocmai asta e intrebarea cea mare! murmura ingrijorat Grigore.
     Seara ramase in patru ochi cu batranul sa discute impreuna situatia si mijloacele de intrebuintat pentru a evita o nenorocire posibila. Miron Iuga stranse din sprancene indata ce auzi ca Grigore, pentru linistea spiritelor, a stat de vorba cu oamenii. Iar cand tanarul ii ceru sa intervie pentru eliberare grabnica a invatatorului, batranul izbucni:
     - Adica sa ma umilesc eu in fata taranilor?
     - Nu e umilinta, tata! zise Grigore. Dragos n-a savarsit nicio crima care sa.......
     - Dragosul tau e instigatorul satenilor mei! spuse Miron grav. El mi i-a zapacit, mi i-a atatat si le-a scormonit toate nemultumirile. Ce-ati facut voi la orase, a facut el aici, incat mi-a distrus toata munca mea de treizeci de ani!..... De altfel, daca nu stiai, afla ca eu am cerut, motivat, prefectului sa mi-l ridice imediat din sat si te asigur ca lipsa invatatorului tau nu e deloc spre raul taranilor!
     - Te inseli, tata! Dragos e aici indispensabil in momentele acestea. Numai el ar fi in stare, prin influenta lui fireasca, sa mai infraneze pornirile de ura!
     - O, daca am fi ajuns in asa hal, ar fi rau de noi, Grigorita! zise batjocoritor batranul. Frana sunt eu, Grigorita!
     Tanarul se spaimanta. Intelegea ca tatal sau traieste pe alta lume sau nu vrea sa-si dea seama de realitate. Ii expuse toate cate le-a aflat, subliniind ca n-a avut timp sa afle decat cine stie a cata parte din nemultumirile care ameninta sa se transforme in incendiu, il ruga, in sfarsit, sa-l lase pe dansul sa incerce a se invoi cu taranii.
     Batranul refuza. Era convins ca Grigore, cu metodele lui feminine, ar ingreuia situatia. Avea atata incredere in propria-i experienta si cunoastere a oamenilor, ca s-ar fi considerat injosit daca, tocmai in zile grele, si-ar fi renegat mijloacele sale cu eficacitate experimentate in trei decenii si ar fi trecut mana unui tanar cu capul plin de teorii.
     - Orice clipa de slabiciune, orice ezitare, orice lipsa de energie n-ar face decat sa incurajeze in rele pe nenorocitii infierbantati de agitatiile voastre! zise Miron ocrotitor. De altfel, tu exagerezi mult, desigur fara sa-ti dai seama, gravitatea starilor de lucruri de aici. Ce-o fi in alte locuri nu stiu. banuiesc ca exagerarile tendentioase au creat atmosfera apasata in general. Cu oamenii mei insa eu am meotdele mele incercate. Intai supunere si pe urma tocmeala. Fireste cu doua sisteme in acelasi timp nu se poate lucra si nu se pot obtine rezultate. Daca m-ai fi intrebat pe mine, te-as fi rugat sa nu te amesteci intre tarani si sa nu le culegi revendicarile. E un semn de slabiciune, dupa parerea mea, s-apoi ma descoperi pe mine ca pe un tiran fara inima si-mi incurci socotelile.
     - Cand apare un conflict, e bine sa fie un intermediar care...... obiecta Grigore.
     - Nu, nu! intrerupse batranul mai vioi, fiindca isi amintea cum si invatatorul ii vorbise deunazi cam la fel. Eu nu cunosc niciun conflict si nu admit macar posibilitatea de conflicte intre mine si tarani. Ar insemna ca si eu caut sa-i exploatez ca altii, sau sa profit de neputintele lor. Si tu stii ca nu e obiceiul nostru sa ne ingrasam din stoarcerea taranului.
     Discutia se lungi pana tarziu dupa miezul noptii. Tanarul Iuga incerca toate argumentele si rugamintile. Insistentele enervara de cateva ori pe batranul Miron, precum incapatanarea batranului enerva pe Grigore, care trebui sa-i spuie neted ca atitudinea aceasta de sfidare a realitatii poate sa-i pericliteze averea si viata.
     - S-a facut tarziu si ne certam in zadar! zise la urma Miron, imi pare rau ca n-ai ajuns inca sa stii ca tatal tau nu cedeaza niciodata cand e convins de dreptatea lui si ca nu pleaca decat inaintea lui Dumnezeu.
     - Atunci mie nu-mi ramane decat sa plec cum am venit? intreba Grigore uluit.
     - Cred ca da! mormai batranul, dand din cap. Mi-ar fi fost drag sa te am alaturi de mine, dar mi-e teama ca in loc de a avea un sprijin, as avea o piedica. Intoarce-te linistit la Bucuresti si lasa-ma pe mine sa-mi apar pamantul. Cat traiesc eu, asta e datoria mea.......
.......................................