Maitrey, Mircea Eliade

........................................
                      XIII.

             De cate ori mai intorceam in odaia mea, inseamnam in jurnal judecati si impresii, caci mi se parea ca prezenta Jeniei este mai mult decat o intamplare oarecare; este insusi contactul meu cu o gandire si o lume din mijlocul carora ma smulsesem candva. O saptamana de la venire, in care timp Jenia avusese timp sa se vindece si sa se intremeze, dar inca nu plecase, imi schimbasem complect atitudinea fata de ea. De unde la inceput ma plictisea si ma irita, acum ma interesa ca un spectacol, ca o verificare. Cea dintai verificare am facut-o cu privire la lumea noastra alba, europeana, pe care o parasisem si in care trebuia sa ma intorc, mai curand sau mai tarziu. A doua verificare, si mult mai serioasa, a fost cu privire la insasi viata si tineretea mea.
      Trebuie sa spun ca aproape m-am inspaimantat cand, surprinzand odata pe Jenia pe jumatate goala in camera, n-am avut nicio tresarire si am privit-o ca pe un obiect oarecare. Am gandit mult in noaptea aceea, intrebandu-ma daca nu cumva dragostea mea prea mare pentru Maitreyi si socul atat de aspru al despartirii, si solitudinea n-au contribuit sa ma neutralizeze sexualiceste, n-au facut din mine un neputiincios sentimental si fricos; daca nu cumva traiesc departe de lume, pentru ca nu o pot infrunta, si m-am hotarat sa renunt la dragoste si la femeie, pentru ca nici una, nici alta nu ma mai pot ispiti. Am trecut ceasuri de cumplita groaza, gandindu-ma ca s-ar putea sa fiu o simpla epava, reactionand automat si pastrand toata viata semnul primei infrangeri. Recunosc, lumea - cu femeile si iluziile ei, cu realitatile si luptele ei - nu mai ma interesa. Dar cu o nestavilita sete voiam sa stiu daca m-ar mai putea interesa toate acestea. Nu cumva eu ma retrag si ma simt dezgustat numai pentru ca trebuie sa fac astfel? Daca eu nu mai sunt liber sa aleg?
     Priveam iarasi pe Jenia, si nu simteam fata de ea nicio turburare, niciun gand patimas, nicio libertate mentala, si atunci incercam s-o iscodesc, s-o silesc sa fie feminina, asa cum, fara indoiala, fusese inainte de a pleca din Capetown; gandeam ca poate astfel va reusi sa ma tenteze. Si daca ea mi-ar fi dovedit ca omul din mine nu murise, ca eu am ramas acelasi, cu pacatele, cu mimicile, cu patimile mele, atunci m-as fi putut retrage din lume, as fi fost liber sa-mi aleg drumul pe care mi-l hotarasem, as fi fost liber sa fac orice, tocmai pentru ca puteam face contrariul. E adevarat ca Jenia se arata cateodata foarte feminina fata de mine. De unde, de obicei, imi tinea discursuri asupra teozofiei si "secretelor din centrul Tibetului" (caci avea o suma de mituri in care credea orbeste), vorbind cu ochii pe jumatate inchisi, cu un glas putin voalat, misterios, cateodata, dimpotriva, radea mult, imi servea dragalas o ceasca cu ciocolata, se pudra (renuntase la pudra si rouge de cum ajunsese la Himalaya) si tot incerca sa ma faca sa-i spun cum am ajuns eu in singuratate si care este talcul inelului cu piatra neagra pe care il port.
     Este ciudat cat de mult ma gandeam la Maitreyi privind si vorbind cu Jenia. O aveam mereu in minte, pe ea, singura, si adesea, inchipuindu-ma imbratisand o femeie oarecare, pe Jenia, de pilda, ma nedumiream de imposibilitatea acestei imagini, de irealitatea oricarei eventualitati amoroase. Hotarat, o iubeam atat de nebuneste pe Maitreyi si amintirea ei imi anula atat de decisiv orice prezenta streina, incat ma intrebam chiar daca trairea aceasta intr-un trecut viu nu e degradanta. Ma surprindeam, intrebandu-ma cu spaima ce am sa fac eu tot restul vietii, daca nu voi repeta povestea lui Abelard si a Heloisei. As fi vrut sa ma simt iarasi liber, sa-mi verific libertatea, ca s-o pot iubi pe Maitreyi fara teama ca ma retrag din fata vietii. Mi-este foarte greu sa lamuresc aici acele sentimente obscure care m-au indemnat atunci la o descatusare, la o noua experienta. Poate nici eu nu le inteleg. Poate.
     Jenia isi hotarase plecarea intr-o luni dimineata si trimisese chiar vorba la Ranikhet pentru hamal. Cu trei zile mai devreme devenise foarte insinuanta, profitand de multe vorbe inocente ale mele ca sa rada cu inteles, plangandu-se ca renunta la o viata pe care nu o cunoaste, ca n-ar vrea decat o singura experienta, caci nimic nu merita sa fie repetat in dragoste etc. Pe mine ma desfatau de minune toate aceste reveniri la feminitate. Si pentru ca sambata seara a fost o luna minunata, si pentru ca aveam pofta sa vorbesc, sa inteleg ce se intampla cu mine, de ce tac atat si de ce ma ascund, am ramas amandoi pe veranda si i-am povestit de-a fir-a-par povestea Maitreyiei.
     Aproape de miezul noptii s-a facut frig afara, si am intrat in camera ei sa termin povestea si sa bem o ceasca cu ceai. Cand i-am spus totul si i-am rezumat scrisoarea lui Khokha, si i-am marturisit hotararea mea de-a o uita pentru a nu o face sa sufere (nu intelegeam ce poate insemna aceasta, dar era o fraza care suna frumos, si i-am spus-o; mai ales ca, surprinzator pentru sinceritatea mea de cele mai multe ori stupida, in seara aceea jucasem chiar putin teatru), Jenia a ramas trista, tacuta, cu o lacrima pe coltul genelor. Am intrebat-o, intr-o doara, de ce plange. N-a raspuns. M-am apropiat de ea, i-am luat mainile, am intrebat-o din nou, i-am strans bratul. Tacea intr-una. Si atunci mi-am apropiat fata mai mult, rasuflarea mea aproape de gura ei, intreband-o tot mai incet, mai insinuant. A oftat o data lung, a inchis ochii si si-a incolatacit bratele pe umerii mei, sarutandu-ma pe buze, muscator, salbatec. Am avut o ciudata bucurie cand m-am dus sa zavorasc usa.

      S-ar parea ca cele ce-am scris in ultimele pagini nu ma mai intereseaza povestea Maitreyiei. Si totusi, nu e decat o continuare a ei. La Matreyi m-am gandit imbratisand acel trup balan si robust de evreica finlandeza, pe Maitreyi o cautam in sarutare, de ea voiam sa ma dezbar, pe ea voiam s-o uit. O cautam si o izgoneam. Cerseam un singur amanunt care sa mi-o aminteasca; si in acelasi timp stiam ca m-ar fi zguduit si m-ar fi dezgustat sa-l aflu, undeva, de-a lungul acestui trup alb, peste care dragostea trecuse fara sa se opreasca.
     .... Voiam s-o uita cu adevarat sau voiam sa-mi dovedesc ca numai pe ea am iubit-o si ca orice alta dragoste ar fi zadarnica? Nu stiam daca este o simpla verificare sau cea dintai fuga, cea dintai halta in noroi. Nu-mi venea a crede ca s-ar putea uita vreodata asemenea lucruri. Nu puteam crede ca sunt si eu asemenea celorlalte mii de muritori nefericiti, care iubesc si uita, si mor fara sa socoteasca nimic etern, nimic definitv. Numai cu cateva saptamani mai inainte ma simteam atat de legat si atat de sigur in iubirea mea pentru Maitreyi. Sa fie, oare, viata toata o asemenea farsa?.....
     Imi puneam astfel de intrebari stupide, pentru ca imi era teama sa constat imensa tarie a dragostei pentru Maitreyi. Fara indoiala ca imbratisarile Jeniei m-au dezgustat profund. De acum sunt sigur ca va trece mult timp pana ce voi mai avea din nou curajul sa ma apropii de o femeie, si aceasta numai daca imprejurarile se vor schimba. Pe Maitreyi o iubesc, numai pe ea! Si scrasneam din dinti, nascocind tot felul de mangaieri care o ucideau pe nevinovata Jenie, dar pe mine ma intartau si mai mult, caci nu izbuteau sa ma abrutizeze pe cat as fi voit, nu izbuteau sa stearga din memoria vie a simturilor mele pe cealalta, pe Maitreyi.
     Am intrebat:
     - De cemi-ai cazut in brate atunci?
     - As fi vrut sa ma iubesti si pe mine ca pe Maitreyi, mi-a spus, privindu-ma cu ochii ei albastri, inexpresivi.
     Am ramas mut. E cu putinta atata sete de amagire, atata dor de dragoste?
     - Imi povesteai cum o iubeai pe Maitreyi, si eu ma gandeam la mine, cat de singura si nefericita am fost, si mi-a venit sa plang.....
     Cred ca a inteles ca niciodata nu o voi putea iubi; nici macar trupeste. Am plecat in zori din odaia ei, extenuat, inuman de lucid, si ea a ramas pe patul ravasit de spasmul tuturor incercarilor de a o uita pe Maitreyi.
     ...... Am condus-o, luni, pana la paraul ce strabate padurea de pini. De ce mi-a scos-o Dumnezeu inainte? Jenia Isaac, ne vom mai intalni noi vreodata?

     Am ramas iarasi singur; dezgustat, nauc, incercand sa inteleg ce are sa se intample cu mine, incercand sa ma intorc iar in dulcele meu somn alaturi de Maitreyi. Nu voi izbuti niciodata sa scriu tot ce mi-a trecut atunci prin minte, in lungile saptamani ce au urmat plecarii Jeniei. Imi amintesc vag de insomniile mele, de zadarnicia zilelor.
     Si parca totul a trecut intr-o singura clipa, desteptandu-ma odata dimineata ceva mai devreme, privind surprins soarele drept in fata, lumina, verdeata. Scapasem de ceva greu, de ceva ucigator. Imi venea sa cant, sa alerg. Nu stiu cum s-a intamplat aceasta. Se coborase ceva in mine, ma napadise ceva.
     Si atunci m-am intors.

                        XV.

                 Caut ziua intreaga de lucru la birourile de pe chei. Promisiunea lui B. ca imi va gasi un post de traducator din frantuzeste, la consulat, nu se realizeaza. Mai am vreo suta de rupii, desi multa lume imi datoreaza aici bani. Harold se poarta foarte urat. I-am cerut sa imparta camera cu mine, caci de la 15 ale lunii sunt nevoit sa ma mut, si refuza pe un motiv stupid: ca nu mai sunt crestin! Ca nu poate dormi cu un idolatru! Adevarul este ca stie de acum totul, stie ca nu mai am bani, nici sperante pentru o leafa mare. Doamna Ribeiro, care imi vede camasa murdara, a uitat acum tot binele pe care i l-am facut, cu toata saracia mea. De-abia imi da un ceai cand ma duc sa-l vad pe Harold. Nu mai am nimic de vandut. Am ramas cu vreo sase-sapte camasi. Zi deprimanta; multe, prea multe plictiseli.

      ...... Intalnire cu Khokha. Imi aduce iar o scrisoare de la Maitreyi. Refuz s-o primesc; ii spun ca mi-am dat cuvantul (dar oare mi l-am dat? nu stiu nici acum) catre inginer.
     Khokha pretinde ca Maitreyi ma roaga mult s-o intalnesc o data, fie in parcul Bhowanipore, fie la un cinematograf; sau sa-mi telefoneze.
     Refuz totul, net, indarjit, suferind cumplit. La ce bun s-o iau de la capat, cand toate se vor incheia tot acolo, in lacrimi, in nebunie?
     - Spune-i sa ma uite! Allan a murit! Pe cine mai asteapta acum?
     Ma gandesc daca exista vreo nebunie prin care, infaptuind-o, Maitreyi ar ajunge din nou a mea, pentru totdeauna. Dar nu gasesc nimic, nu imi inchipui nimic. Sa fug cu ea in lume...... Dar cum s-o fur, cum sa patrund din nou in acel Bhowanipore pazit de Sen?..... Si poate mai e ceva; poate nu o mai merit. Nu stiu nimic, nimic. As vrea sa ma uite, sa nu mai sufere. Dragostea noastra s-a oprit aici.

     ....... De ieri dimineata, telefoane la fiecare ceas: "Unde e Allan? Vreau sa vorbesc cu Allan! Spune-i ca este ceva urgent de la Maitreyi, de la iubita lui!" Doamna Mctyre sfarseste prin a se revolta. Imi spune:
     - Allan, vino odata si sfarseste cu bruta aceasta neagra!
     Imi vine s-o lovesc cu palma peste gura, dar zambesc salbatec. Asa, asa, mai mult, mai sangeros, pana ce voi cadea in genunchi si voi urla: Dumnezeule, mi-e de ajuns.....

     ...... Seara, la Geurtie. E o fata buna, admirabila, aceasta Geurtie a mea. Ii spun:
     - Fata, o duc prost de tot. N-am de lucru.....
     Si imi da, pe sub masa, o bancnota de zece rupii.
     - Lasa, Allan, rade ea, cate de astea ai cheltuit tu cu mine!..... Ce vrei sa bei?
     - Wisky, ceru eu, wisky, ca numai asa incepi sa uiti......
     - Sa uiti ce? se incrunta. Saracia sau dragostea?
     - Te face să uiţi ziua, Geurtie; e groaznic să trăieşti numai în zi, să nu mai întâlneşti o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, Geurtie, ce zi fără sfîrşit......

     ..... Nu mă aşteptam şi la asta. Iată-mă iubit şi, Doamne, Doamne! iubind pe Geurtie. Mi se dă aşa, deodată, când eu venisem la ea pentru o cină mai ca lumea şi ca să-mi împrumute o pijama. De atâta vreme dorm cu pijamale străine.Şi mă pomenesc dormind în patul ei. Zău că viaţa aceasta este o minune!
     - Tu eşti băiatul meu scump! mă mângâie ea.
     Sunt  insensibil. Parcă mi-ar fi spus: miroşi a apă de colonie. Tot atât de nesemnificativ mi se pare. Dar, cum am ajuns un laş în ultima vreme, de când mi-e foame, nu zic nimic, ci o mângâi şi eu: "Obraznico, obraznico!" îi spun, şi aceasta o încântă nespus. Pleacă la lucru la zece, dar după ce îmi dă breakfast şi-mi cumpără ţigări "State Express 555"! De când n-am mai fumat o ţigară atât de bună... Vreau să plec acasă, îi spun cât sunt de încurcat cu gazda, şi ea mă invită să locuiesc la ea.
     - Ce-mi pasă mie de lume? se strâmbă.
     Nu mă aşteptam la atâta curaj de la o eurasiană. Eu, care o credeam interesată numai de bani. (De altfel, ştiu că are doi tipi cu parale, doi bara-sahib!) îmi mărturiseşte că e îndrăgostiă de mine din prima seară. Şi eu, care nu ştiam nimic!

     ......... Terminasem azi o conversaţie la telefon cu B.. cînd aud şi recunosc, cu ce spaimă, glasul Maitreyiei:
    - Allan! De ce nu mă laşi să-ţi vorbesc?! Allan, ai uitat......
    Închid telefonul şi, aproape ţinându-mă de mobile, mă târăsc până în camera mea. Doamne, de ce nu pot să uit? De ce nu se stinge odată jarul ăsta fără sens şi fără rod? Aş vrea să fac ceva care s-o dezguste pe Maitreyi de mine, s-o silească să mă uite. Căci noi nu puteam fi niciodată unul al altuia. Am să mă duc să locuiesc cu Geurtie şi am să-l trimit pe Khokha să spună totul Maitreyiei.

     ...... Tatonări cu "Burma Oil Company". Au nevoie de un agent fluvial. Cred ca ma pricep si la asta. Trebuie. Am petrecut dupa-amiaza la Biblioteca Insitutului Tehnic, sa vad ce inseamna aceea agent fluvial. De doua ori pana acum s-a interesat politia de mine. Transporta mereu someuri, dincolo, in Europa. Asta ar insemna pentru mine cea mai crunta infrangere; sa ma expartieze..... Geurtie mi-a mai dat douazeci de rupii; cu lacrimi in ochi, saraca.

     ....... Rascolesc astazi prin hartiile mele cele mai vechi si dau peste scrisoarea trimisa Maitreyiei de ziua ei de un necunoscut, impreuna cu acele flori maginifice. Doresc nebuneste sa stiu ce scrie acolo si, acum bengaleza mea e acum foarte incerta, ma rog de un farmacist din apropiere sa mi-o traduca. Iat-o: "Neuitata mea lumina, nu pot veni astazi sa te vad, caci pe tine nu te pot vedea decat singura, numai pentru mine, asa cum te aveam eu candva, in bratele mele,, si ziua aceea...."
     Nu mai pot transcrie. Sufar de o gelozie nebuna, inumana. Imi venea sa musc lemnul mesei. As fi vrut sa ma cheme Maitreyi la telefon atunci. Doamne, cand ma insel eu? Unde ma insel eu? Sau toata lumea are, totdeauna, dreptate?.....

     ...... N-am mai scris de mult in jurnal. Sper s-o termin repede cu India. Am promisiuni sigure, desi fara contract anticipat, la Singapore. Nu stiu inca ce am de facut acolo, dar vad ca mi se pregatesc bani de drum. N-am spus nimanui. Prea m-am laudat mult ca am sa gasesc un post.
     Cu Harold am rupt-o definitiv. Daca n-ar fif ost Clara acolo, l-as fi doborat la pamant. Am grozava pofta de bataie. Geurtie, din cauza acestui incident, s-a certat cu Clara. De cand m-am mutat cu Geurtie in aceeasi camera, lumea ne crede cei mai fericiti "soti" (caci nu stiu cine le-a bagat in cap ca noi suntem casatoriti "in secret") Faptul este ca Geurtie stie adevarul: ca sunt indragostit nebun de Maitreyi si ca m-am mutat la ea numai ca sa ma razbun. (Toate astea sunt povesti: m-am mutat, pentru ca nu mai aveam ce manca.)
      Khokha m-a cautat de nenumarate ori. Am lasat vorba sa nu fie primit. Imi trimite scrisori pe care le citesc numai pe jumatate, caci sunt scrise intr-o englezeasca mizerabila. Imi tot spune ca Maitreyi s-a hotarat sa faca o nebunie ca s-o dea afara din casa si sa vina dupa mine. Ma cutremur de cate ori incerc sa ma gandesc si de aceea evit cu indarjire orice gand care m-ar apropia de Maitreyi. Khokha imi spune ca Maitreyi ar fi in stare sa se dea unui necunoscut, numai ca sa fie azvarlita pe drumuri si sa poata sa ajunga iarasi alaturi de mine. Literatura.

      .... Ma intalnesc cu J., nepotul doamnei Sen, venit aici pentru un angajament la o mare tipografie. Bucurie, imbratisari, amintiri. E cel dintai cunoscut pe care il vad in Singapore. Il invit la masa, si dupa a treia tigare, imi spune, privindu-ma in ochi, serios:
     - Allan, stii ca Maitreyi te-a iubit foarte mult? A aflat toata lumea de dragostea aceasta......
     Eu incerc sa-l opresc, caci imi place sa intalnesc cateodata oameni din acele locuri, apoi mi-e peste putinta sa-i aud compatimindu-ma sau comentand dragostea noastra. Stiu acum, ca s-au aflat multe.  Dar la ce bun daca s-au aflat?
     - Nu, nu, starui el, am sa-ti spun lucruri triste.
     - Nu cumva a murit? mă înspăimântai eu. (Deşi nu puteam crede în moartea ei, căci ştiu că am să simt ceasul acela, dacă se va întâmpla ca Maitreyi să moară înainte de mine.)
     - Ar fi fost mai bine să moară, adaogă J., superstiţios. Dar a făcut un lucru netrebnic. S-a dat vânzătorului de fructe...Îmi venea să urlu, să râd. Simţeam că, dacă nu mă apuc bine de masă, îmi pierd cunoştinţa. J. observă schimbarea mea şi mă consolează.
      - A fost o lovitură grea pentru noi toţi. Maica e aproape nebună de durere. Maitreyi a plecat la Midnapur, să nască, chipurile în taină, dar toată lumea a aflat. Au încercat să cumpere pe nemernicul acela, dar acum sunt în proces...Nu mai înţelegeam nimic. Şi nu înţeleg nici acum. Cine este în proces?
     Îl întreb dacă au dat-o afară pe Maitreyi.
     - Sen nu vrea sub niciun chip s-o gonească. A spus că mai bine o omoară cu mâna lui decât s-o dea afară. Vor s-o facă poate filozoafă, mai ştiu eu ce... O păstrau pentru o partidă bună, dar acum se ştie aproape tot... Cine are s-o mai ia? Şi, totuşi, nu vor s-o gonească. Maitreyi ţipă întruna: "De ce nu mă daţi la câini? De ce nu mă aruncaţi în stradă?!" Eu cred că a înnebunit. Altminteri, cine ar fi făcut una ca asta?...
     Sunt ceasuri de când mă gândesc. Şi nu pot face nimic. Să telegrafiez lui Sen? Să scriu Maitreyiei?
     Simt că a făcut asta pentru mine. Dacă aş fi citit scrisorile aduse de Khokha... Poate plănuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Şi vreau totuşi să scriu aici tot, tot.....
     ...... Şi  dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.

             Ianuarie - februarie 1933.