...................................
2-3
Vizitiul îi fusese recomandat călduros de vânzătorul de trăsuri din Dover, de la care o cumpărase pe aceasta.
...................................Vizitiul îi fusese recomandat călduros de vânzătorul de trăsuri din Dover, de la care o cumpărase pe aceasta.
Părea un om de încredere și după felul în care mâna caii, se vedea că este bun în meseria lui și că iubește animalele. Vizitii acelor vremuri, în special cei ce mânau poștalioane sau căruțe de mărfuri, erau în general oameni needucați.
Sheldon Harcourt fusese adesea apostrofat de către ei, în aceeași manieră în care aceștia își mânau caii.
Spaniolii aveau o vorbă: „Anglia este raiul femeilor și iadul bărbaților”.
Majoritatea vizitiilor erau simple mașini, care munceau până cădeau din picioare, nemaifiind buni de nimic altceva.
Pe cai nu-i omora viteza căruțelor, ci greutatea rezultată din încărcarea lor excesivă. Transportul mărfii și al bagajelor era mai bine plătit decât transportul de persoane.
Vizitii englezi umpleau căruțele până la refuz cu butoaie de bere, carne și cartofi. Toți arătau la fel: aveau baticuri roșii la gât, veste stacojii sau galbene și cizme de jocheu strălucitoare.
Acești căruțași ferchezuiți, dar nepoliticoși, nu erau genul de oameni pe care Sheldon Harcourt i-ar fi angajat pentru trăsura lor.
Vizitiul pe care-l angajase era liniștit și respectuos. În același timp, nu-i era teamă să-și spună părerea, lucru pe care Sheldon Harcourt îl aprecia.
Se crease deja un respect reciproc între cei doi, ceea ce făcea călătoria mai plăcută și mai ușoară.
Orele lungi ale călătoriei îi dădeau prilejul lui Sheldon Harcourt să se gândească la situația financiară în care se aflau.
Trăsura costase destul de mult, dar alternativă mai bună nu găsise.
Bineînțeles că ar fi putut călători cu diligența, care era și deosebit de ieftină, dar riscau să se strivească în înghesuială sau să degere de frig, deasupra.
Mai exista și pericolul ca vizitiul să fie beat, cum se întâmpla de obicei, și oricând ar fi fost posibil să se răstoarne sau cine mai știe ce să se întâmple. Oricum, nu era un mijloc de transport sigur și comod.
Pentru binele Cerissei, ca ea să-și facă apariția corespunzător la Bath, alesese un mijloc de a călători mai scump. Nu voia să pară că ar fi sosit ca niște aventurieri.
Singura loc consolare era aceea că hanurile erau plăcute, confortabile și ieftine.
Gazdele și servitorii erau bucuroși să-i întâmpine cu punci fierbinte și plăcinte calde. Paturile erau curate și moi, iar mâncarea era acceptabilă.
Vizitiul nu numai că știa cele mai ușoare drumuri spre Bath, dar le putea chiar recomanda hanurile cele mai plăcute.
O singură dată se înșelă în privința unui han.
Fusese o zi ploioasă și mohorâtă. Chiar începuse să burnițeze. Caii erau obosiți și nu mai trăgeau cu aceeași forță.
Se înserase și se lăsase ceața. Era deja periculos să mai înainteze.
- Văd un han, un pic mai încolo, domnule. Să oprim?
- N-avem încotro. Chiar dacă nu este destul de confortabil, trebuie să oprim aici. Se lasă noaptea și nu mai vedem deloc drumul.
- Așa mă gândeam și eu, domnule, spuse el respectuos.
Hanul se numea „Porcul și Fluierul”. Era de modă veche, cu tavane înalte și sobe mari.
Hangița era însărcinată în ultima lună și o apucau durerile din când în când. Din acest motiv se purta cu ei cam urât.
Sheldon avu în acea seară o revelație. Descoperi cât de îndemânatic era echipajul său.
Francine pregăti mâncarea, Bobo făcu pe ospătarul și vizitiul aprinse focurile și aduse vinul din pivniță.
- V-aș fi gătit eu, dacă m-ar fi lăsat Francine, spuse Cerissa.
- A fost o zi lungă și te iert de îndatorirea asta, glumi Sheldon Harcourt.
- Mi-ar fi făcut plăcere să vă servesc, Monseigneur. Știu bine să gătesc. Tatei îi plăcea mâncarea bună și eu mereu eram prin bucătărie ca să-i supraveghez pe bucătari.
- Poate într-o zi o să-ți folosească. Dar nu mi se pare nici pe departe o treabă plăcută.
- Tata era de părere că e foarte important să te poți descurca singur. Ei însuși era un bucătar priceput. Era un hobby al lui.
- Avea dreptate. Dar nu am de gând să te pun la treabă. Amintește-ți că trebuie să fii o doamnă din toate punctele de vedere.
Sheldon Harcourt recunoștea în sinea lui că numai o doamnă adevărată s-ar fi putut comporta ca Cerissa, care fusese un exemplu pe toată durata călătoriei.
Nu se plânsese niciodată, nu se pierduse cu firea și mereu avea de spus ceva. Remarcile ei nu numai că erau inteligente, dar se vedea că le făcea cu spontaneitate.
Fusese încântată de copacii de pe drum, încărcați cu chiciură, de câmpiile întinse și dealurile arse de ger, de străduțele pitorești ale satelor și de cerul plumburiu, cum numai în Anglia îl puteai vedea.
Cerissa era încântată de toate noutățile și își exprima sentimentele cu spontaneitate. Observa totul, nimic nu-i scăpa. Era o plăcere să călătorești cu ea.
Sheldon se îngrijorase la gândul că era o fată răsfățată și dificilă, dar se înșelase.
Toate lumea se bucurase zgomotos la intrarea pe drumul Fosse, care ducea spre Bath.
Sheldon își aminti, urcând dealurile, că drumul care ducea de la Exeter spre Lincoln era una dintre frumoasele moșteniri lăsate de legiunile romane.
Îi spuse Cerissei că băile fuseseră în vechime foarte la modă printre romani. Era unicul loc din Anglia unde puteau primi îngrijiri medicale și unde își satisfăceau plăcerea de a se îmbăia.
- Fascinant, spuse Cerissa impresionată.
Sheldon Harcourt știa că povestea felului în care fuseseră descoperite ar fi amuzat-o.
- Era în vechime un rege englez care avea un fiu, Bladard, care era bolnav de lepră. De rușine și supărare acesta a luat drumul pribegiei și a ajuns porcar. Ca li Bladard, porcii aveau și ei lepră. Într-o zi, tot hălăduind, au ajuns la o mlaștină alimentată de un izvor.
- Știu ce s-a întâmplat! exclamă Cerissa încântată.
- Da, reluă Sheldon. Așa cum bănuiești, porcii au intrat în nămol, s-au bălăcit, și când în sfârșit au ieșit, erau complet vindecați.
- Așa că s-a bălăcit și Bladard.
- Sigur, confirmă el. Și i-a dispărut lepra. Mai târziu, romanii au construit un oraș pe acel loc, pe care l-au numit Aquae Sulis. Adică izvoarele lui Sul. Sul era o zeitate celtică.
- Eu pot să fac baie acolo?
- Presupun că da. Aveam 17 ani când m-am îmbăiat acolo ultima dată. Nu țin minte dacă erau amenajări speciale pentru femei.
- Nu vă interesau femeile la 17 ani? întrebă Cerissa uimită.
- Nu în mod special. Englezii se dezvoltă mai greu față de copiii de pe continent.
- Tata mi-a spus că marea lui dragoste a fost la 12 ani.
Cerissa își sprijini bărbia în palme și îl privi gânditoare.
- Poate că sunteți cam rece și de aceea femeile găsesc dificil să se apropie de dumneavoastră.
Sheldon Harcourt îi aruncă o privire tăioasă, gata să-i răspundă ceva pe măsură, dar privind-o, observă că fata doar îl tachina.
- Viața amoroasă a gardianului tău nu este un subiect care să te intereseze, domnișoară.
- Ba da! Sunt foarte curioasă!
- Ei, află că marea ta curiozitate va rămâne nesatisfăcută.
Cerissa îl privi exasperată.
- Pot face o listă întreagă cu lucrurile pe care n-ar trebui să le pomenesc! Aș putea să public o carte: „Maximes pour les jeunes filles”, scrisă de un bărbat care nu înțelege femeile.
Sheldon nu se putu abține să nu râdă.
Se întreba câte femei din trecutul lui nu se puteau plânge de faptul că nu fuseseră înțelese de el.
Problema era că le înțelegea prea bine!
- Tu vrei să mă provoci, Cerissa! Dacă mai continui să întinzi coarda, o să-mie xercit prerogativele de gardian și o să-ți trag o mamă de bătaie...
Cerissa îl privi serioasă.
- Asta îmi dovedește că nu vă sunt complet indiferentă.
- Dar ce, îți par indiferent?
- Deja mi se pare că sunt o sursă de profit. Știu că vreți să mă vindeți la un preț mare. Mă șlefuiți, mă instruiți, mă certați, doar-doar să puteți lua un preț bun pe mine!
Era o acuzație nedreaptă și o știau amândoi. Dar Sheldon Harcourt nu protestă, intrând în joc.
- Bine că nu ești o marfă perisabilă. Și mai ales pot scăpa de tine și la un preț mic, dacă devii insuportabilă.
Cerissa îi răspunse bosumflându-se în glumă.
După-amiază ajunseră într-o câmpie aridă și dezolantă, fără nicio casă cât vedeai cu ochii, cu un pâlc de copaci singuratici.
Părea că sunt undeva în nordul Spaniei. Nici nu le venea să creadă că erau la doar 15 mile de celebrele și frivolele băi.
Începuse să plouă mărunt. Sheldon opri trăsura și se instală înăuntru, lângă Cerissa, lăsându-l doar pe Bobo lângă vizitiu.
Erau foarte aproape de sfârșitul călătoriei.
Când intră, Francine vru să iasă, ca să-i facă loc. Dar el o opri.
- A început să plouă, Francine. E foarte frig afară. Când vom ajunge în vale se va mai încălzi. Aici suntem în câmp deschis și ne bate vântul din toate părțile.
- Suntem aproape? întrebă Cerissa.
Înfofolită toată cu haina ei de blană, părea o veveriță drăgălașă ce hiberna.
Vocea ei era veselă ca de obicei și ochișorii îi străluceau ca ai unei mici rozătoare.
Francine stătea pe băncuța de vizavi și-i privea scrutătoare. Sheldon Harcourt simți nevoia să facă pace cu Cerissa.
- Nu mai este mult, spuse el. Trebuie să te felicit că ai fost o însoțitoare exemplară.
- Nu v-am plictisit?
- Niciodată! Imprevizibilă, surprinzătoare, orice altceva, dar nu plictisitoare. Poți primi o diplomă pentru asta.
- Tata ne povestea cât de plictisitoare era familia lui. Când călătoreau împreună ori vorbeau prea mult, când el dorea să doarmă, ori dormeau, când avea el chef să vorbească. Erau mereu pe dos. Și colac peste pupăză, doamna avea mereu rău de trăsură.
- Îi compătimesc pe cei ce suferă de asta!
- Tata spunea că exagera. Se prefăcea ca să fie în centrul atenției.
- Mai degrabă pot spune că tatălui tău nu-i păsa, remarcă el.
- Și pe dumneavoastră v-ar fi enervat dacă aș fi fost obositoare ca doamna aceea?
- Dar n-ai fost și presupun că trebuie să-ți mulțumesc pentru asta.
- Mi-ar face... plăcere...
Sheldon se prefăcu că nu aude.
Se uită pe fereastră și observă că mai aveau foarte puțin din drum.
- Ce s-a întâmplat? întrebă nervos Sheldon Harcourt.
În același moment, ușa se trânti într-o parte și un om mascat îi puse pistolul la tâmplă.
Cerissa înlemni de groază și Francine începu să țipe.
- Mâinile sus! Banii sau viața! urlă bărbatul cu o voce îngrozitoare.
Nu era vreme de tocmeală. Sheldon Harcourt și băgă mâna în buzunar, făcându-se că vrea să-și scoată banii. Dar acolo, el avea un pistol încărcat.
Niciun domn nu călătorea fără pistol asupra lui. Călătoria fusese atât de liniștită, încât uitase de pericolele drumurilor lungi. Instinctiv, puse degetul pe trăgaci.
Glonțul izbucni și străbătând haina groasă, îl nimeri pe tâlhar drept în inimă.
Un moment, tâlharul rămase uimit de detunătură și de impactul neașteptat.
Căzu pe spate, descărcându-și la rândul lui pistolul.
Glonțul îl nimeri pe Sheldon Harcourt în braț. Fumul scos de cele două pistoale umpluse trăsura.
Al doilea tâlhar, care oprise caii și-l amenința pe vizitiu, se întoarse spre ei.
În acel moment interveni Bobo.
Un șnur ascuțit și strălucitor șfichiui aerul și-i luă gâtul tâlharului.
Vizitiul struni caii speriați, care o luaseră la galop.
Francine închise repede ușa trăsurii. În goana aceea nebună, oricine putea să cadă și să-și frângă gâtul.
Cerissa se repezi la Sheldon.
- Sunteți rănit, Monseigneur! Sunteți rănit! Sângerați! exclamă ea speriată.
Sheldon nu răspunse.
Își strângea cu putere brațul rănit. Sângele țâșnea sub haina groasă.
- Ce ne facem? Trebuie să oprim sângerarea! strigă Cerissa.
- Stai liniștită, spuse el cu greutate. N-am nimic serios. M-a zgâriat puțin.
- Ba nu este adevărat! Sângerați prea tare! Trebuie să ne oprim ca să vă bandajez!
- Să fugim de aici cât mai departe! spuse el. Oprim mai încolo.
Bănuia că fuseseră doi tâlhari. Se învinuia că nu fusese mai vigilent.
Știa că drumul spre Bath era plin de hoți și tâlhari periculoși care așteptau să le pice în mână prăzi bogate. Bath era o stațiune pentru oameni cu bani mulți.
Se tot gândea că mai bine rămânea afară, cu toată ploaia și frigul, ca să supravegheze mai bine drumul care abia acum, spre final, devenise periculos.
Fusese plecat din Anglia multă vreme și uitase de pericolele care-i pândeau la tot pasul.
Francine nu mai scosese niciun sunet după acel țipăt de groază. Acum răscolea prin bagajele de mână după mai multe batiste, ca să-i oprească sângerarea cât de cât.
Scoase o foarfecă și-i tăie haina groasă, punându-i pe rană un prosop curat.
- Trebuie să oprim! striga Cerissa în continuare.
Vizitiul opri în cele din urmă trăsura și Bobo le sări în ajutor.
- L-am omorât, monsieur! strigă el victorios. Cuțitul meu n-a dat greș!
Bobo era evident foarte încântat de sine. Văzându-l pe Sheldon Harcourt însângerat, se albi de groază.
- Monsieur este rănit!
- Monsieur a fost împușcat de tâlharul acela! spuse Francine.
Acum, că se opriseră, îl ajuta împreună cu Cerissa să-și scoată haina.
Bobo reacționă rapid:
- Coniac! Asta are nevoie monsieur! Repede! Unde este coniacul?
- Sigur că da! exclamă Cerissa. Ce fraieră sunt! Caută în geanta aia, Bobo!
Shledon Harcourt, care era din ce în ce mai amorțit, luă o gură de tărie și arsura de pe gât îl făcu să se trezească.
Francine îl bandajase între timp cum trebuia și acum încerca să zâmbească, spunându-i Cerissei că nu mai exista niciun pericol.
- Era să vă omoare, Monseigneur! exclamă Cerissa, cu ochii încețoșați de lacrimi.
- A fost o împușcătură pe cinste, glumi el mai liniștit. Trebuia să fiu mai atent! Sunt foarte rapizi tâlharii ăștia de drumul mare. De obicei fug nevătămați.
- Credeam că aici.... în Anglia.. voi fi în siguranță. În Franța avem ghilotina... aici... cum le spuneți? Tâlhari la drumul mare?
- Sunt în stare să și omoare! explică el.
- Ăștia nu știu de unde au apărut, monsieur, spuse Bobo. Am văzut eu doi cai legați de un copac, puțin mai devreme, dar nu mi-a trecut prin cap...
- Trebuia să rămân afară, spuse Sheldon. De acum încolo așa voi face.
- Nici să nu vă gândiți! strigă autoritară Cerissa. În starea în care sunteți... O să-i dați lui Bobo pistolul, îl vom reîncărca și el va avea grijă de noi. E un bun trăgător. Tata l-a învățat să tragă, ca să ne apere pe mine și pe mama de hoți. Eram singure și toată lumea știa asta. Trebuia să fim protejate de cineva.
Sheldon părea să nu aibă nimic împotrivă. Cerissa reîncărcă pistolul și i-l dădu micului servitor.
- Acum, hai repede spre Bath! Trebuie să ajungem cât mai curând, ca să căutăm un doctor.
Porniră la drum. Era mai dificil pentru Sheldon să-și găsească o poziție confortabilă.
Îl sprijiniră de perne, dar buzele lui se subțiau crispate de durere, când trăsura trecea peste vreun hop.
Sticla de coniac se golise când începură să vadă pietrele albe de pe marginea drumului, care anunțau că erau foarte aproape de Bath.
Cerissa nu mai găsi timp să admire casele superbe pe care Sheldon Harcourt le descrisese. Era preocupată să găsească repede un doctor și să-l instaleze cât mai confortabil pe Sheldon.
Trăsura intră în curtea hotelului White Hart, unde știa că aveau rezervări. Mintea ei ageră îi spuse să transforme drama într-un avantaj.
Își netezi părul răvășit și se dădu cu puțin roșu pe buze.
Se privi repede într-o oglinjoară pe care o purta permanent în poșetă și se gândi că paloarea din obraji nu a dezavantajează. Arăta chiar foarte bine.
Trăsura se opri și servitorii hotelului se grăbiră să-i întâmpine.
- Bobo, fugi înăuntru și anunță că avem un rănit, ordonă Cerissa în franceză.
Bobo se supuse și fugi să îndeplinească porunca stăpânei.
White Hart era unul din cele mai mari hoteluri, care găzduia nobili și vizitatori importanți ai Băilor. Aici se țineau și diverse dineuri și baluri.
Nu era prea târziu, dar invitații la cină ai lordului Walburton petreceau.
Salonul era plin de domni care se încălzeau în fața unui foc imens, așteptând doamnele, care urcaseră în camerele lor să se schimbe pentru petrecere.
Erau toți la patru ace, cu cravate cu noduri complicate și șosete albe până la genunchi. Majoritatea aveau părul nepudrat, după ultima modă. Îi lăsau culoarea naturală, cum îl lăsase Dumnezeu.
Bătrânii erau revoltați de noul val. Cum puteau să stea așa, nepudrați, ca toată plebea?
Era un nou mod în care prințul de Wales se răzvrătea împotriva formalităților. Era un rebel al familiei regale.
Conversația din jurul focului se învârtea în jurul evenimentelor care se petrecuseră cu 3 zile în urmă. Anglia declarase război Franței.
- Sunt al naibii de convins că nu ne putem permite un război! spuse un bătrân. Dar din respect de sine, a trebuit s-o facem și p-asta!
- Am auzit că flota noastră este învechită și nu avem suficienți navigatori, spuse altul.
- Comandantul armatei se plânge de ani de zile că armele noastre sunt expirate, spuse un general bătrân. Dar cine îl ascultă?
- Poate acum îl vor asculta, replică cineva. Nu cred, însă, că războiul va dura prea mult. Au avut ei ceva succese pe continent, dar sunt mai slabi ca noi.
- Am auzit că porcul ăla de Talleyrand a sosit la Londra. I-am spus nevesti-mi că nu are ce căuta în casa mea.
- Normal, aprobă cineva. De ce suntem nevoiți să-i distrăm pe porcii ăștia de diplomați?
Discuția încetă. Un murmur de surpriză și aplauze întâmpinară doamnele și tinerele fete care apăruseră în capul scărilor.
Erau care mai de care mai gătite cu rochii strălucitoare. Arătau ca niște lebede, cu părul cârlionți, modă lansată de doamna Fitzbert. Și toate sclipeau de bijuterii.
Aproape coborâseră, când o creatură ciudată năvăli în salon, distrăgându-le atenția.
Era mic și negru și avea haine viu colorate, încheiate cu nasturi strălucitori de aur și ținea o pălărie înaltă în mâinile cu mănuși albe.
Alergă spre recepție strigând ca o adevărată victimă:
- M`mselle la Comtesse a sosit, dar s-a întâmplat un accident. Milor englez a fost rănit de tâlhari! Un doctor, chemați un doctor!
- Tâlhari?
Cuvântul se repetă ca un ecou printre cei prezenți. Recepționerul, un om finuț cu fața suavă, exclamă cu oroare:
- Vrei să spui... împușcat?
- Oui, oui, monsieur! Împușcat de tâlhari și rănit de moarte! M`mselle la Comtese aproape a leșinat! Neapărat să vină un doctor!
- Sigur!
- Și un domn care să-l ajute pe milor să urce în cameră.
În același moment, Cerissa își făcu apariția, extrem de frumoasă și foarte speriată.
Fără să arunce nici măcar o privire asistenței înlemnite, se adresă recepționerului cu o voce suavă și pierdută:
- Servitorul meu probabil v-a spus... monsieur, teribilele evenimente prin care am trecut.
- Ne-a spus, madame. Regret...
- Sunt contesa Cerissa de Valence, îl întrerupse ea. Sheldon Harcourt este protectorul meu și a fost grav rănit. A fost viteaz! Foarte viteaz! A omorât doi tâlhari. A mai scăpat pământul de lepre.
Un bărbat înalt, ușor grizonat, se îndreptă spre ea.
- Sunt deosebit de tulburat, ma`am, spuse el. Aș fi onorat dacă v-aș putea ajuta cu ceva.
Un murmur de aprobare străbătu sala.
Cerissa îl privea cu niște ochi mari și speriați, buzele îi tremurau și își frământa cu febrilitate mâinile.
- M-am speriat... îngrozitor... monsieur, spuse ea cu vocea întretăiată.
- Sunt convins.
- Dacă mi-ați putea recomanda un doctor...
Sheldon Harcourt apăru în acel moment sprijinit de doi servitori.
Părea foarte masiv și, exceptând bandajul de la mână, era și deosebit de elegant și frumos.
În urma lui venea Francine, arătând ca o bonă perfectă pentru o tânără domnișoară precum contesa Cerissa.
Sheldon Harcourt și cei doi servitori urcară scările și doamnele, care până să apară acest incident fuseseră în centrul atenției, se dădură la o parte să facă loc micului cortegiu.
În ochii tuturor se citea compasiunea pentru suferința lor.
Cerissa izbucni din nou:
- Un doctor... vă rog... un doctor! Domnul Sheldon este protectorul meu. Doar el mi-a rămas pe lume... Doar el mai are grijă de mine... Tatăl meu... ducele de Valence... m-a lăsat în grija lui înainte să fie condamnat... la ghilotină...
Cerissa avea un aer foarte tragic, povestind printre sughițuri tragismul evenimentelor prin care trecuse. Toți domnii din încăpere erau mișcați profund.
- Doctorul meu personal este foarte bun! Voi trimite după el chiar în acest moment. Nu există chirurg mai bun în zonă.
- Merci, merci beaucoup, monsieur! spuse Cerissa. Cui trebuie să-i mulțumesc?
- Mă numesc Trevellyan - sir Ralph Trevellyan, răspunse el înclinându-se cu respect.
- Vă sunt recunoscătoare, sir Ralph! Nu știu cum o să vă pot răsplăti vreodată.
- Plăcerea este doar de partea mea.
Cerissa făcu o reverență rapidă și fără să arunce o singură privire numeroasei asistențe, urcă scările plină de grație, după Sheldon Harcourt și servitorii care ajunseseră deja în camere.
Abia când ajunse sus, tăcerea se sparse și toată lumea începu să murmure îngrijorată și compătimitoare, comentând întâmplarea.
În dormitorul mare și confortabil, care fusese odată cel mai bun din hotelul White Hart, Sheldon Harcourt sorbea o altă gură de coniac, neavând nimic în comun cu victima care urcase scările mai devreme.
În cameră mai erau doar Cerissa cu Bobo. Francine era pe hol, sortând bagajele numeroase cărate de servitori.
- Asta a fost cu adevărat o intrare spectaculoasă, spuse Cerissa.
Schimbând tonul, adăugă:
- Vă mai doar rana? Doctorul trebuie să sosească dintr-o clipă în alta.
- Nu chiar așa de rău ca la început. M-a mai lăsat un pic durerea.
- Ați părut foarte convingător. Aproape că ați reușit să mă păcăliți și pe mine.
- Dacă ratăm planul nostru, îți promit că o să-ți găsesc un loc într-o trupă de teatru. Faza cu tatăl tău a fost de efect.
- Dar asta am stabilit de la început! Așa ne-am înțeles! se apără ea.
- Nu, asta ei decis tu să spui, replică el. Dar nu-i nicio problemă. Acum le-am dat un motiv de bârfă pentru o săptămână.
- Ați auzit vreodată de sir Ralph Trevellyan?
- Nu, spuse el gânditor. Dar stai liniștită. O să aflu tot de la doctor. Între timp, vreau să mă odihnesc. Mă va ajuta Bobo. Tu du-te în camera ta.
- Nu aveți nevoie de ajutorul meu? Poate vă sunt de folos.
- Mă ajuți făcând ce-ți spun eu, zise el categoric.
Cerissa, descoperind că într-adevăr Bobo se descurcă, plecă din cameră.
Doctorul întârzie puțin, având treabă cu un alt pacient, în partea opusă a orașului. Între timp, Sheldon Harcourt făcu puțin febră.
Curățirea rănii, deși fusese superficială, îi dăduse niște dureri cumplite. Nu-i plăcea să se lase pradă durerii.
Luă cu bucurie niște laudanum, care după cum zicea Dr. Price, urma să-l adoarmă și să-l facă să uite de durerile care-l supărau.
Cerissa aștepta îngrijorată în salon verdictul doctorului. Arăta foarte patetică în rochia ei neagră cu eșarfă albă, adăugată strategic de Francine.
- Lăsați-l să se odihnească, spuse doctorul.
Știind cât de mult le place doctorilor să bârfească, Cerissa nu pierdu ocazia să-l informeze diverse lucruri despre viața ei.
Știa că foarte curând, pacienții lui importanți vor afla cum fusese executat tatăl ei, care provenea dintr-o familie importantă, și cum superbul lor castel fusese devastat și ars până la temelii și valori istorice, de artă, fuseseră furate sau distruse de revoluționarii francezi.
- Sunt profund impresionat, contesă, de cele petrecute. Ați trecut prin momente dificile, spuse doctorul politicos, acceptând un pahar de vin.
- Norocul meu a fost că tata a fost suficient de prevăzător să depună niște bani, pentru mine, într-o bancă din Anglia, spuse ea suav, știind că informația va avea ecou. Dar sunt nenumărați imigranți în situații mult mai dificile decât mine.
Cerissa zâmbi.
- Sunt fericită, însă, că am un protector de încredere. Domnul Harcourt a fost cel mai apropiat prieten al tatei. Bine că se afla în Franța când s-a petrecut nenorocirea. El m-a adus în frumoasa dumneavoastră țară.
- Ați avut noroc, într-adevăr, recunoscu doctorul Price. Dar mie mi se pare că domnul Harcourt este prea tânăr pentru a avea responsabilitatea unei tinere domnișoare ca dumneavoastră.
Cerissa se uită la el cu inocență.
- Pare! Într-adevăr, pare tânăr. Dar de fapt este cam de vârsta tatei. Sunt prieteni de când m-am născut eu și întotdeauna l-am considerat unchiul meu.
- Și cum de v-ați hotărât să veniți la Bath? întrebă doctorul iscoditor, luând o altă înghițitură de vin.
- Eram într-o stare groaznică. Trebuia să mai uit de griji. Pe de altă parte, Monseigneur Harcourt știe că sunt foarte sensibilă și iarna răcesc ușor.
Cerissa oftă din tot sufletul.
- Eu... numai de distracție... nu am chef...
- Vă înțeleg, domnișoară. Dar nu aveți voie să stați închisă în hotel. N-o să vă reveniți în felul ăsta niciodată. Sezonul de baluri și distracții abia a început. Băile sunt renumite pentru distracțiile pe care le oferă. Ar fi păcat...
- Sunteți un domn tare drăguț. Dar mă simt de parcă... mi-aș fi lăsat tinerețea... în Franța.
Avea o voce plină de patetism și doctorul se văzu nevoit, cu durere în suflet, să plece.
- Voi veni mâine, să văd cum evoluează pacientul meu, spuse Dr. Price. Între timp, vă sfătuiesc să vă odihniți și să lăsați la o parte grijile. Presupun că veți lua cina în cameră.
- Sigur, spuse Cerissa cu convingere. Trebuie să-mi spuneți cum îl pot ajuta pe protectorul meu. Până nu-și revine, nu sunt bună de nimic.
- Atunci va trebui să se facă repede bine, spuse galant doctorul.
- Vă sunt... deosebit de recunoscătoare, spuse Cerissa din inimă.
Se purtase ireproșabil. Și doctorul nu avea cum să bănuiască ceva.
Doctorul se grăbi spre ieșire, încercând să nu uite cel mai mic amănunt al discuției lor. Urma să se ducă la alt pacient, care ar fi fost primul informat de toată povestea.
Cerissa alergă spre camera lui Sheldon.
Spre consternarea ei, îl găsi într-o stare ciudată. Era mort de beat și nu era în stare s-o asculte. Și laudanumul începuse să-și facă efectul.
- Nu încercați să-l deranjați, M`mselle, îi spuse Bobo. A suferit dureri mari, când l-a examinat doctorul. Dar acum are rana curățată și în câteva zile se va însănătoși perfect. Acum este amețit din cauza medicamentelor contra durerii.
Neconsolată, Cerissa se duse în camera unde era Francine.
- Bobo a spus că Monseigneur nu va fi lucid ceva timp. În 2-3 zile trebuie să ne așteptăm să-și revină.
- Atunci cel mai bine ar fi să vă odihniți, replică Francine. Sunteți obosită după călătoria asta lungă. De fapt, toți suntem.
- A fost o călătorie grea, e adevărat, dar amuzantă, spuse Cerissa. Cu excepția întâmplării cu tâlharii. Îmi place compania lui Monseigneur. E distractiv să fii singură cu un domn, Francine.
- Atunci va trebui să vă găsiți mai repede un soț! replică Francine acră. Și după câte am văzut, slavă Domnului, aveți de unde să alegeți, într-un fel sau altul. Nu contează până la urmă. Important este să vă alegeți unul, și repede.
- Englezii sunt mai înalți și mai arătoși decât francezii, spuse Cerissa încântată. Au ceva special. Au o autoritate care impune. Pare că lumea stă la picioarele lor ca să-i servească.
Fracine comentă ceva, dar Cerissa n-o băgă în seamă și continuă:
- Ar fi frumos să mă stabilesc în Anglia, Francine. Vreau să devin englezoaică și să port nume de nobil englez, hotărî ea.
- Atunci grăbiți-vă cât mai aveți timp, spuse Francine. Acum, cât arătați tânără și frumoasă, că mai încolo.. cine știe? Dar dacă nu vă odihniți...
- Ce e în neregulă cu mine acum?
- Sunteți după călătorie și arătați epuizată, explică Francine. Trebuie să dormiți 48 de ore. Și apoi, veți arăta tres jolie!
- Prefer să mai vorbesc cu Monseigneur.
- Lăsați-l odată în pace! se răsti Francine iritată.
Se vedea clar că bona era la fel de epuizată ca toată lumea. Nu-i stătea în fire să vorbească așa.
Capitolul 4
Cerissa deschise ușor ușa și își băgă capul înăuntru. Văzând că Sheldon era trez, intră în dormitor și îl privi îngrijorată.
- Vă simțiți mai bine?
- Da.
Stătea în pat, sprijinit de perne. Brațul îi era atent bandajat. Era bărbierit și pieptănat, arătând elegant, ca de obicei.
Cerissa alergă spre el. Atunci Sheldon observă că purta un neglije bleu, diafan, care-i accentua transparența pielii și culoarea neagră a părului.
- E nemaipomenit, Monseigneur! exclamă ea. Sunteți un erou! Toate ziarele sunt pline de știri despre dumneavoastră.
- Ziarele? întrebă Sheldon tăios.
- Da. În „Bath Herlad” sunt coloane întregi cu interviuri luate vizitiului și lui Bobo. Au povestit cu lux de amănunte și cu înfloriturile de rigoare, eroismul dumneavoastră.
- Dă-mi să citesc.
Sheldon era încruntat și părea îngrijorat. Cerissa îl privea perplexă.
- Nu vă... place?
- Nu vreau să apar în ziare, spuse el. Chiar dacă e o publicație care apare doar la Bath.
Luă ziarul pe care i-l întinsese Cerissa și citi prima pagină. Titlurile erau dramatice.
TÂLHARI CELEBRI ȘI-AU GĂSIT SFÂRȘITUL DE MÂNA UNUI GENTLEMAN. TICĂLOȘII AU FOST GĂSIȚI MORȚI ÎN CÂMPIA PUSTIE, PE DRUMUL SPRE BATH
Știrea a fost aflată marți seara. Cei doi celebri tâlhari la drumul mare, care timp de 2 ani i-au prădat pe turiștii noștri, au murit de mâna unul gentleman în vizită la Bath.
Cunoscuți sub numele de Black Joe și Red Rufus, pândeau drumul ce ducea spre Bath și jefuiau călătorii.
Trăsurile care aveau ghinionul să le stea în cale erau oprite, doamnele din înalta societate erau speriate și sub amenințarea pistoalelor, erau nevoite să le dea toate valorile.
Dar marți seara li s-a înfundat. Domnul Sheldon Harcourt, distins gentleman, vizitator al Băilor, protectorul contesei Cerissa de Valence, fiica defuncutului duce de Valence, a pus capăt teroarei.
Se pare, după descrieri, că Black Joe a fost care a amenințat trăsura cu pistolul, cerându-le valorile. Între timp, Red Rufus amenința vizitiul și servitorul negru al contesei.
Fără șovăire, domnul Sheldon Harcourt a tras în Black Joe, omorându-l, pistolul acestuia descărcându-se în cădere și rănindu-l pe distinsul domn în braț.
La rândul lui, Red Rufus și-a găsit sfârșitul sub pumnalul dibaci al servitorului negru.
Ambii tâlhari au fost găsiți ziua următoare, morți, în locul descris, caii find priponiți la mică distanță, de un copac.
Contesa Cerissa de Valence și protectorul ei stau la hotelul White Hart. Căutați de ziariști, niciunul nu a fost disponibil ieri, pentru interviu.
Vizitiul Ted și servitorul negru al contesei, Bobo, ne-au furnizat aceste informații.
Locuitorii stațiunii Bath sunt deosebit de recunoscători domnului Sheldon Harcourt pentru că i-a scăpat de două lepre, care le făceau viața amară de mult timp.
- Ei? Ce spuneți? întrebă Cerissa după ce Sheldon termină de citit. Nu vă place?
- Nu este genul de publicitate de care am nevoie, replică el. Să sperăm că aceste știri nu vor interesa ziarele londoneze.
Cerissa îl privea speculativ.
Realiza că era extrem de tulburat. Bănuia că sunt oameni la Londra, care, Sheldon Harcourt n-ar fi vrut să afle de sosirea lui în Anglia.
Știa că nu câștigă nimic punând întrebări. Se așeză la căpătâiul patului și spuse:
- Am atâtea să vă spun. Francine nu m-a lăsat să vă deranjez ieri. De altfel și eu am dormit toată ziua.
- Am aflat, zâmbi el.
O privea cu o admirație nedisimulată.
Odihna îi alungase cearcănele de sub ochi.
Părul lung și negru îi cădea în cascade pe umeri, până la talie.
Soarele strălucea afară, dar era cu dinți.
- Ne-a căutat atâta lume, spuse ea. Am o groază de buchete de flori primite de la tot felul de domni, și cărțile lor de vizită.
Sheldon zâmbi.
- Dacă am fi plănuit-o și nu ne-ar fi ieșit așa de bine intrarea dramatică pe care ne-am făcut-o.
- Așa este, aprobă Cerissa. Am o carte de vizită de la un maestru de ceremonii. Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că ai intrare la o sală de concerte, unde îi poți întâlni pe cei mai de seamă oameni din Bath.
Sheldon zâmbi cinic și adăugă:
- Vizitatorii de rând trebuie să apeleze la un maestru de ceremonii pentru a putea intra la sala de concerte. Astfel prezența lor va putea fi recunoscută social.
- Da, dar maestrul de ceremonii a venit la noi, protestă Cerissa.
- Asta arată că suntem importanți. Și când îl vei primi, va trebui să-i plătești o sumă de bani, semn că subscrii.
- Aoleu!
- Nimic nu se primește gratis. Totul costă. Până și la Bath.
Cerissa părea îngrijorată.
- Nu te gândi la asta. Trebuie să facem totul pentru a urca pe scara socială, draga mea.
- Nu păreți prea încântat.
- Ba da. Sunt fericit pentru tine.
- Eu nu pot fi fericită dacă... nu sunteți și dumneavoastră mulțumit.
- Acum va trebui să te îmbraci frumos și să te duci cu Francine la sala de sănătate. Toată lumea așteaptă apariția ta.
- Sala... de sănătate?
- Sala de unde iei apele. Nu te îngrijora. Sunt groaznice, dar trebuie să te duci acolo. Amintește-ți că motivul principal pentru care am venit aici a fost sănătatea ta. Chinuie-te să bei o gură, două.
- Și apoi?
- Faci ce-ți trece prin cap. Eu nu sunt disponibil până mâine.
- O, nu! Speram că vom face totul împreună... se bosumflă ea.
- Poate că este mai bine așa. Vei arăta dramatic în rochia ta neagră, și se vor găsi o groază de domni să te consoleze. Acum au aflat toți întâmplarea. Și probabil vor profita de absența protectorului tău.
Vorbea sarcastic. Cerissa îl privea nedumerită.
- Haide, haide! Nu mai pierde timpul. Pune-ți pe tine ceva decent și pleacă odată. Să știi că până și un protector poate fi tentat de domnișoara pe care o are în grijă, dacă aceasta defilează în neglije prin fața lui.
Cerissa se ridică de pe pat.
- Nu vă place neglije-ul meu? E cel mai frumos pe care-l am. Mie îmi place la nebunie.
- E prea frumos pentru tine, glumi Sheldon. Acum pleacă odată și lasă-mă să mă port ca un invalid ce sunt!
- Așa sunt bărbații când sunt bolnavi, spuse sfătoasă Cerissa. Dar vreau să vă reveniți repede, așa că plec. Fac ce-mi spuneți și ar trebui să vă bucurați.
- Haide-haide!
Cerissa plecă demnă din cameră, luând ziarul din mers.
Era deja târziu pentru băi, când Cerissa intră în sala de sănătate, escortată de Francine. Colonadele grecești, rămase de pe vremea romanilor, erau în proces de restaurare de către Thomas Baldwin.
Cerissa rămase impresionată de măreția arhitectonică, de coloanele imens și de Galeria Muzicienilor.
Într-o nișă era statuia lui Beau Nash, creatorul băilor și cel mai mare descoperitor de izvoare din Anglia.
Era pentru prima oară acolo și de aceea, părea dezorientată. Observă o femeie elegantă cu o rochie de muselină, plină de funde, care lua pahar după pahar din apa cu efecte curative.
Acum sala de sănătate era mai goală decât fusese de dimineață, când nu aveai loc de atâția invalizi.
La acea oră lumea se afla prin biblioteci, săli de lectură și cafenele, întâlnindu-se cu diverși cunoscuți sau doar ca să fie văzuți.
Cerissa abia străbătuse jumătate de sală, când un domn se îndreptă spre ea. Îl recunoscu imediat. Era sir Ralph Trevellyan.
Părea mult mai atrăgător și impresionant decât în prima seară, când se cunoscuseră.
Făcând o plecăciune politicoasă, spuse:
- Ce plăcere, contesă. Văd că arătați mult mai odihnită. V-am căutat și ieri, dar am fost informat că nu primiți pe nimeni. Am crezut că vă resimțiți după ziua aceea terifiantă.
- Bonjour, sir Ralph, răspunse Cerissa politicoasă. Vă mulțumesc pentru faptul că v-ați interesa de starea mea și mai mult, pentru superbul buchet de flori pe care mi l-ați trimis. Merci milles fois.
- Este un tribut prea mic, având în vedere serviciul neprețuit pe care dumneavoastră și protectorul care vă însoțește, ni l-ați făcut.
- Vous etes bien aimable, spuse Cerissa. A fost o experiență pe care sper să nu mai am prilejul s-o trăiesc.
- Vă înțeleg.
- Suntem norocoși, spuse Cerissa, că nu s-a întâmplat ceva... și mai rău.
- Dr. Price m-a informat că domnul Harcourt nu este chiar așa de grav rănit.
- Dr. Price este tres severe, spuse Cerissa zâmbind. Nu-l lasă pe Monseigneur să se dea jos din pat, chiar dacă el se simte în stare.
- Dar, are dreptate, spuse sir Ralph. Dați-mi voie să am eu grijă de dumneavoastră în locul lui.
- Sper că sunt... în siguranță, suse Cerissa pe un ton îngrijorat. Sunt împreună cu bona mea.
- Nu există niciun pericol aici, vă asigur, spuse Sir Ralph liniștitor. Dar presupun că aveți cunoștință de faptul că toată lumea din Bath este nerăbdătoare să vă cunoască.
- Pe... mine? întrebă Cerissa cu un aer delicios de inocent.
- Da, da! Nu sunteți numai eroina dramaticului incident dar, mă scuzați că îndrăznesc, sunteți extrem de frumoasă!
Cerissa avea un aer confuz și se părea că-și pierduse graiul.
Sir Ralph o prezentă mai multor doamne.
Din cauza zarvei, Cerissei îi era dificil să le audă numele, dar era convinsă că toate aveau titluri.
Observă că erau mai prost îmbrăcate decât se așteptase.
Bănuia că mătăsurile, catifelele, satenurile rochiilor și bijuteriile erau de cea mai înaltă calitate.
Realiză că doamnele adevărate nu considerau necesar să se îmbrace ostentativ sau după ultima modă. Poziția socială nu depindea de haine.
Știa că făcuse o impresie bună, așa îmbrăcată, în rochia aceea cernită și fără bijuterii.
Avusese mândria și demnitatea de a apărea mai discretă.
Cerisaa se feri să poarte discuții lungi cu domnii pe care-i cunoscuse prin sir Ralph.
Spuse că trebuie să urmeze sfaturile lui Dr. Price și să ia apă.
Sir Ralph îi procură un pahar.
Cerissa luă o gură și realiză despre ce voise Sheldon Harcourt s-o avertizeze.
Apa avea un gust oribil, dar avu grijă să nu se observe și bravă, luând cu dezinvoltură o altă înghițitură.
- Veniți să vă arăt băile regelui, sugeră Sir Ralph.
- Vreți să spuneți că putem vedea băile fierbinți de aici?
- Da, sunt chiar sub ferestrele sălii de sănătate, spuse sir Ralph.
O conduse la ferestre și Cerissa observă un număr mare de oameni, care păreau pacienți permanenți. Capetele le ieșeau din aburii băilor și păreau să se simtă chiar foarte bine.
Spre surprinderea Cerissei, erau bărbați și femei laolaltă.
Femeile purtau cămășuțe și bonete cu funde roz și albastre.
- Extraordinar! exclamă Cerissa.
Sir Ralph râse.
- Este într-adevăr un spectatol, pentru cineva care vede pentru prima oară băile. Dar oamenii vor să-și trateze bolile. Orașele sunt infecte. Numai aici te poți lecui de toate relele.
- Nu mi-ar plăcea să mă îmbăiez între atâția oameni, protestă ea, pudică.
- Este cam nedemn, aveți dreptate.
- Și ce se întâmplă cu hainele lor când ies din apă? întrebă ea candidă.
- Sunt dezbrăcați de femei bătrâne și înfășurați în prosoape, după care se întorc la apartamentele lor, transportați pe scaunele Bath.
Cerissa izbucni în râs.
- Ce sunt scaunele Bath?
- O să aflați curând. Domnul Nash le-a inventat. Sunt la modă pentru transportul invalizilor. Uitați! Acela este un scaun Bath.
Îi arătă un scaun cu roți mari, împins de un servitor, pe care stătea o doamnă.
Doamna era bătrână și grasă, împodobită cu multe bijuterii și cu mâinile băgate într-un manșon de blană.
Cerissa nu reuși să se abțină și izbucni în râs.
- O să treacă multă vreme până când veți fi și dumneavoastră transportată în așa ceva, spuse sir Ralph. Multă lume de aici folosește așa ceva, mai ales ca să se ducă la cină. Îi scutește de efort.
- E foarte amuzant. Cred că am mai văzut pe undeva așa ceva, dar nu se numea scaun Bath.
- Da, așa numesc cei de aici aceste scaune cu rotile, de fapt. Consideră că aici s-au inventat și le-au dat numele orașului. Toate lucrurile care se găsesc la Bath au denumiri publicitare. Există de asemenea un biscuit, inventat de fizioterapeutul sir William Oliver, care se numește Bath Oliver.
Cerissa râse din nou.
- Dacă nu mi-ați fi spus dinainte că este vorba de un biscuit, niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că Bath Oliver poate fi ceva de mâncat. Sper că este mai bun la gust decât apa.
Sir Ralph îi luă paharul din mână.
- Nu mai beți dacă nu vă place. Vă promit că Dr. Price n-o să afle. Cred că nu aveți nevoie de niciun tratament de genul ăsta.
- Mulțumesc, zâmbi Cerissa. Acum trebuie să mă întorc la protectorul meu. Trebuie să fie îngrijorat, am lipsit cam mult.
- Am atâtea lucruri să vă arăt și atâția oameni vor să vă cunoască... spuse rugător sir Ralph.
- Altă dată...
- Pot să vă însoțesc într-o plimbare după-amiază? Este o zi minunată și vreau să vedeți frumusețile orașului.
Cerissa îl privi ezitant și sir Ralph insistă:
- Vă rog să veniți cu mine. Mi-ar face o plăcere deosebită.
- Trebuie să-i cer voie protectorului meu. Abia am sosit în Anglia și nu vreau să comit vreo impolitețe. S-ar supăra foarte tare dacă ar afla că nu i-am cerut părerea.
- Este așa de sever cu dumneavoastră?
- Foarte sever. Încearcă... să țină locul... tatălui meu...
Cerissa părea foarte întristată.
- Știu cât de nesigură și nefericită trebuie să vă simțiți. Aș dori să vă fac să uitați toate necazurile pe care le-ați avut în Franța.
- Mi-e imposibil să uit. Poate, cu timpul, durerea se va mai atenua. Dar de uitat, nu pot uita.
- Sunteți foarte curajoasă.
- Încerc și eu. Dar nu prea reușesc...
- Dacă aveți vreodată nevoie de un prieten, să știți că puteți conta pe mine.
Cerissa se uită stânjenită la el și adăugă repede:
- Cred că... trebuie să mă întorc... la hotel.
- O să vă conduc eu.
Porniră, cu Francine după ei.
Sala de sănătate nu era departe de hotelul White Hart, așa că plimbarea nu dură prea mult.
- Bath este o stațiune foarte frumoasă, spuse Cerissa.
- Vă voi arăta toate locurile de care suntem așa de mândri,s puse sir Ralph.
- Nu vă promit nimic, până nu discut cu domnul Harcourt.
- Îl puteți întreba acum? Bona dumneavoastră îmi va putea transmite mesajul.
- Bine, acceptă Cerissa. Să văd dacă nu doarme.
- Vă aștept în holul hotelului.
- Mulțumesc pentru că sunteți așa de amabil, spuse ea pe un ton copilăros.
Urcă scările grațioasă, conștientă că era privită.
Când ajunse sus, departe de privirile lui sir Ralph, o luă la fugă și năvăli în camera lui Sheldon Harcourt.
- Am avut un succes nebun! strigă ea. Sir Ralph Trevellyan, cel care v-a trimis doctorul, este la picioarele mele.
Se așeză pe marginea patului.
- Vrea să-mi arate stațiunea, în după-amiaza asta, spuse ea mai calmă. I-am spus că nu pot să-l însoțesc până nu discut cu dumneavoastră. Crede că sunteți foarte sever cu mine.
- Din ce mi-a povestit doctorul, sir Ralph Trevellyan este un domn foarte bogat. Dar este pentru prima dată când vine la Bath, așa că nu mi-a putut spune mai multe.
- Ce mai contează altceva Să merg azi? Sau să-l mai fierb până mâine?
- Poate că are alte interese, spuse Sheldon acru.
- Nu pare. Toate doamnele pe care mi le-a prezentat erau la vârsta a doua, măritate și cu o sută de copii.
- Sir Ralph Trevellyan este singur, cu o suită de servitori și să la hotelul York, mult mai exclusivist decât al nostru.
- Ar fi trebuit să ne ducem acolo?
- Poate. Dar a căzut mai bine așa. Se pare că toți invitații lordului Walburton au fost mișcați de întâmplarea asta. Dacă am fi mers la hotelul acela, poate că nimeni n-ar fi știut, până acum, de apariția noastră.
- Sunt foarte norocoasă! De când am ajuns în Calais, toate s-au petrecut ca într-un vis. O să-mi țin pumnii strânși să nu dispăreți.
- Parcă vorbeam de sir Ralph?
- E interesat de mine, dar nu mă grăbesc. Trebuie să-i cunosc pe toți, înainte să aleg! Fără dumneavoastră... n-aș fi făcut nimic.
Cerissa părea sinceră.
- Vă gândiți... la bani?
- Da, mă cam îngrijorează...
- Altceva?
- Nu am de gând să te tulbur pe tine... Acceptă invitația lui sir Ralph și află ce-i cu el. Nu trebuie să te arunci din prima.
- Nu... sigur că nu!
Se ridică să-i spună Francinei mesajul, nemaipărând așa de entuziasmată.
Plimbarea a fost un succes.
Trăsura lui sir Ralph era elegantă, trasă de armăsari viguroși, de rasă. Bath era o stațiune interesantă.
Circul, Piața Reginei, casele, hotelurile erau de o arhitectură desăvârșită.
- Sper că războiul nu va afecta planurile pe care vreau să le pun în aplicare la Bath, spuse sir Ralph.
- Ce credeți? Va dura mult războiul?
- Sper că nu. Dar războiul de pe continent se poate prelungi, cine știe cât.
- Franța a suferit destul până acum, spuse Cerissa îngândurată.
- Vă înțeleg perfect îngrijorarea. Dar haideți să vorbim despre altceva mai plăcut. Povestiți-mi despre dumneavoastră.
- Cred că știți totul despre mine. Acum nu mă mai simt în stare să vorbesc despre vremurile fericite, dinainte de Revoluție.
Vocea Cerissei tremura.
- Mai bine vorbim despre dumneavoastră, sir Ralph, continuă ea, după o mică pauză.
- Locuiesc într-un conac mare în Oxfordshire.
- Singur?
- Când nu am oaspeți. Dar de obicei casa mea este plină de prieteni.
- Toată lumea are nevoie de prieteni. Altfel am fi tare singuri.
- Așa este. Cred că v-ar plăcea mult conacul meu. Este frumos și confortabil. După ce plecați de aici, poate mă veți vizita împreună cu protectorul dumneavoastră.
- Sigur? Mi-ar face mare plăcere! Am auzit atâtea despre conacurile de la țară. Chiar aș vrea să văd cu ochii mei unul!
- Presupun că protectorul dumneavoastră vă va duce la casa familiei lui. Donnington Hall este impresionant.
Cerissa tăcea.
Nu înțelegea legătura din Sheldon Harcourt și Donnington.
- Povestiți-mi despre conacul dumneavoastră, schimbă ea vorba.
Sir Ralph părea încântat să povestească despre comorile străoșilor lui, acumulate de-a lungul secolelor și parcul lui, creat de Capability Brown.
Nu se plimbară prea mult, deoarece soarele își pierdu din putere și vremea se răci repede.
- Va fi o noapte foarte rece, remarcă sir Ralph. Deși aici, la Bath, clima este mult mai blândă.
- Sunt norocoasă să mă aflu aici, spuse Cerissa.
- Și eu sunt norocos să mă aflu în compania dumneavoastră, spuse el galant.
Ajunseră în fața hotelului. Sir Ralph coborî din trăsură ca s-o ajute să coboare.
- Mă întreb dacă protectorul dumneavoastră vă va permite să luăm cina împreună cu lady Imogene Kendridge.
Cerissa îl privi întrebătoare.
- Lady Imogene este sora marchizului Wychwood. Este aici împreună cu mama ei. Dar cum aceasta este văduvă, stă separat. Lady Imogene are o casă superbă în Piața Reginei. I-ar face mare plăcere să vă cunoască. V-a văzut din prima seară.
- Mi-ar plăcea, dar trebuie să discut cu protectorul meu.
- Voi trimite un servitor în jumătate de oră, ca să-mi dați un răspuns. Știu că nu este prea formală invitația mea, zâmbi el. Dar imediat ce-mi dați un răspuns afirmativ, o voi ruga pe lady Imogene să vă scrie o invitație.
- Mulțumesc pentru plimbare.
Sir Ralph îi întinse mâna, ca s-o ajute să coboare.
Când Cerissa ajunse în fața hotelului, acesta strigă după ea:
- Vă rog să veniți în seara asta. Aș fi foarte dezamăgit dacă o să mă refuzați.
Avea ceva copilăresc în voce și Cerissa îi mai zâmbi o dată, înainte de a urca în camera lui Sheldon.
Avea obrajii roșii de frig, când intră în camera lui Sheldon Harcourt, unde ardea un foc.
- Are gânduri serioase bărbatul acesta, spuse ea. M-a întrebat dacă nu vreau să cinez cu el și lady Imogene.
- Cine?
- Lady Imogene Kendrige parcă, sora marchizului Wychwood. Tatăl ei a murit.
- Aha!
- O cunoașteți?
- Da, cred că o cunosc.
Avea un ton ciudat. Cerissa îl privi lung.
- Nu doriți s-o vedeți?
- Nu. S-ar putea să fi auzit de mine și nu am chef de complicații.
- Sir Ralph mi-a spus că stați în Donnington.
- Atunci, înseamnă că mă cunosc, spuse Sheldon speriat. Eram sigur că mă va recunoaște cineva și nu pot păstra secretul, dacă nu-mi aleg alt nume.
- Ce secret?
- O să-ți spun, într-o zi. Acum du-te să te schimbi, că te așteaptă importantul tău Beau, spuse el cu un sarcasm ușor.
- Împreună cu lady Imogene, adăugă ea.
- Sper să nu.
Sheldon părea iritat.
- Ce mai stai? Spune-i ce nerăbătoare ești să-i sari în brațe. Că doar asta vrei, nu?
Cerissa era dezorientată de tonul lui dur.
- Credeam că... amândoi vrem asta. Este bogat... singur...
- Vrei să te măriți cu el?
Cerissa tăcu un moment.
- Nu știu... Să vedem... dacă corespunde... Dacă se învârte în cercuri înalte. Poate mă va prezenta și altor... domni.
- Atunci treci la fapte. Nu lăsa omul să aștepte. Îl văd nerăbdător.
- Cred că aveți nevoie de un pahar cu apă din aceea rea, de la băi, spuse ea. Poate așa o să vă placă mai mult ideea.
Cerissa ieși din cameră. Sheldon se întoarse îmbufnat pe partea cealaltă, trântindu-se între perne, supărat de reacția lui.
- Trebuie să termin odată cu copilăria asta, își spuse el.
Presupuse că lipsa de activitate îl făcuse iritabil.
Se îndoia că invitația ar fi venit așa de repede, dacă ar fi fost și el de față.
Nimic nu era mai tentant pentru un bărbat, decât o tânără care se luptă singură cu viața. Cerissa știa să exploateze situația.
O chemă pe Francine și îi spuse sec:
- S-o însoțești pe Mademoiselle la cină.
Francine îl privea surprinsă.
- Tebuie să avem grijă, să nu pară de capul ei, explică Sheldon.
- Monsieur este foarte deștept, admise Francine.
- Cunosc prea bine cât de rea este gura lumii.
Cerissa reveni în camera lui Sheldon îmbrăcată de cină, pentru a primi aprobarea lui.
Era mai frumoasă ca niciodată. Purta o rochie neagră de voal, de-a mamei sale, care-i dezgolea umerii incredibil de albi. La gât, își pusese minunatul colier de perle. Părul negru ondulat era aranjat într-o coafură sofisticată. Singura pată de culoare erau doi trandafiri roșii, prinși în faldurile rochiei.
Sheldon o privea cu admirație evidentă. Nicio femeie nu putea arăta mai bine decât ea.
Era unică, diferită de tot ce întâlnise el până atunci. Știa că va capta atenția tuturor bărbaților și femeile vor fi invidioase pe ea.
- Voila! Arăt cum trebuie?
- Ce? Vrei aplauze?
- Sunteți supărat pe mine?
Cerissa se îndreptă spre el și-i prinse mâinile într-o strânsoare caldă.
- Dacă ar fi după mine, aș prefera să stau aici, cu dumneavoastră. Am putea cina împreună. Am putea discuta o mie și una de lucruri. Mi-ați putea spune toate secretele dumneavoastră. Dar știu că vă îngrijorează banii. Și cina ne-ar costa prea scump.
- Așa este. Iartă-mă că m-am purtat așa urâcios. Dar mă resimt după boală.
- Sigur, așa sunt bărbații, spuse Cerissa.
- Du-te și distrează-te. Nu te îngrijora. Arăți fantastic. O să-i dai gata pe toți.
Cerissa zâmbi.
- O să-i dau gata?
- Da. O să ai un succes fou. Acum du-te, pleacă!
Cerissa făcu o reverență.
- Bonsoir, Monseigneur.
Și plecă, sărutându-l în fugă, pe obraz.
Casa din Piața Reginei era la fel de impresionantă cum și-o imaginase.
O mulțime de valeți în livrele albastre roiau în jurul ei.
În salonul cu candelabre de cristal și draperii de catifea albastră, cu picturi superbe pe pereți, erau peste 30 de invitați.
Lady Imogene era, la cei 21 de ani ai săi, o frumusețe. Cerissa se așteptase să vadă o femeie mai în vârstă.
Știind că era văduvă, bănuia să era de vârsta lui sir Ralph. Zeița în roz, auriu și alb îți tăia respirația cu frumusețea ei.
După ce și-a terminat studiile, la 17 ani, a venit la Londra, stârnind vâlvă mare, făcând o mulțime de cuceriri și la 18 ani s-a măritat cu Julian Kenridge, fiu de nobil bogat. Ideile lui excentrice și comportamentul ciudat au fost mult timp subiect de bârfă în lumea bună.
Trei ani mai târziu, acesta și-a găsit sfârșitul într-o cursă cu obstacole, dintr-un pariu stupid de 500 de guinee.
Moartea lui a venit dintr-o prostie. Dar toate acțiunile lui de până atunci fuseseră considerate prostești, cu excepția alegerii soției.
Lady Imogene n-a fost prea mult timp îndoliată. La cei 21 de ani ai ei, era o văduvă frumoasă și extrem de bogată.
Familia ei era nerăbdătoare să o mărite. Dar ea nu s-a grăbit, a refuzat toate ofertele. La banii pe care-i avea, moșteniți de la defunctul soț, prefera să fie propria-i stăpână, să nu depindă de nimeni.
A avut norocul să nu fie ostracizată din cauza deciziei de a rămâne independentă. Toată lumea o plăcea și în plus, era de rang nobil, fiind fiică de marchiz.
Asistase la intrarea pe care și-o făcuse Cerissa și Sheldon cu două seri înainte și o amuzase teribil neobișnuitul situației.
Stațiunea Bath o plictisea îngrozitor. Prefera Londra. Dar acum se implicase într-o relație de care nu mai știa cum să scape și bolile interminabile ale mamei sale fuseseră o scuză perfectă pentru a scăpa onorabil.
În ciuda nenumăraților admiratori care o însoțiseră la Bath, după o lună începuse să se plictisească din cauza lipsei de evenimente palpitante.
Căutând un stimul mai interesant, îl descoperise pe Sheldon Harcourt.
A fost de-ajuns o privire ca să-și dea seama că ea de fapt îl aștepta pe frumosul cavaler.
Lady Imogene era o femeie care acționa sub imperiul impulsului, indiferent cât de extravagant părea altora. O dată ce-și fixa un scop, făcea totul pentru a-l atinge.
Simțea că Sheldon Harcourt urma să însemne ceva în viața ei. Era doar o problemă de timp.
O văzuse pe Cerissa discutând cu sir Ralph, în sala de sănătate.
- Sunt încântată să vă cunosc, contesă, spuse ea după ce se prezentară. Știu că vă simțiți singură într-un oraș necunoscut.
- Sunt cu protectorul meu, spuse Cerissa.
- Da, dar el este hors de combat. Trebuie să avem grijă de dumneavoastră, până se va face bine.
- Sunteți amabilă.
- Toată lumea vrea să fie amabilă cu dumneavoastră. Să vă prezint și altor doamne.
O plimbă pe Cerissa prin toată sala și o prezentă repede. Cerissa nu reținu niciun nume.
Sir Ralph avea grijă de ea, așa că putea să-l întrebe în șoaptă cine era fiecare persoană în parte.
Era clar că toți tinerii de la dineu se țineau după lady Imogene.
Se așeză la masă între sir Ralph și un nobil bătrân, care o amuză povestindu-i despre soția lui cheltuitoare. O adusese la Bath sperând să-l coste mai puțin, dar aceasta descoperise jocurile de noroc și pierdea mai mult decât înainte.
Vizavi, un bărbat mai tânăr, Mr. D`Arcy Arbuthnot, îi povestea cum se ținuse după o domnișoară, tot încercând să găsească momentul s-o ceară de nevastă. Ani de zile îi făcuse curte și ea nu-l descurajase. Când, în fine, se hotărâse s-o ceară, aceasta îl refuzase.
Erau mulți bărbați frumoși, dar majoritatea erau însurați.
Cei care erau burlaci și aveau titluri și averi, i se păreau urâți sau stupizi.
Ajunse la concluzia că singurul bărbat care merita era tot sir Ralph.
Deși gazda arăta extraordinar de bine, Cerissa se bucură să observe că sir Ralph era la fel de entuziasmat de ea ca la început.
După cină, se apucară toți să joace cărți și sir Ralph insistă să fie sponsorul Cerissei.
- Nu cred că este bine ce fac, spuse Cerissa acceptând.
- Sunt onorat să fac acest mic lucru pentru dumneavoastră. Știu că în calitate de refugiat nu vă permiteți să aruncați banii pe prostii, de aceea vă ofer eu prilejul unei mici distracții.
- Nu sunt în situația refugiaților cu adevărat faliți, spuse Cerissa pe un ton copilăresc. Nu știu însă, deocamdată, cât mi-a lăsat tata aici în Anlgia, pentru că în Franța avea averi.
- Știu un singur lucru, contesă. Oriunde în lume v-ați duce, figura dumneavoastră valorează mai mult decât orice averi ați deține.
- Mulțumesc, zâmbi Cerissa.
Nu avea noroc la cărți, dar sir Ralph o lăsă să joace în continuare.
La plecare, lady Imogene îi strânse mâna călduros și îi spuse:
- N-am avut ocazia să vorbim și regret acest lucru. Iubesc Franța și poporul francez, arta, civilizația și stilul dumneavoastră de viață. Sigur ne vom împrieteni mai bine cu următoarea ocazie, contesă.
- Sigur, vă mulțumesc.
- Când ne vom revedea?
Cerissa tăcea, neștiind ce să creadă.
- De ce nu mâine? Și să veniți împreună cu protectorul dumneavoastră. Aș vrea să-l cunosc și pe el. Putem lua dejunul împreună?
Cerissa ezită.
- Dr. Price a spus că Monseigneur se poate da jos din pat mâine, spuse ea. Să vedem cum se va simți...
- Sunt convinsă că îi va prii, o întrerupse lady Imogene. Uitați cum vom face: o să trimit trăsura mamei la hotelul dumneavoastră și nu va avea cum să mă refuze.
Zâmbi și adăugă:
- Nu vom da o petrecere. Sunt sigură că domnul Harcourt nu este în stare de așa ceva. Vom fi doar noi, bineînțeles împreună cu sir Ralph. Dacă se va simți obosit, promit că nu voi insista și-l voi lăsa să se întoarcă la hotel.
Lady Imogene îl privi pe sir Ralph și-l întrebă:
- Nu este o idee bună?
- Din punctul meu de vedere este o idee excelentă, admise el.
- Atunci, așa rămâne, spuse lady Imogene înainte ca Cerissa să poată adăuga ceva. Mâine la amiază, trăsura mamei mele vă va aștepta. Vă rog să nu mă dezamăgiți.
- Sunteți deosebit de drăguță, spuse Cerissa.
Urcând în trăsura lui sir Ralph, după ce lady Imogene o condusese, simți că a fost barbar manipulată de către aceasta. Îi era neclar motivul. Nu înțelegea interesul frumoasei văduve.
În orice caz, Sheldon Harcourt urma să fie încântat de casă, de obiectle de artă, de faptul că dejuna cu oameni din înalta societate și, de ce nu, chiar de lady Imogene.
Stând lângă sir Ralph, pe drumul de întoarcere spre hotel, simți o strângere de inimă că Sheldon ar putea fi poate prea încântat de lady Imogene.
Lady Imogene era o frumusețe! Și mai era și foarte bogată!
Capitolul 5
- Sunt multe lucruri de făcut la Bath, spuse lady Imogene suav, dar eu m-am cam plictisit.
Era clar o propunere directă, adresată lui Sheldon. Îl privea cu niște ochi ademenitori care spuneau totul.
De cum intrase în casa lui lady Imogene, Sheldon realizase că el era obiectul interesei văduvei și nu Cerissa, cum pretinsese inițial.
Pe parcursul dejunului, cu cât aluziile erau mai directe, cu atât zâmbetul lui Sheldon devenea mai cinic.
Se gândise mult înapite de a accepta încă o invitație. Nu era bine ca Cerissa să fie văzută prea mult în compania lui sir Ralph.
Dar alte figuri sociale mai importante decât lady Imogene și mama ei nu erau la Bath.
Nu erau prea mulți tineri bogați, nobili și burlaci la Bath.
Beau Nash se gândise să adune la Bath nu numai bătrânii și bolnavii, dar și pe cei din înalta aristocrație. Dar odată cu moartea lui, dispăruse acel farmec social care dădea locului o nuanță romantică, prielnică flirturilor.
Sheldon Harcourt era, până la urmă, mulțumit de cum se aranjaseră lucrurile. De aceea consideră invitația lui lady Imogene binevenită.
Trăsura bătrânei doamne marchize, construită special pentru artrita de care suferea și care o adusese în stare de a nu se mai putea deplasa, fusese inutilă pentru Sheldon Harcourt care se vindecase aproape complet.
Până și Dr. Price era mulțumit de felul în care evoluase rana.
Sheldon nu beneficia de serviciile unui valet, dar Bobo se dovedise a-i fi de mare ajutor, iar vizitiul îi lustruise ghetele după moda vremii. Francine îi călcase cămășile și cravatele.
Nu se mai simțise atât de răsfățat de când părăsise Anglia.
Gândul la trecut îl înspăimânta.
Cu cât el și bineînțeles cei de la Bath își aminteau mai puțin de trecutul lui, cu atât mai bine.
În ciuda faptului că nu-și putea brațul rănit în mâneca hainei, arăta foarte elegant și frumos.
Mulțumit de felul în care arăta, coborâse treptele hotelului White Hart.
Avea chiar un aer de erou romantic, cu brațul acela rănit.
Cerissa purta o rochie de catifea neagră și capa de hermină. Și ea arăta foarte bine.
Sheldon Harcourt nu se abținuse să nu-și exprime admirația.
Recepționerul îi anunțase cu o politețe exagerată că trăsura marchizei îi aștepta afară.
- Francine spune că sunt foarte mândri că vă au ca oaspete al hotelului, spuse Cerissa. Sunteți un erou al orașului.
- Nu mă interesează laurii gloriei. Trebuie să te felicit pentru felul în care ai transformat ghinioanele noastre în avantaj. Te-ai descurcat de minune.
Nu părea chiar așa de bucuros exprimându-și admirația. Cerissa îl luă de mână și-i spuse.
- Sunt așa de fericită că veniți cu mine la petrecere, Monseigneur!
Sheldon Harcourt îi strânse instinctiv degetele Cerissei și-i răspunse cu răceală:
- Te așteaptă sir Ralph.
- E teribil! Vă rog, spuneți că vă place!
- Farsa?
- Îi înșelăm pe toți. Dar dacă nu sunteți încântat puteți să stricați totul.
Sheldon râse.
- Te bagi într-un joc periculos, Cerissa.
- Știu, știu! Dar îmi place să vă văd zâmbind. Când sunteți sever cu mine, parcă se lasă norii, iar când râdeți, iese soarele.
Sheldon zâmbi din nou.
- O să încerc să fiu vesel, atunci.
- Și vă rog, spuneți că este amuzant. Suntem cei mai deștepți și îi prostim pe toți.
- Nu fi așa de sigură pe tine. Nu-ți subestima inamicul.
- Așa este! Sunt inamicii noștri, râse ea. Și noi va trebui să-i învingem și vom deveni bogați. Tres riches!
Sheldon nu mai replică, dar nu-i dădu drumul la mână, până nu ajunseră la Piața Reginei.
Abia când văzu privirea lui lady Imogene, realiză că au dat de bucluc.
Dejunul era excelent, iar sir Ralph nu mai prididea să-i intre în grații lui Sheldon Harcourt.
Era o atmosferă foarte veselă, încălzită de vinurile bune.
După dejun, trecură în salonul auriu.
- Haideți lângă foc, îi spuse lady Imogene lui Sheldon. Trebuie să vă asigur tot confortul, altfel Dr. Price mă va muștrului că n-am avut grijă de pacientul lui.
Sheldon se așeză pe scaunul oferit de lady Imogene și începu să poarte o discuție pe ton scăzut cu aceasta, pentru a nu-i deranja pe Cerissa și sir Ralph.
Cei doi se uitau la un album de schie și picturi realizate de John Wood, reprezentând construcții din Bath.
- Am dorit să vă cunosc mai îndeaproape de când v-am văzut prima oară, spuse lady Imogene, distrăgându-i atenția de la cei doi.
Sheldon nu făcu niciun comentariu și lady Imogene contonuă:
- Acum am impresia că vă știu de undeva.
- Sunteți foarte tânără, spuse el. Nu cred că Londra mai vorbește despre altceva decât de frumusețea dumneavoastră.
- Mă flatați. Sper să arăt mai bine odată cu trecerea anilor.
- Ce pot spune? Nu cred că se poate mai bine.
Lady Imogene îi strânse ușor mâinile.
- Sheldon, dacă-mi permiți să te tutuiesc, sunt convinsă că te cunosc. Ce ai făcut în toți acești ani?
- Am locuit în Franța.
- Cred că ai întâlnit multe femei frumoase acolo. Ai schimbat ușor margaretele englezești cu exotismul orhideelor franțuzești.
- Margarete? Pe tine nu te pot descrie ca pe o margaretă.
- Și cum m-ai descrie, dragă Sheldon? întrebă ea zâmbind suav.
- Nu mă provoca. Am auzit că ai o escortă impresionantă de admiratori care și-au pus inimile la picioarele tale.
Lady Imogene flutură din mâini grațioasă.
- Mă plictisesc. Bath, în general, mă plictisește. Sau mai bine zis, mă plictisea, până ai apărut tu.
Sheldon nu se prefăcu a nu înțelege.
- După cum ai văzut, sunt ocupat până peste cap cu dădăcitul.
Părea că acest lucru îl împovăra.
- Fetișcana asta nu mai are mult până se va mărita și atunci vei fi liber.
Sheldon nu spuse nimic și lady Imogene continuă:
- Păcat că sir Ralph, care este foarte atras de ea, nu este disponibil.
- Ce vei să spui?
Sheldon observă cu iritare că cei doi părăsiseră salonul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu