..............................................
2-3
Privi lung spre Holly, care întrerupându-și conversația, începuse să spele vasele.
Ar fi vrut să i se destăinuiască ei, să-i împărtășească acele gânduri ce-o chinuau, dar îi era imposibil să rostească vreun cuvânt. Nu-și putea explica nimic din ceea ce i se întâmplat. Strângea cu putere fața de masă și i se părea că până și piatra de la inel strălucea acuzator.
..............................................Privi lung spre Holly, care întrerupându-și conversația, începuse să spele vasele.
- Ești albă ca varul, spuse Holly, aruncând o privire spre ea. Nu te simți bine?
Era ocazia perfectă să spună ce-o frământa.
- Ba da, sunt doar puțin emoționată, asta e tot. Dar presupun că asta e prerogativa miresei.
- E firesc, așa se spune.
Mai târziu, Cathy se întrebase de ce nu se retrăsese și nu anulase totul; era posibil, chiar dacă neplăcut și dureros. Dar, pe moment, nu se gândise la așa ceva; considera că era mult prea târziu să schimbe ceva, că totul era ireversibil și irevocabil.
Merse în camera ei și începu să se fardeze. Când termină, ea însăși recunoscu că era foarte frumoasă. I se umplură ochii de lacrimi gândindu-se la mama ei, căreia i-ar fi putut destăinui temerile și care, cu siguranță, ar fi știut ce sfat să-i dea.
Ce mult și-ar fi dorit să fie și părinții ei prezenți la acel eveniment!
De la moartea lor, devenise retrasă, se închisese în sine, fiindu-i imposibil să discute cu alții despre problemele ei, chiar dacă era vorba de persoane în care avea încredere.
Holly o ajutase să-și prindă flori în păr și să imbrace rochia simplă, albă, pe care o alesese pentru ceremonie.
- Arăți superb! exclamă Holly când prietena ei a fost gata.
Cathy privi în oglindă fața suplă, grațioasă, cu ochi mari misterioși, cu părul negru strălucitor plin de flori și aproape nu se recunoștea în imaginea aceea sofisticată, când pe dinăuntru se simțea ca un copil chircit de frică în colțul unei camere întunecate.
Ceremonia a fost scurtă și totul s-a petrecut parcă într-un vis. Intră alături de Holly în încăperea unde îi aștepta ofițerul stării civile, moment în care Dan, aflat deja acolo, parcă simțindu-i prezența se întoarse spre ea, cu ochii strălucind.
Rămase în picioare alături de el, ea însăși întrebându-se de unde are forța să nu se prăbușească. Îmbrăcat în acel costum impecabil, elegant și strălucitor de atrăgător, i se părea pur și simplu un străin de care se temea.
Dan repetă jurământul cu voce joasă, sigur pe sine, pe când ea abia reuși să-l rostească tremurat, după care îi puse pe deget verigheta și o sărută scurt, în timp ce buzele ei rămaseră inerte.
Asta fusese tot.
Apoi merseră toți patru la Ritz, să ia masa. Cathy, palidă și tăcută, o privea cu ochi stinși pe Holly, care se lăsa complet cucerită de farmecul atât de natural al lui Dan. Cu un efort, reuși să-i zâmbească lui Raoul Patterson, un tânăr înalt, extrem de chipeș, brunet cu ochi negri.
- Dan e un bărbat foarte norocos, spuse acesta prietenos.
- Vă cunoașteți de mult timp? întrebă și ea, doar pentru a face conversație.
- De aproximativ 5 ani; lucrăm împreună.
- Este mâna mea dreaptă, interveni Dan. Aș fi pierdut fără el.
- Ce bine să fii indispensabil, comentă Cathy, zâmbindu-i automat, evitând în mod deliberat privirea cercetătoare a lui Dan.
- Mai e puțină șampanie?
Întrebarea lui Holly detensionă momentul și abătu atenția lui Dan, care îi umplu imediat paharul.
Raoul încă îi mai vorbea, dar Cathy aproape nici nu-l auzea; se simțea singură și-i era teamă. Răsucea ușor verigheta, încă neobișnuită s-o simtă pe deget. Dan era soțul ei, la bine și la rău, până când moartea îi va despărți. Era un gând ce o intimida, o copleșea. Își dorea cu disperare să revină la starea de beatitudine de până atunci.
Simțea nevoia să discute cu cineva și, scuzându-se, se ridică și se duse să telefoneze lui Joe. Cinismul lui o va ajuta de data aceasta.
Își aminti că era în Jersey și telefonă la ziarul unde lucra fratele ei, aflând destul de greu hotelul la care îl putea găsi. Așteptă, din ce în ce mai nervoasă, ca recepționera să-i facă legătura. Joe era singura ei rudă și i se părea nedrept să nu poată lua legătura cu el tocmai în acea zi ce se presupunea a fi cea mai importantă din viața ei. Lipsa lui de sensibilitate o exaspera, mai ales că ea nu-l dezamăgise niciodată când el avusese nevoie.
Când recepționera reveni la telefon, îi spuse că domnul Fairfax nu răspunde. Cathy refuză să lase vreun mesaj și închise, copleșită de deznădejde.
Se întoarse, încercând să-și șteargă ochii plini de lacrimi și, spre surprinderea ei, Dar era chiar acolo, rezemat de perete, privind-o trist.
- Cui i-ai telefonat? întrebă el pe un ton tandru și curios, uitându-se fix la ochii ei plini de lacrimi.
- M-ai urmărit?
- Da, te-am urmărit. Era nevoiasă, complet lividă și am fost îngrijorat.
- Nu vreau să-ți faci griji pentru mine.
- Ești soția mea; am dreptul să fiu îngrijorat pentru tine.
Apoi îi atinse ușor fața, în timp ce ea continua să-l privească în tăcere.
- Cathy, vreau să știi...
Nu-l lăsă să termine, înspăimântată brusc de ceea ce i-ar fi spus; nu voia să știe.
- Am încercat să-i telefonez lui Joe. Am sunat la hotel, în Jersey, dar nu l-am găsit. Trebuie să vorbesc cu el.
- Poți să suni mai târziu. I-ai lăsat un mesaj?
Cathy scutură din cap, apoi, văzându-l că ridică receptorul, îi dădu numărul hotelului.
- Te va suna la apartamentul meu imediat ce se întoarce.
- Dan...
Nu mai voia să se întoarcă la masă și să fie nevoită să vorbească de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.
- Ce este?
- Am putea... pleca acum? Mă simt epuizată.
- Sigur; plecăm imediat.
Și-a cerut scuze de la Holly și Raoul, apoi merseră la apartamentul lui Dan din Mayfair. Stabiliseră dinainte să petreacă acolo o noapte înainte de a pleca la Los Angeles pentru câteva zile, unde Cathy urma să fie prezentată familiei lui Dan, după care urma luna de miere în Bahamas. Luna de miere.
Cathy simți un frison gândindu-se la implicația acestui cuvânt. Se rezemă de spătarul banchetei în mașină și închise ochii, amețită.
- Cathy, nu te simți bine?
- Cred că am băut prea multă șampanie.
Parcă nu-și mai recunoștea nici vocea.
- Asta nu e ceva rău, glumi el.
Nu se putea ca Dan să nu fi observat că evita orice apropiere fizică de el în timp ce urcară cu liftul, dar nu comentă nimic.
Apartamentul era enorm, frumos decorat, cu ferestre înalte ce ofereau o superbă panoramă o orașului.
Cathy se plimbă încet prin living, privind cărțile, sculpturile, mobila lustruită, în timp ce picioarele i se afundau în covorul persan gros. I se păru un cămin cu o amprentă tipic masculină, ceea ce-i și spuse.
- Poți să schimbi tot ce dorești. Intenționez de asemenea să cumpăr o casă în Anglia, probabil la țară.
Cathy știa că o făcea pentru ea dar, crispată de frică, nu putut să dea decât un răspuns indiferent, evaziv.
Era singură cu acest bărbat necunoscut care-i era soț, în apartamentul lui luxos, și-i era teamă.
- Să-ți pregătesc ceva de băut? întrebă el încet, scoțându-și haina și cravata.
Cathy continua să-l privească lung, simțindu-și buzele complet uscate.
- Nu... mul... mulțumesc...
- Ah, Cathy, ce se întâmplă, iubito?
Venise lângă ea, fără a o atinge însă, dar tandrețea vocii lui topi blocul ca de gheață al spaimei căreia îi era captivă.
- Ești soțul meu...
Cuvântul suna ciudat, nu era obișnuită să-l rostească.
- Dan, mi-e teamă.
Abia când o strânse cu putere în brațe și-i simți căldura trupului, își dădu seama, pentru prima dată în ziua aceea, că nu era un străin, monstrul de care se temuse ilogic, ci bărbatul puternic și tandru pe care-l iubea. Îl cuprinse și ea în brațe și sărutul lui declanșă o explozie a simțurilor.
- Iubește-mă, Dan, șopti ea cu buzele lipite de ale lui, în timp ce el o ridica în brațe și o ducea în dormitor.
O așeză pe patul enorm și-o dezbrăcă încet, cu mâini experte, apoi în câteva clipe se dezbrăcă și el și i se alătură, în timp ce degetele lui se plimbau, înnebunite de plăcere, lăsând la rândul lor dâre de foc pe mătasea pielii, până când totul deveni un amalgam incandescent de plăceri exacerbate la limită.
- Iubește-mă, Catherine.
Iar ea, pierdută în dorința de a se dărui, satisfăcând nesațul lui și al ei, deveni parte din trupul lui, strigându-i numele și lăsându-se condusă într-un crescendo mistuitor.
- Dumnezeule, Cathy, nimeni altcineva n-ar putea să mă facă să simt așa ceva.
Cu obrazul lipit de pieptul lui în care bătăile inimiii încă nu reveniseră la normal, mândră, epuizată și fericită, Cathy îi mai șopti o dată numele, apoi adormi.
Capitolul 5
Ziua următoare, conform planului, plecară la Los Angeles, dar înainte de aceasta, Cathy vorbi la telefon și cu Holly și cu Joe.
Fratele ei îi ură cele cuvenite, dar îi reproșă că îi căutase la redacție și la hotel deși, în mod evident, nu era nicio urgență. Cathy se amuză, dar își ceru totuși scuze. De acum, după o noapte petrecută în brațele lui Dan, teama ei se risipise.
Raoul Patterson călători cu ei în avion și, cu cât începea să-l cunoască mai bine, cu atât îl aprecia mai mult; era fermecător, inteligent, iar respectul și afecțiunea lui pentru Dan se extindeau și asupra ei, în calitate de soție a acestuia.
A fost o călătorie plăcută și relaxantă și totodată, pentru Cathy un nou prilej de a fi uimită de bogăția lui Dan. Să ai avion personal și să nu trebuiască să-ți faci griji în privința biletelor i se părea ceva incredibil. Dar explică simplu că, pentru el, era doar o necesitate. Uneori era necesară prezența lui la cine știe ce filială la mii de mile depărtare și numai un avion personal îi putea asigura accesul în orice țară din lume într-o situație urgentă. Cathy rămase totuși impresionată. Avea multe de învățat despre munca soțului ei.
Imediat cum ajunseră la Los Angeles, Raoul dispăru într-o mașină decapotabilă sport, iar Dan o conduse spre o limuzină cu șofer, care-i transportă acasă la Dan.
Mașina intră pe poarta care se deschise automat și, după ce parcurse o alee mărginită de palmieri enormi, flori exotice și gazon de un verde incredibil se opri în fața unei case impunătoare, cu șiruri de ferestre, balcoane din fier forjat și o ușă arcuită din lemn masiv.
- Îți place? întrebă Dan, urmărindu-i atent reacția în timp ce privea pe geam.
- Este minunată!
- Hai să intrăm.
Dan coborî imediat și, după ce-o ajută și pe ea, o luă de mână și urcară împreună treptele ce duceau la intrarea principală. O prezentă menajerei sale, Maria Sanchez, o mexicană de vârstă mijlocie cu privire blândă și, imediat ce dădu mâna cu ea, Cathy știu că se vor înțelege bine. Îi făcu apoi cunoștință și cu cei doi dogi danezi care-i făceau o demonstrație frenetică de bun venit.
Intrară într-un living enorm cu podea de culoare închisă și pereți albi. În fața celor 3 ferestre arcuite de pe un perete, erau arbuști de interior în coșuri mari de răchită. Un alt perete era acoperit, din podea până în tavan cu rafturi cu cărți și echipament stereo. Placa de deasupra șemineului era albastră, ca și cea a măsuței joase pe care erau așezate mai multe vase chinezești. Majoritatea mobilei era din răchită și din lemn de ulm, cu perne albastre.
- Vrei să bei ceva?
- O cafea, te rog.
În câteva minute, Maria Sanchez apăru cu o tavă cu cafetiera și un platou cu sandvișuri.
- Este o cameră foarte frumoasă, spuse ea turnând cafea și dându-o o ceașcă lui Dan.
- Ca și în cazul apartamentului din Londra, poți schimba tot ce nu-ți place. Fiecare loc în care vom locui va fi căminul tău și vreau să-l consideri ca atare.
Cathy îi sărută buzele și, simțindu-i brațele strângând-o cu putere, dorința ei deveni imediat ecoul dorinței lui.
- Bună, Dan. Nu pierzi deloc timpul... se auzi vocea unei femei, amuzată.
Cathy se încordă în brațele lui și recunoscu imediat ochii albaștri ai femeii în compania căreia îl văzuse pe Dan prima dată.
Dan își întoarse capul încet, dându-i drumul lui Cathy, deși împotriva voinței.
- La naiba, Natalie, nu știi să bați la ușă?
Între timp, Cathy o privi discret; purta o rochie portocalie care-i punea în evidență picioarele lungi, numeroase brățări de aur care se făceau auzite la fiecare mișcare, avea părul roșcat strâns într-o coadă de cal care-i dădea un aer tineresc și era fardată impecabil.
Cathy presupunea că individa abia trecuse de 30 de ani, deși nu arăta și, în comparație cu ea, se simțea stângace și neîngrijită.
Natalie îl sărută pe Dan pe obraz, cu un gest de nepăsătoare intimitate, lăsându-și palmele să zăbovească mai mult pe fața lui și ignorând complet prezența lui Cathy.
- Nu e nevoie să bat la ușă, doar știi asta. De ce nu mi-ai spus că te-ai întors?
- Văd că totuși ai aflat.
- M-am întâlnit întâmplător cu Raoul în centru.
- Ah, și voiai s-o vezi pe Cathy, râse Dan, dându-și capul pe spate.
- Așadar, e adevărat, te-ai căsătorit.
- Da, e adevărat. Cathy, ți-o prezint pe verișoara și partenera mea de afaceri, Natalie Benjamin. Natalie, ea e Cathy, soția mea.
- Bună, Natalie... pot să-ți spun Natalie? întrebă ea timid, întinzând mâna.
- Toată lumea îmi spune așa, răspunse aceasta, ridicând din umeri indiferentă, după ce o învălui într-o privire rapidă, atingând cu vârful degetelor mâna întinsă.
„Nu mă place”, se gândi Cathy și, când Natalie îl privi din nou pe Dan, știu de ce.
Frumoasa roșcată era îndrăgostită de el și confirmarea fățișă a ceea ce-ar fi putut fi până atunci o bănuială îi provocă un frison.
O servi și pe Natalie cu cafea și luă țigara care i-o oferi Dan, menținând o aparență de calm și de politețe, deși descoperirea nou făcută o chinuia.
- De ce acest secret? întrebă Natalie, așezându-se picior peste picior cu mișcări ostentative și acoperind mâna lui Dan cu a sa când acesta îi aprinse și ei țigara.
Dan pufăi tacticos, luând mâna lui Cathy într-a sa și mângâind-o ușor.
- N-a fost niciun secret, amândoi am vrut o nuntă liniștită.
- Larry știe?
- Încă nu.
- Va avea o mare surpriză.
- Vom vedea.
Era clar că Natalie încerca să-l enerveze, fără a reuși, însă. În cele din urmă se ridică, o salută politicos pe Cathy și ieși, însoțită de Dan.
Cathy rămase nemișcată, privind în gol și gândindu-se la Natalie. Faptul că aceasta îl iubea pe Dan nu era chiar o surpriză, dar o demoraliza. Spera, cel puțin, să nu se vadă prea des cu ea, căci era clar că ele două nu se vor înțelege.
Dan se întoarse, întrerupându-i gândurile.
- Diseară suntem invitați la Larry. Vrei să mergem?
- Cine e Larry?
- Tatăl meu.
- În cazul acesta, sigur, merg cu mare plăcere. Cine va mai fi acolo?
- Natalie și Owen - tatăl ei, unchiul meu.
- Ah...
Entuziasmul îi pieri brusc. Ar fi preferat să nu meargă.
- Povestește-mi despre Natalie.
- Este verișoara mea, lucrează în cadrul companiei... Soțul ei este în Arabia Saudită, unde lucrează tot în cadrul companiei... Ea locuiește cu Larry și Owen... cam asta e tot.
- E căsătorită? spuse ea mai mult pentru ea însăși, surprinsă; chiar foarte surprinsă.
- Da, e căsătorită. De ce acest interes pentru ea?
- Așa... fără niciun motiv. De ce nu s-a dus în Arabia Saudită, cu soțul ei?
- Pentru că n-a vrut, presupun. Are serviciul aici și înseamnă foarte mult pentru ea.
- De cât timp...
Nu reuși să-și termine întrebarea, căci Dan îi acoperi buzele cu un sărut care-i tăie respirația.
- Nu vreau să vorbesc despre Natalie. Nu vreau să vorbesc deloc. Pe tine te vreau.
Cathy își strecură degetele sub cămașa lui răspunzându-i cu aceeași dorință, se lăsă purtată în brațe și dusă în camera lui.
Undeva, într-un colț al minții, se insinua perfid întrebarea dacă nu cumva Natalie fusese cea care-i produsese o excitație atât de puternică lui Dan, apoi imediat inima i se strânse dureros, respingând îngrozită oribila bănuială.
De altfel, în răcoarea așternutului de mătase, el o făcu repede să uite totul, fiecare atingere a lui fiind promisiunea unui adevărat paradis.
- Ah, Cathy, frumoasa mea Cathy, șopti el cu buzele în părul ei răvășit, când, mult mai târziu, o ținea strâns îmbrățișată, cu un gest posesiv.
- La ce oră trebuie să fim la tatăl tău?
- Pe la 7.
- Și acum cât e?
- Șase.
- Atunci, să ne grăbim, Dan.
Buzele lui o făcură din nou să tacă, iar trupul i se încordă ca un arc întins când îl atinse din nou pe al ei.
Trebuiră în cele din urmă să se ridice și să se pregătească de plecare. Cathy alese o rochie verde din caifea - una din preferatele ei - care-i punea în evidență nu numai silueta, ci și culoarea pielii și a ochilor.
- Lasă-ți părul liber, luă el decizia pentru ea, văzând-o nehotărâtă și începu să-l perie el însuși, trecându-și în același timp degetele prin mătasea grea a acestuia. Ești atât de frumoasă...
Nu întârziară decât 10 minute..
Imediat ce Cathy îl văzu pe tatăl lui Dan, știu cine era: înalt, puternic, deși destul de în vârstă, același păr des ca al lui Dan, dar încărunțit, aceiași ochi verzi-cenușii, aceleași trăsături bine conturate.
- Trebuie să fii Cathy, o întâmpină el cu un zâmbet cald, sărutând-o pe amândoi obrajii. Natalie mi-a spus despre tine, dar acum când te-am văzut, înțeleg de ce fiul meu te-a ascuns și a vrut să te păstreze doar pentru el.
- Încântată de cunoștință, domnule Foreman, îi răspunse și Cathy cu un zâmbet, plăcându-l imediat.
- Larry.. te rog.
Apoi, Cathy privi revederea dintre tată și fiu; nu era numai afecțiune între ei, ci și ceva ce catalogă drept respect.
Ieșiră într-o curte interioară în mijlocul căreia era o piscină. Natalie și tatăl ei se ridicară imediat de la masa de răchită la care stăteau pentru a-și întâmpina oaspeții, iar Cathy făcu cunoștință cu Owen Foreman, care avea și el același aer de familie.
A fost o seară plăcută, cu aer de sărbătoare și, în afară de Natalie, Cathy se simțea bine în familia lui Dan. Cu atât mai mare i-a fost surprinderea când, după cină, în timp ce-și savurau cafeaua, o auzi pe aceasta adresându-i-se:
- Dacă n-ai niciun plan pentru mâine, Cathy, hai să ne întâlnim la prânz și să-ți arăt orașul Cu siguranță, vrei să faci și câteva cumpărături înainte de a pleca în Bahamas.
Pentru o clipă, Cathy se gândi că era o aluzie voalată la faptul că trebuia să-și îmbunătățească - poate sub îndrumarea ei - garderoba. Mirată, privi întrebător spre Dan.
- Sunt sigură ca Dan nu se va supăra dacă te răpesc o oră sau două.
- Nu, nu mă supăr, dacă e doar pentru o oră sau două.
- Mi se pare o idee bună, interveni Larry, încercând să le apropie și s-o integreze mai repede în familie.
Cathy ar fi vrut să refuze, suspicioasă, dar manevra celeilalte fusese mult prea abilă.
- Da, ar fi minunat, răspunse ea, încercând să pară entuziasmată, deși sclipirea de triumf din privirea celeilalte o îngrijoră.
- Vin să te iau la prânz, spuse Natalie, după care își îndreptă imediat privirea asupra lui Dan.
Era trecut de miezul nopții când plecară și Cathy închise ochii și-și rezemă capul pe umărul lui Dan, în drum spre casă. Oboseala își spunea cuvântul: călătoria cu avionul, diferența de fus orar, încordarea și emoția întâlnirii cu familia lui Dan, paharul de vin băut, toate la un loc o lăsară brusc lipsităă de putere și epuizată. Se împiedică, aproape să cadă, când coborî din mașină cu privirea tulbure, iar Dan o duse în brațe înăuntru.
Adormi înainte de a ajunge în dormitor, fără să știe că Dan o culcă, o privi minute în șir cum doarme, înainte de a se întinde lângă ea și a se lăsa pradă somnului, cu brațele înlănțuite protector în jurul ei.
A doua zi, Natalie veni exact la ora fixată, într-o mațină albă, sport, decapotabilă.
În mașină, Cathy încă mai încerca să nu mai fie suspicioasă. Poate Natalie nu avusese un scop anume când o invitase la cumpărături, poate voia să fie prietenă cu soția lui Dan.
Gândul la Dan îi aduse pe buze un zâmbet tandru; își amintea gura lui, caldă și insistentă, când o trezise de dimineață, trupul lui lacom de-al ei, mâinile lui cu atingeri blânde, senzuale. Îl iubea și i se dăruia cu toată ființa.
Se opriră în Beverly Hills. Magazinele erau grozave, dar Cathy nu simțea nicio plăcere; în compania Nataliei, era ca și cum ar fi mers la cumpărături cu o profesoară. Totuși, se strădui să ignore răutățile și să se bucure de momentele acelea; cumpără în cele din urmă două rochii de bumbac, frumos imprimate, pentru luna de miere. Dimineață, Dan îi dăduse o sumă de bani care i se păruse enormă.
- Nu-i pot lua, spusese ea hotărâtă.
- De ce nu?
- E mult prea mult și... nu pot lua banii tăi.
- Cathy, ești soția mea și ceea ce este al meu e și al tău. Vei avea nevoie de bani, dacă mergi la cumpărături cu Natalie.
- Este prea mult.
- Am o mulțime de bani. Ia-i.
Așadar, îi luase, dar nu intenționa să-i cheltuiască pe toți. Își mai cumpără două rochii de seară, două perechi de sandale și lenjerie intimă, gândindu-se, nemulțumită de sine, în drum spre un mic restaurant exclusivist, că fusese destul de extravagantă.
Deodată, se simți fericită. Îi plăcea Los Angeles și i se părea un loc ideal de locuit, deși n-avea importanță unde locuia, atâta timp cât era cu Dan.
Erau deja la masă, la restaurant, când Natalie spuse brusc, pe un ton ușor sarcastic:
- Îl iubești pe Dan, nu-i așa?
Stilul atât de direct o uimi, făcând-o să se gândească instinctiv că nu era singura.
- Da, îl iubesc pe Dan. Dar tu, Natalie... îți iubești soțul?
Știa că era nepoliticoasă, dar se gândea că individa trebuia pusă la punct.
- Nu, răspunse Natalie, din nou șocant de directă. Dick și cu mine avem o... înțelegere.
- Este în Arabia Saudită, nu-i așa?
Întrebase politicos, dar subiectul o stânjenea.
- Cred că da. Dan a fost minunat că s-a debarasat de el și, desigur, el era cel mai indicat să facă acest lucru fără să trezească suspiciuni.
- Tu ai vrut ca soțul tău să plece?
Vestea că Dan aranjase acea mișcare îi producea o durere inexplicabilă.
- Sigur că da. Și, așa tânără cum ești, cred că ți-e limpede ce vreau.
Cathy înghiți convulsiv. Faptul că Dan discutase cu Natalie o răni cumplit. Dacă era adevărat, era o trădare, o trădare total neașteptată.
- M-am gândit că trebuie să discutăm cât mai repede, continuă Natalie, netulburată. De aceea am și recurs la această ieșire la cumpărături, pentru a ajunge la o înțelegere de la bun început. Astfel, va fi mult mai ușor.
Parcă dornică să lămurească totul, pentru ca nimic să nu-i stea în cale; întâi se debarasase de soțul ei, acum era rândul lui Cathy.
- Mă tem că nu înțeleg.
Cathy se simțea incapabilă s-o privească în ochi, pentru a nu-i înfrunta sclipirea amuzată și triumfătoare. Deodată, se simțea nesigură de ea însăși, de Dan, de noua ei viață în Los Angeles.
- Doar nu ești străină de motivele care l-au determinat pe Dan să facă această căsătorie?
Totul părea ireal și temerile ei din ziua nunții o copleșiră din nou, cu brutalitate. Chiar dacă ea nu știa motivele lui Dan, n-avea nici cea mai mică îndoială că Natalie avea s-o lămurească imediat.
- Spune-mi tu.
- N-a discutat cu tine încă? Probabil a fost preocupat de altceva...
Natalie dăduse lovitura de grație și o prevestire îngrozitoare se insinuă în mintea lui Cathy.
- Ar trebui să-mi spui exact despre ce e vorba.
Vorbise pe un ton egal, privind-o în ochi pe cealaltă femeie, în timp ce-și scoatea din geantă pachetul cu țigări, din care aprinse una cu mâini ușor tremurânde.
- Dacă așa vrei...
- Da, așa vreau.
- Bine, în definitiv ai dreptul să știi, cu toate că sunt puțin supărată că Dan a lăsat totul în seama mea... M-am căsătorit foarte tânărăr, Dick este mult mai în vârstă decât mine. Credeam că-l iubesc, dar ce știi despre dragoste la 18 ani? Nu-l văzusem pe Dan de ani de zile. Pe atunci noi locuiam în Chicago, iar el călătorea în toată lumea cu Tom, dar când ne-am revăzut... Ei, dar cu siguranță nu vrei să auzi toate amănuntele...
Privirea ei dădea clar de înțeles că ea și cu Dan deveniseră amanți și rămăseserăă așa în toți acești ani.
- De ce n-ai divorțat și nu te-ai căsătorit cu Dan, dacă este adevărat ce spui? o întrebă pe un ton rece, deși fruioasă și geloasă, neștiind dacă s-o creadă sau nu, dar, oricum, urând-o și-ntr-un caz și-n celălalt.
- Nu era posibil, draga mea, așa cum nici acum nu se poate. Pe lângă faptul că Dick nu acceptă, trebuie să mă gândesc și la tata. Vezi tu, mama era catolică - foarte riguroasă, chiar - când s-a căsătorit cu tata a trecut la catolicism și, bineînțeles, m-a crescut în acest spirit. De la moartea mamei, tata a devenit parcă și mai credincios și, așa cum știi, biserica catolică nu recunoaște divorțul. Dar, chiar mai important decât acest lucru este faptul că tata suferă cu inima și i-aș face îngrozitor de rău dacă aș divorța și m-aș căsători cu Dan. Probabil nici n-ar rezista...
Cathy tăcu, impresionată de Owen. Indiferent de resentimentul față de Natalie, trebuia să recunoască dragostea acesteia pentru tatăl ei, doar văzuse ea însăși cu o seară înainte că între tată și fiică era o legătură strânsă.
- Și totuși, asta nu explică de ce Dan s-a căsătorit cu mine.
- Un bărbat în situația lui Dan are nevoie de o soție - cu cât vei locui mai mult aici, cu atât mai mult îți vei da seama de asta. Are nevoie de cineva care să fie o gazdă bună pentru prietenii săi de afaceri, o dovadă a stabilității și siguranței pe care le reprezintă... știi cum e... Orice scanda ar putea prejudicia compania, în special în condițiile în care are atâtea contracte în desfășurare în state musulmane. Un scandal l-ar distruge și pe Larry, căci politica este un alt domeniu în care stabilitatea e importantă. Totul servește drept acoperire, draga mea, pentru liniștea familiei, în special a tatălui meu, care devenise un pic cam suspicios, și pentru prosperitatea afacerii. Dar a procedat foarte inteligent. De altfel, sunt sigură că știi, inteligența este una din numeroasele lui calități. Spune-mi, cum ți se pare ca amant?
- Încetează! Nu cred un cuvânt din tot ce mi-ai spus. Ești o ticăloasă și o mincinoasă, strigă ea, fără să-i pese că lumea începuse să întoarcă privirea spre ele.
Își luă geanta și se ridică imediat, ieșind în fugă din restaurant, tulburată, pradă unei cumplite senzații de frig interior.
Capitolul 6
Aproape alerga pe străzile scăldate în soare, fără să vadă pe unde trece, când se ciocni de cineva.
Două brațe puternice o sprijiniră, pentru a nu-și pierde echilibrul și, ridicând privirea pentru a-și cere scuze, îl recunoscu pe Raoul Patterson.
- Hei, Cathy, te simți bine?
Îi trebui multă stăpânire de sine pentru a-și stăpâni lacrimile și a-i zâmbi.
- Bună, Raoul. Da, sunt bine, nu m-am uitat pe unde merg, scuză-mă.
Merseră puțin împreună, discutând - oricum, n-avea nicio importanță pentru ea unde mergea, atâta timp cât era departe de Natalie.
- Raoul, ești foarte ocupat?
- Nu. Cu ce te pot ajuta?
- Nu-mi place deloc să te rog așa ceva, dar ai putea să mă duci acasă?
- Cu plăcere.
Nu dură nici 10 minute și erau deja în mașină, în drum spre casa lui Dan.
- Natalie lucrează cu tine, nu-i așa? Cum vă înțelegeți?
Nu, nu i se păruse; obrajii lui chiar se îmbujorară ușor.
- Bine... ne înțelegem bine...
Mai mult mormăise răspunsul, foarte vag, vizibil stânjenit.
- Dar cu Dan cum se împacă? întrebă ea în continuare, mânată de un fel de disperare, neînțelegând ezitarea lui Raoul.
- Știi, Cathy, dacă... ei bine, dacă nu te superi... prefer să nu discut despre Natalie. Te rog să mă scuzi.
Cathy simți o gheară în inimă. Însemna că toată lumea cunoștea relația dintre Dan și Natalie, dar, în calitate de prieten al lui Dan, din afecțiune și respect pentru acesta, Raoul prefera să tacă. Îl pusese pe acest tânăr îndatoritor într-o situație imposibilă și, brusc, i se făcu jenă. Nu putea să se aștepte din partea lui să-l trădeze pe Dan, chiar dacă, prin tăcerea și purtarea lui, îi dăduse răspunsul dorit.
- Sigur că da, eu îmi cer scuze. Să uităm, da? Sper să fim prieteni și nu vreau să ne strice ceva această prietenie.
- Știu sigur că vom fi prieteni.
O lăsă la poartă, dar nu intră, spunând că are de lucru.
Cathy se îndreptă spre ușă, mirându-se și ea cât de calmă era. Dacă până acum avusese dubii în legătură cu povestea Nataliei, atitudinea lui Raoul nu-i mai lăsa nicio îndoială.
Așadar, tocmai descoperise că Dan nu o iubea, iar căsnicia ei era un fals, un paravan în spatele căruia soțul ei își ascundea relația cu verișoara lui. Deodată, își simți obrajii scăldați în lacrimi, ceea ce însemna că nu era dolc atât de calmă cum crezuse.
Din fericire, nu era nimeni acasă.
Pe masă, în vestibul, era un bilet pe care recunoscu scrisul hotărât al lui Dan, dar nu-l citi; merse direct în dormitor și, aruncându-se pe pat, izbucni în hohote de plâns. Sună telefonul, dar nu răspunse, bănuind că e Dan. Mintea și sufletul ei erau pline de cuvintele rostite de Natalie și parcă întregul trup îi era o rană vie.
De întrebase de ce reținuse atenția lui Dan pentru atât de mult timp și cum de se căsătorise cu ea; acum, știa răspunsul. Un bărbat cu experiența lui trebuie să-și fi dat seama imediat că ea îl iubește și se folosise fără milă de dragostea ei pentru a-și asigura, la adăpostul unui paravan onorabil, continuitatea relației pe care o întreținea de ani de zile.
Se gândi la orele petrecute în brațele lui și se simți și mai umilită.
Dar era nemilos și rece. Nu-l cunoștea deloc. De altfel, cum să-l cunoască? Dragostea o orbise, făcând-o să creadă că îi este împărtășită, deși - își dădea acum seama - tot timpul avusese o ușoară îndoială că era capabilă să-i inspire astfel de sentimente puternice unui bărbat versat ca el. Ar fi trebui să asculte de acel semnal de alarmă din ziua nunții și să revoce totul. Dar chiar și acum îl iubea. Știa că-l va iubi întotdeauna și că nimic nu va putea distruge acea dragoste.
Ce să facă?
Privea în tavan, copleșită de gânduri și de tristețe, lăsând telefonul să sune din nou, fără să răspundă. Nu putea rămâne cu el, asta era cert. Era exclus să se lase folosită de un bărbat care n-o iubea. Da, deocamdată o dorea - era poate ca un bonus pentru el - dar când se va plictisi de ea, așa cum avea să se întâmple, nu va putea supraviețui durerii.
Se va întoarce în Anglia, nu avea de ales.
Rămase nemișcată mai bine de o oră, parcă paralizată sub povara durerii. Nu se mai gândise să verifice și să pună la îndoială ceea ce-i spusese Natalie, după ce primise confirmarea de la Raoul.
Natalie.
Natalie, o femeie mai în vârstă decât ea, nu-și ascunsese nicio clipă sentimentele față de Dan, iar neîncrederea în ea însăși o făcu să nu mai aibă încredere nici în Dan. Era prea tânără, prea lipsită de experiență și prea rănită pentru o găsi o altă soluție. Era singură într-o țară străină, căsătorită de mai puțin de o săptămână cu un bărbat atât de complicat și de diferit de toți ceilalți, încât era mai ușor să considere că nu-l cunoaște deloc.
Într-un târziu, se ridică și-și aprinse o țigară.
Plânsese atât de mult, încât parcă nici lacrimi nu mai avea; se simțea complet secătuită, dar surprinzător de puternică. Începuse să gândească detașat și rece, de parcă ar fi fost vorba de altcineva.
Se duse la fereastră și, în timp ce privea fără țintă, văzu mașina lui Dan apropiindu-se pe alee. Privi complet zăpăcită, întrebându-se ce-i va spune când va intra. Apoi, pe măsură ce mașina se apropia, văzu că nu era singur... ci cu Natalie. Simți un nou val de furie.
Oare aceasta îi și spusese lui Dan despre mica lor discuție de la prânz, asigurându-l că o pusese la curent cu totul și că nu mai era necesar să se ascundă?
Imediat ce mașina se opri, Dan o îmbrățișă, iar Cathy plecă de la fereastră, dezgustată de atâta lipsă de discreție. Se așeză din nou pe marginea patului, pentru că de altfel pricioarele nici n-o mai susțineau și începu să tremure.
În 5 minute, Dan apăru în fața ei, dar ea nu ridică privirea spre el.
- Cathy, de când ești acasă? De ce n-ai răspuns la telefon? De ce n-ai citit biletul pe care ți l-am scris?
În cele din urmă îl privi, simțindu-și inima sfâșiată de dragoste și de durere. Arăta îngrijorat, obosit, iar ochii săi verzi erau incredibil de stinși.
- De ce ești supărat pe mine?
Vorbise încet, ea însăși surprinsă că i se putea adresa fără să țipe și să-l acuze.
- Nu sunt supărat pe tine, răspunse el blând.
Întinse mâna să-i atingă fața, iar ea se feri, nesuportându-i nici măcar apropierea. Ca și cum nici n-ar fi observat, rămase s-o privească lung.
- Am fost îngrijorat. Credeam că ești cu Natalie, dar apoi ea mi-a spus că ai plecat mai devreme, așa că am sunat, dar nu mi-a răspuns nimeni.
Cathy tăcu. Nu credea că fusese atât de îngrijorat din cauza ei. Pesemne că alta era cauza.
- Ce s-a întâmplat?
- Owen... a avut un stop cardiac și încă nu se știe dacă va scăpa sau nu.
Șocată de veste, Cathy se ridică imediat, plină de compasiune.
- Îmi pare rău, Dan. Pot fi de vreun folos?
- Nu-i o surpriză, spuse el aproape ca pentru sine. Suferă de mult cu inima, medicii l-au tot avertizat. Nu, nu poți face nimic, nimeni nu poate face nimic. Natalie e în mașină, îngrozitor de supărată. Trebuie s-o duc înapoi acasă, la Larry, dar mai întâi a trebuit să verific dacă n-ai pățit ceva. Mă întorc imediat ce pot.
După care, plecă imediat.
Un singur gând preocupa mintea lui Cathy. Natalie nu mințise în privința sănătății lui Owen. Apoi, fusese în brațele lui Dan în mașină! Singurul lucru care-i rămânea de făcut era să plece de acolo cât mai repede posibil.
În următoarele zile, îl văzu pe Dan doar în trecere.
Starea lui Owen era atât de critică, încât Natalie chemase un preot, iar familia își petrecea aproape tot timpul la spital.
Cathy merse și ea de vreo două ori, dar nesfârșita așteptare, încordarea îngrozitoare a lui Dan și a lui Larry, precum și contactul apropiat cu Natalie erau un adevărat calvar.
Pe de altă parte, Dan, nesuportând să-i vadă suferința, insistă ca ea să rămână acasă, ceea ce în cele din urmă acceptă.
Cathy insistase să-și amâne luna de miere până când starea lui Owen se clarifica într-un fel sau altul și, din fericire, Dan fusese de acord. În timpul lungilor zile și nopți pe care Dan le petrecu cu Larry și Natalie la spital, începu să facă planul cum să-l părăsească.
Atmosfera din casă se schimbase; amândoi erau încordați și aproape epuizați, nu schimbau decât câteva cuvinte când erau împreună, dar Dan era întotdeauna blajin cu ea, cerându-și scuze pentru absența lui, pentru faptul că era atât de epuizat, pentru că amânse luna de miere. Vorbea mult despre Owen și astfel Cathy află cât își iubea Dan unchiul, iar inima ei pur și simplu sânera când îl vedea atât de măcinat de grijă și de oboseală.
Noaptea târziu când se întorcea, ea se prefăcea că doarme, pentru că i-ar fi fost peste putință să se comporte firesc dacă ar fi încercat să facă dragoste. Îl auzea mișcându-se încet, cu grijă ca să n-o trezească, apoi îl simțea întins lângă ea, fără să doarmă.
Într-o noapte, după 3 zile de la accidentul cardiac al lui Owen, îl simți atingându-i ușor brațul.
- Cathy, dormi?
Avea vocea atât de încordată, încât Cathy nu-l putu ognora, chiar dacă propria slăbiciune o înfuria.
- Ce este?
- Starea lui Owen s-a înrăutățit în seara aceasta. Doctorii nu-i mai acordă șanse.
Durerea cu care vorbise îi deveni insuportabilă lui Cathy. În ciuda a orice, îl iubea cu disperare și nu se putu abține să nu-i mângâie fața trasă.
- Dan, iubitule, îmi pare rău; aș vrea să pot face ceva pentru tine.
Nu mai conta în clipa aceea că el o iubea pe Natalie, ci doar că avea nevoie de ajutorul ei.
- Strânge-mă în brațe, Cathy, pentru numele lui Dumnezeu, strânge-mă în brațe.
În clipa următoare, erau deja strâns îmbrățișați, ca și cum s-ar fi regăsit după o lungă căutare.
Cathy închise ochii, sfâșiată de sentimente contradictorii. Era atât de bine să-l simtă din nou aproape. În scurt timp, ritmul respirației lui începu să fie mai lent, mai regulat, și Cathy își dădu seama că adormise.
Probabil era după zile întregi de nesomn, complet extenuat. Deschise din nou ochii și-l privi lung, întipărindu-și în minte fiecare trăsătură a chipului lui, până când, într-un târziu, adormi și ea.
După două zile, veni veste că Owen trecuse de momentul critic și chiar se simțea mai bine. În orice caz, nu se mai punea problema să moară.
Larry începu să vorbească despre luna lor de miere și Cathy știa că se apropia momentul în care va trebui să-i spună lui Dan că pleacă.
Era o perioadă îngrozitor de nefericită din viața ei. Nu se mai putea bucura de nimic și se trezea în fiecare dimineață deprimată la gândul că ziua ce se întindea în fața ei nu era decât o lungă zbatere.
Situația dintre ea și Dan devenise tot mai încordată. Desigur că și el observase răceala ei, faptul că evita orice atingere a lui și încercase să discute cu ea, lovindu-se de fiecare dată fie de tăcerea ei, fie de riposta ei agresivă. În cele din urmă, și el devenise distant, deși întotdeauna politicos, dar așteptând ca ea să facă primul pas.
Într-o dimineață, Cathy se îmbrăca aproape cu gesturi automate, apatică. Știa că venise momentul. Dar era deja jos și discuta ca Raoul, care sosise devreme pentru a rezolva o problemă de afaceri. Hotărî să meargă să-i spună lui Dan ce hotărâse imediat după plecarea lui Raoul.
Coborî scările încet, simțindu-se ciudat de calmă; de fapt, complet pustiită.
Când ajunse jos, îi auzi încă discutând și râzând, așa că se așeză pe ultima treaptă, nevrând să-i deranjeze. Asculta cu plăcere timbrul vocii lui Dan, când, deodată, auzi întâmplător numele lui Dick și deveni atentă.
- Așadar, vrei să iei legătura cu Dick astăzi, spuse Raoul.
- Cât mai repede.
Raoul spuse ceva ce Cathy nu auzi și amândoi începură să râdă.
- Recunosc, faptul că l-am trimis pe Dick a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut, spuse Dan încă râzând.
- Și Natalie este de acord.
- Nu atât de mult ca tine.
Conversația se mută spre alt subiect și Cathy nu-i mai acordă atenție. Dan tocmai recunoscuse ceea ce Natalie îi spusese ei, deși nu mai era nevoie de nicio confirmare.
Când îl auzi pe Raoul plecând, Cathy se ridică repede, pentru a lăsa impresia că tocmai atunci coborâse.
- Bună, ce mai faci?
- Bună, Raul, mulțumesc bine. Tu?
- Muncesc din greu, răspunse el în glumă.
Cathy intră în living ca să-l aștepte pe Dan, care urma să iasă din birou. Era concentrat asupra unui teanc de hârtii pe care le avea în mână și, pentru o clipă, n-o observă. Era atât de atrăgător, îmbrăcat cu blugi strâmți și o cămașă deschisă la gât, încât Cathy simți un gol în stomac la gândul de a-l părăsi.
Când ridică privirea și o văzu, îi zâmbi obosit, vizibil surprins.
Se certaseră cu o seară înainte. El își înăbușise furia într-o atitudine distanță de politețe rece, dar amândoi știau că între ei se petrecea ceva grav.
- Maria tocmai a adus cafeaua. Vrei să servești tu? întrebă el pe un ton impersonal.
Cathy încuviință din cap, căci nu se simțea în stare să vorbească și se duse spre măsuță, pentru a umple două cești, nu pentru că dorea într-adevăr cafea, ci pentru că astfel mai câștiga puțin timp, în speranța de a-și redobândi stăpânirea de sine. Îi întinse o ceașcă lui Dan, care, așezat în fața ei, îi privea atent ochii încercănați și paloarea feței. Mâna îi tremura atât de tare, încât puse ceașca ei înapoi pe masă. La naiba, trebuia să termine odată!
- Dan.... vreau să discut cu tine.
- Spune, te ascult.
- Vreau să mă întorc în Anglia.
Se miră și ea cum de rostise aceste cuvinte atât de calm. Tresărirea lui fusese aproape imperceptibilă.
- Pentru cât timp?
- Definitiv. Nu... nu mai vreau să trăiesc cu tine.
Simțea o durere ascuțită fie și numai rostind aceste cuvinte și nu-și putea imagina cum avea să reușească să facă așa ceva.
- De ce, Cathy?
Își umezi buzele, nervoasă. În lungile ei nopți de nesomn, pregătise tot felul de minciuni pentru a-l determina s-o lase să plece.
- Nu te iubesc, spuse ea încet, lăsând minciuna să-i sfâșie inima. Și nu pot trăi cu tine...
Dan se ridică și o trase de pe canapea, prinzând-o brutal de braț.
- Ticăloaso... spuse el încet, zâmbind cinic.
- Dă-mi drumul.
- De ce naiba aș face-o? Îți accept deja de prea mult timp purtarea plină de răceală.
Își aplecă deodată capul și o sărută brutal, furios, fără să-i pese că-i face rău, în timp ce Cathy rămase nemișcată, fără să reacționeze în vreun fel. Apoi, sărutul lui deveni tandru, înnebunitor, dar ea continua să rămână pasivă, hotărâtă să nu lase să traspară nimic din dragostea ce-i chinuia trupul și sufletul.
Lacrimile începură să-i curgă dincolo de orice control, udându-i obrajii, iar gustul lor îl făcu pe Dan să-i dea drumul din brațe.
- Te rog, lasă-mă să plec.
- Nu mi-ai dat încă un motiv plauzibil pentru care s-o fac.
- Există altcineva.
Era minciuna finală, disperată. Dacă n-o lăsa să plece, ar fi distrus-o cu acea relație a lui. Nu, cu orice chip trebuia să plece.
- În Anglia?
Vocea lui era aspră, iar chipul lui căpătă o expresie pe care Cathy ar fi putut-o crede de durere, dacă n-ar fi știut că de fapt nu pe ea o iubea, ci pe Natalie.
- Da... Am primit o scrisoare de la el, mi-ai dat-o ieri la micul dejun... îți amintești, da?
Miza pe faptul că plicul viu colorat pe care-l primise de la Joe îi atrăsese atenția.
- Înțeleg, spuse Dan, mergând la fereastră și rămânând cu spatele spre ea.
Era cel mai cumplit lucru pe care-l făcuse în viață și se ura pentru că recursese la o astfel de josnicie.
- Îl iubești, Cathy? întrebă el pe un ton rece, dar plin de tristețe.
- Da...
Simțea deja că se sufocă; situația ajunsese deja la limita suportabilului.
- Dan...
- Pleacă, oricând dorești. Din punctul meu de vedere, ești liberă.
Rămăsese în continuare cu spatele la ea. Acum când auzise cuvintele pe care le așteptase atât, Cathy nu simți niciun fel de ușurare, ci doar o durere sfâșietoare.
- Dan...
- Pleacă. Acum.
Cathy fugi în dormitor, plângând în hohote.
Auzi mașina lui Dan depărtându-se.
Începu să-și strângă lucrurile, fără să-i pese dacă le va lua sau nu, doar pentru a-și umple timpul, apoi rămase toată noaptea pe marginea patului, privind în gol în întuneric, întrebându-se nde era Dan, deși bănuia că se dusese la Natalie. Îi trecuse la un moment dat prin minte să rămână, dar n-ar fi putut face dragoste cu el, știind că se gândise la cealaltă. Nu, șuase decizia corectă.
N-avea acum să-l fi rănit sufletește pe Dan, din moment ce n-o iubea, probabil era doar furios că-i stricase planul. Și nici măcar nu putea să-l urască pentru ceea ce-i făcuse. Nu, îl iubea la fel de mult.
Tot felul de gânduri i se perindau în minte, gânduri care nu numai că n-o ajutau deloc, dar îi sporeau durerea.
În cele din urmă, în zori, când Dan încă nu se întorsese, chemă un taxi care o duse la aeroport, unde luă prima cursă spre Anglia. Odată ajunsă acolo, rămase două săptămâni într-un hotel din Londra, incapabilă de a se întâlni cu vreuna din persoanele cunoscute, încercând să găsească în ea însăși puterea de a merge mai departe.
Îi venea foarte greu, căci totul devenise lipsit de sens și n-avea nicio dorință de a-și construi o viață nouă, fără Dan. El era tot ce-și dorea și, iată, era total inaccesibil. Fără el, se simțea pustie, deposedată de tot.
Trecură două luni de zile, singurul semn din partea lui fiind o scrisoare din partea avocaților lui din Los Angeles, prin care i se trimitea un act stabilind o sumă de bani pe care avea s-o primească lunar. Citi scrisoarea de nenumărate ori, uimită de generozitatea lui, alternând între lacrimi de tristețe și lacrimi de furie.
Răspunse avocaților că nu va accepta niciun ban de la el. Aceasta însemnase, oarecum, ruptura finală. Sigur, citea despre el în ziare, dornică să afle unde era și ce făcea.
După ce plecase de la hotelul din Londra, mersese în Brighton, ca să locuiască din nou în casa părinților, cu Joe. Numai că relația lor se schimbase! Se enervau unul pe celălalt, el suportându-i cu greu tristețea, iar ea suportându-i cu greu cinismul.
După aproximativ două luni de iad, hotărâseră că nu mai puteau locui împreună, singura soluție fiind să vândă casa părinților.
Cathy își cumpără căsuța din piatră de lângă plajă și încet, foarte încet, viața ei reintră în normalitate. Îi plăcea să locuiască singură. Căsătoria cu Dan o schimbase mult; uneori, ei însăși îi era greu să recunoască - devenise mai liniștită, mai retrasă și încă îl iubea enorm.
Începu să lucreze pentru prieteni și, treptat, ajunse să aibă mica ei afacere. Era capabilă să muncească de dimineața până seara, oricum, n-avea cu ce altceva să-și umple timpul.
Aștepta în fiecare zi ca Dan să-i ceară să divorțeze, dar cum nimic de acest gen nu se întâmpla, ajunse la concluzia că, din moment ce nici Natalie nu era liberă să se căsătorească, nici pe el nu-l interesa dacă e sau nu căsătorit.
Îl cunoscu pe Greg Calvert prin unul din prietenii ei, care-i era în același timp și client.
Era conștientă că era atras de ea și, de aceea, refuzase toate invitațiile lui. Îl simpatiza, dar n-avea nicio intenție de a începe o relație cu el. Era arhitect, chiar unul dintre cei foarte buni.
Înalt și blond, liniștit și politicos, era o prezență foarte plăcută și, după luni de zile de insistență, Cathy îi acceptase invitația la cină. Îl observase privind adesea verigheta pe care ea încă o purta, așa că îi explicase foarte pe scurt că se separase de soțul ei, lăsând ca ochii ei plini de suferință să spună restul poveștii.
Greg era amuzant și nesofisticat și nu încerca să obțină de la ea mai mult decât era dispusă să ofere, adică o seară petrecută împreună din când în când. Nici măcar n-o sărutase, simțind că ar fi putut strica astfel prietenia ce se înfiripa încet între ei.
Cathy era bucuroasă că Greg o înțelegea. Oricum, era sigură că nu s-ar fi putut lăsa atinsă de vreun alt bărbat. Dar fusese marea și unica ei dragoste.
Revenea încet la prezent.
Trenul se apropia cu repeziciune de Londra. După 18 luni, abia reușise să se remonteze și acum toată acea construicție fragilă pe care o ridicase în jurul ei, ca suport al unei oarecare normalități, risca să se prăbușească. Dar anticipa acea întâlnire cu un amestec de teamă și plăcere ciudată. De când plecase din Los Angeles, tânjise să-l vadă din nou, să-l poată privi, să-i vorbească.
„Oh, Doamne, cât îl iubesc”, se gândi ea, disprețuindu-se pentru acea slăbiciune. „Pesemne că mă urăște, n-are nici cea mai mică plăcere să mă vadă, iar au abia aștept să mă aflu, fie și pentru câteva minute, în aceeași încăpere cu el”.
Încă nu-și putea ierta minciunile spuse. Singura ei scuză era că fusese prea tânără și mult prea ușor influențabilă pentru a ști cum să se comporte cu un soț care n-o iubea. Acum, se va purta altfel. Nu-l va mai minți.
Mândria nu folosea la nimic dacă te lăsa singură, îndrăgostită nebunește de un bărbat care te disprețuia pentru ceea ce-și închipuia că faci.
Era convinsă că Dan nu-i va împrumuta banii aceia. De ce-ar fi făcut-o, în definitiv? Nu-i datora nimic. Însă acă nu putea obține împrumutul de la el, nu mai avea cum să-l ajute pe Joe și nici nu îndrăznea să se gândească la ce-ar fi urmat.
Oftă adânc când trenul trase încet dar zgomotos în gară.
Se duse mai întâi la clienta ei, căreia îi expuse proiectul, făcând eforturi să se concentreze. Merse apoi să bea o cafea, uitându-se din 5 în 5 minute la ceas, și în cele din urmă trebui să ia un taxi spre Foreman International. Într-un gest reflex, își încleștă pumnii până când încheieturile degetelor se albiră.
Când, la ora 2:25 taxiul opri în fața clădirii impunătoare, Cathy simțea un gol în stomac, buzele îi erau uscate, iar inima îi bătea nebunește.
Capitolul 7
Intră repede pe ușa automată, de teamă că o fracțiune de secundă de întârziere o putea face să se răzgândească și anunță la recepție întâlnirea pe care o avea programată.
A fost invitată să ia loc, dar așteptarea nu dură decât câteva secunde până când o tânără frumoasă, înaltă, blondă, într-un taior albastru elegant, se prezentă în fața ei:
- Doamna Foreman? Sunt Helen Gowers. Vă rog să mă urmați. Domnul Foreman vă așteaptă.
Cahty se ridică zâmbind, amuzată de privirea curioasă a secretarei. Bineînțeles că aceasta o studia discret în timp ce urcau cu liftul, așa cum la rândul ei, Cathy se întreba dacă și ce anume știa individa despre ea.
Helen Gowers o conduse până la o ușă din stejar masiv la care bătu și, când primi încuviințarea, o deschise și se retrase, lăsând-o pe Cathy să intre.
Dan stătea în picioare la fereastră, cu spatele spre ea, cu spatele la ea, exact așa cum îl văzuse ultima oară.
Cathy ar fi putut privi la nesfârșit trupul lui puternic, părul negru, ținuta mândră, în timp ce inima îi bătea atât de tare, încât era convinsă că și el o auzea. Își dădea seama, aproape șocată, că în cele 18 luni de despărțire iubirea ei devenise și mai puternică.
- Bună, Dan, spuse ea cu voce tremurândă, mai mult șoptit, apropiindu-se de el.
Numai atunci se întoarse și el, încet.
- Bună, Catherine.
Vorbise cu o voce rece, impersonală, care nu trăda nimic.
Cathy îl privea și dragostea ei neîmpărtășită îi chinuia sufletul și trupul cu o suferință greu de suportat. Ar fi dat orice să i se arunce în brațe. Nu mai avea acum nicio îndoială că toată liniștea sufletească dobândită atât de greu îi va fi complet distrusă când va părăsi avea încăpere. Se va întoarce la Brighton la fel de disperată și cu o rană la fel de vie ca atunci când pplecase din Los Angeles, numai că de data aceasta nu va mai fi în stare să reia același chin.
Dan nu se schimbase deloc: era tot atât de atrăgător, cu trăsături ferme, cu gura senzuală, poate cu o expresie ușor cinică acum, cu ochii la fel de enigmatici ca întotdeauna.
La rândul lui, și Dan îi privea fața palidă, ochii strălucitori, gura fragedă.
- Ia loc. Dorești ceva de băut?
Îi venea să urle în fața acelei politeți reci, dar știa că nimic nu i-ar fi putut zdruncina acel calm imperturbabil. Nici măcar nu se arăta surprins s-o vadă, în timp ce ei îi venea să strige:
„Sunt soția ta! Te iubesc!”
În loc de asta, îi răspunse cu un zâmbet rece.
- O cafea.
Dan încuviință, cu o scurtă înclinare a capului și, apăsând pe un buton al aparatului sofisticat din fața sa, o rugă pe Hele să aducă două cafele.
În câteva clipe aceasta apăru cu o tavă pe care o așez pe birou, între ei, după care-i lăsă din nou singuri.
Cathy îl privea cum toarnă cafeaua în cești, absorbită complet de imaginea mâinilor lui puternice. N știa cum să înceapă, începuse să se îndoiască de faptul că va fi în stare s-o facă. Acum, i se părea o idee nebunească.
Mâinile li se atinseră în treacăt când el îi dădu ceașca și atingerea aceea pe care o simți ca fiind atât de impresonală din partea lui, o făcu furioasă deopotrivă pe el și pe ea însăși și, în mod ciudat îi dădu curaj. În definitiv, putea s-o refuze și atâta tot. Pe măsură încă ce tăcerea se prelungea între ei, scânteia aceea de curaj se stinse cu aceeași repeziciune cu care se aprinsese.
Dan părea că n-are absolut nimic să-i spună; ochii lui o priveau atenți, dar cu o expresie total de nepătruns.
- Ce... mai faci? întrebă brusc, doar pentru a întrerupe tăcerea devenită insuportabilă.
- Cât de politicoasă ești, Catherine. Sunt convins că nu te interesează deloc, dar sunt bine. Tu?
Se îmbujoră, rănită de ironia lui.
- Mulțumesc, bine.
- Da, arăți bine, la fel de frumoasă cum mi te amintesc.
Făcuse această remarcă pe un ton lipsit de expresie, ca pentru a arăta că frumusețea ei nu-l afecta în niciun fel. Oare îl interesase vreodată?
Cathy tăcu; se simțea singură și o durea îngrozitor să constate că nici măcar nu mai puteau discuta unul cu celălalt.
- Acum că am trecut peste formalități, poate îmi vei spune de ce ai venit. La ora 3 am o altă întâlnire.
- Voi fi cât se poate de concisă.
- Foarte bine, răspunse el calm, nepăsător.
- Nu intenționezi să-mi ușurezi cu nimic situația, nu-i așa?
- De ce aș face-o? Tu m-ai părăsit, ai uitat?
Cathy își mușcă buza până la sânge. Dan prezenta o imagine deformată a căsniciei lor distruse; astfel încât el să pară victima. Nu-i venea să creadă cât de rece și de crut era.
- Dan... eu...
- Spune-mi ce dorești, Cathy, apoi pleacă.
- Am nevoie de niște bani, spuse ea direct, vrând ca totul să se termine cât mai repede.
- Cât?
- Douăzeci și trei de mii de lire, șopti ea, cu privirea fixată asupra chipului lui.
Dan nu păru nici șocat, nici surprins, de parcă ar fi fost din piatră. Își termină cafeaua din două înghițituri înainte de a i se adresa din nou.
- De ce ai nevoie de atâția bani?
- Mi-i împrumuți?
Aproape era disperare în vocea ei; trebuia neapărat să știe.
- Spune-mi de ce ai nevoie de ei.
Desigur, el impunea regulile, iar ea n-avea de ales. Ar fi vrut să inventeze o poveste, dar își dădu seama că nu-l putea minți. Ciudat... cu 18 luni în urmă, se pricepuse grozav să mintă.
- Joe... Joe este într-o mare încurcătură; a pierdut la ruletă această sumă și se pare că dacă nu poate plăti...
Nu mai termină fraza, îngrozită, neîndrăznind nici măcar să-și imagineze deznodământul acelei eventualități.
- Așadar, vine la tine cu coada între picioare. De ce n-a venit la mine?
- Credea că e mai probabil să-mi împrumuți mie banii, răspunse ea, deși își regretă imediat sinceritatea.
- Ce-l face să creadă asta?
- Înțeleg că răspunsul e „nu”.
Ochii i se umplură de lacrimi. Se ridică și se îndreptă spre ușă, dar mâna lui îi strânse cu putere brațul, întorcând-o brutal spre el. Un val de emoții și sentimente o făcură să cedeze nervos, incapabilă să-și stăpânească lacrimile.
- Plângi, Catherine? Nu e demn de tine.
Cuvintele lui o durură și mai mult; plângea convulsiv, dincolo de orice control.
Îl auzi pe Dan oftând, vru să se desprindă din strânsoarea mâinii lui, dar nu reuși, iar în clipa următoare se trezi în brațele lui. O ținea strâns, cu capul pe umărul lui, în timp ce trupul acela puternic, atât de familiar, o liniștea și o tulbura deopotrivă.
Cathy uită de toată furia și tristețea dintre ei și parcă totul explodă înăuntrul ei în milioane de părticele care, odată dislocate, nu-și mai găseau locul.
Plânse până când, secătuită de lacrimi, nu mai avea nicio scuză pentru a rămâne în brațele lui. Îl împinse ușor și imediat se simți îngrozitor de dezolată și părăsită când mâna ce-i mângâiase părul se opri și Dan îi dădu drumul.
- Îmi pare rău, reuși ea să spună, scoțând din geantă o batistă.
- Nu te mai gândi.
- Ar trebui să plec. Este aproape 3.
- Stai jos și taci, o întrerupse Dan pe un ton blând, iar ea îl ascultă automat, privindu-l cu ochii înroșiți de plâns. Dacă îți dau banii...
- Nu vreau să mi-i dai, vreau un împrumut.
În ochii ei mari începuse să strălucească o scânteie de speranță.
- Cum propui să-i înapoiezi?
- Aș putea plăti o anumită sumă pe lună... Ar dura câțiva ani, dar nu te-aș dezamăgi, promit.
Se uită lung la ea, de parcă nu-și putea desprinde privirea, dar când vorbi din nou o făcu pe un ton dur.
- Nu, e complet nerealist.
- De ce? Nu-ți pot plăti altfel.
Îi dăduse false iluzii doar pentru a o lăsa să se prăbușească din nou?
- Îți dau banii numai cu o condiție; ești liberă să accepți, sau nu. Înțelegi?
O privea fix, dar ochii lui n-aveau nicio expresie.
- Care anume?
Da, trebuia să-și închipuie că vor fi condiții.
- Fratele tău va lucra pentru mine, în domeniul publicității, în Los Angeles. Va începe imediat și el va fi cel care va plăti împrumutul, nu tu. E clar? Este un serviciu bun, bine plătit, și nu este extenuant; și din câte înțeleg, nu este cel mai bun ziarist fotograf...
Dan tăcu, părând ușor amuzat, făcând-o să se întrebe ce motiv avea.
Cel puțin, dacă Joe lucra pentru Dan, acestea putea fi sigur că își va primi banii înapoi. Totuși, Los Angeles era atât de departe... Nu-și mai putea vedea fratele decât foarte rar. Cine va avea grijă de el, la cine avea să se mai ducă, așa cum venea la ea, când va avea vreun necaz?
- Eu știu... începu ea îngrijorată.
- Cathy, trebuie să-l lași să se descurce singur, doar nu mai e un copil. Nu vei fi mereu lângă el și, cu cât va afla mai repede, cu atât mai bine. Îl voi supraveghea eu.
Ceea ce spunea era perfect adevărat și Cathy o știa foarte bine, numai că nu era dispusă s-o audă.
- Înțeleg... este o sugestie total dezinteresată, doar pentru a-mi ajuta fratele.
- Nu, asta este doar o parte a înțelegerii.
- Ce altceva mai vrei? Sânge?
De ce trebuia s-o facă să sufere doar pentru că-i stricase planurile și-l părăsise?
- Vreau să te întorci și să trăiești cu mine, ca soție a mea. Nu, nu-ți face griji, nu-ți vreau trupul, adăugă el, văzându-i figura șocată. Vreau doar pe cineva care să joace rolul de stăpână a casei în legăturile mele de afaceri. Am niște contracte foarte profitabile în Orientul Mijlociu. Se știe că sunt căsătorit și acolo nu se acceptă separarea și divorțul. Nu-mi permit să am reputația unui om de afaceri onorabil pătată de eșecul căsniciei. Așadar, vei locui cu mine, aceasta e cealaltă condiție a împrumutului.
Cathy nu s-ar fi așteptat la asta pentru nimic în lume. Parcă nici nu putea înțelege. Din nou cu Dan.. Dar nu putea așa ceva!
- De ce nu poate îndeplini Natalie acest rol? întrebă obosită, încă zăpăcită, cu toate acestea dându-și seama că tot ce-i spusese el acum era un ecu al cuvintelor Nataliei.
- Natalie nu este soția mea.
- De aceea... nu mi-ai cerut niciodată divorțul?
- Sigur că da. Credeai că din alt motiv?
- Nu.
- Doar nu te așteptai să-ți ușurez situația ție și iubitului tău, punându-ți pe tavă actele de divorț. Spune-mi, Cathy, n-are nicio obiecție asupra faptului că porți verigheta?
Ironia lui o duru. Uneori nu înțelegea cum de crezuse atât de ușor toate minciunile pe care i le spusese.
- Nu vreau să discut despre asta.
Dan se încordă, stăpânindu-și furia.
- Din păcate, iubito, va trebui s-o faci. Iubitul tău va trebui să plece, pentru că, în fața lumii, vom păstra aparențele unui cuplu fericit.
- N-am spus că sunt de acord.
- Dar vei fi, căci, în definitiv, ce alternativă ai? Joe nu va scăpa ușor dacă nu-și plătește datoria.
- Încetează, nu vreau să mai aud.
- Astea sunt condițiile, Catherine. Ești liberă să accepți, sau nu. Fratele tău va lucra pentru compania mea, iar tu vei locui la mine, ca soție a mea. Amândoi va trebui să semnați niște documente înainte să plătesc datoria.
- Cât timp va trebui să... locuiesc cu tine?
- Până când fratele tău îmi achită suma împrumutată.
Avea să dureze ani de zile, iar ea nu va suporta. Asta ar însemna să se găsească în exact aceeași situație ca atunci când l-a părăsit. Încă îl iubea cu disperare, iar lui tot nu-i păsa de ea și o iubea pe Natalie. Era o situație imposibilă, dar n-avea de ales.
- N-aș suporta, șopti ea mai mult pentru sine.
- Cum dorești.
- Dan, te rog, trebuie să mai existe o cale.
- Nu există nicio altă cale, Catherine... La naiba, va fi chiar atât de greu ppentru tine? Nu-ți voi cere nimic altceva decât să fii acolo unde și când am nevoie de tine. Vei fi bogată, îți ofer o viață ușoară, un preț mic pe care să-l plătești pentru siguranța fratelui tău.
Era furios, încordat, iar ochii lui verzi erau adumbriți. Din punctul lui de vedere, viața ei cu el va fi cât se poate de ușoară. Numai dacă ar fi știut...
- Va trebui să discut cu Joe.
- Sunt sigur că va fi de acord.
Da, și ea își dădea seama că fratele ei va fi de acord și că nu va înțelege de ce i se părea ei ceva atât de greu și de neplăcut.
- Ești prea sentimentală, remarcă Dan rece. Este pur și simplu o afacere reciproc avantajoasă și, cu cât vei învăța mai repede să ai o atitudine obiectivă, cu atât îți va fi mai ușor.
Cathy știa că nu-i va fi niciodată ușor. Se ridică, obosită și cu un aer înfrânt, conștientă că situația îi scapă de sub control.
Dan se ridică și el de la birou și veni în fața ei, privind-o cu ochii îngustați.
- Voi lua legătura cu tine în două zile, să-mi spui ce ai hotărât,
- Da, spuse ea oftând ușor, contatând uimită că privirea lui era lipsităă de acea scânteie de triumf la care se așteptase.
- Vei pleca de aici cu o mașină.
- Pot să mă întorc tot cu trenul.
Apropierea lui pur și simplu o amețea.
- Nu mă contrazice, Cathy.
Zâmbetul lui îi tăie respirația. Cathy cedă; n-ar fi avut niciun rost să-l contrazică.
- Nu te-ai schimbat, remarcă el, în mod ciudat pe un ton blând, privind-o lung.
- Nu același lucru spun prietenii mei.
- Poate nu te cunosc la fel de bine ca mine.
Îi atinse obrazul cu degetul, iar Cathy întoarse capul, jenată, cu pulsul accelerat de gestul lui care fusese probabil detașat și nepăsător.
- Te rog să mă scuzi.
Scuza lui o făcu să întoarcă din nou capul și să-l privească mirată, cu ochii mari, din ce în ce mai mari când se aplecă și o sărută ușor pe frunte.
Zece minute mai târziu, rezemată de spătarul banchetei din piele a mașinii, Cathy închise ochii, gândindu-se la acel sărut și ducându-și automat mâna, la frunte. Oare de ce o sărutase? Nu-și putea explica, dar toată furia ei față de el dispăruse.
Nu se revoltase în fața șantajului lui, dar acum abia se abținea să nu plângă, fiindcă implicațiile erau îngrozitoare: să locuiască împreună cu Dan, să-l vadă în fiecare zi, an după an.
Era un pas înapoi pe care Dan și Joe o obligau să-l facă și pur și simplu simțea că-i urăște pentru cruzimea și nonșalanța cu care o împingeau în această situație îngrozitoare.
Cu mai puțin de 2 ani în urmă, avusese naivitatea să nu dea importanță temerilor și îndoielilor ce-i încolțiseră în suflet și să se arunce cu toată puritatea și speranța în acea căsătorie care avea să se sfărâme în mii de cioburi chiar înainte de a fi început bine. Continua să-l iubească pe Dan chiar și acum, când știa ce brută fără suflet era. Poate că trăind din nou alături de el și cunoscând ce fel de om era, dragostea ei avea să se stingă odată pentru totdeauna, iar ea avea să se elibereze de acel sentiment mai presus de orice rațiune care-i distrusese viața.
Se întâlni cu Joe ziua următoare.
Nu dormise aproape deloc și-și petrecuse ziua plimbându-se pe plajă și încercând disperată să găsească o soluție, până când simți că-și iese din minți. Era firesc ca seara, când Joe veni la ea, Cathy abia să-și poată stăpâni enervarea în fața zâmbetului lui plin de speranță.
- Să fac o cafea? întrebă el vesel.
- Dacă vrei...
- Stai jos și odihnește-te. Pari obosită. Să-ți aduc ceva de mâncare? Un sandviș?
Solicitudinea lui îi făcea și mai mult rău.
- Nu, nu vreau nimic.
Nu suportase nici măcar să vadă mâncarea, toată ziua.
- Mă întorc în câteva secunde.
Joe dispăru în bucătărie, de unde îl auzea fluierând, apoi reveni în mai puțin de 5 minute cu două cești cu ness.
- Te-ai întâlnit cu el, da?
- Ieri.
Nu tergiversa intenționat, dar îi era, pur și simplu greu să înceapă.
- Ce-a spus?
- Va plăti datoria, cu două condiții.
- Grozav! Știam eu că o va face pentru tine. Dumnezeule, mi s-a luat o piatră de pe inimă. Mulțumesc, Cath. Îți sunt dator.
- Încă n-ai auzit condițiile.
- Voi face orice, ca să scap de amenințare.
Cathy abia își stăpâni furia; în definitiv, ea era cea care avea de plătit mult mai scump decât el. Da, poate că el era gata să facă orice, dar ea?
- Hai, începe cu ce e mai rău.
- Va trebui să lucrezi pentru compania lui Dan până când îi restitui banii; e vorba de un post în domeniul publicității, în Los Angeles, și va trebui să începi lucrul acolo imediat.
- Dumnezeule!
Joe păru uluit, iar Cathy îl privea lung, incapabilă să-i descifreze reacția, până când în sfârșit zâmbi.
- Nu sună deloc rău, nu-i așa? Chiar mă gândeam că n-am nicio perspectivă la ziarul unde lucrez. Un post în State... hei! Ar putea fi o adevărată rampă de lansare.
- Nu te deranjează?
- E un șoc, recunosc, dar cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama mai bine că este o ocazie rară. Drăguțul de Dan!
Aproape că nu-i venea să creadă cât de norocos era.
- Mai este o condiție.
- Care anume? întrebă el, făcând un efort să se concentreze asupra a ceea ce Cathy mai avea să-i spună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu