Goală în moarte, Nora Roberts

 1-5
Capitolul 1

      Se trezi în întuneric.

   Primele semne ale unei dimineți mohorâte se strecurau printre stinghiile jaluzelelor din fereastră, aruncâand umbre strâmbe peste pat. Ca și cum s-ar fi trezit într-o celulă de închisoare.
   Câteva clipe ramase, pur și simplu, nemișcată, tremurând, ostatică, până ce visul se împrăștie. După zece ani în cadrul Forțelor speciale, Eve încă mai avea vise.
   Cu șase ore înainte omorâse un om, văzuse cum moartea pusese stăpânire pe privirea lui. Nu era prima dată când își exercita forța maximă sau când visa. Învățase să accepte acțiunea și consecințele ei.
   Dar era urmărită de amintirea copilului. Copilul pentru salvarea căruia nu ajunsese la timp. Copilul ale cărui urlete îi răsunaseră în vis impreună cu ale ei.
   Tot sângele ăla, gândi Eve, în timp ce își ștergea fața de sudoare cu palmele. O fetiță atât de mică să aibă atâta sânge în ea. Știuse că era necesar să se detașeze de acea imagine.
   Procedura standard a departamentului însemna că trebuia să-și petreacă dimineața la Testare. Orice ofițer, care trăgea cu arma și lua o viață, trebuia să treacă prin teste psihologice și emoționale ale căror rezultate să-i permită întoarcerea la datorie. Eve considera testele o ușoară incoveniență.
   Le va trece, așa cum le trecuse și altădată.
   Când se ridică din pat, luminile aflate deasupra capului trecură automat pe iluminatul discret, arătându-i drumul spre baie. Se cutremură ușor uitându-se la imaginea proprie din oglinda.
   Ochii îi erau umflați din lipsă de somn, iar pielea era aproape la fel de palidă ca a cadavrelor pe care le trimisese la ME.
   Nevrând să se mai gândească la asta, intră sub duș, căscând.
   - Dă-mi 38 de grade, presiune maximă, zise ea și se așeză în așa fel, încât apa o izbi direct în față.
   Lăsă jetul să facă abur și se săpuni nervoasă în timp ce se gândea la evenimentele petrecute noaptea trecută.
   Trebuia să ajungă la Testare abia la ora 9, și avea să folosească următoarele 3 ore ca să se calmeze și să lase visul să se destrame complet. Micile îndoieli și regretele puteau ănsemna o a doua și mult mai intensă rundă cu mașinăriile și cu tehnicianul cu ochi de bufniță care le manevra.
   Eve nu avea de gând să stea departe de acțiunea străzii mai mult de 24 de ore.
   După ce își puse un halat pe ea, se îndreptă spre bucătărie și își programă AutoBucătarul pentru o cafea neagră și o felie de pâine ușor prăjită. Prin fereastră auzea zumzetul greu al traficului aerian care îi ducea pe navetiști către birouri, iar pe cei din schimbul de noapte îi aducea acasă. Își alesese apartamentul cu ani în urmă pentru că se afla într-o zonă de trafic terestru și aerian foarte intens, iar ei îi plăceau zgomotul și mulțimea de oameni. Căscând din nou privi pe fereastră după un aerobus vechi și zgomotos care îi transporta pe muncitorii care nu aveau norocul să lucreze în centru sau de la computerele de acasă.
   Aduse pe monitor ziarul New York Times și trecu în revistă titlurile în timp ce cafeina sintetică îi impulsiona sistemul nervos. AutoBucatarul îi arsese din nou pâinea, dar o mâncă așa, gândindu-se vag că ar trebui să-l înlocuiască curând.
   Tocmai citea încruntată un articol despre retragerea în masă de pe piață a unui lot de cocker spaniel droizi când tele-linkul începu să sune. Eve trecu pe telecomunicație și privi cum comandantul ei apare pe ecran.
   - Comandante.
   - Locotenente.
   El își inclină puțin capul, așa că îi observă părul încă ud și ochii cârpiți de somn.
   - Un incident la 27 Vest Broadway, etajul optsprezece. Ești desemnată ca șef de anchetă.
   Eve ridică dintr-o sprânceană.
   - Sunt programată la Testare. Subiect terminat la 22:35.
   - A fost respinsă, zise el fara nicio inflexiune a vocii. Ia-ți legitimatia și arma când pleci spre incident. Cod Cinci, locotenente.
   - Da, domnule.
   Fața lui dispăru de pe ecran. Cod Cinci însemna că va trebui să raporteze direct comandantului si ca nu vor exista rapoarte interdepartamentale nesigilate si nici cooperare cu presa. In esenta, insemna ca era singura.
   Broadway-ul era zgomotos și aglomerat, arăta ca un fel de petrecere de la care oaspeții scandalagii nu plecau niciodată. Traficul stradal, pietonal și cel aerian era mizerabil, strangulând mediul înconjurător cu oameni și vehicule. Și-l amintea de pe vremea când purta uniforma, ca fiind un loc fierbinte pentru accidente si turistii striviti, prea ocupati sa caste gura la spectacol ca sa se mai si fereasca.
   Chiar și la ora asta, aburul se ridica de pe tarabele de mancare portabile sau staționare, care ofereau mulțimii orice, de la taietei din orez la crenvursti din soia. Trebui sa ocolească brusc ca să poată evita un comerciant nerabdator si Gratarul Plutitor, si il privi nepasatoare cum acesta ii arata degetul mijlociu.
   Eve parca si, ocolind un barbat care mirosea mai rau decat sticla de bautura pe care o avea, pasi pe trotuar.
   Trecu, mai intai, cu privirea peste cladire, cincizeci de etaje din metal stralucitor care taiau cerul plecand dintr-o fundatie din ciment. Fu acostata de doua ori inainte de a ajunge la usa. Din moment ce aceasta zona de cinci blocuri a Broadway-ului era cu afectiune numita Aleea Prostituatelor, nu se arata deloc surprinsa. Ii arata legitimatia gardianului in uniforma de la intrare.
   - Locotenent Dallas.
   - Da, să trăiți.
   Îți trecu comp-sigiliul oficial peste ușă ca să-i îndepărteze pe curioși, apoi se îndreptă spre bateria de lifturi.
   - Etajul optsprezece, zise el după ce ușile se închiseră în urma lor.
   - Pune-mă la curent, domnule ofițer.
   Eve isi deschise reportofonul si astepta.
   - N-am fost eu primul la locul faptei, locotenente. Ce s-a intamplat sus, a ramas sus. E un politist inauntru care te asteapta. Avem o Omucidere si un Cod Cinci in optsprezece- zero trei.
   - Cine a raportat?
   - Nu am informatia asta.
   Cand usile liftului se deschisera, el ramase acolo unde era. Eve iesi si se trezi singura intr-un hol ingust. Camerele de luat vederi se inclinara in jos, spre ea si picioarele ei, aproape nefacand niciun zgomot pe traversa uzata, in timp ce ea se apropia de camera 1803.
   Ignorand placa de identificare palmara, se anunta vocal, tinand legitimatia la nivelul ochilor pentru camera de luat vederi, pana cand usa se deschise.
   - Dallas.
   - Feeney.
   Zâmbi, bucuroasă să vadă o față familiară. Ryan Feeney era un vechi prieten si fost partener, care schimbase munca in strada pe cea de birou si o pozitie de varf in Divizia de Detectare Electronica.
   - Deci, in ziua de azi, trimit mulgatori de computere.
   - Au vrut un ofiter si pe cel mai bun.
   Buzele ii zambira pe fata lata si ridata, dar privirea ii ramase serioasa. Era un barbat mic de statura, robust, cu maini puternice si parul de culoarea ruginei.
   - Arati obosita.
   - Noapte grea.
   - Asa am auzit si eu.
   Îi oferi o nucă învelită în zahăr din punga pe care o avea la el, ca de obicei, și o măsura din priviri ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca putea face fata situatiei care ii astepta in dormitorul din spate.
   Era tanara pentru gradul pe care il avea, abia daca implinise 30 de ani, iar ochii mari, caprui, nu avusesera niciodata sansa sa fie naivi. Parul castaniu deschis era tuns scurt, mai degraba din motive de confort decat de stil, dar se potrivea cu fata ei triunghiulara, cu pometii ascutiti si cu usoara gropita din barbie.
   Era inalta, subtire, cu tendinta de a parea prea slaba, dar Feeney stia ca sub jacheta de piele se aflau muschi puternici. Mai mult, existau un creier si o inima.
   - Cazul ăsta o să fie delicat, Dallas.
   - Am înțeles asta deja. Cine-i victima?
   - Sharon DeBlass, nepoata senatorului DeBlass.
   Numele nu-i spunea nimic.
   - Politica nu este partea mea tare, Feeney.
   - Senator de Virginia, extremă dreapta, bani moșteniți. Nepoata s-a îndreptat brusc spre stânga acum câțiva ani, s-a mutat la New York, si a devenit dama de companie cu licenta.
   - Era prostituată.
   Dallas trecu în revistă apartamentul. Era mobilat în stilul obsesiv modern - sticlă și crom delicat, pe pereți holograme semnate, bar de un roșu puternic, așezat într-o nișă. Ecranul ambiental lat, din spatele barului, era plin de forme și culori reci, pastelate, care se amestecau și se uneau.
   Ordonat ca o fată mare, gândi Eve, și rece ca o curvă.
   - Nu e surprinzător, având în vedere zona.
   - Politica face ca situația să fie delicată. Victima avea 24 de ani, femeie, albă. Si-a gasit moartea în pat.
   Eve ridică o sprânceană.
   - Pare poetic, din moment ce acolo a fost platita. Cum a murit?
   - Asta-i o alta problema. Vreau sa vezi tu insati.
   În timp ce se indreptau spre dormitor, fiecare dintre ei scoase un mic container si isi pulveriza o solutie pe fata si pe dosul mainilor, pentru a sigila grasimile si amprentele. La usa, Eve pulveriză soluția si pe talpile ghetelor pentru a le face sa nu se lipeasca de ele fibre, fire de par sau piele.
   Eve era deja prudenta. În circumstante normale, la locul crimei ar fi trebuit sa fie inca doi investigatori, dotati cu recordere de sunet si imagine. Cei de la medicina legala ar fi asteptat cu obisnuita lor nerabdare sfidatoare ca sa treaca locul prin sita.
   Faptul ca doar Feeney fusese desemnat sa lucreze cu ea insemna ca era o gramada de oua pe care trebuia sa pasasca.
   - Camere de luat vederi la parter, in lifturi si pe coridoare, comenta Eve.
   - Am marcat deja discurile.
   Feeney deschise ușa dormitorului si o lasa pe ea sa intre prima.
   Nu era o scena placuta. In mintea lui Eve, moartea era foarte rar o experienta calma, religioasa. Era sfarsitul tragic, indiferent fata de sfânt sau păcătos. Dar ceea ce vedea acum era șocant, ca o scena aranjata deliberat sa ofenseze.
   Patul era enorm, acoperit cu ceea ce părea a fi satin adevărat, de culoarea piersicilor coapte. Spoturi mici, ce luminau delicat, erau îndreptate spre centrul patului, acolo unde femeia goală era cuprinsă în adâncitura blândă a saltelei plutitoare. Salteaua se mișca cu ondulații obscen de grațioase pe ritmul muzicii programate care se revărsa din tăblia patului.
   Era încă frumoasă, o față ca de camee, cu o cascada de par rosu ca focul, ochi de smarald care priveau sticloși spre tavanul acoperit de oglinzi, brațe și picioare albe ca laptele, care te duceau cu gândul la scene din Lacul Lebedelor, în timp ce patul le legăna ușor.
   Nu erau aranjate artistic, ci întinse lasciv, în așa fel încât corpul femeii moarte forma un X, exact în mijlocul patului.
   Avea o gaură în frunte, una în piept, iar o alta se căsca oribil între coapsele desfăcute. Sângele sărise pe cearceafurile lucioase, băltise, se scursese și pătase.
   Erau pete pe peretii lacuiti, ca niste picturi morbide scrijelite de un copil diabolic.
   Atat de mult sange era un lucru rar, iar ea vazuse mult prea mult in noaptea care trecuse, ca sa poata privi scena cu calmul pe care ar fi preferat sa-1 aiba. Trebui sa inghita o data, cu putere, si sa se forteze sa blocheze imaginea unui copil mic.
   - Ai inregistrat imaginea?
   - Da.
   - Atunci inchide chestia aia nenorocita.
   Expira profund in timp ce Feeney gasi comenzile care opreau muzica. Patul isi opri si el miscarea.
   - Ranile, murmura Eve, apropiindu-se ca sa le poata examina. Prea curate ca sa fi fost provocate de un cutit. Prea neregulate pentru un laser.
   O imagine ii trecu prin fata ochilor - filme vechi din timpul pregatirii, video casete vechi, rautate veche.
   - Hristoase, Feeney, astea arata ca niste rani de gloante.
   Feeney isi vari mana in buzunar si scoase o punga sigilata.
   - Cine a facut-o, a lasat un suvenir.
   Îi dădu punga lui Eve. Un obiect antic de felul ăstuia, probabil, se poate vinde pentru opt sau zece mii unui colecționar legal, dublu pe piata neagra.
   Fascinata, Eve rasuci in palma revolverul sigilat.
   - E greu, zise ea mai mult pentru sine..
   - Calibrul 38, ii spuse el. Primul pe care il vad in afara unui muzeu. Asta-i un Smith & Wesson, Model Zece, otel albastru.
   Privi spre arma cu afectiune.
   - O piesa cu adevarat clasica, a fost arma standard a politiei pana catre sfarsitul secolului douazeci. Au oprit fabricatia lor prin secolele douazeci si doi, douazeci si trei, cand a fost adoptata legea care interzice armele de foc.
   - Esti un iubitor al istoriei. Ceea ce explica motivul pentru care se afla cu ea. Pare a fi nou.
   Adulmecă prin pungă si simti mirosul de ulei si de ars.
   - Cineva a avut foarte mare grija de chestia asta. Otel impuscat in carne, gandi ea cu voce tare, in timp ce-i dadea inapoi lui Feeney punga. Urata moarte si prima de felul asta pe care o vad în 10 ani de când lucrez in departament.
   - A doua pentru mine. Acum vreo 15 ani, o petrecere in partea de jos a East Side care a degenerat. Un individ a impuscat 5 oameni cu o arma de calibrul douazeci si doi inainte de a-si da seama ca nu era o jucarie. Cumplita mizerie.
   - Jocuri si distractie, murmura Eve. O sa-i verificam pe colectionari, sa vedem cati dintre ei au o arma ca asta.
   Poate ca cineva a raportat un furt.
   - S-ar putea.
   - Mai degraba, cred ca a aparut de pe piata neagra.
   Eve privi înapoi spre cadavru.
   - Daca face meseria asta de cativa ani, ar trebui sa aiba discuri, liste de clienti, agende. Se incrunta. Din cauza situatiei de Cod Cinci va trebui sa merg eu insami din usa in usa sa pun intrebari oamenilor. Nu e o simpla crima sexuala, ofta ea. Cel care a facut-o s-a pregatit. Arma de colectie, ranile insesi, aproape perfect aliniate de sus in jos, luminile, pozitia corpului. Cine a anuntat crima, Feeney?
   - Ucigasul.
   Astepta pana cand ea isi intoarse din nou privirea spre el.
  - Chiar de aici. A sunat la statia de politie. Vezi cum camera video este îndreptată spre fața ei? Asta s-a primit. Video, nu audio.
   - Îi plac spectacolele.
   Eve expira cu putere.
   - Un nenorocit inteligent si arogant. Întâi, a făcut sex cu ea. Pun pariu pe legitimatia mea. Apoi, s-a ridicat si a facut-o. Îsi ridica bratul, ochii lasandu-i in jos in timp ce numara: unu, doi, trei.
   - Câtă raceala, sopti Feeney.
   - E un tip rece. Dupa asta, a netezit cearceafurile in jurul ei. Vezi cat de bine intinse sunt? O aranjaza, ii desface picioarele in asa fel, incat nimeni sa nu aiba niciun dubiu in privinta felului in care isi castiga existenta. O face cu grija, practic, masurand in asa fel, incat sa fie perfect aliniata. Centrul patului, brate si picioare indeparatate la distante egale. Nu opreste patul pentru ca face parte din spectacol. Lasa arma pentru ca vrea ca noi sa stim imediat ca nu este un om obisnuit. Are o personalitate puternica. Nu vrea sa piarda timpul, lasand cadavrul sa fie descoperit intamplator. Vrea sa se afle imediat. Satisfactie imediata.
   - Ea avea licenta si pentru barbati si pentru femei, observa Feeney, dar Eve clatina din cap.
   - Nu e o femeie. O femeie nu ar fi lasat-o aratand si frumoasa si obscena. Nu, nu cred ca este o femeie. Hai sa vedem ce reusim sa gasim. Ai intrat pe computerul ei?
   - Nu. E cazul tau, Dallas. Sunt autorizat doar sa asist.
   - Vezi daca poti accesa lista ei de clienti.

   Eve se indrepta spre dulap si incepu sa cerceteze cu grija prin sertare.
   Gusturi scumpe, reflecta Eve. Erau acolo cateva articole din matase adevarata, genul care nu putea fi imitata. Sticla de parfum era exclusivista si mirosea, dupa un adulmecat rapid, ca sexul scump. Continutul sertarelor era aranjat meticulos, lenjeria impaturita perfect, puloverele aranjate pe culori si categorii de material. Sifonierul era la fel.
   Era evident ca posesoarea lor avea o dragoste pentru haine si gust rafinat pentru ce era mai bun, avand grija de ele cu scrupulozitate.
   Totusi, murise dezbracata.
   - Ținea o evidență foarte bună, îi strigă Feeney. Sunt toate aici. Lista de clienti, programari - inclusiv examenul medical lunar pe care era obligata sa-1 faca, si vizitele saptamanale la salonul de frumusete. Pentru examenul medical se ducea la Trident Clinic, iar pentru frumusete, la Paradise.
   - Amandoua sunt printre cele mai bune. Am o prietena care a economisit bani timp de un an ca sa poata beneficia de o zi de tratamentele de la Paradise.
   Tot felul de oameni.
   - Sora nevesti-mii s-a dus acolo la aniversarea celor 25 de ani de casatorie. A costat-o aproape la fel de mult câat nunta copilului meu. Hopa, avem si agenda cu adrese personale.
   - Bun, copiaza tot, Feeney, te rog.
   Auzindu-1 fluierand usor, privi peste umar si zari computerul cu margini de aur din mana lui.
   - Ce-i?
   - Avem aici o multime de nume rasunatoare. Politica, spectacole, bani, bani, bani. Interesant, fata noastra are numarul privat al lui Roarke.
   - Care Roarke?
   - Doar Roarke, din cate stiu eu. Bani multi. Genul de barbat care face din nimic caramizi de aur. Ar trebui sa mai citesti si altceva in afara de paginile de sport, Dallas.
   - Hei, citesc titlurile. Ai auzit de retragerea cockerilor spaniel?
   - Roarke inseamna intotdeauna stiri senzationale, zise Feeney cu rabdare. Are una dintre cele mai bune colectii de arta din lume. Arta si antichitati, continua el, observand cum Eve intelege si se intoarce spre el. E colectionar autorizat de arme. Se spune ca stie si cum sa le foloseasca.
   - O sa-i fac o vizita.
   - Ai sa fii foarte norocoasa daca vei reusi sa ajungi la o mila departare de el.
   - Ma simt norocoasa.
   Eve se indrepta spre cadavru si isi strecură mâinile sub cearceafuri.
   - Omul asta are prieteni puternici, Dallas. Nu-ti poti permite nici macar sa soptesti ca ar putea fi legat de chestia asta pana cand nu ai ceva solid.
   - Feeney, stii ca e o greseala sa-mi spui asta.
   Dar chiar in timp ce incepea sa zambeasca, degetele ii atinsera ceva aflat intre trupul rece si cearceafurile insangerate.
   - E ceva sub ea.
   Cu grija, Eve ii ridica umarul si isi strecura degetele.
   - Hartie, sopti ea. Sigilata.
   Șterse cu degetul protejat de substanta pulverizata la intrare pata de sange pana cand reusi sa citeasca ce scria pe foaia de hartie.
   UNA DIN SASE
   - Pare a fi scrisa de mana, zise ea catre Feeney si ii intinse hartia. Baiatul nostru e mai mult decat inteligent, mai mult decat arogant. Si nu a terminat inca.
   Eve isi petrecu restul zilei facand ceea ce in mod normal ar fi fost treaba dronelor. Intervieva personal vecinii victimei, inregistrand declaratii, impresii.
   Reusi sa isi ia un sandvici din mers, de la acelasi Gratar Plutitor pe care aproape ca-1 lovise mai devreme.
   Dupa noaptea si dimineata prin care trecuse, nu putea sa-i reproseze receptionerei de la salonul Paradise ca o privea de parca ar fi fost adunata cu tarasul de pe trotuar.
   Cascade muzicale susurau prin verdeata din jurul receptiei celui mai exclusivist salon din oras. Cesti
minuscule de cafea veritabila si pahare delicate cu apa minerala sau sampanie erau servite celor care se relaxau in fotolii confortabile sau pe canapele. Castile si discurile cu reviste de moda completau atmosfera eleganta.
   Receptionera avea niste sani magnifici, dovada a tehnicilor de sculptura corporala ale salonului. Purta o rochie scurta si stramta de culoare rosie, care era marca salonului, si o coafura incredibila din parul negru rasucit ca niste serpi.
   Eve nu putea fi mai incantata de atat.
   - Imi pare rau, zise femeia cu o voce grijuliu modulata si lipsita de orice expresie, ca a unui computer. Va stam la dispozitie numai cu programare.
   - Nu-i nimic.
   Eve zâmbi și aproape că-i paru rău ca avea sa aplice o intepatura dispretului afisat. Aproape. Asta ar trebui sa-i obtina una. Isi arata legitimatia.
   - Cine se ocupa de Sharon DeBlass?
   Privirea oripilata a receptionerei fugi spre aria de asteptare.
   - Problemele clientilor nostri sunt strict confidentiale.
   - Sunt sigura.
   Distrându-se grozav, Eve se aplecă prietenoasă peste tejgheaua în forma de U.
   - Pot să vorbesc frumos și liniștit, ca acum, în așa fel, încât sa ne intelegem, Denise?
   Aruncă o privire discreta ecusonului aflat pe pieptul femeii.
   - Sau pot sa vorbesc tare, în asa fel, incat sa inteleaga toata lumea. Daca preferi prima varianta, du-ma intr-o camera linistita unde nu vom deranja niciun client, si trimite-mi-l pe operatorul lui Sharon DeBlass. Sau cum il numiti voi.
   - Consultant, zise Denise pierdută. Te rog sa ma urmezi.
   - Cu placere.
   Numai in filme sau pe casete video vazuse Eve un loc la fel de luxos.
   Covorul rosu era atat de gros si moale, incat picioarele se afundau in el. Țurțuri de cristal atârnau din tavan și emiteau lumina. Aerul mirosea a flori si a corpuri rasfatate.
   Poate ca nu reusea sa se imagineze pe sine acolo, infasurata in creme si uleiuri, masata si sculptata, dar daca ar fi avut de gand sa-si piarda timpul pentru propria vanitate, cu siguranta ar fi fost interesant sa o faca in conditii atat de civilizate.
   Receptionera o conduse intr-o camera mica, cu o holograma care reprezenta o pajiste in plina vara, dominand un perete intreg. Sunetul domol al cantecului de pasari si briza placuta indulceau aerul.
   - Va rog sa asteptati aici.
   - Nicio problema.
   Eve astepta ca usa sa se inchida, apoi, cu un oftat indulgent, se aseza intr-un scaun extrem de confortabil. In momentul in care se aseza, monitorul de langa ea se deschise si o fata prietenoasa si placuta, care nu putea fi decat a unui droid, incepu sa-i zambeasca.
   - Buna ziua. Bun venit la Paradise. Problemele tale cosmetice si confortul tau sunt singura noastra prioritate. Doresti sa bei ceva in timp ce-ti astepti consultantul?
   - Sigur. Cafea neagra, cafea.
   - Desigur. Ce ai prefera? Apasa litera C pe tastatura pentru a consulta lista sortimentelor.
   Inabusindu-si un chicotit, Eve urma instructiunile. Isi petrecu urmatoarele doua minute cantarind optiunile, apoi ramase sa se decida intre French Riviera si Caribbean Cream.
   Usa se deschise inainte de a se decide. Resemnata, se ridica si dadu cu ochii de o sperietoare imbracata foarte elaborat.
   Peste camasa de un roz aprins si pantalonii de culoarea prunelor, el purta un halat descheiat, lung, in culoarea rosie a salonului Paradise. Parul, care ii atarna pe spate, pornind dintr-o față dureros de emaciata, imita culoarea pantalonilor. Ii intinse lui Eve o mana, o stranse usor, si o privi cu ochi blanzi, ca de caprioara.
   - Imi pare teribil de rau, doamnă ofiter. Ma simt confuz.
   - Doresc informatii despre Sharon DeBlass.
   Din nou, Eve isi scoase legitimatia si i-o oferi spre inspectie.
   - Da, ah... Locotenent Dallas. Asa intelesesem si eu. Trebuie sa stiti, desigur, ca informatiile despre clientii nostri sunt strict confidentiale. Paradise are o reputatie excelenta atât în ceea ce priveste discretia, cat si calitatea serviciilor.
   - Iar tu trebuie sa stii, desigur, că pot aduce un mandat, domnule...
   - Oh, Sebastian. Doar Sebastian.
   Flutura o mana subtire care sclipea de inele.
   - Nu-ti pun la indoiala autoritatea, locotenente. Dar, daca ma poti ajuta, care este motivul acestei anchete?
   - Anchetez motivele pentru care DeBlass a fost ucisa.
   Astepta o secunda, analiza socul care i se citea in priviri si care ii stersese culoarea de pe fata.
   - În afara de asta, informatiile mele sunt strict confidentiale.
   - Ucisa. Doamne, Dumnezeule, frumoasa noastra Sharon e moarta? Trebuie sa fie o greseala.
   Aproape ca alunecase din scaun, cu capul lasat pe spatar si cu ochii inchisi. Cand monitorul ii oferi o bautura, dadu din nou din mana. Lumina sclipi de pe degetele lui impodobite cu bijuterii.
   - Dumnezeule, da. Am nevoie de un coniac, draga. Un pahar de Trevalli.
   Eve se aseza langa el si isi scoase reportofonul.
   - Povesteste-mi despre Sharon.
   - O creatura minunata. Uimitoare din punct de vedere fizic, desigur, dar era ceva mai profund.
   Coniacul lui sosi in camera pe o tava automata, silentioasa. Sebastian ridica paharul si lua o inghititura zdravana.
   - Avea un gust impecabil, o inima generoasa, o ironie fina.
   Își întoarse ochii de caprioara spre Eve.
   - Am vazut-o chiar acum doua zile.
   - Profesional?
   - Avea o programare permanenta saptamanal, pentru o jumatate de zi. La fiecare doua saptamani avea o zi intreaga.
   Scoase o esarfa de culoarea untului si isi tampona ochii cu ea.
   - Sharon avea grijă de ea, credea cu tărie în felul în care se prezenta.
   - A fost un atu în meseria ei.
   - Natural. Lucra doar ca să se amuze. Banii nu reprezentau o nevoie deosebită, dacă ne gândim la familia din care provenea. Îi plăcea sexul.
   - Cu tine?
   Fata lui sofisticata tresari, buzele trandafirii se tuguiara indicand ceva ce ar fi putut fi bosumflare sau durere.
   - Eram consultantul, confidentul și prietenul ei, zise Sebastian intepat si isi arunca esarfa peste umarul stang cu un gest elegant. Ar fi fost indiscret si neprofesionist sa devenim parteneri de sex.
   - Deci nu erai atras de ea sexual?
   - Era imposibil pentru oricine sa nu se simta atras de ea sexual. Ea...
   Făcu un gest larg cu mana.
  - Emana a sex asa cum altii ar putea raspandi a un parfum foarte scump. Dumnezeule!
   Mai luă o înghițitură tremurată de băutură. Totul e la trecut. Nu pot sa cred. Moartă. Omorâtă.
   Își întoarse privirea catre Eve.
   - Ai zis ca a fost omorata.
   - Asa este.
   - Cartierul ala in care locuia, zise el incruntat. Nimeni nu a reusit sa o convinga sa se mute intr-un loc mai acceptabil. Ii placea sa traiasca periculos si sa arunce totul sub nasul aristocratic al familiei.
   - Nu se intelegea cu familia?
   - Oh, categoric. Ii facea placere sa-i socheze. Era un spirit atat de liber, iar ei atat de... comuni.
   O spuse pe un ton care lăsa să se inteleaga faptul ca a fi comun era un pacat de moarte mai mare decat crima insasi.
   - Bunicul ei continua sa promoveze proiecte de lege care sa interzica prostitutia. Ca si cum secolul trecut nu ar fi dovedit ca asemenea lucruri trebuie reglementate atat pentru sanatate, cat si pentru scaderea ratei criminalitatii. El este si impotriva reglementarilor privind procrearea, schimbarea sexului, echilibrarea chimica si interzicerea armelor.
   Eve ciuli urechile.
   - Senatorul se opune interzicerii armelor?
   - E unul dintre proiectele lui dragi. Sharon mi-a spus ca are o colectie imensa de antichitati si vorbeste tot timpul despre dreptul demodat de a purta arme. Daca ar fi dupa el, ne-am intoarce cu totii in secolul douazeci, omorandu-ne unii pe altii.
   - Crime inca se mai intampla, sopti Eve. Ti-a povestit vreodata despre prieteni sau clienti care au fost nesatisfacuti sau deosebit de agresivi?
   - Sharon avea o multime de prieteni. Atragea oamenii ca... incerca sa gaseasca o metafora cat mai potrivita si isi sterse din nou ochii cu un colt al esarfei. Era ca o floare exotica parfumata. De aceea, clientii ei, din cate stiu eu, erau cu totii incantati de ea. Ii verifica cu foarte multa grija. Toti partenerii ei sexuali trebuiau sa indeplineasca anumite criterii. Felul cum aratau, capacitatea intelectuala, buna crestere si performanta. Cum spuneam, ii placea sexul sub toate formele lui. Era... aventuroasa.
   Asta se potrivea cu jucariile pe care Eve le descoperise in apartament.
   Catusele de catifea si bicele, uleiurile parfumate si halucinogenele. Oferta gasita pe cele doua seturi de casti conectate impreuna la o realitate virtuala, fusese un soc chiar si pentru experienta ei mult incercata.
   - Avea vreo legatura mai personala cu cineva?
   - Au fost unii barbati, ocazional, dar isi pierdea repede interesul pentru ei. In ultimul timp, vorbea de Roarke. Il intalnise la o petrecere si o atragea. De fapt, urma sa se intalneasca cu el chiar in seara zilei cand venise pentru consultatie. Voia ceva exotic, pentru ca urmau sa ia cina in Mexico.
   - In Mexico. Asta ar fi fost alaltaieri-seara.
   - Da. Era foarte incantata de el. I-am aranjat parul in stil gitan, i-am facut pielea mai aurie... intreg corpul. I-am aplicat un rosu obraznic pe unghii si un incantator tatuaj temporar pe fesa stanga, reprezentand un fluture cu aripi rosii. Farduri faciale cu durata de 24 de ore ca să nu se deterioreze. Arata spectaculos, zise el dandu-i lacrimile. M-a sarutat si mi-a spus ca s-ar putea ca de data asta sa fie indragostita. Ureaza-mi noroc, Sebastian. Asta mi-a spus si a plecat. A fost ultimul lucru pe care mi l-a spus.

Capitolul 2

      Nici urmă de spermă.
   Eve înjură în timp ce citea raportul de autopsie. Dacă avusese contact sexual cu ucigașul, anticoncepționalele folosite de victimă distrusesera imediat micii soldati, eliminand orice urma a lor in 30 de minute de la ejaculare.
   Întinderea plăgilor făcea ca testele pentru depistarea activității sexuale să fie neconcludente. Ucigasul o desfigurase fie dintr-un motiv simbolic, fie pentru a se proteja pe sine. Nici urma de sperma, nici de sange, decat cel al victimei. Nici ADN.
   Cercetarea facuta la locul crimei nu depistase nicio amprenta, niciuna: nici a victimei, nici a persoanei care facea curatenie ce venea saptamanal si, cu siguranta, nici a ucigasului. Fiecare suprafata fusese stearsa cu meticulozitate, inclusiv arma crimei.
   Proba cea mai importana, dupa cum credea Eve, erau discurile camerelor de luat vederi.
   Încă o dată, introduse discurile de supraveghere din lifturi in monitorul de birou.
   Discurile fura initiate.
   Complexul Gorham. Liftul A. 12-2-2058. 06:00.
   Eve derulă rapid, urmărind trecerea orelor. Usile liftului se deschisesera pentru prima data la pranz. Reduse viteza si lovi unitatea cu podul palmei acolo unde imaginea tremura, apoi studie barbatul scund si nervos care intrase si ceruse etajul cinci.
   Un client nervos, decise ea, amuzata sa-l vada aranjandu-și părul și strecurându-și în gură o bomboana de menta. Probabil, avea nevasta si doi copii si un loc de munca stabil care ii permitea sa plece o ora pe saptamana pentru intalnirea de la pranz. Iesise din lift la etajul cinci.
   Activitatea in urmatoarele ore era slaba, cate o prostituata ocazionala care cobora in hol, apoi unele care se intorceau de la cumparaturi cu fete plictisite. Cativa clienti venira si plecara.
   Activitatea crescu pe la 8 seara. Unii locatari iesira, imbracati elegant pentru cina, altii veneau ca sa-si tina programarile.
   La ora 10, un cuplu elegant intră in lift. Femeia ii permise barbatului sa-i desfaca haina de blana, sub care nu purta nimic, lasand vederii doar niste pantofi cu toc cui si un boboc de trandafir tatuat cu tulpina incepand din zona pubiana ce se termina cu floarea ce inconjura artistic sfarcul stang. El incepu sa o pipaie, un lucru ilegal intr-o zona securizata. Cand liftul se opri la etajul optsprezece, femeia isi inchise paltonul, si iesira discutand despre piesa de teatru pe care tocmai o vazusera.
   Eve notă să stea de vorbă cu bărbatul în ziua urmatoare. El era vecinul și asociatul victimei.
   Problema intervenise exact la ora 12:05. Imaginea se schimbase aproape fara cusur, doar cu un usor bip, si se intorcea la supraveghere la ora 02:46.
   Doua ore si patruzeci si unu de minute erau pierdute.
   Discul din holul etajului opt era la fel. Aproape trei ore sterse. Eve isi lua cafeaua care se racea si se gandi la lucrul asta. Barbatul cunostea sistemul de securitate, gandi ea, era familiarizat cu cladirea si stia unde si cum sa modifice discurile. Nu se grabise, gandi ea. Autopsia plasase moartea victimei la ora doua dimineata. El isi petrecuse aproape doua ore cu ea inainte de a o omori, apoi aproape o ora in plus dupa ce ea murise. Si totusi nu lasase nicio urma.
   Istet baiat.
   Daca Sharon DeBlass inregistrase o intalnire, personala sau profesionala, la miezul noptii, si aceea fusese stearsa.
   Prin urmare, el o cunostea destul de intim ca sa stie sigur unde isi tinea ea inregistrarile si cum sa le acceseze.
   Impulsionata de o intuitie, Eve se apleca din nou in fata.
   - Complexul Gorham, Broadway, New York. Proprietar.
   Ochii ei se mijiră în timp ce informatia ii aparea pe ecran.
   Complexul Gorham, proprietar Roarke Industries, sediul la 500 Fifth Avenuc.
   Roarke, presedinte si sef executiv.
   Rezident in New York, la 222 Central Park West.
   - Roarke, murmura Eve. Continui sa apari, nu-i asa? Roarke, repeta ea. Toate informatiile pe ecran si printeaza-le.
   Ignorand apelul de pe linkul de langa ea, Eve sorbi din cafea si citi:
   Roarke, nu se cunoaste numele de botez, nascut la 06.10.2023, Dublin, Irlanda. Numarul CI 33492-ABR-50.
   Parintii necunoscuti. Necasatorit.
   Presedinte si sef executiv al Roarke Industries, infiintata in 2042. Sucursale principale in New York, Chicago, New Los Angeles, Dublin, Londra, Bonn, Paris, Frankfurt, Paris, Tokyo, Milano, Sydney. Sucursale in afara planetei, Statia 45, Colonia Bridgestone, Vegas II, FreeStar One. Afaceri in imobiliare, import-export, transport marfuri, distractii, manufactura, farmaceutice, transport de persoane. Valoarea bruta estimata, trei miliarde opt sute de milioane.
   Un baiat ocupat, gandi Eve ridicand o spranceana in timp ce lista companiilor lui se derula pe ecran.
   - Educatie, ceru ea.
   Necunoscuta.
   - Cazier?
   Nu exista informatia.
   - Acceseaza Roarke, Dublin.
   Nu sunt informatii in plus.
   - Ei, rahat! Domnul Mister. Descrie si imaginea.
   Roarke, par negru, ochi albastri, 1,87 m, 80 kg.
   Eve gemu in timp ce computerul lista descrierea. Trebuia sa admita ca in cazul lui Roarke, poza valora cateva sute de cuvinte.
   Imaginea lui o privi de pe ecran.
   Era aproape ridicol de bine facut: fata ingusta, estetica, pometi ascutiti, o gura ca sculptata. Da, avea parul negru, dar computerul nu spune cat este de gros si des, pieptanat spre spate, deasupra unei frunti puternice, si lung pana aproape de umeri. Avea ochii albastri, dar cuvantul era prea simplu ca sa descrie intensitatea culorii sau puterea lor.
   Chiar si dintr-o fotografie, Eve putea vedea ca era un barbat care urmarea ceea ce, sau pe cine, voia, il punea la pastrare, il folosea, si nu se ocupa de frivolitati, ca pe trofee.
   - Si, da, gandi ea, era un barbat care ar fi putut ucide daca si cand i-ar fi convenit. Ar face-o cu sange rece, metodic si fara efort.
   Adunand informatiile, se decise sa aiba o discutie cu Roarke. Foarte curand.

      La ora la care Eve parasi statia ca sa se duca acasa, cerul scuipa mizerabil cu zapada.
   Isi verifica fara speranta buzunarele si afla ca, intr-adevar, isi uitase manusile acasa. Fara caciula, fara manusi, doar cu o jacheta din piele ca protectie impotriva vantului belicos, conduse de-a lungul orasului.
   Avusese de gand sa-si dea vehiculul la reparat. Doar ca nu avusese timp. Acum insa avea destul timp sa regrete, in timp ce se lupta cu traficul, tremurand de frig, datorita sistemului de incalzire stricat. Se jura ca, daca reusea sa ajunga acasa fara sa se transforme intr-un bloc de gheata, isi va face o programare la mecanic.
   Dar cand ajunse acasa, primul ei gand se indrepta spre mancare. Chiar in timp ce descuia usa, visa la un castron cu supa fierbinte, poate si o gramada de cartofi prajiti, daca mai avea prin casa, si la o cafea fara gust de canal.
   Vazu pachetul imediat, patratul subtire aflat in dreptul usii. Scoase arma inainte de a respira. Cerceta cu arma si cu privirea perimetrul si inchise usa cu piciorul. Lasa pachetul acolo unde se afla si trecu dintr-o camera in alta pana se convinse ca era singura.
   Dupa ce isi puse arma la loc in toc si isi scoase jacheta, se apleca si ridica de margini discul sigilat. Nu avea nicio eticheta, nici un mesaj.
   Eve il duse in bucatarie, il scoase cu grija din ambalajul sigiliat, si il introduse in computer, uitand cu totul de mancare.
   Filmul avea o rezolutie foarte buna precum si sunetul. Se aseza incet, in timp ce scenele se derulau pe monitor.
   Dezbracata, Sharon DeBlass statea intinsa pe patul enorm, fosnind cearceafurile de satin. Ridica o mana, trecand-o prin parul acela de un rosu extraordinar, in timp ce patul o legana.
   - Vrei sa fac ceva deosebit, dragule? rase ea si se ridica pe genunchi cuprinzandu-si sanii in palme. De ce nu vii inapoi aici...
   Vârful limbii i se ivi printre buze, umezindu-le.
   - Să o mai facem o dată.
   Își lăsă privirea în jos și zâmbi ca o pisică.
   - Se pare că ești pregătit.
   Rase din nou si isi scutura parul.
   - Oh, vrem sa ne jucam, inca zambind, Sharon isi ridica mainile. Nu ma rani. Se smiorcai tremurand, in timp ce ochii ii sclipeau de excitare. Fac tot ce vrei. Orice. Vino aici si forteaza-ma. Vreau s-o faci.
   Coborandu-si mainile, incepu sa se mangaie.
   - Ameninta-ma cu arma aia mare si rea in timp ce ma violezi. Vreau s-o faci. Vreau sa...
   Explozia o facu pe Eve sa tresara cu putere. Stomacul i se stranse cand vazu cum femeia se prabuseste pe spate ca o papusa stricata, cu sangele tasnindu-i din frunte. A doua impuscatura nu-i mai produse un soc la fel de mare, dar Eve trebui sa se forteze sa priveasca ecranul. Dupa ultima impuscatura, se instala linistea, cu exceptia muzicii in surdina si a respratiei precipitate. Respirația ucigașului.
   Camera de luat vederi se mută, se apropie de cadavru arătând detaliile îngrozitoare. Apoi, prin magia video, DeBlass aparu asa cum o vazuse Eve prima data, rastignita intr-un X perfect peste cearceafurile insangerate.
   Imaginea se termină cu o suprapunere grafică.
   UNA DIN ȘASE
   Era mai ușor de privit a doua oară. Cel puțin așa își spuse Eve. De data asta observă un ușor tremur al camerei după prima împușcătură, un gâfâit scurt, rapid. Revazu discul din nou ascultând fiecare cuvânt, studiind fiecare mișcare, sperând sa gaseasca vreun indiciu. Dar el era prea deștept ca să lase vreo urmă. Și asta o stiau amandoi.
   Voia ca ea sa știe exact cât de priceput era el. Cât sânge rece avea. Si voia ca ea sa stie ca el cunostea exact locul unde s-o gaseasca. De fiecare data cand ar fi vrut.
   Furioasă că mâinile îi tremurau, se ridică. În loc de cafeaua pe care intentionase sa o bea, Eve luă o sticlă de vin de la racitor si isi turna o jumatate de pahar. Îl bău repede, promitandu-si si cealalta jumatate curand, apoi forma codul comandantului ei.
   Raspunse sotia comandantului si, judecand dupa cerceii sclipitori care ii atarnau in urechi si coafura perfecta, Eve deduse ca intrerupsese una dintre petrecerile faimoase ale femeii.
   - Locotenent Dallas, doamna Whitney. Imi cer scuze ca va deranjez, dar trebuie sa vorbesc cu comandantul.
   - Avem oaspeți, locotenente.
   - Da, doamnă, îmi cer scuze.
   Nenorocita de politică, gândi Eve și se forță să zâmbească.
   - E urgent.
   - Nu-i oare așa, întotdeauna?
   Mașinăria zumzăi pusă pe așteptare, din fericire fără muzică proastă ca fundal sau cu ultimele știri, aproape 3 minute până când comandantul răspunse.
   - Dallas.
   - Comandante, trebuie să vă vorbesc pe o linie codificată.
   - Ar fi bine să fie ceva urgent, Dallas. Nevastă-mea o să mă facă să plătesc pentru chestia asta.
   - Da, domnule.

   Politiștii, gândi ea pregatindu-se sa trimita imaginile pe monitorul lui, ar trebui sa ramana necasatoriti.
   Astepta strangandu-si mainile nelinistite peste masa. In timp ce imaginile se derulau din nou, privi si ea, ignorand nodul pe care il simtea in stomac. Cand se termina, Whitney aparu din nou pe ecran. Privirea lui era intunecata.
   - De unde ai asta?
   - Mi-a trimis-o el. Am găsit discul aici, în apartament, când m-am întors de la sediu.
   Vocea ei era fără inflexiuni.
   - Stie cine sunt, unde sunt si ce fac.
   Whitney ramase tacut un timp.
   - Biroul meu, orele 7 dimineața. Adu și discul, locotenente.
   - Da, domnule.
   Când transmisiunea se încheie, făcu cele două lucruri pe care i le dicta instinctul. Isi facu o copie a discului si isi mai turna un pahar de vin.

      Se trezi la 3 dimineața, transpirată, luptându-se sa-si recapete respiratia ca sa poata urla.
   Scâncetele i se innodau in gat cand sopti comanda care aprindea luminile. Visele erau intotdeauna mai inspaimantatoare pe intuneric.
   Tremurand, se intinse pe spate.
   Ăsta fusese mai rău, mult mai rău decât oricare altul de pana atunci.
   Îl omorase pe barbatul acela. Ce altceva ar fi putut sa faca? Era prea plin de chimicale ca sa poata fi paralizat. Hristoase, incercase, dar el continua sa vina, si venea, si tot venea, cu privirea aceea nebuna, tinand in mana cutitul deja plin de sange.
   Fetita era deja moarta. Eve nu mai putuse sa faca nimic. Te rog, Doamne, nu lasa sa fie ceva ce ar fi putut sa faca. Trupul micut taiat in bucati, omul turbat, cu cutitul picurand de sange.
   Apoi, privirea din ochii lui cand ea trasese, si viata scurgandu-se din ei.
   Dar asta nu fusese tot. Nu de data asta. De data asta, el continuase sa se apropie. Iar ea era goala, ingenuncheata intr-o gramada de cearceafuri de satin. Cutitul devenise un pistol tinut de un barbat, a carui fata o studiase cu cateva ore inainte. Un barbat cu numele de Roarke.
   Zambise, iar ea il dorise. Trupul ii tremurase de teroare si disperare sexuala chiar in timp ce el o impusca.
   Cap, inima, coapse. Si undeva, printre toate acestea, fetita, biata fetita, urlase după ajutor.
   Prea obosită ca să se lupte cu visul, Eve, pur si simplu, se rasuci pe o parte, isi infunda fata in perna si planse.
   - Locotenente.
   La ora 7 fixdimineața, comandantul Whitney îi făcu semn lui Eve să se aseze pe unul din scaunele dintre biroul lui. In ciuda faptului sau poate tocmai din cauza faptului ca facea munca de birou de 12 ani, avea ochi buni.
   Putea vedea că dormise prost și se muncise să ascundă semnele unei nopți proaste. În liniște, el întinse o mână.
   Ea pusese discul si invelitoarea intr-o punga pentru probe. Whitney o privi, apoi o aseza in mijlocul biroului.
   - Dupa cum o cere protocolul, sunt obligat sa te intreb daca vrei sa ti se ia cazul asta.
   Așteptă un moment.
   - Vom pretinde că am facut-o.
   - Da, domnule.
   - Locuinta ta e sigura, Dallas?
   - Asa am crezut.
   Scoase un disc din servietă.
   - Am verificat discurile de la camerele de securitate după ce v-am contactat. Lipsesc 10 minute. După cum veti vedea in raportul meu, are capabilitatea de a eschiva securitatea, cunoaste modul de lucru cu video, de editare si, desigur, de a folosi armele vechi.
   Whitney luă raportul și-l puse deoparte.
   - Asta nu ne restrange prea mult aria de lucru.
   - Nu, domnule. Mai sunt cativa oameni pe care trebuie sa-i intervievez. Cu acest criminal, investigatia electronica nu este de baza, desi ajutorul dat de capitanul Feeney este nepretuit. Tipul asta isi acopera urmele. Nu avem nicio alta proba fizica in afara de arma pe care a decis sa o lase la locul crimei. Feeney nu a reusit sa-i dea de urma prin canalele obisnuite. Trebuie sa presupunem ca vine de pe piata neagra. Am inceput sa verific lista clientilor ei si agenda personala, dar ea era o persoana foarte activa. O sa-mi ia ceva timp.
   - Timpul este o parte a problemei. Una din sase, locotenente. Ce-ti spune asta?
   - Ca se mai gandeste la inca cinci, si vrea ca noi sa stim. Ii place ceea ce face si vrea sa fie in centrul atentiei noastre.
   Eve inspira cu grija.
   - Nu avem date suficiente pentru a crea un profil psihiatric complet. Nu putem spune cat timp va fi satisfacut cu emotia provocata de crima sau cand va avea nevoie sa ucida din nou. Ar putea fi azi. Ar putea fi peste un an. Nu putem conta pe neglijenta lui.
   Whitney dadu din cap.
   - Ai probleme cu eliminarea indreptatita?
   Cutitul luci plin de sange. Trupul mic si mutilat la picioarele ei.
   - Nimic cu care sa nu ma pot descurca.
   - Sa fii sigura, Dallas. N-am nevoie intr-un caz atat de sensibil ca asta de un ofiter care sa-si faca griji daca trebuia sau nu sa-si foloseasca arma.
   - Sunt sigura.
   Ea era cea mai buna, iar el nu isi putea permite sa-i puna cuvantul la indoiala.
   - Esti gata sa intri in jocul politic? zambi el subtire. Senatorul DeBlass e in drum spre noi. A venit la New York cu avionul, noaptea trecuta.
   - Nu prea ma pricep la diplomatie.
   - Sunt constient de asta. Dar va trebuie sa te straduiesti. Vrea sa stea de vorba cu ofiterul care investigheaza cazul si a trecut peste mine pentru a aranja intalnirea. Ordinele au venit de la seful cel mare. Trebuie sa-i oferi cooperarea ta deplina.
   - Asta este o investigatie Cod Cinci, zise Eve cu raceala. Nu-mi pasa nici daca ordinele vin de la Bunul Dumnezeu, nu dau informatii confidentiale unui civil.
   Zambetul lui Whitney se lati. Avea o fata buna, obisnuita, probabil ca era cea cu care se nascuse. Dar cand zambea pe bune, sclipirea dintilor albi, contrastand cu pielea ca de ciocolata, ii transforma trasaturile comune in ceva deosebit.
   - N-am auzit ce-ai zis. Iar tu nu m-ai auzit sa-ti fi spus sa nu-i oferi mai mult decat faptele evidente. Dar ce ma auzi spunand, locotenente Dallas, este ca senatorul de Virginia e un gaozar arogant. Din nefericire, gaozarul are putere. Asa ca ai grija pe unde calci.
   - Da, domnule.
   El isi privi ceasul, apoi vari dosarul si discul in serarul securizat.
   -Ai timp pentru o cana de cafea... și, locotenente, adauga el ridicandu-se. Daca ai probleme cu somnul, ia sedativele autorizate. Vreau ca ofiterii mei sa fie ageri.
   - Sunt destul de agera.
  Senatorul Gerald DeBlass era cu siguranță pompos. Era fara indoiala arogant. Dupa un singur minut petrecut in compania lui, Eve a fost de acord ca era un gaozar de netagaduit.
   Era un barbat puternic ca un taur, de peste 1 metru si 80 probabil, si cam de 100 de kilograme. Părul alb era tuns scurt si subtire, asa incat capul parea enorm si lucios ca un glont. Ochii ii erau aproape negri, ca si sprancenele grele de deasupra lor. Erau mari ca nasul si gura.
   Avea mâini enorme, totuși, atunci când o strânse scurt pe a lui Eve când se prezentară, ea observă ca erau catifelate si moi ca ale unui copil.
   Își adusese cu el si adjunctul; Derrick Rockman era un bărbat subtire ca un băț, în jurul vârstei de 40 de ani. Deși avea peste 1 metru 90, Eve era sigură că DeBlass cântărea cu 10 kilograme mai mult ca el. Ordonat, îngrijit, costumul lui in dungulite si cravata de un albastru de ardezie nu aveau nici o cuta. Fata ii era solemna, cu trasaturi egale, placute, miscarile retinute si controlate, in timp ce il ajuta pe flamboiantul senator sa-si scoata paltonul de casmir.
   - Ce dracu' ai făcut ca să-l găsești pe monstrul care mi-a omorât nepoata? ceru sa stie DeBlass.
   - Tot ce a fost posibil, domnule senator.
   Comandantul Whitney ramase in picioare. Desi ii oferise lui DeBlass un scaun, omul prefera sa se plimbe prin camera, asa cum obisnuia sa se plimbe prin Galeria Noului Senat din East Washington.
   - Ai avut la dispozitie mai mult de 24 de ore, replică DeBlass cu o voce profunda si bubuitoare. Am inteles ca ai desemnat doar doi ofiteri ca sa ancheteze cazul.
   - Din motive de securitate, da. Doi dintre cei mai buni ofiteri ai mei, adauga comandantul. Locotenentul Dallas conduce ancheta si imi raporteaza numai mie.
   DeBlass isi intoarse ochii negri si duri catre Eve.
   - Ce progrese ai facut pana acum?
   - Am identificat arma, am stabilit ora decesului. Adunam probe, intervievam locatarii din cladirea unde locuia domnisoara DeBlass si identificam numele inscrise in agenda ei personala si de afaceri. Lucrez la reconstituirea ultimelor 24 de ore din viata ei.
   - Ar trebui sa fie evident si pentru cea mai inceata minte, ca a fost omorata de unul dintre clientii ei.
   Rosti cuvantul cu un suier.
   - Nu există nicio programare listată în orele premergatoare mortii. Ultimul ei client are alibi pentru ora crimei.
   - Desfiinteaza-l, ceru DeBlass. Un barbat care plateste pentru favoruri sexuale nu are niciun scrupul despre crima.
   Desi Eve nu reusea sa vada legatura, isi aminti ce trebuia sa faca si incuviinta dand din cap.
   - Lucrez la asta, domnule senator.
   - Vreau copii dupa agendele ei.
   - Asta nu este posibil, domnule senator, zise Whitney pe un ton moale. Fiind probe in comiterea unei crime, sunt confidentiale.
   DeBlass pufni.
   - Comandante!
   Rockman scoase din buzunarul stang de la piept o foaie de hartie cu un sigiliu holografic.
   - Acest document primit de la seful politiei autorizeaza accesul senatorului la orice si la toate probele si informatiile referitoare la ancheta asupra uciderii domnisoarei DeBlass.
   Whitney abia daca arunca o privire documentului inainte de a-l pune deoparte. Considerase intotdeauna politica un joc al lasilor si ura faptul ca era fortat sa-l joace.
   - Voi vorbi personal cu seful. Daca autorizatia tine, va vom trimite copii in dupa-amiaza asta.
   Terminand discutia cu Rockman, privi inapoi spre DeBlass.
   - Confidentialitatea dovezilor este o unealta extrem de importanta in procesul de investigare. Daca insistati cu problema asta, riscati sa subminati cazul.
   - Cazul, asa cum il numesti, comandante, a fost carne din carnea mea.
   - Si din acest motiv, as spera ca prioritatea dumneavoastra sa fie ajutarea noastra in aducerea ucigasului ei in fata justitiei.
   - Am servit justiția mai bine de 50 de ani. Vreau informațiile alea până la prânz.
   Îți luă paltonul si il arunca peste bratul gros.
   - Dacă nu sunt convins ca faci tot ce iti sta in putere ca sa-l gasesti pe maniacul asta, voi avea grija sa fii indepartat din biroul asta.
   Se intoarse catre Eve.
   - Și următorul lucru pe care il vei ancheta, tu, locotenente, vor fi adolescentii care fura din magazine.
   Dupa ce pleca furios, Rockman își folosi ochii lui calmi și solemni sa-si ceara scuze.
   - Trebuie sa-1 scuzati pe senator. E foarte suparat. Oricat de multe disensiuni au existat intre el si nepoata, facea totusi parte din familie. Nimic nu este mai important pentru senator decat familia. Moartea ei, genul asta de moarte violenta, fara sens, e devastatoare pentru el.
   - Da, murmura Eve. Parea total inecat de suparare.
   Rockman zâmbi.
   Reusi sa se arate amuzat si trist in acelasi timp.
   - Oamenii mândri își ascund adesea durerea in spatele agresivitatii. Avem toata increderea in abilitatea si tenacitatea voastra, locotenente, comandante, inclina el din cap. Asteptam informatiile in dupa-amiaza asta. Va multumesc pentru timpul acordat.
   - E un diplomat, sopti Eve dupa ce Rockman inchise usa in urma lui. Doar n-ai de gand sa te supui, comandante.
   - O sa le dau ceea ce sunt obligat sa le dau.
   Vocea lui era ascutita si plina de o furie retinuta.
   - Acum du-te si adu-mi mai multe probe.
   Munca in politie era adesea neplacuta. Dupa 5 ore de privit in monitor in timp ce verifica numele din agendele lui DeBlass, Eve era mai obosita decat daca ar fi alergat maratonul. Chiar daca Feeney preluase o parte din lista de nume cu talentul si echipamentul lui superior, erau mult prea multe date pentru ca o echipa de ancheta atat de mica sa le poata verifica repede.
   Sharon fusese o fată foarte populara.
   Simtind ca discretia ar fi mai nimerita decat agresivitatea, Eve ii contacta pe clienti prin link si se explica. Cei care se impotrivisera ideii unui interviu fusesera invitati la Sediul Central si acuzati de obstructionarea justitiei.
   Pe la mijlocul dupa-amiezii, vorbise personal cu 12 dintre cei aflați pe lista clientilor si facu un ocol pe la Gorham.
   Vecinul lui DeBlass, barbatul elegant din lift, era Charles Monroe.
   Eve il gasi acasa, intretinand o clienta.
   Barbat frumos, imbracat intr-un halat din matase neagra si mirosind seducator a sex, Charles zambi incantator.
   - Imi pare teribil de rau, locotenente. Programarea de la ora 3 mai are inca 15 minute.
   - Astept.
   Fără nicio invitatie, Eve pasi inauntru. Diferit de apartamentul lui DeBlass, acesta era mobilat cu fotolii confortabile din piele si covoare groase.
   - Ah...
   Evident amuzat, Charles arunca o privire in spatele lui, catre capatul holului, unde se afla o usa inchisa discret.
   - Intimitatea și confidentialitatea sunt, intelegeti, vitale in profesia mea. S-ar putea ca clienta sa fie tulburata de prezenta politiei la usa mea.
   - Nicio problema. Ai bucatarie?
   El oftă din greu.
   - Sigur. Prin usa aceea. Faceti-va comoda. Nu voi intarzia prea mult.
   - Nu va grabiti.
   Eve se indrepta spre bucatarie. Contrastand cu camera de zi elaborat mobilata, aceasta era spartana. Se parea ca Charles isi petrecea foarte putin timp mancand acasa. Totusi, avea un frigider mare si nu un racitor, iar ea descoperi incantata o cutie de Pepsi pusa la rece.
   Satisfacuta pentru moment, se aseza sa o savureze, in timp ce Charles isi termina programarea de la ora trei.
   Destul de curand, auzi murmurul vocilor, al unui barbat, al unei femei, apoi un ras usor. Cateva momente mai tarziu, el intra in bucatarie cu acelasi zambet degajat pe fata.
   - Scuze ca v-am facut sa asteptati.
   - Nicio problema. Mai asteptati si pe altcineva?
   - Nu, abia mai spre seara.
   Isi lua si el un Pepsi, rupse sigiliul si-l turna intr-un pahar inalt. Arunca recipientul gol in reciclator.
   - Cina, un spectacol la opera si la sfarsit o intalnire romantica.
   - Va place chestia asta? Opera? intreba ea atunci cand el ii arunca un zambet.
   - O urasc. Iti poti imagina ceva mai obositor decat o femeie cu pieptul mare care zbiara in nemteste jumatate din noapte?
   Eve se gandi.
   - Nu.
   - Dar, ce poti sa faci. Gusturile sunt diferite.
   Zâmbetul i se sterse atunci cand veni langa ea in mica nisa de sub fereastra bucatariei.
   - Am aflat despre Sharon la stirile de dimineata. Ma asteptam sa vina cineva pe aici. E oribil. Nu pot sa cred ca e moarta.
   - O cunosteati bine?
   - Am fost vecini mai bine de 3 ani si, uneori, lucram impreuna. Din cand in cand, cate unul dintre clientii nostri solicita un trio, iar noi imparteam afacerea.
   - Iar atunci cand nu era vorba de afaceri, mai imparteati?
   - Era o femeie frumoasa si ma gasea atragator.
   Isi misca umerii acoperiti de matase si isi muta privirea catre sticla fumurie a ferestrei, in timp ce un tramvai cu turisti trecea prin dreptul ei.
   - Dacă unul dintre noi avea chef să se recreeze facand acelasi lucru ca in restul saptamanii, celalalt ii facea pe plac, de obicei.
   Zambi din nou.
   - Asta se intampla rar. E ca si cum ai lucra intr-o fabrica de bomboane, dupa un timp iti pierzi interesul pentru ciocolata. Mi-a fost prietena, locotenente. Iar eu tineam foarte mult la ea.
   - Puteti sa-mi spuneti unde erati in noaptea mortii ei intre miezul noptii si trei dimineata?
   Sprancenele lui se ridicara mirate. Daca nu se gandise abia in acel moment ca putea fi un suspect, insemna ca era un actor foarte bun. Dar, gandi Eve, oamenii cu meseria lui, trebuiau sa fie.
   - Am fost aici, cu o clienta. A ramas peste noapte.
   - Este ceva obisnuit?
   - Clienta asta prefera un astfel de aranjament, locotenente, va voi da numele ei daca este absolut necesar, dar as prefera sa nu o fac. Cel putin nu inainte de a-i explica circumstantele.
   - E vorba de o crima, domnule Monroe, asa ca este necesar. La ce ora v-ati adus clienta aici?
   - Pe la 10. Am luat masa la Miranda, cafeneaua suspendată de pe a șasea.
   - Zece.
   Eve incuviinta dand din cap si prinse clipa cand el intelese.
   - Camera de securitate din lift.
   Zambetul lui era din nou absolut fermecator.
   - E o lege invechita. Presupun ca m-ati putea aresta, dar nu cred că merita sa va pierdeti timpul.
   - Orice act sexual comis intr-o zona securizata este o incalcare a legii, domnule Monroe.
   - Charles, va rog.
   - E ca un nod in papura, Charles, dar ar putea sa-ti suspende licenta timp de sase luni. Da-mi numele ei si vom rezolva totul cat mai discret posibil.
   - Din cauza asta o sa-mi pierd una dintre cele mai bune cliente, murmura el. Darleen Howe. Va aduc si adresa.
   Se ridica sa-si aduca agenda electronica, apoi ii citi informatia.
   - Multumesc. Iti povestea Sharon despre clientii ei?
   - Eram prieteni, zise el obosit. Da, vorbeam despre munca noastra, desi nu este etic. Ea avea niste povestiri amuzante. Eu am un stil mult mai convențional. Sharon era... deschisă la lucruri neobișnuite. Uneori, ne întâlneam să bem ceva, iar ea povestea. Fara sa dea nume. Avea termenii ei, cu care ii botezase, imparatul, dihorul, laptareasa, genul asta de nume.
   - A pomenit de cineva care o ingrijora, ce o facea sa se simta în nesiguranță? Cineva care ar fi putut fi violent?
   - Nu o deranja violența si, nu, nu o îngrijora nimeni. Era ceva specific ei, simțea totdeauna ca avea controlul situatiei. Asa voia ca sa fie, pentru ca zicea că a fost sub controlul altcuiva în cea mai mare parte a vietii ei. Avea foarte mult resentiment fata de familia ei. Mi-a spus odata ca nu planuise sa isi faca o cariera din sexul profesionist. Se apucase de asta doar ca sa-si innebuneasca familia. Dar, dupa ce s-a apucat de meseria asta, a decis că îi place.
   El isi misca din nou umerii si sorbi din pahar.
   - Asa ca a continuat sa faca asta si a omorat doua pasari cu un singur futai. Expresia ii apartine.
   Își ridică din nou privirea.
   - Se pare ca una dintre acestea a omorât-o.
   - Da.
   Eve se ridica si isi stranse reportofonul.
   - Să nu faci vreo călătorie în afara orasului, Charles. Pastram legatura.
   - Asta-i tot?
   - Deocamdata.
   Se ridica si el, zambind din nou.
   - Imi este foarte usor sa-ti vorbesc, desi esti politista... Eve.
   Explorand-o, isi trecu un deget de-a lungul bratului ei.
   Cand ea ridica sprancenele, isi muta degetul pe barbie.
   - Te grabesti?
   - De ce?
   - Pai, am vreo doua ore libere, iar tu esti foarte atractiva. Ochi mari, aurii, sopti el. Gropita asta mica chiar in barbie. De ce sa nu luam amandoi o pauza?
   Ea astepta pana ce el isi lasa capul in jos, in timp buzele i se apropiau de-ale ei.
   - Este mita asta, Charles? Pentru ca daca este, iar tu esti doar pe jumatate atat de bun pe cat cred eu ca esti...
   - Sunt chiar mai bun.
   O prinse ușor cu dintii de buza de jos, iar mana ii aluneca peste unul dintre sani, jucandu-se cu el. Sunt mult mai bun.
   - In cazul asta... Va trebui sa te acuz de incalcarea legii.
   Zambi cand el sari un pas inapoi.
   - Si asta ne-ar întrista teribil pe amândoi.
   Amuzata, il batu usurel pe obraz.
   - Dar, multumesc ca te-ai gandit.
   El isi freca barbia in timp ce o urma spre usa.
   - Eve.
   Ea se opri cu mana pe clanta si privi inapoi spre el.
   - Da?
   - Lasand mita deoparte, daca te razgandesti, as fi interesat sa ne vedem.
   - O sa-ti comunic.
   Închise usa si se indrepta spre lift.
   N-ar fi fost dificil, se gandi ea, ca Charles Monroe sa se strecoare afara din apartament, lasandu-si clienta sa doarma, si sa intre in apartamentul lui Sharon. Putin sex, putina crima...
   Ganditoare, pasi in lift.
   Sa modifice discurile. Ca locatar al cladirii, i-ar fi fost simplu sa acceseze sistemul de securitate. Apoi, s-ar fi putut intoarce inapoi in pat, langa clienta lui.
   Pacat ca scenariul era plauzibil, gandi Eve in timp ce liftul ajungea la parter. Il placea. Dar pana cand nu-i verifica in detaliu alibiul, Charles
   Monroe era primul suspect al unei liste scurte.

Capitolul 3

      Eve ura funeraliile. Ura ritualul pe care oamenii insistau sa il aplice mortii.
   Florile, muzica, vorbele nesfarsite si plansul.
   Ar putea exista un Dumnezeu. Nu renuntase complet la ideea asta. Si daca exista, gandi ea, probabil, radea la ritualurile de trecere pe care le duceau la indeplinire creatiile Lui.
   Totuși, se dusese pana in Virginia sa participe la funeraliile lui Sharon DeBlass. Voia sa vada familia moartei si prietenii ei stransi laolalta, sa observe, sa analizeze si sa judece.
   Senatorul avea fata intunecata si ochii uscati, cu Rockman, umbra lui, aflat un rand mai in spate. Langa DeBlass se aflau fiul si nora lui.
   Parintii lui Sharon erau tineri, aratosi, avocati de succes care isi conduceau propria firma de avocatura.
   Richard DeBlass statea cu capul aplecat si cu ochii ascunsi, o versiune mai subtire si, cumva, mai putin dinamica a tatalui sau. Era o coincidenta, se intreba Eve, sau o intentie in faptul ca statea la distanta egala intre tatal si sotia lui?
   Elizabeth Barrister era eleganta in costumul ei negru, cu parul castaniu stralucitor si ondulat, avand o postura rigida. Si, observa Eve, avea ochii inrositi si permanent plini de lacrimi.
   Ce simtea o mama, se intreba Eve, asa cum se intrebase toata viata, atunci cand pierdea un copil?
   Senatorul DeBlass mai avea si o fiica, si ea statea in dreapta lui, Catherine DeBlass, care urmase cariera politica a tatalui ei, fiind membra al Congresului. Dureros de subtire, abordand o rigiditate militara, bratele ei pareau niste crengi fragile in rochia neagra. Langa ea, sotul ei, Justin Summit, statea cu privirile atintite asupra cosciugului lucios, inconjurat de trandafiri, asezat in fata altarului. Lângă el, fiul lor, Franklin, inca aflat in perioada neindemanatica a adolescentei, se framanta fara incetare.
   La capatul sirului, cumva separata de restul familiei, se afla sotia lui DeBlass, Anna.
   Ea nici nu se misca si nici nu plangea. Nici macar o data Eve n-o vazu sa arunce chiar si o singura privire cutiei inconjurate de flori, in care se afla ceea ce mai ramasese din unica ei nepoata.
   Mai erau si altii, desigur. Parintii lui Elizabeth stateau impreuna, tinandu-se de mana si plangand fara sa se ascunda. Veri, cunostinte si prieteni isi stergeau ochii sau, pur si simplu, priveau in jur cu fascinatie sau oroare.
   Președintele își trimisese un reprezentant, iar biserica era plină cu mai mulți politicieni decât sala de mese a senatului.
   Deși erau acolo mai mult de o sută de persoane, Eve nu avu nicio problemă să-l gaseasca pe Roarke in multime. Era singur. Mai erau si altii in aceeasi strana cu el, dar Eve recunoscu aerul de solitudine care il inconjura. Ar fi putut fi zece mii de oameni in cladire, iar el ar fi ramas detasat de ei.
   Pe fata lui extraordinara nu se citea nimic: nici vina, nici durere, nici interes. Ca si cum ar fi urmarit o piesa de teatru usurica. Eve nu se putea gandi la o descriere mai buna a unor funeralii.
   Mai multe capete se intorsesera in directia lui ca sa-l studieze rapid sau, ca in cazul brunetei cu forme frumoase, sa flirteze fara prea multa discretie. Roarke raspundea tuturor la fel: ii ignora.
   La prima vedere, l-ar fi judecat ca fiind rece, un barbat ca o fortareata de gheata care se pazea de toti si de orice. Dar trebuie ca acolo exista si caldura.
   Era nevoie de ceva mai mult decat disciplina si inteligenta ca sa se ridice atat de sus la o varsta atat de tanara. Era nevoie de ambitie si, in mintea lui Eve, ambitia era un combustibil inflamabil.
   Privea doar in fata lui in timp ce imnul se intetea, apoi, fara niciun avertisment, intoarse capul si privi cinci randuri inapoi, direct in ochii lui Eve. Surpriza o facu sa se lupte ea sa nu tresara la lovitura brusca si neasteptat de puternica. Vointa o ajuta sa nu clipeasca sau sa-si mute privirea. Timp de un minut, se privira unul pe celalalt.
   Apoi, aparu miscarea, iar indoliatii trecura printre ei in timp ce paraseau biserica.
   Cand Eve iesi pe culoarul dintre strane sa-l caute, el diparuse.

      Se pozitiona in sirul lung de masini si limuzine care mergeau catre cimitir.
   Deasupra, dricul si vehiculele familiei zburau solemn. Numai cei foarte bogati isi puteau permite ingroparea trupului. Numai cei ultratraditionalisti isi mai ingropau mortii in pamant.
   Incruntandu-se, cu degetele lovind volanul, isi inregistra observatiile pe reportofon. Cand ajunse la Roarke, ezita, iar cutele de pe frunte i se adancira.
   - De ce s-ar deranja sa vina la funeraliile unei cunostinte atat de oarecare? sopti ea in reportofonul aflat in buzunar. Din informatiile detinute, s-au cunoscut abia de curand, intalnindu-se doar o data. Comportamentul lui pare ciudat si de pus sub semnul intrebarii.
   Se scutură o dată, bucuroasă că era singura in timp ce intra pe portile arcuite ale cimitirului. Din punctul ei de vedere, ar fi trebuit sa existe o lege impotriva ingroparii.
   Din nou mai multe vorbe si lacrimi, mai multe flori. Soarele era stralucitor ca o sabie, dar acrul era muscator ca un copil obraznic. In apropierea mormantului, isi vari mainile in buzunare. Din nou isi uitase manusile.
   Paltonul lung si negru pe care il purta era de imprumut. Sub el, singurul costum gri pe care il avea, cu un nasture care atarna, parand sa o implore sa traga de el. Inauntrul cizmelor din piele subtire, degetele ii erau niste cuburi mici de gheata.
   Disconfortul o ajuta sa nu se mai gandeasca la mizeria pe care i-o faceau monumentele funerare si mirosul de pamant proaspat si rece. Trase de timp, asteptand pana ce ultimul cuvant indoliat despre viata de apoi se stinse, apoi se apropie de senator.
   - Condoleantele mele, senator DeBlass, dumneavoastra si familiei.
   Privirea lui era dura, ascutita si neagra ca marginea tocita a unei pietre.
   - Pastreaza-ti condoleantele, locotenente. Vreau dreptate.
   - Si eu, doamna DeBlass.
   Eve intinse mana spre sotia senatorului si vazu ca strangea in mana o gramajoara de crengute delicate.
   - Multumesc ca ati venit.
   Eve dadu din cap. O privire de aproape ii arata ca Anna DeBlass se afla intr-o stare emotiva extrema, sub un strat de droguri. Privirea ei trecu peste fata lui Eve si se opri deasupra umarului in timp ce isi retragea mana.
   - Multumesc ca ati venit, zise ea exact pe acelasi ton lipsit de inflexiuni, urmatoarei persoane care isi exprima condoleantele.
   Inainte ca Eve sa poata vorbi din nou, brațul ii fu prins intr-o stransura ferma. Rockman ii zambi solemn.
   - Locotenente Dallas, senatorul si familia lui apreciaza interesul si compasiunea pe care le-ati aratat venind la serviciile funerare.
   Cu maniera lui calma, o trase deoparte.
   - Sunt sigur că înțelegeți că în aceste circumstante ar fi dificil pentru parintii lui Sharon sa se intalneasca langa mormantul ei cu ofiterul care ancheteaza crima.
   Eve ii permise sa o conduca 5 metri mai incolo inainte de a-si trage bratul.
   - Ai meseria potrivita, Rockman. Ăsta-i un mod foarte delicat si diplomatic de a-mi spune sa-mi car fundul de aici.
   - Deloc.
   El continua sa zambeasca bland si politicos.
   - Pur si simplu, există un moment si un loc. Ai completa noastra cooperare, locotenente. Dacă doresti sa discuti cu familia senatorului, voi fi mai mult decat fericit sa fac aranjamentul.
   - Imi aranjez singura interviurile, la momentul si locul decise de mine.
   Pentru ca zambetul lui placid o enerva, decise sa vada daca reusea sa i-l stearga de pe fata.
   - Dar tu, Rockman? Ai un alibi pentru noaptea respectiva?
   Zambetul chiar ii sovai, asta ii aduse un pic de satisfactie. Dar isi reveni rapid.
   - Imi displace cuvantul alibi.
   - Si mie, replica ea, zambind. De aceea, imi place foarte mult sa le demontez. Nu ai raspuns la intrebare, Rockman.
   - Eram in East Washington, in noaptea in care Sharon a fost omorata. Eu si senatorul lucram pana tarziu pregatind un proiect de lege pe care vrem sa-l prezentam luna viitoare.
   - E o calatorie destul de lunga de la EW la New York, comenta ea.
   - Este. Dar nu am facut-o in noaptea aceea. Am lucrat pana aproape de miezul noptii, apoi m-am retras în camera de oaspeti a senatorului. Am luat micul dejun impreuna la ora sapte, in dimineata urmatoare. Din moment ce Sharon, dupa cum spune propriul tau raport, a fost omorata la ora doua, timpul de actiune a fost foarte scurt.
   - Timpul scurt tot iti ofera accesul.
   Dar zisese asta doar ca sa-l irite si ii intoarse spatele. Nu-l informase pe DeBlass ca discul de securitate fusese modificat. Criminalul era deja in cladire la miezul noptii. Rockman nu l-ar fi folosit pe bunicul victimei ca alibi daca ceea ce sustine nu era adevarat. Faptul ca Rockman lucra in East Washington la miezul noptii, scurta de tot timpul de actiune.
   Il vazu din nou pe Roarke si privi cu interes cum Elizabeth Barrister se agata de el, in timp ce el isi aplecase capul soptindu-i ceva.
   Nu era insa obisnuitul schimb de prezentare de condoleante si de acceptare din partea unui strain. Eve ramase pe ganduri.
   Isi ridica fruntea cand Roarke isi aseza o palma pe obrazul drept al lui Elizabeth, o saruta pe cel stang, apoi se retrase ca sa vorbeasca incet cu Richard DeBlass.
   Se indrepta apoi spre senator, dar nu exista niciun fel de contact intre ei, iar conversatia fusese scurta. Singur, asa cum banuise Eve, Roarke se apuca sa traverseze iarba de iarna dintre monumentele ridicate de vii, pentru cei morti.
   - Roarke!
   El se opri si, asa cum facuse in timpul slujbei, se intoarse si o privi direct in ochi. Ea crezu ca a prins ceva in privirea lui, o umbra de manie, de durere, sau nerabdare. Apoi acesta disparu, iar ochii lui ramasera doar reci, albastri si de nepatruns.
   Nu se grabi sa ajunga la el. Ceva ii spunea ca era un barbat obisnuit ca oamenii, femeile, cu siguranta, sa se grabeasca spre el. Asa ca nu se grabi, facu pasi lungi, inceti, care faceau sa zboare in jurul picioarelor inghetate, paltonul de imprumut.
   - As vrea sa-ti vorbesc, zise ea cand ajunse in fața lui.
   Isi scoase legitimatia si il urmari cum arunca o privire scurta inainte de a-si intoarce ochii din nou spre ea.
   - Investighez uciderea lui Sharon DeBlass.
   - Ai obiceiul de a veni la funeraliile victimelor, locotenente Dallas?
   Vocea lui era catifelata, cu o usoara urma de sarm irlandez, ca o crema bogata peste un whisky incalzit.
   - Ai obiceiul sa te duci la funeraliile femeilor pe care abia le cunosteai, Roarke?
   - Sunt un prieten de familie, zise el simplu. Ai inghetat, locotenente.
   Ea isi vari degetele congelate in buzunarele paltonului.
   - Cat de bine cunosti familia victimei?
   - Destul de bine.
   Își inclina usor capul. In cateva momente, gandi el, o sa incepa sa-i clantane dintii. Vantul puternic ii ravasea tunsoarea proasta care inconjura o fata foarte interesanta.
   Inteligenta, incapatanata, sexy. Trei motive foarte bune in mintea lui ca sa se mai uite o data.
   - N-ar fi mai convenabil sa stam de vorba intr-un loc calduros?
   - N-am reusit pana acum sa te gasesc, incepu ea.
   - Am calatorit. M-ai gasit acum. Presupun ca te intorci la New York. Azi?
   - Da. Am cateva minute libere înainte de a pleca sa prind cursa. Asa ca...
   - Așa că ne vom intoarce impreuna. Asta iti va da timp destul sa ma interoghezi.
   - Sa-ti pun intrebari, zise ea printre dinti, enervata ca el se intorsese si se indeparta de ea.
   Mări pasul ca sa-l ajunga din urma.
   - Doar cateva raspunsuri simple acum Roarke si putem aranja un interviu mai oficial la New York.
   - Urasc sa pierd timpul, zise el detasat. Imi lasi impresia ca esti o persoana care simte la fel. Ai inchiriat o masina?
   - Da.
   - Aranjez eu sa fie returnata.
   Întinse mana, asteptand sa-i dea cardul-cheie.
   - Nu e necesar.
   - E mai simplu. Apreciez complicatiile, locotenente, si apreciez si simplitatea. Noi doi mergem spre aceeasi destinatie, la aproximativ aceeasi ora. Tu vrei sa stai de vorba cu mine, iar eu sunt de acord.
   Se opri langa o limuzina neagra, unde un sofer in uniforma astepta cu portiera deschisa.
   - Transportorul meu este programat pentru New York. Poti, desigur, sa ma urmezi la aeroport, sa folosesti transportul in comun, apoi sa suni la mine la birou si sa aranjezi o intalnire. Sau poti sa mergi cu mine, sa te bucuri de intimitatea unui avion particular si sa ai intreaga mea atentie in timpul calatoriei.
   Ea ezita doar un moment, apoi scoase din buzunar cardul masinii de inchiriat si i-l puse in palma. Zambind, el ii facu semn sa urce in limuzina, unde se facu comoda in timp ce el ii dadea instructiuni soferului sa se ocupe de returnarea masinii inchiriate.
   - Asa, deci.
   Roarke se aseza langa ea si intinse mana dupa decanter.
   - Vrei un coniac sa te incalzesti?
   - Nu.
   Simtea caldura din interiorul masinii cum se ridica de la picioarele ei si se temea sa nu inceapa tremuratul ca reactie.
   - Ah. Esti la datorie. Poate o cafea?
   - Grozav.
   Aurul sclipi la incheietura mainii lui in timp ce presa cafeaua in AutoBucatarul aflat intr-un panou lateral.
   - Lapte?
   - Neagra.
   - O femeie dupa inima mea.
   Câteva momente mai tarziu, deschise usa de protectie si ii oferi o ceasca de portelan pe o farfurioara delicata.
   - În avion, avem mai multe sortimente, zise el, apoi se rezema de spatar ca sa savureze cafeaua.
   - Sunt sigura.
   Aburul care se ridica din ceasca mirosea extraordinar de bine.
   Eve lua o inghititura de incercare si aproape ca gemu.
   Era cafea adevarata. Nu inlocuitor facut din concentratul vegetal atat de obisnuit de cand padurile tropicale fusesera decimate, spre sfarsitul secolului douazeci. Asta era adevarata, macinata din boabe bogate, columbiene, pline de cafeina.
   Sorbi din nou si aproape ca-i dadura lacrimile.
   - Probleme?
   Ii facea o placere imensa reactia ei, fluturarea pleoapelor, usoara roseata, ochii care se intunecasera, ca o femeie aflata in bratele unui barbat, observa el.
   - Stii cat de mult timp a trecut de cand am baut o cafea adevarata?
   El zambi.
   - Nu.
   - Nici eu.
   Fara jena, isi inchise pleoapele in timp ce ridica din nou ceasca.
   - Trebuie sa ma scuzi, este un moment intim pentru mine. Vorbim in avion.
   - Cum doresti.
   Isi oferi placerea de a o privi in timp ce masina inainta pe drum.
   Ciudat, gandi el, nu o catalogase ca fiind politista. Instinctele lui erau, de obicei, foarte ascutite cand era vorba despre asemenea lucruri. In timpul funeraliilor, se gandise doar la ce pierdere era pentru cineva atat de tanar, nesabuit si plin de viata cum era Sharon, sa moara.
   Apoi simtise ceva, ceva care ii incordase muschii, ii stransese stomacul. Ii simtise privirea, fizic, ca pe
o lovitura. Cand se intorsese, cand o vazuse si primi o alta lovitura. O lovitura in doi timpi, aplicata cu incetinitorul, pe care nu putuse sa o evite.
   Era fascinant.
   Dar beculetul de alarma nu se stinsese. Era beculetul care ar fi trebuit sa-i transmita mesajul politista. Vazuse o bruneta inalta, subtire, cu par scurt si ciufulit, ochi de culoarea fagurelui de miere si o gura facuta pentru sex.
   Daca nu l-ar fi acostat ea, intentiona sa o caute el.
   Pacat ca era politista.
   Ea nu scoase nicio vorba pana ce nu ajunsera la aeroport si urcara in cabina JetStarului său 6000.
   Ea ura sa fie impresionata din nou.
   Cafeaua era una, si o slabiciune permisa, dar nu-i placu reactia ei de a casca ochii la cabina luxoasa, cu fotolii adanci, canapele, covor vechi si vaze din cristal pline cu flori.
   Exista si un ecran de vizionare, retras in peretele din fata, si o insotitoare de bord in uniforma, care nu
paru surprinsa sa-l vada pe Roarke urcand la bord cu o femeie straina.
   - Coniac, domnule?
   - Companioana mea prefera cafeaua, Diana, neagra.
   Ridică o spranceana pana cand Eve incuviinta din cap.
   - Eu o sa iau un pic de coniac.
   - Am auzit de JetStar.
   Eve isi scoase paltonul care ii fu luat impreuna cu cel al lui Roarke de catre insotitoare.
   - E un mijloc de transport placut.
   - Multumesc. Ne-a luat doi ani sa-l proiectam.
   - Roarke Industries? intreba ea si se aseza.
   - Exact. Prefer sa folosesc ce-i al meu de cate ori este posibil. Va trebui sa-ti pui centura de siguranta pentru decolare, ii spuse el, apoi se apleca sa deschida intercomul. Gata.
   - Am primit aprobarea, li se spuse. Treizeci de secunde.
   Aproape inainte ca Eve sa poata clipi, erau in aer, intr-o trecere atat de lina, incat aproape ca nu simti presiunea. Era un aparat net superior, gandi ea, celor comerciale care te impingeau in scaun in primele 5 minute de la decolare.
   Li se adusera bauturi și un mic platou cu fructe si branza care o facura pe Eve sa saliveze. Era timpul, decise ea, sa treaca la treaba.
   - De cand o cunosti pe Sharon DeBlass?
   - Am cunoscut-o recent, in casa unei cunostinte comune.
   - Ziceai ca esti prieten de familie.
   - Al parintilor ei, zise Roarke simplu. Ii cunosc pe Beth si Richard de cativa ani. La inceput, la nivel de afaceri, apoi la unul personal. Sharon era plecata la scoala, apoi in Europa, iar drumurile noastre nu s-au incrucisat. Am intalnit-o pentru prima data acum cateva zile si am invitat-o la masa. Apoi, a murit.
   Scoase din buzunar o caseta plata din aur. Eve miji ochii in timp ce il privea cum isi aprinde o tigara.
   - Tutunul este ilegal, Roarke.
   - Nu si in spatiul aerian liber, in apele internationale sau pe o proprietate privata.
   Îi zâmbi printr-un nor de fum.
   - Nu crezi, locotenente, ca politia are destule pe cap fara sa mai trebuiasca sa incerce legiferarea moralitatii noastre sau a stilului nostru de viata?
   Nu-i placea sa recunoasca, chiar si fata de sine, ca mirosul de tutun era excitant.
   - De asta colectionezi arme? Ca parte din stilul tau de viata?
   - Le gasesc fascinante. Bunicii nostri considerau ca a poseda o arma era un drept constitutional. Noi ne-am jucat destul de mult cu drepturile constitutionale pe masura ce ne-am civilizat.
   - Iar crima si ranirea cu o astfel de arma este acum mai degraba o aberatie decat ceva normal.
   - Iti plac regulile, locotenente?
   Intrebarea era usoara, asa cum era si insulta ascunsa in ea. Umerii ei se incordara.
   - Fara reguli, haos.
   - Cu haos, viata.
   Da-o dracului de filozofie, gandi ea enervata.
   - Ai in proprietate o arma de calibru 38 Smith & Wesson, Model Zece, din anii '90?
   El trase din nou din tigara incet, cu grija. Tutunul arse bogat intre degetele lui lungi, elegante.
   - Cred ca am unul de acest fel. Cu asa ceva a fost Sharon impuscata?
   - Esti dispus sa mi-l arati?
   - Desigur, cand doresti.
   Prea usor, gandi ea. I se parea suspect orice obtinea prea usor.
   - Ai luat masa cu decedata in noaptea dinaintea mortii ei. In Mexico.
   - Asa este.
   Roarke strivi tigara si se rezema de spatar, cu paharul de coniacul in mana.
   - Am o vila mica pe Coasta de Vest. M-am gandit ca i-ar face placere s-o vada. I-a placut.
   - Ai avut o relatie fizica cu Sharon DeBlass?
   Ochii lui sclipira o secunda, dar nu putea fi sigura daca era vorba de manie sau de amuzament.
   - Prin asta, inteleg ca vrei sa spui daca am facut sex cu ea. Nu, locotenente, desi cu greu pare a fi relevant. Am luat masa impreuna.
   - Ai dus o femeie frumoasa, o insotitoare profesionista, la vila ta din Mexico, si tot ce ai avut de impartit cu ea a fost mancarea.
   El intarzie alegand un strugure de un verde lucios.
   - Apreciez femeile frumoase din mai multe motive si imi place sa-mi petrec timpul cu ele. Nu angajez profesioniste din doua motive. Primul, nu gasesc necesar sa platesc pentru sex.
   Sorbi din coniac, privind-o peste marginea paharului.
   - Si al doilea, nu-mi place sa impart cu altii.
   Făcu o scurtă pauza.
   - Tie iti place?
   Stomacul ei flutura, dar ea il ignora.
   - Nu vorbeam despre mine.
   - Eu da. Esti o femeie frumoasa si suntem destul de singuri, cel putin pentru urmatoarele 15 minute. Totusi, tot ce-am impartit n-a fost decat cafea si coniac.
   Zâmbi la vederea mâniei care ardea in ochii ei.
   - Eroic, nu-i asa, de cata retinere dau dovada?
   - Eu as zice ca relatia ta cu Sharon DeBlass era de alta natura.
   - Oh, sunt total de acord.
   Alese un alt strugure si i-l oferi. Apetitul era o slabiciune, isi aminti Eve in timp ce accepta strugurele si-l musca prin pielita lui subtire si acrisoara.
   - Te-ai mai vazut cu ea dupa ce ati luat masa in Mexico?
   - Nu. Am adus-o inapoi in jurul orei trei dimineata, si m-am dus acasa... Singur.
   - Poți săa-mi spui ce ai facut in urmatoarele 48 de ore dupa ce le-ai dus acasa, singur?
   - Am fost in pat în primele 5. Am avut o conferinta telefonica in timpul micului dejun. In jurul orei 8 si 15. Poti verifica lista convorbirilor.
   - Am s-o fac.
   De data asta el zambi, o scanteie rapida de farmec care ii facu pulsul sa o ia razna.
   - Nu am nicio indoiala. Ma fascinezi, locotenente Dallas.
   - Si dupa conferinta telefonica?
   - S-a încheiat pe la 9. Am exersat la sală până pe la 10, mi-am petrecut urmatoarele cateva ore in biroul meu din oras in diverse intalniri.
   Scoase din buzunar un card subtire, pe care ea il recunoscu ca fiind o agenda personala. Sa ti le listez?
   - As prefera sa-mi trimiti la birou un hard-copy.
   - O sa ma ocup de asta. Am ajuns acasa pe la 7. Am avut o cină de afaceri cu câțiva membri ai firmei mele de produse industriale, la mine acasa. Ne-am asezat la masa la 8. Sa-ti trimit un meniu?
   - Nu fi sarcastic, Roarke.
   - Doar detaliat, locotenente. Am incheiat seara devreme. Pe la 11 eram singur, cu o carte și un coniac, până pe la 7 dimineata cand am baut prima ceasca de cafea. Mai vrei una?
   Ar fi putut sa ucida pentru o ceasca de cafea in plus, dar clatina din cap.
   - Singur timp de 8 ore, Roarke. Ai vorbit cu cineva, ai vazut pe cineva in timpul asta?
   - Nu. Pe nimeni. Trebuia sa fiu la Paris in ziua urmatoare si voiam o seara linistita. Se pare ca n-am procedat bine. Pe de alta parte, daca aveam de gand sa omor pe cineva, ar fi fost de dorit sa ma protejez cu un alibi.
   - Sau sa fii arogant si sa nu te deranjezi sa o faci, replica ea. Armele vechi, Roarke, doar le colectionezi, sau le folosesti?
   - Sunt un tragator foarte bun.
  Isi puse paharul gol deoparte.
   - As fi fericit sa-ti demonstrez cand vei veni sa-mi vezi colectia. Maine iti convine?
   - Perfect.
   - Ora 7? Presupun că ai adresa.
   Cand el se apleca usor spre ea, incremeni si aproape ca scoase un suierat cand el ii atinse bratul in treacat.
   El zambi doar, cu fata aproape de a ei, cu ochii la acelasi nivel cu ai ei.
   - Trebuie sa-ti pui centura, zise el incet. Vom ateriza in curand.
   Ii inchise chiar el centura, intrebandu-se daca o facuse nervoasa ca barbat sau ca suspect de crima, sau o combinatie din amandoua. In acel moment, oricare alegere avea propriul ei interes si propriile ei posibilitati.
   - Eve, sopti el. Un nume atat de simplu si de feminin. Ma intreb daca ti se potriveste.
   Ea ramase tacuta, in timp ce insotitoarea de zbor veni sa stranga masa.
   - Ai fost vreodata in apartamentul lui Sharon DeBlass?
  Are coaja groasa, se gandi el, dar era sigur ca exista si ceva moale si fierbinte pe dinauntru. Se intreba daca, nu, cand, va avea ocazia sa descopere aceasta latura.
   - Nu cat timp a fost ea locatara, zise Roarke in timp ce isi relua locul. Si nici nu-mi amintesc sa o fi facut vreodata, dar, cu siguranta exista posibilitatea asta.
   Zambi din nou si isi inchise centura de siguranta.
   - Sunt proprietarul Complexului Gorham, dupa cum sunt sigur ca stii deja.
   Privi lenes prin hublou, in timp ce pamantul se repezea spre ei.
   - Ai vreun mijloc de transport la aeroport, locotenente, sau pot sa-ti-l ofer eu?

Capitolul 4

      Eve se simtea foarte obosita atunci cand isi termina de intocmit raportul pentru Whitney si se intoarse acasa.
   Era furioasa. Dorise foarte mult sa-l deruteze pe Roarke cu faptul ca stia ca el este proprietarul Complexului Gorham. Iar el ii raspunsese pe acelasi ton politicos pe care il folosea ca sa-i ofere cafea, ceea ce facuse ca primul lor interviu sa se incheie cu un punct in favoarea lui.
   Nu-i placea scorul asta.
   Era timpul sa echilibreze situatia.
   Singura in camera de zi si, tehnic vorbind, in afara orelor de serviciu, se aseza in fata computerului.
   - Conecteaza, Dallas, acces Cod Cinci. ID 53478Q. Deschide dosarul DeBlass.
   Amprenta vocala si ID recunoscute, Dallas. Poti incepe.
   - Deschide subfisierul Roarke.
   Suspect Roarke, cunoscut victimei. Din declaratia sursei C, Sebastian, victima il dorea pe suspect. Suspectul intrunea cerintele ei pentru a-i fi partener sexual. Posibilitate mare de implicare emotionala. Oportunitate de a comite crima. Suspectul este proprietarul cladirii in care se afla apartamentul victimei, asta insemnand acces usor si, probabil, cunoasterea sistemului de securitate de la locul crimei. Suspectul nu are alibi pentru perioada de 8 ore din noaptea crimei, ceea ce include si perioada de timp stearsa de pe discurile de securitate. Suspectul are o colectie impresionanta de arme antice, inclusiv tipul de arma folosit asupra victimei. Suspectul recunoaste ca este un bun tragator.
   Factor in personalitatea suspectului. Detasat, sigur pe el, autoindulgent, foarte inteligent. Un echilibru interesant intre agresivitate si farmec.
   Motiv.
   Si aici ajunse in impas. Calculand, se ridica si se plimba prin camera in timp ce computerul astepta mai multe informatii. De ce ar fi ucis un om ca Roarke? Pentru castig, din pasiune? Nu credea asa ceva. Avere si statut social ar fi putut, si putea castiga, prin alte mijloace. Femeile, pentru sex sau altele, cu siguranta, le putea cuceri fara multa oboseala. Il suspecta ca putea fi capabil de violenta, si ca ar fi putut sa o faca cu sange rece.
   Uciderea lui Sharon DeBlass fusese dominata de sex. Avea un fond de grosolanie. Eve nu prea reusea sa impace acest aspect cu omul elegant cu care bause o cafea.
   Poate ca asta era problema.
   - Suspectul considera moralitatea o zona mai degraba personala decat legislativa, continua ea, plimbandu-se mai departe prin camera. Restrictiile referitoare la sex, arme, droguri, tutun, alcool si crima tin de o moralitate care a fost scoasa in afara legii sau reglementata. Uciderea unei insotitoare licentiate, singura fiica a prietenilor, singura nepoata a unuia dintre cei mai vocali legislatori conservatori, cu o arma interzisa. Reprezinta asta o ilustrare a defectelor pe care suspectul le considera inerente in sistemul legal?
   - Motivul, concluziona ea asezandu-se din nou. Auto indulgenta.
   Inspira adanc, satisfacuta.
   - Tasteaza probabilitatea.
   Sistemul incepu sa toarca, amintindu-i ca avea o piesa de echipament care trebuia inlocuita, apoi se potoli intr-un zumzait, cu unele intreruperi.
   Probabilitatea ca Roarke sa fie faptasul, in conformitate cu informatiile și supozitiile existente, este de 82,6%.
   Oh, era posibil, gandi Eve, sprijinindu-se de spatarul scaunului.
   Fusese o vreme, in trecutul nu foarte indepartat, cand un copil putea fi impuscat de un alt copil, pentru pantofii pe care ii avea in picioare.
   Ce era asta daca nu era o autoindulgenta obscena?
   El avusese ocazia. Avusese si mijloacele. Si daca putea fi luata in considerare propria lui aroganta, avea si motivul.
   Atunci de ce, gandi Eve in timp ce isi privea propriile cuvinte clipind pe monitor, studiind analiza impersonala facuta de computer, nu reusea sa o faca plauzibila in propria ei minte?
   Pur si simplu, nu reusea s-o vada, recunoscu ea. Nu-l putea vizualiza pe Roarke stand in spatele camerei de filmat, indreptand arma catre o femeie fara aparare, goala, care zambea, si sa vare in ea gloante de otel la, probabil, doar cateva momente dupa ce isi lasase samanta in ea.
   Totusi, anumite fapte nu puteau fi trecute cu vederea. Daca putea aduna destule, ar fi putut obtine un mandat pentru o evaluare psihiatrica.
   N-ar fi ceva interesant? gândi ea, schitand o jumatate de zambet. Calatoria in mintea lui Roarke ar fi fost una fascinanta. Va face urmatorul pas la 7, in seara urmatoare. Soneria de la intrare o facu sa se incrunte enervata.
   - Salveaza si blocheaza pe voice print, Dallas. Cod Cinci. Deconecteaza.

..............................................