Goală în moarte, Nora Roberts

 ...........................................

5.

       - Încercam să pun în ordine faptele.

   Era fascinant să-l urmărească cum se lupta să se calmeze. Îi era destul de greu, observă ea, mâinile îi tremurau, pieptul i se zbătea.
   - Încerc sa gasesc barbatul care a ucis-o pe Sharon, domnule senator. Presupun ca asta este o prioritate si pe agenda dumneavoastra.
   - Gasirea lui nu o va aduce pe ea inapoi.
   Se aseza, evident obosit de aceasta iesire.
   - Important acum este sa protejez ce a mai ramas. Pentru asta, Sharon trebuie separata de celelalte doua femei.
   Nu-i placea parerea lui, dar nu-i pasa nici de culoarea fetei lui. Era inca alarmant de congestionat.
   - Sa va aduc niste apa, domnule senator DeBlass?
   El dadu din cap, facu un semn cu mana. Eve iesi pe coridor si lua un pahar de apa imbuteliata. Cand se intoarse, respiratia lui era mai regulata, mainile mai sigure.
   - Senatorul este extenuat, spuse Rockman. Proiectul lui de lege asupra Moravurilor va fi dezbatut maine in Camera. Tragedia din familia sa atarna greu asupra sa.
   - Inteleg asta. Fac tot ce pot sa inchid cazul.
   Ea isi lasa capul pe o parte.
   - Presiunea politica atarna greu asupra unei anchete. Nu-mi place sa fiu monitorizata in timpul meu liber.
   Rockman ii zambi moale.
   - Imi pare rau. Poti defini mai bine?
   - Am fost monitorizata si relatia mea personala cu un civil a fost raportata sefului Simpson. Nu e un secret ca Simpson si senatorul sunt prieteni.
   - Senatorul si seful Simpson au o loialitate personala si politica, fu de acord Rockman. Dar nu ar fi etic sau in interesul senatorului, sa monitorizeze un membru al politiei. Te asigur, locotenente, senatorul DeBlass este prea adâncit in propria-i durere si responsabilitate fata de tara ca sa-si faca griji pentru... relatiile tale personale. Dar ne-a fost adus la cunostinta, prin seful Simpson, ca ai avut cateva intalniri cu Roarke.
   - Un oportunist amoral.
   Senatorul puse paharul deoparte cu un pocnet.
   - Un om care nu se opreste de la nimic ca sa-si mareasca puterea.
   - Un om, adauga Eve, care a fost scos de sub banuiala ca ar avea vreo legatura cu aceasta ancheta.
   - Banii cumpara imunitate, zise DeBlass dezgustat.
   - Nu si in biroul asta. Sunt sigura ca veti cere raportul de la comandant. Intre timp, fie ca va mai alina sau nu durerea, eu intentionez sa-l gasesc pe cel care va ucis nepoata.
   - Presupun ca ar trebui sa-ti laud dedicatia. DeBlass se ridica. Ai grija ca dedicatia ta sa nu puna in pericol reputatia familiei mele.
   - Ce anume va facut sa va schimbati parerea, domnule senator? intreba Eve. Prima data cand am vorbit, ma amenintati ca ma lasati fara slujba daca nu-l aduceam in fata justitiei pe ucigasul lui Sharon si asta cat mai repede.
   - E ingropata, fu tot ce zise el si iesi.
   - Locotenente.
   Rockman isi pastra tonul jos.
   - Va repet ca presiunea asupra senatorului este enorma, ar strivi un barbat mai slab.
   Expira incet.
   - Adevarul este ca a distrus-o pe sotia lui. A avut o cadere nervoasa.
   - Imi pare rau.
   - Doctorii nu stiu daca isi va reveni. Aceasta tragedie in plus l-a scos din minti de durere pe fiul sau. Fiica lui s-a izolat de familie si a plecat la un azil. Singura speranta a senatorului de a-si recupera familia este sa lase moartea lui Sharon, intreaga oroare, sa uite.
   - Atunci ar fi intelept pentru senator sa faca un pas inapoi si sa lase desfasurarea procesului in seama departamentului.
   - Locotenente, Eve, zise el cu acea scanteie rara si rapida de sarm. Mi-as dori sa-l pot convinge de asta. Dar cred ca ar fi o actiune lipsita de rezultat, asa cum ar fi daca as incerca sa te conving pe tine sa o lasi pe Sharon sa se odihneasca in pace.
   - Ai dreptate.
   - Asta e.
   Isi puse scurt palma pe bratul ei.
   - Toti trebuie sa facem ceea ce putem ca sa punem lucrurile pe fagasul lor. Mi-a parut bine sa te revad.
   Eve inchise usa in spatele lui si se gandi. DeBlass avea cu siguranta genul de temperament care putea duce la violenta. Aproape ca ii parea rau ca nu avea si controlul, calculul necesar planuirii meticuloase a crimelor.
   In orice caz, ar fi avut de furca, incercand sa faca legatura intre un senator de dreapta, turbat, si doua prostituate din New York. Poate ca el isi proteja familia, gandi Eve. Sau poate ca il proteja pe Simpson, un aliat politic.
   Prostii, decise Eve. Poate ca ar fi lucrat de partea lui Simpson daca seful ar fi fost implicat in moartea lui Starr si Castle. Dar un om nu-l protejaza pe ucigasul nepoatei lui.
   Pacat ca nu era in cautarea a doi bărbati, gandi Eve. Nu conta, avea de gand sa traga cu ochiul la situatia lui Simpson. Dar cu obiectivitate, se avertiza ea.
   Si nu trebuia sa uite ca exista mai mult ca sigur posibilitatea ca DeBlass sa nu stie ca unul dintre colegii sai politici favoriti era santajat de singura lui nepoata.
   Va trebui sa afle.
   Dar, deocamdata, avea o alta intuitie de verificat. Localiza numarul lui Charles Monroe si il suna.
   Vocea lui era somnoroasa, ochii grei.
   - Iti petreci tot timpul in pat, Charles?
   - Cat pot de mult, locotenente Dulce.
   Isi freca fata cu palma si ii zambi.
   - Asa ma gandesc la tine.
   - N-o mai face. Doua intrebari.
   - Ah, nu poti sa vii aici si sa ma intrebi in persoana? Sunt cald, dezbracat si singur.
   - Prietene, nu stii ca exista o lege care pedepseste propunerile indecente adresate unui ofiter de politie?
   - Vorbesc despre chestii gratis. Ti-am spus, tinem relatia strict personala.
   - O tinem strict impersonala. Ai avut o asociata pe nume Georgie Castle. Ai cunoscut-o?
   Zambetul seducator ii disparu de pe fata.
   - Da, am cunoscut-o. Nu foarte bine, dar am intalnit-o la o petrecere cam acum un an. Era noua in bransa. Distractiva, atractiva, stii. Ne-am inteles bine.
   - In ce sens?
   - Prietenesc. Beam ceva impreuna din cand in cand. Odata, cand Sharon avea prea multe programari, am pus-o sa-i trimita doi clienti lui Georgie.
   - Se cunosteau.
   Eve merse mai departe.
   - Sharon si Georgie?
   - Nu cred. Din cate imi amintesc, Sharon a sunat-o pe Georgie, a intrebat-o daca ar fi interesata de doi clienti noi. Georgie i-a dat unda verde, si asta a fost tot. Oh, da, Sharon mi-a zis ea Georgie i-a trimis 12 trandafiri. Trandafiri adevarati, ca semn de multumire. Lui Sharon i-a placut foarte mult gestul acesta demodat.
   - Doar o fata de moda veche, zise Eve printre dinti.
   - Cand am auzit ca Georgie e moarta, m-am cutremurat. Trebuie sa-ti spun. Cu Sharon a fost o lovitura, dar nu o surpriza prea mare. Ea traia periculos. Dar Georgie, era echilibrata, stii?
   - S-ar putea sa trebuiasca sa te mai sun in legatura cu asta, Charles. Ramai la dispozitie.
   - Pentru tine...
   - Las-o balta, ii ordona ea inainte ca el sa devina obraznic. Ce stii despre jurnalele lui Sharon?
   - Nu m-a lasat niciodata sa citesc vreunul, zise el imediat. Mi se pare ca zicea ca le tine de cand era copil. Ai vreunul? Hei, sunt si eu in el?
   - Unde le tinea?
   - La ea in apartament, cred. Unde altundeva?
   Asta era intrebarea, gandi Eve.
   - Daca iti mai amintesti ceva despre Georgie sau despre jurnale, contacteaza-ma.
   - Ziua sau noaptea, locotenent Dulce. Conteaza pe mine.
   - Bine.
   Dar radea cand se incheie transmisia.

      Soarele tocmai apunea cand ajunse la Roarke.
   Nu se considera in afara orelor de serviciu. Favoarea pe care avea de gand sa i-o ceara, ii umblase toata ziua prin cap. Se decisese asupra ei, apoi, o respinsese si, in general, pendulase pana cand se simti dezgustata cu ea insasi.
   Pana la urma, plecase de la sectie exact la sfarsitul programului, pentru prima data in ultimele cateva luni. Cu progresul limitat pe care il facuse, nu prea mai avea ce face acolo.
   Feeney nu gasise nimic, in ceea ce priveste a doua cutie de valori. Ii daduse, fara prea multa tragere de inima, lista politistilor ceruta de ea. Eve avea de gand sa-i verifice pe fiecare, asa cum voia ea si cand voia ea.
   Cu oarecare regret, realiza ca avea sa-l foloseasca pe Roarke.
   Summerset deschise usa cu dispretul obisnuit.
   - Ai sosit mai devreme decat erai asteptata, locotenente.
   - Daca nu este acasa, pot sa astept.
   - Este in biblioteca.
   - Care este unde, exact?
   Summerset isi permise un oftat usor. Daca Roarke nu i-ar fi ordonat sa o invite pe femeie imediat, ar fi dus-o intr-o camera mica si prost iluminata.
   - Pe aici, va rog.
   - Ce anume te deranjaza la mine, Summerset?
   Cu spatele drept ca un vatrai, o conduse la primul etaj si apoi pe un coridor larg.
   - Nu am idee despre ce vorbesti, locotenente. Biblioteca, anunta el pe un ton reverentios, si ii deschise usa.
   In viata ei nu mai vazuse atatea carti. Nici nu ar fi crezut ca pot exista atat de multe in afara muzeelor. Peretii erau acoperiti de ele in asa fel, incat camera pe doua nivele era plina pana la refuz de carti.
   Pe nivelul de jos, pe o canapea care era in mod sigur din piele naturala, Roarke statea intins cu o carte in mana si cu pisica in poala.
   - Eve. Ai ajuns devreme.
   Puse cartea deoparte, lua pisica si se ridica in picioare.
   - Iisuse, Roarke, de unde ai luat toate astea?
   - Cartile?
   Isi lasa privirea sa cuprinda incaperea. Lumina focului dansa si trecea peste cotoarele colorate.
   - Un alt interes de-al meu. Tie nu-ti place sa citesti?
   - Sigur, din cand in cand. Dar discurile sunt mult mai convenabile.
   - Si mult mai putin estetice.
   Mangaie pisica pe ceafa si o arunca in extaz. Poti sa imprumuti ce vrei.
   - Nu prea cred.
   - Ce-ai zice de o bautura?
   - Cu asta m-as descurca.
   Linkul lui suna.
   - Asta este legatura pe care o asteptam. De ce nu torni pentru amandoi din vinul pe care l-am lasat sa respire pe masa?
   - Sigur.
   Lua pisica de la el si se duse sa faca ce-i ceruse. Pentru ca voia sa traga cu urechea, se forta sa stea departe de locul unde era el si soptea in telefon.
   Asta ii dadu ocazia sa priveasca cartile, sa se minuneze de titluri. De unele auzise. Chiar si cu o educatie de la stat, trebuise sa citeasca Steinbeck si Chaucer, Shakespeare si Dickens. Programa o plimbase si prin Grisham, Morrison si Grafton.
   Dar acolo erau duzini, poate sute de nume de care ea nu auzise niciodata. Se intreba daca cineva se putea descurca cu atatea carti, cu atat mai mult sa le citeasca.
   - Imi pare rau, zise el cand termina convorbirea. A fost ceva ce nu putea astepta.
   - Nicio problema.
   El lua paharul de vin pe care i-l turnase ea.
   - Pisica devine din ce in ce mai atasata de tine.
   - Nu cred ca este loiala in mod special.
   Dar Eve trebuia sa recunoasca, ii facea placere felul in care se cambra sub mangaierile ei.
   - Nu stiu ce o sa fac cu el. Am sunat-o pe fiica lui Georgie si mi-a spus ca nu poate sa-l ia. Cand am incercat s-o presez, a inceput sa planga.
   - Ai putea sa-l tii tu.
   - Nu stiu. De animale trebuie sa ai grija.
   - Pisicile sunt remarcabil de autosuficiente.
   Se aseza pe sofa si astepta ca ea sa vina langa el.
   - Vrei sa-mi povestesti despre ziua pe care ai avut-o?
   - N-a fost prea productiva. Dar a ta?
   - Foarte productiva.
   - O multime de carti, zise Eve cu jumatate de gura, constienta fiind ca tragea de timp.
   - Am o afectiune pentru ele. Abia daca puteam sa-mi citesc numele cand aveam 6 ani. Apoi am dat peste un exemplar zdrentuit din Yeats. Un scriitor irlandez de ceva notorietate, zise el atunci cand Eve il privi nestiutoare. Voiam foarte mult sa-l inteleg, asa ca am invatat singur sa citesc.
   - Nu te-ai dus la scoala?
   - Nu, daca era dupa mine. Ai pe cap o multime de probleme, Eve, sopti el.
   Ea ofta cu putere. Ce rost avea trasul de timp daca el o putea citi atat de bine?
   - Am o problema. Vreau sa fac o cercetare asupra lui Simpson. Evident ca nu pot folosi canalele obisnuite sau compurile de acasa sau de la birou. In momentul cand as incerca sa sap dupa seful politiei, as fi marcata.
   - Si te intrebi daca am eu un sistem sigur, neinregistrat. Sigur ca am.
   - Sigur, sopti ea. Un sistem neinregistrat incalca legea Cod Cincizeci si trei-B, sectiunea treizeci si cinci.
   - Nici nu pot sa-ti spun cat ma excita cand citezi coduri, locotenente.
   - Nu e amuzant. Si ceea ce iti cer sa faci este ilegal. Incalcarea electronica a intimitatii unui oficial al statului este un delict serios.
   - Poti sa ne arestezi pe amandoi dupa aia.
   - Asta-i ceva serios, Roarke. Eu respect legea, iar acum iti cer tie sa ma ajuti sa o incalc.
   El se ridica si o trase si pe ea in picioare.
   - Draga mea Eve, n-ai idee cate legi am incalcat deja.
   Lua sticla de vin si o lasa sa-i atarne de doua degete de la mana cu care ii inconjurase talia.
   - Cand aveam 10 ani, aranjam jocuri ilegale cu zarurile, incepu el conducand-o afara din camera. O mostenire de la dragul meu tata care si-a castigat un cutit in beregata pe o alee din Dublin.
   - Imi pare rau.
   - Nu eram apropiati. Era un nenorocit si nimeni nu-l iubea, cu atat mai putin eu. Summerset, luam masa la sapte si jumatate, adauga Roarke intorcandu-se catre scari. Dar m-a invatat, cu ajutorul unui pumn in fata, sa citesc zarurile, cartile, sansele. Era un hot, nu unul bun, dupa cum dovedeste sfarsitul pe care l-a avut. Eu eram mai bun. Am furat, am inselat, mi-am petrecut ceva timp invatand meseria de contrabandist. Asa ca, vezi tu, nu se poate spune ca ma corupi cu o asemenea cerere.
   Ea nu il privi in timp ce el decoda usa incuiata de la etajul al doilea.
   - Mai...
   - Daca mai fur, insel si fac contrabanda acum?
   Se intoarse si ii puse o palma pe obraz.
   - Oh, ai urî așa ceva, nu-i asa? Aproape ca doresc sa pot spune da, si apoi sa renunt la toate pentru tine. Am invatat cu mult timp in urma ca exista jocuri mai excitante prin legitimitatea lor. Iar cand castigi, ai mult mai multa satisfactie daca primesti cartile de deasupra pachetului.
   O saruta pe frunte, apoi intra in camera.
   - Dar trebuie sa ne tinem la curent.

Capitolul 16

      In comparatie cu restul casei pe care il vazuse, camera asta era spartana, proiectata special pentru lucru.
   Fara statui interesante sau candelabre de cristal. Consola lata, in forma de U, baza de comunicatii, cercetare si recuperare a informatiilor, erau de un negru monoton, pline de butoane, fante si ecrane.
   Eve auzise ca CIRAC avea cel mai performant sistem de baza din tara. Banuia ca al lui Roarke era la fel.
   Eve nu era un compu-jockey, dar stiu dintr-o privire ca echipamentul de aici era net superior oricaruia folosit de Departamentul de Politie si Securitate al New Yorkului sau pe care si-l putea permite, chiar si in Divizia, bine utilata, de Detectie Electronica.
   Peretele lung din fata consolei era ocupat de sase monitoare mari. O a doua statie auxiliara avea un mic tclelink, un fax cu laser, o unitate de transmis si primit holograme si cateva alte piese de hardware pe care ea nu le recunoscu. Cele trei statii de computer erau completate de monitoare personale, cu telelinkuri atasate.
   Podeaua era din gresie in forma de carouri, in culori discrete care se intrepatrundeau ca un lichid. Singura fereastra a incaperii dadea catre oras si pulsa cu ultima lumina a soarelui care apunea.
   Se parea ca pana si aici Roarke avea nevoie de o ambianta placuta.
   - Ce
   - Nu este la fel de confortabila precum cea de la biroul meu, dar are lucrurile de baza.
   Se duse la consola principala si isi puse palma pe ecranul de identificare.
   - Roarke. Deschide operatiunile.
   Dupa un zumzet discret, luminile consolei se aprinsera.
   - Amprenta palmara si voce noua, continua el si-i facu semn lui Eve. Acces pentru statutul galben.
   La incuviintarea lui, Eve isi puse palma pe ecran, simti usoara caldura in timp ce amprenta ii era citita.
   - Dallas.
   - Asa.
   Roarke se aseza.
   - Sistemul iti va acepta vocea si comenzile manuale.
   - Ce este statutul galben?
   El zambi.
   - Destul cat sa-ti dea tot ce ai nevoie sa stii, nu atat de mult ca sa-mi anulezi comenzile.
   - Hmmm.
   Ea scana comenzile, luminile care clipeau in asteptare, multimea de ecrane si repere. L-ar fi dorit acolo pe Feeney si mintea lui calibrata pe computere.
   - Cautare pentru Edward T. Simpson, seful Politiei si al Securitatii, New York City. Toate informatiile financiare.
   - Te-ai dus direct la miezul problemei, sopti Roarke.
   - Nu am timp de pierdut. Chestia asta nu poate fi urmarita?
   - Nu numai ca nu poate fi urmarita, dar nu va exista nici macar o urma a cautarii.
   - Simpson T. Edward, anunta computerul cu o voce calda, feminina. Informatii financiare. Cautare.
   Cand Eve ridica o spranceana, Roarke ranji.
   - Prefer sa lucrez cu voci melodioase.
   - Voiam sa te intreb, zise ea, cum poti accesa informatiile fara sa alertezi Compuguard-ul.
   - Niciun sistem nu este perfect sau complet rezistent la invazii, nici macar atotprezentul Compuguard. Sistemul este excelent pentru detectarea unui hacker obisnuit sau a unui hot electronic. Dar cu echipamentul adecvat, poate fi compromis. Eu am echipamentul adecvat. Uite ca vine informatia. Listeaza pe ecranul unu, comanda el.
   Eve isi ridica privirea si vazu raportul de credit al lui Simpson aparand pe monitorul mare. Erau lucrurile obisnuite: imprumuturi pentru vehicule, ipoteci, bilantul cartilor de credit. Toate tranzactiile electronice.
   - Asta-i o factura mare la American Express, zise ea. Si nu cred ca se stie ca detine un teren in Long Island.
   - Cu greu pot fi motive de crima. Isi mentine clasificarea A, ceea ce inseamna ca plateste datoriile. Ah, uite un cont bancar. Ecranul doi.
   Eve studie cifrele, nesatisfacuta.
   - Nimic neobisnuit, depuneri si retrageri obisnuite, cele mai multe pentru plata automata a facturilor, ceea ce corespunde cu raportul de credit. Ce este Jeremy's?
   - Haine barbatesti, ii spuse Roarke cu un usor zambet arogant. Nu de cea mai buna calitate.
   Ea isi increti nasul.
   - O multime de bani cheltuiti pe haine.
   - Draga mea, va trebui sa te corup. Inseamna prea mult doar daca sunt de calitate inferioara.
   Ea stramba din nas si isi vari degetele mari in buzunarele din fata ale pantalonilor largi, maro.
   - Uite-i contul de brokeraj. Ecranul trei. N-are curaj, adauga Roarke, dupa o scanare rapida.
   - Ce vrei sa spui?
   - Investitiile lui, cele care sunt toate fara risc. Emise de guvern, cateva fonduri mutuale, o mana de stocuri in firme mari. Totul numai pe planeta.
   - Ce este rau in asta?
   - Nimic daca te multumesti sa-ti lasi banii sa se umple de praf.
   Ii arunca o privire piezisa.
   - Faci investitii, locotenente?
   - Cum sa nu.
   Ea inca mai incerca sa descifreze abrevierile si punctele de procentaj.
   - Urmaresc bursa de doua ori pe zi.
   - Fara cont de credit standard!
   El aproape se cutremura.
   - Si ce daca?
   - Da-mi tot ce ai, si-l dublez in 6 luni.
   Ea doar se incrunta, straduindu-se sa citeasca raportul de brokeraj.
   - Nu am venit aici ca sa ma imbogatesc.
   - Draga mea, o corecta el cu accentul lui irlandez melodios. Cu totii vrem asta.
   - Cum sta cu contributiile, politice, in scopuri de caritate, genul asta de lucruri?
   - Acces la planul de reducere a taxelor, comanda Roarke. Listare pe ecranul doi.
   Ea astepta, batandu-se nerabdatoare cu palma peste pulpa. Informatia aparu.
   - Isi pune banii acolo unde ii sta si inima, sopti ea scanand platile catre Partidul Conservator, fondul de campanie al lui DeBlass.
   - Nu prea generos, altfel. Hmm.
   Roarke ridica sprancenele.
   - Interesant, un dar substantial catre Valori Morale.
   - Asta-i un grup extremist, nu-i asa?
   - Asa i-as spune eu, credinciosii prefera sa se gandeasca la el ca la o organizatie dedicata sa ne salveze pe toti pacatosii de noi insine. DeBlass este un sustinator puternic.
   Dar ea isi revizuia in minte propriile dosare.
   - Sunt suspectati de sabotarea principalelor banci de date de la cateva clinici de control al conceptiei planificate.
   Roarke plescai din limba.
   - Toate femeile alea care decid singure daca si cand vor sa aiba copii, cati copii sa aiba. Incotro se indreapta lumea? Evident, cineva trebuie sa le scuture putin.
   - Exact.
   Nemultumita, Eve isi vari mainile in buzunare.
   - E o legatura periculoasa pentru o persoana ca Simpson. Ii place sa joace la mijloc. A candidat pe lista Moderatilor.
   - Si-a ascuns legaturile si inclinatiile Conservatoare. In ultimii ani, a inceput sa si le dezvaluie cu prudenta. Vrea sa fie guvernator, poate crede ca DeBlass il poate pune acolo. Politica este un joc al trocurilor.
   - Politica. Discul de santaj al lui Sharon DeBlass era plin de nume de politicieni, murmura Eve. Cu cat lucrurile se schimba mai mult...
   - Da, cu atat mai mult raman la fel. Cuplurile continua sa se complaca in ritualuri de curtare, oamenii continua sa omoare oameni, iar politicienii continua sa sarute copii si sa minta.
   Ceva nu era in ordine, iar ea isi dori din nou ca Feeney sa fie de fata.
   Crime de secol douazeci, gandi ea, motive de secol douazeci. Mai era un lucru care nu se schimbase in ultimul mileniu. Taxele.
   - Putem obtine datele de la Fisc? Ultimii 3 ani?
   - Asta e ceva mai dificil.
   Gura lui deja ranjea la gandul provocarii.
   - Este si o incalcare a legii federale. Asculta, Roarke...
   - Asteapta un minut.
   Apasa un buton si o tastatura iesi din consola. Surprinsa, Eve privi cum ii zburau degetele peste taste.
   - Unde ai invatat sa faci asta?
   Chiar si cu tutorialul departamentului, ea abia daca se descurca cu tastarea manuala.
   - Ici si colo, zise el absent, in tineretea mea prost petrecuta. Trebuie sa ocolesc securitatea. O sa ia niste timp. De ce nu mai torni niste vin?
   - Roarke, n-ar fi trebuit sa-ti cer asta.
   Un atac al constiintei o facu sa se indrepte spre el.
   - Nu pot lasa ca asta sa se intoarca impotriva ta...
   - Saaaat.
   Sprancenele lui se unira de concentrare, in timp ce el isi facea loc prin labirintul securitatii.
   - Dar...
   El ridica capul, nerabdarea era evidenta in privirea lui.
   - Am deschis deja usa, Eve. Acum intram sau ii intoarcem spatele.
   Eve se gandi la cele trei femei, moarte pentru ca ea nu reusise sa faca nimic. Nu stiuse destule lucruri ca sa opreasca moartea lor. Cu o inclinare a capului se intoarse din nou cu spatele.
   Zgomotul tastaturii se auzi din nou.
   Ea turna vin, apoi se aseza in fata ecranelor. Date cat se poate de ordonate, gandi ea. Rata de credit dintre cele mai bune, plata la timp a datoriilor, investitii conservatoare si, presupunea ea, mici. Sigur ca erau mai multi bani decat in medie pe care ii cheltuia pe haine, bauturi si bijuterii. Dar nu era o crima sa ai gusturi scumpe. Nu in cazul in care plateai pentru ele. Chiar si cea de-a doua casa, nu era un delict criminal.
   Unele dintre contributii erau cam ciudate pentru un membru al Moderatilor, totusi, nu o incalcare a legii.
   II auzi pe Roarke injurand incet si privi spre el. Dar el statea aplecat peste tastatura ca si cum ea nici nu ar fi fost acolo. Ciudat, n-ar fi crezut ca el avea abilitatea tehnica de a accesa manual computerul. Dupa cum spunea Feeney, era aproape o arta pierduta, mai putin pentru functionarii tehnici si hackeri.
   Si totusi, iata-l pe barbatul bogat, privilegiat, elegant, lovind tastele pentru o problema care, de obicei, era rezolvata de o drona de birou supraincarcata de sarcini si prost platita.
   Pentru moment, isi permise sa uite de treburile imediate si ii zambi.
   - Stii, Roarke, esti dragalas.
   Isi dadu seama ca era prima data cand il surprindea cu adevarat. Cand isi ridica privirea de pe taste, ochii lui erau uimiti, timp de, probabil, doua batai de inima. Apoi zambetul acela ironic ii inunda fata din nou. Acela care facea ca pulsul ei sa o ia razna.
   - Va trebui sa faci ceva mai mult decat atat, locotenente. Am intrat.
   - Nu glumesti?
   Bucuria o coplesi in timp ce se intorcea cu fata la ecrane.
   - Arata-mi.
   - Ecranele patru, cinci, sase.
   - Uite aici e baza.
   Ea se incrunta, uitandu-se la venitul brut.
   - Pare a fi corect, nu-i asa, ca salariu.
   - Putine dobanzi si dividende din investitii.
   Roarke dadea paginile.
   - Cateva onorarii pentru aparitii personale si cuvantari. Traieste la limita, dar nu o incalca, dupa cum ne arata datele.
   - La dracu'.
   Ea dadu vinul peste cap.
   - Ce alte informatii mai sunt acolo?
   - Pentru o femeie inteligenta, asta e o intrebare teribil de naiva. Contabilitate dubla, explica el. Doua seturi de acte este o metoda incercata si foarte traditionala pentru a ascunde venitul ilicit.
   - Daca ai avea venituri ilicite, de ce ai fi atat de stupid, incat sa le documentezi?
   - Intrebarea eterna. Dar oameni o fac. Oh, da, o fac. Da, zise el raspunzand intrebarii nerostite asupra metodelor lui de contabilizare. Sigur ca o fac.
   Ea ii arunca o privire.
   - Nu vreau sa stiu.
   El doar ridica din umeri.
   - Ideea este ca, deoarece o fac, stiu cum se face. Aici totul este perfect legal, nu-i asa?
   Cu cateva comenzi, facu ca rapoartele fiscului sa se uneasca pe un singur ecran.
   - Acum, hai sa mergem un nivel mai jos. Computer, Simpson, Edward T, conturi externe.
   - Nu exista informatii.
   - Intotdeauna exista informatii, sopti Roarke fara sa fie dezamagit.
   Se intoarse la tastatura si ceva incepu sa bazaie.
   - Ce-i zgomotul ala?
   - Mi se spune ca m-am lovit de un zid.
   Ca un muncitor, isi descheie mansetele si isi sufleca manecile. Gestul o facu pe Eve sa zambeasca.
   - Si daca exista un zid, inseamna ca se afla ceva in spatele lui.
   El continua sa lucreze, cu o singura mana, si sorbi din vin. Cand repeta comanda, raspunsul se schimbase.
   - Informatii protejate.
   - Ah, acum jucam.
   - Cum poti sa...
   - Saaat, comanda el din nou, iar Eve trecu intr-o liniste nerabdatoare. Computer, incearca combinatii numerice si alfabetice pentru passkey.
   Incantat de progres, isi impinse scaunul in spate.
   - Asta o sa ia niste timp. De ce nu vii aici?
   - Poti sa-mi arati cum, se opri socata cand Roarke o aseza pe genunchii lui. Hei, asta-i important.
   - La fel e si asta.
   O saruta in timp ce mana ii aluneca in susul soldului pana sub sanul ei.
   - Ar putea dura o ora, poate mai mult, ca sa gaseasca cheia.
   Mainile alea rapide si istete se miscau deja pe sub puloverul ei.
   - Stiu ca nu-ti place sa pierzi timpul.
   - Nu, nu-mi place.
   Era prima data in viata cand statea pe genunchii cuiva, iar senzatia nu era neplacuta. Se pierdea usor, dar un zumzet mecanic o facu sa tresara. Fara sa poata vorbi, privi spre patul care aluneca din peretele lateral.
   - Barbatul care are totul, reusi ea sa spuna.
   - Voi avea.
   Isi vari bratul sub picioarele ei si o ridica.
   - Foarte curand.
   - Roarke!
   Trebuia sa recunoasca, macar de data asta, ca ii placea sa fie ridicata si purtata in brate.
   - Da.
   - Intotdeauna am crezut ca se pune prea mult accentul pe sex in societate, publicitate, distractii.
   - Chiar?
   - Chiar.
   Zambind, isi misca corpul, repede si agila, si il dezechilibra.
   - Dar m-am razgandit, zise ea in timp ce se rostogoleau in pat.
   Invatase deja ca sexul putea fi intens, coplesitor, chiar periculos de placut. Nu stiuse ca putea fi si distractiv. Era o revelatie sa afle ca putea sa rada si sa se lupte ca un copil.
   Saruturi scurte, ciupitoare, pipaieli gadilitoare, chicoteli pana la pierderea respiratiei. Nu putea sa-si aminteasca daca chicotise vreodata in viata ei, gandi ea in timp ce il imobiliza pe Roarke pe saltea.
   - Te-am prins.
   - Asa e.
   Incantat de ea, o lasa sa-l tintuiasca si sa-i umple fata de saruturi.
   - Acum ca m-ai prins, ce ai de gand sa faci?
   - Sa te folosesc, desigur.
   Il musca cu putere de buza de jos.
   - Sa ma bucur de tine.
   Cu sprancenele arcuite, ii descheie camasa si o deschise larg.
   - Ai un corp extraordinar.
   Ca sa-si faca o placere, isi trecu palmele peste pieptul lui.
   - Credeam ca genul asta de lucruri sunt supraestimate. Pentru ca oricine are destui bani poate avea unul.
   - Eu nu l-am cumparat pe al meu.
   - Nu, ai o sala de forta aici, nu-i asa?
   Aplecandu-se, isi lasa buzele sa se plimbe pe umarul lui.
   - Va trebui sa mi-o arati. Cred ca mi-ar placea sa te privesc cum transpiri.
   El o tranti pe spate schimband pozitia. O simti cum se tensioneaza, apoi cum se relaxeaza sub mainile lui.
   - Sunt gata sa exersez impreuna cu tine cand doresti, locotenente, ii trase puloverul peste cap. Oricand.
   Ii elibera mainile. Il emotiona faptul ca ea intinse bratele si il trase spre ea imbratisandu-l.
   Atat de puternica, gandi el, in timp ce tonul imbratisarii trecea de la joaca la tandru. Atat de catifelata. Atat de ingrijorata. O duse incet si foarte delicat peste primul val, o urmari in timp ce ajunse in varf, ii asculta geamatul adanc in timp ce trupul ei absorbea fiecare soc de catifea.
   Avea nevoie de ea. Il soca faptul ca stia cat de mult avea nevoie de ea.
   Ingenunche si o ridica. Picioarele ei se infasurara in jurul lui, corpul i se arcui pe spate. Putea sa-si treaca gura peste ea, sa-i guste carnea calda in timp ce se misca in ea adanc, ferm, incet.
   De fiecare data cand ea se cutremura, un nou val de placere trecea prin el. Gatul ei era un festin subtire si alb caruia nu-i putea rezista. Il atinse, il musca usor, isi freca nasul de el, in timp ce pulsul dc sub carnea sensibila, se zbatea cu putere.
   Iar ea ii striga numele, cuprinzandu-i capul in palme, lipindu-l de ea in timp ce corpul ei se misca, se misca, se misca.

      Descoperi ca dragostea o detensiona si o facea sa se simta calda.
   Excitarea lenta, orgasmul lung si incet, o energizasera. Nu se simti stanjenita cand se imbraca purtand pe ea mirosul lui. Se simti aroganta.
   - Ma simt bine langa tine.
   O surprinse faptul ca o spusese cu voce tare, ca ii daduse lui, sau oricui alcuiva, un avantaj chiar si atat de mic.
   El intelese ca o asemenea recunoastere din partea ei era egala cu o declaratie de devotament din partea altor femei.
   - Ma bucur.
   Isi trecu un deget peste obrazul ei, il vari in gropita delicata din barbia ei.
   - Imi place ideea de a sta prin preajma ta.
   Ea se intoarse cu spatele cand ii auzi afirmatia si se duse sa priveasca secventele de numere care zburau pe ecranul consolei.
   - De ce mi-ai povestit despre copilaria ta pe care ai petrecut-o in Dublin, despre tatal tau, despre lucrurile pe care le-ai facut?
   - N-ai sta cu cineva pe care nu-l cunosti.
   Ii studie spatele in timp ce isi vara camasa in pantaloni.
   - Tu mi-ai spus putin, asa ca ti-am spus si eu putin. Si cred ca, pana la urma, o sa-mi spui cine ti-a facut rau cand erai copil.
   - Ti-am spus ca nu-mi amintesc.
   Ura pana si umbra de panica din vocea ei.
   - Nu am nevoie sa o fac.
   - Nu te tensiona, murmura in timp ce veni langa ea sa-i maseze umerii. N-o sa te presez. Stiu exact ce inseamna sa te reinventezi, Eve. Sa te indepartezi de ce a fost.
   Ce rost ar fi avut sa-i spuna ca nu conta cat de departe sau cat de repede alergai, trecutul era intotdeauna la doi pasi in urma ta?
   In loc de asta, isi infasura bratele in jurul taliei ei, satisfacut atunci cand ea isi puse palmele peste ale lui. Stia ca studia ecranele de pe pereti. Stiu si momentul cand vazu.
   - Nenorocitul, uita-te la numerele astea: intrari, iesiri. Sunt al dracului de apropiate. Sunt practic exact la fel.
   - Sunt exact la fel, o corecta el, si-i dadu drumul femeii, stiind ca politista va vrea sa stea singura. Pana la ultimul cent.
   - Dar asta-i imposibil.
   Se chinui sa socoteasca in minte.
   - Nimeni nu cheltuieste exact cat castiga, nu din cate se stie. Toata lumea are niste numerar in buzunar, pentru vanzatorul de pe trotuar, automatul de Pepsi, baiatul care aduce pizza. Sigur ca mare parte din bani sunt pe carduri sau electronici, dar trebuie sa ai si niste numerar la indemana.
   Ea se opri si se intoarse.
   - Tu ai vazut asta deja. De ce dracu' nu mi-ai spus nimic?
   - M-am gandit ca ar fi mult mai interesant sa astept pana ce ii gasim ascunzatoarea.
   Privi in jos, in timp ce lumina galbena de cautare se transforma in verde.
   - Si se pare ca am gasit-o. Ah, un barbat traditional, Simpson al nostru. Asa cum banuiam, se bazeaza pe respectatii si discretii elvetieni. Listeaza informatiile pe ecranul cinci.
   - Iisuse Hristoase.
   Eve ramase cu gura cascata la listarile bancare.
   - Asta-i in franci elvetieni, explica Roarke. Transforma in dolari, ecran sase. Aproape triplu fata de portofoliul pentru taxe, nu-i asa, locotenente?
   I se ridicase sangele la cap.
   - Stiam eu ca ia. Fir-ar sa fie, am stiut. Si uita-te la retrageri, Roarke, in ultimul an. Douazeci si cinci de mii pe trimestru, in fiecare trimestru. O suta de mii.
   Se intoarse spre Roarke si zambetul ei era subtire.
   - Asta se potriveste cu cifrele din lista lui Sharon. Simpson, o suta de mii. Il storcea.
   - Ai putea s-o dovedesti.
   - Sigur ca o vom dovedi.
   Începu sa se plimbe.
   - Il avea cu ceva la mana. Poate era sex, poate mita. Poate o combinatie de mai multe pacate. Asa ca a platit-o ca sa-si tina gura.
   Eve isi vari mainile in buzunare, le scoase din nou.
   - Poate ca ea a ridicat miza. Poate că el se saturase de scos din buzunar o suta de mii pe an ca sa se asigure. Asa ca o omoara. Cineva incearca sa saboteze ancheta. Cineva care are puterea si detine informatiile care sa complice lucrurile. Asta ni-l indica exact pe el.
   - Si celelalte doua victime?
   Ea lucra la asta. Fir-ar sa fie, lucra la asta.
   - A folosit o prostituata. Ar fi putut sa fi folosit si altele. Sharon si cea de a treia victima se cunosteau sau stiau una de alta. Una dintre ele ar fi putut sa o cunoasca pe Lola, sa fi vorbit de ea, chiar sa sugereze o schimbare. La dracu', ar fi putut fi si o alegere la intamplare. S-a lasat prins de emotia primei crime. L-a speriat, dar a fost si ceva excitant pentru el.
   Se opri din mers cat sa-i arunce o privire lui Roarke. El isi scosese o tigara si o aprinsese in timp ce o urmarea cu privirea.
   - DeBlass este unul dintre sustinatorii lui, continua ea. Iar Simpson sustine cu tarie proiectul de lege asupra Moravurilor initiat de DeBlass. Sunt doar niste prostituate. Doar niste curve cu acte, iar una dintre ele il ameninta. Ar fi devenit ea mai periculoasa pentru el din momentul in care si-ar fi depus candidatura pentru guvernator?
   Se opri si se intoarse.
   - Si asta nu-i decat cacat.
   - Mie mi s-a parut destul de rezonabil.
   - Nu si daca te uiti la omul asta.
   Incet, isi freca fruntea cu degetele.
   - Nu are creierul pentru asa ceva. Da, cred ca ar putea ucide, Dumnezeu stie ca ii place sa controleze, dar sa puna la cale o serie de crime asa de viclene? E un om de birou, un administrator, o imagine, nu un politist. Nici macar nu-si poate aminti un cod penal fara ajutorul asistentului. Mita e ceva usor, e doar o afacere. Si sa omoare din panica, sau pasiune, sau furie, da. Dar sa planuiasca si sa execute un plan pas cu pas? Nu. Nu este nici macar destul de destept sa-si aranjeze actele publice.
   - Poate ca a avut un ajutor.
   - Posibil. Poate as afla daca as putea sa-l presez.
   - In problema asta te pot ajuta eu.
   Roarke trase ganditor un ultim fum inainte de a stinge tigara.
   - Ce crezi ca ar face presa daca ar primi o transmisie anonima a conturilor ilicite ale lui Simpson?
   Ea isi lasa in jos mana pe care o ridicase ca sa si-o treaca prin par.
   - L-ar spanzura. Daca stie ceva, chiar si inconjurat de o armata de avocati, am putea sa scoatem ceva de la el.
   - Chiar asa. Decizia ta, locotenente.
   Ea se gandi la legi, la proces, la sistemul din care facea si ea parte. Si se gandi la cele trei femei moarte, alte trei pe care poate ca va reusi sa le protejeze.
   - Este o reporterita, Nadine Furst. Da-i-l ei.

      Nu putea sa stea cu el.
   Eve stia ca va primi un telefon, si era mai bine sa fie singura, acasa, atunci cand avea sa se intample. Nu credea ca avea sa doarma, dar aluneca in vise.
   La inceput, visa despre crima. Sharon, Lola, Georgie, fiecare dintre ele zambind catre camera de luat vederi.
   Momentul acela de teama, fulgerul dintre ochi inainte de a se prabusi pe spate pe cearceafurile incalzite de sex.
   Tati. Lola ii spusese Tati. Iar Eve se rostogoli dureros intr-un vis mai vechi, infricosator.
   Fusese un copil bun. Incercase sa fie buna, sa nu provoace probleme. Daca faceai probleme, veneau politistii si te luau si te puneau intr-o groapa adanca si intunecoasa, plina de gandaci si paianjeni care se tarau spre tine pe picioare tacute si tarsite.
   Nu avea prieteni. Daca aveai prieteni, trebuia sa inventezi povesti despre vanataile de pe corp. Cum ai fost neindemanatica atunci cand nu erai neindemanatica. Cum ai cazut, atunci cand nu cazusesi. Pe langa asta, ei nu locuiau mai mult timp intr-un loc. Daca o faceau, nenorocitii de asistenti sociali veneau sa-si vare nasul, sa puna intrebari. Nenorocitii de asistenti sociali chemau politistii care te inchideau in gaura aia neagra, plina de insecte.
   Tati o avertizase.
   Asa ca era o fata buna, fara prieteni, care se muta dintr-un loc intr-altul atunci cand era luata. Dar se parea ca nu conta.
   Il auzea cand venea. Intotdeauna il auzea. Chiar daca dormea bustean, picioarele lui goale care se tarsau pe podea o trezeau la fel de repede ca sunetul tunetului.
   Oh, te rog, oh, te rog, oh, te rog. Se tot ruga ea, dar nu plangea. Daca plangea, era batuta si, oricum, ii facea lucrul acela secret. Lucrul acela dureros si secret despre care stia, chiar la cei 5 ani ai ei, ca era ceva rau.
   El ii spusese ca e bine. Tot timpul cat facuse lucrul acela secret, ii spunea ca era bine. Dar ea stia ca era rea si ca va fi pedepsita. Uneori, o lega. Cand auzea ca se deschide usa, gemea usor, rugandu-se ca de data asta sa nu o lege. Nu se lupta, nu o facea, doar sa nu o lege. Daca nu si-ar tine palma peste gura ei, n-ar tipa si n-ar striga.
   - Unde este fetita mea? Unde este fetita mea buna?
   Lacrimile i se adunara in colturile ochilor in timp ce mainile lui alunecau sub cearceafuri impingand, incercand, ciupind. Putea sa-i miroasa respiratia pe fata, dulce, ca de bomboane.
   Degetele lui intrara in ea, cealalta mana ii acoperea gura in timp ce ea isi tragea respiratia ca sa tipe. Nu avea ce face.
   - Taci din gura.
   Respiratia lui venea în gajaituri scurte, intr-o excitare bolnava pe care ea nu o intelegea. Degetele lui i se afundau in obraji si lasau urme care se invineteau pana dimineata.
   - Fii fata buna. Esti o fata buna.
   Nu ii auzea gajaielile din cauza urletului din capul ei. Urla si urla si urla. Nu, Tati. Nu, Tati.
   Nu! tipatul iesi din gatul lui Eve, in timp ce ea se zbatea in pat. Pielea i se infiora lipicioasa de transpiratie, iar ea tremura si tremura in timp ce tragea paturile peste ea.
   Nu si-a amintit. Nu-si va aminti, se asigura ea si isi trase genunchii la piept, lipindu-si fruntea de ei. Doar un vis, si deja se risipea. Putea sa-1 faca sa dispara, mai facuse asta si altadata, pana cand nu mai ramanea nimic decat o usoara greata.
   Inca tremurand, se ridica, se infasura in halat ca sa scape de frig. In baie, isi dadu cu apa pe fata pana cand incepu sa respire din nou normal. Mai stapana pe ea, isi lua un tub de Pepsi, se cuibari din nou in pat si deschise una dintre statiile care transmiteau stiri de 24 de ore.
   Si se puse pe asteptat.
   Era reportajul principal de la ora 6 dimineata, cu titlul citit de Nadine, cea cu ochii dc pisica. Eve era deja imbracata atunci cand primi telefonul care o chema la Polita Centrala.

Capitolul 17

      Daca Eve simtea vreo satisfactie personala cand afla ca facea parte din echipa care urma sa-l interogheze pe Simpson, reusi sa o ascunda bine.
   Din cauza pozitiei lui, folosira biroul Administratiei Securitatii si nu o arie de interogatoriu.
   Ferestrele mari si mesele din acrilic lucios nu negau faptul ca Simpson avea mari probleme. Picaturile de sudoare, care i se formasera deasupra buzei, aratau ca stia exact cat de mari erau.
   - Presa incearca sa aduca prejudicii departamentului, incepu Simpson, folosind o declaratie meticulos pregatita de asistentul lui principal. Din cauza lipsei de rezultate in ancheta mortii brutale a celor trei femei, presa incearca sa incite o vanatoare de vrajitoare. Ca sef al politiei, eu sunt tinta cea mai evidenta.
   - Sef Simpson.
   Nici macar prin cea mai mica fluturare de gene comandantul Whitney nu-si arata bucuria interioara. Vocea lui era grava, privirea sumbra.
   Inima lui sarbatorea. Indiferent de motive, va fi necesar sa explici neconcordantele din actele contabile.
   Simpson parea ca inghetat, in timp ce unul dintre avocatii sai se apleca si ii sopti ceva la ureche.
   - N-am recunoscut nicio neconcordanta. Daca exista vreuna, eu nu stiu de ea.
   - Nu stii, sef Simpson, de mai mult de doua milioane de dolari?
   - Am luat deja legatura cu firma mea de contabilitate. Evident, daca exista vreo greseala de orice natura, a fost facuta de ei.
   - Contul cu numarul patru-saptezeci si 8-9-1-1-2-7-4 99, il confirmi ca fiind al tau sau nu?
   Dupa o alta scurta consultare, Simpson dadu din cap.
   - Confirm.
   Minciuna doar ar fi strans mai mult latul. Whitney privi spre Eve. Cazusera de acord ca acel cont era o problema pentru fisc. Tot ce voiau, era ca Simpson sa-l confirme.
   - Vrei sa ne explici, sef Simpson, retragerea sumei de 100 de mii de dolari, in transe de cate 25 de mii de dolari, la fiecare 3 luni, in timpul anului trecut?
   Simpson isi largi nodul cravatei.
   - Nu vad niciun motiv pentru care as explica felul cum imi cheltuiesc banii, locotenente Dallas.
   - Atunci poate ca ne explici cum se face ca exact aceleasi sume sunt listate de catre Sharon DeBlass si atribuite tie?
   - Nu stiu despre ce vorbesti.
   - Avem dovezi ca i-ai platit lui Sharon DeBlass 100 de mii de dolari, in transe de cate 25 de mii, pe o perioada de 1 an, spuse Eve, dupa care astepta un moment. Asta-i o suma destul de mare pentru niste cunostinte intamplatoare.
   - N-am nimic de spus in privinta asta.
   - Te santaja?
   - N-am nimic de spus.
   - Dovezile vorbesc in locul tau, declara Eve. Te santaja, tu o plateai. Sunt sigura ca stii ca exista doar doua moduri de a opri santajul, sef Simpson. Unu, opresti plata. Doi... elimini santajistul.
   - Asta-i absurd. N-am omorat-o pe Sharon. O plateam la timp, eu...
   - Sef Simpson.
   Avocatul cel mai in varsta din echipa, puse o mana pe bratul lui Simpson si il stranse. Isi intoarse privirea blanda spre Eve.
   - Clientul meu nu are nimic de declarat in ceea ce o priveste pe Sharon DeBlass. Evident, vom coopera in intregime cu investigatia fiscului in legatura cu actele clientului nostru. Dar, in acest moment, nu s-au formulat niciun fel de acuzatii. Suntem aici doar din curtoazie, si ca sa ne dovedim bunavointa.
   - Ai cunoscut o femeie cu numele de Lola Starr? strigă Eve.
   - Clientul meu nu are nimic de declarat.
   - Ai cunoscut o insotitoare cu licenta pe nume Georgie Castle?
   - Acelasi raspuns, zise avocatul calm.
   - Ai facut tot ce-ai putut ca sa pui piedici acestei investigatii chiar de la început. De ce?
   - Este o declaratie bazata pe fapte, locotenente Dallas? intreba avocatul. Sau numai o parere?
   - Iti dau eu fapte. O cunosteai pe Sharon DeBlass, intim. Te sugea de 100 de mii de dolari pe an. E moarta, si cineva transmite informatii confidentiale despre ancheta. Doua alte femei sunt moarte. Toate trei victimele isi castigau existenta ca prostituate legale, un lucru la care tu te opui.
   - Opozitia mea fata de prostitutie este politica, morala si o atitudine personala, zise Simpson rapid. Voi sustine din toata inima orice legislatie care o va scoate in afara legii. Dar cu greu as putea elimina problema asta, omorand prostituate una cate una.
   - Detii o colectie de arme vechi, insista Eve.
   - Asa e, fu de acord Simpson, ignorandu-si avocatul. O colectie mica, limitata. Toate inregistrate, tinute in siguranta si inventariate. Voi fi mai mult decat fericit sa le pun la dispozitia comandantului Whitney ca sa le testeze.
   - Apreciez lucrul asta, zise Whitney socandu-l pe Simpson ca era de acord. Multumesc pentru cooperare.
   Simpson se ridica, fata lui fiind strafulgerata de un val de emotii.
   - Cand problema asta va fi clarificata, nu voi uita aceasta intalnire.
   Ochii lui se oprira o secunda asupra lui Eve.
   - Nu voi uita cine a atacat biroul sefului Politiei si al Securitatii.
   Comandantul Whitney astepta pana cand Simpson iesi urmat de armata de avocati.
   - Cand povestea asta se va termina, nu va mai ajunge nici la 100 de metri de biroul sefului Politiei si al Securitatii.
   - Aveam nevoie de mai mult timp sa-l lucrez. De ce l-ai lasat sa plece?
   - Numele lui nu este singurul de pe lista lui DeBlass, ii aminti Whitney. Si nu exista o legatura, inca, intre ele si celelalte doua victime. Ia lista la puricat, gaseste-mi o legatura, si-ti dau tot timpul de care ai nevoie.
   Se opri si rasfoi copiile documentelor care fusesera transmise la biroul lui.
   - Dallas, pareai foarte pregatita pentru interviul asta. Aproape ca si cum l-ai fi asteptat. Presupun ca nu trebuie sa-ti amintesc ca violarea documentelor private este impotriva legii.
   - Nu, domnule.
   - Nici nu credeam asta. Poti pleca.
   In timp ce se indrepta spre usa, crezu ca-l aude spunand ,,Buna treaba", dar ar fi putut sa se insele.
   Tocmai lua liftul spre sectia ei, cand comunicatorul ii suna.
   - Dallas.
   - Telefon pentru tine, Charles Monroe.
   - Il sun eu.
   In drum spre zona in care se afla sectia de inregistrari lua o ceasca cu namol care se dadea drept cafea si ceva ceea ce parea a fi o gogoasa,. Ii trebuira aproape 20 de minute ca sa obtina copiile discurilor cu cele 3 crime.
   Inchizandu-se la ea in birou, le studie din nou. Isi revazu notitele, facu unele noi.
   Victima era de fiecare data asezata pe pat. Patul sifonat de fiecare data. Erau de fiecare data dezbracate. Parul lor era ciufulit.
   Uitandu-se cu atentie, comanda ca imaginea Lolei Starr sa inghete si sa se apropie.
   - Pielea e inrosita pe fesa stanga, sopti ea. Nu observasem asta. Plesnita? Bucuria dominarii? Nu par a fi vanatai sau umflaturi. Feeney sa imbunatateasca imaginea si sa determine. Schimba cu inregistrarea DeBlass.
   Din nou, Eve derula. Sharon rase la camera, tachina, se atinse, miscandu-se.
   - Ingheata imaginea. Sectorul, cacat, 3, 6, mareste. Nicio urma, zise ea. Continuă. Haide, Sharon, arata-mi partea dreapta. Un pic mai mult. Ingheata. Sectorul 12, mareste. Nici o urma pe tine. Poate ca l-ai plesnit tu pe el, ha? Pune discul Castle. Haide, Georgie, hai sa vedem.
   O privi pe femeie cum zambeste, flirteaza, isi ridica o mana ca sa-si aseze parul ciufulit. Eve deja stia perfect dialogul: A fost minunat. Esti grozav.
   Era ingenunchiata, asezata pe pulpe, cu ochii placuti si prietenosi.
   Tacuta, Eve o indemna sa se miste, doar putin, sa se mute. Apoi Georgie, casca delicat si se intoarse sa aseze pernele.
   - Ingheata. Oh, da, te-a plesnit, nu-i asa? Unii indivizi se excita jucandu-se de-a fetita rea si Taticul.
   Simti un fulger de lumina, ca o lovitura de cutit prin creier. Amintirile taiau prin ea, plesneala mainii solide pe rundul ei, usturimea, respiratia grea.
   Trebuie sa fii pedepsita, fetito! Pe urma, Tati o sa te sarute sa-fi treaca. O sa le sarute pe toate ca sa-ti treaca.
   - Iisuse.
   Isi freca fata cu maini tremurande.
   - Stop. Pune-l deoparte. Pune-l deoparte.
   Intinse mana dupa cafeaua rece si gasi doar zat. Trecutul era trecut, isi aminti ea, si nu avea nimic de-a face cu ea. N- avea nimic de-a face cu munca pe care trebuia sa o faca.
   - Victimele Doi si Trei prezinta urme de abuz pe fese. Nicio urma pe Victima Unu.
   Expira profund si inspira lung.
   - Deviere de la tipar. Reactie emotionala aparenta la prima crima, absenta la urmatoarele doua.
   Linkul ei suna, dar ea il ignora.
   - Teorie posibila: Autorul a capatat incredere si placere in urmatoarele crime. Nota: Niciun fel de securitate la Victima Doi. Timp lipsa pe camerele de securitate, Victima Trei, 33 de minute mai putin decat Victima Unu. Teorie posibila: mai adept, mai increzator, mai putin inclinat sa se joace cu victima. Vrea sa obtina placerea mai repede.
   Posibil, posibil, gandi ea, iar computerul ii dadu dreptate dupa un bazait sughitat, cu un factor de probabilitate de 96,3. Dar altceva se potrivea, in timp ce urmarea cele 3 discuri atat de aproape unele de altele, interschimband sectiunile.
   - Imparte ecranul, comanda ea. Victima Unu si Doi, de la inceput.
   Zambetul de pisica al lui Sharon, botosenia Lolei. Amandoua femeile priveau spre camera, spre barbatul din spatele ei. Ii vorbeau.
   - Ingheata imaginile, zise Eve atat de incet, incat doar urechile fine ale computerului reusira sa o auda. Oh, Doamne, ce avem noi aici?
   Era un lucru mic, un lucru marunt, si cu privirea concentrata asupra brutalitatii crimelor, usor de trecut cu vederea. Dar il vedea acum, prin ochii lui Sharon. Printr-ai Lolei.
   Privirea Lolei era indreptata mai sus.
   Asta se putea explica prin inaltimea diferita a paturilor, isi spuse Eve, in timp ce adauga si imaginea lui Georgie pe ecran. Fiecare femeie avea capul lasat pe spate. Normal, din moment ce ele erau asezate, iar el, foarte probabil, in picioare. Dar unghiul ochilor, punctul la care priveau... Doar ai lui Sharon erau diferiti.
   Inca privind ecranul, Eve o suna pe dr. Mira.
   - Nu ma intereseaza ce face, zise Eve catre drona care lucra la receptie. E urgent.
   Se incrunta cand fu pusa pe asteptare, iar urechile ii fura asaltate de o muzica fara sens, dulceaga.
   - Intrebare, zise ea in momentul cand Mira aparu.
   - Da, locotenente.
   - Este posibil sa avem doi ucigasi?
   - O imitatie? Greu de crezut, locotenente, avand in vedere ca in cea mai mare parte, metoda si stilul de operare a fost tinute secret.
   - Cacatul iese pana la urma la iveala. Am diferente in tipar. Unele mici, dar sunt categoric diferente.
   Nerabdatoare, le enumera.
   - Teorie, doctore. Prima crima a fost comisa de cineva care o cunostea bine pe Sharon, care a omorat din impuls, apoi a avut destul sange rece ca sa curete dupa el. Urmatoarele doua sunt reflexii ale primei crime, rafinate, gandite, comise de cineva rece, calculat, care nu avea nicio legatura cu victimele sale. Si, fir-ar sa fie, e mai inalt.
   - E o teorie, locotenente. Imi pare rau, dar e mai credibil ca toate trei crimele sa fi fost comise de un singur barbat, care devine mai calculat cu fiecare succes. În opinia mea profesionala, nimeni care nu cunoaste prima crima, etapele ei, nu poate imita  perfect evenimentele in urmatoarele doua.
   Si computerul ei ii aruncase teoria la gunoi cu un factor de probabilitate de 40 si 8,5.
   - OK, multumesc.
   Dezumflata, Eve intrerupse legatura. Era stupid sa se simta dezamagita, isi spuse ea. Cu cat ar fi fost mai rau daca ar fi fost in cautarea a doi barbati in loc de unul?
   Linkul ei suna din nou.
   Strangand din dinti de enervare, il deschise.
   - Dallas. Ce-i?
   - Hei, locotenent Dulce, un barbat ar putea crede ca nu-ti pasa.
   - N-am timp de joaca, Charles.
   - Hei, nu inchide. Am ceva pentru tine.
   - Si nici pentru insinuari prostesti...
   - Nu, pe bune. Doamne, flirtezi cu o femeie o data sau de doua ori si nu te mai ia niciodata in serios.
   Pe fata lui cu trasaturi perfecte se citea durerea.
   - Mi-ai zis sa te sun daca-mi amintesc ceva, nu?
   - Da.
   Rabdare, isi spuse ea.
   - Si ti-ai amintit?
   - Jurnalele m-au facut sa ma gandesc. Stii ca-ti spuneam ca inregistra totul tot timpul. Din moment ce le cauti, m-am gandit ca nu erau la ea in apartament.
   - Ar trebui sa te faci detectiv.
   - Imi place meseria pe care o am. Oricum, am inceput sa ma intreb unde le-ar fi putut pune la pastrare. Si mi-am amintit de cutia de valori personala.
   - Am verificat-o deja. Multumesc, oricum.
   - Oh. Pai cum ai deschis-o fara mine? Ea e moarta.
   Eve se opri pe punctul de a inchide.
   - Fara tine?
   - Da. Acum doi sau trei ani, m-a rugat sa inchiriez una pentru ea. Mi-a spus ca nu vrea sa apara numele ei in acte.
   Inima lui Eve incepu sa se zbata.
   - Si atunci la ce i-ar fi folosit?
   Zambetul lui Charles era timid, dar fermecator.
   - Pai, tehnic vorbind, am trecut-o pe ea ca fiind sora mea. Am o sora in Kansas City. Asa ca am listat-o pe Sharon ca Annie Monroe. Ea platea chiria, iar eu am uitat de asta. Nici nu stiu sigur daca a pastrat-o, dar m-am gandit ca ai vrea sa stii.
   - Unde-i banca?
   - First Manhattan, pe Madison.
   - Asculta-ma, Charles. Esti acasa, da?
   - Asa este.
   - Stai acolo. Exact acolo. Ajung la tine in 15 minute. Vom merge impreuna la banca.
   - Daca asta-i tot ce pot sa fac. Hei, ti-am dat o pista fierbinte, locotenent Dulce?
   - Stai unde esti.
   Se ridicase si isi tragea jacheta pe ea cand linkul suna din nou.
   - Dallas.
   - Dispeceratul, Dallas. Avem o transmisie in asteptare pentru tine. Video blocat. Refuza sa se identifice.
   - Il depistati?
   - Depistam acum.
   - Atunci trimite-l.
   Isi lua geanta in timp ce vocea de la transmisia audio se deschise.
   - Dallas.
   - Esti singura?
   Era o voce tremuratoare de femeie.
   - Da. Vrei sa te ajut?
   - N-a fost vina mea. Trebuie sa stii ca n-a fost vina mea.
   - Nimeni nu te invinovateste pe tine.
   Antrenamentul ii permise lui Eve sa auda teama si durerea din vocea ei.
   - Spune- mi ce s-a intamplat.
   - M-a violat. Nu l-am putut opri. M-a violat. A violat-o si pe ea. Apoi a omorat-o. Ar putea sa ma omoare si pe mine.
   - Spune-mi unde esti.
   Studie ecranul, asteptand sa vina rezultatul.
   - Vreau sa te ajut, dar trebuie sa stiu unde esti.
   Respiratie intretaiata, scancet.
   - El a zis ca trebuie sa fie secret. N-am voie sa spun. A omorat-o pe ea ca sa nu poata spune. Acum sunt eu. Nimeni no sa ma creada.
   - Eu te cred. Te voi ajuta. Spune-mi...
   Înjură cand transmisia se intrerupse.
   - Unde? ceru ea cand trecu la dispecerat.
   - Front Royal, Virginia. Numar  7 0 3, 5 5 5 , 39 0 8. Adresa...
   - N-am nevoie. Da-mi-l pe capitanul Ryan Feeney de la EDD. Urgent.
   Cele doua minute nu treceau destul de repede. Eve aproape ca isi facu gauri in tample tot frecandu-le si asteptand.
   - Feeney, am ceva si este mare.
   - Ce?
   - Nu pot sa-ti spun inca, dar am nevoie sa te duci si sa-l iei pe Charles Monroe.
   - Hristoase, Eve, l-am prins?
   - Nu inca. Monroe o sa te duca la cealalta cutie de valori a lui Sharon. Ai multa grija de el, Feeney. O sa avem nevoie de el. Si sa ai multa grija si de ce gasesti in cutia aia.
   - Tu ce vei face?
   - Trebuie sa prind un avion.
   Intrerupse transmisia, apoi il suna pe Roarke. Trecura inca 3 minute dintr-un timp pretios, pana cand el veni la aparat.
   - Tocmai voiam sa te sun, Eve. Se pare ca trebuie sa plec la Dublin. Vrei sa vii cu mine?
   - Roarke, am nevoie de avionul tau. Acum. Trebuie sa ajung in Virginia, rapid. Daca merg pe linia obisnuita sau iau transportul public...
   - Avionul va fi gata pentru tine. Terminalul C, Poarta 22.
   Ea isi inchise ochii.
   - Multumesc. Iti raman datoare.

      Gratitudinea ei tinu pana cand ajunse la poarta si il gasi pe Roarke asteptand-o.
   - Nu am timp de stat de vorba.
   Vocea ei era rapida, picioarele lungi inghiteau distanta dintre poarta si lift.
   - Vorbim in avion.
   - Nu mergi cu mine. Asta-i o treaba oficiala...
   - Asta-i avionul meu, locotenente, o intrerupse el delicat, in timp ce liftul ii inchise inauntru, urcand silentios.
   - Nu poti sa faci nimic fara sa pui conditii?
   - Ba da. Asta nu se numara printre ele.
   Usa se deschise. Insotitoarea de bord astepta.
   - Bine ati venit la bord, domnule, locotenente. Pot sa va ofer ceva?
   - Nu, multumesc. Spune-i pilotului sa decoleze de cum primim unda verde.
   Roarke se aseza in timp ce Eve fumega.
   - Nu putem decola pana ce nu te asezi si iti pui centura.
   - Credeam ca te duci in Irlanda.
   Putea sa se certe cu el la fel de bine stand jos.
   - Nu este o prioritate. Asta e. Eve, inainte de a-ti expune cazul, ti-l voi spune eu pe al meu. Pleci in Virginia pe fuga. Asta indica cazul DeBlass si niste informatii noi. Beth si Richard imi sunt prieteni, prieteni apropiati. Nu am prea multi prieteni apropiati si nici tu. Intoarce situatia. Tu ce ai face?
   Ea batu cu degetele pe bratul fotoliului, in timp ce avionul se indrepta spre pista de decolare.
   - Nu poate fi ceva personal.
   - Nu pentru tine. Pentru mine este foarte personal. Beth m-a contactat chiar in timp ce faceam aranjamentele ca avionul sa fie gata. Mi-a cerut sa vin.
   - De ce?
   - N-a vrut sa-mi spuna. Nici nu avea nevoie sa o faca, doar trebuia sa ma cheme.
   Loialitatea era o trasatura impotriva careia lui Eve ii era foarte greu sa argumenteze.
   - Nu pot sa te opresc, dar te avertizez, e vorba de problemele departamentului.
   - Iar departamentul este cu susul in jos, in dimineata asta, zise el pe un ton egal, din cauza unei anumite informatii care a fost trimisa presei, de o sursa necunoscuta.
   Ea ofta lung. Se bagase singura in colt.
   - Iti sunt recunoscatoare pentru ajutor.
   - Destul ca sa-mi spui ce-a iesit?
   - Imi inchipui ca buba se va sparge pana la sfarsitul zilei.
   Isi misca umerii nervoasa, privind pe fereastra, dorind ca distanta sa fie inghitita cat mai repede.
   - Simpson o sa incerce sa arunce toata vina pe firma lui de contabilitate. Nu vad cum o sa reuseasca. Fiscul o sa-l agate pentru frauda. Presupun ca ancheta interna va descoperi de unde are banii. Avand in vedere imaginatia lui Simpson, as paria pe obisnuita mita.
   - Si santajul?
   - Oh, o platea. Aproape ca a admis asta inainte ca avocatii sa-i inchida gura. Si va recunoaste cand va realiza ca plata unui santaj e mai putin riscanta decat acuzatia de complicitate la crima.
   Isi lua comunicatorul si ceru acces la Feeney.
   - Hei, Dallas.
   - Le-ai luat?
   Feeney ridica o cutie mica, ca ca s-o poata vedea pe ecranul minuscul.
   - Toate etichetate si datate. Sunt aici, stransi laolalta, cam 20 de ani.
   - Incepe cu ultima inregistrare si mergi in urma. Eu ar trebui sa ajung la destinatie in vreo 20 de minute. Te contactez cat pot de curand pentru un raport.
   - Hei, locotenent Dulce, Charles isi facu loc pe ecran si ii zambi fericit. Cum m-am descurcat?
   - Te-ai descurcat bine. Multumesc. Acum, pana nu iti spun eu altceva, uita de caseta de valori, de jurnale, de tot.
   - Ce jurnale? zise el si-i facu cu ochiul.
   Ii arunca un sarut inainte ca Feeney sa-l dea la o parte.
   - Ma intorc chiar acum la sediu. Ramanem in legatura.
   - Terminat.
   Eve inchise si puse comunicatorul la loc in buzunar. Roarke astepta o secunda.
   - Locotenent Dulce?
   - Taci din gura, Roarke.
   Închise ochii ca sa-l ignore, dar nu-si putu sterge zambetul de pe buze.

      Dupa ce aterizara, trebui sa recunoasca faptul ca numele de Roarke deschidea drumul mai rapid decat legitimatia ei.
   In cateva minute, se aflau intr-o masina inchiriata, puternica si inghiteau kilometri pana la Front Royal. Ar fi obiectat faptului ca fusese trimisa pe scaunul pasagerului, dar nu gasea niciun cusur felului in care el conducea.
   - Ai participat vreodata la lndy?
   - Nu.
   Ii arunca o privire scurta in timp ce suierau pe Route 95, la o viteza putin sub 160.
   - Dar am condus in cateva Grand Prix-uri.
   - Trebuia sa-mi inchipui.
   In acel moment, el ridica masina vertical si sari cu indrazneala, si ilegal, peste un grup de masini.
   - Spui ca Richard ti-e prieten bun. Cum l-ai descrie?
   - Inteligent, dedicat, tacut. Vorbeste doar daca are ceva de spus. Pus în umbra de tatal sau, adesea impotriva lui.
   - Cum ai descrie relatia cu tatal lui?
   El cobori din nou vehiculul, cu rotile abia atingand suprafata drumului.
   - Din putinul pe care mi l-a spus si din ce a mai scapat Beth, trebuie sa-ti spun ca relatia lor este una combativa, frustranta.
   - Si relatia cu fiica lui?
   - Deciziile pe care le-a luat ea erau in opozitie directa cu felul lui de viata, cu, ei bine, morala lui, daca vrei. Crede cu putere in libertatea de a alege si in cea de exprimare. Totusi, nu-mi pot inchipui niciun tata care sa-si doreasca ca fiica lui sa devina o femeie care se vinde pentru a-si castiga existenta.
   - Nu a fost implicat in planificarea securitatii pentru ultima campanie senatoriala a tatalui sau?
   El ridica din nou vehiculul, il manevra in afara drumului, murmurand ceva despre o scurtatura. În timpul care ii trebui sa treaca peste un palc de copaci, peste cateva cladiri rezidentiale si apoi sa coboare din nou pe strada linistita a suburbiei, ramase tacut.
   Ea renunta sa mai numere incalcarile regulilor de circulatie.
   - Loialitatea fata de familie trece dincolo de politica. Un om cu vederile lui DeBlass este fie iubit, fie urat. Richard poate ca nu este de acord cu tatal lui, dar nici nu l-ar vrea asasinat. Iar el este specializat in legea securitatii, de aceea il ajuta pe taica-sau in asta.
   Un fiu isi protejeaza tatal, gandi Eve.
   - Si cat de departe ar merge DeBlass sa-si protejeze fiul?
   - De ce anume? Richard este moderatul moderatilor. Este discret, isi sustine cauzele in liniste. El...
   Sensul intrebarii il lovi.
   - Esti pe langa tinta, zise Roarke printre dinti. Mult pe langa ea.
   - Vom vedea.

      Casa de pe deal parea linistita.
   Sub cerul albastru si rece, statea calma, calduroasa, cu cateva branduse care incepusera sa scoata capul prin iarba arsa a iernii.
   Aparentele, gandi Eve, sunt adesea inselatoare. Stia ca nu este o casa de bogatie comoda, fericire linistita si vieti ordonate. Acum, era sigura ca stia ce se intamplase in spatele acestor ziduri rozalii si ferestre stralucitoare.
   Elizabeth deschise ea insasi usa.
   Era chiar mai palida si mai trasa la fata decat ultima data cand o vazuse Eve.
   Ochii ii erau umflati de plans, iar costumul cu croiala barbateasca, pe care il purta, era larg in talie din cauza recentei pierderi in greutate.
   - Oh, Roarke.
   In timp ce Elizabeth il imbratisa, Eve aproape ca auzi cum oasele ei fragile se ciocneau intre ele.
   - Imi pare rau ca te-am tarat pana aici. N-ar fi trebuit sa te deranjez.
   - Nu fi caraghioasa.
   Ii dadu usor capul pe spate, cu un gest atat de bland, incat impunse inima lui Eve, inima pe care incerca sa o mentina distanta.
   - Beth, nu te ingrijesti.
   - Nu pot sa functionez, sa gandesc, sau sa lucrez. Totul se prabuseste la picioarele mele, iar eu, se opri brusc, amintindu-si ca nu erau singuri. Locotenente Dallas!
   Eve prinse dojana rapida din privirea lui Elizabeth atunci cand il privi pe Roarke.
   - Nu el m-a adus, domnisoara Barrister. Eu l-am adus pe el. Am primit un apel de dimineata, de la aceasta adresa. Dumneavoastra l-ati facut?
   - Nu.
   Elizabeth facu un pas inapoi.
   Mainile i se impreunara si incepu sa le framante.
   - Nu, n-am sunat. Probabil a fost Catherine. A venit aici aseara, pe neasteptate. Isterica, foarte tensionata. Mama ei a fost internata in spital, iar prognosticul e prost. Nu pot sa ma gandesc decat la faptul ca stresul din ultimele saptamani a fost prea mare pentru ea. De aceea te-am chemat, Roarke. Richard e la capatul puterilor. Iar eu nu par sa ajut lucrurile. Aveam nevoie de cineva.
   - Ce-ar fi sa intram si sa stam jos?
   - Ei sunt in salon.
   Cu o miscare tremurata, Elizabeth se intoarse sa priveasca in josul holului.
   - Ea nu vrea sa ia un sedativ, nu vrea sa explice. Nu ne-a lasat decat sa-l sunam pe sotul si pe fiul ei, si sa le spunem ca e aici si sa nu vina. E speriata ca ar putea fi in pericol. Presupun ca ceea ce s-a intamplat cu Sharon, a facut-o sa se ingrijoreze mai mult pentru propriul ei copil. E obsedata ca trebuie sa-l salveze de Dumnezeu stie ce.
   - Daca ea a fost cea care m-a sunat, zise Eve, poate ca va vorbi cu mine.
   - Da. Da, sigur.
   Ii conduse de-a lungul holului si intrara in salonul ordonat si scaldat de soare. Catherine DeBlass statea pe sofa, tinuta in brate de fratele ei.
   Richard ridica o privire plina de durere catre Roarke.
   - Ma bucur ca ai venit. Suntem intr-un hal fara de hal, Roarke.
   Vocea lui tremura, aproape ca se stinse.
   - Intr-un hal fara de hal.
   - Elizabeth.
   Roarke se aseza pe vine in fata lui Catherine.
   - De ce nu suni sa ne aduca niste cafea?
   - Oh, desigur. Imi cer scuze.
   - Catherine.
   Vocea lui era blanda, ca si mana pe care si-o aseza pe bratul ei.
   Dar atingerea o facu pe Catherine sa sara cu ochii mariti.
   - Nu. Ce... ce cauti aici?
   - Am venit sa-i vad pe Beth si Richard. Imi pare rau ca nu te simti bine.
   - Pai?
   Ea scose un sunet care ar fi putut fi un ras, si se inchise in sine.
   - Niciunul dintre noi nu va mai fi vreodata bine. Cum am putea? Suntem toti manjiti. Toti suntem vinovati.
   - De ce anume?
   Ea scutura din cap si se refugie in coltul indepartat al sofalei.
   - Nu pot vorbi cu tine.
   - Congresmena DeBlass, sunt Locotenentul Dallas. M-ati sunat cu putin timp in urma.
   - Nu, nu v-am sunat.
   Panicata, Catherine isi infasura bratele strans in jurul pieptului.
   - N-am sunat. N-am zis nimic.
   Cand Richard se apleca sa o atinga, Eve ii arunca o privire de avertizare. Intentionat, se aseza intre ei si lua mana inghetata a lui Catherine.
   - Voiai sa te ajut. Si te voi ajuta.
   - Nu poti. Nimeni nu poate. Nu trebuia sa sun. Trebuie sa tinem asta in familie. Am un sot, am un baietel.
   Lacrimile incepura sa-i inunde ochii.
   - Trebuie sa-i protejez. Trebuie sa plec, sa plec cat mai departe, ca sa-i pot proteja.
   - Ii vom proteja noi, zise Eve calma. Te vom proteja pe tine.
   Era prea tarziu sa o protejeze pe Sharon.
   - Nu te poti invinovati pe tine.
   - N-am incercat sa opresc, zise Catherine in soapta. Poate am fost chiar bucuroasa, pentru ca nu mai eram eu. Nu eram eu.
   Richard rasufla socat.
   - Dumnezeule, ce vrei sa spui? Ce...
   Eve se intoarse spre el, cu privirea dura.
   - Taci. Nu mai e loc de secrete aici.
   - Secrete, zise Catherine printre buzele care ii tremurau. Trebuie sa fie un secret.
   - Nu, nu trebuie. Un astfel de secret raneste. Se taraste inauntrul tau si te roade. Te face sa-ti fie frica si sa te simti vinovata. Cei care vor sa fie un secret se folosesc de ea, de vinovatie, de teama, de rusine. Singurul fel in care poti lupta, este sa vorbesti. Spune-mi cine te-a violat.
   Respiratia lui Catherine iesi tremurata. Privi spre fratele ei, teroare evidenta in ochii ei. Eve ii intoarse fata si i-o tinu.
   - Uita-te la mine. Doar la mine, si spune-mi cine te-a violat. Cine a violat-o pe Sharon?
   - Tata.
   Cuvintele izbucnira din ea intr-un urlet de durere.
   - Tata. Tata. Tata.
   Isi ingropa fata in palme si planse.
   - O, Doamne.
   In cealalta parte a camerei, Elizabeth se dadu inapoi si se impiedica de droidul care servea.
   Portelanul se sparse. Cafeau se scurse neagra pe frumosul covor.
   - Oh, Doamne, copilul meu!
   Richard sari de pe sofa si o prinse in timp ce ea lesina. O stranse la piept cu putere.
   - O sa-l omor pentru asta. O sa-l omor.
   Apoi isi lipi fata de parul ei.
   - Beth. Oh, Beth.
   - Fa ce poti pentru ei, sopti Eve catre Roarke in timp ce o lua in brate pe Catherine.
   - Ai crezut ca era Richard, zise Roarke incet.
   - Da.
   Ochii ei erau fara expresie si goi atunci cand il privi.
   - Am crezut ca era tatal lui Sharon. Poate ca n-am vrut sa ma gandesc ca un lucru atat de rau poate inflori in doua generatii.
   Roarke se apleca inainte. Fata lui era dura ca o piatra.
   - In orice caz, DeBlass e un om mort.
   - Ajuta-ti prietenii, zise Eve. Am de lucru aici.

Capitolul 18

      O lasa pe Catherine sa planga, desi stia foarte bine ca lacrimile nu ii vor alina rana.
   Mai stia si ca ea nu ar fi fost in stare sa se descurce singura in situatia asta. Roarke reusi sa-i calmeze pe Elizabeth si Richard, ordona droidului sa adune cioburile, ii tinu de maini si, atunci cand crezu ca a sosit momentul, sugera sa de aduca niste ceai pentru Catherine.
   Elizabeth il aduse ea insasi, inchizand cu grija in urma ei usa salonului, inainte de a-i aduce ceasca de ceai cumnatei ei.
   - Poftim, draga mea, bea putin.
   - Imi pare rau.
   Catherine lua ceasca cu amandoua mainile ca sa se incalzeasca.
   - Imi pare rau. Am crezut ca se oprise. Am vrut sa cred ca se oprise. Altfel nu as fi putut trai.
   - E-n ordine.
   Cu fata de necitit, Elizabeth se intoarse la sotul ei.
   - Domnisoara DeBlass, trebuie sa-mi spui totul. Congresmena DeBlass?
   Eve astepta pana cand Catherine se concentra din nou asupra ei.
   - Intelegi ca lucrurile astea sunt inregistrate?
   - O sa te opreasca.
   - Nu, n-o s-o faca. De-asta m-ai sunat pe mine, pentru ca stii ca-l voi opri.
   - Se teme de tine, sopti Catherine. Se teme de tine. Imi dau seama. Se teme de femei. De-asta le face rau. Cred ca i-a dat ceva mamei. I-a luat mintile. Ea stia.
   - Mama ta stia ca tatal tau te abuzeaza?
   - Stia. Se prefacea ca nu stie, dar vedeam in ochii ei. Nu voia sa stie, voia doar ca totul sa fie linistit si perfect, ca ea sa- si poata tine petrecerile si sa fie sotia senatorului.
   Ridica o mana, acoperindu-si ochii.
   - Cand el venea noaptea in camera mea, puteam sa vad pe fata ei ca stie, in dimineata urmatoare. Dar cand am incercat sa vorbesc cu ea, sa-i spun sa-l opreasca, s-a prefacut ca nu intelege ce vreau sa spun. Mi-a spus sa numi mai imaginez lucruri din astea. Sa fiu buna, sa respect familia.
   Isi lasa din nou mana in jos si apuca ceasca de ceai cu amandoua mainile.
   - Cand eram mica, 7 sau 8 ani, venea noaptea la mine in camera si ma atingea. Imi spunea ca nu-i nicio problema, pentru ca el era Tati, iar eu trebuia sa pretind ca sunt Mami. Era un joc, zicea el, un joc secret. Mi-a spus ca trebuie sa fac niste lucruri... sa-l ating pe el. Aa...
   - E-n ordine, o calma Eve cand Catherine incepu sa tremure violent. Nu trebuie sa spui. Spune-mi doar ce poti.
   - Trebuia sa i te supui. Trebuia. El era o forta in casa noastra. Richard?
   - Da.
   Richard lua mana sotiei lui si o stranse, o stranse.
   - Stiu.
   - N-am putut sa-ti spun pentru ca mi-era rusine, si mi-era si frica, iar mama ignora totul, asa ca am crezut ca trebuie sa o fac.
   Inghiti dureros.
   - Cand am implinit 20 de ani, am avut o petrecere. Multime de prieteni si un tort mare, si ponei. Mai tii minte poneii, Richard?
   - Binenteles.
   Lacrimile curgeau pe obrajii lui.
   - Ii tin minte.
   - Si in noaptea aia, noaptea zilei mele de nastere, a venit. Mi-a zis ca acum eram destul de mare. Mi-a spus ca are un cadou pentru mine, un cadou deosebit pentru ca crescusem. Si m-a violat.
   Isi ingropa fata in maini si se legana.
   - A zis ca era un cadou. Oh, Doamne. Si l-am implorat sa se opreasca, pentru ca ma durea. Si pentru ca eram destul de mare ca sa stiu ca nu e bine, era o ticalosie. Eu eram ticaloasa. Dar el nu s-a oprit. A continuat sa vina. Totii anii aia pana cand am reusit sa plec. M-am dus la facultate, departe, unde nu ma putea atinge. Si mi-am spus ca nu s-a intamplat niciodata. Nu s-a intamplat niciodata. Am incercat sa fiu puternica, sa-mi fac o viata. M-am casatorit pentru ca am crezut ca voi fi in siguranta. Justin era atat de bun, de bland. Nu m-a ranit niciodata. Iar eu nu i-am spus niciodata. Am crezut ca, daca ar sti, m-ar dispretui. Asa ca am continuat sa-mi spun ca nu s-a intamplat niciodata.
   Isi lasa mainile in jos si privi spre Eve.
   - Cateodata credeam. De cele mai multe ori. Puteam sa ma pierd in munca mea, in familia mea. Dar pe urma am putut sa vad, am stiut ca-i facea acelasi lucru lui Sharon. Am vrut sa ajut, dar n-am stiut cum. Asa ca am dat gandul la o parte, asa cum a facut si mama. El a omorat-o. Acum, o sa ma omoare si pe mine.
   - De ce crezi ca a omorat-o pe Sharon?
   - Ea nu era slaba ca mine. S-a ridicat impotriva lui, s-a folosit de asta ca sa-l atace. I-am auzit certandu-se in ziua de Craciun. Cand inca ne mai duceam cu toti la el acasa pretinzand ca suntem inca o familie. I-am vazut cand se duceau la el in birou si i-am urmat. Am deschis usa si i-am urmarit si i-am ascultat prin deschizatura. El era foarte furios pe ea, pentru ca ea facea ca toate lucrurile pentru care el lupta sa para o gluma. Iar ca i-a zis: ,,Tu m-ai facut ceea ce sunt, nenorocitule." Mi-a incalzit inima. M-a facut sa vreau sa o aplaud. I-a tinut piept. L-a amenintat ca-l da in vileag daca nu o plateste. Avea totul documentat, a zis ca, fiecare detaliu murdar. Asa ca el trebuia sa joace cum ii canta ea. S-au certat, si-au aruncat cuvinte grele. Apoi...
   Catherine privi spre Elizabeth, spre fratele ei, apoi intoarse capul.
   - Si-a scos bluza.
   Geamatul lui Elizabeth o facu pe Catherine sa tremure din nou.
   - I-a spus ca o poate avea, ca orice alt client. Dar el va plati mai mult. Mult mai mult. El o privea. Stiam cum o privea, cu ochii incetosati, cu gura atarnand. A apucat-o de sani. Ea m-a privit. Direct in ochi. Stia ca sunt acolo si m-a privit cu atata dezgust. Poate chiar cu ura, pentru ca stia ca nu voi face nimic. Am inchis usa, am inchis-o si am fugit. Am vomitat. Oh, Elizabeth.
   - Nu e vina ta. Ea poate ca a incercat sa-mi spuna. N-am vazut niciodata, n-am auzit niciodata. Nu m-am gandit niciodata. Am fost mama ei si nu am protejat-o.
   - Am incercat sa vorbesc cu ea.
   Catherine isi stranse mainile cu putere.
   - Cand m-am dus la New York pentru strangerea de fonduri. Mi-a zis ca eu mi-am ales drumul, iar ea si l-a ales pe al ei. Iar al ei era mai bun. Eu faceam politica, imi tineam capul varat in nisip, iar ea se juca cu puterea si isi tinea ochii deschisi. Cand am auzit ca este moarta, am stiut. La inmormantare, l-am urmarit, iar el m-a urmarit pe mine cum il urmaream pe el. A venit la mine, m-a imbratisat, m-a tinut la pieptul lui ca sa ma consoleze. Si mi-a soptit sa fiu atenta. Sa tin minte, si sa vad ce se intampla cand familiile nu isi tin secretele. Si mi-a zis ce baiat bun e Franklin. Ce planuri mari avea pentru el. A zis ca ar trebui sa fiu mandra si sa am grija.
   Isi inchise ochii.
   - Ce puteam sa fac? E copilul meu.
   - Nimeni n-o sa-i faca vreun rau fiului tau.
   Eve isi puse mana peste mainile rigide ale lui Catherine.
   - Iti promit.
   - N-am sa stiu niciodata daca as fi putut sa o salvez. Copilul tau, Richard.
   - Acum trebuie sa stii ca faci tot ce poti.
   Abia dandu-si seama ca luase mana lui Catherine, Eve o stranse cu putere ca s-o imbarbateze.
   - O sa fie dificil pentru tine, domnisoara DeBlass, sa treci prin asta din nou, asa cum se va intampla. Sa faci fata publicitatii. Sa depui marturie, daca se ajunge la tribunal.
   - El nu va lasa niciodata lucrurile sa ajunga la tribunal, zise Catherine obosita.
   - N-am de gand sa-i dau de ales.
   Poate nu pentru crima, gandi ea. Nu inca. Dar il putea acuza de abuz sexual.
   - Domnisoara Barrister, cred ca ar trebui s-o duceti pe cumnata dumneavoastra sa se culce. Puteti s-o ajutati sa mearga sus?
   - Da, desigur.
   Elizabeth se ridica si se duse sa o ajute pe Catherine.
   - Hai sa te intinzi putin, draga mea.
   - Imi pare rau.
   Catherine se sprijini de Elizabeth in timp ec era condusa afara din camera.
   - Dumnezeu sa ma ierte, imi pare atat de rau.
   - Avem un consilier psihiatric care lucreaza pentru departamentul nostru, domnule DeBlass. Cred ca sora dumneavoastra ar trebui sa o vada.
   - Da, o zise absent, privind spre usa inchisa. Va avea nevoie de cineva. De ceva.
   Toti veti avea nevoie, gandi Eve.
   - Sunteti in stare sa-mi raspundeti la cateva intrebari?
   - Nu stiu. E un tiran, e dificil. Dar asta il face un monstru. Cum voi putea sa accept ca propriul meu tata e un monstru?
   - El are alibi pentru noaptea cand a fost ucisa fiica dumneavoastra, sublinie Eve. Nu pot sa-1 acuz daca nu am mai multe informatii.
   - Un alibi?
   - Inregistrarea arata ca Rockman era cu tatal dumneavoastra, au lucrat impreuna in biroul lui din East Washington pana aproape de doua dimineata, in noaptea mortii fiicei dumneavoastra.
   - Rockman spune ce-i cere tatal meu.
   - Inclusiv acoperirea unei crime?
   - E, pur si simplu, o problema de cum sa scapi mai usor. De ce ar crede cineva ca tatal meu are legatura cu asta?
   Se cutremura scurt, ca si cum ar fi fost lovit brusc de o raceala.
   - Declaratia lui Rockman il scapa pe patronul lui de orice suspiciune.
   - Cum ar calatori tatal dumneavoastra pana la New York si inapoi in East Washington daca nu ar vrea sa lase urme ale calatoriei sale?
   - Nu stiu. Daca naveta lui iese, se consemneaza in registru.
   - Registrele pot fi masluite, zise Roarke.
   - Da.
   Richard privi ca si cum tocmai si-ar fi amintit brusc ca prietenul lui era acolo.
   - Tu ar trebui sa stii mai multe decat mine despre asta.
   - Se refera la trecutul meu de contrabandist, ii explica Roarke lui Eve. Demult in trecutul meu. Se poate face, dar trebuie platiti niste oameni. Pilotul, poate mecanicul, cu siguranta, inginerul de zbor.
   - Deci stiu unde sa caut.
   Si daca Eve putea dovedi ca naveta lui facuse calatoria in noaptea aia, ar avea un motiv intemeiat. Destul cat sa-l faca sa vorbeasca.
   - Cat de multe stiti despre colectia de arme a tatalui dumneavoastra?
   - Mai mult decat as vrea.
   Richard se ridica pe picioare tremurande. Se duse la bar si isi turna o bautura in pahar. O bau repede, ca pe o doctorie.
   - Ii plac armele, le arata adeseori. Cand eram mai tanar, a incercat sa-mi trezeasca interesul pentru ele. Roarke poate sa-ti spuna, n-a tinut.
   - Richard crede ca armele sunt un simbol periculos al abuzului de putere. Si pot sa-ti spun ca da, DeBlass folosea ocazional piata neagra.
   - De ce nu mi-ai spus asta pana acum?
   - Nu m-ai intrebat.
   Ea abandona subiectul, deocamdata.
   - Tatal tau are cunostiinte de securitate, aspectele tehnice?
   - Cu siguranta. Se mandreste ca stie sa se protejeze. E unul dintre putinele lucruri despre care putem discuta fara sa ne certam.
   - L-ai putea considera un expert?
   - Nu, zise Richard rar. Un amator talentat.
   - Relatia lui cu seful Simpson? Cum ai evalua-o?
   - Egoista. Il considera un prost pe Simpson. Tatalui meu ii place sa se foloseasca de prosti.
   Brusc, se tranti intr-un fotoliu.
   - Imi pare rau, nu pot sa fac asta. Am nevoie de niste timp. Am nevoie de sotia mea.
   - In regula, domnule DeBlass. Voi ordona supravegherea tatalui dumneavoastra. Nu veti putea sa-l contactati fara sa fiti monitorizat. Va rog sa nu incercati.
   - Credeti ca voi incerca sa-l omor?
   Richard rase fara umor si isi privi propriile maini.
   - Vreau s-o fac. Pentru ce i-a facut fiicei mele, surorii mele, vietii mele. Dar n-as avea curajul.
   Cand ajunsera din nou afara, Eve se indrepta direct spre masina, fara sa-l priveasca pe Roarke.
   - Tu ai suspectat chestia asta? intreba ea.
   - Ca DeBlass este implicat? Da, am suspectat asta.
   - Dar nu mi-ai spus.
   - Nu.
   Roarke o opri inainte ca ea să poata deschide portiera.
   - Era o idee, Eve. N-am stiut nimic despre Catherine. Absolut nimic. Am suspectat doar ca Sharon si DeBlass erau amanti.
   - Asta-i un cuvant prea curat pentru ce s-a intamplat.
   - Am suspectat asta, continua el, din cauza felului in care ea mi-a vorbit despre el in timpul singurei noastre cine impreuna. Dar, din nou, era doar o senzatie, nu un fapt. Iar senzatia asta n-ar fi facut nimic ca sa te ajute. Si, adauga el, rasucind-o ca sa-l priveasca, de cand am inceput sa te cunosc, am pastrat senzatia asta pentru mine, pentru ca nu am vrut sa te ranesc.
   Ea isi trase capul intr-o parte, dar el i-l aduse rabdator inapoi cu varful degetelor.
   - Tu n-ai avut pe nimeni care sa te ajute?
   - Nu e vorba despre mine, dar ofta tremurat. Nu pot sa ma gandesc la asta, Roarke. Nu pot. Pentru ca pot sa gresesc daca ma gandesc, si daca gresesc, el ar putea scapa. Ar putea scapa de acuzatia de viol si omucidere, de abuzarea copiilor pe care ar fi trebuit sa-i protejeze. N-o sa-l las.
   - Nu i-ai spus tu lui Catherine ca singurul mod in care poti lupta, este sa vorbesti?
   - Am treburi de facut.
   El se lupta cu propria-i frustrare.
   - Presupun ca vrei sa mergi la Aeroportul Washington, unde isi tine DeBlass naveta.
   - Da.
   Ea urca in masina cand Roarke se indrepta spre locul soferului.
   - Poti sa ma lasi la cea mai apropiata statie de transport.
   - Raman cu tine, Eve.
   - Bine, in ordine. Trebuie sa sun la sectie.
   In timp ce el conducea in josul aleii serpuite, ea il suna pe Feeney.
   - Am ceva fierbinte de tot, zise ea inainte ca el sa poata vorbi. Ma indrept spre East Washington.
   - Tu ai ceva fierbinte?
   Vocea lui Feeney aproape cânta.
   - N-a trebuit sa ma uit mai departe de ultima ei insemnare, Dallas, facuta in dimineata zilei cand a fost ucisa. Dumnezeu stie de ce a dus-o la banca. Noroc chior. Avea o intalnire la miezul noptii. N-o sa ghicesti cu cine.
   - Cu bunicul ei.
   Feeney se ineca, scuipa.
   - Fir-ar sa fie, Dallas, de unde stii?
   Eve inchise ochii o secunda.
   - Spune-mi ca dovada e documentata, Feeney. Spune-mi ca ii spune pe nume.
   - Ii spune senatorul, ii spune batranul basinos de bunica-su. Si scrie destul de vesela despre cei 5 mii de dolari pe care ii ia de la el pentru fiecare ciocaneala. Citez: ,,Aproape ca merita sa-l las sa saliveze peste mine... si mai e inca multa energie ramasa in batranul meu Bunic. Nenorocitul. Cinci mii la fiecare doua saptamani, nu e o afacere proasta. Stiu al dracului de bine ca ii dau cat merita de banii astia. Nu ca atunci cand eram copil si el ma folosea. Roata s-a intors. N-o sa ma transform intr-o pruna uscata si batrana ca biata matusa Catherine. Acum, infloresc. Si intr-o zi, dupa ce ma voi plictisi prea mult de el, o sa-mi trimit jurnalele presei. Copii multiple. Nenorocitul innebuneste cand il amenint ca o sa fac asta. Poate ca diseara o sa mai rasucesc putin cutitul in rana. Sa-l sperii zdravan pe senator. Hristoase, e minunat sa am puterea de a-l face sa se umileasca, dupa tot ce mi-a facut."
   Feeney clatina din cap.
   - Era o afacere pe termen lung, Dallas. Am trecut prin mai multe insemnari. A castigat destul de bine din santaj, si da nume si fapte. Dar asta il pune pe senator in apartamentul ei in noaptea mortii. Iar asta ii pune lui boasele in masina de tocat.
   - Poti sa-mi obtii un mandat?
   - Ordinul comandantului a fost sa ti-l trimit in momentul cand suni. Zice sa-l ridici. Crima cu premeditare, 3 cazuri.
   Ea expira prelung.
   - Unde il gasesc?
   - Se afla in cladirea Senatului, sustinandu-si proiectul de lege privind Morala.
   - Al dracului de bine. Am plecat spre el.
   Inchise si se intoarse spre Roarke.
   - Cat de repede poate merge chestia asta?
   - O sa aflam.

      Daca ordinele lui Whitney, venite impreuna cu mandatul, nu i-ar fi spus sa fie discreta, Eve ar fi intrat pe podiumul Senatului si i-ar fi pus catusele in fata asociatilor sai.
   Totusi, avu destula satisfactie despre felul cum se desfasura arestarea.
   Astepta pana cand el isi termina cuvantarea anosta asupra declinului moral al tarii, la coruptia insidioasa care rezulta din promiscuitate, din controlul nasterilor si din ingineria genetica. Expuse lipsa de moralitate a tinerilor, de lipsa de religie organizata in case, scoli, la locul de munca.
   - Natiunea noastra intru Dumnezeu a devenit lipsita de Dumnezeu. Dreptul nostru constitutional de a purta arme facut praf de stanga liberala.
   Prezenta cifre despre crimele violente, despre decaderea urbana, despre traficul de droguri, toate ca rezultat, sustinea senatorul, a decaderii noastre morale, a blandetei fata de criminali sau indulgenta fata de libertatea sexuala iresponsabila.
   Toate acestea o faceau pe Eve sa se simta ingretosata de ce auzea.
   - In anul 2016, zise ea incet, la sfarsitul Revoltei Urbane, inainte ca armele sa fie interzise, erau peste 10 mii de decese si raniri din cauza armelor, doar in Manhattan.
   Continua sa-l urmareasca pe DeBlass care incerca sa-si vanda soparla, in timp ce Roarke isi puse palma pe spatele ei.
   - Inainte de legalizarea prostitutiei, avea loc un viol sau o incercare de viol, la fiecare 3 secunde. Sigur ca inca mai avem violuri, pentru ca este vorba mai putin de sex si mai mult de putere, dar cifrele au scazut. Prostituatele cu licenta nu au pesti, asa ca nu sunt batute, abuzate, omorate. Si nu mai au voie sa foloseasca droguri. Au fost vremuri cand femeile se duceau la doctori-macelari ca sa scape de o sarcina nedorita. Cand trebuiau sa-si riste viata sau sa si-o ruineze. Copiii erau nascuti orbi, surzi, malformati, pana cand ingineria genetica si cercetarile au facut posibile vindecarile in vitro. Nu e o lume perfecta, dar daca il asculti pe el, iti dai seama ca ar putea fi mult mai rea.
   - Stii ce ii va face presa cand va afla?
   - Il va crucifica, sopti Eve. Sper din tot sufletul ca asta sa nu-l transforme intr-un martir.
   - Vocea celui moral, suspectat de incest, frecventare de prostituate, comitere de crima. Nu prea cred. E terminat.
   Roarke dadu din cap.
   - In mai multe feluri.
   Eve auzi aplauzele furtunoase de la galerie. Dupa cum parea, echipa lui DeBlass avusese grija sa isi puna oamenii lor printre spectatori.
   La dracu' cu discretia, gandi ea in timp ce ciocanelul lovi si se declara o ora de pauza. Trecu printre ajutoare, asistenti si paji pana ce ajunse la DeBlass. Tocmai era felicitat pentru elocventa, batut pe spate de catre senatorii sustinatori.
   Astepta pana cand el o vazu, pana cand privirea lui trecu peste ea, apoi peste Roarke, pana cand gura i se inclesta.
   - Locotenente, daca trebuie sa vorbesti cu mine, ne putem retrage pentru scurt timp in biroul meu. Singuri. Pot sa-ti acord 10 minute.
   - O sa aveti timp destul, domnule senator. Senator DeBlass, sunteti arestat pentru uciderea lui Sharon DeBlass, Lola Starr si Georgie Castle.
   In timp ce el bufni in protest si incepura sa se auda murmure in sala, ea isi ridica vocea.
   - Acuzatiile aditionale includ, violul incestuos al Catherinei DeBlass, fiica dumneavoastra, si a lui Sharon DeBlass, nepoata dumneavaostra.
   El statea inca in picioare, inlemnit din cauza socului, atunci cand ea ii puse catusele, il intoarse si ii asigura mainile la spate.
   - Nu aveti obligatia sa faceti vreo declaratie.
   - E ultragios, exploda el cand i se citira drepturile. Sunt senator al Statelor Unite. Asta este o proprietate federala.
   - Si acesti doi agenti federali va vor escorta, adauga ea. Aveti dreptul la un avocat sau reprezentant. In timp ce ea continua sa-i recite drepturile, o privire scurta a ochilor ei ii facu pe deputatii federali si pe privitori sa sa se dea inapoi. Va intelegeti drepturile?
   - O sa-ti iau legitimatia, catea.
   Incepu sa respire cu greutate, in timp ce ea il impingea prin multime.
   - O sa iau asta ca fiind un ,,da". Trageti-va respiratia, domnule senator. Nu putem sa va lasam sa dati coltul din cauza unui atac de cord.
   Se apropie de urechea lui:
   - Și n-o sa-mi iei legitimatia, nenorocitule. O sa-ti bag pielea la saramura.
   Il dadu in primire agentilor federali.
   - Este asteptat la New York, zise ea scurt.
   De abia mai putea fi auzita.
   DeBlass urla cerand sa fie eliberat imediat. Senatul erupse cu voci si oameni. Printre ei, il zari pe Rockman. Veni catre ea, fata lui era o masca rece a furiei.
   - Faci o greseala, locotenente.
   - Nu, nu fac. Dar tu ai facut una in declaratia ta. Dupa cum vad eu lucrurile, asta o sa te faca complice la crima, dupa comiterea faptei. O sa incep sa lucrez la asta cand ajung la New York.
   - Senatorul DeBlass este un mare om. Tu nu esti decat un pion al Partidului Liberal si al planurilor lor de a-l distruge pe el.
   - Senatorul DeBlass este un molestator de copii incestuos. Un violator si un criminal. Iar eu, prietene, sunt politistul care il da jos. Ai face bine sa-ti chemi un avocat, daca nu vrei sa cazi impreuna cu el.
   Roarke avu puterea sa nu o ia in brate in timp ce ea trecea prin holurile goale ale Senatului. Membrii presei deja se indreptau spre ea.
   - Imi place stilul tau, locotenente Dallas, zise el in timp ce se luptau sa ajunga la masina. Imi place foarte mult. Si, apropo, nu mai cred ca sunt indragostit de tine. Stiu sigur ca este asa.
   Ea inghiti cu greutate greata care i se ridicase in gat.
   - Hai sa iesim de-aici. Sa iesim dracului de aici.
   Doar puterea vointei o tinu in echilibru pana cand ajunsera la avion. Isi tinu vocea egala si fara expresie in timp ce raporta superiorilor.
   Apoi se poticni si dadu la o parte bratele protectoare ale lui Roarke, alerga spre toaleta ca sa vomite violent.
   De cealalta parte a usii, Roarke statea neajutorat. Daca o intelegea vreun pic, trebuia sa stie ca imbarbatarea doar inrautatea lucrurile. Sopti instructiuni insotitoarei de bord si se aseza. In timp ce astepta, privea pista de decolare prin hublou.
   Isi ridica privirea cand usa se deschise. Era alba ca hartia, ochii ii erau prea mari, prea intunecati. Mersul ei linistit, de obicei, era manzesc si intepenit.
   - Imi pare rau. Se pare ca m-a afectat.
   Cand se aseza, el ii oferi o cana.
   - Bea asta. O sa ajute.
   - Ce este?
   - E ceai, putin whisky.
   - Sunt in timpul serviciului, incepu ea, dar izbucnirea lui rapida si dura o facu sa taca.
   - Bea, fir-ar sa fie, sau ti-l torn pe gat.
   Apasa un buton si- i ceru pilotului sa decoleze.
   Spunandu-si ca e mai usor decat sa se certe, lua cana, dar mainile ei tremurau. Abia reusi sa ia o inghititura printre dintii care ii clantaneau, apoi o puse jos.
   Nu se putea opri din tremurat. Cand Roarke o atinse, se trase inapoi. Greata era inca acolo, alunecand vicleana prin stomacul ei, provocandu-i o durere de cap cumplita.
   - Tatal meu m-a violat, se auzi ea spunand.
   Socul, auzindu-si propria voce rostind cuvintele, i se citi in ochi.
   - In mod repetat. Si ma batea, in mod repetat. Daca ma luptam sau nu, nu avea nicio importanta. Tot ma viola. Tot ma batea. Si eu nu puteam face nimic. Nu poti face nimic atunci cand oamenii care ar trebui sa aiba grija de tine, te abuzeaza. Se folosesc de tine. Te ranesc.
   - Eve.
   El ii lua mana si o tinu strans cand ea vru sa si-o retraga.
   - Imi pare rau. Imi pare teribil de rau.
   - Ei spun ca aveam 8 ani cand m-au gasit intr-o alee dosnica din Dallas. Sangeram si aveam un brat rupt. Probabil, el ma aruncase acolo. Nu stiu. Poate am fugit. Nu-mi amintesc. Dar el n-a venit dupa mine. Nimeni n-a venit dupa mine.
   - Mama ta?
   - Nu stiu. Nu mi-o amintesc. Poate ca era moarta. Poate ca era la fel ca mama lui Catherine si se prefacea ca nu stie. Imi amintesc doar imagini scurte, cosmaruri cu partile cele mai rele. Nici macar nu-mi stiu numele. N-au putut sa ma identifice.
   - Atunci ai fost in siguranta.
   - Tu n-ai fost niciodata trecut prin sistem. Nu exista sentimentul de siguranta. Doar de neputinta. Te despoaie, avand intentii bune.
   Ofta si isi lasa capul pe spate, cu ochii inchisi.
   - N-am vrut sa-l arestez pe DeBlass, Roarke. Am vrut sa-l omor. Am vrut sa-l omor cu mainile mele din cauza lucrurilor care mi s-au intamplat mie. Am lasat sa devina o problema personala.
   - Ti-ai facut treaba.
   - Da. Mi-am facut treaba. Si o sa continui sa mi-o fac.
   Dar nu la munca ei se gandea ea acum. Ci la viata. A ei si a lui.
   - Roarke, trebuie sa stii ca am niste lucruri rele in mine. E ca un virus care imi serpuieste prin corp, isi scoate capul cand rezistenta e minima. Nu sunt o afacere buna.
   - Imi plac sansele de lunga durata.
   Ii ridica mana si i-o saruta.
   - De ce sa nu vedem ce se va intampla. Sa vedem daca putem sa invingem amandoi.
   - N-am spus nimanui pana acum.
   - Te-a ajutat?
   - Nu stiu. Poate. Hristoase, sunt atat de obosita.
   - Poti sa te sprijini de mine.
   Isi strecura un brat in jurul ei si ii cuibari capul pe umarul lui.
   - Pentru scurt timp, sopti ea. Pana ajungem la New York.
   - Pentru scurt timp, atunci.
   O saruta pe par si spera ca ea sa adoarma.

Capitolul 19

      DeBlass refuza sa vorbeasca.
   Avocatii ii pusesera botnita inca de la inceput, si i-o pusesera strans de tot.
   Procesul de interogare era lent, si era dificil. Existasera momente cand Eve crezuse ca el va izbucni, cand temperamentul care ii inrosea fata, va apleca balanta in favoarea ei.
   Ea nu mai nega faptul ca era o chestiune personala. Nu voia un proces complicat, comentat de intreaga presa. Voia o marturisire.
   - Ai avut o relatie incestuoasa cu nepoata ta, Sharon DeBlass.
   - Clientul meu nu a confirmat aceste acuzatii.
   Eve ii ignora pe avocat, il privi pe DeBlass.
   - Am aici o transcriere dintr-un fragment din jurnalul lui Sharon DeBlass, datat cu noaptea uciderii ei.
   Ea impinse hartia peste masa.
   Avocatul lui DeBlass, un om subtire, meticulos, cu o barba de culoare nisipie, bine intretinuta si ochi albastri, o lua si o studie. Oricare ar fi fost reactia lui, o ascunse in spatele unei indiferente reci.
   - Asta nu dovedeste nimic, locotenente, dupa cum sunt sigur ca stii. Fanteziile distructive ale unei femei moarte. O femeie cu o reputatie dubioasa care se instrainase de mult timp de familia ei.
   - Exista aici un tipar, senator DeBlass.
   Eve continua cu incapatanare sa se adreseze acuzatului si nu avocatului.
   - Ti-ai abuzat sexual fiica, pe Catherine.
   - Ridicol, izbucni DeBlass inainte ca avocatul sa ridice o mana ca sa-l faca sa taca.
   - Am o declaratie semnata si verificata in fata martorilor, din partea Catherinei DeBlass.
   Eve o oferi, iar avocatul i-o lua dintre degete, inainte ca senatorul sa se poata misca.
   Trecu cu privirea peste ea, apoi isi puse peste ea mainile lui ingrijite.
   - Poate ca nu stii, locotenente, ca exista aici o nefericita istorie de boli mintale. Sotia senatorului DeBlass se afla chiar in acest moment sub observatie din cauza unei crize de nervi.
   - Stim asta.
   Ii arunca o privire avocatului.
   - Si vom cerceta starea ei, si cauza care a provocat-o.
   - Congresmana DeBlass a fost si ea tratata pentru simptome ale depresiei, paranoia si stres, continua avocatul pe acelasi ton neutru.
   - Daca este asa, senator DeBlass, vom afla ca aceste boli isi au radacina in abuzul continuu si sistematic pe care i l-ai aplicat cand era copil. Erai la New York in noaptea cand Sharon DeBlass a fost ucisa, zise ea schimband directia. Nu asa cum ai pretins inainte ca te aflai in East Washington.
   Inainte ca avocatul sa o poata bloca, se apleca in fata cu ochii fixati pe fata lui DeBlass.
   - Da-mi voie sa-ti spun cum s-a intamplat. Ti-ai luat naveta particulara, platind pilotul si inginerul de zbor ca sa modifice registrele. Te-ai dus la apartamentul lui Sharon, te-ai culcat cu ea, ai inregistrat totul pentru ceea ce voiai sa faci. Ai luat cu tine o arma, un Smith & Wesson veche, de calibrul 38. Si pentru ca ea te innebunea, te ameninta, pentru ca nu ai mai facut fata presiunii unei posibile demascari, ai impuscat-o. Ai impuscat-o de 3 ori, in cap, in inima si in zona genitala.
   Continuand sa vorbeasca repede, isi tinu fata aproape de a lui. Ii facea placere sa-i miroasa transpiratia.
   - Ultima impuscatura a fost foarte inteligenta. Ne-a desfiintat orice sansa de a verifica activitatea sexuala. Ai rupt-o in doua. Poate ca a fost ceva simbolic, poate a fost vorba de autoconservare. De ce ai luat arma cu tine? Planuisei totul? Decisesei sa termini totul o data pentru totdeauna?
   Ochii lui DeBlass alergau de la stanga la dreapta. Respiratia ii deveni profunda si rapida.
   - Clientul meu nu recunoaste ca este proprietarul armei in cauza.
   - Clientul tau e un vierme.
   Avocatul pufni.
   - Locotenente Dallas, vorbesti despre un Senator al Statelor Unite.
   - Asta il face un vierme ales. Te-a socat, nu-i asa, senatorule? Tot sangele ala, zgomotul, felul in care reculul armei ti-a impins mana. Poate ca nu ai crezut cu adevarat ca poti s-o faci. Nu cand lucrurile deveneau prea dure si tu aveai degetul pe tragaci. Dar dupa ce ai facut-o, nu mai exista drum de intors. Trebuia sa acoperi totul. Ea te-ar fi ruinat, nu te-ar fi lasat niciodata in pace. Nu era precum Catherine. Sharon nu s-ar fi pierdut in decor suferind toata rusinea, frica si vinovatia. Ea le-a folosit impotriva ta, asa ca a trebuit s-o omori. Apoi a trebuit sa-ti ascunzi urmele.
   - Locotenente Dallas...
   Ea nu isi lua ochii de la DeBlass si ignora avertismentul avocatului, continuind sa-l preseze.
   - A fost excitant, nu-i asa? Puteai scapa. Esti senator al Statelor Unite, bunicul victimei. Cine ar fi crezut ca tu ai facut- o? Asa ca ai aranjat-o pe pat, te-ai delectat, ti-ai delectat egoul. O puteai face din nou si, de ce nu? Omorul declansase ceva in tine. Ce mod mai bun de a te ascunde, decat sa faci sa para ca un nebun era in libertate?
   Astepta, in timp ce DeBlass lua un pahar cu apa si bau cu sete.
   - Era un nebun in libertate. Ai printat biletul si l-ai varat sub ea. Si te-ai imbracat, mai calm acum, dar excitat. Ai setat linkul sa sune la politie la 2 si 55. Aveai nevoie de timp ca sa cobori si sa stergi inregistrarile de securitate. Apoi, te-ai intors la naveta ta, ai zburat la East Washington si ai asteptat sa joci rolul bunicului ultragiat.
   In tot acest timp, DeBlass nu spuse nimic. Dar un muschi i se zbatea in obraz, iar privirea lui nu isi gasea un loc pe care sa se aseze. 
   - Asta-i o poveste fascinanta, locotenente, zise avocatul. Dar asta si ramane, o poveste. O supozitie. O incercare disperata a Departamentului de Politie sa incerce sa iasa din situatia dificila in care se afla cu presa si cu locuitorii New Yorkului. Si, desigur, o sincronizare perfecta ca aceste acuzatii ridicole si pagubitoare sa fie aduse impotriva senatorului tocmai cand proiectul de lege pentru Moravuri urma sa fie dezbatut.
   - Cum le-ai ales pe celelalte doua? Cum le-ai ales pe Lola Starr si Georgie Castle? Ai ales-o deja pe cea de a patra. A cincea, a sasea? Crezi ca te-ai fi putut opri acolo? Te-ai fi putut opri cand asta te facea sa te simti atat de puternic, de invincibil, de indreptatit?
   DeBlass nu mai era rosu la fata acum. Devenise gri, iar respiratia ii era aspra si sincopata. Cand intinse mana din nou dupa pahar, mana ii tresari si lovi paharul trimitandu-l la podea.
   - Interviul s-a incheiat.
   Avocatul se ridica, il ajuta pe DeBlass sa se tina pe picioare.
   - Sanatatea clientului meu este precara. Are nevoie imediata de ingrijire medicala.
   - Clientul tau este un criminal. Va primi destula ingrijire medicala intr-o colonie penala, pentru tot restul vietii.
   Apasa un buton. Cand usile camerei de interogatoriu se deschisera, un politist in uniforma intra.
   - Cheama-i pe paramedici, ordona ea. Senatorul se simte putin stresat. O sa-i fie si mai rau, avertiza ea
intorcandu-se spre DeBlass. Nici macar nu am inceput.

     Doua ore mai tarziu, dupa ce completa rapoartele si se intalni cu procuroarea, Eve se lupta cu traficul.
   Citise o buna parte din jurnalele lui Sharon DeBlass. Era ceva ce trebuia sa puna deoparte, deocamdata, imaginea unui om bolnav care transformase o tanara intr-o femeia aproape la fel de dezechilibrata ca si el.
   Pentru ca stia ca ar fi putut fi cu usurinta propria ei poveste. Deciziile existau pentru a fi luate, gandi ea trista.
   Cele luate de Sharon, o omorasera.
   Voia sa se relaxeze putin, sa treaca in revista evenimentele pas cu pas, cu cineva care o asculta, o aprecia si o sprijinea. Cineva care, pentru scurt timp, putea sa stea intre ea si spectrele a ceea ce fusese. Si a ceea ce ar fi putut fi.
   Se indrepta spre casa lui Roarke.
   Cand veni apelul prin linkul din masina, se ruga sa nu fie un ordin de intoarcere la munca.
   - Dallas.
   - Hei, pustoaico.
   Pe ecran era fata obosita a lui Feeney.
   - Tocmai am vazut discurile de la interogatoriu. Buna treaba.
   - N-am ajuns atat de departe pe cat as fi vrut, tot luptandu-ma cu nenorocitul ala de avocat. O sa-l fac sa vorbeasca, Feeney. Jur.
   - Da, pariez pe tine. Dar, ah, trebuie sa-ti spun ceva care n-o sa-ti placa. DeBlass a avut o mica problema cu inima.
   - Hristoase, doar n-o sa ne moara in brate?
   - Nu. Nu, l-au indopat cu medicamente. Se discuta sa-i dea o inima noua saptamana care vine.
   - Buuun.
   Rasufla usurata.
   - Vreau sa traiasca mult timp, dupa gratii.
   - Ai un caz puternic. Procuroarea e gata sa te canonizeze, dar, intre timp, el s-a carat.
   Ea frana cu putere. Un val de claxoane din spatele ei o facu sa treaca pe marginea strazii Zece si sa blocheze banda de intors.
   - Ce dracu' vrei sa spui cu s-a carat?
   Feeney tresari din intelegere si ca reactie.
   - Eliberat pe propria lui faima. Senator al SUA, o intreaga viata de munca patriotica, cel mai cinstit om, inima slaba si un judecator pe statul lui de plata.
   - Sa-l ia dracu'.
   Se trase de par pana cand durerea ii egala frustrarea.
   - Il avem pentru crima, trei capete de acuzare. Procuroarea zice ca nu-l va lasa sa iasa pe cautiune.
   - I s-a inchis gura. Avocatul lui DeBlass a tinut o cuvantare care ar fi putut smulge lacrimi dintr-o piatra, iar un cadavru sa salute steagul. DeBlass cred ca a ajuns deja in East Washington, cu recomandare de la doctor sa se odihneasca. Are o pauza de la interogatoriu de 36 de ore.
   - Cacat.
   Lovi volanul cu podul palmei.
   - N-o sa faca nicio diferenta, zise ea intunecata. Poate sa joace rolul batranului om de stat, poate sa danseze step la Lincon Memorial, il am in mana.
   - Comandantul este ingrijorat ca timpul asta ii va permite lui DeBlass sa-si adune resursele. Vrea sa te intorci sa lucrezi cu procuroarea, sa treceti in revista tot ce avem pana maine-dimineata la ora opt.
   - Am sa vin. Feeney, n-o sa scape din latul asta.
   - Asigura-te ca nodul e bine facut, pustoaice Ne vedem la 8.
   - Da.
   Fumegand, intra din nou in trafic. Se gandi sa se duca acasa si sa se ingroape in multimea de dovezi. Dar era la cinci minute de Roarke. Eve decise sa-l foloseasca pe el ca placa de rezonanta.
   Putea sa conteze pe el sa joace rolul de avocat al diavolului daca ea ar fi avut nevoie, sa scoata in evidenta punctele slabe. Si, recunoscu ea, sa o calmeze ca sa poata gandi fara ca toate emotiile astea sa-i stea in drum. Nu isi putea permite aceste emotii, nu-si putea permite sa lase ca fata lui Catherinei sa-i apara in fata ochilor, asa cum i se tot intampla acum. Rusinea, frica si vinovatia.
   Ii era aproape imposibil sa le separe. Stia ca ar fi vrut ca DeBlass sa plateasca la fel de mult pentru Catherine, cat si pentru cele trei femei moarte.
   Fu admisa pe poarta lui Roarke si intra repede cu masina pe aleea inclinata. Pulsul incepu sa-i creasca in timp ce alerga pe scari in sus. Idioata, isi spuse ea. Ca o adolescenta coplesita de hormoni. Dar zambea cand Summerset deschise usa.
   - Trebuie sa-l vad pe Roarke, zise ea trecand pe langa el.
   - Imi pare rau, locotenente. Roarke nu este acasa.
   - Oh.
   Senzatia de dezamagire o facu sa se simta ridicola.
   - Unde este?
   Fata lui Summerset deveni impasibila.
   - Cred ca este intr-o intalnire. A fost obligat sa anuleze o calatorie importanta in Europa si de aceea a trebuit sa lucreze pana tarziu.
   - Bun.
   Cotoiul cobori scarile si incepu imediat sa se vare printre picioarele lui Eve. Ea il lua in brate si il scarpina pe burta.
   - Cand il astepti sa se intoarca?
   - Timpul lui Roarke este treaba lui, locotenente. Nu presupune sa il astept.
   - Uite ce-i, amice, nu l-am fortat pe Roarke sa-si petreaca cu mine pretiosul lui timp. Asa ca de ce nu-ti scoti batul din cur si spune-mi de ce te porti de parca as fi un rozator stanjenitor de cate ori vin aici.
   Socul ii facu lui Summerset fata alba ca hartia.
   - Nu ma simt confortabil in compania unor maniere necioplite, locotenente Dallas. Evident ca tu te simti bine.
   - Mi se potrivesc ca o manusa.
   - Intr-adevar.
   Summerset isi indrepta spatele.
   - Roarke este un barbat cu gust, stilat si cu multa influenta. E sfatuitor de presedinti si regi. A insotit femei care aveau un comportament ireprosabil si cu pedigree.
   - Iar eu sunt prost crescuta si fara pedigree.
   Ar fi ras daca intepatura nu ar fi fost atat de aproape de inima.
   - Se pare ca pana si un barbat ca Roarke poate gasi ca, din cand in cand, ii place o corcitura. Spune-i ca am luat pisica, adauga ea si cobori.
   Era mai bine daca isi spunea ca Summerset era un snob nesuferit. Iar interesul silentios al cotoiului, in timp ce ea spumega in drum spre casa, era curios de alinator. Nu avea nevoie de aprobarea un valet constipat. Ca si cum ar fi fost de acord, pisica i se urca in poala si incepu sa-i framante coapsa.
   Ea tresari putin cand ghearele trecura prin stofa pantalonilor, dar nu-l dadu la o parte.
   - Cred ca va trebui sa-ti gasim un nume. N-am mai avut niciodata un animal de casa, murmura ea. Nu stiu cum iti spunea Georgie, dar vom face un nou inceput. Nu-ti face griji, n-o sa alegem ceva rahitic ca Fluffy.
   Intra in garaj, parca si vazu lumina galbena care clipea deasupra locului ei de parcare. O avertizare ca plata pentru spatiu intarziase. Daca se facea rosu, se punea bariera si atunci era terminata.
   Injura putin, mai mult din obisnuinta decat din cauza nervilor. Nu avusese timp sa-si plateasca facturile, fir-ar sa fie, si realiza ca s-ar putea sa fie nevoita sa jongleze cu contul din banca.
   Carand pisica sub brat, se indrepta spre lift.
   - Fred, poate.
   Isi inclina capul si privi in ochii ceacari de necitit.
   - Nu, nu arati a Fred. Iisuse, cred ca ai vreo 10 kile.
   Mutandu-si geanta in cealalta mana, urca in lift.
   - O sa ne mai gandim la nume, Tubbo.
   In momentul in care intra in apartament si il puse jos, alerga direct in bucatarie. Luandu-si in serios responsabilitatea de stapana de animale si gandindu-se ca e un mod de a amana lupta cu cifrele, Eve il urma si reusi sa incropeasca o farfurioara cu lapte si niste mancare chinezeasca ramasa si care mirosea usor a stricat.
   Se parea ca pisica nu are mofturi in ceea ce priveste mancarea si ataca totul cu entuziasm.
   Il urmari un timp, lasandu-si mintea sa zboare. Il dorise pe Roarke, avusese nevoie de el. Asta era un alt lucru la care va trebui sa se gandeasca.
   Si nu stia cat de serios sa ia declaratia lui de dragoste. Dragostea insemna lucruri diferite pentru oameni diferiti. Nu facuse niciodata parte din viata ei.
   Isi turna un pahar de vin, apoi doar se incrunta la el.
   Simtea ceva pentru el, cu siguranta. Ceva nou si stanjenitor de puternic.
   Totusi, cel mai bine era sa lase lucrurile sa stea asa cum erau. Deciziile luate la repezeala erau aproape intotdeauna repede regretate.
   De ce dracu' nu fusese acasa?
   Puse vinul deoparte neatins si isi trecu o mana prin par. Asta era cea mai mare problema cand te obisnuiai cu cineva, gandi ea. Te simteai singura cand nu era langa tine.
   Avea treaba de facut, isi aminti ea.
   Un caz de inchis, un pic de ruleta ruseasca cu creditul din banca. Poate isi va oferi o baie lunga si fierbinte, sa lase o parte din stres sa se risipeasca in aburi, inainte sa se pregateasca de intalnirea de dimineata cu procuroarea.
   Lasa pisica sa inghita mancarea chinezeasca si se duse in dormitor.
   Instinctul, slabit dupa o zi lunga si multimea de framantari personale, isi facu aparitia cu o secunda prea tarziu.
   Mana ii era pe arma inainte de a inregistra complet miscarea. Dar o lasa pe langa ea incet, in timp ce privea in teava lunga a unui revolver.
   Colt, gandi ea. 45. Genul de arma care imblanzise vestul Americii, sase gloante.
   - Asta n-o sa-i foloseasca sefului tau, Rockman.
   - Nu sunt de aceeasi parere.
   El iesi de dupa usa, tinand arma indreptata spre pieptul ei.
   - Scoate-ti arma incet, locotenente, si da-i drumul pe jos.
   Ea isi tinu ochii in ochii lui.
   Laserul era rapid, dar nu mai rapid decat un 45 indreptat spre ea. La distanta asta, gaura pe care ar pune-o in ea ar lasa o urma groaznica. Isi arunca arma.
   - Impinge-o spre mine cu piciorul. Ah!
   Zambi placut cand mana ei se indrepta spre buzunar.
   - Si comunicatorul. Prefer sa tinem asta intre noi doi. Bun, zise el cand comunicatorul ajunse pe podea.
   - Unii ar gasi loialitatea ta fata de senator admirabila, Rockman. Eu o gasesc stupida. Ca ai mintit ca sa-i dai un alibi e una. Amenintarea unui ofiter de politie e cu totul altceva.
   - Esti o femeie remarcabil de inteligenta, locotenente. Totusi faci greseli prostesti. Loialitatea nu este problema aici. As vrea sa-ti scoti jacheta.
   Ea isi tinu miscarile incet, cu ochii in ochii lui. Cand jacheta era data jos de pe un umar, deschise recorderul din buzunar.
   - Daca nu ma tii la respect cu pistolul din loialitate pentru senatorul DeBlass, Rockman, atunci de ce o faci?
   - E o problema de autoconservare si o mare placere. Sperasem sa am ocazia sa te omor, locotenente, dar nu vedeam prea clar cum sa introduc asta in plan.
   - Care plan?
   - De ce nu stai jos? Pe marginea patului. Scoate-ti pantofii si stam de vorba.
   - Pantofii?
   - Da, te rog. Asta imi da prima ocazie, si sunt sigur ca si ultima, de a discuta ceea ce am reusit sa realizez.
   Pantofii?
   Ea se aseza, alegand latura patului cea mai apropiata de link.
   - Ai lucrat la tot timpul cu DeBlass, nu-i asa?
   - Tu vrei sa-l distrugi. Ar fi putut fi presedinte si, pana la urma, seful Lumii Federatiilor de Natiuni. Valul se schimba, iar el ar fi putut sa o faca si sa stea in Biroul Oval. Chiar mai departe.
   - Cu tine alaturi.
   - Desigur. Si cu mine alaturi, am fi putut duce intreaga tara, apoi lumea, intr-o noua directie. Una cu o morala puternica. Si o aparare puternica.
   Ea nu se grabi, lasand un pantof sa cada inainte de a desface cureaua celuilalt.
   - Aparare, ca vechii tai prieteni din SafeNet?
   Zambetul lui era dur, ochii stralucitori.
   - Tara asta a fost condusa de diplomati prea mult timp. Generalii nostri mai degraba discuta si negociaza decat sa comande. Cu ajutorul meu, DeBlass ar fi schimbat asta. Dar tu esti decisa sa-l dobori, si pe mine impreuna cu el. Nu mai exista nicio sansa pentru presedintie acum.
   - E un criminal, un molestator de copii...
   - Un om de stat, o intrerupse Rockman. N-o sa-l aduci niciodata la judecata.
   - O sa fie adus la judecata si va fi condamnat. Daca ma omori pe mine n-o sa se opreasca asta.
   - Nu, dar iti va distruge cazul impotriva lui, post mortem pentru amandoi. Vezi tu, cand am plecat acum mai putin de doua ore, senatorul DeBlass era in biroul lui din East Washington. Am stat langa el cand si-a ales un Magnum 57, o arma foarte puternica. Si am privit in timp ce si-o vara in gura si murea ca un patriot.
   - Hristoase. Imaginea o facu sa tresara. Sinucidere.
   - Razboinicul cazand pe spada lui.
   Admiratia stralucea in vocea lui Rockman.
   - I-am spus ca e singura cale, iar el a fost de acord. N-ar fi putut sa tolereze umilinta. Cand trupul lui va fi gasit, reputatia senatorului va fi din nou intacta. Se va dovedi ca a murit cu cateva ore inaintea ta. Nu te-ar fi putut omori el, si cum metoda va fi exact aceeasi ca la celelalte crime, si cum vor mai fi inca doua, asa cum s-a promis, dovezile impotriva lui nu vor mai conta. Va fi plans. Voi conduce asaltul furiei si al insultei, si voi intra in pielea lui.
   - Asta nu-i despre politica. Blestemat sa fii.
   Ea se ridica si se pregati pentru lovitura.
   - Fu recunoscatoare ca el nu folosi arma ca s-o impinga pe spate, ci dosul palmei.
   Se rasuci odata cu lovitura, cazu peste noptiera. Paharul pe care il lasase acolo se sparse de podea.
   - Ridica-te.
   Ea gemu putin. Intr-adevar, durerea ii facea obrazul sa pulseze si ii incetosa vederea. Se ridica, se intoarse cu grija ca sa-si tina corpul in fata linkului pe care il deschisese manual.
   - La ce o sa-ti foloseasca faptul ca ma omori, Rockman?
   - O sa-mi faca foarte mult bine. Ai fost seful anchetei. Esti implicata sexual cu un barbat care mai devreme a fost suspect. Reputatia ta si motivele tale vor fi analizate la sange dupa moartea ta. E intotdeauna o greseala sa-i dai unei femei autoritate.
   Ea isi sterse sangele de la gura.
   - Nu-ti plac femeile, Rockman?
   - Sunt si ele folositoare, dar in adancul lor, sunt curve. Poate ca tu nu ti-ai vandut corpul lui Roarke, dar el te-a cumparat. Uciderea ta nu va altera cu adevarat tiparul pe care l- am stabilit.
   - Tu l-ai stabilit?
   - Chiar ai crezut ca DeBlass era capabil sa planuiasca si sa execute o serie de crime atat de meticuloase?
   Astepta pana cand vazu ca ea intelege.
   - Da, el a omorat-o pe Sharon. Un impuls. Nici macar nu am stiut ca se gandeste la asta. Dupa aceea a panicat.
   - Tu erai acolo. Erai cu el in noaptea cand a omorat-o pe Sharon.
   - Il asteptam in masina. Il insoteam intotdeauna la intalnirile cu ea. Îl duceam cu masina ca numai eu, cel in care avea incredere, sa fie implicat.
   - Propria lui nepoata.
   Eve nu indrazni sa se intoarca si sa se asigure ca transmitea.
   - Nu te-a dezgustat?
   - Ea m-a dezgustat, locotenente. S-a folosit de slabiciunea lui. Fiecare barbat are dreptul la una, dar ea a folosit-o, a exploatat-o, apoi l-a amenintat. Dupa ce a murit, am realizat ca era mai bine asa. Altfel ar fi asteptat pana cand el ajungea presedinte, apoi ar fi rasucit cutitul in rana.
   - Asa ca l-ai ajutat sa stearga urmele.
   - Sigur ca da.
   Rockman ridica din umeri.
   - Ma bucur ca avem ocazia asta. Era frustrant pentru mine sa nu pot sa-mi asum creditul pentru asta. Sunt incantat sa-ti povestesc.
   Ego, isi aminti ea. Nu doar inteligenta, ci si ego si vanitate.
   - A trebuit sa gandesti repede, comenta ca. Si ai facut-o. Repede si stralucitor.
   - Da.
   Zambetul lui se lati.
   - M-a sunat pe linkul din masina, mi-a zis sa vin repede sus. Era pe jumatate innebunit de frica. Daca nu-l calmam, ea ar fi reusit sa-l ruineze.
   - Poti s-o invinovatesti?
   - Era o curva. O curva moarta.
   Ridica din umeri, dar tinu arma nemiscata.
   - I-am dat senatorului un sedativ si am curatat mizeria. Asa cum i-am explicat lui, era necesar s-o facem pe Sharon doar o parte din intreg. Sa ne folosim de defectele ei, de patetica alegere a profesiei. Trebuia doar sa modific discurile de securitate. Obiceiul senatorului de a-si inregistra activitatile sexuale, mi-a dat ideea sa folosesc asta ca parte din tipar.
   - Da, zise ea printre buzele amortite. A fost ceva inteligent.
   - Am sters intregul apartament, am sters arma. Din moment ce fusese destul de pragmatic ca sa nu foloseasca una inregistrata, am lasat-o la locul faptei. Din nou, am stabilit un tipar.
   - Asa ca l-ai folosit, zise Eve incet. Te-ai folosit de el, de Sharon.
   - Numai prostii nu profita de oportunitati. El si-a mai revenit dupa ce am plecat, zise Rockman. Am putut sa-mi expun restul planului. Folosirea lui Simpson ca sa aplic presiune, scurgerea de informatii catre presa. A fost un ghinion ca senatorul nu si-a amintit decat tarziu sa-mi spuna despre jurnalele lui Sharon. A trebuit sa risc si sa ma intorc. Dar asa cum stim acum, era destul de desteapta ca sa le ascunda bine.
   - Le-ai omorat pe Lola Starr si pe Georgie Castle. Le-ai omorat ca sa acoperi prima crima.
   - Da. Dar spre deosebire de senator, mie mi-a placut. De la inceput pana la sfarsit. Era doar o problema de selectare a lor, de ales nume, locatii.
   Era putin cam dificil acum sa se bucure de faptul ca ea avusese dreptate, iar computerul gresise. Doi ucigasi, pana la urma.
   - Nu le cunosteai? Nici macar nu le cunosteai?
   - Crezi ca ar fi trebuit?
   Rase la ideea asta.
   - Conta foarte putin cine erau ele. Doar ce anume erau. Curvele ma ofenseaza. Femeile care isi desfac picioarele ca sa slabeasca un barbat, ma ofenseaza. Tu ma ofensezi, locotenente.
   - De ce discurile?
   Unde dracu era Feeney?  De ce trupele speciale nu spargeau usa chiar in momentul asta?
   - De ce mi-ai trimis discurile?
   - Imi placea sa te privesc cum te agitai ca un soarece dupa o bucatica de branza, o femeie care credea ca poate gandi ca un barbat. Te-am indreptat spre Roarke, dar l-ai lasat sa te seduca. Foarte tipic. M-ai dezamagit. Erai emotionala, locotenente: din cauza mortilor, din cauza acelei fetite pe care nu o salvasesi. Dar ai avut noroc. Motiv pentru care a venit timpul sa devii foarte ghinionista.
   El facu un pas catre dulap, unde avea in asteptare o camera de luat vederi. Ii dadu drumul.
   - Scoate-ti hainele.
   - Poti sa ma omori, zise ea si stomacul incepu sa i se agite. Dar nu o sa ma violezi.
   - O sa faci exact ce vreau eu sa faci. Voi femeile o faceti intotdeauna.
   Îsi lasa  arma in jos pana cand ajunse in dreptul stomacului ei.
   - Cu celelalte, a fost un glonte in frunte, mai intai. Moarte instantanee, probabil, lipsita de durere. Ai idee ce fel de durere vei avea cu un glonte de 45 in stomac? O sa ma implori sa te omor.
   Ochii lui devenira stralucitori.
   - Dezbraca-te.
   Mainile lui Eve ramasera inerte.
   Putea face fata durerii, dar nu si cosmarului. Niciunul dintre ei nu vazu cotoiul care se furisa in camera.
   - Alegerea e a ta, locotenente, zise Rockman, apoi sari cand cotoiul i se freca de picioare.
   Eve sari inainte, cu capul in jos, si isi folosi toata forta corpului ca sa-l tranteasca de perete.

Capitolul 20

      Feeney se opri din drumul lui de la cantina, cu o jumatate de burger de soia in mana.
   Pierdu niste timp pe langa masina de cafea, barfind cu doi politisti despre o talharie. Facura schimb de povesti, iar Feeney decise ca ar mai avea nevoie de inca o ceasca de cafea inainte de a-si incheia tura.
   Aproape ca trecu de biroul lui, gandindu-se la o seara in fata ecranului cu o bere rece in mana. Poate ca nevasta-sa avea sa fie de acord cu putina dragoste, daca avea noroc. Dar era o creatura a obisnuintei.
   Intra in birou ca sa se asigure ca pretiosul lui computer era securizat    peste noapte. Si auzi vocea lui Eve.
   - Hei, Dallas, ce te aduce...
   Se opri si scana biroul gol.
   - Lucrez prea mult, murmura el, apoi o auzi din nou.
   - Erai cu el. Erai cu el in noaptea cand a omorat-o pe Sharon.
   - Oh, Iisuse.
   Putea sa vada putin pe ecran: spatele lui Eve, marginea patului. Rockman nu se vedea, dar sunetul era
clar. Feeney se ruga deja, atunci cand suna la Dispecerat.

     Eve auzi mieunatul enervat al pisicii cand piciorul ei o calca pe coada, auzi zgomotul facut de arma cazuta pe podea.
   Rockman avea avantajul ca era mai inalt decat ea si mai greu. Si isi reveni din lovitura ei mult prea repede. Dovedi ca avea antrenament militar.
   Ea se lupta in forta, neputand insa mentine miscarile eficiente ale luptei corp la corp. Isi folosi unghiile si dintii.
   Lovitura scurta in coaste o facu sa-si piarda respiratia. Stia ca va cadea si se asigura ca il va tari si pe el cu ea. Se prabusira dur si, desi avu grija sa se rostogoleasca, el ajunse peste ea.
   Vazu stele verzi cand se izbi cu capul de podea.
   Mana lui o apuca de gat, ranindu-i beregata. Se arunca asupra ochilor lui, nu nimeri si il zgarie pe fata, facandu-1 sa urle ca un animal. Daca si-ar fi folosit cealalta mana ca s-o loveasca peste fata, ar fi paralizat-o, dar era prea concentrat sa ajunga la arma. Il lovi in cot, facand ca mana cu care o tinea de gat sa-i tremure, inghitind dureros aerul, se lupta cu el pentru arma.
   El o apuca primul.

      Roarke puse un pachet sub brat in timp ce intra in holul cladirii unde locuia Eve.
   Ii facuse placere faptul ca ea venise la el. Era un obicei de care va avea grija sa nu si-l schimbe. Se gandea ca acum, dupa ce inchisese cazul, va putea sa o convinga sa-si ia cateva zile libere. Avea o insula in Indiile de Vest despre care credea ca ii va placea lui Eve.
   Apasa pe butonul intercomului si zambi imaginii din minte in care ea inota goala, impreuna cu el, in apa albastra, facand dragoste sub soarele alb si fierbinte, apoi furtuna se dezlantui in spatele lui.
   - Da-te dracului la o parte.
   Feeney intra ca un buldozer, cu 12 politisti in spatele lui.
   - Treburi politienesti.
   - Eve!
   Roarke simti cum ii ingheata sangele chiar in timp ce se straduia sa-si faca loc in lift.
   Feeney il ignora si zbiera in comunicator.
   - Asigurati toate iesirile. Puneti lunetistii in pozitie.
   Roarke isi stranse pumnii fara folos.
   - DeBlass?
   - Rockman, il corecta Feeney, numarandu-si fiecare bataie a inimii. A prins-o. Nu ne sta in drum, Roarke.
   - Pe dracu'.
   Feeney il privi, il masura. Nu avea de gand sa renunte la doi politisti ca sa opreasca un civil, si avea sentimentul ca civilul asta s-ar duce pana-n panzele albe, asa cum ar fi facut-o si el, pentru Eve.
   - Atunci faci ce-ti spun eu.
   Auzira impuscatura exact cand se deschisera usile liftului. Roarke era cu doi pasi inaintea lui Feeney si lovi usa lui Eve. Injura si se dadu inapoi. Lovira apoi usa impreuna.

      Durerea se simtea ca si cum ar fi fost taiata cu gheata.
   Apoi disparu, amortita de furie. Eve il apuca de incheitura mainii cu care tinea arma, isi infipse unghiile scurte in carnea lui. Fata lui Rockman era aproape de a ei, corpul lui tintuind-o intr-o obscena parodie a sexului. Incheietura lui era alunecoasa din cauza propriului lui sange, acolo unde ea il zgariase.
   Injura cand il scapa din mana, iar el incepu sa zambeasca.
   - Te lupti ca o femeie.
   Isi clatina capul ca sa scape de parul care-i venea in ochi, iar sangele din obrazul zgariat se aduna rosu.
   - Te voi viola. Ultimul lucru pe care il vei sti inainte sa te omor, este ca nu esti mai buna decat o curva.
   Ea se molesi, iar el, excitat de victorie, ii rupse bluza.
   Zambetul lui se duse cand ea il lovi cu pumnul in gura. Sangele o stropi ca o ploaie calda. Il lovi din nou, auzi cum trosneste cartilagiul nasului in timp ce sangera. Iute ca o cobra, ea se ridica.
   Si din nou, il lovi, un cot in maxilar, un pumn in fata, tipand si injurand, ca si cum vorbele ei l-ar fi putut lovi asemeni unor pumni.
   Nu auzi loviturile in usa, nici zgomotul pe care usa il facea prabusindu-se. Plina de o furie oarba, il impinse pe Rockman pe spate, il incaleca si continua sa-i loveasca fata cu pumnii.
   - Eve, Dumnezeule.
   Roarke impreuna cu Feeney reusira cu greu sa o ridice de pe el. Ea lupta ranjind, pana ce Roarke ii apasa fata de umarul lui.
   - Opreste-te. Ai reusit. S-a terminat.
   - Voia sa ma omoare. El le-a omorat pe Lola si pe Georgie. Voia sa ma omoare, dar voia mai intai sa ma violeze.
   Se trase inapoi, isi sterse sangele si transpiratia de pe fata.
   - Aici a gresit.
   - Stai jos.
   Cu maini tremurande si pline de sange, o ajuta sa se aseze pe pat.
   - Ai dureri.
   - Nu inca. Or sa inceapa curand.
   Isi trase rasuflarea, apoi o lasa sa iasa. Era politista, fir-ar sa fie, isi aminti ea. Era politista si se va purta ca atare.
   - Ai primit transmisiunea, ii zise ea lui Feeney.
   - Da.
   Isi scoase o batista din buzunar ca sa-si stearga fata naclaita de sudoare.
   - Atunci de ce dracu' ai intarziat atata?
   Reusi o umbra de zambet.
   - Pari putin cam suparat, Feeney.
   - Cacat. Doar o zi de munca obisnuita.
   Isi deschise comunicatorul.
   - Situatie sub control. Avem nevoie de o ambulanta.
   - Nu merg la nici un spital.
   - Nu pentru tine, campioano. Pentru el.
   Privi in jos, spre Rockman, care reusi sa scoata un geamat slab.
   - Dupa ce il cureti, aresteaza-l pentru uciderea Lolei Starr si a lui Georgie Castle.
   - Esti sigura de asta?
   Picioarele ii erau cam nesigure, dar se ridica si isi lua jacheta.
   - Am totul aici.
   Ii intinse reportofonul.
   - DeBlass a omorat-o pe Sharon, dar baiatul nostru este complice dupa comiterea faptei. Si vreau sa-l acuzi de incercare de viol a unui ofiter de politie. Pune si intrarea prin efractie.
   - Asa am sa fac.
   Feeney puse eportofonul in buzunar.
   - Hristoase, Dallas, arati groaznic.
   - Presupun ca da. Vrei sa-l scoti de aici, Feeney?
   - Sigur ca da.
   - Da-mi voie sa te ajut.
   Roarke se apleca si il apuca pe Rockman de guler.
   Il trase in sus si il puse pe picioare.
   - Uita-te la mine, Rockman. Vedere clara?
   Rockman clipi ca sa scape de sangele din ochi.
   - Pot sa te vad.
   - Bun.
   Bratul lui Roarke se ridica rapid ca un glont si pumnul lui se conecta cu fata deja terminata a lui Rockman.
   - Ups, zise Feeney usor, cand Rockman se prabusi din nou la podea. Cred ca nu se poate tine pe picioare.
   Se apleca el insusi si ii puse catusele.
   - Poate ca doi dintre voi, baieti, ar trebui sa-l scoata de aici. Sa ma astepte ambulanta si pe mine. Merg eu cu el.
   Scoase o punga speciala pentru colectarea probelor si vari arma in ea.
   - Frumoasa piesa - maner de fildes. Pun pariu ca loveste direct la tinta.
   - Mie imi spui.
   Mana i se duse automat spre brat. Feeny se opri din admiratul armei si casca gura spre ea.
   - Fir-ar sa fie, Dallas, esti ranita?
   - Nu stiu.
   O zise aproape visatoare, surprinsa in clipa in care Roarke ii sfasie maneca deja zdrentuita.
   - Hei!
   - A atins-o putin.
   Vocea lui era goala. Rupse maneca de tot si o folosi ca sa acopere rana.
   - Trebuie sa o vada cineva.
   - Ma gandesc sa las asta in seama ta, remarca Feeney. Poate ai vrea sa stai in alta parte in seara asta, Dallas. Lasa sa vina o echipa si sa faca curat pentru tine.
   - Da.
   Zambi in timp ce pisica sari in pat.
   - Poate.
   El fluiera printre dinti.
   - O zi plina.
   - Vin si pleaca, murmura ea mangaind cotoiul.
   Galahad, gandi ea, cavalerul ei in armura.
   - Ne mai vedem, pustoaico
   - Da. Multumesc, Feeney.
   Determinat sa se faca auzit, Roarke se aseza pe vine in fata ei. Astepta pana ce fluieratul lui Feeney se pierdu.
   - Eve, esti in stare de soc.
   - Cam asa ceva. Dar incepe deja sa ma doara.
   - Ai nevoie de un doctor.
   Ea isi misca umerii.
   - Mi-ar trebui o pastila impotriva durerilor si trebuie sa ma spal.
   Privi in jos, catre ea, facu inventarul cu calm. Bluza ii era rupta, patata de sange, mainile ii erau devastate, plesnite si umflate, nu prea putea sa le stranga in pumn. O suta de vanatai incepeau sa se arate, iar rana de la brat, unde o atinsese glontul, incepea sa devina fierbinte.
   - Nu cred ca e atat de rau cum arata, decise ea, dar mai bine verific.
   Cand vru sa se ridice, el o lua in brate.
   - Imi place cand ma duci in brate. Ma face sa tremur pe dinauntru. Si dupa asta ma simt stupida. Sunt diferite chestii in baie.
   Voia sa vada el insusi cum arata rana, asa ca o duse in baie si o aseza pe toaleta. Gasi niste pastile puternice contra durerii, pentru uzul politiei, intr-un dulapior de medicamente aproape gol. Ii oferi una, impreuna cu un pahar cu apa, apoi inmuie o carpa.
   Isi impinse parul cu mana valida.
   - Am uitat sa-i spun lui Feeney. DeBlass e mort. Sinucidere. Cum se spunea pe vremuri, si-a mancat pistolul. Teribila fraza.
   - Nu-ti face griji de asta acum.
   Roarke se ocupa intai de rana facuta de glont. Era o taietura urata, dar sangerarea deja se mai domolise. Orice paramedic competent o putea inchide in cateva minute. Asta, insa, nu-i dadu mai mare siguranta in miscari.
   - Au fost doi ucigasi.
   Ea se incrunta la perete.
   - Asta era problema. Mi-am dat seama de asta, dar pe urma am renuntat. Datele indicau o probabilitate scazuta. Stupid.
   Roarke clati carpa si incepu sa o stearga pe fata. Era delirant de fericit ca cea mai mare parte din sange nu era al ei. Gura ii era taiata, ochiul stang incepuse deja sa se umfle. O vineteala se intindea de-a lungul pometilor.
   El reusi sa inspire aproape cu usurinta.
   - O sa ai o vanataie teribila.
   - Am mai avut.
   Pastila incepea sa-si faca efectul, transformand durerea intr-o ceata. Doar zambi atunci cand el o dezbraca pana in talie ca sa vada daca mai are si alte lovituri.
   - Ai maini grozave. Imi place cand ma atingi. Nimeni nu m-a atins vreodata asa. Ti-am spus asta?
   - Nu.
   Si se indoia ca isi va aminti ca-i spusese acum. O sa-i aminteasca el.
   - Si esti asa de frumos. Asa de frumos, repeta ea ridicand o mana sangeranda catre fata lui. Ma tot intreb ce cauti aici.
   El ii lua mana si i-o infasura cu o carpa.
   - Si eu m-am intrebat acelasi lucru.
   Ea zambi prosteste, se lasa sa pluteasca. Trebuie sa-mi fac raportul, gandi ea ametita. Curand.
   - Doar nu crezi ca o sa reusim sa facem ceva din asta, nu-i asa? Roarke si politista?
   - Cred ca va trebui sa aflam.
   Erau multe lovituri pe corpul ei, dar vineteala de pe coaste il ingrijora cel mai mult.
   - OK. Poate ca acum as putea sa ma intind? Putem sa mergem la tine, pentru ca Feeney o sa trimita o echipa ca sa inregistreze scena si toate celelalte. As vrea doar sa atipesc putin inainte sa ma duc sa-mi fac raportul.
   - Vei merge la cel mai apropiat centru de sanatate.
   - Nu, aha. Nu pot sa-i sufar. Spitale, centre de sanatate, doctori.
   Ea ii zambi cu ochi incetosati si isi ridica bratele.
   - Lasa-ma sa dorm la tine-n pat, Roarke. OK? In cel mare, de pe platforma, sub cer.
   In lipsa de altceva, isi scoase jacheta si i-o puse pe umeri. Cand o lua din nou in brate, capul i se balanganea pe umarul lui.
   - Nu-l uita pe Galahad. Pisica mi-a salvat viața. Cine s-ar fi gândit?
   - O sa manance caviar pentru tot restul celor 9 vieti.
   Roarke pocni din degete, iar cotoiul isi potrivi fericit mersul dupa al lui.
   - Usa e sparta.
   Eve chicoti in timp ce Roarke trecea peste usa ca sa ajunga in hol. Proprietarul o sa fie furios.
   - Dar stiu cum sa ma port cu el.
   Puse un sarut pe gatul lui Roarke.
   - Ma bucur ca s-a terminat, zise ea oftand. Ma bucur ca esti aici. Ar fi dragut daca ai mai ramane.
   - Poti conta pe asta.
   Mutand-o pe celalalt brat, se apleca si recupera pachetul pe care il aruncase in hol cand alergase sa ajunga la usa. Inauntru se afla o punga cu cafea proaspata. Se gandi ca-i va trebui ca mita pentru ea cand se va trezi intr-un pat de spital.
   - Nu vreau sa visez in noaptea asta, murmura ea si adormi.
   El intra in lift cu pisica la picioarele lui.
   - Nu.
   Isi trecu buzele peste parul lui Eve.
   - Fara vise in noaptea asta.

                             SFÂRȘIT