A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.
Şi mergând ei aşa, într-o seară, după ce soarele apuse în dosul
munţilor, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat,
care se desluşea din ce în ce mai mult. Şi cum cântecul suna ciudat dar
şi deosebit de plăcut, îşi uitară de orişice oboseală şi-o luară repede
înspre partea de unde venea cântecul.
Luna răsărise de-acum pe cer şi lumina drumul ca ziua, aşa că
cei doi călători putură să meargă fără de nici o oprelişte. Şi-n
curând, ajunseră la o colină. Şi pe colina aceasta zăriră o mulţime de
omuleţi care se ţineau de mână şi dănţuiau plini de voioşie,
învârtindu-se în cerc. Şi-n timp ce jucau de mama focului, cântau cu
toţii o melodie tare duioasă. Păsămite, ăsta era cântecul pe care-l
desluşiseră cei doi călători. În mijlocul piticilor se afla un bătrân,
care era mai mare de stat decât ceilalţi şi omuleţul ăsta purta un
veşmânt împestriţat cu toate culorile şi-avea o barbă cenuşie, care-i
atârna până la glezne.
Croitorul şi giuvaergiul se opriră să privească la dănţuiala
piticilor şi se minunară de frumusestea jocului şi de dulceaţa
cântecului.
La un moment dat, bătrânul le făcu semn să intre şi ei în joc
şi omuleţii desfăcură cercul cu dragă inimă, îmbiindu-i la rându-le să
se prindă în horă.
Cum era îndrăzneţ din fire, giuvaergiul se şi apropie dar
vezi că croitorul se sfii la început şi rămase pe loc. Dar când văzu cum
se veselesc cu toţii, îşi luă inima în dinţi şi se prinse şi el în joc.
Cât ai clipi, cercul se închise din nou şi prichindeii se prinseră să
cânte şi să topăie ca nişte apucaţi, făcând sărituri de doi coţi. În
acest timp, bătrânul scoase un paloş care-i atârna la cingătoare şi
începu să-l ascută.
Şi când fu de ajuns de ascuţit, aruncă o privire înspre cei
doi străini că li se făcu la amândoi inima cât un purice. Dar până să se
gândească bine la ce aveau de făcut, bătrânul îl apucă pe giuvaergiu de
chică şi, cu cea mai mare iuţeala, îi tăie părul de pe cap şi mândreţea
de barbă stufoasă. Şi la fel păţi şi croitorul.
După ce-i sluţi astfel, bătrânelul îi bătu pe umăr, de parcă
ar fi vrut să le spună că e bucuros că nu s-au împotrivit şi, dacă
văzură asta, celor doi le mai veni inima la loc.
Moşneagul le arătă cu degetul o grămadă de cărbuni şi le dădu
de înţeles să-şi umple cu ei buzunarele. Şi cu toate că nu pricepeau la
ce le-ar putea folosi nişte cărbuni, amândoi îl ascultară. Apoi plecară
mai departe, să-şi găsească un culcuş peste noapte, că picau de somn.
Merseră ei ce merseră, dar nu prea mult şi când ajunseră în
vale, clopotele de la biserică băteau de miezul nopţii. Şi pe dată
cântecul amuţi. Tot alaiul piticilor se făcu nevăzut şi colina rămase
pustie în lumina lunii. Cei doi călători găsiră adăpost la un gospodar
care se îndură de ei să-i lase în grajd. Şi făcându-şi culcuşul pe-un
maldăr de paie, amândoi se culcară, învelindu-se cu ţoale, că se lăsase
frigul. Vezi însă că din pricina oboselii, uitaseră să-şi scoată
cărbunii din buzunar şi o greutate care-i înghioldea şi-i apăsa îi făcu
să se trezească mai devreme ca de obicei. Băgară ei mâna în buzunar, să
vadă ce-i supără, şi când o scoaseră, nu le veni să-şi creadă ochilor că
în loc de cărbuni era plină de aur! Şi ce crezi, părul de pe cap şi
barba le crescuseră la loc, din belşug.
Acu’ erau oameni avuţi, dar vezi că giuvaergiul, care din
fire era mai hrăpăreţ, îşi umpluse mai vârtos buzunarele decât croitorul
şi avea de două ori mai mult aur decât acesta. Dar parcă era mulţumit!
Un hrăpăreţ, când are mult jinduieşte după şi mai mult… Cum era lacom de
avere, giuvaergiul îi propuse croitorului să mai zăbovească pe acele
locuri şi, când s-o întuneca, să meargă iarăşi la colina unde-i găsise
pe pitici şi să ia cu ei o comoară şi mai mare. Vezi însă că croitorul
nici nu vru să audă de aşa ceva.
- Eu sunt mulţumit cu ce am. Peste puţin o să ajung meşter
şi-o să mă însor cu aleasa inimii. Şi pot spune că o să fiu un om
fericit… La ce m-aş lăcomi?
Dar ca să-i facă pe plac, mai rămase încă o zi în satul unde mânaseră
peste noapte. Către seară, giuvaergiul îşi atârnă pe umăr câteva
traiste ca să poată îndesa în ele cât mai mulţi cărbuni şi-o porni la
drum către colina piticilor. Şi ca şi în noaptea trecută, îi află pe
toţi acolo, jucând de mama focului şi cântând. Moşneagul îl mai tunse o
dată chilug şi după asta îl îndemnă să ia din grămada de cărbuni.
Giuvaergiul doar atâta aştepta şi începu să-şi umple traistele cât
încăpea în ele. Apoi se întoarse fericit în satul unde aştepta croitorul
şi, culcându-se, se acoperi cu haina. Şi mai înainte de a adormi, îşi
spuse: "Chiar dacă m-o înghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o să
strâng din dinţi şi-o să rabd!" Şi dormi el legănat de dulcea presimţire
că a doua zi va fi un om putred de bogat.
În zori, de cum deschise ochii, se sculă să-şi cerceteze
buzunarele, dar nu mică-i fu mirarea când scoase de acolo doar cărbuni.
Şi oricât de mult căuta, nu găsi decât tot cărbuni. "Nu-i mare pagubă,
se mângâie el, că tot mi-a mai rămas aurul pe l-am dobândit în noaptea
trecută!" Şi se duse să-l ia de unde îl ascunsese, ca să-şi mai bucure
ochii cu strălucirea lui. Şi ce crezi, odată rămase încremenit de
spaimă, că-n locul aurului erau acum doar cărbuni! De amar, se bătu
peste frunte cu palma plină de negreală şi pe loc simţi că tot capul îi
este neted ca în palmă, şi la fel şi bărbia.
Vezi însă că nenorocirea lui nu luase încă sfârşit… Abia acum
băgă de seama că pe lângă cocoaşa din spate, îi mai crescuse o cocoaşă
la fel de mare şi-n faţă. Abia atunci pricepu că fusese pedepsit pentru
lăcomia lui şi, de mâhnit ce era, începu să se jelească amarnic. La
ţipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn şi găsi o
mulţime de vorbe bune ca să-i ogoiască durerea:
- Ai fost tovarăşul meu de drum şi-o să rămâi la mine cât oi trăi. Şi-o să împărţim averea frăţeste.
Croitoraşul se ţinu de cuvânt, dar bietul giuvaergiu trebui să poarte
toata viaţa cele două cocoaşe. Şi cum rămăsese chelbos, trebui să-şi
acopere capul cu o căciulă, ca să nu i se vadă beteşugul ăsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu