15.
Apostol pali. Intr-o secunda ii trecu prin creier cum a mintit aseara ca a uitat ceva si cum a luat harta numai ca sa-si acopere minciuna fata de Ilona..... Si totusi, cand a pus-o in buzunar, a simtit ca trebuie s-o ia, negresit ii trebuia.
- Asta e schita oficiala, de la serviciul meu, ingana dansul, uitandu-se pe harta si cautand, instinctiv, drumul pe unde a vrut sa treaca dincolo si locul unde s-a intalnit cu Varga.
- Stiu..... sunt si eu militar, zise pretorul cu dispret. Dar cum a ajuns in buzunarul d-tale? Si tocmai cand incercai sa dezertezi la inamic?
- Fiindca..... findca..... bolborosi Apostol, incurcat, rosind brusc si apoi oprindu-se rusinat ca iar era sa minta.
- Sa-ti spun eu cum, relua pretorul, privindu-l lung, cercetator. Fiindca n-ai vrut sa mergi cu mana goala! Nu-i asa?
Bologa nu raspunse si nici nu se uita in ochii pretorului care, dupa o mica pauza, continua, indoind harta, si aruncand-o pe birou.
- Si acuma sa-ti explic tot eu si motivele cele adevarate pe care dumneata cauti sa le acoperi cu basmele echilibrelor sufletesti!
Mai inainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevarate" si interogatoriul urmarea numai confirmarea descoperirii sale. Cei sapte spanzurati impreuna cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizatii de spioni si tradatori, cuibariti in inima diviziei din pricina indolentei generalului, care nu l-a ascultat pe dansul. Fireste ca asemenea grupare criminala nu putea lucra atat de tainic fara o conducere deosebit de iscusita. Cei prinsi nu-si marturiseau nici in fata streangului vinovatia, o dovada minunata de solidaritatea organizatiei, Ambitia lui secreta a fost, de la inceput, sa puna gheara pe seful bandei. Aceasta poate i-ar dobandi si o decoratie, in afara de cresterea prestigiului inaintea tuturor. In sfarsit, Bologa! Pretorul se mira numai cum de nu s-a gandit la el mai de mult si nu l-a supravegheat. Bologa, roman pe frontul romanesc..... era la mintea omului!...... Daca n-ar fi venit intamplarea in ajutorul justitiei, criminalul si-ar fi putut continua opera nesuparat de nimeni: ofiter cu decoratii, erou..... cine sa-l banuiasca? Numirea in juriul Curtii i-a incurcat toate itele. Cum sa condamne el, seful bandei, tocmai pe complicii sai? Ar fi riscat ca vreounul dintre acuzati, vazandu-l in juriu, sa se revolte si sa-i rupa masca!..... Decat sa se expuna unei eventualitati atat de primejdioase, Bologa a ales calea cea mai buna, fuga la dusmanul pe care l-a slujit cu credinta si unde il asteptau, desigur, recompense si mai grase. De aceea a luat si harta, in care a insemnat cu precizie nu numai pozitiile trupelor, ci si locurile diverselor servicii ale diviziei, pana si casa aceasta, unde se afla cancelaria pretorului, ca sa-l bombardeze si sa-l omoare si pe el intr-o zi aviatorii dusmani.....
Apostol Bologa ascultă întâi uluit construcţia pretorului, pe urmă zâmbi nepăsător, ca şi cum ar fi auzit o aventură străină. Când înţelese însă că e serios şi că de "construcţia" aceasta depinde poate viaţa lui, i se păru că de un ceas îşi terfeleşte sufletul şi-l cuprinse o silă nespusă de toată lumea. De aici încolo nu-l mai interesa ce spune pretorul. Întoarse ochii spre fereastră şi văzu tocmai chioşcul pe care i-l arătase ieri primarul şi unde voia să-i dea locuinţă. "Acum nu va mai sta pustie casa de păpuşi", se gândi el zărind în coridorul chioşcului un soldat înarmat, ajungând cu capul până la streaşină.
Pretorul încercă să-l mai descoase, dar Bologa nu mai răspunse nimic.
- Bine, nu eşti obligat să răspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem dovezi destul şi vom mai avea..... Aşa!...... Atunci, citeşte procesul-verbal şi iscăleşte, te rog!
Apostol nu se mişcă. Pretorul îl măsură un răstimp, puţin nervos, stăpânindu-se, şi pe urmă vorbi făcând ochii mici:
- Fireşte, nu te pot sili să iscăleşti..... Trebuie să ştii însă că aceasta nu va împiedica mersul justiţiei!..... Aşa!..... Să nu crezi cumva că...... Se întrerupse şi adăugă către plutonier: Vei duce pe acuzat la închisoare, fiindcă deocamdată am terminat... Sper că ai luat măsurile?... Apoi vei pleca îndată la Lunca, vei face o percheziţie foarte minuţioasă la locuinţa acuzatului şi-mi vei aduce toate bagajele şi mai ales hârtiile!
Afară, în prag, soldaţii se dădură la o parte. Soarele de mai sărută obrajii prizonierului. În mijlocul ogrăzii generalul Karg discuta gesticulând cu un colonel. Plutonierul salută foarte ţeapăn. Apostol simţi bine privirea generalului, furioasă şi indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecând pe lângă casa primarului, întâlni în uşă pe groparul Vidor şi pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziţi şi cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zâmbet plin de credinţă, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au nicio importanţă.
Urcă treptele căsuţei şi văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab şi deşirat, cu faţa suptă şi galbenă, cu hainele largi şi soioase, dându-şi mare silinţă să pară marţial. Plutonierul deschise larg uşa, lăsând pe Apostol să treacă înainte.
- Dacă doriţi ceva, vă rog să mă chemaţi pe mine...... Am să vă trimit îndată cafeaua sau, dacă doriţi, ceai.....
Aşteptă două clipe şi, neprimind răspuns, ieşi trăgând uşa. Învârti cheia de două ori în broască, apoi puse şi un lacăt mare, petrecând prin belciug. Urmară instrucţiile santinelei, cu glas tare, înadins, să audă şi prizonierul: să nu se mişte din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întâmpla ceva....... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucţiile. Pe urmă plutonier coborî treptele de scânduri......
4.
Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiţei cu ochii la ferestruica de lângă uşă. Tresări auzind cheia în broască şi ascultă instrucţiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost ţintuit locului. Mai auzi paşii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alţii, de bocanci, în coridor şi în sfârşit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încreţită, cu cartuşierele negre şi cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată şi foarte murdară.
Se uită împrejur, cum face omul când intră întâia oară într-o casă nouă. Îşi plimbă ochii pe masa lipită de perete, pe patul aşternut, în colţ, pe scaunul de la picioare, fără spetează, pe lavoarul din celălalt colţ..... Îşi scoase casca încet, fără zgomot, şi o aşeză cu băgare de seamă pe scaun. Îşi netezi părul pe tâmple, fără zgomot, şi o aşeză cu băgare de seamă pe scaun. Îşi netezi părul pe tâmple, cu amândouă palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut să-şi potolească o durere. Apoi merse până la uşă, patru paşi, se întoarse lângă masă. Peretele era văruit cam de mult şi varul plesnise. Se rezemă cu mâinile de dunga mesei. Scândurile nu se împreunau bine şi crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deşi tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leşie şi nisip. Pe marginea dinspre perete, în literele săpate cu un briceag, scria: "Aici am suferit......zile."
"Stegarul bosniac, se gândi Apostol, amintindu-şi vorbele primarului. Oare de ce nu spune câte zile?"
Simţi atâta lene în creieri, că nu-şi mai urmări gândul. Îşi dădu seama de aceasta şi făcu câţiva paşi, să-şi vie în fire. Îi apăru în minte figura pretorului şi se aşeză pe pat, legănându-şi picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb.
"Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, îşi zise dânsul şi, închipuindu-şi iar înfăţişarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc..... dobitoc...... dobitoc....."
Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai din clipa întâlnirii cu Varga încoace. Îi defilau prin suflet secundele, fiecare plină cu viaţă, cu niţte băşici de stilcă, văzându-le conţinutul. Treceau însă cu o iuţeală vertiginoasă, ca un film învârtit nebuneşte, şi totuşi se deosebeau precis, ameţitor de precis..... Erau mii, poate milioane, şi se scurgeau într-o singură clipire, şi reveneau în momentul imediat următor, neîncetat, neobosite... Şi el răscolea prin ele ca într-un joc bizar şi, privindu-le, murmura:
"O secundă mai puternică decât o viaţă de om....."
Peste câteva clipe i se păru că a greşit şi adăugă, clătinând din cap:
"Viaţa omului nu e afară, ci înlăuntru, în suflet..... Ce-i afară e indiferent...... nu există...... numai sufletul există..... Când nu va fi sufletul meu, va înceta de a mai fi tot restul...... restul......"
Prin geam văzu, în ogradă, doi soldaţi care treceau ţinându-se de mână. Atunci îşi schimbă firul gândului, urmând:
"Şi totuşi restul hotărăşte soarta sufletului meu..... Şi restul depinde de alt rest..... Pretutindeni dependenţă..... Un cerc de dependenţe în care fiecare verigă se mândreşte cu independenţa cea mai perfectă!..... Numai Dumnezeu......"
Cheia se învârti de două ori în broască, uşa se deschise şi un soldat puse pe masă o tavă încărcată. Plutonierul, înainte de-a zăvorî, zise respectuos:
- Aveţi şi cafea, şi ceai, la alegere......
Cu mâinile sprijinite pe marginea patului, cu picioarele atârnând nemişcate, Apostol se uită lung la tava de pe masă. Îşi aduse aminte că n-a mâncat de ieri de la prânz. Se sculă şi sorbi cu poftă ceaiul. Apoi se simţi copleşit de o apatie grea. Nu-i mai păsa că-i închis într-o odăiţă, cu santinela la uşă..... Se întinse pe pat cu faţa-n sus şi închise ochii. Stătu aşa, fără gânduri, un răstimp care i se păru o veşnicie. Apoi aruncă o privire pe cadranul ceasului-brăţară.
"Unsprezece! se gândi cu decepţie. De-abia o oră a trecut de când sunt aici..... Dacă va trece vremea tot aşa de încet, am să-mi pierd minţile!"
Sări jos şi începu să umble de ici-colo, încercând să-şi lămurească deplin situaţia. În creieri i se frămânatu numai crâmpeie de gânduri, dar inima îi tremura de frică şi tulburare. Avea acuma intuiţia că îl aşteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi ameninţă însăşi temelia fiinţei...... Se opri în dosul uşii, cu ochii în gol, şi deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braţ care arată înainte, în viitor, o ţintă hotărâtă..... Îi veni să ţipe, să se apere şi anevoie izbuti să pornească de colo până colo, din ce în ce mai grăbit, frământându-şi mâinile încrucişate la spate... Se silea să găsească o apărare împotriva pretorului şi o găsi în faptele din trecut
"O rătăcire întâmplătoare nu cumpăneşte cât o faptă vitejească, murmură cu nouă încredere. Cine a fost în luptă ştie că orice viteaz are şi momente de şovăire. Dar o singură rătăcire nu poate şterge o viaţă întreagă de fapte, oricât ar umbla pretorul să mă ponegrească......."
Încetul cu încetul se potoli. Dragostea de viaţă îi născocea mereu argumente şi dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viaţă nouă din temelie, clădită pe realităţi, nu pe himere. Toată viaţa lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să şi-o smulgă din suflet chiar de-acuma. Alt suflet îi trebuie, ferit de veşni cele ezitări şi chibzuiri, capabil de-a înfrunta lumea aşa cum este, iar nu cum o zugrăveşte o închipuire şubredă. Meditaţiile stârnesc numai conflicte cu lumea.
"Atârnă mult de cine va fi în juriu, îşi zise deodată, curmându-şi gândurile. Precum şi de apărător!..... Cine-o să mă apere?..... A, da..... Klapka..... I-am spus pretorului..... A fost prima întrebare şi primul răspuns....."
Klapka?..... Poate ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale cărui cuvinte să zguduie şi să convingă sufletele militarilor din juriu..... Klapka?..... Cine ştie dacă nu Klapka e pricina prăbuşirii?! El a venit cu pădurea spânzuraţilor şi i-a picurat în inimă îndoielile.....Viaţa e un povârniş cu un capăt în cer şi cu celălalt în neant. Omul trebuie să facă imense sforţări să stea în picioare, iar când a început prăvălirea, nimeni nu-i mai poate reda echilibrul.
"M-am amăgit cu vorbe, parcă viaţa s-ar călăuzi cu vorbe....."
Atunci ii aparu in suflet Ilona si indata simti o caldura binefacatoare, ca si cum chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumina uriasa, in care se cuprindeau toti oamenii si toata lumea. Fericit, cu potrivirile stralucitoare, sopti in nestire:
"Iubirea traieste vesnic, fara inceput si fara sfarsit..... Prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri....."
Se scufunda cateva clipe intr-o liniste adanca, peste care sufletul lui plutea lin si se legana ca o frunza pe oglinda unei ape fara unde.
Apoi se scutura si porni iar, prin odaita, ascultandu-si pasii, care bateau pe podele cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic..... Ganduri subtiri ca niste ace lungi ii intepau creierii si-l usturau. Se opri. Intepaturile se risipira brusc, lasand in urma un zumzet apasator.
"Mi-am pierdut cumpatul, isi zise dansul cu amaraciune. Mintea, impreuna cu legile si disciplina ei, se zdruncina ca o masina intre ale carei roti ai zvarlit un bolovan, de indata ce e pusa in fata zidului ce desparte fiinta de nefiinta..... Mai bine dorm si sa treaca peste mine intamplarile in voia lor!"
Se tranti iar pe pat cautand sa alunge gandurile, care totusi veneau sa-l chinuiasca, intocmai ca niste vrajmasi fara indurare. In rastimpuri ii soseau in ajutor zgomote de afara, schimbarea santinelei, cate un huruit de motor, cate un strigat manios..... Apoi pranzul..... Si iar gandurile, mereu gandurile.....
Spre seara auzi pasii plutonierului: poate ca-l cheama pretorul..... Se bucura. Baremi va mai scapa de tirania gandurilor. Plutonierul impinse usa de perete si ramase in coridor. In prag insa, cu o tava de lemn pe care aducea cina, se ivi Ilona..... Apostol sari in picioare, fermecat, ca in fata unei naluciri ispititoare. Ilona se duse la masa, aseza vasele si tacamurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar in ochi si pe buze un zambet de imbarbatare, umil sfios, sub care incerca sa-si ascunda o groaza cumplita..... Goli tava si mai statu o clipa, neclintita, murmurand de cateva ori, domol, ca un susur:
- Dumnezeu..... n-ai grija. Dumnezeu......
Apoi iesi cu privirea in pamant. Apostol o vazu bocorand cele trei trepte. Se freca la ochi, buimacit. Plutonierul intra si, aprinzand lampa atarnata de o grinda, zise brusc, sa nu-l auda santinela:
- Atata m-a bautut la cap primarul, si fetita atata a plans, ca mi-am calcat pe inima si i-am dat voie sa va serveasca..... Fata s-a jurat ca se omoara daca n-o las..... Oameni suntem, domnule locotenent..... Numai sa luati seama, va rog mult..... De-ar afla domnul capitan, pe cat e de inversunat, ar fi vai si amar de mine.....
Bologa statea in acelasi lor, inlemnit, cu fata aprinsa de o bucurie coplesitoare. Nu se mai simtea singur, si sufletul ii era inflacarat de speranta. Sopti intr-un extaz de rugaciune:
- Dumnezeu......
5.
A doua zi, dis-de-dimineata, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul statu afara, cu santinela, langa usa inchisa, cu ceasornicul in mana.
- N-am decat cel mult o ora, incepu Klapka repede, strangandu-i mana puternic. Atata mi-a ingaduit pretorul, si inca exceptional..... Dar nici n-am nevoie de mai mult, fiindca stiu tot, tot..... Sunt de-aseara si cunosc toate amanuntele, nu numai din dosarul alcatuit de bunul nostru magistrat..... Cand s-a aflat ca eu sunt aparatorul, m-au inconjurat si groparul, si primarul, si fetita...... logodnica ta..... Biata fata!..... Ce suflet!..... Acuma nu ma mir cum ai putut sa..... Acuma inteleg perfect..... S-au sfatuit cu mine, ce-ar putea face ei, pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit sa sparga binisor peretele casutei, in fund, sa scapi prin fuga..... Copilarii de om batran! Nevasta primarului s-a aruncat aseara la picioarele generalului, a plans, s-a rugat de iertare..... Generalul zice ca o respecta mult, pentru ca femeia ii gateste niste mese imparatesti..... A obtinut atata, ca generalul sa nu intervie impotriva ta, sa lase Curtea sa judece in deplina independenta. Vasazica soarta si viata ta se afla in mainile juriului! Cu o aparare viguroasa si isteata sper sa evitam..... Dar depozitia ta e ingrozitoare si revoltatoare! Iti bagi gatul in streang, Bologa, de vuna voie!..... Noroc ca ai avut prezenta de spirit sa nu iscalesti..... De aceea am cerut un supliment de intructie si, dupa staruinte colosale, am izbutit. Acuma sa ma ajuti si tu, intelegi? Intai vei renega prima depozitie, dar, stii, foarte energic, pe urma vei tagadui categoric ca ai vrut sa dezertezi la inamic..... Restul ramane in sarcina mea..... Am sa gasesc eu explicatii plauzibile in privinta ratacirii tale, noaptea, prin liniile de transee pe care nu le cunosteai.....
Chiar harta, asupra careia pretorul se straduieste sa-si intemeieze acuzatia de spionaj si tradare, cred ca am s-o spulber cumva din dezbateri..... In sfarsit, trebuie sa avem speranta, Bologa! Trebuie!
Klapka, vorbind, îşi trăsese scaunul lângă masă şi se aşezase. Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripţia zgâriată la marginea scândurii: "Aici am suferit..... " Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitându-se drept în ochii lui:
- Când voi fi judecat?
- Peste trei ore...... da...... la zece...... negreşit, bâlbâi Klapka, surprins.
Bologa întoarse ochii iarăşi la inscripţie, o silabisi şi urmă domol:
- Atunci, ce nevoie de.....?
Nu sfârşi, dar Klapka înţelese şi sări de pe scaun, înţepat, aproape furios, îl apucă de umăr şi-l scutură, sâsâind:
- Trezeşte-te, omule!...... Eşti nebun? Nu-ţi dai seama ce te aşteaptă?
- Moartea, zise Apostol, privind iar în faţă, cu o umbră de surâs pe buze.
- Ştreangul, Bologa! Auzi?..... Ştreangul! şopti căpitanul, roşind şi uitându-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun îşi vâră gâtul în laţ, când viaţa îi surâde şi-i făgăduieşte..... Eşti dator să trăieşti! continuă apoi, după o pauză, mai potolit, bătându-l pe umăr. Când ţi se îmbie o portiţă de scăpare aproape sigură, n-ai dreptul să te codeşti, nu ţi-e permis!...... Am fost şi eu în situaţia ta, poate puţin mai uşoară....... puţin....... Vedeam spânzurătoarea în temniţă, da....... şi ştiu că moartea, când o priveşti prea adânc şi îndelung, începe să te ademenească. Dar trebuie să te smulgi din ademenirea ei, Bologa, căci orice viaţă e mai bună ca moartea!....... Ţi-am spus şi altă dată........ Viaţa e reală, pe când dincolode moarte........
- Cine ştie dacă dincolo de moarte nu e adevărata viaţă? răspunse Apostol cu glas tărăgănat, leneş. Dacă ai fi venit ieri cu portiţa aceasta, poate că te-aş fi sărutat şi mi-ai fi luat o piatră de pe inimă..... Căci ieri viaţa m-a torturat îngrozitor cu nişte cleşte de foc îngrozitoare! Aseară însă am văzut pe Ilona şi....... m-am regăsit, mi-am regăsit iubirea... Altfel cum aş fi îndurat o noapte întreagă aici, singur?....... Acuma mi-e sufletul liniştit....... De ce să reîncep chinurile?....... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăiţa aceasta...... O respir în fiecare clipă...... E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului....... Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate....... Cu iubirea în suflet poţi trece pragul morţii, căci ea stăpâneşte şi dincolo, pretutindeni, în toate lumile existente şi inexistente....... Poate să mă mai ispitească viaţa, poate să mai sufăr, dar.....
Klapka îl asculta nerăbdător, îngrijorat. Cuvintele lui i se păreau rodul fricii de moarte. În cele din îl întrerupse:
- Dragul meu, nu-ţi dai seama oare că aiurezi?...... Asemenea fantasmagorii poate să-şi îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm, într-o discuţie, nu însă în faţa morţii!.....
- O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viaţă! murmură Apostol, cu o strălucire mare în ochi.
- Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor şi spion, şi trădător, în sfârşit ca un criminal, iar nu ca apostol al iubirii! se înfurie iarăşicăpitanul, adăugând: Să ştii că, de vei continua tot aşa, o să te declar nebun în faţa Curţii şi tot am să te scap!
- Criminal? zise blând Bologa. Orice mormânt e lăcaş de iubire, fiindcă......
- Destul, încetează, Bologa! făcu Klapka, indignat. Nu mai vreau să-ţi ascult balivernele! Am venit să te salvez, nu să ascult nerozii..... Astea să le spui pe urmă, după ce va fi trecut primejdia!
- Crezi că o viaţă smulsă prin minciună ar mai avea vreun farmec sau vreun preţ? întrebă Apostol, cu altă voce.
- Minciuna care poate salva o viaţă de om e mai preţioasă decât toate adevărurile! răspunse căpitanul cu hotărâre. Eu îmi voi face datoria până la capăt! Am să te scap chiar împotriva voinţei tale şi sunt sigur că mai târziu o să-mi mulţumeşti!....... Pentru tine am trecutpeste suspiciunile care mă înconjoară....... Nu-mi pasă!....... Numai să nu-mi pui beţe-n roate! Atâta te rog....... Va veni pretorul....... ajută-mă! Te implor!....... Rămâi cu bine şi Dumnezeu să-ţi lumineze gândurile!.......
Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn şi căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la uşă îi mai şopti:
- Voinţă, Bologa!
Plutonierul salută şi, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiţă, se uită împrejur, cercetător, înfricoşat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deşi nu mirosi nimic suspect, zise rugător şi moale:
- Să nu mă nenorociţi, domnule locotenent, din suflet vă rog!..... Eu fac tot ce pot şi chiar mai mult, dar nu mă nenorociţi.....
Apostol pricepu şi zâmbi. Răspunse prin o ridicare de umeri şi selungi pe pat, obosit. Se odihni vreo zece minute, apoi începu să măsoare cu paşii odăiţa în lung şi-n lat....... Aşa îl găsi pretorul, care veni, cu o servietă umflată la subsuoară, ordonând plutonierului să închidă uşa şi să rămâie înlăuntru.
- Apărătorul dumitale, zise pretorul rece, grav, punând servieta pe masă ne-a comunicat că mai ai de făcut nişte declaraţii de mare importanţă, care ar putea să modifice radical convingerea mea chiar în privinţa calificării faptei d-tale. Deşi nu-ţi ascund că mă îndoiesc,totuşi, cu permisiunea şi din ordinul excelenţei-sale, sunt gata să înregistrez orice ai mai avea de spus asupra........
- M-am răzgândit..... N-am de adăugat nimic! răspunse Apostol repede, ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu întârzie.
Pretorul, care tocmai facuse semn plutonierului sa treaca la masa si sa scrie, se intoarse brusc spre Bologa, intai mirat, pe urma cu o satisfactie triumfatoare:
- Eram sigur! izbucni falnic. I-am si spus capitanului Klapka..... Parca nu cunosc eu psihologia..... vinovatilor?.....
De altfel, nici n-ar fi demn pentru un ofiter, chiar si in cazul dumitale, sa recurga la minciuni..... Omul, cand a savarsit ceva, sa aiba curajul raspunderii!
Apostol nu-si putu stapani un zambet auzind sfaturile pretorului si mai ales tonul martial cu care i le spunea. Pretorul insa, multumit cum era, nici nu se mai uita la el si dadu sa plece. Isi aduse aminte c-a lasat servieta pe masa.
- A, da, sa nu uitam, zise atunci, cautand in servieta si scotand o scrisoare: Poftim! S-a gasit ieri in locuinta dumitale..... probabil ca ieri a sosit..... Nu ti-am putut-o da pana ce n-am gasit cine sa mi-o traduca, fiindca e in romaneste.....
Dupa ce ramase singur, Apostol desfacu scrisoarea de la maica-sa si o citi, incet, rar, sa o priceapa mai bine sau sa-si incerce inima. O citi a doua oara, si tot nu intelese nimic. Cuvintele ii patrundeau in creieri, fara sens, ca niste semne moarte. In vreme ce-i alunecau ochii peste randurile negre, prin minte i se plimba un singur gand, stapanitor si tulburator:
"Acuma plutesc intre viata si moarte, intre cer si pamant, ca omul care si-a taiat craca de sub picioare si asteapta sa cada fara sa stie baremi unde va cadea....."
6.
- Bologa, te implor, ajuta-ma! sopti Klapka, in cancelaria pretorului, transformata in sala de sedinte, inainte de-a incepe dezbaterile.
Apostol avea ochii mai adanciti in cap si rosii, incercuiti de dungi vinete, si obrajii de o paloare stravezie, in care se desemnau vinele albastre sterse. Pe varful limbii ii staruia un gust sarat de lacrimi, iar in cerul gurii, o uscaciune necacioasa, ca dupa un somn cu cosmare. In suflet insa ii salasuia linistea, ca o domnita cu mainile moi si calde.
Se simtea foarte bine si se uita cu mare curiozitate imprejur, ca si cum niciodata n-ar fi umblat pe aici, desi odaia era ca si ieri, doar ca birourile fusesera adunate in fund spre a face loc mai larg inaintea unei singure mese lungi, invelita cu postav verde si impartita in doua, la mijloc, de o cruce alba de metal..... Apostol examina pe toti ofiterii care sedeau la masa lunga, tepeni, drepti, solemni si aproape speriati. Se bucura vazand ca presedintele juriului e colonelul de odinioara, cu fata colturoasa, din tren, pe care-l intalnise in compartimentul generalului si care ii luase apararea..... Pe ceilalti nu-i cunostea nici baremi din vedere, afara de locotenentul Gross, care tinea capul in jos, ca si cand i-ar fi fost rusine. Apostol se uita indelung spre dansul, vrand sa-i intalneasca negresit privirea, sa-l intrebe cum se face ca a primit sa judece un camarad si sa-i arate ca, iata, el nu-i nici sarlatan, nici smintit, fiindca mai bucuros a fugit decat sa mai osandeasca.....
Cand isi auzi numele, rostit cu glas tare, tresari, mirat: de ce striga tocmai numele lui? Raspunse "prezent" si nu se dumiri nici cand colonelul ii puse niste intrebari neobisnuite, ca unui strain. Totusi, fara a se gandi la ce spune, raspundea corect, se uita in ochii colonelului, isi dadea seama ca in clipele acestea se cantareste viata lui si auzea parca un falfait straniu de aripi care starnea un vant rece in sala. Dar in inima ii picurau de undeva, neincetat, stropi de amaraciune, din care i se raspandea in tot corpul o frica lenta, ca o caracatita dezgustatoare. Incerca sa se apere si nu putea si, din pricina aceasta, simtea ca va trebui sa izbucneasca intr-un hohot de plans. I se parea ca presedintele vorbeste atat de taraganat, ca trece un secol pana ce sfarseste o intrebare la care el raspunde in trei cuvinte vertiginoase.
Apoi, langa mescioara pretorului, cineva incepu sa citeasca ceva, cateva minute, cu glas ciudat, pronuntand vorbe ciudate.
- Acum spune motivele si imprejurarile dezertarii! zise deodata colonelul, teapan, miscand buzele ca un automat.
Bologa auzi întrebarea, strident, ca un cuţit ce cade pe o sticlă şi o sparge. Şi zgomotul acesta îi trezi toate gândurile şi simţirile, ascuţindu-i-le ca nişte brice gata să-i ciopârţească trupul şi sufletul. Se uită spre fereastră şi întâlni capul pretorului, mândru şi încrezut, parcă el ar fi dezlegat de mult toate tainele lumii. Îl supără atâta suficienţă şi întoarse ochii în cealaltă parte, unde era Klapka, apărătorul, care, vrând să-l îmbărbăteze, îi făcu un semn atât deciudat, că i se strâmbă faţa, iar Apostol se cutremură şi se simţi îndată părăsit şi singur ca într-o câmpie nemărginită, plină de mărăcini şi buruieni otrăvitoare. Şi totuşi atunci i se stinseră toate îngrijorările şi sufletul i se pătrunse de încredere mare.
- Dezertare? şopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea preşedintelui.
..........................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu