Maitrey, Mircea Eliade

..........................................
                          X.

            Domnul Sen intră chiar atunci şi-mi spuse:
      - Maitreyi e puţin bolnavă, nu se poate da jos din camera ei. Apoi, adresându-se către doamna Sen:
      - Cheamă pe Chabu.
      Cum ieşi doamna Sen din odaie, inginerul îmi întinse un plin închis şi-mi spuse:
      - Să citeşti asta numai după ce părăseşti casa mea. Şi dacă vrei să-mi mulţumeşti pentru binele pe care ţi l-am făcut, aici, în India, respectă cele ce te rog eu......
     Plecă înainte ca eu să am timp să mai spun o vorbă. Luai plicul cu un tremur de slăbiciune şi-l vârâi automat în buzunar. Când o văzui pe Chabu, o cuprinsei numaidecât în braţe şi începui s-o leagăn plângând.
     - Ce-ai făcut, Chabu, ce-ai făcut?
     Biata fată nu înţelegea nimic, dar văzându-mă plângând, începu şi ea să plângă şi să mă sărute pe obraz, căci eu îmi aplecasem capul către trupul ei plăpând şi o legănam aşa, în neştire.
     - Ce ai făcut, Chabu? atât îi puteam spune.
     - Dar eu ce ştiam? întrebă ea, încercând parcă să se trezească. De ce plângi, dada? Tu de ce plângi?
     Am lăsat-o din braţe ca să-mi şterg faţa. De altfel, domnul şi doamna Sen veniseră din nou şi şedeau în uşă, amândoi de gheaţă, parcă mi-ar fi spus: "Haide, e timpul să pleci".....
      Am sărutat-o încă o dată pe Chabu pe amândoi obrajii, apoi, venindu-mi în fire, mi-am luat casca, am îngenuncheat în faţa doamnei şi domnului Sen, punându-mi palmele pe piciorul lor drept - cel mai vulnerabil salut pe care îl ştiam eu - şi am plecat.
     - Good-bye, Allan, îmi spuse inginerul, întinzându-mi mâna.
     Dar eu mă prefăcui că nu văd şi trecui înainte, pe coridor.
     Chabu alergă după mine, hohotind.
     - Unde pleci dada? Unde pleacă Allan-dada? întrebă pe maică-sa.
     - Dada e bolnav şi se duce să se vindece, îi spuse doamna Sen într-o bengaleză şoptită, apucând-o în braţe, ca să nu iasă în stradă, după mine.
     Când am coborât treptele verandei, mi-am ridicat ochii spre balconul cu glicine şi am văzut o clipă pe Maitreyi.
     Atunci m-am auzit strigat, un ţipăt scurt şi înspăimântat, şi am zărit-o cum cade lată în balcon. Am vrut să mă întorc, dar m-am întâlnit cu inginerul pe coridor.
     - Ai uitat ceva, Allan? mă întrebă el, bănuitor.
     - Nimic, sir, n-am uitat nimic.....
     Am plecat repede. M-am suit în cea dintâi maşină şi am dat adresa lui Harold. Când porneam, am încercat să mai privesc încă o dată casa din Bhowanipore, dar mi s-au înlăcrămat ochii, maşina a virat, şi n-am mai văzut nimic.
     M-am trezit când maşina tocmai ocolea către Park Street. Am desfăcut plicul lui Sen şi am cetit, cu inima strânsă, cele ce-mi scria el, în englezeşte, fără cuvântul de început, pe o coală care purta în colţul de sus cuvintele "strict confidenţial" subliniate.

            "Dumneata  eşti străin, şi eu nu te cunosc. Dar, dacă eşti capabil să consideri ceva sacru în viaţa dumitale, te rog să nu mai intri în casa mea, nici să încerci să vezi sau să scrii vreunui membru al familiei mele. Dacă vrei să mă vezi personal, caută-mă la birou, şi, dacă ai vrea vreodată să-mi scrii, scrie-mi numai acele fapte pe care un necunoscut le poate scrie unui necunoscut sau un funcţionar superiorului său. Te rog să nu pomeneşti de această notă nimănui şi rupe-o după ce o vei ceti. Raţiunea acestei purtări trebuie să-ţi fie evidentă, dacă ţi-a mai rămas cât de puţină minte în nebunia dumitale. Îţi cunoşti ingratitudinea şi ofensa pe care mi-ai adus-o!
                                      Narendra Sen

          P.S. Te rog să nu fii inoportun, încercând să te explici şi adăugând astfel alte minciuni la depravatul dumitale caracter."

                                      XIII.

             Nu  l-am găsit pe Harold acasă, dar gazda mi-a descuiat camera şi m-a lăsat să intru şi să mă trântesc pe pat, cu faţa în sus, sub ventilator. Biata doamnă Ribeiro nu ştia cum să se poarte cu mine şi cum să mă întrebe.
     - Nu mi s-a întâmplat nicio nenorocire, mrs. Ribeiro; o asiguram eu. Trebuie să fie operat astăzi inginerul Sen, patronul meu, şi asta mă nelinişteşte.
     Nu  voiam să mă trădez, nu voiam să spun nici lui Harold pricina pentru care plecasem din Bhowanipore. M-ar fi dezgustat cumplit bârfeala lor, căci nu mă îndoiam că Harold ar fi repetat tuturor "prietenilor" eurasieni întâmplarea mea, şi fetele ar fi încercat să mă consoleze cu veşnicele lor stupidităţi sentimentale, îndemnându-mă să beau şi să fac dragoste, iar eu eram incapabil să primesc orice consolare, fie ea cât de brutală. Mi se părea că nu am voie nici să menţionez numele Maitreyiei în mijlocul lor. Eram însă atât de năuc, atât de desăvârşit mă predam durerii, încât nu mă gândeam la nimic precis, ci încercam numai să intuiesc, să simt concret despărţirea mea de Maitreyi. Nu izbuteam; tresăream speriat de câte ori revedeam imaginea ei ultimă, trupul ei căzut în balcon, şi o alungam. Nu ştiam pe ce să-mi fixez gândul şi alegeam câteva scene mângâietoare pentru mine (coroniţa de iasomie, biblioteca, Chandernagorul), pe care le contemplam liniştindu-mă, dar îndată filmul se desfăşura către final, revedeam pe doamna Sen la masă, privindu-mă rău, sau pe domnul Sen spunându-mi: "Dacă vrei să-mi mulţumeşti pentru binele...", şi aceasta îmi amintea iarăşi, tot atât de acut şi de sfâşietor, despărţirea mea de Maitreyi, şi trebuia să închid ochii, să mă mişc în pat, să oftez adânc, ca să alung gândurile. 
      Doamna Ribeiro, după ce lipsise vreun ceas, prinsă de treburile casei, intră iar în cameră, întrebându-mă ce doresc să beau; un ceai, whisky sau bere? Refuzai cu un gest atât de obosit, încât bătrâna se apropie de patul meu, serios îngrijorată.
     - Dar dumneata eşti bolnav, Allan, îmi spuse.
     - Nu ştiu ce e cu mine, mă prefăcui eu. Am fost extenuat în ultimele luni, căci nu m-am dus nicăieri în vara aceasta, şi nenorocirea inginerului m-a mişcat profund. Vreau să plec din Calcutta pentru câtva timp... Dumneata mai ai vreo cameră liberă, doamnă Ribeiro?
     Când a auzit de cameră liberă, gazda s-a turburat toată de fericire, m-a îndemnat să văd odaia de alături de Harold, m-a întrebat de ce nu mai rămân în Bhowanipore, apoi, văzând că cercetările acestea mă obosesc, a schimbat vorba, s-a interesat de temperatura mea, m-a sfătuit să plec îndată din Calcutta pentru două-trei săptămîni, undeva la munte (Darjeeling, de pildă, sau Shillong, sau chiar la mare, la Gopalpur-at-Sea, unde father Justus s-a vindecat de surmenaj, pentru că aerul e admirabil şi la hotel nu mai locuia aproape nimeni). O ascultam cum vorbeşte şi o aprobam întocmai, numai ca să nu mă silească să răspund, să discut, să gândesc.Mi-a adus îndată din hall jurnalul, The Statesman, ca să caute adrese de pensiuni, şi comenta fiecare localitate, îmi spunea cine a fost acolo şi cu ce prilej, iar eu, ascultând-o, mi se părea că trăiesc un vis, într-atât era de neverosimilă prezenţa mea: aici, şi chiar viaţa mea, trupul întreg pe care mi-l întinsesem pe pat, ţigările pe care le fumam, în timp ce eu trebuiam să mor, căci fusesem despărţit de Maitreyi. Cum de pot fi asemenea lucruri pe lume? mă întrebam eu, fără să gândesc întrebarea, ci simţind-o numai, cum de se poate ca un ceas după plecarea din Bhowanipore să pot asculta vorbăria acestei bătrâne, care nici nu bănuieşte ce epavă are în faţă? Totul mi se părea iraţional, imposibil, şi ghiceam că aş înnebuni dacă aş rămâne multă vreme cu asemenea oameni alături, dacă nu mă înfund undeva în singurătate, să uit, să mă uit. Plecarea îmi apărea singura salvare, cel puţin pentru un timp. Mă hotărâsem să plec chiar a doua zi, oriunde.
     - Telefonează, te rog, la domnul l Sen, South 1144, mă adresai eu doamnei Ribeiro, şi spune-i să-mi trimeată lucrurile aici..
     Doamna Riberio s-ar fi simtit oricand jignita sa telefoneze unui "negru", dar in acel ceas era atat de fericita, incat am ascultat-o cum vorbea politicos, probabil lui Mantu, si cum multumea pentru bunavointa.
     - Ma duc sa aranjez odaia, imi spuse.
     M-am bucurat ca pleaca si ca acum pot ofta in voie si plange. Ma strabatu deodata gandul ca am imbatranit si ca parul mi-e alb de suparare, si sarii in sus, ca sa ma uit in oglinda. De-abia ma recunoscui. Fata imi era palida, supta, uscata, si sprancenele ravasite, parca le smulsesem; nu stiu ce dunga se adancise la coltul buzelor, care ma schimba cu desavarsire, dandu-mi un aer de apriga vointa. Ma minunai descoperind pe fata mea o hotarare virila si putere de a actiona, insusiri pe care le pierdusem de mult. (De atunci nu mai cred in expresia oamenilor. Mi se pare ca regulile schimbarii fetei nu au nimic de-a face cu adevaratele experiente sufletesti. Poate numai ochii, singurii, pot trada un om. ) M-am intors abatut in pat si am aprins alta tigare. 
     Când a venit Harold, m-a întâmpinat cu urale.  Doamna Ribeiro îi lămurise în câteva cuvinte vizita mea. El încercă să mă facă să vorbesc, dar pretextai o durere de cap şi-i spusei numai în treacăt de ce am venit. Ceru numaidecât băuturi. Îmi spuse că orice febră şi orice durere trece cu whisky. Băui şi eu un pahar, dar ameţeala mă făcea să simt şi mai viu depărtarea de Maitreyi. Aproape că îmi venea să urlu. Când a sosit Khokha, credeam că am să-l îmbrăţişez de emoţie. Parcă aducea cu el toată dragostea, toată India. Venise într-o dhoti destul de murdară, cu picioarele lui crăpate fără sandale, şi toţi din casă îl priveau cu dispreţ, cu scârbă, dar el, ştiindu-se "la mine", intra şi ieşea mândru, aducând lucrurile din camion, conducând hamalii prin hall. Ardeam de nerăbdare să-mi spună ce s-a mai întâmplat acolo, în Bhowanipore. Când am plătit camionarul şi hamalii, l-am luat cu mine în cameră, am cerut ceai doamnei Ribeiro şi am deschis o nouă cutie de ţigări. Harold spumega că nu rămân cu el de vorbă, dar probabil că a ghicit în plecarea mea bruscă de la Sen ceva mai mult decât îi mărturisisem şi nu cuteză să vină şi să ne întrerupă. Khokha îmi aduse un exemplar din Uddkita, pe care Maitreyi scrisese ultimele ei cuvinte: "Către dragul meu, către dragul meu, Maitreyi, Maitreyi". Numai atât? mă întristam eu. Khokha îmi spuse să mă uit şi la sfârşitul cărţii. "Adio, scumpul meu, n-am spus nimic care să te facă pe tine vinovat. Am spus numai că m-ai sărutat pe frunte. Trebuia să spun; era mama noastră şi ştia. Allan, prietenul meu, dragul meu, adio! Maitreyi."Am rămas mut privindu-i scrisul, Khokha fuma, tăcând şi el, o bucată de vreme, apoi vorbi deodată, parcă şi-ar fi continuat un gând.
     - .... Şi  atunci trebuia să se afle. Prea aţi fost imprudenţi. Vă vedea toată lumea când vă sărutaţi pe jeţ. Şoferul a spus şi lui Mantu, şi lui Lilu. N-a avut nimeni curajul să vă atragă atenţia......
     Mă întreb dacă şi Khokha ştie numai cât ştiu ceilalţi sau a înţeles mai mult. Dar mi-am dat seama cât de puţin important e acum lucrul acesta şi m-am lăsat dus de alte gânduri.
     - Chabu  şi-a revenit, vorbi iarăşi Khokha. Cum a văzut-o pe Maitreyi leşinată, parcă s-a deşteptat din somn. A întrebat de tine: "Unde e dada?", aşa întreba pe toată lumea şi se ţinea de doamna Sen, trăgând-o de sari şi întrebând. I-am spus că vin să te văd, şi atunci mi-a dat biletul ăsta.....













..........................................