Goală în moarte, Nora Roberts

 .........................................................

2-5

      Monitorul se stinse în timp ce ea se ridică să vadă cine o deranja.

   O privire aruncată ecranului de securitate făcu să dispară încruntarea.
   - Hei, Mavis!
   - Ai uitat, nu-i așa?
   Mavis Freestone intra inconjurata de clinchet de bratari si miros de parfum. Parul ei era de un argintiu sclipitor, o culoare care avea sa se schimbe la urmatoarea ei stare de spirit. Si-l dadu pe spate, lasandu-l sa sclipeasca precum stelele, ajungand pana la talia ei imposibil de subtire.
   - Nu, n-am uitat.
   Eve inchise usa si reconecta lacatele.
   - Ce sa uit?
   - Cina, dans si destrabalare.
   Oftand din greu, Mavis isi aseza corpul subtire, de numai 40 de kilograme, pe sofa, privind cu dispret costumul simplu, gri, cu care era imbracata Eve.
   - Nu poti iesi in oras imbracata asa.
   Simtindu-se sleampata, cum se intampla adesea cand se afla la o distanta de cativa metri de culorile de-a dreptul scandaloase ale lui Mavis, Eve privi in jos, la costumul cu care era imbracata.
   - Nu, cred ca nu.
   - Deci.
   Mavis gesticula cu un deget a carui unghie era lacuita intr-un verde-smarald.
   - Ai uitat.
   Asa era, dar acum isi amintea.
   Facusera planuri sa mearga la un club nou, pe care Mavis il descoperise la docurile aeriene din Jersey. Dupa cum spunea Mavis, atletii aerului erau tot timpul avizi de sex. Ceva legat de perioadele lungi petrecute in imponderabilitate.
   - Iarta-ma. Arati grozav.
   Era adevarat, inevitabil. Cu 8 ani in urma, cand Eve o arestase pe Mavis pentru un furt minor, arata grozav. O strengarita imbracata in matase, cu degete agile si un zambet stralucitor.
   In anii care trecusera de atunci, cumva, devenisera prietene. Pentru Eve, care isi putea numara prietenii nepolitisti pe degetele de la o singura mana, relatia era pretioasa.
   - Arati obosita, zise Mavis, pe un ton mai mult acuzator decat unul intelegator. Si iti lipseste un nasture.
   Degetele lui Eve se indreptara automat spre jacheta, pipaind atele care atarnau.
   - Rahat. Stiam eu.
   Dezgustata, isi scoase jacheta si o arunca intr-o parte.
   - Uite ce-i, imi pare rau. Chiar am uitat. Am avut multe pe cap pe ziua de azi.
   - Inclusiv motivul pentru care ai avut nevoie de paltonul meu negru?
   - Da, multumesc. Mi-a fost de folos.
   Mavis statu un moment, batand cu unghiile ei de smarald in bratul canapelei.
   - Treburi de-ale politiei. Iar eu speram ca aveai o intalnire. Ar trebui să incepi sa te vezi cu barbati care nu sunt criminali, Dallas
   - M-am vazut cu consultantul acela de imagine cu care mi-ai aranjat tu. Nu era criminal. Era doar idiot.
   - Esti prea mofturoasa si asta a fost acum 6 luni.
   Din moment ce individul incercase sa-i sara in pat oferindu-i gratis un tatuaj pentru buze, Eve se gandi ca nu trecuse destul timp, dar isi tinu parerea pentru sine.
   - Ma duc sa ma schimb.
   - Nu vrei sa iesi si sa te amesteci cu baietii spatiali.
   Mavis sari din nou in picioare, iar cristalele pe care le purta in urechi sclipira.
   - Dar, oricum, iesi din fusta asta urata. O sa comand mancare chinezeasca.
   Umerii lui Eve se relaxara de usurare. De dragul lui Mavis ar fi tolerat si o seara petrecuta intr-un club aglomerat, zgomotos si obraznic, dezlipidu-si de pe piept piloti grosolani si tehnicieni de statie spatiala hamesiti dupa sex. Ideea de a savura mancarea chinezeasca cu picioarele proptite pe masuta de cafea, era una bine-venita.
   - Nu te superi?
   Mavis ii indeparta protestul cu o miscare a mainii si introduse in computer restaurantul pc care il dorea.
   - Imi petrec toate noptile in club.
   - Asta-i munca, raspunse Eve indreptandu-se spre dormitor.
   - Mie-mi spui.
   Cu limba între dinți, Mavis rasfoi meniul afisat pe ecran.
   - Acum cativa ani, as fi zis ca a canta ca sa-mi castig painea, e cel mai grozav lucru, cea mai buna smecherie pe care o puteam folosi. Dar se pare ca acum lucrez mai din greu decat atunci cand pacaleam turistii. Vrei si rulouri cu ou?
   - Sigur. Te gandesti cumva sa renunti?
   Mavis ramase tacuta un moment in timp ce alegea felurile de mancare de pe ecran.
   - Nu. Sunt dependenta de aplauze.
   Simtindu-se generoasa, trecu nota de plata pe cardul ei.
   - Si din moment ce imi renegociez contractul in asa fel, incat să primesc 10% din plata intrarii in club, sunt o femeie de afaceri obisnuita.
   - Nu exista nimic obisnuit la tine, o contrazise Eve.
   Se intorsese imbracata confortabil in jeansi si un tricou NYPD (New York Police Department - Departamentul de Politie al New Yorkului).
   - Adevarat. Mai ai din vinul ala pe care l-am adus ultima data?
   - Mai mult de jumatate din cea de-a doua sticlă.
   Pentru ca i se paru cea mai buna idee din acea zi, Eve se duse in bucatarie si turna vinul in pahare.
   - Te mai vezi cu dentistul acela?
   - Nu.
   Mavis se îndreptă leneșă către combina muzicala si programa o melodie.
   - Devenise o relatie prea intensa. Nu m-a deranjat ca se indragostise de dintii mei, dar se decisese ca ma vrea cu totul. Voia sa ne casatorim.
   - Nenorocitul.
   - Nu poți avea încredere in nimeni, fu de acord Mavis. Cum merge treaba in departamentul de lege si ordine?
   - E una putin cam intensa in momentul de fata.
   Se auzi soneria, iar ea isi ridica privirea de pe sticla din care tocmai turna vin.
   - Nu poate sa fie deja comanda noastra.
   Chiar in timp ce spunea asta, auzi clancanitul vesel al tocurilor de 15 centimetri ale lui Mavis care se indrepta spre usa.
   - Verifica ecranul de securitate, zise Eve repede si ajunsese la jumatatea drumului cand Mavis deschise deja usa.
   Ii trebui un moment ca sa injure si un altul sa duca mana dupa arma pe care nu o purta. Apoi rasul cochet al lui Mavis ii ridica din nou nivelul adrenalinei.
   Eve recunoscu uniforma unei companii de livrari si vazu stanjeneala placerii de pe fata proaspata a baiatului care ii inmana pachetul lui Mavis.
   - Ador cadourile, zise Mavis fluturandu-si genele cu varfuri argintii, in timp ce baiatul pasea inapoi inrosindu-se. Nu faci si tu parte din pachet?
   - Lasa copilul in pace.
   Clatinand din cap, Eve lua pachetul de la Mavis si inchise usa.
   - Sunt asa de dulci la varsta asta.
   Sufla un sarut spre ecranul de securitate inainte de a se intoarce spre Eve.
   - De ce esti asa nervoasa, Dallas?
   - Cazul la care lucrez ma face foarte nervoasa, cred.
   Privi mai mult cu suspiciune decat cu placere la ambalajul auriu si funda complicata care trona pe pachet.
   - Nu stiu cine mi-ar trimite mie ceva.
   - Are si o nota, observa Mavis pe un ton sec. Ai putea s-o citesti. Poate gasesti vreun indiciu.
   - Uite cine este ironica. Eve scoase biletul din plicul auriu.
   
   Roarke

   In timp ce citea peste umarul lui Eve, Mavis fluiera usor.
   - Este acel Roarke? Roarke cel incredibil de bogat, fabulos de bine facut, misterios de sexy, proprietarul a aproximativ 28% din glob si satelitii lui?
   Eve se simtea iritata.
   - E singurul pe care il cunosc.
   - Il cunosti?
   Mavis isi dadu peste cap ochii fardati cu verde.
   - Dallas, nu pot sa-mi iert, te-am subestimat. Povesteste-mi totul. Cum, unde, de ce? Te-ai culcat cu el? Spune-mi ca te-ai culcat cu el, apoi da-mi toate amanuntele.
   - Am avut o relație secretă și pasionantă cu el în ultimii 3 ani, timp in care i-am nascut un fiu, care este crescut de catre niste calugari budisti de pe partea nevazuta a Lunii.
   Cu sprancenele incruntate, Eve scutura cutia.
   - Revino-ti, Mavis. Trebuie sa fie ceva legat de cazul la care lucrez si, adauga ea inainte ca Mavis sa-si poata deschide gura, e secret.
   Mavis nu se deranja sa-si dea din nou ochii peste cap. Atunci cand Eve spunea secret, indiferent cat de mult ar fi imboldit-o sau ar fi rugat-o, nu reusea sa o faca sa se razgandeasca.
   - OK, dar poti sa-mi spui daca arata la fel de bine in realitate, asa cum arata in poze.
   - Chiar mai bine, zise Eve printre dinti.
   - Iisuse, chiar?
   Mavis gemu si se lasa sa cada pe sofa.
   - Cred ca tocmai am avut un orgasm.
   - Ar trebui sa stii.
   Eve puse pachetul jos si se incrunta la el.
   - Si cum de a stiut unde locuiesc? Nu poti sa gasesti adresa unui politist in cartea de telefon. De unde a stiut? repeta ea incet. Si ce pune la cale?
   - Pentru Dumnezu, Dallas, deschide-l. Probabil i-a placut de tine. Unora dintre barbati le plac femeile stapane pe ele, dezinteresate si discret frumoase. Ii fac sa creda ca sunt profunde. Pariez ca sunt diamante, zise Mavis, repezindu-se spre cutie, fiindca isi pierdu-se rabdarea. Un colier. Un colier de diamante. Poate rubine. Ai arata senzational in rubine.
   Rupse fara mila hartia scumpa, arunca la o parte capacul cutiei, si isi vari mana in hartiile cu margine aurie.
   - Ce dracu-i asta?
   Dar Eve deja simtise mirosul, deja, fara sa vrea, incepuse sa zambeasca.
   - E cafea, sopti ea, fara sa-si dea seama ca vocea i se inmuiase, si intinse mana dupa punga maro, simpla, pe care o tinea Mavis.
   - Cafea.
   Mavis privi deziluzionata.
   - Omul asta are mai multi bani decat Dumnezeu, si iti trimite o punga de cafea?
   - Cafea adevarata.
   - Ah, asta-i altceva.
   Dezgustata, Mavis dadu din mana.
   - Nu-mi pasa cat costa kilogramul de chestie de-asta, Dallas. O femeie vrea lucruri sclipitoare.
   Eve apropie punga de nas si mirosi.
   - Nu si femeia asta. Nenorocitul a stiut exact cum sa ajunga la mine.
   Oftă.
   - Chiar din mai multe puncte de vedere.

      În dimineata urmatoare, Eve se trata cu o ceasca adevarata de cafea.
   Nici macar temperamentalul ei AutoBucatar nu reusise sa strice gustul negru si plin de savoare. Se duse la statie cu masina ei cu radiator defect, pe sub cerul plin de lapovita, pe o temperatura de minus 7 grade, dar cu un zambet pe fata.
   Inca mai zambea cand intra in biroul ei si il gasi pe Feeney, asteptand-o.
   - Mai, mai, o studie el. Ce-ai mancat la micul dejun, atuuri?
   - Nimic, doar cafea. Ai ceva pentru mine?
   - Am facut verificari complete asupra lui Richard DeBlass, a lui Elizabeth Barrister si a restului clanului.
   Ii inmana un disc marcat cu rosu, Cod Cinci.
   - Nicio surpriza. Nimic neobisnuit nici in legatura cu Rockman. Are 20 si ceva de ani, a facut parte dintr-un grup paramilitar cunoscut sub numele de SafeNet (Plasa de Siguranta).
   - SafeNet, repeta Eve incruntata.
   - Probabil, aveai vreo 8 ani când a fost desființat, copilă, îi spuse Feeney ranjind. Ar fi trebuit sa afli despre ei la orele de istorie.
   - Imi suna oarecum cunoscut. A fost unul dintre grupurile care s-au infuriat cand am avut altercatia aia cu China?
   - A fost si, daca era dupa ei, ar fi fost mult mai mult decat o altercatie. O neintelegere in ceea ce priveste spatiul international s-ar fi putut transforma in ceva urat. Dar diplomatii au reusit sa incheie acel razboi inaintea lor. Cativa ani mai tarziu, au fost desfiintati, desi exista zvonuri, din cand in cand, despre o factiune a SafeNetului care a intrat in ilegalitate.
   - Am auzit, si inca mai aud despre ei. Crezi ca Rockman este implicat intr-o factiune fanatica de genul asta?
   Lui Feeney nu-i trebui decat un moment ca sa clatine din cap.
   - Cred ca este atent pe unde calca. Puterea reflecta putere, iar DeBlass are din plin. Daca va ajunge vreodata la Casa Alba, Rockman va fi langa el.
   - Te rog.
   Eve isi apasa stomacul cu mana.
   - Îmi provoci cosmaruri.
   - E greu de crezut, dar se bucura de sprijin in vederea urmatoarelor alegeri.
   Feeney ridica din umeri.
   - Rockman, oricum, are alibi. Pe DeBlass. Erau amandoi in East Washington. Ea se aseza. Altceva?
   - Charles Monroe. A avut o viata interesanta, nimic dubios care sa se vada. Lucrez la dosarele victimei. Stii, uneori, daca nu esti atent cand modifici documente, lasi urme. Parerea mea este ca cineva care tocmai a ucis o femeie, ar fi putut deveni neatent.
   - Daca gasesti vreo umbra, Feeney, sterge-i griul, iar eu iti voi cumpara o lada de whisky, din acela prost, care iti place tie.
   - Ma prind. Inca mai lucrez la Roarke, adauga el. Asta-i un tip care nu este neatent. De cate ori cred ca am reusit sa trec de un zid de securitate, ma lovesc de altul. Indiferent ce informatii sunt acolo despre el, sunt bine pazite.
   - Continua sa treci peste zidurile astea. Eu voi incerca sa sap pe sub ele.
   Dupa ce Feeney pleca, Eve se aseza la terminalul ei. Nu dorise sa faca verificarea de fata cu Mavis, si preferase, in acest caz, sa-si foloseasca unitatea de la serviciu. Intrebarea era simpla.
   Eve introduse numele si adresa complexului de apartamente in care locuia. intreba: Proprietar?
   Iar raspunsul a fost unul simplu:
   Roarke.

      Licenta Lolei Starr pentru practicarea sexului era doar de numai 3 luni.
   Făcuse cerere pentru ea în ziua cand implinise 18 ani, cel mai devreme posibil. Ii placea sa le spuna prietenilor ei ca pana atunci fusese o amatoare.
   In aceeasi zi, isi parasise caminul din Toledo si isi schimbase numele ei adevarat de Alice Williams. Si caminul si numele fusesera mult prea plictisitoare pentru Lola.
   Avea o fata draguta, ca de spiridus.
   Se rugase, plansese si isi batuse la cap parintii pana cand acestia consimtisera sa-i cumpere o barbie mai ascutita si un nas cu varful impins in sus, pentru ziua cand implinise 17 ani.
   Lola voia sa arate ca un spiridus sexy si credea ca reusise. Părul ei era negru ca taciunele, taiat scurt, in tepi obraznici. Pielea ii era alba ca laptele si ferma. Economisea bani ca sa-si schimbe culoarea ochilor din caprui in verde smarald, ceea ce, credea ea, i s-ar fi potrivit mai bine. Da, fusese norocoasa ca se nascuse cu un corp mic si bine facut, care nu cerea nimic mai mult decat intretinerea de baza.
   Toata viata ei isi dorise sa fie insotitoare licentiata. Alte fete poate ca visau la cariere in avocatura sau finante, invatau ca sa-si croiasca un drum in medicina sau in industrie. Dar Lola stiuse intotdeauna ca se nascuse pentru sex.
   Si de ce sa nu isi castige existenta din ceva ce stia sa faca foarte bine.
   Voia sa fie bogata, dorita si alintata.
   Partea cu doritul era usoara. Barbatii, mai ales, cei in varsta, erau gata sa plateasca pe cineva cu atributele Lolei.
   Dar cheltuielile profesiei erau mai mari decat anticipase ea atunci cand visa in camaruta ei din Toledo.
   Costurile licentei, examenele medicale obligatorii, chiria si taxa pe viciu ii mancau din profit. Dupa ce
terminase de platit pentru pregatire, mai avea bani doar cat sa-si permita un apartament mic, de o singura camera, la periferia mai putin placuta a Aleii Prostituatelor.
   Totusi, era mai bine decat sa lucreze pe strada, asa cum multe altele inca o faceau. Iar Lola avea planuri pentru lucruri mai mari si mai bune.
   Intr-o zi, va locui intr-un penthouse si va primi doar crema clientilor. Va fi dusa sa manance si sa bea doar in cele mai bune restaurante, transportata cu avionul in cele mai exotice locuri, ca sa distreze aristocrati si bogatasi.
   Era destul de buna si nu intentiona sa ramana la baza scarii pentru mult timp.
   Bacsisurile o ajutau. O profesionista nu trebuia sa primeasca bonusuri in numerar sau credit. Nu in principiu. Dar toata lumea o facea. Era inca destul de fetiscana ca sa prefere darurile mici si dragute pe care i le ofereau clientii ei. Dar banii ii punea la banca cu religiozitate si visa la penthousul ei.
   In seara asta, avea sa intretina un client nou, unul care ii ceruse sa ii spuna Tati. Ea fusese de acord si asteptase pana cand aranjamentul se incheiase si abia dupa asta pe fata ei aparu un zambet obraznic. Tipul credea, probabil, ca el era primul care dorea ca ea sa-i fie fetita. De fapt, dupa numai cateva luni de lucru, pedofilia incepuse sa devina specialitatea ei.
   Deci, ii va sta in poala, il va lasa sa o bata la fund, in timp ce avea sa-i spuna solemn ca trebuie sa fie pedepsita. Pe bune, era ca un joc, iar cei mai multi dintre barbati erau buni si draguti.
   Cu aceste lucruri in minte, isi alese o rochie cocheta, cu un guler alb cu coltisori. Pe dedesubt nu purta decat ciorapi albi. Isi epilase pubisul si era la fel de goala si catifelata ca o fetita de 10 ani.
   Dupa ce se studie in oglinda, isi mai aplica ceva culoare in obraji si glos transparent pe buzele carnoase.
   Zâmbi când auzi bataia in usa, iar fata ei tanara si inca inocenta ii zambi inapoi din oglinda.
   Inca nu isi putea permite securitate video si folosi vizorul ca sa-si verifice oaspetele.
   Era frumos, lucru care ii facu placere. Si, presupuse ea, destul de varstnic ca sa-i fie tata, ceea ce ii va
face placere. Deschise usa, si ii arunca un zambet timid.
   - Buna, Tati.
   El nu voia sa piarda timpul. Era singurul lucru de care cam ducea lipsa in acel moment. Ii zambi.
   Pentru o curva era draguta. Cand usa se inchise in spatele lui, isi vari mana sub fusta ei si ii facu placere sa constate ca nu avea nimic pe dedesubt. Lucrurile ar fi decurs mai rapid daca putea fi excitat repede.
   - Tati!
   Jucandu-si rolul, Lola scoase un tipat usor si chicoti.
   - Asta-i necuviincios.
   - Am auzit ca si tu ai fost necuviincioasa.
   El isi scoase haina si o aseza cu grija alaturi, in timp ce ea se prefacea botoasa. Desi isi luase precautia de a-si acoperi mainile cu spray, nu va atinge nimic din camera, ci doar pe ea.
   - Am fost cuminte, Tati. Foarte cuminte.
   - Ai fost foarte necuviincioasa, fetito.
   Din buzunar scoase o camera video mica, pe care o seta si o indrepta spre patul ingust pe care ea il acoperise cu perne si animale din plus.
   - Ai de gand sa filmezi?
   - Exact.
   Ar fi trebuit sa-i spuna ca lucrul asta il va costa in plus, dar decise sa astepte pana cand treaba era facuta. Clientii nu voiau ca fanteziile lor sa fie intrerupte de realitate. Invatase asta la cursuri.
   - Du-te si intinde-te pe pat.
   - Da, Tati.
   Se intinse printre perne si animale zambitoare din plus.
   - Am auzit ca te masturbezi.
   - Nu, Tati.
   - Nu e bine sa-i spui minciuni lui Tati. Va trebui sa te pedepsesc, dar pe urma te voi saruta ca sa-ti treaca.
   Când ea zambi, el se apropie de pat.
   - Ridica-ti rochia, fetito, si arata-mi cum te masturbezi.
   Pe Lola nu o interesa partea asta. Ii placea sa fie atinsa, dar sa-si simta propriile maini o excita foarte putin.
   Totusi, isi ridica poalele, se atinse cu miscari timide si ezitante, asa cum voia el.
   Miscarea degetelor ei mici il excita. Doar pentru asta era facuta femeia. Sa se foloseasca singura de ea, sa-i foloseasca pe barbatii care o doreau.
   - Cum se simte?
   - Catifelat, sopti ea. Atinge si tu, Tati. Simte cat e de catifelat.
   Isi aseza mana peste a ei, simti cum devine satisfacator de tare in timp ce isi vara un deget inauntrul ei. Va fi rapid, pentru amandoi.
   - Descheie-ti rochia, comanda el si continua sa o manevreze in timp ce ea isi descheia rochia incepand de la guler. Intoarce-te.
   Atunci cand o facu, ii lovi cu palma fundul impertinent, pana cand pielea ei alba se inrosi, in timp ce ea scancea in raspuns programat.
   Nu conta daca ii producea sau nu durere. I se vanduse lui.
   - Fata cuminte.
   Acum avea o erectie totala, care incepuse deja sa pulseze.
   Totusi, miscarile lui erau atente si precise in timp ce se dezbraca. Gol, se aseza calare pe ea si isi vari mainile sub ea pentru a putea sa-i stranga sanii. Atat de tanara, gandi el, si isi permise un tremur de placere la atingerea carnii care inca mai avea nevoie de rafinare.
   - Tati o sa-ti arate cum sunt rasplatite fetele bune.
   Ar fi vrut ca ea sa-l ia in gura, dar nu putea risca. Anticonceptionalul pe care ea il listase ca fiind cel pe care il folosea, avea sa elimine orice urma de sperma din vaginul ei, dar nu si oral. In schimb, ii ridica soldurile, mangaindu-i incet carnea tanara si tare in timp ce intra in ea.
   Se comporta mai aspru decat se asteptasera amandoi. Dupa acea prima impingere violenta, el se potoli. Nu avea niciun fel de dorinta sa o raneasca pana cand ea ar fi tipat. Desi intr-un asemenea loc, se indoia ca ar fi observat cineva sau ca i-ar fi pasat.
   Totusi, fata era fermecator de nepriceputa si naiva. Isi impuse un ritm mai lent, mai bland, care, descoperi el, ii provoca o mare placere.
   Ea se misca bine, intampinandu-l, urmandu-l. Daca nu cumva gresea foarte tare, nu toate gemetele si tipetele ei erau simulate. O simti cum se tensioneaza, se cutremura, si zambi in sinea lui, satisfacut la gandul ca reusise sa-i provoace un orgasm adevarat unei curve.
   Inchise ochii si isi dadu voie sa termine.
   Ea ofta si se cuibari pe una dintre perne. Fusese bine, mult, mult mai bine decat se asteptase. Si spera ca isi gasise un alt client permanent.
   - Am fost buna, Tati?
   - O fetita foarte, foarte buna. Dar nu am terminat inca. Intoarce-te.
   În timp ce ea se misca, el se ridica si iesi din raza camerei de filmat.
   - Ne uitam la video, Tati?
   El doar clatina din cap.
   Amintindu-si rolul pe care il avea, ea facu bot.
   - Imi plac videourile. Putem sa ne uitam, si pe urma poti sa-mi arati din nou cum sa fiu o fetita buna.
   Ii zambi sperand ca va primi un bonus.
   - As putea sa te ating eu pe tine de data asta, imi place sa te ating.
   El zambi si scoase din buzunarul hainei un SIG 210 cu surdina. O privi cum clipeste curioasa in timp ce el tintea arma spre ca.
   - Ce-i aia? E o jucarie pentru mine?
   O impusca intai in frunte, arma abia scotand un zgomot usor in timp ce ea cadea pe spate. Cu raceala, trase din nou intre sanii aceia tineri si tari si, in sfarsit, in timp ce surdina se uza, in pubisul ei catifelat si gol.
   Inchise camera de filmat, apoi o aranja pe fata printre pernele pline de sange si animalele din plus zambitoare, murdarite, in timp ce ea privea in sus la el, cu ochii mariti de surpriza.
   - Asta nu era viata pentru o fata tanara, isi spuse el cu blandete, apoi se indrepta din nou spre camera de luat vederi ca sa inregistreze ultima scena.

Capitolul 5

      Eve nu voia decat o ciocolata.
   Isi petrecuse cea mai mare parte a zilei depunand marturie la tribunal, iar timpul ei destinat mesei fusese ocupat de apelul unui informator care o costase 50 de dolari si ii adusese o informatie subtire despre un caz de contrabanda care se transformase in doua omucideri, cu care isi batea capul de doua luni.
   Tot ce voia era o doza de inlocuitor de zahar, inainte de a se indrepta spre casa ca sa se pregateasca pentru intalnirea de la ora sapte cu Roarke.
   Ar fi putut trece pe la oricare dintre Magazinele Instant din drumul ei, dar prefera micul magazin de delicatese de pe coltul strazii West 78, in ciuda, sau din cauza faptului ca era detinut de Francois, un refugiat grosolan, cu ochi ca de sarpe, care venise in America dupa ce Armata Reformei Sociale daduse jos guvernul francez cu vreo 40 de ani in urma.
   El ura America si pe americani, iar ARS-ul fusese dezmembrata la 6 luni după o lovitura de stat, dar Francois ramasese, carcotind si plangandu-se din spatele tejghelei magazinului de pe strada 78, de unde se distra improscand insulte si absurditati politice.
   Eve ii spunea Frank, ca să-l enerveze, si trecea pe acolo cel putin o data pe saptamana ca sa vada ce plan mai visase ca s-o insele la credit.
   Cu gandul la ciocolata, trecu prin usa automata. Abia daca usa incepuse sa se inchida incet in spatele ei, cand instinctul se trezi in ea.
   Barbatul din fata tejghelei era cu spatele la ea, jacheta groasa cu gluga, mascand totul in afara de statura masiva si impresionanta.
   Un metru 95, estimă ea, 120 de kilograme pe puțin. Nu avu nevoie sa vada fata ingusta si inspaimantata a lui Francois ca sa-si dea seama ca avea necazuri. Putea sa miroasa, un miros la fel de copt si acru ca amestecul de legume de la oferta zilei. In secundele in care usa se inchise, considera si respinse ideea de a scoate arma.
   - Vino aici, cățea! Acum!
   Barbatul se intoarse. Eve vazu că avea o piele de un auriu deschis, mostenire a amestecului multirasial si ochii unui om foarte disperat. Chiar in timp ce inventaria descrierea, privi spre obiectul mic si rotund pe care barbatul il tinea in mana.
   Dispozitivul explozibil artizanal era o problema. Faptul ca tremura in ritm cu mana care il tinea tensionata din cauza emotiei, era o problema cu mult mai mare.
   Bombele artizanale erau bine-cunoscute ca fiind instabile. Idiotul putea sa-i omoare pe toti doar daca transpira mai mult.
   Ii arunca lui Francois o privire rapida, de avertisment. Daca ii spunea ,,locotenente", avea sa fie foarte curand carne tocata.
   - Nu vreau necazuri, zise ea, lasandu-si vocea sa-i tremure la fel de nervoasa ca mana hotului. Te rog, am copii acasa.
   - Gura. Tine-ti gura. La podea! Treci pe nenorocita aia de podea!
   Eve ingenunche strecurandu-si o mana sub haina unde se afla arma.
   - Totul, porunci barbatul, gesticuland cu mica bila mortala. Vreau tot ce ai. Bani, credit. Repede.
   - A fost o zi proasta, se planse Francois. Trebuie sa intelegi ca afacerile nu mai sunt ca inainte. Voi americani...
   - Vrei sa mananci asta? il invita barbatul, varand explozivul sub nasul lui Francois.
   - Nu, nu.
   Panicat, Francois formă codul de siguranta cu degete tremurande.
   In timp ce casa se deschidea, Eve il vazu pe cum isi arunca privirea peste banii din sertar, apoi in sus, spre camera video care inregistra intreaga tranzactie. Putea sa-i citeasca gandul pe fata.
   El stia ca imaginea lui era fixata acolo si ca nici toti banii din New York nu o puteau sterge. Dar explozibilul ar fi putut s-o faca, daca l-ar fi aruncat neglijent peste umar in timp ce alerga spre strada ca sa se piarda in trafic.
   Eve inspira adanc, ca un scufundator care plonja in apa. Se ridica brusc, cu putere, chiar sub bratul lui. Lovitura facu ca dispozitivul exploziv sa zboare liber din mana. Tipete, injuraturi, nigaciuni. Ea il prinse cu varful degetelor, facu o saritura inalta, greoaie si cu doi barbati scosi din joc.
   Chiar in timp ce strangea mana in jurul dispozitivului, hotul lovi.
   Era mai mult o lovitura cu dosul mainii decat un pumn, iar Eve se considera norocoasa. Vazu stele verzi cand lovi un stand de cipsuri din soia, dar tinu in mana bomba artizanala.
   Mana care nu trebuia, fir-ar sa fie, mana care nu trebuia, mai avu timp sa gandeasca in timp ce standul se prabusea sub greutatea ei. Incercase sa-si foloseasca mana stanga ca sa apuce arma, dar 120 de kilograme de furie si disperare se prabusira peste ea.
   - Apasa pe alarma, gaozarule, țipă ea la Francois care ramasese ca o statuie, in timp ce gura i se deschidea si se inchidea. Apasa nenorocita aia de alarma.
   Apoi gemu cand lovitura din coaste ii taie respiratia. De data asta o lovise cu pumnul.
   Acum, incepuse sa planga in timp ce o tragea de brat si o zgaria incercand sa ajunga la explozibil.
   - Am nevoie de bani. Trebuie sa-i iau. Te omor. Te omor.
   Ea reusi sa se ridice intr-un genunchi. Miscarea defensiva, veche de cand lumea, ii aduse un avantaj de cateva secunde, dar nu avu puterea sa-l scoata din lupta. Vazu din nou stele verzi cand capul i se lovi puternic de marginea tejghelei. Zeci de ciocolate la care poftise, se prabusira peste ea.
   - Nenorocitule. Nenorocitule, se auzi ea zicand mereu, in timp ce il lovi de 3 ori scurt si indesat in față.
   El o prinse de brat in timp ce sangele ii izbucnea din nas. Iar ea stia ca avea sa-i fie rupt bratul. Stia ca va simti durerea acea ascutita si dulce, va auzi trosnetul subtire al osului care se rupea.
   Dar chiar in momentul in care se pregatea sa urle, iar vederea i se incetosa in agonie, simti cum greutatea corpului agresorului se ridica de pe ea.
   Cu bila inca stransa in mana, se rasuci pe o parte, incercand sa respire si luptandu-se cu nevoia de a vomita. Din pozitia asta vazu pantofii negri, luciosi, care insemneau intotdeauna ,,politist de strada".
   - Aresteaza-l. 
   Ea tusi o data, dureros.
   - Incercare de talharie, armata, posesie de exploziv, atac.
   I-ar fi placut sa fi putut adauga si atac la ofiter si opunere de rezistenta la arest, dar nu se identificase, asa ca se afla la limita.
   - Sunteti teafara, doamna? Doriti asistenta medicala?
   Nu dorise asistenta medicala. Dorise o nenorocita de ciocolata.
   - Locotenent, il corecta ea ridicandu-se si cautandu-si legitimatia.
   Observa ca talharul era deja incatusat, iar unul dintre cei doi politisti fusese destul de inteligent ca sa-si foloseasca spray-ul paralizant ca sa-l potoleasca.
   - Avem nevoie de o cutie de siguranta, repede.
   Urmari cum cei doi politisti se ingalbenisera cand vazura ce tinea ea in mana.
   - Bomba asta mitica a avut multe de indurat. Haideti s- o neutralizam.
   - Sa traiti.
   Primul politist iesi in fuga din magazin. În cele 90 de secunde care ii trebuira sa se intoarca cu cutia neagra folosita la transportul si dezactivarea explozibililor, nimeni nu scoase o vorba.
   Abia daca respirau.
   - Aresteaza-l, zise din nou Eve.
   In momentul in care explozibilul era introdus in cutie, muschii stomacului incepura sa-i tremure.
   - O sa transmit raportul meu: Voi, baieti, sunteti de la ,,123"?
   - Da, locotenente.
   - Buna treaba.
   Se apleca, protejandu-si bratul ranit, si lua o ciocolata Galaxy care scapase nefaramitata.
   - Eu ma duc acasa.
   - N-ai platit ciocolata, strigă Francois dupa ea.
   - Du-te dracului, Frank, ii striga ea in replica si isi continua drumul.
   Incidentul o facuse sa intarzie.
   Cand ajunse la conacul lui Roarke, era deja 7:10. Luase niste pastile care se vindeau fara reteta, ca sa-si domoleasca durerea din umar. Daca nu avea sa se simta mai bine in cateva zile, stia ca va trebui sa mearga la doctor. Ura doctorii.
   Parca masina si petrecu cateva momente contempland casa lui Roarke.
   Fortareata, mai degraba, gandi ea. Cele patru etaje se ridicau deasupra coroanei copacilor plini de bruma din Central Park. Era una dintre cladirile vechi, de aproape doua sute de ani, construite din piatra adevarata, daca nu o inselau ochii. Multa sticla si lumini care ardeau aurii in spatele ferestrelor. Exista si o poarta de securitate, in spatele careia erau aranjate artistic tufe de imortele si copaci eleganti. Chiar mai impresionanta decat maretia arhitecturii si a gradinii era linistea. Aici nu se auzea niciunul dintre zgomotele orasului. Nici maraitul traficului, nici haosul pietonal. Chiar si cerul de deasupra era usor diferit de cel cu care era obisnuita in centru. Aici, puteai chiar sa vezi stelele si nu sclipirea si luciul mijloacelor de transport.
   Viata frumoasa, daca puteai sa o ai, gandi ea, si porni din nou masina. Se apropie de poarta pregatita sa se identifice. Vazu cum clipeste ochiul rosu al scanerului, apoi cum incremeneste.
   Poarta se deschise fara niciun zgomot.
   Asa deci, o programase pentru intrare, gandi, fara sa fie sigura daca era amuzata sau stanjenita. Intra pe poarta, intra pe alee, si parca masina la baza scarilor de granit.
   Un valet ii deschise usa. Nu vazuse niciodata un valet decat in filmele vechi, dar acesta nu ii dezamagi fantezia. Avea parul argintiu, privirea implacabila, era imbracat intr-un costum negru si purta o cravata demodata, innodata strans.
   - Locotenent Dallas.
   Avea un accent, unul vag, care suna usor britanic si slav in acelasi timp.
   - Am o intalnire cu Roarke.
   - Va asteapta.
   O conduse printr-un hol lat si inalt, care arata mai mult cu intrarea intr-un muzeu decat intr-o casa.
   Candelabrul din sticla in forma de stele isi imprastia lumina pe podeaua de lemn lucios, decorata cu un covor cu model indraznet, in culori de rosu si verde. O scara se curba la stanga, avand un grifon sculptat pe primul stalp de sustinere.
   Pe pereti erau tablouri, genul de tablouri pe care le vazuse la Metropolitan intr-o excursie pe care o facuse cu scoala. Impresionisti francezi, dintr-un secol pe care nu si-l putea aminti. Perioada Revizitata, care luase fiinta pe la inceputul secolului douazeci si unu, era reprezentata prin scene pastorale si culori superb neutre. Nicio holograma sau sculptura vie. Doar vopsea si panza.
   - Pot sa va iau haina?
   Reveni cu gandurile in prezent si i se paru ca prinde o scanteie de condescendenta aroganta in ochii aceia de nepatruns. Eve isi scoase haina de piele si il privi cum o apuca delicat cu degetele lui manicurate.
   Ce dracu', doar reusise sa spele sangele de pe ea in buna parte.
   - Pe aici, locotenente Dallas. Daca nu va deranjeaza sa asteptati, Roarke este retinut de o convorbire transpacifica.
   - Nicio problema.
   Aspectul de muzeu continua si aici.
   Un foc ardea linistit. Un loc din butuci adevarati, pe o vatra sculptata din lapis si malachit. Doua lampi aruncau o lumina ca de geme colorate. Cele doua sofale aveau spatarul curbat si o tapiterie bogata, care continua tonul de bijuterie al camerei in culoarea safirului. Mobilierul era din lemn, acoperit cu un lac aproape dureros de lucios. Ici si colo erau dispuse obiecte de arta. Sculpturi, boluri, sticla fatetata.
   Cizmele ei clicaira peste lemn, apoi se afundara in covor.
   - Doriti ceva de baut, locotenente?
   Ea privi inapoi, si vazu amuzata ca el continua sa-i tina haina intre degete ca pe o carpa murdara.
   - Sigur. Ce aveti, domnule...
   - Summerset, locotenente. Doar Summerset, si sunt convins ca va pot aduce orice v-ar fi pe plac.
   - Ii place cafeaua, zise Roarke din usa, dar cred ca i-ar placea sa incerce un Montcart 49.
   Ochii lui Summerset sclipira din nou, cu oroare, gandi Eve.
   - Cel din 49, domnule?
   - Exact. Multumesc, Summerset.
   - Da, domnule.
   Cu haina atarnandu-i de degete, iesi cu spatele teapan.
   - Scuze ca te-am facut sa astepti, incepu Roarke, apoi ochii lui se ingustasera, se intunecara.
   - Nicio problema, zise Eve in timp ce el venea spre ea. Tocmai... Hei...
   Isi trase barbia din palma lui, dar degetele lui o tinura strans, intorcandu-i obrazul stang spre lumina.
   - Ai fata invinetita.
   Vocea lui era rece ca gheata in timp ce spunea asta. Privirea lui, in timp ce trecea peste vanataie, nu trada nimic.
   Dar degetele ii erau calde, tensionate, si declansara o senzatie ciudata in stomacul ei.
   - O cearta pentru o ciocolata, zise ea ridicand din umeri.
   Ochii lui îi intalnira pe ai ei, o privira doar o clipa mai mult decat ar fi fost politicos.
   - Cine a castigat?
   - Eu. Face o mare greseala cel care se aseaza intre mine si mancare.
   - O sa tin minte.
   Îi dadu drumul si isi vari mana cu care o atinsese, in buzunar. Asta pentru ca voia sa o atinga din nou. Il ingrijora faptul ca dorea foarte mult sa-i mangaie vanataia care ii uratea fata. Cred ca iti va placea meniul din seara asta.
   - Meniu? N-am venit aici sa mananc, Roarke. Am venit sa-ti vad colectia.
   - O sa le facem pe amandoua.
   Se intoarse cand Summerset aduse o tava pe care se aflau o sticla cu vin de culoarea graului copt si doua pahare de cristal.
   - Cel din patruzeci si noua, domnule.
   - Multumesc. Il torn eu.
   Vorbi cu Eve in timp ce facea asta.
   - M-am gandit ca vechimea asta ti se potriveste. Ce-i lipseste din subtilitate... se intoarse oferindu-i un pahar, castiga in senzualitate.
   Isi ciocni paharul de al ei, iar cristalul canta, apoi o privi in timp ce sorbea.
   Dumnezeule, ce fata, gandi el. Toate acele unghiuri si expresii, intreaga emotie si apoi controlul. Chiar in acel moment se lupta sa nu isi arate surpriza si placerea in timp ce gustul vinului i se aseza pe limba. Iar el abia astepta momentul cand gustul ei se va aseza pe limba lui.
   - Iti place? intreba el.
   - E bun.
   Era ca si cum ar fi sorbit aur.
   - Ma bucur. Montecart a fost prima mea investitie in productia de vinuri. Ne asezam sa ne bucuram de foc?
   Era tentant. Aproape ca se vedea stand acolo, cu picioarele indreptate spre caldura aromata, sorbind din vin in timp ce lumina ca de bijuterie dansa in jurul ei
   - Asta nu-i o vizita sociala, Roarke, este o investigatie criminala.
   - Atunci poti sa ma investighezi in timpul cinei.
   O lua de brat si ridica o spranceana atunci cand ea deveni rigida.
   - Cred ca o femeie care se bate pentru o ciocolata ar aprecia un muschi de 5 centimetri grosime, facut in sange.
   - Antricot?
   Se chinui sa nu saliveze.
   - Antricot adevarat, de la o vaca?
   Un zambet i se aseza pe buze.
   - Tocmai a fost adus cu avionul din Montana. Antricotul, nu vaca.
   Cand ea continua sa ezite, el isi inclina capul intr-o parte.
   - Haide, locotenente, ma indoiesc ca putina carne rosie iti va stanjeni considerabilele tale abilitati de investigare.
   - Cineva a incercat cu putin timp in urma sa ma mituiasca, zise ea printre dinti, gandindu-se la Charles Monroe si la halatul lui negru de matase.
   - Cu ce?
   - Nimic la fel de interesant ca un antricot.
   Îl tintui cu o privire lunga.
   - Daca dovezile ne conduc in directia ta, Roarke, tot te voi dobori.
   - Nu ma aseptam la altceva. Hai sa mancam.
   O conduse in sufragerie. Si mai mult cristal, mai mult lemn lucios, un alt foc stralucitor, de data asta intr-un semineu din marmura cu vinisoare roz.
   O femeie imbracata intr-un costum negru ii servi cu aperitive din crevete ce inotau intr-un sos cremos. Fu adus vinul, iar paharele fura umplute.
   Eve, care foarte rar se gandea la felul cum arata, isi dori sa fi purtat ceva mai potrivit pentru aceasta ocazie, in niciun caz jeansi si pulover.
   - Si cum ai ajuns bogat? il intrebă ea.
   - Diverse modalitati.
   Ii placea sa o priveasca. Exista in asta o anumita incapatanare.
   - Numeste una dintre ele.
   - Dorinta, zise el si lasa cuvantul sa murmure intre ei.
   - Nu-i de-ajuns.
   Isi ridica paharul de vin si il privi direct in ochi.
   - Cei mai multi oameni doresc sa fie bogati.
   - Nu-si doresc indeajuns. Ca sa lupte pentru asta. Ca sa-si asume riscuri.
   - Dar tu ai facut-o.
   - Am facut-o. Saracia este... neconfortabila. Mie imi place confortul.
   Ii oferi un corn dintr-un bol de argint, in timp ce li se servea salata, legume verzi, crocante, cu ierburi aromate delicate.
   - Nu suntem atât de diferiti, Eve.
   - Da, chiar.
  - Tu ai vrut sa fii politista atat de mult, incat ai luptat pentru asta. Ti-ai asumat riscuri. Gasesti ca incalcarea legii este neconfortabila. Eu fac bani, tu, justitie. Nici una nu este un lucru simplu.
   Astepta un moment.
   - Tu stii ce vroia Sharon DeBlass?
   Furculita ei ezita, apoi se infipse într-o foaie delicata de andiva care fusese culeasa doar cu o ora in urma.
   - Tu ce crezi ca vroia?
   - Putere. Sexul este deseori o modalitate de a o obtine. Avea destui bani ca sa fie confortabila, dar voia mai mult. Pentru ca banii inseamna de asemenea, putere. Voia putere asupra clientilor ei, asupra ei insasi si, mai mult decat orice, vroia putere asupra familiei ei.
   Eve puse furculita jos. In lumina focului, a stralucirii lumanarilor si a cristalelor, el arata periculos. Nu pentru ca o femeie s-ar teme de el, gandi ea, ci pentru ca l-ar dori. Umbre trecura peste ochii lui, facandu-i de necitit.
   - Asta este o adevarata analiza facuta unei femei pe care sustii ca abia o cunosteai.
   - Nu ai nevoie de mult timp ca sa-ti formezi o parere, mai ales cand comportamentul persoanei respective este foarte evident. Nu avea profunzimea ta, Eve, nici controlul tau si nici concentrarea ta de invidiat.
   - Nu discutam despre mine.
   Nu, in niciun caz nu voia ca el sa vorbeasca despre ea sau sa o priveasca in felul ăsta.
   - Parerea ta este ca era hamesita de putere. Atat de hamesita, incat sa fie ucisa inainte de a apuca sa muste o bucata prea mare?
   - O teorie interesanta. Intrebarea ar fi, o bucata prea mare din ce? Sau din cine?
   Aceeasi femeie tacuta lua salatele si aduse farfurii de portelan enorme, pline cu carne sfarainda si felii subtiri si aurii de cartofi la gratar.
   Eve astepta pana cand ramasera singuri din nou, apoi se apuca sa-si taie friptura.
   - Cand un barbat acumuleaza o multime de bani, de proprietati, de titluri, atunci are foarte multe de pierdut.
   - Acum vorbim despre mine, o altă teorie interesanta.
   El statea acolo, cu o privire concentrata si totusi amuzata.
   - M-a amenintat cu un fel de santaj si, mai degraba decat sa o platesc sau s-o dau la o parte ca fiind ridicola, am omorat-o. M-am culcat cu ea, mai intai?
   - Spune-mi tu, zise Eve pe un ton egal.
   - S-ar potrivi scenariului, daca luam in considerare meseria pe care si-a ales-o. Desi presa nu stie nimic despre acest caz particular, nu-ti trebuie prea multa putere de deductie ca sa concluzionezi ca sexul predomina in acest caz. M-am culcat cu ea, apoi am impuscat-o... daca e sa fim de acord cu teoria asta.
   Lua o bucata de friptura, mesteca, inghiti.
   - Dar exista o problema.
   - Care?
   - Am o ciudatenie pe care ai putea sa o consideri demodata, imi displace sa brutalizez femeile, sub orice forma.
   Isi misca umerii aceia eleganti.
   - Cum spuneam, este o ciudatenie. Mi se pare lipsit de gust sa te privesc si sa vad cum lumina lumanarilor trece peste vanataia de pe obrazul tau.
   O surprinse cand intinse mana si isi trecu foarte bland, un deget peste lovitura.
   - Cred ca mi s-ar fi parut chiar mult mai lipsit de gust sa o ucid pe Sharon DeBlass.
   Lasa mana in jos si se intoarse la mancare.
   - Desi se stie ca, uneori, am facut lucruri care pentru mine sunt lipsite de gust. Atunci cand este necesar. Cum ti se pare mancarea?
   - Foarte buna.
   Incaperea, lumina, mancarea erau mai mult decat bune. Era ca si cum ar fi fost intr-o alta lume, intr-un alt timp.
   - Cine dracu' esti tu, Roarke?
   El zambi si umplu paharele.
   - Tu esti politistul. Descopera.
   O va face, isi promise ea. Pe Dumnezeu ca o va face inainte ca totul sa se termine.
   - Ce alte teorii mai ai despre Sharon DeBlass.
   - Niciuna importanta. Ii placeau emotiile puternice si riscul si nu se ferea sa-i socheze pe cei care o iubeau. Totusi era...
   Intrigata, Eve se apleca spre el.
   - Ce? Continua, incheie.
   - De compatimit, zise el pe un ton care o facu pe Eve sa creada ca nu vroia sa spuna nici mai mult si nici mai putin decat atat. Era ceva trist in ea, pe sub tot lustrul ala luminos. In ceea ce o privea, corpul ei era singurul lucru pe care il respecta. Asa ca il folosea ca sa ofere placere si sa provoace durere.
   - Si ti l-a oferit si tie?
   - Natural, si a presupus ca voi accepta invitatia.
   - De ce n-ai facut-o?
   - Am explicat asta deja. Pot sa elaborez si sa adaug ca prefer un gen diferit de partenera de pat, ca prefer sa-mi comand eu propriile miscari.
   Era mai mult de atat, dar decise sa le pastreze pentru el.
   - Mai vrei friptura, locotenente?
   Privi in jos si vazu ca mancase tot, mai putin desenul de pe farfurie.
   - Nu. Multumesc.
   - Desert?
   Ura sa refuze, dar deja isi dadu seama ca abuzase.
   - Nu. Vreau sa-ti vad colectia.
   - Atunci lasam cafeaua si desertul pe mai tarziu.
   Se ridica si ii oferi o mana.
   Eve doar se incrunta si se ridica de la masa. Amuzat, Roarke arata spre usa si o conduse inapoi in hol, apoi pe scari, in sus.
   - E o casa mare pentru un singur om.
   - Crezi? Eu cred ca apartamentul tau e mic pentru o femeie singura.
   Când ea se opri brusc in capatul scarilor, ii zambi.
   - Eve, știi ca sunt proprietarul cladirii in care locuiesti. Ai verificat doar dupa ce ti-am trimis micul meu dar.
   - Ar trebui sa trimiti pe cineva sa verifice tevaria, ii spuse ea. Nu curge apa fierbinte la dus mai mult de 10 minute.
   - O sa-mi notez. Etajul urmator.
   - Ma surprinde ca nu ai lifturi, comenta ea in timp ce urcau din nou.
   - Am. Doar pentru ca eu prefer scările nu inseamna ca personalul meu nu poate avea de ales.
   - Si personal, continua ea. N-am vazut niciun robot pana acum.
   - Am cativa. Dar, de cele mai multe ori, prefer oamenii in locul masinilor. Am ajuns.
   Folosi un scaner de palma, codat intr-o cheie, apoi deschise usile sculptate. Senzorul aprinse luminile in timp ce ei treceau pragul. Indiferent la ce se asteptase ea, nu era ceea ce vedea.
   Era un muzeu al armelor: pistoale, cutite, sabii, arcuri. Erau etalate armuri, de la cele medievale pana la vestele subtiri, impenetrabile care erau folosite acum de armata. Crom si otel, manere impodobite cu pietre pretioase sclipeau din spatele sticlei, luceau pe pereti.
   Daca restul casei parea o alta lume, poate una mai civilizata decat cea cunoscuta de ea, aceasta vira dureros in cealalta directie. O celebrare a violentei.
   - De ce?
   - Ma intereseaza ce au folosit oamenii ca sa-si ucida semenii de-a lungul istoriei.
  Traversa camera si atinse o minge cu colti fiorosi, care atarna de un lant.
   - Cavalerii de dinaintea lui Arthur foloseau astea in turniruri si in batalii. O mie de ani...
   Apasă o serie de butoane de pe un panou si lua o arma subtire, de marimea palmei, arma preferata a bandelor de strada in timpul Revoltei Urbane.
   - Si noi avem ceva mai putin greoi, dar la fel de letal. Progresie fara progres.
   Puse arma la loc, inchise si securiza vitrina.
   - Dar pe tine te interseaza una mai noua decat prima si mai veche decat cea de a doua. Ai spus un treizeci si opt Smith & Wesson. Model zece.
   Era o camera teribila, gandi ea. Teribila si fascinanta. Il privi din cealalta parte a camerei si realiza ca violenta eleganta i se potrivea perfect.
   - Probabil ca ti-a luat ani ca sa aduni toate astea.
   - Cincisprezece, zise el si pasi peste podeaua fara covor, catre un alt sector. Aproape 16, acum. Am obtinut prima mea arma cand aveam 19 ani, de la barbatul care imi tintea capul cu ea.
   Se incrunta. Nu vrusese sa-i spuna asta.
   - Presupun ca nu a nimerit tinta, comenta Eve venind langa el.
   - Din fericire a fost derutat de piciorul meu care il lovea intre picioare. Era un Beretta de 9 mm, semiautomatic, pe care il scosese ilegal din Germania. Se gandise sa-l foloseasca pentru a ma usura de incarcatura pe care i-o livram si sa economiseasca costul transportului. La sfarsit, eu am luat banii pe transport, incarcatura si Beretta. Si asa s-a nascut Roarke Industries, din socotelile lui gresite. Cel care te intereseaza pe tine, este aici, adauga el aratand spre vitrina de pe perete care se deschidea. Vei vrea sa-l iei cu tine, imi imaginez, sa vezi daca s-a tras cu el recent, sa cauti amprente si asa mai departe.
   Ea dadu incet din cap in timp ce mintea ii lucra. Doar patru oameni stiau ca arma fusese lasata la locul crimei.
   Ea, Feeney, comandantul si ucigasul. Roarke era fie inocent, fie foarte, foarte destept.
   Se intreba daca ar fi putut fi amandoua.
   - Iti apreciez colaborarea.
   Scoase din poseta o punga etansa pentru probe si intinse mana dupa arma care semana cu cea aflata deja in posesia politiei. Ii trebui doar o fractiune de secunda ca sa realizeze ca nu era cea spre care aratase Roarke.
   Ochii ei alunecara spre el, ii tinu privirea. Oh, el o urmarea cu atentie.
   Desi acum ezita pe ce arma sa puna mana, se gandi ca se intelegeau perfect unul pe altul.
   - Care?
   - Asta.
   Batu cu degetul in panoplie chiar sub cel de calibrul 38. Dupa ce ea il sigila si il puse in poseta, el incuie vitrina.
   - Nu este incarcat, desigur, dar am munitie, daca vrei sa iei o mostra.
   - Multumesc. Cooperarea ta va fi notata in raportul meu.
   - Va fi?
   El zambi, lua o cutie dintr-un sertar si i-o oferi.
   - Ce altceva va mai fi notat, locotenente?
   - Orice altceva care ne poate ajuta.
   Puse cutia cu munitie in geanta, isi scoase agenda si forma ID-ul, data si descrierea lucrurilor pe care le luase.
   - Asta este chitanta ta.
   Îi oferi hartia dupa ce agenda o scuipa afara.
   - Lucrurile astea iti vor fi returnate cat mai repede posibil, cu conditia sa nu fie retinute ca probe. Vei primi o notificare in oricare dintre cazuri.
   El puse hartia in buzunar si pipai ce altceva mai varase acolo.
   - Camera de muzica este in cealaltă aripa. Putem sa luam acolo cafeaua si coniacul.
   - Ma indoiesc ca impartasim aceleasi gusturi in muzica, Roarke.
   - Ai putea fi surprinsa, sopti el, de lucrurile pe care le impartasim.
   Îi atinse din nou obrazul, de data asta alunccandu-și palma usor pana ce ii cuprinse ceafa.
   - De lucrurile pe care le vom impartasi impreuna.
   Ea se incorda si ridica o mana ca sa-i indeparteze bratul. El doar ii cuprinse incheietura cu degetele. Ar fi putut sa-l puna la podea intr-o clipita, isi spuse ea. Totusi, ramase nemiscata, cu respiratia zbatandu-i-se in plamani si cu pulsul crescandu-i rapid.
   El nu mai zambea acum.
   - Nu esti o lasa, Eve, zise el bland cand buzele lui ajunsera foarte aproape de-ale ei.
   Sarutul ramase in aer, plutind langa buzele ei pana cand ea isi schimba pozitia bratului. Si se apropie de el.
   Nu se gandise la nimic. Daca ar fi facut-o, chiar si pentru o clipa, ar fi stiut ca incalca toate regulile. Dar dorise sa vada, sa stie. Dorise sa simta.
   Gura lui era catifelata, mai mult persuasiva decat posesiva. Buzele lui trecura peste ale ei dechizandu-le ca sa-si poata aluneca limba peste ele, printre ele, sa-i intunece simturile cu savoare.
   Caldura se adunase ca o minge de foc in plamanii ei chiar inainte ca el sa o atinga, mainile acelea inteligente pliindu-se peste denimul stramt de pe soldurile ei, alunecand seducatoare, pe sub pulover, spre piele. Cu o bucurie intensa, simti cum se umezeste.
   Era doar gura, doar gura aceea generoasa si tentanta pe care crezuse ca o vrea. Dar din momentul cand o atinsese, o dorise pe ea, in intregime.
   Era lipita de el, iar corpul acela puternic, unghiular, incepuse sa tremure. Sanii ei mici si tari ii umpleau palmele. O auzea cum vibreaza cu o pasiune profunda care venea din profunzimea gatului ei, aproape gustand-o atunci cand gura ei se lipi plina de dorinta de a lui.
   Ar fi vrut sa uite de rabdarea si controlul pe care si le impusese ca reguli de viata si, pur si simplu, sa devasteze. Aici. Violenta dorintei aproape ca erupea inauntrul lui. Aici si acum.
   Ar fi tras-o pe podea daca ea nu l-ar fi impins, palida si gafaind.
   - Asta n-o sa se intample.
   - Nu, pe dracu', raspunse el.
   Pericolul fierbea acum in jurul lui.
   Ea il vedea la fel de clar cum vedea uneltele violentei si ale mortii care ii inconjurau.
   Existau barbati care negociau atunci cand voiau ceva. Existau barbati care, pur si simplu, luau.
   - Unii dintre noi nu ne putem permite sa ne facem de cap.
   - Da-le dracului de reguli, Eve.
   Se indrepta catre ea. Daca s-ar fi dat inapoi, el ar fi urmat-o ca orice vanator dupa prada. Dar ii tinu piept si clatina din cap.
   - Nu pot compromite o ancheta pentru ca ma simt atrasa de un suspect.
   - Fir-ar sa fie, n-am omorat-o eu.
   Era un soc pentru ea sa vada cum isi pierde controlul. Sa auda furia si frustrarea din vocea lui, sa vada cum ii scalda trasaturile. Si era terifiant sa realizeze ca il credea, si sa nu fie sigura, sa nu fie absolut sigura, ca il credea pentru ca avea nevoie sa o faca.
   - Nu e atat de simplu. Nu pot sa te cred pe cuvant. Am de facut o treaba, o responsabilitate fata de victima, fata de sistem. Trebuie sa raman obiectiva, iar eu...
   Nu putea, isi dadu ea seama. Nu putea.
   Se privira unul pe altul in timp ce unitatea de comunicare din poseta ei incepu sa sune.
   Mainile ei nu erau sigure cand se indeparta si scoase unitatea din poseta.
   Recunoscu codul sectiei de pe ecran si isi introduse ID-ul. Dupa ce inspira profund, raspunse la cererea de identificare a vocii.
   - Dallas, locotenent Eve. Fara audio, va rog, doar video.
   Roarke nu putea sa-i vada decat profilul in timp ce ea citea transmisia. Era de ajuns ca sa citeasca schimbarea din privirea ei, felul cum i se intunecau ochii, apoi deveneau inexpresivi si reci.
   Ea puse comunicatorul la loc, iar cand se intoarse din nou la el, ramasese foarte putin din femeia care ii vibrase in brate, in femeia care il privea acum.
   - Trebuie sa plec. Te voi tine la curent in legatura cu lucrurile tale.
   - Faci meseria asta foarte bine, murmura Roarke printre dinti. Intri direct in pielea politistului. Si ti se potriveste perfect.
   - Asa si trebuie. Nu te deranja sa ma conduci. Ma descurc si singura.
   - Eve.
   Ea se opri in prag si privi inapoi.
   El statea acolo, o silueta in negru inconjurata de eoni de violenta. In corpul de politist, batea cu putere o inima de femeie.
   - Ne vom vedea din nou.
   Ea dadu din cap.
   - Poti conta pe asta.
   O lasa sa plece, stiind ca Summerset va iesi din umbra ca sa-i dea haina de piele si sa-i ureze noapte buna.
   Ramas singur, Roarke scoase din buzunar nasturele gri, cel pe care il gasise pe podeaua limuzinei. Cel care cazuse de pe costumul ei gri, mohorat,  pe care îl purtase in ziua cand o vazuse prima data.
   Studiindu-l, știind ca nu avea de gand sa i-l dea inapoi, se simti ca un prost.

Capitolul 6

     Un soldat începător pazea usa de la apartamentul Lolei Starr.
   Eve il catalogă așa, pentru ca abia daca arata destul de matur ca sa comande o bere, uniforma parea noua, iar fata ii era umbrita de o usoara paloare verzuie.
   Dupa cateva luni de lucrat in cartierul asta, un politist nu mai simtea nevoia sa vomite la vederea unui cadavru. Drogatilor, prostituate cu licenta (PL) sau doar violentilor obisnuiti le placea sa se rafuiasca pe culoarele acestor blocuri atat pentru distractie, cat si pentru profit. După mirosul care o intampina, cineva murise aici de curand sau masinile de gunoi nu trecusera pe acolo in ultima saptamana.
   - Ofiter.
   Se opri, isi arata legitimatia. Soldatul se alertase din momentul in care ea iesise din liftul prapadit. Instinctul o avertizase, pe buna dreptate, ca fara ID-ul rapid ar fi fost amenintata cu arma pe care el o tinea cu o mana tremuratoare.
   - Domnule.
   Ochii lui erau speriați și refuzau sa ramana intr-un singur loc.
   - Spune-mi care este situatia.
   - Domnule, zise el din nou, si inhala lung si tremurator. Proprietarul a oprit vehiculul meu spunand ca este o femeie moarta in apartament.
   - Si este...
   Privirea i se indrepta spre numele inscris deasupra buzunarului de la piept.
   - Ofițer Prosky?
   - Da, domnule, este... înghiți cu greutate, iar Eve vazu cum oroarea trece din nou peste fata lui.
   - Si cum ai stabilit ca subiectul nu mai este in viata, Prosky? I-ai luat pulsul?
   O roseata la fel de nesanatoasa ca paloarea verde, i se asternu pe obraji.
   - Nu, domnule. Am urmat procedura, am conservat locul crimei și am anuntat cartierul general. Confirmare vizuala a mortii, locul nu este contaminat.
   - Proprietarul a intrat acolo?
   Toate aceste lucruri le-ar fi putut afla mai tarziu, dar vedea ca soldatul devenea mai sigur pe el, pe masura ce il forta sa vorbeasca.
   - Nu, domnule, el zice ca nu. După ce unul dintre clientii victimei, care avea programare pentru ora noua seara, s-a plans, proprietarul a verificat apartamentul. A descuiat usa si a vazut-o. E doar o singura camera, locotenente Dallas, iar ea... O vezi de cum deschizi usa. Dupa descoperire, proprietarul panicat a iesit in strada si a oprit unitatea mea de patrulare. L-am urmat imediat la locul crimei, am facut confirmarea vizuala de moarte suspecta și am raportat.
   - Ti-ai parasit postul, ofitere? Fie si pentru foarte scurt timp?
   Ochii lui se potolira in sfarsit.
   - Nu, domnule, locotenent. La un moment dat, am crezut ca va trebui s-o fac. E prima data, si am avut ceva probleme sa ma abtin.
   - Mie mi se pare ca te-ai abtinut foarte bine, Prosky.
   Scoase din trusa de criminalistica, pe care o adusese cu ea, spray-ul de protectie si il folosi.
   - Sună la medicina legala si la ME. Incaperea trebuie verificata, iar moarta va trebui etichetata si ridicata.
   - Da, domnule. Sa raman la post?
   - Pana cand ajunge aici prima echipa. Apoi poti pleca sa raportezi.
   Termina de pulverizat cizmele si privi spre el.
   - Esti insurat, Prosky? intreba ea in timp ce isi prindea inregistratorul de camasa.
   - Nu, domnule. Sunt logodit, intr-un fel.
   - Dupa ce raportezi, du-te si gaseste-ti doamna. Cei care se apuca de baut nu rezista la fel de mult ca aceia care au alaturi un trup cald in care sa se piarda. Unde il gasesc pe proprietar? intreba ea si apasa clanta usii neîncuiate.
   - E jos, la 1-A.
   - Spune-i sa ramana acolo. Ii voi lua declaratia dupa ce termin aici.
   Intra in incapere si inchise usa.
   Eve, care nu mai era de mult o incepatoare, nu isi simti stomacul intors la vederea cadavrului, a carnii sfasiate sau a jucariilor de copii stropite cu sange.
   Dar sufletul o durea.
   Apoi veni mânia, o săgeată ascuțită si rosie de manie, atunci cand vazu arma veche asezata in bratele unui ursulet de plus.
   - Era doar un copil.

      Era ora 7 dimineata.
   Eve nu ajunsese acasa. Prinsese o ora de somn incomod si nelinistit la birou, intre cautari pe computer si rapoarte. Fara un Cod Cinci atasat la cazul Lolei Starr, Eve era libera sa acceseze toate bazele de date ale Centrului International de Resurse privind Activitatea Criminala.
   Pana acum la CIRAC nu aparuse niciun caz similar.
   Palida si obosita, nervoasa din cauza falsei energii induse de falsa cafeina sintetica, statea acum fata in fata cu Feeney.
   - Era o profesionista, Dallas.
   - Nenorocita aia de licenta abia daca fusese eliberata de 3 luni. Avea păpuși in pat. Avea sirop in frigider.
   Nu putea sa treaca peste asta, toate lucrurile acelea caraghioase, de fetita, prin care trebuie sa se uite in timp ce cadavrul demn de mila al victimei zacea peste pernele ieftine si peste papusi.
   Manioasa, Eve tranti pe birou una dintre fotografiile oficiale.
   - Arata ca si cum ar fi trebuit sa fie la liceu. In loc de asta, se prostitueaza si colectioneaza poze cu apartamente si toale scumpe. Crezi ca stia in ce se varase?
   - Nu cred ca se gandeasca va muri, zise Feeney plat. Vrei sa dezbatem codul sexual, Dallas?
   - Nu.
   Obosita, privi din nou poza.
   - Nu, dar ma supara, Feeney. Un copil ca ea.
   - Stii bine ca nu-i asa, Dallas.
   - Da, stiu.
   Se forta sa isi revina.
   - Autopsia ar trebui sa aiba loc in dimineata asta, dar preliminarul meu ii fixeaza moartea cu cel putin 24 de ore inainte de a fi descoperita. Ai identificat arma?
   - SIG 210, un adevarat Rolls Royce al pistoalelor, circa 1980, importat din Elvetia. Cu surdina. Surdinele astea vechi erau bune doar pentru doua-trei gloante. A avut nevoie de surdina pentru ca apartamentul ei nu era antifonat precum cel al lui DeBlass.
   - Si nici nu ne-a sunat, ceea ce imi spune ca nu voia sa fie gasita la fel de repede. Trebuia sa ajunga in alta parte, zise ea.
   Gânditoare, lua bucata mica de hartie cu sigiliu oficial.

   DOUA DIN SASE

   - Una pe saptamana, zise ea incet. Iisuse, Feeney, nu ne da prea mult timp.
   - Ii verific dosarele, agenda. Avea un client nou programat la ora 8 seara, ieri-seara. Dacă preliminarul tau se verifica, ar putea fi omul nostru. Feeney zambi subtire. John Smith.
   - Asta-i o chestie mai veche decat arma crimei.
   Isi freca fata puternic cu palmele.
   - CIRAC ni-l va scoate pe baiatul nostru din eticheta asta.
   - Inca mai au informatii de verificat, zise Feeney printre dinti.
   Era foarte protector, chiar sentimental, in legatura cu CIRAC.
   - N-or sa gaseasca nimic. Avem de-a face cu un calator in timp, Feeney.
   El râse.
   - Da, un adevarat Jules Veme.
   - Avem o crima de secol douazeci, zise ea tinandu-si palmele pe fata. Armele, violenta excesiva, nota scrisă de mana si lasata la locul faptei. Asa ca este posibil ca ucigasul sa fie un istoric sau un impatimit al istoriei. Cineva care doreste ca lucrurile sa fie ca odinioara.
   - O multime de oameni cred ca lucrurile ar sta mai bine altfel. De aceea, lumea e plina de parcuri tematice prapadite.
   Gândindu-se, ea isi lua mainile de la ochi.
   - CIRAC nu ne va ajuta sa intram in mintea individului asta. Trebuie sa gasim o minte omeneasca care sa joace jocul asta. Ce face el, Feeney? De ce o face?
   - Omoara prostituate licentiate.
   - Prostituatele au fost intotdeauna tinte usoare, inca de la Jack Spintecatorul, nu-i asa? E o munca periculoasa, chiar si acum cu toate verificarile care se fac, tot avem clienti care le bat, le omoara.
   - Nu se intampla prea multe, zise Feeney. Uneori, cand e vorba de cei implicati in S & M, mai gasesti cate unul prea entuziast. Cele mai multe PL-uri sunt mai in siguranta decat profesorii.
   - Tot isi asuma un risc, cea mai veche profesie cu cea mai veche crima. Dar lucrurile s-au schimbat, unele dintre ele. De regula, oamenii nu mai folosesc arme. Prea scumpe, prea greu de obtinut. Sexul nu mai este motivantul puternic, asa cum era pe vremuri, prea ieftin, prea usor de obtinut. Avem acum metode de investigare diferite si o multime de motive noi. Dupa ce dai toate astea la o parte, singurul fapt care ramane este ca oamenii omoara oameni. Continua sa sapi, Feeney. Trebuie sa stau de vorba cu niste oameni.
   - Ai nevoie de somn, pustoaico!
   - Lasa-l pe el sa doarma, murmura Eve. Lasa-l pe nenorocit sa doarma.
   Facandu-si curaj, se intoarse spre telelink. Era timpul sa-i contacteze pe parintii victimei.

      Cand Eve intră în holul somptuos de la Roarke Industries, nu mai dormise de mai bine de 32 de ore.
   Trecuse prin mizeria momentului când trebuise să le spună celor doi părinți socați și înlăcrimați, că fiica lor era moarta.
   Interviul cu proprietarul apartamentului Lolei, fusese o aventură în sine. Dupa ce omul si-a reveni, au urmat 30 de minute plângându-se de publicitatea neplacuta si de posibilitatea scaderii ratei inchirierilor.
   Empatia omeneasca, gandi Eve.
  Roarke Industries, New York, era în cea mai mare parte așa cum se astepta. O suta cincizeci de etaje stralucitoare, netede, eficiente, care se inaltau spre cerul Manhattanului. Era ca o lance de culoarea abanosului, lucioasa ca o piatra uda, inconjurata de lifturi de transport si drumuri aeriene stralucitoare ca diamantul.
   Niciun Grătar-Plutitor de prost gust nu exista pe coltul asta, gandi ea. Nici vanzatori ambulanti cu PC-uri de buzunar, furate, care sa fuga de paznici pe aerobordurile lor colorate.
   Vanzarile pe trotuar erau interzise pe portiunea asta din Fifth Avenue. Exclusivitatea facea lucrurile linistite, chiar daca erau mai lipsite de aventura.
   Inauntru, holul principal ocupa un intreg cvartal, mandrindu-se cu 3 restaurante, un butic cu prețuri mari, cateva magazine de specialitati si un mic cinematograf in care rulau filme de arta.
   Bucatile de gresie alba de pe podea aveau o suprafata de cate un metru patrat fiecare si luceau precum luna. Lifturi din sticla transparenta alunecau ocupate în sus si in jos, oamenii misunau in stanga si dreapta, in timp ce voci lipsite de trup ii ghidau pe vizitatori catre punctele de interes sau, daca era vorba de afaceri, catre biroul de care aveau nevoie.
   Pentru cei care voiau sa se plimbe singuri, existau peste 12 harti miscatoare.
   Eve se indrepta spre un monitor si i se oferi politicos ajutorul.
   - Roarke, zise ea, enervata că numele lui nu se afla listat in directorul principal.
   - Imi pare rau.
   Vocea computerului avea un ton extrem de manierat care se voia calmant, dar care nu reusea decat sa zgandare si mai mult nervii si asa intinsi ai lui Eve.
   - Nu am calitatea de a accesa aceasta informatie.
   - Roarke, repeta Eve, tinand in mana legitimatia ca sa poata fi scanata de computer.
   Astepta nerabdatoare in timp ce computerul bazai verificandu-i ID-ul, fara indoiala, anuntandu-l pe cel în cauza.
   - Va rog sa va indreptati spre aripa de vest, locotenente Dallas. Veti fi intampinata.
   - Bine.
   Eve intra pe un coridor, trecu pe langa o jardiniera de marmura, plina cu o padure de flori albe ca zapada.
   - Locotenente.
   O femeie imbracata intr-un costum rosu orbitor si cu un par la fel de alb ca florile, ii zambi calma.
   - Veniti cu mine, va rog.
   Femeia introduse un card de securitate intr-o fanta si isi aseza palma pe un strat de sticla neagra pentru identificarea amprentelor. Peretele aluneca intr-o parte, scotand la iveala un lift particular.
   Eve intra cu ea si nu fu surprinsa cand escorta ei ceru ultimul etaj. Fusese sigura ca Roarke nu ar fi fost satisfacut cu nimic altceva decat cu ultimul etaj.
   Insotitoarea ei ramase tacuta în timpul calatoriei si emana un parfum discret care se potrivea cu pantofii ei si cu coafura impecabila. Eve admira in secret femeile care puteau sa arate atat de bine, fara sa para ca fac efort.
   Pusa in fata unei asemenea tăcute apartii magnifice, isi aranja jacheta din piele roasa si se intreba daca n-ar trebui sa cheltuiasca niste bani pe tuns, decât sa si-l taie singura.
   Înainte de a se putea decide asupra unui asemenea lucru de o importanta coplesitoare, usile se deschisera catre un foaier tacut, cu covoare albe, de marimea unei case mici. Erau acolo plante de un verde luxuriant, plante reale: ficuși, palmieri și un copac care ce parea a fi un sanger inflorit in afara sezonului. O aroma iute venea dinspre un rasad de dianthus, inflorit in nuante de roz si violet intens.
   Gradina inconjura o zona de asteptare confortabila, cu canapele mov si mese din lemn lucios, lampi care erau, cu siguranta, facute din alama solida si cu abajurul colorat ca niste bijuterii.
   În centru, se afla o statie de lucru circulara, echipata eficient ca o carlinga de avion, cu monitoare, tastaturi si telelinkuri. Doi barbati si o femeie lucrau la ele, ca un balet fara cusur al competentei in miscare.
   Fu condusa dincolo de ei, intr-un culoar cu pereti de sticla. O privire aruncata in jos si putea vedea Manhattanul. De undeva se auzea o muzica pe care nu o recunoscu ca fiind a lui Mozart. Pentru Eve, muzica incepea undeva dupa ce implinise vârsta de 10 ani.
   Femeia in costum rosu se opri din nou, zambi perfect, apoi vorbi intr-un microfon ascuns.
   - Locotenentul Dallas, domnule.
   - Trimite-o inauntru, Caro. Multumesc.
   Din nou, Caro isi puse palma pe o sticla neagra si lucioasa.
   - Intrati, locotenente, o invita ea, in timp ce panoul aluneca intr-o parte.
   - Multumesc.
   Din curiozitate, Eve o privi cum se indeparteaza, intrebandu-se cum putea cineva sa mearga atat de gratios pe tocuri de 10 centimetri.
   Intra in biroul lui Roarke.
   Era, asa cum se si astepta, la fel de impresionant ca si restul sediului sau din New York. In ciuda vederii pe 3 laturi a inaltimii la care se aflau, a tonurilor vibrante de topaz si smarald din tapiteria mobilelor, barbatul din spatele biroului de abanos era cel care domina. Ce dracu' avea? gandi Eve din nou, in timp ce Roarke se ridica si ii zambi stramb.
   - Locotenente Dallas, zise el cu acel usor si fascinant accent irlandez, o placere, ca intotdeauna.
   - Poate nu vei mai gandi la fel dupa ce voi termina.
   El ridica o spranceana.
   - De ce nu faci si restul drumului si apoi sa incepi? Apoi vom vedea. Cafea?
   - Nu incerca sa ma distragi, Roarke.
   Veni mai aproape. Apoi, ca sa-si satisfaca curiozitatea, privi scurt in jurul incaperii. Era mare cat un helioport, cu toate facilitatile unui hotel de lux: serviciu de bar automatizat, un fotoliu pentru relaxare complet cu VR si setari de stari, un ecran de perete supradimensionat, fara imagine in acel moment. La stanga, era o baie completa, cu jacuzzi si uscator. Intregul echipament de birou, de cea mai inalta tehnologie, era incastrat in mobilier.
   Roarke o urmari cu o expresie politicoasa. Admira felul in care se misca, felul in care ochii aceia calmi vedeau totul.
   - Vrei sa faci un tur, Eve?
   - Nu. Cum lucrezi cu toate astea...
   Folosindu-se de ambele maini, gesticula larg catre peretii din sticla tratata.
   - Cu spatiul asta deschis.
   - Nu-mi place sa stau inchis inauntru. Ai de gand sa te asezi sau sa te plimbi?
   - O sa stau in picioare. Am cateva intrebari pentru tine, Roarke. Ai dreptul sa raspunzi in prezenta avocatului.
   - Sunt arestat?
   - Nu in acest moment.
   - Atunci lasam avocatii pentru cand o sa fiu. Intreaba.
   Deși îl privea in ochi, știa unde se afla mainile lui, vârâte nonsalant in buzunarele pantalonilor.
   Mainile ii tradau emotiile.
   - Alaltaieri-noapte, zise ea, intre orele 8 si 10 seara. Poti sa-mi spui pe unde erai?
   - Cred ca am fost aici pana la scurt timp dupa ora opt.
   Cu o mana sigura, atinse agenda de birou.
   - Mi-am inchis monitorul la ora 8:17, am parasit cladirea si m-am dus acasa cu masina.
   - Singur, il intrerupse ea, sau cu sofer?
   - Singur. Tin o masina aici. Nu-mi place sa-mi tin angajatii sa astepte dupa mine.
   - Al naibii de democratic din partea ta.
   Si, gandi ea, al naibii de suparator. Voia ca el sa aiba un alibi.
   - Si pe urma?
   - Mi-am turnat un coniac, am facut un dus, m-am schimbat. Am luat cina tarziu, cu o prietena.
   - Cat de tarziu si cine era prietena?
   - Cred ca am ajuns in jurul orei 10. Îmi place sa fiu prompt. Acasă la Madeline Montmart.
   Eve avu viziunea rapida a unei blonde, cu forme frumoase, buze carnoase si ochi migdalati.
   - Madeline Montmart, actrita?
   - Da. Cred ca am mancat carne de porumbel, daca asta ajuta la ceva.
   Ea ii ignora sarcasmul.
   - Nimeni nu te-a vazut intre 8 și 17și 10 seara?
   - Poate unul dintre angajati m-o fi observat, dar ii platesc bine si ar putea sa spuna ce le spun eu sa spuna.
   Vocea lui deveni usor dura.
   - A mai avut loc o crima?
   - Lola Starr, insotitoare cu licenta. Anumite detalii vor fi transmise catre media in mai putin de-o ora.
   - Si anumite detalii nu vor fi transmise.
   - Ai in posesie o surdina, Roarke?
   Expresia de pe fata lui nu se schimba.
   - Mai multe. Arati epuizata, Eve. Ai stat treaza toata noaptea?
   - Asta-i meseria. Ai un pistol elvetian, SIG 210, circa 1980?
   - Am facut rost de unul acum vreo 6 saptamani. Stai jos.
   - O cunosteai pe Lola Starr?
   Isi vari mana in servieta si scoase o poza pe care o gasise in apartamentul Lolei. Fata draguta, ca un spiridus, zambea plina de amuzament.
   Roarke isi lasa privirea in jos, spre poza, cand aceasta ateriza pe biroul lui. Ochii lui scanteiara. De data asta, vocea lui parea schimbata. Eve crezu ca era vorba de mila.
   - Nu are varsta ca sa aiba licenta.
   - A implinit 18 ani acum 4 luni. A facut cererea chiar de ziua ei.
   - N-a avut timp sa se razgandeasca, nu-i asa?
   Își ridică ochii spre Eve. Și da, era mila in ochii lui.
   - Nu am cunoscut-o. Nu folosesc prostituate... sau copii.
   Lua fotografia, ocoli biroul si i-o dadu inapoi lui Eve.
   - Stai jos.
   - Ai facut vreo data...
  - Fir-ar sa fie, stai jos.
   Cu o furie bruscă, o apucă de umeri si o impinse intr-un scaun. Servieta ei se răsturnă imprastiind fotografiile cu Lola, care nu aveau nimic amuzant.
   Poate ca ar fi reusit sa ajunga ea prima la ele... reflexele ii erau la fel de bune ca ale lui. Poate ca dorise ca el sa le vada. Poate ca avea nevoie ca el sa le vada.
   Asezandu-se pe vine, Roarke ridica fotografiile facute la locul crimei. Le privi lung.
   - Iisuse Hristoase, zise el incet. Crezi ca sunt capabil de asa ceva?
   - Ceea ce cred eu nu este important. Investigatia...
   Se opri cand ochii lui ii biciuiră pe ai ei.
   - Crezi ca sunt capabil de asa ceva?
   Repeta el pe un ton taios ca un brici.
   - Nu, dar am o treaba de facut.
   - Treaba ta este mizerabila.
   Ea lua fotografiile si le puse la loc.
   - Uneori.
   - Cum dormi noaptea, dupa ce vezi ceva de felul asta?
   Ea tresari. Desi isi reveni imediat, el observase. Desi era intrigat de reactia ei emotionala si instinctiva, ii parea rau ca i-o provocase.
   - Stiind ca il voi prinde pe nenorocitul care a facut-o. Da-te la o parte din calea mea.
   El rămase acolo unde era si puse o mana pe bratul ei.
   - Un barbat aflat in pozitia mea trebuie sa poata citi oamenii repede si cu acuratete, Eve. Pe tine te citesc ca fiind aproape de marginea prapastiei.
   - Am zis, da-te la o parte.
   El se ridica, dar schimbandu-si stransoarea de pe bratul ei, o ridica in picioare.
   - O va face din nou, zise Roarke incet. Si te roade ca nu stii cand, unde si pe cine.
   - Nu ma analiza pe mine. Avem un intreg departament de psihologi pe statul de plata pentru asta.
   - De ce nu te-ai dus sa vorbesti cu unul dintre ei? Te-ai strecurat printre gaurile din sistem ca sa eviti Testarea.
   Ea miji ochii.
   El zâmbi, dar nu era amuzat.
   - Am relații, locotenente. Trebuia să mergi la Testare acum câateva zile, procedura standard după o eliminare justificata, cea pe care ai executat-o in noaptea cand Sharon a fost omorata.
   - Nu te baga in treburile mele, zise ea furioasa. Si la dracu' cu relatiile tale.
   - De ce te temi? De ce anume te temi ca vor gasi cand vor privi in capul tau? Inima ta?
   - Nu mi-e teama de nimic.
   Ea isi trase bratul, dar el isi puse palma pe obrazul ei. Un gest atat de neasteptat, atat de bland, incat i se stranse stomacul.
   - Lasă-mă să te ajut.
   - Eu...
   Ceva aproape că se scurse din ea, asa cum se intamplase si cu pozele. Dar de data asta, reflexele reusira sa o opreasca.
   - Mă descurc.
   Se întoarse cu spatele la el.
   - Poti sa-ti ridici lucrurile oricand doresti maine, dupa ora 9 dimineata.
   - Eve.
   Ea isi tinu privirea atintita asupra usii, continuand sa mearga.
   - Poftim?
   - Vreau sa te vad diseara.
   - Nu.
   Era tentat, foarte tentat, sa intinda mana dupa ea. In loc de asta, ramase acolo unde era.
   - Te pot ajuta sa rezolvi cazul.
   Prudenta, se opri si se intoarse.
   Daca nu ar fi trecut printr-o stare de frustrare sexuala, el ar fi ras de combinatia de suspiciune si batjocura de pe fata ei.
   - Cum?
   - Cunosc oamenii pe care îi cunoștea Sharon.
   În timp ce vorbea, văzu cum batjocura din ochii ei se transforma in interes. Dar suspiciunea rămânea.
   - Nu e nevoie de un exercițiu mintal major ca sa realizez ca vei cauta o legatura intre fata din fotografiile pe care le ai la tine si Sharon. O sa vad daca pot sa gasesc ceva.
   - Informatia venita de la un suspect nu are prea multa importanta intr-o ancheta. Dar, adauga ea inainte ca el sa poata vorbi, poti sa-mi spui.
   El zâmbi.
   - E de mirare ca te vreau goala in pat? O sa-ti spun, locotenente.
   Și se duse în spatele biroului.
   - Intre timp, incearca sa dormi.
   Cand usa se inchise in spatele ei, zambetul ii pieri din privire. Ramase tacut mult timp. Jucandu-se cu nasturele pe care il purta in buzunar, deschise linia particulara de comunicatii care era sigura.
   Nu voia ca aceasta convorbire sa fie inregistrata in jurnalul lui.

Capitolul 7

      Eve se opri în dreptul ecranului de verificare de la ușa lui Charles Monroe și se pregătea să se anunțe, când ușa se deschise.
   Era imbracat in costum de seara, o pelerina de casmir ii atarna neglijent peste umeri, scoasa in evidenta de fularul din matase crem. Zambetul lui era la fel de fermecator ca si hainele.
   - Locotenent Dallas. Ma bucur sa te vad din nou, ochii lui, plini de complimente pe care ea stia ca nu le merita, o masurara din cap pana in picioare. Ce pacat ca tocmai ma pregateam sa plec.
   - Nu te retin mult.
   Ea pasi in fata, iar el o urma.
   - Doua intrebari, domnule Monroe, aici neoficial sau oficial la sectie impreuna cu avocatul tau.
   Sprancenele lui bine conturate se ridicara.
   - Inteleg. Credeam ca am trecut de acel moment. Foarte bine, locotenente, intreaba-ma.
   Lasa usa sa se inchida din nou.
   - Vom mentine lucrurile la nivel neoficial.
   - Unde te aflai alaltaieri-noapte intre orele 8 si 11?
   - Alaltaieri-noapte?
   Scoase o agendă din buzunar și tastă.
   - Ah, da, am luat o clienta la 7 și jumatate pentru spectacolul de la ora 8 de la Grand Theatre. Se joaca o piesa de Ibsen, absolut deprimanta. Am stat in randul 3, la mijloc. Spectacolul s-a terminat puțin înainte de ora 11, si am luat o cina tarzie, comandata. Aici. Am ramas cu ea pana la ora 3 dimineata.
   Zambetul lui sclipi, in timp ce isi punea agenda la loc in buzunar.
   - Asta imi clarifica situatia?
   - Daca clienta coroboreaza informatia.
   Zambetul i se transforma intr-o grimasa de durere.
   - Locotenente, ma omori .
   - Cineva omoara oamenii din profesiunea ta, ii raspunse ea. Numele si numarul, domnule Monroe.
   Astepta pana cand el, plin de tristete, ii dadu informatia.
   - Cunosti pe cineva cu numele de Lola Starr?
   - Lola, Lola Starr... nu-mi suna familiar.
   Scoase din nou agenda, scana adresele.
   - Se pare ca nu. De ce?
   - O sa afli de la stirile de maine, ii spuse Eve in timp ce deschidea din nou usa. Pana acum, au fost omorate doar femei, domnule Monroe, dar, daca as fi in locul tau, as fi foarte reticenta sa primesc clienti noi.
   Cu o durere de cap care o sacaia, se indrepta spre lift. Neputandu-se abtine, privi spre usa apartamentului lui Sharon DeBlass, pe care clipea lumina rosie a politiei.
   Avea nevoie de somn, isi spuse ea. Avea nevoie sa ajunga acasa si sa-si limpezeasca mintea pentru o ora. Dar deja isi folosea ID-ul ca sa anuleze sigiliul si intra in casa unei femei moarte.
   Era liniste. Si era gol. Nici nu se asteptase la altceva. Sperase cumva ca va avea un fel de intuitie, dar nu simtea decat loviturile ritmice din tample, provocate de durere. Ignorandu-le, se duse in bucatarie.
   Ferestrele fusesera si ele sigilate, pentru a preveni presa sau curiosii cu inclinatii morbide, de a trece pe acolo ca sa vada locul crimei. Comanda lumina, iar umbrele disparura, scotand la vedere patul.
   Cearceafurile fusesra scoase si luate de legisti. Fluidele corporale, parul si pielea fusesera deja analizate si inregistrate. Salteaua era patata acolo unde sangele trecuse prin cearceafurile de satin.
   Tablia tapitata a patului era stropita si ea. Se intreba daca exista cineva caruia sa-i pese destul de mult ca sa-l curete.
   Privi spre masa. Feeney luase PC-ul micut ca sa-l poata cerceta in amanunt, precum si discurile. Camera fusese cercetata si probele adunate. Nu mai ramasese nimic de facut. Totusi, Eve se indrepta spre dulap si cerceta din nou metodic, toate sertarele. Cine va pretinde aceste haine? se intreba. Matasurile si dantelele, casmirul si satinul unei femei careia ii placuse sa simta pe piele aceste texturi de lux.
   Mama ei, isi inchipui ea. De ce nu trimisese o cerere ca sa-i fie returnate lucrurile fiicei ei?
   Un lucru la care va trebui sa se gandeasca.
   Se duse la garderoba si lua la mana fuste, rochii, pantaloni, pelerine si pardesie moderne, jachete si bluze, scotoci prin buzunare si prin captuseli. Trecu la pantofi, toti tinuti ordonat in cutii din acril.
   Femeia asta avusese doar doua picioare, gandi ea usor enervata. Nimeni nu avea nevoie de 60 de perechi de pantofi. Cu o usoara strambatura, isi vari mana prin ei, prin cizme si prin pantofi cu platforme moi, gonflabile.
   Lola nu avusese așa de mulți, gândi ea acum. Doua perechi cu tocuri ridicol de inalte, o pereche de sandale cu barete ca pentru fetite si o pereche de tenisi cu pompa de aer, toate aruncate intr-un sifonier mic.
   Dar Sharon fusese o fiinta organizata si vanitoasa. Pantofii ei erau aliniati cu grija in randuri de...
   Gresit. Simtind cum i se ridica pielea, Eve facu un pas inapoi. Ceva era gresit. Garderoba era mare cat o camera, si fiecare centimetru de spatiu fusese folosit la maximum. Acum existau aproape 30 de centimetri de spatiu gol pe rafturi. Pentru ca pantofii erau asezati pe 6 rânduri verticale, câte 8 pe fiecare rand. Nu asa ii gasise Eve si nici nu ii lasase asa. Fusesera aranjati dupa culori si model. Pe 4 randuri, cate 12 perechi pe fiecare rand.
  O greseala atat de mica, gandi ea zambind. Dar un barbat care facea o greseala, avea sa mai faca si alta.

      - Vrei sa mai spui o data, locotenente?
   - A reasezat cutiile cu pantofi in mod gresit, comandante.
   Eve sunase la sectie dupa ce se luptase cu traficul, tremurand de frig in masina care nu-i ofera decat o urma de caldura in jurul picioarelor. Un zepelin turistic aparu la altitudine joasa, cu vocea ghidului bubuind peste magazinele aeriene in timp ce se deplasau pe Fifth Avenue. O echipa de idioti autorizati sa lucreze ziua, faceau un zgomot infernal sapand un tunel la coltul strazii 6 cu 78. Eve isi ridica vocea pentru a se face auzita peste toate zgomotele.
   - Poti sa revezi discurile de la locul crimei. Stiu cum era aranjata garderoba. M-a impresionat faptul ca o singura persoana poate avea atatea haine si le tine atat de bine organizate. S-a intors la locul crimei.
   - S-a intors la locul crimei?
   Vocea lui Whitney era uscata ca praful.
   - Cliseele se bazeaza pe fapte.
   Sperand la o oarecare liniste, intra pe o strada laterala si ajunse in spatele un microbuz care scotea fum. In New York nu mai statea nimeni acasa?
   - Altfel nu ar mai fi clisee, incheie ea si trecu pe pilot automat ca sa-si poata incalzi mainile in buzunare. Mai erau si alte lucruri. Isi tinea gablonzurile intr-un sertar cu despartituri. Inelele intr-o parte, bratarile intr-alta, si asa mai departe. Unele lantisoare erau incurcate cand m-am uitat din nou.
   - Cei de la laborator...
   - Domnule, am cercetat locul acela din nou dupa ce au plecat cei de la laborator. Stiu ca el a fost acolo.
   Eve isi tinu in frau frustrarea si isi spuse ca Whitney era un om prudent. Asa trebuiau sa fie administratorii.
   - A trecut de securitate si a intrat. Cauta ceva, ceva ce uitase. Un lucru pe care il avea ea. Ceva ce ne-a scapat.
   -Vrei ca locul sa fie verificat din nou?
   - Da. Si vreau ca Feeney să verifice din nou dosarele lui Sharon. Undeva acolo se afla ceva. Si il priveste pe el atat de mult, incat a riscat sa se intoarca pentru acel lucru.
   - Voi semna autorizarea. Sefului n-o sa-i placa.
   Comandantul ramase tacut un moment. Apoi, ca si cum tocmai si-ar fi amintit ca se afla pe o linie protejata, se incrunta.
   - Da-l dracu' pe sef. Ai ochi buni, Dallas.
   - Multumesc...
   Dar el intrerupsese deja legatura, inainte ca ea sa-i poata multumi.
   Doua din sase, gandi ea, si in intimitatea masinii se cutremura si nu doar din cauza frigului. Mai erau inca patru persoane ale caror vieti se aflau in mainile ei.
   Dupa ce intra in garaj, se jura ca-l va suna a doua zi pe nenorocitul ala de mecanic. Dupa experientele anterioare, insemna ca-i va tine masina o saptamana intreaga, luptandu-se cu un cip din sistemul de incalzire. Gandul la toate hartiile pe care ar fi trebuit sa le completeze ca sa-i fie inlocuita masina de catre departament, era prea coplesitor.
   Pe langa asta, era obisnuita cu cea pe care o avea, cu toate micile ei probleme. Toata lumea stia ca politistii in uniforma primeau cele mai bune vehicule aer-sol. Detectivii trebuiau sa se descurce cu rable. Va trebui sa se bazeze pe transportul in comun sau sa ia o masina din garajul sectiei si sa plateasca mai tarziu pretul birocratic.
   Inca incruntata, cu gandul la problemele ce o asteptau si amintindu-si ca trebuie sa-l contacteze pe Feeney personal, ca sa-l puna sa verifice discurile de securitate de la Gorham de pe o saptamana intreaga, urca cu liftul pana la etajul unde locuia. Eve abia descuiase usa, cand mana i se indrepta spre arma si o scoase din toc.
   Linistea din apartament nu era cea normala. Stiu instantaneu ca nu era singura. Senzatia de furnicaturi pe piele o facu sa cerceteze repede cu privirea si arma, intorcandu-se de la stanga la dreapta.
   In semi-intunericul camerei atarnau umbre, iar linistea se mentinea. Apoi, sesiza o miscare ce ii facu muschii sa se incordeze si sa puna degetul pe tragaci.
   - Excelente reflexe, locotenente.
   Roarke se ridica de pe scaunul in care se odihnise pana atunci si de unde o urmarise.
   - Atat de excelente, continua el pe acelasi ton moale in timp ce aprindea o lampa, incat am deplina incredere ca nu le vei folosi pe mine.
   Poate ca ar fi facut-o. Ar fi putut foarte bine sa-i aplice o impunsatura. Asta i-ar fi sters zambetul multumit de pe fata. Dar asta ar fi insemnat alte hartii de completat, iar ea nu era pregatita sa treca prin asta doar pentru o razbunare minora.
   - Ce dracu' cauti aici?
   - Te asteptam.
   Ochii lui o privira direct, in timp ce ridica mainile.
   - Sunt neinarmat. Poti sa verifici si singura daca nu vrei sa ma crezi pe cuvant.
   Foarte incet si cu o oarecare reticenta, isi puse arma la loc in toc.
   - Imi imaginez ca ai o intreaga haita de avocati foarte scumpi si foarte inteligenti, Roarke, care te-ar putea scoate inainte ca eu sa reusesc sa completez hartiile de arestare pentru intrare prin efractie. Dar spune-mi de ce n-ar trebui sa trec prin efortul asta, iar orasul sa nu trebuiasca sa cheltuiasca bani ca sa te arunce in inchisoare pentru vreo doua ore?
   Roarke se intreba daca nu cumva devenise pervers, de ii placea atat de mult felul in care ea il ironiza.
   - N-ar fi productiv. Si esti obosita, Eve. De ce nu te asezi?
   - Nu ma voi deranja sa te intreb cum ai intrat aici.
   Simtea cum vibreaza din cauza maniei si se intreba cata satisfactie ar fi avut daca i-ar fi pus catuse pe elegantele lui incheieturi.
   - Esti proprietarul cladirii, asa ca am raspunsul.
   - Unul dintre lucrurile pe care le admir la tine este ca nu-ti pierzi timpul cu chestiuni evidente.
   - Intrebarea mea este de ce?
   - M-am trezit ca ma gandesc la tine, profesional si personal, dupa ce ai plecat din biroul meu.
   Zambi repede si fermecator.
   - Ai mancat?
   - De ce? repeta ea.
   Pasi catre ea in asa fel, incat lumina oblica a lampii sa-i cada in spate.
   - Profesional, am dat cateva telefoane care te-ar putea interesa. Personal...
   Ridica o mana si ii atinse fata, trecand usor cu degetele peste barbie, mangaindu-i gropita.
   - Mi-am dat seama ca sunt ingrijorat de oboseala ce se vede in ochii tai. Din nu stiu ce motiv, m-am simtit nevoit sa te hranesc.
   Desi stia ca e un gest de copil suparat, isi trase barbia.
   - Ce telefoane?
   El doar zambi si se duse la telelink.
   - Imi dai voie? zise el in timp ce tasta numarul pe care il voia. Sunt Roarke, puteti trimite mancarea sus.
   Inchise si zambi din nou catre ea.
   - Nu ai nimic impotriva spaghetelor, nu?
   - Nu, in principiu. Dar ma deranjeaza sa fiu manipulata.
   - Asta-i un alt lucru care imi place la tine.
   Pentru ca ea nu o facea, el se aseza, ignorandu-i incruntarea, si isi scoase tabachera.
   - Dar gasesc ca te poti relaxa mai usor in timpul unei mese calde. Nu te relaxezi de-ajuns, Eve.
   - Nu ma cunosti atat de bine incat sa judeci ceea ce fac sau nu. Si nu ti-am zis ca ai voie sa fumezi aici.
   El isi aprinse tigarea, privind-o prin fumul aromat.
   - Nu m-ai arestat pentru, intrare prin efractie, n-o sa ma arestezi pentru fumat. Am adus o sticla de vin. Am lasat-o sa respire pe masa din bucatarie. Vrei un pic?
   - Ce mi-ar placea...
   Brusc, avu o revelatie si fu cuprinsa de furie atat de brusc, incat abia mai putea sa vada. Dintr-o saritura ajunse la computer si ceru acces.
   Asta il enerva destul ca vocea sa-i devina dura.
   - Daca as fi venit aici ca sa-mi bag nasul prin dosarele tale, nu as mai fi stat sa te astept.
   - Pe dracu', n-ai fi facut-o. Aroganta asta e tipica pentru tine. Dar securitatea ii era intacta.
   Nu era sigura daca se simtea usurata sau dezamagita. Asta pana ce vazu pachetul mic de langa monitor.
   - Ce-i asta?
   - N-am idee.
   Trase din tigara si elibera fumul.
   - Era pe jos, langa usa. L-am ridicat.
   Eve stia ce era, marimea, forma, greutatea. Si stia ca atunci cand va viziona discul, avea sa vada cum fusese omorata Lola Starr.
   Ceva din felul in care privirea ei se schimbase, il facu sa se ridice si imblanzi vocea:
   - Ce este, Eve?
   - Treburi oficiale. Te rog sa ma scuzi.
   Se duse direct in dormitor si inchise usa asigurand-o.
   Era randul lui Roarke sa se incrunte. Se duse in bucatarie, gasi paharele si isi turna un pahar de vin rosu. Ea traia simplu, gandi el. Foarte putina inghesuiala, foarte putine lucruri care sa vorbeasca despre viata ei sau despre familie. Niciun suvenir. In timpul cand fusese singur, fusese tentat sa se duca in dormitorul ei, ca sa vada ce ar fi putut descoperi despre ea, dar rezistase. Nu atat din respect pentru ea, cat din cauza provocarii pe care o reprezenta ea, ca s-o descopere prin femeia care era si nu prin lucrurile care o inconjurau.
   Totusi, culorile simple si lipsa de pedanterie ii spuneau multe. Ea nu traia aici, din cate isi putea da el seama, doar exista aici. Traia in munca ei, deduse el.
   Sorbi din vin cu placere. Dupa ce isi stinse tigara, duse ambele pahare in camera de zi. Avea sa fie mai mult decat interesanta rezolvarea acestui puzzle care era Eve Dallas.
   Cand ea se intoarse, dupa aproape 20 de minute, un chelner in haina alba tocmai termina de asezat mancarea pe o masuta langa fereastra. Desi aromele erau grozave, nu reusira sa-i starneasca apetitul. O durea din nou capul si uitase sa-si cumpere medicamente.
   Cu o soapta, Roarke ii dadu drumul chelnerului. Nu zise nimic pana cand usa nu se inchise si ramase din nou singur cu Eve.
   - Imi pare rau.
   - Pentru ce?
   - Pentru ceea ce te-a suparat.
   Cu exceptia acelei roseli provocata de manie, fusese palida tot timpul de cand intrase in apartament. Dar obrajii ei erau acum lipsiti de culoare, iar ochii prea intunecati. Cand el se indrepta spre ea, clatina din cap o singura data, cu putere.
   - Pleaca, Roarke.
   - Asta ar fi usor. Prea usor.
   O inconjura cu bratele si o simti cum se incordeaza.
   - Odihneste-te un minut.
   Vocea lui era moale, persuasiva.
   - Ar conta, chiar ar conta cu adevarat pentru cineva in afara de tine, daca te-ai opri un minut ca sa te eliberezi de povara?
   Ea clatina din nou din cap, dar de data asta era un gest obosit. O auzi cum ii scapa un oftat si, profitand de acest avantaj, o trase mai aproape de el.
   - Poti sa-mi spui?
   - Nu.
   El dadu din cap, dar ochii ii straluceau de nerabdare. Stia bine ca nu ar fi trebuit sa conteze pentru el. Ea nu ar fi trebuit sa conteze. Dar contau prea multe care tineau de ea.
   - Atunci, ai pe altcineva? sopti el.
   - Nu am pe nimeni.
   Apoi, dandu-si seama cum i-ar putea fi interpretate vorbele, se retrase.
   - N-am vrut sa spun...
   - Stiu ca n-ai vrut.
   Zambetul lui era stramb si nu foarte amuzat.
   - Dar nu va fi nimeni altcineva pentru niciunul dintre noi, cel putin nu pentru un timp.
   Pasul pe care ea il facu in spate, nu era o retragere, ci o declaratie de distantare.
   - Presupui prea multe lucruri, Roarke.
   - Deloc. Nu presupun nimic. Esti munca, locotenente. Foarte multa munca. Ti se raceste mancarea.
   Era prea obosita ca sa ia atitudine, prea obosita ca sa se certe. Se aseza si lua o furculita.
   - Ai fost in apartamentul lui Sharon DeBlass in timpul saptamanii trecute?
   - Nu, de ce as fi facut-o?
   Ea il studie cu grija.
   - De ce ar face-o cineva?

..........................................................