Răscoala, Liviu Rebreanu

.............................................
              XXVI. 
       - Eu am fost la Amara numai acum cateva zile si am pipait pulsul taranilor! zise Grigore. Cu vreo luna inainte umblau si se zbateau sa cumpere mosia Babaroaga. Azi nici prin gand nu le mai trece asa ceva. Azi pretind foarte simplu sa li se imparta toate mosiile. Si acestor oameni vrei dumneata sa le duci acuma pe tava fagaduieli de scutiri de taxe?..... Ridicol!
      - Ei, bine, atunci va trebui sa intervie cu forta, ca sa-i potoleasca intai, iar pe urma, cand se vor dezmetici, vor pricepe si ei insemnatatea masurilor ce s-au luat in favoarea lor! zise Predeleanu senin.
      - Da, asa! aproba tanarul Iuga. Sa nu umblam cu ipocrizii. Taranii s-au revoltat - sa iasa armata sa-i pedepseasca. Punct. Reformele se discuta cu oameni sanatosi, nu cu bolnavi sau cu exaltati. manifestul e o ipocrizie in plus, de aceea ma supara. Potolirea rascoalei nu se poate face fara varsare de sange. In loc sa traga cu gloante direct in rasculati, guvernul trage intai in vant, cu manifestul, ca sa se poata spala pe maini mai tarziu  ca n-a vrut varsare de sange, dar..... Un bizantinism ieftin, care va exaspera pe nenorocitii de tarani si va face sa se cheltuiasca mai mult sange!
     Tecla le interzisese sa discute la masa despre rascoale si politica. Vorbira aproape numai despre Miron Iuga. Doamna Predeleanu observa intr-un rand:
      - Numai cand imi inchipuiesc ca Victor ar putea fi singur la tara in zilele astea, parca imi vine sa innebunesc!
      Grigore Iuga arunca o privire spre Olga. Tocmai atunci Predeleanu intreba:
      - Apropo, Grigorita..... Sa ma ierti daca sunt poate indiscret sau, stiu eu, nedelicat. Am auzit ca nevasta-ta......
      - Fosta! rectifica Grigore repede, rosind.
      - Da, fosta ta nevasta ar fi plecat acuma la tara...... Adevarat? Fiindca ar fi ceva......
      - Nu stiu! murmura tanarul Iuga, intunecandu-se. Pentru mine e moarta demult.


                   8.
            Logofatul Bumbu tinea la curent pe batranul Iuga cu cele ce se petreceau in sat, cum ii poruncise. De azi-dimineata, de cand a aflat despre Ruginoasa, boierul l-a chemat de cateva ori, luandu-l cu aceeasi intrebare:
       - Ei, ce isprava au mai facut oamenii nostri?
       Bumbu i-a ascuns numai uciderea Nadinei, de teama sa nu se incapataneze si sa plece la Lespezi sa se convinga. Cand l-a intrebat de soarta cuconitei, a raspuns ca n-a auzit nimic, dar probabil ca nu mai este in sat. Iuga a exclamat bucuros:
       - Evident. Nici n-avea ce sa caute ea aici acuma. Bine c-a avut automobilul, sa o poate sterge la timp, altfel cu oamenii nostri cine stie ce batjocura i se putea intampla.....
       Dupa cina, batranul a iesit in curte, singur, ca in toate serile bune, sa faca putina miscare inainte de a se culca. Cerul era curat, vanat-inchis, cu stele tremuratoare ca niste picaturi de roua. Racoarea primaverii ii inviora pasii. Ocoli cladirea cea noua pe aleea prunduita, curatata proaspat, merse spre poarta cea mare dinspre ulita. Printre copacii parcului vedea in fata, aproape, parca numai la cativa metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiana. Ardea potolit, fara flacari mari, cu o roseata ce pata vazduhul. Era ora zece. Furia incendiului se mulcomise, ca si galagia taranilor, care se auzise pana aici in linistea amurgului. Satul dormea, parca toate cele ce se intamplasera in cursul zilei ar fi fost in vis. Numai lumina focului dovedea ca n-a fost vis..... In stanga, mai departe, alta pata rosie pe cer. Acolo a ars şi arde conacul din Lespezi, dacă nu şi cel din Gliganu. Chiar şi în dreapta, spre Ruginoasa, mai stăruia o undă roză. Ce mai ardea tihnit, fără grabă, cum se cuvine cu rămăşiţele.
      "Niciodată n-aş fi crezut ca oamenii mei sa fie cei mai ticalosi,  ca tocmai ei sa duca la vecini ticalosia si sa-i invete neomeniile! isi zise Miron Iuga, oprindu-se o clipa langa poarta. Toate silintele mele cu ei n-au folosit nimic! Degeaba, taranul e destinat sa ramaie salbatic pana la sfarsitul lumii."
      Se intoarse, ocoli casa pe dincolo, trecu pe langa cladirea veche in gradina mare din dos,  unde nu erau arbori si se deschidea o vedere mai larga. In suflet ii picura tristetea din ce in ce mai apasatoare. Pana azi-dimineata, in ciuda tuturor intamplarilor si zvonurilor, a fost convins in adancul sau ca oamenii lui vor sta linistiti chiar daca de jur imprejur toate satele s-ar rascula. Se simtea atat de infratit cu ei prin toata viata sa si a inaintasilor sai, incat i se parea peste putinta ca taranii sa nu aiba instinctul aceleasi fratii.
       "Ar fi trebuit sa ma duc totusi la Ruginoasa sa-i dojenesc! ii fulgera iar prin creier gandul care-l framantase toata ziua si pe care-l inlaturase mereu. Te pomenesti ca taranii vor crede ca mi-a fost frica si....."
       Ajunsese la marginea gradinii, unde incepea ogorul. Conacul ramasese in urma. Felinarele din curte palpaiau galben de departe, ca niste sfioase candele de veghe. Se opri si se intoarse pe loc sa mai vada cum ardea conacul lui Buruiana. Batranul avu subit o strangere de inima. Prinvind de aici, focul parea sa mistuie chiar propriile-i cladiri. Pata rosie pe cer era mai sangeroasa si pe ea se zugraveau contururile conacului Iuga ca niste ruine arse si inca fumegand. Gandul i se risipi. Altele ii luara locul, inabusite insa si ele: "Asta nu se poate!"
       La stanga se deslusea mai bine incendiul de la Lespezi, parca s-ar fi apropiat si s-ar fi inviorat. Intre cele doua focuri insa batranul  Miron descoperi o noua rana purpurie pe orizont, marindu-se vazand cu ochii si inaltandu-se pe cer.
      - Intr-acolo vine Cantacuzu.... Vasazica si la capitanul Gradinaru au inceput! murmura privind cu atentie si examinand limbile de flacari ce se ingrosau.
      Invartindu-se spre stanga in directia Babaroaga si Vladuta, adauga in sine: "Colonelul vad ca a scapat pana acuma......"
      Spre Curteanca insa, mai la stanga, ardea conacul lui Popescu-Ciocoiu, apoi in jos, pe valea Teleormanului, conacul generalului Dadarlat la Humele si al lui Ionita Rotompan la Goia.
      "Ei, saracul Ionita! isi zise Miron. Si pe dansul l-au pradat....."
      Focul de la Goia aparea, de unde privea batranul, alaturi de Ruginoasa, dar mult mai viu, semn ca incepuse mai recent.
      Alte involburari de flacari se zareau mai jos pe Ruginoasa, poate la Odorelul sau la Izvoru. Apoi altele deasupra padurii Amara, poate la Dumbraveni......
      "Pretutindeni, pretutindeni foc si prapad! se gandi Miron, ajungand iarasi cu fata spre conacul sau, dupa ce facuse pe loc inconjurul orizontului. Am ramas ca o insula."
      Noapte inegrise vazduhul complet. Nicio adiere si niciun zgomot pe intreg cuprinsul. Batranul nu auzea, in tacerea profunda ce-l impresura, decat propria-i respiratie, care parea aspra ca un horcait. Si de jur imprejur, focurile mute ca plagile unui trup urias rastignit pe pamant, din care se inalta aburii rosii, cotropind intreg vazduhul.
     Stand nemiscat in intuneric, Miron Iuga simti o infiorare, parca s-ar fi lasat brusc un val de frig. Porni inapoi cu ochii la conacurile lui, deasupra carora se zvarcoleau luminile focului. Si murmura darz: "Asta nu se poate!"



                 CAPITOLUL X.  SÂNGELE

                  1.
           In zorii zilei de vineri, taranii din Amara se sculara fiecare cu grija sa nu-i ia altii inainte. Unii mai sarguitori au carat pana noapte tarziu de la conacul arendasului ce-au putut mantui din flacari. Barem Pavel Tunsu s-a batut, de erau sa se omoare, cu Iacob Mitrutoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mana sa-l ia acasa si pe care pandarul zicea ca-i al lui, ca l-a ochit mai bine de o saptamana cum poate marturisi si Zamfir Chelaru.... Cand a izbucnit focul s-au bucurat grozav toti, dar pe urma le-a parut rau ca l-a pus cine l-a pus inainte de-a fi adunat ce era folositor, mai ales dupa ce au scapat de grija jandarmilor. Acuma s-au prăpădit degeaba atâtea bunătăţi în flăcări. Şi tocmai cei săraci s-au ales cu mai puţin, că ei întâi n-au îndrăznit şi când au îndrăznit nu mai aveau ce culege.
        Ignat Cercel se făcu borş de cum deschise ochii, fiindcă muierea nu era mulţumită deloc că n-a luat şi un purcel, să aibă şi copilaşii ei cu ce să-şi mai îndulcească inima. În zadar îi amintea bărbatul că a adus trei saci de porumb, să le ajungă până-n miezul verii, de era să-şi rupă spinarea, că toată noaptea l-a durut mijlocul, ea o ţinea lanţ cu purcelul.
      - Măi muierea dracului, dar cum era să aduc eu cogemite porcul? În spate? strigă Ignat. Că doar porcul nu merge ca omul ori ca boul, să-l mâi dinapoi!
     - D-apoi alţii cum au luat, bărbate?....... Şi încă oameni care au tăiat câte doi porci de Crăciun, nu ca noi de ni l-a mâncat perceptorul, mânca-l-ar şerpii şi pe el să-l mănânce! Doar îmi spuse aseară Tinca a lui Ioniţă că şi ginerele popii şi-a băgat în coteţ trei purceluşi de la arendaşul.....
       Aici Ignat ar fi recunoscut dreptatea muierii dacă n-ar fi fost prea supărat. De fapt, dânsul, lăcomindu-se la porumb, ca săracul care n-are de mămăligă, nici nu s-a gândit ieri deloc că s-ar putea sau ar trebui să-şi rostuiască un porc. Răspunse deci furios:
      - Ba să se bage dracii-n pielea ta cea afurisită, că te faci a nu şti că popa şade numai peste drum de conac şi-i venea uşor lui Filip să treacă drumul cu toţi porcii arendaşului!
      Se mai învârti puţin prin casă şi prin bătătură, apoi luă un ştreang şi plecă drept la locuinţa perceptorului. Ştia că Bârzotescu a fugit, împreună cu nevastă-sa, încă de ieri dimineaţă cu noaptea-n cap, îndată ce a văzut focul de la Ruginoasa. De frică nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci prin grădini si peste câmp, fiecare cu câte o bocceluţă în spinare. Vreo doi oameni i-au întâlnit, dar i-au lăsat dracului, că prea erau speriaţi.În casă rămăsese numai o toantă de slujnică să păzească averea ce şi-o încherbălise Bârzotescu de când a fost mutat aici goluţ şi sărmănuţ de-ţi era mai mare mila..... Ignat Cercel intra in ograda si merse glont la cotetul in care grohaiau si guitau trei porci. Slujnica inca nu le daduse de mancare. El ii scoase binisor afara, ii cantari, isi alese pe cel mai grasun, ii innoda streangul de piciorul dinapoi si-l porni spre portita ramasa deschisa. Slujnica, nemaiauzind guitatul obisnuit de dimineata, iesi repede din casa cu o strachina de porumb in mana. Ignat, fara nicio vorba, ii inhata strachina si o lua inainte scuturand boabele, iar porcii dupa el. Toanta, dezmeticita, incepu sa tipe:
      - Aoleu! Sariti!..... Hotii!..... Mi-a furat porcii! Ajutor!
      Ignat, parca nici n-ar fi auzit-o, iesi pe poarta urmat de toti trei porcii. In mijlocul ulitei le arunca un pumn de porumb, astepta pana ce culesera boabele si apoi isi continua calea. Tipetele servitoarei facura pe vreo doi vecini  sa iasa sa vada ce s-a intamplat.
      - I-ai luat, nea Ignate! il intreba unul cu o prietenie invidoasa.
      - D-apoi ca si ca dansul mi l-a luat pe-al meu! raspunse Ignat foarte natural, adaugand apoi cu ravna si scuturand strachina: Tug, tug, tug, tugui, tugui!
     Ajunse cu bine acasa. Numai streangul s-a pierdut pe drum, caci l-a uitat la piciorul porcului de s-a tarat pana s-a dezlegat. Intrand in ograda cu porcii, facu falnic catre nevasta-sa, trecandu-i strachina:
     - Porumb ai, porci ti-am adus, dar sa nu mai cartesti acuma, ca sa stii ca ma pun cu parul pe spinarea ta, fire-ai sa fii a dracului de muiere!
     Femeia holba intai niste ochi cat cepele, apoi, venindu-si in fire, bolborosi lacom:
     - Aoleu, Maica Precista!.... Tugu mamei, tugu, tugu, tugu!

     Melinte Heruvimu se sculase cum s-a crapat de ziua, incetinel, ca sa nu trezeasca pe nevasta-sa, care se zvarcolise in dureri toata noaptea, atata focul, jumuli o gaina si o puse sa fiarba, apoi asternu o fata de masa. El, de cand a plecat arendasul Cosma, tot pe langa conac s-a invartit, sa fie acolo de s-ar intampla ceva. Si-a adus dansul cativa saci de porumb, dar grija cea mare ii era sa apuce oarece lucruri mai bune de mancare, sa-si poata ospata odata boiereste muierea si copilasii, ca prea mult au flamanzit. Era convins ca biata femeie numai de nemancare a cazut la pat si zace de atata amar de vreme si ca, hranita zdravan macar cateva zile, s-ar impiciorongi mai bine decat cu orice leacuri. Apoi, vazand ca oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vataselul Lazar si l-a luat de piept, sa-l dea la o parte, ca sa poata intra in casa. Lazar, mai voinic, era mai-mai sa-l biruiasca, daca nu sareau si alti oameni care, dupa ce l-au smintit pe Lazar in bataie, s-au imprastiat prin toate odaile sa strice si sa ia ce le poftea inima. Melinte a mirosit pana ce a nimerit in camara plina cu de toate. A incarcat in doua cosuri, gasite acolo, borcane de dulceata, sticle de vin si de lichioruri, branza, o paine alba, mezeluri, un muschi si o sunca, masline si ce i-a cazut in mana. Cand a sosit cu cosurile acasa, era seara. Nici nu le-a mai aratat, ci le-a ascuns in tinda cu gandul ca maine dimineata sa intinda o masa ca-n basme.
      Golind acum cosurile si insirand pe fata alba toate bunatatile, Melinte avea o stralucire de bucurie, care-i imbujora obrajii tabaciti. Cand ispravi si se dadu cu un pas inapoi sa minunea, intaile raze ale soarelui tocmai radeau in geamurile murdare, intoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, il priveau putin speriati. Barbatul, surprins, zise zambind si ca scuza:
      - Credeam ca dormi..... Uite ce bunatati! Pentru tine le-am adus toate, ca copiii mananca orice, numai mancare sa fie, dar tu trebuie sa te hranesti cu lucruri mai bune, ca sa te inzdravenesti, c-ai zacut destul s-ai suferit. Am pus si o gaina in oala sa-ti  fac o ciorba fierbinte si.....
      Se intrerupse deodata. Ochii il priveau mereu, nemiscati, cu aceeasi umbra de spaima, desi gura intredeschisa parca voia sa vorbeasca.
      - Aoleu, doar n-oi fi murit? baigui Melinte zapacit.
      Se apropie, pipai bratul uscat sprijinit de dunga patului si cu degetele atarnand in jos.
      - A murit! facu omul abatut, uitandu-se lung la ochii incremeniti cu privirea spre masa. Tocmai acuma s-a prapadit si ea cand.....
     In pat, la picioarele moartei, copilasul cel mai mic se ridica, scancind si frecandu-si ochii. Dupa cateva clipe, vazand pe tatal sau, se insenina si intinse manutele spre dansul. Melinte il lua in brate si iar se uita la femeie, parca nu i-ar fi venit a crede, strangand la piept si mangaind in nestire copilul. Apoi scula pe ceilalti doi:
     - Hai, c-ati dormit destul! Hai, ca nu-i vreme de dormit!
     Copiii se urnira anevoie si bombanind. cand descoperira insa masa incarcata, se inviorara si-si amintira ca li-e foame. Melinte ii aseza pe toti trei pe lavita:
     - Mancati ce va place, copii, pana va saturati!.... Numai sa nu va bateti si sa nu faceti galagie, ca maicuta a murti si ar fi rusine!.... Pavaluc, tu, ca esti mai mare, ia seama sa nu dea in fos oala asta de ciorba, ca eu ma duc sa chem o vecina s-o scalde!
   
     Colonelul Stefanescu sari din pat, isi puse halatul si, in papuci si capul gol, iesi repede afara. Soarele de-abia rasarit il izbi drept in fata, incat in primul moment, fiind si dupa somn, nici nu vazu bine multimea de tarani ce napadise curtea larmuind. Striga la intamplare:
     - Da ce, mai baieti, din somn si in izmene ma luarati?
     Ceiu de pe aproape, care-l auzira, izbucnira in rasete, ceilalti insa vociferau mai aprig. Atunci observa batranul pensionar ca multi au venit cu furci, cu topoare, cu sape, ca la o batalie. Colonelul isi pastrase din militarie curaj si indrazneala in fata primejdiei. Frica i-a fost de o eventuala ridicare a taranilor numai din pricina fetelor pe care le iubea ca lumina ochilor si-i era sa nu se intample sa se napusteasca asupra lor ticalosii, sa le nenoroceasca pentru toata viata. Acum insa se simtea in largul sau. Fara sa se impresioneze de urletele lor, striga iarasi mai tare, sa-l auda toti:
     - Ho! Ho! mai lasati racnetele, sa ma auziti si sa va aud!..... Ei, ce-i? C-ati venit cu arme, vad, voi mai mult de o suta si eu unul singur!..... Ce-i? Ce poftiti de la mine?
     Taranii, care se linistisera o clipa, pornira din nou sa tipe intr-un cor infernal:
     - Sa pleci de aici!.... Nu mai vrem invoieli!..... Lasa mosia, don' colonel, ca-i a noastra!.... I-ute cum ne infrunta hodorogul!..... O sa-ti dam bataie!..... Ne-ai inselat si ne-ai jupuit destul!..... Pamantul!..... Pamanturile!.... Pamantul nostru si munca noastra!
     Batranul Stefanescu privea si asculta cu o fata prietenoasa, ca si cand oamenii l-ar fi hiritisit. Apoi, cand se mai potoli putin galagie, reveni:
     - Voi vorbiti o suta deodata, cum sa va inteleg?
     Dupa vreun sfert de ceas de taraboi se alesera doi tarani care sa parlamenteze. Colonelul dadu din cap multumit:
     - Asa, baieti! Acum stiu cu cine vorbesc..... Zi tu... Ioane!..... Ori vrei tu, nu stiu cum te cheama, ca nu te mai tin minte.....
     - Io-s Gagilan Stefan, don' colonel! facu taranul umfland pieptul.
     - Bine zici, asa-i.... Iti uitasem numele, Fanica, uita-te-ar necazurile! striga Stefanescu jovial. Atunci zi tu, Fanica.
    - Apoi ce sa zicem, don' colonel? Mata nu stii c-a venit revolutia? zise Galigan cu mandrie.
    - Eu vad c-a venit, dar nu stiu ce are cu mine revolutia, ca eu......
    - Lasa ca stii matale prea bine! facu celalalt taran mai aspru. Numai te prefaci a nu sti..... S-apoi, ori stii, ori nu stii, noua ne trebuie mosia, ca talica ai stapanit-o destul si ne-a venit randul si noua!.... Daca o dai cu binele, bine de bine, daca nu, noi tot o luam!
     - Dar luati-o, oameni buni! vorbi colonelul dand din maini, parca s-ar fi lepadat de diavol. Da ce, a mea e mosia?...... Bagati plugurile, copii, si s-o stapaniti sanatosi!.... Din partea mea, vai de mine, toata voia!
      - Zici matale asa acuma, ca ti-e frica de noi, dar maine ai sa zici c-ai uitat! relua taranul. Nu ne mai inseli talica pe noi, don' colonel! Ca te-am pascut noi, slava Domnului! .... Dar sa faci bine sa-ti strangi boccelutele si sa te duci de aici, ca noi nu te mai rabdam si nu mai rabdam picior de boier pe pamanturile noastre, iaca!
     - Unde sa ma duc, Ioane? intreba batranul cu candoare.
     - De unde ai venit, dom'le colonel! zise Ion. Ca nu te-am adus noi si nici nu te-am chemat!
     - Cum sa plec asa, mai omule? Cum?..... Sa-mi las toata agoniseala mea de haram? Se poate, Ioane? starui colonelul arendas.
     - Se poate! Ca din munca si sudoarea noastra-s toate!
     - Apoi asa am venit eu aci, gol cum ma vezi, ai?
     - Ce mai la deal, la vale, sa-ti para bine ca nici nu te-am injurat si nici nu te-am batut, cum au patit alti boieri, ca poate-i fi auzit si matale! zise taranul neinduplecat. Pleaca sanatos si sa ne vedem cand ne-om vedea ceafa!
     Colonelul nu se dadu invins. Incerca toate argumentele. Ajunse sa le propuie sa-l ia si pe dansul tovaras la revolutie, numai sa-si poata salva capitalul ce-l avea investit in inventarul mosiei, aproape toata zestrea fetelor. Taranii ascultau, chiar radeau uneori de cate o gluma de-a lui, dar gaseau replici la orice si, unde nu, se indarjeau ca e munca lor si revolutia nu mai ingaduie sa se amestece boierii in treburile oamenilor.
     - Ne-om descurca noi, n-ai grija matale, spuse Galiganu. Oamenii cu oamenii, boierii cu boierii. Talica du-te la oras, ca acolo-s boierii si-i locul matale!
     Intai cerusera sa plece pe jos numai cu o boccea cat poate duce in spinare. In cele din urma i-au permis sa mearga cu trasura si sa ia ce poate duce in trasura. Stand atata timp in racoarea diminetii cu capul gol, colonelul incepu sa stranute:
     - Na, ca m-am ales si cu un guturai dupa toate necazurile celelalte!
     - Dar care s-au ales cu bataie sau mai rau, ce sa mai zica? striga cineva.
     - D-apoi m-ati batut voi destul, mai crestini, ca ma lasati pe drumuri, lipit pamantului, om batran si cu trei fete de maritat! facu colonelul cu amaraciune.
   
     Petre se apucase de dimineata sa dreaga poarta dinspre ulita, din care numai stalpii mai erau intregi in picioare. Nevoie asa mare n-ar fi fost. Cum a stat un an si jumatate, de cand s-a prapadit tatal sau, ar mai fi putut sta. Dar Petre voia sa aiba de lucru ca sa nu se mai duca cu oamenii nicairi si sa nu se mai amestece.
     De cand s-a intros ieri de la Lespezi, numai a bolit si a rumegat. Ma-sa a auzit de la vecini ce s-a intamplat si era ingrozita. El n-a vrut sa-i spuie nimic. Doar cand Smaranda l-a invinuit ca de la dansul se trag toate, ca asa zic oamenii, a raspuns manios ca cine zice minte, fiindca el n-are niciun pacat pe suflet, martor i-e Dumnezeu.
     De altfel, acelasi lucru si-l zicea mereu si in sinea lui si totusi nu-si putea mulcomi mustrarile. Ii parea rau ca nu si-a cautat de necazurile lor de la inceput si s-a tot varat ba sa fie la cumpararea mosiei, ba acum la impartirea pamanturilor, pretutindeni. Barem Grigorita, parinte sa-i fi fost si mai mult nu-i putea face. Si drept rasplata dansul s-a inversunat impotriva cucoanei Nadina, asa, din senin. Ca l-a batjocorit pentru ca n-a vrut sa le vanda Babaroaga. Tocmai el s-a gasit dintre toti mai batjocorit, iar ceilalti au putut sta linistiti. I-a intrat in cap ca trebuie s-o batjocoreasca si el, inca de asta-iarna, cand au fost la Bucuresti. De atunci, numai asta visa si parca-i parea bine ca se atata oamenii, ca sa-i poata veni si lui mai lesne sa-si sare inima.
.............................................