Goală în moarte, Nora Roberts

 ............................................

3-5

         El tăcu un moment, apoi intelese ca intrebarea nu era retorica.

   - Ca să retraiasca evenimentul, sugera el. Ca sa se asigure ca nu a lasat nimic in urma care l-ar putea incrimina.
   - Si ca proprietar al cladirii, ai fi putut intra acolo la fel de usor cum ai intrat aici.
   Gura lui se incorda un moment.
   Enervare, judeca ea, enervarea unui om care a obosit sa raspunda la aceleasi intrebari.
  - Da, nu cred ca as fi avut vreo problema. Codul meu general m-ar fi putut lasa sa intru.
   Nu, gandi ea, codul lui nu ar fi trecut de sigiliul politiei.
   - Presupun ca tu crezi ca cineva care nu face parte din departamentul tau, a intrat in apartament dupa crima.
   - Poti presupune asta, fu ea de acord. Cine se ocupa de securitate pentru tine, Roarke?
   - Folosesc firma Lorimar, atat pentru afaceri, cat si pentru casa mea.
   Isi ridica paharul.
   - E mai simplu asa, din moment ce sunt proprietarul companiei.
   - Bineinteles ca esti. Presupun ca stii destul de multe despre securitate.
   - Se poate spune ca am un interes in securitate de mai multa vreme. De aceea, am cumparat compania.
   Lua cu furculita din pastele presarate cu ierburi aromate, i-o duse la buze si fu satisfacut cand ea lua imbucatura oferita.
   - Eve, sunt tentat sa marturisesc totul, doar ca sa sterg nefericirea de pe fata ta si sa te vad mancand cu acelasi entuziasm ca ultima data. Dar oricare ar fi pacatele mele si, cu siguranta, sunt legiuni intregi, crima nu se numara printre ele.
   Ea privi in farfurie si incepu sa manance. O uimea faptul ca el putea vedea ca e nefericita.
   - Ce-ai vrut sa spui atunci cand ai zis ca sunt munca?
   - Gandesti lucrurile pana la capat cu multa grija, si cantaresti sansele, optiunile. Nu esti o creatura impulsiva si, desi cred ca poti fi sedusa la un momentul potrivit si cu o anumita abilitate, nu cred ca ar fi un lucru obisnuit.
   Ea isi ridica privirea.
   - Asta vrei sa faci, Roarke? Sa ma seduci?
   - Te voi seduce, raspunse el. Din nefericire, nu in seara asta. Dincolo de asta, vreau sa aflu ce anume te face sa fii ceea ce esti. Si vreau sa te ajut sa obtii ceea ce ai nevoie. Acum ai nevoie de un criminal. Dai vina pe tine, adauga el. Asta-i o prostie si e enervant.
   - Nu dau vina pe mine.
   - Uita-te-n oglinda, zise Roarke incet.
   - N-am putut face nimic, exploda Eve. N-am putut face nimic ca sa le opresc. Pe nici una.
   - Ar trebui sa poti sa le opresti, pe oricare dintre ele? Pe toate?
   - Asta-i exact ceea ce trebuie sa fac.
   El isi inclina capul pe o parte.
   - Cum?
   Ea se ridica de la masa.
   - Fiind inteligenta. Ajungand acolo la timp. Facandu-mi munca.
   Ceva mai mult aici, gandi el. Ceva mult mai profund. Isi impreuna mainile pe masa.
   - Nu asta faci acum?
   Imaginile ii inundara din nou creierul. Toate aceste morti. Tot sangele acela. Toate pierderile astea.
   - Acum sunt moarte.
   Un gust amar ii ramase in gura.
   - Ar fi trebuit sa pot face ceva ca sa le opresc.
   - Ca sa poti opri o crima inainte de a fi comisa, ar trebui sa fii in creierul ucigasului, zise el cu blandete. Cine ar putea trai cu asta?
   - Eu pot trai cu asta, ii arunca ea.
   Si era purul adevar. Putea trai cu orice in afara de esec.
   - Serveste si protejaza, nu este doar o fraza, e o promisiune. Daca nu-mi pot tine cuvantul, sunt un nimic. Si nu le-am protejat, pe niciuna. Le pot servi dupa ce au murit. Fir-ar sa fie, era aproape un copil. Doar un copil, iar el a taiat-o in bucati. N-am ajuns la timp, si ar fi trebuit sa ajung.
   Respiratia ii deveni suspin, socand-o. Apasandu-si o mana peste gura, se aseza pe sofa.
   - Doamne, mai putu ea sa zica. Doamne, Dumnezeule.
   El veni langa ea. Instinctul ii spuse sa o apuce mai degraba de maini decat sa o ia in brate.
   - Daca nu poti sau nu vrei sa vorbesti cu mine, va trebui sa vorbesti cu altcineva. Stii asta.
   - Ma descurc. Eu...
   Dar restul cuvintelor i se oprira in gat cand el o scutura.
   - Ce te costa? intreba el. Si cui i-ar pasa daca te-ai elibera? Macar un minut, elibereaza-te.
   - Nu stiu.
   Si poate ca asta era frica, realiza ea. Nu era sigura ca isi va mai putea lua legitimatia sau arma, ca isi va putea vedea de viata ei, daca se lasa sa se gandeasca prea profund sau sa simta prea mult.
   - O vad, zise Eve oftand. O vad de cate ori inchid ochii sau nu ma mai concentrez asupra lucrurilor care trebuie facute.
   - Spune-mi.
  Ea se ridica, isi lua paharul cu vin, apoi se intoarse pe sofa. Inghititura lunga ii umezi gatul uscat si ii mai potoli nervii. Era oboseala, isi spuse ea, cea care o slabea atat de mult, incat nu mai putea sa se stapaneasca.
   - Apelul a venit cand eram la o distanta de jumatate de cvartal. Tocmai inchisesem un alt caz, terminasem de incarcat informatiile. Dispeceratul chema echipajul cel mai apropiat. Violenta domestica, e intotdeauna o problema, dar eram aproape acolo. Asa ca am raspuns. Unii dintre vecini erau afara, vorbeau toti in acelasi timp.
   Scena ii reveni in minte perfect, ca un video bine sincronizat.
   - O femeie era in camasa de noapte si plangea. Avea fata lovita, iar unul dintre vecini incerca sa-i opreasca sangerarea de la brat. Sangera puternic, asa ca le-am spus sa cheme paramedicii.
   Femeia spunea intruna: ,,A prins-o. Mi-a prins copilul."
   Eve sorbi din vin.
   - M-a prins de brat, sangerand pe mine, tipand si plangand, spunandu-mi ca trebuie sa il opresc, sa-i salvez copilul. Ar fi trebui sa chem intariri, dar nu credeam ca mai pot astepta. Am urcat scarile si puteam sa-l aud inainte sa ajung la etajul trei unde se afla. Era furios. Cred ca am auzit-o pe fetita tipand, dar nu sunt sigura.
   Inchisese ochii rugandu-se sa fi gresit. Voia sa creada ca fetita era deja moarta, eliberata de durere. Sa fi fost atat de aproape, doar la cativa pasi...
   Nu, nu putea trai cu asta.
   - Cand am ajuns la usa, am folosit procedura standard. Le aflasem numele de la unul dintre vecini. Am folosit numele lui si pe cel al copilului. Se presupune ca face situatia cumva mai personala, mai reala, daca le spui pe nume. M-am identificat si am spus ca intru. Dar el continua sa urle. Auzeam cum sparge lucrurile. Acum nu mai auzeam copilul. Cred ca stiam. Inainte de a sparge usa, am stiut. Folosise cutitul de bucatarie ca s-o taie in bucati.
   Mana ii tremura cand duse din nou paharul la gura.
   - Era atat de mult sange. Iar ea era atat de mica, si totusi atat de mult sange. Pe jos, pe perete, pe el. Puteam sa vad cum inca mai picura de pe cutit. Fata ei era intoarsa catre mine. Fata ei mica, cu ochi albastri. Ca de papusa.
   Ramase tacuta un moment, apoi puse paharul deoparte.
   - El era prea drogat ca sa poata fi paralizat. Venea spre mine. Sangele picura de pe cutit si se imprastia pe el, iar el continua sa se apropie. Asa ca l-am privit in ochi, fix in ochi. Si l-am omorat.
   - Iar a doua zi, zise Roarke incet, te-ai aruncat direct in anchetarea unei crime.
   - Testarea a fost amanata. O s-o fac peste o zi-doua. Isi indrepta umerii. Psihologii or sa creada ca m-a afectat eliminarea barbatului. Pot sa-i fac sa creada asta daca trebuie. Dar nu e asa. A trebuit sa-l omor. Pot accepta asta.
   Privi direct in ochii lui Roarke si stiu ca-i poate spune ceea ce nu reusise sa-si marturiseasca nici ei.
   - Am vrut sa-l omor. Poate chiar aveam nevoie sa o fac. Cand l-am privit cum moare, m-am gandit ca nu va mai putea face asta unui alt copil. Si m-am bucurat ca eu am fost cea care l-a oprit.
   - Si crezi ca asta nu e bine.
   - Stiu ca nu e bine. Stiu ca atunci cand un politist gaseste vreun motiv de placere in eliminare, inseamna ca a trecut un prag.
   El se apleca in fata, in asa fel incat sa fie aproape de ea.
   - Cum o chema pe fetita?
  - Mandy.
   Vocea ii tremura o data inainte sa si-o poata controla.
   - Avea 3 ani.
   - Ai fi la fel de afectata daca l-ai fi eliminat inainte ca el sa ajunga la ea?
   Ea deschise gura, apoi o inchise din nou.
   - Cred ca nu voi sti niciodata, nu-i asa?
   - Ba da, stii.
   Isi puse o mana peste a ei si o privi cum se incrunta la atingerea lui.
   - Stii, mi-am petrecut o mare parte din viata urand politia, dintr-un motiv sau altul. Mi se pare foarte ciudat ca am intalnit un politist, in circumstante atat de extraordinare, unul pe care il respect si de care ma simt atras in acelasi timp.
   Ea isi ridica din nou privirea si, desi incruntarea ii ramasese, nu-si retrase mana dintr-a lui.
   - Asta-i un compliment nemaipomenit.
   - Aparent avem o relatie ciudata.
   Se ridica si o trase si pe ea.
   - Acum trebuie sa dormi.
   Privi spre mancarea de care ea abia se atinsese.
   - Poti s-o incalzesti cand iti recapeti apetitul.
   - Multumesc. As aprecia daca data viitoare o sa astepti sa fiu acasa inainte de a intra.
   - Progres, sopti el cand ajunsera la usa. Accepti ca va fi o data viitoare.
   Cu o urma de zambet, duse la buze mana pe care inca o mai tinea intr-a lui. Vazu uimire, disconfort si, gandi el, o urma de jena, atunci cand isi trecu buzele peste degetele ei.
   - Pana data viitoare, zise el si pleca.
   Incruntata, Eve isi freca degetele de jeansi si se indrepta spre dormitor. Se dezbraca, lasandu-si hainele sa zaca acolo unde cadeau. Se urca in pat, inchise ochii si incerca sa adoarma.
   Aproape ca adormise atunci cand isi aminti ca Roarke nu-i spusese pe cine sunase si ce descoperise.

Capitolul 8

    In biroul ei, cu usa incuiata, Eve revazu impreuna cu Feeney discul cu uciderea Lolei Starr. Nu tresari la zgomotul usor al armei cu amortizor.
   Corpul ei nu mai protesta la insulta provocata de glont carnii.
   Ecranul ramase nemiscat pe mesajul final: ,,Doua din sase." Apoi se intuneca. Fara o vorba, puse pe monitor prima crima si o revazura pe Sharon DeBlass murind din nou.
   - Ce poti sa-mi spui, intreba Eve cand discul se termina.
   - Discurile sunt facute cu o camera Trident MicroCam, modelul cinci mii. S-a vandut foarte bine de Craciunul trecut. Mai mult de zece mii doar in Manhattan, in timpul perioadei traditionale de cumparaturi, ca sa nu mai vorbim de piata gri. Nu la fel de mult ca modelele mai ieftine, dar totusi prea multe ca sa le putem lua urma.
   Privi spre Eve cu ochii lui cazuti, ca de camila.
   - Ghici cine este proprietarul lui Trident?
   - Roarke Industries.
   - Dati-i doamnei un buchet. Cred ca sansele sunt destul de mari ca seful sa aiba si el una.
   - Cu siguranta ca are acces la una.
   Isi nota informatia si rezista amintirii felului in care ii simtise buzele peste degete.
   - Ucigasul foloseste un echipament destul de exclusivist, fabricat de el insusi. Aroganta sau stupiditate?
   - Stupiditatea nu merge la baiatul asta.
   - Nu, nu merge. Arma?
   - Avem vreo doua mii in colectii particulare, incepu Feeney rontaind o aluna. Trei in jurul orasului. Astea sunt cele inregistrate, adauga el zambind. Amortizorul nu trebuie inregistrat, pentru ca nu este considerat letal in sine. Nu avem cum sa-l depistam.
   Se sprijini de spatar si batu cu degetul in monitor.
   - In ceea ce priveste primul disc, l-am verificat. Am gasit cateva umbre. Ma face in mod sigur sa cred ca a inregistrat mai mult decat crima. Dar nu am putut sa imbunatatesc imaginea. Cel care a editat discul, stia tot ce trebuie sa stie sau avea acces la un echipament de ultima generatie.
   - Dar cei de la laborator?
   - Comandantul i-a trimis in dimineata asta, la cererea ta. Feeney se uita la ceas. Ar trebui sa fie deja acolo. Am luat in drum discurile de securitate, le-am vizionat. Avem vreo 20 de minute lipsa, incepand de la 3 si 10, alaltaieri- noapte.
   - Nenorocitul a intrat fara probleme, sopti ea. E un cartier de cacat, Feeney, dar o cladire de clasa. Nimeni nu l-a observat niciodata, ceea ce inseamna ca e la fel ca ceilalti.
   - Sau sunt obisnuiti sa-l vada.
   - Pentru ca era unul dintre obisnuitii lui Sharon. Spune-mi, de ce un barbat care era un client obisnuit, sau un prostituat sofisticat, cu experienta, alege o ingenua incepatoare, de clasa inferioara, ca Lola Starr, drept cea de a doua lui lovitura?
   Feeney isi tuguie buzele.
   - Ii place diversitatea?
   Eve clatina din cap.
   - Poate ca i-a placut atat de mult prima data, incat acum n-o sa mai aleaga. Mai sunt inca 4, Feeney. Ne-a spus chiar de la inceput ca aveam de-a face cu un ucigas in serie. A anuntat-o, ne-a spus ca Sharon nu era deosebit de importanta. Doar una dintre cele sase.
   Expira puternic, nesatisfacuta.
   - Si atunci, de ce s-a intors? isi zise ea. Ce cauta?
   - Poate specialistii de la laborator ne vor spune.
   - Poate. Lua o lista de pe birou. Am de gand sa verific din nou lista clientilor lui Sharon, apoi pe cea a Lolei.
   Feency isi drese glasul si mai lua o aluna din punga.
   - Nu-mi place ca eu trebuie sa-ti spun asta, Dallas. Senatorul cere sa stie ce s-a mai intamplat.
   - N-am nimic sa-i spun.
   - Va trebui sa i-o spun in dupa-amiaza asta. In East Washington.
   Ea se opri la un pas de usa.
   - Pe dracu'.
   - Comandantul mi-a dat vestea. Mergem cu naveta de ora doua.
   Feeney se gandi cum reactiona stomacul lui cand era vorba de zbor. Urasc politica.

      Eve strangea din dinti la gandul intalnirii cu Whitney cand se lovi de oamenii din serviciul de securitate al lui DeBlass, in fata Noii Cladiri a Biroului Senatului din East Washington.
   Pe langa identificare, si ea si Feeney fura scanati si, conform legii revizuite a Proprietatii federale din 2022, fura obligati sa-si predea armele.
   - Ca si cum am vrea sa tragem in el in timp ce sta la birou, murmura Feeney in timp ce erau escortati de-a lungul covorului colorat in rosu, alb si albastru.
   - Nu mi-ar displacea sa-i paralizez putin pe tipii astia.
   Încadrată de costume si pantofi lustruiti, Eve se opri in fata usii lucioase a biroului senatorului, asteptand sa fie acceptati de camera de securitate interna.
   - Daca ma intrebi pe mine, East Whashingtonul a devenit paranoic de la lovitura terorista.
   Feeney ranji catre camera.
   - Vreo 24 de senatori au fost omorati, iar ei n-au cum sa uite asta.
   Usa se deschise, iar Rockman, intr-un costum cu dungulite, dadu din cap.
   - Memoria lunga este un avantaj in politica, capitane Feeney. Locotenente Dallas, adauga el cu o alta inclinare a capului. Va apreciem promptitudinea.
   - N-am avut idee ca senatorul si seful meu sunt atat de apropiati, zise Eve intrand. Sau ca amandoi sunt atat de doritori sa arunce pe fereastra banii contribuabililor.
   - Poate ca amandoi considera dreptatea ca fiind nepretuita.
   Rockman ii conduse spre biroul stralucitor din lemn de cires, cu siguranta nepretuit, unde ii astepta DeBlass. Beneficiase, din cate putea sa vada Eve, de schimbarea de temperatura, prea calduta, dupa parerea ei, si de revocarea legii care impunea doar doua mandate. Sub legea acum in vigoare, un politician putea sa ramana in scaun pe viata. Tot ce trebuia sa faca, era sa-si convinga electoratul sa-l voteze.
   DeBlass arata ca si cum s-ar fi aflat la el acasa. Incaperea lui lambrisata era tacuta ca o catedrala si la fel de potrivita cu biroul, ca un altar, si scaunele pentru vizitatori, ca niste strane.
   - Asezati-va, latra DeBlass si isi puse mainile pe birou. Ultimele informatii pe care le am imi spun ca nu va aflati mai aproape de gasirea monstrului care mi-a ucis nepoata, decat erati acum o saptamana.
   Sprancenele lui negre se incruntara deasupra ochilor.
   - E o situatie dificil de inteles, avand in vedere resursele Departamentului de Politie al New Yorkului.
   - Domnule Senator.
   Eve se gandi la instructiunile scurte oferite de comandantul Whitney: Fii plina de tact si nu-i spune mai multe decat stie deja.
   - Noi folosim aceste resurse ca sa adunam dovezi. Desi departamentul nu este pregatit in acest moment sa faca o arestare, toate eforturile posibile sunt facute pentru a-l aduce in fata justitiei pe ucigasul nepoatei dumneavoastra. Cazul meu este prioritatea mea numarul unu si aveti cuvantul meu ca va continua sa fie asa pana cand va putea fi trimis in inchisoare.
   Senatorul ii asculta scurta declaratie aparent interesat. Apoi, se apleca in fata.
   - Ma ocup cu mancatul de rahat de dublul anilor pe care ii ai tu, locotenente. Asa ca nu te apuca sa dansezi in fata mea. Nu ai nimic.
   Da-l dracului de tact, decise Eve instantaneu.
   - Ce avem noi, domnule senator, este o ancheta complicata si delicata. Complicata din cauza naturii crimei, delicata din cauza arborelui genealogic al victimei. Comandatul meu este de parere ca sunt cea mai buna sa conduca aceasta ancheta. Este dreptul dumneavoastra sa nu fiti de acord. Dar faptul ca m-ati luat de la treaba si m-ati adus aici ca sa-mi apar munca, este o pierdere de timp. Timpul meu.
   Se ridica in picioare.
   - Nu am nimic nou sa va spun.
   Avand in fata ochilor viziunea fundurilor lor puse la bataie, Feeney se ridica si el, plin de respect.
   - Sunt sigur ca intelegeti, domnule senator, ca, avand in vedere natura delicata a acestei anchete, inseamna ca progresul este adesea incetinit. E dificil sa va cer sa fiti obiectiv fiind vorba de nepoata dumneavoastra, dar eu si locotenentul Dallas nu putem decat sa fim obiectivi.
   Cu un gest de nerabdare, DeBlass le facu semn sa se aseze din nou.
   - Este evident ca aici sunt implicate emotii. Sharon a fost o parte importanta a vietii mele. Desi a devenit ceea ce stiti, iar eu eram dezamagit de asta, a fost totusi sange din sangele meu.
   Inspira adanc, apoi expira.
   - Nu pot sa fiu si refuz sa fiu indopat cu firimituri de informatii.
   - Nu am ce altceva sa va spun, repeta Eve.
   - Poti sa-mi spui despre prostituata care a fost ucisa acum doua nopti.
   Ochii lui privira scurt spre Rockman.
   - Lola Starr, spuse el.
   - Imi inchipui ca sursele voastre de informare in privinta Lolei Starr sunt la fel de meticuloase ca ale noastre.
   Eve hotari sa-i vorbeasca direct lui Rockman.
   - Da, credem ca exista o legatura intre cele doua crime.
   - Poate ca nepoata mea o apucase pe un drum gresit, intrerupse DeBlass, dar nu socializa cu femei ca Lola Starr.
   Deci prostituatele aveau un sistem de clase, gandi Eve plictisita. De parca nu ar fi stiut.
   - Nu am determinat inca daca se cunosteau. Dar nu exista niciun dubiu ca amandoua cunosteau acelasi barbat. Iar acel barbat le-a omorat. Fiecare crima a urmat un anumit tipar. Ne vom folosi de acest tipar ca sa-l gasim. Inainte ca, speram noi, sa ucida din nou.
   - Credeti ca o va face, intreba Rockman.
   - Sunt sigura ca o va face.
   - Arma crimei, intreba DeBlass, era de acelasi tip?
   - E parte din acelasi tipar, ii spuse Eve.
   Nu avea de gand sa-i spuna mai mult de-atat.
   - Exista similaritati de baza si de netagaduit intre cele doua omucideri. Nu exista niciun dubiu ca acelasi om este responsabil.
   Calma acum, Eve se ridica din nou in picioare.
   - Domnule senator, nu am cunoscut-o pe nepoata dumneavoastra si nu sunt legata de ea in niciun fel, dar sunt ofensata personal de crima. Caut acest ucigas. Asta-i tot ce va pot spune.
   El o studie un moment, vazu mai mult decat se astepta sa vada.
   - Foarte bine, locotenente. Multumesc ca ati venit.
   Eve se indrepta impreuna cu Feeney spre usa. In oglinda, il vazu pe DeBlass cum ii face un semn lui Rockman. Rockman incuvinta din cap.
   Astepta pana ce ajunsera afara inainte de a vorbi.
   - Nenorocitul o sa ne urmareasca.
   - Ha?
   - Cainele de paza al lui DeBlass. O sa ne urmareasca.
   - De ce dracu'?
   - Ca sa vada ce facem, unde ne ducem. De ce altceva sa urmaresti pe cineva? O sa scapam de el la centrul de transport, ii spuse ea lui Feeney in timp ce oprea un taxi. Fii cu ochii in patru si vezi daca te urmeaza la New York.
   - Sa ma urmareasca pe mine? Tu unde te duci?
   - Imi voi urma instinctul.
   Nu fusese o manevra dificila. Aripa de vest a terminalului de Transport National era intotdeauna un balamuc.
   Era chiar mai rau in orele de varf, cand toti pasagerii, care mergeau spre nord, erau inghesuiti in randul de securitate si manati de voci computerizate. Avea sa fie inghesuiala in navete si pe coridoare.
   Eve, pur si simplu, se pierdu in multime, se impinse intr- un transportor spre terminalele din aripa sudica si lua trenul subteran catre Virginia.
   Dupa ce se aseza in tren, ignorandu-i pe navetistii de ora 4 care se intorceau spre raiul suburbiilor, isi scoase computerul de buzunar. Ceru adresa lui Elizabeth Barrister, apoi indicatii de ajuns acolo. Pana acum, instinctul ei fusese bun.
   Se afla in trenul care trebuia si nu avea de facut decat o singura schimbare de transport la Richmond. Daca ramanea norocoasa in continuare, putea sa-si incheie calatoria si sa fie inapoi in apartamentul ei pe la ora cinei.
   Cu barbia proptita in pumn, se juca cu butoanele de videoecran. Ar fi trecut peste stiri, un lucru pe care se obisnuise sa-l faca, dar o fata mult prea familiara de pe ecran ii opri scanarea.
   Roarke, gandi ea privind fix. Tipul asta continua sa apara peste tot.
   Tuguindu-si buzele, dadu drumul la sonor si isi puse casca.
   ,,...in acest proiect international de mai multe miliarde, se vor uni Roarke Industries, Tokayamo si Europa, declara reporterul. A fost nevoie de 3 ani, dar se pare ca mult discutatul si anticipatul Olympus Resort va incepe sa fie construit."
   Olympus Resort, gandi.Eve, trecand mintal in revista dosarele. Un paradis al vacantelor, de mare clasa, foarte scump, isi aminti ea. O propunere de construire a unei statii spatiale destinata odihnei si distractiilor.
   Eve pufni. Nu era oare specific acestui om sa-si consume timpul si banii pe mofturi?
   Daca nu isi va pierde camasa de matase de pe el, isi inchipui ca va castiga o alta avere.
   - Roarke, o intrebare, domnule.
   Ea privi cum Roarke se opreste din coborarea unui sir lung de scari de marmura si ridica o spranceana, exact asa cum si-l amintea ca facea, la intreruperea provocata de reporter.
   - Puteti sa-mi spuneti de ce ati cheltuit atata timp si efort, precum si o parte considerabila din capitalul personal, pe acest proiect, despre care unii detractori spun ca nu va zbura?
   - Exact asta o sa faca, o sa zboare, replica Roarke. E un fel de-a spune. In ceea ce priveste motivul, Olympus Resort va fi un paradis al placerilor. Nu ma pot gandi la nimic altceva mai bun pe care sa-ti cheltuiesti timpul, efortul si capitalul.
   N-ai putea, decise Eve, si ridică privirea la timp sa observe ca era gata sa rateze statia de coborare. Alerga spre usile trenului, injura vocea computerizata care o certa ca alearga, si facu schimbul pentru Fort Royal.
   Cand iesi din nou la suprafata, incepuse sa ninga. Fulgi mari si lenesi ii cadeau pe par si pe umeri. Pietonii ii transformau in terci pe trotuare, dar cand gasi un taxi si ii dadu adresa, vartejurile albe ii parura mult mai pitoresti.
   Existau inca zonele de la tara, in care era frumos sa locuiesti daca aveai bani sau prestigiu. Elizabeth Barrister si Richard DeBlass le aveau pe amandoua, iar casa lor era una uluitoare, de doua etaje din caramida rozalie, asezata pe un deal si flancata de copaci.
   Zapada era curata, ca o blana de hermina atarnata pe crengile dezgolite ale pomilor despre care Eve credea ca ar putea fi ciresi.
   Poarta de protectie era o simfonie artistica de fier ondulat. Dar oricat de decorativa ar fi fost, Eve era sigura ca era solida precum un seif.
   Scoase capul pe fereastra taxiului si isi flutura legitimatia prin fata scanerului.
   - Locotenent Dallas, NYPSD.
   - Nu sunteti pe lista programarilor, locotenente Dallas.
   - Sunt ofiterul insarcinat cu cazul DeBlass. Am cateva intrebari pentru domnisoara Barrister sau Richard DeBlass.
   Urma o pauza, timp in care Eve incepu sa tremure de frig.
   - Va rog sa coborati din taxi locotenente Dallas si sa va apropiati de scaner pentru o identificare completa.
   - Al dracului loc, comenta taximetristul, dar Eve doar ridica din umeri si se supuse.
   - Identitatea a fost verificata. Lasati taxiul sa plece, locotenente Dallas. Veti fi intampinata la poarta.
   - Am auzit ca fata lor a fost omorata la New York, zise taximetristul in timp ce Eve ii platea cursa. Presupun ca nu vor sa riste. Vrei sa ma duc mai incolo si sa te astept?
   - Nu, multumesc. Dar te voi cere pe tine cand sunt gata de plecare.
   Cu o intentie de salut, taximetristul dadu inapoi si pleca. Nasul lui Eve incepuse sa inghete cand vazu o masinuta electrica trecand prin poarta.
   Fierul curbat se deschise.
   - Va rog sa urcati in vehicul, o invita computerul. Veti fi dusa la casa. Doamna Barrister va va primi.
   - Grozav.
   Eve urca in vehicul si il lasa sa o duca fara niciun zgomot pana la treptele din fata casei de caramida. Chiar in momentul cand incepu sa le urce, usa se deschise.
   Se parea ca servitorii trebuiau sa poarte costume negre, plictisitoare, sau poate ca intreaga casa era inca in doliu.
   Eve fu condusa politicos intr-o camera de langa holul de la intrare.
   Casa lui DeBlass soptea simplu, bani, aceasta soptea bani vechi. Covoarele erau groase, peretii tapetati cu matase. Ferestrele largi ofereau o vedere uluitoare spre dealurile acoperite de zapada. Si singuratate, gandi Eve. Probabil ca arhitectul intelesese ca cei care locuiau aici, preferau sa se considere singuri.
   - Locotenente Dallas!
   Elizabeth se ridica. Era o anume nervozitate in miscarile ei, in tinuta rigida, observa Eve, in ochii incercanati si plini de durere.
   - Va multumesc ca m-ati primit, doamna Barrister.
   - Sotul meu este intr-o sedinta. Il pot intrerupe daca este nevoie.
   - Nu cred ca va fi.
   - Ati venit pentru Sharon.
   - Da.
   - Va rog sa luati loc.
   Elizabeth arata spre un scaun tapitat in alb-fildes.
   - Pot sa va ofer ceva?
   - Nu, multumesc. Voi incerca sa nu va retin prea mult. Nu stiu cat ati vazut din raportul meu...
   - Pe tot, o intrerupse Elizabeth. Asa cred. Pare destul de detaliat. Ca avocat, am incredere ca atunci cand veti gasi persoana care mi-a omorat fiica, veti avea un caz solid.
   - Asa planuiesc.
   Nervoasă, decise Eve privind cum degetele lungi si elegante ale lui Elizabeth se strangeau si se desfaceau.
   - E un moment greu pentru dumneavoastra.
  - Era singurul meu copil, zise Elizabeth cu simplitate. Eu si sotul meu eram, suntem, adeptii teoriei ajustarii populatiei. Doi parinti, zise ea cu un zambet subtire, un singur urmas. Mai aveti sa-mi dati si alte informatii?
   - Nu acum. Profesia fiicei dumneavoastra, domnisoara Barrister, a fost motiv de frictiune in familie?
   Cu un alt gest lent si atent, Elizabeth isi netezi fusta lunga pana la glezne a costumului pe care il purta.
   - Nu a fost o profesie pe care am visat-o pentru fiica mea. Desigur, a fost alegerea ei.
   - Socrul dumneavoastra s-ar fi opus. Cu siguranta ca s-a opus politic.
   - Vederile senatorului in privinta legislatiei sexuale sunt bine cunoscute. Ca lider al Partidului Conservator, lucreaza, desigur, sa schimbe multe dintre legile curente despre ceea ce se numeste in mod popular, problemele de moralitate.
   - Ii impartasiti vederile?
   - Nu, n-o fac, desi nu reusesc sa vad relevanta.
   Eve isi lasa capul pe o parte. Oh, existau frictiuni aici, fara indoiala. Eve se intreba daca avocatul eficient era de acord in ceva cu articulatul ei socru.
   - Fiica dumneavoastra a fost ucisa, posibil, de un client, posibil, de un prieten personal. Daca dumneavoastra aveati o opinie divergenta cu fiica dumneavoastra in ceea ce priveste stilul ei de viata, ar fi putin probabil ca v-ar fi facut confidente despre cunostintele ei din zona profesionala sau personala.
   - Inteleg.
   Elizabeth isi impreuna mainile si se forta sa gandeasca precum un avocat.
   - Presupuneți că, în calitatea mea de mamă, de femeie, care ar fi împărtășit o parte din punctele ei de vedere, Sharon ar fi discutat cu mine, poate chiar detalii mai intime ale vieții ei.
   Îin ciuda eforturilor pe care le facea, ochii lui Elizabeth se umplura de lacrimi.
   - Imi pare rau, locotenente, dar lucrurile nu au stat asa. Sharon foarte rar imi impartasea ceva. Si in niciun caz despre afacerile ei. Era... detasata, si de mine si de tatal ei. Intr-adevar, de intreaga familie.
   - Nu stiti daca avea un iubit, cineva cu care sa fie implicata mai mult? Cineva care ar fi putut fi gelos?
   - Nu. Si pot sa va spun ca nu cred ca avea. Sharon avea...
   Elizabeth inspiră adanc, ca sa se linisteasca.
   - Avea un dispret pentru barbati. Era atrasa de ei, da, dar ii dispretuia in sinea ei. Stia ca îi poate atrage. Stia asta de la o varsta foarte frageda. Si ii pareau prosti.
   - Insotitoarele profesioniste sunt examinate foarte atent. O displacere, sau dispret, asa cum ati spus, este, de obicei, un motiv pentru refuzarea licentei.
   - Era si desteapta. Nu exista sa vrea ceva si sa nu obtina. Cu exceptia fericirii. Nu a fost o femeie fericita, continua Elizabeth si inghiti nodul care parea ca-i sta tot timpul in gât. Am rasfatat-o, este adevarat. Nu ma pot învinui decat pe mine, pentru asta. Mi-am dorit mai multi copii.
   Isi apasa palma peste gura pana cand buzele i se oprira din tremurat.
   - Filozofic, eram impotriva ideii de avea mai multi copii, iar sotul meu a fost foarte clar in privinta asta. Am iubit-o pe Sharon prea mult. Senatorul va va spune ca o sufocam, o alintam, ii faceam toate poftele. Si are dreptate.
   - Eu as spune ca alintatul era privilegiul dumneavoastra, si nu al lui.
   Aceste vorbe adusera o umbra de zambet in ochii lui Elizabeth.
   - La fel au fost si greselile, iar eu le-am facut. La fel si Richard, desi el n-a iubit-o mai putin decat mine. Cand Sharon s-a mutat la New York, ne-am luptat. Richard s-a rugat de ea. Eu am amenintat-o. Si am indepartat-o de mine, locotenente. Mi-a spus ca nu o inteleg, ca n-am facut-o niciodata si nici n-o voi face, si ca vedeam doar ce voiam să vad, doar daca nu eram la tribunal, dar ceea ce se intampla in propria mea casa era invizibil pentru mine.
   - Ce a vrut sa spuna?
   - Că eram mai bună ca avocat decât ca mamă, presupun. După ce a plecat, m-am simțit rănită, mânioasă. M-am retras, fiind sigură că va veni la mine. N-a făcut-o, desigur.
   Se opri o clipă din vorbit, adunându-și regretele.
   - Richard s-a dus o dată sau de doua ori sa o vada, dar nu a mers, si doar s-a intristat mai mult. Am lasat lucrurile asa, am lasat-o in pace. Pana de curand, cand am simtit ca trebuie sa facem o noua incercare.
   - De ce de curand?
   - Anii trec, sopti Elizabeth. Speram ca se va plictisi de felul ei de viata, ca poate a inceput sa regrete indepartarea de familie. M-am dus chiar eu sa o vad, cu vreun an in urma. Dar ea a fost manioasa, defensiva, apoi m-a insultat cand am incercat sa o conving sa se intoarca acasa. Richard, desi se resemnase, s-a oferit sa se duca sa stea de vorba cu ea. Dar a refuzat sa-l vada. Chiar și Catherine a încercat, sopti ea si isi freca absentă durerea de la baza fruntii. S-a dus sa o vada pe Sharon doar cu cateva saptamani in urma.
   - Congresmenul DeBlass s-a dus la New York sa o vada pe Sharon?
   - Nu in mod particular. Catherine era acolo pentru a aduna fonduri si a tinut sa o vada si sa vorbeasca cu Sharon.
   Elizabeth isi stranse buzele cu putere.
   - Eu i-am cerut s-o faca. Vedeti dumneavoastra, cand am incercat sa deschid din nou caile de comunicare, Sharon nu era interesata. O pierdusem, zise Elizabeth incet, si m-am miscat prea tarziu ca s-o aduc inapoi. Am sperat ca m-ar fi putut ajuta Catherine, fiind din familie, dar fără să stie mama ei.
   Privi din nou spre Eve.
   - Va ganditi ca ar fi trebuit sa ma fi dus eu din nou. Ca era locul meu sa o fac.
   - Doamna Barrister...
   Dar Elizabeth clătină din cap.
   - Aveți dreptate, desigur. Dar a refuzat să se încreada în mine. Am crezut că trebuie să-i respect intimitatea, asa cum am facut-o intotdeauna. Nu am fost niciodata o mama care sa traga cu ochiul prin jurnalul ei.
   - Jurnal?
   Antenele lui Eve vibrara.
   - Tinea unul?
   - Intotdeauna a tinut un jurnal, chiar si cand era copil. Schimba parola in mod regulat.
   - Si ca adult?
   - Da. Vorbea despre el din cand in cand, glumea despre secretele pe care le avea ea si despre oamenii pe care ii cunostea si care ar fi ramas consternati daca ar fi aflat lucrurile pe care le scrisese despre ei.
   Nu figurase nici un jurnal personal pe inventar, isi aminti Eve. Asemenea lucruri pot fi la fel de mici ca degetul unei femei. Daca cei de la laborator nu-l gasisera prima data...
   - Mai aveți vreunul dintre ele?
   - Nu.
   Brusc alertă, Elizabeth privi în sus.
   - Le ținea într-o cutie de valori, cred. Le tinea pe toate.
   - Folosea o banca de aici, din Virginia?
   - Din câte stiu eu, nu. Voi verifica să văd dacă pot afla ceva pentru dumneavoastra. Pot sa ma uit printre lucrurile pe care le-a lasat aici.
   - Aș aprecia lucrul asta. Dacă vă mai amintiți ceva, orice, un nume, un comentariu, nu conteaza cat de banal, vă rog sa ma contactați.
   - Așa voi face. N-a vorbit niciodată de prieteni, locotenente, imi faceam griji din cauza asta, chiar si cand speram ca lipsa lor sa o aduca din nou acasa. S-o scoata din viata pe care si-o alesese. M-am folosit chiar de un prieten de-al meu, gandindu-ma ca el ar putea fi mai convingator decat mine.
   - Cine anume?
   - Roarke.
   Elizabeth lacrima din nou, se lupta sa nu planga.
   - Doar cu cateva zile inainte de a fi omorata, l-am sunat. Ne cunosteam de ani de zile. L-am rugat sa aranjeze in asa fel, incat ea sa fie invitata la o anumita petrecere la care stiam ca se va duce si el. Sa o caute acolo. A fost reticent. Roarke nu este genul care sa se amestece in probleme de familie. Dar m-am folosit de prietenia noastra, sa-l rog sa gaseasca o cale sa se imprieteneasca cu ea, sa-i arate ca o femeie atractiva nu trebuie sa se foloseasca de felul cum arata ca sa se simta importanta. A facut-o pentru mine si pentru barbatul meu.
   - I-ati cerut sa lege o prietenie cu ea? zise Eve cu grija.
   - I-am cerut sa fie prietenul ei, o corecta Elizabeth. Sa fie acolo pentru ea... l-am rugat pentru ca nu este nimeni in care sa am mai multa incredere. Ea se separase de noi toti, iar eu aveam nevoie de cineva de incredere. Vedeți dumneavoastra, el nu i-ar fi facut rau niciodata... n-ar fi facut rau niciunei persoane pe care eu o iubeam.
   - Pentru ca va iubeste?
   - Ii pasa.
   Richard DeBlass vorbi din usa.
   - Lui Roarke ii pasa foarte mult de Beth si de mine, si de putini altii. Dar iubire? Nu cred ca ar risca un sentiment atat de instabil.
   - Richard.
   Controlul lui Elizabeth se clatina in timp ce se ridica in picioare.
   Nu te asteptam inca.
   - Am terminat mai devreme.
   Se duse spre ea si ii lua mainile intr-ale lui.
   - Ar fi trebuit să mă chemi, Beth.
   - N-am...
   Ea se opri și îl privi neajutorata.
   - Speram să mă descurc singură.
   - Nu trebuie să te descurci singura.
   Continua sa-i tina mana intr-a lui.
   - Sunteti, probabil, locotenentul Dallas?
   - Da, domnule DeBlass. Aveam câteva intrebari si speram ca ar fi mai usor daca o faceam venind personal.
   - Sotia mea si cu mine suntem dornici sa cooperam in orice fel putem.
   Ramase in picioare, o pozitie pe care
   Eve o judeca ca fiind una de putere si de distantare.
   Nu era nimic din emotiile sau fragilitatea lui Elizabeth in barbatul care statea langa ea. El preluase controlul, decise Eve, protejandu-si sotia si tinandu-si in frau propriile emotii cu o grija egala.
   - Intrebati de Roarke, continua el. Pot sa intreb de ce?
   - I-am spus locotenentului ca i-am cerut lui Roarke sa o vada pe Sharon. Sa incerce sa...
   - Oh, Beth.
   Cu un gest care era obosit si resemnat in acelasi timp, el clatina din cap.
   - Ce ar fi putut face el? De ce l-ai bagat si pe el in problema asta?
   Ea se indeparta de el, cu fata plina de disperare, iar inima lui Eve se franse.
   - Stiu ca mi-ai spus sa las lucrurile asa cum erau, ca trebuie sa o lasam in pace. Dar trebuia sa incerc din nou. Poate ca s-ar fi simtit legata de el, Richard. El are felul lui de-a fi.
   Incepuse sa vorbeasca repede, cuvintele i se rostogoleau din gura, impiedicandu-se unele de altele.
   - Poate ca ar fi reusit s-o ajute daca il rugam mai curand. Dacă are destul timp, sunt putine lucrurile pe care nu le-ar putea face. Dar nu a avut destul timp. Si nici copilul meu.
   - Bine, sopti Richard si isi puse o mana pe bratul ei. Bine.
   Ea reusi sa se controleze din nou, inspira, expira.
   - Ce mai pot face acum, locotenente, decat sa ma rog pentru dreptate?
   - Va voi face dreptate, doamnă Barrister.
   Ea inchise ochii si se agata de vorbele astea.
   - Cred ca o vei face. Nu eram sigură de asta, chiar si dupa ce Roarke m-a sunat si mi-a vorbit de dumneavoastra.
   - V-a sunat... sa discute despre caz?
   - A sunat sa vada cum ne simtim, si sa-mi spuna ca el crede ca veti veni personal sa stati de vorba cu mine cat de curand.
   Aproape ca reusi sa zambeasca.
   - Greseste foarte rar. Mi-a spus ca o sa ma conving ca sunteti competenta, organizata si implicata. Sunteti. Sunt recunoscatoare ca am avut ocazia sa vad singura asta si sa stiu ca va ocupati de anchetarea uciderii fiicei mele.
   - Domnisoara Barrister.
   Eve ezita doar un moment inainte de a decide sa-si asume riscul.
   - Ce ati zice daca v-as spune ca Roarke este unul dintre suspecti?
   Ochii lui Elizabeth se marira, apoi se calma aproape imediat.
   - As spune ca faceti un pas teribil de gresit.
   - Pentru ca Roarke nu este capabil de crima?
   - Nu, n-as spune asta.
   Era o usurare sa se gandeasca la asta, fie chiar si pentru scurt timp, in termeni obiectivi.
   - Este incapabil de un act crud, da. Ar putea ucide cu sange rece, dar niciodata pe cei fara aparare. Ar putea ucide, n-as fi surprinsa daca as sti ca a facut-o. Dar sa faca cuiva ceea ce i s-a facut lui Sharon... inainte, in timpul si dupa? Nu. Nu, Roarke.
   Nu Roarke, gandi Eve din nou, când se afla in taxi in drum spre trenul subteran. De ce dracu' nu-i spusese ca se intalnise cu Sharon DeBlass ca o favoare pentru mama ei? Ce altceva nu-i mai spusese?
   Santaj. Cumva, nu-l vedea ca fiind victima unui santaj. Nu i-ar fi pasat o iota despre ce s-ar fi spus sau s-ar fi dat pe ecrane despre el. Dar jurnalul schimba lucrurile si facea santajul un motiv nou si intrigant.
   Ce anume scrisese Sharon si despre cine, si unde era nenorocitul de jurnal?

Capitolul 9

      - N-a fost nicio problema să scap de coada, zise Feeney in timp ce se infrupta din ceea ce trecea drept mic dejun la cantina sectiei de politie. L-am vazut cum se fixeaza pe mine. Se uita in jur dupa tine, dar erau multi oameni. Asa ca m-am suit in nenorocitul ala de avion.
   Feeney inghitea oua iradiate si cafea din boabe negre fara sa clipeasca.
  - S-a urcat si el, dar s-a asezat la clasa intai. Cand am coborat, el astepta, si abia atunci a inteles ca tu nu erai cu mine.
   Împunse cu furculita spre Eve.
   - Era furios, a dat un telefon. Asa ca m-am dus in spatele lui si m-am tinut dupa el pana la Hotelul Regent. Celor de la Regent nu le place sa dea vreo informatie. Daca le arati legitimatia se simt ofensati.
   - Iar tu le-ai explicat, plin de tact, despre datoria civica.
   - Exact.
   Feeney impinse farfuria goala in fanta pentru reciclare, strivi in mana cana si o trimise in aceeasi directie.
   - A dat cateva telefoane, unul in East Washington, altul in Virginia. Apoi unul local, catre sefu'.
   - Căcat.
   - Da. Seful Simpson manevreaza butoanele pentru DeBlass, nu e niciun dubiu. Ma intreb ce butoane.
   Inainte ca Eve sa poata comenta, ii suna sistemul de comunicare, il trase afara si raspunse comandantului.
   - Dallas, te duci la Testare. Douazeci de minute.
   - Domnule, ma intalnesc cu un informator in legatura cu cazul Colby la ora noua fix.
   - Reprogrameaza.
   Vocea lui era fara nicio inflexiune.
   - Douazeci de minute.
   Incet, Dallas inchise comunicatorul.
   - Cred ca acum stim unul dintre butoane.
   - Se pare ca DeBlass iti arata un interes personal.
   Feeney ii studie fata.
   - Nu exista vreun politist care sa nu deteste Testarea. O sa te descurci?
   - Da, sigur. Asta o sa-mi consume cea mai mare parte din zi, Feeney. Fa-mi o favoare. Fa o verificare a bancilor din Manhattan. Vreau sa stiu daca Sharon DeBlass avea vreo cutie de valori. Daca nu gasesti nimic aici, extinde cautarea si in celelalte sectoare.
   - In ordine.

      Sectia de Testare avea o multime de coridoare lungi, unele cu pereti de sticla, altele vopsite in verde-pal, culoare despre care se presupunea ca instaleaza calmul.
   Doctorii si tehnicienii purtau haine albe. Culoarea inocentei si, desigur, a puterii. Cand intra pe prima usa din sticla securizata, computerul ii comanda politicos sa predea arma. Eve o scoase din toc, o aseza pe o tava si privi cum este luata.
   Asta o facea sa se simta dezbracata chiar inainte de a fi fost directionata spre Camera de Testare 1-C, unde i se spuse sa se dezbrace.
   Isi aseza hainele pe o banca si incerca sa nu se gandeasca la tehnicienii, care o urmareau pe monitoare sau la masinariile care alunecau silentioase clipind impersonal din luminitele lor.
   Examenul fizic era usor. Tot ce avea de facut era sa stea in mijlocul marcajului din camera ca un tub, si sa priveasca luminile clipind si bipaind, pe masura ce organele ei interne si oasele ii erau cercetate.
   Apoi i se permise sa puna pe ea o salopeta albastra si sa se aseze, in timp ce o masina se apropie sa-i verifice ochii si urechile. O alta iesi dintr-un perete si ii facu testul standard pentru reflexe. Si ca nota personala, un tehnician intra si-i lua sange.
   - Iesiti, va rog, pe usa marcata Testare 2-C. Faza unu a fost completata, Dallas, Eve, locotenent.
   In camera alaturata, lui Eve i se spuse sa se intinda pe o masa tapitata, pentru o scanare a creierului. N-am vrea sa avem patruland pe strazi vreun politist cu o tumora pe creier care l-ar face sa traga in civili, gandi ea obosita.
   Eve ii urmari pe tehnicieni prin peretele de sticla in timp ce o casca ii era coborata pe cap.
   Apoi incepu jocul.
   Masa se plie in pozitie sezanda, iar ei i se infatisa o realitate virtuala.
   Imaginile oferite de RV o plasau pe ea intr-un vehicul aflat intr-o urmarire in viteza mare. Sunete ii explodau in urechi, urletul sirenelor, comenzi contradictorii strigate din comunicatorul de la bord. Putea vedea ca este o patrula de politie standard, complet echipata.
   Controlul vehiculului era la ea, trebuia sa traga de volan si sa manevreze in asa fel, incat sa evite pietonii pe care RV-ul ii punea in calea ei.
   Cu o parte a creierului era constienta ca semnele ei vitale erau monitorizate: tensiunea, pulsul, pana si cantitatea de transpiratie care ii aluneca pe piele, saliva care i se aduna si i se usca in gura. Era cald, aproape de nesuportat. Evita in ultima clipa un transportor de mancare, care ii iesise in drum.
   Recunoscu locatia. Porturile vechi de pe partea estica. Putea sa le miroasa: apa, peste stricat si transpiratie veche.
   Lucratorii zilieri in salopetele lor albastre, căutau ceva de pomană sau de lucru. Zbura pe langa unul dintre grupurile lor, in care oamenii se impingeau pentru a obtine un loc mai bun in fata centrului de plasament.
   Subiectul este inarmat. Aruncator de flacari, explozibil de mana. Cautat pentru jaf cu omucidere.
   Grozav, gandi Eve in timp ce plonja dupa el. Al dracului de grozav.
   Apasa acceleratia, rasuci volanul si atinse aripa vehiculului-tinta, starnind o ploaie de scantei. O flacara ii trecu pe la ureche cand subiectul trase in ea. Proprietarul unei tarabe cu mancare de langa port, impreuna cu cativa dintre clientii lui, se aruncara intr-o parte. Taietei de orez se imprastiara in aer impreuna cu o multime de injuraturi.
   Lovi tinta din nou, ordonandu-le ajutoarelor sa se plaseze in pozitie de cleste.
   De data asta, vehiculul subiectului se cutremura si se inclina pe o parte. In timp ce el se lupta sa reia controlul, ea se folosi de masina ca sa-l loveasca pana la oprire. Striga formula standard de identificare si avertizare in timp ce sarea din vehicul. El iesi din masina tragand, iar ea il puse la pamant.
   Socul provocat de arma ei ii atinse sistemul nervos. Il privi cum se zbate, se scapa pe el, apoi se prabuseste.
   Abia reusi sa-si traga sufletul ca sa revina pe pozitie cand nenorocitii de tehnicieni o aruncara intr-o noua situatie. Tipetele, tipetele fetitei, urletele barbatului care era tatal ei.
   Reconstruisera scena aproape perfect, folosindu-se de propriul ei raport, de scenele vizuale de la fata locului si oglinda amintirilor ei pe care o luasera la scanare.
   Eve nu se deranja sa-i injure, dar isi retinu ura, durerea si se arunca alergand in susul scarilor si plonja inapoi in cosmarul ei.
   Nu se mai auzeau tipetele fetitei.
   Lovi in usa strigandu-si numele si rangul. Avertizandu-l pe barbatul din spatele usii, incercand sa-l calmeze.
   - Jigodii. Toate sunteti niste jigodii. Intra, nenorocito. Te omor.
   Usa se prabusi sub loviturile ei.
   Intra cu arma in mana.
   - Era ca ma-sa... ca jigodia de ma-sa. Credeau c-or sa scape de mine. Credeau c-or sa poata. Le-am aranjat eu. O sa te aranjez si pe tine.
   Fetita o privea cu ochi mari si morti. Ochi de papusa. Corpul ei mic si neajutorat era mutilat, sangele se imprastia ca o apa. Si picura din cutit.
   Ea ii spuse sa ramana nemiscat:
   - ,,Nenorocitule, arunca arma. Arunca cutitul!" dar el continua sa inainteze.
   Trase sa-l paralizeze. Dar el continua sa vina.
   Incaperea mirosea a sange, a urina, a mancare arsa. Luminile erau prea stralucitoare, neprotejate si orbitoare, incat totul se vedea bine, in relief. O papusa fara un brat, pe canapeaua rupta, o aparatoare stramba de fereastra, care lasa sa intre lumina rosie a neonului de peste drum, masa din plastic ieftin, rasturnata, ecranul plesnit al unui telelink spart.
   Fetita cu ochi morti. Sangele baltit care se intindea. Si stralucirea taioasa, lipicioasa a lamei.
   - O sa-nfig asta-n tine. Asa cum i-am facut si ei.
   Paralizat din nou. Ochii ii erau salbatici, atatati de Zeus facut in casa, drogul minunat care facea zei din oameni, cu toata puterea si nebunia care veneau impreuna cu iluzia nemuririi.
   Cutitul, cu lama rosie de sange, taie aerul, suiera.
   Iar ea il puse la pamant.
   Izbitura trecu prin sistemul lui nervos. Creierul ii muri primul, asa ca trupul i se convulsiona si tremura in timp ce ochii ii deveneau sticlosi.
   Inabusindu-si nevoia de a tipa, ea lovi cutitul cu piciorul, aruncandu-l din mana care inca mai tresarea, si privi spre copil.
   Ochii mari, de papusa, priveau spre ea si ii spuneau, din nou, ca ajunsese prea tarziu.
   Fortandu-si corpul sa se relaxeze, nu-si lasa in minte decat raportul pe care il facuse.
   Sectiunea RV era completata.
   Semnele ei vitale fura verificate din nou inainte de a fi introdusa in ultima faza a testarii. Discutia directa cu psihiatrul.
   Eve nu avea nimic impotriva doctoritei Mira. Femeia era dedicata meseriei ei. In practica privata ar fi putut castiga de trei ori salariul pe care il primea de la Departamentul de Politie si Securitate.
   Avea o voce calma, cu un vag accent de clasa superioara din New England. Ochii de un albastru-deschis erau buni si ageri. La 60 de ani, se simtea confortabila cu varsta mijlocie, dar era departe de a fi o matroana.
   Parul ei avea culoarea calda a mierii si il purta strans la spate intr-un coc ordonat, dar complicat. Purta un costum in tonuri de roz, care se potrivea cu discretul cerc din aur purtat pe rever.
   Nu, Eve nu avea nimic personal impotriva ei. Doar ca-i ura pe psihiatri.
   - Locotenent Dallas.
   Mira se ridica dintr-un fotoliu con, moale, de culoare albastra, atunci cand intra Eve.
   Nu exista un birou si niciun computer la vedere. Una dintre smecherii, Eve stia, era sa-i faca pe subiecti sa se relaxeze si sa uite ca se aflau sub o observatie intensa.
   - Doctore.
   Eve se aseza pe fotoliul indicat de Mira.
   - Tocmai ma pregateam sa beau un ceai. Vrei si tu?
   - Sigur.
   Mira se duse gratioasa catre server, comanda doua ceaiuri, apoi aduse cestile.
   - E pacat ca ti-a fost amanata testarea, locotenente.
   Zambind, se aseza si sorbi din ceai.
   - Procesul este mult mai concluziv si, cu siguranta, mult mai benefic cand este desfasurat in primele 24 de ore.
   - Nu am avut ce face.
   - Asa mi s-a spus si mie. Rezultatele preliminare sunt satisfacatoare.
   - Bine.
   - Continui sa refuzi hipnoza?
   - E optionala.
   Urî tonul defensiv din vocea ei.
   - Da, este.
   Mira puse picior peste picior.
   - Ai trecut printr-o experienta dificila, locotenente. Exista semne de oboseala fizica si emotionala.
   - Lucrez la un alt caz, unul foarte dificil. Imi ia cea mai parte din timp.
   - Da, am primit informatia asta. Iei produsele standard de somn?
   Eve isi gusta ceaiul. Era, asa cum banuise, cu miros si gust de flori.
   - Nu. Am mai vorbit despre asta. Pastilele de somn sunt optionale, asa ca optez sa nu le iau.
   - Pentru ca iti limiteaza controlul.
   Eve ii intalni privirea.
   - Asa este. Nu-mi place sa fiu adormita si nu-mi place sa ma aflu aici. Nu-mi place sa mi se violeze creierul.
   - Consideri Testarea ca pe o forma de viol?
   Nu exista politist cu o farama de creier care sa nu creada asta.
   - Nu am de ales, nu-i asa?
   Mira isi retinu un oftat.
   - Terminarea unui subiect, indiferent de circumstante, este o experienta traumatica pentru un ofiter de politie. Daca trauma afecteaza emotiile, reactiile, atitudinea si performanta ofiterului au de suferit. Daca folosirea fortei a fost cauzata de un defect fizic, acel defect trebuie localizat si reparat.
   - Cunosc punctul de vedere al companiei, doctore. Cooperez in intregime. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi placa.
   - Nu, nu trebuie.
   Mira balansă ceasca pe genunchi.
   - Locotenente, asta este a doua ta eliminare a unui om. Desi nu este un numar neobisnuit pentru un ofiter cu vechimea ta, sunt multi altii care nu au trebuit sa ia aceasta decizie. As vrea sa stiu ce simti in legatura cu alegerea pe care ai facut-o si cu rezultatele ei.
   As fi vrut sa fi fost mai rapida, gandi Eve. As fi vrut ca fetita aceea sa se joace cu papusile in acest moment, in loc sa fie incinerata.
   - Din moment ce singurele alternative erau sa-l las sa ma taie in bucati sau sa-l opresc, sunt multumita cu decizia mea. Avertizarea mea a fost facuta, dar ignorata. Paralizarea individului a fost ineficienta. Dovada ca ar fi ucis intr-adevar, zacea pe podea intre noi, intr-o balta de sange.
   - Te-a deranjat moartea copilului?
   - Cred ca oricine s-ar fi simtit deranjat de moartea unui copil Si cu atat mai mult de felul ala de crima vicioasa facuta asupra unuia fara aparare.
   - Si vezi o paralela intre copil si tine? intreba Mira incet.
   Văzu cum Eve se retrage in sine si se inchide.
   - Locotenente amandoua stim ca sunt la curent cu mediul din care vii. Ai fost abuzata fizic, sexual si emotional. Ai fost abandonata cand aveai opt ani.
   - Asta n-are nimic de-a face cu...
   - Eu cred ca are foarte mult de-a face cu stare ta mentala si emotionala, o intrerupse Mira. Timp de 2 ani, de la varsta de 8 pana la 10 ani, ai trait intr-o casa comunitara, in timp ce ti se cautau parintii. Nu ai nicio amintire despre primii tai 8 ani de viata, de nume, de circumstante sau de locul nasterii.
   Indiferent cat de blanzi erau, ochii Mirei priveau atenti, cercetatori.
   - Ti s-a pus numele de Eve Dallas si ai fost plasata in grija unor parinti vitregi. Nu ai avut niciun fel de control asupra acestor lucruri. Erai un copil abuzat, dependent de un sistem, care, in multe privinte, nu ti-a raspuns asteptarilor.
   Eve avu nevoie de fiecare strop de vointa ca sa-si poata mentine vocea si privirea egale.
   - Asa cum eu, ca parte a sistemului, nu am reusit sa protejez un copil. Vrei sa stii cam ce simt in privinta asta, dr. Mira?
   Sfasiata. Bolnava. Trista.
   - Simt ca am facut tot ce as fi putut face. Am trecut prin RV-ul tau si am facut-o din nou. Pentru ca nu putea fi schimbat. Daca as fi putut, as fi salvat copilul. Daca as fi putut aresta subiectul, as fi facut-o.
   - Dar lucrurile astea nu erau sub controlul tau.
   Catea insidioasa, gandi Eve.
   - Eliminarea era sub controlul meu. Dupa ce am incercat toate optiunile standard, mi-am exercitat controlul. Ai citit raportul. A fost o eliminare curata, justificata.
   Mira ramase tacuta un moment. Stia ca abilitatea ei nu reusise decat sa zgarie putin zidul de aparare ridicat de Eve.
   - Foarte bine, locotenente. Iti poti continua activitatea fara restrictii.
   Mira ridica o mana inainte ca Eve sa se poata ridica.
   - Neoficial.
   - E ceva?
   Mira zâmbi doar.
   - Este adevărat că adesea mintea se protejeaza singura. Tu refuzi să-ți recunosti primii opt ani de viata. Dar anii astia fac parte din tine. Ti-i pot aduce inapoi atunci cand esti pregatita.  Si, Eve, adauga ea cu vocea aceea calma, te pot ajuta sa te impaci cu ei.
   - M-am facut singura ceea ce sunt, si pot trai asa. Poate ca nu vreau sa risc sa traiesc si cu restul.
   Se ridica si merse spre usa. Cand se rasuci, Mira statea la fel ca inainte, picior peste picior, tinand cu o mana ceasca mica si frumoasa.
   Aroma de flori ramasese in aer.
   - Un caz ipotetic, incepu Eve si astepta ca Mira sa incuviinteze. O femeie, cu multe avantaje sociale si financiare, alege sa devina curva.
   Cand Mira ridica o spranceana, Eve injura nerabdatoare.
   - Nu trebuie sa infrumusetam terminologia, doctore.
   - A ales sa-si castige existenta din sex. Si-a propus sa dea peste nas familiei ei bine situate, inclusiv bunicului ei, un ultraconservator. De ce?
   - Este dificil sa aduc un singur motiv specific dintr-o informatie atat de generala si schematica. Cel mai evident ar fi acela ca subiectul isi gaseste valoarea proprie doar in abilitatile sexuale. Fie ca ii placea, fie detesta actul in sine.
   Intrigata, Eve se indeparta de usa.
   - Daca il detesta, de ce a devenit profesionista?
   - Ca sa pedepseasca.
   - Pe ea insasi?
   - Cu siguranta, ca si pe cei apropiati.
   Ca sa pedepseasca, gandi Eve.
   Jurnalul. Santaj.
   - Un barbat ucide, continua ea. Cu rautate, brutal. Omorul este legat de sex si este executat intr-un mod unic si distinctiv. Il inregistreaza, pacaleste un sistem de securitate sofisticat. O inregistrare a crimei este trimisa ofiterului care ancheteaza crima. Un mesaj este lasat la locul crimei, un mesaj laudaros. Ce este acest barbat?
   - Nu-mi dai prea multe amanunte, se planse Mira, dar Eve vazu ca ii trezise interesul. Inveniv, incepu ea. Un planificator, un voyeur. Plin de încredere, poate chiar arogant. Ai spus distinctiv, asa ca doreste sa-si lase marca, si vrea sa-si etaleze talentele, inteligenta. Folosindu-te de abilitatile tale de observatie si deductie, locotenente, crezi ca l-a bucurat actul crimei?
   - Da. Cred ca l-a savurat.
   Mira dădu din cap.
   - Atunci, cu siguranta ca se va bucura din nou de el.
   - A facut-o deja. Doua crime, abia la o saptamana distanta intre ele. Nu va astepta mult pentru urmatoarea, nu-i asa?
   - Fara indoiala.
   Mira sorbi din ceai ca si cum ar fi discutat despre ultima moda de primavara.
   - Cele doua crime sunt legate intre ele si prin altceva decat autorul lor si metoda?
   - Sex, zise Eve scurt.
   - Ah.
   Mira isi lasa capul pe o parte.
   - Cu toata tehnologia pe care o avem, cu extraordinarele progrese pe care le-am facut in genetica, tot nu putem controla virtutile si defectele omenesti. Poate că suntem prea umani ca sa permitem amestecul. Pasiunile sunt necesare spiritului uman. Am invatat asta la inceputul acestui secol, cand ingineria genetica aproape ca ne-a scapat de sub control. E pacat ca unele pasiuni deformeaza. Sex si violenta. Pentru unii inca reprezinta o combinatie naturala.
   Se ridica apoi ca sa ia cestile si sa le aseze langa server.
   - M-ar interesa sa stiu mai multe despre acest barbat, locotenente. Daca si cand decizi ca doresti un profil psihologic, sper sa vii la mine.
   - E Cod Cinci.
   Mira privi inapoi.
   - Inteleg.
   - Daca nu ii dam de cap inainte sa loveasca din nou, probabil, voi putea sa il fac.
   - O sa-mi fac timp.
   - Multumesc.
   - Eve, chiar si femeile puternice au punctele lor slabe. Nu te teme de ele.
   Eve ii sustinu privirea Mirei un moment.
   - Trebuie sa ma intorc la treaba.

      Testarea o lasase slabita.
   Eve compensa devenind ursuza si critica cu informatorul ei si aproape ca pierdu un indiciu despre un caz legat de contrabanda de droguri. Starea ei era departe de a fi vesela atunci cand se intoarse la Sediul Central. Nu avea niciun mesaj de la Feeney.
   Ceilalti din departament stiau exact unde isi petrecuse ea ziua si facura tot ce putura ca sa nu ii stea in drum. Drept pentru care lucra netulburata de cineva si enervata timp de o ora.
   Ca un ultim efort, incerca sa il sune pe Roarke. Nu fu nici surprinsa si nici prea dezamagita afland ca nu este disponibil. Ii lasa un mesaj pe e-mail, cerandu-i o programare, apoi se deloga.
   Intentiona sa-si inece amarul cu o bautura ieftina si o muzica mediocra la spectacolul lui Mavis de la Veverita Albastra.
   Era o taverna, ceea ce insemna o treapta alunecoasa mai sus de spelunca. Lumina era slaba, clientela nervoasa, iar serviciul prost. Era exact ceea ce cauta Eve.
   Muzica o lovi ca un val atunci cand intra. Mavis reusea sa-si ridice vocea frumoasa si subtire, deasupra formatiei, care era formata dintr-un pustan plin de tatuaje care opera un master-melody.
   Eve refuza oferta unui tip imbracat intr-o jacheta cu gluga, de a-i cumpara ceva de baut intr-unul dintre separeurile pentru fumatori. Isi facu loc catre o masa, comanda un screamer si se facu comoda ca s-o priveasca pe Mavis.
   Nu canta rau, decise Eve. Nici prea bine, dar clientii nu erau mofturosi.
   Mavis purta vopsea in seara asta, corpul ei micut cu sani mari era ca o panza cu stropi si dungi portocalii si violet, cu pete de smarald imprastiate strategic. Bratari si lanturi zornaiau in timp ce ea se agita pe scena mica, ridicata. O treapta mai jos, o masa de oameni se bataia in semn de simpatie cu Mavis.
   Eve privi cum un pachet mic, sigilat, trecea din mana in mana pe marginea ringului de dans. Droguri, desigur. Incercasera un razboi contra lor, le legalizasera, le ignorasera, le regularizasera. Nimic nu mergea.
   Nu se putea convinge sa se ridice si sa faca o arestare, asa ca ridica mana si ii facu semn lui Mavis.
   Partea vocala a cantecului se incheie, asa cum era. Mavis sari de pe scena, se strecura prin multime si isi aseza o pulpa pictata pe marginea mesei lui Eve.
   - Hei, straino.
   - Arati bine, Mavis. Cine-i artistul?
   - Oh, un tip pe care il stiu.
   Se muta, batu cu o unghie lunga de doi centimetri peste fesa stanga.
  - Caruso. Vezi, s-a semnat. M-a pictat gratis, ca sa-i fac numele cunoscut.
   Ochii ei se rotunjiră când chelnerița puse pe masa un pahar inalt, subtire, plin cu un lichid albastru, spumos.
   - Un screamer? Nu vrei mai bine sa caut un ciocan si sa te las inconstienta?
   - Am avut o zi de cacat, zise Eve printre dinti si lua prima inghititura care o soca. Iisuse, bautura asta nu devine niciodata mai buna.
   Ingrijorata, Mavis se apleca mai aproape.
   - Pot s-o sterg de aici pentru un timp.
   - Nu, sunt OK.
   Eve isi risca viata si mai lua o inghititura.
   - Voiam doar sa-ti vad numarul, sa ma relaxez putin. Mavis, nu folosesti droguri, nu-i asa?
   - Hei, revino-ti.
   Mai mult ingrijorata decat insultata, Mavis o zgaltai pe Eve de umar.
   - Stii ca sunt curata. Se vand niste cacaturi pe aici, dar la scara mica. Niste pastile de fericire, calmante, cativa plasturi de stare spirituala.
   Se indrepta de spate.
   - Daca vrei sa faci o arestare, macar fa-o cand sunt eu libera.
   - Scuza-ma.
   Enervata pe sine, Eve isi freca fata cu palmele.
   - Nu sunt buna pentru consumul uman in momentul asta. Du-te inapoi si canta. Imi place sa te aud.
   - Sigur. Dar daca vrei companie cand te cari, da-mi un semn. Pot sa aranjez.
   - Multumesc.
   Eve se sprijini de spatar, inchise ochii. O surprinse cand muzica deveni lenta, chiar melancolica.
   Daca nu priveai in jur, nu era prea rau.
   Pentru 20 de credite, se putea conecta la ochelari de imbunatatit dispozitia, sa se regleze cu lumini si forme care se potriveau cu muzica. Pentru moment, prefera intunericul din spatele ochilor ei.
   - Asta nu prea pare a fi barlogul tau ca loc al ticalosiei, locotenente.
   Eve deschise ochii si il vazu pe Roarke.
   - De fiecare data cand intorc spatele.
   Statea in fata ei. Masa era destul de mica pentru ca genunchii lor sa se atinga. Modul lui de a compensa lipsa de spatiu, era sa-si vare pulpele pe langa ale ei.
   - Tu m-ai sunat, tii minte, si mi-ai lasat adresa cand te-ai delogat.
   - Voiam o programare, nu un partener de bautura.
   El privi bautura de pe masa si se apleca sa o miroasa.
   - N-o sa iei una cu otrava din asta.
   - Taverna asta nu serveste vinuri fine si scotch vechi.
   El isi puse mana peste a ei doar pentru simplul motiv de a o vedea cum se incrunta si isi retrage mana.
   - Ce-ar fi sa mergem intr-un loc unde servesc asa ceva?
   - Sunt intr-o dispozitie foarte proasta, Roarke. Fa-mi o programare, pentru cand doresti tu, pe urma cara-te.
   - O programare pentru ce?
   Cantareata ii atrase atentia. El ridica o spranceana privind-o cum isi da ochii peste cap si gesticuleaza.
   - Daca nu cumva are vreun fel de criza, cred ca dizeuza iti face semne.
   Resemnata, Eve privi spre scena si clatina din cap.
   - E prietena mea.
   Clatina din cap si mai puternic atunci cand Mavis ranji si isi ridica ambele degete mari in sus.
   - Crede ca a dat norocul peste mine.
   - Asa si este.
   Roarke lua paharul si il aseza pe masa de alaturi, unde maini lacome incepura sa se bata pentru el.
   - Tocmai ti-am salvat viata.
   - Fir-ar sa fie...
   - Daca vrei sa te imbeti, Eve, macar fa-o cu ceva care-ti va lasa cea mai mare parte a mucoasei stomacale intreaga.
   Scana meniul si se cutremura.
   - Ceea ce inseamna ca nimic nu poate fi cumparat aici.
   O lua de mana in timp ce se ridica.
   -  Hai sa mergem.
   - Ma simt bine unde sunt.
   Plin de rabdare, el se apleca pana ce fata ii ajunse aproape de a ei.
   - Speri sa te imbeti destul de mult, incat sa poti lovi pe cineva fara sa-ti faci griji de consecinte. Cu mine, nu trebuie sa te imbeti, nu trebuie sa-ti faci griji. Poti sa lovesti cat vrei.
   - De ce?
   - Pentru ca ai o tristete in ochi. Si ma atinge.
   In timp ce ea se lupta cu surpriza acelei declaratii, el o ridica in picioare si o trase catre usa.
   - Ma duc acasa, decise ea.
   - Nu, nu te duci.
   - Asculta, amice...
   Atat reusi sa spuna inainte sa fie impinsa cu spatele la perete, iar gura lui sa o striveasca pe a ei. Nu se lupta. I se taiase respiratia din cauza surprizei si a maniei gestului, si de socul dorintei care o lovi ca un pumn.
   Se intamplase prea repede, doar cateva secunde, inainte ca gura ei sa fie din nou libera.
   - Opreste-te, ceru ea, si uri faptul ca vocea ii era doar o soapta tremuranda.
   - Indiferent de ce crezi, incepu el, luptandu-se sa-si recapete calmul, exista momente cand ai nevoie de cineva. In momentul asta sunt eu.
   Scanteind de nerabdare, o lua de mana si o trase afara.
   - Unde ti-e masina?
   Ea facu semn cu mana in josul blocului si il lasa sa o impinga spre trotuar.
   - Nu stiu care-i problema ta.
   - Se pare ca tu esti. Ai idee cum aratai? intreba el in timp ce deschidea portiera masinii. Stand in locul ala cu ochii inchisi si incearcanati?
   Gandindu-se la imaginea asta, se simti din nou manios. O impinse pe locul pasagerului si inconjura masina ca sa ajunga la locul soferului.
   - Care ti-e nenorocitul de cod?
   Fascinata de temperamentul lui biciuitor, se misca sa-l introduca ea insasi. Cu incuietoarea deschisa, el apasa starterul si se indeparta de trotuoar.
   - Incercam sa ma relaxez, zise Eve cu grija.
   - Nu stii cum s-o faci, ii raspunse el. Ai strans multe necazuri in tine, dar nu stii cum sa scapi de ele. Mergi pe o linie foarte dreapta, Eve, dar este una a dracului de subtire.
   - Asta am invatat sa fac.
   - Nu ai idee cu ce te confrunti de data asta.
   Degetele ei se stransera in pumn.
   - Iar tu stii.
   El ramase tacut un moment, stapanindu-si propriile emotii.
   - Vorbim mai tarziu despre asta.
   - As vrea mai bine acum. Astazi, am fost s-o vad pe Elizabeth Barrister.
   - Stiu.
   Mai calm, se adapta la miscarile neregulate ale masinii ei.
   - Ti-e frig. Deschide radiatorul.
   - E stricat. De ce nu mi-ai spus ca ea te-a rugat sa te intalnesti cu Sharon, sa vorbesti cu ea?
   - Pentru ca Beth m-a rugat sa tin secret.
   - Care-i relatia ta cu Elizabeth Barrister?
   - Suntem prieteni.
   Roarke ii arunca o privire.
   - Am cativa prieteni. Ea si Richard se numara printre ei.
   - Si senatorul?
   - Ii urasc tupeul nenorocit, pompos si ipocrit, zise Roarke calm. Daca primeste din partea partidului sau nominalizarea pentru presedintie, pun tot ce am in campania oponentului lui. Chiar de-ar fi si diavolul in persoana.
   - Ar trebui sa inveti sa spui ce gandesti, Roarke, zise ea cu o umbra de zambet. Stiai ca Sharon tinea un jurnal?
   - E o presupunere normala. Era o femeie de afaceri.
   - Nu vorbesc de cel oficial, de afaceri. Un jurnal intim. Secrete, Roarke. Santaj.
   El nu spuse nimic in timp ce se gandea la asta.
   - Mai sa fie. Ai gasit motivul.
   - Asta ramane de vazut.
   El rase pe jumatate si opri in fata portilor proprietatii sale.
   - Chiar crezi ca as putea fi victima unui santaj, Eve? Ca o femeie pierduta, de plans, ca Sharon, ar fi putut sa descopere despre mine informatii pe care tu nu reusesti sa le descoperi, si le-ar fi folosit impotriva mea?
   - Nu.
   Asta era ceva simplu.  Puse o mana pe bratul lui.
  - Nu intru cu tine.
   Asta nu era simplu.
   - Daca te-as fi adus aici pentru sex, am face sex. Amandoi stim asta. Ai vrut sa ma vezi. Vrei sa tragi cu o arma precum cea folosita la uciderea lui Sharon si a celeilalte, nu-i asa?
   Ea expira scurt.
   - Da.
   - Asta-i sansa ta.
   Portile se deschisera. El intra cu masina.

Capitolul 10

      Acelasi valet cu fata ca de piatra statea de garda la usa. Lua haina lui Eve cu acelasi usor dispret.
   - Trimite, te rog niste cafea in camera de trageri, comanda Roarke in timp ce o conducea pe Eve in susul scarilor.
   O tinea din nou de mana, dar Eve decise ca era mai putin un gest sentimental si mai mult unul ca sa se asigure ca nu avea sa dea inapoi. Ar fi putut sa-i spuna ca era mult prea intrigata ca sa plece, dar gasi ca ii facea placere sa vada unda de enervare de sub aparenta lui calma.
   Cand ajunsera la etajul trei, el trecu repede prin colectie, alegand armele fara sa ezite. Manevra antichitatile cu competenta expertului si, gandi ea, a obisnuintei de a le folosi.
   Nu era un barbat care cumpara doar ca sa le aiba, ci unul care isi folosea posesiile. Se intreba daca el stia ca acest lucru era impotriva lui. Sau daca ii pasa.
   Dupa ce puse armele alese intr-o cutie din piele, se duse spre unul dintre pereti.
   Atat consola de securitate, cat si usa erau atat de ingenios ascunse intr-o pictura reprezentand o padure, incat ea nu le-ar fi gasit niciodata. Pictura in trompe l'oeil aluneca intr-o parte descoperind un lift.
   - Liftul asta se deschide doar la un numar select de camere, explica el in timp ce Eve pasea cu el in lift. Foarte rar aduc oaspeti in sala de trageri.
   - De ce?
   - Colectia mea si folosirea ei sunt rezervate celor care le pot aprecia.
   - Cat de mult cumperi de pe piata neagra?
   - Intotdeauna politista.
   Ii arunca un zambet ironic.
   - Cumpar numai din surse legale, natural.
   Ochii lui se indreptara spre geanta de pe umarul ei.
   - Atata timp cat ai reportofonul pornit.
   Ea nu se putu abtine si ii intoarse zambetul. Sigur ca avea reportofonul deschis. Si, bineinteles, ca el stia. Era o masura a interesului ei ca deschise geanta, scoase reportofonul si il inchise manual.
   - Si rezerva? zise el delicat.
   - Esti prea istet pentru binele tau.
   Dorind sa isi asume riscul, vari o mana in buzunar. Reportofonul de rezerva era subtire ca o foaie de hartie. Isi folosi o unghie ca sa-l dezactiveze.
   - Dar al tau?
  Privi in jurul liftului in timp ce usile se deschideau. Probabil, ai camere video si audio in fiecare colt.
   - Desigur.
   O lua din nou de mana si o trase afara din lift.
   Incaperea avea tavanul inalt si era deosebit de spartana mobilata, avand in vedere dragostea lui Roarke pentru confort. Luminile se aprinsesera in momentul cand pasira in incapere, luminand peretii simpli, de culoarea nisipului, scaune simple, cu spatar inalt, si mese, pe una dintre ele aflandu-se deja pregatite o cafetiera din argint si cesti din portelan.
   Ignorandu-le, Eve se indrepta spre o consola lunga, de un negru lucios.
   - Ce face chestia asta?
   - Cateva lucruri.
   Roarke aseza cutia pe care o adusese pe o portiune plata si isi apasa palma pe ecranul de identificare. O lumina verde, discreta, aparu sub palma lui in timp ce amprenta ii era citita si acceptata, apoi luminile si cadranele ramasera aprinse.
   - Tin aici niste munitie.
   Apasa cateva butoane. Un dulap la baza consolei se deschise.
   - O sa ai nevoie de astea.
   Dintr-un al sertar scoase casti pentru urechi si ochelari de protectie.
   - Asta ce este, un hobby? intreba Eve in timp ce isi potrivea ochelarii.
   Lentilele mici si transparente ii inconjurara ochii, iar dopurile i se potrivira perfect in urechi.
   - Da. Un fel de hobby.
   Vocea lui se auzi ca un ecou slab prin dopurile de protectie, conectandu-le, eliminand restul zgomotelor. El alesese un pistol de calibrul 38 si il incarca.
   - Asta era arma standard a politiei pe la mijlocul secolului douazeci. Catre al doilea mileniu, erau preferate cele de 9 milimetri.
   - RS 50-urile au fost armele oficiale in timpul Revoltei Urbane si pana in cea de a treia decada a secolului douazeci si unu.
   Placut surprins, el ridica o spranceana.
   - Ti-ai facut temele.
   - Sigur ca da.
   Privi spre arma din mana lui. Inauntrul mintii unui ucigas.
   - Asta inseamna ca esti constienta ca laserul de mana, pe care il porti la sold, nu a devenit popular decat in urma cu aproximativ 25 de ani.
   Ea privi usor incruntata cum el inchise cilindrul.
   - Laserul NS, cu modificari, a devenit arma standard a politiei din 2023. N-am observat niciun laser in colectia ta.
   Ochii lui ii intalnira pe ai ei, si erau amuzati.
   - Doar jucarii pentru politisti. Sunt ilegale, locotenente, chiar si pentru colectionari.
   Apasa pe un buton. Pe peretele indepartat luci o holograma, atat de reala parea, incat Eve clipi si se pregati, inainte de a-si da seama ce face.
   - O imagine excelenta, sopti ea, studiind barbatul enorm, cu umeri ca de taur, care tinea in mana o arma pe care nu o putu identifica.
   - Este imaginea unui bandit tipic secolului douazeci. Arma din mana lui este un AK-47.
   - Da.
   Ea isi fixa privirea pe arma.
   Era mult mai dramatic decat pozele si filmele pe care le studiase. O arma foarte populara cu bandele urbane si dealerii de droguri ai epocii.
   - O arma de asalt, sopti Roarke. Facuta sa omoare. Din momentul cand activez, daca el loveste tinta, vei simti o impunsatura usoara. Soc electric de nivel scazut, nu mult mai dramatica insulta a unui glonte. Vrei sa incerci?
   - Tu primul.
   - Bine.
   Roarke activa. Holograma se intinse in fata, pozitionand arma.
   Efectul sonor aparu imediat.
   Tunetul provocat de zgomot o facu pe Eve sa sara un pas inapoi.
   Obscenitati, sunetele strazii, explozia rapida si terifianta a armelor.
   Ea urmari, cu gura cascata, in timp ce imaginea improsca ceea ce parea a fi sange adevarat. Pieptul masiv paru ca explodeaza, in timp ce barbatul zbura in spate. Arma ii cazu din mana. Apoi disparura amandoi.
   - Iisuse!
   Putin surprins ca se laudase, ca un copil la jocuri mecanice, Roarke lasa arma in jos.
   - Daca imaginea nu este realista, nu poti intelege ce poate face o asemenea arma asupra carnii si a oaselor.
   - Presupun ca nu, zise ea si inghiti in sec. Te-a lovit?
   - De data asta nu. Sigur ca atunci cand ai un singur adversar, ii poti anticipa miscarile si nu e prea dificil sa castigi.
   Roarke mai apasa niste butoane, iar omul inarmat aparu din nou, intreg si gata de lupta. Roarke isi relua pozitia automat si cu usurinta, gandi Eve, ca un politist veteran. Sau, ca sa imprumute un cuvant de-al lui, ca un bandit.
   Brusc, imaginea se largi si, in timp ce Roarke tragea, alte holograme aparura intr-o succesiune rapida. Un barbat cu un fel de arma ciudata, o femeie care ranjea si tintea o arma cu teava lunga, un Magnum 44, recunoscu Eve - un copil speriat care ducea o minge.
   Aparura si trasera, injurara, tipara, sangerara. Cand totul se termina, copilul zacea pe pamant, plangand, de unul singur.
   - O alegere aleatorie ca asta, este mai dificila, ii spuse Roarke. Mi-a atins umarul.
   - Ce?
   Eve clipi si isi indrepta din nou privirea spre el.
   - Umarul tau!
   El ii zambi.
   - Nu-ti face griji, draga mea. E doar o rana superficiala.
   Inima ii batea in urechi ca un tunet, chiar daca isi spunea ca reactia ei era ridicola.
   - A dracului jucarie, Roarke. Jocuri si distractie. Joci des?
   - Din cand in cand. Esti gata sa incerci?
   Daca se putea descurca intr-o sesiune cu RV-ul, Eve decise ca se putea descurca si cu asta.
   - Da, pune un model aleatoriu.
   - Asta admir la tine, locotenente.
   Roarke alese munitia si incarca.
   - Sari direct in actiune. Sa incercam intai o runda pe uscat.
   Aduse o tinta simpla, cercuri si punct in mijloc. Se duse in spatele ei, ii puse arma de 38 in maini si i le acoperi cu ale lui. Isi lipi obrazul de al ei.
   - Trebuie sa vezi tinta, pentru ca arma asta nu simte caldura si miscarea cum face arma ta.
   Ii aranja bratele pana cand fu satisfacut.
   - Cand esti gata sa tragi, apesi tragaciul, nu il strangi. O sa sara putin. Nu e la fel de bland sau de silentios ca laserul tau.
   - Am inteles asta, zise ea printre dinti.
   Era o prostie ca se simtea sensibila la atingerea mainilor lui, la apasarea corpului lui, la mirosul lui.
   - Ma sufoci.
   El isi intoarse capul cat sa-i atinga usor lobul urechii cu buzele. Nu avea gauri pentru cercei, lobul arata inocent si dulce ca al unui copil.
   - Stiu. Trebuie sa te proptesti mai mult pe picioare decat esti obisnuita. Reactia va fi sa tresari. N-o face.
   - Nu tresar.
   Ca s-o dovedeasca, apasa pe tragaci. Bratele ii sarira, enervand-o. Trase din nou, apoi a treia oara, nimerind la un centimetru de mijlocul tintei.
   - Hristoase, chiar se simte, nu-i asa?
   Ea isi misca umerii, fascinata de felul cum cantau in raspuns arma din mainile ei.
   - Face intregul proces mult mai personal. Ai ochi buni.
   Era impresionat, dar tonul lui era moale.
   - Desigur, una e sa tragi intr-un cerc si alta sa tragi intr-un corp omenesc. Chiar si intr-o reproductie.
   O provocare? observa ea. Ei bine, era pregatita.
   - Cate gloante mai sunt in arma asta?
   - O incarcam din nou.
   Programa o serie. Curiozitatea si, trebuia sa admita, egoul il facura sa aleaga una grea.
   - Gata?
   Ea ii arunca o privire si isi ajusta pozitia.
   - Da.
   Prima imagine era a unei femei in varsta care tinea o sacosa cu ambele maini. Eve aproape ca o impusca in cap inainte ca degetul sa-i inghete. O miscare discreta in stanga si impusca un talhar inainte ca el sa o poata lovi pe batrana cu teava de fier. O usturatura usoara in soldul stang o facu sa se miste din nou si impusca un barbat chel care avea o arma ca a ei.
   Dupa aceea, incepura sa apara repede si durii.
   Roarke o urmarea fascinat. Nu, nu tresarea, gandi el. Privirea ei ramanea egala si rece. Ochi de politist. Stia ca nivelul adrenalinei crescuse in ea, ca pulsul izbea cu putere. Miscarile ei erau rapide, dar fluente si studiate ca un balet. Barbia ei era incremenita, mainile sigure.
   Iar el o dorea, realiza in timp ce stomacul ii flutura. O dorea cu disperare.
   - M-a lovit de doua ori, zise ea aproape fara sa se auda.
   Deschise singura magazia, reincarca asa cum il vazuse pe Roarke ca face.
   - O data in sold si o data in abdomen. Asta inseamna ca sunt moarta sau intr-o situatie disperata. Mai pune una.
   El se conforma, apoi isi vari mainile in buzunare si o privi cum munceste.
   Cand termina, ceru sa incerce modelul elvetian. Gasi ca prefera greutatea si felul cum se comporta aceasta arma. Un avantaj categoric fata de revolver, gandi ea. Mai rapid, raspunde mai bine, putere de foc mai buna, iar reincarcarea dura doar cateva secunde.
   Niciuna dintre arme nu se potrivea la fel de confortabil in mana ei, asa cum se potrivea laserul, totusi le gasea pe amandoua primitive si oribil de eficiente.
   Iar ranile pe care le provocau, carnea smulsa, sangele care galgaia, transforma moartea intr-un lucru inspaimantator.
   - Ai fost lovita? intreba Roarke.
   Desi imaginile disparusera, ea privea peretele si imaginile care se derulau in mintea ei.
   - Nu. Sunt nevatamata. Ce pot face armele astea unui corp, zise ea incet si puse arma jos. Sa trebuiasca sa folosesti asa ceva, sa trebuiasca sa le folosesti zi de zi si sa stii ca pot fi folosite impotriva ta. Cine ar putea face fata la asa ceva, se intreba ea, fara sa o ia putin razna?
   - Tu ai putea.
   El isi scoase protectiile pentru ochi si urechi.
   - Constiinta si simtul datoriei, nu trebuie sa fie egalate de nici un fel de slabiciune. Ai trecut prin Testare. Te-a costat, dar ai trecut prin ea.
   Cu grija, ea isi puse protectiile langa ea.
   - De unde stii?
   - De unde stiu ca ai fost astazi la Testare? Am relatii. Cum de stiu ca te-a costat?
   Ii prinse barbia cu palma.
   - Pot sa vad, zise el incet. Inima ta se razboieste cu capul tau. Nu cred ca realizezi ca asta te face atat de buna in meseria asta, atat de fascinanta pentru mine.
   - Nu incerc sa te impresionez. Incerc sa-l gasesc pe barbatul care a folosit armele astea cu care tocmai am tras, nu in aparare, ci din placere.
   Il privi drept in ochi.
   - Nu esti tu acela.
   - Nu, nu sunt eu.
   - Dar tu stii ceva.
   El ii mangaie gropita din barbie, apoi isi lasa mana jos.
   - Nu sunt deloc sigur ca stiu.
   Se duse către masă și turnă cafea.
   - Arme din secolul douazeci, crime din secolul douazeci, cu motive din secolul douazeci?
   Ii arunca o privire.
   - Asta e ce vad eu.
   - E o deductie destul de simpla.
   - Dar spune-mi, locotenente, poti juca jocuri deductive in istorie sau esti prea ferm fixata in ziua de azi?
   Se intrebase si ea acelasi lucru.
   - Sunt flexibila.
   - Nu, dar esti desteapta. Cel care a omorat-o pe Sharon avea o cunoastere, poate chiar o afectiune, o obsesie pentru trecut.
   Ridica din sprancene ironic.
   - Am cunostinte despre anumite parti din trecut si, fara indoiala, o afectiune pentru ele. Obsesie?
   Ridică nepăsător din umeri.
   - Va trebui sa judeci asta tu singura.
   - La asta lucrez.
   - Sunt sigur ca asa faci. Hai sa scoatem o pagina din demodata gandire deductiva, fara computere, fara analize tehnice. Intai studiaza-ti victima. Tu crezi ca Sharon era santajista. Si asta se potriveste. Era o femeie manioasa, sfidatoare, care avea nevoie de putere. Si voia sa fie iubita.
   - Ti-ai dat seama de toate astea dupa ce ai vazut-o de doua ori?
   - Da.
   Ii oferi cafeaua.
   - Si din discutiile avute cu oamenii care au cunoscut-o. Prietenii si asociatii o gaseau o femeie uimitoare, energica si totusi secretoasa. O femeie care renuntase la familie si totusi se gandea adesea la ea. O femeie careia ii placea sa traiasca, si totusi era adesea deprimata. Imi imaginez ca am lucrat amandoi cam la aceleasi lucruri.
   Se simti iritata.
   - Nu stiam ca lucrezi la aceleasi lucruri, Roarke, intr-o ancheta a politiei.
   - Beth si Richard sunt prietenii mei. Eu imi iau in serios prieteniile. Sunt indurerati, Eve. Si nu-mi place sa stiu ca Beth se invinovateste.
   Ea isi aminti de privirea vanata si de nervii zdruncinati.
   Ofta.
   - In ordine, pot accepta asta. Cu cine ai vorbit?
   - Prieteni, cum ziceam, cunostinte, asociati de afaceri.
   El isi puse cafeaua alaturi, in timp ce Eve sorbea dintr-a ei si se plimba.
   - Ciudat, nu-i așa, cum gasesti pareri si perceptii diferite despre aceeasi femeie. Intreaba pe cineva, si vei auzi ca Sharon era loiala si generoasa. Intreaba pe un altul si afli ca era razbunatoare, calculata. Un altul, ca pe o dependenta de petreceri care nu reusea sa gaseasca destula excitare, in timp ce urmatorul iti spune ca ii placea sa isi petreaca serile singura, in liniste. O adevarata actrita, Sharon a noastra.
   - Purta fețe diferite pentru oameni diferiti. E ceva obisnuit.
   - Care fata sau care rol, a ucis-o?
   Roarke scoase o tigara si o aprinse.
   - Santaj.
   Ganditor, sufla fumul aromat.
   - Ar fi fost buna la asta. Ii placea să scormonească în viețile oamenilor si sa dispenseze foarte mult farmec in timp ce o facea.
   - Si ti-a dispensat si tie.
   - Coplesitor.
   Zambetul acela nepasator aparu din nou.
   - Nu eram pregatit sa schimb informatii pe teme de sex. Chiar daca nu ar fi fost fiica prietenilor mei si o profesionista, nu mi-ar fi placut in felul asta. Prefer un alt gen.
   Ochii lui se oprira asupra lui Eve, meditativi.
   - Sau așa am crezut. Nu-mi dau seama inca de ce pe neasteptate, imi place genul intens, motivat, intepator.
   Ea mai turna cafea si il privi peste marginea cestii.
   - Nu este prea flatant.
   - Nici nu am vrut sa fie. Desi pentru cineva care, probabil, are o coafeza cu vederea proasta si nu se foloseste de imbunatatirile standard, esti surprinzator de placuta ochiului.
   - Nu am o coafeza si nici timp pentru imbunatatiri. Sau, decise ea, dorinta de a vorbi despre ele. Sa continuam deductiile. Daca Sharon DeBlass a fost omorata de una dintre victimele santajului ei, ce legatura are cu Lola Starr?
   - O problemă, nu-i așa?
   Roarke trase din tigara cu un aer contemplativ.
   - Nu par să aiba nimic in comun, în afară de profesie. E greu de crezut ca se cunosteau sau ca aveau aceleasi gusturi in privinta clientilor. Si totusi, exista unul care, fie si pentru scurt timp, le-a cunoscut pe amandoua.
   - Unul care le-a ales pe amandoua.
   Roarke ridica o spranceana, dadu din cap.
   - Tu ai spus-o mai bine.
   - Ce-ai vrut sa spui cand ai zis ca nu stiu in ce ma bag?
   Ezitarea lui fu atât de scurta, atat de bine acoperita, abia daca se putea observa.
   - Nu sunt sigur ca intelegi puterea pe care o are sau pe care o poate folosi DeBlass. Scandalul privind uciderea nepoatei lui ar putea sa-i foloseasca. Doreste sa fie presedinte si vrea sa dicteze alegerile morale ale tarii si ale celor de dincolo de ea.
   - Vrei sa spui ca s-ar putea folosi din punctul de vedere politic de moartea lui Sharon? Cum?
   Roarke stinse tigara.
   - Ar putea sa-si infatiseze nepoata ca victima a societatii, iar sexul pentru profit, ca arma a crimei. Cum poate o societate care legifereaza prostitutia legala, controlul total al nasterilor, alterarea sexuala si asa mai departe, sa nu isi asume responsabilitatea pentru rezultate?
   Eve aprecie cele spuse, dar clatina din cap.
    - DeBlass doreste sa elimine si legea interzicerii armelor. Ea a fost impuscata cu o arma, care nu este cu adevarat disponibila conform legii curente.
   - Ceea ce este si mai insidios. S-ar fi putut apara daca ar fi fost si ea inamata?
   Când Eve vru sa-l contrazica, el clatina din cap.
   - Nu contează care e răspunsul, ci doar întrebarea în sine. I-am uitat pe fondatorii nostri si principiile de baza ale planurilor lor pentru tara? Dreptul nostru de a purta arme. O femeie ucisa in propria ei casa, in propriul ei pat, o victima a libertatii sexuale si a lipsei de aparare. Mult, da, mai mult, a declinului moral.
   Se duse sa inchida consola.
   - Oh, vei spune ca omorul cu arma era regula si nu exceptia, atunci cand cineva care dorea si avea bani putea cumpara una, dar va inabusi ideea asta. Partidul Conservator castiga teren, iar el este varful lui de lance.
   O privi cum asimileaza spusele lui in timp ce el turna din nou cafea.
   - Te-ai gandit ca s-ar putea ca el să nu vrea ca ucigasul sa fie prins?
   Surprinsa, isi ridica privirea.
   - De ce sa nu vrea? Dincolo de partea personala, nu i-ar da asta si mai multa munitie? ,,Aceasta este scursura imorala care a omorat-o pe biata mea nepoata dezorientata."
   - Asta-i un risc, nu-i asa? Poate ca ucigasul este un stalp al comunitatii sale, care a fost la fel de dezorientat. Dar, e nevoie categoric, de un tap ispasitor.
   Astepta un moment, lasand-o sa se gandeasca.
   - Cine crezi ca a facut tot posibilul ca tu sa ajungi la Testare in timp ce te afli in mijlocul unei anchete? Cine urmareste fiecare pas pe care il faci, monitorizeaza fiecare faza a anchetei tale? Cine sapa in trecutul tau, in viata ta personala, ca si in cea profesionala?
   Cutremurata, puse ceasca jos.
   - Suspectez ca DeBlass a facut presiuni in legatura cu Testarea. Nu are incredere in mine sau a considerat ca nu sunt suficient de competenta, incat sa conduc ancheta. Si ne-a urmarit pe mine si pe Feeney din East Washington.
   Expira lung.
   - De unde stii ca face sapaturi despre mine, pentru ca le faci si tu?
   Nu-l supara mania din ochii ei si nici acuzatia. Prefera asta in locul grijii pe care altcineva i-ar fi putut-o arata.
   - Nu, pentru ca il urmaresc in timp ce el te urmareste pe tine, am decis ca e mult mai bine sa aflu lucruri despre tine în timp, direct de la sursa, decât din rapoarte.
   Se muta mai aproape de ea si isi trecu degetele peste parul ei ciuntit.
   - Respect intimitatea oamenilor de care imi pasa. Si imi pasa de tine, Eve. Nu stiu de ce, exact, dar scoti ceva din mine.
   Cand ea vru sa faca un pas inapoi, el isi inclesta degetele.
   - Am obosit ca de fiecare data cand am un moment alaturi de tine, tu sa asezi crima intre noi.
   - Exista o crima intre noi.
   - Nu. Asta doar ne-a adus aici. E o problema? Nu poti iesi un timp din pielea locotenentului Dallas, macar cat sa poti simti?
   - Asta sunt eu.
   - Atunci, pe asta o vreau.
   Ochii lui se intunecasera de o dorinta nerabdatoare. Frustrarea pe care o simtea era doar la adresa lui, ca era atat de pornit, incat in orice moment, ar fi putut cersi.
   - Locotenentul Dallas nu s-ar teme de mine, chiar daca Eve s-ar putea sa o faca.
   Cafeaua o tensionase. De-asta intregul ei corp tremura.
   - Nu mi-e teama de tine, Roarke.
   - Nu iti este?
   Se apropie mai mult, apucand-o cu degetele de reverele camasii.
   - Ce crezi ca s-ar intampla daca ai pasi peste linie?
   - Prea mult, sopti ea. Nu, destul. Sexul nu se afla pe locul principal al listei mele de prioritati. Ma distrage.
   Furia din privirea lui se transforma in ras.
   - Asa si e. Cand e bine facut. Nu crezi ca a venit timpul sa ma lasi sa-ti arat?
   Ea il prinse de brate, nesigura daca voia sa se apropie de el sau sa se indeparteze.
   - E o greseala.
   - Deci, va trebui s-o facem sa conteze, sopti el inainte sa-i acopere gura cu a lui.
   Se apropie de el.
   Il cuprinse cu bratele, isi adanci degetele in parul lui. Corpul i se lovi de al lui, vibrand, in timp ce sarutul devenea mai dur, apoi aproape brutal.
   Gura lui era fierbinte, aproape vicioasa.
   Socul transmise flacari direct in miezul ei.
   Deja mainile lui rapide, nerabdatoare, ii trageau camasa din jeansi cautandu-i pielea. Ca raspuns, ea trase de camasa lui, disperata sa treaca de matase, sa ajunga la carne.
   El avu o viziune despre cum o tranteste la podea, intrand in ea cu putere, pana ce tipetele incepeau sa  semene cu tirul armelor, iar eliberarea lui erupand ca sangele. Ar fi fost rapid si arzator. Si gata.
   Cu respiratia trepidandu-i in plamani, se trase inapoi. Fata ei era inrosita, buzele deja umflate. Ii rupsese camasa la umar.
   O camera plina de violenta, mirosul de arma care inca imputea aerul, si armele aflate inca la indemana.
   - Nu aici.
   O trase cu greutate spre lift. Cand usile se deschisera, ii rupse de tot maneca sfasiata. O impinse catre peretele din spate in timp ce usile se inchideau, si se incurca in tocul armei.
   - Scoate chestia asta nenorocita. Scoate-o.
   Ea apasa butonul de eliberare si lasa tocul sa-i atarne de un brat.
   - De ce ai atatea haine pe tine?
   - N-o sa mai am data viitoare.
   Ii rupse bluza de tot si i-o dadu la o parte.
   Pe sub ea purta un combinezon subtire, aproape transparent, care ii arata sanii mici si tari cu sfarcurile intarite. Ii cuprinse in palme si privi cum i se incetoseaza ochii.
   - Unde iti place sa fii atinsa?
   - Te descurci bine.
   Trebui sa se sprijine cu mana de un perete lateral ca sa nu i se indoaie genunchii.
   Cand usile se deschisera din nou, erau lipiti unul de altul. Iesira din lift in timp ce el ii saruta gatul. Lasa geanta sa-i cada din mana.
   Privi camera in treacat: ferestre largi, oglinzi, culori discrete. Simtea miros de flori si covorul moale de sub picioare. In timp ce se chinuia sa-i desfaca pantalonii, vazu patul.
   - Sfinte Sisoe!
   Era enorm, un lac de un albastru ca noaptea prins intre tablii inalte din lemn sculptat. Statea pe o platforma, sub un dom-fereastra. Vizavi se afla semineul din piatra de un verde- pal, in care ardea lemnul aromat.
   - Aici dormi tu?
   - Nu intentionez sa dorm in noaptea asta.
   Ii intrerupse cascatul gurii tragand-o in sus pe cele doua trepte ale platformei si rostogolind-o in pat.
   - Trebuie sa ajung la sectie la orele 7 fix.
   - Taci din gura, locotenente.
   - OK.
   Pe jumatate razand, se rostogoli peste el si isi puse gura peste a lui. O energie salbatica se zbatea in ea. Nu putea sa se miste mai repede, mainile ei nu erau destul de rapide ca sa-i satisfaca pofta.
   Se lupta sa-si scoata cizmele, il lasa pe el sa-i traga jeansii de pe solduri. Un val de placere trecu peste ea cand il auzi gemand.
   Trecuse mult timp de cand nu mai simtise tensiunea si caldura trupului unui barbat si foarte mult timp de cand dorise sa le simta.
   Nevoia de eliberare era puternica.
   Cand aveau sa fie dezbracati, se va urca peste el si se va satisface. Dar el schimba pozitia si ii acoperi protestele cu un sarut lung.
   - Care-i graba? murmură el, cuprinzandu-i un san cu mana si urmarindu-i expresia fatei in timp ce degetele ii torturau un sfarc. Nici macar nu m-am uitat la tine.
   - Te vreau.
   - Stiu.
   Se aplecă spre spate, trecandu-si mana peste umarul ei, in jos spre coapsa, in timp ce ochii urmareau miscarea. Sangele pulsa intre coapsele lui.
   - Lunga, subtire...
   O stranse usor de un san.
   - Mic. Aproape delicat. Cine si-ar fi inchipuit?
   - Te vreau in mine.
   - Vrei doar o parte din mine in tine, sopti el.
   - Fir-ar sa fie, incepu ea, apoi gemu cand el isi apleca capul si ii prinse un san cu gura.
   Se zvarcoli impotriva lui, impotriva ei, in timp ce el sugea, atat de delicat la inceput, incat era ca o tortura, apoi mai cu putere, mai repede, incat trebui sa-si opreasca un tipat. Mainile lui continuau sa treaca peste ea, aprinzand focuri mici si exotice de dorinta.
   Nu era obisnuita cu asa ceva.
   Sexul, atunci cand decidea sa-l faca, era ceva rapid, simplu, care satisfacea o nevoie de baza. Dar asta insemna emotii, un razboi asupra sistemului ei, o batalie a simturilor.
   Se lupta sa puna o mana intre ei, sa-l atinga acolo unde zacea cu toata greutatea peste ea. O panica pura se revarsa peste ea atunci cand ii cuprinse incheieturile si ii trase bratele peste cap.
   - Nu face asta.
   Aproape ca-i daduse drumul din reflex, apoi ii vazu ochii. Panica da, chiar teama, dar si dorinta.
   - Nu poti sa ai controlul tot timpul, Eve.
   In timp ce vorbea, isi trecu mana libera peste coapsa ei. Ea tremura, iar privirea ii deveni pierduta atunci cand degetele lui ii atinsera spatele genunchiului.
   - N-o face, zise ea din nou, luptandu-se dupa o gura de aer.
   - Ce sa nu fac? Sa nu gasesc o slabiciune, sa n-o exploatez?
   Experimental, mangaie pielea aceea sensibila, trecandu-si degetele in sus, catre fierbinteala, si din nou inapoi.
   Respiratia ii era gafaita acum, in timp ce se lupta sa se indeparteze de el.
   - Prea tarziu, se pare, sopti el. Vrei rezultatul fara intimitate?
   Incepu un sir de saruturi lente, cu gura deschisa, de la baza gatului, mergand in jos, in timp ce corpul ei tremura sub al lui ca o sarma intinsa.
   - Pentru asta n-ai nevoie de partener. Iar in seara asta ai unul. Intentionez sa-ti dau la fel de multa placere pe cat am sa primesc.
   - Nu pot.
   Se zvarcoli, dar fiecare miscare aducea o noua senzatie devastatoare.
   - Da-i drumul.
   Era innebunit sa o aiba. Dar lupta ei de a se retine il provoca si il infuria in acelasi timp.
   - Nu pot.
   - Am sa te fac sa-i dai drumul si am sa urmaresc cum se intampla.
   Aluneca usor in susul ei, simtind fiecare tremurat, pana ce ajunse din nou cu fata aproape de a ei. Isi apasa palma pe ridicatura dintre coapsele ei.
   Respiratia ii iesi suierata.
   - Nenorocitule. Nu pot.
   - Mincinoaso, zise el incet, apoi isi strecura un deget in jos, peste ea, in ea.
   Geamatul ei se uni cu al lui atunci cand o gasi stramta, fierbinte, umeda.
   Luptandu-se sa se controleze, se concentra asupra fetei ei, privind la schimbarea din panica in soc si din soc in neputinta cetoasa.
   Ea simti cum aluneca, lupta, dar nu era destul de puternica Cineva tipa in timp ce ea aluneca, apoi corpul ii exploda pe dinauntru. Un moment tensiunea deveni vicioasa, apoi sagea placerii se infipse in ea atat de ascutita, de fierbinte. Ametita, dezorientata, deveni moale.
   Iar el innebuni.
   O trase in sus, asa incat statea acum in genunchi, cu capul greu, asezat pe umarul lui.
   - Din nou, ceru el, tragandu-i capul pe spate si atacandu-i gura. Din nou, fir-ar sa fie.
   - Da.
   Crestea atat de repede dorinta ca niste dinti care o muscau pe dinauntru. Libere, mainile ei il cuprinsera, corpul i se arcui spre spate in asa fel, incat buzele lui puteau gusta de unde si cat voiau.
   Urmatorul ei orgasm trecu prin el ca niste gheare. Cu ceva ce aducea a ranjet, o intinse pe spate, ii ridica coapsele si se implanta in ea. Ea se inchise peste el ca un pumn lacom si fierbinte.
   Unghiile ii zgariara spatele, soldurile il loveau in timp ce el se adancea in ea. Cand mainile ii alunecara slabite de pe umerii lui umeziti de sudoare, el se goli in ea.

Capitolul 11

      Ea ramase mult timp tacuta.
   Nu prea era nimic de spus. Facuse un pas nepotrivit, cu ochii larg deschisi. Daca vor exista consecinte, le va suporta.
   Acum avea nevoie sa-si adune ce bruma de demnitate mai avea si sa plece.
   - Trebuie sa plec.
   Cu fata intoarsa, se ridica si se intreba cum avea sa-si gaseasca hainele.
   - Nu prea cred.
   Vocea lui Roarke era lenesa, increzatoare si infurianta.
   Exact cand incerca sa coboare din pat, o prinse de brat si o culca din nou pe spate.
   - Uite ce-i, distractia e distractie.
   - Cu siguranta. Nu stiu daca as defini ceea ce s-a intamplat aici ca fiind distractie. Eu zic ca a fost ceva mai intens. N-am terminat cu tine, locotenente.
   Cand ochii ei il tintuira, ranji.
   - Bun, asta voiam sa...
   Isi pierdu respiratia si odata cu ea cuvintele, cand cotul ei il lovi in stomac. Iar acum, cotul ala bine tintit il apasa pe gat.
   - Asculta, amice, vin si plec asa cum vreau, asa ca retineti mandria.
   Isi ridica palmele in semn de pace, ca pe un steag alb. Cotul ei se ridicase doar putin cand el se rasuci si sari.
   Era puternica, dura si inteligenta.
   Iar asta era doar un motiv in plus pentru care, dupa o lupta plina de transpiratie, era infuriata ca se gasea din nou sub el.
   - Atacul asupra unui ofiter iti aduce o condamnare de la 1 la 5 ani, Roarke. In celula, nu detentie confortabila acasa.
   - Nu porti legitimatia. Si nici nimic altceva, ca veni vorba.
   O musca prietenos de barbie.
  - Fii sigura ca trebuie sa scrii asta in raport.
   Nu se mai putea gandi la demnitate, decise ea.
   - Nu vreau sa ma lupt cu tine.
   Ii facu placere sa constate ca vocea ii era calma, chiar rezonabila.
   - Doar ca trebuie sa plec.
   El se misca. Privi cum ochii ei se maresc, apoi i se inchid pe jumatate cand el aluneca din nou in ea.
   - Nu, nu inchide ochii.
   Vocea lui era usor aspra.
   Asa ca il privi, incapabila sa reziste noului val de placere. El tinu ritmul incet, de data asta, cu miscari lungi, adanci, care ii miscau sufletul.
   Respiratia ei deveni rapida, grea. Nu vedea decat fata lui, nu simtea decat acea alunecare fluida a corpului lui intr-al ei, frictiunea continua care ii aduse un orgasm tremurand prin ea, ca aurul.
   Degetele i se impletira cu ale ei, buzele i se asezara peste ale ei. Simti cum corpul lui se incordeaza o clipa inainte ca el sa-si ingroape fata in parul ei. Ramasera tacuti, cu trupurile impreunate, dar nemiscate. Isi intoarse capul si o saruta pe tampla.
   - Ramai, sopti el. Te rog.
   - Da.
   Isi inchise ochii.
   - Bine, da.

      Nu dormira.
   Nu atat oboseala, cat uimirea o asalta pe Eve atunci cand pasi sub dusul din baia lui Roarke, in orele mici ale diminetii.
   Nu isi petrecea noptile cu barbatii.
   Avusese grija intotdeauna sa mentina sexul cat mai simplu, direct si, da, impersonal. Si totusi, iat-o acum, in dimineata de dupa, lasandu-se masata de pulsul fierbinte al dusului. Ore intregi se lasase masata de el. El ii asaltase si apoi ii invadase parti din ea pe care le credea inaccesibile.
   Incerca sa regrete. Parea important sa realizeze si sa recunoasca greseala, apoi sa mearga mai departe. Dar era dificil sa regrete ceva care ii facea corpul sa se simta atat de plin de viata si care tinea cosmarurile departe de ea.
   - Arati bine uda, locotenente.
   Eve intoarse capul in timp ce Roarke intra sub dus.
   - Trebuie sa imprumut o camasa.
   - O sa-ti gasim una.
   Apasa un buton de pe peretele placat cu gresie, duse palma caus sub o fanta si prinse lichidul cremos.
   - Ce faci?
   - Te spal pe cap, sopti el si incepu sa intinda si sa maseze samponul peste parul ei scurt. O sa-mi placa sa-mi miros sapunul pe tine.
   Zambi.
   - Esti o femeie fascinanta, Eve. Uite-ne aici uzi, in pielea goala, morti pe jumatate din cauza unei nopti memorabile, si tu continui sa ma urmaresti cu ochi foarte reci si suspiciosi.
   - Esti un caracter suspicios, Roarke.
   - Cred ca asta e un compliment.
   Isi apleca capul ca sa-i muste buza, in timp ce aburul se ridica, iar dusul incepu sa pulseze ca bataile unei inimi.
   - Spune-mi ce-ai vrut sa spui, cand am facut dragoste prima data, cand ai zis: ,,Nu pot".
   Ii trase capul pe spate, iar Eve inchise ochii in timp ce apa indeparta samponul.
   - Nu-mi amintesc tot ce-am spus atunci.
   - Iti amintesti.
   Dintr-o alta fanta, se scurse un sapun de un verde-pal, care mirosea ca o padure salbatica. Privind-o, il intinse peste umerii ei, in jos pe spate, apoi imprejur si in sus spre sani.
   - N-ai mai avut un orgasm pana acum?
   - Sigur ca am avut.
   Adevarat, intotdeauna le vazuse ca pe saltul subtil al unui dop dintr-o sticla plina de stres, si nu ca o explozie violenta care distrugea o viata de retineri.
   - Te flatezi singur, Roarke.
   - Oare?
   Nu stia ca ochii astia reci, zidul de rezistenta pe care se chinuia sa-l reconstruiasca, erau o provocare irezistibila? Evident ca nu, gandi el.
   Trase usor de sfarcurile ei pline de sapun si zambi cand ea isi trase rasuflarea.
   - Sunt pe cale sa ma flatez din nou singur.
   - N-am timp de asta, zise ea repede si se trezi cu spatele lipit de perete. A fost o greseala de prima data. Trebuie sa plec.
   - Nu dureaza mult.
   Simți cum dorinta il loveste cu putere atunci cand ii cuprinse sodurile si o ridica.
   - N-a fost o greseala nici atunci si nici acum. Si trebuie sa te am.
   Respiratia lui devenise rapida. Era uimit de cat de mult inca o mai dorea, uimit cat de oarba putea fi ea, nevazand cat de neajutorat se simtea in ghearele nevoii de a o avea. Il infuria faptul ca ca putea, prin simpla ei existenta, sa fie slabiciunea lui.
   - Tine-te de mine, ceru el, cu o voce aspra, la limita. Fir- ar sa fie, tine-te de mine.
   Ea deja se tinea de el. El o patrunse, o lipi de perete cu o erectie care o umplea gata sa o rupa. Gemetele ei neputincioase se loveau de pereti. Ar fi vrut sa-l urasca pentru asta, pentru ca o facea victima a propriilor pasiuni. Dar se tinu de el si se lasa ametita de lipsa de control.
   El termina violent, isi lipi o palma de perete, cu bratul rigid, ca sa mentina echilibrul, in timp ce picioarele ei alunecau incet de pe soldurile lui.
   Brusc, deveni furios, furios pentru ca il dezbaca de finete pana cand ramanea din el doar un animal in rut.
   - O sa-ti aduc o camasa, zise el scurt, apoi iesi de sub dus, lua un prosop si o lasa singura, inconjurata de abur.

      Când termină cu îmbrăcatul, incruntandu-se la senzatia provocata de matasea cruda pe pielea ei, pe masuta din dormitor aparuse o tava cu cafea.
   Stirile de dimineata se derulau in liniste pe ecranul de vizionare, coltul de curiozitati din partea stanga-jos prezenta o multime de numere. Bursa. Monitorul de pe consola era deschis la un ziar. Nu Times sau unul dintre cele importante ale New Yorkului, observa Eve. Parea a fi unul japonez.
   - Ai timp pentru micul dejun?
   Roarke era asezat la masuta sorbindu-si cafeaua. Nu reusea sa-si concentreze intreaga atentie asupra informatiilor diminetii. Ii facuse placere sa o urmareasca cum se imbraca: felul in care mainile ei ezitasera asupra camasii lui inainte de a o pune pe ea, cum degetele incheiasera repede nasturii, miscarea rapida a soldurilor cand isi trasese jeansii pe ea.
   - Nu, multumesc.
   Nu mai era sigură acum de miscarile ei. O regulase bine de tot in dus, apoi se retrasese ca sa joace rolul gazdei manierate. Isi puse tocul in care era arma, inainte de a traversa camera pentru a accepta cafeaua pe care el deja o turnase pentru ea.
   - Stii, locotenente, iti porti arma asa cum alte femei poarta perle.
   - Nu este un accesoriu.
   - M-ai inteles gresit. Pentru unele, bijuteriile sunt la fel de vitale ca membrele.
   Isi lasa capul pe o parte, studiind-o.
   - Camasa e putin larga, dar ti se potriveste.

............................................