V.
Credeam că o să râdă, dar ea rămase deodată împietrită în mijlocul odăii, exclamă ceva în bengali şi fugi numaidecât.
După paşi bănuii că s-a dus spre biroul inginerului, care era alături de odaia de primire. Se întoarse cu două cărţi.
- Le-am primit azi-dimineaţă de la Paris şi am fost atât de cufundată în conferinţa aceea a mea, încât am uitat de ele. Erau două exemplare din "L'Inde avec les Anglais" a lui Lucien şi, fiind trimise de editor, nu aveau niciun fel de dedicaţie.
- Unde e a dumitale? zise Maitreyi.
- Ştii ce facem? Eu îţi dăruiesc cu dedicaţie exemplarul meu, şi dumneata, tot cu dedicaţie, exemplarul dumitale.
Bătu din palme. Îmi aduse cerneală şi de-abia îşi putea stăpâni nerăbdarea, în timp ce eu scriam: "Prietenei mele Maitreyi Devi, de la un elev şi profesor, în amintirea etc". Acel "etc." a intrigat-o. Pe exemplarul ei scrise doar atâta: "Prietenului".
- Şi dacă această carte e furată de cineva?
- Ce are a face, şi acela poate să-mi fie prieten.
Se aşeză pe rogojină, cu bărbia rezemată de genunchi, şi mă privi o clipă cum îmi beam ceaiul. Se înserase bine. Jos, în stradă, se aprinsese felinarul, şi umbra cocotierului crescuse ciudat de mare şi de albastră. Mă întrebam ce vor fi făcut celelalte suflete din această casă, de ce nu le aud niciodată nici gura, nici pasul, dacă nu cumva e o conspiraţie să ne lase întotdeauna singuri, de astă dată chiar în odaia ei, drept singura lumină numai boarea albastră a felinarului.
- Astăzi începe prietenia noastră, nu e aşa? mă întrebă Maitreyi foarte dulce, luându-mi ceaşca goală.
- De ce astăzi? Eram prieteni mai demult, de când am început a vorbi împreună serios.
Se aşeză iarăşi pe rogojină şi îmi spuse că, dacă am fi fost prieteni buni de tot, mi-ar fi destăinuit tristeţea ei. Am rugat-o, şi tăcea mereu, privindu-mă. Am tăcut şi eu.
- Robi Thakkur n-a fost astăzi la conferinţă, vorbi.
Mărturisirea aceasta mă făcu să sufăr. Aş fi vrut să spun ceva care s-o jignească, să-i spun că se înşală dacă mă consideră prieten, că e ridiculă şi îndrăgostită.
- Îl iubeşti, insinuai eu, răutăcios.
Mă pregăteam să încep ceva care s-o supere. Dar ea îşi întoarse brusc faţa de la mine şi mă întrebă deodată, aspru:
- Dumneavoastră vă place să staţi în întunerec cu fetele?
- N-am stat niciodată, spusei la întâmplare.
- Aş vrea să rămân singură, vorbi ea după o pauză, sfârşită, obosită, ducându-se să se întindă pe rogojina din balcon.
Ieşii, îmi pusei cu greutate pantofii, căci era întunerec, şi coborâi tiptil scările, cu o ciudată mâhnire şi furie în suflet. Am fost foarte emoţionat văzând pretutindeni lămpile aprinse.
Din jurnalul acelei luni:
"Nu are o frumuseţe regulată, ci dincolo de canoane, expresivă până la răzvrătire, fermecătoare în sensul magic al cuvântului. Recunosc că nu mi-am putut lua gândul de la ea toată noaptea. Şi acum, în loc să lucrez, mă gândesc la ea, imagine pală în sort albastră de mătase întunecată cu înflorituri de aur. Şi părul... Persanii aveau dreptate, în poeme, asemănându-l şerpilor. Ce va fi, nu ştiu. Probabil voi uita..."
"Când voi găsi liniştea, emule, Dumnezeule, prietenul meu?"
"Chabu a scris o poveste şi Maitreyi mi-o traduce astăzi, pe terasă, râzând. S-ar putea rezuma astfel: "Un rege avea un fiu cu numele de Phul. O dată, acesta a ajuns pe cal într-o pădure mare. Îndată, tot ce era în pădure s-a prefăcut în flori, numai prinţul şi calul au rămas aceiaşi. Întors la palat, fiul povesti regelui întâmplarea, dar acesta nu-l crezu şi îl mustră că spune minciuni. Chemă pe pandit-ul regal şi-i porunci să citească prinţului pilde şi sfaturi despre minciună. Pentru că totuşi prinţul nu voia să recunoască, regele adună întreaga armată şi se duse în pădure. Îndată, ei toţi se prefăcură în flori. A trecut o zi. Atunci veni Phul, fiul regelui, aducând cu el cărţile în care se găseau pilde şi sfaturi despre minciună. Luă cărţile şi începu sa risipească foile în vânt. Şi cum se risipeau foile, aşa înviau soldaţii regelui şi regele însuşi..."".
"Observ câteva trăsături murdare în caracterul inginerului. E plin de el însuşi, e de necrezut cât de superior se consideră. Astă-noapte, pe terasă, mi-a cerut discret amănunte despre cocotele din Paris. Ar vrea să plece pentru câteva luni în Franţa, să-şi îngrijească presiunea arterială. Suferă, la răstimpuri, de un fel de "mauches-volantes" din pricina sângelui".
"Vărul inginerului Mantu, vine acum din Delhi, unde era, profesor secundar, ca să ocupe un post de lector în Government Commercial School. Pare să aibă treizeci de ani, e scund şi slab, şi locuieşte într-o cameră vecină cu a mea. Ne-am împrietenit foarte repede. Îmi mărturiseşte că a venit să se însoare. El nu vrea, dar d-l Sen vrea. Presimte nu ştiu ce rău şi se teme.E un băiat bun, care vorbeşte englezeşte închizând ochii. Râde mult."
"Ceremonia mariajului lui Mantu, începută acum patru zile, s-a sfârşit ieri noapte. Ospeţe au fost şi în casa miresei (neagră, comună, dar foarte simpatică), şi în casa inginerului. Remarc atitudinea lui Sen în această căsătorie; de fapt, el a aranjat totul şi mi se plânge că Mantu "sugerează" prea mult şi se precipită. Mantu îl respectă într-atât, încât i-ar fi dat şi virginitatea miresei, după cum e obiceiul în anumite părţi ale Indiei, ca învăţăcelul să acorde "prima nox" lui guru (Mantu îmi spune mereu că inginerul nu e numai văr, ci şi guru).
Am fost peste tot, am văzut toate amănuntele totdeauna în frunte, în costum indian de mătase (mărturisesc că mă prinde foarte bine, iar apariţia mea sinceră, spontană, silindu-mă să vorbesc tot timpul bengaleza, mi-a creat o mare popularitate). Recunosc că "societatea" indiană mă încântă, prietenii indieni sunt nestemaţi. Câteodată sunt îndrăgostit ciudat, în sensul divin al cuvântului (ca în India), socotind orice femeie "mamă". Niciodată n-am simţit o mai devotată, mai curată şi liniştitoare dragoste filială ca pentru d-na Sen, pe care - cum e obiceiul aici - fiecare o cheamă "mamă". Când zăresc pe stradă sari albastre (ca ale d-nei Sen), chiar fără a vedea faţa femeilor, simt aceeaşi emoţie. Simt că sunt "fiu", că nicăieri nu voi găsi o mai dezinteresată, mai curată şi mai înaltă pasiune maternă ca în India.
Mi-a plăcut să mă închipui căsătorit cu Maitreyi. Nu pot minţi: eram fericit. Am visat-o tot timpul cât a durat căsătoria lui Mantu; logodnică, amantă. Dar nu mi-am pierdut niciodată capul. (Notă. Adică voiam să mă conving că nu e atâtde frumoasă, îi criticam şoldurile prea mari pentru mijlocul prea subţire, inventam tot felul de scăderi fizice, crezând astfel că mi-o îndepărtez. De fapt, cum se întâmplă adesea, tocmai aceste scăderi mi-au apropiat-o.)
Nu ştiu dacă toate insinuările pe care prietenii casei mi le fac sunt simple glume sau pornesc din sursa sigură, şi serios orientată către mariajul meu, a inginerului. O dată, la masă, am înţeles că şi doamna Sen ar dori acelaşi lucru. Nu pot spune că e conspiraţie (notă: deşi crezusem multă vreme astfel), pentru că ei socotesc căsătoria o fericire şi o datorie, mă iubesc mult şi sincer, şi apoi Maitreyi e atât de cunoscută în elita bengaleză, încât foarte uşor şi-ar găsi un soţ superior mie. Mă gândesc: ce aş deveni eu căsătorit cu Maitreyi? E posibil să-mi pierd într-atât luciditatea, încât, prins în cursă, să accept? Fără îndoială, e cea mai talentată şi mai enigmatică fată din câte am cunoscut, dar eu pur şi simplu nu pot fi căsătorit. Ce s-ar face libertatea mea? Mă închipui soţul Maitreyiei; aş fi prea fericit. Unde vor fi călătoriile mele pe unde nu-mi vine a crede şi cărţile pe care le cumpăr în fiecare oraş ca să le vând în oraşul următor?
Dar până atunci, ce fericit mă simt. Şi câte am văzut. Noaptea de ieri - prima nox - în iatacul inundat cu flori, fetele cântând în balcon, Maitreyi citindu-şi poemul, scris anume pentru această ceremonie."
"O observaţie pe care am repetat-o până la saturaţie în ultimele zile: de câte ori înţeleg că se vorbeşte despre o eventuală căsătorie a mea cu Maitreyi sau de cîte ori bănuiesc aceasta, o emoţie bruscă şi violentă mă străbate. Baza e sexuală: nervozitate excesivă, abstinenţă prelungită, neastâmpăr pur genital, nelinişte internă şi groază de destin. Mă tem din ce în ce mai mult, dar situaţia primejdioasă mă pasionează şi nu mă îndur să mă explic, să spun net că nu mă însor. Nici nu pot fugi. Ar fi stupid să fug. Sunt iremediabil un om moral, deşi demonul meu mă ispiteşte contrariul. (Notă. Jurnalul e mai întotdeauna un prost psiholog, după cum această povestire va confirma. De aceea extrag notele de faţă; ca să-mi dau încă o dată seama cât de absurd pluteam în închipuire.)"
"Manu a mărturisit astăzi femeilor ceea ce îi spusesem eu: că nu mă însor şi nu mă voi însura niciodată. Maitreyi e acum mânioasă şi dispreţuitoare; nu mai vine la lecţii, nu mă mai caută când mă întorc de la lucru ca să stăm de vorbă. Doamna Sen nu-mi arătă aceeaşi afecţie.
M-am simţit stingherit de această schimbare, deşi o doream şi mă temeam de dragostea aceea interesată de mai înainte. Maitreyi a râs astă-seară enorm, ascultând glumele lui Khokha. (Notă: un tânăr, rudă săracă de-a inginerului, pripăşit în Bhowanipore cu prilejul nunţii lui Mantu şi care dormea pe coridor.) Eu scriam în odaia mea. Am avut o sufocare penibilă de gelozie, de care mi-e ruşine. (Notă: de fapt nu eram prea îndrăgostit atunci. Totuşi, eram gelos pe oricine o făcea să râdă pe Maitreyi)"
"Mi-era infiderentă Maitreyi atât timp cât mă ştiam căutat cu afecţiune de întreaga familie; mă temeam când am bănuit o cursă matrimonială; dar de îndată ce hotărîrea mea de a rămâne celibatar a fost cunoscută şi Maitreyi s-a schimbat cu totul faţă de mine, a început să-mi fie dragă (notă: nu e adevărat), şi sufăr un pic de gelozie, de singurătate, de menirea mea.
S-au schimbat multe; mănânc numai cu inginerul şi cu Mantu, femeile mănâncă după noi. Nu mai au nicio veselie mesele noastre fără Maitreyi. Aş vrea mult să plec în vreo inspecţie prin sudul Bengalului şi, la întoarcere, să pretextez ceva şi să mă mut în altă parte. Experienţa începe să dureze prea mult."
"De două zile e întunecat şi plouă. Azi, adevărate torente. Am ieşit pe verandă să văd străzile inundate. Am întâlnit pe Maitreyi splendid îmbrăcată (vişiniu de catifea cu mătase neagră), privind şi ea. (Ştiam că a scris poeme asupra ploaiei, poate chiar astăzi, sus, în camera ei.) Am vorbit puţin şi rece. Mă privea indiferentă, distrată. Aş fi ghicit eu vreodată că se află în ea atâta experienţă feminină şi poate intui atât de precis toate atitudinile cerute de noua situaţie?
Mă simt străin în casa aceasta, unde am cunoscut cea mai sinceră şi cea mai indiană afecţiune. Deodată, totul a îngheţat în jurul meu, şi spontaneitatea mi-a dispărut. La masă sunt posac şi tăcut, în odaia mea mă simt aproape bolnav. E drept, la răstimpuri am accese de bucurie, panică şi dansez fredonând (lucru care mi se întâmplă atât de rar)."
"De ieri, relaţiile mele cu Maitreyi şi familia s-au restabilit pe vechiul temei de intensă afecţiune. Poate pentru că am explicat inginerului - când mă întorceam cu maşina de la birou - indiscreţia lui Mantu; care nu a înţeles prea bine concepţia mea asupra mariajului, adaog eu. (Notă: mi se pare că acea răceală, pe care jurnalul o atribuia paralizării proiectelor de căsătorie cu Maitreyi, se datora, de fapt, unei neînţelegeri; Mantu spusese că eu îmi bat joc de căsătorie, şi, cum indienii nu concep datorie mai sacră decât aceasta, fireşte ca au reacţionat, poate fără voie.)
Cu Maitreyi am râs mult ieri; astăzi am vorbit mult în bibliotecă, am cetit "Shakuntala" împreună, pe covor, căci venise profesorul ei particular şi mă rugasem să fiu şi eu îngăduit să asist la lecţie. Noaptea, pe terasă, recită fără pomină din "Mahuya" a lui Tagore. După aceea se retrage fără s-o simţim, căci poezia e cuvântul ei ultim, şi, după ce l-a spus frumos, se posomorăşte.
O iubesc?"
VII
Din jurnalul lunii următoare:
"Noi doi, singuri, discutând despre virilitate: Walt Whitman, Papini şi ceilalţi. Ea a cetit puţin, dar mă ascultă. Ştiu că mă place. Mi-o spune. Mărturiseşte că s-ar da ca într-un poem din Tagore, pe plajă, în început de furtună. Literatură."
"Patima creşte, delicios şi firesc amestec de idilă, sexualitate, prietenie, devoţie. Când stau lângă ea pe covor, cetind împreună, dacă mă atinge, sunt excitat şi mă turbur nebuneşte. Ştiu că şi ea e turburată. (Notă: nu e adevărat. Maitreyi n-a simţit niciodată patima în timpul acela) Ne spunem multe prin literatură. Câteodată ghicim amândoi că ne vrem. (Notă: inexact; Maitreyi era câştigată numai de joc, de voluptatea amăgirii, nu de ispită. Nici nu-şi închipuia pe atunci ceea ce însemna pasiunea)"
"Cea dintâi seară şi noapte (până la 11) petrecută singur cu Maitreyi, traducând "Vallaka" lui Tagore şi discutând. Inginerul, întorcându-se de la un dineu în oraş, ne-a surprins în odaia ei, la taifas. Eu, calm, am continuat să vorbesc. Maitreyi s-a zăpăcit, a apucat volumul de poeme şi l-a deschis; iar când a intrat domnul Sen în odaie, i-a spus:
- Învăţăm bengali.....
Aşadar, şi ea minte?! (Notă: jurnalul acesta e exasperant. De ce trebuie să sufăr atâta ca să înţeleg un singur om? Pentru că, mărturisesc, nu înţelegeam nimic din Maitreyi pe atunci, deşi credeam că o iubesc şi sunt iubit. Ea nu minţea, ci uita numai. Uitase că venisem la ea pentru "Vallaka" şi, când a intrat inginerul, şi-a adus aminte, firesc. Dacă ar fi fost altcineva, ar fi continuat conversaţia, dar în faţa părintelui nu vorbea niciodată, de aceea s-a reîntors la carte)"
"I-am adus astazi lotusi, atat de multi, incat, luandu-i in brate si multumindu-mi, nu i se mai vedea fata. Sunt sigur ca Maitreyi ma iubeste. (Nota: cat mi-a trebuit pana sa inteleg!) Scrie poeme pentru mine si-mi recita ziua intreaga versuri. Eu nu o iubesc. O admir enorm si ma excita: totul, carnea, ca si sufletul. Am surprins ceva nou in ea. Vorbeam cu Lilu si i-am spus ca voi repeta anumite lucruri, auzite de la ea, sotului.
- Si ce imi va putea face? itnreba insinuant Lilu.
- Stiu eu, nu ma pricep in lupte conjugale, am raspuns.
- O va pedepsi, intr-un fel sau altul, accentua Maitreyi si repeta cuvintele razand, cand am ramas singuri.
Asadar, si ea stie?..... De altfel, mi-a marturisit ca ar vrea sa dea intr-o nebunie, intoxicata de dragoste sau de patos. Aflu sinceritati inaccesibile celorlalti, pe care nu le-as fi banuit in cele dintai zile ale prieteniei noastre. (Nota: Adevarul e ca Maitrezi se juca pur si simplu si, chiar dupa ce Lilu ii destainuise in ce consta dragostea de sotie, ea nu intelegea nimic si repeta anumite lucruri, numai pentru ca o desfatau)"
"Escapada noastra - Maitreyi, Lilu, Mantu si cu mine - la un cinematograf de cartier, unde rula un film indian cu Himansural Ray. Cat de mult ne-am vorbit, apropati, si cat am ras. Dar la plecare a avut o criza si si-a pierdut constiinta. Nu stiam cum sa mi-o explic: intunerecul, subiectul filmului sau spasm sexual, datorit apropierii mele? Stiu ca e neinchipuit de senzuala, desi pura ca o sfanta. De fapt, acesta e miracolul femelei indiene (verificat si de confesiunile prietenilor mei bengalezi): o fecioara care ajunge amanta perfecta in cea dintai noapte."
"Maitreyi imi insinueaza o idila cu un tanar superb, un bengalez cu studii in Anglia. Asadar, urmeaza itinerariul tuturor mediocritatilor sentimentale..... (Nota: ea voia numai sa-mi marturiseasca hotararea de a renunta la tot ce se intamplase inainte de mine)"
"Aduc iarăşi flori. Ea e supărată că am dat şi celorlalte fete, şi doamnei Sen. Cred că Mantu a observat familiaritatea noastră, căci intervine prompt când suntem singuri şi, deşi Maitreyi îi spune că e "private talk", el tot rămâne.
Am fost la cinematograf cu inginerul, care îmi vorbeşte trist de amânarea călătoriei în Franţa. Mi s-a părut mie sau a insinuat o eventuală unire a mea cu Maitreyi? Când mă întorc, mă întreb dacă, într-adevăr, mi-e dragă, deşi tot timpul, în maşină, eram intoxicat de imaginea patului nostru nupţial."
"Continuu o strategie care mă amuză. Mă feresc să întâlnesc pe Maitreyi, prefăcându-mă că mi-e teamă, că sunt îndrăgostit nebun etc. Mi-a vorbit azi-dimineaţă aproape forţându-mă s-o primesc în camera mea. Intimitatea aceasta cu o indiană e ceva nemaipomenit. Nici eu nu ştiu cum s-o sfârşi. Mă turbură, mă fascinează, dar nu sunt îndrăgostit. Mă amuz numai."
"Neaşteptată volte-face din partea Maitreyiei. Eu mersesem prea departe, simulând o devoţie de copil (credeam că acesta e drumul către inima oricărei indiene). Dar Maitreyi nu e numai o fecioară indiană, ci şi un suflet original, cu o voinţă stranie. O dezgustă devoţia, adorarea bărbaţilor, îmi spune (înţelegându-mă şi pe mine alături de ceilalţi admiratori platonici). E comun, e banal, copilăresc. Urăşte sau dispreţuieşte pe admiratori. Visează un bărbat excepţional, deasupra sentimentelor şi sentimentalismului. Atitudinea mea o enervează.
Bun! Dacă e adevărat ce spune, schimb tactica. Deja farmecul senzual care mă copleşea în timpul convorbirilor noastre a dispărut îndată ce mi-a mărturisit acestea. Sunt de-acum mult mai liber, mai liberat. Ard de nerăbdare s-o întâlnesc iar în camera mea, s-o văd cum va reacţiona. Voi arăta Maitreyiei că nu-mi pasă de dragostea ei. Ştiu că mă iubeşte. Nu se poate ascunde. Ştiu că e legată de mine. Iar dacă am rămâne singuri 24 de ceasuri, mi s-ar da fără şovăire.Dar de ce mă insultă, pentru Dumnezeu? De ce îmi spune că îi repugnă dragostea comună? Este altceva mai bun?"
"Nicio femeie nu m-a turburat atâta. Suferinţa mea senzuală e un blestem, în această lună aridă, cu atâtea lucrări pe cap. Să fie, oare, misterul trupului ei? Mă îndoiesc; mă turbură orice conversaţie care îmi insinuează primejdia, adică unirea mea cu Maitreyi, care se pune la cale. Ştiu că sunt în primejdia aceasta. Am atâtea probe zilnice. Doamna Sen, îndeosebi, mă covârşeşte cu simpatia-i maternă. Inginerul mă numeşte "copilul" său. (Notă: nu înţelegeam nimic, fireşte!)"
"Seara, la masă, doamna Sen se plânge că o chem încă "doamnă", iar nu "mamă", cum e obiceiul în India. Are o blândeţe sfântă şi comunicativă, o inocenţă deconcentrantă. O iubesc.
Se fac comentarii insinuante. Mantu cere să-l numesc "unchi", iar Lilu "tanti", decât nu are decât 17 ani. Mă amuz.
Problema Maitreyiei. Dintr-un nimic ne-am supărat (de altfel, asta ni se întâmplă de două ori pe zi) şi a încercat tot felul de gesturi erotic-sentimentale ca să mă împace. Am lucrat mohorât tot timpul, închis la mine în cameră. Eram, însă, fericit, căci speram să se strice prietenia noastră prea familiară şi pasiunea noastră nemărturisită. Mi-era teamă că ajunsesem prea departe şi mă legam de orice pretext ca să dau înapoi. Dar nu; ea şi-a cerut scuze, şi jocul a reînceput. Simt că n-am să pot să mă stăpânesc mult."
"Aproape am sărutat-o astăzi după-amiază singuri noi doi în odaie. Am făcut eforturi să n-o îmbrăţişez, într-atât era de excitată ea şi atât de înnebunit eu. M-am mulţumit să-i strâng şi să-i muşc braţul. Mai mult n-am vrut. Mi-e teamă, mi-e spaimă de mine. (Notă: Maitreyi n-a fost o clipă excitată, cum credeam eu. O turbura numai atitudinea mea. Ea voise să se joace, iar eu ajunsesem mult mai departe.)
Maitreyi e o fată rară; dar soţie nu va fi tot atât de mediocră ca oricare alta?
A venit mai târziu, spre seară, cu acel admirabil şal stacojiu, care o lasă aproape goală şi îi vădeşte sânii bruni într-o paloare ucigător turburătoare. Ştiu că a îmbrăcat acest costum obscen şi fermecător pentru mine; inginerul e absent, altmiteri n-ar fi avut curajul să-l îmbrace. (Notă: de fapt nu era decât un costum de Rajputana, care se poartă de-a dreptul pe trup, nu peste pieptar, cum e obiceiul in Bengal)
Maitreyi vine mereu în camera mea, vine fără niciun motiv şi întotdeauna insinuează sau provoacă. Pasiunea o face frumoasă. Senzual, carnal, e peste fire de ispititoare. Fac eforturi ca să o judec hidoasă, grasă, urât mirositoare şi să mă pot stăpâni. E un fel de "meditaţie prin imagini contrarii" ceea ce încerc eu. Adevărul este că nervii mi se consumă inutil, şi, de fapt, nu înţeleg încă nimic precis. Ce vor cu mine?"
"De dimineaţă, ceartă cu Maitreyi. Ea se simte jignită pentru toate nimicurile şi ameninţă să nu vorbească cu mine o săptămână. Azi i-am spus că nu-mi pasă, orice ar face ea. Faptul acesta m-a calmat şi m-a ajutat să lucrez. Lilu a venit să intervină, spunându-mi că "poeta e nespus de deprimată". I-am răspuns că eu nu sunt supărat, dar dacă lucrul acesta o amuză.. Cât de banale sunt toate femeile, înţelegeam eu. Aceeaşi melodie, aceeaşi în Europa sau în Asia, cu femei inteligente, stupide, perverse sau fecioare.
Seara am fost la cinematograf singur, petrecând de minune. La cină, Maitreyi s-a aşezat lângă mine, într-o sari superbă, veche de o sută de ani. Era plânsă, tăcută; de-abia a mâncat. "Mama"a înţeles totul. Mi-a mulţumit că am vorbit cu ea. După cină avem o mică "explicaţie". Maitreyi îmi spune că n-am înţeles-o atunci când am crezut că dispreţuieşte dragostea, simpatia....."
"Lupta a durat un sfert de oră. I-am strivit mâinile. Era fermecătoare zbătându-se; faţa i se contorsiona, lăcărma, se ruga în gând la Tagore. Încerca să-şi scoată mâinile prinse de încheieturi în pumnul meu; căci aceasta era lupta. Eram calm, experimentând detaşat de durerea fizică şi de orgoliu. În sfârşit, a trebuit să recunoască, era înfrântă. Aceasta i-a dat o bucurie amestecată cu senzualitate amară. Ştiu că era fericită că eu am înfrânt-o. Dar suferea că maestrul ei spiritual, guru, nu o ajutase. Etc..
Când ne-am dus spre odaia ei, noi doi, singuri, ea mi-a şoptit:
- Mi-ai frânt mâinile!
I le-am luat fără să reflectez şi, mângâindu-le, le sărutam. Aceasta e extraordinar pentru India. Să ştie cineva, ar ucide-o! (Notă: exageram)
După masă, fără să-mi vorbească, mi-a zvârlit în odaie o floare....."
...............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu