1-3
Capitolul 1
1793
Vântul zgâlțâia obloanele ferestrelor și sufla prin crăpăturile ușilor hanului. În salonul privat, domnul din fața șemineului tremura înfrigurat.
Capitolul 1
1793
Vântul zgâlțâia obloanele ferestrelor și sufla prin crăpăturile ușilor hanului. În salonul privat, domnul din fața șemineului tremura înfrigurat.
Erau așteptate furtuni puternice pe Canalul Mânecii, în ianuarie, și posibilitățile de a traversa Anglia erau foarte mici, cel puțin în următoarele 24 de ore.
Sheldon Harcourt știa că era norocos că obținuse rezervare în hotelul Angleterre din Calais.
Monsieur Dessin, proprietarul, era asaltat de clienți, în majoritate englezi, care se grăbeau să traverseze canalul, să ajungă în țara lor.
Știrile despre execuția regelui Franței, Louis Ludovic al XVI-lea, îi luase pe toți prin surprindere. În Londra, știrea fusese primită cu neîncredere, oroare și furie.
În Franța, asupra turiștilor care credeau că țara se aliniase Convenției, plutea pericolul.
Era evident până și pentru cel mai neîncrezător turist că Anglia urma să declare război Franței.
Sheldon Harcourt, un bărbat refractar din fire, acceptase deja inevitabilul.
Fusese avertizat de prietenii din Franța că nu exista alternativă.
Masacrul din august al aristocraților, al preoților și al episcopilor, precum și atrocitățile Septembriseurs-ilor, făcuse din Paris o scenă de teroare.
Sheldon Harcourt știa că nu va mai putea uita vreodată strigătele disperate ale prietenilor francezi, care fuseseră smulși cu forța din sânul familiilor lor și aruncați în temnițe.
Nu voia să părăsească țara în care locuise timp de 5 ani și pe care o considerare a doua casă, dar era forțat de împrejurări.
Stătea în fața șemineului și flăcările îi încălzeau fața. Arăta ca un englez veritabil, în ciuda timpului îndelungat petrecut printre francezi.
Era un bărbat extrem de frumos și de elegant.
Deși de 3 zile călătorise prin noroaie și drumuri desfundate, arăta ca scos din cutie.
Hainele aveau o croială perfectă și le purta cu o eleganță detașată, specific englezească.
Ochii lui albaștri aveau o expresie serioasă acum. De obicei avea o sclipire răutăcioasă în priviri și un zâmbet cinic, ceea ce îi accentua gropița din obraz.
Monsieur Dessin intră brusc, tulburându-i gândurile.
Îi aduse pe o tavă o sticlă de vin și un pahar.
- Sper că nu vă lipsește nimic, milor, spuse el.
Pentru francezi, toți englezii erau nobili, așa cum pentru englezi, toți străinii le erau inferiori.
- Sper doar ca cina să nu întârzie prea mult... replică el.
- Nu va întârzia, milor. Soția mea se ocupă personal de asta. Vă prepară ceva mai special... Sperăm doar să nu vă deranjeze gălăgia. Hotelul este plin și... se scuză el.
- Bineînțeles că acest lucru vă bucură. Este spre avantajul vostru... replică tăios Sheldon Harcourt.
- Daaa.... Sala de mese este plină de călători de toate soiurile...
- Cam gălăgioși.
Prin ușa întredeschisă se puteau auzi vocile clienților:
- Garcon! Garcon!
Monsieur Dessin nu mai spuse nimic. Turnă vin în pahar și i-l servi respectuos lui Sheldon Harcourt.
Acesta luă o înghițitură mică și degustând-o admise:
- Excelent!
- Este du meilleur, milor. Nu v-aș oferi altceva.
- Te duce capul.
Avea ceva amenințător în glas.
Monsieur Dessin ezită.
- Milor, aș avea să vă cer o favoare...
- Favoare? întrebă el atent.
- Sala de mese este plină cu fel de fel de oameni și... ezită el. Vedeți dumneavoastră, în hotelul meu este cazată o doamnă din înalta societate, care... Milor, sunteți drăguț și amabil s-o invitați să cineze cu dumneavoastră? Nu am altă soluție....
- Mi-am rezervat această cameră special ca să nu fiu deranjat!
- Știu, Milor, dar această doamnă este atât de tânără și de frumoasă. Și este singură... Nu o pot servi în sala de mese. Camera dumneaei nu este atât de confortabilă și de mare ca a dumneavoastră.
- Tânără și frumoasă? întrebă Sheldon Harcourt interesat.
- Mais certainement, Milor! Vă jur că ăsta este adevărul! Madame este belle - tres belle! spuse el cu patos, sărutându-și vârfurile degetelor.
- Bine, bine, acceptă Sheldon Harcourt mai mult amuzat. Poți s-o anunți pe doamna aceasta frumoasă că aș fi onorat să cineze cu mine. Dar dacă mă minți și îmi aduci vreo urâtă sau nesuferită.. o să ai de-a face cu mine! amenință el.
- Milor, aveți încredere...
Monsieur Dessin făcu o plecăciune adâncă și plecă zâmbindu-și satisfăcut de reușită.
- Lua-l-ar naiba! exclamă plin de năduf Sheldon Harcourt. Voiam și eu să mă simt bine... S-a dus naibii tot!
Voia să analizeze situația în liniște. Dar poate era mai bine așa. Singurătatea nu făcea altceva decât să-i accentueze grijile.
Câteva minute mai târziu ușa se deschise și Sheldon Harcourt rămase extrem de surprins.
Un băiat negru, cu o pernă de mătase mai mare ca el, intră în liniște.
Purta o haină lungă până la glezne, încheiată cu năsturași de aur.
Pe cap avea un turban galben de mătase cu o broșă prețioasă care fixa un mănunchi de pene de egretă.
Băiatul făcu o plecăciune adâncă și așeză perna pe un scaun, vizavi de Sheldon Harcourt care-l privea extrem de amuzat, și ieși în liniște, așa cum intrase.
Știa obiceiul franțuzoaicelor aristocratice de a considera șic să beneficieze de serviciile copiilor negri. Erau buni la toate. Le cărau mănușile, evantaiele și poșetele sau le duceau răvașele la destinație, la orice oră din zi sau din noapte.
Majoritatea erau copii mici care adormeau pe ei și erau treziți brusc de pocnetul evantaiului sau de împunsătura pantofului. Acesta însă, se vedea că în ciuda faptului că era scund, era mai răsărit. Ba chiar putea spune că băiatul era pitic.
Sheldon Harcourt luă o nouă înghițitură de vin și ușa se deschise iar.
Apăru o bonă în vârstă, cu fața ridată, purtând o capă de hermină pe braț, care-i făcu loc să intre stăpânei sale.
Își făcuse o intrare cu adevărat spectaculoasă. Cerea să fie primită cu surle și trâmbițe!
Sheldon Harcourt se ridică în picioare, remarcând că laudele lui monsieru Dessin nu fuseseră deșarte.
Era cu adevărat adorabilă. Avea o față ovală și albă, accentuată de un păr negru ca pana corbului, strâns într-un coc spectaculos, de văduvă. Avea ochii mari și genele lungi și o textură a pielii care era pusă în valoare de rochia neagră, de tafta foșnitoare.
Avea o mină îndoliată, dar nu o dezavantaja. Toate franțuzoaicele se puteau mândri cu o figură interesantă și un aer misterios în perioada doliului.
Un colier de perle îi lua mult din austeritate.
Încet, cu demnitate și eleganță, se apropie de Sheldon Harcourt și-i întânse o mână fină. Avea ceva regal în gesturi.
El făcu o reverență pe măsura așteptărilor.
- Monsieur, am fost anunțată de proprietar că ați avut bunătatea de a mă invita la cină. Sunt recunoscătoare.
Vorbea o engleză perfectă, cu un ușor accent franțuzesc. Avea un farmec aparte. Îl privea cu un zâmbet curtenitor.
- Sunt fericit să vă am ca oaspete, madame sau mademoiselle?
- Contesa de la Tour, răspunse ea grațios, după care se întoarse furioasă spre bonă. Fermez la porte, Francine! Dacă nu închizi odată ușa aia, o să sfârșesc precum dragul meu soț. El a murit decapitat de ghilotină, iar eu o să mor de frig. Nu poți avea odată grijă ca lumea de mine?
- Pardonez moi, madame.
- Dă-mi capa și pleacă. Și nu uita! Să nu sufli o vorbă despre mine! Nimeni să nu știe cine sunt cu adevărat!
- C`est entendue, Madame.
Bona puse capa de hermină pe brațul scaunului, făcu o plecăciune spre stăpâna ei și spre Sheldon Harcourt și ieși.
- Servitorii sunt bătuți în cap! spuse contesa cu dispreț.
Sheldon Harcourt remarcă la degetul ei un inel cu diamant și o perluță.
Se potrivea perfect cu colierul din jurul gâtului ei aristocratic.
- Trebuie să-mi povestiți despre dumneavoastră, contesă. Vă rog, luați loc.
Contesa se așeză elegant pe scaunul de vizavi, strângându-și faldurile bogate ale rochiei și îl privi atent, întrebându-se dacă să aibă încredere în el sau nu.
- Sunt Madame de la Tour. Niciodată să nu pomeniți numele meu de contesă, atâta timp cât suntem pe pământ francez!
Făcu o mică pauză și bătu teatral din palme.
- Iubitul meu soț a fost condamnat la moarte! Am fost de față când a urcat treptele spre ghilotină! Nu comisese nicio crimă. Singura lui vină era că se născuse nobil!
- Îmi pare rău pentru suferința dumneavoastră. Vă pot oferi un pahar de vin?
- Mulțumesc, nu. Prefer să aștept masa.
- Povestiți-mi despre soțul dumneavoastră.
- Locuiam în afara Parisului, în Nogent-sur-Seine. Revoluția părea să nu ne amenințe siguranța.
Contesa își acoperi ochii cu palmele.
- Până... acum... o lună... Și de atunci... suspină ea patetic.
Părea incapabilă să mai povestească.
- Înțeleg, o consolă Sheldon Harcourt. Am pierdut și eu mulți prieteni francezi.
- Veniți de la Paris?
- Da, și speram ca lucrurile să de îndrepte. Nebunul acela de Barere a hotărât că viața regelui periclitează siguranța publică.
- Le pauvre Roi! murmură contesa. Mi se rupe inima pentru regină și familia regală!
Făcu o mică pauză, după care întrebă:
- Și pentru că regele a fost executat, trebuie să vă înapoiați în Anglia?
- Trebuie să părăsesc Parisul. Sunt convins, ca toți englezii de aici, că Anglia va declara război Franței.
- Pentru dumneavoastră, Anglia reprezintă casa... Pentru mine este... o călătorie în necunoscut! spuse contesa cu un glas firav.
- Aveți prieteni în Anglia?
- Trebuie să fie emigranți ca și mine. Dar nu știu unde se duc și cum să dau de ei.
Sheldon Harcourt o privi uimit.
- Și cum? Călătoriți singură?
Contesa zâmbi amar.
- Sunt cu Francine. Mă îngrijește de când eram mică. Îl mai am și pe Bobo, servitorul meu personal, care este mult mai puternic decât pare.
- Bănuiam eu că este mai mare...
- Aveți un simț de observație foarte ascuțit, monsieur. Așa este! Bobo are 25 de ani și este foarte puternic. E gata să sară pentru mine dacă mi se întâmplă ceva.
- Sunt convins că nu trebuie să vă faceți asemenea griji în Anglia.
- De asta sunt așa de nerăbdătoare să ajung acolo. Vreau să mă simt în siguranță. Știu că țara dumneavoastră mă va întâmpina cu o căldură pe care n-o mai găsesc în Franța.
Sheldon Harcourt spera ca ea să nu fie dezamăgită. Știa că Londra era plină de refugiați și ospitalitatea inițială a englezilor se transformase în exasperare.
Fusese informat că emigranții francezi care veniseră în 1789 se autointitulaseră „Les Purs”, adică „cei puri”.
Îi priveau pe cei care veneau ulterior ca pe niște trădători, pentru că rămăseseră așa de mult în Franța.
Știa că această contesă se va descurca. Era foarte frumoasă și bogată și putea să-și facă în scurt timp nenumărați prieteni.
Monsieur Dessin năvăli în cameră însoțit de două servitoare și un ospătar. Adusese o cină elaborată și foarte diversă.
Hotelul Angleterre era faimos și prețurile mari practicate aici nu erau deloc exagerate.
Specialitatea casei era crapul umplut. Șampania era de-a dreptul delicioasă.
De jos, din sala de mese, se puteau auzi vocile ridicate ale consumatorilor. Sheldon Harcourt se simțea norocos că găsise acest apartament liber.
Pe măsură ce mâncau, furtuna se întețea și vântul bătea și mai năpraznic.
- Se pare că suntem captivi aici, un timp, remarcă Sheldon Harcourt.
- Sper că nu. Nu vreau să par nepoliticoasă, adăugă contesa repede. Înțelegeți că mă tem pentru siguranța mea.
- Sigur că da. Dar în Calais sunteți protejată. Revoluția are loc în orașele mari. Cele mai multe atrocități se petrec la Paris.
- A ajuns în Nogent-sur-Siene...
Terminaseră cina. Acum stăteau cu câte o cafea în față. Sheldon Harcourt bea un brandy.
Contesa îi prinse mâinile într-o strânsoare caldă.
- Veți fi la fel de amabil cu mine în Anglia, monsieur? întrebă ea. Sunteți un domn distins și bun și sunt sigură că ajutorul dumneavoastră și protecția pe care mi-ați oferit-o m-ar face să mă simt cu adevărat în siguranță.
Sheldon Harcourt o privi amuzat.
Știa că va încerca să flirteze cu el.
O evaluase cu o experiență dobândită. Fusese adesea pus în asemenea situații.
Se așeptase să-i ceară ceva, dar nu credea că așa de direct și de repede.
Sheldon Harcourt îi sărută mâinile și zâmbi.
- Trebuie să aflu mai multe lucruri despre dumneavoastră.
Contesa îi strânse ușor mâinile o clipă.
- Despre ce să vă povestesc? Bărbatul meu... era un om bogat, dar nu știu... cât a mai rămas... din averea lui, ezită ea.
- Aveți bani în Anglia?
- Nu știu... sigur. Când o să ajung la Londra voi consulta un avocat, să facă o evaluare. Până atunci, am destul cât să o duc bine... spuse ea atingându-și în treacăt colierul. Trebuie să-mi recomandați un hotel la Londra, monsieur, până găsesc ceva sigur. Sau să mă găzduiți la cineva...
Contesa îl privi cu subînțeles.
Sheldon Harcourt zâmbi ironic.
- Regret, dar nu vă pot oferi ospitalitatea casei mele. Voi găsi un loc decent unde să stați până vă găsiți o locuință permanentă.
- Nici nu știți cum mă simt, monsieur, spuse ea cu un suspin sfâșietor. Sunt singură pe lume... nimeni nu are grijă de mine... nimeni nu mă iubește...
- V-am mai spus cât de rău îmi pare.
- Sunteți deosebit, monsieur. Dacă eram mai în vârstă, mai experimentată... Mi-era mult mai ușor... Soțul meu făcea totul pentru mine...
- Și acum sunteți singură. E tragic.
- Încerc să fiu curajoasă. Așa cum a fost soțul meu când a urcat treptele eșafodului și a strigat: „Dumnezeu să ia sufletul meu și diavolul să vi-l păstreze pe al vostru!”
Amintirea aceasta era prea mult pentru contesă. Își acoperi cu palmele ochii îndurerați.
- Puțin coniac? întrebă curtenitor Sheldon Harcourt turnându-i în pahar un deget de alcool.
Contesa scutură vehement din cap.
- Sunt sigur că ați fost curajoasă până acum. Ar fi o greșeală să renunțați tocmai acum. Curaj!
Contesa îl privi printre degete.
- Englezii sunt atât de curajoși! Este o trăsătură de caracter.
- Sunteți amabilă, mamade.
- Sunteți... surprins?
Contesa avea din nou aerul că flirta. Luă paharul oferit și ridicându-l spuse:
- Sunteți un gentilom bun și chipeș.
Sheldon Harcourt făcu o mică plecăciune, dar nu răspunse toastului. Se așeză mai lejer pe spătarul scaunului.
O privea cu un ochi expert. Era foarte frumoasă. Chiar privit de aproape, tenul ei era neted și ireproșabil.
Avea o grație înnăscută. Un nas mic încadrat de 2 ochi imenși, o bărbie micuță și niște dinți perfecți, buzele roșii completau tabloul perfecțiunilor trăsătorilor ei aristocratice.
Contesa se înroși puțin, realizând că este studiată.
- Parcă mă... cum spuneți voi, englezii, mă analizați? spuse ea.
- Cunoașteți foarte bine engleza. De la cine ați învățat-o?
- De la mama. Era englezoaică.
- Asta explică totul. Dar păreți foarte... franțuzoaică.
- Am moștenit trăsăturile de la tatăl meu, care era francez. Eu m-am născut în Franța și am trăit aici toată viața. Mereu am visat să ajung în țara mamei mele. Întotdeauna mi-a vorbit de Anglia cu o emoție și o încântare nostalgică.
- Înseamnă că aveți rude în Anglia.
Contesa scutură repede din mâini.
- Probabil... Nu știu. Mama a fugit cu tatăl meu. Era vorba de o mezalianță. Familia tatălui meu făcea parte din aristocrație. Căsătoria lui fusese aranjată deja, ca toate căsătoriile din Franța. Dar el era un rebel. Înțelegeți de ce mă aflu ei aici, monsieur, zâmbi contesa.
- Înțeleg și mă bucur.
- Nu la locul acesta mă refeream.
- Știu la ce vă refereați. Dar sunt un egoist. Mă bucur că vremea asta imposibilă și Revoluția ne-au adus împreună.
- Sunteți bun și amabil, spuse ea și se ridică ducându-se spre foc.
Își încălzi degetele fine. Flăcările îi aruncau umbre roșii și albastre în părul bogat.
Shledon Harcourt se apropie de ea.
- Trebuie să mă duc să mă odihnesc. A fost o zi lungă și obositoare, spuse contesa.
- Sper să mâine vântul se va potoli și vom putea porni la drum.
- Vă voi mai revedea?
- Sper.
- Vreau să ne mai vedem. Trebuie să ne mai vedem.
Îl privi cu ochi dornici.
Sheldon Harcourt îi puse mâinile pe umeri și o trase mai aproape de el.
Ea nu schiță niciun gest de împotrivire. Se lăsă cuprinsă în brațe și dându-și capul pe spate îi primi sărutul așteptat.
Buzele ei erau dulci și fine.
O sărută cu pasiune. Aproape că i se tăiase respirația.
După un moment ea se prefăcu că se împotrivește.
Sheldon Harcourt o privi ironic și o întrebă cu un ton indiferent.
- Acum poate îmi spuse adevărul.
- Po... poftim?
Îl privea stupefiată.
- ADEVĂRUL! repetă el răspicat.
- Ce... vreți să spuneți...?
- Nu ești contesa de la Tour.
- De unde... știți?
- Am cunoscut-o pe contesa de la Tour și este mult mai în vârstă decât tine.
- Vai! Ce nenorocire...
- Mda! Și mai vreau să-mi explici un lucru.
- Da...
- De ce porți verighetă? N-ai fost niciodată măritată. Sau oricum, niciodată sărutată...
Femeia se trase brusc din brațele lui.
- Tiens! Cu ce am greșit?
- N-ai greșit cu nimic. Dar se vede de la o poștă că nu ai nici cea mai mică experiență, zâmbi el.
- Este așa de evident?
- Nu, nu neapărat.
- Cum de m-ați descoperit? De ce dintre toți oamenii din acest hotel a trebuit să dau tocmai de dumneavoastră? Sunteți, probabil , singurul care ați cunoscut-o pe contesa de la Tour, înainte să fie executată!
Sheldon Harcourt zâmbi amuzat. Părea atât de exasperată și supărată.
- Hai să stăm un pic jos, să-mi povestești cum stau lucrurile în realitate.
Fata ezită un moment. Apoi se așeză brusc, trăgându-și blana de hermină peste genunchi.
- Ce... doriți... să știți? întrebă ea cu voce tremurătoare.
- Adevărul! M-ai făcut tare curios.
- Și dacă vă voi spune adevărul... mă veți ajuta? întrebă ea temătoare.
- Depinde ce înțelegi tu prin ajutor...
- Sunteți nobil, englez și bogat, nu?
Sheldon Harcourt izbucni într-un hohot nestăvilit de râs și așezându-se pe un scaun, îi spuse:
- Singurul lucru adevărat din tot ce-ai spus tu, este că sunt englez. Nu sunt nobil.
- Helas! Nu mai spuneți! exclamă ea uimită.
- Ăsta este adevărul gol-goluț! întări el. Eu mă întorc în Anglia ca emigrant, la fel cum faci și tu. Dacă ce mi-am spus până acum este adevărat, poziția ta socială este mai bună ca a mea. Așa că nu văd cum te-aș putea ajuta.
- Pentru mine este mai rău!
- Povestește-mi. Eu am fost sincer cu tine. Aștept adevărul.
- Ați avut dreptate, nu sunt măritată. Am considerat că ar fi pas convenable să ajung la Londra doar cu Francine și Bobo. O văduvă arăta mai de încredere. Aș fi străbătut mai ușor cercurile înalte.
- Îi cunoșteai pe de la Tours?
- Eu și cu mama stăteam în același orășel, dar nu ne salutau. Eram sub condiția lor socială.
- Cum asta?
Fata ezită puțin căutându-și cuvintele și se hotărî să mărturisească totul.
- Tata este Ducele de Valence și se iubea foarte mult cu mama. El se însurase cu mult timp înainte s-o cunoască pe mama, cu o femeie din categoria lui socială, dar obtuză și îngustă la minte, care a preferat biserica și compania preotului ei, în locul soțului.
- Deci ești un copil din flori.
Sheldon Harcourt o privea atent. Remarcă liniile fine ale feței și gesturile aristocratice care-i dezvăluiau originea nobilă.
- Ducele a murit la Paris, în august!
Se simțea o răzvrătire nestăpânită în felul în care o spusese.
- Îmi amintesc de tatăl tău, spuse Sheldon Harcourt. A fost unul din cei 1200 de nobili și preoți care au fost masacrați în Paris.
- Mama n-a mai putut trăi fără el, continuă fata cu o voce pierdută. Se părea că se stinge pe zi ce trece.... și moare.
Făcu o pauză, încercând să-și păstreze calmul.
- Am înmormântat-o cu două săptămâni înainte de Crăciun.
- Și de atunci... ești singură.
Se vedea că se luptă cu lacrimile și emoțiile.
- Singură-singură! Nu mai am pe nimeni, cu excepția lui Bobo și a Francinei.
Acum înțelegea de ce fata nu era așteptată de nimeni la Londra. Nimeni nu deschidea ușile unui copil din flori, chiar fiică de nobil englez.
- Și ce ai de gând să faci?
- Vreau să mă mărit, spuse ea sincer.
- Cum?!
- Da, vreau să fiu o femeie respectabilă.
Sheldon Harcourt se abținu cu greu să nu zâmbească, auzind vocea hotărâtă a fetei.
- Ți-ar fi mult mai ușor să-ți găsești un protector, sugeră el.
Fata îi aruncă o privire ucigătoare.
- Credeți că asta vreau? Credeți că n-am suferit destul de pe urma faptului că tata nu i-a putut da mamei poziția pe care o merita? Mi-ajunge!
Fata părea să se sufoce de mânie.
- Vreau să fiu bogată. Vreau să am o situație. Vreau să fiu respectabilă și nimeni... nimeni nu mă va opri! spuse ea, parcă aruncându-i cuvintele în față.
Sheldon Harcourt rămase o secundă mut de uimire, după care nu se mai abținu și izbucni în râs.
- Ești de groază!
- O să mă ajutați?
- Cum???
- Îmi puteți spune unde să mă duc. Îmi puteți prezenta bărbați potriviți. Spuneți că nu sunteți bogat, dar nu asta caut neapărat. Dacă îmi prezentați bărbați serioși, mi-e destul. Vom face un târg - oui? Dumneavoastră mă ajutați pe mine și eu vă voi ajuta pe dumneavoastră. Dacă mă mărit cu un bărbat bogat, împărțim câștigul.
Sheldon Harcourt zâmbi amuzat.
- Ești incorigibilă! Nu mi s-a propus niciodată un asemenea târg.
- Și ce e așa fantastic?
- Crezi că aș fi vreodată de acord să te jăcmănesc? Să-ți iau banii?
- Și de ce nu? Spuneți că nu sunteți de origine nobilă, dar se vede că sunteți un gentleman. Tatăl meu v-ar fi plăcut. Nu puteți să-mi spuneți că nu cunoașteți oameni din înalta societate în Anglia.
Sheldon Harcourt nu răspunse.
O privea analizând propunerea.
- Vom sosi la Londra împreună, continuă ea. Veți spune prietenilor că fostul meu soț... care a murit în Revoluție... v-a fost cel mai bun prieten. Și.. vă simțiți obligat să aveți grijă de mine...
Fata îi zâmbea încrezătoare.
- Mă veți prezenta și totul va veni de la sine. Curând voi putea să-mi găsesc un soț bogat. E foarte ușor. Nu văd niciun impediment...
- Care este numele tău adevărat?
- Cerissa. Numele după mamă este Waring, dar nu l-am folosit niciodată.
- Și cum vă spuneați?
- Valence. De ce nu? Nu ne era rușine cu tatăl meu, spuse ea mândră.
- Și de ce să vă fi fost?
- Vorbiți serios?
- Bineînțeles că vorbesc serios! Nu e vina ta că părinții tăi n-au putut să se căsătorească la biserică.
Cerissa îl privi serioasă.
- Biserica i-ar fi unit oficial. În fața lui Dumnezeu erau, oricum, uniți. Erau împreună din toate punctele de vedere. Se iubeau mult. Inimile lor aparțineau una celeilalte de la începutul timpurilor... Probabil că și acum sunt împreună... Cine știe?
Cerissa avea un aer melancolic și părea mult mai tânără.
Sheldon Harcourt tăcea.
- V-am spus adevărul, întări ea. Acum mă veți ajuta?
- Probabil. Mă gândesc.
- Să ne gândim împreună.
Cerissa azvârli capa de hermină de pe genunchi, lângă Sheldon Harcourt, pe pat, și continuă cuprinsă de agitație:
- Vă rog să mă ajutați. Din prima clipă în care v-am văzut, am știut că sunteți persoana de care am nevoie, în care să am deplină încredere.
- Chiar crezi într-un aventurier falit? Pentru că asta sunt! Am trăit numai din datorii în ultimii 5 ani.
- Ați fost nevoit să părăsiți Anglia?
- Da, confirmă el.
- Și acum, pentru că vă întoarceți... ar trebui să nu vă însoțesc?
- Nu văd cu ce te-aș putea ajuta... Pe de altă parte, o văduvă tânără și frumoasă, însoțită, va declanșa bârfe și supoziții.
- Atunci poate ar fi mai bine dacă renunțăm la povestea asta. Oricum, a fost ideea Francinei.
Sheldon Harcourt o privea atent.
- Ascultă-mă. NImeni nu te va crede că ai fost măritată.
- De ce? Mie mi se pare că mi-am jucat rolul... destul de veridic.
Cerissa se alintă un pic și sugeră:
- Atunci, să spunem că sunt o jeunne fille. N-o să fie greu să joc un rol real.
- Câți ani ai?
- Am împlinit 18.
- Ești foarte tânără.
- Și mă simt atât de bătrână... Mi s-au întâmplat atâtea... Am fost foarte nefericită. Trebuie să încep să învăț să am mai multă grijă de mine!
Parcă era o copilă care făcea pe curajoasa.
- Marea artă a deghizării constă în măiestria de a te purta natural. Trebuie să fii tu însăți. Acum lasă-mă să mă gândesc...
Sheldon Harcourt privi flăcările șemineului o vreme și întrebă:
- A emigrat vreodată vreun membru al familiei Valence?
- Nu, niciunul. Tata spunea că numai lașii fug. Era un francez veritabil. Dacă trebuia să moară, prefera să moară pe pământ francez. Și așa a fost!
- Și soția lui?
- Au ghilotinat-o împreună cu preotul ei preferat. Cred că a murit fericită.
Cerissa avea o privire tăioasă.
- Vai, ce răutăcioasă ești! spuse Sheldon Harcourt zâmbind.
- J`ai deteste cette femme! O urma pe femeia asta! spuse Cerissa. A spus numai lucruri crude și nedrepte despre mama. A făcut tot ce i-a stat în putere să ne facă viața un iad.
- Presupun că era geloasă.
- Dacă își pierduse bărbatul, era numai din vina ei! N-a făcut niciun efort să și-l apropie. L-am auzit pe tata odată spunând: „Mon Dieu! Luna mea de miere a fost o mare plictiseală”.
- Și cu toate astea, tu vrei să te măriți? întrebă el nedumerit.
- Bineînțeles că asta vreau! Vreau ca lumea să mă respecte, să mă admire. Vreau să am entree în toate casele mari, ale cărori uși au fost închise pentru mine, spuse ea pe nerăsuflate. Vă dați seama cum mă simțeam când îl vedeam pe tata gătit în haine de gală, gata de cină la palatul Tuileries sau de vreun bal la Versailles, știind că mama urma să-l aștepte acasă? Ne povestea întâlnirile pe care le avea, discuțiile cu oamenii de stat și chiar conversațiile pe care le purta cu regele sau cu regina...
Cerissa, cutremurată de amintiri, făcu o mică pauză pentru a-și reveni din emoția care o cuprinsese.
- Îl ascultam cu atenția și realizam că... întotdeauna voi fi marginalizată... că niciodată nu voi putea pătrunde în acele cercuri. Ajutați-mă, îl rugă cu un glas firav Cerissa. Nu mă mai luați în derâdere. O să vă răsplătesc. Spuneți că sunteți un aventurier. Și eu sunt o aventurieră. De ce să nu ne descurcăm împreună?
- Să-i prăduim pe bogați? întrebă cu un ton mucalit bărbatul.
- Tot ce vreau este să-mi dați pe tavă un singur bărbat... doar unul... unul și bun, care să se ofere să mă ia de nevastă.
Cerissa sări în picioare.
- Uitați-vă la mine! Uitați-vă și spuneți-mi că nu există în toată Anglia un bărbat bogat și destul de fraier care să mă ia de nevastă!
Cerissa arăta fantastic în lumina flăcărilor șemineului.
- Nu, ai dreptate, nu va fi greu să-ți găsesc un soț, admise Sheldon Harcourt cu jumătate de voce.
- Atunci, găsiți-mi-l! Și vă promit că amândoi ne vom îmbogăți.
- Nu-i chiar așa ușor...
- De ce?
- Pentru că, după cum arăți, lumea va deveni suspicioasă. Ce cauți tu în compania mea?
- Tiens! Înțeleg prea bine! Asta auzeam mereu vorbindu-se despre mama... spuse Cerissa căzând pe gânduri. Dar de ce să nu spunem că ați fi garda mea de corp? Să spunem că tata, urcând treptele eșafodului, v-ar fi rugat să aveți grijă de mine și să mă luați cu dumneavoastră în Anglia. Ce părere aveți?
Cerissa îl privea cuprinsă de febra imaginației.
- Dumneavoastră ce i-ați fi răspuns?
- Dacă am fost atât de fraier să mă aflu acolo într-un moment așa de nepotrivit, mi-a fost imposibil să refuz ultima dorință a omului...
- Așa rămâne atunci! Asta este povestea noastră! Sunteți garda mea! exclamă Cerissa încântată. Și arătați destul de bătrân, ca să-mi fiți protector.
- Am 31 de ani. Dar cred că nimeni nu-și va da seama dacă o să-mi adaug 2-3 ani în plus...
- Foarte bine! Veți avea 37! E o vârstă suficient de înaintată. Eu voi avea 17. În fond nu sunt prea departe de vârsta asta! De anul trecut nu m-am schimbat prea mult. O să mă coafez altfel, mai tinerește. Cocul ăsta mă maturizează mult. Francine a spus că astfel e coafură poartă văduvele.
Cerissa își scoase inelul cu perlă și diamant și i-l înmână lui Sheldon Harcourt.
- Mai devreme sau mai târziu tot voi fi nevoită să-l vând. Vedeți ce preț puteți lua pe el. Mai târziu vă voi da și colierul.
- Ești încrezătoare... Dacă fug cu inel cu tot și dispar din viața ta?
- Am încredere în instinctele mele. Nu mă înșel niciodată în privința oamenilor. Tata spunea că sunt o mică vrăjitoare.
- Sper că instinctul tău funcționează dine de data asta. Adevărul e că niciodată n-am mai întâlnit o fată așa de nebună ca tine.
- Sunt o actriță! La Comtese Cerissa de Valence! exclamă ea fericită.
- Nu mi-ai spus câți copii a a mai avut tatăl tău, reveni Sheldon Harcourt.
- Cinci. Inițial, vreau să spun, pentru că doi dintre ei au murit. Fata era urâtă ca mama ei. Tatăl meu n-a iubit-o niciodată.
- Ce s-a întâmplat cu restul?
- Cei doi băieți și fata au fost întemnițați în aceeași închisoare cu tata. Se presupune că au fost executați. Niciunul nu s-a mai întors la castelul care a fost jefuit și ars... asta pot spune cu siguranță.
- Proprietatea tatălui tău era aproape de casa voastră.
- La vreo 3 mile. De asta ne-am mutat la Nogent-sur-Siene. Preferase un orășel mic. Petrecea mult timp cu noi. Când s-a mutat la Paris, ne-a luat cu el. Ne-a dat un apartament aproape de casa lui superbă.
Cerissa privea dezgustată în gol.
- Era un apartament micuț, într-o căsuță banașă. Asta este ironia vieții mele. Mereu m-am ascuns, mereu m-am simțit rușinată și banală.
Cerissa se plimba prin cameră neliniștită.
- De asta vreau să ajung o femeie respectabilă. Vreau să mă duc la biserică într-o caleașcă, să mă arăt mulțimii, să mă întâlnesc și să primesc în casă lume din înalta societate.
- O să vezi ce plictisitor o să fie stilul ăsta de viață, o avertiză el.
- Nimic din ce e bine și corect nu mi se pare plictisitor. Mi-a ajuns cât am suportat celălalt stil de viață. Am asistat la jigniri aduse mamei mele. Până și vânzătorii o priveau cu ochi răi... Nu vedeau în ea decât o clientă ca oricare alta. Considerau că primesc banii de la bărbat care, în opinia lor, doar o... întreținea, suspină Cerissa cu revoltă în glas.
Se așeză, într-un acces de disperare, la picioarele lui Sheldon Harcourt.
- Ajutați-mă! Vă rog mult, ajutați-mă! Asta este ultima mea șansă, singura mea oportunitate de a fi protejată, de a deveni persoana care visez să fiu, dintotdeauna!
Era frumoasă și rugămintea din ochii ei era irezistibilă. Cu toate astea, Sheldon Harcourt părea neatins de vreo emoție.
- Și dacă te voi ajuta, vei face așa cum spun eu? întrebă el.
- Vreți să spuneți că... sunteți de acord să... mă prezentați?
- Presupun că fac cea mai mare greșeală din viața mea. Eu am o vorbă: călătoriile de unul singur sunt cele mai rapide.
- Mă ajutați? întrebă Carissa, înfrigurată de emoția ce o cuprinsese.
- Se pare că nu am de ales. Trebuie doar să-mi promiți că dacă îți voi găsi un soț, vei suporta de una singură consecințele.
Cerissa răsuflă ușurată.
- Jur! Monsieur, je vous remercie! Mulțumesc din inimă!
Capitolul 2
- Cred că trebuie să fim atenți cum ne chivernisim. Avem o sumă fixă de bani, spuse Sheldon Harcourt.
Stăteau în salonul privat al hotelului Angleterre.
Vântul bătea încă năprasnic, marea era agitată, dar anticipaseră că totuși, până a doua zi se vor îmbarca spre Anglia.
Dis-de-dimineață, Sheldon Harcourt se duse în port să vorbească cu marinarii. Aceștia priveau morocănoși la valurile ce se spărgeau de chei.
În mod normal, pe o vreme prielnică, din Calais până la Dover ar fi făcut 3 ore. Așa, pe o vreme vântoasă, le-ar fi luat 5-6 ore.
De la începutul secolului, traversarea Canalului Mânecii fusese o problemă. Vremea era principalul vinovat. Dar și vasele erau prea puțin performante. Vasul Queen Anne, pe care își rezervaseră locuri, era excelent.
Sheldon Harcourt se interesă de condițiile călătoriei și se întoarse la hotel.
Calais era un orășel mic, neinteresant. Avea câteva străduțe înguste care duceau spre piața centrală.
Casele erau mici și sărăcăcioase. Sheldon Harcourt aprecie că orășelul nu putea avea mai mult de 5-6 mii de locuitori.
Cu toate astea, oamenii erau foarte plăcuți. În ciuda poveștilor vehiculate despre răutatea și agresivitatea francezilor, Sheldon Harcourt fusese foarte plăcut surprins de serviabilitatea acestora.
Ploaia se oprise și soarele să străduia să iasă dintre norii negri.
Observă că erau câteva femei frumoase, în rochii roșii și saboți de lemn, prinre nevestele pescarilor. Unele aveau chiar părul blond și ochi albaștri. I se povestise că atunci când Eduard III cucerise Calais, înlocuise locuitorii francezi cu englezi.
Nu era deloc surprinzător faptul că atunci când englezii soseau la Calaus, aveau senzația că sunt întâmpinați de rude și prieteni.
Sheldon Harcourt știa că englezii și în special aristocrații aveau o părere destul de proastă despre francezi. Îi consideru desfrânați, guralivi și necredincioși.
Câteva dintre cunoștințele lui de la clubul pe care-l frecventa la Londra considera că francezii, „atunci când nu se purtau ca niște actori, se maimuțăreau”.
Nimeni nu-l ascultase când părăsise Anglia și știa că nimeni nu-l va asculta nici acum când se va întoarce.
După 5 ani de ședere în Franța se convinsese, cu ochii lui, că oamenii de aici nu erau nici pe departe așa cum se spunea despre ei. Francezii erau un popor drăguț și prietenos.
Își aminti cu un surâs de o discuție în contradictoriu avută cu un amic din Anglia, cu puțin timp înainte de a pleca. Încă de pe atunci susținea că fancezii sunt bine crescuți și franțuzoaicele, fascinante și irezistibile.
Opinia lui era întărită de Cerissa.
Stătea în fața focului și arăta extrem de frumoasă. Și constatase că era și inteligentă și bine crescută.
- Tata disprețuia prostia la femei, spuse Cerissa.
- Ai urmat vreo școală?
Cerisaa negă.
- Școala în care voiam să-mi desăvârșesc educația nu m-a acceptat. Spuneau că nu dădeam un exemplu bun celorlalte colege.
Cerissa avea acel ton amar pe care-l adopta în discuțiile referitoare la dezavantajele de a fi fost copil din flori.
Sheldon Harcourt schimbă subiectul.
Privind-o, putea să-i înțeleagă ușor resentimentele acumulate.
În ciuda tinereții și inocenței evidente, care o împiedicau să pară sofisticată și experimentată, Cerissa avea o ținut demnă.
Sheldon Harcourt presupunea că asta era o trăsătură moștenită de la tatăl ei, care fusese un om cult, inteligent și cu o educație ireproșabilă.
Probabil că mama ei provenea dintr-o familie săracă, dar respectabilă, care fusese primită pe lângă Curte.
Madelaine Waring îl întâlnise pe duce la palatul Buckingham.
Bărbatul dorise să i se prezente cea mai frumoasă fată a balului anual și după primul dans cu Madelaine, se îndrăgostise.
Colonelul Sir Archibald Waring își adusese soția și fata la Londra pentru sezonul de baluri de la palat.
Ducele o căutase pe frumoasa domnișoară a doua zi și fusese primit cu răceală.
Mama Madelainei știa de ce ducele îi căuta fata, dar nu părea impresionată de atențiile aristocratului francez despre care știa că are în țara lui o soție și copii.
Madelaine și ducele erau sortiți să fie împreună.
Aveau chiar un complice d`amour prin care își trimiteau răvașe.
Se întâlneau clandestin și când ducele se întoarse în Franța, Madelaine plecă cu el.
Privind-o pe Cerissa nu era greu să înțelegi pasiunea tatălui său pentru mama ei, presupunând că fata îi moștenise frumusețea.
Sheldon Harcourt se mir de posibilitățile infinite ale femeilor de a-și schimba înfățișarea.
Cu o zi înainte, Cerissa părea o văduvă cernită și sofisticată, deși la o privire mai atentă observai că sub aparențe se ascundea o tânără.
Acum ea își făcuse o apariție mult mai tinerească, cu o privire inocentă și zulufi în jurul feței.
Rochia era mai modestă și mai simplă, închisă până la gât cu năsturași mărunți, pielea ei albă abia ivindu-se din faldurile bogate.
- Ai un mare avantaj, spuse Sheldon Harcourt. E clar că ai o garderobă bogată și nu trebuie să-ți mai arunci banii pe rochii.
- E adevărat. Am luat toată garderoba mamei. Din păcate ea prefera rochiile simple, negre, care o făceau să treacă neobservată. De fapt, ea fiind blondă, culorile închise îi veneau perfect. Eu prefer culorile mai vesele, dar e bine să-mi fac apariția mai cernită. Francine le va deschide un pic. Le va adăuga niște eșarfe albe, ca să pară mai tinerești.
- Prima apariție este cea mai importantă. Dar tot mai avem nevoie de bani, dacă ne aruncăm împreună în această aventură. Trebuie să știm pe ce ne bazăm, Eu am mai rămas doar cu 60 de lire.
- O să ne ajungă cu ce mai am și eu.
Cerissa observă că lui Sheldon Harcourt îi displăcea discuția despre banii ei.
- Cher monsieur, nu mă interesează banii dumitale, spuse ea punându-i o mână fină pe umăr. Ceea ce mă interesează pe mine sunt cunoștințele pe care le aveți în Anglia.
- Ești foarte sigură de mine, remarcă el cu o urmă de avertisment în glas. Nu știi nimic despre mine, despre trecutul meu, prezentul sau viitorul meu.
- Cât știu îmi ajunge, spuse Cerissa aruncându-i o privire încrezătoare.
- Să trecem la treburi serioase, spuse el cu o voce dură.
- Foarte bine, conveni ea. Tata i-a lăsat mamei 1 milion de franci, înainte să înceapă revoluția. I-a depus într-o bancă din Paris,pe numele Madelaine Waring, spunându-i să-i folosească în caz de urgență. A fost prevăzător. Pe atunci nici nu se gândea ce urma să se întâmple.
- O bancă din Paris, repetă Sheldon Harcourt, gânditor.
- Da. Mama și-a lăsat acolo majoritatea bijuteriilor, înainte de a pleca din Paris. De multe ori se gândea să ne ducem să le ridicăm, dar de fiecare dată renunța de frică.
- Înțeleg.
- Când m-am hotărât să plec în Anglia, m-am gândit să trimit băncii o scrisoare, prin care să-mi transfer bunurile și banii la Londra. N-am făcut asta pentru că m-am gândit că având în vedere situația din Paris, scrisoarea mea din Nogent-sur-Siene, n-ar fi ajuns niciodată.
- Acum, dacă Anglia declară război Franței, e clar că acest cont va îngheța. Nu te vei putea folosi multă vreme de acei bani.
- Credeți că... o să-i pierd?
- Nu putem ști asta până nu se termină războiul.
- Mi-era teamă că așa se va întâmpla. Trebuia să-mi iau eu atunci inima în dinți și să mă duc la Paris. Dar... când mă gândeam... ce se întâmplase cu tata... spuse Cerissa cu o privire înfricoșată.
- Probabil că baniii ăștia îți vor asigura bătrânețea, spuse el optimist. Ce altceva mai ai?
- Pe vremea când mama trăia cu tata, acesta ne dădea o sumă lunară cu care plăteam mâncarea, hainele și servitorii. Atunci aveam mai mulți. Acum am rămas doar cu Bobo și Francine.
- Acei bani au încetat să vă mai parvină din august? presupuse el.
Cerissa confirmă.
- Mama a renunțat la majoritatea servitorilor, dar chiar și așa aveam de plătit doctorii și bineînțeles... înmormântarea.
- Și cât ți-a mai rămas?
- Vreo 7500 de franci.
- Trei sute de lire englezești. Asta dacă obținem un curs bun când traversăm Canalul, ceea ce mă îndoiesc, având în vedere situația.
- Mai am colierul de perle al mamei, inelul și broșa de diamante. Avea niște bijuterii superbe, spuse Cerissa cu regret în glas. Trebuia să se gândească bine înainte de a le lăsa în banca aceea, în Paris.
- E ușor să zici așa, după evenimente. N-are sens s-o învinovățești.
- Aveți dreptate, recunoscu Cerissa. Mama avea de asemenea, de la tata, și mobilier de valoare. Tata dorea să ne ofere tot luxul pe care și-l putea permite.
- Și ce ai făcut cu mobilierul?
- Eu și cu Francine l-am acoperit cu pânză ca să-l protejăm și l-am rugat pe doctorul familiei să se ocupe de vânzare.
- Și casa?
- Am încuiat-o. Am plecat noaptea târziu. Nimeni nu ne-a văzut. E posibil să fi ars până acum, așa cum s-a întâmplat cu castelul contesei de la Tour, spuse ea cu o expresie neajutorată. Am apucat s mai iau cu mine câteva objects d`art. Am niște miniaturi, casete de bijuterii... daruri de la tata, spuse ea cuprinsă de melancolia amintirilor. De Crăciun și de diverse aniversări, tata ne oferea asemenea obiecte, care sunt scumpe în sine, dar pentru mine au o mare valoare sentimentală.
- O să le vinzi numai dacă nu vei avea încotro, o liniști el.
Sheldon Harcourt înțelegea sentimentalismul Cerissei. Toate acele obiecte făceau parte din trecutul ei. Reprezentau amintiri legate de părinții dispăruți din viața ei.
Realiza că deși părea că deține o mică avere, cele 300 de lire se cheltuiau foarte ușor.
- Vreau să-ți propun ceva, spuse el.
Cerissa deveni atentăă.
- Când ajungem în Anglia nu ne vom duce direct la Londra. În primul rând, nu vrea să fiu văzut acolo prea curând și apoi, va fi mai ușor să ne descurcăm cu mai puțini bani la Bath.
- La Bath? se miră Cerissa. Am mai auzit de Bath. Mama mi-a povestit câte ceva.
- Da, este o stațiune de ape minerale foarte la modă, în vestul Angliei. În perioada asta a anului crema aristocrației se duce în păr acolo. Băile sunt bune penru sănătate și clima priește organismului.
Cerissa îl asculta interesată.
- Bath este un oraș foarte elegant și atrăgător. E mai mic decât Londra. Va fi mult mai ușor să-ți găsim bărbatul pe care-l cauți, fără să trecem prin diverse formalități. Mereu am spus că este bine să fii un pește mare într-un lac mic, spuse el zâmbind.
Cerissa îl privi întrebătoare.
- Nu este o comparație prea reușită, pentru o fată așa de frumoasă ca tine, adăugă el.
- Chiar credeți că sunt frumoasă? se alintă ea cochetând.
- Sunt convins că vei fi o stea a balurilor și petrecerilor, în sezonul ăsta.
- Atunci, hai la Bath! exclamă Cerissa cuprinsă de entuziasm.
- Trebuie să scriu o scrisoare prin care să ne rezervăm locuri acolo. Am s-o trimit imediat ce ajungem la Dover. Va fi o călătorie lungă și anevoioasă. Trebuie să traversăm practic țara. Dar te asigur că va merita, spuse el convins.
- Sunt gata să fac tot ce doriți și să vă urmez oriunde, spuse Cerissa.
- Mai e ceva. Părerea mea este că trebuie să-ți schimbi banii încă de aici, din Franța.
Cerisaa îl privi uimită.
- Sunt convins că monsieur Dessin este nevoit adesea să primească lire englezești.
- Sigur.
- Cu pericolul războiului, care după părerea mea și a lui este iminent, va trebui să se descotorosească cât mai urgent de lirele pe care le-a primit. Nu se știe dacă îi vor mai folosi.
- Sunteți deștept, remarcă Cerissa. Chiar acum mă duc în cameră să vă aduc banii. Bănuiesc eu cam pe unde i-a ascuns Francine.
Se ridică repede în pcioare, gata să treacă la fapte.
Sheldon Harcourt realiza că fata se temea de eventualele inconveniente care le-ar amâna plecarea în Anglia.
Cerissa se întoarse repede, cu mâinile pline de bani, și îi spuse:
- Asta este tot ce am!
- Mă repet, dar ești prea încrezătoare.
- Am încredere nu numai în ceea ce privește averea mea. Mă las pe mâinile dumneavoastră.
- Sunt convins că am o mare responsabilitate, remarcă el.
Avea un ton mucalit. O privi o secundă, apoi se ridică brusc și ieși din cameră trântind ușa după el.
Cerissa se așeză în fața focului.
- Doamne, sunt atât de recunoscătoare acestui om! Sunt convinsă că va avea grijă să nu pățesc ceva. Nu mă înșel niciodată. Cred că mama și tata l-ar fi plăcut. Este tres gentil! își spuse ea privind flăcările de parcă ar fi fost chipul lui acolo.
Valurile erau încă mari, dar nu furioase.
Soarele cucerise cerul și vântul, deși bătea destul de tare, nu mai avea suficient putere ca să reprezinte un pericol.
Cerissa și întreaga escortă făcuseră multă vâlvă printre pasagerii care așteptau să se îmbarce pe Queen Anne.
Nimeni nu mai văzuse vreodată până atunci pe cineva să călătorească pe mare într-o ținută atât de elgantă și impecabilă.
În locul hainelor grele, șepcilor, fularelor și pelerinelor groase, Cerisa avea o superbă manta de catifea neagră.
Blănița gri, pufoasă, îi înconjura fețișoara veselă și ochii ei mari și negri zâmbeau de încântare. Disconfortul îmbarcării părea pentru ea o plăcere și o aventură.
Ochii curioșilor se plimbau de la Cerissa la Sheldon Harcourt.
Pe lângă ea părea foarte masiv. Avea o haină la modă și niște ghete strălucitoare în care se oglindea agitația din jurul lui.
Ca și când acest spectacol n-ar fi fost suficient, servitorii care-i însoțeau, lângă un munte de bagaje, erau la fel de senzaționali.
Francine purta o bonetă severă și Bobo arăta foarte haios, mic și negru, cu aerul lui serios.
Purta o livrea galbenă și dădea ordine hamalilor, care-l ascultau orbește.
Sheldon Harcourt observă amuzat că butonii de la haina lui Bobo aveau încrustate inițialele ducelui de Valence, ca majoritatea bagajelor.
- Bobo s-a alăturat mulțimii care a jefuit palatul tatălui meu, explică Cerissa.
- Și văd că și-a însușit butonii lui de aur, remarcă Sheldon Harcourt.
- Avea tot dreptul, i-o întoarse ea.
El nu o contrazise.
O privea cu o strălucire stranie în ochi, observând cum, simțindu-se îndreptățită de a-l moșteni pe tatăl ei, bărbia i se ridicase cu câțiva centimetri mai sus.
Cerissa dorea să se mărite și să fie respectabilă și se părea că Francine ar fi făcut totul pentru ca stăpâna sa să-și atingă scopl.
Remarcase că după prima lor întâlnire, Francine îl privea cu o furie nedisimulată și-i vorbea destul de nepoliticos.
- Ce are bona ta? Ce o deranjează? întrebă el dezorientat, când Francine, la rugămintea stăpânei sale, îi adusese ceva și îl privise țâfnoasă.
Cerisaa zâmbi.
- Francine crede că nu sunteți așa de bogat și de important pe cât păreți, din moment ce nu aveți un valet. I se pare ciudat că un bărbat așa de frumos ca dumneavoastră nu s-a însurat până acum. Crede că aveți un defect major.
Sheldon Harcourt izbucni într-un hohot nestăvilit de râs.
- Francine este ager la minte!
- I-am explicat că mă veți ajuta să devin o femeie respectabilă, dar ea nu mă crede. Știe cât am suferit și îi este frică să nu mă îndrăgostesc, spuse ea râzând. Cu mama a fost altceva. L-a iubit pe tata și s-au înțele formidabil întotdeauna. Dar cu mine a fost altă poveste. Mereu am fost dată la o parte.
- În sânul propriei familii?
- Nu râdeți... Așa s-a întâmplat.
- Nu râd, Cerissa. Înțeleg perfect cum te-ai simțit. De aceea, dacă-mi stă în putere, voi face totul ca să-ți găsesc un soț pe măsură.
- Asta să i-o spuneți Francinei. Pe ea s-o convingeți. Dacă nu, s-ar putea să-l stârnească și pe Bobo împotriva dumneavoastră.
Sheldon Harcourt o privi surprins.
- Bobo poate deveni periculos, explică Cerissa. Pe când prăduia castelul, aproape l-a omorât pe unul care încerca să fure o casetă de bijuterii pe care el credea că eu mi-aș dori-o.
- Trebuie să fie atent și să se stăpânească. În Anglia ar putea fi aruncat în temniță, pentru ieșiri de felul acesta, o preveni el.
- Așa i-am spus și eu... dar dumneavoastră, trebuie s-o convingeți pe Francine că... vreți să fiți prietenul meu... și că nu aveți nicio intenție să mă cuceriți, spuse ea jenată.
- La asta se gândesc? spuse el ușor surprins. Nu e de mirare.
Cerissa îl privi cochetând.
- Ați vrea... să fiți... iubitul meu?
Sheldon Harcourt deveni brusc serios și cu o voce tăioasă o avertiză:
- Întrebarea asta să nu mi-o mai pui niciodată, nici măcar în glumă. Am stabilit că voi fi protectorul tău! Sunt mult mai bătrân decât tine. Va trebui să fii un pic mai respectuoasă, tânără domnișoară!
- Chiar când suntem singuri? continuă ea să forțeze nota.
- Mereu! Tot timpul! Non-stop! Cum să-ți mai spun? se repezi el.
Făcu o mică pauză și calmându-se, continuă:
- Ca să joci un rol cât mai bine, trebuie să te implici total. Cea mai mică scăpare poate da tot planul peste cap.
O privi tăios.
- De acum înainte, 24 de ore din 24 ne vom juca rolurile. Nu ne vom perimte alte intimități, nicio secundă.
Cerisa îl privi flirtând.
- C`est entendue. Înainte să... ne intrăm în rol... vreau să vă spun... merci, mon brave. Pot spune că sunteți foarte chipeș, foarte atrăgător.
- Mulțumesc. Iau eu pot spune că ți s-a zburlit părul și ai ceva pe vârful nasului.
- Ma foie!
Cerissa sări în picioare și se grăbi să se privească într-o oglindă.
Se uită la clipă și se întoarse spre el.
- Nu-i adevărat! Mă tachinați!
- Trebuie să-ți arăt cine este șeful aici! Acum trebuie să ne gândim cum ne vom adresa unul celuilalt, spuse el mai liniștit.
- Deja m-am gândit la asta. Mon Gardien sună prea formal. Sună mai bine Monseigneur.
- Așa sunt numiți cardinalii, descendenții familiilor regale sau măcar persoanele de calibrul tatălui tău, o informă el.
- Pentru mine, sunteți aproape la fel de important cum a fost el.
- Bine, bine. Atunci rămâne Monseigneur. Dar să nu uiți!
Avea o voce tăioasă și i se părea că Cerissa râde el el.
Găsi o ocazie de a discuta mai pe îndelete cu Francine, când aceasta îi aduse stăpânei sale perna preferată, în salonul privat.
Sheldon Harcourt remarcă după felul în care își ținea capul și buzele subțiate, că era suspicioasă în privința lui.
- Francine, vreau să vorbesc ceva cu tine.
I se adresase în franceză deși era sigur că știe la fel de bine engleza.
Francine se opri locului și adoptă o poziție sfidătoare.
Era genul tipic de bonă, grijulie de soarta copilei pe care o avea ca stăpână.
- Când vom ajunge în Anglia, o voi lua pe stăâna ta la Bath. Nu cunoaște pe nimeni în țara mea și sper că o voi putea prezenta în înalta societate, de unde își va alege un soț care să aibă grijă de ea toată viața, un om respectabil.
Francine nu spuse nimic, dar strălucirea din privirea ei era un răspuns.
- Știi mai bine ca oricine cât de puțini bani mai are Cerissa. Nu-i vor ajunge multă vreme. Dar este o fată frumoasă și inteligentă. La Bath va avea ocazia să întâlnească mulți burlaci, demni de o partidă atât de bună.
- Să se căsătorească, monsieur? întrebă Francine precaută.
- Nu te mint, Francine. Cerissa mi-a spus că nu mă crezi. Ei bine, te invit s-o faci! Nu am niciun interes cu stăpâna ta. Nu doresc mai mult decât prietenia ei.
Francine îl privea mai indulgentă acum și interveni:
- Mi-aș da viața pentru mademoiselle Cerissa, monsieur. Sunt cu ea de când s-a născut! Reprezintă pentru mine mai mult decât propriul copil.
- Atunci pe amândoi ne interesează același lucru: binele ei! Am nevoie de ajutorul tău și al lui Bobo. De acord?
Francine îl înțelegea perfect. Făcu o plecăciune ai respectuoasă ca niciodată și spuse:
- Vă voi ajuta, monsieur. Le Bon Dieu v-a trimis ca să aveți grijă de noi!
Francine avea o voce sinceră și Sheldon Harcourt zâmbi mulțumit, când aceasta ieși din cameră.
I se părea că joacă o comedie. Ceea ce i se întâmpla, nu putea fi adevărat. Pe de o parte îi venea să râdă și pe de altă parte se simțea foarte intrigat.
În timp ce se îmbarcau pe Queen Anne, recunoscu faptul că starea lui de spirit era cu totul diferită de acea pe cre o avusese când sosise în Calais.
Le instală pe Cerissa și Francine în cabina lor, ajutându-le cu nenumăratele lor bagaje și se duse pe punte să se plimbe.
Era un navigator bun și nici măcar cea mai rea furtună nu-l speria. Ceilalți pasageri nu păreau să se bucure de călătorie, așa că puntea îi aparținea în întregime.
Privea pentru ultima oară țărmul francez, când apăru Bobo.
- Pardon, monsieur, dar am văzut un domn care stă pe o bancă, mai încolo, și pare mort de beat.
- Și?
- I-a căzut portofelul și pare burdușit de bani. Dacă nu-i luăm noi, cu siguranță se va găsi cineva mai vigilent.
- Nu fi prost! spuse Sheldon Harcourt tăios. Dacă te prinde cineva, s-a zis cu tine. Te deportează imediat!
Bobo părea mirat, deși nu putea spune sigur, pentru că niciodată nu ghicea expresia feței lui.
- Autoritățile englezești sunt foarte stricte în ceea ce privește hoții de buzunare. Pentru binele domnișoarei Cerissa, trebuie s te abții să te implici în lucruri care ar atrage atenția asupra noastră. Înțelegi ce-ți spun?
Sheldon Harcourt avea un ton foarte sever și Bobo îl privi atent.
- Aveți dreptate, monsieur. Dar era așa de ușor...
- Te voi anunța eu când vom ajunge în situația disperată de a fura. Până atunci să nu riscăm degeaba. Și ăsta este un ordin!
- Bine, monsieur. Cum spuneți dumneavoastră. Sunt la ordinele domniei voastre, spuse Bobo cu demnitate, făcând o plecăciune adâncă.
Sheldon Harcourt se întoarse să privească marea.
Era convins că problemele încă nu începuseră, dar într-un fel, acest lucru îl provoxa.
Urmând planul cu atenție, Sheldon Harcourt nu părăsi orașul Dover din prima zi.
Erau obosiți cu toții. Se cazară la hotelul King, care era de aceeași categorie cu Angleterre dar avea mâncarea mult mai proastă.
- Nu pot să mănânc asta, se plânse Cerissa privind prima cină luată acolo, care consta într-u miel dubios și ceva legume.
- Plecăm mâine, o consolă Sheldon Harcourt. Imediat ce cumpăr o trăsură.
- O trăsură?
- Nu am de gând să traversăm țara într-o diligență. Nu trebuie să lași impresia că șeti falită. Trebuie să ne asigurăm o sosire triumfală. Trebuie să evităm să arăți ca o oarecare. Lumea a cam sărăcit în Angșia. Cei bogați nu se vor înghesui, dacă vor afla că trebuie să te întrețină.
- Trebuie să părem bogați?
- Da, trebuie să ne prefacem și aici. Bogătașii sunt mei generoși cu ei înșiși.
- Așa este. Tata îmi spunea că bogătașii de la Versailles erau foarte răi și zgârciți. Pentru ei și soțiile lor plăteau sume imense pe haine și bijuterii. Dar servitorii lor așteptau cu lunile să-și primească salariile.
- Da, și erau orbi la suferința săracilor din afara porților Curții. Mulți oameni mureau de foame în Paris. Ei huzureau, în timp ce mulți flămânzeau.
- Niciodată n-am înțeles lucrul ăsta. Cum puteau să se simtă bine cheltuind atâția bani, știind sărăcia ce domnea în jurul lor?
Cerissa avea un ton trist și dezgustat. Revenindu-și repede, adăugă:
- Hai să fim bogați și veseli! Hai să ne batem joc de adevărații bogătași!
- Trebuie să fim prudenți! o avertiză Sheldon Harcourt.
- Oui, monsieur. Când voi râde de ei, voi avea grijă să nu observe.
- Să nu râdă ei de noi!
- Sunteți ca Francine! Nu vedeți decât partea negativă! „Ai grijă! Nu face asta! Nu face aia! Nu risca! Fii atentă!” Refuz să mai ascult!
Cerissa era foarte exasperată și era tare simpatică în felul în care își manifesta indignarea. Dar vocea lui Sheldon Harcourt era tăioasă.
- Fii rezonabilă! Abia ți-ai revenit de pe urma pierderii părinților. Acum pleci din propria țară în necunoscut. Ești vulnerabilă, nu uita asta.
- Pot să zâmbesc?
- Nu prea des!
- Cred că... mai bine mă întorc în Franța. Prefer să fiu executată decât să știu că... nu am voie nici să râd. Ce doriți de la mine? Să plâng:
- Nu chiar. Nu-mi plac femeile plângăcioase.
- Dar dacă nu râd... plâng! Alegeți! Poate că doriți să vă plâng pe umăr! Atunci vă veți simți mai bine?
- Poți să-ți păstrezi scenele pentru bărbatul cu care o să te măriți! Acum du-te la culcare. Am de făcut o groază de planuri și tu nu faci altceva decât să mă încurci.
- Asta îi spunea tata mamei, când compunea o cuvântare. Apoi o săruta și-i spunea că ea nu-l încurca niciodată.
Cerissa se opri o clipă și adăugă insinuant:
- Mă sărutați din nou?
- La culcare, am spus! urlă el. Și spune-mi Monseigneur. Trebuie să avem din nou această discuție? Noapte bună!
Cerissa făcu o reverență exagerată.
- Bon soir, Monseigneur! spuse ea cu un ton tendențios și ieși încet din cameră.
Se instalară a doua zi pe la prânz, în trăsura pe care Sheldon Harcourt o achiziționase la un preț convenabil din Dover.
Era cam demodată, dar arăta destul de bine și aparținuse unui nobil.
- Ce drăguț! exclamă Cerissa încântată la vederea ei.
Cei doi cai erau tineri și puternici și fuseseră cumpărați la un preț bun, dar Sheldon Harcourt era deja îngrijorat de cheltuiala făcută.
Când încărcară bagajele, Francine și Bobo abia mai aveau loc în față, lângă vizitiu.
Bobo își ținea picioarele pe un geamantan de-al Cerissei și Francine ținea în brațe o cutie de bijuterii acoperită cu o capă de blană.
Ca să se protejeze de soarele arzător, Cerissa își pusese o bonetă legată sub bărbie cu nișt funde de măase.
Avea totuși aruncată pe umer o pelerină frumoasă, deoarece, deși era o vreme splendidă, frigul iernii era mușcător.
- Vom călători lejer, spuse Sheldon Harcourt. Nu are sens să ne grăbim. N-am de gând să ajungem acolo epuizați.
- Asta înseamnă că trebuie să avem grijă cum cheltuim banii.
- Da, chiar mă gândeam cum să mai economisim. Trebuie să găsesc eu vreun cunoscut care să aibă casa la Bath sau prin împrejurimi. N-am mai fost acolo de multă vreme. Cred că aveam 17 ani când am vizitat stațiunea Bath ultima dată.
- Cu ce ocazie ați fost acolo?
- Mama era bolnavă și doctorul îi recomandase apele de acolo. Clima din Londra îi provocase o răceală de care nu mai reușea să scape.
- Mama dumneavoastră era frumoasă?
- Foarte frumoasă. A murit la 1 an după ce am fost la Bath. Aveam 18 ani.
- Îmi pare rău. Probabil că ați suferit mult, îl compătimi Cerissa.
- Da, așa este. Multă vreme am plâns. Tatăl meu a murit 2 ani mai târziu.
- Deci, ați fost orfan, ca și mine. Aveați aproape aceeași vârstă ca și mine.
- Aici avem un punct în comun.
- Ba avem mai multe puncte comune, spuse Cerissa gânditoare.
- Și anume?
- Cred că avem gusturi asemănătoare. Altfel n-am fi avut atâtea de discutat. Tata spunea că gusturile sunt foarte importante. Dacă două persoane au gusturi diferite, nu se vor înțelege niciodată, pentru că nu vor reuși decât să se enerveze reciproc.
- Avea dreptate tatăl tău, remarcă Sheldon Harcourt. Eu nu m-am gândit niciodată la treaba asta.
- Nu vreau să vă enervez, Monseigneur.
- Așa să faci!
- Mă străduiesc. Nu vă dați seama? Mă dezamăgiți că nu-mi apreciați eforturile.
Sheldon Harcourt zâmbi.
- Ba da, Cerissa, le apreciez. Dar tu realizezi că totul depinde de impresia pe care vom face când vom ajunge la Bath? Poți să fii spectaculoasă. De fapt, chiar ești. Fii tu însăți. Pe lângă Francine și Bobo, poți face o impresie bună. Dar cum spui tu, trebuie să avem grijă cum ne purtăm unul cu altul, să nu trezim suspiciuni.
- Voi părea tânără și ingenuă, promise Cerissa. Și când un domn bine va face cunoștință cu mine, îl voi privi cu niște ochi mari și-l voi întreba de ce pământul este rotund.
Cerissa izbucni în râs, imaginându-și situația.
- Sunt convisă că bărbații preferă femeile proaste. Îi face să se simtă importanți.
- Asta să n-o mai spui nicioodată, o sfătui el.
- V-o spun numai dumneavoastră.
- Gândește-te bine înainte de a spune ceva. E periculos. Poți compromite totul.
Petrecură noaptea într-un han drăguț, unde erau singurii clienți.
Patronul îi întâmpină cu entuziasm, oferindu-le cel mai mare apartament, cel matrimonial. Era sigur că sunt soț și soție.
În salon era aprins un foc în șemineu și cina consta dintr-o mâncare tradițională englezească, pe care Cerissa o declară comestibilă.
Era obosită și mai puțin vorbăreați ca de obicei.
De fapt, chiar și Sheldon Harcourt, așezându-se după cină în fața focului, cu un pahar de brandy în mână, ațipi de oboseală.
Cerissa adormise în scaunul ei.
Stăcea chircită, cu capul pe perna de mătase pe care i-o adusese Bobo, ca de obicei, și învelită cu capa de hermină.
Așa, adormită, cu fața destinsă, părea și mai tânără și mai vulnerabilă decât atunci când era trează și vorbea, râdea și se agita.
Aheldon Harcourt o privi mult timp.
I se părea incredibilă situația în care se afla. O cunoștea pe fetișcana asta doar de două zile și se simțea implicat în povestea ei, din tot sufletul.
Fusese încrezătoare și-i dăduse toți banii ei. Și el plătise corect toate cheltuielile.
Spera ca în curând să-și revină și el cu finanțele. Avea de gând să se oprească la primul cazinou, ca să se întrețină, așa cum făcuse în Franța.
Spera că îi va fi mult mai ușor să câștige bani la Bath, decât fusese la Paris.
- Voi face în așa fel încât să nu-i iau un ban fetei, își spuse el, privind-o pe Cerissa. Și mă voi evapora imediat ce îi găsesc un soț.
Se întreba ce bărbat era în stare să se arunce într-o asemenea căsnicie. Era o emigrantă pe care n-o cunoștea nimeni, fără nimeni și însoțită de un gardian dubios.
Își spuse că frumusețea ei putea să fie suficientă, cu puțin noroc.
Viața lui Sheldon Harcourt fusese plină de femei care mai de care mai frumoase.
Fusese destul de cinic în relațiile lui. Nu prea ținuse cont de sentimentele altora. Nu prea avea scrupule. Femeile roiau în jurul lui. Știa că oricând se putea baza pe vreo femeie frumoasă, îndrăgostită și bogată, în cazul unor eșecuri la cazinou.
Acum putea recunoaște cu mâna pe inimă că, dintre toate femeile pe care le iubise și care-l iubiseră, Cerissa era cea mai frumoasă și fascinantă.
Știa că orice bărbat pe care ar pune ochii Cerissa, l-ar cuceri imediat, și acesta nu i-ar refuza nimic. Avea un farmec special în felul în care privea bărbații, cu ochii aceia negri, magici, și felul în care le zâmbea.
O sărutase și cunoștea prea bine gustul irezistibil al gurii ei.
Ea îl provocase s-o sărute. Deși avea îndoieli mari în ceea ce privea faptul că ar fi contesă, era convins de inocența ei.
Când îi simțise sărutarea neexperimentată, fusese convins că poveștile pe care i le îndrugase la cină erau în mare parte neadevărate.
Și, mai mult, își lăsase corpul în voia lui, cu inocența unei fete, mai degrabă, decât a unei femei mature.
Un bărbat mai puțin sofisticat ar fi fost probabil înșelat de aparențe, dar nu Sheldon Harcourt.
Privind-o pe Cerissa cum dormea, se trezi că speră cu o ardoare care-l surprindea și pe el, că-i dorea fericirea din toată inima.
Era doar o copilă, din toate punctele de vedere, și lumea putea să fie atât de dură și de rea, chiar înspăimântătoare pentu ea, fără cineva alături, care s-o protejeze.
Sheldn Harcourt simți cum îl cuprinde din nou somnul.
Se ridică în picioare și se pregăti s-o trezească pe Cerissa, dar brusc, se răzgândi.
Era pierdută în cine știe ce vise și i se părea o cruzime s-o trezească.
Sheldon Harcourt se hotărî s-o ia ușor în brațele lui protectoare.
Cerissa se răsuci un moment, părând că se trezește, dar își așeză mai bine capul pe umărul lui.
O duse ușor în brațe în camera ei de la etaj, urcând cu grijă scările de stejar. Părul ei mirosea a flori de primăvară. Sheldon Harcourt simți imperios nevoia să-și afunde capul în bogăția de păr negru cu parfum îmbătător. Dar se abținu cu greu.
Francine își aștepta stăpâna în camera ei.
Un foc plăcut ardea în șemineu și câteva lumânări aprinse aruncau pe pereți umbre lungi.
Când Sheldon Harcourt intr cu Cerissa în brațe, ca un trofeu, Francine sări în picioare.
- A adormit, spuse el în șoaptă. Încearcă să n-o trezești. Era foarte obosită.
Cu mișcări delicate, o așeză pe Cerissa în patul ei.
Francine se grăbi să-și învelească micuța stăpână, cu o grijă nemărginită, iar Sheldon Harcourt ieși ușor din cameră, închizând ușa în urma lui.
Capitolul 3
Zilele care urmară părură interminabile și călătoria părea să nu se mai sfârșească.
Dar pe de altă parte, totul era interesant și variat, prezentând interes nu numai pentru Cerissa, care vedea acele locuri pentru prima oară, ci chiar pentru Sheldon Harcourt.
Remarca schimbări majore petrecute în ultimii 5 ani, de când nu mai vizitase acele locuri.
În primul rând drumurile erau îmbunătățite și înghețul îi scăpase de noroiale în care-și amintea că se împotmoleau roțile și caii, chiar și ale unei trăsuri ușoare, nemaivorbind de una grea, ca a lor.
La început o luaseră pe drumul de diligențe care pleca de la Dover.
În 1784, cu 4 ani înainte să părăsească Anglia, se întâlnise adesea cu John Palmer, membru al Parlamentului, care avea o locuință în Bath.
Palmer era deosebit de nemulțumit de greutatea cu care primea corespondența și voia să facă ceva în acest sens.
Scrisorile și coletele cu destinație îndepărtată erau încredințate așa-numiților „băieți de corespondență”. Erau un fel de curieri publici.
Aceștia nu cunoșteau termenul de „urgent” și întârziau mult, pierzând timpul prin hanuri și înhăitându-se cu tâlharii de drum mare.
Palmer se plângea adesea de ei, în cuvântările lui electorale.
Acest parlamentar, pe lângă faptul că era un mare politician, era și un om de cultură.
Conducea săli de teatru în Bristol și la Bath. Ținea legături strânse cu actori și manageri din Londra.
- Trăsura mea personală, obișnuia el să spună, e mai rapidă decât acești „băieți de corespondență” și mult mai de încredere.
John Palmer îi sugerase Șefului General al Poștelor să-i înlocuiască pe leneșii „băieți de corespondență”, cu trăsuri ușoare și sigure ca a lui.
- Unui „băiat de corespondență” îi trebuie 50 de ore pentru a ajunge de la Londra la Bristol, remarcase el. Cu trăsura mea, ajung în 15 ore.
De când Sheldon Harcourt părăsise Anglia, aceste trăsuri propuse de Palmer, numite diligențe, duceau corespondența la destinație mult mai rapid, înlocuind vechea metodă.
- S-a făcut o adevărată revoluție poștală, observă el.
Vremea era prea frumoasă ca să stea în trăsura acoperită și o trimise pe Francine înăuntru, lângă Cerissa, în locul lui.
..................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu