Goală în moarte, Nora Roberts

 ...........................................

4-5

         Eve se gândi că orice ar fi purtat, dar costa mai mult decât salariul ei pe o săptămână, nu putea sa i se potrivească.

   - O sa ti-o trimit inapoi.
   - Mai am si altele.
   Se ridica, derutand-o din nou cand ii trecu un deget peste barbie.
   - Am fost dur, adineauri. Imi pare rau.
   Scuzele lui, atat de linistite si neasteptate, o facura sa se simta stanjenita.
   - Uita ce s-a intamplat.
   Se muta intr-o parte, isi goli ceasca si o puse jos.
   - N-o sa uit si nici tu.
   Ii lua mana si i-o ridica la buze. Nimic nu-i putea face mai multa placere decat senzatia de suspiciune care i se citea pe fata ei.
   - N-ai sa ma uiti, Eve. O sa te gandesti la mine, poate nu cu afectiune, dar te vei gandi la mine.
   - Sunt in mijlocul investigarii unei crime. Tu faci parte din ea. Sigur, o sa ma gandesc la tine.
   - Draga mea, incepu el si privi amuzat cum termenul folosit de el o face sa se incrunte. Te vei gandi la ceea ce iti pot face. Din nefericire, nici eu nu voi putea mai mult in urmatoarele cateva zile.
   Ea isi trase mana si o intinse nonsalant dupa poseta.
   - Pleci undeva?
   - Lucrul preliminar la statiune imi solicita atat atentia, cat si prezenta pe FreeStar One pentru cateva intalniri cu directoratul. Timp de o zi sau doua voi fi ocupat, la cateva sute de mile distanta.
   O emotie, pe care nu era pregatita sa o recunoasca ca fiind dezamagire, o strafulgera.
   - Da, am auzit ca ai incheiat afacerea privind marele rasfat al bogasilor plictisiti.
   El zambi doar.
   - Când statiunea va fi gata, o sa te duc acolo. Poate iti vei forma o alta parere. Intre timp, trebuie sa te rog sa fii discreta, intalnirile sunt confidentiale. Mai sunt cateva lucruri de clarificat si nu vreau sa afle competitorii mei ca ne punem pe treaba asa repede. Doar cativa oameni importanti vor stii ca sunt plecat din New York.
   Ea isi pieptana parul cu degetele.
   - De ce mi-ai spus?
   - Se pare ca am decis ca esti importanta pentru mine.
   Simtindu-se la fel de derutat ca si ea de aceasta descoperire, Roarke porni cu ea către usa.
   - Daca ai nevoie sa ma contactezi, spune-i lui Summerset.
   El iți va face legatura.
   - Valetul?
   Roarke zâmbi in timp ce coborau scarile.
   - Ar trebui sa fiu plecat vreo 5 zile, cel mult o saptamana. As vrea sa te vad din nou.
   Se opri si îi cuprinse fata cu palmele.
   - Am nevoie sa te vad din nou.
   Pulsul ei se ridică, ca și cum nu ar fi avut nicio legătură cu restul corpului.
   - Roarke, ce se întâmplă?
   - Locotenente.
   Se aplecă și o sărută.
   - Semnele spun ca avem o idilă.
   Apoi râse, o sărută din nou, repede și apăsat.
   - Cred ca aș fi putut să te ameninț cu o arma și tot nu ai fi arătat așa de speriată. Ei bine, ai câteva zile la dispoziție să te gândești, nu-i așa?
   Ea avea senzația că nici câțiva ani nu i-ar fi fost de ajuns.
   Acolo, la baza scărilor, se afla Summerset, cu fața ca de piatră, cu gâtul țeapăn, ținându-i jacheta. Ea o luă și privi spre Roarke în timp ce o îmbrăcă.
   - Drum bun.
   - Mulțumesc.
   Roarke îi puse o mână pe umăr înainte ca ea să poată ieși pe ușă.
   - Eve, ai grijă.
   Enervat pe sine, își lasa mana in jos. Tinem legatura.
   - Sigur.
   Ea se grăbi să iasă și, când privi inapoi, usa era inchisa. Cand deschise portiera masinii, observa nota electronica lasata pe scaunul soferului.
   O ridica si se aseza la volan. In timp ce se indrepta spre poarta, deschise notita. Se auzi vocea lui Roarke:
   - Nu-mi place ideea ca tu sa tremuri decat daca eu sunt cauza. Stai la caldura.
   Incruntandu-se, vari nota in buzunar si atinse butonul de temperatura. Valul de caldura o facu sa tipe socata. Zambi tot drumul pana la sectie.

      Eve se închise in birou.
   Avea două ore până la inceperea oficiala a schimbului ei si voia sa foloseasca fiecare minut asupra crimelor DeBlass - Starr. Cand schimbul ei incepea, indatoririle ei aveau sa se imparta pe numeroase alte cazuri aflate in diverse stadii de progres. Timpul asta era acum numai al ei.
   Ca un lucru de rutina, lua legatura cu CIRAC sa-i transmita toate informatiile curente si comanda o copie pe care avea s-o studieze mai tarziu.
   Transmisia era depresiv de scurta si nu aducea nimic solid.
   Inapoi, gandi ca, la jocurile de deductie. Intinse pe birou fotografiile ambelor victime. Acum le stia pe aceste femei in detaliu. Poate ca acum, dupa noaptea petrecuta cu Roarke, intelegea ceva din ceea ce le mâna. Sexul era o unealta puternica pe care o puteai folosi sau putea fi folosita impotriva ta. Amandoua femeile dorisera sa o foloseasca, s-o controleze.
   Pana la urma, asta le omorase.
   Un glonte in creier fusese cauza oficiala a decesului, dar Eve considera sexul ca fiind cel care provocase totul. Era singura legatura dintre ele si singura legatura cu ucigasul lor.
   Dusa pe ganduri, ridica pistolul de calibrul 38. Acum, il simtea familiar.
   Stia exact cum se simtea cand era folosit, felul in care reculul se simtea in brat. Sunetul pe care il facea mecanismul si legile de baza ale fizicii când glontul era eliberat.
   Cu arma inca in mana, puse discul si urmari din nou uciderea lui Sharon DeBlass.
   Ce ai simtit, nenorocitule? se intreba ea. Ce ai simtit cand ai apasat tragaciul si ai trimis bucata de plumb in ea, cand sangele a tasnit, cand ochii ei s-au dat peste cap, morti? Ce ai simtit?
   Cu ochii tinta, derula din nou discul. Acum, era aproape imuna la imaginile imprimate pe el. Exista acolo, observa ea, o usoara distorsiune a imaginii, ca si cum el ar fi lovit camera de luat vederi.
   Ti-a tresarit bratul? se intreba ea. Te-a socat felul in care corpul ei a fost impins spre spate, distanta la care a tasnit sangele?
   De-asta se auzea suspinul usor, rasuflarea abia simtita inainte ca imaginea sa se schimbe?
   Ce ai simtit? intreba ea din nou. Repulsie, placere sau doar satisfactie rece? Atunci, de ce tresărirea? De ce suspinul?
   Si biletul. Lua plicul sigilat si citi din nou. De unde stii ca vei fi satisfacut si te vei opri la sase? Le-ai ales deja? Le-ai selectat?
   Nemulțumită, scoase discul și îl puse deoparte impreuna cu arma de 38.
   Încărcând discul cu Lola Starr, luă cea de-a doua arma si repeta procesul.
   Nicio tresarire de data asta, observa ea. Nicio respiratie scurta si rapida. Totul legat, precis, exact. De data asta stiai, gandi ea, ce o sa simti, cum o sa arate ea, cum va mirosi sangele.
   Dar pe ea nu o cunosteai. Sau ea nu te cunostea pe tine. Erai doar John Smith in agenda ei, marcat ca fiind un client nou.
   Cum ai ales-o? Si cum o vei alege pe urmatoarea?
   Chiar inainte de ora 9, când Feeney ii batu in usa, ea studia harta Manhattanului. El se aseza in spatele ei si i se apleca peste umar cu rasuflarea mirosind a bomboane de menta.
   - Te gândești să te muți?
   - Încerc cu geografia. Mărește vederea cu 5%, comandă ea computerului.
   Imaginea se ajustă.
   - Prima crima, a doua crima, zise ea făcând semn cu capul spre punctele mici si rosii care pulsau pe Broadway si in West Village. Locuinta mea. Un punct verde pus chiar langa Ninth Avenue.
   - Locuinta ta?
   - Stie unde locuiesc. A fost acolo de doua ori. Astea sunt trei locuri in care il putem plasa. Speram sa pot sa restrang aria, dar el se extinde. Si sistemul de securitate.
   Isi permise un oftat mic in timp ce se sprijinea de spatar.
   - Trei sisteme diferite. Cel al lui Starr era aproape inexistent. Portarul electronic stricat, si era asa, dupa cum spun ceilalti locatari, de vreo doua saptamani. DeBlass avea un sistem ultraperformant, cheie cu cod pentru intrare, amprentare, securitate in toata cladirea, audio si video. Trebuia inactivat la fata locului. Lipsa timpului apare doar intr-un singur lift si pe holul victimei. Sistemul meu nu este asa de sofisticat. As putea sparge intrarea, orice talhar decent ar putea s-o faca. Dar am pe usa un Sistem Cinci mii al politiei. Ar trebui sa fii un adevarat profesionist ca sa-l dezavtivezi fara codul principal.
   Bătând cu degetele in birou, ea se incrunta uitandu-se la harta.
   - E un expert in probleme de securitate, isi cunoaste armele, arme vechi, Feeney. Stie destule despre procedura departamentului ca sa fie sigur ca eu voi fi anchetatorul principal la cateva ore dupa prima lovitura. Nu lasa amprente si nici secretii. Nici macar un nenorocit de fir de par pubian. Ce-ti spune asta?
   Feeney supse aer printre dinti si se legana pe calcaie.
   - Politist. Armata. Poate paramilitar sau securitate guvernamentala. Poate ca are ca hobby securitatea, sunt o gramada din astia. Posibil criminal profesionist, dar nu cred.
   - De ce nu?
   - Daca tipul traieste din crima, de ce omucidere? Nu exista profit in niciuna dintre lovituri.
   - Poate si-a luat o vacanta, zise Eve, dar nu-i suna bine.
   - Poate. Am revizuit lista infractorilor sexuali si am verificat-o cu cea de la CIRAC. Nu apare nimeni care sa se potriveasca cu Modul de Operare. Te-ai uitat la raportul asta? intreba el aratand transmisia venita de la CIRAC.
   - Nu. De ce?
   - Mi-am insemnat-o deja de dimineata. Vei fi surprinsa sa afli ca au existat in jur de o suta de atacuri armate anul trecut, in toata tara. Cam tot atatea accidentale.
   Ridica din umeri.
   - De contrabanda, artizanale, piata neagra, colectionari.
   - Dar niciunul nu se potriveste profilului nostru.
   - Nu.
   Mesteca avand o privire contemplativa.
   - La fel si perversii, desi e foarte educativ sa scanezi informatiile despre ei. Am un favorit. Tipul asta din Detroit, a lovit de 4 ori inainte sa fie prins. Ii placea sa agate femei singure si sa se duca la ele acasa. Le tranchiliza, apoi le dezbraca si le vopsea cu vopsea fosforescenta, rosie, din cap pana-n picioare.
   - Ciudat.
   - Letal. Pielea trebuie sa respire, asa ca victima se sufoca, iar in timp ce ea se zbatea, el se juca cu ea. N-o asalta sexual, nu sperma, nu penetrare. Doar o mangaia cu manutele lui infocate.
   - Hristoase, asta-i boala.
   - Da, si cum ziceam. La un moment dat, devine putin prea infocat, putin prea nerabdator cu una dintre ele, si incepe sa o mangaie inainte ca vopseaua sa se usuce, stii. O parte din vopsea se sterge, iar ea incepe sa-si revina. Asa ca el intra in panica si fuge. Acum, fata noastra e in pielea goala, acoperita cu vopsea, impleticita din cauza tranchilizantului, dar e suparata foc, alearga direct afara si incepe sa urle. Patrula trecea pe acolo si se prinde rapid, pentru ca ea straluceste ca un spectacol cu lasere, si incepe o cautare standard. Baiatul nostru e doar la cateva cvartale mai incolo. Asa ca-l prind...
   - N-o spune.
   - Cu mana inrosita, continua Feeney, cu un ranjet salbatic. Sa ma pupi in cur, e o gluma buna. L-au prins cu mana inrosita.
   Cum Dallas doar isi dadu ochii peste cap, Feeney decise ca baietii din divizie vor aprecia mai mult povestea.
   - Oricum, poate ca avem de-a face cu un pervers. O sa verific listele cu perversi si profesionisti. Poate am noroc. Imi place mai mult ideea asta decat cea cu un politist.
   - Si mie la fel.
   Cu buzele strânse, se rasuci cu scaunul ca sa-l priveasca.
   - Feeney, tu ai o mica colectie, stii cate ceva despre armele de foc.
   El intinse bratele, cu incheieturile incrucisate.
   - Marturisesc. Aresteaza-ma.
   Ea aproape ca zambi.
   - Mai stii vreun alt politist care colectioneaza?
   - Sigur, cativa. E un hobby scump, asa ca majoritatea celor pe care ii stiu colectioneaza reproduceri. Ca veni vorba de scump, adauga el pipaindu-i maneca. Frumoasa camasa. Ti-au marit salariul?
   - Am imprumutat-o, zise ea printre dinti, si fu surprinsa ca trebui sa-si controleze roecata din obraji. Verifica-i pentru mine, Feeney. Pe cei care au antichitati adevarate.
   - Ah, Dallas.
   Zambetul i se sterse la gandul ca trebuia sa se concentreze asupra propriilor lui oameni.
   - Urasc cacatul asta.
   - Si eu la fel. Verifica-i, oricum. Doar pe cei din oras, deocamdata.
   - Bine.
   Expira cu putere, intrebandu-se daca ea realiza ca si numele lui era pe lista aia.
   - Al dracului mod de a incepe ziua. Am un cadou pentru tine, copilule. Era un memo pe biroul meu cand am ajuns. Seful e in drum spre biroul comandantului. Ne vrea pe amandoi.
   - La dracu'.
   Feeney isi privi ceasul.
   - Eu ajung in cinci minute. Poate ar trebui sa-ti pui pe tine un pulover sau ceva, ca Simpson sa nu vada camasa aia si sa decida ca avem salarii prea mari.
   - La dracu' si cu asta.

      Seful, Edward Simpson, era o figura impozanta.
   Peste 1 metru si 90, bine facut, prefera costumele inchise la culoare si cravatele in culori vii. Parul lui castaniu si ondulat era atins de argintiu. Se stia in tot departamentul ca aceste suvite distinse erau adaugate de catre cosmeticianul sau personal. Ochii lui erau albastri ca otelul, o culoare despre care sondajele indicau ca insipira incredere votantilor, si rareori oglindeau umor, gura era o virgula subtire care stia sa comande.
   Privindu-l, te gandeai la putere si utoritate.
   Era deziluzionant sa stii cum le folosea pe amandoua ca sa inoate in ametitorul bazin al politicii.
   Se aseza, impreunandu-si mainile lungi, albicioase, pe care sclipea un trio de inele de aur. Vocea lui, atunci cand vorbea, avea rezonanta vocii unui actor.
   - Comandante, capitane, locotenente, avem o situatie delicata si o sincronizare de actor.
   Facu o pauza, lasandu-si ochii durii sa scaneze pe fiecare in parte.
   - Stiti cu totii cat de mult ii plac presei evenimentele senzationale, continua el. Orasul nostru, in cei 5 ani ai jurisdictiei mele, si-a coborat rata criminalitatii cu 5%. Un intreg procent pe an. Totusi, avand in vedere evenimentele recente, nu acest progres va fi trambitat de presa. Deja exista titluri mari despre aceste doua omucideri. Articole care pun sub semnul intrebarii investigatia si care cer raspunsuri.
   Whitney, care il detesta pe Simpson cu fiecare por al sau, raspunse moale:
   - Articolele nu au detalii, sefu'. Codul Cinci in cazul DeBlass face imposibila cooperarea cu presa si nici nu intretine legatura cu ea.
   - Neintretinand-o, raspunse Simpson, le permitem sa speculeze. Voi face o declaratie in dupa-amiaza asta.
   Ridica o mana chiar in momentul in care Whitney incepea sa protesteze.
   - Este necesar sa oferim publicului ceva dupa care sa poata judeca si facand asta, sa ajunga la concluzia ca departamentul are lucrurile sub control, chiar daca nu aceasta este situatia reala.
   Ochii lui o tintuira pe Eve.
   - Numarul 1, locotenente, vei participa si tu la conferinta de presa. Biroul meu iti pregateste o declaratie pe care sa o faci.
   - Cu tot respectul, sef Simpson, nu pot divulga publicului nici un detaliu despre caz care ar putea submina ancheta.
   Simpson isi culese o scama de pe maneca.
   - Locotenente, am 30 de ani de experienta, cred ca stiu cum sa tin o conferinta de presa. In al doilea rand, continua el, intorcandu-se spre comandantul Whitney, este important ca legatura pe care presa a facut-o intre cazurile DeBlass si Starr, sa fie rupta. Departamentul nu poate fi responsabil de punerea intr-o situatie delicata a senatorului DeBlass, personal, sau sa-i prejudicieze pozitia prin alipirea acestor doua cazuri.
  - Criminalul a facut asta pentru noi, zise Eve printre dinti.
   Simpson ii arunca o privire.
   - Oficial, nu exista nicio legatura. Cand sunteti intrebati, negati.
   - Cand suntem intrebati, corecta Eve, mintim.
   - Tine-ti pentru tine etica personala. Asta-i realitatea. Un scandal care porneste de aici si reverbereaza pana la Washington, se va intoarce asupra noastra ca un uragan. Sharon DeBlass este moarta de peste o saptamana, iar voi nu aveti nimic concret.
   - Avem arma, il contrazise ea. Avem santajul ca posibil motiv, si o lista de suspecti.
   Se inrosi la fata in timp ce se ridica din scaun.
   - Sunt seful acestui departament, locotenente, si eu trebuie sa curat mizeria pe care o faci tu. A venit momentul sa nu mai sapi in gunoi si sa inchizi cazul.
   - Domnule.
   Feeney se facu auzit.
   -  Locotenentul Dallas si cu mine...
   - Puteti ajunge la Circulatie intr-o nenorocita de secunda, termina Simpson.
   Cu pumnii inclestati, Whitney țâșni in picioare.
   - Nu-mi ameninta ofiterii, Simpson. Joaca-ti jocul, zambeste camerelor de televiziune, si freaca-ti curul de cei din East Washington, dar nu veni pe terenul meu sa-mi ameninti oamenii. Ei sunt aici, si raman aici. Vrei sa schimbi situatia asta, incearca sa o faci prin mine.
   Roseata de pe fata lui Simpson se adanci si mai mult. Fascinata, Eve privi cum o vena i se zbatea la tampla.
   - Daca oamenii tai apasa pe butoanele care nu trebuie, curu' tau e pe taietor. Deocamdata reusesc sa-l tin sub control pe senatorul DeBlass, dar nu-i place ca anchetatorul tau principal da fuga sa o preseze pe nora lui, sa-i invadeze intimitatea durerii si sa-i puna intrebari stanjenitoare si irelevante. Senatorul DeBlass si familia sa sunt victime, nu suspecti, si trebuie sa li se acorde respect si demnitate pe timpul acestei investigatii.
   - Le-am acordat lui Elizabeth Barristel si Richard DeBlass respect si demnitate.
   Cu grija, Eve isi inabusi mânia.
   - Interviul s-a desfasurat cu consimtamantul si cooperarea lor. Nu stiam ca-mi trebuie permisiunea voastra sau a senatorului ca sa procedez asa cum cred eu de cuviinta in cazul asta.
   - Iar eu nu vreau ca presa sa speculeze ca departamentul asta hartuieste parinti indoliati sau ca anchetatorul principal s-a opus testarii dupa o eliminare.
   - Testarea locotenentului Dallas a fost amanata la ordinul meu, zise Whitney cu furie. Si cu aprobarea ta.
   - Stiu bine asta.
   Simpson isi inclina usor capul.
   - Vorbesc despre speculatiile din presa. Noi toti vom fi sub lupa pana cand acest om este oprit. Activitatea locotenentului Dallas si actiunile ei vor fi expuse pentru disectie publica.
   - Activitatea mea va suporta asta.
   - Dar actiunile tale, intreba Simpson cu un zambet vag. Cum vei raspunde faptului ca pui in pericol cazul si pozitia ta avand o relatie personala cu un suspect? Si care crezi ca va fi pozitia mea oficiala daca si cand se va afla ca ti-ai petrecut noaptea cu acel suspect?
   Autocontrolul reusi sa o tina pe loc, ii facu privirea fara nuanta si vocea egala.
   - Sunt sigura ca ma vei arunca in groapa leilor ca sa te salvezi, sef Simpson.
   - Fara nicio ezitare, fu el de acord. Sa fii la Primarie. Doisprezece fix.
   Dupa ce usa se inchise in urma lui, comandantul Whitney se aseza din nou.
   - Nenorocitul dracului.
   Apoi privirea lui ca o lama se indrepta spre Eve.
   - Ce dracu' faci?
   Eve accepta, era fortata sa accepte, ca intimitatea ei fusese invadata.
   - Mi-am petrecut noaptea cu Roarke. A fost o decizie personala, in timpul meu personal. Dupa parerea mea profesionala, ca anchetator principal, el a fost eliminat de pe lista suspectilor. Asta nu neaga faptul ca purtarea mea a fost nerecomandabila.
   - Nerecomandabila, exploda Whitney. Incearca prosteasca, incearca sinuciderea profesionala. Fir-ar sa fie, Dallas, nu-ti poti controla glandele? Nu ma asteptam la asa ceva din partea ta.
   Nici ea nu se astepta la asa ceva din partea ei.
   - Nu afecteaza investigatia, si nici abilitatea mea de a o continua. Daca gandesti altfel, gresesti. Daca-mi retragi cazul, va trebui sa-mi retragi si legitimatia.
   Whitney o privi un moment, apoi injura din nou.
   - Fii sigura ca Roarke este eliminat de pe lista scurta, Dallas. Fii al dracului de sigura ca poate fi eliminat sau arestat in mai putin de 36 de ore. Si pune-ti o intrebare.
   - Deja am facut-o, il intrerupse ea, cu o usurare ametitoare cand el nu-i ceru legitimatia... inca. Cum a stiut Simpson unde mi-am petrecut noaptea trecuta? Sunt monitorizata. A doua intrebare este de ce? La cererea lui Simpson, a lui DeBlass? Sau cineva i-a transmis informatia asta lui Simpson ca sa-mi stirbeasca credibilitatea si prin asta investigatia?
  - Ma astept sa afli tu singura.
   Arata cu degetul spre usa.
   - Ai grija de tine la conferinta aia de presa, Dallas.
   Nu facusera mai mult de 3 pasi pe coridor cand Feeney exploda.
   - Ce dracu' gandesti? Iisuse Hristoase, Dallas.
   - N-am planuit sa se intample asa.
   Apasa butonul liftului si isi vari mainile in buzunare.
   - Lasa-ma-n pace.
   - E pe lista scurta. E unul dintre ultimii oameni care a vazut-o pe Sharon DeBlass in viata. Are mai multi bani decat Dumnezeu, poate cumpara orice, inclusiv imunitate.
   - Nu se potriveste cu profilul.
   Intra furioasa in lift si latra numarul etajului ei.
   - Stiu ce fac.
   - Nu stii nimic. In toti anii de cand te stiu, nu te-am vazut niciodata sa te uiti mai lung la vreun tip. Acum ai cazut pe spate dupa unul.
   - A fost doar sex. Nu toti aveam o viata draguta si confortabila, cu nevasta draguta si buna. Voiam sa fiu atinsa de cineva, iar el voia sa o faca. Nu e treaba ta cu cine ma culc eu.
   El o prinse de brat inainte sa iasa din lift.
   - Da-o dracului de treaba. Imi pasa de tine.
   Ea se lupta sa-si potoleasca mania ca fusese interogata, ca cele mai intime momente ale ei fusesera calcate in picioare. Se intoarse si isi stapani vocea ca sa nu fie auzita de cei care treceau prin hol.
   - Sunt un politist bun, Feeney?
   - Cel mai bun cu care am lucrat. De aceea...
   Ea ridica o mana.
   - Ce anume face un politist sa fie bun?
   El ofta.
   - Creier, curaj, rabdare, tupeu, instinct.
   - Creierul meu, tupeul si instictul meu imi spun ca nu e Roarke. De cate ori incerc sa rasucesc lucrurile si sa le indrept spre el, ma izbesc de un zid. Nu este el. Am rabdare, Feeney, si tupeul sa ma tin de treaba pana aflam cine e criminalul.
   El ramase cu privirea pe ea.
   - Si daca gresesti de data asta, Dallas?
   - Daca gresesc, nu vor trebui sa-mi ceara legitimatia.
   Trebui sa inspire adanc ca sa se potoleasca.
   - Feeney, dacă gresesc in cazul asta, in legatura cu el, sunt terminata. Terminata total. Pentru ca, daca nu sunt un politist bun, nu sunt nimic.
   - Iisuse, Dallas, nu...
   Ea clatina din cap.
   - Verifica lista cu politisti pentru mine, vrei? Trebuie sa dau cateva telefoane.

Capitolul 12

      Conferinta de presa ii lasa un gust amar lui Eve.
   Se aflase pe treptele Primariei intr-o ambianta conceputa de Simpson cu cravata lui patriotica si cu nasturele din aur, pe care scria ,,Iubesc New Yorkul", prins pe rever. In stilul lui de Fratele mai Mare al orasului, cu vocea ridicandu-se si coborand, citi declaratia.
   O declaratie, gandi Eve dezgustata, plina de minciuni, jumatati de adevaruri si multe laude la propria persoana.
   Dupa spusele lui Simpson, nu avea sa doarma pana cand ucigasul tinerei Lola Starr nu avea sa fie adus in fata justitiei. Cand fusese intrebat daca exista sau nu vreo legatura intre Crima Starr si moartea misterioasa a nepoatei senatorului DeBlass, el negase cu vehementa.
   Nu era prima lui greseala si, gandi Eve suparata, nici macar ultima.
   Abia ii iesisera cuvintele din gura, cand fu improscat cu strigate din partea Nadinei Furst, reporterita pricipala a Canalului 75.
   - Sef Simpson, am informatii care indica faptul ca omuciderea lui Starr este legata de cazul DeBlass, nu doar pentru ca amandoua femeile practicau aceeasi meserie.
   - Oh, Nadine.
   Simpson ii arata zambetul lui rabdator, avuncular.
   - Stim cu totii ca informatiile iti sunt adesea transmisie tie si asociatilor tai, si adesea sunt inexacte. De aceea, am infiintat Centrul de Verificare a Informatiilor chiar din primul an al mandatului meu ca sef al politiei. Trebuie doar sa le verifici acuratetea cu CVI-ul.
   Eve reusi sa-si retina o incruntare, dar Nadine, cu ochii ei inteligenti ca de pisica si creierul rapid ca fulgerul, nu se deranja sa o faca.
   - Sursa mea sustine ca moartea lui Sharon DeBlass nu a fost un accident, asa cum sustine CVI-ul, ci o crima. Ca atat DeBlass, cat si Starr au fost ucise prin aceeasi metoda si de acelasi barbat.
   Spusele ei provocara o rumoare printre echipele de stiri prezente, o ploaie de cereri si intrebari care il facura pe Simpson sa transpire pe sub camasa lui cu monograma.
   - Departamentul isi sustine pozitia, nu exista nicio legatura intre cele doua incidente nefericite, striga Simpson, dar Eve vazu o unda de panica in ochii lui. Iar biroul meu ii sustine pe anchetatori.
   Ochii lui nervosi se indreptara spre Eve, iar ea stiu in acel moment, cine avea sa fie aruncat in groapa leilor.
   - Locotenentul Dallas, ofiter veteran, cu peste 10 ani de experienta in cadrul politiei, conduce ancheta in cazul Starr. Va raspunde cu placere la intrebari.
   Prinsa in capcana, Eve pasi in fata in timp ce Simpson se apleca pentru ca asistentul lui sa-i sopteasca rapid sfaturi in ureche.
   Intrebarile se abatura asupra ei ca o ploaie, iar ea astepta, filtrandu-le, pana ce gasi una cu care se putea descurca.
   - Cum a fost ucisa Lola Starr?
   - Pentru a putea proteja credibilitatea anchetei, nu pot divulga metoda.
   Suporta strigatele, injurandu-l pe Simpson.
   - Voi spune doar ca Lola Starr, o insotitoare cu licenta, in varsta de 18 ani, a fost ucisa cu violenta si premeditare. Dovezile ne indica faptul ca a fost omorata de un client.
   Asta le dadu putin de lucru, observa Eve. Cativa reporteri isi verificara legaturile cu baza.
   - A fost o crima sexuala? striga cineva, iar Eve ridica o spranceana.
   - Tocmai am spus ca victima era o prostituata si ca a fost ucisa de un client. Faceti singuri legatura.
   - Si Sharon DeBlass a fost omorata de un client? ceru sa stie Nadine.
   Eve privi direct in ochii aceea de felina.
   - Departamentul nu a emis nici o declaratie cum ca Sharon DeBlass ar fi fost ucisa.
   - Sursa mea te numeste pe tine ca fiind anchetatorul principal in ambele cazuri. Confirmi?
   Teren mlastinos. Eve pasi pe el.
   - Da. Sunt numarul unu in mai multe cazuri deschise.
   - De ce ar fi desemnat un veteran cu 10 ani de experienta, unui caz de moarte accidentala?
   Eve zambi.
   - Vreti sa va definesc birocratia?
   Asta provoca niste rasete, dar nu o facu pe Nadine sa renunte.
   - Cazul DeBlass este inca deschis?
   Orice raspuns ar fi starnit cuibul de viespi. Eve opta pentru adevar.
   - Da. Si va ramane deschis pana ce eu, ca anchetator principal, voi fi satisfacuta de rezultat. Dar, continua ea peste strigatele ziaristilor. Nu se va acorda mai multa importanta cazului DeBlass decat oricarui alt caz. Inclusiv cazului Lola Starr. Fiecare caz care ajunge pe biroul meu este tratat egal, indiferent de familie sau de statutul social. Lola Starr a fost o tanara dintr-o familie simpla. Nu avea statut social, nici influenta, nici prieteni importanti. Acum, dupa doar cateva luni in New York, e moarta. Ucisa. Merita sa fac tot ce pot, si asta va primi.
   Eve scana multimea si se opri asupra lui Nadine.
   - Doriti o poveste, domnisoara Furst. Eu vreau un ucigas. Ma gandesc ca dorintele mele sunt mai importante decat ale tale, asta-i tot ce am de spus.
   Se rasuci pe calcaie, ii arunca lui Simpson o privire incendiara, apoi pleca. Putea sa-l auda cum se lupta cu intrebarile in timp ce ea se indrepta spre masina.
   - Dallas.
   Nadine, incaltata cu pantofi cu tocuri joase, facute pentru sic si comoditate, alerga dupa ea.
   - Am zis ca am terminat. Vorbeste cu Simpson.
   - Hei, daca vreau sa aflu o droaie de minciuni, pot sa sun la CVI. Ce ai spus tu, a fost o declaratie destul de tulburatoare. Nu parea a fi scrisa de oamenii lui Simpson.
   - Imi place sa vorbesc in numele meu.
   Eve ajunse la masina si dadu sa deschida portiera, cand Nadine o atinse pe umar.
   - Iti place sa joci cinstit. Si mie la fel. Uite ce e, Dallas, avem metode diferite, dar aceleasi obiectiv.
   Satisfacuta ca reusise sa-i atraga atentia lui Eve, zambi. Cand zambea, fata i se transforma intr-un triunghi perfect, dominat de ochii aceia verzi, migdalati.
   - N-am de gand sa pun placa cu dreptul publicului de a fi informat.
   - Ti-ai pierde timpul.
   - Ce vreau sa spun este ca avem doua femei moarte intr-o singura saptamana. Informatiile pe care le am si intuitia imi spun ca amandoua au fost ucise. Imi inchipui ca nu vei confirma asta.
   - Iti inchipui corect.
   - Tot ce vreau este un targ. Tu imi spui daca sunt pe drumul cel bun, iar eu nu voi face public nimic ce ar putea sa-ti submineze ancheta. Cand ai ceva solid si esti gata de atac, ma chemi. Eu primesc o exclusivitate asupra arestarii, live.
   Aproape amuzata, Dallas se rezema de masina.
   - Ce ai de gand sa-mi dai la schimb, Nadine? O strangere de mana si un zambet?
   - Pentru asta am de gand sa-ti dau tot ce am primit de la sursa mea. Totul.
   Acum devenise interesata.
   - Inclusiv sursa?
   - N-as putea face asta nici daca as fi obligata. Si nu sunt obligata. Ceea ce am eu, Dallas, este un disc, livrat la studioul meu. Pe disc se afla copii ale rapoartelor politiei, inclusiv autopsiile celor doua victime, si doua imagini video cumplite despre cele doua femei.
   - Da-le dracului. Daca aveai jumatate din ce-mi povestesti, le-ai fi facut publice intr-o secunda.
   - M-am gandit la asta, recunoscu Nadine. Dar chestia asta e mai importanta decat succesul la public. Vreau povestea, Dallas, cea care imi va aduce Pulitzzer-ul, Premiul International pentru Stiri si cateva alte premii mari.
   Ochii ei se schimbara, devenira mai intunecati. Nu mai zambea.
   - Dar am vazut ce a facut acel cineva celor doua femei. Poate ca povestea e pe primul plan pentru mine, dar nu inseamna totul. Astazi, l-am fortat pe Simpson si te-am fortat si pe tine. Mi-a placut felul in care ai fortat si tu. Poti sa faci targul cu mine sau pot sa ma descurc de una singura. Tu alegi.
   Eve astepta. O coloana de taxiuri trecu pe langa ele si un maxibus bazaind din motorul electric.
   - Facem targul.
   Inainte ca ochii lui Furst sa se lumineze triumfatori, Eve o lua la rost.
   - Daca ma inseli, Nadine, fie si cu un milimetru, te ingrop.
   - Mi se pare cinstit asa.
   - ,,Veverita Albastra", 20 de minute.

      Clientii de dupa-amiaza ai clubului erau prea plictisiti ca sa faca mai mult decat sa stea aplecati peste bauturile lor.
   Eve gasi o masa intr-un colt si comanda un Pepsi Clasic si paste vegetariene.
   Nadine se aseza in fata ei. Alese pui cu cartofi prajiti fara ulei. Un indicator, gandi Eve incruntata, al diferentei mari dintre salariul unui politist si cel al unui reporter.
   - Ce ai? intreba Eve.
   - O poza valoreaza cateva sute de mii de cuvinte.
   Nadine scoase un personal palm-computer din poset, poseta ei din piele rosie, observa Eve cu invidie. Avea o slabiciune pentru piele si pentru culorile tari, slabiciune pe care rareori si-o putea satisface.
   Nadine puse discul in computer si ii dadu lui Eve PPC-ul. Nu avea rost sa injure, decise Eve, in timp ce privea propriile rapoarte aparand pe ecran.
   Ganditoare, lasa discul sa-i arate informatii de Cod Cinci, rapoarte medicale ale autopsiilor, descoperirile laboratorului de medicina legala. Il opri cand incepura imaginile video. Nu era nevoie sa vada moartea in timp ce manca.
   - Sunt adevarate? intreba Nadine cand ii inapoie computerul.
   - Sunt adevarate.
   - Inseamna ca tipul este un impatimit al armelor, un expert in probleme de securitate si frecventeaza insotitoare.
   - Dovezile indica acest profil.
   - Cat de departe ai ajuns?
   - Evident ca nu destul de departe.
   Nadine astepta in timp ce mancarea le era servita.
   - Probabil ca esti supusa la foarte multa presiune politica din partea lui DeBlass.
   - Nu fac jocuri politice.
   - Seful tau face.
   Nadine lua o imbucatura din pui. Eve ranji in timp ce ea se cutremura.
   - Hristoase, e ingrozitor.
   Filozofand, trecu la cartofi.
   - Nu e niciun secret ca DeBlass e in fruntea nominalizarilor Partidului Conservator pentru vara asta sau ca gaozarul de Simpson vrea sa fie guvernator. Daca ne luam dupa spectacolul din dupa-amiaza asta, totul arata ca o musamalizare.
   - In acest moment, public, nu exista nicio legatura intre cazuri. Dar am spus adevarul cand am vorbit despre cele doua cazuri, Nadine. Nu-mi pasa cine este bunicul lui Sharon DeBlass. Am de gand sa-l gasesc pe tipul care a omorat-o.
   - Si cand vei reusi, va fi acuzat de ambele crime sau doar de cea a lui Starr?
   - Asta depinde de procuror. Personal, nu ma interseaza, atata timp cat il spanzur, oricum.
   - Asta-i diferenta dintre noi doua, Dallas.
   Nadine flutura un cartof prajit apoi musca din el.
   - Eu vreau totul. Dupa ce il vei prinde, iar eu voi face publica stirea, procurorul nu va avea de ales. Detaliile desprinse din asta il vor tine ocupat pe DeBlass luni de zile.
   - Acum cine face jocuri politice?
   Nadine ridica din umeri.
   - Hei, eu doar prezint povestea, n-o fac eu. Iar asta are de toate. Sex, violenta, bani. Cu un nume ca al lui Roarke implicat, va duce succesul la public in ceruri.
   Foarte incet, Eve isi inghiti spaghetele.
   - Nu exista dovezi care sa-l lege pe Roarke de crime.
   - O cunostea pe DeBlass, e prieten de familie. Hristoase, e proprietarul cladirii in care a fost ucisa Sharon. Are una dintre cele mai mari colectii de arme din lume, iar zvonurile spun ca ar fi un ochitor de clasa.
   Eve isi lua bautura.
   - Niciuna dintre armele crimei nu duce la el. Nu are nicio legatura cu Lola Starr.
   - Poate ca nu. Dar fie si doar ca aspect periferic, numele lui Roarke vinde stirile. Si nu este un secret de stat ca in trecut s-a luptat cu senatorul. Omul asta are gheata in vine, adauga ea ridicand din umeri. Nu-mi inchipui ca ar avea probleme sa omoare pe cineva cu sange rece. Dar...
   Se opri si isi ridica propria bautura.
   - Este, de asemenea, si un fanatic in privinta intimitatii. E greu sa mi-l imaginez laudandu-se cu crimele comise trimitand discuri reporterilor. Cei care fac asta, doresc publicitate la fel de mult cum isi doresc sa nu fie prinsi.
   - O teorie interesanta.
   Lui Eve ii era de ajuns. O durere de cap i se pregatea in spatele ochilor, iar spaghetele nu aveau sa-i faca bine. Se ridica, se apleca peste masa, apropiindu-se de Nadine.
   - Iti mai dau eu o teorie, formulata de un politist. Vrei sa stii cine e sursa ta, Nadine.
   - Al dracului de mult.
   - Sursa ta este ucigasul.
   Eve facu o pauza si privi cum piere lumina din ochii lui Nadine.
   - As fi foarte atenta pe unde calc daca as fi in locul tau, amico.
   Eve pleca indreptandu-se spre spatele scenei. Spera sa o gaseasca pe Mavis in camaruta cubica ce-i servea drept cabina. In acel moment, avea nevoie de o prietena.
   Eve o gasi varata sub o patura si stranutand intr-un servetel rupt.
   - Am o nenorocita de raceala.
   Mavis o privi cu ochii umflati si isi sufla nasul cu zgomot.
   - Am fost nebuna sa nu port nimic altceva pe mine decat vopsea, timp de 12 ore intr-o zi de februarie.
   Prudenta, Eve se tinu la distanta.
   - Iei ceva?
   - Iau de toate.
   Arata cu mana spre masuta plina cu medicamente si cosmetice.
   - E o nenorocita de conspiratie farmaceutica, Eve. Am eliminat aproape toate ciumele, bolile si infectiile. Oh, reusim sa gasim cate una noua din cand in cand, ca sa le dam de lucru cercetatorilor. Dar niciunul dintre medicii astia inteligenti nu-si poate da seama cum sa vindece o nenorocita de raceala. Stii de ce?
   Eve nu putea sa nu zambeasca. Astepta rabdatoare pana cand Mavis termina de stranutat.
   - De ce?
   - Pentru ca firmele farmaceutice trebuie sa vanda medicamente. Ai idee cat costa o tableta pentru sinusuri? Poti sa cumperi mai ieftin injectii anticancer. Jur.
   - Poti sa te duci la doctor si sa iei o reteta ca sa elimini simptomele.
   - Am luat si asta. Nenorocitele nu sunt bune decat pentru 8 ore, si diseara am spectacol. Trebuie sa astept pana la sapte ca sa le iau.
   - Ar trebui sa fii acasa, in pat.
   - Se face dezinsectie in cladire. Un istet a zis ca a vazut un gandac de bucatarie.
   Stranuta din nou, apoi o privi pe Eve cu ochi de bufnita pe sub genele nefardate.
   - Ce cauti aici?
   - Am avut niste treaba. Uite ce-i, stai si te odihneste. Ne vedem mai tarziu.
   - Nu, mai stai. Ma plictisesc.
   Intinse mana dupa o sticla plina cu un lichid de un roz ingrozitor si bau din ea.
   - Hei, frumoasa camasa. Ai primit vreun bonus, ceva?
   - Ceva.
   - Pai, stai jos. Aveam de gand sa te sun, dar am fost ocupata sa-mi scuip plamanii. Ala care a venit aseara in frumosul nostru local era Roarke, nu-i asa?
   - Da, era Roarke.
   - Aproape ca am lesinat cand a venit la masa ta. Care-i povestea? Il ajuti in problema securitatii sau altceva?
   - M-am culcat cu el, izbucni Eve, iar Mavis raspunse cu o criza de chicoteli.
   - Tu... Roarke.
   Cu ochi aposi, intinse mana dupa servetele.
   - Iisuse, Eve. Iisuse Hristoase, tu nu te culci niciodata cu nimeni. Si-mi spui ca te-ai culcat cu Roarke?
   - Nu e tocmai exact. Nu ne-am culcat.
   Mavis scapa un geamat.
   - Nu v-ati culcat.
   - Nu stiu. Am ramas.
   - Cat timp?
   Eve ridica dintr-un umar.
   - Peste noapte. Opt, noua ore, cred.
   - Ore.
   Mavis se cutremura delicat.
   - Si ati tinut-o asa.
   - In mare masura.
   - E bun? Intrebare idioata, zise ea repede. Altfel n-ai fi stat. Uau! Eve, ce te-a apucat? In afara de instrumentul lui plin de energie?
   Isi trecu mainile prin par.
   - N-a fost niciodata asa pentru mine. Nu credeam ca se poate, ca pot. N-a fost niciodata important, apoi, dintr-odata, fir-ar sa fie.
   - Iubito.
   Mavis scoase o mana de sub patura si o prinse de degetele incordate.
   - Tu ai tot blocat nevoile normale intreaga ta viata, din cauza unor lucruri pe care abia ti le amintesti. Cineva tocmai a gasit o cale sa treaca prin ele. Ar trebui sa fii fericita.
   - Il pune pe el pe locul de comanda, nu-i asa?
   - Oh, astea-s prostii, o intrerupse Mavis. Sexul nu trebuie sa fie despre putere. Stiu sigur ca nu trebuie sa fie nici pedeapsa. Trebuie sa fie distractiv. Si din cand in cand, daca ai noroc, poate fi ceva special.
   - Poate.
   Isi inchise ochii.
   - Oh, Doamne, Mavis, cariera mea e in joc.
   - Despre ce vorbesti?
   - Roarke este implicat intr-un caz la care lucrez.
   - Oh, cacat.
   Trebui sa se opreasca si sa-si sufle din nou nasul.
   - Doar n-o sa trebuiasca sa-l arestezi pentru ceva, nu-i asa?
   - Nu.
   Apoi cu mai multa putere.
   - Nu. Dar, daca nu leg cazul asta rapid, cu o funda draguta, sunt afara. Voi fi terminata. Cineva se foloseste de mine, Mavis.
   Privirea ii deveni din nou clara.
   - Imi deschide drumul intr-o directie, si ingramadesc pietre in cealalta. Nu stiu de ce. Si daca nu aflu, o sa ma coste tot ce am.
   - Atunci va trebui sa afli, nu-i asa?
   Mavis o stranse de degete.
   O sa aflu, isi promise Eve.

       Era dupa 10 seara cand intra in holul blocului ei.
   Daca nu voia sa se gandeasca in acel moment, nu era o crima. Va trebui sa inghita o mustrare de la biroul sefului pentru ca deviase de la declaratia oficiala in timpul conferintei de presa.
   Suportul neoficial al sefului nu prea ii usura situatia.
   Cand ajunse in apartament, isi verifica e-mailurile. Stia ca era o prostie sa spere ca va gasi un mesaj de la Roarke.
   Nu era niciunul. Dar ceea ce gasi, ii ingheta sangele in vene.
   Mesajul video nu avea un nume si fusese trimis de la un computer public.
   Fetita. Tatal ei mort. Sangele.
   Eve recunoscu unghiurile filmarii oficiale a departamentului, cea facuta pentru a documenta locul crimei si justificarea eliminarii.
   Veni si sonorul. Un play-back al tipetelor copilului inregistrate de ea.
   Bataile ei in usa. Avertizarea si toata oroarea care urmase.
   - Nenorocitule, sopti ca. N-o sa ma infrangi cu asta. N-o sa te folosesti de copilul ala ca sa ma infrangi.
   Dar degetele ii tremurau in timp ce scotea discul. Si tresari cu putere cand suna intercomul.
   - Cine-i?
   - Hennessy, de la apartamentul 2-D.
   Fata alba, cinstita a vecinului de jos, aparu pe ecran.
   - Imi pare rau, locotenente Dallas. N-am stiut ce sa fac. Avem o problema aici, in apartamentul Finestein.
   Eve ofta si isi aminti imaginea cuplului de varstnici. Tacuti, prietenosi, dependenti de televizor.
   - Care e problema?
   - Domnul Finestein e mort. S-a prabusit in bucatarie in timp ce sotia lui era plecata la niste prieteni sa joace mah- jongg. Ma gandeam ca poate puteti sa veniti aici.
   - Da. Ofta din nou. Vin imediat. Nu atingeti nimic, domnule Hennessy, si incercati sa-i tineti deoparte pe oameni.
   Din obisnuinta, suna la dispecerat si raporta decesul fara martori si prezenta ei la fata locului.

      Gasi apartamentul linistit, cu doamna Finestein stand pe canapeaua din camera de zi, cu mainile ei mici si albe adunate in poala.
   Si parul ii era alb, o zapada adunata in jurul fetei care incepuse sa se ridize in ciuda cremelor antirid si a tratamentelor.
   Femeia in varsta ii zambi bland.
   - Imi pare rau ca te-am deranjat, draga mea.
   - Nu e nicio problema. Sunteti bine?
   - Da, sunt bine.
   Ochii ei albastri ramasera atintiti asupra lui Eve.
   - Era jocul nostru saptamanal, al meu si al fetelor. Cand am ajuns acasa, l-am gasit in bucatarie. Mancase placinta. Lui Joe ii placeau foarte mult dulciurile.
   Privi spre Hennessy care se muta stanjenit de pe un picior pe altul.
   - N-am stiut ce sa fac si am batut in usa domnului Hennessy.
   - Ati facut foarte bine. Daca vreti sa ramaneti un minut cu ea, ii zise ea lui Hennessy.
   Apartamentul era similar cu al ei.
   Era meticulos ordonat, in ciuda abundentei de bibelouri si suveniruri.
   La masa din bucatarie, cu flori de portelan in mijloc, Joe Feinstein isi pierduse viata si o mare parte din demnitate. Capul ii cazuse pe jumatate intr-o placinta pufoasa. Eve ii cauta pulsul, nu gasi nimic. Pielea i se racise considerabil. ii aproxima moartea la ora 1 si 15, doua ore in plus sau in minus.
   - Joseph Finestein, recita ea cu grija. Barbat, in varsta de aproximativ 115 ani. Nu exista semne de intrare fortata in apartament, nu exista semne de violenta. Nu sunt semne pe corp.
   Se apleca mai aproape, privi in ochii surprinsi si ficsi ai lui Joe, mirosi placinta. Dupa ce termina notele preliminare, se intoarse sa-l inlocuiasca pe Hennessy si sa intervieveze vaduva.
   Era deja miezul noptii cand reusi sa se tarasca in pat. Epuizarea o coplesise ca pe un copil suparat si lacom.
   Uitarea era lucrul pe care il dorea, pentru care se ruga.
   Fara vise, ii comanda ea subconstientului. Ia-ti liber in noaptea asta.
   Chiar in momentul in care inchidea ochii, com-linkul de langa pat suna.
   - Sa arzi in iad, oricine ai fi, murmura ea, apoi se infasura in cearceaf pana sub barbie si deschise.
   - Locotenente.
   Imaginea lui Roarke ii zambi.

   - Te-am trezit?
   - Ai fi facut-o daca mai intarziai 5 minute.
   Ea se misca in timp ce sunetul veni odata cu sasaitul interferentei spatiale.
   - Presupun ca ai ajuns cu bine acolo unde voiai sa ajungi.
   - Asa e. Am avut doar o usoara intarziere. M-am gandit sa te prind inainte de a te culca.
   - Vreun motiv anume?
   - Pentru ca imi place sa ma uit la tine.
   Zambetul i se sterse in timp ce o privea.
   - Ce s-a intamplat, Eve?
   De unde vrei sa incep, gandi ea, dar ridica din umeri.
   - Zi lunga, care s-a terminat cu decesul unuia dintre chiriasii tai de aici. A cazut cu fata intr-o placinta.
   - Sunt moduri mai rele de a te duce, presupun.
   Intoarse capul si sopti cuiva din apropierea lui. Eve vazu o femeie care trecu repede prin spatele lui Roarke si disparu din vedere.
   - Tocmai i-am dat liber asistentei mele, explica el. Voiam sa fiu singur ca sa te intreb daca porti ceva pe sub cearceaful ala.
   Ea privi in jos, ridica o spranceana.
   - Nu prea pare.
   - De ce nu ti-l dai la o parte?
   - N-am de gand sa-ti satisfac pornirile libidinoase prin transmisie interspatiala, Roarke. Foloseste-ti imaginatia.
   - Mi-o folosesc. Imi imaginez ce iti voi face data viitoare cand o sa pun mana pe tine. Te sfatuiesc sa te odihnesti, locotenente.
   Ea vru sa zambeasca, dar nu reusi.
   - Roarke, va trebui sa stam de vorba cand te intorci.
   - Putem sa facem si asta. Intotdeauna am gasit foarte stimulativa conversatia cu tine, Eve. Incearca sa dormi.
   - Da, asa o sa fac. Ne mai vedem, Roarke.
   - Gandeste-te la mine, Eve.
   El incheie transmisia, apoi, stand singur, medita in fata monitorului gol.
   Fusese ceva in ochii ei, gandi el. Le stia deja starile, le putea vedea in ciuda pregatirii ei, in emotii. Lucrul acela se numea grija.
   Rasucindu-si scaunul, privi spre spatiul plin de stele. Era prea departe de el ca sa poata face mai mult decat sa se gandeasca la ea.
   Si sa se intrebe, din nou, de ce conta atat de mult pentru el.

Capitolul 13

      Eve studie cu frustrare raportul despre cautarea in diferite banci a cutiei de valori care apartinuse lui Sharon DeBlass.
   Nu exista, nu exista, nu exista. Nimic in New York, New Jersey, Connecticut. Nimic in East Washington sau Virginia.
   Inchiriase, sigur, una pe undeva, gandi Eve. Avusese jurnale si le tinuse ascunse undeva unde putea ajunge la ele repede si in siguranta.
   In aceste jurnale, era convinsa Eve, exista motivul crimei.
   Nedorind sa-l puna pe Feeney să faca o alta cercetare mai larga, initie una ea insasi, incepand cu Pennsylvania, mergand spre vest si nord catre frontiera cu Canada si Quebec. Intr-un timp aproape de doua ori mai scurt decat i-ar fi trebuit lui Feeney, veni cu mana goala din nou.
   Apoi, mergand spre sud, incepu cu Maryland si apoi, in jos spre Florida.
   Masina incepu sa cloncane din cauza alergaturii. Eve se incrunta a avertisment si lovi cu piciorul in consola. Se jura ca va indura labirintul unei cereri pentru o unitate noua, daca cea de acum va mai rezista la inca un caz.
   Mai mult din incapatanare decat din speranta, facu o scanare a Midwestului, indreptandu-se spre Rockies.
   Ai fost prea isteata, Sharon, gandi Eve, in timp ce rezultatele negative sclipeau pe ecran. Prea isteata ca sa-ti fie bine. Nu te-ai fi dus in afara tarii sau a planetei, unde ar fi trebuit sa treci prin scanarea vamala la fiecare calatorie. De ce sa te duci departe, intr-un loc pentru care ai fi avut nevoie de transport sau docuri. Poate ai fi avut nevoie de acces imediat.
   Daca mama ta stia ca tii jurnale, poate ca si alti oameni stiau. Te-ai laudat cu ele pentru ca iti placea sa-i pui pe oameni situatii incomode. Si stiai ca jurnalele erau bine ascunse.
   Dar aproape, fir-ar sa fie, gandi Eve, inchizand ochii ca sa se concentreze asupra femeii pe care incepuse sa o cunoasca atat de bine. Atat de aproape incat sa le simti puterea, s-o folosesti, sa te joci cu oamenii.
   Dar nu atat de simplu, incat oricine sa reuseasca sa le dea de urma, sa aiba acces la ele, sa strice jocul. Te-ai folosit de un nume de imprumut. Ai inchiriat o caseta de valori sub un alt nume - pentru orice eventualitate. Si daca ai fost destul de desteapta ca sa folosesti alt nume, ai folosit unul comun, care era familiar. Unul pentru care nu ar fi trebuit sa-ti faci probleme.
   Era atat de simplu, realiza Eve in timp ce tasta Sharon Barrister. Atat de simplu, incat si ea si Feeney il trecusera cu vederea.
   Dadu de aur la Brinkstone International Bank and Finance, in Newark, New Jersey.
   Sharon Barrister nu numai ca avea o cutie de valori, ci si un cont in valoare de 326 000,85 de dolari.
   Ranjind catre ecran, tasta legatura ei cu procurorul.
   - Am nevoie de un mandat, anunta ea.
   Trei ore mai tarziu, se intorcea in biroul comandatului Whitney, incercand sa nu scrasneasca din dinti.
   - Mai are una pe undeva, insista Eve. Si acolo se afla jurnalele.
   - Nimeni nu te opreste sa o cauti, Dallas.
   - In ordine, e-n ordine.
   Se invartea in jurul biroului in timp ce vorbea. Energia pompa in ea si cerea actiune.
   - Ce facem cu asta?
   Arata cu mana spre dosarul de pe birou.
   - Ai discul pe care l-am luat din cutia de valori si lista pe care am printat-o. E chiar acolo, comandante. O lista de santaj, cu nume si sume. Si numele lui Simpson e acolo, trecut in ordine alfabetica.
   - Pot sa citesc, Dallas.
   El rezista dorintei de a-si masa baza craniului, acolo unde se aduna tensiunea.
   - Seful nu este singura persoana din oras care poarta numele de Simpson, cu atat mai putin din tara.
   - El este.
   Fierbea, si nu avea cum sa dea drumul la aburi.
   - Stim asta amandoi. Mai sunt si alte nume interesante acolo. Un guvernator, un episcop catolic, o respectata conducatoare a Organizatiei Internationale a Femeilor, doi politisti de rang inalt, un fost vicepresedinte...
   - Sunt constient de numele astea, intrerupse Whitney. Tu esti constienta de situatia in care te afli, Dallas, si de consecinte?
   Ridica o mana ca sa o faca sa taca.
   - Cateva coloane ordonate de nume si numere, nu inseamna nimic. Daca informatia asta iese din biroul asta, s-a terminat. Tu esti terminata si la fel si investigatia. Asta vrei?
   - Nu, domnule.
   - Gaseste jurnalele, Dallas, gaseste legatura dintre Sharon DeBlass si Lola Starr, si vedem ce facem de acolo inainte.
   - Simpson e murdar.
   Se apleca peste birou.
   - O cunoaste pe Sharon DeBlass, a fost santajat. Si face tot ce poate ca sa submineze ancheta.
   - Atunci va trebui sa lucram pe langa el, nu-i asa?
   Whitney puse dosarul in seiful sau.
   - Nimeni nu stie ce avem aici, Dallas. Nici macar Feeney. E clar?
   - Da, domnule.
   Stiind ca trebuie sa fie satisfacuta cu atat, se indrepta spre usa.
   - Comandante, as vrea sa subliniez faptul ca de pe lista aceea lipseste un nume. Roarke nu se afla pe ea.
   Whitney o privi in ochi si inclina din cap.
   - Cum ziceam, Dallas, pot sa citesc.
   Lumina pentru mesaje clipea cand ajunse in biroul ei. O verificare a e-mailurilor ii aduse doua apeluri de la examinatorul medical. Nerabdatoare, Eve lasa noua pista si suna.
   - Am terminat testele pentru vecinul tau, Dallas. Ai lovit direct la tinta.
   - Oh, la dracu'.
   Își trecu mainile peste fata.
   - Trimite-mi rezultatele. Continui eu de-aici.

      Hetta Finestein deschise usa inconjurata de un val de parfum de lavanda si de mirosul painii de casa.
   - Locotenente Dallas!
   Zambi cu zambetul ei moale si pasi inapoi ca invitatie, inauntru, pe ecran se vedea un talk-show la care membrii interesati din audienta de acasa, puteau sa se cupleze si sa-si proiecteze propriile imagini holografice pentru o interactiune mai completa. Subiectul parea a fi salarii mai mari pentru mamele profesioniste, in acel moment, ecranul era plin de mame si copii de toate varstele si vocile.
   - Ce dragut din partea ta ca ai venit. Azi am avut atat de multi vizitatori. E o mangaiere. Vrei niste prajituri?
   - Sigur, fu Eve de acord si se simti foarte prost. Multumesc.
   Se aseza pe canapea si privi apartamentul ordonat.
   - Dumneavoastra si domnul Finestein ati avut o brutarie?
   - Oh, da.
   Vocea lui Hetta se auzi din bucatarie impreuna cu miscarile ei  agitate.
   - Pana acum cativa ani. Ne-am descurcat foarte bine. Oamenilor le place mancarea adevarata, stii. Si desi nu vreau sa ma laud, ma pricep destul de bine la placinte si torturi.
   - Coaceti destul de mult aici, acasa.
   Hetta veni cu o tava de prajituri aurii.
   - Una dintre placerile mele. Multi oameni nu cunosc bucuria prajiturilor de casa. Atat de multi copii n-au gustat zahar adevarat. E oribil de scump, desigur, dar merita.
   Eve gusta o bucata si se vazu nevoita sa fie de acord.
   - Presupun ca dumneavoastra ati facut placinta din care manca sotul dumneavoastra cand a murit.
   - N-ai sa gasesti la mine in casa prajituri cumparate de la magazin sau simulatii, zise Hatta mandra. Sigur ca Joe ar fi inghitit orice aproape imediat ce scoteam din cuptor. Nu exista pe piata un AutoBucatar la fel de bun ca instinctele si creativitatea unui brutar.
   - Dumneavoastra ati facut placinta, doamna Finestein?
   Femeia clipi si isi cobori genele.
   - Da, eu am facut-o.
   - Doamna Finestein, stiti ce l-a omorat pe sotul dumneavoastra?
   - Da, stiu.
   Zambi moale.
   - Lăcomia. I-am spus sa nu o manance. I-am spus in mod deosebit sa nu o manance. I-am spus ca era pregatita pentru doamna Hennessy de vizavi.
   - Doamna Hennessy.
   Mintea lui Eve facu un salt inapoi.
   - Dumneavoastra...
   - Sigur ca da, stiam ca o va manca, oricum. Era foarte egoist.
   Eve isi drese vocea.
   - Am putea sa, mmm, inchidem programul?
   - Hmm? O imi pare rau.
   Gazda, rosie la fata, se lovi usor cu palmele peste fata.
   - Ce nepoliticos. Sunt asa de obisnuita să-l las deschis toata ziua, ca nici nu il mai observ. Imm, program... nu, ecran, inchide.
   - Si sunetul, zise Eve cu rabdare.
   - Desigur.
   Clatinand din cap in timp ce sunetul continua sa se auda, Hetta parea incurcata.
   - N-am reusit niciodata sa ma obisnuiesc de cand am trecut de la telecomanda la voce. Sunet, inchide, te rog. Asa, acum e mai bine, nu?
   Femeia putea face placinta otravita, dar nu-si putea controla propriul televizor, gandi Eve. Oamenii erau de toate felurile.
   - Doamna Finestein, nu vreau sa spuneti mai multe pana cand nu va citesc drepturile. Pana cand nu sunteti sigura ca le intelegeti. Nu sunteti obligata sa faceti niciun fel de declaratie, incepu Eve, in timp ce Hetta continua sa zambeasca cu blandete.
   Hetta astepta pana ce recitarea se termina.
   - Nu ma asteptam sa scap. Nu chiar.
   - Sa scapati cu ce, doamna Finestein?
   - Cu otravirea lui Joe. Desi...
   Își țuguie buzele ca un copil.
   - Nepotul meu este avocat, un baiat foarte inteligent. Cred ca el ar spune ca din moment ce i-am spus lui Joe, foarte specific, sa nu manance din placinta, a fost mai mult realizarea lui Joe decat a mea. In orice caz, zise ea si astepta rabdatoare.
   - Doamna Finestein, imi spuneti ca ati adaugat cianura sintetica la placinta cu intentia de a va omori sotul?
   - Nu, draga. Iti spun ca am adaugat la o placinta cianura impreuna cu doza buna de zahar, si i-am spus sotului meu sa nu se atinga de ea. Joe, am spus, nici macar sa nu mirosi placinta aia. Am facut-o special si nu e pentru tine. Ma auzi, Joe?
   Hetta zambi din nou.
   - Mi-a zis ca m-a auzit, apoi, chiar inainte sa plec la inalnirea cu fetele, i-am spus din nou, ca sa fiu sigura: ,,Vorbesc serios, Joe. Sa nu te atingi de placinta aia." Ma asteptam sa o manance, dar asta a depins de el, nu-i asa? Da-mi voie sa-ti povestesc despre Joe, continua ea pe un ton de conversatie si lua tava cu prajituri ca s-o indemne pe Eve sa mai ia una.
   Când Eve ezita, ea rase vesela.
   - Oh, draga, astea sunt foarte sigure, te asigur eu. Tocmai i-am dat cateva baietelului acela dragut de sus.
   Ca sa dovedeasca, lua una si musca din ea.
   - Unde eram? Oh, da, vorbeam despre Joe. El este barbatul meu de-al doilea. Cincizeci de ani de casatorie in aprilie. A fost un partener bun si un brutar destul de bun. Unii barbati n-ar trebui sa se pensioneze niciodata. In ultimii ani, a fost un om cu care se putea trai foarte greu. Era manios si se plangea tot timpul, mereu gasea cate un nod in papura. Si niciodata nu punea mana pe faina. Insa nu putea sa treaca pe langa o tarta fara sa o inghita.
   Pentru ca parea aproape rezonabil, Eve astepta un moment.
   - Doamna Finestein, l-ati otravit pentru ca manca prea mult?
   Obrajii rozalii ai lui Hetta se rotunjira.
   - Asa pare. Dar e mult mai profund. Esti atat de tanara si nu ai familie, nu-i asa?
   - Nu.
   - Familiile sunt o sursa de confort si de iritare. Nimeni din afara nu poate intelege ce se intampla intr-o casa. Joe nu era un barbat cu care se putea trai usor si, mi-e teama ca, desi imi pare rau sa vorbesc dc rau despre morti, isi facuse niste obiceiuri proaste. Ii facea o deosebita placere sa ma supere, sa- mi distruga micile placeri. Chiar luna trecuta, a mancat intentionat jumatate din tortul Turnul Placerii, pe care il facusem pentru concursul International Betty Crocker. Si pe urma mi-a spus ca era uscat. Vocea ii pufni la o asemenea insulta. Poti sa-ti inchipui?
   - Nu, zise Eve moale. Nu pot.
   - Ei bine, a facut-o doar ca sa ma innebuneasca. Era felul in care isi manifesta puterea, vezi tu. Asa ca am facut o placinta, i-am spus sa nu se atinga de ea si am plecat sa joc mah-jongg cu fetele. Nu am fost deloc surprinsa cand m-am intors si am descoperit ca nu ma ascultase. Era un lacom, vezi tu.
   Facu un gest cu prajitura inainte de a musca cu delicatete.
   - Lacomia este unul dintre pacatele mortale. Pare drept sa moara din pacat. Esti sigura ca nu mai vrei o prajitura?

      Cu siguranta, lumea era un loc nebun, decise Eve, atunci cand femeile in varsta faceau placinte otravite. Si, gandi ea, cu fata ei calma, demodata, ca de bunica, probabil, va scapa.
   Iar daca o trimiteau sus, va ajunge la bucatarie si va gati fericita pentru ceilalti puscariasi.
   Eve isi completa raportul, manca ceva rapid, apoi se intoarse sa lucreze la noua pista.
   Abia daca terminase cu bancile din New York, cand primi un apel.
   - Da, Dallas.
   I se raspunse cu o imagine care ii inunda ecranul. O femeie moarta, aranjata in stilul mult prea familiar, pe cearceafuri pline de sange.

   TREI DIN SASE

   Ramase cu ochii pironiti la mesajul pus peste imaginea cadavrului si latra catre computer.
   - Gaseste adresa. Acum, fir-ar sa fie.
   Dupa ce computerul se supuse, suna la Dispecerat.
   - Dallas, Locotenent, Eve, ID 5347BQ. Prioritate A. Orice unitate disponibila spre 156 Vest 89. Nu intrati in perimetru. Repet, nu intrati in perimetru. Retineti orice persoana care iese din cladire. Nimeni nu intra in acel apartament, nici politisti si nici civili. Timpul meu de sosire este estimat la 10 minute.
   - Am inteles, Dallas, Locotenent, Eve.
   Droidul de serviciu vorbi rece si fara sa se grabeasca.
   - Unitatile cinci-zero si trei-sase, disponibile sa raspunda. Asteptam sosirea ta. Prioritate A. Dispeceratul, terminat.
   Isi lua geanta si trusa de teren si pleca.

      Eve intra singura in apartament, cu arma pregatita.
   Camera de zi era ordonata, chiar frumoasa, cu perne mari si covoare cu ciucuri. Pe canapea se afla o carte si o usoara adancitura in tapiterie, indicand faptul ca cineva isi petrecuse timpul acolo, incovrigat si citind. Incruntandu-se la imagine, trecu la usa urmatoare.
   Camera mica fusese aranjata ca un birou, statia de lucru ordonata, cu lucruri marunte care sugerau personalitatea victimei, precum cosul cu flori de matase, parfumate, bolul cu dropsuri, cana alba, stralucitoare, decorata cu o inima rosie, lucioasa.
   Statia de lucru era asezata la fereastra, prin fereastra se vedea o alta cladire, dar nimeni nu se deranjase sa puna jaluzele. Pe unul dintre pereti se afla o etajera transparenta pe care se gaseau mai multe carti, o cutie mare pentru discuri, o alta pentru e-memo, o mica comoara formata din creioane scumpe de grafit si hartie de scris reciclata. Intre ele, se afla inghesuit un cocolos stramb de lut ars, care ar fi putut fi un cal, si care cu siguranta ca fusese facut de un copil.
   Eve iesi din camera si deschise usa din cealalta parte.
   Stia la ce sa se astepte. Stomacul ei nu se revolta. Sangele era inca proaspat.
   Cu un singur oftat, isi puse arma in toc, stiind ca este singura cu moarta.
   Prin stratul protector de pe maini, simti trupul. Nu avusese timp sa se raceasca.
   Fusese aranjata pe pat, iar arma fusese pusa ordonat intre picioarele ei.
   Eve il recunoscu ca fiind un Ruger P-90, o arma de lupta obisnuita, folosita la apararea caselor in timpul Revoltei Urbane. Usoara, compacta si complet automata.
   De data asta, nu exista surdina. Dar ar fi pariat ca dormitorul era izolat fonic iar ucigasul stia asta.
   Se duse spre toaleta circulara, deschise o mica geanta din canepa care era la moda acum. inauntru gasi licenta de insotitoare a femeii.
   Femeie frumoasa, gandi ea. Zambet frumos, privire directa, piele uimitoare, de culoarea cafelei cu lapte.
   - Georgie Castle, recita Eve pentru inregistrare. Femeie. Varsta 53. Insotitoare cu licenta. Moartea a survenit, probabil, intre 7 si 7:45 seara, cauza mortii, rani de glont. Medicul legist urmeaza sa confirme. Trei puncte vizibile de violenta, frunte, mijlocul pieptului, organele genitale. Produse mai mult ca sigur de o arma veche de lupta, lasata la locul crimei. Nu sunt semne de lupta, nici dc intrare fortata sau prin efractie ori talharie.
   Un zgomot usor, auzit in spatele ei, o facu pe Eve sa-si scoata arma.
   Pe vine, cu ochii duri si reci, privi spre pisica gri, grasa, care intra in camera.
   - Iisuse, tu de unde ai aparut?
   Oftă lung si isi puse arma la loc.
   - Este o pisica aici, zise ea pentru inregistrator, iar cand clipi spre ea, aratandu-si un ochi auriu si unul verde, se apleca si o lua in brate.
   Incepu sa toarca precum un motor mic si bine uns. Tinandu-1 pe un brat, scoase comunicatorul si solicita o echipa de la omucideri.

      Putin mai tarziu, in timp ce Eve era in bucatarie privind cum pisica adulmeca cu o delicata aroganta castronul cu mancarea pe care o gasise, auzi voci ridicate la intrarea in apartament.
   Cand se duse sa afle ce se intampla, o gasi pe politista in uniforma pe care o lasase de paza, incercand sa opreasca o femeie agitata si foarte insistenta.
   - Care e problema, ofiter?
   - Locotenente.
   Cu vadita usurare, politista deferi situatia superiorului ei.
   - Doamna cere sa intre. Eu am...
   - Sigur ca cer sa intru.
   Parul negru al femeii, perfect tuns, se agita si se aseza in jurul fetei ei la fiecare miscare brusca.
   - Asta-i casa mamei mele. Vreau sa stiu ce se intampla aici.
   - Si mama dumneavoastra este... intreba Eve.
   - Doamna Castle. Doamna Georgie Castle. S-a comis vreo talharie?
   Mânia se transforma in ingrijorare si incerca sa treaca de Eve.
   - Mama e bine? Mama?
   - Veniti cu mine. Ea o apuca ferm de brat si o conduse in bucatarie. Cum va numiti?
   - Samantha Bennett.
   Pisica isi lasa castronul si veni sa se frece de picioarele Samanthei. Cu un gest pe care Eve il recunoscu ca fiind obisnuit si automat, Samantha se apleca si scarpina pisica pe cap.
   - Unde-i mama?
   Acum cand ingrijorarea incepuse sa devina teama, vocea Samanthei se poticni.
   Nu exista o alta parte a muncii ei pe care Eve sa o urasca mai mult decat pe asta, niciun alt aspect al muncii de politist care sa ii zgarie sufletul cu niste lame atat dc ascutite.
   - Imi pare rau, domnisoara Bennett. Imi pare foarte rau. Mama dumneavoastra este moarta.
   Samantha nu spuse nimic. Ochii ei, de aceeasi culoare calda ca mierii, precum ai mamei ei, devenira ficsi.
   Inainte sa cada, Eve o aseza pe un scaun.
   - E o greseala, reusi ca sa spuna. Trebuie sa fie o greseala. Trebuia sa mergem la cinema. Filmul de la ora 9. Marțea mergem intotdeauna la cinema.
   Privi spre Eve cu ochii plini de speranta.
   - Nu poate fi moarta. Abia a implinit 50 de ani, si e sanatoasa. E puternica.
   - Nu e nicio greseala. Imi pare rau.
   - S-a intamplat un accident? Ochii i se umplura de lacrimi. A avut un accident?
   - Nu a fost un accident.
   Nu stia niciun mod bland ca sa-i spuna adevarul.
   - Mama dumneavoastra a fost ucisa.
   - Nu, asta-i imposibil.
   Lacrimile continuau sa-i curga. Vocea ii tremura peste ele, in timp ce capul i se clatina, negand cele auzite.
   - Toata lumea o placea. Toata lumea. Nimeni nu i-ar fi facut rau. Vreau s-o vad. Vreau s-o vad acum.
   - Nu pot sa te las s-o vezi.
   - E mama mea.
   Lacrimile ii curgeau in poala, in timp ce vocea i se ridica.
   - Am dreptul. Vreau sa-mi vad mama.
   Eve isi puse ambele maini pe umerii Samanthei, fortand- o sa se aseze din nou pe scaunul din care sarise.
   - Nu o vei vedea. Nu i-ar ajuta la nimic. Nu te-ar ajuta nici pe tine. Ce vei face, va fi sa-mi raspunzi la intrebari, iar asta ma va ajuta pe mine sa aflu cine a facut asta. Asa, vrei sa-ti aduc ceva? Sa chem pe cineva?
   - Nu. Nu.
   Samantha cauta prin geanta dupa un servetel.
   - Sotul meu, copiii mei. Va trebui sa le spun. Tatal meu. Cum sa le spun?
   - Unde e tatal tau, Samantha?
   - Locuieste... locuieste in Westchester. Au divortat acum doi ani. El a ramas cu casa pentru ca ea voia sa se mute in oras. Voia sa scrie carti. Voia sa fie scriitoare.
   - Stii cum isi castiga existenta mama ta?
   - Da.
   Samantha isi stranse buzele, crampoti servetelul ud cu degetele ei reci.
   - Nimeni nu a reusit s-o convinga sa renunte. De obicei, radea si spunea ca venise timpul sa faca ceva socant, si ce studiu nemaipomenit era pentru cartile ei. Mama mea, Samantha se opri ca sa bea putina apa, s-a casatorit de foarte tanara. Acum cativa ani, a simtit nevoia sa faca o schimbare, sa vada ce altceva mai e pe lume. Nici de data asta n-am reusit s-o convingem sa n-o faca. Nu puteai niciodata s-o faci sa se razgandesca.
   Incepu din nou sa planga, acoprindu-si fata si suspinand. Eve lua paharul abia atins, astepta, lasa sa treaca primul val de durere si de soc.
   - A fost un divort dificil? Tatal tau a fost furios?
   - Uimit. Confuz. Trist. O voia inapoi, tot timpul zicea ca este doar o toana de-a ei.
   Brusc intrebarea din spatele intrebarii deveni brusc evidenta pentru ea. Lasa mainile in jos.
   - Nu i-ar fi facut niciun rau. Niciodata, niciodata, niciodata. O iubea. Toata lumea o iubea. Nu i te puteai impotrivi.
   - OK.
   Eve avea sa se ocupe de asta mai tarziu.
   - Erai apropiata de mama ta?
   - Da, foarte apropiata.
   - Vorbea vreodata despre clientii ei?
   - Uneori. Era jenant pentru mine, dar ea gasea un mod de a face ca totul sa para foarte amuzant. Putea sa faca asta. Se autointitulase ,,Bunica Sex", si nu puteai sa nu razi.
   - A vorbit vreodata de cineva care o facea sa nu se simta in largul ei?
   - Nu. Se descurca cu oamenii. Facea parte din sarmuleci. Avea de gand sa faca asta doar pana cand i se publica cartea.
   - A pomenit vreodata numele de Sharon DeBlass sau Lola Starr?
   - Nu.
   Samantha vru sa-si dea parul spre spate, dar mana ei incremeni in aer.
   - Starr, Lola Starr. Am auzit, la stiri, am auzit despre ea. A fost ucisa. Oh, Doamne. Oh, Doamne.
   Isi lasa capul in jos, iar parul ii cazu ca niste aripi, acoperindu-i fata.
   - O sa chem un ofiter sa te duca acasa, Samantha.
   - Nu pot sa plec. Nu pot s-o las singura.
   - Ba da, poti. O sa am eu grija de ea.
   Eve isi puse mainile peste ale Samanthei.
   - Iti promit, o sa am grija de ea, pentru tine. Vino.
   Cu blandete, o ajuta pe Samantha sa se ridice in picioare, isi puse un brat in jurul taliei femeii indurerate si o conduse spre usa. Voia sa o stie plecata inainte ca echipa din dormitor sa termine treaba.
   - Sotul tau este acasa?
   - Da. Este acasa cu copiii. Avem doi copii. Doi ani, si sase luni. Tony e acasa cu copiii.
   -Bun. Care e adresa?
   Socul se instala. Eve spera ca amorteala pe care o citea pe fata Samanthci o va ajuta.
   Femeia ii dadu o adresa din zona bogata din Westchester.
   - Ofiter Banks!
   - Da, locotenente.
   - Du-o pe doamna Bennett acasa. O sa chem un alt ofiter care sa pazeasca usa. Stai cu familia atata timp cat va fi necesar.
   - Da, sa traiti.
   Cu compasiune, Banks o conduse ăe Samantha către lifturi.
   - Pe aici, doamna Bennett, sopti ea.
   Samantha se sprijini ametita de Banks.
   - O sa ai grijă de ea?
   Eve o privi pe Samantha in ochii plansi.
   - Promit.

      O ora mai tarziu, Eve intra in sectia de politie cu o pisica sub brat.
   - Hei, locotenente, ai prins un talhar.
   Sergentul de la receptie rase de propria sa gluma.
   - Esti foarte comic, Riley. Comandantul este inca aici?
   - Te asteapta. A spus sa te duci la el de cum ajungi.
   Se aplecă in fata si scarpina pisica.
   - Te-ai procopsit cu o alta omucidere?
   - Da.
   Sunetul unui sarut o facu sa priveasca spre barbatul solid, imbracat intr-o salopeta din spandex. Salopeta si sangele care i sc prelingea din coltul gurii, aveau aproximativ aceeasi nuanta. Accesoriile lui erau o pereche de catuse subtiri, negre, legate de bratul banchetei de langa el. El isi freca palma de slit si-i facu cu ochiul.
   - Hei, scumpo, am aici ceva pentru tine.
   - Spune-i comandantului Whitney ca sunt in drum spre el, ii spuse ea lui Riley, in timp ce sergentul isi dadea ochii peste cap.
   Neputand sa reziste, se apropie de bancheta si se apleca destul de mult, incat simti mirosul acru al vomei.
   - Asta-i o invitatie fermecatoare, sopti ea, apoi isi arcui o spranceana cand barbatul isi desfacu slitul si isi arata personalitatea.
   - Oh, ia uita-te, pisi. Un penis mititel.
   Zambi si se apleca si mai mult.
   - Ar fi bine sa ai grija de el, gaozarule, altfel pisicuta mea l-ar putea confunda cu un soricel minuscul si l-ar musca.
   O facu sa se simta ceva mai bine cand vazu ca ceea ce mai ramasese din mandria lui se vesteji inainte ca el sa-si inchida slitul. Umorul o tinu pana cand urca in lift si ceru etajul comandantului Whitney.
   El o astepta impreuna cu Feeney si cu raportul pe care ea il trimisese direct dc la locul crimei. In spiritul repetitiv cerut de munca de politie, ea repeta informatia verbal.
   - Deci asta e pisica, zise Feeney.
   - Nu m-a lasat inima sa i-o dau fiicei, vazand starea in care era.
   Eve ridica din umeri.
   - Si nu puteam sa-l las acolo.
   Cu mana libera cauta prin buzunar.
   - Discurile ei. Toate sunt etichetate. I-am scanat programarile. Ultimul din ziua asta a fost la 6:30. John Smith. Arma.
   Puse arma sigilata pe biroul Comandantului Whitney.
   - Pare a fi un Ruger P-90.
   Feeney arunca o privire si dadu din cap.
   - Inveti, pustoaico!
   - Am citit mult.
   - Inceputul secolului douazeci si unu, probabil 2008 sau 2009, declara Feeney in timp ce rasucea pe toate partile arma sigilata. Intr-o stare perfecta. Numar de serie, intact. N-o sa dureze mult s-o verific, adauga el, dar ridica din umeri. Totusi, prea destept ca sa foloseasca una inregistrata.
   - Verific-o, ordona Whitney si facu semn spre computerul auxiliar din cealalta parte a camerei. Am pus sub supraveghere blocul tau, Dallas. Daca va incerca sa-ti strecoare un alt disc, il vom prinde.
   - Daca continua in acelasi mod, o va face in urmatoarele 24 de ore. Pana acum a urmat acelasi model, desi fiecare victima a fost un gen total diferit: cu DeBlass ai stralucirea, sofisticarea, cu Starr ai prospetimea unui copil, iar cu aceasta ai confortul, inca tanara, dar matura. Inca mai intervievam vecinii, si am de gand sa stau din nou de vorba cu familia, sa vad cum a decurs divortul. Mie mi se pare ca l-a programat pe tipul asta in ultimul moment. Avea o intalnire regulata in fiecare marti cu fiica ei. As vrea ca Feeney sa-i verifice corn linkul, sa vada daca tipul a sunat-o direct. Nu vom putea sa ascundem cazul asta de presa, comandante. Si ne vor lovi dur.
   - Deja lucrez la controlul presei.
   - Ar putea fi mai bine decat credem noi.
   Feeney isi ridica privirea din monitor. Ochii lui ramasera atintiti asupra lui Eve, facandu-i sangele sa inghete.
   - Arma crimei este inregistrata. Cumparata la o licitatie fara strigare de la Sotheby's, toamna trecuta. Roarke.
   Eve ramase muta un moment. Nu-i pasa.
   - Nu se inscrie in tipar, reusi ea sa spuna. Si e stupid. Roarke nu este un om stupid.
   - Locotenente...
   - E plantat, comandante. In mod evident. O licitatie fara strigare. Orice hacker de mana a doua poate folosi ID-ul cuiva si sa liciteze. Cum a fost platit?
   Se intoarse ea spre Feeney.
   - Va trebui sa accesez inregistrarile de la Sotheby's maine, dupa ce vor deschide.
   - Pariez ca a fost numerar, transfer electronic. Casa de licitatii isi primeste banii, de ce si-ar pune intrebari?
   Vocea ei era calma, dar mintea ii fierbea.
   - Si livrarea. Sigur a fost o statie de livrare electronica. Nu ai nevoie de ID pentru EPS. Tot ce ai de facut este sa tastezi codul de livrare.
   - Dallas.
   Whitney vorbi cu rabdare.
   - Adu-l la interogatoriu.
   - Nu pot.
   Ochii lui ramasera reci.
   - E un ordin direct. Daca ai o problema personala, tineti-o pentru timpul tau personal.
   - Nu pot sa-l aduc, repeta ea. Se afla pe statia FreeStar, la distanta mare de locul crimei.
   - Daca a raspandit zvonul ca se afla pe FreeStar...
   - N-a facut-o, intrerupse ea. Si aici a gresit ucigasul. Calatoria lui Roarke este secreta, doar cativa oameni importanti stiu despre ea. Toata lumea stie ca el se afla aici, in New York.
   Comandantul Whitney inclina din cap.
   - Atunci am face bine sa verificam unde se afla. Acum.
   Stomacul ii tremura in timp ce deschidea comlinkul lui Whitney. In cateva secunde asculta vocea acra a lui Summerset.
   - Summerset, Locotenent Dallas. Trebuie sa-l contactez pe Roarke.
   - Roarke se afla intr-o intalnire, locotenente. Nu poate fi deranjat.
   - Ti-a lasat vorba sa-mi faci legatura, fir-ar sa fie. Astea-s treburi ale politiei. Da-mi numarul lui de acces sau vin acolo si te arestez pentru obstructionarea justitiei.
   Fata lui Summerset se stramba.
   - Nu sunt autorizat sa dau aceasta informatie. Dar va voi transfera. Va rog sa asteptati.
   Palmele lui Eve incepura sa transpire, in timp ce ecranul deveni albastru in asteptare. Se intreba a cui idee fusese aceea de a pune muzica aia dulceaga. Cu siguranta ca nu a lui Roarke. El avea prea multa clasa.
   Oh, Doamne, ce avea sa faca daca el nu era acolo unde zisese ca va fi?
   Ecranul albastru se contracta cat un varf de ac, apoi se deschise. Roarke aparu cu o urma de nerabdare in priviri si o jumatate de zambet pe fata.
   - Locotenente. M-ai prins intr-un moment prost. Pot sa te sun eu?
   - Nu.
   Putea vedea cu coada ochiului ca Feeney deja incerca sa dea de urma transmisiei.
   - Trebuie sa verific unde te afli.
   - Unde ma aflu?
   Fruntea lui se incrunta. Probabil ca vazuse ceva pe fata ei, gandi Eve, desi putea jura ca si-o mentinuse intinsa si de necitit.
   - Care-i problema, Eve? Ce s-a intamplat?
   - Unde te afli, Roarke. Te rog sa verifici.
   El ramase tacut, studiind-o. Eve auzi pe cineva vorbindu- i. El opri vocea care intrerupsese transmisia cu o miscare a mainii.
   - Sunt in mijlocul unei intalniri, in camera prezidentiala de pe FreeStar, a carei locatie este Quadrantul 6, Rampa Alfa. Scanare, comanda el, iar legatura intergalactica se roti prin incapere.
   Doisprezece barbati si femei stateau la o masa circulara. Hubloul lung si arcuit arata o multime de stele si globul perfect, albastru-verzui al Pamantului.
   - Locatia transmisiuni este confirmata, zise Feeney pe un ton jos. Este acolo unde zice ca este.
   - Roarke, treci te rog pe sistemul privat.
   Fara nici o expresie, lua castile.
   - Da, locotenente.
   - O arma inregistrata pe numele tau a fost confiscata la o omucidere. Trebuie sa-ti cer sa vii pentru interogatoriu cat mai curand posibil. Esti liber sa-ti aduci avocatul. Te sfatuiesc sa-ti aduci avocatul, adauga ea, sperand ca el intelege sublinierea. Daca nu te supui in urmatoarele 48 de ore Garda Statiei te va escorta inapoi pe planeta. Iti intelegi drepturile si obligatiile in aceasta problema?
   - Cu siguranta. Voi face aranjamentele necesare. La revedere, locotenente.
   Ecranul deveni negru.

Capitolul 14

      Mult mai socata decat era dispusa sa admita, Eve intra in biroul doctoritei Mira in dimineata urmatoare.
   La invitatia lui Mira, se aseza si isi impreuna mainile ca sa le opreasca orice miscare tradatoare.
   - Ai avut timp sa faci profilul?
   - Ai cerut statut de urgenta.
   Într-adevar, Mira isi petrecuse cea mai mare parte din noapte citind rapoarte, folosindu-si pregatirea si diagnozele psihiatrice pentru a construi un profil.
   - As vrea mai mult timp de lucru la el, dar pot sa-ti dau o vedere generala.
   - Okay.
   Eve se apleca usor in fata.
   - Cine este acest om?
   - El este aproape cu siguranta formularea corecta. In mod traditional, crimele de natura asta nu sunt comise in randurile aceluiasi sex. E un barbat, cu o inteligenta peste medie, cu tendinte sociopate si voyeuristice. E indraznet, dar nu isi asuma riscuri, desi, probabil, el se vede asa.
   In felul ei gratios, isi impleti degetele si puse picior peste picior.
   - Crimele lui sunt bine gandite. Faptul ca face sau nu sex cu victimele, este absolut incidental. Placerea si satisfactia lui vin din selectarea, pregatirea si executia victimelor.
   - De ce prostituate?
   - Control. Sexul inseamna control. Iar el are nevoie sa controleze oameni, situatii. Prima crima a fost, probabil, un impuls.
   - De ce?
   - A fost prins pe picior gresit de violenta, de propria lui capacitate de a fi violent. A avut o reactie, o miscare de tresarire, inhalarea rapida, expirarea tremurata. Si-a revenit si se protejeaza sistematic. Nu vrea sa fie prins, dar vrea, are nevoie sa fie admirat, temut. Asa se explica si inregistrarile. Foloseste arme de colectie, continua ea pe acelasi ton moderat, un simbol al banilor. Din nou, putere si control. Le
lasa la locul faptei pentru a arata ca este unic intre alti barbati. Apreciaza violenta fatisa a armelor si aspectul lor impersonal. Uciderea de la o distanta convenabila, detasarea de acest act. E decis asupra numarului victimelor pentru a arata ca e organizat, precis. Ambitios.
   - Ar fi putut avea in minte pe cele 6 femei de la inceput? Sase tinte?
   - Singura legatura dintre cele 3 femei ucise, este profesia lor, incepu Mira, si vazu ca Eve ajunsese deja la aceeasi concluzie, dar o voia confirmata. A avut in minte aceasta profesie. Parerea mea este ca alegerea femeilor este intamplatoare. E de presupus ca detine o pozitie inalta, cu siguranta una cu multe responsabilitati. Daca are un partener sexual sau de casatorie,e cl sau ea ii este subordonat. Parerea lui despre femei este foarte proasta. Le dezapreciaza si le umileste dupa moarte, pentru a-si arata dezgustul si superioritatea. El nu percepe ceea ce face ca fiind crime, ci momente de putere personala, o declaratie personala. Prostitutia, feminina sau masculina, ramane o profesie de joasa speta pentru multe multi. Femeile nu sunt egalele lui. O prostituata este demna de dispretul lui, chiar si atunci cand o foloseste pentru propria lui usurare. Ii place munca pe care o face, locotenente. Ii place foarte mult.
   - Este munca, doctore, sau o misiune?
   - Nu are o misiune. Doar ambitii. Nu este religia lui, nici o declaratie morala, nici o atitudine sociala.
   - Nu, declaratia este personala, atitudinea este controlul.
   - Trebuie sa fiu de acord, zise Mira, bucuroasa de felul direct in care lucra mintea lui Eve. Pentru el este un interes, un hobby nou si oarecum fascinant, la care s-a descoperit a fi adept. E periculos, locotenente, si nu doar pentru ca nu are constiinta, ci si pentru ca este bun in ceea ec face, iar succesul il hraneste.
   - Se va opri la 6, murmură Eve. Cu metoda asta, dar va găsi un alt mod creativ de a ucide. E prea vanitos ca sa-si incalce cuvantul in fata autoritatilor, dar ii place hobby-ul asta prea mult ca sa renunte la el.
  Mira isi lasa capul pe o parte.
   - S-ar putea crede, locotenente, ca mi-ai citit deja raportul. Cred ca incepi sa-1 intelegi foarte bine.
   Eve dadu din cap.
   - Da, bucata cu bucata.
   Avea de pus o intrebare, una care ii framantase mintea intreaga noapte si nu o lasase sa doarma.
   - Ca sa se protejeze, sa faca jocul mai dificil, ar angaja pe cineva, ar plati pe cineva sa ucida pe una dintre victimele alese de el, in timp ce el are un alibi?
   - Nu.
   Privirea lui Mira se umplu de compasiune privind-o pe Eve cum inchide ochii usurata.
   - Dupa parerea mea, are nevoie sa fie acolo. Sa priveasca, sa inregistreze, si, mai ales, sa participe. Nu vrea o satisfactie prin interpusi. Si nici nu crede ca esti mai inteligenta decat el. Ii face placere sa te urmareasca cum te framanti, locotenente. E un observator atent al oamenilor, si cred ca s-a concentrat asupra ta din momentul cand a aflat ca tu conduci ancheta. Te studiaza si stie ca iti pasa. Vede lucrul asta ca pe o slabiciune de exploatat, si o face prezentandu-ti crimele, nu la locul tau de munca, ci acolo unde locuiesti.
   - A trimis ultimul disc. L-am gasit in corespondenta de dimineata, trimis de undeva din centru, la aproximativ o ora dupa crima. Am pus cladirea mea sub supraveghere. Probabil si-a dat seama de asta si a gasit un mod de a o ocoli.
   - E un manipulator innascut.
   Mira ii dadu lui Eve un disc si o copie pe hartie a profilului initial.
   - Este un barbat inteligent si matur. Destul de matur ca sa-si infraneze impulsul, un barbat cu posibilitati si imaginatie. Rareori isi arata emotiile, rareori le are ca sa le arate. Pentru el conteaza doar intelectul si, cum ziceai, vanitatea.
   - Sunt recunoscatoare ca ai facut profilul atat de repede.
   - Eve, zise Mira inainte ca Eve sa se poata ridica. Este acolo si un addendum. Arma care a fost lasata la ultima crima. Barbatul care a comis aceste crime, nu ar face o greseala atat de prosteasca si sa lase in urma o arma care poate fi identificata. Diagnosticul a respins posibilitatea asta cu o probabilitate de 93,4%.
   - Am fost acolo, zise Eve cu un ton egal. Eu am sigilat-o cu mana mea.
   - Si sunt sigura ca asta a si vrut. E posibil sa-i fi facut placere sa implice pe altcineva ca sa boicoteze sistemul, procesul de ancheta. Si este foarte posibil sa fi ales aceasta persoana ca sa te supere pe tine, sa-ti distraga atentia, chiar sa te raneasca. Am inclus si asta in profil. Personal, vreau sa-ti spun ca sunt ingrijorata de interesul lui pentru tine.
   - Am de gand sa ma asigur ca el este mult mai ingrijorat de interesul meu fata de el. Multumesc, doctore.
   Eve se duse direct in biroul lui Whitney ca sa-i dea profilul psihologic.
   Cu putin noroc, Feeney ar fi putut termina de verificat suspiciunile ei in legatura cu cumpararea si livrarea armei crimei.
   Daca avea dreptate, si trebuia sa creada ca are, lucrul acesta impreuna cu profilul intocmit de Mira, aveau sa-l scoata pe Roarke de pe lista suspectilor.
   Stia deja, din felul in care Roarke o privise, prin ea, in timpul ultimei lor transmisii, ca activitatea ei profesionala distrusese legatura firavă care se infiripase intre ei. Deveni si mai sigura cand intra in birou si il gasi pe Roarke acolo.
   Probabil ca folosise un transport particular, decise ea. I-ar fi fost imposibil sa soseasca atat de repede folosind caile obisnuite. El doar inclina capul si nu zise nimic in timp ce ea se apropie ca sa-i dea comandantului
   Whitney discul si dosarul.
   - Profilul facut de dr. Mira.
   - Multumesc, locotenente.
   Isi muta privirea spre Roarke.
   - Locotenentul Dallas va va conduce in zona unde se tin interviurile. Apreciem colaborarea dumneavoastra.
   Totusi, el nu zise nimic, doar se ridica si astepta ca Eve sa ajunga la usa.
   - Ai dreptul la un avocat, incepu ea in timp ce chema liftul.
   - Stiu asta. Sunt acuzat de ceva, locotenente?
   - Nu.
   Blestemandu-l, intra in lift si ceru Aria B.
   - Este doar procedura standard.
   Tacerea lui continua pana cand ea simti cai venea sa urle.
   - Fir-ar sa fie, nu am de ales.
   - Nu ai? sopti el si o urma cand usile se deschisera.
   - Asta-i munca mea.
   Usile ariei pentru interviuri se deschisera, apoi se trantira in spatele lor. Camerele de supraveghere despre care orice hot marunt stia ca se aflau ascunse in fiecare perele, pornira automat. Eve se aseza la o masa mica si astepta ca el sa se aseze in fata ei.
   - Aceasta procedura este inregistrata. intelegi?
   - Da.
   - Locotenent Dallas, ID 5347BQ, interviu. Subiect, Roarke. Ora si data initiale. Subiectul renunta la prezenta unui avocat. Este corect?
   - Da, subiectul a renuntat la prezenta unui avocat.
   - Cunosti o insotitoare cu licenta, pe nume Georgie Castle?
   - Nu.
   - Ai fost la adresa 156 West 89?
   - Nu, nu cred ca am fost.
   - Esti proprietarul unui Ruger P-90, automat, arma de lupta, circa 2005?
   - Este posibil sa am o arma de genul asta. Va trebui sa verific ca sa fiu sigur. Dar pentru a putea continua, sa zicem ca am.
   - Cand ai cumparat aceasta arma?
   - Din nou, va trebui sa verific.
   El nu clipi, nu-si lua ochii dintr-ai ei.
   - Am o colectie mare si nu tin minte toate detaliile si nici nu le port cu mine in computerul de buzunar.
   - Ai cumparat arma asta de la Sotheby's?
  - E posibil. Deseori, adaug la colectia mea, prin licitatii.
   - Licitatii fara strigare?
   - Ocazional.
   Stomacul ei, deja contractat, incepu sa se revolte.
   - Ti-ai imbogatit colectia cu arma mentionata mai sus la o licitatie anonima la Sotheby's pe 2 octombrie anul trecut?
   Roarke isi scoase agenda din buzunar si scana pana la data respectiva.
   - Nu, nu am nicio insemnare in privinta asta. Se pare ca la data respectiva eram la Tokio, ocupat cu niste intalniri. Se poate verifica usor.
   Blestemat sa fii, blestemat sa fii, gandi ea. Stii ca asta nu e un raspuns.
   - La licitatii sunt adesea folositi reprezentanti.
   - Asa este.
   Privind-o fara nuanta, isi puse din nou agenda in buzunar.
   - Daca verifici cu Sotheby's, ti se va spune ca nu folosesc reprezentanti. Cand decid sa achizitionez ceva, o fac pentru ca am vazut obiectul respectiv, cu proprii ochi. Ca i-am apreciat valoarea pe care o are pentru mine. Daca si cand decid sa licitez, o fac personal. La o licitatie fara strigare, as fi de fata sau as folosi comlinkul.
   - Nu se foloseste in mod obisnuit o oferta sigilata sau ca un reprezentant autorizat sa mearga pana la un anumit nivel al pretului?
   - Nu prea imi fac griji in privinta traditiilor. De fapt, as putea sa ma razgandesc daca vreau sau nu un lucru. Dintr-un motiv sau altul, isi poate pierde farmecul.
   Ea intelese insinuarea din declaratia lui si incerca sa accepte faptul ca el nu mai voia sa aiba de-a face cu ea.
   - Arma de mai sus, inregistrata pe numele tau si cumparata la o licitatie fara strigare de la Sotheby's, in octombrie anul trecut, a fost folosita la uciderea lui Georgie Castle, aproximativ la ora 7 si jumatate, seara trecuta.
   - Amandoi stim ca nu eram in New York la 7 si jumatate, seara trecuta.
   Privirea lui ii cerceta fata.
   - Ai verificat transmisia, nu-i asa?
   Ea nu raspunse. Nu putea.
   - Arma ta a fost gasita la locul crimei.
   - Am stabilit ca este a mea?
   - Cine are acces la colectia ta?
   - Eu. Doar eu.
   - Angajatii?
   - Nu. Daca iti amintesti, locotenente, vitrinele mele sunt incuiate. Doar eu am codul de acces.
   - Codurile pot fi sparte.
   - Greu de crezut, dar, posibil, fu el de acord. Dar, daca amprenta mea palmara nu este folosita la intrare, orice vitrina care este deschisa prin orice alt mijloc, declanseaza o alarma.
   Fir-ar sa fie, da-mi o sansa. Nu-si dadea seama ca se ruga de el, ca incerca sa-l salveze?
   - Alarmele pot fi deconectate.
   - Adevarat. Cand o vitrina este deschisa fara autorizatia mea, toate intrarile in camera sunt sigilate. Nu exista posibilitate de iesire, iar securitatea este anuntata in acelasi moment. Te asigur, locotenente, protectia este aproape perfecta. Cred in protejarea lucrurilor care imi apartin.
   Ea isi ridica privirea cand Feeney intra in camera. El ii facu semn cu capul, iar ea se ridica.
   - Scuza-ma.
   Cand usile se inchisera in spatele lor, el isi vari mainile in buzunare.
   - Ai avut dreptate, Dallas. Oferta electronica, plata in numerar, livrata la un EPS. Seful de la Sotheby's sustine ca este o procedura foarte neobisnuita pentru Roarke. Intotdeauna participa in persoana sau prin link direct. N-a folosit niciodata pana atunci metoda asta, in cei 15 ani de cand lucreaza cu ei.
Ea isi permise o rasuflare
satisfacuta.
   - Asta se potriveste cu declaratia lui Roarke. Altceva?
   - Am verificat inregistrarea armei. Rugerul a aparut in acte pe numele lui Roarke abia acum o saptamana. Nu avem cum sa-l acuzam. Comandantul spune sa-i dam drumul.
   Nu isi putea permite sa se simta usurata, nu inca, asa ca doar dadu din cap.
   - Multumesc, Feeney.
   Se strecura din nou inauntru.
   - Esti liber sa pleci.
   - Asa, pur si simplu?
   - Nu avem motiv, deocamdata, sa te retinem sau sa-ti provocam o si mai mare inconvenienta.
   - Inconvenienta?
   Se indrepta spre ea pana ce usile se inchisera in spatele lui.
   - Asa numesti tu asta? O inconvenienta?
   Avea, isi spuse ea, dreptul sa fie manios, sa fie suparat. Ea era insa obligata sa-si faca meseria.
   - Trei femei sunt moarte. Trebuie explorata fiecare posibilitate.
   - Iar eu sunt doar una dintre posibilitati?
   El intinse mana, miscarea violenta cu care ii prinse camasa, o surprinse.
   - La asta se reduce relatia noastra?
   - Sunt politista. Nu-mi pot permite să trec nimic cu vederea, sa nu presupun orice.
   - Sa ai incredere, intrerupse el. Orice. Sau oricine. Daca balanta ar fi inclinat putin in cealalta directie, m-ai fi inchis? M-ai fi pus intr-o celula?
   - La o parte.
   Cu ochii furiosi, Feeney intra pe coridor.
   - Da-te la o parte.
   - Lasa-ne, Feeney.
   - Am sa fac pe dracu'.
   Ignorand-o pe Eve, se vari in Roarke.
   - Nu te lua de ea, mahare. S-a luptat pentru tine. Si asa cum stau lucrurile, ar fi putut sa o coste slujba. Simpson deja o pregateste sa fie mielul lui de sacrificiu, pentru ca a fost destul de fraiera sa se culce cu tine.
   - Taci din gura, Feeney.
   - Fir-ar sa fie, Dallas.
   - Am zis sa taci.
   Din nou calma si detasata, privi spre Roarke.
   - Departamentul apreciaza cooperarea ta, ii zise ea lui Roarke si, desfacandu-i mainile de pe camasa, se rasuci si pleca grabita.
   - Ce dracu ai vrut sa spui? vru Roarke sa stie.
   Feeney doar se incrunta.
   - Am lucruri mai bune de facut decat sa-mi pierd timpul cu tine.
   Roarke il impinse cu spatele la perete.
   - O sa fii liber sa ma arestezi pentru atac la ofiter in doua clipe, Feeney. Spune-mi ce ai vrut sa spui despre Simpson?
   - Vrei sa stii, mahare?
   Feeney privi in jur cautand un colt mai discret si facu semn cu capul spre toaleta barbatilor.
   - Vino la mine in birou si iti voi spune.

      Avea pisica pentru a-i tine de urat.
   Eve regreta deja ca trebuia sa dea inapoi familiei lui Georgie felina grasa si nefolositoare. Ar fi facut-o deja, dar gasea o mangaiere chiar si in compania oferita de un amarat de ghem de blana.
   Totusi, era iritata de sunetul intercomului. Prezenta umana nu era bine-venita. Mai ales cand verifica ecranul si il vazu pe Roarke.
   Era destul de ranita ca sa poata sa se comporte ca o lasa. Lasand apelul fara raspuns, se duse inapoi la sofa si se chirci impreuna cu pisica. Daca ar fi avut o patura la indemana, si-ar fi tras-o peste cap.
   Sunetul incuietorilor care se descuiau cateva momente mai tarziu, o facu sa sara in picioare.
   - Bastard nenorocit, zise ea, cand Roarke intra. Incalci prea multe reguli.
   El doar isi puse master-codul in buzunar.
   - De ce nu mi-ai spus?
   - Nu vreau sa te vad.
   Ura faptul ca vocea ii suna mai degraba disperata decat manioasa.
   - Intelege si tu o sugestie.
   - Nu-mi place sa fiu folosit ca sa te ranesc pe tine.
   - Te descurci foarte bine si singur.
   - Te astepti sa nu am nicio reactie cand ma acuzi de crima? Cand tu credeai asta?
   - N-am crezut niciodata.
   Ii iesi ca un suierat, o soapta pasionala.
   - N-am crezut niciodata, repeta ea. Dar mi-am pus sentimentele deoparte si mi-am facut treaba. Acum, iesi afara!
   Ea se indrepta spre usa. Cand el o opri, il lovi scurt si cu putere. El nici macar nu incerca sa-i blocheze lovitura. Calm, isi sterse sangele de la gura cu dosul palmei, in timp ce ea statea incremenita cu respiratia rapida si zgomotoasa.
   - Continua, o invita el. Mai trage-mi una. Nu trebuie sa-ti faci griji. Nu lovesc femeile si nici nu le omor.
   - Lasa-ma in pace.
   Se intoarse si se apuca cu mainile de spatarul sofalei pe care statea pisica privind-o calma.
   Emotiile se invalmaseau, amenintand sa-i sparga pieptul.
   - N-o sa reusesti sa ma faci sa ma simt vinovata, pentru ca am facut ceea ce trebuia sa fac.
   - M-ai taiat in doua, Eve.
   Îl infuria din nou faptul ca trebuia sa recunoasca, sa stie ca ea putea sa-l devasteze atat de usor.
   - Nu puteai sa-mi spui ca tu crezi in mine?
   - Nu.
   Ea isi inchise ochii strans.
   - Doamne, tu nu realizezi ca ar fi fost mai rau daca as fi facut-o? Whitney nu putea sa creada ca pot fi obiectiva, iar daca Simpson ar fi prins de veste ca ti-am aratat fie si o urma vaga de tratament preferential, ar fi fost mai rau. N-as fi putut sa obtin profilul psihologic asa de repede. Nu l-as fi putut trece pe Feeney pe o baza prioritara ca sa verifice drumul armei ca sa elimine suspiciunea.
   - Nu m-am gandit la asta, zise el incet. Nu m-am gandit.
   Cand el ii puse o mana pe umar, ea se scutura si se intoarse asupra lui cu ochii inflacarati.
   - Fir-ar sa fie, ti-am spus sa-ti aduci un avocat. Ti-am spus. Daca Feeney nu ar fi apasat butoanele care trebuiau, ar fi putut sa te retina. Ai iesit din randul suspectilor doar pentru ca el a facut-o, iar profilul nu ti se potrivea.
   El o atinse din nou, ea se trase iarasi inapoi.
   - Se pare ca n-am avut nevoie de avocat. Nu am avut nevoie decat de tine.
   - Nu conteaza.
   Ea se lupta sa se controleze.
   - S-a terminat. Faptul ca ai un alibi solid pentru momentul crimei, si ca arma a fost evident plantata, te scoate din centrul atentiei.
   Se simtea bolnava, ingrozitor de obosita.
   - Poate ca nu te elimina complet, dar profilurile intocmite de dr. Mira sunt exceptionale. Nimeni nu-i contesta diagnozele. Pe tine te-a eliminat, si asta conteaza foarte mult pentru departament si pentru procuratura.
   - Nu-mi faceam griji cu privire la departament sau procuratura.
   - Ar fi trebuit s-o faci.
   - Se pare ca tu ti-ai facut multe griji pentru mine. Imi pare tare rau.
   - Las-o balta.
   - Am vazut mult prea des cearcane sub ochii tai de cand te-am cunoscut.
   Isi trecu degetul peste ele.
   - Nu-mi place sa fiu eu responsabil pentru cele pe care le vad acum.
   - Pot sa-mi port singura de grija.
   - Iar eu n-am avut nimic de-a face cu periclitarea slujbei tale?
   Sa-l ia dracu' pe Feeney, gandi ea cu rautate.
   - Imi iau propriile decizii. Platesc singura consecintele.
   Nu si de data asta, gandi el. Nu singura.
   - Dupa noaptea petrecuta impreuna, am sunat. Am vazut ca erai ingrijorata, dar tu ai trecut peste asta. Feeney mi-a spus exact de ce erai ingrijorata in noaptea aia. Maniosul tau prieten voia sa mi-o plateasca pentru ca te-am facut nefericita. A facut- o.
   - Feeney n-avea niciun drept...
   - Poate ca nu. N-ar fi trebuit s-o faca daca mi-ai fi spus tu.
   O apuca de ambele brate ca sa-i opreasca miscarea rapida.
   - Nu-mi intoarce spatele, o avertiza el, pe o voce joasa. Te pricepi sa indepartezi oamenii, Eve. Dar n-o sa-ti mearga cu mine.
   - Tu la ce te asteptai? Ca o sa vin plangand la tine? Roarke, m-ai sedus, iar acum am probleme. Ajutor. La dracu' cu asta, nu m-ai sedus. M-am culcat cu tine pentru ca am vrut. Am vrut destul de mult, incat sa nu ma mai gandesc la etica. Am fost lovita din cauza asta si ma descurc. Nu am nevoie de ajutor.
   - Cu siguranta ca nu-l vrei.
   - Nu am nevoie.
   Nu avea de gand sa se umileasca incercand sa se retraga, dar ramase pasiva.
   - Comandantul este convins ca nu esti implicat in crime. Esti curat, asa ca in afara de ceea ce departamentul va numi o eroare din partea mea, la fel sunt si eu. Daca greseam in privinta ta, ar fi fost altfel.
   - Daca ai fi gresit in privinta mea, te-ar fi costat legitimatia.
   - Da. Mi-as fi pierdut legitimatia, as fi pierdut totul. As fi meritat asta. Dar nu s-a intamplat, asa ca acum s-a terminat. Vezi-ti de treburile tale.
   - Chiar crezi ca am de gand sa las totul balta?
   Ritmul acela moale, bland, din vocea lui, o slabea.
   - Nu-mi pot permite sa fiu cu tine, Roarke. Nu-mi pot permite sa ma implic.
   El pasi in fata, isi puse o mana pe spatarul sofalei si o bloca.
   - Nici eu nu-mi pot permite. Se pare ca nu conteaza.
   - Uite ce-i...
   - Imi pare rau ca te-am ranit, murmura el. Foarte rau ca n-am avut incredere in tine si ca, pe urma, te-am acuzat ca nu ai tu incredere in mine.
   - Nu ma asteptam sa gandesti altfel. Sa te porti diferit.
   Asta il duru mai mult decat lovitura primita in fata.
   - Nu. Imi pare rau si pentru asta. Ai riscat foarte mult pentru mine. De ce?
   Nu existau raspunsuri usoare.
   - Te-am crezut.
   El isi lipi buzele de fruntea ei.
   - Multumesc.
   - A fost o chestie de rationament, incepu ea, cu respiratia tremuranda cand el isi puse buzele peste obrazul ei.
   - Am de gand sa stau cu tine la noapte.
   Apoi o saruta pe tampla.
   - Vreau sa fiu sigur ca dormi.
   - Sex ca sedativ?
   El se incrunta, dar o saruta usor.
   - Daca vrei.
   O ridica in brate, facand-o sa roseasca.
   - Hai sa vedem daca reusim sa gasim doza exacta.

      Mai tarziu, cu luminile inca aprinse, o privi.
   Dormea cu fata in jos, un corp molesit de oboseala. Ca sa-si faca o placere, el isi trecu palma peste spatele ei, piele catifelata, oase subtiri, muschi subtiri. Ea nu se misca. Experimental, isi trecu degetele 
prin parul ei. Des ca blana de nurca, nuante de coniac invechit si aur vechi, prost tuns. Il facu sa zambeasca in timp ce isi trecea degetele peste buzele ei.
   Pline, tari, infocate.
   Oricat de surprins ar fi fost ca reusise sa o duca dincolo de granitele a ceea ce stia ea pana atunci, el era coplesit de faptul ca, fara sa stie, fusese si el purtat pana acolo.
   Cat de departe, se intreba el, vor merge?
   Stia ca il duruse atunci cand credea ca ea il credea vinovat. Sentimentul de tradare, de deziluzie, fusese enorm, care il slabea, si inca ceva ce nu mai simtise de ani de zile.
   Ea il adusese inapoi la un punct de vulnerabilitate de care scapase. Putea sa-l raneasca. Se puteau rani unul pe altul. Era un lucru la care va trebui sa se gandeasca cu multa grija. Dar, deocamdata, problema principala era cine voia sa-i raneasca pe amandoi. Si, mai ales, de ce?
   Inca se mai gandea la asta atunci cand isi impleti degetele cu ale ei si se lasa cuprins de somn.

Capitolul 15

      El plecase deja cand se trezi.
   Era mai bine asa. Diminetile de dupa aveau in ele o intimitate obisnuita, care o facea nervoasa. Deja era implicata cu el intr-o relatie mai mult decat fusese cu oricine altcineva. Acea potrivire dintre ei avea potentialul, si ea stia, de a reverbera prin tot restul vietii ei.
   Isi facu repede un dus, se infasura intr-un halat si se duse in bucatarie.
   Acolo il gasi pe Roarke, in pantaloni si cu camasa descheiata, citind ziarul pe monitorul ei. Aratand, realiza ea cu o trasarire de incantare si uimire, foarte confortabil, ca la el acasa.
   - Ce faci?
   - Hmmm?
   El isi ridica privirea si intinse mana in spate ca sa deschida AutoBucatarul.
   - Iti fac cafea.
   - Imi faci cafea?
   - Te-am auzit miscandu-te prin casa.
   Scoase cestile si le duse acolo unde ramasese ea, in pragul usii.
   - Nu faci asta prea des.
   - Sa ma misc prin casa?
   - Nu.
    El rase si o saruta pe buze.
   - Sa-mi zambesti. Doar sa-mi zambesti.
   Zambea? Nu isi daduse seama.
   - Credeam ca ai plecat.
   Se duse la masa mica si privi monitorul.
   - Rapoartele bursei. Natural. Probabil, te-ai trezit devreme.
   - A trebuit sa dau cateva telefoane.
   El o urmari din priviri, bucurandu-se de felul cum isi trecea degetele prin parul ud. Un tic nervos, de care era sigur ca nu era constienta. El isi lua port-linkul de pe masa si il vari la loc in buzunar.
   - Aveam programata o conferinta cu statia, la cinci dimineata, ora noastra.
   - Oh.
   Sorbi din cafea intrebandu-se cum reusise sa traiasca pana atunci fara impulsul oferit de cafeaua adevarata.
   - Stiu ca intalnirile astea erau importante. Imi pare rau.
   - Am reusit sa punem la punct cele mai multe dintre detalii. Restul pot sa-l fac si de aici.
   - Nu te duci acolo?
   - Nu.
  Ea se intoarse spre AutoBucuatar si consulta meniul limitat.
   - Am ramas cam fara nimic. Vrei un corn sau altceva?
   - Eve.
   Roarke aseza ceasca jos si isi puse mainile pe umerii ei.
   - De ce nu vrei sa stiu ca-ti face placere ca raman?
   - Alibiul tau e verificat. Nu e treaba mea daca tu...
   Se opri atunci cand el o rasuci cu fata spre el. Era manios. Se vedea in ochii lui si se pregati de cearta care urma. Nu se pregatise pentru sarut, pentru felul in care gura lui se inchise peste a ei, felul in care inima i se rasuci in piept, incet si visatoare.
   Asa ca se lasa imbratisata, isi lasa capul sa se cuibareasca in curbura umarului sau.
   - Nu stiu cum sa ma descurc cu asta, sopti ea. Nu am nici un precedent. Am nevoie de reguli, Roarke. Reguli solide.
   - Nu sunt un caz pe care trebuie sa-l rezolvi.
   - Nu stiu ce esti. Dar stiu ca lucrurile se intampla prea repede. Nici n-ar fi trebuit sa inceapa. N-ar fi trebuit sa pot sa incep cu tine.
   El o trase spre spate ca sa-i poata privi fata.
   - De ce?
   - E complicat. Trebuie sa ma imbrac. Trebuie sa ajung la munca.
   - Da-mi ceva.
   Degetele lui ii stransera umarul.
   - Nici eu nu stiu ce esti tu.
   - Sunt o politista, izbucni ea. Asta-i tot ce sunt. Am 30 de ani si nu am fost apropiata decat de doi oameni in toata viata mea. Si chiar si cu ei a fost usor sa nu dau totul.
   - Ce sa nu dai?
   - Sa nu conteze cineva prea mult. Daca cineva conteaza prea mult, te poate roade pana cand nu mai ramane nimic din tine. Eu am fost nimic. Nu mai pot sa fiu vreodata nimic.
   - Cine te-a ranit?
   - Nu stiu.
   Dar stia. Stia.
   - Nu-mi amintesc si nu vreau sa- mi amintesc. Am fost victima si odata ce ai fost, ai nevoie sa faci orice ca sa nu mai fii din nou. Asta-i tot ce-am fost inainte de a intra la academie. O victima, cu altii care apasau butoanele, care luau deciziile, imbrancindu-ma intr-un sens, tragandu-ma in altul.
   - Asta crezi ca fac eu?
   - Asta se intampla.
   Existau intrebari pe care el trebuia sa i le puna. Intrebari pe care le citea pe fata ei, care trebuiau sa astepte. Poate ca venise momentul sa-si asume un risc. Isi baga mana in buzunar si scoase obiectul pe care il tinea acolo.
   Uimita, Eve privi nasturele gri din palma lui.
   - Asta-i de la costumul meu.
   - Da. Nu este un costum prea grozav. Ai nevoie de culori mai puternice. L-am gasit in limuzina mea. Am vrut sa ti-l dau.
   - Oh.
   Dar cand intinse mana, el inchise palma peste nasture.
   - O minciuna foarte buna.
   Amuzat, rase de el insusi.
   - N-am avut niciodata intentia sa ti-l dau inapoi.
   - Ai un fetis pentru nasturi, Roarke?
   - Il port cu mine asa cum un baietandru poarta o suvita din parul iubitei lui.
   Privirea ei se intoarse din nou la el si ceva dulce se misca inauntrul ei. Cu atat mai dulce, cu cat vedea ca el se simte stanjenit.
   - Ciudat.
   - Asa m-am gandit si eu.
   Dar vâri nasturele la loc in buzunar.
   - Stii ce altceva gandesc, Eve?
   - N-am idee.
   - Cred ca te iubesc.
   Simti cum culoarea ii fuge din obraji, cum muschii i se inmoaie, in timp ce inima ii batea cu putere in gat.
   - Asta-i...
   - Da, greu de gasit cuvantul adecvat, nu-i asa?
   Isi trecu mainile peste spatele ei in jos, apoi in sus si o aduse mai aproape de el.
   - M-am gandit mult si nici eu n-am gasit unul. Dar sa ma intorc la ideea initiala.
   Ea isi umezi buzele.
   - Exista una?
   - O idee interesanta si foarte importanta. Si eu sunt in mainile tale la fel de mult cum esti tu intr-ale mele. La fel de putin confortabil, desi, poate, nu la fel de rezistent, sa ma gasesc in asemenea pozitie. N-am de gand sa te las sa pleci pana cand nu ne lamurim ce e de facut.
   - Asta, aaa, complica lucrurile.
   - Ingrozitor de mult, fu el de acord.
   - Roarke, noi nu ne cunoastem unul pe celalalt. In afara dormitorului.
   - Ba da, ne cunoastem. Doua suflete pierdute. Amandoi am plecat de langa ceva si ne-am transformat in altceva. Nici nu e de mirare ca soarta a decis sa arunce o curba in ceea ce, pana acum, a fost pentru noi un drum drept. Noi trebuie sa decidem cat de departe vrem sa urmam curba.
   - Eu trebuie sa ma concentrez asupra anchetei. Trebuie sa ramana prioritatea mea.
   - Inteleg. Dar ai dreptul si la o viata personala.
   - Viata mea personala, partea asta a ei, a rasarit din ancheta. Iar ucigasul o face si mai personala. A plantat arma ca suspiciunile sa cada asupra ta, asta a fost un raspuns direct la implicarea mea cu tine. S-a concentrat asupra mea.
   Mainile lui Roarke o prinsera de reverele halatului.
   - Ce vrei sa spui?
   Reguli, isi aminti ea. Existau reguli. Iar ea era cat pe ce sa le incalce.
   - Iti spun ce pot in timp ce ma imbrac.
   Eve se duse in dormitor cu pisica pasind si ondulandu-se in fata ei.
   - Iti amintesti seara cand te-am gasit aici cand m-am intors acasa? De pachetul pe care l-ai gasit pe podea?
   - Da, te-a suparat.
   Cu un zambet, isi scoase halatul de pe ea.
   - Am reputatia ca din toata sectia, eu am fata cea mai buna pentru jocul de poker.
   - Am facut primul milion la jocuri de noroc.
   - Chiar?
   Isi trase un pulover peste cap si isi aminti sa nu se lase distrasa.
   - Era o inregistrare cu uciderea Lolei Starr. Mi-a trimis-o si pe cea a lui Sharon DeBlass.
   Teama il sageta.
   - A fost in apartamentul tau.
   Ea tocmai descoperise ca nu mai avea lenjerie curata si observa tonul lui de gheata.
   - Poate, poate nu. Cred ca nu. Nu erau semne de intrare fortata. Ar fi putut sa-l vare pe sub usa. Asta a facut prima data. Discul cu Georgie l-a trimis prin posta. Pusesem cladirea sub supraveghere.
   Resemnata, isi trase pantalonii pe pielea goala.
   - Fie ca a stiut, fie a simtit. Dar a avut grija sa primesc discurile, pe toate 3. A stiut ca eu conduc ancheta chiar inaintea mea.
   Cauta sosete, avu noroc si gasi doua care se potriveau.
   - M-a sunat si mi-a transmis imaginea de la locul crimei la cateva minute dupa ce o ucisese pe Georgie Castle.
   Se aseza pe marginea patului si isi puse sosetele.
   - A plantat o arma, s-a asigurat ca i se putea gasi proprietarul. Tu. Lasand la o parte inconvenienta pe care ti-o pricinuia acuzatia de crima, Roarke, daca nu eram sustinuta de comandantul meu, mi s-ar fi luat cazul si as fi fost data afara intr-o clipita. Criminalul stie ce se intampla in departament. Stie ce se intampla in viata mea.
   - Din fericire, nu stia ca atunci nici macar nu eram pe planeta.
   - Asta a fost o sansa pentru amandoi.
   Isi gasi cizmele si le trase pe picioare.
   - Dar asta nu il va opri. 
   Se ridica si isi lua tocul armei.
   - Va continua sa incerce sa ajunga la mine. Iar tu esti cea mai buna sansa a lui.
   Roarke o privi cum isi verifica laserul automat, inainte de a si-l agata de umar.
   - De ce tu?
   - Nu are o parere prea buna despre femei. Ar trebui sa spun ca-i arde curul ca o femeie conduce ancheta. Ii diminueaza statutul.
   Ridica din umeri si isi trecu degetele prin par ca sa-l aseze.
   - Cel putin asa crede psihiatrul.
   Ganditoare, trase pisica de pe piciorul ei si o arunca usor pe pat, unde ea isi intoarse fundul si incepu sa se spele.
   - Si psihiatrul crede ca el va incerca sa te elimine printr-o metoda mai directa?
   - Nu ma potrivesc tiparului.
   Luptandu-se cu teama alunecoasa, Roarke isi stranse pumnii in buzunare.
   - Si daca strica tiparul?
   - Ma descurc si singura.
   - Merita sa-ti risti viata pentru trei femei care au murit deja?
   - Da.
   Auzi furia care pulsa in vocea lui si o infrunta.
   - Merita sa-mi risc viata sa le fac dreptate celor trei femei care au murit deja si sa incerc sa previn moartea a inca trei. El este abia la jumatatea drumului. A lasat o nota sub fiecare cadavru. A vrut ca noi sa stim, chiar de la inceput, ca are un plan. Si ne provoaca sa-l oprim. Una din sase, doua din sase, trei din sase. O sa fac tot ce pot ca sa nu-l las sa ajunga la cea de a patra.
   - Esti plina de curaj. Asta am admirat la tine de la inceput. Acum, ma inspaimanta.
   Pentru prima data ea veni spre el si isi puse palma pe obrazul lui. Aproape in acelasi moment si-o retrase si pasi inapoi, jenata.
   - Sunt politista de 10 ani, Roarke, niciodata n-am avut mai mult decat cateva cucuie si vanatai. Nu-ti face griji.
   - Cred ca va trebui sa te obisnuiesti sa ai pe cineva care isi face griji pentru tine, Eve.
   Nu asta fusese planul. Ea iesi din dormitor si isi lua jacheta si geanta.
   - Iti spun lucrurile astea ca sa stii cu ce am de-a face. De ce nu-mi pot imparti energia si sa incep sa analizez ce este intre noi.
   - Intotdeauna va exista un caz.
   - Sper din tot sufletul ca nu vor fi intotdeauna cazuri ca asta. Asta nu-i o crima pentru castig sau din pasiune. Nu este disperata sau frenetica. E rece si calculata. E...
   - Diabolica?
   - Da.
   Se simti usurata ca o zisese el primul. Nu mai suna prosteste.
   - Indiferent cat de multe lucruri am facut in ingineria genetica, in inseminarea in vitro sau programele sociale, tot nu putem controla defectele umane de baza: violenta, dorinta, invidie.
   - Cele sapte pacate de moarte.
   Se gandi la batrana si la placinta ei otravita.
   - Da. Trebuie sa plec.
   - O sa vii la mine dupa ce iesi din serviciu, diseara?
   - Nu stiu cand termin. Ar putea fi...
   - Vei veni?
   - Da.
   Apoi, el zambi, iar ea stiu ca astepta ca ea sa faca prima miscare. Era sigura ca el stia cat de greu ii era sa se apropie de el, sa-si ridice buzele si sa si le aseze, indiferent cat de detasat, peste ale lui.
   - Ne vedem.
   - Eve. Ar trebui sa porti manusi.
   Ea decoda usa si ii arunca un zambet peste umar.
   - Stiu, dar le pierd mereu.
   Starea buna de spirit o tinu pana ce intra in biroul ei si ii gasi pe DeBlass si pe asistentul lui asteptand-o. Intentionat, DeBlass isi privi ceasul de aur.
   - Ai un program mai mult de banca, decat de politie, locotenente Dallas.
   Stia foarte bine ca nu trecusera decat cateva minute peste ora 8 si isi scoase jacheta de pe ea.
   - Da, e o viata de plus pe aici. Pot sa va ajut cu ceva, domnule senator?
   - Sunt la curent cu faptul ca a avut loc inca o crima. Evident, nu sunt satisfacut cu progresele pe care le faci. Dar, am venit sa indrept stricaciunile. Nu vreau ca numele nepoatei mele sa fie legat de celelalte doua victime.
   - Pentru asta aveti nevoie de Simpson sau de secretarul lui de presa.
   - Nu-mi zambi arogant, domnisoara.
   DeBlass se apleca in fata.
   - Nepoata mea e moarta. Nimic nu poate schimba asta. Dar n-o sa accept ca numele DeBlass sa fie murdarit, terfelit prin noroi, de moartea a doua curve ordinare.
   - Se pare ca aveti o parere proasta despre femei, domnule senator.
   Avu grija sa nu zambeasca arogant de data asta, dar il urmari si il cantari.
   - Dimpotriva, le respect. De aceea, sunt revoltat de cele care se vand, care nu respecta moralitatea si decenta.
   - Inclusiv nepoata dumneavoastra?
   El sari din scaun, cu fata invinetita si cu ochii iesiti din orbite. Eve era sigura ca ar fi lovit-o daca Rockman nu s-ar fi asezat intre ei.
   - Domnule senator, locotenentul doar va momeste. Nu-i dati satisfactie.
   - Nu vei pata numele familiei mele. DeBlass respira rapid, iar Eve se intreba daca avea probleme cu inima. Nepoata mea a platit scump pentru pacatele ei si nu voi astepta sa vad cum cei dragi mie sunt tarati in gura lumii. Si nici nu voi tolera insinuarile tale murdare.

..............................................