14.
Pleca inainte pe carare, cu inima ostenita de bucurie. Peste cativa pasi se impiedica intr-un trunchi putred, rasturnat parca dinadins de-a curmezisul. Il ocoli. La zece metri insa alt copac pravalit inchidea drumul. Apoi putin incolo se izbi de niste sarma ghimpata, intinsa si impletita intre tulpinile brazilor. Incerca sa se strecoare prin gardul de sarma. Nu izbuti. Vrand sa ocoleasca, o lua la stanga. Facu vreo treizeci de pasi si gasi loc de trecere. Dincolo de sarma porni la dreapta si inainte, sa se intoarca la carare. Nu mai dadu de ea. Merse totusi inainte si nimeri iar intr-un gard de sarma.
"Se vede ca-i un unghi mort si l-au inchis cu mai multe randuri de obstacole impotriva surprizelor!" isi zise Apostol cu rabdare si incredere neclintita.
O apuca din nou spre stanga, pe coasta, de-a lungul gardului, socotind ca trebuie sa fie undeva un locsor de trecere. Dupa vreo zece minute de suis, se gandi ca prea se departeaza de fundul vaii si se intoarse inapoi, sa mai caute si in cealalta parte. Cobori pana la vale si urca pe alta coasta, mai piezisa. Padurea parea mai deasa si mai tanara. Din cand in cand crengile joase se agatau de hainele lui Apostol ca niste maini care ar vrea sa-l opreasca. Urcusul il ostenea. Isi stergea mereu gatul cu batista uda si sudorile ii picurau neincetat din par pe gat, fierbinti, si se prelingeau pe sub guler, pe spate......
In sfarsit padurea se rari si gardul de sarma disparu tocmai la marginea unei rape care se ridica spre cer ca un zid. Bologa statu acolo sa rasufle o clipa si sa se racoreasca. La poalele rapei gasi alta carare. Usurat si orihnit porni in vale si cobori peste cinci minute. Apoi cararea ocoli o stanca si se ingusta ca un coridor intre perete rapei si tulpinile brazilor. De-abia acuma incepea Bologa sa simta aievea oboseala. Il dureau picioarele si genunchii parca-i erau straini. Se dezvatase de marsuri si azi a umblat atat de mult. Parul ii era ud si de sub casca infierbantata i se scurgeau pe tample siroaie. Scoase casca din capa fiindca il strangea de n-o mai putea rabda. O lua de curelusa, cu mana stanga, leganand-o in ritmul pasilor. Deodata casca se lovi de ceva, cu zgomot metalic. Apostol se opri mirat. Pipai. Un trunchi de brad, rasinos, incat isi murdari degetele..... Si iar sarma ghimpata..... Trei randuri cu impletituri dese...... Bologa se tulbura. A nimerit tocmai cararea pe care umbla patrulele care cerceteaza valea dintre liniile vrajmase. Daca s-ar intalni pe aici cu vreo patrula de recunoastere...... O clipa se gandi sa se intoarca inapoi pana unde se ispraveste gardul de sarma si acolo sa coboare in vale, sa-si piarza urmele. In padure ar putea chiar astepta sa se faca ziua...... ferit si adapostit....... Totusi, isi continua drumul ca si cand gandul de intoarcere ar fi privit pe altcineva, nu pe el.
Cararea ocoli iar un picior de stanca si Apostol Bologa se ciocni, piept in piept, cu un om care, sarind brusc inapoi, striga infundat:
- Halt! Wer da?
Lui Apostol i se paru cunoscut glasul si raspunse:
- Offizier.....
Urma o tacere scurta, gatuita. Ochii lui Bologa sfredeleau intunericul cu priviri curioase. Apoi deodata, dintr-o lampa electrica de buzunar, tasni o sulita de lumina alba si glasul de adineaori rasuna iar, mai limpede, cu mirare si satisfactie:
- A, Bologa!......
Acuma Apostol recunoscu glasul lui Varga si, sub casca ce licarea in reflexele razelor, ii zari si ochii rotunzi ca doua margele de sticla neagra. Si, in aceeasi clipa, se cutremura ca un lunatec care s-ar fi desteptat din somn pe marginea unei prapastii.
Locotentul Varga sovai cateva secunde, mormaind. In dreapta lui, teava revolverului tremura cu gura spre Bologa. Pe urma striga cu o voce ca o lama de cutit ce patrunde in carne vie:
- I-ai armele, caporal!
Din spatele lui Varga iesi un soldat pirpiriu. Apostol murmura lenes:
- N-am arme.....
Omul se opri la doi pasi. Varga sasai nerabdator, furios:
- Caporal, perchezitie corporala!
Apostol nu mai zise nimic. Mainile soldatului pipaira buzunarele repede, speriate.
- Traiti, don locotenent, n-are.....
- Patru oameni la escorta! striga iar Varga, sec, rece. Caporalul ramane la urma!
Apostol Bologa se lipi cu spatele de stanca, sa faca drum locotenentului. In trecere, Varga se intoarse cu fata spre Apostol, care-i simti respiratia aspra, taioasa, intepatoare.
Apoi fasia de lumina muri in potopul de intuneric......
CARTEA A PATRA
1.
Apostol Bologa mergea linistit, parc-ar fi scapat de toate grijile. Sudorile i se uscasera pe fata si pe gat. Ii trecu prin minte c-ar putea raci si isi puse casca pe cap, potrivindu-si bine curelusa sub barbie. Se gandea la gardul de sarma ghimpata, ii era frica sa nu se zgaraie si nu misca deloc bratul drept. Privea numai inainte, cu capul sus, cu ochii mari rosbind numai intuneric. In spate azea gafairi obosite si uneori cate-un clinchet de arma. In fata lui pasea un soldat marunt, iar peste casca soldatului zarea silueta lui Varga, mai neagra decat bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor calcaiul soldatului si mereu voia sa-i ceara iertare, dar nu-si putea desclesta falcile sa vorbeasca. De altfel nicio soapta nu mai soptea nimeni ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si nici nu se va intampla. Numai cand deslusea silueta locotenentului, in sufletul lui Apostol scotea vesnic capul acelasi cuvant, ca un cadavru la marginea apei:
"In sfarsit...... In sfarsit......"
Simtea o usurare ciudata, intocmai ca dupa o primejdie mare trecuta cu bine. Drumul i se parea mai usor inapoi, la deal, de cum fusese inainte, la vale. Numai vremea nu se clintea din loc, parca o mana grea ar fi oprit minutarele ceasului ceresc.
Intr-un tarziu trosnira cateva impuscaturi, aproape, in fata. Zgomotul se prelungi cu ecouri din ce in ce mai moi.
"Am ajuns!...... Slava Domnului!" isi zise Bologa, ca sic and pocnetele de arme i-ar fi vestit o bucurie mare.
Dar bucuria i se ineca pe data intr-un noian de ganduri dezmortite de ecourile impuscaturilor. Isi dadu seama ca a fost prins pe cand voia sa treaca dincolo si se spaimanta. In aceeasi vreme isi imputa ca a plecat fara macar sa chibzuiasca ce face si chiar fara arma, incat acuma...... Se simti deodata atat de ostenit, ca gandurile i se ostoira intr-o nesfarsit de chinuitoare dorinta de odihna. Ii ardea cerul gurii de sete si iar asuda cumplit. Ii statea pe limba sa intrebe daca mai este mult. Il rodea teama ca nu va sosi niciodata si, chiar in aceeasi clipa, ca va sosi prea curand.
"In sfarsit!..... In sfarsit!" ii bazai iar prin creieri drept raspuns la toate gandurile si simtamintele valmasite.
Apoi convoiul se opri intr-o poiana. Varga pastra doi soldati pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci sa se inapoieze la sectorul escadronului.
Apostol, intre cei doi soldati, porni dupa Varga, care acuma pasea mai repede si cu mai multa sarguinta. In padure dumul era larg, bun si cobora bland. Peste cateva minute cotira dupa o coasta. Printre tulpinile rarire licareau puncte sfioase de lumina galbejita. Ici-colo, ca niste bivoli culcati, innegrau colibe pe jumatate scufundate in pamant si mascate cu gateje si crengi. O santinela cu arma intinsa ceru parola si Varga ii zvarli din mers un cuvant. Dintr-un adapost, asezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevarat concert de sforaituri. Pe urma se abatura la dreapta si, in fata unei colibe, Varga mormai: "Halt". Bologa se opri cu soldatii, iar locotenentul intra in postul de comanda al divizionului. Dupa cateva clipe insa se reintoarse, iar un glas dinlauntru il insoti limpede:
- Aşa, Varga...... Îl predai regimentului, fireşte cu formele reglementare.....
Mai merseră două minute şi sosiră la postul de comandă al regimentului, un bordei mare, de bârne groase, înconjurat de colibioare mai modeste. Varga coborî în coliba cea mare, unde zăbovi mai mult. Ieşi întovărăşit de un ofiţer, zgribulit şi somnoros, care bufnea supărat:
- Cel mai cuminte ar fi fost să-l ţii la tine, la sector, până dimineaţa...... Dacă o să mă sculaţi din somn pentru toate mărunţişurile......
- Dacă-ţi iei tu răspunderea, eu n-am decât să-i dau drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că aghiotantul vorbea de faţă cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria......
- Datoria, datoria, murmură ursuz ofiţerul. Ziua, noaptea, datoria......
La vreo treizeci de paşi intrară cu toţii într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. În faţa unui multiplu telefonic moţăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alţi trei subofiţeri, toţi cu burta în sus,cu gura căscată şi lucitori de sudoare. În colţ, pe o masă cu multe hârţoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi şi întoarse capul uimit spre intrare.
- Ia cheamă, băiete, pe ofiţerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitându-se numai la Bologa care, între cei doi soldaţi, stătea aiurit, cu obrajii albi şi brăzdaţi de năduşeală, parc-ar fi plâns.
Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul îşi curmă deodată imputările şi, punând mâna pe braţul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat:
- Se vede c-a umblat prin sârme....... Şi-a sfâşiat hainele...... Poate să fie zdrelit?
Varga se uită repede la Bologa, încruntând sprâncenele, şi şopti cu o strângere de umeri:
- Poate......
Atunci Apostol, ca şi cum ar fi simţit privirile, ridică ochii spre dânşii. Varga întoarse capul şi trecu lângă telefonist.
- Sunt zdrobit de oboseală, bolborosi Apostol cu o voce uscată, străină, întâlnind privirea aghiotantului. Nu mă mai ţin picioarele...... Să stau jos colea, puţin?
- Da, da, de ce nu...... poftim! tresări aghiotantul, speriat parcă de glasul lui şi adăugând, mai sigur, către soldaţii de pază: Ia daţi la o parte picioarele celea!
- Domnule locotenent..... poftiţi divizia..... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculându-se şi scoţând receptorul din cap.
Apostol Bloga, istovit, se lăsă pe colţul patului. Sufletul îi era plin de recunoştinţă, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neştire:
- Mulţumesc..... foarte bine.....
După ce se odihni o clipă, se simţi mulţumit şi se uită împrejur, întrebându-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în faţa multiplului telefonic, şi pe Varga, alături, îndoit de şale, plecat puţin înainte, trăgând cu urechea. Apoi auzi strigătele aghiotantului şi ascultă cu luare-aminte.
- O patrulă de ofiţeri....... comandată de ofiţer, fireşte..... a prins un locotenent de artilerie care încerca să dezerteze la inamic...... Cum? Cum îl cheamă? Locotenent Varga, comandantul escadronului al treilea..... A, pe prizonier?..... Cum îl cheamă pe prizonier, Varga?
- Bologa Apostol, şopti Varga.
- Locotenent Bologa Apostol!...... Bo-lo-ga.....din artilerie...... Nu ştiu...... Da, da, fireşte...... Acum ce să facem cu el, cu prizonierul, fireşte..... Ce întrebare!...... Bine, sigur că trebuie să vi-l trimitem, dar vreau să ştiu acuma, ce facem acuma?..... Noaptea?...... A, da...... aşa, da....... Bine, bine, am înţeles...... Vasăzică, Varga să facă un raport despre împrejurările în care l-aprins şi o schiţă a locului... aşa-i?... Fireşte, adresat nouă, pe cale ierarhică, iar noi vă transmitem raportul cu adresa cuvenită... Foarte bine! Cum? Percheziţie?... Documente?... Nu ştiu... Face Varga tot ce trebuie... Bine, bine... Noapte bună!.......
Trecând telefonistului receptorul, aghiotantul explică lui Varga:
- Ai auzit?...... Înadins am repetat, ca să auzi..... Trebuie să-i faci percheziţie corporală, dacă n-are cumva documente sau arme sau cine ştie ce..... Aşează-te deci colo, la masă, şi fă-ţi raportul!...... Dar scurt, fără vorbărie!..... Eu nu te mai aştept, fiindcă sunt mort....... Telefonistul are să-mi dea raportul mâine dimineaţă, să-l ataşez la adresă...... Prizonierul rămâne aici sub paza oamenilor tăi şi pe răspunderea ta......
- Eu, din moment ce am terminat raportul, nu-mi iau nicio răspundere, zise Varga dârz. Cel mult pot să-ţi las aici oamenii mei, dar numai până dimineaţă şi cu condiţia să nu mi-i trimiţi cine ştie pe unde......
- Bine, fie a mea raspunderea..... Toti fugiti de raspundere, mormai aghiotantul; apoi, uitandu-se la prizonier, urma: Parca-i mai arde lui acuma de fuga..... Unde sa mai fuga?
Apostol zambi recunoscator si se gandi sa-i spuie sa fie linistit si fara grija, ca de-acuma s-a sfarsit..... dar aghiotantul isi stranse gulerul mantalei la gat, zicand iar plictisit:
- M-ai sculat din somn pentru...... Om fara suflet!..... Ei, noapte buna la toti!
Locotenentul Varga ramase incurcat un rastimp. Se gandea c-ar trebui sa puna cateva intrebari prizonierului, sa-i afle intentiile..... Ii fulgera chiar prin creieri ca poate n-a vrut omul sa dezerteze, ci s-a ratacit, necunoscand terenul. Altfel, cum ar fi nimerit tocmai in escadronul lui, mai ales dupa ce l-a amenintat deunazi? Se duse la masa, isi facu loc, isi pregati cele de scris, mereu nehotarat. Apoi deodata se intoarse si zise catre Bologa, nervos, aspru:
- Scoate absolut tot ce ai in buzunare!
Apostol, cu ramasitele surasului de adineori pe fata, se scula si-si goli buzunarele. Un soldat ii lua maruntisurile din maini si le puse pe masa. Varga se uita pe sub sprancene. Linistea prizonierului il supara. Vru sa ordone soldatului sa controleze daca..... Pe urma isi mulcomi mania printr-o injuratura strivita in dinti, se aseza si cerceta pe rand toate lucrusoarele. Cand dadu peste harta cu pozitiile nu se mai putu stapani. Sari in picioare si, aratand-o lui Bologa, striga:
- Dar asta?
In ochi ii fulgera dispret si ura si triumf..... Apoi scrise raportul si facu schita, linistit, cu constiinta impacata, in vreme ce Apostol, pe coltul patului, isi trudea zadarnic mintea sa ghiceasca ce-o fi hartia pe care i-a aratat-o locotenentul.....
Dupa ce impacheta toate lucrurile prizonierului si le dete in grija telefonistului, Varga porunci soldatilor sa ia bine seama, sa faca paza cu randul si sa nu piarza vremea degeaba pe aici..... Vorbind cu soldatii, isi incheie cu bagare de seama nasturii hainei, isi potrivi casca, isi puse manusile captusite si, fara sa vrea, se uita numai la Bologa. Se gandea ca trebuie sa-i faca o imputare macar sau sa-i arunce un cuvant de dispret, care sa-l umileasca. Si-i zise deodata cu glas moale:
- Vezi, Bologa?..... Iti aduci aminte cand te-am prevenit in tren si pe urma si..... Rau imi pare ca..... Eu mi-am facut datoria..... numai datoria..... precum trebuie sa si-o faca orice om pe lume, oriunde si in orice imprejurare.....
Intalnindu-i privirea obosita si buimacita, ultimele cuvinte i se incurcara intr-un simtamant de neliniste. Facu un pas spre el, sa-i intinda mana. Isi lua seama brusc si trecu fara sa-l mai priveasca. Si, iesind, tusi ca si cum ar fi vrut sa-si curete din inima urmele induiosarii.....
Apostol sedea pe coltul patului de scanduri ca o stana de piatra. La spatele lui, horcaiturile reincepura ca niste fierastraie ruginite. Un soldat se lasa pe vine, in ungherul de langa usa, cu arma in brate, si adormi numaidecat, pe cand celalalt carliga cand pe un genunche, cand pe celalalt, uitandu-se numai in tavan la pironul de care atarna lampa. Telefonistul intorcea capul deseori, curios, dorind amanunte si neindraznind sa intrebe nimic.
Linistea si lumina patrundeau in sufletul lui Apostol ca intr-o casa pustie. Osteneala ii omorase toate gandurile. Ridica mana stanga sa-si scoata casca si auzi un tic-tac. Isi vazu ceasornicul la brat si murmura cu bucurie:
- Uite ca ceasornicul..... Isi arunca ochii pe cadranul alb si continua: E de-abia unu..... De-abia..... Vasazica au trecut sapte ore de cand..... Sapte...... Sapte.....
Uita cu totul ce-a vrut sa zica. Bratul ii cazu pe genunchi, amortit. Apoi pleoapele i se impreunara, si capul, cumplit de greu, i se prabusi pe piept......
2.
La ora sase si jumatate, Apostol Bologa, escortat de patru soldati, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei.
- Daca am gasi vreo caruta undeva, poate la artilerie, bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitandu-se inapoi, dupa ce iesira din zona regimentului. Baremi am merge mai repede si nici nu ne-am osteni!
Chiar in dreptul adapostului lui Klapka intalnira cateva carute gata de plecare si sublocotenentul incepu indata sa se tocmeasca cu un sergent si sa-i arate pentru ce trebuie sa-i cedeze o caruta pana la Faget..... Sergentul fusese odinioara in bateria lui Bologa si, vazandu-l pe fostul sau comandant intre baionete, se zapaci, nu intelese deloc lamuririle sublocotenentului si bolborosi:
- Noi, ma rog, cu supunere..... ordinul, ma rog cu supunere......
Sublocotenentul se infurie si il lua la injuraturi pentru ca "nu se poate sa fie un sergent asa de prost si sa nu priceapa ca....." Atunci se apropie capitanul Klapka, in mana cu o foaie de hartie. Cand recunoscu pe Bologa, incremeni. Sublocotenentul se grabi sa-i spuie intai cat de idiot e sergentul, iar apoi ceru o caruta, apucandu-se sa-i povesteasca pe larg tot ce stia despre cazul prizonierului. Klapka statu cateva clipe, ca si cum ar fi ascultat sporovaiala sublocotenentului, fara sa inteleaga o vorba. Se uita insa la Aposol cu atata groaza, incat ii dardaiau si bratele si picioarele. Apoi, curmand cu un gest istorisirea tanarului ofiter, se repezi la Bologa si-i zise schimonosit de frica:
- Vasazica totusi ai incercat?..... O, o, presimtirea mea!..... Si azi-noapte te-am visat.....
Apostol pleca ochii in pamant si stranse din umeri. Capitanul isi frangea mainile, balbaind foarte repede cuvinte fara sir, pline de mila si de spaima, asteptand parca mereu un raspuns. Deodata isi aduse aminte ca Bologa e arestat sub o invinuire crancena si ca, stand de vorba, risca sa fie si el amestecat, ca odinioara. Vru sa se retraga, dar nu putea.
- Am sa te apar eu, Bologa! murmura cu o multumire adanca, in care i se topira toate temerile. Vreau sa te scap!..... Auzi?...... Trebuie sa scapi!
Bologa se cutremura si se uita la Klapka neincrezator, cu o mirare ca si cand l-ar fi vazut intaia oara in viata.
- Bine...... bine..... fireste, sopti dansul, cu o voce ca un suspin prelungit.
- Nenorocitule..... zise iar capitanul, clatinand din cap; adauga apoi indata, mai apasat: Curaj! Curaj, Bologa!
Se departa brusc spre postul de comanda fara a mai intoarce capul.....
Caruta se urni curand si merse deocamdata la pas, caci drumul avea coborasuri grele si multe cotituri. Sublocotenentul, foarte guraliv, cauta sa stea de vorba cu Bologa, "sa ne mai treaca de urat si de necazuri". Ii spuse ca el e sas, fecior de taran, dintr-un sat de langa Brasov, jumatate romani si jumatate sasi. Ar avea ceva avere, dar tatal sau s-a insurat de trei ori, si cu fiecare nevasta a facut cate un copil, asa ca averea se va imparti in trei la moartea batranului. Cei doi frati vitregi, mai mari, au ramas la plug. Acuma, fireste, sunt si ei in razboi si traiesc amandoi. Lui i-a placut cartea si e absolvent al Academiei Comerciale din Viena. Avusese asigurat un loc de contabil la o banca din Sibiu. Nici n-a apucat sa intre in slujba, a venit razboiul si i-a zdrobit cariera..... Si baremi de s-ar putea "activa" in armata! Nici cariera militara n-ar fi rea..... Ispravindu-si biografia, cauta sa afle cum si unde a fost prins Bologa si de ce a vrut sa dezerteze. Fiindca Bologa era scump la vorba, sublocotenentul incepu sa-i insire diferite "cazuri de dezertare"
- Am avut chiar in regimentul nostru unul, nu de mult..... acum vreo patru luni..... Un stegar, polonez de origine..... baiat bun...... Cine stie ce i-a venit, destul ca l-au prins, iar el a marturisit cavalereste "da, am vrut sa dezertez....." Si totusi a fost numai impuscat!..... Vezi?...... Caci dezertarea simpla se pedepseste cu moartea prin glont, adica o moarte oarecum onorabila..... militara..... In fond, intre gloantele plutonului de executie si gloantele dusmanului nu-i deosebire decat de calibru si de calitate, nu-i asa?..... A, fireste, cand dezertarea se complica cu tradarea sau cu cine stie ce crima capitala, atunci intra in functiune streangul, fara doar si poate..... In privinta asta nicio Curte Martiala nu discuta, nici nu poate discuta, pentru ca si codul e categoric: strenagul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe cand eram la Divizia a unsprezecea, in Rusia, un caz tipic, as putea zice.....
Drumul se îndreptase şi vizitiul dădu bice cailor. Căruţa prinse să huruie şi să hurduce atât de tare, că sublocotenentul, în focul povestirii, îşi muşcă limba. Se roşi de durere şi înjură în gând. Vru să continue, dar hurducăturile îi schilodiră cuvintele, silindu-l să tacă. În cele din urmă, temându-se să nu-şi fi sângerat limba, începu să scuipe ascuţit spre gârla din dreapta drumului, întocmai cum fac soldaţii când au răgaz să fumeze în tihnă.
Zgomotul roţilor şi hurducăturile desţeleniră gândurile lui Apostol.
"Azi la nouă era să osândesc iarăşi..... Acum alţii mă vor osândi pe mine! îşi zise dânsul, fără frică, ba chiar cu un fior de plăcere, urmând numaidecât: Oare cine mă va înlocui azi?"
Căută răspunsuri câtva timp. În gând îi bâjbâiau nume de ofiţeri, fiecare cu grade şi cu crâmpeie de amintiri, care de care mai neînsemnate. Apoi uită ce vrea cu ofiţerii şi-şi aduse aminte de Ilona şi de spânzuraţii de pe marginea şoselei, însă numai sub chipul unei păreri de rău ciudate:
"Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor si pe Ilona nu voi mai vedea-o niciodata, dar ttrebuie sa trcemnegresit printre spanzuratii de care nu voi scapa pana-i lumea lume!"
Soarele frigea din spate. Muntii isi tremurau padurile in mangaierile razelor. Langa soseaua pietroasa, paraul alerga in vale, cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din caruta hodorogita baionetele pe arme se inaltau spre cer, amenintatoare.
Langa podul de peste garla, cotind in soseaua cea mare, Apostol intoarse ochii in dreapta, cautand baremi casa Ilonei. Dar lunca era ascunsa dupa coasta.
Apoi se apropiara de branistea cu spanzuratii. Apostol nu voia s-o mai vaza, si totusi o vazu de indata ce trecura de cotitura a doua.....
Pleca fruntea in fundul carutei, doua scanduri printre care fugea soseaua inapoi..... Caii, obositi, cum dadura de umbra, isi incetinira trapul, pana ce cazura la pas. Cand zari sublocotenentul spanzuratii, nu-si mai putu stapani uimirea si chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate.
- Uite, uite ce interesant! striga privind cu atentie cand in dreapta, cand in stanga. Lasa la pas, baiete, asa, sa vedem mai bine, ca-i foarte interesant!..... Noi, pe front, traim ca sub pamant..... habar n-avem ce-i in lume..... Toti trebuie sa fie spioni, desigur..... A, fireste, spioni si tradatori!..... Uite..... da...... Cati sunt?..... Stai..... trei..... sapte....... Bravo!...... Generalul nostru arde, ehei, nu glumeste!
Rase zgomotos, larg, si se intoarse spre Bologa, vrand sa-i spuie ceva, ca si cand ar fi uitat ca-i arestat. Vazandu-i insa capul plecat si gatul alb, lung si subtire, isi aduse aminte si curma brusc veselia si, cuprins de rusine, se rasti la vizitiu:
- Da-i drumul, dobitocule! Ce, vrei sa ne apuce pranzul aici?..... Sau n-ai mai vazut oameni spanzurati?..... Dobitocule, dobitocule!.....
Apostol, cu ochii in fundul carutei, zari printre scanduri, pe soseaua care fugea inapoi, un gatej stramb, intocmai forma crengii de pe copacul cu spanzuratul singuratec, in stanga. Il cutremura o spaima ciudata si, ca o rugaciune, incepu sa murmure din buze:
- Dumnezeu..... Dumnezeu......
Repetand acelasi cuvant cu nadejde fierbinte, i se cobori in suflet increderea si-si zise, ridicand capul spre albastrul insorit al vazduhului:
"De ce sa mor?..... Nu vreau sa mor! Viata e doar..... Viata!....."
Si indata simti nevoia poruncitoare sa vorbeasca, sa se dezmorteasca si sa arate ca traieste. Se uita inviorat la sublocotenentul amutit si zise cu glas umed si cu ochii zambitori, parca ar fi spus o veste de necrezut:
- Frumoasa vreme, asa-i?...... Lumea-i totdeauna frumoasa..... toata lumea.....
Sublocotenentul tacea, zapacit. Apostol il apuca de brat si urma, grabit, ingrijorat sa nu uite ce vrea sa zica:
- Vorbeai adineaori despre animite cazuri de dezertare..... Ei, camarade, esti inca tanar si..... Stii ca eu azi la noua trebuia sa fiu la Curtea Martiala..... ca judecator, fireste..... nu-i ridicol acuma?..... Am mai fost odata la Curtea Martiala..... cu un caz foarte interesant..... Un sublocotenent ceh, unul Svoboda..... N-ai priceput?...... Svoboda, ceh, spanzurat......
Caruta hurduca atat de rau, ca gandurile lui Apostol se incurcara. Isi dadea seama si totusi continua cu incapatanare sa povesteasca sublocotenentului "cazul" si sa-i explice intentia lui..... Hurducaturile se inteteau si Apostol era nenorocit ca va sosi in Faget inainte de a fi avut vreme sa se lamureasca deplin, sa inteleaga si sublocotenentul cum stau lucrurile, ca si cum ar fi fost in fata unui judecator de care atarna soarta lui.
3.
Cam in acelasi loc unde aseara statuse de vorba cu pretorul si cu primarul, Apostol Bologa, intre patru soldati cu baioneta la arma, astepta acuma intoarcerea sublocotenentului care intrase sa anunte sosirea prizonierului. In fundul ograzii aceleasi doua automobile si parcul de motociclete, langa hambarul cu arestatii, parca aceeasi santinela, in coridor si inainte usii din stanga, aceeasi ingramadire de soldati..... Si pomii infloriti in spatele acareturilor si fantana cu cumpana in mijlocul curtii..... Numai soarele lumina vesel, si oamenii din ograda, din ferestre si chiar din ulita, se oprisera in loc, uitandu-se la ofiterul intre baionete, cu hainele murdare si rupte, cu fata tabacita de oboseala si de emotii.....
Apostol simtea toate privirile ca niste sageti drept in inima si iar incepu sa bolboroseasca: "Dumnezeu..... Dumnezeu....." ca o aparare impotriva rusinii grele ce-i molesea intreaga fiinta. Avea privirile tintite spre varfurile prunilor infloriti ce se inaltau deasupra coperisurilor din fundul ograzii si astfel nu vazu pe groparul Vidor care, iesind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezand ochilor, ingrozit.
- Ce s-a intamplat, domnule locotenent? balbai groparul, la cativa pasi, cu glas plangator. Noi am crezut aseara ca te-ai dus acasa, pentru Ilona...... si iata ca...... Vai de mine, vai ce nenorocire!
- Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresarind, intorcand privirea spre Vidor cu o palpaire de bucurie.
In aceeasi clipa insa isi aminti ca hartia pe care i-o aratase Varga, azi-noapte, era hartia cu pozitiile si se intreba, in gand, ce-a vrut sa zica Varga cand i-a aratat-o si de ce i-a aratat tocmai hartia cu pozitiile?
- Inapoi! Nu-i voie! bufni un soldat, morocanos, catre groparul care incerca sa se mai apropie si care se retrase indata ca muscat de sarpe.
Printre soldatii gramaditi la usa, aparu sublocotenentul, facand semn escortei sa inainteze cu prizonierul.....
Intr-o odaie plina cu mese de scris de toate felurile, pretorul astepta nerabdator. Fusese instiintat chiar in cursul noptii si pregatise tot pentru accelerarea lucrurilor. In sfarsit avea un "caz exceptional"! Isi freca mainile si umbla de ici-colo, lovindu-se de colturile meselor. La o parte, langa un birou, sedea plutonierul cu fata cenusie, framantand intre degete un toc cu penita noua.
Cand intra Bologa, pretorul se opri in dosul unei mese, asculta grav raportul sublocotenentului, lua pachetul cu "obiectele" prizonierului si iscali ceremonios o dovada de primire. De indata ce pleca insa sublocotenentul, fata pretorului isi recapata expresia de satisfactie, incat Apostol zambi insenintat si cu o incredere frateasca.
- Ei, domnule, zise preotul cu un glas blajun, intocmai ca ieri cand a sosit Bologa cu automobilul, sa procedam repede si sistematic, sa nu pierdem vremea! Nu-i asa?..... Scrie, plutonier!..... Dumneata, poftim, ia loc...... colea, mai aproape!
In vreme ce pretorul dicta plutonierului introducerea obisnuita, Apostol Bologa se aseza pe un scaun, intre cele doua mese de scris, linistit si stapanit numai de un simtamant suparator de rusine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de doua ori, dand din cap foarte multumit, desfacu pachetelul si examina cu foarte mare atentie fiecare lucrusor, zambind uneori ca omul care vede confirmate presupunerile, crescand astfel in propria-i pretuire.
- Iar acuma te rog sa raspunzi, scurt, militareste, la intrebarile ce ti se vor pune! murmura pretorul, fara sa-l priveasca si continuand cercetarea "pieselor de convingere".
Apostol, cuprins deodata de o dorinta violenta de a-si descarca inima, raspundea grabit, de-abia stapanindu-si limba, incercand la fiecare intrebare sa explice pretorului indemnurile tainice, adanc sufletesti. Pretorul insa il intrerupea mereu, cu noi intrebari, uimitoare, adaugand ca pe el il intereseaza numai faptele precise, clare, nu explicatiile. Vorbind, Apostol se incalzi si i se aprinse fata, iar in ochi i se ivi o stralucire stranie. In cele din urma intreruperile il enervara, incat se scula si zise cu glas ascutit:
- Domnule capitan, eu nu vreau sa ascund nimic, nicio umbra, niciun amanunt care ar putea contribui la limpezirea..... situatiei! Dompotriva, vreau sa-mi deschid inima ca in fata unui duhovnic, domnule capitan, sa se inteleaga cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc.....
- Nu uita ca eu sunt numai judecatorul care doreste sa afle adevarul si nicidecum duhovnic! raspunse pretorul cu un suras rece si putin batjocoritor. Deocamdata avem un punct castigat: incercarea de dezertare, marturisita, nu-i asa?
Bologa, mirat de surasul lui, tacu.
- Vasazica, marturisita si recunoscuta, urma pretorul. Motivele?..... Hm..... Sper ca vom descoperi si motivele, incetul cu incetul...... Dumneata te rog sa-mi dai lucruri concrete, nu..... echilibre sufletesti! In orice caz, numirea in juriul unei Curti Martiale, recunoaste si dumneata, nu poate fi un motiv de dezertare la inamic, nu-i asa? Daca constiinta d-tale nu gasea nicio vina acuzatilor, ramanea libera sa faca opinie separata..... A imparti dreptate sau a pedepsi pe cei vinovati nu-i o crima, ci o datorie pentru orice om! In privinta aceasta dumneata, om cu studii inalte, care maine-poimaine aveai sa joci un rol de seama in societate, tocmai dumneata trebuia sa......
- Uneori e mai ingrozitor sa judecati pe altii decat sa fii judecat! zise Apostol, parca i s-ar fi aprins lumina mare in suflet.
- Da, fireste, cand cineva..... Despre aceasta mai tarziu! facu pretorul, fracandu-si iar mainile. Apoi, luand hartia desfasurata si punand-i-o sub ochi, adauga triumfator si mandru: Dar aceasta cum se potriveste cu povestea echilibrului sufletesc?..... Esti bun sa-mi explici?
..................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu