.....................................
XVII
Peste vreo saptamana nu mai avu nevoie de tovarasia tanarului Herdelea si nici nu voia sa-i rapeasca tot timpul. Si-a descoperit cateva cunostinte vechi, intre care un functionar de la posta si un farmacist, fosti colegi de scoala de la Armadia. Fireste, a cunoscut si pe sotii Gavrilas si chiar a mancat la ei de vreo trei ori, incantat de calitatile culinare ale rotunjoarei doamne Gavrilas si fericind pe Titu ca a nimerit-o asa de bine cu masa.
Titu insusi, oricat ii era de simpatic sa umble cu preotul din satul lui, se simti usurat cand il mai putu lasa singur. Afara ca il costase si oarecare parale, fiind obligat sa ia masa cu dansul in oras uneori si sa-si plateasca partea, caci lui Belciug nici nu-i trecea prin minte sa-l cinsteasca - ba ar fi primit bucuros sa fie el cinstit - isi cam neglijase gazeta, incat Rosu i-a facut observatie ca a inceput si el sa fie ca ceilalti.
Numai cateva zile dupa sosirea preotului i se ivi o incurcatura atat de urata, ca-i era frica sa nu iasa dintr-insa vreo boroboata grava, s-o afle si Belciug si sa umple Armadia. Tanta venea la el tot mai des si, fireste, cand nu era acasa doamna Alexandrescu. Degeaba ii spunea dansul sa fie mai atenta; ea raspundea ca nu-i mai pasa de nimeni si nimic, ce vreme ce il iubeste. Titu se socotea vinovat fata de ea si nu indraznea sa fie energic si sa-i explice ca au sa observe chiriasii din curte, ori doamna Lenuta si se vor face amandoi de rusine. teama lui s-a dovedit curand prea indreptatita. Incepuse a banui ceva si Marioara Radulescu, eleva lui, si chiar umbla sa-l suprinda. Din fericire, intr-o zi, ducandu-se la masa, ca de obicei, nu mai intalni pe Marioara. Doamna Gavrilas l-a lamurit indignata ca a dat-o afara, pentru ca prins-o pe strada stand de vorba si sarutandu-se cu un domn mai in varsta, "aproape ca Gavrilas". Se plangea ca fata asta, pe care a rasfatat-o si a corcolit-o ca pe copilul ei, a fost o stricata. A observat ea ca-i joaca ochii in cap dupa baieti, dar a gandit ca asa-i firea lucrurilor, ca doar n-are sa se faca nici ea calugarita. Dar sa se inhaiteze cu oameni batrani pe strada, inseamna ca are dezmatul in sange.
- Nu stiu cum s-o fi purtat cu dumneata, domnule Titu, sfarsi doamna Gavrilas melancolic. Dar sa nu te superi c-am alungat-o. De stricate de-astea e plina lumea!
Peste cateva zile, Titu, despartindu-se pe seara de Belciug, alerga sa ajunga mai repede acasa sa primeasca pe Tanta, care-l anuntase de ieri ca vine, fiindca Jean cu doamna Alexandrescu iar merg la ei la un poker prelungit. Petrecura vreo doua ore pasionate, apoi Titu aprinse o lumanare, ca Tanta sa se poata imbraca, sa nu intarzie prea mult. Tantei ii era lene sa se urneasca din caldura patului. Se intindea, gangurea, se giugulea ca o pisica blanda rasfatata. Titu Herdelea, vazand-o asa, n-ar fi lasat-o sa plece, dar isi stapanea ardoarea numai de grija ei, sa nu aiba neplaceri pe acasa. Tanta, nepasatoare de ce va fi la urma, parca tot cauta sa-l atate, si-i zicea, si radea:
- Vreau sa stiu cat ma iubesti, Titusor!
- De ce ma starnesti si nu ma lasi sa fiu cuminte? murmura Titu. Stii doar ca eu numai pentru tine si in interesul tau ma silesc sa fiu cuminte, altfel nu te-as lasa sa pleci pana maine dimineata!
- Ei, atunci nu mai plec pana maine! facu Tanta, lasandu-se pe spate si tragand plapuma sa se inveleasca. Stinge lumanarea si..... Titu se repezi s-o imbratiseze.... Tanta se impotrivea:
- Nu, nu! Lasa-ma!... Am glumit!..... Titule.....
- Acuma s-a ispravit! se inflacara flacaul. Nu mai pleci pana......
In clipa aceea un ciocanit discret in usa ii amuti pe amandoi si-i incremeni pe jumatate imbratisati. Dupa o tacere de cateva secunde, In vreme ce Tanta se ascundea sub plapuma pana-n barbie cu ochii plini de spaima, Titu Herdelea se apropie de usa in varful picioarelor, facandu-i semn cu degetul sa nu se miste, si intreba ragusit:
- Cine-i?
- Eu, eu.... Nu te deranja deloc!.... Numai o secunda.... Imi dai voie? raspunse din antreu o voce.
De emotie, Titu nici nu o recunoscu. Tanta insa, scuturand desperata din cap, spoti catre tanarul care o privea uluit:
- Jenica....
Mai zapacit, cand intelese cine era, Herdelea intreba iar:
- Dumneata esti, domnule Jean?.... Ce este, ce s-a intamplat?
- Nimic, nimic..... Dar deschide un moment, daca nu te superi! continua Jenica de afara staruitor.
Titu Herdelea se uita ingrozit si intrebator la Tanta care, cu o hotarare subita, se vari complet sub plapuma, mai soptind inainte de-a disparea:
- Ascunde-mi hainele!
Ii stranse in graba hainele aruncate pe scaune, camasuta cazuta jos langa pat, si le dosi langa dulap, mormaind intre timp, ca sa justifice intarzierea:
- Da, da... Imediat deschid, numai putin sa.... Eram in pat si....
Apoi intoarse cheia si Jenica intra surazator:
- Scuza-ma ca dadui asa buzna peste dumneata, dar.... Erai singur?
- Desigur. Cu cine sa fiu? facu tanarul Herdelea nehotarat.
- Nu de alta, mi s-a parut ca aud glasuri si d-aia am batut, ca venisem sa-mi iau ceva din odaia Lenutei si....
Jean vorbea si se uita prin odaie intrigat si neconvins. Venise fara stirea doamnei Alexandrescu, pe care o lasase la parintii lui, antrenata la o partida interesanta de carti. Pretextase ca-l doare nitel capul si iese numai pana-n strada sa ia putin aer, ca sa nu se mai indoape cu piramidoane.... Fusese prezentat de vreo luna fiicei subdirectorului sau de la minister, o fata draguta si cu zestre, singura la parinti. Domnisoara parea sa-l simpatizeze, iar el, la a treia intrevedere, i-a facut aluzii ca ar avea intentii serioase. Era o partida stralucita, dublata de o protectie eficace in cariera lui functionareasca, subdirectorul fiind un stalp important al ministerului. Asigurandu-si adeziunea fetei, se consulta in mare taina, ca sa nu prinza de veste Tanta si sa scape vreun cuvant catre Lenuta, cu parintii lui, care fura incantati. De frica sa nu aiba vreun scandal cu doamna Alexandrescu, se hotarase sa-si care acasa pe furis toate lucrurile ce le avea la ea, incetul cu incetul, iar intr-o anume zi, in locul lui, sa se prezinte la Lenuta batranul Ionescu si sa-i explice cum stau lucrurile, convingand-o sa-l lase in pace.... Si acuma se repezise sa-mi mai ia cate ceva. A intrat in odaia cealalta, dar n-a gasit chibriturile si ale lui le lasase Lenutei sa puie cutia pe gologanii de joc, ca ii poarta noroc. Plictisit, era sa plece cu mana goala. Bajbaind prin antreu spre iesire, a auzit glasuri in camera chiriasului. O clipa a ezitat: cum sa deranjeze pe om cand poate sa fie cu o dama? Pe urma s-a gandit ca de ce sa fi facut un drum degeaba numai fiindca-i lipseste un chibrit. Si, totusi, Titu era singur! Vorbind mereu isi rotea ochii prin odaie pana ce descoperi pe masa, chiar langa lumanarea aprinsa, o palarioara de fetru ce parea o pata de umbra. Se intrerupse si, tragand cu ochiul spre palarie, facu siret:
- Craiule, craiule!
Prins cu usa, Titu Herdelea se infurie:
- Ei, nu, te rog..... Nu ti se pare ca exagerezi?.... Am sarit, ti-am deschis, destul. Spune-mi ce doresti si.....
Jean nu-si mai putea stapani curiozitatea: unde sa fi disparut dama? Raspunse cercetand cu privirile toate colturile:
- Un chibrit!
Titu se asezase pe marginea patului. Zise ursuz, aratandu-i pe noptiera cutia:
- Poftim! Si.....
- Mersi, monser, si nu fi suparat ca... Iaca ma duc!
Se apropie de noptiera. Intinzand mana dupa chibrituri, i se paru ca plapuma e mai bombata intr-un loc. Lua cutia zicand foarte vesel:
- Vasazica acolo?..... Ei, bata-va dragostea! Stii ca nici nu mi-ar fi trecut prin minte sa.... Dar nu, nu va deranjez, iaca! Nu te mai uita asa de urat la mine, ca sunt baiat discret si va las sa continuati.....
Indreptandu-se spre usa adauga c vocea galanta:
- Scuza-ma, duduie, pentru deranj!
Rase si deschise. Din prag mai intreba pe Titu clipind:
- Numai atata spune-mi, craiule, e nostima?
Incordarea nervoasa facea pe tanarul Herdelea sa sovaisca intre manie si rabdare. In aceeasi secunda isi zicea ca ar trebui sa ia de guler pe Jean si sa-l zvarle afara, si ca rau a facut ca i-a deschis si l-a lasat inlauntru. Vrand sa scape de el mai repede, intoarse capul cu dispret si nu-i mai raspunse. Jean reveni spre dansul:
- De ce te superi asa, monser, ce Dumnezeu, ca doar nu ti-am mancat-o pe......
Ajuns langa pat, curiozitatea il birui. Cu un gest fulgerator ridica coltul plapumii, dezvaluind pe jumatate pe Tanta si sfarsind fraza gingas:
- ..... pe duduita asta frumoasa!
Cand o recunoscu pe Tanta, surasul curios de pe fata i se transforma intr-o strambatura. Dupa o clipa, venindu-si in fire, continua dojenitor:
- A, vasazica, dumneata erai duduita nostima, domnisoara? Ei, bravo, ce sa-ti spun, frumos iti sade! Sa-ti fie rusine obrazului!
Titu Herdelea sarise in picioare, dar nu stia ce sa faca. Se crezu obligat sa intervie, desi isi dadea seama ca interventia lui are un romantism ieftin, nepotrivit cu imprejurarile:
- Domnule, te rog sa.....
- E sora mea si as avea dreptul s-o iau de urechi! facu Jean cu o gravitate pe care Titu o socotea tot atat de deplasata.
Atunci Tanta zise foarte calma:
- Asculta, Jenica, stii foarte bine ca eu nu-ti permit sa-mi faci mie morala! Nici acuma, si nicodata! Sa fim intelesi! Asa ca ar fi mai bine sa-ti vezi de..... Lenuta ta si sa ne lasi pe noi in pace!
Calmul si energia ei deconcentrara pe Jenica. Isi pierdu cumpatul. Balbai ceva, puse chibriturile pe noptiera si in sfarsit, cu un ton fals de superioritate si porunca:
- Lasa ca vom mai vorbi noi impreuna..... Acuma insa aide, imediat sa te imbraci si sa o stergi acasa! Imediat! Nu ma misc de aici pana nu pleci!
Tanta raspunse cu dispret:
- Voi pleca atunci cand voi crede eu, fiindca, stii prea bine, ordinele tale nu ma impresioneaza deloc, absolut deloc!
- Asa?.... Ma si infruti? izbucni Jean, gasind astfel un pretext de a se retrage cu demnitate. Bine! Ramai si continua orgia! Ai sa dai tu socoteala, n-ai grija!
Titu Herdelea, aiurit, inchise usa dupa el. Tanta observa cu un suras silit:
- A tinut deschisa usa idiotul. Ni s-a racit odaia!
Totusi se imbraca repede. Titu ar fi vrut sa-i spuie cuvinte de imbarbatare sau macar de dragoste, si-i era teama sa nu para ridicol. Tanta insa era ata de linistita, parca nu s-ar fi intamplat nimic. Pe tanarul Herdelea il mira linsitea si siguranta ei. El era convins ca Jean va provoca scandal. Nu banuia si nici Tanta nu-i spusese ca siguranta ei are un temei: maica-sa i-a comunicat planul lui Jenica de a parasi pe Lenuta, Jenica va afla ca ii cunoaste secretul si prin urmare nu va cuteza sa vorbeasca despre ea de frica sa nu vorbeasca si ea despre el.
- Ma iubesti, Titusor? intreba Tanta, lipindu-se de el, la despartire.
- Mult, dragostea mea cea mai frumoasa! zise Titu cu glas tremurat.
Doua zile tanarul Herdelea statu pe spini, asteptand din moment in moment o prabusire. Pe Jean nu-l intalni, de la Tanta nu mai avu nicio veste, iar doamna Alexandrescu isi continua ciripirile amoroase ca totdeauna.
Tocmai se gandea ca se vor fi aranjat lucrurile cand, a treia zi dupa-amiazi, doamna Alexandrescu il striga. O gasi singura si mahnita:
- Vezi, domnu Titu, ce-mi facusi?.... Mi-a spus Jenica numai mie, ca nu vrea sa intristeze pe parintii lui, saracii. Se poate, domnu Titu? Sa abuzezi de un ingeras nevinovat?.... Nu m-am asteptat, iti jur, la una ca asta! Eu credeam ca ardelenii sunt oameni asezati, cuminti si cand colo.... Te-am introdus in casa oamenilor cu ganduri frumoase, sa nu ne bate joc de biata fata nestiutoare. Acum ce vrei sa faci? Ca de s-ar intampla sa afle batranul, cat e dansul de sensibil la onoarea familiei lui, ar fi in stare sa traga si cu revolverul!
Tanarul Herdelea intelegea ce raspuns asteapta gazda lui, dar nu-l putea da. Declara ca el iubeste pe Tanta, ca iubirea lor nu e ceva trecator si pe urma se pierdu in bolboroseli despre nesiguranta situatiei lui, despre sperantele viitorului, cand se va putea pecetlui dragostea.... Observa totusi ca doamna Alexandrescu nu insista cum se temuse dansul. Pe ea o interesa Jenica in primul rand. Si Jenica ii interzisese sa mai primeascas pe Tanta cat va avea chirias pe Titu. De dragul lui Jenica doamna Alexandrescu ruga pe Titu sa-si caute alta locuinta, mai ales ca tot era sfarsitul lunii. De altfel, si fara intamplarea aceasta nu l-am mai fi tinut, caci e posibil sa aiba nevoie Mimi de camera. Nu voia sa-i spuie, nici chiar lui Jenica nu-i spuse ca pe Mimi a surprins-o zilele trecute sotul ei iesind din apartamentul unui admirator mai vechi al ei, si acum se afla tocmai in discutiile despratirii, Vasile fiind hotarat sa n-o ierte si s-o izgoneasca din casa, daca nu pleaca de bunavoie.
In doua zile Titu isi gasi o odaie mai buna, cu acelasi pret, in strada Imprimeriei, aproape de redactie si mai in centru. Sotii Gavrilas, care aveau neintelegeri cu niste chiriasi, si erau hotarati de vreo luna sa se mute, taraganand numai din cauza tanarului Herdelea, descoperira in aceeasi strada o locuinta potrivita. Cand il duse sa-i vaza noul domiciliu, preotul Belciug ii zise:
- Bine c-ai scapat de-acolo unde ai fost, draga poete! Ca mie nu mi-a palcut deloc doamna ceea batrana si pictata ca o teatralista, care tot canta si tragea cu ochiul si se rasucea, de parca zbiera dupa amor.... De muieri d-astea sa te feresti, ca trebuie sa fie tare periculoase......
3.
- Ce ne facem, coane Miroane, cu oamenii, ca nu mai vor sa primeasca invoielile vechi, ba ma si ameninta! se tangui Cosma Buruiana frangandu-si mainile. N-as mai fi vrut sa va supar cu necazuri d-astea, dar e primejdie, coane Miroane, cu oamenii. Ori au innebunit, ori cine stie ce i-a cuprins, ca nu i-am mai pomenit asa de indarjiti niciodata!
Miron Iuga il iertase in sfrasit pentru boroboata cu porumbul de asta-toamna. Ii era mila de el, dar nu se putu opri sa nu-i zica:
- Ia seama sa nu ti se nazare ca atunci cu furtul!
Cosma se inchina umilit:
- Lasati-ma, coane Miroane, c-am patimit destul din pricina asta! De la Craciun nu e noapte sa nu fi fost dijmaluit si n-am mai cutezat nici sa va spun si-am rabdat. Dar ce-i acum e grav de tot!
Arendasul ii spuse apoi ca taranii intre dansii vorbesc ca, si de vor face invoieli cu boierii, la munca nu vor iesi pana ce nu li se va imprati mosia Babaroaga, care nu-i face trebuinta cucoanei si umbla s-o vanza la alti boieri, ca ei nu vor mai sta fara pamant, ca ei asuda si sangereaza muncindu-l si deci e al lor, ca asa vrea si regele, si chiar multi boieri, numai cei de la carma se impotrivesc si-i tin cu sufletul la gura. Lui i le-au povestit toate astea slujitorii mai de incredere, incat trebuie sa fie adevarate.
- Rezultatele demagogiei uite-le, daca intr-adevar e cum spui! zise batranul. Dar ma mir ca eu n-am auzit inca despre treburile astea?
- Apoi dumneavoastra nu indraznesc ei sa va spuie, coane Miroane! facu Cosma. Ca li-e frica si rusine!
Iuga nu se grabise cu invoielile, pentru ca tot proiecta sa faca unele modificari pe care le socotea favorabile si pentru dansul, si pentru tarani. De altfel, cu parte din sateni incheiase din toamna, incat continuitatea muncii lor o avea asigurata..... Chema pe logofatul Bumbu, care martutrisi ca si lui i-au cam vorbit oamenii despre schimbari, ca chiar unii din cei ce s-au tocmit asta-toamna zic ca nu vor mai iesi la munca daca nu se indreapta invoiala. Cand insa Miron Iuga il privi intrebator, logofatul, infricosat, adauga ca taranii asa vorbesc in toti anii in preajma primaverii si se framanta si pe urma, neavand ce face, se invoiesc si ies la munca.
- Stai, mai Leonte, omule, ca tu prea iei lucrurile usurel! zise arendasul ingrijorat. Au vorbit ei, oamenii, si alta data, dar ce-i acuma n-a mai fost niciodata. Ca doar si eu cunosc pe tarani, si cu ei traiesc si am trait.....
- Vreme mai este destula, facu Bumbu mai sovaitor, ca pamantul inca nici nu s-a spalat bine de rugina zapezii.
Batranul Iuga nu voia sa se arate impresionat, desi cele auzite nu-i placeau deloc. Fie ca arendasul, fricos si plangaret cum i-e firea, mai umfla realitatea. In orice caz prevederea nu strica. Porunci logofatului sa inceapa de maine chiar incheierea invoielilor si intr-o saptamana sa ispaveasca cu toti. Renunta la modificarile meditate. Daca oamenii sunt invrajbiti, le-ar putea socoti impovaratoare pentru dansii.
A treia zi, Leonte Bumbu instiinta pe boier ca niciun om n-a iscalit inca si ca toti vor sa-l roage pe dumnealui sa-i usureze, findca nu mai pot razbi cu invoielile vechi.
In aceeasi zi, dupa-amiazi, se prezenta invatatorul Dragos. Mai fusese de doua ori dupa Craciun, in chestii de scoala. Miron l-a primit cu toata bunavointa, ca o urmare a suprizei bune ce i-a facut cu colindele si imputandu-si ca l-a apreciat prea sever inainte, din pricina unor impresii poate superficiale, cand, in fond, invatatorul e barbat copt si potolit. Desi acuma era plictisit de ce-i spusese logofatul si n-avea chef de conversatii, venirea invatatorului, dupa o clipa de chibzuire, i se paru folositoare, zicandu-si ca prin el va putea influenta spiritele satenilor intru restabilirea linistii si a ordinii traditionale. Il pofti sa sada, ii oferi o dulceata, il intreba despre mersul scolii.... Ion Dragos era putin palid. O emotie grea i se citea pe fata si-i tremura in degete.
- Te-am luat cu vorba si nu te-am intrebat: ce vant te aduce? zise in sfarsit Miron prietenos. Spune dumneata intai, ca pe urma am sa-ti spun si eu altele!
Invatatorul ingalbeni mai tare. Mainile, asezate pe genunchi, isi jucau nervos degetele.
Dupa primele cuvinte ce le rosti, observa ca Iuga se intuneca. Asta, insa, in loc sa-l intimideze, il intarta si-l indemna sa continue mai calm si cu mai multa siguranta.
- In definitiv dumneata ce doresti? il intrerupse apoi deodata batranul.
Intreruperea nu-l tulbura deloc. Continua a-i expune ca el, personal, nu doreste nimic, ci si-a permis sa vie si sa-i talmaceasca durerile satenilor, numai fiindca sufletele sunt prea agitate din cauza foamei si a mizeriei. Taranii vad inca in Miron Iuga parintele lor, de la care nadajduiesc o indulcire a soartei ce-i apasa. Invoielile actuale sunt insa atat de grele, ca nu le mai pot suporta. Pe urma lor majoritatea oamenilor au flamanzit ingrozitor toata iarna. Cu un sacrificiu relativ neinsemnat s-ar putea imbunatati viata tuturor.....
- Dumneata in numele cui vorbest? intreba iarasi Iuga.
- In numele satenilor, domnule Iuga! zise Dragos simplu.
- Te-au insarcinat ei pe dumneata sa-mi comunci doleantele lor?
- Nu, nu m-a insarcinat nimeni, domnule Iuga, dar eu m-am crezut obligat, fiindca mi s-au plans si....
- Atunci pune punct, facu batranul sever. N-am nevoie de mijlocirea dumitale pentru a afla ce doresc oamenii mei! Mijlocitorii de teapa dumitale sunt pacostea satenilor. In loc sa fiti luminatorii poporului, ii otraviti sufletul si incurajati toate nemutumirile ca din exploatarea lor sa va creati merite si popularitate..... Degeaba, prima impresie nu ma inseala pe mine niciodata. Bine te-am vazut eu si te-am judecat de cand am facut greseala de te-am adus in sat, ca sa-mi tulburi viata bietilor oameni!
- Va rog sa ma credeti, domnule Iuga, ca eu..... zise invatatorul cu un involuntar zambet de supunere.
Pe Miron il sacaia eternul "domnule Iuga" care i se parea sfidator. Ii reteza vorba mai energic:
- Destul! Eu nu discut cu samsarii nepoftiti!
- Constiinta mi-a dictat sa-mi fac meseria si mi-am facut-o! murmura Dragos putin abatut. Dumneavoastra veti decide cum credeti de cuviinta.... Spuneati insa ca vreti sa-mi comunicati si dumneavoastra ceva?
- Nu, nu! portesta Iuga. Cu dumneata eu nu mai am ce vorbi. Altii ar trebui sa vorbeasca cu dumneata!
Intoarse spatele. Invatatorul se retrase fara zgomot.
Cand venise incoace avusese batai de inima dureroase si emotia ii uscase cerul gurii si gatlejul. Isi aranjase in creieri ceea ce voia sa spuie boierului Miron Iuga. Toate erau limpezi, stravezii si convingatoare. Imposibil sa nu fie inteles si aprobat. Se infatisa o situatie exceptionala si primejdii exceprionale si iminente. El le simtea, si le vedea, si le auzea. A le pastra pentru dansul si a le ascunde ar fi fost neleal fata de omul care, printr-un gest, ar putea sa inlature miasmele ce tulbura vazduhul, sa restabileasca increderea si rabdarea pana la o solutie mai trainica.
Pleca acuma dezamagit de sine insusi, nu de Miron Iuga. Isi blestema neputinta de a fi lamurit ceea ce in sufletul sau era atat de limpede. Transformate in fraze, lucrurile care-i sangerau lui inima apareau reci, marunte si fara nicio importanta, incat nu incape mirare ca Iuga le-a primit fara intelegere.
Ajunse pe ulita cu surasul supus uitat pe fata. Calca cu bagare de seama, sprijinindu-se in umbrela ca intr-un bat, ferind noroiul si baltoacele, tinand marginea. Din ograda babei Ioana il striga deodata glasul lui Anton nebunul:
- Domnule Nica!..... Stai, nu fugi!
Anton se cuibarise, de cum a dat iarna, la baba Ioana, care-l ocara si-l rabda. Invatatorul isi continua calea. Din urma insa Anton se apropia descult, inflacarat.
- De ce fugi, domnule Nica? C-ai fost la boierul cel batran? Sa nu-ti fie rusine si nici rau sa nu-ti para, ca s-a apropiat ziua judecatii si a socotelilor, iar cine a stat cu mainile-n san are sa raspunda! Cand vor sosi calaretii pe armasari albi cu vestea cea mare, atunci dumneata ai sa te ridici sa strigi ca.....
In clipa aceasta, gasul babei Ioana se auzi chemator:
- Pasarele mamii, pasarele, pasari......
Nebunul inceta brusc si se intoarse, parca ar fi fost chemarea lui, bolborosind supus:
- Stai ca viu, maica Ioana!
Ion Dragos ii auzi pasii desculti, leopaind in tina si departandu-se, si glasul babei:
- Pasarele mamii.....
4.
Cateva zile dupa ce se mutase, intr-o dimineata intrand in redactie, Titu Herdelea gasi pe Rosu mai ursuz ca de obicei.
- Ei, vazusi dreptatea mea, puiule? zise cu o strambatura batjocoritoare. Acuma ce mai spui, ai?
Tanarul Herdelea nu pricepea despre care dreptate vorbeste secretarul, caci el in toate si intotdeauna isi descoperea dreptatea lui. Raspunse cu un suras vag de aprobare. Rosu insista:
- Sper ca ai citit in ziarele de dimineata? Dar ce e in ziare e floare la ureche. Ministerul de Interne da drumul numai telegramelor inofensive. Realitatea, ehe, baiete, realitatea e......
Incheie cu un gest care voia sa exprime maximul de ingrijorare patriotica. Cum insa Herdelea nocntinua sa taca nedumerit, secretarul continua misterior:
- Dansul macabru a inceput! Si boierii nostri isi pierd capul! Sa-l vedem acuma pe gentilul nostru Deliceanu cum o intoarce, ca eu i-am atras de mult atentia.....
Tocmai dupa un sfert de ceas de ocoluri, ghici si Titu ca Rosu vorbeste despre niste tulburari taranesti izbucnite undeva in Moldova. Mici notite si telegrame aparusera de cateva zile in toate jurnalele, fara sa li se dea importanta pe care le-o atribuia secretarul "Drapelului". Se vorbeau mai multe prin oras, dar cu oarecare satisfactie si nu cu temeri. Tanarul Herdelea cauta sa linisteasca pe Rosu cu motivarea ce o auzea pretutindeni, anume ca e vorba doar de mici corectiuni aplicate ovreilor, care exploateaza prea neomenos pe bietii tarani din satele moldovenesti.
- Nu-i nicio paguba daca se vor pierde cativa perciuni! zise Titu razand. Numai asa o sa mai scape satele de ei, ca prea s-au inmultit! Secretarul sari ca ars:
- Bravo, puiule! Aci am vrut sa te aduc! Asta e mantalitatea care duce tara de rapa, huliganismul asta, care vede in ovrei cauza tuturor relelor..... Eu as admite totusi chiar barbaria contra ovreilor, daca mi-ai garanta ca prin ea se evita raul cel mare, care e pe drum! Poti insa dumneata sa garantezi unde se opreste operatia asupra perciunilor? Esti sigur ca maine sau poimaine taranii nu vor continua operatia prin barbile boierilor si arendasilor crestini?
Titu Herdelea isi aduse aminte ca Rosu e ovreu si-i paru rau ca a facut o gluma ieftina in fata lui, atingandu-si susceptabilitatea fireasca de rasa. Ca sa-si repare greseala, se grabi sa aprobe tot ce spunea Rosu, subliniind cu cate un "desigur" sau "evindent". Si secretarul se straduia sa-i demonstreze ca toate revolutiile asa incep, cu cate o tulburare neluata in seama sau considerata fara importanta. E avertismentul. Daca se iau masuri potrivite, imediat, dezordinea se poate localiza si potoli fara consecinte grave. Altmiteri, focul se intinde pana cuprinde o provincie, o tara, un continent.
- Acuma insa, ce se intampla, amice? Lumea nu vede in cele ce se petrec in Moldova decat o agitatie contra ovreilor. Si, cum spuneai si tu adineori, ce paguba daca o sa manance bataie niste jidani? Lasa-i sa manance. E o supapa de siguranta. Batand pe jidani, taranii se vor racori si vor uita pe ceilalti boieri si arendasi, care nu-s jidani, dar ii exploateaza la fel, daca nu si mai rau. Sa nu-ti inchipui ca astea-s vorbe de claca, puiule! Urmareste toata presa! Pretutindeni, mai in surdina, mai pe fata, sunt justificate, aprobate, chiar blagoslovite slabaticiile taranilor razvratiti, cu scuza subinteleasa bineinteles, jos "jidanii". Se spune ca e o cauza sfanta la mijloc si, desigur, asa este, caci cauza taranilor e sfanta si dreapta. Cu toate astea, in loc sa i se caute solutii cinstite, care sa aline cat de cat mizeria taraneasca, toti toarna untdelemn pe focul incins. Opozitia, bine, sa zicem, e opozitie si vrea sa profite chiar de o catastrofa, ca sa puie mana pe putere.... Cel putin guvernul de-ar fi cuminte! As! Face mai rau decat opozitia, fiindca nu face nimic. Si-a pierdut capul, sau inca nu-si da seama de situatie. Destul ca parjolul se intinde si nimeni nu ia o masura de aparare o ordinii. S-atunci iaca de ce-ti spun eu ca e grav si ca a inceput rostogolirea spre prapastie!
Rosu isi scotea mereu ochelarii de dupa urechi, ii stergea atent, ii punea la loc si continua mai pasionat, vrand cu orice pret sa convinga pe tanarul Herdelea, parca de convingerea lui ar fi atarnat linistirea tuturor primejdiilor. Titu era convind in sinesi ca elocinta secretarului s-a dezlantuit mai cu seama din pricina nedelicatetei lui involuntare si se credea obligat sa asculte cu resemnare, desi in buzunar il ardea o scrisorica gasita adineori la portar, ramasa necitita, cu slovele Tantei. Spre norocul lui sosi Antimiu, un reporter gras, asudat, intr-o blana soioasa, cu caciula de lutru fals pe ceafa si cu o gravitate pe fata, ca si cand ar fi fost detinatorul secretelor supreme de stat. Fara sa invredniceasca pe Herdelea macar cu o privire, se pravali pe un scaun la biroul secretarului, oftand:
- Nene Rosule, se incurca urat de tot chestia cu tulburarile...... Dupa-masa e convocat Consiliul de Ministri pentru a hotari chemarea rzervistilor!
Secretarul facu triumfator catre Titu:
- Ce-ti spuneam eu, onorabile?..... Ai auzit?...... Rezervistii!
Reporterul se pregatea sa scrie informatia. Rosu il opri cu amaraciune:
- Anunta numai Consiliul de Ministri. Restul nu poate merge la "Drapelul". Asta-i soarta noastra ticaloasa. Cand ai o stire senzationala trebuie sa-ti musti unghiile si sa te uiti cu jind cum o publica "Adevarul"......
Peste cateva minute, din cabinetul directorului aparu insusi Deliceanu, ras, subtire, delicat. Fara surasul lui obsnuit parea mai batran.
- Scrie tu, Rosule, ca esti mai iute! zise directorul. Am sa-ti dictez o informatie care e de fapt un comunicat..... Gata? Vasazica: "Fata de stirile alarmante ce se publica de cateva zile intr-o anumita presa, ni se comunica din sursa autorizata ca in tara domneste cea mai perfecta liniste si opinia publica n-are niciun motiv serios de ingrijorare. Micile incidente strict locale se datoresc unor agitatii de rea-credinta. Guvernul, de altfel, este ferm decis a mentine ordinea impotriva oricui, intrebuintand toate mijloacele legale." Asa!..... Ia citeste acuma!
Rosu citi. Directorul aproba.
- Da!.... O pui in capul informatiilor politice pe doua coloane cu doisprezece aldine!.....
Dadu sa plece. Secretarul intreba:
- Dar despre chemarea rezervistilor dam ceva?..... Mi-a adus acuma......
- Nu, nu! il intrerupse Deliceanu. Lasa numai comunicatul! De altmiteri, chestia cu rezervistii inca nu e sigura. E de vazut daca in Consiliul de Ministri se va decide asta sau poate altceva......
Titu Herdelea profitase si se retrasese la o masa mai departata sa-si citeasca scrisoarea. Tanta de-abia acum aflase ca s-a mutat. Jenica n-a spus nimic parintilor, dar o spioneaza si a amenintat-o cu scandal, daca se mai duce la doamna Alxeandrescu. Are sa-i povesteasca multe, i-e dor si vrea sa-l intalneasca. Sa-i lase, tot la portatr, intr-un plic, noua adresa si apoi ea va ven negresit.... Titu ascunse scrisoarea, isi insemna adresa pe un petic de hartie, fara nume. Ii era dor de ea, de glasul ei bland si de ochii ei cu priviri invaluitoare. In zadar s-a bucurat, cand s-a mutat de la doamna Alexandrescu, ca a scapat. Tanta ii ramasese in suflet, de unde n-o putea smulge, oricat i se parea ca e necesar sa se desparta de ea. Lipsa ei il durea si il inspira. In fiecare seara dorul si-l plangea in strofe fierbinti. Nu mai cizela si nici nu le scria cu gandul sa le publice, ci doar sa-si mangaie inima.
Rosu, dupa ce pleca Deliceanu si reporterul, isi relua explicatiile, acuma inmuiate in sarcasm din cauza comunicatului care tagaduia o realitate ingrozitoare. Tanarul Herdelea se facea ca-l asculta, dar vorbele ii intrau pe o ureche si-i ieseau pe cealalta ca niste sunete fara sens. Il preocupa numai Tanta. Se gandea sa adauge la adresa si o ora prin care sa-i indice ca o asteapta. Daca ea nu va putea veni la ora aceea? In loc de ora, adauga: "Te iubesc."
Cand iesi din redactie, rasufla: in sfarsit s-a ispravit cu tulburarile! I se parea ca tulburarile sunt numai o alta forma a eternului subiect de discutii care este chestiunea taraneasca. E obiceiul tarii sa se vorbeasca mereu despre lucrurile cele mai grave, fara sa se faca nimic. Vorbind, oamenii au iluzia ca si-au implinit datoria. Importanta e vorba, nu fapta. Mai ales cand vorba poate propovadui toate grozaviile.
La masa, Gavrilas il intretinu tot despre tulburari. El a auzit pe la politie lucruri urate: ca un orasel oarecare ar fi fost devastat de taranii rasculati si ca se vorbeste despre mobilizarea armatei..... Dupa-miazi se intalni cu preotul Belciug foarte ingrjorat:
- Mi se pare ca am nimerit rau cu venirea in tara. Se aud intamplari intristatoare, nu stiu cat sunt de adevarate. La hotel imi spune protarul c-au sosit jidanii de prin Moldova, care povestesc grozavii mari....
- Pe-aici asa-s oamenii, domnule parinte! zise Titu cu o siguranta in care incepea totusi sa se amestece nelinistea. Le place sa faca din tantar armasar. O fi ceva, nu zic, dar nici asa cum se vorbeste.....
- Ma gandesc daca n-ar fi cuminte sa ma duc frumusel acasa, sa nu ma apuce pe aici o revolutie sau chiar un razboi. Doamne fereste, sa se inchida granitele si sa se opreasca trenurile!
- Ia fugi, nu mai vorbi copilarii! facu tanarul Herdelea cu o strangere de inima. Ce crezi dumneata, ca asta-i tara de haram, domnule parinte? Fii linistit si nu mai asculta toate prapastiile!
A doua zi se pomeni la "Drapelul" cu Grigore Iuga. Nu se intalnisera de vreo doua saptamani. Venea sa se intereseze care este adevarul in valmasagul se stiri ce circulau si se bateau cap in cap. La club se colportau lucrurile colorate dupa partide. Chiar oamenii despre care se stia ca sunt in relatii intime cu ministrii sau nu stiau nimic precis, sau ascundeau inadins adevarul. Nu mai fusese la Amara de la Craciun, si din pricina divortului, si din alte pricini. Daca ar fi vreo primejdie, s-ar socoti obligat sa ramaie la tara, langa tatal sau.
- Cred ca ziarele cunosc adevarul, desi scriu minciuni, zise Grigore cu un suras silit. Predeleanu imi spune sa-mi vad de treburi, ca nu poate permite guvernul sa se intinda dezordinile in toata tara. Altii insa zic ca guvernul e neputiincios si nu mai poate stapani multimea intartata....
Titu Herdelea nu-i putea da nicio lamurire inedita sau macar o pretentie de autenticitate, nici nu voia sa-i spuie simple basme auzite prin oras. Ii facu insa cunostinta cu Rosu care fu incantat si, dupa ce lauda pe Titu, zise aproape solemn:
- Adevarul, domnul meu, e mai negru decat banuieste lumea! Miscarea se intinde mereu, zi cu zi, ceas cu ceas, si nu se stie daca se mai poate lua vreo masura care s-o poata stavili. Iaca, aci am ajuns! Din fericire încă nu s-a vărsat sânge, încă nu s-au pierdut vieţi omeneşti, dar nimeni nu ştie ce poate aduce ziua de mâine. Îi zugrăvi amănunţit ce-a fost în cutare sat sau oraş, ce s-a prădat şi ce s-a distrus, iar după toate declară ca un orator la tribuna Camerei:
- Se mişcă ţara, domnul meu! Toată ţara!
Grigore Iuga, impresionat de tonul profetic al secretarului, se hotărî să plece chiar mâine la Amara, invitând şi pe Herdelea să-l însoţească, cu promisiunea că nu voir sta decât două-trei zile, iar de-ar trebui să rămâie mai mult, pe el îl va trimite în orice caz la Bucureşti. Titu ar fi fost încântat să meargă, mai ales în vremea aceasta, şi se uită întrebător la Roşu, care zise protector:
- Poţi să te duci, puiule! Sigur! Se poate să te refuz pe tine? Te pomeneşti că-mi aduci vreun reportaj interesant şi pentru "Drapelul". Ar fi senzaţional. Adică, pardon.... E vorba de Argeş..... Pe acolo deocamdată pare să fie linişte. Totuşi nu strică prudenţa nicăiri la ţară în zilele astea tulburi. Aşa că ia seama, puiule, să nu puie mâna pe tine ţăranii!
- Ei, parcă eu sunt moşier! râse Titu.
- Nu râde, amice! făcu secretarul. Crezi că bieţii ovrei care pătimesc acuma sunt boieri?
5.
- Eu îmi fac datoria să te avertizez, draga mea, că nu e prudent să pleci acuma la ţară! zise Gogu Ionescu cu o seriozitate neobişnuită. Fireşte, dacă nu mă asculţi, eu nu te pot opri şi în orice caz conacul Lespezi îţi stă la dispoziţie oricând. Cred însă că ai să mai reflectezi şi.......
- Am reflectat! îl întrerupse Nadina ironic. Şi n-am putut descoperi niciun motiv care să mă reţie. Din contră, toate mă îndeamnă să nu amân lichidarea, şi lichidarea nu se poate face fără mine decât riscând să fiu înşelată, ceea ce nu pot permite, tocmai fiindcă sunt femeie, şi toţi speră să mă înşele. De altfel, nu merg singură. Iau pe avocatul meu.
- Aştepată cel puţin să se mai clarifice situaţia!
- Nu plec mâine, Gogule! glumi Nadina. Încă n-am fixat ziua. Aş vrea să se mai usuce niţel pământul şi să se mai îndrepte şoseaua..... Şi-apoi de unde atâta frică pe tine, când prin părţile astea e linişte deplină?
- Dă-o încolo de moşie, acuma! făcu Gogu. O ai arendată, lasă pe arendaş să se descurce cu ţăranii.
- Tu crezi serios că ţăranii se războiesc cu femeile? Aida de!
- Bine, nu insist, fiindcă insistenţa mea te face să te încăpăţânezi mai rău! zise Gogu. Am vorbit şi cu tata. Şi dumnealui crede că e o nebunie ce vrei să faci..... Nu-ţi mai spun de Jenny, care ştii cât te iubeşte. Nu-a aşa, iubirea mea?
Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru să spuie ceva. Când deschise gura o polidi plânsul. Gogu se sperie:
- Iubirea mea, sulfetul meu, ce-i asta? Se poate?
.............................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu