Răscoala, Liviu Rebreanu

............................................
      XXIV.

          - Hai, fetito, intra!..... Te-ai sculat? zise Nadina intanzandu-se alene sub plapuma si rasfatandu-se ca o pisica la caldura. Rudolf a scos masina?
     Ileana, frumusica si curatica, avea vesnic un ras zglobiu, care-i placea Nadinei,  incat o si intrebase daca n-ar vrea sa merga cu ea la Bucuresti. Acuma insa rasul ei era speriat.
     - Iar te-a certat maica-ta, Ilenuto? urma Nadina vazand-o asa. Aide, nu mai fi trista, ca nu-ti sade bine!
    - Vai, conita draga.....
    Cum deschise gura, cum o napadi plansul. Abia printre lacrimi si oftari izbuti sa spuie ce-a patit soferul si ca arde Ruginoasa. Nadina insasi, parca n-ar fi patruns cuvintele, nu-si dadu seama indata de intelesul lor si intreba:
     - Bine, bine, dar masina e gata? Fiindca trebuie negresit sa plec.....
      Cand apoi se dumeri, fu cuprinsa de o groaza atat de violenta, ca ramase impietrita in pat, cu plapuma pana sub barbie, uitandu-se la Ileana cu niste ochi mariti, in care tremura o lucire sticloasa. Numai intr-un tarziu incepu sa balbaie cu un glas strain, frant si neputincios:
      - Ce fac eu acuma, Ilenuto?..... Acuma o sa ma omoare si pe mine, acuma......
      Fata o iubea si-i era mila de frica ei. Prinse curaj si-i explica cu insufletire si cu vorbe pline de incredere ca tatal sau s-a dus de multisor sa vesteasca pe boierii din Gliganu despre ce s-a intamplat si boierii vor veni cu trasura cea mai buna si o vor lua-o, asa ca poate sa fie linistita si sa nu-si faca inima rea deloc. De altfel oamenii de aici nu sunt haini si n-ar cuteza sa se dea la rautati..... Nadina o asculta si nu pricepea bine, dar glasul ei o mangaia si-i alina in suflet ranile spaimei. Apoi deodata arunca la o parte plapuma si zise pripit:
      - Atunci sa ma imbrac, sa ma gaseasca gata...... Da-mi tu, fetito, halatul, repede si pe urma.....
      Se rasuci pe marginea canapelei, isi potrivi talpile in papucii moi, se ridica in picioare si-si scoase camasa de noapte, aruncand-o pe asternut. Ramase goala, cum ii placea atat de mult sa umble acasa, in dormitorul ei, intre oglinzile care-i rasfrangeau toate rotunjimile corpului si-i maguleau increderea in frumusetea ei.
      Acuma nu se gandise sa-si admire goliciunea. gestul fusese instinctiv. desi in odaie era cald, o cutremura un fior de frig.
      - Aide, Ilenuto, aide, ca mi-e racoare, murmura ea strangandu-si sanii cu bratele incrucisate pe piept.
      - Doamne, conita, frumoasa mai sunteti! facu Ileana in extaz, aducandu-i halatul si vazand-o goala-goluta.
     Nadina surase fara sa vrea. Admiratia o incanta totdeauna.... Pe cand fata ii punea pe umeri neglijeul de matase moale, alba, si ea cauta sa-si vare bratul in maneca alba, e auzi afara, in curte, galagie de glasuri.
     - Uite c-or si fi sosit boierii, conita draga! striga Ileana cu bucurie.
     - Du-te repede, fetito! spoti Nadina cu vocea uscata de emotie. Si intoarce-te sa-mi spui!
     Ileana o zbughi afara prin vestibul. Nadin isi simtea inima zvarcolindu-se de nerabdare. Ii tremuau genunchii. Isi impreuna in fata foile halatuluisi se lasa pe marginea canapelei. Asculta, incordandu-si cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea sa aleaga vocea arendasului sau pe a avocatului si nu izbutea, parca ar fi pierdut amintirea lor.
     "Dar daca nu sunt ei?" ii trecu prin minte ca o strafulgerare.
     Simti o inclestare in inima atat de dureroasa, ca vru sa tipe. In clipa aceea insa auzi foarte deslusit niste pasi bocanind grabit in vestibul. Apoi usa se deschise furtunos, parc-ar fi sarit din tatani si in fata ei aparu un taran tanar, voinic, osos, cu caciula neagra, infundata tantos intr-o parte, cu ochii negri, incruntati, cu laibarul negru peste camasa lunga, cu nite bocanci grei in picioare. Trantind usa, Petre Petre se propati inaintea Nadinei:
     - Cucoana, de ce.......?
     Glasul i se curma brusc ca si cand o mana furioasa i s-ar fi infipt in beregata. Nadina, in primul moment de spaima, a inceput gestul de a se scula in picioare. Genunchii insa n-au rezistat, incat la mijlocul miscarii a cazut inapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfacut, dezvelandu-i sanii, pantecele, picioarele, fara ca ea sa-si mai dea seama. Ochii ei ingroziti priveau pe taranul care navalise in camera ei. Intr-o frantura de secunda i se paru cunoscut, isi reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania cand s-au speriat caii, si cat a impresionat-o atunci forta lui neobisnuita si siguranta lui linistita, apoi ca totusi acuma tocmai acelasi om a venit s-o omoare. In acceasi vreme ii auzea intrebarea racnita si-i vedea ochii. Observa in clipa urmatoare ca i se ineaca glasul si in privirea lui o stralucire noua in locul incruntarii. Stralucirea aceasta lacoma si tulbure a remarcat-o de atatea ori in ochii mai tuturor barbatilor si totdeauna a magulit-o, socotind-o ca dovada cea mai sigura a pasiunilor ce le desteapta frumusetea ei. Privirea taranului o ardea ca o flacara. O simtea cum i se plimba pe corp si deodata intelese ca corpul i-e dezvaluit. Sari in picioare strangandu-si halatul la piept si strigand disperata:
      - Ce vrei sa faci?..... Ajutor!..... Nu!..... Ajutor!......
      Petre talmaci strigatul ei ca o chemare. Sangele ii fierbea in vine si-i rosise toata fata, pana si bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afara de figura ei ingrozita si cu atat mai ispitiroare, si de haina alba, usoara, sub care ii zarise carnea. Intinse instinctiv bratele cu maini mari, noduroase, ca si cand ar fi vrut sa opreasca o pornire ce nu se mai poate inabusi, balbaind neputincios:
      - Apoi...... de ce...... sa nu...... te......
      Nadina dadu sa fuga spre cealalta fereastra. O maneca a halatului atinse o mana intinsa a lui Petre. Degetele o infascara singure.
      - Lasa-ma, lasa-ma!..... Ajutor!...... Nu! striga Nadina, zbatandu-se sa-si smulga maneca din mana lui.
     Deodata simti bratului lui vanjos cuprinzandu-i mijlocul. Cu o lunecare de soparla se smulse din haina, lasand-o in mainile lui, iar ea, goala, alerga in coltul dinspre sufragerie si se piti dupa speteaza unui fotoliu. Lucirea mata a corpului ei starni mai aprig pornirea barbatului. Zvarli haina ce-o tinuse in maini parca i-ar fi oferit-o sa se imbrace si se apropie de fotoliu cu bratele deschise ca la un joc de-a ascunselea.
      - Nu te-apropia!..... Ajutor!...... Ce vrei sa faci?! tipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmarindu-i miscarile cu ochii holbati de spaima.
      Cand Petre ajunse langa fotoliu, Nadina tasni din ascunzatoare sa treaca spre usa vestibului si pe acolo afara. Bratul lui al lui Petre ii atinu calea si-i incolaci mijlocul.
      - Lasa-ma!..... Ajutor!
      Petre o ridica in sus ca pe o papusa si o intoarse cu fata spre dansul, cuprinzandu-i cu celalalt brat picioarele peste solduri. Isi lasa capul pe spate ca sa-si inalte privirea spre ochii ei. Nadina, zvarcolindu-se, intalni privirea aprinsa si-i vazu obrajii inundati de o bucurie mare. Incepu sa-l izbeasca cu pumnii peste fata, peste cap, ii smulse caciula si-l lovi peste ochii in care pofta ardea ca o valvataie. El rabda loviturile ei ca niste mangaieri pana ce, luandu-si seama, isi ascunse obrajii pe pantecele ei. Nadina nu simţise mâinile aspre care-i strângeau şoldurile şi mijlocul, dar acuma simţea cum îi zgârie pielea mustăţile şi buzele lui fierbinţi. Zbătându-se necontenit, corpul ei alunecă uşor în jos până ce gura ţăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici şi rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-l pătimaş câteva clipe şi, în sfârşit, dinţii muşcară ca într-o piersică pârguită.
      - Mă doare!..... Ajutor!..... Dă-mi drumul! ţipă Nadina, începând iarăşi să-l izbească peste cap.
      Atunci băgă de seamă că Petre, strângând-o şi sărutând-o, se retrăsese până aproape de divanul cu plapuma boţită de pe care se sculase ea adineaori. Şi. fără a-şi fi ridicat faţa dintre sânii ei, călăuzit numai de lăcomia instinctului, o aşeză încet pe spate, de-a curmezişul canapelei, încolăcindu-i mijlocul cu un braţ, iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina îşi înfipse degetele în părul lui, zgâlţâind cu furie. Deodată simţi mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărţindu-le şi făcând loc genunchilor lui. Aceeaşi mână îi pipăi o clipă pântecele cu mişcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănându-şi capul pe dunga canapelei:
      - Nu vreau!..... Ajutor!..... Ajutor!
      Petre îşi ridică atunci capul dintre sânii ei şi mormăi răguşit:
      - Stai binişor..... Stai, că doar nu te mă...... Uite-aşa!
     Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi ţipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca nişte aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, şi acelea, de gâfâiturile flăcăului. Cu ochii strânşi şi gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce braţele ei încolăceau inconştient gâtul bărbatului care-i răscolea toată fiinţa într-o înfiorare ameţitoare. Se simţea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtăşit dintr-o taină necunoscută, amară şi dulce, mai presus de toate.
      Rămase istovită cu faţa-n sus, nemişcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre, puţin batjocoritor, răsună ca dintr-o depărtare mare:
     - Apoi vezi, cucoană, degeaba ai ţipat şi te-ai zvârcolit, că doar nu te-am......
     Nadina se ridică, parcă s-ar fi trezit dintr-un coşmar. Îşi înveli goliciunea cu cămaşa de noapte ce-i era la îndemână şi-şi acoperi faţa cu mâinile, simţind numai o scârbă infinită de corpul pe care şi-l adorase.
     Petre îşi luase căciula de jos şi o înfundase în cap. Stătu o clipă, examinând pe Nadina, parcă de-abia acum ar fi văzut-o mai bine. Murmură în sine cu o ridicare de umeri:
     - Cucoană, necucoană......
     Apoi adăugă cu un glas care se silea să fie poruncitor:
      - Dacă ţi-e dragă viaţa, cuconiţă, să fugi!..... Au auzit? Să fugi îndată, altfel......
     Nadina se uită la dânsul, ca şi când n-ar fi înţeles, fiindcă astâmpărându-şi trupul, a uitat primejdia adevărată.  Din înfăţişarea lui se dumeri, îşi aduse aminte şi zise scâncit:
      - Unde să fug?...... Scapă-mă!...... Ce să fac?
      Petre nu voia să se înduioşeze. Repetă mai aspru:
       - Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc......
      Iesi morfolindu-si sfarsitul. Nadina ii auzi bocancii pe dusumele. Isi cauta ciorapii, balabanind cu mana langa canapea si sosaind din buzele uscate, parca ar fo vorbit cu cineva:
      - Trebuie sa plec..... Unde sa plec?..... Doamne, Doamne, unde sa plec?


                          3.
          Platamonu, iesind azi-noapte, ca in toate noptile, sa dea o raita prin curte, a vazut lumina focului spre rasarit. Si-a zis ca trebuie sa fie in Teleorman, la granita judetului, sau poate la Izvoru.  In orice caz era semn ca razmerita se apropie si maine-poimaine va izbucni si pe aici. Hotari deci ca vor profita si ei de plecarea Nadinei si se vor agata de masina ei pana la Pitesti. Era cat p-aci sa scoale pe nevasta-sa, sa se sfatuiasca ce sa ia de prin casa afara de bani si bijuterii.
      Azi-dimineata a desteptat mai devreme pe Aristide, care obisnuia sa doarma pana spre amiazi. Aristide s-a cam bosumflat ca i-a stricat somnul cel mai dulce si l-a ironizat ca a ajuns si dansul fricos ca avocatl Stavrat care, numai intr-un tremurici o duce. Totusi s-a sculat fiindca in realitate lui ii era mai frica si parada doar, ca sa-si dea aere eroice si sa se faca mai interesant in fata tatalui sau de a carui dragoste profita si abuza in toate felurile.
      Pe la sapte erau toti trei gata de drum. Olimp Stavrat barem se pregatise de aseara si dormise imbracat, ca sa nu-l surprinda un eventual atac nocturn. Fireste, Platamonu se ferise sa vesteasca pe cineva dintre slugi si argati, sa nu mearga cumva vestea prin sat si sa se alarmeze taranii ori sa se incurajeze la tulburari. Dupa ce vor fi plecat ce se va intampla ce-o vrea Dumnezeu.
      La opt jumatate, pe cand se impacientau ca Nadina nu soseste, desigur pentru ca n-a renuntat la lenevie si cochetarie nici in momentele astea de pericol, se pomenira cu Dumitru Ciulici. Dupa un minut de consternare, avocatul Stavrat isi exprima indignarea  ca "cucoana asta are sa ne nenoroceasca pe toti", adaugand ca de ce n-a venit si dumneaei cu caruta acestui om de omenie, ca nu i-ar fi cazut deloc boieria, in loc sa oblige pe toata lumea sa astepte  acuma cine stie cat pana ce se vor napusti taranii asupra lor sa-i masacreze. Aristide propuse sa mearga repede Dumitru cu careta si s-o aduca incoace, iar pana atunci sa se pregateasca trasura cu care apoi sa plece cu totii la Costesti. Platamonu gasi insa mai cuminte sa se imbarce indata in trasura cea mare, sa treaca prin Lespezi, s-o ia pe Nadina si de acolo sa iasa prin Cantacuzu in soseaua judeteana, care e sigura si probabil pazita de jandarmi sau armata. Porunci deci sa puie caii imediat.
       Stateau cu totii in cerdac, asteptand sa iasa trasura si cerand in rastimp de la Dumitru Ciulici amanunte. Doamna Platamonu se mai invartea prin casa, plangand si dand mereu in grija slujnicelor sa ia seama si sa-i apere lucrurile, ca pe urma nici ea n-are sa le uite pe ele. Dumitru, invartind caciula in maini, tocmai spunea langa scara ca lespezenii sunt linistiti si le pare rau ca se amana mereu muncile, cand o ceata de vreo patruzeci de tarani navali pe poarta cu mare galagie, cativa invartind niste bete in aer. Cei trei incremenira pe scaune. Intr-o clipire oamenii inconjurara cerdacul strigand, suduind, invalmasindu-se, parca fiecare ar fi vrut sa ajunga mai in fata. Dumitru singur ramasese cu capul gol in mijlocul multimii manioase. Argatii iesira din grajduri, privind mirati. Vizitiul aparu cu caii sa-i inhame la trasura scoasa din sopron.
       Platamonu se reculese, se scula in picioare si intreba cu o mutra nedumerita si prietenoasa:
       - Da ce-i, oameni buni?...... Cine v-a suparat?
      Zeci de glasuri raspunsera deodata, racnind care de care mai vartos.  Erau sudalmi, si ocari, si amenintari, toate topite intr-un vacarm asurzitor, din care nu se intelegeau decat franturi de vorbe murdare.... Platamonu isi rotea ochii holbati peste fetele strambate de furie si recunoastea tarani din Amara, din Lespezi si din Gliganu. Isi opri privirea asupra lui Chirila Paun, care era mai in fata, alaturi de fratele invatatorului Dragos, si-i zise cu blandete:
      - Spune tu, Chirila, care e necazul si ce poftiti pe la noi, ca tu stii mai bine ca eu nu ma codesc niciodata sa.....
      Chirila Paun incepu cu glasu-i moale, obisnuit, si vorbind urca cele patru trepte ale cerdacului, sprijinindu-se in batul nou, inca verde, ce-l avea in stanga:
      - D-apoi ce poftesc dumnealor au sa-ti spuie singuri, ca au gura, dar eu am o rafuiala mai veche pentru Gherghina cu talharul asta, care.....
      Ajunse in cerdac si, cand rosti vorba "talharul", se repezi la Aristide, care sedea aiurit si cu un zambet nepriceput pe buze, si-i trasni peste obraz o palma atat de zdravana, de plescai, parc-ar fid at cu o lopata.
      - Nu da, Chirila! apuca sa strige Platamonu.
      In clipa aceea, insa, taranii tabarau peste ei cu pumnii si cu picoarele, tavalindu-i pe dusumele cerdacului. Avocatul Stavrat tipa desperat:
      - Nu ma omorati, fratilor!...... Eu nu-s de aici!..... Aoleu!
      Din casa izbucnira strigatele doamnei Platamonu si ale femeilor, care se amestecau in zgomotul loviturilor si al racnetelor. Incaierarea tinu numai cateva momente. Apoi rasuna glasul lui Nicolae Dragos, ca o porunca:
      - Ho!..... Opreste!..... Lasa-l, nea Chirila!.... Stati, mai oameni, ca noi n-am alergat pana aci pentru nitica bataie!..... Nu mai da in el, baiete, n-auzi?..... Pe grecoteiul asta am venit sa-l juganim, ca sa nu mai poata sari pe fetele si nevestele oamenilor!
      Urma o secunda de zapaceala. Unele grasuri intrebara "ce-a zis", altele strigara "vrea sa-l juganeasca", iar altii urlau "dar mai bine sa-l omoare, ca nu-i nicio paguba". Aristide, uluit mai mult de navala de lovituri ce se abatuse asupra lui, ingramadit printre bocancii si opincile taranilor, se gandea cum s-ar putea furisa mai la o parte si apoi sa se faca nevazut. Platamonu incepu insa sa zbiere ingrozit:
      - Iarta-l, Chirila!..... Oameni buni, fie-va mila!..... Mai Nicolae, iarta-l si tu!
      Nu-l asculta nimeni. Cineva striga: "Luati seama cu cei batrani!" Apoi adugara: "Faceti loc!..... La o parte!"
     Nicolae Dragos apuca de un picior pe Aristide, care izbutise sa se strecoare putin mai departe, si-l trase la mijloc, intorcandu-l cu fata in sus. Pe urma striga ca un caprar cand imparte corvezile:
      - Aideti, voi, Terente cu Vasilica, tineti-i mainile, tu Costica sezi pe el sa nu se miste, voi tineti-l de picioare, asa!.... Tineti bine, baiete!.... Hai, nea Chirila, hai, scoate cutitul, c-ai juganit destui porci si esti mester!
      El insusi incepu sa descheie pantalonii lui Aristide care, dandu-si acuma seama ce i se pregateste, racnea din rasputeri.
      - Nu taia, Chirila!..... Aoleu! Omorati-ma pe mine, mai oameni. Aoleu!
      Cateva brate il oprira pe loc, cativa pumni il izbira, iar din mijlocul cercului glasul lui Chirila rosti cu imputare:
      - Uite, asa ma jeluiam si eu cand mi-am vazut pe Gherghina cu burta plina si hotul asta radea si ma batjocorea!
      Aristide scoase atunci un urlet de zanganira geamurile:
      - Ajutor!..... Ajutor!..... Aoleu!..... Tata, nu ma lasa!
      In vreme ce vaietele lui de durere se ingrosau si raguseau si se transformau in grohaituri si apoi in gemete cu sughituri, Chirila Paun taia si vorbea linistit, parc-ar fi operat un purcel:
      - Taci, cocoselul tatii, taci, ca ti-ai batut joc destul de muierile noastre, de-acu sa mai stai si cuminte..... Ehei, cum m-a usturat inima pe mine toata iarna, si m-am plans, si m-am zbatut pe la toti oamenii....
     Nicolae Dragos, intunecat, se uita si bimbanea si din cand in cand arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvarcolea in mainile taranilor, hohotind de plans.
     - Na, gata, uite-le! facu Chirila, ridicandu-se.
     - Pune-i-le pe piept, nea Chirila, sa-si faca tocana din ele! zise gros Nicolae Dragos, intorcandu-se cu scarba.
     Cateva rasete izbucnira, apoi strigate s-apoi galagia, care se potolise un rastimp. Aristide ramasese intins pe dusumele, gemend. Arendasul se smulse dintre taranii ce-l tinusera si se arunca la fiul sau:
      - Dragul tatii, dragul tatii.... Of, talharii!
     Chirilă Păun coborî cu Nicolae în curte, iar ceilalţi îi urmară, lărmuind în neştire. Platamonu însă se dezmetici brusc, chemă pe nevastă-sa care leşinase de câteva ori de groază, îi spuse că trebuie să plece imediat cel puţin la Costeşti, la medic, altfel se prăpădeşte băiatul. Pe urmă, cu o sforţare desperată, ridică pe Aristide de jos, îl luă în braţe ca pe un copil mic şi porni cu el printre ţăranii gălăgioşi, care totuşi se dădură la o parte şi-i făcură loc, să traverseze ograda până la trăsura pregătită de adineaori lângă care vizitiul se învârtea uluit. Şi păşind greu, cu feciorul în braţe, urmat de doamna Platamonu şi de două servitoare bătrâne, arendaşul strigă:
     - Mitrofane, repede, caii, să plecăm la spital, că moare băiatul! Oamenii, auzindu-l şi văzându-i, se mai liniştiră, ca şi când i-ar fi mişcat durerea părintelui. Numai Dragoş bufni cu aceeaşi ură dispreţuitoare:
     - Duceţi-vă, duceţi-vă, că poate să i le puie la loc doftorii!
     Nu mai râse nimeni. Toţi se uitau cum se aşează arendaşul în trăsură,ţinând mereu pe braţe pe Aristide, cum îi înveleşte doamna Platamonu şi cum apoi se urcă pe capră, lângă vizitiu, cum Dumitru Ciulici şi cele două slujnice se sileau să le fie de ajutor. Apoi caii porniră spre poartă. Trecând pe lângă grupul de ţărani, Platamonu, cu ochii plânşi şi glasul amărât, strigă:
     - Lasă, Chirilă, că Dumnezeu e sus şi are să te bată mai rău de cum m-ai lovit tu pe mine!
     - Până la Dumnezeu m-aţi pedepsit voi destul! răspunse Chirilă Păun.
     - Mama voastră de grecotei! sudui printre dinţi Nicolae Dragoş.
     Trăsura ieşi uruind pe poartă. După câteva clipe Nicolae, mai răcorit, zise:
      - Acu noi am isprăvit ce-am avut de isprăvit şi ne putem întoarce acasă, că mai avem şi alte treburi!
      Un vlăjgan, nemulţumit, îl întrebă:
      - Da noi cum rămânem, măi vere? Că doar nu ne-am ridicat noi numai ca să puteţi jugăni pe feciorul grecului! 
      - Cum, băiete, noi să vă învăţăm ce să faceţi dacă aţi scăpat de ciocoi? se înfurie Dragoş. Voi n-aveţi cap şi minte? Ori sunteţi copii de ţâţă?.... Hai, nea Chirilă! Haideţi, măi oameni, care sunteţi din Amara, că noi om şti ce să facem şi nu i-om întreba pe dânşii!
     - Aşa-i, aşa-i! făcură câteva glasuri. Umblaţi sănătoşi, că nici noi n-om sta de pomană!
     Totuşi, după ce se depărtară amăranii, rămaseră în curtea conacului, încurcaţi, încât unul chiar exclamă:
      - Ce-a fost asta, măi creştini?
      Apoi deodată, parcă s-ar fi mâniat că nu sunt în stare să facă nimic, începură să strige care de care, să înjure, să se îndemne:
      - Puneţi-i foc, măi, ca la Ruginoasa!..... Staţi, măi, să nu plecăm cu mâna goală!..... De ce foc, fraţilor, mai bine să ne luăm fiecare, că-s pline hambarele!..... Dumnezeu şi Maica Precista!...... Hai, băieţi, nu pregetaţi!..... Ce ţi-e frică, Ioane, că nu mai sunt boieri!
     Unul năvăli spre cerdac unde slujnicele dereticau lăcrimând. Ceilalţi, ca oile, năvăliră după el. Femeile fugiră în casă cu ţipete de spaimă. De pe uliţă soseau mereu alţi ţărani care prinseseră de veste că se strânge lumea la curte. Cei pătrunşi în casă se înverşunau lărmuind şi spărgând, ca şi când s-ar fi luptat cu nişte duşmani de moarte. Cate unul iesea incarcat cu cine stie ce lucruri care i s-au parut lui mai de pret si pleca sa le duca acasa, chiuind de multumire, grabit sa se intoarca, sa mai aleaga ceva pana nu se prapadeste tot. Prin ograda adulmecau cei veniti in umra, iar multi dadeau tarcoale hambarelor. Conacul deveni curand un furnicar de barbati, femei, copii, toti ingrijorati sa nu ia altii inainte la impartire......
      In rastimp, avocatul Stavrat, dupa vijelia de pumni care-l ametise de tot in primul moment, profitand de valmaseala de a urmat in jurul tanarul Platamonu, s-a furisat in casa si de acolo, pentru ca cunostea suficient distribuirea iesirilor (le studiase in aceste doua zile tocmai in vederea eventualitatii care s-a realizat acuma), trecand prin bucatarie, a ajuns in dosul cladirii, intr-o curticica de serviciu. Desi aiurit de lovituri si tavaleala, a avut prezenta de spirit sa nu se ascunda prin vreo dependinta a conacului, cum ii trecuse intai prin minte, ci a escaladat gardul de uluci dinspre gradina de zarzavaturi si a pornit curajor peste camp sa iasa la sosea, prin dosul caselor satenilor. Niciodata n-a crezut ca, la cincizeci si sase de ani, sa fie capabil de sfortari fizice atat de extraordinare. Nici nu-si mai aducea aminte ca sufera putin de cord, ca are un inceput de astma, ca medicul i-a interzis sa alerge...... Pasea ca un vanator de munte prin brazdele naclaite, prin ochiuri de balti, adus putin de spinare, sa nu-l observe cineva, asudand si cu un sentiment de fericire care ii inoia mereu puterile, in sfarsit ultima casa! Il ispitea gandul sa se opreasca, sa rasufle si sa-si ususce putin naduseala, dar isi birui prudent lenea si continua marsul in diagonala, ca sa se apropie de sosea. Deodata zari o trasura. O recunoscu, incepu sa strige. Glasul i se pierdea in uruitul rotilor. Il curpinse o clipa deznadejdea. Daca se va intalni pe drum cu vreo ceata de tarani? Trasura se departa in galopul cailor.
      "Ce tampiti si taranii! isi zise dansul cu amaraciune. Se napustesc asupra arendasului sa-l omoare si pe urma il lasa sa plece cu trasura..... Daca stiam, ramaneam si eu pe loc si nu ma mai chinuiam prin hartoapele astea!"


                         4.
           - Trebuie sa plec numaidecat! murmura Nadina necontenit, imbracandu-se cu o graba desperata, ca si cand s-ar fi aprins casa. Unde mi-e palaria?..... A, trebuie sa plec!
       Isi aduna micile obiecte de toaleta, si ceasornicul si cateva maruntisuri, le infunda in poseta de piele rosie cu monograma de aur. Trecand pe langa oglinda, isi arunca ochii fara sa vrea si se infiora vazand o figura straina, parca.
      - O, saraca de mine! balbai pierduta. Si toate astea numai pentru ca..... A, sa plec repede, sa......
      Petre trecuse din vestibul in cerdac si coborase in curte unde, intre timp, se mai adunasera alti lespezeni. Toader Strambu se hartuia cu muierea lui Dumitru Ciulici din pricina Ilenei, care tot dadea sa intre in casa, la cucoana ei, iar Toader ii tot atinea calea, ba odata i-a facut si vant, de fata a inceput sa boceasca.
      - Bine ca vii, Petre, ca erau sa ma sfartece muierile! zise Toader cu un ras larg. Da stiu c-ai stat si tu, Petrica! Ori nu te-a mai lasat cucoana sa iesi cand a dat de bine?
      - Ia taci, mai Toderita, nu te mai porcai! se incrunta flacaul. Ca doar esti om, nu caine!..... Am mustruluit-o e de ajuns, n-ai grija tu..... Uite-acu pleaca si ne lasa, si mosie, si tot!
      - Buna treaba! facur vreo doi lespezeni.
      Toader Strambu insa se rosi deodata.
       - Da ce, mai Petrica, asa ne-a fost vorba?.... Apoi d-aia mi-am tocit eu picoarele pana aici?
      - Dar tu ce vrei, Toderita? intreba Petre.
      - Parca ziceai ca ne-a batjocorit destul si.......
      - Pe tine te-a batjocorit, ori pe mine?
      - Daca tu te las, treaba ta! facu Toader mai infocat. Dar eu sunt vaduv, ma, si statut si..... Na, Ilie, tine-mi..... adauga brusc, intorcandu-se catre Ilie Cralan si agatandu-i de brat toporul. Ca n-am de ce sa ma iau eu dupa altii care......
      Se repezi bodoganind in cerdac si disparu in casa. Ileana, ingrozita, apuca pe Petre de maneca:
      - Petrica, nu-l lasa, ca vrea s-o omoare!
      - Da fire-ar ai dracului daca nu m-asculta, mormai flacaul, stapanindu-se. Ca eu i-am spus si......
      In clipa cand Toader patrundea in vestibul, Nadina, imbracata,  cu poseta in mana, iesea din odaia de dormit. Zarind-o, taranul se indrepta spre ea, zicand cu o gluma batjodoritoare:
      - Unde pornisi, porumbita frumoasa?...... Stai, da-mi si mie o gurita!
      Nadina ezita un fragment de moment, apoi tasni ca o sageata ins alon si inchise usa cu cheia. Intaratat, Toader, fara a mai incerca clanta, puse umarul in usa si o impinse inlauntru.
      - Ajutor!..... Ajutor! tipa Nadina cu ochii iesiti din orbite.
      - Nu-ti plac, cucoana, ai? ranzji Toader. Lasa, ca tu imi placi mie!
      O tranti jos, ii ridica fustele-n cap. Cu o suprema sfortare Nadina mai racni:
      - Ajutor!..... Ajutor!
      - Nu zbiera, putoarea dracului! mormai taranul, infingandu-i mainile in beregata.
      Glasul Nadinei se stinse, parca l-ar fi smuls din radacina..... Peste cateva minute Toader Strambu reaparu in cerdac, cu poseta Nadinei ascunsa in buzunarul sumanului, cu un ranjet de multumire pe fata. Isi lua toporul de la Ilie, zicand cu un glas harait:
      - Hai, du-te si tu Ilie, ca poate sa mai fie calda!
      Oamenii il priveau cu o curiozitate speriata. Ileana insa izbucni:
      - Aoleu, sa stiti c-a omorat pe conita!..... Ucigasule! Ucigasule!
      - Aoleu! facu si Petre. N-oi fi facut una ca asta, Toderita?
      Toader Strambu raspunse linistit:
       - Ba a murit ca un pui de gaina, zau asa! Cum am strans-o nitel sa nu urle, cum n-am mai suflat...
       - Aoleu! facu Petre iarasi, mai abatut...... Rau ai facut, Toderita, ca de-acuma......
       Taranul se uita la Petre, apoi la ceilalti cu o mirare ce se schimba treptat in indignare si in manie. Pe fata-i latareata, tepile nerase de cine stie cand se burzuluiau, ochii mici, infundati in cap, insangerati, scanteiau ca doi carbuni aprinsi peste care sufla un vant naprasnic. Incepu sa urle ca o fiara scoasa din minti, miscandu-se de ici-colo, parca ar fi calcat cu talpile goale pe jaratic, gangavind si spumegand:
      - Da ce-i daca a murit?..... Dar muierea mea cum a murit de nemancare cu zilele si ca nici n-am putut-o duce la doftor? Sarit-a vreun cicoi ca de ce-a murit  nevasta lui Toader Strambu? Ca si azi mai sunt dator si la oameni, si la popa pentru inmormantare, si-s  cu copilasii framanzi, si-s fara o palma de loc, si-s stors de vlaga, si muncesc pana-mi sar ochii, so n-ajung sa-mi hranesc copiii..... Si voi va suparati ca i-am facut de petrecanie  in loc sa sariti cu totii s-o scuipati, asa moarta, ca ea de bine si de huzureala a venit, sa nu ne lase noua pamant si sa-l dea la ciocoii ei..... Dar eu ii omor pe toti..... care-mi pica in drum ii dau cu toporul..... sa nu mai ramana picior de ciocoi, sa le piara vita si samanta!
.............................................