Dezamăgire, Barbara Cartland

 ...............................................

3.

         - Bună, ce bine îmi pare că te văd, am zis.

   Eram așa de singură că abia așteptam să vorbesc cu cineva. Dar cumnata mea era o persoană foarte diferită de acea doamnă veselă, petrecăreață, pe care o cunoșteam.

   - Vreau să avem o discuție serioasă.

   - Bine, am răspuns, ridicându-mă din pat, luând niște lucruri de pe scaun ca să se poată așeza.

   A urmat o pauză, apoi a zis:

   - Păcat că te-ai măritat în graba asta. Pimples nu are bani.

   - Știu asta, nu m-am măritat cu fratele tău pentru bani... de fapt, n-am avut deloc intenția să mă mărit cu el.

   - În cazul ăsta e păcat că ai făcut-o.

   Nu mă credea.

   - Am venit aici, a continuat ea, să-ți propun un compromis legal și părinții mei sugerează să-i întâlnești în biroul unui avocat.

   - Bine, dacă așa vrea Pimples.

   Acum am înțeles că am prea mult din mama în mine ca să suport să fiu condusă. Nu știu de ce, dar cum încearcă cineva să mă doboare, mă înfurii. Dacă sunt buni cu mine, mă înmoi.

   Când avocatul a început, pe un ton sever, să vorbească, am ascultat ce am ascultat și am spus:

   - Uitați ce e, nu accept să mi se vorbească așa. Sunt gata să ascult ce aveți de spus și voi fi de acord cu orice propunere rezonabilă, dar nu puteți ignora faptul că sunt soția Lordul Glaxly. Știți că am 19 ani și el 25, așa că tonul ăsta e absurd!

   Avocatul a părut intimidat într-un fel de replica mea și a aruncat o privire celor doi, spunând parcă: „Ce pot face cu o asemenea creatură?” Pe urmă a vorbit tatăl lui Pimples, care e un gentleman, fermecător și decent. Dacă nu mi-ar fi fost socru l-aș fi plăcut enorm.

   - Poate ne sugerezi ce am putea face în cazul acestui nefericit mariaj. Fiul nostru nu vrea să te mai vadă și cred că nici tu pe el.

   - E adevărat. Probabil că nu mă credeți, dar n-am vrut să mă mărit cu fiul dumneavoastră, a fost o greșeală teribilă și cu cât se repară mai repede, cu atât mai bine.

   Avocatul și socrul meu s-a gândit și s-au sfătuit mult timp, în șoaptă. Apoi au încercat să-mi explice căile legale, dar n-am prea priceput mare lucru. O anulare ar fi cea mai simplă soluție, dar durează 1 an și cum ei sunt nerăbdători să-și recupereze prețiosul fiu din mrejele mele, au ajuns la concluzia că un divorț ar fi mai bun.

   - E mai bine, dar cine va divorța?

   Cum m-am așteptat, au vrut să fiu eu cea vinovată.

   Nu mă deranjează prea tare și cred că de mine depinde cum ies din încurcătura asta. Dar nu văd din cauza cui aș putea divorța. Au fost mulțumiți că accept ideea și mi-au oferit 1000 de lire pentru ziua în care le aduc proba.

   Oferta m-a încurajat să cer ceva în avans, deși mi-a fost cam jenă.

   - Când mă înzdrăvenesc o să-mi iau o slujbă, să nu credeți că vreau banii voștri, dar pentru monent nu pot lucra.

   Asta a generat o nouă conversație în șoaptă. Mi-am dat seama de ce se temeau. Dacă îmi dădeau atât de mult pe lună, nu m-aș fi grăbit să le aduc dovada.

   După un timp, avocatul a spus:

   - Trebuie să vă spun că Lordul Glaxly nu are un venit propriu și dacă solicitați ajutor financiar ca soție legală, Lordul Marland îi va tăia orice drept și nu veți obține nimic de la el. Oricum, siguri fiind că nu vreți să-l determinați să facă asta și nici nu vă trebuie publicitate în plus, am hotărât să vă oferim 3 lire pe săptămână, plătite regulat la bancă, până primim dovada. Dacă încercați să măriți suma, Lordul Marland nu mai răspunde de dumneavoastră și nu-i va mai da fiului său niciun ban înainte de pronunțarea divorțului.

   Mi-am dat seama că mă au la mână orice aș face, dar am fost atât de bucuroasă să primesc banii, că am acceptat.

   Cu un sentiment de bucătăreasă care și-a terminat programul, am ieșit în stradă și abia când am ajuns acasă m-a apucat plânsul.

CAPITOLUL 34

   E totul bine și cred că nu se mai poate schimba nimic. Cândva 3 lire pe săptămână mi se păreau un lux. Acum am descoperit că e culmea sărăciei.

   E toamnă și nu pot umbla la infinit cu o rochie de mătase pretinzând că e prea cald pentru haină. Mă rog să găsesc ceva de lucru. Slavă Domnului, s-a întors Hugh. Când i-am povestit ce s-a întâmplat, a fost foarte înțelegător.

   - Biata Linda, ai intrat în mare încurcătură.

   Când i-am spus despre divorț, a fost îngrozit.

   - Nu văd de ce trebuie să faci tu toată mârșăvia asta, Pimples nu se poate învinovăți decât pe el. Să fie el partea vinovată.

   - Nu văd niciun ban dacă fac asta, nu pot trăi din aer, Hugh.

   - Ba poți, când va muri bătrânul Marland, îi va lăsa fiului toată averea și tu vei primi o treime din ea.

   - Câți ani are?

   - Vreo 62-63.

   - Deci, dacă trăiește vreo 80, fac foamea 18 ani. Mulțumesc, Hugh, dragă, dar nu cred că e un sfat bun.

   - Uite, Linda... a început el, dar l-am oprit, punându-i mâna la gură.

   - Nu spune nimic, Hugh, știu ce ai de gând, vrei să-mi oferi bani - și prietenia noastră a fost întotdeauna reușită pentru că n-am avut nimic de împărțit. Nu face asta, poate strica totul și n-aș suporta. Nu face asta, poate strica totul și n-aș suporta.

   Nu-l las să vorbească despre asta, pentru că știu cât de sărac e. Are o dotă de la tatăl său și e mult mai sărac decât frații său, ofițeri, și nu-și permite nicio mașină să țină. Dar el e prietenul care la nevoie se cunoaște.

   Cleone și Hugh sunt cei mai dragi și drăguți oameni din lume. Cleone a fost minunată, m-a invitat la prânz, de multe ori și la petreceri, pentru că știa că sunt singură și de obicei flămândă. Și știu că îmi va da niște bani pentru toamnă deși nu-mi place să-i iau. Biata Cleone e cam strâmtorată și ea acum. Cu toate că a ieșit bine la Monte Carlo cu toate cheltuielile plătite de Cantaloupe, a fost destul de nesăbuită să joace banii și evident, i-a pierdut.

   A spus:

   - Numai cei bogați câștigă, pentru că lor nu le pasă. Ban la ban trage.

   Cleone are un nou prieten și e pe cale să se îndrăgostească de el. Sper să fie așa, pentru că aș vrea s-o văd fericită.

   El e foarte drăguț, deși nu are mulți bani. E secretarul lui Sir Sydney Wrex, un mare magnat din nord. Norman Vaughan - așa îl cheamă - merge peste tot cu Sir Sydeny și conduce multe din afacerile lui, astfel încât e aproape indispensabil. S-ar putea căsători, dar Cleone e secretoasă și nu-și dezvăluie sentimentele.

   Am ieșit cu ei de câteva ori, îmi place Norman, e serios și recunosc că dacă ar trebui să stau tot timpul cu el mi s-ar părea plicticos. Dar Cleone îl consideră strălucitor și cred că dacă admiri destul un bărbat ești pe jumătate îndrăgostită.

CAPITOLUL 35

   Cleone s-a logodit. E foarte fericită, dar se vor căsători abia peste vreo 3 luni. Oricum, după Crăciun, pentru că Sir Sydney Wrex e atât de ocupat de Crăciun și Norman va fi atât de ocupat, încât nu va avea timp să se însoare cu Cleone.

   Cleone e schimbată. Nu mai e tristă și abătută, ci foarte vivace și robustă. Cumpără fel de fel de lucruri pentru trusou, ori de câte ori scapă de la magazin. Ceea ce îi place cel mai mult este că vor locui la țară. Sir Sydney are o mulțime de case, dar cea în care își petrece cea mai mare parte a timpului e în Cheshire. Lui Norman i-a oferit o casă mai mică, pe moșie, la vreo două mile de Cinci Stejari, casa cea mare. Sunt puțin geloasă pe Cleone și Norman - se iubesc așa cum ne iubeam eu și Harry. Norman îmi amintește într-un fel de Harry, mai ales când se uită la Cleone. Se poartă cu ea parcă ar fi de porțelan.

   Mă deprimă uneori să mă gândesc că dacă eu îmi scrântesc glezna sau mă lovesc la deget cu un ciocan, nimănui nu-i pasă. Cred că ar fi prea mult să sper că voi găsi pe cineva la fel de minunat ca Harry. Nu cred că lucrurile se repetă vreodată, deci, presupun că tot restul vieții mă voi mulțumi cu planul doi și cu timpul va începe să-mi placă.

CAPITOLUL 36

   Ieri dimineață stătea întinsă în pat, gândindu-mă cât de bine e că nu trebuie să mă grăbesc să ajung la magazin, când s-a deschis ușa și a apărut Cleone.

   Când i-am văzut figura, am știut că s-a întâmplat ceva teribil.

   - Ce e? am întrebat, ridicându-mă.

   S-a așezat pe marginea patului și mi-a întins o scrisoare.

   M-am gândit că Norman a tras-o pe sfoară, sau că a murit, dar când am citit temerile astea s-au risipit. Nu Norman, ci primul soț al lui Cleone era problema. Uitasem de el. Cleone nu-mi vorbise niciodată de prima parte a vieții ei și mi-am imaginat că fetele de la magazin aveau dreptate să spună că fie nu fusese niciodată măritată cu el, fie că murise.

   Adevărul e cu totul altul. Contele di Rivoli - ce nume teatral - e în viață și căsătorit cu Cleone. Ea a crezut că el nu mai e în viață, neprimind nicio veste de ani de zile. Dar el trăiește în Italia, într-un sat, unde cultivă violete. Singura veste bună e că trăiește cu o actriță italiană și Cleone poate cere divorțul.

   Cleone, care întotdeauna e foarte controlată, înțeleaptă și lucidă, a cedat și a izbucnit în plâns. N-am știut cum s-o consolez, nu știu ce să fac când văd pe cineva plângând, chiar și în film sau pe scenă. Părea cel mai mare ghinion.

   - Nu plânge, Cleone, nu plânge, o să fie bine.

   Mă voi ruga să fie așa.

CAPITOLUL 37

   Ziua a început prost, cu necazuri mari din cauza banilor.

   Avocații lui Pimples au oprit contul meu și cu toate că domnul Church s-a dus la tribunal, durează luni pentru a obține o înfățișare. Sunt sigură că ideea lor e bună, dar mă întreb cum își închipuie că pot plăti chiria, cumpăra pantofi și haine și merge la coafor, cu nimic?

   Azi dimineață mă întrebam, în timp ce mă îmbrăcam, dorind să găsesc o slujbă, când a venit cineva de jos să-mi spună că am musafiri. Am spus să urce și am fost surprinsă să văd o femeie necunoscută.

   Era ridată, ca un măr urcat, dar avea cei mai luminoși ochi albaștri și n-am știut de cine îmi amintește, până nu mi-a spus că e mama lui Bessie. Asta m-a înfiorat. Am invitat-o să ia loc, i-am făcut un ceai și am vorbit și am plâns împreună.

   Era foarte timidă. Locuiește cu soțul ei în Wales, el e grădinar. Mi-a spus cât de îngroziți au fost când Bessie a intrat în teatru. Ar fi fost și mai îngroziți dacă ar fi știut adevărul despre viața fiicei lor. Mi-am dat seama că Bessie n-a spus nimic despre bărbați, iar doamna Evans zicea:

   - Tatălui ei nu i-a plăcut niciodată ideea de a se face actriță, noi am fost întotdeauna respectabili.

   Biata de ea, tocmai a auzit de moartea lui Bessie. A apărut în ceva ziare și a fost preluată de un ziar local și abia peste câteva luni o vecină i-a arătat de vești aducea. I-am spus că Bessie a avut o operație.

   Era foarte îngrijorată și repeta:

   - Un copil atât de puternic, era sănătoasă tun când era mică. A câștigat premii la spectacolele din oraș și vecinii ne felicitau mereu datorită ei.

   După a doua ceașcă de ceai, mi-a povestit cât se certau în ultima vreme. Tatăl lui Bessie nu avea de mult de lucru, iar când găsea, reumatismul îl împiedica să se miște și trebuia să refuze. Îi era greu, mai ales cu un soț bolnav pe cap.

   I-am spus doamnei Evans:

   - Bessie a lăsat niște bani și cred că erau pentru dumneavoastră.

   Femeia a fost impresionată. M-am îmbrăcat și am mers la bancă. I-am explicat directorului, mi-a dat banii și când doamna Evans a văzut câți sunt, era să leșine.

   - Cum a putut Bessie să economisească atât?

   - A fost o actriță foarte bună, era foarte apreciată pe scenă. Și mereu strângea bani pentru dumneavoastră.

   I-am mai înșirat niște minciuni și n-am mai văzut pe cineva mai fericit ca biata femeie.

   - O sută de lire! șoptea, o sută de lire, asta e o avere!

   Am mers cu metroul la cimitir, i-am arătat mormântul lui Bessie și a așezat niște flori pe el. I-am dat să mănânce și am condus-o la expresul de Cardiff.

   Ea repeta: „o sută de lire - Bessie a noastră să strângă atâția bani!”

   Abia când a plecat trenul mi-am amintit că trebuia să iau masa cu Norman și Cleone. Am uitat complet de ei și mă simțeam vinovat. Am sunat la Cleone, dar nu a răspuns nimeni. Așa că m-am gândit să merg la Cressaway House, să-l caut pe Norman.

   Norman are un birou confortabil acolo și știam că Cleone se ducea adesea la el când pleca de la magazin. Îl aștepta să termine treaba ca să poată pleca la masă.

   Cressaway House e imensă și din clipa în care suni la ușă, se simte mirosul banilor. Sir Sydney Wrex îi învârte, dar se zice că e meschin și n-ar da un penny pentru opere de caritate. Norman îl admiră mult pe Sir Sydeny, pentru că e inteligent, dar zice că e uneori brutal cu angajații. Povestea lui e tristă, ar putea fi compătimit, dar, chiar și așa, nu e nevoie să-ți câștigi reputația fiind dur și brutal.

   Când era tânăr s-a căsătorit cu o fată frumoasă dintr-o familie foarte bună. La vremea ei a fost o căsătorie fericită le fiind un tânăr care promitea, avea deja bani mulți. Părinții lui au fost oameni obișnuiți, care au muncit mult, dar soția lui a fost în înalta societate. S-au căsătorit. După 1 an ea a înnebunit și a fost închisă într-un azil. Abia atunci a aflat că era o boală de familie și dacă părinții ei ar fi avut decență, n-ar fi lăsat-o să se mărite.

   Toate astea s-au petrecut cu mulți ani în urmă, dar ea încă trăiește. Norman spune că Sir Sydney plătește o mie pe an pentru întreținerea ei, pentru că nu e într-un azil obișnuit, ci într-un fel de sanatoriu cu prețuri exorbitante. Pare un mare ghinion că nu are niciun moștenitor pentru averea lui, una din cele mai mari din Anglia.

   Știind toate astea despre Sir Sydney, m-a interesat în mod deosebit casa. După mine e oribilă, prea mare și încărcată. Are o scară de marmură albă și neagră, cu covor roșu, iar ferestrele au draperii grele, modele dinainte de război. Tablouri mari atârnă peste tot, majoritatea religioase, iar unul de pe hol este al unei femei foarte frumoase. Cred că e soția lui Sir Sydeny, dar n-am avut timp să mă opresc, fiind nevoită să-l urmez pe majordom spre biroul lui Norman.

   Am trecut de holuri cu lambriuri, toate întunecate și sumbre. Toate astea erau suficiente pentru a face pe cineva de nesuferit, locuind acolo singur, numai cu servitorii.

   Norman nu era în birou și majordomul a spus:

   - Așteptați un moment, vă rog, voi afla dacă domnul Vaughan nu e la Sir Sydney.

   Când s-a deschis ușa am crezut că se întoarce majordomul, dar a apărut un bărbat cu ochi gri-oțel, sprâncene stufoase și păr negru. Am bănuit că e Sir Sydney și recunosc că arată foarte bine. E o apariție. Are o bărbie pătrată, gură hotărâtă și privire înfricoșătoare. E mai tânăr decât credeam. Te aștepți ca un om ca el să fie bătrân.

   Vorbește pe un ton aspru, autoritar:

   - Îl aștept pe Vaughan? m-a întrebat, răstit.

   - Nu e nimic important, dacă are treabă.

   - Are și am nevoie de el cel puțin încă două ore.

   - Atunci nu mai aștept, am trecut cu speranța că e liber.

   - Cine ești, fata cu care e logodit?

   - Nu, sunt prietena ei cea mai bună.

   - Cum te cheamă?

   - Linda Glaxly, am răspuns, simțindu-mă examinată.

   - Glaxly? De unde cunosc numele ăsta?

   Am fost sigură că știe de căsătoria mea, dar nu i-am dat detalii.

   - Probabil în cunoașteți pe socrul meu, Lordul Marland.

   - Marland, sigur că da, avem niște companii împreună. Deci tu ești fata care s-a însurat cu fiul său. Cum vă înțelegeți?

   - Cu cine? Cu tatăl sau cu fiul?

   - Amândoi.

   - Nu mă înțeleg, am răspuns, simțindu-mă ca un pudel pe lângă un dulău.

   Norman îmi spusese că e faimos pentru felul său direct de a vorbi și dacă îi plăcea sinceritatea, puteam fi la fel de sinceră ca el, iar următoarea lui reacție mi-a dat ocazia.

   - Nu te rețin, sper să ne mai întâlnim.

   - De ce? am întrebat mirată.

   - De ce? a repetat, surprins. A, poate vrei să-mi povestești viața ta, am ascultat poveștile celor mai deziluzionate tinere.

   - Și asta vă face mai cinic ca oricând, probabil.

   - Cine ți-a spus că sunt cinic?

   - Multă lume, de aceea nu mă înscriu pe lista milei dumneavoastră, vă asigur.

   - Așa? a zis, privindu-mă mai interesat.

   - Nu vreau să vă rețin, am spus, întinzând mâna, mi-a făcut plăcere să vă cunosc, sunteți mai amabil decât am crezut.

   Remarca asta l-a surprins mai mult ca orice și am văzut că se gândea ce să-mi spună. M-a urmat pe hol.

   - Cum ți se pare casa mea?

   - Foarte sumbră și prea mare.

   - Nu te sfiești să spui ce gândești, nu? a întrebat el, uluit.

   - Am auzit că, cei din nord sunt foarte sinceri.

   - Așa e.

   - Dar poate v-ar fi plăcut să vă fac complimente.

   - N-am spus asta. Îmi place sinceritatea. De ce crezi că e sumbră casa?

   - Credeți că nu e?

   Nu mi-a răspuns la întrebare.

   - Mai bine ai lua cina cu mine. Ce faci mâine seară?

   - Nimic interesant, mi-ar face plăcere.

   - La 8 fix, a zis brusc.

   Și fără un cuvânt în plus, nici măcar „la revedere” s-a întors și a plecat. Un servitor a apărut din umbră și mi-a deschis ușa.

   Ajunsă în stradă, m-am simțit ca scăpată dintr-o cușcă cu lei, dar mă tulbura ideea de a cina cu el. Pare foarte interesant și mă va distra să-l văd surprins de ceea ce spun. Majoritatea oamenilor sunt terorizați de el și până și Norman se pierde să nu-și piardă slujba, sau să intre pe listele lui negre.

   M-am grăbit spre casă, să văd dacă a sosit Cleone, care a fost uluită de tot ce i-am povestit.

CAPITOLUL 38

   Deciziile bune nu vin întotdeauna la timp, cel puțin, nu la mine, și nu cred că sunt diferită de alți oameni.

   Aseară, când am cinat, pentru a treia oară cu Sir Sydney, i-am povestit viața mea, în ciuda a ceea ce îmi spusese. Dar el mi-a cerut. Nu mă așteptam așteptam să mă mai invite vreodată după prima cină. A fost un eșec. Am stat în sufrageria imensă, cu patru servitori care aduceau mâncarea pe tăvi de argint, prea mari față de conținut.

   Cred că Sir Sydney s-a obișnuit să trăiască singur și n-a observat că sufrageria arată ca un mausoleu. Dacă mi-ar fi spus cineva că există un cadavru sus, nu m-ar fi surprins.

   În asemenea stare, n-am putut fi prea amuzantă. Tot ce puteam face era să-l determin pe el să vorbească și asta mi-a reușit. Am auzit că femeile care au succes îl lasă pe bărbați să vorbească, dar presupun că e vorba de un bărbat pe care nu-l iubesc. Când iubești pe cineva ai atâtea lucruri de spus, atâtea de descoperit și găsești nenumărate subiecte de conversația. Când eram cu Harry nu a existat niciun moment în care să nu vreau să-i spun milioane de lucruri.

   Până la sfârșitul cinei, Sir Sydney mi-a povestit despre toate fabricile lui și cum a început să lucreze cu 8 șilingi pe săptămână.

   - Ce faceți cu banii acum?

   M-a privit surprins.

   - Ce fac?

   - Nu puteți cheltui toți banii, chiar dacă aveți mai multe case.

   - Numai nebunii cheltuiesc tot ce câștigă.

   - Să nu spuneți că economisiți pentru zile negre.

   - De ce nu?

   - Pentru că nu aveți zile negre.

   - Oricine poate să aibă zile negre. Dacă mai avem o scădere a comerțului...

   - Da, da, dar nu veți fi sărac, nu ca atunci când erați tânăr. Poate ați fi nevoit să renunțați la o casă, sau să sacrificați un serviciu de argint, dar nu veți ajunge la sapă de lemn.

   - Cu alte cuvinte mă îndemni să fiu extravagant.

   - Vă sfătuiesc să cheltuiți și să fiți fericit, e un slogan frumos.

   A părut să-i placă ideea de a cheltui mai mult pentru a se distra.
   N-am văzut pe nimeni care să aibă bani și să nu se distreze. Nu cred că se distrează în vreun fel și cred că e foarte singur și felul lui morocănos de a fi se datorează faptului că are un dinte împotriva celor care profită de viață mai mult decât el.

   Norman mi-a spus că e impulsiv. A doua oară când am cinat cu el a strigat la un servitor pentru că nu i-a adus brandy-ul pe care îl ceruse. Servitorul a fost îngrozit. Dar pe mine nu mă sperie. În niciun caz Sir Sydney, care mă duce cu gândul la un câine care latră și nu are cum să muște.

   Când servitorul a ieșit din cameră tremurând, a zis:

   - E un servitor bun, dar e idiot.

   - Îl plătiți în plus ca să nu se supere când sunteți furios?

   M-a privit fioros, apoi a râs și a fost mai bine dispus în acea seară.

   În seara asta am insistat să ieșim la un restaurant, nu mai puteam suporta mausoleul acela. Am mâncat la Claridge. Nu era multă lume, dar cred că Sir Sydney s-a simțit bine. A încercat să se arate nemulțumit de mâncare și băutură, dar am protestat:

   - Prostii! Să nu faceți asta când ieșiți cu mine!

   Spre surprinderea mea, a fost de acord că mâncarea e excelentă și că vinul nu e rău. În timpul cinei m-a întrebat de Pimples și după aceea a trebuit să-i spun ce mi s-a întâmplat. A fost foarte interesat, m-a întrebat despre tot și i-am spus de Harry.

   - Nu mă aștept să credeți că de fapt nu am fost amanți.

   - De ce n-aș crede? Nu pari o mincinoasă.

   - Nimeni altcineva nu m-ar crede, de asta i-am lăsat să creadă ce vor.

   - Mulți oameni sunt proști.

   A urmat o tăcere, apoi a continuat:

   - Probabil îți închipui că nu vei mai iubi pe nimeni.

   - Nu la fel, dar sper să mă îndrăgostesc într-o zi, e minunat, mi-e frică să rămân singură și nefericită toată viața.

   M-am gândit la Cleone și cum și-a găsit fericirea după atâția ani cât a suferit din cauza lui Peter.

   - Vei iubi și vei fi la fel de naivă și data viitoare.

   A spus asta cu blândețe. Apoi mi-a pus o mulțime de întrebări. A aflat cât de strâmtorată sunt. I-am spus că îmi caut o slujbă și l-am întrebat dacă îmi sugerează ceva.

   - Peste o lună voi putea să mă întorc la magazin, mâna s-a refăcut. Credeți că ar trebui să încerc din nou teatrul?

   - Știi să joci?

   - Da, cred că aș fi bună, dacă aș avea șansa unui rol.

   - Orice gâscă cu o mutră drăgălașă crede asta, a zis el descurajator.

   - Credeți că sunt o gâscă?

   - Cred că ești ca oricare alta, încerci să profiți de orice.

   - Sigur că da, ca și dumneavoastră.

   - Asta e adevărat, a recunoscut el.

   - Și, care e diferența? Faptul că dumneavoastră ați avut succes și eu nu?

   - Mai ai încă timp, a zis el sec.

   - Cred că da și cred că nu sunt în măsură să vorbesc de eșecuri, dar spre, ca în cazul în care am ghinion sau succes, să nu ajung la fel de deziluzionată ca dumneavoastră. Sunteți atât de pesimist.

   - Vorbești ca o proastă, sau ca un copil. Așteaptă să ajungi la vârsta mea.

   A schimbat conversația.

   M-am gândit că nu poate fi încă nefericit din cauza nevestei lui, dar poate că e. Am aflat că a înnebunit pentru că era însărcinată. E îngrozitor că nu poate scăpa de ea, să se recăsătorească și nu există nicio șansă să o vindece. I-am spus despre Cleone și Norman. Norman nu-i spusese despre soțul lui Cleone.

   - Ce au de gând să facă?

   I-am explicat că vor încerca să obțină un divorț, dar că îi va costa enorm de mulți bani.

   - Vaughan își poate permite, are un salariu fabulos.

   - Dar au planificat fiecare penny pentru aranjarea casei, nici nu vă imaginați cât costă mobila acum.

   - Și ce-mi sugerezi?

   - Păi, vine Crăciunul.

   Doream foarte mult să-i ajut pe Norman și Cleone, dar cu frică să nu spun ceva care să-i facă rău lui Norman, având în vedere temperamentul ciudat al lui Sir Sydney.

   - Ești foarte darnică dumneata cu banii mei.

   - Aș fi foarte darnică cu ei mei, dacă i-aș avea, asta e plăcerea de a avea bani, să poți oferi cadouri tuturor. E plăcut să îi ai, dar e mai plăcut să cumperi cadouri pentru cei apropiați.

   Mă gândeam la avionul de aur al lui Harry.

   - Ce ai vrea să-ți dau ție de Crăciun?

   - Puteți adăuga cadoul meu la cel al lui Norman, dacă veți accepta, am zis, așteptând să văd cum reacționează.

   - N-am zis că-i voi plăti ceva.

   - Nu, dar o veți face, nu?

   Mi-am pus mâna pe mâna lui.

   - Vă rog, va fi o lovitură pentru cei care zic că sunteți meschin.

   A refuzat să mai discute, dar simt că o va face. I-am spus lui Cleone, dar nu-i spune lui Norman, de frica faptului că Sir Sydeny nu va face nimic. Nu se așteaptă la așa ceva de la el.

   - Draga mea, n-avem nicio speranță, nu a dat nimănui nimic, a lăsat singur unul dintre servitori, e drăguț din partea ta, dar nu vom primi de la el nici o felicitare.

   Asta m-a îndârjit să-l fac să le dea un cadou de Crăciun. Nu știu de ce, dar mi se pare fascinant să văd dacă îl pot convinge pe Sir Sydney.

   Sunt hotărâtă să-l fac să cheltuiască bani și dacă reușesc, mă voi considera foarte inteligentă.

   Are un caracter ciudat. Cred că e foarte concentrat asupra afacerilor lui și îi este greu să vorbească despre altceva și pentru 1 minut. Mi se pare că îl amuz, când își aduce aminte că sunt prezentă. Dar de multe ori vorbesc și nu cred că mă aude, ci se gândește ce impozit trebuie să plătească sau câte comenzi poate executa vreo fabrică până anul viitor.

   Când m-am întors aseară, am găsit o scrisoare de la mama, în care mă întreabă ce fac și îmi sugerează că nu i-ar strica niște bani, dacă am. Asta e cea mai bună glumă!

   Când am intrat în mașina lui Sir Sydney, în seara asta, îmbrăcată cu pelerina pe care am dat banii pe 1 an, m-am întrebat de ce oamenii bogați nu dau din când în când mici bacșișuri. E ciudat că poate cheltui 6-7 lire cu o cină dar nu-ți oferă niciodată bani. Sir Sydney ar fi același dacă mi-ar oferi 10 lire.

   Am observat că a lăsat 15 șilingi pe farfurie și aș fi vrut să-i fac jumătate cu chelnerul. Sunt teribil de strâmtorată, n-am niciun șiling să pun gaz în sobă. Am fost azi la un fotograf și mi-a promis câteva poze pentru o reclamă. Nu mă mai descurc fără haine. Cleone e un înger și mi-a dat o rochie și o haină și am reușit să vând din garderoba de vară câte ceva, pentru numai câțiva șilingi.

   Vor fi multe reclame de Anul Nou, dar acum de Crăciun nu sunt. Rochiile de seară sunt bune, dar nu pot continua să port aceeași rochie zi după zi. Mă gândisem să împrumut niște bani de la mama, dar acu nu mai e valabil.

   „Am avut ghinion, scrie ea, dar totul ar fi fost bine, dacă Bill nu s-ar fi supărat că am pierdut câteva lire la curse. A închis și nu vrea să împărțim nimic. Dacă m-ai ajuta, ți-aș fi recunoscătoare.”

   Biata mama, crede că dacă ai un titlu te scalzi în bani și nu vede că după accident sunt mai rău decât atunci când eram Linda Snell. N-am cum s-o fac să priceapă ce e cu Pimples, n-ar asculta.

   M-aș putea muta într-un apartament mai ieftin, dar n-am bani să mă mut și aici mă lasă pe datorie, chiar dacă primesc în fiecare lună scrisori de amenințare cu procese. Nu le-am băgat în seamă până acum și deși am plătit o săptămână din banii lui Pimples, a fost numai o picătură într-un ocean și mai devreme sau mai târziu nenorocirea se va produce.

   Sunt atât de amărâtă uneori, că îmi vine să plâng. Mă culc gândindu-mă la bani, mă scol gândindu-mă tot la bani dar asta nu mă duce nicăieri. O să încep să arăt rău dacă nu mă îngrijesc.

   Când i-am spus lui Cleone despre mama lui Bessie și banii ei, a zis:

   - Linda, ce proastă ești! Ai fi putut să recupereze banii de la înmormântare.

   N-a înțeles de ce am zis că mai bine aș muri decât să ating banii porcului de Eddie. A omorât-o pe Bessie și dacă m-aș atinge de banii lui, m-am simți ca Iuda.

CAPITOLUL 39

   S-a întâmplat ceva atât de uimitor, că trebuie să mă gândesc bine. Nu-mi vine să cred, și totuși a fost o prostie să nu-mi dau seama că se va întâmpla dacă aș fi fost deșteaptă, cum cred că sunt, aș fi așteptat asta.

   Cum stau așa întinsă, în întuneric, mi se pare că visez. Și totuși simt la mână noul meu ceas cu diamante. Nu-l pot scoate pentru că e prea frumos. Într-un fel mă tem de viitor, dar e minunat să mă gândesc că nu va mai trebui să-mi fac griji și că bestiile care dețin această cameră o pot păstra de mâine.

   Când m-am trezit, mi-am dat seama că se va întâmpla ceva teribil. Ploua torențial, era întuneric și foarte rece. Am deschis o scrisoare sosită cu poșta de dimineață și am descoperit că e o notă de evacuare. Asta a fost cumplit, dar nimic, în comparație cu ce a urmat.

   Mă îmbrăcam încet, prea deprimată pentru a ști ce să fac, când am auzit o bătaie în ușă și un omuleț cu pălărie, a venit să preia camera. M-am uitat la el ca proasta. N-am crezut ce-mi spune până nu a început să facă inventarul mobilei.

   - Nu vă neliniștiți, doamnă, aveți o zi la dispoziție, a zis, când am vrut să protestez.

   Am fost atât de necăjită că m-am așezat pe jos și am început să mă vait. Nu mâncasem nimic și simțeam că nu mai fac față la nimic. 

   - N-o luați așa, a zis omulețul, nu aveți pe nimeni care să vă ajute? Un tânăr?

   - Nu vreau un tânăr, vreau de lucru, am zis printre suspine.

   - Asta vrem toți, am doi băieți și fata e bolnavă de laringită, sunt vremuri grele pentru toți, dar o fată drăguță ca dumneavoastră, trebuie să se descurce.

   Era un om bun, în ciuda ocupației sale, care e necruțătoare, să fii urât oriunde te-ai duce. La sfârșit și-a pus singurul șiling în contorul de gaz și am băut împreună un ceai.

   Era un tablou deprimant, dar în acel moment nu m-a interesat. Dacă ar fi intrat cineva, ar fi râs. Eu, îmbrăcată cu capotul din dantelă roz, omulețul cu pălăria pe cap, n-a scos-o deloc, bârfind la o ceașcă cu ceai înainte de a pune sechestru pe tot și a mă arunca în stradă.

   - Nu aveți prea multe bunuri, a zis, după o lungă conversație despre familia lui și dificultatea de a găsi o slujbă.

   - Nu, le-am vândut de mult.

   - La amanet, nu? Ca și noi. Am dat ceasul săptămâna trecută, era de la străbunicul, dar i-am spus nevestei: „fără timp putem, dar fără ghete nu” și l-am dat.

   Era un omuleț nostim, cu mustață și ochi umezi care-ți dădeau impresia că stă să plângă. Dar felul în care accepta viața așa cum e, m-a făcut să mă rușinez de ieșirea mea. Eu nu trebuie să-mi pot de grijă decât mie, el are și o familie.

   Ne-am despărțit cei mai buni prieteni, deși a închis ușa după mine, ca și cum n-aș fi avut dreptul să iau ceva în afară de ce era pe mine. Omulețul și cu mine am coborât scările împreună. Am ieșit în ploaie, cu o umbrelă, simțind că mă ud la picioare și știind că e cel mai rău lucru posibil, căci doctorul mă avertizase să fiu atentă cu umezeala.

   Mă întrebam dacă m-aș duce la Ritz sau la Berkeley, aș găsi pe cineva să-mi ofere un prânz?
   La intersecția străzilor Picadilly și Berkeley am văzut mașina lui Sir Sydney. Eram atât de disperată, supărată și flămândă că am făcut ce n-aș fi făcut altfel. Am traversat, m-am dus la el și am intrat în mașină. Sir Sydney a mormăit un „bună dimineața” surprins, dar n-am așteptat să mai spună ceva.

   - Sir Sydney, îmi oferiți o masă de prânz? Mor de foame și n-am niciun penny.

   Fără să-mi răspundă a luat microfonul și i-a spus șoferului:

   - Spre casă.

   - Ești udă, a zis scurt și a pus la loc microfonul.

   - Leoarcă, dar nu am ce face. Am fost dată afară din casă și rătăcesc ca o oaie pierdută.

   - De ce nu i-ai telefonat lui Vaughan? Ți-ar fi putut găsi ceva de mâncare.

   - Nu mai am telefon și Cleone a plecat la magazin, altfel aș fi rugat-o să-mi împrumute ceva.

   Eram atât de singură și obosită, că nu puteam să-i explic mai mult. Am tăcut până la Cressaway House. Eram aproape leșinată, mi-a fost greu să ies din mașină și să merg până în casă.

   Probabil că arătam ciudat, pentru că de îndată ce am intrat, Sir Sydney a cerut brandy și mi-a dat să beau.

   - Adu prânzul pentru două persoane, în bibliotecă, lângă foc, nu în sufragerie.

   - Va dura puțin, Sir Sydney, nu vă așteptam la prânz astăzi.

   - Știu asta, să fie cât mai repede gata.

   Cum a plecat majordomul, m-a așezat într-un fotoliu lângă foc și a zis:

   - Scoate-ți ciorapii și pantofii.

   Eram prea slăbită să protestez și oricum eram udă la picioare. Abia când am văzut ciorapii de mătase atârnând de polița șemineului, am realizat că era cam straniu să stau cu picioarele goale în biblioteca unuia dintre cei mai de temut oameni de afaceri. Sir Sydney nu se uita la mine, s-a dus la o măsuță cu băuturi și mi-a preparat un cocktail.

   - Bea asta, a zis, punându-mi-l în mână.

   Am ascultat și am început să mă simt mai bine.

   - Sunteți un bun samaritean, am zis.

   A strâns din dinți, a ridicat receptorul, a anulat întâlnirile de prânz în oraș și alte întrevederi, până la ora 3.

   - Va vui orașul și vor scădea acțiunile, sau așa ceva? Mă simt foarte vinovată să vă stric programul.

   - Mai bine mi-ai spune care e problema, a zis răstit.

   Eram cam jenată să stau întinsă pe fotoliu de piele, cu picioarele goale, așa că m-am așezat pe carpetă și aruncându-mi pălăria de pe cap, m-am simțit mai în largul meu. I-am spus care e necazul și l-am amuzat cu descrierea scenei cu omulețul cu pălărie.

   Când am terminat, a tăcut câteva minute. Se uita la mine, bătea din degete, țuguindu-și buzele, gest pe care îl face atunci când se gândește la ceva. A sărit brusc în picioare și a sunat.

   Când a venit servitorul, a întrebat:

   - Unde e prânzul, de ce durează atât?

   - Imediat, Sir Sydney, a răspuns el, scuzându-se.

  Au apărut imediat alții, cu o măsuță pe care au așezat-o lângă foc.

   Bucătarul e un geniu, am mâncat cel mai delicios prânz posibil.

   Sir Sydney a vrut să mai beau, dar după brandy și cocktail, am refuzat. La cafea a aprins un trabuc și după ce a dat afară servitorii, a zis:

   - Ce ai de gând?

   A dat din umeri. Eram ceva mai bine dispusă, după masă.

   Ce a urmat a fost o surpriză:

   - Am o propunere. Nu o fac sub impulsul momentului, n-aveam de gând să ți-o fac încă, dar situația asta a grăbit lucrurile, deci îți ofer o alternativă la plimbarea în ploaie.

   S-a ridicat și s-a așezat cu spatele al foc, privindu-mă cum stăteam cu picioarele sub mine, într-un colț al canapelei.

   - Ce propunere? am întrebat rupând tăcerea.

   Pentru moment, fiorosul Sir Sydney a părut să ezite, jenat.

   - Ce-ar fi să vii să stai cu mine? a zis, pufăind din trabuc.

   Am rămas cu gura căscată și am înțeles ce însemna asta.

   - O! am strigat uluită, nu mi-a dat prin cap.

   - Sunt convins.

   A urmat o nouă tăcere, aproape înfricoșătoare.

   - Știi ce va spune lumea, a continuat, dar nu cred că-ți va păsa. Ai făcut față bârfelor când a murit tânărul acela, o să faci față și acum.

   - Vrei să spuneți că... putem sta împreună... fără să... n-am mai putut continua.

   - Faci ce vrei să faci, accept orice condiții pe care le pui.

   Suna ca un contract de afaceri, dar am răspuns:

   - Aș vrea să fiu cu dumneavoastră... aș vrea foarte mult... dar... dacă ați putea aștepta... să fiu sigură...

   Am făcut o pauză nevrând să-l înfurii, dar m-a luat gura pe dinainte:

   - Ar fi oribil, dacă nu ne iubim.

   Sir Sydney m-a privit și a spus:

   - Vom aștepta până când mă vei iubi.

   M-am gândit un moment, apoi am răspuns:

   - Dar dacă... nu vă voi iubi niciodată?

   - Ne vom despărți fără ranchiună.

   - Vorbiți serios? am întrebat fără suflu.

   - Vorbesc întotdeauna serios.

   -Și vreți să stau aici?

   - Nu ți-aș propune dacă n-aș vrea.

   S-a ridicat și s-a dus la biroul lui, a deschis sertarul din dreapta sus cu o cheie ce o purta pe un lanț de ceas. A scos un pachețel.

   - Am cumpărat ieri asta pentru tine, a zis, aruncând cutia în poala mea.

   „Din ce în ce mai curios” m-am gândit.

   Am deschis pachetul și am găsit cel mai frumos ceas cu brățară de diamante pe care l-am văzut vreodată. Era un cadran mic, așezat între diamante imense.

   - E superb, am zis, cu gura căscată și l-am pus la mână. E chiar pentru mine? Nu-mi vine să cred. Credeam că nu faci cadouri.

   M-am ridicat și am vrut să-l sărut pe obraz.

   - Mulțumesc, am zis, ca un școlar care se apropie de învățător.

   Eram atât de mică fără tocuri că de abia îi ajungeam la umăr și a trebuit să se aplece la mine. Voiam să-l sărut pe obraz, dar el m-a sărutat pe gură și a fost mai bine decât credeam. Mirosea a săpun, apă de colonie și trabuc. Am descoperit că sub duritatea lui se ascundea timiditate și asta m-a făcut să mă simt mai ușurată și mai puțin neexperimentată. Am remarcat aspectul nostim al propunerii lui ciudate și am râs.

   - Vezi tu, am spus, e nostim, casa asta pompoasă, tu, care bagi frica în oameni, eu fără ciorapi și pantofi, fără un penny, ceasul ăsta și totul!

   N-a râs, dar m-a luat de mână și m-a ținut așa.

   - Îmi place curajul tău, Linda.

   Ar fi spus mai mult, dar ceasul de pe șemineu a bătut.

   - Trebuie să plec, a zis brusc, batem palma atunci? a întrebat de parcă ar fi vândut ceva.

   N-am avut timp să mă gândesc, am aprobat din cap și înainte să spun ceva m-a sărutat din nou pe obraz de data asta, un sărut stângaci, grăbit și a ieșit.

   Eu mi-am pus ciorapii uscați, când a venit servitorul.

   - Sir Sydney a chemat mașina pentru dumneavoastră, My Lady și vă roagă să treceți pe la banca Barclay înainte de ora 3. A dat instrucțiuni.

   Asta e eficiența lui Sir Sydney. Când am ajuns la bancă și am întrebat de director am rămas trăznită. Mi-a spus că Sir Sydney a ordonat să fie transferată o mare sumă de bani în contul meu, dar că pentru moment, pot scoate numai până la 500 de lire.

   - Cinci sute de lire! am strigat, dar directorul a luat-o ca atare.

   - Cât vreți acum?

   A fost dezamăgit când am cerut doar cât îmi trebuia să plătesc chiria și ceva în plus.

   Zarurile sunt aruncate acum, mi-am zis și m-am întors la apartament. Am plătit chiria și i-am anunțat că voi pleca mâine. Nu puteam merge la Cressaway în seara asta. Trebuia să mai stau o noapte în camera în care am fost atât de fericită cu Harry.

   Nu sper să mai fiu atât de îndrăgostită, dar afacerea asta cu Sir Sydney este o aventură. Nu-l cunosc aproape deloc și e total diferit de tot ce cunosc. Nu mi se pare că l-aș trăda pe Henry cum aș face-o dacă aș fi cu un tânăr care m-ar iubi și pe care l-aș iubi și eu. Am senzația că-i pot da lui Sydney ceva ce nu putea cumpăra cu bani. Voi încerca să-l fac fericit. Nimic nu poate fi mai oribil decât să locuiești singur în casa aceea hidoasă.

   Când am cinat împreună, nu m-am putut abține să nu-i cer să-mi dea voie să schimb câte ceva.

   - E destul timp pentru asta, poți lumina puțin decorul, dacă vrei, presupun că vei continua până când vei obține ce dorești, așa că ai mână liberă de la început.

   Sydney are un fel ciudat de a fi drăguț cu mine, ca și cum n-ar vrea să fie. Am senzația că dacă ne-am certa, n-ar fi furios pe ce am făcut, ci pe faptul că îl pot domina. A fost cel mai mare pentru atâta timp, că sunt sigură că acum îl deranjează faptul că mă vrea alături de al.

   Într-un fel e mai bine, îmi place să lupt, aș simți că îmi câștig existența și nu-i sunt total datoare. Toate femeile vor să dăruiască. Când sunt îndrăgostite nu vor nimic de la bărbatul lor, iar cele caută averea sunt atrase de bărbați care nu-i plac.

   După ce am fost la bancă, am alergat la Cantaloupe și i-am povestit lui Cleone tot ce s-a întâmplat. A fost atât de surprinsă, încât nu i-a venit să creadă.

   - E o glumă, Linda, îți bați joc de mine!

   Și când am asigurat-o că nu, a zis:

   - Ești cea mai norocoasă ființă din lume, cazi mereu în picioare. E cel mai bogat om din Anglia, sau aproape.

   - Știu, Cleone, îmi place să cred că, cu toate excentricitățile lui, e unul dintre puținii oameni adevărați pe care i-am întâlnit de când sunt la Londra.

   Cleone nu mă credea, am băgat de seamă, dar nu mi-a spus-o. Crede că Sydney e înfricoșător și deși mă admiră pentru că am știut cum să pun mâna pe el, nu crede că mai e și altceva în afara faptului că am umblat după banii lui și am reușit să-l agăț. Nu i-am spus de târgul nostru și că nu vom fi amanți. Știam că nu va crede!

   Cleone m-a ajutat să aleg o rochie nouă la Cantaloupe și madame Jean mi-a dat-o imediat. Slavă domnului, mi se potrivește. A fost o ușurare să pot arunca haina și rochia de până acum într-un colț și să știu că nu va trebui să mai apar în ele vreodată. Am mers apoi la contabil și am scris un cec.

   Cât eram acolo, a intrat domnul Cantaloupe:

   - Bună, Linda, ce mai faci?

   Când a văzut ce fac, a devenit mai amabil.

   - E un cec mare, nu? a zis, politicos.

   Știam că moare de curiozitate să afle cine îl susține, dar n-a îndrăznit să întrebe.

   - Cred că îl datorez de mult.

   Am tot pierdut vremea în restul zilei și era minunat să am o mașină care să mă ducă peste tot. Am fost la coafor și mi-am cumpărat niște pantofi de seară, care să se asorteze cu rochia nouă. Am avut timp să fac o baie, să mă îmbrac și să merg la Cressaway House la 8. Sydney, ca toți oamenii de afaceri e foarte punctual și vrea să mănânce devreme.

   N-am avut timp să-i scriu mamei, cum intenționam. În schimb i-am trimis un cec de 20 de lire. Știu cât o va bucura și dacă voi avea timp îi voi scrie mâine ce s-a întâmplat. Precis nu va crede că e vorba de un aranjament platonic și că trăiesc în păcat, dar, poate că într-o zi mă voi recăsători și atunci voi fi fericită.

   A fost plăcută cina din seara asta cu Sydney și am făcut planuri pentru mâine. Vom pleca la Paris în weekend. E foarte drăguț din partea lui să se gândească la asta. Mă indispune puțin mutarea mea la Cressaway House. O să-mi placă la Paris, n-am fost niciodată și o să fie un fel de lună de miere. Mă trec fiori pe șira spinării când mă gândesc.

   În noaptea asta o să-mi iau adio de la Henry. Am luat o hotărâre și voi încerca să răsplătesc bunătatea lui Sydney, să-i fac viața mea frumoasă. Îmi place așa mult brățara cu diamante și mă întreb ce altceva voi mai primi?

CAPITOLUL 40

   Parisul e încântător. Călătoria cu Sydney e ca o poveste din „O mie și una de nopți”.

   Nu știam că pentru cei bogați viața e atât de confortabilă și îmi vine să râd când îmi aduc aminte cum mă ascundeam în vagoane de clasa a treia. Secretarul lui Sydney, nu Norman, altul, care se ocupă de afacerile lui în străinătate, valetul lui și camerista mea. Majordomul mi-a găsit-o.

   Când am ajuns la Ritz și am văzut în ce apartament locuim, m-am îngrozit. Am fost extrem de mulțumită, nu numai pentru că erau toți minunați, ci și pentru că au fost o surpriză plăcută. Sydney cheltuie enorm cu mine.

   Am zis, cu stângăcie:

   - Crezi că ar trebui... să-mi dai atât de mult când suntem numai... într-o înțelegere?

   - Poți privi situația din două unghiuri: vreau să-ți ofer cadouri și cum toți cred că îmi aparții ar considera ieșit din comun dacă aș face altfel.

   Am râs.

   - Dacă e cap, câștig eu, dacă e pajură câștig tot eu.

   - Așa? a întrebat amuzat.

   Am avut o cină minunată și am ieșit apoi la un restaurant pentru homosexuali, care nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum, unde m-am distrat de minune. Sydney mi-a făcut cunoștință cu o mulțime de oameni - francezi, cei mai mulți, cu care are afaceri, care s-au purtat amabil cu mine și mi-a părut rău când a vrut să plecăm. A fost foarte drăguț și cred că e cam nerăbdător, dar nu vrea să-mi arate.

   M-a sărutat înainte de culcare. Un sărut posesiv dar nu pasional, după care am plecat fiecare în camerele noastre.

   Camera mea e plină de garoafe roșii. Sydney are multă treabă azi, așa că am ieșit să-mi cumpăr haine de la adresa pe care mi-a dat-o Cleone la plecare. Am luat niște lucruri superbe!

   Am văzut la un bijutier niște lanțuri frumoase și le-am luat pentru Sydney, deși e cam caraghios să-i faci unui bărbat cadouri cu proprii bani. Aș vrea să am niște bani ai mei. Oricum, Sydney e încântat și spune că e primul cadou pe care l-a primit după mulți ani.

   Am cheltuit o groază de bani pe haine azi și m-am întors la Ritz cam jenată. Sydney mi-a dat mii de franci și mi-a spus că îmi dă oricât am nevoie și că va plăti când lucrurile ajung la hotel.
   Tot ce am luat îmi era absolut necesar - rochii, lenjerie de corp, pantofi și pălării, aveam numai două perechi de mănuși și două de ciorapi.

   Chiar și așa m-am rușinat când am dat de el în sufragerie.

   - Trebuie să-ți fac o mărturisire, am spus, sperând că arăt bine și nu se va sinchisi prea mult.

   - Ce anume?

   M-am obișnuit cu felul lui repezit de a vorbi, îl caracterizează și nu e rău intenționat - vine din obișnuința de a trece la subiect și a nu pierde timpul.

   - Am cheltui o avere!

   S-a încruntat, apoi m-a luat de umeri și și-a lipit fața de a mea.

   - Vo face alta, Linda, și o poți cheltui și pe aceea.

   Apoi mi-a dat un cadou, ceva ce mi-am dorit întotdeauna și n-am avut niciodată, un inel cu diamant. E magnific și a costat mii de franci. Am rămas mută, n-am putut spune nici măcar „mulțumesc”, dar cred că Sydney a înțeles și a fost mulțumit. Am ieșit să mă uit în oglindă și de-abia m-am îndurat să-l scot când am intrat în baie. Îl văd strălucind pe măsuța din dormitor.

   E minunat din partea lui Sydney și nu știu cum a putut cineva să spună că e zgârcit. Îmi place din ce în ce mai mult și cred că e fericit, așa cum mi-am propus să fiu și eu. Și dacă îl voi părăsi, îi voi înapoia toate cadourile.

CAPITOLUL 41

   Acum știu ce simt cei care se întorc din luna de miere. E ca și cum te-ai întoarce în lume și trebuie să fie chinuitor să iubești. Pentru mine a fost greu. N-am mai fost acasă după Paris și mâine mergem la casa lui Sydney din nord, la Cinci Stejari.

   Mi-a plăcut Parisul și chiar dacă am stat o săptămână în plus aș fi putut să plâng când a venit timpul să ne întoarcem în Anglia.

   Voiam s-o revăd pe Cleone și să-i arăt cadourile mele. I-am luat și ei fel de fel de lucruri drăguțe, pe care știam că și le dorea pentru trusou.

   Am găsit Cressaway House încă mai deprimantă decât o lăsasem. E atât de mare și întunecată și după o zi de călătorie mi s-a părut îngrozitor, când ne-am așezat la masă în mausoleu. Sydney era enervat și dezagreabil, întrucât găsise nenumărate mesaje la întoarcere și am petrecut cea mai neplăcută seară.

   Dormitorul meu era aranjat în cel mai oribil stil victorian, cu perdele grele purpurii și mobilă masivă de mahon. Asta m-a călcat pe nervi și când ne-am dus la culcare, ne-am certat. Nu era momentul să abordez problema decorului, dar uneori uiți de diplomație și ești natural. A venit cu mine în dormitor să-mi spună noapte bună.

   - Cred că asta e una dintre cele mai urâte camere pe care am văzut-o vreodată, am zis.

   - Ce te deranjează?

   - Aceleași lucruri care mă deranjează în toată casa.

   - Regret că nu e destul de bună pentru tine, a zis, ieșind din cameră.

   La asta m-am înfuriat. Nu e nimic mai enervant decât să-ți întoarcă spatele cel cu care vorbești, exact în mijlocul conversației.

   M-am culcat prost dispusă și m-am gândit la lucruri oribile despre Sydney și mărul discordiei, casa lui. Aveam o conversație cu mine însămi gândindu-mă că o să-i spun una și alta și el îmi va răspunde așa și așa și eu o să continui și așa mai departe, fără finalitate și chinuindu-mă de pomană.

   M-am ridicat în capul oaselor și am ascultat. Era liniște totală. Focul pâlpâia deasupra scrinului de mahon și arunca umbre pe pereți. M-am simțit singură și nefericită. Aș fi dat orice să schimb casa asta grandioasă cu cămăruța din care plecasem.

   Aș fi dat orice să pot coborî scările la Cleone, să vorbesc cu ea.

   Focul se micșora, umbrele se măreau, devenind înfricoșătoare. Mă așteptam să văd o fantomă ieșind din dulap. Mobila trosnea și obloanele se loveau de geam din cauza vântului, speriindu-mă. N-am mai suportat. Am sărit din pat, mi-am pus capotul și am deschis ușa. Holul era întunecat, dar m-am strecurat în camera lui Sydney, prudentă.

   Era tăcere totală. Focul de aici era mai mic decât la mine. Era atât de întuneric că nici nu vedeam dacă el era în cameră. M-am îngrozit. Era ca un coșmar, casa asta mare și tăcută!

   - Sydney, am șoptit. Sydney... unde ești... mi-e frică.

   S-a auzit o mișcare și m-am repezit la pat.

   - Îmi pare rău... îmi pare rău, am fost rea... n-am vrut... tu ești atât de bun cu mine.

   S-a ridicat, m-a luat în brațe și mi-a ascuns fața la pieptul lui.

   - Sunt o bestie nerecunoscătoare.

   - Nici pomeneală, ai uitat doar că eu sunt un burlac neobișnuit cu schimbările, poți schimba casa cum vrei.

   - Ar trebui să mă pedepsești și să nu-mi dai voie.

   - Dar nu vreau să te pedepsesc. Vreau să te fac fericită.

   - O, Sydney, am suspinat.

   - Ești mai fericită decât înainte, Linda?

   - Știi că sunt mult mai fericită.

   - Îți place să fii aici.

   - Enorm... dar m-am speriat că te-ai supărat pe mine.

   Cred că a zâmbit.

   - Nu trebuie să mă supăr, nu?

   Am vorbit, apoi ne-am sărutat, a fost foarte reconfortant. M-a dus înapoi în dormitor și m-a învelit.

   - Culcă-te, Linda, vreau să fii fericită, să nu uiți asta.

   A plecat repede.

   În ultimele zile am stat să aleg culori și perdele și multe altele. Mă tem că va costa mulți bani, dar când Sydney se hotărăște să facă ceva, nu contează cât costă.

   Săptămâna viitoare va fi Crăciunul și-l vom petrece în nord. Mă bucur că Norman și Cleone vor sta cu noi, împreună cu câțiva prieteni, poate că va fi distractiv. Nu ard de nerăbdare să văd Five Oaks. Norman m-a prevenit că e mai rău ca la Cressaway House și cred că Sydney nu va accepta ușor să o redecorez și pe asta.

   E curios cum îți schimbi perspectiva. Nu m-a îngrijorat niciodată camera mea înainte de a veni la Londra, nu m-a interesat nici când locuiam cu Bessie. Primul care m-a făcut să vreau un decor plăcut a fost Peter și acum nu mai pot fără. Cred că asta înseamnă cultură - începi prin a gusta lucrurile frumoase și te perfecționezi până când ajungi să ai gusturi perfecte.

   N-am fost atât de proastă să nu accept sfatul unui expert pentru Cressaway House. Singură cred că aș fi făcut tot atâtea greșeli la decorarea casei, câte făceam la îmbrăcăminte înainte de a ajunge la Cantaloupe. Decoratorul a fost de acord cu mine în multe privințe, deși i-am spus să mă atenționeze când greșesc. Sydney a fost atât de ocupat că nu l-am văzut decât seara și a trebuit să mă ocup eu de tot.

   E amuzant să am destui bani pentru a invita pe cineva să ia prânzul cu mine, în loc să fiu eu invitată. Și mă amuză cât de amabilă e toată lumea cu mine.

   Cleone mi-a explicat, cu amărăciune:

   - Banii înseamnă mai mult decât creierul sau educație și trebuie să ții minte că având în spate banca lui, vei fi o persoană foarte căutată!

   Îl ultimele seri m-am simțit singură și m-am întrebat cum o duc alții. Tăcerea e mai înfricoșătoare decât orice altceva și tăcerea în doi e mai rea decât singurătatea. Cred că e un semn de slăbiciune sau așa ceva și probabil că ești atât de absorbit de propriile gânduri că nu te mai interesează altceva.

   Poate că sunt sinceră tocmai pentru că mi-e frică să gândesc.

CAPITOLUL 42

   Norman a avut dreptate. Five Oaks arată îngrozitor înăuntru. Casa în sine e frumoasă și dacă Sydney m-ar lăsa să cheltuiesc ceva bani cu ea, ar arăta superb.

   A mobilat-o acum vreo 25 de ani și n-a mai schimbat nimic de atunci. Sunt peste tot paturi de alamă și tapete cu flori. Covoarele au model și perdelele sunt drapate și brodate și opresc toată lumina. Poziția e bună și cred că aș fi fericită aici. O să învăț să călăresc, îmi place, am și un câine - cel mai adorabil fox sârmos.

   Crăciunul a ieșit foarte bine și am avut o petrecere reușită. L-am convins pe Sydney să-mi ia un brad pentru a da tuturor cadouri și când a rămas numai unul, acela a fost al meu, o broșă. Lui Sydney i-am dat un lanț de ceas și lui Cleone o blană de vulpe care a bucurat-o enorm. I-am spus lui Sydney ce să-i dea lui Norman și cu toate că a cârâit, și-a ținut promisiunea și i-a dat un cec, care va acoperi cheltuielile pentru mobilă.

   Norman era să facă atac!

   Casa lor e superbă. E la capătul parcului ca să nu se simtă umbriți de Five Oaks. Cleone n-a început încă decorarea ei, e goală și am invidiat-o pentru că a putut s-o ia de la început, în loc să modifice totul și să camufleze atrocitățile deja comise.

   Sydney iubește casa asta și înțeleg de ce. O cunoaște de mic, de când lucra la fabrică și trecea prin parc când era liber. Într-o zi și-a spus: „Când voi fi bogat o voi cumpăra, va fi a mea” și peste ani, decizia lui avea să devină realitate.

   Astăzi m-a întrebat dacă vreau să văd fabrica și am acceptat.

CAPITOLUL 43

   Am mers acolo de dimineață, pentru că Sydney avea o ședință la ora 11.

   Am trecut prin multe străduțe înguste, am trecut peste linii de tramvai, era să dăm peste niște copii murdari. Când am ajuns la fabrică am văzut o mulțime de oameni afară. Mașina a încetinit. Am crezut că e o demonstrație. Erau numai bărbați, stăteau la intrarea principală. N-am mai văzut asemenea fețe, bolnave și supte. Păreau să nu-l recunoască pe Sir Sydney. Ne-au privit apatic, nici cu bucurie, nici cu ostilitate, ca și când nu le-ar fi păsat prea mult.

   N-am mai văzut oameni cu asemenea figuri.

   - Ce așteaptă?

   Domnul Simpson, agentul lui Sydney era cu noi în mașină. E brunet, creț, scund, privire alunecoasă. Nu-mi place, dar Sydney zice că e un excelent slujbaș.

   Nimeni nu mi-a răspuns. Simpson părea să-l aștepte pe Sydney și cum el n-a zis nimic, a îndrăznit:

   - Speră să aibă de lucru, lady Glaxly.

   - Toată mulțimea asta?

   - Am angajat zece oameni în dimineața asta.

   Am intrat înăuntru și cei din față au încercat să vină după noi, dar au fost opriți de portari.

   - Există întotdeauna șansa ca unul nou angajat să nu rezite ritmului de lucru și de asta așteaptă aici.

   - E o muncă atât de grea?

   - Este dacă n-ai muncit nimic de mult.

   Am înțeles de ce oamenii de afară arătau așa ciudat. Am auzit despre șomaj, dar fabrica lui Sydney merge atât de bine, că nu mi-am imaginat că există atâta sărăcie și nefericire în zona asta.

   Am vizitat toată fabrica, au niște utilaje nemaipomenite. Zgomotul e teribil și nu știu cum pot oamenii să lucreze aici zi de zi. Mi-a plăcut să văd roțile mari învârtindu-se și cum materia neprelucrată iese din ele sub formă de produs finit.

   Simpson m-a însoțit în timp ce Sydney a ținut ședința. A durat ore și parcă am mers mile.

   - Avem cu o mie mai mult oameni față de anul trecut.

   Am sperat să poată angaja pe toată lumea de la poartă. Nu știu de ce, parcă mă urmăreau.

   Când am ieșit, plecaseră, dar am văzut mulți dintre ei pe la colț de stradă, neavând ce face, cu mâinile în buzunare.

   Ne-am întors pe alt drum pentru că Simpson a vrut să-i arate lui Sydney un șir de case condamnate de inspector. N-am fost surprinsă de ele, erau cele mai cumplite locuri pe care le văzusem, mizere, lugubre, oribile.

   - Nu știu ce de n-au fost condamnate de mult. Dar cele de vis-a-vis?

   Am arătat spre ele. Nu mi se păreau mai arătoase. Câteva femei cu șaluri pe cap se uitau după mașină. Toate aveau câte trei-patru copii după ele și unul în brațe.

   - Casele sunt groaznice, am zis, de ce nu face nimeni nimic pentru oamenii ăștia? Cine e proprietarul acestui ținut?

   Nu mi-au răspuns, apoi Sydney a spus trist:

   - Simpson spune-i, doamnei, al cui e.

   - Al lui Sir Sydney, a zis repede Simpson, ca și cum i-ar fi fost rușine.

   N-am zis nimic,  doar m-am uitat la Sydney. El a dat ordin șoferului și am mers mai departe. Am tcut tot drumul. Mă gândeam la ce văzusem, la insalubritatea teribilă, la mizerie și suferință și mi s-a părut înfiorător că Sydney permite așa ceva. Niște reparații n-ar fi costa prea mult și știu că tot ce se spune despre averea lui, nu sunt exagerări.

   Când ne-am așezat la masă la Five Oaks, am avut compania a doi bărbați care veniseră din America pentru noi utilaje. Erau sociabili dar sub siguranța lor aparentă se ascundea nerăbdarea de a intrarea în grațiile lui Sydney.

   - De data asta avem tot ce-ți trebuie! a zis cel mai tânăr. E cea mai bună mașină care a ieșit vreodată din State - face orice în afară se spălatul copiilor și așezarea lor în pat - și vom descoperi una care să facă și asta!

   Sydney a mormăit ceva și i-a mai oferit niște pateu de gâscă. Nu e prea vorbăreț, nici în cele mai bune toane și mi-a mărturisit că de multe ori a făcut afaceri mai bune ținându-și pliscul decât exprimându-și opiniile.

   - E un preț mare, a zis al doilea, dar uite câte salarii economisește! Tot utilajul poate fi supravegheat de un băiat, tot ce are de făcut e să tragă de o manivelă și începe din nou cu materialul brut pe care îl transformă. Ai salariul a șase oameni aici. Și dacă e ceva mai rapid pe piață aș vrea să știu.

   - Asta înseamnă mai mult șomaj?

   Toți s-au întors spre mine surprinși, pentru că era prima oară când vorbeam la masă.

   - Patronul tău nu va comenta chestia asta, cu sindicatele care cer salarii mari, a zis americanul.

   Părea cam încurcat și se tot uita la Sydney de parcă i-ar fi fost frică.
   Lui Sydney nu-i place să discute afaceri cu mine, zice că vrea să se relaxeze, dar într-o noapte l-am întrebat:

   - Ai cumpărat utilajele?

   - Nu m-am hotărât încă, a răspuns rezervat, ceea ce însemna că nu avea de gând să discute mai departe.
   Nu pot să nu mă gândesc că trebuie să fie o cale de a-i ajuta pe acei oameni. Mă obsedează fețele lor - privirile lor fără speranță. Se poate spune că fabrica lui Sydney merge bine, dar Simpson mi-a spus că altele au dat afară mulți oameni.

   Simpson e dus, insensibil și cred că e primul care dă lumea afară când nu plătește chiria. Nu-mi spune prea multe despre ce face Sydney așa că am vorbit cu Norman.

   - Sydney e dur, Linda, are o reputație binemeritată, fără să exagerez, a zis el cu teamă.

   - Uite ce e Norman, nu spun ce vorbim noi. Cum crezi că aș face ceva care să te afecteze? Vreau numai să știu.

   - Ar fi bine să nu te mai ocupi de așa ceva, e atât de mult de aflat! Și eu am încercat cu ani în urmă și atunci era o explozie de prosperitate, dar vei învăța să nu observi... ceea ce putem face noi e ca o picătură într-un ocean.

   - N-ai fost niciodată sărac, Norman. Eu am fost. Am fost flămândă, nu am murit de foame, dar am avut un gol în stomac. Am stat și fără serviciu, pentru scurt timp, dar știu cum e să speri că vei avea noroc, la fiecare încercare și să fii mereu dezamăgit.

   Trebuie să fac ceva... știu că trebuie... dar nu știu ce.

CAPITOLUL 44

   Ne-am întors la Londra ieri și îmi place enorm casa.

   Dormitorul e plăcut - verde pastel, un pat imens auriu și perdele orange. Sufrageria pe care am urât-o e una dintre cele mai frumoase camere, cu panouri de pin, perdele vișinii care se asortează cu scaunele. Sydney a fost de acord să dau o petrecere săptămâna viitoare și voi folosi e camera de zi care a fost închisă ani de zile și care acum e total schimbată.

   Cleone a rămas uluită când a venit aici:

   - Linda, n-am ștut că ești atât de inteligentă! Când mă gândesc cum ai venit la Cantaloupe anul trecut, cu părul creț, și un machiaj oribil, nu-mi vine să cred că e opera ta.

   - Trebuie să aranjez și Five Oaks.

   Când am menționat nordul, am văzut că se schimbă la față și mi-am dat seama că Norman în spusese ce am vorbit.

   - Linda, a zis ea, nu vreau să mă amestec, sau să-ți dau sfaturi necerute, dar știi că mi-ai cerut să fiu sinceră și am încercat să fiu. Și dacă n-o iei drept impertinență, cred că faci o greșeală teribilă încercând să te amesteci în afacerile lui Sydney. E un om simpatic, dar e cunoscut drept cel mai nemilos proprietar și cel mai sever patron din țară. Știai asta înainte să trăiești cu el și nu vei reuși să schimbi metodele lui de lucru, chiar dacă modifici câteva case.

   - De ce?

   - Linda, fii rezonabilă! Ai o poziție excelentă, acum ești în siguranță - de ce să-ți pui în pericol viitorul?

   - Cu alte cuvinte, crezi că dacă mă amestec în treburile lui Sydney mă va da afară?

   - Norman se teme că da. Știe că Sydney te adoră și că a fost extrem de generos, dar nu acceptă amestec din partea nimănui. A avut cândva o secretară, cu ani în urmă, pe care toți o credeau indispensabilă. Nu era drăguță, dar era de încredere și avea grijă de toate afacerile lui. Într-o zi s-au certat pe tema unor lucruri în fabrici și spre nedumerirea tuturor, a concediat-o cu salariul pe o lună, după ani de serviciu. Gândește-te, Linda, nu face prostii. Trebuie să ne gândim toți la noi înșine, nu?

   M-am gândit la ce mi-a spus Cleone și recunosc că povestea ei și temerile pe care le are, m-au pus pe gânduri.

   Mă întreb dacă Sydney mă place, dacă însemn ceva pentru el, sau o să se plictisească și o să-mi dea papucii la primele neînțelegeri. Simt că însemn mai mult decât atât. Nu mă deranjează impulsivitatea lui. Se răstește la servitori și la mine uneori, dar sunt obișnuită cu asta de la Alfred. Mă speria când eram copil și se repezea la mama. Dar când Sydney strigă și dă cu pumnul în masă mă lasă rece. Asta nu numai că îl surprinde, dar îl face să mă respecte. Sunt sigură că dacă aș țipa sau mi-aș pierde cumpătul, ar fi mai rău.

   Sunt liberă și văduvă! Pimples a murit în Japonia! Cred că ar trebui să fiu supărată dar nu mă pot preface. Uitasem de el și îmi vine greu să-mi aduc aminte și cum arată.

CAPITOLUL 45

   Acum 3 zile am scăpat în apă inelul cu diamante de la Harry. Am privit cum dispare.

   M-am despărțit greu de el, dar am simțit că nu trebuie să-l păstrez, pentru că de câte ori îl vedeam îmi aminteam de Harry. Mă martirizez și îmi dau seama că n-are rost să umblu după cai verzi. Harry nu mai e. Sunt fericită cu Sydney și iubesc viața. Inelul era ultima legătură cu Harry. Ieri m-am trezit că mă plâng de caviar și pe urmă am râs.

   - De ce râzi? a întrebat Sydney.

   - Îmi vine să râd când mă aud făcând mofturi la caviar și acum 1 an nici nu știam că există așa ceva.

   - Prostii, cum să nu știi?

   - La mănăstire ne-au învățat să nu iubim luxul. Mulțumeam mereu lui Dumnezeu pentru tot - și nu ne dădea prea mult!

   Cred că a fi bogat e doar un termen de comparație. Am crezut că sunt terminată când aveam 3 lire și asta ar însemna mult pentru muncitorii lui Sydney. Uitasem de ei, acum îmi revin în minte figurile lor. Mă întreb dacă Sydney ar vorbi despre ei sau s-ar înfuria, cum crede Cleone.

   E ciudat uneori. Mi se pare că-l cunosc foarte bine și descopăr că e un străin.

   Nu mi-a vorbit niciodată de soția lui, dar mi-a mărturisit cât de mult ar fi dorit să aibă copii. Un fiu care să-i moștenească averea și afacerile.

   Nu m-ar deranja, aș vrea un copil. Contează că n-ar avea un nume? Eu sunt bastard și nu mi-a afectat cariera prea mult. În zilele noastre banii sunt cei care contează și fiind copilul lui Sydney în mod sigur nu ar avea de suferit din cauza lor. Aș vrea un copil, dar nu-i pot sugera. Ar fi cumplit să refuze. Aș crede că nu m-a considerat destul de bună și m-ar face să-l urăsc.

CAPITOLUL 46

   S-au întâmplat atâtea lucruri că n-am timp că mă gândesc la nimic.

   Sydney a dispărut după masă și nu știu ce a făcut. „Unde o fi?” mă întrebam când coboram în biroul lui Norman. Era gata să deschid ușa biroului când Norman a ieșit afară.

   - O să sun de sus, l-am auzit spunând. Bună, Linda, a adăugat, închizând ușa în urma lui. Nu poți intra aici.

   - De ce? Ce se întâmplă?

   - Simpson a sosit cu directorul și secretarul de la fabrică și au o ședință.

   - La ora asta? Doamne, ar fi putut să-l aștepte pe Sydney, e 12.

   - Ora grevelor e orice oră.

   - Ora grevelor?

   - Da, da, e mereu la fel, am mai trecut prin câteva și Sir Sydney n-a dormit deloc, nici noi.

   - E grevă?

   - Nu ți-a spus? Nu citești ziarele?

   Am ajuns în sufragerie și Norman a dat telefon.

   - N-am mai citit ziarele de câteva zile. Cu petrecerea asta n-am avut timp.

   - Să nu-i spui că știi de la mine. Poate nu vrea să știi. Deși, dacă n-ar fi vrut, ar fi spus.

   Am găsit un paragraf în Evening News: „Știri despre greva de la fabrica Wrex” - „Conflictul dintre patroni și angajați continuă. E a cincea zi de grevă și dacă nu se va ajunge la un acord, vor fi tulburări în zonă. Din cauza grevelor din primăvara trecută, sindicatele au epuizat fondurile. O delegație a liderilor grevei au anunțat că sunt dispuși să înceapă negocierile”.

   - Ce face Sydney?

   - Așteaptă. Își poate permite.

   A sunat telefonul. Am ieșit din cameră, Sydney s-a întors peste o oră.

   - E totul OK?

   - Perfect.

   Aș fi profitat de ocazie pentru a vorbi despre grevă, dar a continuat:

   - N-am chef de vorbă, micuțo, am avut o zi grea și mâine va fi la fel, trebuie să dorm. Noapte bună, fii binecuvântată.

   M-a sărutat și a plecat înainte să răspund. Eram atât de obosită că am adormit cum am pus capul pe pernă și m-am trezit la 10, când servitoarea trăgea perdelele. Am deschis ochii, m-am întins. Lângă micul dejun am găsit un bilet de la Sydney. L-am deschis imediat.

   „A trebuit să plec în nod cu un tren de dimineață. Mă voi întoarce cât pot de repede. Te sun în seara asta. Nu-ți face griji, ai grijă doar de tine, Sydney”

   Toată ziua m-am întrebat ce s-a întâmplat, aș fi vrut să merg cu el. De câte ori suna telefonul, speram să fie el, să spună că totul s-a aranjat și că se întoarce acasă.

   La 9 a sunat:

   - Ce se întâmplă?

   - Totul e bine.

   - Adică s-a rezolvat?

   - Nu, dar se va rezolva, în condițiile puse de mine.

   S-a lăsat tăcerea, apoi am vorbit despre alte lucruri și după ce mi-a spus noapte bună și a închis, am rămas mult timp uitându-mă la foc. Am simțit că trebuie să fiu cu el chiar dacă nu mă lasă să mă amestec.

   Mi-au venit în minte fețele albe și nefericite ale copiilor. Ei aveau de suferit. Dacă se termină banii sindicatului, ce se va alege de ei? Am luat imediat o hotărâre.

   Am chemat servitoarea și am trimis-o să-mi aducă un ghid. Am aflat că e un tren la miezul nopții, care ajungea la 7 dimineața. I-am spus să împacheteze și să fie gata. Nu știu ce, dar ceva m-a împiedicat să-l sun pe Sydney.

   „Îi voi face o surpriză” m-am gândit, și n-am sunat-o nici pe Cleone, știind că din loialitate pentru Norman m-ar fi putut trăda.

   N-am putut dormi în tren și mi se părea că aud: „Unde te duci? Ce faci?”

   Avertismentele lui Cleone și Norman îmi veneau în minte și m-am trezit certându-mă pe mine însămi.

   „Proasto, de ce nu stai locului? Oamenii trebuie să-și rezolve problemele singuri. Tu așa ai făcut, nu? Dacă ai curaj, ajungi oriunde. Nu poți avea curaj cu burta goală. Îmi amintesc de asta.”

   Aveam cearcăne când am ajuns și nu-mi place să mă scol la 6 dimineața. Mi-am pus pălăria maro și haina de blană. Bătea un vânt rece. Nu ne-a așteptat nicio mașină.

   Mi-am pus bagajul într-un cărucior de taxi și i-am spus fetei:

   - Du-te la Five Oaks și așteaptă-mă acolo. Vin mai târziu.

   M-a privit speriată. Am chemat un taxi și i-am spus:

   - Există un lucrător la asigurări sociale aici?

   S-a scărpinat în cap și a zis:

   - Nu știu să fie.

   - Dacă vrei să-i ajuți pe cei săraci, la cine te duci?

   - Nu prea vrea nimeni să-i ajute pe aici.

   - Adică nimeni nu încearcă?

   - Păi, ar fi vicarul, e singurul.

   - Du-mă la el, am comandat și am intrat în taxi.

   Am mers pe străzi înguste ce păreau mai mizere decât mi le aminteam.

   Era o dimineață umedă și orașul era întunecat și oribil.

   La colțul străzilor erau grupuri de bărbați și copii, făcându-și drum prin bălțile de pe stradă. Stada vicarului era lângă o biserică din piatră gri, Sf. Maria. Părea o casă mai acătări față de celelalte.

   Linoleumul din hol era decolorat și rupt, tapetul scorojit. Mobila era ieftină și urâtă și grătarul de la cămin era acoperit cu hârtii colorate.

   - Dacă arată și el ca și camera, nu mă va ajuta prea mult.

   Ușa s-a deschis și a intrat un bărbat. Era tânăr, brunet, serios, cu o figură distinsă, dar tras la față și parcă bolnav. Era urât îmbrăcat. Mi-a strâns mâna ferm și sincer. Mi-a plăcut.

   - Ați vrut să vorbiți cu mine? a întrebat surprins.

   Vizitatorii lui arătau altfel.

   - Am venit să vă cer un sfat, dar înainte să încep, aș putea primi un ceai? Am venit de la gară.

   - Iau micul dejun cu sora mea - dacă vreți să ne acompaniați.

   N-am vrut doar un ceai, m-am asigurat înainte să încep. Venisem din impuls și mă temeam. Ce făceam? Ce voiam să fac? Când am intrat, o femeie s-a ridicat. Semăna cu el, dar mai sănătoasă, cu o înfățișare mai atractivă.

   - Sora mea, domnișoara Weston. Dumneavoastră?

   - Glaxly. Lady Glaxly.

   Din privirea lui mi-am dat seama că recunoaște numele și că știe cine sunt. M-au primit cât au putut de bine. Sora lui mi-a oferit ceai, s-a scuzat că nu au decât unt și marmeladă. Mi-era foame și aș fi acceptat orice, dar când am gustat am știut că unt era un nume eufemistic pentru o margarină ieftină - o mâncasem prea des ca să n-o recunosc. Ceaiul era bun și îndată m-am simțit pregătită să încep.

   - Vreau să-mi spuneți adevărul - e conflictul grav acum?

   - Mă tem că da, mi-ați spus că vreți adevărul. Oamenii sunt disperați, iar familiile și mai și. Mulți au șomat și nu mai au rezerve.

   - Și fondul de ajutor?

   - S-a oprit ieri. Sora mea a lucrat printre femei și copii ieri și o va face și azi.

   - Le dăm supă, dar nu avem bani și fără ajutor nu știu cât vom rezista.

   - Nu e vorba numai de copii, ci și de femei. Unele sunt bolnave, de săptămâni. Multe sunt însărcinate. N-am îndrăznit să le ajutăm de teamă că nu ne ajunge pentru copii.

   - Dacă fac rost de bani, puteți face o organizație pentru femei și copii?

   Puteau face orice cu bărbații, dar nu aveau de ce să sufere copiii.

   Vicarul s-a însuflețit.

   - Vorbiți serios, Lady Glaxly? Dacă le asigurăm supa e mai bine decât nimic, deși au mare nevoie de lapte.

   - Vor primi supă și lapte, jur, orice ar fi. Vreau numai să știu că vă veți ocupa de organizare.

   - Bucuros, nici nu știți cât înseamnă asta. Nu vă dați seama decât dacă vedeți femeile și copiii așteptând și rugându-se să înceteze greva asta.

   Mi-au strâns amândoi mâinile. Domnișoara Weston plângea, la fel și fratele ei.

   Taxiul mă aștepta afară, și când i-am spus să meargă la Five Oaks, a scuipat, dar n-a zis nimic. Tot drumul m-am gândit la Sydney și curajul mi s-a stins, mă temeam de el.

   „Nu-mi poate face rău”, mi-am zis, „în cel mai rău caz ajung de unde am plecat, și va apărea altceva, ca de obicei.”

   Când am ajuns acasă m-am dus în dormitor, m-am spălat pe mâini și pe față și m-am simțit mai calmă și mai curajoasă. Apoi m-am dus în dormitorul lui Sydney, crezând că e acolo, cu micul dejun în față, cum e obiceiul în nord.

   Era singur și am așteptat câteva minute să se uite la mine.

   - Linda! a exclamat uluit, sărind în picioare. Ce surpriză! De ce nu mi-ai spus că vii? De ce ai venit?

   A venit spre mine.

   - Ei, bine? a țipat.

   - Am venit să ajut femeile și copiii din orașul ăsta nenorocit al tău!

   Sydney n-a zis nimic, apoi s-a dus la birou, s-a așezat. Eu stăteam în fața lui.

   - Deci ai venit să te amesteci.

   - Nu mă amestec în treburile bărbaților, nu mă pricep la afaceri și nici nu vreau să o fac. Dar știu ce înseamnă pentru femei și copii și nu pot sta deoparte cât timp tu câștigi bătălia iar ei mor de foame.

   Sydney a luat un trabuc, n-a vorbit. Am început să tremur.

   - Deci vrei să ajuți, nu? Și cine va plăti?

   M-am așteptat la asta. Am scos inelul cu diamant de pe deget, am scos diamantele de la ceas și broșa de la Sydney și le-am pus în fața lui pe masă.

   - Îmi poți da banii pe astea și când îi epuizez mai am ceva. Nu te va costa nimic. Și dacă nu-mi dai banii le duc în altă parte. Am venit întâi la tine pentru că... n-am mai putut vorbi din cauza lacrimilor.

   Am tăcut, cu ochii larg deschiși, strângând pumnii, încercând să mă controlez.

   - Și dacă refuz să-ți dau banii?

   - O să merg la bijutier. Poți să mă dai afară, dar asta nu mă va opri, o să-i ajut pe oamenii aceia, chiar dacă ajung din nou ca ei.

   Am suspinat.

   - Pe ei i-ai înfrânta, dar pe mine n-ai să reușești, o să fac ce vreau eu, nu mă poți opri.

   Sydney a scos caseta cu bani și mi-a dat 50 de lire.

   - O să trimit restul pe numele tău la bancă, mâine.

   Când am luat banii, a împins, cu furia scaunul la loc.

   - Ieși afară și du-te dracului.

   Am fugit afară și m-am sprijinit de perete, tremurând.

   „Am făcut-o.”

CAPITOLUL 47

   N-am mai văzut oameni atât de impresionați ca Westonii. Nu le venea să creadă când le-am spus că au bani și pot face orice pentru femei și copii.

   Au promis să nu facă nimic pentru bărbați, pentru că voiam să mă țin de cuvânt.

   Domnișoara Weston a adus multe ajutoare, femei care aveau și ele nevoie de ajutor. Am organizat câteva centre în câteva ore și m-am dus și eu la unul să ajut la căratul oalelor cu mâncare. Le-am dat și pâine și un pahar cu lapte pentru cei sub 5 ani.

   N-am mai văzut copii înfulecând așa, nici mame așa patetice, multe cu câte un copil în brațe și însărcinate. Am împrumutat o salopetă, am pus-o peste blană și eram imensă. Trebuia să mă protejez de murdărie și nici nu voiam să arăt bogată între ele. Dar nu aveau timp să observe.

   Supa s-a terminat, dar mai erau cozi care așteptau alte transporturi. Mâine va fi mai ușor. Abia când am terminat am realizat cât sunt de obosită. Am mâncat un sandvici și am băut o cacao.

   Aș putea renunța, ei lucrează până la miezul nopții, dar când a sosit supa și laptele totul a fost gata, am deschis din nou. Aduceau fel de fel de vase. Un copil a adus o sticlă de bere.

   M-am speriat când a apărut șoferul lui Sydney. A venit la mine:

   - Sir Sydney a trimis mașina după dumneavoastră.

   Am vrut să refuz, dar știam că nu mai rezist. Miss Weston a văzut și a venit la mine.

   - Acum mă descurc, nu mai sunt mulți și o să închid la noapte. Noapte bună și fii binecuvântată!

   M-am  clătinat până la mașină și am adormit. M-am trezit la Five Oaks când șoferul se apleca asupra mea:

   - Am ajuns.

   M-am sculat și am intrat în casă. Ușa bibliotecii s-a deschis și a apărut Sydney. Arătam ciudat așa cum eram. L-am privit, camera a început să se clatine și...

   M-am trezit în pat și fata îmi dădea de băut. M-am ridicat, am lăsat-o să mă dezbrace. M-am vârât la loc în pat. Mă durea tot corpul și eram prea obosită să mănânc. Mi-a adus supă. Am băut-o. I-am spus să plece.

   - Vreau să dorm.

   - Sunteți bine? Ne-ați speriat.

   - N-am nimic, vreau să dorm. Lasă soneria aproape.

   Am adormit. Scârțâitul ușii m-a trezit. Cineva mă privea. M-am întors.

   Era Sydney. Nu-i vedeam expresia feței. Era supărat? Voia să mă dea afară?

   Toate gândurile veneau și nu făceam față. Am întins mâinile spre el.

   - Ești foarte supărat... pe mine... Sydney? am șoptit.

   A venit lângă pat. M-am speriat. Nu suportam o scenă. Eram prea obosit.

   - Trebuie să plec?

   Trebuia să știu.

   Mi-a luat mâinile într-ale lui. A îngenunchiat lângă mine și Sydney cel teribil, sever, m-a sărutat pe obraz.

   - Cum crezi că aș putea trăi fără tine, Linda?

CAPITOLUL 48

   Când m-am întors, am auzit pe cineva strigând că s-a terminat greva!

   A fost o zi grea, dar nu ca ieri. Nu l-am văzut de Sydney de când mi-a spus că nu poate fără mine. Eram atât de obosită că am adormit și m-am trezit dimineață. În mașină mi-am dat seama că dacă m-ar fi alungat n-aș fi suportat.

   Pe neașteptate el era toată viața mea și însemna mai mult decât oricine. A pătruns pe nesimțite în existența mea. Ca o adiere a nopții. Însemna enorm pentru mine. Voiam să mă iubească, să mă dorească, să mă sărute, să mă facă fericită. Îl iubesc și l-am iubit de mult, dar diferit de ce am simțit pentru Harry.

   Am fost foarte egoistă lăsându-l pe Sydney să facă atât de mult pentru mine când eu n-am făcut nimic pentru el. Am tot luat  și am fost copleșită de amintirea lui Harry și nu m-am gândit că poate Sydney vrea să aibă și el amintiri.

   Mă întreb dacă ține la mine, dacă mă iubește? E așa greu de descifrat și de înțeles, dar e tandru și drăguț. Poate că mă iubește.

   Cum să aflu? Ce să spun?

CAPITOLUL 49

   Sunt atât de fericită... totul e minunat... minunat!

   Am ajuns acasă și am crezut că Sydney va veni cum se termină greva dar n-a venit la masă. Am cinat împreună și am vorbit puțin cât au fost servitorii în cameră.

   Mi-am pus o rochie care îi plăcea. După cină am mers în living. Focul era făcut. Sydney s-a așezat în fotoliu. Și-a luat un brandy și un trabuc.

   Arăta foarte bine. Mă atrăgea, dar eram atât de nervoasă că nu știam ce să-i spun. A tăcut mult timp.

   - Ce te neliniștește?

   M-a surprins, pentru că nu credeam să mă fi observat.

   - Sunt foarte... bucuroasă că s-a terminat greva.

   - Asta ai vrut, nu?

   - Adică, am ajutat, puțin?

   - M-ai costat scump.

   - O, Sydney!

   Am alergat la el și m-am aruncat de gâtul lui.

   - Iubitule, sunt atât de bucuroasă! Ești minunat! Te iubesc!

   A venit de la sine. M-a întrebat:

   - Serios?

   Mi-am ascuns fața de umărul lui.

   - Am încercat să găsesc cuvinte să-ți spun.

   Mă ținea strâns. Apoi a spus, cu o voce ciudată:

   - Vrei să te măriți cu mine, Linda?

   Am fost atât de surprinsă că am căscat ochii mari.

   - Dar... credeam... că ești...

   - Soția mea a murit acum 3 săptămâni.

   - De ce nu mi-ai spus?

   - Voiam să mă iubești.

   - Te iubesc, dar nu trebuie să te însori cu mine dacă nu vrei...

   - Vreau mai mult decât am vrut vreodată. Destul ca să te las să te amesteci în afacerile mele.

   - Destul ca să oprești o grevă?

   - Exact.

   Am respirat adânc, apoi am început să plâng de fericire.

   - Ce ai? Cu ce te-am supărat?

   Nu l-am văzut niciodată așa atent.

   - Pentru că ești așa de bun cu mine, vreau să fac ceva pentru tine, să te iubesc, să-ți dau un fiu.

   N-am mai putut spune altceva. Sydney m-a sărutat. A fost minunat!

CAPITOLUL 50

   Stau în întuneric, Sydney mă ține strâns lângă el, sunt atât de fericită că nu pot gândi.

   Nu știam că iubirea poate fi atât de perfectă. Pentru că am așteptat atât de mult și m-am păstrat, primul meu sărut a fost un eșec. Dar a fost atât de extraordinar că nu pot exprima în cuvinte.

   Ne-a căsătorit vicarul de la Sf. Maria pentru că i-am spus lui Sydney:

   - Să nu vină nimeni la nuntă.

   - De ce?

   - Vreau să fiu numai cu tine și cu Dumnezeu. Dacă e lume... chiar și Cleone cu Norman, se vor gândi cât de norocoasă sunt să mă mărit cu tine pentru că ești bogat - am făcut o pauză - în ziua nunții nu vreau să fii nabab, vreau să fii bărbatul meu.

   Sydney m-a luat în brațe.

   - Un bărbat care te iubește foarte mult, Linda.

   Vicarul a fost încântat să ne căsătorească și a promis să tacă. Mă temeam să nu afle presa. Dar dimineață nu era nimeni în biserică cu excepția sorei lui care cânta la orgă.

   Sydney a trimis crini albi la altar, lumânările erau aprinse. L-am ținut de mână, a jurat grav, fără emoții.

   M-am rugat să fim binecuvântați, să fiu o soție bună și să-i dăruiesc mulți copii. Am plecat și Sydney a comandat un avion privat pentru Londra.

   N-am vrut să stăm acasă și ne-am dus la hotelul Claridge unde vin numai persoane importante și sunt obișnuiți cu discreția. Mâine mă duce în sudul Franței, într-o adevărată lună de miere. Am mâncat în sufragerie - numai delicatese.

   La culcare m-am rușinat și mi-era teamă.

   Nu l-am întrebat pe Sydney despre aventurile lui sofisticate.

   A venit într-un capot albastru cu monogramă. Arăta mult mai tânăr. A traversat camera. A văzut că sunt nervoasă.

   - Ți-e frică?

   - Nu de tine, dar dacă te dezamăgesc?

   A zâmbit.

   - N-ai să faci asta.

   - Mi-e frică.

   Mi-a luat mâinile într-ale lui.

   - Te iubesc și te doresc pentru că ești cea mai drăgălașă ființă pe care am văzut-o. Dar te iubesc în mai multe feluri. Îți iubesc curajul, onestitatea și sufletul, felul în care te uiți la mine provocator, când nu știi dacă o să mă supăr sau nu.

   Și-a ținut respirația.

   - Aș putea continua așa toată noaptea, spunându-ți în cuvinte cât te iubesc, dar e mai ușor să te conving.

   L-am tras spre mine.

   - Convinge-mă.

   A venit în pat, m-a luat în brațe și m-a sărutat foarte posesiv.

   Era ca și cum mi-ar fi dat soarele, luna, stelele, marea, florile. Le aveam și făceam parte din ele. Știu acum că iubirea e divină și vine de la Dumnezeu, e cea mai voluptoasă senzație imaginabilă, mă face să fiu bună. Știu sigur că Sydney mă iubește și că îl iubesc. Nu știam că un bărbat poate fi atât de cald și fermecător. Nu mai suntem doi, ci unul și sunt nebună de bucurie.

   S-a trezit și îi șoptesc:

   - Te rog, Sydney, iubește-mă mereu, nu te opri niciodată!

SFÂRȘIT