............................................................
2-3
- Ryan, îl preveni ea cu voce gâtuită, trebuie să te avertizez că nu țin să înnod o relație în acest moment...
.............................................................- Ryan, îl preveni ea cu voce gâtuită, trebuie să te avertizez că nu țin să înnod o relație în acest moment...
Se opri, căutând un mod de a-i spune lucrurile cu tact.
- Vreau să spun că ești foarte simpatic, dar să ne limităm la afaceri.
- Sigur, dar totuși ce rău ar fi să asociem afacerile cu plăcerea?
Brațele lui, privirea, o țineau în continuare prizonieră.
Ea închise ochii, în speranța de a-și calma bătăile inimii.
- Niciuna, desigur. Pur și simplu, nu voiam să-ți dau idei greșite. N-aș vrea să crezi... mă rog... vezi...
- Da, văd. Adică, un sărut nu constituie obligatoriu un angajament pe viață, nu crezi?
De obicei, Ryan, gentleman perfect, nu insista niciodată când o tânără ezita. Totuși, de această dată nu voia să lase să înceteze atracția pe care o simțeau unul pentru celălalt.
- Nu crezi? repetă el, cum ea nu răspundea.
- Ba da, bineînțeles, încuviință ea repede.
În fond, ce însemna un mic sărut? Deja, fața lui Ryan se apropia de a ei. Fritzi parlamenta în continuare cu ea însăși pentru a ști dacă acest lucru era înțelept sau nu. Viața ei se derula atât de bine în acel moment, fără complicații, doar conform previziunilor sale - de ce să-și bună bețe în roate? Ori, tocmai asta ar fi în stare să facă acest domn, avea ea presentimentul.
- În orice caz, ești de acord să-ți mulțumsc mai bine decât am făcut-o, șopti Ryan înainte de a pune stăpânire pe buzele ei.
Ea capitulă.
Cu pleoapele strânse, veni spre el, îi înlănțui gâtul cu brațele și se abandonă fără rezerve voluptății clipei. Dacă un bărbat îi produsese o astfel de senzație, un vertij atât de delicios, această impresie de a se topi încet, acest lucru îi ieșise din memorie. Nimic din exeriența ei trecută nu semăna nici pe departe cu ceea ce simțea în brațele lui Ryan.
Cu pleoapele strânse, veni spre el, îi înlănțui gâtul cu brațele și se abandonă fără rezerve voluptății clipei. Dacă un bărbat îi produsese o astfel de senzație, un vertij atât de delicios, această impresie de a se topi încet, acest lucru îi ieșise din memorie. Nimic din exeriența ei trecută nu semăna nici pe departe cu ceea ce simțea în brațele lui Ryan.
Când tulburarea amenință s-o copleșească, își rememoră cu forța că avea deja planuri pentru viitor și c nu era loc pentru Ryan în aceste planuri.
- Ryan, murmură ea.
- Mmm?
- Ryan, este foarte plăcut, dar ar trebui să ne oprim.
El își slăbi strânsoarea. Fritzi simți că leșină la contactul cu trupul lui atât de ferm, de solid, de cald...
- Chiar vrei să mă opresc? șușoti el, sărutându-i gâtul.
- Da!
- De ce?
- Pentru că îmi place prea mult, mărturisi ea.
Și atunci, Ryan îi luă din nou gura în stăpânire. Lui Fritzi îi trebui un moment lung pentru a-și veni în fire. De această dată, îl respinse, ușor dar cu fermitate, pentru a nu risca să se lase ispitită. El o lăsă să se îndepărteze cu un oftat și un mic zâmbet.
- Deci, Fritzi Taylor nu vrea un bărbat în viața ei în acest moment. Trebuie să-ți spun că asta mă întristează profund.
Tânăra reuși să-i înapoieze zâmbetul, cu buzele ușor tremurătoare.
- Ce vrei, asta este. Există un timp și un loc pentru toate. Se întâmplă că nu este o perioadă bună pentru mine, declară ea cu o voce mai puțin convingătoare decât și-ar fi dorit. Dar n-are importanță. Sunt sigură că un bărbat la fel de seducător ca tine are alte legături.
Se străduise să lanseze această remarcă pe un ton indiferent; se surprinse că așteaptă răspunsul cu răsuflarea oprită.
- Nu, nu mai există nimeni altcineva.
- Nicio persoană în particular? sugeră ea încercând să-și ascundă euforia bruscă.
- Nu, nimeni. Dar cine știe când va veni cea care-mi va fura inima? Se poate întâmpla oricând.
- Da, cine știe? încuviință ea cu un râs nervos. Și acum, precis ai chef de o ceașcă de cafea.
- Cu plăcere, dacă nu te deranjează.
- Deloc. Ți-aș oferi și o farfurie cu tocăniță, în timp ce se face cafeaua Eu tocmai mâncam când ai sosit.
- Tocăniță? Fantastic! Îmi place la nebunie.
Fritzi îl urmă pe însoțitorul ei la parter, țopăind. Se simțea atât de ușoară și lipsită de griji ca o liceană la prima întâlnire. Doar Dumnezeu știa de ce.
- Da, și mie îmi place. Și laptele rece, de asemenea.. Îți place laptele rece în tocăniță? se interesă ea, oprindu-se și întorcându-se spre Ryan.
El îi adresă un zâmbet larg.
- Dacă îmi place asta? Mă prăpădesc!
- Adevărat? Oh, dacă-mi spui și că-ți place untul de arahide cu dulceață aș muri! exclamă Fritzi.
Și el ar muri dacă ar trebui să înghită acest amestec.
- Nu este posibil! Închipuie-ți că este gustarea mea preferată din copilărie, dar n-am întâlnit niciodată pe cineva care să aibă aceeași pasiune! afirmă el împreunându-și mâinile cu un aer extatic.
- Eu mănânc întotdeauna cu tocăniță!
Nu auzise niciodată ceva atât de dezgustător în toată viața lui, dar se jură să încerce, cu riscul de a se îmbolnăvi. Ea poate n-avea chef să se atașeze în acest moment, dar nu-l întrebase de ce avea el chef!
- Ard de nerăbdare. Se pare că suntem făcuți unul pentru altul, comentă el urmând-o în bucătărie.
Zâmbetul lui Fritzi muri instantaneu de pe buze. Făcuți unul pentru altul? Un moment. Era doar un băiat amabil pe care-l însoțise în ajun acasă la el și de la care cumpărase astăzi un pat. Că aveau aceleași gusturi la mâncare și practic în toate domeniile, la drept vorbind, nu însemna nimic. Nu-i așa?
Îngrijorată fără să vrea, îi aruncă o privire pe furiș. Dar nu, să vedem, se liniști ea. Cu toate că era fermecător, nu se va îndrăgosti niciodată de el. Cel mai ciudat era această impresie că-l văzuse deja. Poate într-o altă viață...? Bazaconii!
Scuturându-se mental, Fritzi începu să încălzească iar tocana și să ungă feliiile de pâine cu untul de arahide. Ca măsură de precauție, profită de aceste activități pentru a-i expune lui Ryan cu tact concepție ei de viață.
- Poate ți se pare caraghios, dar sunt convinsă că trebuie să ai țeluri în viață, conchise ea după ce-și expuse în mare planurile.
- Oh, ăă, da... sunt de acord, conveni Ryan, care o privrea făcând preparative.
- Să știi că mi-am atins multe obiective! îl informă ea cu mândrie. Și salteaua cu apă este ultima până în prezent!
Tânărul examină cu resemnare farfuria plină cu tartine pe care ea i-o punea în față.
- Ai inclus căsătoria în planurile tale? o întrebă el.
- Sigur! Dar nu înainte de cel puțin 5 ani.
- Cinci ani!
Tonul lui Ryan, mâna pe care o puse brusc pe brațul ei o făcu să se înfioare. Nu avu curajul să i se uite în față: 5 ani, dintr-odată, i se părea mult.
- Cinci ani... repetă el, fără a-i veni se creadă. Vorbești serios?
- Da. Foarte serios.
- Câți ani ai, Fritzi?
- Ești foarte indiscret! O femeie nu...
- Deci câți ani ai? Douăzeci și trei? Douăzeci și patru?
- Mulțumesc, dar am câiva ani în plus.
- În orice caz, indiferent ce vârstă ai, nu ți se pare că așteptând încă 5 ani, te condamni să începi destul de târziu în viață?
Ea nu privise niciodată problema din acest unghi.
- Este posibil. N-aș avea decât 32 de ani. Nu este sfârșitul lumii!
- Te poți răzgândi, remarcă Ryan. Ce s-ar întâmpla dacă l-ai întâlni pe bărbatul ideal acum și nu peste 5 ani?
- Asta nu riscă să se întâmple, afirmă ea atât de categoric, încât el tresări.
- Vrei să spui că dacă l-ai întâlni, ai continua să urmezi un plan ridicol elaborat de câțiva ani încoace?
Această schimbare de ton nu-i plăcu deloc lui Fritzi.
- Exact, ripostă ea, încrucișându-și brațele.
- N-am auzit niciodată ceva mai absurd!
Simțind că Ryan se irita, se ocupă de tocăniță.
- Această conversație n-are sens, Ryan. Dacă m-ai cunoaște, ai ști că mi-am fixat dintotdeauna termene și nu văd de ce m-aș schimba acum, chiar dacă l-aș întâlni pe așa-zisul om al vieții mele.
Când era împins în retragere, Ryan se putea arăta la fel de încăpățânat ca și Fritzi. Părăsindu-și scaunul în fața mesei, veni să se planteze în fața tinerei, cu mâinile în șolduri.
- Și dacă eu eram bărbatul în chestiune?
Fritzi lăsă lingura, care căzu în cratiță.
- Tu?
- Da, eu.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Ryan, ce chestie! Și mai întâi, cum de-am ajuns aici? Ți-am cumpărat doar un pat. Cum se face că am ajuns să vorbim despre căsătorie?
Era complet derutată.
- N-o să negi că simți ceea ce am simțit și eu din momentul în care ne-am întâlnit.
- Nu! Vreau să spun, ba da! Nu neg că-mi ești foarte simpatic, dar de aici până la legături puternice... poate în 5 ani...
Nu-și dădea seama ce spunea. El o sufocase într-atât încât nu reușea nici să reflecteze.
- Să vedem, Ryan, ce spui?
- Îți povestesc că poate sunt piedica din angrenaj, cel care ar putea să te ia în căsătorie într-una din aceste zile, îi explică el la fel de calm ca și cum și-ar fi făcut o listă de comisioane și nu ca și cum vorbea despre căsătorie unei necunoscute. Dar te previn, nu voi aștepta 5 ani, sppuse el drept concluzie.
Timp de o secundă, ea crezu că nu înțelesese bine. Puse asupra lui o privire goală.
- Bineînțeles, mi-ar plăcea să mă mai gândesc, reluă Ryan. De-abia ne cunoaștem. Astea fiind zice, îmi place deja puținul pe care-l cunosc. Îmi place chiar mult. Ai vreo obiecție?
- Obiecție? La căsătoria cu mine?
- Chiar asta.
- Eu... eu... La naiba! bâigui Fritzi. Sigur că am! Ești complet nebun!
- Rămâne de văzut.
Foarte liniștit, Ryan luă farfuria cu tartine și se duse să golească tot ce conținea în pubelă.
- Ryan! De ce ai făcut asta?
- Pentru că ideea de a mânca unt de arahide cu tocăniță îmi face greață!
- Credeam că îți place asta!
- Am mințit.
- Și cui se datorează această nouă sinceritate? întrebă tânăra, cu mâinile în șolduri.
- Încep să-mi dau seama că voi avea nevoie de toată energia pentru a ajunge la ceva cu tine, Fritzi Taylor. Aș face bine să încep prin a fi total cinstit.
- Ah, da?
- Da. Voi face tot ce-mi va sta în putință ca să-ți schimbi planurile, o informă el cu calm. Mai bine să fii avertizată.
- Nu spui asta serios, ripostă ea pe un ton tăios.
- N-am fost niciodată atât de serios.
Fritzi nu-și revenea din surprindere.
- Ryan! Este viața mea! Te rog, nu te juca, sunt perfect fericită așa cum sunt.
- Asta o crezi tu. După părerea mea, nu-ți dai seama de ce te-ai lipsi, rămânând celibatară 5 ani în plus.
Nimeni nu era mai surprins ca Ryan însuți de atitudinea pe care o adoptase. Totuși, știuse din prima clipă că Fritzi era unică în ochii lui.
- Este o nebunie, repetă Fritzi. Nu știi nimic despre mine. Poate sunt o adevărată scorpie, de fapt. Ce ai face în acest caz?
- Aș înceta foarte repede să-ți fac curte, o asigură el.
- Oh! Ești imposibil! izbucni ea.
- Poate, dar n-am fost niciodată atât de atras de o femeie. Fritzi....
Orice urmă de tachinare dispăru de pe fața lui.
- ...indiferent de sentimentele tale în privința mea, mi-o datorez mie însumi să-mi încerc norocul. Dacă m-am înșelat, nu vom întârzia să aflăm. Dar dacă am dretate, o să-mi mulțumești în ziua căsătoriei noastre.
- Cum dorești, replică ea rece, întorcându-se la plita ei. Dar am deja planurile mele și tu nu le vei schimba. Nu va exista „ziua căsătoriei noastre”. Ai face bine să înțelegi imediat!
- Permite-mi să nu fiu de acord cu tine. Pentru mine, va fi data de 14 februarie, ziua Sântului Valentin. Ar fi romantic, nu găsești?
- Peste 5 săptămâni?
- Și ce? Este mai bine decât peste 5 ani?
- Îți pierzi timpul.
Fritzi puse farfuriile cu tocăniță pe masă. Cel puțin dacă inima ei nu ar bătea așa de nebunește! Ryan vorbea prostii, o știa bine.
El îi făcu cu ochiul când ea trecu pe lângă el.
- Vom vedea!
Capitolul 5
14 februarie! Drept cine se credea el?
Două săptămâni după predicția lui Ryan, Fritzi încă tuna și fulgera. Își reglase viața aproape în detaliu, mergea bine așa și n-avea de gând să lase un Ryan Majors să-i deregleze mecanismul bine uns al existenței sale.
Un soare palid de februarie se infiltra în cameră, în acea dimineață. Fritzi deschise ochii cu greu, căută ceasul deșteptător de pe noptieră și scoase un geamăt: era deja ora 10!
Păstrându-și ochii deschiși printr-un mare efort de voință, se lăsă să cadă peste perne, masându-și ceafa cu un gest devenit automat. Dacă nu înnebunea din cauza lui Ryan,o va face din cauza patului. Niciodată nu văzuse ceva mai incomod.
De două ori în decursul ultimelor 15 zile, îi ceruse lui Ryan să-și ia patul înapoi, exlicându-i că n-ar mai suporta o noapte în plus. De ambele dăți, venise, golise saltelele și apoi, în ultimul minut o convinsese să mai încerce; pierdea mulți bani dacă trebuia să-l revândă ca mobilă de ocazie, pledase el.
Emoționată, Fritzi se lăsase convinsă, accepta să-l mai păstreze, dar nu era nimic de făcut - ura saltele cu apă.
Sucindu-se furioasă pe masa plutitoare, încercă să-și scoată de sub spate cearșafurile care se făcuseră ghem. Dacă n-ar risca să-l vadă, ar suna la prăvălie chiar în acea dimineață pentru a pretinde să se descotorosească de acel obiect de coșmar. Numai că ar veni Ryan în persoană, ar face totul ca ea să-și schimbe hotărârea și ar fi obligată să-i suporte compania... și ei i-ar face plăcere, așa cum se întâmpla de fiecare dată.
Trebuia ca asta să înceteze.
Ryan făcea astfel ca să fie prezent în mintea ei în fiecare zi. Se întâlneau „din întâmplare” la bancă sau în magazine - întâlnici în care ea nu credea. Îi trimitea buchete de trandafiri în fiecare zi. Își multiplica acțiunile de blamat - din punctul ei de vedere - pentru a-și impune prezența.
Într-o zi când mergea prin oraș, el o acostase pe marginea drumului și o răpise literalmente pentru acea după-amiază. Adusese un coș plin cu brânzeturi, fructe și vin, pentru a face un picnic în munți. Doar atât!
Un zâmbet visător îi apăru pe buze la amintirea acelor ore minunate. Ryan știa cum s-o ia, era incontestabil. Nu-și amintea să mai fi fost atât de atrasă de un bărbat, fizic sau afectiv.
Oh, bineînțeles că se gândise să-i accepte avansurile. Dar dacă lăsa ca relația lor să capete contur, asta ar întări convingerea lui Ryan că erau destinați unul altuia. Deci, ar fi o nebunie. Doar dacă el nu se rezgândea și consimțea să aibă răbdare câțiva ani.
Fritzi scoase un oftat lung. La drept vorbind, într-un colțișor al minții, spera ca el să se răzgândească, în loc să-și petreacă timpul certându-se cu ea în legătură cu faptul că refuza să-și modifice planurile.
Bine. N-o să-și petreacă ziua într-o reverie. Chiar dacă, lucru puțin probabil, era pe cale să se îndrăgostească de el, va rezista. Nu-și va strica viața, cum făcuse Neill.
Neill.... Susan și el o îngrețoșau! Această întoarcere la 180 de grade și modul lor de a se adresa cu „scumpeteo” și „motănel” cât era ziua de lungă! Probabil că Neill făcuse mutre la început, când Susan vrusese să meargă la un consilier conjugal, dar se pare că nu era impermeabil la sugestiile acesteia din urmă.
Cu „of”-uri și „vai”-uri, Fritzi se ridică din pat și ieși din cameră, Neill tocmai sosea pe palier cu o ceașcă de cafea în mână.
- Bună, mormolocule! spuse el.
- Bună, motănașul meu.
- Hei! Nu-ți permit! Numai Susan îmi spune așa.
- Scuză-mă.
- Și salteaua cu apă, merge?
Fritzi făcu o grimasă, încercând să nu dea importanță vorbelor de „ți-am spus eu”, rostite de fratele ei.
În bucătărie, mirosul de cafea proaspăt râșnită o trezi.
- Bună, Neda!
- Bună, micuța mea. Nu te-ai trezit încă?
- Nu, am dormit prost.
Fritzi se servi cu cafea, în timp ce menajera se apleca din nou asupra legumelor pe care le curăța. Își puse două lingurițe de zahăr, apoi, uitându-se pe furiș, și-o puse și pe a treia.
- Zahărul nu este bun pentru tine, o certă Neda, cu spatele întors. Încă nu te-ai obișnuit cu noua ta saltea?
Această femeie avea ochi la spate!
- Nu, oftă Fritzi, lăsându-se să cadă pe scaun. O să mai ningă astăzi?
- Meteo anunță o nouă furtună.
- Nu mai lipsea decât asta!
- Vezi că ai un mesaj lângă telefon.
- Da? Cine a sunat?
- Nu știu, nu și-a spus numele. A lăsat numărul cerând să-l suni când te trezești.
Cu ceașca în mână, Fritzi se duse în salon, aproape temându-se să citească mesajul. Era sigură că era de la Ryan. Nu-i va răspunde. Îi spusese clar că nu voia să-l revadă după filmul la care insistase s-o ducă, alaltăieri. De această dată, va fi fermă pe poziție.
Rămase câteva secunde să fixeze cifrele scrise pe carnet. Nu era numărul lui Ryan. Nu era nici măcar un număr familiar. Poate că nu era vorba despre Ryyan, și ce importanță avea?
Mâna i se apropie de telefon și recăzu. Și dacă era el, care lăsase numărul vreunui prieten, ca altădată? Ea îl sunase și el fusese cel care răspunsese. Nu voia să cadă în capcană.
În timp ce ezita, telefonul sună. Ea tresări, apoi ridică receptorul.
- Alo?
- Bună. Te-ai trezit în sfârșit? se interesă o voce familiară.
- Ryan.
Ea scoase un oftat descurajat și se lăsă să cadă într-un fotoliu.
- Nu ești obligată să-mi pronunți numele de parcă ar fi un cuvânt grosolan, glumi el. Ai dormit bine?
- Am impresia că m-am bălăcit în supă caldă toată noaptea. Și să nu-mi spui că mă voi obișnui, că o să urlu.
- Nu este genul meu. Care este problema de această dată?
- Hmm. Chiar așa?
- Chiar așa.
- Ar trebui să vin să petrec o noapte cu tine, ca să înțeleg mai bine despre ce vorbești.
- Nu se pune problema.
- Bine, am înțeles, morocănoaso. Apa este la temperatura bună?
- Nu știu precis ce nu merge, dar n-am închis ochii toată noaptea.
- Este îngrozitor. Faci ceva astăzi?
- Da.
- Ai răspuns prea repede. Minți!
- Deloc, sunt foarte ocupată, minți ea.
- Păcat. Îmi spuneam că aș putea trece să aranjez problema.
- S-au făcut două săptămâni de când tot încerci.
- De această dată, cred că voi reuși.
- Cum?
- Nu-ți pot explica detaliile tehnice.
Cine știe ce îndruga el, dar sperața că ar putea să amelioreze situația o făcu să cedeze.
- Bine, vino. Dar dacă nu găsești cauza problemei nici de această dată, îți iei salteaua. Și te previn că nu mă voi lăsa convinsă de contrariul!
- Fritzi Taylor, ai o inimă de piatră, oftă el. S-a înțeles, voi lua patul înapoi dacă trebuie.
- Vino cu camionul, ar fi mai bine. Sunt sigură că nu vei reuși să mă satisfaci.
- Asupra acestui punct, permite-mi să fiu convins de contrariul, ripostă Ryan cu o voce sugestivă.
- Ryan! Dacă iar începi... Nu veni tu, trimite-l pe unul dintre angajații tăi.
- Ai vrea să mă faci să-mi ratez porția zilnică de muștruluială? Nici gând!
Rămase stupefiată: avea dreptate, era odioasă cu el. Dar foarte repede, își veni în fire.
- Dacă nu-ți place, de ce o cauți cu lumânarea?
- O caut. Ești o adevărată vrăjitoare.
- Atunci, lasă-mă în pace.
- Imposibil. Ești rea ca cele 7 păcate capitale, dar îmi spun că dacă voi ajunge să te corijez, nu voi fi dezamăgit că am fost răbdător. Bineînțeles, nu încerca să te faci frumoasă pentru mine, te plac așa cum ești.
Ea închise brutal telefonul.
Totuși, când îi deschise peste o oră, o făcu în cel mai drăguț costum al ei, de culoare portocalie.
- Bună, frumusețeo. Ce mai este nou? Mă iubești în continuare? glumi Ryan intrând.
- Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Ocupă-te de pat.
Ryan își luă aerul lui cel mai ofensat. Și în realitatea, începea să se sature de bruftuluielile continue ale lui Fritzi.
- Domnișoară Taylor, ai avea amabilitatea să-mi explici de ce ești sistematic nesuferită cu mine?
- O știi prea bine, răspunse ea cu o voce mai politicoasă.
- Mi-e teamă că nu. Te comporți de parcă ar fi vorba de o vizită medicală și nu de o deplasare profesională.
Fritzi simți cum se înroșește.
- Ei bine, păi este una, se forță ea să spună.
Toate acestea erau jenante, dar va merge până la capăt: era timpul să pună capăt acestei situații nefirești.
- Ce te face să crezi asta? întrebă Ryan cu o severitate pe care nu i-o mai văzuse niciodată. Credeam că sunt aici să repar patul.
- Știu că acesta era motivul oficial, dar este doar un pretext pentru a continua să mă vezi... Nu va ieși nimic bun, Ryan De ce nu te oprești? termină ea cu capul plecat.
- Chiar vrei să te las în pace, Fritzi?
- Da, asta vreau.
O durere vie îi traversă privirea, dar apoi se întări și spuse:
- Bine. Nu te voi mai importuna. O să mă ocup de pat imediat, pentru a putea pleca cât mai repede posibil.
Se îndreptă spre scară, lăsând-o pe Fritzi cu gura căscată în spatele lui. Auzise bine?
- Ryan?
El începu să urce scările. Fugi după el.
- Ryan, aștepată un minut! Vorbești serios?
- Foarte serios!
O asaltară remușcările. Nu voia mai ales să-l necăjească, îl iubea și... Nu, stai puțin. Avea multă afecțiune pentru el și de aceea nu voia să-i rănească sentimentele.
- Îmi pare rău, Ryan, am fost îngrozitoare. Știu ce simți pentru mine, dar n-ar merge, de aceea mă obligi să fiu răutăcioasă cu tine. Nu te pot lăsa să-ți faci iluzii, înțelegi?
- Fritzi, la ce bun să mai discutăm? Vrei să te las în pace, am acceptat, să nu mai vorbim.
- Dar eu vreau să vorbesc! Atâta m-ai pisat și provocat încât nu mai reușesc să văd clar. N-am putea discuta ca adulții, rezonabil? Nu te mai recunosc. Ai fost întotdeauna atât de drăguț, de înțelegător și...
- Te asigur, domnișoară Taylor, că mă străduiesc să fiu „drăguț” cu toată lumea, i-o tăie el sec. Dacă am fost prea mult cu tine sau te-am jignit cumva, te rog să-mi accepți scuzele. Nu mă mai interesezi deloc. Și acum, cum am pierdut deja suficient de mulți bani cu această vânzare, mă duc să-mi fac treaba și să plec.
Roșie ca focul, Fritzi deschise gura și o închise la loc.
- Foarte bine, spuse ea în cele din urmă pe un ton glacial. Dar te previn, am în continuare intenția să-ți înapoiez patul dacă nu găsești o soluție.
- Vom vedea.
- Am văzut destul.
Doi berbeci, față-n față, hotărâți să nu dea înapoi nici unul, nici altul, asta erau ei. Dacă Ryan voia s-o facă pe durul, apoi avea cu cine să se măsoare, pe onoarea lui Fritzi!
Nu-l mai interesa? Fritzi încă se mai gândea în seara următoare, uscându-și părul după un duș bun.
Nu găsise patul mai bun, în ciuda ajustărilor făcute de Ryan și-l făcuse să promită să vină să-l ia personal în acea seară, după închiderea magazinului. Poate că nu mai era interesat de ea, dar acordă o atenție specială înfățișării ei, așteptând.
Nu găsise patul mai bun, în ciuda ajustărilor făcute de Ryan și-l făcuse să promită să vină să-l ia personal în acea seară, după închiderea magazinului. Poate că nu mai era interesat de ea, dar acordă o atenție specială înfățișării ei, așteptând.
Cu tubul de ruj în mână, se apropie de oglindă, studiindu-se. Ce defecte avea ca să renunțe la ea? Bine, îl respinsese fără încetare timp de două săptămâni. Dar era un motiv ca să lase totul baltă atât de repede?
Era din cauza fizicului ei? Nu era grasă, nu era slabă deloc. Avea o siluetă drăguță, normală, cu sâni generoși. Prea generoși, poate.
Îi plăceau oare sânii mici? Sau atunci, era vorba despre picioare? Îi plăceau femeile cu picioare interminabile? În acest caz, mai bine să abandoneze competiția imediat. Ale sale erau frumos conturate, dar de o lungime perfect clasică.
Și apoi, la ce bun să-și piardă timpul întrebându-se ce-i plăcea lui Ryan Majors la o femeie?
Când auzi soneria, o jumătate de oră mai târziu, pe Fritzi o durea capul de cât se gândise la ce-i place și ce nu lui Ryan.
- Mă duc eu, anunță Neill când ea se grăbea către vestibul.
- Nu te deranja, este pentru mine.
- Oricum, eu ies.
- Unde te duci?
- S-o iau pe Susan.
- Se anunță o nouă furtună, fii prudent.
- Știu, dar nu cred că nu va da furtuna peste noi până mâine dimineață...
Neill se opri pentru a-și termina de încheiat paltonul.
- ...mă gândeam s-o aduc pe Susan aici pentru a petrece o seară liniștită. Care sunt planurile tale pentru această seară?
- Să dispar? ghici ea.
- Dacă tu sugerezi....
Fritzi scutură din cap cu un aer fals scandalizat.
- Nu-ți fă probleme, donjuan, nu te voi încurca. Și eu am intenția să petrec o seară liniștită.
„Plicticoasă” ar fi mult mai potrivit, adăugă ea în sine. Ryan începea deja să-i lipsească, deși nu dispăruse încă oficial din viața sa.
- Ah? Cine este la ușă?
- Ryan.
- Tot el? Dau numai de el în ultimele săptămâni. Ce se petrece? Oh, nu, adăugă el cu un aer exasperat dintr-odată. Doar n-o să începeți iar să goliți și să reumpleți acele saltele? Instalatorul este la subsol ca să repare încălzirea și spune că aparatul este pe ducă.
- Liniștește-te, vine să-și ia saltelele cu apă. Nu vom mai avea ocazia să-l vedem după aceea.
Nu putuse împiedica o umbră de tristețe care-i voală vocea. Fratele ei ciuli urechea.
- S-ar spune că asta te dezamăgește.
- Eu? Dezamăgită? Ce idee caraghioasă! Nu-l plac... nu chiar așa de tare.
- Da? Deci jucai teatru, o tachină el.
Fritzi fu scutită să răspundă, deoarece instalatorul ieșea din pivniță în momentul în care Ryan suna din nou.
- Gata! Instalația de încălzire va mai ține un timp, anunță tânărul lucrător.
- Mulțumesc mult. La revedere!
Tânăra deschise ușa. Ryan, în prag, îi privi pe instalator și pe Neill ieșind și-i salută cu un semn din cap. Fritzi, ridicând ochii spre cer, fu surprinsă să vadă cum se îngrămădeau nori negri și grei. În acest ritm, furtuna nu va aștepta până mâine.
- Se anunță noi căderi de zăpadă, spuse ea cu un aer îngrijorat.
- Da, am auzit la radio, răspunse Ryan politicos.
Prea politicos. Îl cunoscuse întotdeauna pe Ryan cordial și plin de căldură; era supărată să creadă că încă îi mai purta pică.
- Intră, se face frig, îl invită ea cu un zâmbet.
El pătrunse în vestibul. Ea îi luă haina.
- Nu va dura mult, promise el.
Nu voia mai ales ca ea să-și închipuie că întârzia voit. De 10 ori în timpul zilei, deschisese gura să ceară unuia dintre depanatori să vină. Dar de fiecare dată, ceva îl reținuse. Era probabil masochist, dar avea chef s-o vadă o ultimă dată.
- Vrei ceva cald de băut? propuse Fritzi.
- Nu, mulțumesc.
- Ești sigur? Nu m-ar deranja, să știi.
- Nu vreau. Am mâncat târziu.
O contemplă un moment, apoi se forță să-și dezlipească privirea de la ea.
- Cine era cu Neill? se interesă el, întrebându-se de ce punea această întrebare.
- Cu Neill?
- Da, tânărul care a ieșit odată cu el. Unul dintre pretendenții tăi?
- Un pretendent?
Ea izbucni în râs.
- Era instalatorul. A venit să repare cazanul de încălzit apa, pe care noi aproape l-am stricat tot golind și umplând saltelele... Obiecții? adăugă ea, încântată, luând cunoștință de faptul că el era poate gelos.
El ridică din umeri.
- Niciuna. Îți poți repara încălzitorul ori de câte ori ți se năzare.
Se făcu iarăși tăcere. Fritzi voia să facă pace, dar cum? Ryan nu era prea rezonabil.
- Vrei să-ți fac un sandviș? sugeră ea.
- Nu, mulțumesc. Voi mânca la întoarcere.
- Cum dorești! explodă ea. Chiar, Ryan, nu găsești că ești imposibil? Ar fi fost altceva dacă te-aș fi mințit spunându-ți că te iubesc, dar am fost cinstită de la început. Tu ești cel care n-a vrut să mă asculte, și acum ești furios fiindcă mă conformez celor pe care le-am spus întotdeauna. Nu putem fi... prieteni, pur și simplu? N-ai vrea totuși să-mi răvășesc vața numai pentru că... pentru că ne dorim!
Da! O spusese! Totul se reducea la o simplă problemă de atracție fizică.
Ryan nu-și schimbă indiferența.
- Ne dorim? Nu înțeleg despre ce vorbești. Sunt aici ca să iau patul, nu să petrec o noapte cu tine.
Ea se suci spre el, furioasă.
- Și ce ar avea asta atât de neplăcut? Nu, nu spune nimic, lasă-mă să ghicesc. Ești un bărbat mort după picioare!
El o privi nedumerit.
- Un ce?
- Un bărbat mort după picioare. Știi prea bine! Îți plac picioarele lungi și fine. Îmi pare rău, ale mele sunt mici și grosuțe! De aceea nu-ți mai plac. Mărturisește-o!
- Aha! Dar credeam că nu vrei să-mi placi! Și ce trebuie să-ți mărturisesc? Nu mai înțeleg nimic.
- Nu-ți plac picioarele mele fiindcă sunt mici și groase! rosti Fritzi cu un ton acuzator.
- Nu este adevărat. Sunt frumoase, zise el cu o voce ușor voalată.
- Atunci, dacă nu sunt picioarele mele, ce nu-ți place la mine? Părul? întrebă ea cu o voce mică.
Nu înțelegea la ce joc se preta ea, dar nu se va lăsa prins în capcană.
- Cum ți-am explicat, domnișoară Taylor, sunt aici ca să mă ocup de pat. Nu căuta nimic personal. Te-ai exprimat foarte clar că nu dorești să mă vezi manifestând vreun interes pentru tine în acest moment. Încerc pur și simplu să mă supun dorințelor tale. Doar dacă nu te-ai răzgândit?
Tonul lui rece o răni mai mult ca orice. Se revoltă.
- Nu m-am răzgândit și ai de o mie de ori dreptate în a vrea să păstrezi o anumită distanță între noi. Acum, dacă ești gata, poți să iei patul acela blestemat și să-l duci de unde a venit.
Chiar dacă poate i s-ar zdrobi inima, ea nu-și va călca pe cuvânt. Întorcându-se pe călcâie, se îndreptă spre scară. Era încă profund rănită de atitudinea lui tăioasă.
Totuși, simțea un mic fior de plăcere gândindu-se la modul în care vorbise despre picioarele ei. Nimic n-o dovedea dar poate că nu găsea picioarele ei mici și groase? În orice caz, el n-avea aerul să se gândească la asta, judecând după privirea lui.
Atunci, era vorba de părul ei? Fritzi își promise să-l întrebe asupra acestui punct cu următoarea ocazie.
Capitolul 6
Voia sau nu voia, un lucru era cert: Ryan era irezistibil din față sau din spate. Nu putea să se abțină să-l contemple, pe când urca scările în urma lui.
- Scuză-mă că abordez acest subiect, făcu dintr-o dată Ryan, dar fiindcă suntem atât de sinceri unul cu altul, am impresia că exercit o oarecare fascinație asupra ta. Poți să-mi explici de ce?
El se opri la jumătatea scărilor pentru a asculta. Sub privirea lui scrutătoare, Fritzi deveni roșie ca focul.
- Poftim?
- Da, fiindcă afirmi că nu vrei să fii interesată de mine în următorii 5 ani, de ce mă sorbi din ochi când sunt cu spatele?
- Domnule Majors, imaginația ta delirantă și narcisismul mult prea dezvoltat te fac să greșești, declară ea suverană, jurându-și să nu-i mai atragă atenția pe viitor.
Cât mai demn posibil, îl depăși și o luă pe coridor.
- Spune-i narcisism dacă vrei, domnișoară Taylor, dar un bărbat nu se poate abține în a remarca unele lucruri. Și când o femeie drăguță pare să se intereseze de anatomia ta...
- Pot să-ți certific că anatomia ta nu mă atrage deloc, se apără ea, din ce în ce mai stacojie.
- Haide, domnișoară Tay...
- Și încetează să-mi mai spui domnișoară Taylor!
Să mai spui că-l găsise atât de amabil prima oară și devenise odios în așa puțin timp!
Ryan dădu înapoi un pas, prefăcându-se îngrozit.
- Scuză-mă! Încercam să mențin relațiile dintre noi pe un plan strict impersonal!
- Nu vreau să avem niciun fel de relații, preciză Fritzi, glacială.
- Ah da, exact. Era cât pe ce să uit.
Devenise și el foarte rece. Înțelegând că-l ofensase o dată în plus, Fritzi se îmblânzi:
- Ascultă, îmi pare rău. Nu voiam să par lipsită de inimă, dar...
Dar pentru că el avea o expresie vulnerabilă, se îmbățoșă, din nou în defensivă.
- ...tot ce-ți cer este să iei patul și să-mi înapoiezi banii.
- Dacă ai bunătatea să te dai la o parte din calea mea, chiar asta o să fac.
- Oh, Ryan, murmură ea, de ce trebuie să ne certăm tot timpul?
Cum putea exercita un bărbat o asemenea putere doar prin privire? Când o privea astfel, avea chef să trimită la naiba toate planurile ei de viitor.
- Am foarte multă afecțiune pentru tine, adăugă ea foarte încet.
Era atâta tristețe în vocea ei, încât Ryan simți cum i se topește mânia ca zăpada la soare.
- Și eu... te plac mult. Scuză-mă, am fost îngrozitor. O să cobor patul și tu debarasează podeaua cât mai repede posibil.
- Nu-i nicio grabă, protestă ea.
- Știu, dar pentru cazul în care n-ai observat, nu sunt într-o dispoziție strălucită, astăzi...
- Nici eu...
Ea îi întinse mâna.
- Facem pace?
El acceptă fără ezitare.
- Facem pace.
- Foarte bine. Și acum, ce nu-ți place la părul meu?
- Părul tău? Nimic, de ce?
Atunci nu era nici asta?
- Păi, așa, mă întrebam dacă este bine aranjat. De-abia am avut timp să mă pieptăn.
Ryan aruncă o privire rapidă, apoi își concentră atenția asupra sarcinii care-l aștepta.
- Arată foarte bine. Poți să-mi aduci furtunul?
- Sigur. Vin într-un minut.
Coborî cu un pas ușor, ușurată că ajunseseră la o înțelegere, și fericită să știe că picioarele și părul ei îi plăceau lui Ryan.
Traversând syfrageria, observă că începeau să cadă fulgi mari de zăpadă. Așa cum prevăzuse, furtuna nu așteptase până a doua zi.
În timpul următoarei ore, se ocupară să golească saltelele. Era o treabă lungă și plicticoasă.
- În ritmul ăsta o să dureze ore întregi, oftă Fritzi privind firicelul de apă care se scurgea în baie.
- După cum îți amintești, îți ia un oarecare timp, ripostă Ryan.
Era a treia oară când se dedau la această ocupație și ea trebuia să înceapă să-și dea seama că nu era o operațiune fulger. Se lăsă să cadă în mijlocul saltelei și căscă.
- Sunt obosită. O să împușc doi iepuri dintr-o lovitură, odihnindu-mă și accelerând procesul în același timp.
Apa începuse să curgă mai rapid sub efectul greutății lui Fritzi și ea zâmbi.
- Și eu sunt obosit. Îmi permiți? Va merge mai repede dacă suntem doi.
Era nostim și se simțea în largul ei lungindu-se lângă el, de parcă ar fi fost căsătoriți. Ryan se trase pentru a-i face loc.
- Cel puțin sper că nu sforăi, spuse el.
Ea râse și-i întinse o revistă.
- Ține, ca să te distrezi.
- Cunosc alte mijloace de distracție pe o saltea cu apă, comentă el, luând docil revista totuși.
O frunzări un moment, apoi o puse jos. Fritzi îl privi cu coada ochiului.
- Ce se întâmplă?
- Nimic. Nu țin să învăț tehnici noi de aplicare a rimelului.
Ea izbucni în râs dându-și seama că-i dăduse o revistă feminină.
- Chiar! Nu mă miră, machiajul tău este întotdeauna impecabil! glumi ea.
- Mulțumesc. Fac tot ce pot pentru a fi prezentabil, scumpeteo, scânci Ryan cu o voce oribil de subțire.
Râzând din toată inima, Fritzi își azvârli ziarul și se întinse confortabil.
- Mmm! Ce bine este!
- Credeam că ai oroare de această saltea.
- Da, ca să dorm. Dar este mai curând plăcut să te lungești deasupra, mărturisi ea.
- Da, este adevărat. Ar trebui să-mi iau una, într-una din aceste zile.
- Ia-o pe a mea, te implor.
- Ai face bine să te duci să verifici debitul de apă, sugeră Ryan un moment mai târziu, când ațipiseră.
Zăpada dansa în fața ferestrelor în fulgi mari și pufoși. Apusul invada camera confortabilă. Lungită, într-o stare de somnolență, Fritzi urmărea de la un timp flăcările căminului care formau umbre roz pe pereți. La ce se gândea Ryan, întors către perete? Era foarte aproape și foarte departe totodată. Ce s-a întâmpla în acest pat dacă împrejurările ar fi diferite...?
- Ai încercat să te descotorosești de cineva de aici, acela nu sunt eu, îi reaminti el.
Ea oftă.
- Credeam că am făcut pace.
- Este adevărat, iartă-mă.
- Ești iertat, dar drept pedeapsă, tu te vei ridica să verifici debitul.
- Nu, tu. Eu sunt pe jumătate adormit.
Luând un pahar cu apă de pe noptieră, ea îl aplecă delicat, pentru a vărsa câteva picături pe ceafa lui Ryan.
- Dacă faci ceea ce cred că faci, o să ai mari necazuri, o avertiză tânărul, simțind lichidul rece scurgându-i-se pe gât.
- Ce-am făcut? întrebă ea cu cea mai inocentă voce.
- Îmi verși apă pe gât.
- Eu. Nici gând. Ai de gând să te scoli? Pari treaz acum, remarcă ea înclinând paharul și mai mult.
Ryan scoase o exclamație înăbușită și, înainte ca ea să strige „vai”, se întoarse, îi luă paharul din mâini și-l puse pe noptieră.
- Ryan, mă zdrobești! protestă ea, râzând.
- Nu, mă pregătesc să-ți sucesc gâtul. Dar după aceea te voi zdrobi.
Se luptară în joacă pe pat. Dar Fritzi nu era de talia lui - încetă prima să se zbată.
- Lasă-mă! gâfâi ea.
- Nici vorbă. O să trebuiască să plătești pentru a-ți obține libertatea!
- Cu ce?
- Ce-mi propui?
- Toate revistele mele de modă?
El făcu semn că nu.
- Salteaua mea cu apă, nou-nouță?
- Nu valorează niciun șfanț.
- Oja mea de unghii roșu-aprins?
- Nu...
El se apropie de gura ei.
- ...dar aș accepta rujul tău de buze roșu-aprins... Dacă ai fi rujată.
Brusc, nu se mai jucară. Ryan își spori strânsoarea.
- Nu, Ryan, te rog. Nu vreau să mă îndrăgostesc de tine, îl imploră ea slab.
- Cine vorbește de îndrăgostire? Vreau doar să-ți gust rujul de buze.
- Dar mi-am făcut planuri...
Ea le simțea cum se evaporă pe măsură ce buzele lui Ryan se apropiau de ale ei.
- Adevărat? Poate că a venit momentul să-ți dau câteva motive ca să te gândești de două ori.
- Ryan, îți interzic...
- Ryan, îți interzic! repetă el ironic, cum ea dădea înapoi.
El o urmări și o trase încet spre sine.
- Vino încoace, lașă mică! Știi la fel de bine ca și mine că ai chef să fii sărutată.
- Fals! Eu nu...
- Continuă să te minți, dacă te distrează. Asta nu mă deranjează.
În fața aerului său hotărât, ea făcu ochi mari.
- Dacă mă săruți, eu...
- Vei simți o mare plăcere, ca și mine.
- Ryan, te previn. Oprește-te imediat, sau...
N-avu timp să-și termine amenințarea. Strecurându-și un braț sub ea, o înlănțui și o strânse foarte tare, remarcând cu plăcere că ochii ei se închideau.
- Sau...? întrebă el foarte încet.
- Sau îmi va plăcea și nu trebuie, mărturisi ea în momentul în care el punea stăpânire pe gura ei.
Tremură în brațele lui și căzură împreună în căldura saltelei.
Ultimele raze de soare luminau încă încăperea. Salteaua cu apă îi învălui ca un cocon de senzualitate.
Cu gura, cu mâinile, Ryan o invita pe Fritzi să se destindă, să se abandoneze, să se ofere plăcerii mângâierilor lui. Când ea gemu și-i șopti numele, el își îngropă degetele în părul ei și se rostogoliră împreună până în mijlocul patului. El era cel care în prezent îi murmura numele cu o voce plină de dorință, în timp ce sărutările lor deveneau mai lungi, mai profunde. Nu-i lăsă timp să-și vină în fire. O trăgea cu el în spirala dorinței.
Trebuia să-l oprească... trebuia să-l oprească... trebuia să-l oprească...
Asta îi revenea fără încetare, ca un avertisment, dar nu reușea să se stăpânească. El îi producea senzații pe care nu și le imaginase vreodată și voia să continue puțin... doar puțin.
Cum se întuneca, el îi mângâie tandru buzele fremătătoare.
- Fritzi, vreau să fac dragoste cu tine. Acum.
- Nu, Ryan, îl imploră ea.
- Încetează să mai spui nu. Știi că este bine. Cum poți nega ceea ce dorim amândoi? Sunt îndrăgostit de tine...
Cu un gest rapid, ea îi puse degetele peste gură pentru a-l împiedica să continue.
- Sst! Nu trebuie.
- Dar de ce? întrebă el ca o rugă. Ce vrea să spună această încăpățânare?
Ea oftă și întoarse ochii spre tavan.
- Of, Ryan, cum să te fac să înțelegi?
- Nu cred că vei reuși niciodată, dar sunt gata să te ascult. Trebuie să fie un alt motiv în afara acelor planuri blestemate. Spune-mi de ce ți-e frică, Fritzi. Lasă-mă să te ajut.
- Nu vreau să-mi stric viața ca Neill, se auzi ea mărturisind cu o voce înlăcrimată.
Acest lucru o miră și pe ea însăși. Poate, la urma urmei, nu era din cauza planurilor sale, ci din cauza precipitării lui Neill și a consecințelor dezastruoase?
- Fratele tău? Ce legătură are cu noi?
- Are! Nu înțelegi?
- Nu, deloc.
- El s-a aruncat cu capul înainte într-o căsătorie care s-a dovedit o catastrofă pentru Susan și pentru el.
- Și? Tot nu înțeleg.
- Susan s-a măritat cu el după o poveste cu un altul. Ea nu trăise niciodată cu acela, dar la capătul a câtorva luni, n-a mai știut pe care din ei îl iubește cu adevărat.
- Nu-l iubea pe Neill?
- Nu știu și nici ea nu știa. A avut îndoieli chiar de la începutul căsătoriei lor. Când i-a vorbit lui Neill, el s-a simțit lezat în amorul propriu, a făcut paradă de demnitatea lui și s-au despărțit. Acum, își petrec o bună parte din timp punând în practică sfaturile ridicole ale unui consilier conjugal și încercând să-și salveze căsătoria, deși poate n-au nicio șansă să reușească.
- Ce este rău în a consulta un consilier conjugal?
- Niciunul, dacă acesta este bun! Dar cel pe care-l consultă ei mi se pare ciudat.
- În orice caz, înțeleg reacția lui Neill. Niciunui bărbat nu i-ar plăcea ca nevasta lui să viseze încă la un vechi amorez. Dar greșeala lui Neill a fost să se lase cuprins de îndoieli.
- Cum ar fi putut să se împiedice?
- Crede-mă, dacă ar fi vorba de nevasta mea, aș ști să-i dovedesc care din doi este mai bun, afirmă el cu o ușoară fanfaronadă.
- Hm. Se pare că ești foarte sigur pe tine.
- Eram... Înainte de a te întâlni.
- În fine, oftă ea cuibărindu-se lângă el, este un motiv să nu grăbim lucrurile.
- Deci, nu planurile tale te rețin? Ți-e teamă să nu faci vreo greșeală grăbindu-te?
- Da, asta este, recunoscu ea cu sinceritate.
- Nu văd cum poți evalua sentimentele pe care le avem unul față de celălalt în funcție de Neill și Susan. Poate nu se străduiesc suficient pentru a-și salva căsnicia. Sau poate că nu erau făcuți unul pentru altul de la început.
- La drept vorbind, n-au încercat nimic până recent, dar asta nu schimbă lucrurile. Dacă ar fi avut timp de gândire, ar fi fost poate fericiți în căsnicie, fiecare la rândul său, în loc să înnebunească pe toată lumea cu fel de fel de alintări pe care și le adresau unul altuia. Câte un „scumpeteo” pe ici și „motănel” pe colo! Îți vine să-ți smulgi părul din cap, îți jur!
Ryan începu să râdă, strângând-o cu afecțiune.
- Acum cel puțin, știu cu cine să mă bat, și accepți să recunoști că există ceva între noi.
- Nu recunosc nimic, negă ea prompt. N-ar servi decât la complicarea lucrurilor.
- Și nu servește la nimic să negi, ripostă el. Este clar ca nasul tău în mijlocul feței.
- Nasul meu... Deci asta este! Nasul meu nu-ți place?
- Nu-i reproșez nimic. Nu mai schimba subiectul, protestă Ryan.
- Ascultă, ieri, mi-ai spus clar că nu-ți plac. Încerc să înțeleg de ce.
- Este din cauză că mă săturasem de atitudinea ta, o știi prea bine. Îmi placi mult, dimpotrivă. Și asta ar putea deveni mai profund dacă n-ai înălța tpate aceste bariere între noi.
- Trebuie ca asta să înceteze, spuse ea îndreptându-se brusc. Chiar dacă nu erau Neill și Susan, sau planurile mele, n-aș putea să mă îndrăgostesc de tine. Nu ești în cartea mea cu comori, îl tachină ea.
- Despre ce vorbești acum?
Fără a-i asculta răspunsul, o trase spre el și-i puse capul pe umăr.
- Ești imposibil, îl certă ea fără prea mare convingere. Dacă vei continua, o să mă înfurii.
- De acord, replică el dându-i drumul. De acum înainte nu te voi atinge decât dacă mi-o vei cere...
Ea îl privi cu un aer bănuitor.
- Nu te uita așa la mine, este serios. Dacă vrei să te las în pat, o să te ascult. Acum, vorbește-mi despre cartea ta cu comori.
Fără să știe dacă era sincer sau nu, ea răspunse pe un ton vioi, punându-și un deget la baza gâtului lui și lăsându-l să alunece până la primul nasture al cămășii sale.
- Oh, este un album pe care-l țin de câțiva ani. Poate o să ți-l arăt într-o zi, dacă ești cuminte.
Ryan îi prinse mâna.
- Sunt întotdeauna cuminte... De-a ce te joci?
- Eu?
El își slăbi strânsoarea degetelor în timp ce ea începea să se joace cu nasturele.
- Te previn, Fritzi, nu-mi plac cochetele.
Buzele lor se apropiară din nou. Primul nasture cedase. De ce îl provoca astfel? N-avea nici cea mai vadă idee... era de neiertat. Dar nu reușea să se oprească.
- Nu sunt o cochetă.
- Atunci scoate asta, suflă el cu o voce răgușită dintr-odată.
- Mâna mea sau cămașa?
- Cea care îți va plăcea mai mult, replică el mușcându-i urechea.
Ea oftă liniștită, încântată să-l vadă că lua asta pe ton de glumă. Dar el o făcu să se lămurească repede.
- Sunt gata să te las să-mi faci tot ce vrei din moment ce nu încerci să mă alungi din viața ta, șopti el.
Ea mersese prea departe...
- Ryan, o să fiu sinceră. Sunt gata să merg până la capăt, mărturisi ea... Dar n-aș vrea să tragi concluzii false.
- Înțeleg. De acord cu o mică legătură, dar nu cu lațul la gât, spuse el cu amărăciune.
Ea tresări, jignită că el traducea totul cu aceste cuvinte crude. Nu voia să murdărească ceea ce era între ei. Încă o dată, își dădu seama de profunzimea atașamentului ei pentru el.
- Este doar cu tine, explică ea cu stângăcie.
- Înțeleg. Cu mine este diferit, așa-i?
Ea încuviință, ușurată că el înțelegea.
- Foarte diferit, da.
- Ca lucrurile să fie clare. Am dreptul să fac dragoste cu tine, atâta timp cât nu iau relația noastră în serios?
- De ce trebuie să fii atât de aspru? se neliniști ea. Vrei să faci dragoste cu mine, da sau nu?
De această dată, ea nu mai înțelegea. Deoarece își mărturisea dorința și accepta să i se ofere, care era problema?
- Nu, eu nu vreau, declară brusc Ryan ridicându-se și încheindu-și cămașa cu gesturi furioase. De fapt, sunt umilit să văd că pui atât de puțin preț pe sentimentele noastre. Acest gen de aranjament ar fi degradant și nu este nevoie să fiu ghicitor ca să știu cine va suferi la sfârșit. Să ne oprim imediat, înainte de a ne atașa prea tare.
Năucită, Fritzi, îl privea cum își vârî pulpanele cămășii în pantaloni.
- Dar, Ryan...
- Nu există „dar”-uri. Sunt serios, Fritzi. Salteaua este aproape goală. Contabilul meu îți va trimite cecul luni, la primă oră, și ne vom rezuma la asta.
- Un cec? Ryan...
Ea ieși brusc din letargie și se rezemă într-un cot.
- Cum asta, un cec? Și... și noi?
- Ce, noi?
- Noi? Cum poți să pui problema așa când doar cu câteva clipe în urmă pretindeai că nu poți trăi fără mine? Acum, ai fi gata să-mi trimiți un cec rece și impersonal prin poștă și cu asta basta?
- Exact.
- De ce? De acord, nu mă voi mărita cu tine. Dar credeam că suntem de acord cu...
- Ca să ne distrăm împreună? lansă el direct. Nu, mulțumesc. M-am gândit, tu ești cea care are dreptate. Am fost prea rapid. În fond, nu te cunosc deloc.
După cum o privea acum, ea ar fi putut fi o perfectă necunoscută. Asta îi sfâșie inima.
- Ryan, bâigui ea cu o voce mizerabilă.
- Ce?
- Nu vorbești serios.
- Ba da, afirmă el cu mai multă blândețe. Atâta timp cât ai astfel de sentimente față de mine, este mai bine, Fritzi. Și acum, coboară te rog din pat, ca să-l iau.
- Nici vorbă!
- Cum asta, nici vorbă?
- M-am răzgândit, vreau să-l păstrez.
- Ce?
Trebuia să câștige timp. Dacă îl lăsa să ia salteaua acum, nu era sigură că-l va mai revedea.
- Iar te-ai răzgândit? Ești nebună, sau ce? Sunt două săptămâni de când te plângi constant și acum când vreau s-o iau, nu mai vrei? Cu atât mai rău pentru tine. O iau și am terminat.
- Îți interzic! Toate femeile se răzgândesc. Este în firea lor!
- Și tu care spuneai că îții ții întotdeauna deciziile, oftă Ryan învins. De acord, păstreaz-o. Dar să nu vii să-mi plângi peste două zile s-o iau.
Ridicând ochii în tavan cu un aer exasperat, ieși din cameră cu Fritzi pe urma lui. Coborâră unul în spatele celuilalt într-o tăcere de plumb. Fritzi ardea de dorința de a-i cere să rămână, dar ar fi fost inutil. Ea nu va reveni asupra celor spuse, iar el se agăța prostește de ideea lui.
- Ești un adevărat catâr! îl acuză ea când ajunseră în josul scărilor.
- Este o părere de specialist, ripostă el sec.
Ușa de la intrare se deschise când ajungeau jos. Neill și Susan, vizibil înghețați, intrară scuturându-și zăpada de pe cizme.
- Bună seara, rosti Fritzi morocănoasă. Ninge încă?
- Și încă cum! exclamă fratele ei. Fulgii sunt atât de deși că n-am putut continua cu mașina și am făcut ultimii kilometri pe jos.
Mâna lui Fritzi se opri pe paltonul lui Ryan pe care voia să-l dea jos din cui.
- Drumul este blocat?
- Da.
- Dar trebuie să plec! strigă Ryan.
Neill își scoase paltonul și se întoarse către Susan pentru a o ajuta.
- Îmi pare rău, bătrâne, este imposibil. Hai, comoara mea, dă-mi-l să ți-l atârn.
- Vreți să spuneți că suntem blocați de zăpadă? întrebă Ryan cu voce stinsă.
- Da! încuviință Neill, învăluind-o pe Susan cu o privire încântată.
- Dar este imposibil! făcu Fritzi, înnebunită.
Dacă era blocată cu Ryan....
Dar chiar era blocată cu Ryan.
- Asta este. Noi ne ducem să bem o ciocolată caldă, eu și Susan. Alți amatori?
Capitolul 7
24 de ore nu era prea mult. Doar dacă nu erai închis cu trei persoane hotărâte să se înnebunească reciproc. În acest caz, ar putea să pară 24 de mii de ore.
Ryan își petrecea timpul eivtând-o pe Fritzi în timpul acestei perioade de încarcerare forțată. Ea era mulțumită și iritată în același timp. De fapt, nu-l putea blama pentru atitudinea lui. Îl necăjise, era deci normal ca el să se protejeze. Măcar de ar căuta să-i înțeleagă punctul ei de vedere.
Casa era suficient de mare ca două cupluri să evolueze după bunul lor plac. Ryan și Fritzi nu se întâlniseră decât la orele de masă.
Nu că ținea să-i atragă atenția lui Ryan. Dar suporta prost acel aer de indiferență pe care îl afișa față de ea.
Trebuise să-l implore literalmente în genunchi, aseară, ca el să-i umple salteaua, și mai mult, nu încetase să se plângă în timpul operației. Începea la fel ca și ea să se agațe de acel pat. După aceea, se dusese în salonaș și se uitase toată seara la televizor, refuzând chiar să cineze cu Susan și Neill în bucătărie. Să crezi că o învinuia pe Fritzi pentru furtuna de zăpadă!
La ora 10, ea intrase în salon cu un aer hotărât și-i indicase unde era camera pentru musafiri și ieșise țeapănă, văzându-l că nu răspundea nimic.
Acum era a doua zi, după-amiaza se apropia de sfârșit și ambianța nu se schimbase prea mult. Toți patru erau stânci în jurul unei mese.
Vorbiseră despre zăpada care continua să cadă, despre faptul că nu părea să se oprească și de asemenea despre faptul că nu era suficientă apă caldă pentru toată lumea. Comentariile lui Neill amintindu-i surorii sale că o avertizase că încălzitorul de apă nu va mai suporta o nouă umplere, nu contribuiseră deloc la destinderea atmosferei.
Dar afară, prin fereastră, peisajul semăna cu o ilustrată de Crăciun, de o frumusețe uimitoare. Ramurile cedrilor albaștri, de-a lungul aleii, se încovoiau sub zăpada proaspătă și păsările cântau din răsputeri, venind să ciugulească coșulețele cu hrană dispuse pentru ele în lungul barierei.
Fritzi avea impreia că frate-său și cumnată-sa începeau să se calce pe nervi, chiar dacă își dublau zâmbetele și erau de acord întru totul. Poate că se înșela, dar i se părea că recunoaște expresia lui Neill.
Când erau mici, erau forțați să stea jos până își termină porția de varză de Bruxelles. Fața lui Neill, acel aer de sfidare mânioasă... le regăsea când Susan făcea comentarii pe care Neill nu le aprecia, dar n-o arăta.
După părerea ei, nu vor întârzia să explodeze, și unul și altul.
Tăcerea din cameră devenind apăsătoare, Fritzi se duse în baie să-și rectifice machiajul și să se pieptene. Trebuia să recunoască, dorea să fie cu Ryan, dar el nu părea să împărtășească această dorință. Punând jos peria, hotărî să-și treacă peste mândrie și să încerce să facă pace cu Ryan.
Îl găsi întins pe canapea, în fața unui meci de baschet, care nu părea să-l intereseze prea mult.
- Salut.
De-abia dacă ridică ochii spre ea.
- Salut.
- Ești ocupat?
- Da.
- Nu este adevărat.
- Bine, nu este adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu